CMYK
Deşi linia naţională dă PSD drept formaţiunea politică cu cea mai mare aderenţă la electorat, partidul care în mod evident va canaliza cele mai multe din voturile ce urmează a fi exprimate la alegerile locale din acest an, nu toate organizaţiile locale din Valea Jiului vor avea parte de o luptă uşoară pentru a obţine voturi. Asta nu se întâmplă, e cert, în localităţile în care PSD are primari în funcţie, edili care pleacă în cursa electorală cu şansa întâi pentru un nou mandat. Ci, mai degrabă, în localităţile cu primari PDL îndopaţi cu fonduri de la centru, unde pesediştilor le va fi greu să spună că pot face mai mult plimbându-se pe o
Tipar digital Cel mai bun preţ din judeţ! Transmite cererea ta de ofertă la office@zvj.ro
LUNI
Regulă de aur în rândul organizaţiilor PSD din Valea Jiului:
Nu aduci voturi, nu prinzi nicio funcţie!!! stradă proaspăt asfaltată, pe lângă blocuri anvelopate de curând ori trecând pe lângă parcuri puse la punct în ultima vreme cu fonduri de la Guvern ori prin proiecte pe fonduri europene aprobate pe criterii strict politice. Tocmai de aceea, pentru a mobiliza activul de partid, social democraţii au schimbat regula. Lista de candidaţi şi ordinea acestora vor avea doar aspect comercial, cu aderenţă
la public. Asta nu înseamnă, spre exemplu, că onor candidatul de pe locul 3, considerat eligibil pentru PSD în toate localităţile din Valea Jiului, va ajunge musai şi consilier local. De ce? E simplu. Listele se vor întocmi astfel încât să conţină candidaţi arondaţi teritorial la toate secţiile de votare de pe raza localităţii şi, surpriză!, pe lângă dreptul de a candida, candidaţii vor primi şi o coală pentru a scrie demisia încă dinainte
Ziarul Vãii Jiului
Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI!
26 martie 2012 Anul V Nr. 915 12 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro Răsărit: 07:19 Apus: 19:45
ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!
Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani
Noapte fierbinte în clubul iranianului Naser din Petrila
R
Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,3712 lei 1$ = 3,2980 lei 1₤ = 5,2315 lei MARCĂ ÎNREGISTRATĂ
de a începe măcar campania electorală. Iar de aici, treaba e simplă! Dacă avem 20 de secţii de votare şi 20 de candidaţi arondaţi acestora, dar PSD obţine doar 8 locuri în legislativul local, acced în consiliu doar aceia care au colectat cele mai multe voturi (discutăm, desigur, din punct de vedere procentual). În acest fel, prin demisiile în alb, date ca o cheie de singuranţă pentru partid, toţi cei ce nu au performat se dau la o parte iar în legislativ poate ajunge şi cel de pe locul 15 dacă a reuşit să se situeze, prin rezultat, în primele opt locuri din punct de vedere al eficienţei pentru organizaţia locală de partid. Acolo unde partidul va avea de dus o luptă grea, este clar că PSD încearcă să îşi eficientizeze activul de partid iar demisia în alb din consiliul local a celor care, deşi au ocupat un loc eligibil, nu au şi performat suficient de bine pentru a-l merita este o chestiune de onoare. Rămâne de văzut însă dacă organizaţiile locale vor respecta sau nu strategia până la capăt, iar liderii care nu au obţinut voturi nici măcar de la vecinii de pe scara de bloc se vor recunoaşte învinşi. Revenim. Cătălin DOCEA
Showul erotic, noul trend al divertismentului în Vale
Vrem sau nu să recunoaştem, suntem oameni, şi ne place orice ne trezeşte simţurile. Fie că vorbim de o mâncare bună, o băutură fină sau... un show erotic. Cu toate că este privit uneori cu reticenţă, alteori cu indignare, show-ul erotic este pe gustul tinerilor din Valea Jiului, care nu-şi mai reprimă nevoia unui astfel de divertisment. Sâmbătă noaptea, clubul Play din Petrila, aparţinând omului de afaceri Nasrollah Shariat Nalkiashari, a avut invitate deocheate. Alina Plugaru şi fetele ei, care au pus pe foc simţurile spectatorilor cu un show doar
pentru adulţi, deci unul foarte fierbinte. Cu asta s-au prezentate fetele la Petrila, iar publicul a fost impresionat. Nu vorbim doar de cei din club, ci şi de telespectatorii care, după ora 24:00, au putut urmări show-ul într-o transmisiune directă a KTV. Alina Plugaru a vorbit într-un interviu pentru Kapital TV despre mentalitatea românească faţă de aceste show-uri, interviu pe care-l puteţi urmări astăzi, începând cu ora 18:30, în emisiunea „Lecţia de lifestyle” realizată de Oana Pătruţ. Alina PIPAN
Lupta dintre Mircea şi Mircia pentru conducerea CJ devine din ce în ce mai aprigă. Primarul Devei poate învinge! Oameni buni, chiar a început! Deşi social democraţii şi liberalii au fost foarte inspiraţi şi au umplut deja buzunarele unei părţi a presei locale, cu scopul evident de a nu-i da ocazia lui Mircia Muntean să beneficieze de imagine pozitivă în presa locală nici măcar în precampanie, candidatul UNPR (sau, după unele voci, al Uniunii Social Progresiste) se află deja în campanie. Sâmbătă, Mircia a bătut Valea de la un capăt la altul şi a împărţit ciocolată, caravana sa capacitând în unele locuri câteva sute de persoane. Omul are carismă, iar felul în care arată Deva îi dă un avantaj. Deşi presa minimalizează pe bani şansele
acestuia, realitatea din teren dovedeşte contrariul. Mircia stă bine la Deva, la Hunedoara (prin parteneriatul cu deputatul Arion, favorit în cursa pentru funcţia de primar al municipiului amintit), în zona Bradului şi în Valea Jiului (de unde, se ştie, liberalul Moloţ n-a colectat vreodată prea multe voturi). În plus, are susţinători şi chiar fini în rândul primarilor PNL de comune din judeţ. Drept urmare, Mircia Muntean chiar îi suflă serios în ceafă lui Mircea Ioan Moloţ, lider PNL şi actualmente ocupant al fotoliului de preşedinte al CJ Hunedoara. Cum îl poate bate Mircia pe Moloţ în Vale în ciuda faptului că UNPR
n-are capacitatea de a aduna nici măcar două autobuze de membri reali din cele 6 localităţi? E simplu. Demonstrând, în primul rând, cu argumente cine a scumpit apa în Valea Jiului (chiar se poate, deşi vina se aruncă înclusiv în spinarea primarilor din zonă, acţionari şi ei la Apa Serv Valea Jiului SA). Şi, în al doilea rând, explicând de ce declaraţiile mai vechi de interese ale actualului preşedinte al CJ Hunedoara au dispărut fără urmă de pe site-ul instituţiei.
Dacă mai luăm în calcul şi conflictele lui Moloţ în interiorul USL Hunedoara, dar şi un posibil parteneriat al lui Mircia Muntean cu primarii PDL din Vale, e clar că actualul primar al Devei îl poate bate pe Moloţ. Să nu spuneţi că nu v-am zis... Cătălin DOCEA