

Ziar ul Va i i J i u l u i
Director: Cătălin DOCEA
Curs valutar:
1€ = 5,2429 lei
1$ = 4,5832 lei
luni, 20 iulie 2026 Anul XIX • nr. 4235 • 6+6 pagini • Preţ: 3 lei

Muzeul
Mineritului
Petroșani
1₤ = 6,1598 lei Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia:str Tineretului, nr 1, parter, camera 307, Petroşani Aducere aminte chiar în ziua istorică pentru protopopiatul or todox al
Văii Jiului

Sâmbătă, 18 iulie, s-u împlinit 100 de ani de la instalarea ca protopop ortodox al Văii Jiului a preotului Ioan Duma. Această moment petrecut în urmă cu un secol a fost marcat la Muzeul Mineritului din Petroșani chiar în această zi istorică de un remember.,


„Am organizat la Muzeul Mineritului un remember chiar în ziua în care s-a împlinit un secol de la instalarea primului protopop ortodox al Tractului Jiu și de când protopopiatul Văii Jiului devine funcțional
Aduc slavă lui Dumnezeu că mi-a îngăduit să trăiesc un astfel de moment și să contribui și eu cu ceva la realizarea la realizarea acestui remember, cu smerenie și dragoste față de istoria Văii Jiului. Voi înșirui cadre din filmul acestui eveniment cu adevărat istoric, care, poate, ar fi meritat din partea autorităților nemirene mai multă atenție și cinstire decât modestul nostru omagiu, căci nu în fiecare zi se împlinește un secol de la înființarea unei instituții Remember-ul acesta va fi înlocuit cu altul, muzeul nostru încercând prin diverse aduceri aminte să marcheze istorii mai puțin cunoscute sau jubilee din viața Văii Jiului. Pentru cei care nu au ajuns la muzeu, voi developa filmul acestei instalări a preotului Duma La 13 martie 1926 preotul ortodox Ioan Duma este ales la Petroșani, de membrii sinodului

protopresbiterial, protopop al Tractului Ortdodox Valea Jiului Duma obține 45 de voturi, contracandidatul său, Sebastian Rusan – 15, iar un vot a fost neutru Alegerea primului protopop al Văii Jiului este udată corespunzător la Restaurantul Negulescu din centrul Petroșaniului, relativ aproape de cele sfinte, adică de Biserica Sfântul Nicolae, unde au avut loc ostilitățile de alegeri
La 12 aprilie 1926, PO Consistor din Sibiu întărește în unanimitate de voturi alegerea de protopop a preotului Duma.
La 10 iunie 1926, protopopul ales Duma se deplasează la Sibiu Duma este hirotesit de Î P S Sa Mitropolitul Bălan Hirotesit, adică „sfințit de protoiereu” (ca să înțeleagă tot mireanul)
Mai rămâne un singur pas de făcut: instalarea ca protopop Care este stabilită a fi pusă în operă pe 18 iulie 1926 de către părintele asesor consistorial Dr G Proca de la Sibiu. Acesta va citi singhelia. Adică documentul de investitură ca protopop (ca să înțeleagă tot mireanul).
Și presa centrală, prin cotidianul „Universul”, consemnează acest fapt istoric pentru ortodoxia Văii
Petroșani
Jiului: „Duminica trecută s-a făcut instalarea ca protoiereu a păr I Duma, parohul Petroșanilor Delegatul I P S S Mitropolitului dr N Bălan,consilierul dr Gh Proca din Sibiu, a slujit Liturghia, asistat de doi protopopi şi doi preoți Răspunsurile liturgice le-a dat corul societății Sf. Gheorghe. La sfârșitul slujbei, păr. Proca a citit singhelia, adică actul de învestitură, însoțindu-l de o vorbire potrivită. I-a răspuns păr Duma, noul protoprezbiter ortodox, într’o cuvântare mai lungă, în care își preciza rolul și chemarea în noul post Asistenta din biserică a fost foarte numeroasă, și după terminarea serviciului divin, reprezentanții autorităților au prezintat, noului ales felicitările lor”
Și acest frumos eveniment se încheie în zgomot cristalin de ciocniri de pahare și alocațiuni. Casinoul funcționarilor din Petroșani găzduiește peste 150 de oficialități, preoți ai tuturor confesiunilor, prieteni, amici (de la Gheorghe Tătărăscu, fost subsecretar de stat, la ing insp gen de mine I Iancu, ing I Winchlehner, dir gen al soc „Petroşani“) Un banchet de poveste
Din 18 iulie 1926, până la 1 iunie 1949, Ioan Duma va fi vreme de aproape un sfert de secol protopopul ortodox al Văii Jiului. Peste 10 zile va fi arestat de Securitatea Petroșani. Dar aceasta este o altă poveste În pregătire”, ne-a declarat Marian Boboc, muzeograf la Muzeul Mineritului din Petroșani
Au început lucrările pentru parcul fotovoltaic de 2 MW
Au început oficial lucrările pentru construcția primului parc fotovoltaic din localitate, un proiect de aproape 10 milioane de lei, finanțat de Ministerul Energiei. Constructorul care a câștigat licitația, compania Vodafone, a trimis deja utilajele pe teren, primele amenajări fiind vizibile în zona stadionului municipal. Odată finalizată, investiția va reduce drastic cheltuielile cu energia electrică pentru clădirile publice și școlile din oraș.

Gigantul Vodafone, câștigătorul licitației pentru proiectare și execuție, a început deja primele lucrări de pregătire a terenului și de realizare a teraselor la stadionul municipal, acolo unde vor fi montate primele panouri fotovoltaice Proiectul, cu o valoare de peste 9,7 milioane de lei, va avea o putere instalată de aproape 2 Megawați și va funcționa într-un sistem descentralizat, integrat direct în infrastructura orașului Practic, panourile nu vor ocupa terenuri agricole, ci vor fi amplasate pe acoperișurile a cinci clădiri și zone publice cheie „Da, este un parc fotovoltaic cu o putere instalată de aproape 2MW Firma care a câștigat licitația este Vodafone. Deja lucrează la stadion, pregătesc terenul, fac acele terase pentru a putea să înceapă montajul panourilor fotovoltaice”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani. Pe lângă reducerea substanțială a facturilor la utilități, bani care vor putea fi redirecționați spre alte investiții prioritare, proiectul marchează o tranziție pentru Valea Jiului, un obiectiv similar, având chiar aceiași axa de finanțare se realizează și la Lupeni

Fotbal amical
Lupenenii – învingători la Cugir
Echipa de fotbal din liga a treia, ACS Minerul Lupeni, s-a impus categoric, scor 31 (2-1), în fața celor de la Metalurgistul Cugir, în primul test de verificare al verii disputat pe arena din Cugir. ACS Minerul
Minerul Lupeni a început în forță partida și a deblocat tabela rapid, reușind să își impună ritmul încă din primele minute
Minutul 7, Bedea deschide scorul printr-o execuție precisă, fructificând presiunea de început a oaspeților (0-1)
Minutul 18, atacantul Baidoo dublează avantajul (02)
Gazdele de la Metalurgistul Cugir au redus din handicap până la pauză, restabilind parțial echilibrul pe tabelă (1-2).
Minutul 65 –Zamora închide definitiv conturile printr-o finalizare sigură, pecetluind rezultatul final (1-3)
Formația antrenată de Ionuț Moșteanu arată ca o pretendentă serioasă la locurile fruntașe ale Ligii 3 și în acest nou sezon (2026/2027), continuând
Fotbal amical
Lupeni, aflată în plină reconstrucție și pregătire pentru noul sezon de Liga 3, a demonstrat o formă fizică excelentă și o poftă de joc superioară, adjudecându-și o victorie de moral.
parcursul solid din primăvară.
Deși este doar primul meci amical al verii, trupa din Lupeni a arătat conexiuni excelente între linii Ritmul de joc impus arată că acumulările fizice din perioada de pauză își spun cuvântul
Tineri și jucători în teste
Introducerea și reușita lui Zamora, aflat în probe, confirmă că staff-ul tehnic caută soluții pentru a crește concurența în lot și pentru a aduce un plus de creativitate pe faza ofensivă.
O victorie pe terenul unei echipe experimentate precum Cugirul oferă grupării „roș-negre” confirmarea că proiectul de promovare și stabilizare la nivelul eșalonului trei, cu ochii spre Liga 2, este pe drumul cel bun
Meciul CSM Jiul Petroşani

şi Minerul Motru - anulat
Partida de verificare programată pentru între CSM Jiul Petroșani și CS Minerul Motru nu s-a mai disputa, după ce oficialii echipei oaspete au solicitat anularea testului din motive organizatorice.
Meciul ar fi trebuit să reprezinte un test util pentru alb-negri în cadrul programului de pregătire, însă staff-ul tehnic din Valea Jiului este nevoit să își reconfigureze planurile pentru următoarele zile din cauza acestei modificări neprevăzute
Solicitarea a venit din partea clubului
CS Minerul Motru, care a invocat
probleme de ordin organizatoric.
Conducerea și staff-ul tehnic de la CSM Jiul Petroșani caută deja soluții alternative pentru a nu da peste cap ritmul de pregătire al băieților
Reprezentanții clubului Jiul Petroșani au transmis un mesaj scurt către suporteri: „Vă mulțumim pentru înțelegere și



fidelitate. Rămâneți aproape de paginile noastre oficiale, unde vă vom ține la curent în timp util cu programul și datele următoarelor partide de pregătire” Alb-negrii continuă antrenamentele intense și rămân concentrați pe obiectivele din acest sezon, așteptând stabilirea unui nou adversar pentru următoarea partidă de verificare.


