3987 mie 18 iun 2025

Page 1


Ziar ul Va i i J i u l u i

De miercuri reîncep protestele în sistemul de învățământ

Director: Cătălin DOCEA

Curs valutar: 1€ = 5,0263 lei 1$ = 4,3478 lei 1₤ = 5,8911 lei

miercuri, 18 iunie 2025 Anul XVIII • nr 3987 • 8 pagini • Preţ: 2 lei

Nicuşor Dan continuă cu „succes” proiectul lui

Iohannis

„România needucată”

l Ministrul Educației și președintele

Nicușor Dan trebuie să înceteze imediat bătaia de joc la adresa profesorilor și să-și prezinte scuze public

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” își exprimă totalul dezacord față de informațiile apărute în spațiul public, atribuite grupului de lucru de la Cotroceni, privind măsurile care ar urma să fie luate împotriva salariaților din învățământ pentru reducerea deficitului bugetar

Aceste măsuri, dacă vor fi puse în practică, îi vor afecta grav pe dascăli, ceea ce va conduce inevitabil și la afectarea calității actului educațional

Sunt câteva aspecte clare ce îi nemulțumesc, printre care:

- Creșterea normei didactice de predare – ar fi o decizie iresponsabilă, cadrele didactice fiind deja supraîncărcate cu activități didactice și extrașcolare/ extracurriculare, cu activități de formare continuă și cu sarcini administrative O creștere a normei ar compromite iremediabil calitatea predării, ar spori epuizarea profesională și ar descuraja și mai mult tinerii să aleagă cariera didactică.

- Coborârea pragului salarial în funcție de care se acordă voucherele de vacanță și indemnizația de hrană va determina eliminarea acestor drepturi (infime ca și cuantum) pentru un număr semnificativ de salariați și va conduce la o scădere a puterii de cumpărare (și așa foarte mică), fiind afectați, în special, personalul de predare aflat la început de carieră, personalul didactic auxiliar și personalul administrativ.

- Eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor – reprezintă o dovadă că viitorul guvern nu este interesat de performanță/calitate, de dezvoltarea personalului didactic și a personalului de cercetare În plus, veniturile salariaţilor care dețin titlul de doctor ar scădea cu aproximativ 550 de lei în valoare netă

- Reducerea personalului din institutele naționale de cercetare-dezvoltare și din instituțiile Academiei

Urmare a grevei generale din urmă cu 2 ani, anul acesta profesorilor ar fi trebuit să le crească salariile. Nu s-a întâmplat așa ceva. Din contră, sub conducere unui ministru care s-a evidențiat doar la postările anti-Georgescu/ antisuveraniste și care e pus doar pe distrugere, Ministerul Educației în loc să le dea profesorilor, le ia. Practic, noul președinte al României, care și-a arătat public sprijinul față de tristul și afazicul ministru al Educației, continuă proiectul lui Iohannis „România needucată”. Prin această susținere își bagă... pixul în prezentul și viitorul profesorilor, uitând că o bună parte dintre aceștia l-au votat. Prin urmare, dascălii reîncep de miercuri, 18 iunie, protestele în sistemul de învățământ. Ei sunt nemulțumiți că politicienii, în special miniștrii Educației, încă nu și-au îndeplinit promisiunile față de ei, iar informațiile apărute în spațiul public privind măsurile de reducere a deficitului bugetar ii vizează direct. Miercuri, 17 iunie, toți vor fi în grevă japoneză, iar dacă vor fi ignorați sunt gata să declanșeze acțiuni ample de protest.

Române – va conduce la colapsul cercetării și inovării De asemenea, personalul didactic de predare este profund neliniștit și revoltat de propunerile care au apărut în spațiul public referitoare la modificarea statutului de titular în învățământ și la faptul că ar urma să-și desfășoare activitatea timp de 8 ore pe zi în unitățile de învățământ.

Pe vremea asta acum 2 ani, profesorii încheiau o grevă generală lungă, în urma căreia s-au ales doar cu promisiuni din partea Guvernului PSD-PNL Protestul de miercuri va fi unul de tip japonez organizat la nivel național Dascălii vor purta un semn distinctiv, cum ar fi o banderolă sau un ecuson.

