CMYK
„Validarea noului guvern înseamnă pentru Valea Jiului garanţia continuităţii proiectelor de dezvoltare în toate domeniile!” cât în a doua jumătate a acestei luni urmează să primim avizul pentru aprobarea ajutorului de stat de la Bruxelles, iar în săptămânile următoare trebuie luate decizii majore cu privire la reorganizarea sectorului minier din Valea Jiului. Cu o instabilitate politică generată de invalidarea noului cabinet, toate aceste lucruri riscă să rămână blocate, iar consecinţele ar putea fi extrem de grave şi pentru oamenii din Valea Jiului. Am convingerea că votul de mâine (astăzi n.r.) din Parlament va fi unul responsabil şi sper ca şi colegii din Opoziţie să înţeleagă nevoile cetăţenilor şi să fie capabili să treacă peste orgoliile personale.
mai înainte de orgolii personale, de interese electorale, în primul rând interesul naţional? Ştiu că le-a fost greu, că au exisTransporturilor şi Dezvoltării Regionale tat contestări, că au fost persoane care au - A apărut la nivelul Văii Jiului inforvor continua şi, în plus, se vor iniţia văzut în fiecare măsură luată o nouă opormaţia potrivit căreia, odată cu plecarea proiecte noi. tunitate de atac, şi ştiu că aceşti miniştri, Guvernului Boc, atât proiectele care „de sacrificiu” spun eu, au făcut tot ce era vizează viitorul sectorului minier cât şi - Dar dacă Guvernul Ungureanu nu va uman posibil în interesul României şi al proiectele de dezvoltare a infrastructurii trece de votul Parlamentului? Văii Jiului. Dacă astăzi suntem într-o linie publice vor fi blocate. Cum comentaţi - Eu sper că Parlamentul va vota cu celeride echilibru economic, dacă astăzi semaceste temeri în calitatea dumneavoastră tate noul guvern pentru ca interimatul să fie nalele pe mecanismele de monitorizare ale de deputat al Văii Jiului? cât mai scurt. România are nevoie de un UE sunt pozitive, este incontestabil meritul - Vă asigur că aceste temeri sunt eronate. nou guvern, atât pentru a-şi menţine acestui guvern. Da, a fost şi este greu penProiectele din Valea Jiului vor continua şi, poziţia de credibilitate în plan extern, cât şi tru toţi, însă nu putem nega ceea ce s-a chiar ieri, personal, am purtat discuţii la pentru a putea răspunde nevoilor de gufăcut bun pentru România. Eu nu pot decât nivelul factorilor de decizie din ministere şi vernare ale ţării. Bunăoară, pentru minesă le mulţumesc şi, în primul rând domnuam primit asigurări în acest sens. Am ritul din Valea Jiului, validarea guvernului - Personal, aveţi a le reproşa ceva foştilor lui Emil Boc, pentru deschiderea pe care au primit asigurări că atât demersurile de reor- este una absolut necesară. Administraţia miniştri ai Cabinetului Boc? arătat-o pentru promovarea şi susţinerea ganizare a activităţii din minerit cât şi proCNH, sindicatele, ceilalţi factori responsa- Eu apreciez eforturile Cabinetului Boc Văii Jiului. Cu sprijinul domniei sale, cu tocoalele semnate cu sindicatele vor fi bili au nevoie de un partener de dialog la legate de proiectele din Valea Jiului. Cum suportul real al doamnei ministru Elena respectate, că proiectele în domeniile Ministerul Economiei, cu atât mai mult cu poţi reproşa ceva unor oameni care au pus, Udrea, cu înţelegerea domnului ministru Ion Ariton, a doamnei ministru Anca Nu există lege Boagiu, dar şi a celorlalţi membri ai CabiJOI netului Emil Boc, am reuşit să aducem în 9 februarie 2012 împotriva Valea Jiului finanţări guvernamentale şi ADEVĂRULUI! fonduri europene pentru implementarea Cel mai bun Anul V unor programe de dezvoltare locală fără Nr. 883 preţ din Director: precedent în istoria ultimilor 20 de ani. 12 pagini judeţ! Cătălin DOCEA Preţ: 1 LEU - Credeţi că noul guvern va păstra Transmite www.zvj.ro Curs valutar: aceeaşi deschidere faţă de Valea Jiului? cererea ta de 1€ = 4,3540 lei - Aşa cum îl cunosc pe Mihai Răzvan ofertă la Răsărit: 07:39 1$ = 3,2812 lei Ungureanu, un om politic tânăr, ambiţios office@zvj.ro Apus: 17:38 1₤ = 5,2181 lei şi deschis către proiecte viabile, sunt convinsă. În plus, eu voi lupta pentru Valea Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului ZIARUL POPORULUI MARCĂ Jiului pe mai departe. R Citeşte şi dă mai departe! ÎNREGISTRATĂ * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani
Interviu cu deputatul Monica IACOB-RIDZI
Tipar digital
Ziarul Vãii Jiului
Din minerit, la Prefectură
Petrileanul Ştefan Dezmeri, preşedintele executiv al UDMR Hunedoara, este noul prefect al judeţului pagina 2
Ieri după amiază, în şedinţa de consiliu local
PDL Vulcan şi-a tras-o singur în barbă pagina 6
LSMVJ - dată afară din sediu!
Directorul general al CNH a început represaliile contra unei organizaţii sindicale istorice pagina 9
Prof. univ. dr. ing. Sorin Radu
Se delimitează total de acţiunile de denigrare a Universităţii din Petroşani Fiind la curent cu aspectele relatate în ultima vreme, pro sau contra, de către presa locală, prof. univ. dr. ing. Sorin Radu a insistat ca, prin intermediul cotidianului nostru, să transmită atât lumii academice cât şi întregii comunităţi a Văii Jiului că împărtăşeşte opinia noastră, aceea că acţiunile de denigrare a imaginii instituţiei de învăţământ nu îşi au vreodată locul în mediul academic. Cu atât mai mult că, în aceste vremuri tulburi, întregul mediu academic are obligaţia morală de a se concentra asupra prezentului, dar mai ales asupra viitorului Universităţii din Petroşani. “Rămân fidel ideilor exprimate până la acest moment şi am încercat, în discuţiile cu colegii mei, să coagulez o mişcare de oameni preocupaţi de soarta acestei instituţii. Militez pentru o formulă în baza căreia, combinând tinereţea, valoarea profesională şi competenţa, să generăm soluţii pentru a ne câştiga o poziţie cât mai bună în lumea universitară şi, de asemenea, să ne creştem gradul de atractivitate în rândul potenţialilor studenţi. Pentru că doar aşa mi se pare oportun, voi continua să prezint colegilor mei viabilitatea soluţiilor pe care le susţin. Mă delimitez de orice acţiuni de denigrare a imaginii Universităţii şi a cadrelor didactice”, a mai arătat prof. univ. dr. ing. Sorin Radu.