4
Observatorul de Nord
19(984) • 24 mai 2019 În UrMA eveniMenTUlUi
Foto: DSE Soroca
dSe ATenționeAZĂ
Amintiri… Amintiri… Amintiri… n ina alCaz, profesoară-pensionară
Chiar și obuzele vechi prezintă pericol pentru viață!
În centrul Sorocii a fost depistat un obuz din cel de-al Doilea Război Mondial ion brighidin
“Geniștii au confirmat că este un proiectil de artiLa 16 mai, pe strada Mun- lerie, calibru 100 mm, așa teniei din mun. Soroca (în că obuzul a fost ridicat și spatele fostului cinema- transportat pentru a fi deztograf “Dacia”) în timpul amorsat”, a menționat Eugen săpăturilor unei fântâni de Doga, specialist în protecție canalizare la adâncimea de civilă al DSE Soroca. DSE Soroca face apel la 2 metri și jumătate a fost depistat un obiect de metal, cetățeni ca persoanele care cei care l-au găsit s-au gândit găsesc astfel de dispozitive că ar putea fi un obuz și au să nu le atingă, ci să apeleze sesizat specialiștii. de urgență la 112.
Pe parcursul vieții omul, odată cu maturizarea, se confruntă cu un șir de probleme care lasă o amprentă foarte mare asupra trecutului. Acest trecut ne face să ne amintim de acele momente care cândva ne păreau ceva obișnuit și nu ne atrăgeau atenția, iar astăzi… ne răscolesc sufletul. Unul din aceste momente se întâmpla cu 20 de ani în urmă, la întâlnirea cu foștii mei elevi de la Şcoala medie din satul Şolcani. Atunci îi recunoșteam pe toți, însă nu același lucru îl pot spune și acum, la reîntâlnirea de curând, când… nu i-am recunoscut pe toți. Organizatorii evenimentului, Pavel Spoială și Olga Irodoi, mă întrebau de fiecare dată dacă îi cunosc pe cutare sau cutare. De unde?!, adolescenții de acum 20 de ani se transformaseră, peste 40 de ani, în oameni maturi, în toată legea. Întâlnirea de suflet a avut loc la restaurantul „Amour”, iar vișina de pe tort a fost atunci când în fața mea au apărut la masa de sărbătoare
niște o ameni f r umoși, inteligenți. Festivitatea a fost deschisă de fosta instructoare de pioneri Claudia Mihailovna, iar primul toast a fost închinat în memoria acelor pedagogi care nu mai sunt în viață — prima învățătoare Olga Ivanovna, învățătoarea de istorie Maria Antonovna, învățătorul de fizică Nicolai Mihailovici, învățătorul de biologie și chimie Iustin Vasilievici… Ne-am adus aminte cu toții de ștrengăriile din clasele primare, fiindcă în această clasă erau tocmai 38 de elevi. Momentul culminant a fost când unul din cei prezenți le-a amintit colegilor cum Olga Ivanovna le-a împărțit fiecăruia desenele din clasa I, când aceștia erau deja în clasa a IV-a. Priveau la lucrările caraghioase și nu credeau că acestea erau operele lor. Să mai menționez și faptul că fiecare din cei prezenți au vorbit pe scype cu colegul Iacob Stavița, stabilit în prezent la Moscova. Altfel, au fost cu noi și alți colegi, care acum sunt în Italia, Portugalia și alte țări. Şi, bineînțeles, a fost la această reîntâlnire multă muzică, dansuri și voie bună.
Întâlnire de suflet, după 40 de ani!
“ObSERVATORUL DE NORD”, ÎN PARTENERIAT CU MUzEUL DE ISTORIE şI ETNOGRAFIE, A LANSAT RUbRICA “DIN ISTORIA SOROCII”, UNDE
VĂ VOM PREzENTA PAGINI DIN ISTORIA ORAşULUI şI ţINUTULUI NOSTRU.