Colaboratori permanenţi: Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS
a României
Pagină realizată de Loredana JUGLEA
Festivalul „Istorie şi Tradiţii”

Bravo, Ilie Bolojan et. comp:
Cetatea Medievală Mălăiești, din comuna Sălașu de Sus, va deveni pe 2 august gazda uneia dintre cele mai atractive manifestări culturale ale verii din județul Hunedoara. Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Cetății Medievale Mălăiești – „Istorie și Tradiții” va reuni pasionați de istorie, meșteșuguri și tradiții, într-un eveniment dedicat redescoperirii patrimoniului medieval.
Pe parcursul întregii zile, vizitatorii vor putea lua parte la demonstrații de luptă medievală, expoziții de arme și scuturi, ateliere tematice, tabere istorice și competiții între cavaleri, susținute de Asociația
Culturală Străjerii Cetății Bistrița și Asociația „Paladinii de Terra Medies”. Nu vor lipsi târgul de produse locale și activitățile interactive dedicate copiilor, care vor avea ocazia să descopere, prin joc și creativitate, viața din cetate
Programul include și deschiderea oficială a festivalului, o paradă a cavalerilor, precum și prezentarea istoriei
Cetății Mălăiești, susținută de istoricul prof dr Adrian Andrei Rusu, urmată de o sesiune de întrebări și
răspunsuri Totodată, Muzeul Civilizației Dacice și
Romane Deva va lansa o publicație dedicată cetății

medievale. Seara se va încheia spectaculos, cu un impresionant spectacol cu foc, oferit de trupa Firedream, care va transforma fortificația într-un decor autentic al Evului Mediu
Festivalul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și Primăria Comunei Sălașu de Sus
Spitalele din Deva, Hunedoara şi Valea Jiului - în grevă
Uniunea Europeană trebuie să intervină și să ajute România să iasă din criză, așa cum ajută și Ucraina
Nemulțumirile din sistemul de sănătate publică au atins punctul critic Sindicaliștii SANITAS declanșează oficial cele mai dure forme de protest din ultimii ani, reclamând subfinanțarea cronică, lipsa de personal și nerespectarea promisiunilor guvernamentale privind salarizarea. La nivel național, sute de mii de cadre medicale și personal auxiliar se pregătesc pentru blocarea activității
Din cauza lui Ilie Bolojan și PSD-PNL-UDMR-USRGRUPUL MINORITĂȚILOR NAȚIONALE, sistemul sanitar românesc este în pragul unui blocaj total. Federația SANITAS a anunțat calendarul protestelor extreme: pe 20 iulie, spitalele publice din toată țara vor intra în grevă de avertisment, iar pe 28 iulie va fi declanșată greva generală. Tensiunile majore se resimt puternic și în județul Hunedoara, unde angajații din marile unități medicale din Deva, Hunedoara și Valea Jiului sunt pregătiți să oprească lucrul. Medicii și asistenții cer salarii corecte și condiții decente.

În județul Hunedoara, revolta este generalizată Cele mai mari unități medicale – de la Spitalul Județean de Urgență din Deva, până la spitalele din Petroșani, Hunedoara, Lupeni – vor fi direct afectate Calendarul este clar: primul semnal de alarmă se va trage luni, 20 iulie, când, timp de două ore, între 9:00 și 11:00, se va desfășura o grevă de avertisment. Dacă
Alerta OMS
revendicările nu vor fi soluționate, pe 28 iulie se va intra în grevă generală pe termen nelimitat. Dar ce înseamnă, de fapt, această grevă pentru pacienți? Pe durata protestului, legea obligă personalul medical să asigure doar o treime din activitatea normală a fiecărui spital Prioritate absolută vor avea urgențele medicale majore, pacienții internați la terapie intensivă, cazurile oncologice și nașterile În schimb, toate consultațiile de rutină, analizele de laborator și intervențiile chirurgicale programate vor fi amânate.
Singurul serviciu care nu va fi afectat direct este cel de Ambulanță, personalul de intervenție rapidă neavând dreptul legal de a face grevă. Sindicaliștii din județul Hunedoara spun că decizia este una dureroasă, dar necesară pentru a salva un sistem medical aflat în colaps, în timp ce pacienții sunt sfătuiți să se adreseze spitalelor doar în cazuri de strictă necesitate
Ar trebui ca Uniunea Europeană să intervină și să ajute România cu bani mulți să iasă din criză, așa cum ajută și Ucraina.
Doar 2 din 3 copii români sunt vaccinaţi
Rujeola, tusea convulsivă sau tetanosul par boli de domeniul trecutului, dar adevărul este că ele se pot întoarce oricând în școli și grădinițe. Un raport recent arată o realitate îngrijorătoare: doar doi din trei copii din România mai sunt vaccinați împotriva rujeolei, o rată mult prea mică pentru a ne ține în siguranță.
Situația cea mai critică este raportată în cazul rujeolei. Potrivit raportului UNICEF și OMS, rata de vaccinare cu prima doză de ROR în România a scăzut la un îngrijorător 66% Asta înseamnă că aproximativ 60 000 de copii români au început anul fără nicio protecție în fața acestei boli extrem de contagioase Nici la rapel lucrurile nu stau mai bine: doar 68% dintre copiii de 5 ani au primit a
doua doză. Dar de ce aleg părinții să nu își mai vaccineze copiii? Medicii și sociologii vorbesc despre un cumul de factori În primul rând, (dez)informarea din mediul online și curentul antivaccinist, care promovează teorii nefondate științific despre reacțiile adverse Mulți părinți dezvoltă o stare de anxietate și preferă să amâne vaccinarea de teama unor presupuse
Principalul vinovat pentru această situație este dezinformarea masivă din mediul online, care a răspândit frici (ne)fondate și i-a făcut pe mulți părinți să refuze vaccinurile gratuite oferite de stat.
riscuri, ignorând pericolul real al bolilor în sine. La acestea se adaugă și barierele practice În mediul rural și în comunitățile vulnerabile, lipsa medicilor de familie îngreunează accesul la vaccinuri Totodată, sincopele periodice în aprovizionarea cu doze și birocrația îi descurajează pe părinții care, deși nu se opun vaccinării, renunță să mai caute serurile din cauza

drumurilor repetate și a lipsei de informație clară din partea autorităților
Din aceste cauze, nici în cazul vaccinului împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive cifrele nu ating nivelul optim de siguranță de 95%
Doar 85% dintre copii au primit prima doză de DTP, lăsând în urmă peste 27.000 de micuți complet vulnerabili.
Andreea JURCA

Situaţia s-ar putea repeta
Revin la un subiect despre care vorbeam în urmă cu câteva zile. O activitatea de vară căreia mai toarte primăriile îi fac cu greu față este
cositul ierbii de pe domeniile pe care le deține. Asta, fiindcă, imediat când ajungi cu coasa la capăt, trebuie să începi din nou de la celălalt.
La Vulcan, ca și în alte localități, de fapt, operațiunea de cosire a ierbii se face de o mână de oameni Aceștia muncesc non stop în timpul programului de lucru, singura lor pauza fiind cea de masă. Sau când trebuie să-și alimenteze moto coasa cu carburant. În rest, bagă la greu. Unde auzi zumzetul specific pe care-l face utilajul, e clar că acolo se cosește Deși muncesc și fac treabă, cetățenii sunt tot nemulțumiți Fiecare vrea ca iarba din jurul blocului său să fie îndepărtată mai întâi
Observ, însă, că pe mai puțini îi interesează cum arată terenurile pline de bălării care nu țin, ca proprietate, de administrația publică locală. Și dau doar două exemple din cele aflate în văzul lumii, iar nu ascunse pe cine știe unde. Primul ar fi cel de pe latura estică a clădirii în care a funcționat, pe vremuri, brutăria Kenan E plin de buruieni de mai bine de un metru care se îmbină surprinzător de bine cu jungla care a împânzit albia pârâului
Mohora printre care trece poteca spre blocuri.
Al doilea exemplu este de pe bulevard, la latura dinspre est a clădirii căreia i se spune și acum cantinarestaurant Oricine trece pe acolo vede grozăvia Îmi amintesc că ceva


