14(691)2013 (RU & RO)

Page 20

4

Observatorul de Nord

14(691) • 5 aprilie 2013

ÎN URMA EVENIMENTULUI

Foto: Tatiana Zabulica

francofoni din raionul nostru, cât şi susţinerea şi valorizarea ideii francofoniei, care presupune unitate prin diversitate, armonie şi respect reciproc. Grație efortului tuturor actorilor implicaţi în acest proiect, cât şi a participanţilor talentaţi am parvenit să răsune deodată cei doi vectori de cultură: cântecul si limba franceză. Aş menţiona devotamentul şi activismul participanţilor si profesorilor de limba franceză din Gimnaziul Iarova si LT „I. Creangă”, care au demonstrat perseverenţă şi maxim efort pentru a menține marca francofoniei, cât și a doamnei LudCântecul de încheiere „Hymne a l’amitie” (Imnul prieteniei) al celebrei cântăreţe Céline Dion a adunat toţi participanţii festivalului în jurul unui rug mila Ceban, partea vocală”, a prietenos al Francofoniei menţionat doamna Valentina Hanganu. „Aici, în sala liceului, ne-am aflat parcă într-o mică Franţă, graţie concurenţilor!”, a exclamat Svetlana Păunescu la finalul festivalului. Totodată, doamna Păunescu a anunţat că din anul viitor DGÎ va fi partenerul festivalului şi va susţine activitatea, astfel Tatiana Mitrofan din care făceau parte: Svetlana Victoria Stoianoglo, învingătoarea FestivaPăunescu, director adjunct al încât nu doar învingătorul să Pentru a doua oară, în incinta Direcţiei Generale Învăţământ lului Sorovision, ediţia a beneficieze de un premiu, dar II-a, face muzică de mai şi alţi participanţi. În opinia lui Liceului Teoretic „Constan- Soroca, Vasile Baş, directorul mulţi ani, fiind eleva tin Stere” din oraşul Soroca a LT „C. Stere ”, Efimia Cosnicean, Vasile Baş, este un curaj deolui Valeriu şi a Ludmilei fost desfăşurat Festivalului directorul adjunct al institusebit să ieşi în faţa publicului Ceban. A participat Cântecului Francez — Sorovi- ţiei gazdă, Valentina Hanganu, şi să cânţi într-o limbă străină. pentru a doua oară la Domnul Baş a apreciat efortul sion. La cea de-a doua ediţie profesoară de limba franceză şi acest festival, iar efortul au evoluat 13 concurenţi din totodată responsabilă pentru elevilor şi le-a mulţumit pentru său a fost răsplătit pe instituţiile de învăţământ organizarea concursului, Maria frumosul spectacol. Juriul a măsură. Şi-a ales atent hotărât să renunţe la obişnuaflate în oraşul Soroca, dar şi Andrieş, profesoară de muzica, piesa pentru concurs, itele repartizări pe locuri ale din localitatea Iarova. Aceştia LT ''C. Stere'', Dorian Drăgan, petrecând la repetiţii concurenţilor, ci să le ofere au diferite preferinţe muzicale, preşedintele Consiliului eleviore în şir, timp de o vârstă, dar sunt uniţi prin dra- lor LT „C. Stere”, şi semnatara tuturor câte o diplomă de parlună de zile. „Mă bucur gostea pentru limba franceză. acestui material, Tatiana Mitroticipare, conferindu-le şi câte mult că am învins. La deschiderea ediţiei secunde fan. Juriul a avut o sarcină deloc un titlu deosebit. Astfel, VirgiM-a impresionat mult a participat şi Serge Bellini, uşoară. În baza câtorva criterii nia Sârbu, eleva clasei a IX-a, festivalul din acest an, directorul ACELF, ex-director clar stabilite de regulamentul LT „C. Stere”, care a interpream avut concurenţi pe al Antenei AUF, care a calificat concursului (ţinută scenică, tat piesa „Ou je vais”, a primit măsură. A fost o atmoSorovisionul cu calificativul pronunţie în limba franceză, titlul Vocea de Aur; Andreea sferă veselă, care a unit „cel mai înalt nivel”: „Am fost originalitate în interpretare), Andriuţă, clasa a III-a, — „La juriul şi publicul şi în şi anul trecut la acest frumos juraţii au urmărit cu atenţie vie est belle” s-a învrednicit de care m-am simţit foarte festival şi mi-am zis atunci că evoluarea fiecărui concurent titlul Şarm. Titlul Eleganţă l-a bine şi cu multă încrevoi reveni. Este minunat acest şi i-au notat cu note de la 1 la obţinut Alina Cetulean, elevă dere. Mulţumesc pentru eveniment. Am mare plăcere 10. la rândul lor, concurenţi au în clasa a XII-a, pentru piesa frumoasa şansă de a să mă aflu aici şi le doresc tutu- avut timp suficient pentru a-şi „Padam Padam” a vestitei Edith vizita Franţa”, a spus ror concurenţilor succese!”, a alege o piesă în limba franceză Piaf. Cristina Cebotarean, eleva învingătoarea festivalumai spus oaspetele. şi să o pregătească pentru fesclasei a V-a „F’’, care a cântat lui, copleşită de emoţii Ulterior participanţii, unul tival. Aceştia au dovedit o ati„Ma filosophie”, a primit titlul şi bucuria victoriei. cât unul, au cântat pe scena tudine foarte serioasă şi s-au Confidence. Irina Crivoi, elevă sălii de festivităţi din liceul pregătit bine, fapt remarcat de la Gimnaziul Iarova, pentru menţionat, creând o atmosferă toţi membrii juriului. Totodată, piesa „Je veux” s-a învrednicit deosebită pentru toţi cei pre- participanţii au fost foarte bine două săptămâni în Franţa. vizat promovarea diversităţii de titlul Simpatia juriului. Eleva zenţi. Prestaţia concurenţilor a motivaţi, or premiul mare al „Obiectivele Festivalului Cân- culturale prin descoperirea și clasei a X-a a LT „I. Creangă”, fost apreciată de către un juriu festivalului este un sejur de tecului Francez Sorovision au încurajarea talentelor tinerilor Daniela Pşenicinii, a obţinut Foto: Tatiana Zabulica