DACĂ AVEţI FOTOGRAFII DE ARhIVĂ DIN SOROCA SAU şTIţI LUCRURI MAI PUţIN CUNOSCUTE DIN ISTORIA LOCALĂ, SPUNEţI-LE şI NOUĂ CA SĂ LE PUbLICĂM. CONTACTAţI-NE LA REDACţIE LA NUMĂRUL DE TELEFON 0 (230) 84-297 SAU SCRIEţI-NE PE ADRESA zIARULUI ORI PE POşTA ELECTRONICĂ VADIM.STERbATE@GMAIL.COM
Fapte văzute, auzite și trăite (XXIII) În 1932 la Soroca a fost o mare inundaţie. Eu nu mai eram prefect. Eram învăţător și președinte la liceu (fără nici o retribuţie). Aproape tot orașul a fost sub apă, afară de partea de pe deal. Tot personalul de la liceu era ocupat cu salvarea propriului avut. Cînd am venit la internat n-am găsit pe nimeni. Am spus fetelor să-și ia ce au mai de preţ și să meargă cu mine. Am dus fetele direct în sala festivă a prefecturii. Le-am asigurat mîncarea și le-am spus să aștepte cuminţi. Eu am plecat acasă, care era lîngă spitalul judeţean, pe malul Nistrului. Am luat soţia și-am plecat pe coasta dealului la prieteni. Am revenit peste trei zile. Apele se retraseră. La noi în casă nu intrase nici un pic de apă; am așezat lucrurile la loc și viaţa intră în normal. La liceu a fost mult de lucru și urgent. Pereţii de la parter erau crăpaţi și îndoiţi sub presiunea etajului de sus. O echipă de tîmplari, sub conducerea celui mai bun tîmplar din Soroca, pe garanţia mea, au ridicat de la depozit
brazii necesari pentru susţinerea plafonului. A fost chemat urgent arhitectul de la minister pentru formalităţi în vederea pregătirii lucrărilor de consolidare a localului. A venit doamna arhitect Haret și a făcut tot ce era necesar. După terminarea renovării, liceul devenise cel mai luxos și mai
confortabil. Balul “Crucii roșii”, de obicei, se dădea în sala prefecturii, de data aceasta ni s-a cerut aprobare pentru ţinerea lui în sala cea mare a Liceului de fete, lucru care s-a făcut. Toată lumea a admirat pereţii cu tapet auriu, ferestrele cu cornișe din baghet aurit și draperii de catifea în “grena”.
În 1932 la Soroca a fost o mare inundaţie. Eu nu mai eram prefect. Eram învăţător şi preşedinte la liceu (fără nici o retribuţie). Aproape tot oraşul a fost sub apă, afară de partea de pe deal. Tot personalul de la liceu era ocupat cu salvarea propriului avut. Cînd am venit la internat n-am găsit pe nimeni. Am spus fetelor să-şi ia ce au mai de preţ şi să meargă cu mine. Am dus fetele direct în sala festivă a prefecturii. Le-am asigurat mîncarea şi le-am spus să aştepte cuminţi. Eu am plecat acasă, care era lîngă spitalul judeţean, pe malul Nistrului.
Soroca în timpul inundațiilor din luna aprilie, 1932
Cu toate acestea, la adunarea generală a comitetului, ţinută statutar, după patru ani de funcţionare, s-a prezentat vechiul comitet cu președintele tribunalului în frunte și cu “specialiști” versaţi în a critica și combate în adunările generale. Era unul Sinder — pedagog la Liceul Agricol, care a avut o fiică la Liceul de fete, iar fata a plecat și plata cotizaţiei s-a întrerupt, lucru care nu-i mai da dreptul lui Sinder să participe la Adunare. Președinte al adunării am fost ales tot eu. Am citit darea de seamă a comitetului în
care am spus ce am făcut noi mai mult și mai bine comparativ cu vechiul comitet. Vechiul comitet a încălzit numai cu un cazan și toată lumea tremura de frig. Noi am cheltuit 37 vagoane cu lemne, am pus în funcţiune al ll-lea cazan. Noi am încălzit localul principal, plus locuinţa directoarei. Nimeni nu s-a plîns de frig. Deci am fi fost îndreptăţiţi să consumăm, dacă nu mai mult, cel puţin egal. Adevărul este că noi am consumat 17 vagoane cu lemne și mai avem un rest în magazie. La fel și la
celelalte capitole. La sfîrșit am spus că deși dl Sinder n-are dreptul de participare, îi dau totuși cuvîntul, dar întîi dau cuvîntul dlui Coșciug, fost președinte. Dl Coșciug a refuzat, iar dl Sinder a spus că nici n-are de gînd să ia cuvîntul. Așa a fost ales comitetul pe încă patru ani. * în text este păstrată ortografia originalului. Continuare în ediţiile viitoare. Gheorghe I. Lupașcu, fost prefect al județului Soroca