Cele trei federații sindicale atrag atenția că, în situația în care acest protest va fi tratat cu indiferență, iar viitorul Guvern va pune în practică propunerile de măsuri apărute în spațiul public, care vor afecta salariații din învățământ, sunt hotărâte să declanșeze ample acțiuni de protest O soluție de detensionare ar fi nenominalizarea actualului ministru al Educației în noua echipă guvernamentală. Președintele Nicușor Dan trebuie să renunțe la grupul său de interese. Să vedem dacă este în stare de un gest normal, chiar european

Vând casă “la căsuţe”, pe str Viitorului - Petroșani, la etaj, 2 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, geamuri termopan, 2 focuri, centrală termică, curtea mare - din faţă până în spate, necesită renovare Preţ 44 950 euro Telefon 0765459316

După 10 ani de trudă, a apărut cartea răscrucii de secole jiene: „Sfârşit şi început de veac în Valea Jiului - mica Americă (1897-1903)”

La Editura „Universitas” din Petroșani - în peisajul editorial un volum fără egal, prin tematică și travaliul autorilor „Sfârșit și început de veac în Valea Jiului – mica Americă” de Marian Boboc și Adrian Catană este o carte cu „de toate”, majoritatea informațiilor din carte fiind până în prezent necunoscute iubitorilor de istorie și chiar istoricilor locali. O carte de dimensiune respectabile, 330 pagini, format A4.

localităţile
Jiului Redacţia şi administraţia: str Tineretului, nr 1, parter, camera 307, Petroşani

2 DIVERSE

Vulcan

Buletine electronice de la sfârşitul acestei luni

Ședința extraordinară la care consilierii locali din Vulcan au fost convocați în dimineața zilei de 17 iunie a avut un singur punct la ordinea de zi, cel privind rectificarea bugetului local pe anul 2025.

În sală

s-au aflat cincisprezece consilieri local. Doamna viceprimar Malvine Socaci e în concediu, iar doi membri ai consiliului local au avut prezență on line Adică pe

Ansamblul Mitropolitan de la Curtea de Argeș

telefoanele colegilor Liberalul Vrabie Florin Petrișor și-a exprimat votul de pe telefonul colegului său Maftei Vulpoiu, iar Adriana Turcilă de la AUR, surpriză, de pe cel al pesedistei Dorina Băncilă. Treabă care l-a mirat pe Florin Govor, președintele AUR, dar care nu lasă nicio tăgadă despre disputa, ca să nu-i zic ceartă, dintre el și doamna respectivă.

Neînțelegere care a ajuns până la

propunerea lui ca Adriana Turcilă să fie exclusă din AUR din cauza presupuselor ei legături tainice cu PSD.

În ceea ce privește rectificarea de buget, acesta sa referit la modificări ale secțiunilor de funcționare și dezvoltare Cristian Merișanu a motivat urgența ținerii acestei ședințe pentru rectificarea bugetului local prin aceea că a intervenit o problemă importantă Pe la sfârșitul acestei luni, undeva prin 26-27

iunie, la Serviciul Public de Evidență a Populației din Vulcan se vor elibera cărți de identitate electronice Or, serviciul nu era pregătit pentru așa ceva și era nevoie de achiziția de echipamente electronice

CEI/CIS/CI/CIP/R. Ca atare, a trebuit să fie făcută disponibilă suma de 37,00 mii de lei pentru procurarea lor

Loc de închinăciune şi de rugăciune

Numai cine umblă pe la mănăstiri cunoaște liniștea deosebită pe care o simți că te cuprinde în acele momente. Este o liniște sufletească, greu de

Săptămâna trecută, cu ocazia întâlnirii cu câțiva colegi de facultate, am putut să revăd mănăstirea Curtea de Argeș Eram în clasa a șasea sau a șaptea, într-o excursie școlară, când o văzusem, pentru prima dată, așa că revenirea pe aceste locuri mi-a produs o imensă plăcere. Catedrala episcopală cu hramul Adormirea Maicii Domnului a intrat, de la începutul acestui an, într-un amplu proces de restaurare și consolidare care va dura trei ani de aici încolo Deocamdată, se lucrează la exteriorul bisericii care-i acoperit de schele, dar interiorul, care urmează să fie și el restaurat, este încă deschis vizitatorilor. De precizat că ultima restaurare a catedralei s-a făcut în 1866, pe vremea Regelui Carol Întâiul.

descris în cuvinte, dar ale cărei efecte binefăcătoare nu întârzie să apară.

