

Ziar ul
Va i i J i u l u i
Director: Cătălin DOCEA
Curs valutar:
1€ = 4,9766 lei
1$ = 4,5831 lei
1₤ = 5,9245 lei
marţi, 11 martie 2025 Anul XVIII • nr. 3924 • 8 pagini • Preţ: 1 leu
Greu de construit
A cam avut dreptate Dănuț Buhăescu atunci când afirma că punerea la punct a bugetului local al orașului Uricani îi va lua peste o lună de zile. Cu toate greutățile ivite, primarul nu se dă bătut și, împreună cu colaboratorii apropiați, examinează fiecare
Reducerea
unor componente financiare de la bugetul de stat pe care orașele mici și mijlocii se bazau până acum – cum e, de exemplu, partea din TVA care le revine
posibilitate, pentru ca acesta să fie gata cât mai repede.

Societate comercială oferim spre închiriere
SPAŢIU COMERCIAL (CHIOŞC)
situat în Vulcan, zona giratoriu – Primărie (lângă Succes), din termopan, suprafață totală 12 mp, branșat la utilități
Chirie 200 EUR/lună. Perioadă minimă de închiriere: 12 luni. Spațiul este ocupabil imediat.
Se percepe în avans chiria pentru 3 luni (lunile 1, 11 și 12).
Solicităm și oferim seriozitate Spațiul comercial se află într-o zonă cu vad comercial bun și a funcționat mult timp în domeniul panificației
Relații la telefon 0761756839 sau office@zvj.ro.
VÂNZARE
Apartamentul are 2 camere, situat in mijlocul campusului universitar din Petroșani, într-un bloc tip vila P+2, etaj 1
Acoperișul blocului a fost reparat de curând cu acoperiș metalic, ferestrele de pe casa scării din PVC, ușa intrare PVC Reparațiile/ modernizările au fost realizate exclusiv din banii locatarilor, apartamentul este liber de sarcini În jurul blocului există un spațiu verde generos, cu mai mulți copaci Pereții sunt din cărămidă, cei exteriori - 50 cm grosime.
Apartamentul: în camere - pardoseala este din parchet din lemn (lamelar) bine întreținut. Pe hol, bucătărie și baie, pardoseala este din parchet laminat + gresie Balconul, cca. 3,5 mp, orientat spre sud, pardoseala lemn compozit, expunere la soare toată ziua, ideal pentru amatorii de grădinărit urban, flori, etc
La demisol este o boxă de cca 15 mp Prețul este 58.000 euro, ușor negociabil, dar nu la telefon, ci doar după vizitarea apartamentului.
Accept variante: schimb cu garsonieră zona centrală a Petroșaniului, parter (fără igrasie) sau etajul 1. Tel: 0755 103 422



administrațiilor locale - a scăzut considerabil, fapt care-i pune pe edilii șefi locali să găsească alte soluții de finanțare a proiectelor pe care și le-au propus „Cifrele finale nu sunt încă gata, o spune chiar primarul, pentru că mai am de bugetat proiecte la care și noi trebuie să venim cu partea de contribuție bănească”.
Chestiunea
care-l îngrijorează pe Dănuț Buhăescu
este că partea de contribuție financiară care le revine administrațiilor publice locale a crescut îngrijorător din cauza unor cheltuieli neprevăzute și a inflației Plus că apar situații în care unele plăți trebuie suportate din buget, neputând fi lăsate pe seama constructorului. „De aceea, a mărturisit primarul bugetul local pe 2025 este greu de construit, fapt cu care nu neam mai întâlnit până acum!” Gheorghe OLTEANU

Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str Tineretului, nr 1, parter, camera 307, Petroşani
Fotbal. Liga 2
Supărare mare la Cor vinul
Asta după ce echipa hunedoreană nu a reușit calificarea în playoff. Ratarea unicului obiectiv rămas pentru acest sezon va aduce sancțiuni pecuniare.
Cel care a anunțat acest lucru este chiar primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, municipalitatea fiind finanțator unic al echipei „Primăria, ca unic finanțator, se străduiește să asigure un buget consistent și sigur Plătim salariile la zi, de la începutul proiectului, nu am înregistrat niciodată datorii, la nimeni! Dar în calitate de unici finanțatori vreau să le reamintesc tuturor că noi plătim doar performanța! Așa cum am făcut-o, în mod generos, și în campionatul trecut sau după parcursul din Cupa României. Ratarea unicului obiectiv rămas în acest sezon, accederea în play-off, va atrage, conform principiilor noastre, și consistente penalizări financiare pentru întreg lotul și staff-ul tehnic și de conducere al clubului”, a declarat Dan Bobouțanu, citat de site-ul oficial al Corvinului
Chiar dacă mai este o etapă de jucat din sezonul regular al Ligii 2 de fotbal, Corvinul nu mai poate ocupa unul dintre primele șase locuri Din cauză că hunedorenii au fost învinși, pe teren propriu, cu 1-0, de către Metaloglobus București. Înfrângerea l-a nemulțumit pe antrenorul Florin Maxim. Acesta a recunoscut jocul bun al oaspeților și chiar a lansat ideea plecării sale de la Corvinul