Hunedoara
Fântână ar teziană - 584 de jeturi de apă

asemănător era și la fostul Minimarket de pe dealul de la Baba, cel de peste drum de cinematograf, dar și pe dealul de pe Traian, de mai jos de cartierul Dallas După ce am scris despre ce-i acolo primăria i-a notificat pe proprietari și le-a pus în vedere să dea cu coasa. Ca atare, mă gândesc că situația s-ar putea repeta și în cazul aspectelor relatate acum Gheorghe OLTEANU

Noua fântână arteziană din Parcul Central al municipiului Hunedoara începe să prindă formă și va deveni una dintre principalele atracții ale zonei.
Aceasta va avea 584 de jeturi de apă dispuse în semicercuri, care vor crea un efect de labirint prin perdelele de apă. Fântâna va fi amplasată la nivelul aleilor, în apropierea viitoarei clădiri multifuncționale cu toalete publice
moderne. Investiția face parte din proiectul de reabilitare și modernizare completă a Parcului Central, realizat cu finanțare europeană nerambursabilă
Andreea JURCA

IuLIe 2026
6 pagini
Se difuzează
GRATuIT
împreună
cu Ziarul
Văii Jiului
HOTĂRÂREA NR. 13/2026
U ricani 2026
privind indexarea chiriilor pentru locuințele situate în Blocul 13 ANL de pe Strada Muncii, cu rata inflației pe anul 2025
Consiliul Local al Oraşului Uricani, Jud Hunedoara; Având in vedere proiectul de hotărâre înregistrat la nr 13/102/20 01 2026 si referatul de aprobare întocmit de Viceprimarul Oraşului Uricani si înregistrat la nr. 13/103/20 01 2026, prin care se propune indexarea chiriilor cu rata inflației pe anul 2025, pentru locuințele situate în Blocul 13 ANL de pe Strada Muncii; Văzând raportul de avizare al comisiei de specialitate a consiliului local, înregistrat la nr. 14/104/20.01.2026 si raportul compartimentului de resort al primăriei, înregistrat la nr 14/105/20 01 2026; În conformitate cu prevederile art 7 alin (2) din Legea nr 287/2009 privind Codul Civil, cu modificările si completările ulterioare, ale art 8 alin (11) din Legea nr 152 din 15 iulie 1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată; În temeiul dispoziţiilor art 129 alin (1) teza I, alin (2) lit d) si alin 7 lit q), ale art 139 alin (1) si ale art 196 alin 1 lit a) din Ordonanța de Urgenta a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
ART 1 Se aproba indexarea chiriilor pentru locuințele de tip A N L , situate în Blocul 13 ANL de pe Strada Muncii, cu rata inflației pe anul 2025 comunicata de Institutul National de Statistica, respectiv 7,3%
ART 2 Prezenta hotărâre poate fi contestata in temeiul si condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
ART 3 Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, Agenției Naționale pentru Locuințe, Primarului Oraşului Uricani, Viceprimarului Orașului Uricani, Compartimentului Tehnic, Investiții, Spatii locative, Compartimentului Impozite și Taxe Locale, presei si se publica in Monitorul Oficial local Hotărârea a fost adoptată în ședința ordinară din data de 20 01 2026, prin vot liber exprimat, cu majoritate simplă, respectiv cu următoarele voturi: Total consilieri locali: 15; Prezenți: 15; Pentru: 14; Împotrivă și abțineri: 1.
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 20.01.2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
HOTĂRÂREA NR. 14/2026 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local Uricani nr. 246/2025 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026
Consiliul Local al Orașului Uricani, Județul Hunedoara, întrunit în ședință extraordinara, convocată pentru data de 21.01.2026, legal constituită; Examinând proiectul de hotărâre pentru modificarea H C L Uricani nr 246/2025 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026, înregistrat la nr 14/102/21.01.2026; Luând în discuție referatul de aprobare al Primarului Orașului Uricani, înregistrat sub nr 14/103/21 01 2026 si ținând cont de raportul compartimentului de resort al primăriei, înregistrat la nr 15/104/21 01 2026 si raportul compartimentului de resort al primăriei, înregistrat la nr. 15/105/21.01.2026; In conformitate cu prevederile art. 13 lit. a) și b) din Legea-cadru 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, și ale Legii-cadru 24/2000 în ansamblul ei; Având în vedere prevederile:
• Art 491 alin 1 și alin 2 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal;
• Art 484 din Legea nr 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, ale art 30 din Legea nr 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările si completările ulterioare, ale pct. 161 din Anexa la H G nr 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare
a Legii nr 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare
• Planul Urbanistic General aprobat prin H C L Uricani nr 8/2000; În temeiul art. 129 alin. (1) si (2) lit. c) si ale alin. (6) lit. a), ale art. 136 alin. (1), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
ART I Hotărârea Consiliului Local Uricani nr 246/2025 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026, se modifica și se completează după cum urmează:
Anexa 1 la HCL Uricani nr. 246/2025 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025 respectiv punctul 9 din tabelul Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor, se modifică și va avea următorul cuprins:
TAXE SPECIALE
NIVELURILE NIVELURILE APLICABILE APLICABILE ÎN ANUL ÎN ANUL FISCAL 2025 FISCAL 2026
Taxa parcare (stabilite conform HCL nr. 13/2013) 93 lei 100 lei primul primul autovehicul autovehivecul 186 lei 190 lei al doilea al doilea autovehicul autovehivecul
ART II Prezenta hotărâre poate fi contestata in temeiul si condițiile Legii nr 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare. ART. III. Prezenta hotărâre se comunica Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, Primarului Oraşului Uricani, Viceprimarului Orașului Uricani, Serviciului Economic, presei si se publica in Monitorul Oficial local
Hotărârea a fost adoptata în ședința extraordinară din data de 21 01 2026, prin vot liber exprimat, cu majoritate absolută, respectiv cu următoarele voturi: Total consilieri locali: 15; Prezenți: 11; Pentru: 11; Împotrivă și abțineri: 0.
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 21.01.2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
HOTĂRÂREA NR. 15/2026
privind aprobarea și înaintarea către Guvernul României a Memoriului referitor la impactul noilor politici de fiscalitate locală asupra cetățenilor din orașul Uricani, riscul de excluziune socială sub presiunea noilor politici fiscale și solicitarea restabilirii facilităților fiscale
Consiliul Local al Orașului Uricani, Județul Hunedoara; Având in vedere proiectul de hotarare inregistrat la nr 16/102/29 01 2026 si referatul de aprobare întocmit de d-l Buhaescu Danut - Primarul Oraşului Uricani, inregistrat la nr. 16/103/29.01.2026, prin care se propune consiliului local aprobarea și înaintarea către Guvernul României a Memoriului referitor la impactul noilor politici de fiscalitate locală asupra cetățenilor din orașul Uricani, riscul de excluziune socială sub presiunea noilor politici fiscale și solicitarea restabilirii facilităților fiscale către Guvernul României; Văzând raportul compartimentului de resort al primăriei, inregistrat la nr 16/104/29.01.2026 si raportul de avizare al comisiei de specialitate a consiliului local, inregistrat la nr. 16/105/30.01.2026; În temeiul art 129 alin (1) teza I, alin (2) lit b) și d), alin (4) lit c), alin (7), ale art 139 alin (1) si (3) lit c) si ale art 196 alin 1 lit a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr 57/2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂȘTE:
ART. 1. (1) Aprobă Memoriul referitor la impactul noilor politici de fiscalitate locală asupra cetățenilor din orașul Uricani, riscul de excluziune socială sub presiunea noilor politici fiscale și solicitarea restabilirii facilităților fiscale către
URICANI 2026
Guvernul României, sub forma prezentată în anexa la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.
(2) Aprobă înaintatea Memoriului referitor la impactul noilor politici de fiscalitate locală asupra cetățenilor din orașul Uricani, riscul de excluziune socială sub presiunea noilor politici fiscale și solicitarea restabilirii facilităților fiscale către Guvernul României de către Primarul Orașului Uricani, Buhăescu Dănuț ART. 2. Prezenta hotarare poate fi contestata in temeiul si conditiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare. ART 3 Prezenta hotărâre se comunica Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, Primarului Oraşului Uricani, Guvernului României, presei si se publica in Monitorul Oficial local
Hotărârea a fost adoptata în ședința extraordinară din data de 30.01.2026, prin vot liber exprimat, cu majoritate absolută, respectiv cu următoarele voturi: Total consilieri locali: 15; Prezenți: 12; Pentru: 12; Împotrivă și abțineri: 0
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 30.01.2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
HOTĂRÂREA NR. 16 / 2026
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 185/2024 referitoare la stabilirea reprezentanților
Consiliului Local al Oraşului Uricani in consiliul de administraţie al Liceului Tehnologic "Retezat" Uricani, in anul scolar 2025 - 2026
Consiliul Local al Oraşului Uricani, Jud Hunedoara; Având in vedere proiectul de hotărâre înregistrat la nr 17/102/29 01 2026 si referatul de aprobare al Primarului Orașului Uricani înregistrat la nr 17/103/29.01.2026, prin care se propune consiliului local modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 185/2024 referitoare la stabilirea reprezentanților Consiliului Local al Oraşului Uricani in consiliul de administraţie al Liceului Tehnologic Retezat Uricani, in anul scolar 2025 – 2026; Văzând raportul compartimentului de resort al primăriei înregistrat la nr 17/104/29.01.2026 si rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale consiliului local inregistrate la nr. 17/105/30.01.2026; Luând în considerare faptul că în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local al Orașului Uriccani din data de 20 01 2026, prin Hotărârea nr 4/2026, a fost aleasă în funcția de Viceprimar al Orașului Uricani doamna Stanci Jenica; In conformitate cu prevederile art. 128 alin. (1) și (2) lit. c) din Legea nr. 198/2023, a învăţământului preuniversitar si ale art. 4 alin. (1) lit. c) din Metodologia-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar aprobata prin Ordinul nr 6223/2023 al Ministrului Educatiei; Ținând cont de prevederile art. art. 59, art. 61 și art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, cu modificarile si completarile ulterioare; In temeiul prevederilor art 129 alin (1) teza I, alin (2) lit d) şi alin (7) lit a), ale art 139 alin (1) și ale art 196 alin (1) lit a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