Până când se va lucra și în interior, se mai poate intra pentru o rugăciune la sfântul altar, la mormântul domnitorului Neagoe Basarab, ctitorul mănăstirii, sau al

Regelui Carol Întâiul al României și al Reginei Elisabeta Numărul vizitatorilor a cam scăzut în ultima vreme, după cum am aflat de la o femeie care trebăluia în preajmă, și, ca atare, ușa bisericii este încuiată de regulă la șase seara Dar se întâmplă să apară câte un autocar cu turiști veniți cine știe de unde, iar atunci apare cineva care o deschide, pentru ca oamenii să poată păși înăuntru

O rugăciune

spre Cel de Sus se poate ridica și în noua catedrală, aflată înainte de

intrarea în spațiul verde în mijlocul căruia este vechiul locaș sfânt al mănăstirii La intrare este necropola care adăpostește rămășițele pământești ale regilor Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai I, și ale reginelor Maria, Elenamamă și Ana. Lângă sfântul altar este racla cu moaștele sfintei mucenițe Filofteia O raclă nouă, fiindcă cea veche, de lemn, în care sfintele moaște au fost adăpostite câteva sute de ani se află în Palatul Episcopal Edificiu ale cărui lucrări au fost începute, sub Regele Carol I, în 1870 și terminate șaisprezece ani mai târziu, pe locul pe care, în secolul al XIV-lea, se afla fostul Palat Mitropolitan.

Redacţia
Colaboratori
COTIDIAN

Lucrări de consolidare a versanţilor

Între Vidra și limita de județ Vâlcea cu Hunedoara, au fost reluate lucrările de consolidare și protecție a versanților pe DN 7A. Lucrările desfășurate în cadrul acestui proiect sunt unele foarte complexe și au ca rol principal asigurarea unor condiții de circulație optime pentru participanții la trafic.

Drumarii anunță că pe DN 7A, între Vidra și limita de județ Vâlcea cu Hunedoara, se lucrează intens Practic, au fost reluate lucrările de consolidare și protecție a versanților

Primele lucrări desfășurate în zonă au fost cele pentru execuția piloților forați și de montare a ancorelor care vor folosi la montarea plaselor de protecție. Lucrările desfășurate în

cadrul acestui proiect sunt unele foarte complexe și au ca rol principal asigurarea unor condiții de circulație optime pentru participanții la trafic Lungimea totală pe care se execută

lucrări este de aproximativ 22 de km, pe care se vor face 4 poduri noi și 1 se va reabilita Se va ranforsa toată structura rutieră existentă, se va executa pe mai multe zone o structură rutieră nouă, prin execuția unor casete de lărgire

Scurgerea și evacuarea apelor de pe platforma drumului este o altă lucrare foarte importantă ce se va realiza în

cadrul acestei lucrări și se va face prin execuția a aproximativ 23 000 m de șanțuri și rigole și execuția a 126 de podețe

Toate aceste investiții se fac pentru

Burduja vorbe-n vânt despre Valea Jiului. Fapte pe când?

creșterea siguranței rutiere, astfel că în zonă se vor monta parapeți metalici noi

iar cei vechi și/ sau degradați se vor înlocui. Lucrările de consolidare și protecție a versanților vor consta în execuția unor ziduri de sprijin noi sau înlocuirea celor vechi și deteriorate Se vor mai executa structuri de sprijin din coloane forate și ziduri de sprijin din gabioane

Pentru a spori siguranța participanților la trafic, pe zonele cu risc de cădere a pietrelor pe carosabil, se vor monta plase de protecție

„Nu putem să scoatem grupurile pe cărbune fără să punem nimic în loc”

l De ce tace Burduja în cazul Durbaca?