„Am avut multe așteptări, dar am început cum nu îmi imaginam acest meci definitoriu pentru noi. Asta deși, săptămâna premergătoare, modul în care s-au antrenat băieții n-ar fi dus spre o astfel de concluzie Am avut în față o formație bine-organizată, care a știut ce vrea de la acest joc, iar noi am fost crispați, am pedalat în gol, am fost lipsiți total de idei, indiferent de locul și de cum am dus atacurile Am luat un gol foarte ușor În fine, am fost prea puțin inspirați pentru a spera la ceva din acest joc. N-am fost inspirați la finalizare tot sezonul, nu doar acum, am avut alte așteptări și de la cei mai tineri, dar, totodată, ne-am asumat acest lucru. Trebuie să stăm în picioare, cu demnitate, să muncim mai mult, asta le-am spus și băieților acum, nu contează cine rămâne, cine pleacă, dacă rămân eu sau nu, e de datoria lor să dovedească ce pot, pentru ei înșiși, pentru familiile lor, pentru că astăzi am fost o echipă crispată, care în urmă cu șase-șapte luni arată alt fotbal”, a spus Florin Maxim, conform sursei mai sus citate În ultima etapă a sezonului regular, Corvinul va juca, în deplasare, la Chindia Târgoviște, o altă echipă ce va evolua în play-out
SERIA 9, etapa 17
Taekwon-do itf Un sac de medalii
Final de Campionat Național de Taekwon-do itf, eveniment care a avut loc la Focșani. În cele trei zile de concurs au participat peste 544 de sportivi de la 40 de cluburi din țară Clubul „Pantera Neagră” a reușit să adune 26 medalii, din care 8 locuri 1; 7 locuri 2 și 11 locuri 3. „Felicitări echipei noastre pentru munca depusă în concurs pentru a reuși în această competiție”, a spus antrenorul Ionuț Lascău

Vând casă “la căsuţe”, pe str. Viitorului - Petroșani, la etaj, 2 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, geamuri termopan, 2 focuri, centrală termică, curtea maredin faţă până în spate, necesită renovare.
Preţ 44.950 euro. Telefon 0765459316
CSC Peciu Nou – CS Timișul Șag: 2-3
Rezultate, Seria 8
Unirea Bascov – Gilortul Târgu Cărbunești: 5-0. Râmnicu Vâlcea – SCM Râmnicu Vâlcea: 0-3
Echipa gazdă s-a retras din campionat în pauza de iarnă și pierde toate jocurile din retur, inclusiv pe cele disputate deja, la ”masa verde”
Jiul Petroșani – Aro Muscelul
Câmpulung Muscel: 2-2
Au marcat: Gelu Velici (min 69), Gabriel Fulga (min. 82)/ Andrei Căprescu (min. 53), Albert Jarcă (min. 66).


Au marcat: Marco Enciu (min 5), Denis Bud (min 41)/ Mediop Ndiaye (min 21 și min 55), Casian Chiorean (min 90+2)
Lotus Băile Felix – Progresul Pecica: 5-1
Au marcat: Tiberiu Serediuc (min 30 și min 39), Raul Tamaș (min. 53), Mihai Chencian (min. 60), Daniel Ghiță (min. 81)/ Samir Borcea (min. 59)
Viitorul Arad – Avântul Periam: 0-1
A marcat Darius Hitian (min. 89)
Politehnica Timișoara – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: 5-0
Au marcat: Fabian Marincu (min 7, min 27 și min 29), Aurel Vlaicu (min 74) și Bogdan Istrate (min 80)

727264 (Orange mobil); Management: office@zvj ro Editorial: zvjro2008@yahoo ro Publicitate: zvj2008@yahoo com
Editorial:
zvjro2008@yahoo ro
Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN
Loredana JUGLEA - 0723 446831 loredanajuglea@yahoo com
Gheorghe OLTEANU - 0724 930338
Mihaela PETROŞAN


Un vulcănean la Torino
Tudor Nicolau din Vulcan va reprezenta România la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics Torino 2025.
Tudor va reprezenta România la schi alpin la Torino, unde se afla acum 1.500 de concurenți din 102 țări Pe 8 martie a fost ceremonia de deschidere, iar până pe 11 martie au loc antrenamentele, urmate de cele 3 probe la care participă! „Suntem mândri de tine și îți ținem pumnii! Ești un exemplu pentru noi toți!”, i-a transmis primarul Merișanu.