Sorovision — o frumoasă tradiţie a cântecului francez la Soroca

EDUCAŢIE

titlul Originalité pentru piesa „Le passant”. Anastasia Mischevca, care învaţă în clasa a V-a, a interpretat cântecul „Le miracle” pentru care i s-a oferit titlul Curaj. Vlada Jicicovschi, clasa a VII-a, a cântat cântecul „Mon free style”, pentru care a cules multe aplauze ale publicului, astfel ei i s-a oferit titlul Simpatia Publicului. Unicul bărbat din concurs, Ştefan Grigoriş, elev în clasa a XII-a la LT „I. Creangă”, a impresionat prin stilul deosebit cu care a interpretat cântecul „Je danse”, fapt pentru care a şi obţinut un titlu corespunzător. Maria Lis, eleva clasei a X-a, pentru felul în care a prezentat cântecul „Entre nous” s-a învrednicit de titlul Armonie. Titlul Cea mai mică participantă l-a obţinut Bruchir Vitalina, elevă în clasa a II-a cu cintecul "Le peintre". Marea „bătălie” s-a dat între concurentele Iana Seredovschi, elevă în clasa a XI-a, care a interpretat piesa „Dans ma rue”, fiind acompaniată la citară de Eugen Popa, şi Victoria Stoianoglo, eleva clasei a X-a, care a evoluat cu cântecul „On a beau dire”. Cu diferenţă de două puncte a ieşit învingătoare Victoria Stoianoglo, aceasta a obţinut Premiul mare şi urmează să petreacă un sejur de 2 săptămâni în Franţa, la Şcoala de Elită Saint-Denis, la Valée de la Loire. Iar Iana Seredovschi a obţinut titlul Révélation şi încrederea că, dacă în acest an a fost la un pas de a învinge în acest frumos concurs, în ediţia următoare are mari şanse să se bucure de victorie. În cadrul evenimentului au evoluat şi invitaţii speciali, Victor Sârbu, laureat al Premiului I la Festivalul Naţional al Cântecului Francez-2012, dar şi Vlad Grosu, ambii absolvenţi ai Liceului „Constantin Stere”. Pentru faptul că au revenit în instituţia în care au învăţat, au primit diplome cu titlul Fidelitate. Festivalul Sorovision este una dintre activităţile cu ocazia Zilelor Francofoniei la LT „Constantin Stere”, în cadrul căruia activează o filieră francofonă.