De la București și chiar din județ, pentru că săptămâna trecută Burduja a fost la Mintia, se vorbește despre perspectivele Văii Jiului. Atât că doar se vorbește. Concret, nu se întâmplă nimic și nu se întrezărește nici măcar vreun panou fotovoltaic pe perimetrul minelor închise deja. La cele din care încă se dă cărbune, activitatea trebuie sistată peste 7 ani. Declarativ, factorii de decizie, stau bine dar cam atât. Între timp minele de aici au ajuns la momentul în care au nevoie de fapte, nu

Anul 2032 este termenul până la care minele din Valea Jiului trebuie închise în conformitate cu agajamentele luate de România față de Uniunea Europeană. Valea Jiului trebuie să lupte până atunci, ca minele să nu se închidă, să fie retehnologizate Și dacă s-ar aplica metoda criminală, care ar condamna Valea Jiului la moarte, aceea de a închide minele, statul are datoria de a pune ceva în loc în această zonă Planuri ar fi, spre exemplu ca energia din huilă să fie înlocuită cu cea provenind de la soare, apă sau gaz, atât că încă nu se face nimic. Bine, sunt gulgute ecologiste... Încă de când a devenit ministru al Energiei, Burduja și-a asumat tranziția Văii Jiului, însă doar la nivel declarativ Până acum nimic nu s-a întâmplat, iar CEVJ nu are bani nici pentru studiile de fezabilitate

„Din perspectiva Văii Jiului este un lucru bun că am reușit în premieră aprobarea ajutorului de stat, pentru că acea companie era în ciclul ăsta nesfârșit în care statul venea cu bani, comisia europeană declara

vorbe-n vânt ce nici nu produc energie. Când DIICOT a descins la CEVJ și la Mina Livezeni, Burduja ne explica vrute și nevrute, cum e el de partea legii. De la o vreme însă, de multă vreme, tace în privința fostului director general Durbaca, cel căutat la mărci și carduri de DIICOT. De pe poziția de ministru, Burduja este dator să informeze asupra neregulilor găsite de controlorii săi din minister la CEVJ. Asta ca să nu pice de papagal liberal.

ajutorul ilegal, se făcea o nouă companie, vechea intra în insolvență, ulterior faliment și oamenii practic erau într-o stare de incertitudine. Eu cred în rolul energiei în bandă E adevărat că tranziția energetică trebuie să se întâmple la un moment dat sau altul, dar nu putem să scoatem grupurile pe cărbune fără să punem nimic în loc și ceea ce avem la Mintia este un exemplu Pentru Valea Jiului noi ne vom lupta în continuare, pentru a da un sens acestor oameni, chiar dacă orizontul de 2032 nu cred că este flexibil din perspectiva angajamentelor României. Totuși, în acești ani ce au mai rămas noi trebuie să ne străduim să găsim alternative pentru oameni Există Fondul de Tranziție Justă, și o grămadă de finanțări ce trebuie să le accesăm și totuși nu mai avem mult timp”, a spus Sebastian Burduja, ministrul Energiei săptămâna trecută la vizita de la Mintia

Cea mai simplă modalitate de tranziție ar fi cărbunegaz, la Paroșeni, asta în condițiile în care BRUA este la nici 500 de metri de termocentrală. Grupul pe gaz la

Paroșeni, dacă s-ar vrea, sar putea realiza rapid, dar se tot amână, asta în timp ce termocentrala devine tentantă pentru alții, aspecta semnat nu o dată de sindicaliști Întrebat dacă susține funcționarea Paroșeniului pe gaz, ministrul a răspuns: „Așa cum este stabilit, bineînțeles, cred că investițiile în securitatea muncii în echipamente își arată roadele. E adevărat că întotdeauna e loc de mai bine, dar nu cred că trece săptămâna să nu discut cu oamenii din CEVJ și să stabilim ce avem de făcut”, a spus Burduja

Pentru a se face tranziția de la energia poluată la cea verde, CEVJ ar trebuie să facă studii de fezabilitate pentru panouri fotovoltaice, microhidrocentrala

Baleia, și grupul pe gaz de la Paroșeni Atât că aceste documente care costă mult și înseamnă și timp, de minim un an. Mai simplu este ca Ministerul Energiei să dea cărbune cu minele în care bagă bani. Doar mineritul va salva Valea Jiului

Restul e praf în ochi și bani buni în buzunarele băieților și fetelor dăștepte

4 DIVERSE

Din Petroșani la București

În weekend la București a avut loc Tech Expo, cea mai mare expoziție de tehnologie din România. Valea Jiului a fost reprezentată de tinerii talentați de la Alpha Bit, care au avut un stand special la care mulți pasionați de tehnologie au ajuns pentru a le afla povestea.