ART 1 Hotărârea Consiliului Local nr 185/2024 referitoare la stabilirea reprezentanților Consiliului Local al Oraşului Uricani in consiliul de administraţie al Liceului Tehnologic Retezat Uricani, in anul scolar 2025 - 2026, se modifică după cum urmează
1 Articolul 1 din Hotărârea Consiliului Local nr 185/2024 referitoare la stabilirea reprezentanților Consiliului Local al Oraşului Uricani in consiliul de administraţie al Liceului Tehnologic Retezat Uricani, in anul scolar 2025 – 2026, se modifică și va avea următorul cuprins: ,,ART. 1. Se stabilesc reprezentanții Consiliului Local al Oraşului Uricani in Consiliul de administraţie al Liceului Tehnologic "Retezat" Uricani in anul scolar 2025 - 2026, după cum urmează:
• Crișan Ion - consilier local;
• Calota Andrei - consilier local;”.
ART. II. Prezenta hotărâre poate fi contestata in temeiul si condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare ART III Prezenta hotărâre se comunica Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, Primarului Oraşului Uricani, Liceului Tehnologic Retezat Uricani, persoanelor nominalizate la art. 1 si presei. Hotărârea a fost adoptata în ședința extraordinară din data de 30.01.2026, prin vot liber exprimat, cu majoritate absolută, respectiv cu următoarele voturi: Total consilieri locali: 15; Prezenți: 12; Pentru: 12; Împotrivă și abțineri: 0
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 30.01.2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
HOTĂRÂREA NR. 17 / 2026
privind răspunsul la plângerea prealabilă, înregistrată la Primăria Orașului Uricani cu nr. 72/05.01.2026
Consiliul Local al Orașului Uricani, Județul Hunedoara; Având in vedere proiectul de hotarare inregistrat la nr 15/102/29 01 2026 si referatul de aprobare întocmit de d-l Buhaescu Danut - Primarul Oraşului Uricani, inregistrat la nr 15/103/29 01 2026, prin care se propune consiliului local formularea unui răspuns la plângerea prealabilă, înregistrată la Primăria Orașului Uricani cu nr. 72/05.01.2026; Văzând raportul compartimentului de resort al primăriei, inregistrat la nr. 15/104/29.01.2026 si raportul de avizare al comisiei de specialitate a consiliului local, inregistrat la nr 18/105/30 01 2026; În baza:
• art art 21 și art 52 din Constituția României, republicată;
• art 1 alin (6), art 7 alin (4) Legea nr 554/2004 a contenciosului administrativ;
• art. 7 alin. (13) Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
• 30 alin (1) lit c) și d) din Legea-cadru nr 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;
• art II din OUG nr 78/2025 pentru modificarea Legii nr 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
• Decizia Curții Constituționale a României nr. 12/2020, Publicată în Monitorul
Oficial nr 198 din 11 03 2020;
• Decizia Curții Constituționale a României nr 840/2020, Publicată în Monitorul
Oficial nr 354 din 7 aprilie 2021 În temeiul art 129 alin (1) teza I, alin (2) lit b), alin (4) lit c), alin (14) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr. 57/2019 privind Codul administrativ, raportat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ale art 139 alin (1) si (3) lit c) si ale art 196 alin 1 lit a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr 57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
ART. 1. Aprobă răspunsul la plângerea prealabilă înregistrată la Primăria Orașului Uricani cu nr. 72/05.01.2026, sub forma prezentată în anexa la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta
ART 2 Prezenta hotarare poate fi contestata in temeiul si conditiile Legii nr 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare ART 3 Prezenta hotărâre se comunica Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, Primarului Oraşului Uricani, autorilor plângerii prealabile înregistrată la Primăria Orașului Uricani cu nr. 72/05.01.2026 si se publica in Monitorul Oficial local. Hotărârea a fost adoptata în ședința extraordinară din data de 30.01.2026, prin vot liber exprimat, cu majoritate absolută, respectiv cu următoarele voturi: Total consilieri locali: 15; Prezenți: 12; Pentru: 12; Împotrivă și abțineri: 0
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 30.01.2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
HOTĂRÂREA NR. 18/2026
privind alocarea sumei de 30.000 lei din bugetul local al Oraşului Uricani pe anul 2026, pentru organizarea in data de 7 martie 2026, a competitiei sportive "OSLEA HIKE & RIDE 2026", in parteneriat cu Asociatia "Clubul Alpin Valea Jiului"
Consiliul Local al Orașului Uricani, Județul Hunedoara; Având in vedere proiectul de hotarare inregistrat la nr 18/102/06 02 2026 si referatul de aprobare întocmit de grupul de consilieri locali ai PSD, inregistrat la nr 18/103/06 02 2026, prin care se propune consiliului local alocarea sumei de 30.000 lei din bugetul local al Oraşului Uricani, pentru organizarea in data de 7 martie 2026, a competitiei sportive "OSLEA HIKE & RIDE 2026", in parteneriat cu Asociatia "Clubul Alpin Valea Jiului"; Văzând raportul compartimentului de resort al primăriei, inregistrat la nr 18/104/06 02 2026 si raportul de avizare al comisiei de specialitate a consiliului local, inregistrat la nr 19-20/105/27 02 2026; Tinand cont de adresa nr 648/28 01 2026 prin care Asociatia „Clubul Alpin Valea Jiului” solicita sprijinul primariei si consiliului local in vederea organizarii evenimentului "OSLEA HIKE & RIDE 2026", eveniment desfasurat in scopul promovarii miscarii, sportului si turismului local; In conformitate cu prevederile Legii educatiei fizice si sportului nr 69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Hotararii Guvernului nr 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere in aplicare a dispozitiilor Legii educatiei fizice si sportului nr. 69/2000; În temeiul art. 129, alin. (1) teza I si (2) lit. d), alin. (7) lit. r), ale art. 139 alin. (1) si (3) lit a) si ale art 196 alin 1 lit a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului
Romaniei nr 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
ART 1 (1) Aproba organizarea in data de 7 martie 2026, in zona Cimpusel – Masivul Oslea, in parteneriat cu Asociatia "Clubul Alpin Valea Jiului", a competitiei sportive OSLEA HIKE & RIDE 2026
(2) Contractul de parteneriat este prevazut in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.
(3) Contractul prevăzut la alin (2) se încheie numai pe durata desfasurarii evenimentului, respectiv 7 martie 2026
(4) Se imputerniceste Viceprimarul Orasului Uricani sa semneze contractul de parteneriat in numele si pentru Orasul Uricani.
ART 2 Aproba alocarea sumei de 30 000 lei din bugetul local al Oraşului Uricani, capitolul 67 02, “Cultura, recreere si religie”, pentru premierea castigatorilor si asigurarea bunei desfasurari a evenimentului
ART. 3. Prezenta hotarare poate fi contestata in temeiul si conditiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare. ART 4 Prezenta hotărâre se comunica Instituției Prefectului Județului Hunedoara, Primarului Orașului Uricani, Serviciului Economic al Primăriei Uricani, Asociatiei „Clubul Alpin Valea Jiului”, presei si se publica in Monitorul Oficial Local Hotărârea a fost adoptata în ședința ordinară din data de 27.02.2026, prin vot deschis, cu majoritate absolută, respectiv cu următoarele voturi: Total consilieri locali: 15; Prezenți:15; Pentru: 15; Împotrivă și abțineri: 0
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 27.02.2026 Stanci Jenica
Secretar general Flori Nelu-Dănuț
HOTĂRÂREA NR. 19/2026
privind modificarea unor hotărâri ale Consiliului Local Uricani
Consiliul Local al Orașului Uricani, Jud Hunedoara; Avand în vedere proiectul de hotarare inregistrat la nr 26/102/20 02 2026 si referatul de aprobare intocmit de Primarul Orasului Uricani, inregistrat la nr. 26/103/20 02 2026, prin care se propune consiliului local modificarea unor hotărâri ale Consiliului Local Uricani; Văzând rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale consiliului local, inregistrate la nr. 21/105/27.02.2026 si raportul compartimentului de resort al primăriei, inregistrat la nr. 26/104/20.02.2026; În conformitate cu prevederile Legii locuintei nr 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotararii Guvernului nr 1275/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind punerea in aplicare a prevederilor Legii nr. 114/1996, cu modificarile si completarile ulterioare; In conformitate cu prevederile art. 30, alin. 1 din Hotararea Guvernului nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii locuintei nr 114/1996, republicata; Tinând cont de prevederile art 14 alin. (5) din Hotararea Guvernului nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii nr 152/1998, republicata; Având în vedere dispozițiile art 59, art 61 și art 62 din Legea-cadru nr 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;
In temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) si (2) lit. d), alin. (7) lit. q), ale art. 139 alin (1) lit i) si ale art 196 alin (1) lit a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
ART I (1) Hotărârea Consiliului Local Uricani nr 212/2024 privind stabilirea componentei comisiei de repartizare a locuintelor sociale, se modifica după cum urmează:
1. Articolul 1, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:", ,,1. Presedinte: Stanci Jenica - Viceprimar Oras Uricani;”.
(2) Hotărârea Consiliului Local Uricani nr 213/2024 privind stabilirea componentei comisiei constituita la nivelul Consiliului local al Orasului Uricani in vederea repartizarii locuintelor A N L , se modifica după cum urmează:
