Apar tamente premium în fosta primărie
După ce acum mai bine 10 ani a transformat blocul fantomă din cartierul Dallas în cel mai modern imobil din Valea Jiului, Florin Druțu, vulcăneanul stabilit de mulți ani în America, ne dă tuturor încă o lecție de patriotism am putea spune. Nu și-a uitat
Clădirea în care odată funcționa primăria din Vulcan are o nouă utilitate, după ani în care a fost în paragină Acum este un modern complex de apartamente premium și spații pentru birouri Nimeni nu se gândea vreodată că vechea primărie se poate transforma în așa ceva, mai ales cei sceptici când vine vorba de Valea Jiului în ansamblul ei. Din fericire, pentru această zonă, încă există oameni care, deși nu mai trăiesc aici, nu-și uită rădăcinile Este și cazul celui care a ajuns să trăiască în SUA, dar nu a uitat niciodată de Vulcan, Florin Druțu Același om, care acum mai bine de 10 ani schimba imaginea cartierului Dallas și a blocului fantomă. De această dată, a transformat clădirea în care odată funcționa primăria. Imobilul care acum are o altă destinație a fost inaugurat săptămâna aceasta Florin Druţu nu a putut veni la inaugurare și poate nici nu și-a dorit faimă, dar are o poveste interesantă, pe care toată lumea o apreciază. A rămas orfan de mic și s-a descurcat

originile. Și mai mult, investește în comunitatea în care a crescut. Astăzi, clădirea în care funcționa odinioară Primăria Vulcan a devenit un modern complex de apartamente premium și birouri.
singur în viață, iar atunci când a considerat că are destul, a investit la Vulcan
„Am fost rugat de Florin să îl reprezint, atât cât mă pricep, pentru că e greu săl reprezinți pe Florin, să vă invit să vă bucurați alături de noi de încă un obiectiv care se punctează pe harta municipiului nostru, Vulcan. În urmă cu mai mulți ani, mi-e foarte vie în minte o discuție cu Florin, care m-a sunat și mi-a zis: Dumnezeu mi-a ajutat și sunt pe picioarele mele și aș vrea să întorc ceva orașului meu din care am plecat,
În loc de mărirea salariilor, încă o inepție guvernamentală
Guvernul României trebuia acum în mai să mărească salariile profesorilor. Așa au promis mincinoșii ordinari la greva generală a profesorilor din urmă cu 2 ani. Bineînțeles că nu a mărit nici un salariu în mai 2025. În schimb, din dorința de a se răzbuna pe profesori, că au avut îndrăzneala să facă grevă generală, să protesteze pentru drepturile lor și pentru, vorba cuiva de tristă amintire, o „Românie educată”, mințile încețoșate le-a făcut un
„Buton roșu”, un mecanism prin care se pot semnala anonim cazuri de violență și consum de droguri în unitățile de învățământ, a fost publicat, marți, în Monitorul Oficial Documentul prevede ce tipuri de fapte pot fi sesizate, dar și modalitatea prin care se asigură anonimatul.
Unitățile de învățământ trebuie să pună la loc vizibil o cutie în care se vor putea aduna sesizările De asemenea, trebuie să existe o adresă de mail dedicată Conform noilor prevederi, elevii, cadrele didactice sau orice altă persoană pot transmite sesizări privind comportamente care contravin normelor de conduită din școli, fără a fi necesară divulgarea identității. Modalități de transmitere a sesizărilor pot fi pe de o parte în format fizic prin completarea unui formular
el era în America, și aș vrea să întorc ceva chiar cartierului Crividia din care am plecat. Au fost discuții mai multe, i-am trimis fotografii cu blocul acela fantomă, din Dallas, e o amintire, acum e un exemplu de edificiu modernizat Asta datorită lui Florin Eu i-am trimis niște poze cu blocul fantomă și când am auzit că vrea să-l cumpere, am zis că e o fază de umor negru. L-a cumpărat, a dovedit seriozitate. Foarte interesant e că au fost foarte mulți sceptici. Gândiți-vă că acolo a fost o investiție serioasă Toți cei care se pricepeau la afaceri spuneau, cum să investești în Valea Jiului, în Dallas? Florin nu a gândit investiția ca o afacere, ci mai mult pot spune că e un gest de patriotism local”, a spus Dorel Șchiopu, prietenul lui Florin Druțu
Atât în Dallas acum mulți ani, cât și acum în clădirea vechii primării, Florin Druțu a investit mulți, foarte mulți bani,
cadou otrăvit: „butonul roșu”. Care, în primul rând, încurajează lipsa de răspundere, apoi expunerea aiurea și în batjocură deplină a corpului profesoral, după care - delațiunea anonimă vrednică de timpurile roșii ale instalării comunismului (poate de aceea se și numește „butonul roșu”)... Atâta poate Guvernul României, atâta face... Bine, și sindicatele din învățământ, deși vară, dorm pe ele în izmene.