Alpha Bit prezentă la Bucharest Tech Week

Cel mai mare festival tech din România

a adunat sub același acoperiș cele mai noi gadgeturi, mașini electrice, case inteligente și roboți care par veniți din viitor Cei mai mari jucători din

live cu roboții, au povestit curioșilor despre competiția FTC. De asemenea, au purtat discuții despre ce înseamnă viitorul și cum este să îți construiești viitorul cu robotica

industrie au venit cu demonstrații live și inovații care îți dau lumea peste cap Printre ei, la loc de cinste au fost și liceenii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, care prin standul propriu și-au deschis porțile către lumea lor specială, o lume a roboților, a ideilor curajoase și a tehnologiei care prinde viață. Membrii Alpha Bit, alături de robotul creat chiar de ei, au făcut demonstrații

Bucharest Tech Week, evenimentul la care tinerii din Petroșani au participat, este cel mai amplu festival de tehnologie și inovație din Europa Centrală și de Est În prim-plan, au fost cele mai relevante tendințe, soluții și lideri din industrie. Evenimentul a reunit companii, profesioniști și pasionați de tehnologie într-un cadru amplu de networking, demonstrații și conținut aplicat

La C.S.M. Deva

Eduard Kovacs - noul şef

În prezența lui Sorin Lavu, viceprimar al Municipiului Deva, și a lui Ciprian Luca, administrator Public al Municipiului Deva, a fost prezentat noul Șef Serviciu al CSM Deva – Eduard Kovacs.

Fotbal. Liga 4

Se apropie barajul!

După un sezon plin de muncă, pasiune și determinare, fotbaliștii Unirii DMO sunt câștigătorii Ligii a IV-a Hunedoara.

Eduard Kovacs este un nume bine cunoscut în peisajul sportiv devean Cu o legătură strânsă față de stadionul din Deva încă din anul 1980, a fost jucător de fotbal în Liga a II-a la Mureșul Deva în 1989 și a continuat activitatea fotbalistică în Timișoara în perioada studenției, în 1991

Cariera sa a continuat ca arbitru divizionar timp de 18 ani (2000–2017), iar în ultimii 7 ani a fost președintele clubului West Deva, de care s-a despărțit recent.

„Îi urăm mult succes în noua funcție și avem convingerea că experiența și

pasiunea sa pentru sport vor aduce plus valoare activității CSM Deva!”, i-a transmis clubul devean

Fotbal. Juniori U19

Victorie pentru CFR Simeria

Echipa de fotbal U19 a Clubului Sportiv CS CFR Simeria, antrenată de Florin Danciu, a obținut o victorie importantă în semifinala fazei zonale a campionatului național, scor 3-1 împotriva echipei ACS Academia de fotbal „Flavius Stoican”

Lotul de jucători: Pescar Raul, Iordache Rareș, Brăneți Eduard, Răuț Ionuț, Donțu Daniel, Argint Cristian, Nuțiu Vlad, Kovacs Alexandru, Cicalău Devis, Chelaru Alexandru, Stupar Sebastian, Irimia Alexandru, Varga Cornel, Suciu Rareș, Gîta Dragoș, Dîmpu Andrei, Deak Alexandru, Doda Andrei.

Fotbal. Juniori U19

Gooollll Marincău – la Europene

Echipa României a debutat cu dreptul la Campionatul European de fotbal juniori U19, pe care îl găzduiește țara noastră, după ce a învins, cu 2-1, în primul meci din grupă, Muntenegru.

Cu sufletul pe teren și sprijinul necondiționat al suporterilor, echipa a demonstrat că unitatea, ambiția și credința pot duce o echipă spre visuri mari!

Mai e foarte puțin și se apropie momentul adevărului: la 22 iunie are loc prima manșă a barajului de promovare în LIGA a IIIa, în deplasare la campioana Mehedințiului, ASC Viitorul Severin Meciul se va juca pe stadionul din Pristol

Pe 29 iunie va avea loc manșa retur, acasă, în fața celor mai frumoși suporteri! „Haideți să arătăm tuturor ce înseamnă spiritul Unirea DMO Vă așteptăm în tribune, cu fulare, tobe și inima deschisă!”, este mesajul clubului campion.