2. Articolul 1, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:", ,,1 Presedinte: Stanci Jenica - Viceprimar Oras Uricani;”
(3) Hotărârea Consiliului Local Uricani nr 214/2024 privind stabilirea componentei comisiei sociale constituita la nivelul Consiliului Local al Orasului Uricani in vederea repartizarii locuintelor cu chirie din fondul locativ de stat al Orasului Uricani, se modifica după cum urmează:
3 Articolul 1, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:", ,,1 Presedinte: Stanci Jenica - Viceprimar Oras Uricani;”
ART II Prezenta hotarare poate fi contestata in temeiul si conditiile Legii nr 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare. ART III Prezenta hotărâre se comunica Instituției Prefectului - Județul Hunedoara,
URICANI 2026
III
Primarului Orașului Uricani, Viceprimarului Orașului Uricani, Serviciului Economic, Compartimentului T I S L , presei și se publică în Monitorul Oficial Local Hotărârea a fost adoptata în ședința ordinară din data de 27.02.2026, prin vot deschis, cu majoritate absolută, respectiv cu următoarele voturi:Total consilieri locali: 15; Prezenți:15; Pentru: 15; Împotrivă și abțineri:0.
Uricani, la Presedinte de sedinta, Contrasemneaza 27.02.2026 Stanci Jenica Secretar general, Flori Nelu-Danut
HOTĂRÂREA NR. 20/2026
privind modificarea si completarea
Hotărârii Consiliului Local Uricani nr. 56/2023 referitoare la aprobarea solicitarii de trecere din domeniul public al statului si din administrarea Directiei Generale a Finantelor Publice Timisoara in domeniul public al Orasului Uricani si in administrarea Consiliului Local Uricani a unor bunuri imobile situate in Orasul Uricani
Consiliul Local al Orașului Uricani, Jud. Hunedoara; Avand în vedere proiectul de hotarare inregistrat la nr 20/102/10 02 2026 si referatul de aprobare intocmit de Primarul Orasului Uricani, inregistrat la nr 20/103/10 02 2026, prin care se propune consiliului local modificarea si completarea Hotărârii Consiliului Local Uricani nr 56/2023 referitoare la aprobarea solicitarii de trecere din domeniul public al statului si din administrarea Directiei Generale a Finantelor Publice Timisoara in domeniul public al Orasului Uricani si in administrarea Consiliului Local Uricani a unor bunuri imobile situate in Orasul Uricani;
Văzând rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale consiliului local, inregistrate la nr 22/105/27 02 2026 si raportul compartimentului de resort al primăriei, inregistrat la nr 20/104/10 02 2026; Având în vedere dispozițiile art 59 - 62 din Legea-cadru nr 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;
Luând în considerare solicitarea Ministerului Finanțelor – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara –Direcția Servicii Interne, Serviciul Administrativ, Investiții și Achiziții, transmisa prin e-mail in data de 28 01 2026, prin care se pune în vedere necesitatea modificarii si completării Hotărârii Consiliului Local Uricani nr 56/2023 referitoare la aprobarea solicitarii de trecere din domeniul public al statului si din administrarea Directiei Generale a Finantelor Publice Timisoara in domeniul public al Orasului Uricani si in administrarea Consiliului Local Uricani a unor bunuri imobile situate in Orasul Uricani;
In temeiul art. 129 alin. (1) teza I, alin. (2) lit. c), ale art. 139 alin. (2), art. 196 alin (1) lit a) și art 292 alin (1), (3), (4) și (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
ART I Hotărârea Consiliului Local Uricani nr 56/2023 referitoare la aprobarea solicitarii de trecere din domeniul public al statului si din administrarea Directiei Generale a Finantelor Publice Timisoara in domeniul public al Orasului Uricani si in administrarea Consiliului Local Uricani a unor bunuri imobile situate in Orasul Uricani, se modifica si se completează după cum urmează:
1 ANEXA la Hotărârea Consiliului Local Uricani nr 56/2023 se inlocuieste cu ANEXA NR I la prezenta hotarare
2 La articolul 1, după alin (1) se introduce un nou alineat, alin (2), cu următorul cuprins: ,,(2) Destinația imobilelor prevăzute la alin (1) va fi de sediu și spațiu administrativ pentru Serviciile Întreținere străzi și alte lucrări gospodărești adiacente și Întreținere parcuri, zone verzi, alte lucrări specifice, din cadrul Primăriei Orașului Uricani, destinație care va servi uzului și interesului public local”
ART II Prezenta hotarare poate fi contestata in temeiul si conditiile Legii nr 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare
ART III Prezenta hotărâre se comunica Instituției Prefectului - Județul Hunedoara, Primarului Orașului Uricani, Viceprimarului Orașului Uricani, Serviciului Economic, Compartimentului Taxe și Impozite Locale, presei și se publică în Monitorul Oficial Local.
Hotărârea a fost adoptata în ședința ordinară din data de 10.02.2026, prin vot deschis, cu majoritate absolută, respectiv cu următoarele voturi:Total consilieri locali: 15; Prezenți:15; Pentru: 15; Împotrivă și abțineri:0
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 27 02 2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
URICANI 2026
HOTĂRÂREA NR. 21/2026
privind îndreptarea unor erori materiale din H.C.L Uricani nr. 11/2026 privind aprobarea acordării unei subvenții de hrană de la bugetul local al Orașului Uricani, pe anul 2026, pentru Grădinița nr. 2, situată în Orașul Uricani, Str. Muncii, nr. 13A, Județul Hunedoara si din H.C.L Uricani nr. 8/2026 privind aprobarea programului de masuri pentru prevenirea si combaterea marginalizării sociale pe anul 2026
Consiliul Local al Oraşului Uricani, Jud Hunedoara; Având în vedere proiectul de hotărâre înregistrat la nr 24/102/18 02 2026 si referatul de aprobare întocmit de Primarul Oraşului Uricani, înregistrat la nr. 24/103/18.02.2026, prin care se propune consiliului local sa îndrepte erorile materiale din H.C.L Uricani nr. 11/2026 privind aprobarea acordării unei subvenții de hrană de la bugetul local al Orașului Uricani, pe anul 2026, pentru Grădinița nr 2, situată în Orașul Uricani, Str Muncii, nr 13A, Județul Hunedoara si din H C L Uricani nr 8/2026 privind aprobarea programului de masuri pentru prevenirea si combaterea marginalizării sociale pe anul 2026; Văzând raportul compartimentului de specialitate înregistrat la nr 24/104/18.02.2026 si raportul de avizare al comisiei de specialitate a consiliului local înregistrat la nr. 23-24/105/27.02.2026; În temeiul art 129 alin (1), ale art 139 alin (1) si ale art 196 alin (1) lit a) din Ordonanța de Urgenta a Guvernului României nr 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările si completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE:
ART 1 Se aprobă îndreptarea erorii materiale din preambulul H C L Uricani nr 11/2026 privind aprobarea acordării unei subvenții de hrană de la bugetul local al Orașului Uricani, pe anul 2026, pentru Grădinița nr. 2, situată în Orașul Uricani, Str. Muncii, nr. 13A, Județul Hunedoara, in sensul ca in loc de: “Ordinul nr. 1563 din 12 septembrie 2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi” - care a fost abrogat, se va citi “Ordinul nr 541 din 17 februarie 2025 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi în unităţile de învăţământ preuniversitar”.
ART. 2. Se aprobă îndreptarea erorii materiale din preambulul H.C.L. Uricani nr. 8/2026 privind aprobarea programului de masuri pentru prevenirea si combaterea marginalizării sociale pe anul 2026, in sensul ca se va elimina textul: “ale art 60 alin (1) din Hotărârea Guvernului României nr 1149/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr 116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizării sociale”
ART. 3. Prezenta hotărâre poate fi contestată în temeiul și condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. ART 4 Prezenta hotărâre se comunică: Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, Primarului Oraşului Uricani, presei și se publică în Monitorul Oficial Local Hotărârea a fost adoptata prin vot liber exprimat, cu majoritate absoluta, respectiv cu următoarele voturi: Total consilieri locali: 15; Prezenți: 15; Pentru: 15; Împotrivă și abțineri: 0
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 27.02.2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
HOTĂRÂREA NR. 22/2026
referitor la revocarea Hotararii Consiliului Local al Orasului Uricani nr. 7/2026 privind aprobarea Planului de acțiuni sau lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de munca prestate de beneficiarii de ajutor de incluziune in anul 2026
Consiliul Local al Orasului Uricani, Judetul Hunedoara; Având în vedere proiectul de hotarare inregistrat la nr 19/102/10 02 2026 si referatul de aprobare nr 19/103/10 02 2026 al Primarului Orașului Uricani, Județul Hunedoara, referitor la revocarea Hotararii Consiliului Local al Orasului Uricani nr 7/2026 privind aprobarea Planului de acțiuni sau lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de munca prestate de beneficiarii de ajutor de incluziune in anul 2026; Tinand cont de raportul de specialitate al compartimentului de resort, inregistrat la nr 19/104/10 02 2026 si de raportul comisiei de specialitate a consiliului local, inregistrat la nr 24/105/27 02 2026; În temeiul art 129 alin (1), art 139 alin (1) si ale art 196 alin (1) lit a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare: HOTĂRĂȘTE:
ART. 1. Se revoca Hotararea Consiliului Local al Orasului Uricani nr. 7/2026 privind aprobarea Planului de acțiuni sau lucrări de interes local pentru repartizarea
orelor de munca prestate de beneficiarii de ajutor de incluziune in anul 2026
ART. 2. Prezenta hotarare poate fi atacata la instanta de contencios administrativ in termenele si conditiile prevazute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare
ART 3 Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului - Județul Hunedoara, Primarului Orașului Uricani, se va afișa și publica în Monitorul Oficial Local Hotărârea a fost adoptata prin vot liber exprimat, cu majoritate simpla, respectiv cu următoarele voturi:
Total consilieri locali: 15; Prezenți: 15; Pentru: 15; Împotrivă și abțineri: 0
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 27.02.2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