standardizat, care poate fi depus într-o cutie special amenajată în fiecare școală, amplasată într-un loc vizibil și ușor accesibil; sau online, fiecare unitate de învățământ va pune la dispoziție un formular electronic de sesizare anonimă pe site-ul propriu, precum și o adresă de e-mail dedicată, care permite transmiterea sesizărilor fără stocarea adresei expeditorului, dacă acesta optează pentru anonimat De asemenea, documentul prevede tipuri de fapte care pot fi semnalate: cazurile de violență între antepreșcolari/ preșcolari/ elevi săvârșite în mediul școlar; cazurile de violență asupra antepreșcolarilor/ preșcolarilor/ elevilor săvârșite de membri ai personalului unității de învățământ în mediul școlar; cazurile de violență asupra personalului unității de învățământ săvârșite de elevi în mediul școlar;
și nu pentru a face afaceri. A vrut doar să contribuie, așa cum el a putut și știut în comunitatea în care a crescut. Deși este fizic, la mii de kilometri distanță, peste Ocean, Florin Druţu are sufletul tot Vulcan, și-n cartierul Crividia unde a copilărit
Apartamentele moderne și birourile din primăria transformată pot fi închiriate acum de oricine.
În zonă urmează ca primăria să creeze mai multe locuri de parcare, întocmai cum i s-a promis atunci când a expus administrației proiect măreț Prin prietenul și fost coleg de bancă la școală, Dorel Șchiopu, americanul și totodată vulcăneanul Florin Druțu a ținut să transmit un mesaj public de mulțumire, pe cât de scurt pe atât de cuprinzător.
„Trăiesc cu speranța că Bunul Dumnezeu va deschide uși noi de binecuvântare și progres, de cunoaștere a Lui, pentru oraș și oamenii lui, iar noi, cei care putem face ceva, putem face o mică diferență în bine pentru cei din Vulcan nu ne putem considera decât privilegiați”, a transmis Florin Druțu.
suspiciunea de consum de substanțe psihoactive (droguri); existența situațiilor de tipul: suspiciune de port sau folosire, fără drept, de obiecte periculoase; suspiciune de implicare în alte infracțiuni furt, tâlhărie; cazurile de suspiciune de violență comisă asupra copilului în afara mediului școlar
Ministerul Educației îndeamnă elevii, părinții și personalul școlar să utilizeze responsabil acest mecanism, în spiritul promovării unui climat educațional sigur și incluziv
Ministerul Educației trebuie să mărească de urgență salariile din învățământ. Că așa a promis când fu cu greva. Dacă nu le mărește e un minister mincinos, în frunte cu cine-l conduce
Incendiu la Ter mocentrala Mintia
Unul dintre transformatoarele aflate în incinta
Centralei electrice MASS Mintia a luat foc. Intervenția promptă a pompierilor a evitat o catastrofă.
Flăcări mari se vedeau de la depărtare, în noaptea de miercuri spre joi, dinspre
Termocentrala Mintia, devenită între timp
Centrala electrică MASS
Mintia Vâlvătaia a alertat autoritățile. La fața locului au intervenit de urgență echipajele
Inspectoratului pentru Situații de Urgență
Termocentrala este obiectiv de importanță națională pentru securitatea energetică a României. Polițiștii și pompierii investighează acum incidentul.
„Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, coordonate de Inspectorulșef, locotenentcolonel
Nasta AlinIoan, alături de angajații
incinta Centralei electrice MASS Mintia, obiectiv de importanță națională pentru securitatea energetică a României
centralei și de echipa Primăriei Vețel, prezentă în teren încă din primele momente ale incidentului Ajunși acolo au constatat că incendiul a izbucnit la unul dintre transformatoarele aflate în
Pentru stingerea focului, peste 40 de pompieri au fost mobilizați la fața locului, intervenind cu șase autospeciale cu apă și spumă, două cisterne de mare capacitate și un
ventilator industrial pentru evacuarea fumului și răcirea instalațiilor În sprijin a fost trimisă și o ambulanță SMURD, ca măsură de siguranță, însă, din fericire, nicio persoană nu a fost rănită
Incendiul a fost stins rapid
siguranță maximă, echipajele ISU Hunedoara au rămas pe timpul nopții pentru a monitoriza zona și a preveni reaprinderea Această intervenție demonstrează din nou că spiritul de echipă, vigilența și acțiunea promptă pot face diferența A fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cauzele exacte care au dus la declanșarea incendiului. Deocamdată cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost scurtcircuit electric, iar primul material care s-a aprins a fost uleiul
Handbal
Debut cu dreptul pentru petroşenence
Echipa de handbal junioare 2 a debutat cu dreptul la Caracal. A reușit prima victorie la Turneul Final Speranță Junioare 2 grupa 1, de la Caracal. CSȘ Petroșani - ACS Olympic RFH: 46 - 40 (2019). Turneul va desemna ierarhia locurilor 9-16 la nivel național.
Fetele pregătite de Alexandru Rotaru vor mai juca, în grupe, cu gazdele de la CSȘ Caracal și cu CSJ Prahova, pe 6 iunie, de la ora 10:00 Din cealaltă grupă fac parte CSȘ Sighișoara, CSM Ploiești, Gloria Buzău și CSM Odorheiu Secuiesc Primele două echipe clasate din fiecare grupă se califică în semifinale Celelalte vor juca direct în meciurile de clasament, care se dispută pe 7 iunie
Finalele se vor juca în 8 iunie. Până a ajunge aici, handbalistele de la Petroșani au câștigat seria în care au evoluat în sezonul regular și au terminat pe poziția secundă într-una din grupele primelor turnee semifinale naționale. În turneele semifinale naționale secunde petroșănencele nu au mai trecut de grupe, ajungând în turneul 9-16
Trebuie menționat faptul că handbalistele de la echipa din Valea Jiului sunt eleve la Colegiul Economic „Hermes” din Petroșani Liceul a ajuns în turneul final al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la handbal fete – învățământ liceal
Fotbal. Cupa României Finala se joacă
Gloria Geoagiu și Șoimul Băița se vor întâlni în finala Cupei României, faza județeană la fotbal. Ultima dată această competiție a fost câștigată de Minerul Lupeni.
ACS Șoimul Băița a câștigat Cupa României de două ori, în sezoanele 2014/ 2015 și 2015/ 2016, cu mult înainte ca CSO Gloria Geoagiu să-și adjudece trofeul în 2021/ 2022 și 2022/ 2023
Așadar, finala din acest an nu este doar un meci pentru trofeu, ci și o confruntare a palmareselor! Cei care lasă un comentariu cu echipa favorită la postarea originală, publicată
Fotbal. Old-boys
pe pagina de Facebook AJF Hunedoara, poate câștiga o minge Tragerea la sorți va avea loc vineri dimineață, ora 9:00. Câștigătorul va fi premiat în pauza meciului din finala Cupei. „Hai să ne bucurăm împreună de fotbal și să ne susținem echipele favorite!”, spune forul județean
Memorialul „Gigi Mulţescu” e aproape
A mai rămas puțin timp până la mult așteptatul meci de oldboys dintre Jiul Petroșani și Dinamo București.
