Skip to main content

4231 - 14 iulie (8 pagini)

Page 1


Cu o sută la oră pe un tronson de şosea cu viteza restricţionată

Sâmbătă după amiază, de la ora șase, agenții de la Biroul de Poliție Rutieră din Vulcan au desfășurat o acțiune, pentru depistarea conducătorilor auto care se abat de la regulile de circulație pe drumurile publice.

Un autoturism

al poliției a staționat în zona cartierului ParoșeniSohodol și a monitorizat toate autovehiculele care se deplasau pe DN 66 A în direcția Vulcan Aici, pe tronsonul de șosea spre termocentrală, viteza de deplasare este restricționată la cincizeci de kilometri pe oră, dar asfaltul ca-n palmă îi face pe mulți automobiliști să calce tare pedala de accelerație.

Aceștia nu au trecut neobservați, fiind înregistrați de

INSEMEX Petroșani

aparatul Cinemometru Laser Trucam 2 mânuit de agentul de poliție

Toți

conducătorii auto care au călcat pe bec au fost opriți, la Dincă, de un echipaj format din colegi ai polițistului de la Paroșeni Au fost verificați douăzeci de șoferi Au fost aplicate cincisprezece amenzi pentru depășirea vitezei regulamentare, cea mai mare a fost de 100 km/ oră, a

fost reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare pentru anvelope uzate Astfel de acțiuni polițienești vor fi programate și în perioada următoare

Par tener într-un proiect naţional

de siguranţă

Întâlnirea oficială de la București a marcat startul oficial al acestei colaborări științifice de amploare Finanțat prin programul național „Centre de excelență”, proiectul își propune să adune la un loc cele mai luminate minți din cercetarea românească pentru a crea strategii clare de protecție a populației în fața unor dezastre.

Consorțiul este coordonat de Universitatea Tehnică București și include paisprezece instituții mari, printre care universitățile politehnice din Iași, Cluj, Timișoara, Sibiu și Brașov, institutele de Fizică a Pământului, Geografie și Silvicultură, dar și unități

Lupeni

Cercetătorii din Valea Jiului au fost cooptați într-un nou proiect de siguranță națională. La București a avut loc întâlnirea de deschidere a proiectului PREPARE, o inițiativă de elită care reunește cele mai mari universități și institute de cercetare din țară într-un nou Centru de Excelență. Rolul acestui parteneriat este de a pregăti specialiștii pentru reacții rapide în situații de urgență majore. Specialiștii de la INSEMEX Petroșani au o misiune cheie și vor coordona direct cercetările legate de gestionarea incendiilor, a exploziilor în clădiri și a riscurilor geotermale.

medicale de elită, precum Spitalul Clinic de Urgență București

Aportul INSEMEX Petroșani în această structură este unul strategic Institutul din Valea Jiului va conduce pachetul de lucru axat pe incendii, explozii ale clădirilor și riscuri geotermale, domenii în care experții de la Petroșani dețin o expertiză unică. La întâlnirea din Capitală, institutul a fost reprezentat de directorul general

care autoritățile intervin în caz de criză

George Artur Găman și de directorul tehnic Daniel Pupăzan Toate datele și soluțiile obținute în cadrul proiectului vor fi folosite pentru a moderniza modul în

Dezinsecţie în parcuri

Intervenția echipelor specializate a avut loc la nivelul tuturor spațiilor de recreere, parcurilor, locurilor de joacă pentru copii, aliniamentelor stradale și în proximitatea cursurilor de apă, acolo unde vegetația deasă favorizează înmulțirea rapidă a insectelor. S-a acționat cu utilaje de mare capacitate și cu substanțe de ultimă generație, avizate de Ministerul Sănătății Reprezentanții primăriei dau asigurări că produsele folosite sunt extrem de eficiente împotriva larvelor și a insectelor adulte, însă nu pun în pericol siguranța populației sau a animalelor de companie Dincolo de asigurarea confortului cetățenilor care își

Măsuri stricte pentru protejarea sănătății publice în Valea Jiului. Administrația locală din municipiul Lupeni a finalizat o amplă campanie de dezinsecție pe întreg domeniul public. Acțiunea a vizat cu prioritate eliminarea insectelor de disconfort, a căpușelor și, în mod special, a țânțarilor, principalii vectori care pot răspândi periculosul virus West Nile în sezonul cald.

petrec timpul liber în aer liber, acțiunea a avut un puternic caracter preventiv Având în vedere temperaturile ridicate specifice acestei perioade, autoritățile au dorit să blocheze din timp orice risc de apariție a unor focare de infecție cu virusul West Nile. Pentru ca tratamentele aplicate pe domeniul public să aibă o eficiență maximă și de lungă durată, administrația locală face un apel și către cetățeni, în special către cei care locuiesc la case Localnicii sunt sfătuiți să ia măsuri similare în propriile gospodării, să evite păstrarea unor surse de apă stagnantă în curți, să curețe periodic rigolele și să își îngrijească spațiile

Prin activitatea din acest nou Centru de Excelență, specialiștii de la INSEMEX Petroșani demonstrează încă o dată că Valea Jiului rămâne un punct de referință pe harta cercetării științifice din România, contribuind direct la siguranța infrastructurii critice din întreaga țară.

verzi din jurul proprietăților

Astfel de campanii de dezinsecție vor fi repetate în municipiul Lupeni pe întreaga perioadă a verii, în funcție de evoluția condițiilor meteorologice, pentru a menține un nivel ridicat de siguranță în toate zonele frecventate de comunitate.

Gheorghe

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook