Skip to main content

4212 - 17 iunie (8 pagini)

Page 1


Ziar ul Va i i J i u l u i

Director: Cătălin

Curs valutar:

1€ = 5,2310 lei

1$ = 4,5091 lei

1₤ = 6,0498 lei

Primele probe de succes

că racordul de mare tensiune pentru prima turbină a fost alimentat cu succes din stația Mintia. Centrala electrică de la Mintia

Un pas mic, dar important, pentru producerea energiei electrice în județul Hunedoara. Luni, cea mai mare centrală

Investiția uriașă, de peste 1,2 miliarde de euro, a fost ridicată pe locul fostei termocentrale pe cărbune din județul Hunedoara și a ajuns deja la un stadiu de realizare de peste 83% Când va fi gata, colosul de la Mintia va injecta în sistem peste 1 700 de megawați, oferind energie exact atunci când România se confruntă cu un deficit uriaș.

pe gaze aflată în construcție în Uniunea Europeană a trecut cu succes prin primul său test critic. Transelectrica a anunțat

ar fi cele două mini hidrocentrale de pe

Defileul Jiului.

Luni, la ora 15 și 26 de minute, inginerii de pe platforma energetică de la Mintia au reușit o operațiune de importanță strategică Racordul de 400 de kilovolți aferent primei turbine cu gaz a fost alimentat cu succes Din acest moment, instalațiile electrice au intrat într-o perioadă de teste riguroase care va

Problemele energetice ale României sunt cauzate de politica inconștientă a guvernanților și clasei politice și sindicale de închidere a capacităților de cărbuni, la pachet cu inconștiența justiției de a bloca proiectele realizate în domeniul energiei pe bani grei, cum

dura aproximativ 30 de dige

Proiectul se dezvoltă într-un moment de maximă vulnerabilitate pentru România, care a devenit importator net de electricitate. Asta, repetăm din cauza politicienilor care au condus România, la pachet, cu demolatoarea politică „verde” a dăștepților de pe la Uniunea Europeană În orele de vârf, țara noastră se confruntă cu un deficit care ajunge chiar și la 2 000 de megawați, cauzat de închiderea nebunească a grupurilor vechi pe cărbune și de întârzierea noilor proiecte Colosul de la Mintia va schimba însă regulile jocului

Lucrările la mega-centrala cu ciclu combinat au depășit deja pragul de 83%, iar în luna august

urmează să fie finalizată și racordarea la rețeaua națională de gaze naturale. Noua centrală va avea un consum anual de până la 2,5 miliarde de metri cubi de gaz

Fostele active ale termocentralei Mintia au fost cumpărate în anul 2022 de grupul internațional Mass Group Holding cu 91 de milioane de euro

Acum, prin această investiție de peste 1,2 miliarde de euro, amplasamentul din județul Hunedoara redevine inima energetică a țării

Prima producție parțială de energie este programată să intre în rețea chiar în lunile următoare.

Avansăm și un scenariu pe viitor: Termocentrala pe gaz de la Mintia va funcționa până când va fi reclamată de un o n g (dacă, cumva, nu o fi fost deja ) și un om al justiției, plătit cu bani grei de statul român, va acționa la fel cum a acționat și în cazul celor două hidrocentrale de pe Defileu Jiului. Desigur, bine ar fi să nu se întâmple așa

Înscrie-te la Colegiul Economic „Her mes” Petroşani!

Vă invităm cu drag să faceți următorul pas important din viața voastră alegând Colegiul Economic Hermes Petroșani locul unde educația, prietenia și oportunitățile se întâlnesc pentru a construi viitorul vostru

Aici veți descoperi:

 Profesori dedicați care vă sprijină să vă descoperiți pasiunile

 Specializări moderne, adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii

 Un mediu prietenos, sigur și motivant

 Activități, proiecte și experiențe care vă pregătesc pentru viață

 Alegeți un liceu care crede în voi!

 Alegeți să vă construiți viitorul alături de noi!

Vă așteptăm cu entuziasm să deveniți parte din familia Hermes!

Pe A1

Margina - Holdea!

Mobilizare record

La începutul anului 2027, calvarul de pe drumurile naționale din vestul țării va deveni istorie! Este promisiunea momentului de pe cel mai fierbinte șantier de autostradă din România. Segmentul lipsă de 9 kilometri dintre Margina și Holdea, singura palmă de pământ care ne desparte de o legătură neîntreruptă cu rețeaua rutieră europeană, a depășit pragul de 65%.