Sâmbătă, 7 iunie, de la ora 18:00, sunteți așteptați în număr cât mai mare pe Stadionul „Petre Libardi” din Petroșani, la Memorialul „Gigi Mulțescu”, în onoarea unei legende a Jiului și a fotbalului românesc! Ora 18:00 – Meci old-boys Jiul Petroșani vs Dinamo București, cu prezența unor mari nume ale fotbalului românesc! Accesul este gratuit, informează clubul Municipal.
Pagină realizată de Loredana JUGLEA
Fotbal.
Felicitări de la mineri pentru sătmăreni
Olimpia Satu Mare a promovat în Liga 2 după ce a trecut la meciurile de baraj de echipele Minerul Lupeni și Politehnica Timișoara.
„Felicitări,
CSM Olimpia
Satu Mare!
Dorim să vă transmitem sincere
felicitări
pentru victoria din
finala barajului de promovare și accederea în Liga a 2-a! Ați demonstrat determinare, muncă și spirit de echipă, calități care merită respectul întregii lumi fotbalistice
Chiar dacă am fost adversari pe teren, vă apreciem performanța și vă dorim mult succes în noul capitol. Să aveți parte de un parcurs cât mai bun și să duceți cu mândrie numele orașului Satu Mare în eșalonul superior! Respect și sportivitate, Minerul Lupeni!”, este mesajul celor din Lupeni.
Fotbal. Liga 2
Derbiuri de foc pentru Cor vinul
FC Corvinul 1921 Hunedoara va avea un sezon de foc în 2025-2026.
Cu drept de promovare în prima ligă, hunedorenii vor da piept cu numele grele ale fotbalului romanesc Le va avea ca si adversare pe: Poli Iași, Sepsi Sf Gheorghe, FCU Craiova, CSA
Steaua, CS Dinamo, FC Voluntari, CSM Reșița, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Bihor, Olimpia Satu Mare, Gloria Bistrița, FC Bacău, ASA Tg Mureș, CSM Slatina și alte echipe de urmărit Derby-urile de tradiție revin la Hunedoara
angajează INGINER CONSTRUCȚII
Responsabilități:
CIVILE
Managementul etapelor și prioritizarea lucrărilor; Elaborarea planului de lucrări și monitorizarea planului de execuție; Intocmirea și semnarea tuturor documentelor ce țin de lucrările de coordonare: situații de lucrări, raportări periodice, pontaje; Urmărește execuția lucrărilor pe șantier din punct de vedere al calității, cantității și respectarea termenului de execuție; Monitorizează și participă la toate fazele proiectelor și asigură asistența tehnică pe toată perioada de execuție;
Supervizarea derulării corecte a contractelor în execuție, verificarea documentației tehnico-economice din cadrul proiectelor derulate
Capacitate dе lucru atât în echipă, cât și independent; Bune abilități de organizare și planificare, seriozitate și punctualitate
Oferim:
Condiții bune de lucru
Posibilitatea coordonării unor proiecte mari
Salariu atractiv, în funcție de experiență și implicare
Detalii la telefon: +40 730 460 264
angajează
MESERIAȘI ÎN CONSTRUCȚII
Oferim:
Condiții bune de lucru
Posibilitatea implicării în proiecte mari
Salariu atractiv, în funcție de experiență și implicare
Detalii la telefon: +40 730 460 264
Fotbal. Cupa Satelor
Bretea Română – la tur neul final
La Eforie Nord a avut loc în perioada 1-4 iunie o interesantă competiție la fotbal.
Echipa Școlii Gimnaziale Bretea Română a reprezentat cu mândrie județul Hunedoara la turneul final al Cupei Satelor U13, competiție organizată de Federația Română de Fotbal, într-un cadru deosebit, pe litoralul românesc
După meciuri disputate cu multă dăruire și emoție, tinerii fotbaliști au reușit o clasare onorabilă pe locul 6 la nivel național, fiind învinși la loviturile de departajare în meciul pentru locul 5. „Felicitări jucătorilor, antrenorilor și tuturor celor care au susținut această frumoasă echipă!
Din partea AJF Hunedoara, a fost prezent la turneul secretarul general, Sorin Ciotlăuș, alături de echipă până la final Mult succes pe mai departe și vă așteptăm cu drag în competițiile viitorului sezon organizate de AJF Hunedoara!”, a transmis forul județean
Fotbal. Liga 4 Programul campioanei
Campioana județului Hunedoara la fotbal, Unirea DMO, va juca pe data de 22.06.2025, începând cu ora 18:00, barajul de promovare în liga 3, cu ACS Viitorul Severin.
„Ar însemna foarte mult pentru noi să ne fiți alături la acest meci de baraj! Dorim să vă mai anunțăm și că vom oferi transport gratuit către TurnuSeverin! Cei interesați sunt rugați să ne contacteze până la data de 20 iunie” , este anunțul făcut de club
Pagină realizată de Loredana JUGLEA
Nik Ar t Ser v Cons S.R.L.
Nik Ar t Ser v Cons S.R.L.
l Peste trei sferturi (76%) dintre copii se declară destul de sau foarte preocupați de poluarea aerului; l 3 din 5 participanți (60%) se declară buni cunoscători ai metodelor de reciclare; l În ceea ce privește educația pentru mediu, programul Săptămâna Verde a fost indicat de peste 4 din 5 elevi - o treime dintre respondenți (33%) spun că, în cadrul programului, la clasele lor s-au desfășurat și activități care au implicat costuri pentru elevi și familii.
Opinii cu privire la schimbările climatice și problemele de mediu
Analizând nivelul de preocupare pentru principalele probleme de mediu, observăm că cel mai ridicat nivel de preocupare apare cu privire la poluarea aerului, față de care peste trei sferturi (76%) dintre respondenți se declară destul de sau foarte preocupați. Ca intensitate a preocupării, urmează plasticul din ape (75 de puncte procentuale pe primele două niveluri de preocupare) și speciile de animale și plante pe cale de dispariție (66 pp) Cel mai scăzut nivel de preocupare se manifestă față de extracția de petrol, gaze și cărbune (38%)

Analizând nivelul de preocupare a participanților față de calitatea aerului, în funcție de grupele de vârstă, observăm din nou un nivel mai redus la cei de 14-15 ani (67% pe primele două niveluri), în comparație cu cei de vârstă mai mică (79% la 12-13 ani) sau adolescenții mai mari (80% la 16 – 17 ani) Și genul participanților are un impact semnificativ asupra nivelului de preocupare față de poluarea aerului, 82% dintre fete declarându-se destul de preocupate sau foarte preocupate de această problemă, în comparație cu 66% dintre băieți Diferența în funcție de mediul de locuire este mult mai redusă (2 pp în favoarea respondenților din mediul urban). Consultarea a explorat și percepția copiilor față de impactul unor activ ități economice asupra mediului. Dintre domeniile testate, cel mai mare impact asupra mediului este atribuit producerii de energie prin arderea combustibililor fosili, căreia peste jumătate dintre participanți (56%) îi atribuie un impact foarte ridicat sau ridicat. Impactul atribuit producerii de energie prin arderea combustibililor fosili poate fi interpretat ca având legătură cu preocuparea participanților față de poluarea aerului. Următoarea activitate ca impact atribuit (53% pe primele două niveluri) este tăierea copacilor în scop economic (excluzând defrișările ilegale) și transportul (47%) Un impact mult mai redus este atribuit pescuitului de pește sălbatic (24%) și agriculturii (19%)

www.zvj.ro vineri, 6 iunie 2025
de poluare
Calitatea aerului și poluarea reprezintă o îngrijorare majoră pentru copiii români, 76% dintre ei declarânduse destul de sau foarte preocupați. Ca intensitate a preocupării, urmează plasticul din ape (75%) și speciile de animale și plante pe cale de dispariție (66%), arată datele unei anchete realizate de Organizația Salvați Copiii România. În comparație cu rezultatele studiului similar desfășurat cu patru ani în urmă, poluarea aerului rămâne cea mai stringentă problemă de mediu în opinia copiilor, iar nivelul de preocupare a acestora față de calitatea aerului înregistrează o semnificativă creștere (înregistrându-se 9 puncte procentuale în plus pe primele două niveluri – de la 67% la 76%).
