Skip to main content

4187 - 11 mai (8 pagini)

Page 1


Ziar ul Va i i J i u l u

Director: Cătălin DOCEA

Curs valutar:

1€ = 5,2364 lei

1$ = 4,4493 lei

1₤ = 6,0575 lei

11 mai 2026

Problemă care se rezolvă mai greu

Nu știu dacă e vreo localitate care să nu aibă probleme în ceea ce privește repartizarea locuințelor din fondul locativ de stat. Nici administrația publică locală din Uricani nu a rezolvat în totalitate chestiunea, cererile în așteptare însumând câteva sute în momentul de față.

Dănuț Buhăescu

speră că presiunea va scădea și situația va fi oarecum ameliorată odată cu finalizarea blocurilor aflate, acum, în construcție pe străzile 1 Mai și 1 Decembrie. Acestea sunt proiectate să aibă dotări moderne în ceea ce privește suprafața și ceea ce ține de confort Tot la o soluționare a problemei locuințelor se va ajunge și după ce se va pune la punct celebrul bloc-turn din centrul orașului Imobil la care administrația publică locală nu a putut interveni din caza situației sale juridice.

Vulcan

Între timp, se încearcă ajutorarea persoanelor aflate într-o situație dificilă, care chiar că nu găsesc nicio ieșire Un astfel de aspect este acela al unei femei cu șase copii, cel mai mic are o săptămână, care, miercuri, a ajuns în biroul doamnei Jenica Stanci Primarul Dănuț Buhăescu era prins într-o altă chestiune urgentă, așa că i-a zis doamnei viceprimar să se ocupe de caz Mai ales că dumneaei, în calitate de viceprimar, este și președintele comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat. Și, din câte am înțeles,

împreună cu doamna Daniela Lazăr de la compartimentul de specialitate, pare

Trecut la mustaţă

Un proiect de hotărâre care a trecut cu un vot în plus peste cele împotrivă, dezbătut și aprobat în ședința ordinară din aprilie a Consiliului Local

În art.1 al hotărârii

modificate se spune că „Începând cu data de 31.07.2026 Serviciul Public de Salubrizare-Vulcan, serviciu cu personalitate juridică aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Vulcan, își încetează activitatea”

Modificarea, pentru cine nu a înțeles sau a uitat, constă în aceea că

Vulcan, s-a referit la „modificarea Hotărârii CL nr.28/ 2026 privind desființarea Serviciului Public de Salubrizare-Vulcan”.

desființarea societății de salubrizare a fost amânată cu o lună

âInițial, aceasta ar fi trebuit să se petreacă în 30 iunie

Măsura amânării

a fost motivată de primarul Cristian

Merișanu prin aceea că „ar mai fi acolo niște bani și pentru ca oamenii să-și găsească de lucru”.

Vă aducem la cunoștință faptul că, în data de 18 noiembrie 2026 se dezbate succesiunea defunctei

TOMA MARIA,

fiica lui Toma Aron și Toma Maria, născută la data de 25 aprilie 1928, în loc. Aninoasa, Jud Hunedoara decedată la data de 27 aprilie 2012, în Petroșani, Jud Hunedoara. Persoanele care dețin date cu privire la rudele acesteia, și anume că ar avea soț, copii, nepoți de copii frați, surori, nepoți de frați și surori, verișori primari, sunt rugate să sune la Biroul Notarial Băcilă sau să se prezinte la biroul nostru, datele de contact fiind prezentate în antet

Notar Public, BACILĂ OANA-MARIA

Explicația nu i-a lămurit, însă, pe consilierii AUR și PNL. Florin Govor a reiterat că se opune vehement desființării serviciului de salubrizare locală și, ca atare, împreună cu ceilalți doi consilierii AUR, va vota împotriva acestui proiect de hotărâre.

O părere oarecum similară a avut și Loriana Farkas de la PNL care a vrut să afle cum se va efectua, în acest caz, prelungirea contractelor de muncă ale lucrătorilor. Supus la vot, proiectul a trecut cu zece voturi „pentru” și nouă „împotrivă” Ghe. OLTEANU

că dumneaei să-i fi găsit o rezolvare. Gheorghe OLTEANU

Trei echipaje de pompieri au lichidat un incendiu

Trei echipaje de stingere de la subunitățile de pompieri din Baru, Petroșani și Totești au intervenit vineri seară pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Baru.

Flăcările au cuprins generalizat acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, existând pericolul extinderii incendiului la întreaga locuință.

Pompierii au intervenit prompt cu 3 autospeciale de stingere de medie și mare capacitate și o ambulanță SMURD Misiunea a fost complicată pentru că în subsolul casei se afla o butelie de aragaz, iar în curte era căzut un cablu de curent electric, aflat încă sub tensiune „În urma acțiunii pompierilor pentru extragerea buteliei, completată de operațiunea de întrerupere de către distribuitor a alimentării cu energie electrică, toate aceste elemente de risc major au fost eliminate, iar incendiul a fost localizat

În urma intervenției simultane și coordonate a celor trei echipaje, incendiul a fost lichidat, dar misiunea pompierilor a continuat pentru înlăturarea efectelor negative ale situației de urgență”, informează ISU Hunedoara Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale Cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor urmează să fie stabilită

236 de inter venţii ale salvatorilor hunedoreni

În perioada 04–07 mai, salvatorii hunedoreni au avut o activitate intensă, fiind solicitați să intervină în 236 de situații de urgență pe raza județului Hunedoara. Cele mai multe misiuni au fost gestionate de echipajele SMURD, care au

În aceeași perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 16 incendii, dintre care 11 la vegetație uscată și deșeuri menajere, afectând aproximativ 25 de hectare de teren Alte 5 incendii au avut loc la locuințe, anexe gospodărești, un autoturism și un copac. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale au fost semnificative. Echipajele operative au mai gestionat 2 accidente rutiere produse în localitățile Deva și Câmpu lui Neag, au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 24 de situații și au intervenit în alte 3 misiuni pentru protecția comunității. Totodată, salvatorii au intervenit și pentru

De luni,

acordat ajutor medical de urgență în 189 de cazuri. Cele mai solicitate subunități au fost Detașamentul Deva (37 de intervenții), Detașamentul Hunedoara (29 de intervenții) și Detașamentul Petroșani (20 de intervenții).

salvarea unui cățel și a unei pisici aflate în pericol

”Una dintre cele mai importante misiuni a avut loc în noaptea de luni spre marți, când pompieri de la trei subunități - Baru, Totești și Petroșani, au acționat pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o gospodărie din localitatea Pui. La sosirea echipajelor noastre, ardeau generalizat cinci anexe gospodărești În apropierea flăcărilor, care au cuprins aproximativ 400 de metri pătrați, se afla casa de locuit și exista riscul de propagare a incendiului, însă intervenția promptă a salvatorilor a oprit extinderea focului, casa fiind, astfel, salvată. Cauza probabilă a

declanșării incendiului a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică O altă intervenție de amploare, înregistrată tot luni, 4 mai s-a desfășurat în comuna Ilia De această dată, colegii noștri din cadrul Secției de pompieri Ilia au intervenit pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs la o anexă gospodărească în care erau depozitate furaje La sosirea pompierilor, podul și acoperișul anexei ardeau generalizat, cu degajări importante de fum Echipajele au intervenit imediat pentru localizarea incendiului, care amenința să cuprindă și o cantitate mare de lemne din proximitate, precum și alți baloți de

Rezer viştii chemaţi în poligon

Armata României a trecut la etapa următoare în procesul de verificare a rezerviștilor. După ce mulți hunedoreni au primit deja în cutiile

poștale sau prin intermediul poliției ordinele de chemare, de săptămâna viitoare aceștia sunt așteptați direct în poligoanele de tragere.

Operațiunea este una de amploare, iar Ministerul Apărării vrea să verifice exact pe cine se poate baza în cazul unui conflict armat Atenție: dacă ați primit deja documentul, prezentarea este obligatorie, iar ignorarea acestuia vă poate aduce amenzi de până la 1 200 de lei Primele ordine de chemare au ajuns deja la destinatari, iar de săptămâna viitoare se trece la acțiune Județele Alba și Hunedoara deschid calendarul instrucției Rezerviștii care au intrat deja în posesia documentelor trebuie să se prezinte la unitățile militare menționate pentru o zi întreagă de pregătire. Calendarul MApN este însă mult mai dens: exercițiile vor continua pe tot parcursul verii, culminând în toamnă cu cea mai mare acțiune de acest gen în București și Ilfov, unde sunt așteptate aproximativ 10 000 de persoane Odată ajunși la unitate, bărbații cu vârste între 40 și 55 de ani vor trece

fân Misiunea echipajelor operative a durat peste trei ore, iar pagubele materiale au fost semnificative Au ars podul și acoperișul anexei, pe o suprafață de aproximativ 120 metri pătrați, 12 baloți de fân și mai multe unelte”, a transmis Roxana Mateuț, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara.

A. JURCA Foto: arhivă

printr-un flux rapid: verificarea stării de sănătate, primirea echipamentului complet și, cel mai important, ședințe de tragere cu armamentul din dotare Reprezentanții MApN insistă că nu există motive de panică Este o procedură de rutină, menită să actualizeze datele de contact și starea medicală a rezervei armatei, demontând fake-news-urile care vorbesc despre un conflict iminent. Nu uitați: odată ce ați semnat de primire pentru ordinul de chemare, absența nemotivată este considerată contravenție. Amenda minimă este de 400 de lei, însă poate ajunge rapid la 1 200 de lei pentru cei care refuză să se prezinte la instrucție

Colectivul de redacţie: Loredana JUGLEA - 0723 446831
Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str Tineretului, nr 1, parter, camera 307, jud Hunedoara; 0254 549020 (Digi fix/fax); 0753 126100 (Orange mobil); Management: office@zvj ro Editorial: zvjro2008@yahoo ro Publicitate: zvj2008@yahoo
Colaboratori permanenţi: Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Confort Media
În doar patru zile
Andreea JURCA
Baru

Universitatea din Petroșani,

Campanie de amploare pentru atragerea tinerilor

Numa' mâine nu-i poimâine, iar pentru elevii de liceu emoțiile încep să bată la ușă. Cu bacalaureatul la orizont, mulți dintre tineri sunt încă în cumpănă: încotro să o apuce după examenul maturității? Pentru a-i ajuta să ia cea mai bună decizie, Universitatea din Petroșani a pornit într-un adevărat maraton de întâlniri în județele limitrofe și chiar dincolo de granițe. Rectorul instituției ne explică de ce Petroșaniul este mai mult decât o destinație de studiu, fiind mai degrabă o comunitate care își așteaptă cu brațele deschise noii membri

Campania de promovare a Universității din Petroșani a intrat în linie dreaptă Reprezentanții instituției au bătut drumurile din Hunedoara, Gorj și până în Bistrița, prezentând oferta educațională la târgurile de profil. Strategia din acest an pune însă accentul pe ceva mult mai personal decât simplele specializări. Rectorul universității își dorește ca viitorii studenți să afle adevărul despre viața universitară direct de la sursă Planul este ca echipele care merg în licee să fie formate din tot mai mulți studenți, deoarece aceștia pot vorbi „pe limba” elevilor Nu se pune accent doar pe cursuri, ci și pe confortul din cămine, mâncarea de la cantină, baza sportivă modernă și efervescența acțiunilor culturale.

Maratonul nu se oprește la granițele României. După ce au vizitat deja liceele din Republica Moldova, reprezentanții universității se pregătesc pentru alte trei târguri majore în Chișinău, Bălți și Cahul, programate pentru luna iunie Mesajul este clar: Universitatea din Petroșani investește în oameni și în experiențe, așteptându-i pe absolvenți să se convingă

singuri de avantajele din Valea Jiului, imediat ce trec cu bine de hopul bacalaureatului.

„Avem în fiecare an o campanie care începe cu prezentarea activităților ce se pot desfășura într-un an universitar la Petroșani, pe lângă programele de studii și specializări Mergem în liceele din Hunedoara și în județele limitrofe, la Târgu Jiu, Hațeg, Deva, chiar și la Bistrița Am fost recent și în liceele din Basarabia cu un student basarabean și un cadru didactic. Cred că asta trebuie să facem mai mult în viitor: să trimitem studentul care e cu doar doi-trei ani mai mare decât elevul de liceu Altfel se adresează el celor care vor să vină la noi, le spune din experiența lui personală Vreau să le prezentăm tinerilor nu doar ce vor învăța aici, ci și condițiile de stat în cămin, posibilitatea de a servi masa la cantină, baza sportivă modernă și toate acțiunile culturale pe

Deszăpezire

Drumarii depun eforturi uriașe pe cea mai înaltă șosea din România, însă veștile nu sunt tocmai bune pentru cei care sperau la o plimbare în weekendurile următoare Se pare că șansele ca traficul să fie reluat înainte de Rusalii

Călan

care le putem desfășura împreună Continuăm acest efort și în iunie, cu prezența la trei târguri din Republica Moldova, la Chișinău, Bălți și Cahul”, a spus rectorul Universității din Petroșani, Sorin Radu Așadar, Universitatea din Petroșani nu așteaptă studenții să vină la ea, ci merge acolo unde sunt ei, pregătită să le răspundă la toate curiozitățile de la rigoarea cursurilor, până la calitatea vieții de zi cu zi în campus. Acest maraton educațional, care va culmina cu prezența în marile centre din Republica Moldova chiar în pragul admiterii, demonstrează că instituția din Valea Jiului rămâne un pol de stabilitate și modernitate

Iubitorii de munte și de adrenalină la volan mai au de așteptat! Deși calendarul ne spune că suntem în plină primăvară, pe Transalpina iarna refuză să plece.

sunt minime, deoarece utilajele abia au ajuns în „inima” troienelor, acolo unde natura încă deține controlul absolut

Lupta cu nămeții continuă pe Drumul Național 67C, însă misiunea drumarilor este una contracronometru cu o iarnă care pare să se fi instalat definitiv la mare altitudine Utilajele de deszăpezire intervin în aceste zile pe

Un tânăr de 21 de ani, din Călan, a fost reținut de polițiști, fiind bănuit de comiterea unei tentative de tâlhărie calificată asupra unui bărbat în vârstă de 85 de ani. Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul ar fi avut loc în data

sectorul cel mai critic, între Rânca și

Obârșia Lotrului, unde stratul de zăpadă este în continuare unul impresionant

Deși se lucrează la foc automat, echipele de intervenție au ajuns abia acum în zonele cele mai dificile, unde viscolul și configurația terenului fac ca înaintarea să fie extrem de anevoioasă. Reprezentanții de la Drumuri Naționale sunt categorici: siguranța este

de 6 mai 2026, în jurul orei 18:00, în apropierea unui magazin alimentar din oraș. Victima s-a prezentat două zile mai târziu, în 8 mai, la sediul Poliției Orașului Călan, unde a reclamat faptul că a fost agresată de o persoană necunoscută.

Din cercetările efectuate de oamenii legii a reieșit că bătrânul ar fi fost abordat de un tânăr care i-ar fi cerut bani. După ce acesta a refuzat, agresorul i-ar fi aplicat o lovitură în zona feței, provocându-i suferințe fizice. „În urma activităților desfășurate cu operativitate de către polițiștii din cadrul dispozitivului de menținere a ordinii și siguranței publice, cel bănuit al faptei a fost identificat în scurt timp și condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată Față de tânărul de 21 de ani, bănuit de comiterea faptei, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentat unității de parchet competente în vederea dispunerii măsurilor legale”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara. Ancheta continuă

prioritară

Circulația pe „Drumul Regelui” va fi reluată doar după ce carosabilul va fi curățat complet, iar versanții vor fi verificați pentru a elimina orice risc de cădere a unor blocuri de gheață sau stânci. Până atunci, turiștii sunt sfătuiți să își reconfigureze traseele, deoarece Transalpina rămâne, cel puțin pentru moment, un regat al ghețurilor, inaccesibil vehiculelor

în care s-a produs incidentul

Pe „Drumul Regelui”
pentru stabilirea tuturor circumstanțelor
Andreea JURCA

Tupeu pe șoselele hunedorene

Femeie beată la volan, şofer cu per misul suspendat

Polițiștii hunedoreni au avut din nou de lucru cu șoferii care par să trateze regulile de circulație ca pe simple recomandări. În cursul zilei de miercuri, 6 mai, oamenii legii au

Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 16:00, pe strada Armatei din Orăștie. Polițiștii Biroului Ordine Publică au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, localnic În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, oamenii legii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat

Cu toate acestea, bărbatul a decis că poate circula liniștit prin oraș, alegere care s-a încheiat cu un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără

permis.

constatat două infracțiuni rutiere în Orăștie și

Petroșani, după ce un bărbat a fost prins conducând cu permisul suspendat, iar o femeie s-a urcat la volan după ce consumase alcool.

Câteva ore mai târziu, în Petroșani, polițiștii rutieri au depistat o femeie de 30 de ani care conducea un autoturism pe strada Oituz, deși consumase alcool înainte de a se urca la volan

„Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,22 mg/ l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, aceasta a fost condusă la unitatea medicală din Petroșani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența

Minor de 11 ani - căutat toată noaptea de peste 100 de poliţişti şi jandar mi

O desfășurare impresionantă de forțe a avut loc în noaptea de 8 mai 2026, după ce un copil de 11 ani a dispărut de acasă. Peste 100 de polițiști și jandarmi, ajutați de câini de urmă și de mesaje RO-ALERT, au periat orașul și zonele adiacente pentru a-l găsi pe băiat.

Alertă la miezul nopții

Alarma s-a dat la ora 00:05, când familia a sunat la 112, disperată că cel mic, plecat de la domiciliu încă de la ora 20:00, nu a mai revenit Mobilizarea a fost imediată: polițiști din Petrila, Petroșani, Lupeni și ofițeri de la Serviciul de Investigații Criminale au fost trimiși în teren.

Pentru a urgenta găsirea minorului, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT, solicitând sprijinul populației, în timp ce un câine de urmă a încercat să ia

urma

băiatului

Găsit teafăr cu ajutorul unui

cetățean

După o noapte întreagă de căutări investigative și scotociri prin zonele de interes, copilul a fost identificat în urmă cu puțin timp pe raza orașului

Petrila Intervenția unui martor ocular a fost decisivă pentru localizarea acestuia

Din fericire, băiatul este teafăr Din primele cercetări, acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni pe parcursul

„Şi totuşi există iubire”

Muzica folk care a făcut istorie revine acasă, în Valea Jiului, sâmbătă, pe 16 mai.

Spectacolul „Și totuși există iubire” promite să recreeze atmosfera electrizantă de pe vremuri, chiar pe scena

Palatului Cultural „Minerul” din Lupeni Grație eforturilor

orelor în care a lipsit de acasă El a fost condus la sediul poliției pentru a explica motivele plecării voluntare

Sancțiuni pentru părinți

Chiar dacă povestea are un final fericit, familia copilului nu va scăpa nepenalizată Polițiștii au anunțat că: părinții vor fi sancționați contravențional pentru nerespectarea obligațiilor de supraveghere a minorului.

alcoolice”,

Cazul va fi raportat Direcției de Protecție a Copilului și Asistență Socială din cadrul Primăriei Petrila pentru monitorizare.

Muzica folk care a scris istorie și a unit generații întregi revine în forță în Valea Jiului! Sâmbăta, 16 mai, Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni se transformă în epicentrul emoției, găzduind un eveniment de excepție dedicat legendarului Cenaclu Flacăra. Este un omagiu adus celui mai mare fenomen cultural al României, o seară în care poezia și chitara își dau întâlnire pentru a demonstra că, în ciuda timpului, flacăra spiritului liber nu s-a stins.

cantautorului Florin Paul Camen și cu susținerea consiliul local și primăriei, publicul se va putea reîntâlni cu nume care poartă în voce moștenirea acestui fenomen cultural imens Andrei Păunescu, Cătălin Stepa, Adriana Margalina, Maria Măgirescu și Adriana Păunescu vor urca pe scenă începând cu ora 18:00 pentru a demonstra că acest capitol din istoria noastră rămâne unul deschis. Cenaclul Flacăra a lansat cele mai sensibile voci ale României, iar sâmbătă, povestea merge mai departe

Biletele, în valoare de 50 de lei, sunt deja disponibile la Palatul Cultural. Este momentul perfect

să lăsăm nostalgia să se transforme în cântec și să arătăm că, într-adevăr,

spiritul cenaclului trăiește prin fiecare dintre noi.

băuturilor
transmite IPJ Hunedoara.
Andreea JURCA
Petrila

Cabana Genţiana din Retezat - mistuită de

Cabana Gențiana de pe Valea Pietrele din munții Retezat a fost distrusă complet de un incendiu izbucnit în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, intervenția pompierilor fiind îngreunată de accesul dificil către zona afectată.