Sfatul medicului

Suntem o familie unită „Ţineţi sub control tensiunea arterială” Cristian Zolotariov, grupa EM 1/1 Poate că unii învăţăcei visează să trăiască într-o eternă vacanţă, lipsiţi de griji, de efortul de a învăţa sau de a suporta dojenile profesorilor, noi însă aşteptăm cu nerăbdare fiecare zi de studii la Colegiul Tehnic Agricol din Soroca. Părinţii ne-au îndrumat să ne facem studiile aici şi nici nu am bănuit că acest colegiu foarte curând va deveni pentru noi a doua familie. Profesorii ne oferă nu numai cunoştinţe, ci şi căldura sufletească, susţinere morală, în fiecare zi aflăm ceva nou, mereu trăim o altă provocare şi suntem curioşi să aflăm ce va urma. Iată de ce unii dintre noi, cei mai pricepuţi şi erudiţi, participă la olimpiade şi concursuri. Învăţăm pentru a obţine rezultate bune şi ele nu se lasă aşteptate. Elevului Cebotarean Petru (profesor Ciuvaga Victor) i s-a decernat Diploma pentru punctajul maxim obţinut la Proba Experimentală la Olimpiada

Republicană la Fizică între participanţii dintre Colegiile Republicii Moldova; Ceban Radu (profesor Valuţa Livia) a ocupat locul doi la Olimpiada Zonală la Matematică; Medeişa Andrei (profesor Ursu Larisa) a ocupat locul doi la Olimpiada Zonală la Biologie; Sârbu Alexandru a obţinut menţiune la Concursul de Grafică Inginerească — toţi cei menţionaţi sunt elevii aceleiaşi grupe. Avem performanţe deosebite şi în sport. Aş vrea să menţionez că la Campionatul Republicii Moldova de Triatlon Forţă Cebotarean Petru a obţinut locul I. Deci, colegiul este pista de pornire şi, mai ales, este locul unde îţi stabileşti priorităţile în viaţă. Privim înainte copleşiţi de temeri, dar cu speranţă şi susţinem cu toată încrederea: Colegiul Tehnic — un nume, o speranţă, un destin, Colegiul Tehnic — un drum în viaţă aici noi îl croim, Ca peste ani din plin să strângem rodul A tot ce azi cu grijă altoim.

Centrul de Sănătate Publică Soroca Sub acest slogan se va desfăşura Ziua Mondială a Sănătăţii — 7 aprilie 2013, cu scopul de a sensibiliza opinia publică privind riscurile hipertensiunii arteriale şi metodele de prevenire, diagnosticare a bolii, care reprezintă o problemă relevantă de sănătate

publică şi fiind principala cauză de morbiditate şi mortalitate. Hipertensiunea arterială cauzează anual 5 milioane de decese premature la nivel global. Datele statistice denotă: peste 70% din cazurile de boli cardiovasculare sunt asociate cu hipertensiunea arterială, de aceea este considerată ca factor de risc major pentru o gamă largă de

boli cardiovasculare. Reţineţi: hipertensiunea arterială poate duce la atac de cord, accident cerebrovascular şi alte probleme grave de sănătate; tensiunea arterială poate provoca insuficienţă renală, orbire, ictus; hipertensiunea arterială nu totdeauna provoacă simptome, de aceea este greu de diagnosticat; hipertensiunea arterială poate fi prevenită şi tratată; depistarea precoce

este primordială; fiecare adult trebuie să-şi cunoască tensiunea arterială; riscul hipertensiunii arteriale se poate reduce prin promovarea unei alimentaţii sănătoase, activităţi fizice, reducerea aportului de sare şi alcool, renunţarea la fumat şi menţinerea masei corporale. Consultaţi medicul şi urmaţi sfaturile utile şi necesare pentru a menţine hipertensiunea arterială sub control.

CAMPANIE DE INFORMARE

Siguranţa rutieră în timpul reabilitării drumului Sărăteni-Soroca Nina Neculce La începutul acestei săptămâni, la Gimnaziul din Voloviţa a avut loc o instruire ce se înscrie în campania de informare privind siguranţa rutieră în cadrul Programului Compact. La eveniment au participat elevi, cadre didactice, reprezentanţi ai Corporaţiei şi Fondului „Provocările Mileniului”, Companiilor de

implementare a proiectului de reabilitare a drumului SărăteniSoroca, Companiei „STRABAG”, care implementează acest proiect, reprezentanţi ai poliţiei rutiere. Vorbind despre importanţa campaniei, moderatoarea Valentina Bodrug, expert pe probleme sociale şi de gen, a accentuat că în plan global anual în accidente rutiere mor cel puţin peste

un milion de persoane, dintre care 260 mii de copii. Despre ce trebuie să facem ca să prevenim accidentele s-a vorbit în cadrul instruirii, punânduse accent pe crearea echipelor comunitare pentru securitatea rutieră în perioada reabilitării drumului Sărăteni-Soroca. Au venit cu informaţii utile în faţa celor prezenţi Valentina Badrajan, director executiv al

Fondului Provocările Mileniului Moldova, Dragica Veselinovic, expert internaţional în probleme sociale, Ina Triboi, consultant local în aspecte sociale şi de gen Strabag şi alţii. Cu un material mai amplu vom reveni.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.