HOTĂRÂREA NR. 23/2026 privind aprobarea proiectului tehnic aferent obiectivului
“STAȚII DE ÎNCĂRCARE DIN CADRUL PROIECTULUI Construire blocuri de locuinte pentru tineri - ASIGURAREA
INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PUNCTE DE INCARCARE VEHICULE ELECTRICE PRIN PLANUL NATIONAL DE REDRESARE SI REZILIENTA IN ORASUL URICANI JUDETUL HUNEDOARA”
Consiliul Local al Oraşului Uricani, Judeţul Hunedoara; Având în vedere proiectul de hotărâre înregistrat la nr 27/102/23 02 2026 și referatul de aprobare întocmit de Primarul Oraşului Uricani, înregistrat la nr 27/103/23 02 2026, prin care se propune sa fie aprobat proiectul tehnic aferent obiectivului “STAȚII DE ÎNCĂRCARE DIN CADRUL PROIECTULUI Construire blocuri de locuinte pentru tineri -ASIGURAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE –PUNCTE DE INCARCARE VEHICULE ELECTRICE PRIN PLANUL NATIONAL DE REDRESARE SI REZILIENTA IN ORASUL URICANI JUDETUL HUNEDOARA”; Văzând raportul compartimentului de resort din cadrul Primăriei Orașului Uricani, înregistrat la nr. 27/104/23.02.2026 și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale consiliului local, înregistrate la nr. 25/105/27.02.2026; În conformitate cu prevederile art 7 alin (2) din Legea nr 287/2009 privind Codul Civil, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art 5 alin (4) din Hotărârea Guvernului Romaniei nr 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; În temeiul art 129 alin (1) teza I, alin (2) lit b), alin (4) lit d) si alin (6) lit c) precum si ale art 139 alin (1) si (3) lit a) si ale art 196 alin (1) lit a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; HOTĂRĂȘTE:
ART 1 Aprobă proiectul tehnic aferent obiectivului “STAȚII DE ÎNCĂRCARE DIN CADRUL PROIECTULUI Construire blocuri de locuinte pentru tineri -ASIGURAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PUNCTE DE INCARCARE VEHICULE
ELECTRICE PRIN PLANUL NATIONAL DE REDRESARE SI REZILIENTA IN ORASUL URICANI
JUDETUL HUNEDOARA”, astfel cum este prevăzut în anexa la prezenta hotarare, parte integrantă din aceasta
ART 2 Prezenta hotarare poate fi contestata in temeiul si conditiile Legii nr 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare
ART. 3. Prezenta hotărâre se comunica Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, Primarului Oraşului Uricani, Compartimentului TISL, presei si se publica in Monitorul Oficial local
Hotărârea a fost adoptata prin vot liber exprimat, cu majoritate, respectiv cu următoarele voturi:
Total consilieri locali: 15; Prezenți: 15; Pentru: 15; Împotrivă și abțineri: 0.
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 27 02 2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
HOTĂRÂREA NR. 24/2026
privind aprobarea documentațiilor tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 3, STR. ALEEA PLOPILOR, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”
Consiliul Local al Oraşului Uricani, Judeţul Hunedoara; Având în vedere proiectul de hotărâre înregistrat la nr 28/102/25 02 2026 și referatul de aprobare întocmit de Primarul Oraşului Uricani, înregistrat la nr 28/103/25.02.2026, din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării de către consiliul local a unei hotărâri privind aprobarea documentațiilor tehnico-
economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 3, STR ALEEA PLOPILOR, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”; Văzând raportul compartimentului de resort din cadrul Primăriei Orașului Uricani, înregistrat la nr 28/104/25 02 2026 și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale consiliului local, înregistrate la nr 26/105/27 02 2026; În conformitate cu prevederile art 7 alin (2) din Legea nr 287/2009 privind Codul Civil, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art 5 alin (4) din Hotărârea Guvernului Romaniei nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; În temeiul art 129 alin (1) teza I, alin (2) lit b), alin (4) lit d) si alin (6) lit c) precum si ale art 139 alin (1) si (3) lit a) si ale art 196 alin (1) lit a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; HOTĂRĂȘTE:
ART. 1. Se aprobă documentațiile tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 3, STR ALEEA PLOPILOR, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”, prezentate in anexa, care face parte integranta din hotarare
ART 2 Prezenta hotarare poate fi contestata in temeiul si conditiile Legii nr 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare. ART. 3. Prezenta hotărâre se comunica Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, Primarului Oraşului Uricani, Compartimentului TISL, presei si se publica in Monitorul Oficial local
Hotărârea a fost adoptata prin vot liber exprimat, cu majoritate simpla, respectiv cu următoarele voturi:
Total consilieri locali: 15; Prezenți: 15; Pentru: 15; Împotrivă și abțineri: 0.
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 27.02.2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
HOTĂRÂREA NR. 25/2026
privind aprobarea documentațiilor tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 25, STR. ALEEA TEILOR, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”
Consiliul Local al Oraşului Uricani, Judeţul Hunedoara; Având în vedere proiectul de hotărâre înregistrat la nr 29/102/25 02 2026 și referatul de aprobare întocmit de Primarul Oraşului Uricani, înregistrat la nr. 29/103/25.02.2026, din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării de către consiliul local a unei hotărâri privind aprobarea documentațiilor tehnicoeconomice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 25, STR ALEEA TEILOR, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”; Văzând raportul compartimentului de resort din cadrul Primăriei Orașului Uricani, înregistrat la nr. 29/104/25.02.2026 și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale consiliului local, înregistrate la nr. 27/105/27.02.2026; În conformitate cu prevederile art 7 alin (2) din Legea nr 287/2009 privind Codul Civil, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art 5 alin (4) din Hotărârea Guvernului Romaniei nr 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; În temeiul art. 129 alin. (1) teza I, alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) si alin. (6) lit. c) precum si ale art 139 alin (1) si (3) lit a) si ale art 196 alin (1) lit a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; HOTĂRĂȘTE:
ART. 1. Se aprobă documentațiile tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 25, STR ALEEA TEILOR, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”, prezentate in anexa, care face parte integranta din hotarare
ART 2 Prezenta hotarare poate fi contestata in temeiul si conditiile Legii nr 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare ART. 3. Prezenta hotărâre se comunica Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, Primarului Oraşului Uricani, Compartimentului TISL, presei si se publica in Monitorul Oficial local.
Hotărârea a fost adoptata prin vot liber exprimat, cu majoritate simpla, respectiv cu următoarele voturi: Total consilieri locali: 15; Prezenți: 15; Pentru: 15; Împotrivă și abțineri: 0
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 27.02.2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
URICANI 2026
HOTĂRÂREA NR. 26/2026
privind aprobarea documentațiilor tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 33, STR. ALEEA TEILOR, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”
Consiliul Local al Oraşului Uricani, Judeţul Hunedoara; Având în vedere proiectul de hotărâre înregistrat la nr. 30/102/25.02.2026 și referatul de aprobare întocmit de Primarul Oraşului Uricani, înregistrat la nr 30/103/25 02 2026, din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării de către consiliul local a unei hotărâri privind aprobarea documentațiilor tehnicoeconomice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 33, STR. ALEEA TEILOR, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”; Văzând raportul compartimentului de resort din cadrul Primăriei Orașului Uricani, înregistrat la nr 30/103/25 02 2026 și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale consiliului local, înregistrate la nr 28/105/27 02 2026; În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art 5 alin (4) din Hotărârea Guvernului Romaniei nr 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; În temeiul art. 129 alin. (1) teza I, alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) si alin. (6) lit. c) precum si ale art 139 alin (1) si (3) lit a) si ale art 196 alin (1) lit a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
ART. 1. Se aprobă documentațiile tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 33, STR ALEEA TEILOR, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”, prezentate in anexa, care face parte integranta din hotarare
ART 2 Prezenta hotarare poate fi contestata in temeiul si conditiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare
ART 3 Prezenta hotărâre se comunica Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, Primarului Oraşului Uricani, Compartimentului TISL, presei si se publica in Monitorul Oficial local
Hotărârea a fost adoptata prin vot liber exprimat, cu majoritate simpla, respectiv cu următoarele voturi:
Total consilieri locali: 15; Prezenți: 15; Pentru: 15; Împotrivă și abțineri: 0
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 27.02.2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
HOTĂRÂREA NR. 27/2026
privind aprobarea documentațiilor tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 54, STR. MUNCII, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”