Pompierii din cadrul Detașamentului Hunedoara și ai Gărzii de Intervenție Baru au fost solicitați să intervină pentru stingerea incendiului, deplasându-se spre locul evenimentului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă Din cauza faptului că autospecialele nu au putut ajunge până la cabană, salvatorii au fost nevoiți să parcurgă pedestru o parte a traseului montan, având asupra lor mijloacele de primă intervenție În sprijinul echipajelor ISU au intervenit și salvamontiștii din cadrul Salvamont Hunedoara. „Traseul de munte parcurs de pompieri pedestru a durat aproape 3 ore. Colegii noștri au ajuns la locul intervenției în jurul orei 2.30. Cabana, cu o suprafață de aproximativ 250 metri pătrați, a ars în totalitate Focarele existente au fost lichidate și astfel, a fost eliminat riscul propagării incendiului la vegetația din jur și la pădure În momentul producerii evenimentului, în cabană nu se aflau persoane Din cercetările efectuate la fața locului, cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza coșului de fum necurățat”, a transmis Roxana Mateuț, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara În urma cercetărilor efectuate la fața locului, cauza probabilă a incendiului a fost un coș de fum necurățat.

Pentru elevii de la „Sigismund Toduță”

Premii pe bandă rulantă

Elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” au demonstrat din nou că talentul, disciplina și pasiunea pentru artă pot transforma orice competiție într-o poveste de succes.

Tinerii artiști și muzicieni din Deva au obținut rezultate remarcabile la două dintre cele mai importante concursuri naționale dedicate artelor plastice și interpretării instrumentale, aducând acasă numeroase premii și confirmând încă o dată prestigiul școlii hunedorene în învățământul vocațional românesc.

Secțiunile de Grafică, Pictură și Design ale Concursului

Național „Margareta Sterian” organizat la Buzău au fost luate cu asalt de viziunea proaspătă a tinerilor artiști deveni, pregătiți de profesorii de specialitate

Nealcoș Alina, Popa Corina și Bocșe Daniel. Aceștia au reușit să transforme tehnica în emoție pură, obținând recunoașterea

juriului la nivel național: premiul I: Șîndea Bianca (clasa a VIII-a); premiul II:

Mărginean

David (clasa a IV-a) și Lupei

Doina (clasa a V-a);

mențiune:

Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa

La secțiunea Vioară, elevele pregătite cu dăruire de prof Pienariu Bianca și corepetate la pian de prof Lazăr Cezarina au obținut următoarele distincții: premiul I: Lazăr Elisabeta (clasa a III-a); premiul III: Lungu Alexandra Ioana (clasa a VII-a) și Pus Alexia (clasa a XI-a); mențiune: Lungu Daria Maria (clasa a IV-a)

Urițescu Yarna (clasa a VII-a) și Popa Cezar (clasa a XII-a)

„În paralel, pe scena celei de-a XX-a ediții a prestigiosului Concurs de Interpretare Instrumentală

Timotei Popovici de la Sibiu, muzicienii din Deva s-au întrecut cu elevi din centre universitare de renume precum București, Cluj sau Timișoara. Rezultatul? O prezență scenică remarcabilă”, punctează prof.

La secțiunea Chitară, elevii pregătiți cu entuziasm de prof Bravyak Norbert Lorant, Stanca Mădălina Ioana (clasa a VII-a) și Petrenchi Alexandru Cristian (clasa a IX-a) au obținut mențiune Elevul Petrenchi Alexandru Cristian și-a îmbogățit experiența artistică participând și la Concursul de Interpretare „Vivace” (concurs cu desfășurare online), unde a obținut Premiul I. „Aceste rezultate nu sunt doar cifre într-un palmares,

ci dovada vie a efervescenței creative și didactice de la Liceul de Arte Sigismund Toduță. Liceul rămâne un pilon de elită al învățământului vocațional românesc, dedicat formării viitoarelor generații de artiști plastici și muzicieni care duc numele orașului Deva pe cele mai importante scene și în cele mai prestigioase galerii de artă”, a transmis prof Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa

Pagină realizată de Andreea JURCA

6 sport

Tir cu arcul. Cupa Mondială

Mădălina

Amăistroaie –locul 35

Într-o demonstrație de precizie și stăpânire de sine, românca

Mădălina

Amăistroaie, pregătită de Viorel Hăbian, a fost protagonista

impus cu 28-23, punând presiune pe reprezentanta Chinei

Finalul meciului a fost unul dramatic Huang a restabilit egalitatea în setul patru, iar setul decisiv a consemnat un

unuia dintre cele mai echilibrate dueluri ale etapei a doua a Cupei Mondiale de Tir cu Arcul. Deși a părăsit competiția după faza 1/24, evoluția sportivei noastre în fața favoritei locale a fost una la cel mai înalt nivel.

După o sesiune de calificări solidă, unde a ocupat locul 33 cu un total de 636 de puncte, Amăistroaie a întâlnit-o în prima fază eliminatorie pe chinezoaica Yuwei Huang Duelul a fost marcat de o simetrie rară, ambele sportive au intrat în concurs cu același punctaj din calificări, anunțând o dispută în care fiecare săgeată avea să conteze

Primele două seturi au stat sub semnul egalității absolute (28-28, 28-28), însă Mădălina a reușit să preia inițiativa în setul al treilea Profitând de o scădere de ritm a adversarei pe terenul de la Yuanshen Sports Centre, românca s-a

Taekwon-do ITF

nou scor identic: 28-28 Soarta calificării s-a decis astfel la tie-break (shoot-off), unde experiența superioară a asiaticei – locul 22 mondial și multiplă medaliată – și-a spus cuvântul. Huang a reușit un 9+ față de un 9 al Mădălinei, impunându-se la o distanță infimă, măsurată în milimetri.