Peste 900 de muncitori – mineri din Valea Jiului, români întorși de pe marile șantiere din America de Sud, dar și specialiști din Bosnia și Serbia – lucrează în paralel, pe mai multe planuri, pentru a recupera întârzierile de pe tronsonul Margina - Holdea Calendarul lucrărilor este extrem de strâns În prima parte a lunii iulie va începe deja turnarea primilor kilometri de asfalt În același timp, pe plan local se fabrică peste 300 de grinzi masive din beton pentru viaducte. Fiecare structură este o adevărată uzină: are 40 de metri lungime și o greutate de 80 de tone. Punctul critic și cel mai spectaculos al proiectului îl reprezintă cele două tuneluri forate care traversează

un coridor ecologic strategic. La tunelul scurt, de 400 de metri, săpăturile s-au încheiat, iar acum se toarnă căptușeala finală În schimb, la tunelul lung, de doi kilometri, se muncește simultan pe 8 fronturi, cu un avans mediu de 10 metri pe zi Pe prima galerie mai sunt de excavat doar 250 de metri, străpungerea fiind

programată pentru această vară În zonele deja excavate, echipele montează hidroizolația și toarnă structura de rezistență, cunoscută sub numele de „cămașa” de beton. Ulterior, vor fi instalate sisteme moderne de ventilație, iluminat, comunicații și siguranță la incendiu, conectate prin galerii de evacuare rutiere și pietonale, la cele mai înalte standarde europene Dacă dinamica actuală se menține, în prima parte a anului 2027 vom circula neîntrerupt pe autostradă de la Sibiu până la granița de vest, eliminând definitiv unul dintre cele mai periculoase și aglomerate dopuri de trafic din România.

Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS
Mirabela

Comemorat

La mijlocul celei de-a șasea luni, Primăria și Consiliul

Local Vulcan au fost din nou gazdele acțiunii organizate anual de către Filiala Avram

Evenimentul la care au fost prezenți, pe lângă organizatori, consilieri locali, locuitori ai municipiului și elevi de la liceul tehnologic a prilejuit aducerea aminte a lunii de vară a anului 1824 când, în Vidra de Sus din Țara Moților, s-a născut cel care avea să fie denumit „Crăișorul Munților”. Nu se cunoaște ziua exactă a venirii pe lume a lui Avram Iancu, dar, conform scrierilor rămase din vremea aceea, aceasta ar fi fost pe vremea pârguirii cireșelor Or, într-o zonă cum este și cea din Munții Apuseni, cireșele se coc cam la mijlocul lunii iunie

Slujba de pomenire veșnică a acestui erou al neamului românesc a fost făcută de părintele paroh Florin Constantin Gherghina Despre cel care a mărturisit că „Unicul dor al vieții mele este să-mi

Iancu din Valea Jiului, Asociația Națională Cultul

văd națiunea mea fericită” au vorbit Aurelian Nicola, președintele Filialei Avram Iancu-Valea Jiului, iar Ioan Dorel Șchiopu a dezvăluit aspecte mai puțin cunoscute din viața lui Avram Iancu și din lupta sa pentru emanciparea românilor.

Primarul Cristian Merișanu

Documentul

asigură efectuarea unei proceduri unitare, clare și transparente în ceea ce privește depunerea și analizarea cererilor, repartizarea locuințelor

Șoferii care tranzitează drumul național DN 68A sunt avertizați că pe un sector important se înregistrează timpi mari de așteptare în trafic din cauza unor lucrări de

Direcția Regională de Drumuri și Poduri execută în această perioadă lucrări de tratare a tasărilor locale cu mixtură asfaltică pe DN 68A, pe sectorul cuprins între kilometrii 49+829 și 51+300. Din cauza șantierului, carosabilul a fost îngustat, iar traficul se desfășoară cu dificultate.

Potrivit datelor oficiale, restricțiile de circulație sunt instituite pe o distanță de maximum 500 de metri, pe același sens de mers Pentru a evita blocarea totală, muncitorii nu execută lucrări concomitent pe ambele benzi pe același profil transversal În zona punctului de lucru, circulația se desfășoară alternativ pe o singură bandă. Traficul este dirijat în permanență de piloți de circulație, monitorizarea și fluidizarea zonei fiind realizată cu sprijinul echipajelor de poliție din cadrul Poliției Orașului

Eroilor Regina Maria și Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere care s-a desfășurat în Parcul Avram Iancu.

le-a mulțumit organizatorilor pentru onoarea de a-l rememora, și în acest an, la Vulcan, în preajma bustului și în parcul care-i poartă numele, a celui care a condus lupta românilor la 1848 și

Vulcan

Cu puțin timp în urmă, a fost aprobat „Regulamentul privind reglementarea cadrului general pentru analiza, repartizarea și închirierea locuințelor de

disponibile, încheierea și derularea contractelor de închiriere, evitarea practicilor neunitare sau a interpretărilor neclare în aplicarea legislației specifice ANL. Totodată, asigură egalitatea de tratament între solicitanți și respectarea principiilor de legalitate, transparență și predictibilitate decizională

În lipsa

unui astfel de regulament, ar fi fost dificil, dacă nu chiar imposibil, să fie aplicate dispozițiile legale și să fie evitate incidentele În același timp, exista riscul

reparații.

s-a jertfit pentru eliberarea și propășirea neamului său La sfârșit, la baza soclului pe care se află bustul Crăișorului Munților au fost așternute flori Gheorghe OLTEANU

tip ANL aflate pe raza teritorială a municipiului Vulcan și în Administrarea Consiliului Local al municipiului Vulcan”.

apariției unor neclarități administrative, de tratament neuniform al solicitanților sau de contestare a deciziilor autorității locale. Regulamentul este elaborat în concordanță cu legislația națională în materie și adoptat la specificul și necesitățile municipiului Vulcan El face referiri în privința analizei, evaluării și repartizării locuințelor ANL Prevederile sale clarifică drepturile și obligațiile chiriașilor, condițiile de închiriere, prelungire, modificare și încetare a contractelor de închiriere și atribuțiile structurilor de specialitate implicate în derularea procedurii.

Ghe. OLTEANU Document

Autoritățile au impus restricții și recomandă rute alternative pentru evitarea blocajelor.

Făget Cu toate acestea, din cauza volumului mare de mașini, pe acest sector se înregistrează deja timpi mari de așteptare și coloane de vehicule Pentru a nu rămâne blocați în trafic în zona Făget, șoferilor li se recomandă insistent să utilizeze rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale adiacente, în funcție de direcția de mers:

Pe direcția Nădlac – București (spre Hațeg / Sibiu):

• Ruta 1: Autostrada A1 Nod Balinț - Autostrada A6 Lugoj -DN 6 Lugoj -DN 6 Caransebeș - DN 68 Caransebeș -DN 68 Hațeg -DN 66 Hațeg -DN 66 Simeria -intrare înapoi pe Autostrada A1 Simeria

• Ruta 2 (pe Valea Mureșului): Autostrada A1 NădlacA1 Arad -Autostrada A11 Arad -DN 7 Arad -DN 7 Iliaintrare pe Autostrada A1 Ilia.

Pe direcția București – Nădlac (dinspre Deva /

Simeria):

• Ruta recomandată: Ieșire de pe Autostrada A1 IliaDN 7 Ilia -DN 7 Arad -Autostrada A11 Arad -Autostrada A1 Arad -Autostrada A1 Nădlac.

Fotbal. Promovare în Liga 3

Barajul CSM Deva - ACS Atletico Vinga

După un sezon intens de muncă, sacrificii și rezultate remarcabile, a sosit momentul adevărului. Momentul pentru care CSM Deva a luptat zi de zi! Sâmbătă, 20 iunie 2026, de la ora 18:00, CSM Deva dispută primul meci din barajul de promovare în Liga 3. Prima bătălie se dă în deplasare, împotriva formației ACS Atletico Vinga.

Este cel mai important examen al sezonului, iar fiecare gând bun și fiecare susținere contează uriaș.

„Chiar dacă jucăm departe de casă, băieții simt forța unei comunități unite, care ne-a împins mereu spre performanță.

Pornim la drum cu încredere și cu o singură dorință: să aducem Deva acolo unde îi este locul! Împreună pentru Deva. Împreună pentru promovare. Drumul spre Liga 3 începe la Vinga!”, au transmis devenii

Karate

Revoluţie pe tatami

Poli Karate cucerește locul 1 pe cluburi și domină competiția cu zâmbetul pe buze! Performanță la superlativ pentru micii samurai de la Poli Karate! Clubul a demonstrat nu doar o pregătire tehnică impecabilă, dar și o atitudine de campioni absoluți, adjudecându-și trofeul suprem la nivel de cluburi în cadrul ultimei competiții.

Dincolo de medaliile strălucitoare și de trofeul de pe primul loc, delegația Poli Karate a atras toate privirile și a cucerit inimile publicului Cu o energie debordantă și o prezență scenică remarcabilă, oficialii și susținătorii au concluzionat, mai în glumă, mai în serios

„Dacă ar exista și proba de «cei mai frumoși copii», tot noi câștigam!” Și, privind spre podium, este greu ca cineva să fie în contradicție cu această afirmație

Această victorie confirmă încă o dată că proiectul din spatele hashtagului Mai putin

telefon mai multă mișcare dă roade extraordinare Copiii nu doar că învață autoapărare și disciplină în Dojo, dar își dezvoltă o personalitate puternică, devenind adevărate modele pentru generația lor.

„Performanța se construiește cu disciplină, dar se menține cu pasiune și zâmbet Acești copii sunt deja învingători prin simplul fapt că aleg mișcarea în detrimentul ecranelor, iar rezultatele de pe tatami sunt doar confirmarea muncii lor”, au transmis reprezentanții clubului.

Cu un spirit de echipă de neegalat și o poftă uriașă de victorii, echipa Poli Karate își continuă drumul spre excelență, demonstrând că sportul înseamnă, înainte de toate, sănătate, caracter și o comunitate unită

Felicitări campionilor și întregului staff tehnic pentru un succes de nota 10!

După 20 de ani... O nouă eră pentru copiii din Lupeni

şi Valea Jiului

Săptămâna începe cu o veste excelentă pentru iubitorii sportului cu balonul oval! Începând de marți, terenul legendar al Stadionului Minerul Lupeni va răsuna din nou de energia, determinarea și pasiunea specifică sportului de echipă.

Copiii de la Rugby Minerul Lupeni își încep oficial pregătirea pe arena centrală, un moment istoric și profund emoționant pentru întreaga comunitate

Această revenire marchează un nou capitol pentru sportul local, oferind micilor sportivi din Lupeni și din toată

Valea Jiului șansa de a crește într-un mediu profesionist. Revenirea pe stadion și relansarea acestui proiect dedicat copiilor au fost posibile datorită implicării autorităților locale Reprezentanții clubului și comunitatea sportivă transmit un mesaj de recunoștință:

Pui

„Mulțumim din suflet domnului primar Lucian Resmeriță pentru încrederea acordată secției de rugby și pentru sprijinul constant oferit acestui proiect. Din acest moment, copiii noștri beneficiază de condiții excelente de pregătire și de toate resursele necesare pentru a face performanță ” Scopul principal al proiectului este atragerea unui număr cât mai mare de copii către sport, oferindu-le o alternativă sănătoasă de dezvoltare Însă ambițiile nu se opresc aici Clubul își propune să pregătească noua generație pentru a reprezenta cu mândrie municipiul Lupeni și Valea Jiului la turnee naționale și internaționale Comunitatea locală este invitată să fie alături de acești copii minunați care aleg mișcarea, disciplina și un stil de viață sănătos Culorile clubului, roșu și negru, vor fi purtate cu mândrie pe un gazon încărcat de istorie Vino și tu să susții viitorul sportului local! Pentru că împreună, readucem gloria sportivă acolo unde îi este locul, este mesajul celor cu balonul oval.

Stadionul „Măgura” - o mică bijuterie

Baza sportivă care a găzduit legende ale fotbalului românesc continuă să atragă tinerele talente sub privirile entuziaste ale comunității.

Stadionul „Măgura” din comuna Pui nu este doar un simplu teren de fotbal, ci un loc încărcat de istorie sportivă și nostalgie De-a lungul anilor, gazonul acestei baze a fost bătătorit de nume de referință ale fotbalului românesc, mari sportivi care au lăsat o amprentă de neșters în inimile microbiștilor

Printre legendele care au evoluat pe acest teren se numără mari valori precum: Romulus Gabor (câștigător al Balonului de Aur la Campionatul Mondial de Tineret din 1981), Damian Militaru, Iosif Kalai, Mugurel Radu, Florin Stoica, Viorel Stancu, Marius Păcurar. Tradiția fotbalistică merge mai departe, iar arena din Pui își păstrează vie energia Competițiile sportive organizate periodic de către Consiliul Local și Primăria Comunei Pui reușesc de fiecare dată să strângă la un loc un număr impresionant de tineri Aceștia găsesc aici cadrul ideal pentru a-și exprima dorința de mișcare, competiție și petrecere a timpului liber într-un mod sănătos Spectacolul din teren nu ar fi complet fără suporteri Localnicii din Pui, oameni cu o veche cultură sportivă și obișnuiți cu evenimentele de calitate, urmăresc de fiecare dată cu un interes uriaș și cu multă mândrie evoluțiile de pe Arena „Măgura”. Cu o tribună cochetă, vopsită în culorile tricolorului, și un gazon îngrijit, stadionul rămâne inima vie a comunității, un loc unde trecutul glorios întâlnește energia viitorului

Marco Leu - de la agonie la extaz Accident şi victorie la Har ghita Challenge

Fiul legendarului Mihai Leu, Marco, a bifat a treia victorie consecutivă în lupta debutanților din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Hunedoreanul a trăit însă intens cursa de pe asfaltul din Harghita după ce la ultimul antrenament înaintea manșelor de concurs a ieșit în decor și totul părea pierdut.

După ce s-a impus clar pe Transalpina și în Marele Premiu al Brașovului, Harghita Challenge a părut o formalitate pentru Marco Leu, care sâmbătă a avut cel mai bun timp al debutanților în manșele de calificare și a avut un timp cu peste 4 secunde față de

următorul clasat. Chiar și așa, a avut o singură manșă deoarece a avut probleme cu clapeta de accelerație și nu a dorit să riște În ziua decisivă, Marco Leu a început excelent recunoașterile și a avut chiar al 21-lea timp la open cu modelul

Renault Clio, însă în cea de-a doua urcare, pe un tronson cu asfalt umed, mașina a derapat în decor „Prima oară nu am știut exact daunele, însă echipa noastră de mecanici a reușit să facă minuni și într-o oră

B.R.A.V.O.

eram deja gata de start în concurs Le mulțumesc mult băițeilor pentru asta, victoria asta e a lor”, a declarat hunedoreanul în vârstă de 33 de ani.

Leu jr s-a impus ulterior în ambele manșe de concurs, în topul debutanților, astfel că a obținut o victorie confortabilă, a treia din tot atâtea posibile în actuala stagiune a Campionatului Național de Viteză în Coastă

După cele două urcări, acesta a avut un

Fotbalul trebuie să rămână o bucurie pentru copii

Peste 1.000 de copii, antrenori și arbitri au fost premiați pe Stadionul „Cetate” din Deva în cadrul festivității „Fiecare copil este un campion”.

Evenimentul a transformat gazonul într-o adevărată sărbătoare a sportului curat, readucând în prim-plan valorile campaniei B.R.A.V.O.

Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara a transmis un mesaj puternic comunității sportive că dincolo de miza punctelor din clasament, fotbalul la nivel de copii și juniori înseamnă educație, prietenie și fair-play Festivitatea a demonstrat că viitorul fotbalului hunedorean se construiește cu răbdare și susținere necondiționată În semn de solidaritate și asumare a acestor principii, conducerea AJF Hunedoara, prin președintele Cristi Petrean, alături de reprezentanții cluburilor fanion CSM Deva și Corvinul Hunedoara, au îmbrăcat tricourile personalizate cu mesajul campaniei, devenind un

exemplu de unitate pentru cei mici

Președintele AJF Hunedoara, Cristi Petrean, a subliniat importanța ca presiunea rezultatului să nu umbrească plăcerea jocului: „Fiecare copil este un campion. Dincolo de rezultate, clasamente și trofee, responsabilitatea noastră este să construim un mediu în care copiii să se simtă în siguranță, să fie încurajați și să joace fotbal cu plăcere Ne dorim ca fiecare copil să plece de la teren cu zâmbetul pe buze și cu dorința de a reveni ” Campania B.R.A.V.O. nu se adresează doar celor de pe teren, ci este un ghid de bune practici pentru toți cei din tribune sau de pe marginea competiției Părinții, antrenorii, arbitrii și conducătorii de cluburi au datoria morală de a fi mentori, nu doar observatori stricți. Pentru că, înainte de toate, fotbalul trebuie să rămână o experiență pozitivă pentru fiecare copil!

avantaj de 8,99 secunde față de următorul clasat, Constantin Cristian (Honda Civic)

„Trebuie să recunosc că am fost mai ponderat în cele două manșe de concurs, mai ales că avusesem probleme cu accelerația sâmbătă, iar duminică dimineață am lovit mașina, așa că scopul a fost să ajung cu bine la finiș și să-mi asigur punctele necesare”, a adăugat pilotul

După trei etape, Marco Leu are 90 de puncte, maximum posibil, în timp ce următorul clasat, Constantin Cristian, a adunat 57, iar Horia Paul Ion, aflat pe 3, are 43 de puncte.

Leu jr a decis să urmeze o carieră în motorsport la scurt timp după trecerea în neființă a legendarului campion la numai 57 de ani Până acum, Marco mai pilotase doar karturi în copilărie, însă a fost în permanență alături de tatăl său în aventura acestuia în raliuri și viteză în coastă, unde a scris istorie cucerind titlurile naționale în ambele probe

Pagini realizate de Loredana JUGLEA

Print pe alucobond pentru spălătorii auto

Panourile vizibile din exterior sunt principalul mod de identificare, promovare și personalizare pentru spălătoriile auto. Atrag atenția, creează încredere și transmit profesionalism. Mulți proprietari oscilează între două soluții populare: printul pe alucobond și printul pe folie adezivă. Deși ambele variante pot reda grafica dorită, diferențele dintre ele sunt semnificative, iar pe termen lung alucobondul oferă o serie de avantaje clare. În acest articol îți explic ce reprezintă fiecare dintre cele două tehnologii, cum se comportă în timp și de ce este preferabilă soluția de print pe alucobond pentru spălătorii auto.

Ce este printul pe alucobond?

Alucobondul este un material compozit format din două foi subțiri de aluminiu cu un miez de polietilenă Da, se poate printa direct pe placa de alucobond!

Este extrem de stabil, rigid și rezistent la factori externi.

Printul pe alucobond presupune:

l imprimare pe plăcile de alucobond

l are suprafața albă, perfect plană și netedă, printul este impecabil

l acoperire specială care conferă acestui tip de plăci un aspect deosebit

l montarea panoului pe structura clădirii sau pe un cadru metalic

Avantajele principale ale alucobondului:

l rezistență excelentă la ploaie, vânt, îngheț, soare puternic

l nu se ondulatează, nu se exfoliază

l durata de viață 5–10 ani, uneori chiar mai mult l aspect premium, perfect plan și foarte vizibil de la distanță

l rigiditate și stabilitate structurală

Dacă folosești un print pe alucobond pentru spălătoria auto, un loc cu umiditate constantă, aburi, jeturi de

apă, diferențe de temperatură, vei vedea că se comportă impecabil, nu-ți dă bătăi de cap, pentru că este foarte rezistent. Rămâne în aceeași formă ani de zile.

Ce este printul pe folie adezivă?

Folia adezivă este un material flexibil pe care se imprimă grafica dorită și care se aplică direct pe perete, pe geam, pe PVC sau pe alte suprafețe plane Estetic poate arăta foarte bine, culorile sunt intense, grafica va fi excelentă și costul este mic, dar această soluție este depunctată la rezistență

Caracteristici ale înfolierii:

l este o soluție mai economică pe termen scurt aplicarea este relativ rapidă

l se pretează pentru suprafețe mici sau pentru comunicări temporare

Totuși, folia are limitări clare când vine vorba de durabilitate:

l sub acțiunea soarelui poate decolora și se poate contracta

l la umezeală excesivă, adezivul poate slăbi

l se poate exfolia pe margini

l durata de viață este, în general, 1–3 ani în condiții intense Într-un mediu precum o spălătorie auto, unde aburul și umezeala sunt zilnice, folia începe să își arate limitele mult mai repede

De ce este printul pe alucobond pentru spălătorii o opțiune mult mai durabilă și profitabilă?

1. Rezistență în mediu umed și dur Jeturile de presiune, aburii de la spălare și expunerea permanentă la apă afectează lipiciul foliei Alucobondul, fiind un material rigid, nu are adeziv care să se degradeze Rămâne intact ani de zile.

2. Stabilitate la temperaturi extreme Spălătoriile auto au variații mari de temperatură: cald în interior, frig afară iarna, soare puternic vara Folia se poate dilata și contracta, ducând la crăpături și exfolieri. Alucobondul rămâne perfect plan

3 Aspect premium și

profesional

Un panou din alucobond arată solid, elegant și atrage privirea de la distanță Faptul că se poate printa pe o placă de mari dimensiuni este un mare plus, pentru că este ușor de ramarcat, lucru esențial pentru o spălătorie.

4. Durată de v iață mult mai mare

Chiar dacă investiția inițială în alucobond este mai mare, pe termen lung costul anual este mult mai mic Folia autocolantă, oricât de calitativă ar fi, din cauza umezelii se va desprinde mai întâi în colțuri apoi pe margini Folie: 6 luni – 2 ani, Alucobond: 5–10 ani

5. Întreținere minimă

Și la acest capitol printul direct pe alucobond câștigă detașat. Indiferent cu ce se murdărește, se poate spăla cu jetul fără probleme. Folia, în schimb, poate fi deteriorată ușor de presiunea apei

Comparație între printul pe alucobond și printul pe folie adezivă

Caracteristică Print pe Print pe alucobond folie adezivă

Durabilitate 5–10 ani 6 luni –2 ani

Rezistență la apă și abur Excelentă Redusă

Rezistență UV Foarte bună Medie

Aspect vizual Premium, Bun rigid la început, se degradează

Compatibilitate cu Da Limitată jet de presiune

Investiție pe termen lung Profitabilă Costuri repetate

Alege această soluție Comandă Comandă pentru spălătoria auto print folie pe alucobond adezivă

Montajul printului pe alucobond

Se taie panoul la dimensiunea exactă. Printul se realizează direct pe placa de alucobond. Panoul se fixează pe fațadă prin prindere mecanică pe o structură metalică, folosind distanțiere Montajul este stabil, rezistent la vânt și intemperii Îți trebuie o echipă care se pricepe la montaje, dar tot se poate finaliza în câteva ore

Montajul foliei adezive

Suprafețele se degresează foarte bine. Folia se lipește direct pe perete sau material suport. Se elimină bulele cu racleta. Pare simplu, dar pereții rugoși pot împiedica lipirea perfectă, umezeala sau praful reduc aderența, în timp, marginile se pot desprinde Îți trebuie și aici o echipă de montaj

Pe scurt

Pentru o spălătorie auto, unde umezeala, aburii și temperaturile extreme fac parte din rutina zilnică, printul pe alucobond este soluția clar superioară. Obții durabilitate, rezistență, aspect profesionist și investiție profitabilă pe termen lung. Folia adezivă rămâne o opțiune ok pentru decor temporar, dar nu poate concura cu robustețea alucobondului – mai ales într-un mediu atât de solicitant Comandă acum accesând confortmedia.ro!

Pop-up publicitar – element indispensabil

pentru orice instituţie care se respectă

Orice instituție care își dorește o imagine profesionistă și o comunicare eficientă are nevoie de o sală de ședințe amenajată corespunzător. Dincolo de mobilier, echipamente audio-video sau spațiu adecvat, un detaliu esențial, dar deseori trecut cu vederea, este prezența unui Pop-up publicitar. Acesta nu doar că adaugă un plus de vizibilitate și profesionalism, dar contribuie la consolidarea brandului instituției în fața angajaților, partenerilor sau reprezentanților mass-media.

Ce este un Pop-up publicitar?

Un Pop-up publicitar este un sistem de afișaj de mari dimensiuni, format dintr-o structură pliabilă (numită și spider) și un print personalizat, care redă mesajul vizual al instituției Un exemplu des întâlnit este modelul Vision 3×4 Curbat, cu o înălțime impresionantă de 2,30 metri, care oferă un spațiu generos pentru prezentarea unui mesaj vizual Acest sistem este creat pentru a fi extrem de practic: se montează rapid, chiar și de către o singură persoană, fără a necesita unelte suplimentare. Toate componentele sunt livrate într-o geantă textilă, ceea ce face transportul și depozitarea foarte simple În plus, este disponibil atât în variantă curbată, cât și dreaptă, pentru a se adapta oricărui tip de spațiu

De ce este necesar un Pop-up publicitar într-o sală de ședințe?

Sălile de ședințe din cadrul instituțiilor nu sunt doar spații unde se discută proiecte interne De cele mai multe ori, aici au loc:

- conferințe de presă, - declarații oficiale, - întâlniri cu parteneri interni și internaționali, - prezentări și lansări de proiecte. În astfel de contexte, un Pop-up publicitar dev ine fundalul ideal, care:

- asigură un cadru vizual profesionist pentru fotografii și transmisiuni live,

- întărește imaginea instituției prin afișarea siglei, sloganului sau mesajelor-cheie, - transmite un sentiment de organizare și respect față de public.

Instituțiile care organizează frecvent conferințe sau ședințe știu cât de important este ca fiecare detaliu să contribuie la consolidarea brandului Un fundal neutru sau nepregătit poate transmite lipsă de profesionalism, în timp ce un Pop-up bine realizat oferă credibilitate și consistență vizuală

Eficiența investiției într-un Pop-up publicitar

Un mare avantaj al unui Pop-up publicitar este faptul că reprezintă o investiție pe termen lung Structura metalică se achiziționează o singură dată și poate fi utilizată ani de zile Când se dorește schimbarea mesajului, nu trebuie achiziționat întregul sistem, ci doar printul care se atașează pe structură. Astfel, costurile se reduc semnificativ, iar flexibilitatea este maximă: mesajele pot fi adaptate în funcție de campanie, proiect sau eveniment Raportul dintre preț și durată de utilizare face ca investiția să fie una extrem de rentabilă pentru orice instituție

Ce se pune pe printul u nui Pop-up publicitar?

Printul personalizat este elementul care atrage

atenția și transmite mesajul instituției Pentru conferințe de presă, de exemplu, cel mai des întâlnit format este fundalul repetitiv cu logo-ul instituției, care asigură consistență vizuală în fotografii și materiale video În alte cazuri, cum ar fi lansările de proiecte sau evenimente internaționale, pe print pot apărea grafice, imagini sau date esențiale.

În funcție de context, pe suprafața unui Pop-up pot fi incluse: - sigla instituției și denumirea oficială, - sloganul sau valorile organizației, - elemente grafice reprezentative (culori, simboluri, imagini), - mesaje-cheie legate de campania sau proiectul promovat.

Exemple de instituții care folosesc Pop-up publicitar

Pașii sunt simpli:

1. Se desface structura pliată și se fixează barele de susținere.

2. Se atașează panourile grafice (printul personalizat) cu ajutorul sistemelor magnetice.

Practic, orice instituție care dorește să transmită profesionalism și coerență în comunicare are nevoie de un Pop-up. Printre acestea se numără: - instituții publice și autorități locale, care organizează conferințe de presă sau ședințe oficiale, - universități și școli, care susțin prezentări, simpozioane sau proiecte educaționale, - companii private, pentru întâlniri corporate sau lansări de produse, - organizații non-guvernamentale, care promovează campanii sociale și evenimente publice, - instituții medicale sau culturale, care participă la congrese și expoziții În toate aceste cazuri, un Pop-up publicitar asigură vizibilitate și oferă un cadru profesionist evenimentelor organizate

Cum se montează un Pop-up publicitar?