Fotbal-tenis. Campionatul european Lupenenii - chemaţi sub tricolor

Comexim R Lupeni și CSM Deva dau oameni la naționala de fotbal-tenis.

A fost comunicat lotul lărgit al României pentru apropiatele Campionate Europene de fotbal-tenis la seniori (masculin, feminin și mixt), Tineret U21 mixt și Juniori masculin din Turcia.

Jucătorii convocați vor efectua, în perioada 25 iunie – 3 iulie, un stagiu de pregătire la Constanța Printre aceștia se află 11 sportivi legitimați la cluburile din județul Hunedoara, Comexim Lupeni și CSM Deva De la Comexim Lupeni au fost convocați seniorii Anamaria Gherghel, Monica Șagău (care fac parte și din staff-ul tehnic), Ana Rizescu, Adriana Rus, Marius Stoenică și Lucian Purice și juniorii Robert Duduianu și Marian Tanți (ca rezervă).

Cei de la CSM Deva îi trimit la europene pe seniorii Corneliu Apostol, Daniel Halasz și Denis Purja (foto) Cele două echipe hunedorene evoluează cu bune rezultate în

Campionatul Național, cu șanse mari de calificări în play-off, fiind văzute ca și candidate la medalii și în Cupa României.

Tenis de câmp

Primul gol al „tricolorilor”, cel egalizator, a fost înscris de stoperul Emanuel Marincău Acesta este băiatul fostului jiulist Raul Marincău, jucător cu origini hunedorene, tatăl Raul și bunicul Pavel fiind nume cunoscute de microbiștii din județul nostru.

Marincău a fost înlocuit, pe final de joc, de Mario Bărăitaru, care s-a lansat în fotbal de la CSM Deva În lot mai este, ca jucător adițional, Bogdan Ungureanu, portarul Corvinului din sezonul trecut În celălalt meci din grupă, Spania a învins Danemarca cu 1-0 Din păcate, România a pierdut meciul cu Spania, dispuat pe 16 iunie. Dar își joacă șansa de calificare, cu Danemarca, pe 19 iunie

Anca Todoni – eliminată la Nottingham Sportiva născută la Lupeni, Anca Todoni, a fost eliminată din primul tur al turneului de tenis WTA de la Nottingham.

Anca Todoni (20 de ani, 90 WTA) a pierdut în trei seturi (4-6, 6-3, 6-7) în fața cehoaicei Linda Noskova (20 de ani, 32 WTA) și a fost eliminată din primul tur la WTA 250 Nottingham Meciul dintre Todoni și Noskova a putut fi urmărit în direct la Digi Sport 2 Tenismena din România a fost eliminată din primul tur al turneului din Anglia după o partidă care a durat două ore și 38 de minute

Pagină realizată de Loredana JUGLEA

ANUNT PRIMARIA ORASULUI PETRILA

ORGANIZEAZA LICITATIE PUBLICA IN DATA DE 10.07.2025, ORA 1100

1. Informaţii generale priv ind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact: Orașul Petrila, cu sediul în orașul Petrila, str Republicii, nr 196, județul Hunedoara, cod fiscal 4375097, telefon 0354/407675, fax 0354/407676, email: primaria petrila2008@yahoo com

2 Informaţii generale priv ind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat:

Obiectul licitației publice îl constituie concesionarea a nouă parcele de teren, situate în orașul Petrila, strada Prundului, FN, județul Hunedoara, în intravilanul orașului Petrila, care aparțin domeniului privat al orașului Petrila, identificate după cum urmează:

Parcela nr. 1 - identificată în CF nr. 66764, nr. cadastral 66764, în suprafață de 23 mp;

Parcela nr. 2 - identificată în CF nr. 66758, nr. cadastral 66758, în suprafață de 23 mp;

Parcela nr. 3 - identificată în CF nr. 66762, nr. cadastral 66762, în suprafață de 23 mp;

Parcela nr. 4 - identificată în CF nr. 66755, nr. cadastral 66755, în suprafață de 23 mp;

Parcela nr. 5 - identificată în CF nr. 66759, nr. cadastral 66759, în suprafață de 23 mp;

Parcela nr. 6 - identificată în CF nr. 66760, nr. cadastral 66760, în suprafață de 23 mp;

Parcela nr. 7 - identificată în CF nr. 66765, nr. cadastral 66765, în suprafață de 23 mp;

Parcela nr. 8 - identificată în CF nr. 66756, nr. cadastral 66756, în suprafață de 23 mp;

Parcela nr. 9 - identificată în CF nr. 66763, nr. cadastral 66763, în suprafață de 23 mp.