În urma acestui rezultat, Mădălina

Amăistroaie încheie concursul de la Shanghai pe locul 35 Dincolo de cifre, prestația elevei antrenorului Viorel

Hăbian confirmă progresul constant și capacitatea de a lupta de la egal la egal cu elitele mondiale.

„Abilitatea de a gestiona presiunea în situații cu miză mare se dezvoltă doar prin astfel de competiții,” este concluzia specialiștilor după acest duel maraton

Acest „bagaj” de experiență acumulat în China va fi crucial pentru arcașa noastră în următoarele turnee de obiectiv, unde miza principală rămâne calificarea la Jocurile Olimpice. Mult succes în continuare, Mădălina!

Dublă per for manţă pe podiumul naţional!

Melissa Zegrea, două medalii de bronz la Campionatul Național de Taekwon-do ITF.

Sala Sporturilor din Deva a fost martora unei demonstrații de forță și disciplină în cadrul Campionatului Național de Taekwon-do ITF pentru Juniori 3. Printre protagoniștii competiției s-a numărat și Melissa Zegrea, care a reușit o performanță remarcabilă, adjudecându-și două medalii de bronz Tânăra sportivă de la Clubul Pantera Neagră Petroșani a demonstrat o pregătire tehnică excelentă și un spirit de luptător, reușind să urce pe podium la ambele probe la care a participat Proba de Tull a fost o demonstrație de precizie și echilibru care i-a adus prima clasare pe locul 3. La proba de Luptă, ambiția și tactica au propulsat-o din nou în topul celor mai buni sportivi din țară la categoria 6-12 ani Această dublă reușită confirmă parcursul ascendent al Melissei și munca depusă în sala de antrenament Într-o competiție marcată de un nivel tehnic ridicat, cele două medalii de bronz reprezintă nu doar un succes personal, ci și o promisiune pentru viitorul taekwon-do-ului românesc

„Felicitări pentru ambiție, muncă și rezultatele obținute! Mult succes în continuare!” a fost mesajul transmis sportivei după încheierea probelor Cu acest moral ridicat, Melissa Zegrea privește deja spre următoarele provocări, purtând cu mândrie la gât însemnele succesului de la Deva.

Fotbal. Liga 3

Minerul Lupenilovitură de maestru la Balş!

Minerul Lupeni confirmă forma excelentă din play-off și pleacă de la Balș cu toate cele trei puncte, după un succes la limită, scor 1-0, în fața Academicii.

Golul marcat de Pancu în finalul primei reprize a făcut diferența într-o partidă în care maturitatea defensivă a fost cuvântul de ordine. Minerul Lupeni continuă să scrie o poveste frumoasă în acest sezon de play-off Etapa a VI-a a Seriei 3 a adus o deplasare complicată pe terenul celor de la Academica Balș, însă „minerii” au demonstrat din nou că știu să gestioneze presiunea meciurilor cu miză. După aproape o repriză întreagă de tatonări și un echilibru fragil pe teren, soarta partidei s-a decis în minutul 43 Atacantul Pancu a găsit breșa necesară în defensiva gazdelor și a trimis mingea în plasă, marcând un gol care a turnat plumb în ghetele

adversarilor exact înainte de intrarea la cabine Partea a doua a meciului a fost un test de anduranță pentru „lupi Academica Balș a urcat liniile și a exercitat o presiune constantă, căutând golul egalizator. Totuși, organizarea defensivă a Minerului a fost impecabilă Fiecare duel câștigat și fiecare respingere au confirmat unitatea unui grup care refuză să cedeze La finalul celor 90 de minute, fundașul Nicolae Toma a subliniat importanța punctelor obținute într-un context în care victoria era singura opțiune pentru a rămâne cu șanse reale în cursa pentru promovare „A fost un meci important pentru noi, era esențial să luăm cele 3 puncte ca să rămânem în lupta pentru promovare. A fost un meci greu, cu o echipă bună, arțăgoasă, dar am pregătit meciul foarte bine și am reușit să câștigăm, chiar dacă am suferit mult în a doua repriză Asta e cel mai important”, a declarat Toma Cu această victorie, Minerul Lupeni își consolidează poziția în clasament și își alimentează visul promovării. Dincolo de puncte, rămâne satisfacția unui joc matur și promisiunea că această echipă are resursele necesare să își ducă la bun sfârșit toate obiectivele Hai, Minerul Lupeni!

facebook com/ziarulvaiijiului

Fotbal. Liga 3

Remiză pentru CSM

Jiul Petroşani

CSM Jiul Petroșani a încheiat partida de la Universitatea Craiova II cu un rezultat de egalitate, 1-1, într-un meci marcat de intensitate și un spirit de sacrificiu remarcabil.

Deși tabela a rămas echilibrată la finalul celor 90 de minute, prestația „minerilor” a fost una care face cinste tradiției alb-negre.

