regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str Tineretului, nr 1, parter, camera 307, Petroşani
Petroșani
Director: Cătălin DOCEA
Curs valutar:
1€ = 5,0963 lei
1$ = 4,3898 lei
1₤ = 5,8842 lei
joi, 9 octombrie 2025 Anul XVIII • nr. 4057 • 8 pagini • Preţ: 2 lei
Foraje în teren pentru pasarela peste calea ferată
Marți dimineață au început studiile geologice necesare pentru construcția pasarelelor pietonale. Specialiștii au realizat un foraj pentru a analiza structura solului și a determina condițiile de fundare. La Petroșani, până în 2027, trebuie să se construiască două pasarele pietonale - una în zona Dimitrov, iar alta la Salvamin.
Forajul geotehnic a avut loc în zona unde urmează să fie amplasată una dintre pasarelele pietonale prevăzute în cadrul proiectului de mobilitate urbană al municipiului Petroșani. Acest pas este esențial pentru stabilirea soluțiilor tehnice de construcție, în funcție de tipul solului și de adâncimea la care
modernizare a infrastructurii urbane, finanțat din fonduri europene. După finalizarea studiilor geologice, urmează etapele de proiectare tehnică detaliată, iar ulterior demararea lucrărilor propriu-zise
Autoritățile locale dau asigurări că
poate fi amplasată fundația
Pasarelele vor facilita traversarea sigură a zonelor intens circulate, contribuind la creșterea siguranței pietonilor și la fluidizarea traficului. Proiectul face parte dintr-un amplu plan de
și sistemul bike-sharing trebuie să devină realitate STRABAG este firma constructoare care
de transport din oraș și va oferi locuitorilor alternative sigure și moderne de deplasare.
investițiile vor respecta standardele de siguranță și calitate Până în ianuarie 2027 locuitorii municipiului Petroșani trebuie să beneficieze de o mobilitate urbană verde, așa că proiectul mare, cu pistele de biciclete, cele două pasarele
va implementa acest proiect În paralel, și strada Carpați care va face legătura directă cu această pasarelă, a intrat în lucru. Artera a fost complet decopertată, iar accesul auto este restricționat total Locuitorii din zonă resimt deja disconfortul, însă autoritățile spun că este un pas necesar într-un proiect amplu, care va moderniza infrastructura
Cotidian
Şcoala „I.G. Duca” - tot mai aproape de redeschidere
Se montează panourile fotovoltaice Petroșani
Proiectul de modernizare, finanțat prin PNRR, a intrat într-o fază cheie: montarea panourilor fotovoltaice Soluția aleasă va transforma școala într-o clădire eficientă energetic, cu consum redus și impact minim asupra mediului. Montarea panourilor vine în completarea altor lucrări deja aproape finalizate, precum refacerea fațadei și instalarea unui nou sistem de încălzire Toate aceste intervenții contribuie la un spațiu modern și confortabil pentru elevi și profesori Pe lângă îmbunătățirile energetice,
Interiorul e gata, anveloparea se apropie de final, iar în aceste zile constructorul montează panourile fotovoltaice. Vorbim despre Școala Gimnazială „I.G. Duca” din Petroșani, acolo unde lucrările de eficientizare și modernizare se apropie de final. Curând elevii se vor întoarce în clasele lor, pentru că de mai bine de un an sunt relocați la Liceul „Dimitrie Leonida”.
școala va fi dotată cu echipamente IT moderne – table interactive, tablete, laptopuri, dar și cu mobilier nou, adaptat nevoilor educaționale actual. În curând, elevii înscriși la Școala „I G Duca” se vor întoarce în clasele și băncilor lor De mai bine de un an ei sunt relocați, în condiții foarte bune, la liceul industrial Reabilitarea se face cu fonduri europene, prin PNRR, și vizează nu doar exteriorul clădirii, ci și dotarea completă a sălilor de clasă cu echipamente moderne: table interactive, laptopuri, tablete și mobilier nou Elevii se vor întoarce într-un spațiu complet schimbat, modern, eficient și prietenos cu mediul un pas important pentru o educație adaptată prezentului și viitorului
Or tacii s-au întors la fosta mină cu durere şi amintiri
O troiță, atât a mai rămas astăzi din fosta Exploatare Minieră Paroșeni, un simbol tăcut al unei istorii săpate în adâncurile pământului, acolo unde ortacii coborau zi de zi pentru a aduce la suprafață „aurul negru” al Văii Jiului: huila.
La 8 ani de la închiderea minei, autoritățile locale, foști mineri și salvatori minieri s-au reunit marți la troița ridicată la intrarea în fostul perimetru minier A fost oficiată o slujbă de comemorare de către părintele paroh Florin Gherghina, în memoria celor care și-au pierdut viața în subteran, dar și ca un omagiu pentru toți cei care au muncit acolo „26 de ani și 6 luni am lucrat la Paroșeni, la transport și aeraj Nu știu, nu am cuvinte Când am plecat, în 2019, dacă îmi amintesc, la 8 și ceva, sa închis, am început să plâng, că am niște ani lucrați în spate, o viață. Nu
Au trecut opt ani de când Mina
Paroșeni a fost închisă, iar galeriile odinioară pline de viață și trudă au rămas în urmă doar cu tăcerea și amintirile.
Marți, foști mineri, salvatori minieri și reprezentanți ai autorităților locale s-au adunat la troița ce a mai
poți să dai cu piciorul și să îți bați joc de niște oameni”, a declarat
Adrian Ignătescu, fost angajat la Mina
Paroșeni.
„Am lucrat 24 de ani la mina Paroșeni Am ieșit la pensie în 2013 Dar am același sentiment Ne pare rău de ce s-a întâmplat, cu mineritul, în general, nu doar de la Paroșeni. E grea viața de miner, foarte grea. Am lucrat 13 ani la producție. Ne pară rău de tot ce s-a întâmplat. Pot să vă spun că mina Paroșeni avea resurse pentru încă 100 de ani de acum încolo Dar e pusă la pământ și acum pasc pe ea vacile și oile”, a spus un fost miner Doru
Moroșanu
rămas din fosta exploatare minieră, pentru a comemora efortul, sacrificiul și viețile celor care au lucrat în subteranele minei. A fost un moment de reculegere, dar și de revoltă pentru modul in care s-au închis și se vor mai închide minele din Valea Jiului.
am fost Și e greu și dureros să vezi că vii la un loc în care nu mai este nici urmă de minerit. Mineritul e foarte greu, doar cine nu lucrează nu își dă seama Piele de găină mă trece tot timpul și aici și la Uricani” a spus Lucian Ignătescu
Primarul municipiului Vulcan a vorbit despre importanța păstrării memoriei mineritului, subliniind că respectul față de trecutul ortacilor trebuie să rămână o responsabilitate comună.
„Este destul de greu, că eu aici m-am angajat. Primii mei 8 ani de minerit aici
S-a
„Suntem astăzi, aici, lângă monumentul care indică anul la care a început exploatarea la mina Paroșeni, împreună cu părintele paroh Florin Gherghina și cu reprezentanți ai minerilor și ai sindicatelor. Unii au lucrat la mina Paroșeni și am decis să îi comemorăm
spar t gheaţa moder nizărilor
Îmi amintesc de surpriza plăcută survenită la încheierea mandatului fostului consiliului local Din notițele mele am extras ceea ce s-a discutat la ședința de îndată din ziua de marți, 22 octombrie, când au a existat, la ordinea de zi, cinci proiecte de hotărâre în care li se solicitau aleșilor locali dezbaterea și aprobarea notelor de concepție și a temelor de proiectare pentru tot atâtea obiective de investiții ale clădirilor cuprinse în programul de eficientizare energetică. Pot să afirm, astfel, că ședința aceea poate fi luată ca un impuls dat acestei activități care, în alte localități ale Văii Jiului, era cu mult înainte
pe cei care cândva lucrau la această mină și care au pus bazele dezvoltării localității noastre Și lor li se datorează ceea ce este Vulcanul astăzi”, a spus primarul Cristian Merișanu. Mina Paroșeni a fost una dintre exploatările importante de huilă din Valea Jiului, intrată în exploatare în a doua jumătate a secolului XX Situată pe raza municipiului Vulcan, mina a funcționat zeci de ani În 2017, mina a fost închisă oficial, ca parte a procesului de restrângere a activității miniere din Valea Jiului. Ce a rămas astăzi sunt un teren năpădit de bălării, amintirile foștilor ortaci și o troiță ridicată la intrare martoră a unei istorii care merită păstrată și respectată La Mina Paroșeni a lucrat minerul Constantin Dobre, liderul revoltei muncitorești anti-comuniste din august 1977. Încă un motiv de mândrie pentru Mina Paroșeni și orașul Vulcan.
Lucrările de eficientizare energetică a clădirilor rezidențiale din Vulcan nu s-au desfășurat așa cum și-ar fi dorit administrațiile publice locale care s-au perindat la conducerea municipiului în ultimele mandate. s-au desfășurat destul de greoi. Lucru dovedit de numărul redus de blocuri de locuințe la care s-a început și s-a încheiat procesul de reabilitare termică, dar și de durata lungă de desfășurare a lucrărilor.
Imobilele pentru
care au fost aprobate documentele acum aproape un an sunt blocul D de pe Aleea Lăcrămioarelor, blocul 35 a de pe strada Pinului, blocul EVSN de pe Nicolae Titulescu și blocurile F 9 și E 2 de pe bulevardul Mihai Viteazul, cuprinse în primul calup de imobile
La toate blocurile amintite nota conceptuală și tema de proiectare au fost întocmite conform Hotărârii Guvernului nr.907/2026 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnicoeconomice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice
Vestea bună
a fost dată de primarul Cristian Merișanu la finele ședinței ordinare din 30 septembrie 2025 La ADR Vest a fost depusă întreaga documentație necesară începerii lucrărilor de modernizare la primul calup de cinci blocuri de locuințe. Ceea ce le va fi plăcut locatarilor care s-au constituit în asociații de proprietari și au făcut toate demersurile cerute este faptul că, la un timp care se speră că va fi scurt, la agenția timișoreană vor fi înaintate și documentele necesare obținerii finanțării europene pentru alte cinci blocuri cuprinse în programul de reabilitare termică.
Gheorghe OLTEANU
4 SPORT
Fotbal. Liga 3
Gabriel Tomanoul antrenor al Minerului Lupeni
După despărțirea de antrenorul Dan Voicu, Minerul Lupeni are, după patru ani, un nou antrenor. Gabriel Toma, deținător al licenței UEFA A, va conduce de acum încolo gruparea din Vale.
Fotbal. Liga 3
Jiuliştii revin acasă
Fotbal. Liga 4
O nouă etapă
La finele săptămânii, va avea loc etapa 7 în Liga 4 de fotbal.
Atrage atenția partida dintre Minerul Uricani și CSM Vulcan, dar și cea dintre
Aurul Brad și Gloria Geoagiu. Inter Petrila va juca, acasă, și va primi replica celor de la CFR Simeria În această etapă lidera CSM Deva va sta
Clasament
1 CSM Deva 6600 30–2 18
2 Minerul Uricani 5410 9–1 13
3 Gloria Geoagiu 6312 11–10 10
Cu o experiență vastă în
fotbalul românesc, Gabriel Toma a activat la cluburi
precum Dinamo București, FC Voluntari, CS Ștefăneștii de Jos, AFC Câmpulung Muscel și
Metalul Buzău, echipă alături de care a cucerit
Campionatul Național U19 și
Cupa Națională U19
Absolvent al Universității
„Hyperion” din București (cu studii în Științe Politice, Sociologie și Drept), noul antrenor aduce o viziune modernă, bazată pe profesionalism, disciplină și formarea tinerilor sportivi Clubul din Lupeni îi arată toată susținerea și îi transmite multe încurajări.
Un nou meci de foc pentru CSM Jiul Petroșani.
Echipa revine pe stadionul „Petre Libardi” pentru un meci important „Revenim acasă în etapa a opta, de această dată întâlnim echipa Gilortul
TârguCărbunești Partida se va juca pe data de 11 octombrie de la ora
15:00”, anunță clubul jiulist Echipa din Petroșani este neînvinsă în actuala ediție de campionat
4 Victoria Călan 5302 12–7 9
5 Aurul Brad 5140 11–4 7
6. Inter Petrila 6213 8–12 7
7. Retezatul Hațeg 6213 9–17 7
8. Dacia Orăștie 6213 6–18 7
9 Șoimul Băița 5122 7–9 5
10 CSM Vulcan 5014 7–21 1
11 CFR Simeria 5005 3–12 0
Fotbal. U 19
Program etapa 7
sâmbătă, 11 octombrie
Inter Petrila – CFR Simeria
Dacia Orăștie – Retezatul Hațeg
Minerul Uricani – Mihai Viteazu Vulcan
Aurul Brad – Gloria Geoagiu duminică, 12 octombrie
Șoimul Băița – Victoria Călan
CSM Deva stă
Jiuliştii - un punct în deplasare
Echipa Under 19 Jiul Petroșani s-a întors cu un punct din deplasarea de la Brad, scor 1-1. „Un rezultat muncit și meritat pentru băieții noștri! Felicitări întregii echipe pentru atitudine, dăruire și pentru că au luptat până la final! Bravo, Jiul! Hai băieții!”, a fost mesajul clubului jiulist. Un alt meci la Under 19 s-a încheiat cu un scor spectaculos.
Jocul din etapa 6 dintre AS Victoria Călan și CSO Retezatul Hațeg s-a încheiat 4-4 Arbitrii: A Armeanu Lucian (Lucian Horia), AA1Darius Dobroaia, AA2 - Horea Ivan, iar observator AJF: Aurelian Băleanu. „A fost un joc foarte frumos cu faze importante la ambele porți Scorul a evoluat de la 2-0 la 2-4 și în final 4-4 ! Felicitări tuturor participanților pentru spectacolul deosebit oferit !”, a povestit Petru Spărios, prezent ca de obicei pentru a urmări și evoluția arbitrilor
Fotbal. Liga 5
Meciuri spectaculoase la
În Liga 5 de fotbal Hunedoara s-au desfășurat meciurile etapei a V-a, adică finalul primului tur de campionat. Se joacă două tururi și două retururi.
A fost o etapă în care s-au marcat 15 goluri, iar echipele gazdă s-au impus în toate întâlnirile. Liderul campionatului, Narcisa Sălașu de Sus, s-a distanțat în fruntea clasamentului după ce și-a valorificat avantajul terenului propriu Cei de la Narcisa Sălașu de Sus s-au impus într-un derby al orgoliilor din Țara Hațegului, câștigând, cu 2-1 în fața celor de la Măgura Pui Zarandu Crișcior a pierdut, cu 31, deplasarea de la Real Sântandrei, după ce la pauză a fost 1-1 În partida în care s-au marcat cele mai multe goluri, Unirea General Berthelot a învins, cu 6-2, pe Ponorul Vața Oaspeții au ratat și un penalty, prezentându-se la meci în doar 10 jucători. Meciul a fost, însă, la discreția gazdelor. În urma acestui rezultat, ambele echipe au 6 puncte, cei de Berthelot fiind pe patru în clasament, iar Vața pe cinci. Măgura Pui și Zarandu Crișcior au doar câte patru meciuri disputate, meciul lor din prima etapă, din Țara Hațegului, fiind amânat și urmează a fi reprogramat Etapa viitoare, cea de-a VI-a, cu care debutează primul retur, programează meciurile Sântandrei – Berthelot, Crișcior – Pui și Sălaș – Vața
angajează INGINER CONSTRUCȚII CIVILE
Responsabilități:
Managementul etapelor și prioritizarea lucrărilor; Elaborarea planului de lucrări și monitorizarea planului de execuție; Intocmirea și semnarea tuturor documentelor ce țin de lucrările de coordonare: situații de lucrări, raportări periodice, pontaje; Urmărește execuția lucrărilor pe șantier din punct de vedere al calității, cantității și respectarea termenului de execuție;
Monitorizează și participă la toate fazele proiectelor și asigură asistența tehnică pe toată perioada de execuție; Supervizarea derulării corecte a contractelor în execuție, verificarea documentației tehnico-economice din cadrul proiectelor derulate
Capacitate dе lucru atât în echipă, cât și independent;
Bune abilități de organizare și planificare, seriozitate și punctualitate
Oferim:
Condiții bune de lucru
Posibilitatea coordonării unor proiecte mari
Salariu atractiv, în funcție de experiență și implicare
Detalii la telefon: +40 730 460 264
Condiții bune de lucru
Oferim:
Posibilitatea implicării în proiecte mari
Salariu atractiv, în funcție de experiență și implicare
Detalii la telefon: +40 730 460 264
Fotbal-tenis. Campionatul Național Bronz pentru deveni
La finalul săptămânii trecute, la Alexandria, s-a desfășurat etapa finală a play-off-ului Campionatului
Național de FotbalTenis – ediția 2025, competiție la care au participat cele mai puternice echipe din țară: CSM Deva, CSM Alexandria, Gomboș Tg. Mureș și Comexim Lupeni.
CSM Deva a fost prezentă în toate probele (simplu, dublu și triplu), reușind să încheie competiția cu rezultate excelente și trei clasări pe podium
După un an dificil, plin de meciuri intense cu cele mai titrate echipe din țară, sportivii deveni au demonstrat încă o dată valoarea și determinarea lor:
Locul III – Clasament general pe echipe
Locul III – Proba de simplu Locul III – Proba de dublu Au evoluat sub culorile albalbastre ale clubului: Daniel Halasz (simplu, dublu, triplu), Denis Purja (dublu, triplu), Denis Casian (dublu, triplu), Mihai Blagu (triplu), Bogdan Horvath (triplu), Corneliu Apostol – antrenor și jucător (simplu, dublu, triplu).
„Felicitări tuturor sportivilor și staff-ului tehnic pentru rezultatele de excepție! Vă dorim mult succes în competițiile viitoare și cât mai multe trofee în vitrina clubului CSM Deva!”, le-a transmis clubul
Pagini realizate de Loredana JUGLEA
Fir mă de publicitate din PetroşaniConfor t Media, soluţii de promovare premium
Fie că ești antreprenor, organizator de evenimente sau pur și simplu vrei să îți faci afacerea remarcată, te ajută oricând firma de publicitate din Petroșani - Confort Media. Găsești la noi toate instrumentele necesare pentru promovare eficientă. De la standuri expoziționale și rollup-uri până la pliante și panouri, ai totul într-un singur loc. Produsele pot fi comandate exclusiv online, iar ridicarea se face direct din sediul local, fără timpi de așteptare inutili.
Promovarea este esențială pentru succesul oricărui business, indiferent de dimensiune sau domeniu. O agenție de publicitate din Petroșani poate transforma vizibilitatea unei afaceri locale într-un avantaj competitiv real După ce ai lansat o comandă, de îndată ce aceasta este pregătită, te informăm și te așteptăm la Confort Media, în zona magazinului Jiul, pe strada Tineretului nr. 1 parter birou 307.
Iată câteva dintre produsele din portofoliul Confort Media:
Meniuri
Standuri expoziționale Pupitre de prezentare Roll-up
Pliante, broșuri, cărți de v izită Bannere și mesh Panouri de afișaj Steaguri publicitare
Prin materiale bine concepute, de la bannere, pliante, roll-up-uri, panouri și altele, brandul tău devine mai ușor de recunoscut și mai atrăgător pentru clienți Într-un mediu concurențial activ, publicitatea în Petroșani nu este doar o opțiune, ci o necesitate Alege o echipă cu experiență care înțelege piața locală și îți oferă soluții personalizate pentru promovare eficientă și durabilă. Vizibilitatea aduce rezultate
Comandă simplu –ridicare rapidă
Intră pe www.confortmedia.ro, alege produsele dorite, personalizează-le direct pe site și ridică-le din sediul local din Petroșani Fără costuri de transport,
fără întârziere. Totul este rapid, eficient și local!
Pe bază de programare, comanda ta poate fi ridicată din: PetroșaniTineretului 1/parter/307 | 0753126100
Timișoara - Sfinții Apostoli Petru și Pavel 3/1/3A | 0775526100
Arad - Calea A Vlaicu 14/C, bloc R35, ap 61, parter | 0749826100
Meniuri
Ai o cafenea, un restaurant sau organizezi un eveniment special, atunci ai nevoie de un meniu. Meniurile noastre sunt tipărite pe hârtie de calitate sau plastifiate pentru durabilitate, pot fi adaptate pentru orice stil sau temă Designul clar și captivant oferă clienților suportul de care au nevoie pentru a plasa o comandă.