Concesionarea prin licitație publică este aprobată prin Hotărâre de Consiliu Local nr. 128/28.05.2025 și se realizează cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

3. Informaţii priv ind documentaţia de atribuire: Se regăsesc în caietul de sarcini

3 1 Modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: solicitare de la sediul orașului Petrila, str Republicii, nr 196, camera nr 2

3 2 Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Compartimentul Cadastru, Patrimoniul Domeniului Public și Privat, din cadrul orașului Petrila, str. Republicii, nr. 196, oraș Petrila, judeţul Hunedoara.

3 3 Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr 57/2019: contravaloarea documentației de atribuire este de 50 lei fără TVA și se va achita la caseria autorității contractante

3 4 Data limită pentru solicitarea clarificărilor: 03 07 2025, ora 1500

4. Informaţii priv ind ofertele:

4.1. Data limită de depunere a ofertelor: 10.07.2025, ora 0900.

4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: orașul Petrila, str. Republicii nr.196, orașul Petrila, județul Hunedoara.

4 3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: un singur exemplar original pentru fiecare parcelă, care trebuie să conțină două plicuri sigilate, unul interior și unul exterior

5 Data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor: 10 07 2025, ora 1100, la sediul orașului Petrila, str Republicii, nr.196, județul Hunedoara, Compartimentul Cadastru, Patrimoniul Domeniului Public și Privat.

6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Tribunalul Hunedoara, Secția a II-a de Contencios, Administrativ și Fiscal, cu sediul în Deva, Calea Zarandului nr 73, CP 330182, județul Hunedoara, tel 0254/218 045, fax 0254/216 333, e-mail: tr-hunedoarareg@just ro

7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării 17.06.2025

PRIMAR VASILE JURCA

Confor tMedia.RO - soluţii profesionale pentru vizibilitatea afacerii tale

Confort Media, agenție de publicitate cu birouri de vânzări în Timișoara, Arad și Petroșani, oferă o gamă variată de produse și servicii menite să îmbunătățească vizibilitatea și promovarea brandurilor.

Cu un portofoliu extins, compania se adresează atât firmelor mici, cât și marilor corporații, oferind soluții personalizate pentru diverse nevoi de marketing.

Gama de produse

Confort Media pune la dispoziție o varietate de sisteme expoziționale, ideale pentru târguri, expoziții sau lansări de produse

Printre acestea se numără pereți

expoziționali, standuri de prezentare, sisteme roll-up și pop-up, toate personalizabile pentru a reflecta identitatea brandului clientului.

Pentru afaceri care doresc să atragă atenția în mediul urban, compania

oferă steaguri publicitare, bannere și mesh-uri de înaltă calitate, rezistente la condițiile meteo și ușor de instalat

De asemenea, Confort Media furnizează soluții de afișaj interior și exterior, precum rame click, casete luminoase LED, panouri informative și suporturi pentru pliante și broșuri, ideale pentru spații comerciale, birouri sau evenimente

Pentru personalizarea și promovarea brandului, agenția oferă servicii de tipar digital și offset, realizând broșuri, flyere, pliante, placate, indicatoare și alte materiale promoționale și de informare adaptate nevoilor clienților

De asemenea, poți da culoare și stil spațiului tău comercial cu printurile pe materiale rigide de la Confort Media.

Dimensiuni generoase, decupare la forma aleasă și design 100% adaptat dorințelor tale!