Consiliul Local al Oraşului Uricani, Judeţul Hunedoara; Având în vedere proiectul de hotărâre înregistrat la nr 31/102/25 02 2026 și referatul de aprobare întocmit de Primarul Oraşului Uricani, înregistrat la nr. 31/103/25 02 2026, din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării de către consiliul local a unei hotărâri privind aprobarea documentațiilor tehnicoeconomice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 54, STR MUNCII, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”; Văzând raportul compartimentului de resort din cadrul Primăriei Orașului Uricani, înregistrat la nr 31/104/25 02 2026 și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale consiliului local, înregistrate la nr 29/105/27 02 2026; În conformitate cu prevederile art 7 alin (2) din Legea nr 287/2009 privind Codul Civil, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului Romaniei nr 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; În temeiul art 129 alin (1) teza I, alin (2) lit b), alin (4) lit d) si alin (6) lit c) precum si ale art. 139 alin. (1) si (3) lit. a) si ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; HOTĂRĂȘTE:
ART 1 Se aprobă documentațiile tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 54, STR MUNCII, ORAȘUL URICANI,
URICANI 2026
JUDEȚUL HUNEDOARA”, prezentate in anexa, care face parte integranta din hotarare
ART. 2. Prezenta hotarare poate fi contestata in temeiul si conditiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART 3 Prezenta hotărâre se comunica Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, Primarului Oraşului Uricani, Compartimentului TISL, presei si se publica in Monitorul Oficial local Hotărârea a fost adoptata prin vot liber exprimat, cu majoritate simpla, respectiv cu următoarele voturi: Total consilieri locali: 15; Prezenți: 15; Pentru: 15; Împotrivă și abțineri: 0.
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 27.02.2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
HOTĂRÂREA NR. 28/2026
privind aprobarea documentațiilor tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 55, STR. MUNCII, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”
Consiliul Local al Oraşului Uricani, Judeţul Hunedoara; Având în vedere proiectul de hotărâre înregistrat la nr 32/102/25 02 2026 și referatul de aprobare întocmit de Primarul Oraşului Uricani, înregistrat la nr 32/103/25 02 2026, din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării de către consiliul local a unei hotărâri privind aprobarea documentațiilor tehnicoeconomice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 55, STR MUNCII, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”;
Văzând raportul compartimentului de resort din cadrul Primăriei Orașului Uricani, înregistrat la nr 32/104/25 02 2026 și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale consiliului local, înregistrate la nr 30/105/27 02 2026; În conformitate cu prevederile art 7 alin (2) din Legea nr 287/2009 privind Codul Civil, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art 5 alin (4) din Hotărârea Guvernului Romaniei nr 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; În temeiul art. 129 alin. (1) teza I, alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) si alin. (6) lit. c) precum si ale art. 139 alin. (1) si (3) lit. a) si ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; HOTĂRĂȘTE:
ART 1 Se aprobă documentațiile tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 55, STR. MUNCII, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”, prezentate in anexa, care face parte integranta din hotarare.
ART. 2. Prezenta hotarare poate fi contestata in temeiul si conditiile Legii nr 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare
ART 3 Prezenta hotărâre se comunica Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, Primarului Oraşului Uricani, Compartimentului TISL, presei si se publica in Monitorul Oficial local
Hotărârea a fost adoptata prin vot liber exprimat, cu majoritate simpla, respectiv cu următoarele voturi: Total consilieri locali: 15; Prezenți: 15; Pentru: 15; Împotrivă și abțineri: 0.
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 27.02.2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
HOTĂRÂREA NR. 29/2026
privind aprobarea documentațiilor tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 56, STR. MUNCII, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”
Consiliul Local al Oraşului Uricani, Judeţul Hunedoara; Având în vedere proiectul de hotărâre înregistrat la nr 33/102/25 02 2026 și referatul de aprobare întocmit de Primarul Oraşului Uricani, înregistrat la nr 33/103/25 02 2026, din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării de către consiliul local a unei hotărâri privind aprobarea documentațiilor tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 56, STR. MUNCII, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”;
Văzând raportul compartimentului de resort din cadrul Primăriei Orașului Uricani, înregistrat la nr 33/104/25 02 2026 și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale consiliului local, înregistrate la nr. 31/105/27.02.2026; În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art 5 alin (4) din Hotărârea Guvernului Romaniei nr 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; În temeiul art. 129 alin. (1) teza I, alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) si alin. (6) lit. c) precum si ale art. 139 alin. (1) si (3) lit. a) si ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
ART 1 Se aprobă documentațiile tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 56, STR. MUNCII, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”, prezentate in anexa, care face parte integranta din hotarare.
ART 2 Prezenta hotarare poate fi contestata in temeiul si conditiile Legii nr 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare
ART 3 Prezenta hotărâre se comunica Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, Primarului Oraşului Uricani, Compartimentului TISL, presei si se publica in Monitorul Oficial local.
Hotărârea a fost adoptata prin vot liber exprimat, cu majoritate simpla, respectiv cu următoarele voturi:
Total consilieri locali: 15; Prezenți: 15; Pentru: 15; Împotrivă și abțineri: 0
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 27.02.2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
HOTĂRÂREA NR. 30/2026
privind aprobarea documentațiilor tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 60, STR. UNIRII, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”
Consiliul Local al Oraşului Uricani, Judeţul Hunedoara; Având în vedere proiectul de hotărâre înregistrat la nr 34/102/25 02 2026 și referatul de aprobare întocmit de Primarul Oraşului Uricani, înregistrat la nr 34/103/25 02 2026, din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării de către consiliul local a unei hotărâri privind aprobarea documentațiilor tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 60, STR UNIRII, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”; Văzând raportul compartimentului de resort din cadrul Primăriei Orașului Uricani, înregistrat la nr 34/104/25 02 2026 și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale consiliului local, înregistrate la nr. 32/105/27.02.2026; În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului Romaniei nr 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; În temeiul art 129 alin (1) teza I, alin (2) lit b), alin (4) lit d) si alin (6) lit c) precum si ale art. 139 alin. (1) si (3) lit. a) si ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
ART 1 Se aprobă documentațiile tehnico-economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICĂ BLOC 60, STR. UNIRII, ORAȘUL URICANI, JUDEȚUL HUNEDOARA”, prezentate in anexa, care face parte integranta din hotarare
ART 2 Prezenta hotarare poate fi contestata in temeiul si conditiile Legii nr 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare
ART 3 Prezenta hotărâre se comunica Instituţiei Prefectului - Judeţul Hunedoara, Primarului Oraşului Uricani, Compartimentului TISL, presei si se publica in Monitorul Oficial local.
Hotărârea a fost adoptata prin vot liber exprimat, cu majoritate simpla, respectiv cu următoarele voturi: Total consilieri locali: 15; Prezenți: 15; Pentru: 15; Împotrivă și abțineri: 0
Uricani, la Președinte de ședință, Contrasemenază, 27.02.2026 Stanci Jenica Secretar general Flori Nelu-Dănuț
După mai bine de trei decenii
FC Cor vinul 1921 Hunedoara revine în SuperLigă
După o absență de 34 de ani, FC Corvinul 1921 Hunedoara revine oficial pe prima scenă a fotbalului autohton. În meciul de debut al sezonului 20262027, „corbii” alb-albaștri vor înfrunta formația FK Csikszereda.
Partida va avea loc luni, 20 iulie, de la ora 18:30, și se va disputa la Arad – stadionul din Petroșani, fiind în pline lucrări de modernizare.
Înaintea acestui moment istoric, clubul a organizat vineri, 17 iulie, o conferință de presă la care au participat antrenorul principal Florin Maxim și căpitanul echipei, Alexandru Neacșa.
Pentru jucătorii Hunedoarei, duelul cu ciucanii este cel mai așteptat moment al ultimilor ani, încununarea unui proiect început de la zero. „Așteptăm cu nerăbdare să jucăm în SuperLiga, având în vedere că acesta a fost țelul nostru încă de la început, de când Corvinul s-a reînființat
Vom debuta în campionat cu Csikszereda, un meci care, de principiu, este ca oricare altul Însă nu putem uita că acesta este primul nostru meci în cel mai înalt eșalon după mulți ani, chiar dacă eu și alți colegi am mai jucat la acest nivel, așa că jocul cu ciucanii va fi cel mai important Ne dorim să începem cu dreptul și, apoi, să avem rezultate cât mai bune”, a declarat căpitanul Alexandru Neacșa.
Tehnicianul Florin Maxim, cel care a ghidat echipa prin trei promovări succesive, câștigarea Cupei României și o aventură memorabilă în cupele europene, a subliniat importanța pragmatismului la acest nivel administrativ și sportiv
Lotul a suferit modificări substanțiale, axate pe cerințele primei ligi
S-a renunțat la unii jucători cu ștate vechi, decizii luate rațional pentru binele clubului
Cu excepția lui Okoro, nu există probleme medicale în lot
Staff-ul se confruntă cu întârzieri privind permisele de ședere pentru unii jucători extracomunitari.
„Să ajungem la acest nivel a fost visul meu cel mai mare de când am sosit aici. Nu a fost ușor, dar suntem mândri de ce am realizat
Le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul în acești cinci ani
Formula de start o voi stabili, ca de obicei, în ziua jocului, dar sperăm să avem un debut reușit”, a concluzionat Florin Maxim