Standuri expoziționale
Standurile expoziționale sunt absolut necesare pentru târguri și prezentări. Ușor de montat, stabile și cu design profesional, aceste standuri atrag atenția și oferă spațiul perfect pentru afișare și interacțiune cu publicul Disponibile în diverse dimensiuni și forme, personalizabile complet
Pupitre de prezentare
Pupitrele publicitare sunt excelente pentru prezentări sau sampling. Se montează rapid, sunt ușor de transportat și pot fi personalizate cu logo-ul companiei tale. Reprezintă o soluție eficientă pentru interacțiunea directă cu clienții în locații comerciale sau la evenimente
Roll-up
Roll-up-urile sunt printre cele mai versatile instrumente publicitare Se montează în câteva secunde, ocupă puțin spațiu și se pot refolosi. Confort Media oferă printuri de calitate pe suport rezistent, pentru campanii cu impact vizual maxim
Bannere și mesh publicitare
Bannerele sunt perfecte pentru v izibilitate în exterior sau interior Realizate din materiale durabile,
rezistente la intemperii, acestea pot fi folosite la evenimente, în construcții sau în spații comerciale Personalizarea este integrală, iar calitatea printului e impecabilă
Steaguri publicitare
Steagurile atrag atenția din depărtare și se mișcă elegant în vânt, ceea ce le face ideale pentru exterior Sunt disponibile în mai multe forme și dimensiuni, cu printuri rezistente UV Pot fi montate pe suporturi fixe sau mobile, în funcție de locație. Pliante, broșuri, cărți de vizită Pliantele sunt esențiale în orice campanie de promovare. Confort Media oferă design, servicii de tipărire și finisare de calitate Fie că ai nevoie de informare, ofertă sau prezentare de produse, pliantele sunt soluția practică și economică de comunicare Broșurile sunt eficiente pentru prezentarea detaliată a serviciilor sau produselor tale. Pot fi realizate în format clasic, tip carte, cu capse sau spirală. Finisajele premium dau aspect profesional și imaginea impecabilă a afacerii tale Indiferent de nevoia ta: afise, postere, colantări, meniuri, etichete, Confort Media oferă printuri personalizate în tiraje mici sau mari Calitatea și rapiditatea execuției le transformă într-un partener de încredere pentru orice business. Rame personalizate
Ramele sunt excelente pentru expunerea profesională a mesajelor sau imaginilor publicitare. Pot fi metalice sau din plastic, cu sistem click pentru înlocuirea ușoară a conținutului Se montează ușor pe perete sau pe standuri
Panouri de afișaj
Panourile publicitare sunt ideale pentru afișaj de lungă durată în spații comerciale sau instituționale Agenția de publicitate din Petroșani - Confort Media oferă panouri rigide, rezistente, în diferite formate, cu printuri clare și finisaje durabile. Pot fi amplasate la interior sau exterior. Panourile de afișaj LED, pentru interior și exterior, oferă vizibilitate excelentă și impact vizual puternic Sunt ideale pentru reclame dinamice, afișări de informații sau promoții Cu luminozitate ajustabilă și rezistență la intemperii, sunt soluția modernă pentru comunicare eficientă în orice spațiu public sau comercial.
Comandă acum accesând confortmedia.ro!
Omul
care-i lipseşte primăriei
Credeți sau nu, activitatea Primăriei municipiului Vulcan este îngreunată de lipsa unui muncitor calificat.
În urmă cu
nici o lună, a existat un proiect de hotărâre prin care s-a solicitat modificarea organigramei și a statului de funcții ale primăriei Ca atare, a fost nevoie de transformarea unui post de șofer în cel de buldozeristexcavatorist, fiindcă bărbatul care era angajat pe acest post a preferat să meargă, ca să lucreze la privat. Loc de muncă mai bine plătit, decât la primărie, unde-i muncă multă și bani puțini, ceea ce pune în evidență că nu toți simbriașii din
Despre problema asta am aflat în discuțiile de la finalul „ordinarei” din luna septembrie.
administrația publică locală au salarii care să-i cocoșeze Ca atare, cu un singur buldozerist-excavatorist este greu să faci față tuturor cerințelor Acest lucru l-a recunoscut cu sinceritate însuți Cristian Merișani care a spus că de singurul existent acum „tragem de el și la gunoaie, și la drumuri, peste tot unde este nevoie” Problema este că e foarte greu de găsit un astfel de meseriaș. Am un prieten, acum la pensie, care toată viața lui a lucrat pe excavator în mai toate orașele mari din vestul țării și pe care îl vrea și acum fostul său patron Îl momește cu un salariu care l-ar uimi și pe unul de la mină, așa că nu-i de mirare că omul nu știe nici acum ce să facă Gheorghe OLTEANU