Servicii și beneficii

Confort Media se remarcă prin calitatea superioară a produselor, fabricate din materiale durabile și elegante, menite să impresioneze

Designul personalizat permite clienților să creeze soluții care reflectă perfect identitatea brandului lor. În plus, sistemele oferite sunt ușor de instalat, transportat și reutilizat, oferind flexibilitate și versatilitate pentru diverse tipuri de evenimente

Comenzile sunt procesate rapid, în funcție de cantitate, fiind livrate în termen de 26 zile lucrătoare.

Pentru comenzi de peste 250 lei, livrarea este gratuită prin curierat rapid, iar pentru cele de peste 750 lei, livrarea se face gratuit la sediul clientului în zonele Arad, Timișoara și localitățile limitrofe, precum și în Petroșani, Hațeg, Deva, Hunedoara, Orăștie, Simeria și zonele învecinate

Contact și comenzi

Pentru a explora întreaga gamă de produse și servicii, vizitați site-ul oficial al Confort Media la confortmedia ro

Comenzile pot fi plasate online, simplu și rapid, iar echipa oferă consultanță gratuită pentru design și personalizare. De asemenea, produsele comandate pot fi preluate de la birourile de vânzări din Timișoara, Arad și Petroșani, pe bază de programare

Pentru informații suplimentare, contactați echipa

Confort Media la numerele de telefon / WhatsApp 0775526100 (Timișoara) / 0749826100 (Arad) / 0753126100 (Petroșani) sau prin e-mail la adresa office@confortmedia.ro.

Confort Media este partenerul ideal pentru afacerea ta, oferind soluții complete și personalizate pentru promovare și vizibilitate maximă.

Prioritate zero a României:

Finalizarea lucrărilor la hidrocentralele

din

Defileul Jiului

Hidrocentralele din Defileul Jiului, care de curând au primit acord de mediu, sunt prioritate 0 pentru Ministerul Energiei. Acesta vrea reluarea și finalizarea lucrărilor, astfel încât amenajarea hidroenergetică Livezeni

Investiția hidroenergetică din Defileul Jiului, la fel ca altele dintre cele nouă declarate de interes public major de către guvernul român, printr-o Ordonanță din 2022, au făcut obiectul mai multor atacuri reciproce, în declarații, între ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe de o parte, și ONG-uri de mediu pe de alta, care sabotează politica energetică a României La începutul lunii, Ministerul Mediului a emis acord de mediu pentru reluarea și finalizarea lucrărilor

„Este o mare victorie și e de datoria noastră să ne luptăm cu toți cei care își doresc ca România să fie dependentă de resursele altora. Nu renunțăm la asta, indiferent de presiuni, petiții și alte demersuri și de altfel Bumbești Jiu, unde treapta Dumitra este 98% gata, este o prioritate 0, alături de Răstorița și celelalte investiții pe care le avem in derulare, iar

Bumbești să devină funcțională. Până pe 13 iunie, decizia a putut fi contestată de cei care militează împotriva statului român. Complexul hidro din Defileu are prevăzută o putere instalată de 65 de Mega Wați.

dacă din hidro am putea avea, terminând aceste grupuri peste 700 MW, gândiți-vă ce înseamnă asta pentru energia României. Nu ne luptăm pentru aceste hidrocentrale cu nicio miză personală, ci pur și simplu, dacă vrem ca românii să aibă facturi mai mici, energie mai sigură trebuie să le ducem la bun sfârșit”, a spus Sebastian Burduja, ministrul Energiei

Investiția din Defileul Jiului, derulată de compania de stat Hidroelectrica, include două hidrocentrale

(Dumitra și Bumbești), respectiv un baraj cu lac de acumulare și o microhidrocentrală (toate la Livezeni). Investiția include și galerii subterane de preluare a apei, realizate deja

Complexul hidro are prevăzută o putere

instalată de 65 de MegaWați (MW). Lucrările ajunse per total, la 87% Au fost oprite în 2017, nu de Georgescu, Simion sau Purin, ci de Curtea de Apel București, la solicitarea mai multor ONG-uri de mediu, care militează împotriva independenței energetice a statului român

Producția de energie electrică din aportul natural de apă va fi de 259 GWh pe an, suficientă pentru a alimenta un oraș cu 100.000 de persoane.

Bărbat matur (50 ani) din Alba Iulia caut relație discretă, reciproc avantajoasă, cu doamnă 48-54 ani Relații la tel 0749 209182

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.