Pe parcursul întregului meci, jiuliștii au demonstrat o determinare de fier Au controlat momente importante ale jocului și au căutat victoria până la ultimul fluier al arbitrului. Chiar dacă cele trei puncte nu au rămas în totalitate la Petroșani, atitudinea echipei arată că suntem pe drumul cel bun

Felicităm jucătorii pentru dăruire și staff-ul tehnic pentru pregătirea și gestionarea acestui duel dificil Este un rezultat care ne obligă să rămânem uniți și să privim cu încredere spre următoarele etape”, este mesajul clubului din Petroșani

„Am dat totul pe teren și am demonstrat încă o dată ce înseamnă

„Felicitări echipei și staff-ului Efortul depus pe gazon nu trece neobservat

Fotbal. Liga 4

spiritul Jiului! Continuăm împreună, cu fruntea sus, pentru culorile care ne definesc”. Următorul pas? „Ne întoarcem la muncă, corectăm greșelile și ne pregătim pentru următoarea bătălie " , au concluzionat jiuliștii

Remiză spectaculoasă la Călan

Sâmbătă, 9 mai, Stadionul „Victoria” din Călan a găzduit una dintre confruntările echilibrate ale Ligii a 4-a Hunedoara. Duelul dintre Victoria Călan și Minerul Uricani s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după un meci care a ținut publicul în priză până la ultimul fluier.

Jocul a debutat sub semnul echilibrului, însă gazdele au reușit să spargă gheața în prima repriză, intrând la cabine cu un avantaj minim, 1-0. Partea a doua a adus o replică dârză din partea oaspeților de la Uricani, care au restabilit egalitatea, impunând scorul final de 1-1 Spectatorii prezenți au fost răsplătiți cu un fotbal deschis, fazele spectaculoase succedându-se rapid la ambele porți Un aspect remarcabil al partidei a fost calitatea actului de arbitraj Brigada condusă de Leopold Herczeg (Băcia), ajutat la cele două linii de Cristi Mihai Bumb (Băcia) și Alin Saraol (Deva), a gestionat partida cu autoritate și profesionalism Prestația acestora a fost atent monitorizată de observatorul FRF-CCA-AJF, Cosmin Danciu, Președintele Comisiei Județene de Arbitri Hunedoara. La final, brigada a primit felicitări pentru modul excelent în care a condus jocul, contribuind direct la spiritul de fair-play al întâlnirii.

„Felicitări ambelor echipe pentru dăruire și brigăzii de arbitri pentru profesionalism! Succes în etapele viitoare!”, le-a transmis omniprezentul, Petru Spărios, care nu a ratat momentul de face o poză cu Vasile Scurtu, președintele de la Uricani

Fotbal. Juniori U11 Lecţie de fotbal şi caracter la Lupeni

O zi de neuitat pentru micii fotbaliști de la Sporting Lupeni. Nu a fost doar un meci de fotbal, ci și confirmarea muncii și a pasiunii. Cei prezenți au asistat, probabil, la cea mai solidă prestație a grupei U11 de la înființarea sa. A fost un spectacol total, în care micii campioni au demonstrat că fotbalul se joacă cu mintea, dar mai ales cu inima.

www zvj ro luni, 11 mai 2026

Echipa a arătat o maturitate surprinzătoare pentru această vârstă, bifând toate capitolele unui joc modern „Am văzut o echipă care a jucat împreună de la primul până la ultimul minut Dincolo de scor, progresul acestor copii este adevărata noastră victorie,” este mesajul de mândrie al celor care îi susțin de pe margine Spectacolul a fost complet datorită celor de la Unirea DMO Într-un spirit de fairplay remarcabil, Sporting Lupeni felicită adversarii pentru nivelul ridicat al jocului și pentru problemele puse pe parcursul partidei. Respectul reciproc rămâne fundamentul acestui sport! La nivelul U11, rezultatul de pe tabelă este secundar Ceea ce contează este atitudinea și bucuria de a juca Micii jucători au arătat că sunt mai mult decât o echipă, sunt o familie unită de aceeași pasiune Felicitări, copii! Continuați să munciți cu aceeași determinare Suntem mândri de parcursul vostru!

Pagină realizată de Loredana JUGLEA

Lupeni

Una dintre manifestările culturale tradiționale ale unităților de învățământ din vestul Văii Jiului este concursul „9 și 10 mai în conștiința românească si europeană”. Inițiativa organizării concursului a aparținut profesorului Dan Daniel Tănase de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni, care a devenit și gazda tuturor edițiilor acestui eveniment.

Concursul de istorie „9 şi 10 mai în conştiinţa românească şi europeană”

Inițiatorul concursului a pornit de la ideea că, fără a nega importanța apartenenței României la Uniunea Europeană, nu trebuie neglijate unele evenimente din istoria națională: domnia lui Carol I și obținerea independenței de stat

Organizatorii ediției din acest an a concursului au fost elevii Ioana Sabina Eșiu (prezentatoare), Andreea Florentina Marian (prezentatoare), Roberta Maria Maxer (evaluatoare), Bianca Elena Savin, Maria Bianca Pălănceanu, Andra Ilovan, Melisa Pociovălișteanu, Karina Adriana Chioran, Marian Todavcsics, Mihaela Apostu, Gabriela Cristiana Bako, Paula Maria Skverne, Iulia Briana Chițulescu, Delia Maria Enache, Anda Ande, Alina Ioana Timișan, Robert Dorian Pavel, Attila

Demeter și Ralph Christian Lung, coordonați de domnul profesor Dan Daniel Tănase În deschiderea concursului, au fost audiate Imnul de Stat al României și Imnul Regal În continuare, eleva Maria Nicoleta Râpă a prezentat salutul Consiliului Școlar al Elevilor.