Informarea copiilor cu privire la schimbările climatice și problemele de mediu
Atunci când li se solicită să-și autoevalueze nivelul de cunoștințe cu privire la o serie de probleme de mediu, 3 din 5 participanți (60%) se declară buni cunoscători ai metodelor de reciclare, iar peste jumătate dintre participanți (54%) consideră că au un nivel ridicat sau foarte ridicat de informații cu privire la poluarea aerului și poluarea cu plastic. În același timp, peste o treime dintre respondenți apreciază că sunt bine informați cu privire la schimbările climatice (33%) și defrișarea pădurilor (34%) Problema de mediu cu care respondenții sunt mai puțin familiarizați este reprezentată de refugiații din cauze climatice, în condițiile în care 27% dintre participanții la consultare apreciază că au un nivel ridicat sau foarte ridicat de cunoștințe în legătură cu acest subiect, în timp ce o treime dintre ei (33%) indică un nivel scăzut sau foarte scăzut de informare.

În comparație cu rezultatele demersului anterior de analiză, observăm că, în prezent, primul subiect ca nivel de informare a devenit cel referitor la metodele de reciclare, în timp ce la studiul anterior ocupa al doilea loc (cu o sumă a nivelurilor ridicate de cunoștințe de 36% față de 60% în prezent) În schimb, crește substanțial și procentul participanților care apreciază că au un nivel ridicat sau foarte ridicat de cunoștințe în legătură cu temele privind poluarea aerului și cea cu plastic (de la 47% la 54% în cazul poluării aerului, respectiv de la 31 la 54% în cazul poluării cu plastic). De asemenea, în comparație cu rezultatele studiului din anul 2021, observăm o dublare a procentului respondenților cu niveluri ridicate de cunoștințe legate de schimbările climatice (de la 16% la 33%) și o tendință la fel de îmbucurătoare atunci când este vorba de defrișarea pădurilor (creștere de la 25% la 34%)


Deși rămâne problema de mediu cel mai puțin familiară copiilor, tema refugiaților din cauze climatice înregistrează la rândul său o creștere a nivelurilor ridicate de informare, de la 16% în 2021 la 27% în 2025 și o reducere a procentului de respondenți care declară că au un nivel scăzut sau foarte scăzut de cunoștințe despre acest subiect (de la 54% la 33%).
Rolul școlii și al programului ”Săptămâna verde”
Întrebați fiind dacă au participat la ore de educație ecologică în cadrul școlii unde învață, 43% dintre respondenți afirmă că nu au avut această experiență.
Analizând contextul în care copiii participă la educație de mediu în cadrul școlii, observăm că programul Săptămâna Verde a fost indicat de peste 4 din 5 elevi (82% - procente relative, calculate din numărul celor care au participat în cadrul școlii la educație de mediu)
Includerea orelor de educație ecologică în cuprinsul altor materii și activitățile extra-curriculare relevante au fost indicate de mai puțini respondenți (30%, respectiv 27%)
Chestionarul a inclus și un set de întrebări legate de costurile acoperite de familii pentru asigurarea participării copiilor la activitățile desfășurate de școli în cadrul programului Săptămâna verde. O treime dintre respondenți (33%) au afirmat că, în cadrul programului, la clasele lor s-au desfășurat și activități care au implicat costuri pentru elevi și familii, iar aproape 2 din 5 (39%) afirmă că astfel de activități nu au fost incluse
Interesant este că diferența (28%) reprezintă nonrăspunsuri (Nu îmi amintesc/nu știu), ceea ce poate fi interpretat fie în sensul că elevii nu sunt la curent cu eventualele sume acoperite de familiile lor, fie în sensul că evită să ofere un răspuns pe care îl consideră indezirabil la această întrebare Principalele activități contra-cost desfășurate în cadrul programului Săptămâna verde par a fi excursiile sau taberele (76%), urmate de vizite la muzeele locale (49%), activități contra-cost desfășurate în cadrul școlii (16%) și alte activități (10% - cele mai frecvente variante indicate în această subcategorie fiind ieșirile la film, ateliere de educație ecologică sau tururi ghidate)
Lupeni