Unul dintre cele mai apreciate aspecte ale unui Popup este montajul simplu Inițial, elementele ansablului ți se pot părea multe și complicate, dar nu este deloc așa Datorită structurii sale pliante tip spider, acesta poate fi instalat în câteva minute, fără a necesita scule sau echipamente suplimentare.

3 Se ajustează poziția pentru a asigura stabilitatea și aspectul uniform Întregul proces poate fi realizat de o singură persoană, ceea ce îl face extrem de practic pentru evenimente unde timpul este limitat

Concluzie – must have pentru instituțiile care se respectă

Un Pop-up publicitar nu este doar un accesoriu vizual, ci un element esențial în comunicarea modernă a instituțiilor. El oferă un cadru profesionist pentru conferințe, întâlniri și prezentări, fiind o investiție eficientă pe termen lung. Structura se achiziționează o singură dată și rezistă ani de zile, iar printul poate fi schimbat ori de câte ori este nevoie.

Indiferent dacă vorbim despre o instituție publică, o companie privată sau o organizație non-profit, un Popup bine realizat consolidează brandul și transmite seriozitate Prin montajul rapid, dimensiunile generoase și impactul vizual puternic, acest tip de suport publicitar rămâne una dintre cele mai eficiente soluții pentru orice spațiu de ședințe sau conferințe.

Comandă acum accesând confortmedia ro!

Picnic în parcul din Brătianu

Parcul din cartierul Brătianu, din Petrila, a prins din nou viață și culoare datorită unei inițiative remarcabile a tinerilor din localitate. Elevii de gimnaziu, membri ai Clubului IMPACT de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși”, au demonstrat ce înseamnă cu adevărat spiritul civic. Timp de aproape două luni, copiii au vopsit gardurile, au proiectat pergole și au realizat

Parcul din cartierul Brătianu a fost inundat de energie și zâmbete. După săptămâni bune de muncă voluntară copiii din Petrila au

sărbătorit finalizarea proiectului lor printr-un picnic comunitar Inițiativa a pornit de la clubul IMPACT al școlii, numit „Brâncuși Crew” Aproximativ 15-20 de elevi s-au strâns în fiecare vineri, după ore, încă de la începutul lunii mai, pentru a schimba fața parcului în care se joacă „Noi acum sărbătorim proiectul nostru care tocmai s-a încheiat. Am înfrumusețat parcul cu ajutorul Primăriei

căsuțe pentru păsări. La finalul muncii, în weekend, întreaga comunitate s-a strâns în parc la un picnic festiv, organizat și cu ocazia împlinirii a 24 de ani de activitate a Fundației Noi Orizonturi. Proiectul a avut și o componentă specială, axată pe starea de bine și sănătatea mintală a tinerilor.

Petrila Clubul nostru face parte dintr-un alt proiect, se numește EMEL (Engaged Minds, Empowered Lives). Proiectul acest este bazat pe sănătatea mintală Timp de câteva luni, împreună cu colega mea, Amalia, am discutat despre sănătatea mintală, am învățat tot felul de termeni, am învățat foarte multe împreună cu ei, după care am început să lucrăm aici ” a declarat Anamaria Torkoș, lider Impact. Munca în echipă lea oferit tinerilor de gimnaziu nu doar un spațiu mai frumos, ci și instrumente prin care să se integreze mai bine în comunitate și să își dezvolte reziliența emoțională. Evenimentul din weekend a marcat și aniversare specială la nivel național „Sărbătorim acest picnic la inițiativa Fundației Noi Orizonturi, pentru că fundația sărbătorește 24 de ani de activitat în țară Noi facem parte din EMEL, care ne ajută oarecum să creăm copiilor o star mai bună Ne ocupăm cu bunăstarea mentală, îi ajutăm s intre mai bine în comunitate, să se integreze Copiii sunt de la nivelul gimnazial, dar au o inițiativă, o putere și o forță incredibilă”, a spus Amalia Sinculeț, Prof. Colegiul „Constantin Brâncuși”.

păsărele și am reușit să le aducem aici, să le punem în parc, și am mai pictat și colțul de bibliotecă. Am vorbit cu primăria

Pentru copii, dincolo de efortul fizic, proiectul a însemnat în primul rând distracție alături de prieteni și satisfacția unui lucru făcut de la zero, prin propriile forțe „În primul rând, această muncă a însemnat muncă în echipă, adică am reușit să ne coordonăm foarte mult împreună. La școală am pictat căsuțele pentru

acestui oraș să aducem băncile, să putem organiza aici, și astăzi ne bucurăm cu toții de acest loc minunat ” a spus Ștefania, voluntară Parcul din cartierul Brătianu este acum oglinda unei comunități unite Iar gestul acestor copii din Petrila rămâne un exemplu clar că schimbarea în bine pornește întotdeauna din interior.

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
4212 - 17 iunie (8 pagini) by Ziarul Vaii Jiului - Issuu