Concursul a constat din 10 întrebări scrise, elaborate dintr-o bibliografie stabilită cu mult timp înainte și comunicată tuturor echipajelor După evaluarea răspunsurilor a rezultat o ierarhie in fruntea căreia s-a aflat echipajul Liceului Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan (Isabela Cristina Drăghici, Darius Eduardo Constantin și Adrian Denis Borza), coordonat de prof. Daria Nicoleta Ulari.

ANUNŢ DE LICITAŢIE

Municipiul Petroşani, CUI 4468943, sediul administrativ: str 1 Decembrie 1918, nr 93, județul Hunedoara, telefon 0254/541220, adresa e-mail primarie@primariapetrosani.ro organizează: - licitaţie publică deschisă în vederea vânzării imobilului locuință (clădire și teren aferent), situat în municipiul Petroșani, str. Funicularului, nr.28, ap.5, jud. Hunedoara, înscrise în C.F. nr. 66488C1-U1, nr.crt. A1, nr. cadastral 66488-C1-U1 Petroșani (construcțieapartament nr.5, 41 mp suprafață construită) și C.F. nr. 66488 Petroșani, nr.crt. A1, nr. top 863/2/2b/17 (teren, 41 mp reprezentând cotă indiviză de 41/229 din suprafața totală de 229 mp), aparţinând domeniului privat al Municipiului Petroșani; - licitaţie publică deschisă în vederea vânzării imobilului locuință (clădire și teren aferent), situat în municipiul Petroșani, str. Funicularului, nr.28, ap.6,

Am cules opiniile câtorva dintre elevii implicați în organizarea concursului: „Concursul de Istorie organizat cu ocazia zilelor

jud. Hunedoara, înscrise în C.F. nr. 66488C1-U2, nr.crt. A1, nr. cadastral 66488-C1-U2 Petroșani (construcțieapartament nr.6, 30 mp suprafață construită) și în C.F. nr. 66488 Petroșani, nr.crt.A1, nr. top 863/2/2b/17 (teren, 30 mp reprezentând cotă indiviză de 30/229 din suprafața totală de 229 mp), aparţinând domeniului privat al Municipiului Petroșani.

Vânzarea imobilelor a fost aprobată prin H.C.L. 357/30.12.2025 și H.C.L. 358/30.12.2025, și se realizează cu respectarea prevederilor O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ Persoanele interesate pot solicita documentația de atribuire începând cu 11 05 2026, data publicării anunțului în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în baza cererii depuse, după achitarea taxei de multiplicare, în termen de 4 zile lucrătoare de la data solicitării și va putea fi ridicată de la Compartimentul Registratură Urbană Statistică și Concesiuni, camera 38, din cadrul Primăriei municipiului Petroșani, str. 1 Decembrie 1918, nr 93, județul Hunedoara Documentaţia de atribuire se poate obține până în data de 26 05 2026, ora 9 00

de 9 și 10 Mai a fost o activitate educativă reușită, care a promovat cunoașterea valorilor istorice și culturale Elevii au participat cu interes și implicare, demonstrând că Istoria poate fi înțeleasă și apreciată într-un mod atractiv și interactiv”, a spus Roberta Maria Maxer. La rândul lor, două dintre „veteranele” acestor concursuri, Cristiana Gabriela Bako și Paula Maria Skverne, ne-au declarat la unison: „Participarea noastră la concursurile de Istorie organizate de domnul profesor Dan Daniel Tănase a reprezentat o experiență deosebită și benefică pentru noi Atmosfera a fost plăcută, iar experiențele acumulate ne-au motivat să oferim seriozitate și interes. Mulțumim pentru încrederea și oportunitățile oferite!”

Contravaloarea documentației de atribuire este 50 lei și se achită la casieria Primăriei municipiului Petroșani, parter sau prin ordin de plată în contul RO79TREZ36821E365000XXXX, Municipiul Petroșani, CUI 4468943, Trezoreria Petroșani

Persoanele interesate pot solicita clarificări în termen de 2 zile lucrătoare de la data obținerii documentației de atribuire. Data limită de solicitare a clarificărilor este 26 05 2026, ora 09 00

Ofertele se depun până la 03 06 2026, ora 09 00, la sediul Primăriei Municipiului Petroșani, str 1 Decembrie 1918, nr 93, municipiul Petroșani, jud Hunedoara, biroul de registratură, într-un singur exemplar original, care trebuie să conțină două plicuri sigilate, unul interior și unul exterior.

Ședințele publice de deschidere a ofertelor se vor desfășura în 03.06.2026, orele 10.00 respectiv 12.00, în sala de şedinţe, la sediul instituţiei

Contestaţiile se depun la Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, municipiul Deva, Calea Zarandului, nr 73, CP 330182, jud Hunedoara, tel 0254/218045, e-mail: tr-hunedoarareg@just.ro, în termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării: 8 05 2026

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
4187 - 11 mai (8 pagini) by Ziarul Vaii Jiului - Issuu