Drumul devenilor în Cupa României se oprește în finala fazei regionale, după o confruntare intensă și un spectacol fotbalistic total. Băieții au luptat până la ultimul fluier al arbitrului, însă victoria a revenit de această dată formației CSM Caransebeș, care s-a impus cu scorul de 3-2.
A fost un meci al ambițiilor, plin de adrenalină și momente tensionate, în care echipa deveană a demonstrat caracter și determinare.
Deși rezultatul de pe tabelă nu le este favorabil, dăruirea din teren a demonstrat că această echipă are un potențial uriaș și o inimă mare Energia lor se canalizează acum pe obiectivele din competițiile viitoare „Înfrângerile dor, dar ele sunt și cele care ne construiesc caracterul pentru marile victorii de mâine
Mulțumim din suflet suporterilor care ne-au susținut de pe margine și celor care ne-au trimis gândurile lor bune de acasă! Sprijinul vostru este motorul care ne împinge mereu înainte.
Continuăm să muncim zi de zi pentru culorile clubului. Împreună suntem de neoprit!
Împreună pentru Deva!”, au spus devenii
Pagină

Uricani
Dănuţ Buhăescu are de ce să fie mulţumit:
noua creşă - foar te aproape de finalizare
În luna februarie a acestui an, în data de 11, mai exact, exista numai o parte a fundației. În ziua aceea, Dănuț Buhăescu i-a
însoțit pe doi domni de la Compania Națională de Investiții la locul pe care urma să fie construită prima creșă din orașul Uricani.
Scopul sosirii funcționarilor de la CNI era acela de constata, la fața locului, stadiul în care era execuția investiției, mai ales că, pe panoul instalat, termenul de finalizare era 23 noiembrie 2025. Era firesc interesul celor de la CNI pentru acest obiectiv, din moment ce el este realizat de companie, prin fonduri PNRR, urmând ca, după terminare lui, acesta să fie predat beneficiarului Adică, Primăriei orașului Uricani Pentru cei care nu știu, creșa va avea patru grupe în care vor putea să fie îngrijiți patruzeci de copii. Valoarea investiției? Undeva la douăsprezece milioane de lei.
Am trecut
pe acolo miercurea trecută. Nu mi-a venit să cred ce văd. O mândrețe de clădire, modernă, vopsită în culori vii, construită după proiectul celor de la SC Magnum Construct Proiect srl Măgurele La intrare erau câțiva constructori de la ADG Bio Edilizia - Suceava, firma care a câștigat licitația Cel care m-a însoțit, un moldovean tânăr, mi-a spus că treaba e gata în proporție de nouăzeci la sută. În interior se fac ultimele finisaje ale pereților și se zugrăvește. Urmează să fie montate corpurile de
iluminat, de ventilație, cele care țin de instalațiile sanitare, se va pune mochetă peste tot. După care urmează tot ce trebuie la dotarea bucătăriei, pătuțurile, jucăriile și ce-o mai fi de pus
S-a muncit serios, ca să se ajungă la acest stadiu Peste o sută de muncitori de la firmele subcontractate, specializați în diferite lucrări, s-au succedat și încă își fac treaba Dănuț Buhăescu este foarte mulțumit de prestația constructorilor Obiectivul urmează să fie finalizat undeva la sfârșitul lunii august, după care vine la rând ceea ce ține de primărie: parcarea și racordarea la sursa de apă, canalizare și rețeaua de gaz metan Primarul spune că a luat din timp măsurile necesare, pentru ca aceste operațiuni să se






desfășoare în mod operativ. Am plecat de pe șantier uitându-mă, încă o dată, la girafa gigantică de la intrare
Frumos, mi-am zis în gând, dar parcă mai bine dădea să fi fost o barză. Gheorghe OLTEANU