Gloria Lunca Teuz Cermei – Minerul Lupeni: 2-2
Au marcat: Paul Mercioiu (min 2), Adrian Servici (min 74)/ Daniel Creciunesc (min 50), Raul Ciucurescu (85 – penalty)
Pagină realizată de Loredana JUGLEA
Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str Tineretului, nr 1, parter, camera 307, jud Hunedoara; 0254 549020 (Digi fix/fax); 0735
Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Confort Media Publicitate: Mirabela FLEȚAN - 0735 727264 Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA - 0761 756839 COTIDIAN
Straja a fost raiul competiţiilor de schi din România
Straja a fost, timp de o săptămână, raiul competițiilor de schi din România. Campionatul național de schi alpin din acest sezon s-a ținut în Straja, adunând la start aproape 1000 de competitori din toate colțurile țării. Maratonul de competiții s-a încheiat cu bine, fiecare concurent acumuluând o altă experiență în palmaresul personal.
Condițiile de schi de top - și pârtia „Balloo”, acreditată pentru a găzdui competiții de cel mai înalt nivel - au adus la Straja și în acest sezon mii de competitori din toate colțurile țării, în cadrul Campionatului Național de Schi Alpin Copii cu vârste între 5 și 16 ani sau întrecut 8 zile la rând „Am văzut un nivel de competiție foarte ridicat, schiori talentați care muncesc mult tot timpul anului, ca să poată să vină să încheie la Straja un final competițional la cel mai înalt nivel Am avut parte de vreme de primăvară, dar, cu toate acestea, pârtiile au fost excelente”, a spus Alin Părău, administratorul domeniului
schiabil Straja
CSȘ Petroșani a fost și el gazda evenimentului, având și el la start cei mai buni concurenți.
„Am depus în această perioadă eforturi care nu pot fi descrise în cuvinte Pârtia a fost excelentă, și asta pentru că cei din Straja sau îngrijit să avem condiții demne de competițiile internaționale. În 25 de ani de antrenorat, am învățat și eu multe lucruri pe care le transmit mai departe astăzi copiilor Avem copii buni, vreau să îi felicit pe toți, pentru că anul acesta a fost fără doar și poate unul dintre cele mai bune, tocmai


Dosarul acreditării e gata!
pentru că concurenții sunt foarte bine pregătiți” a spus Adi Pica, reprezentant al CSȘ Petroșani. 8 zile consecutive s-au întrecut concurenții, iar la ultimele două a participat și antrenorul federal din cadrul Federației Române de schi biatlon, Alexandru Barbu „Vreau să felicit pe toată lumea, condițiile sunt extrem de bune,
concurenții buni și ei Deci, avem toate premisele pentru un viitor în acest sport”, a spus Alexandru Barbu, reprezentant FSB.
O dată cu Campionatul național de schi alpin, în Straja se încheie calendarul competițional din acest an Cei care însă vor să se mai bucure de zăpadă o pot face, pentru că încă pârtiile sunt numai bune

UPET va pregăti asistenţi medicali
Că tot se vorbește zilele acestea în Valea Jiului de lipsa medicilor, nici când vine vorba de asistenții medicali zona nu stă prea bine. Pentru a veni în ajutorul sistemului medical, UPET vrea să introducă o nouă specializare, cea de asistenți medicali. Dosarul de acreditare a noii specializări a fost finalizat, se mai așteaptă doar rezultatul.
România pregătește anual mii de medici și asistenți medicali în universitățile și școlile de profil, care, însă după finalizarea studiilor, aleg să plece în străinătate Așa se face că pacienții români au două variante, fie merg în marile centre universitare, fie se tratează în privat Spitalele de stat, din comunitățile mici nu sunt atractive pentru absolvenții din acest domeniu, așa că pentru a veni în ajutorul tuturor părților, UPET a demarat procedura de acreditare a unei specializări de asistenți medicali
„La această specializare, la colegiul non-universitar este nevoie doar de
absolvenți de liceu care au sau nu bacalaureatul. Așa cum s-a mai făcut la o asociație privată, așa vom face și noi Va fi aceiași procedură ca și cu celelalte două specializări de la colegiul nonuniversitar Dacă ei își iau bacalaureatul, li se echivalează o parte din examene și vom vorbi cu Universitatea de medicină și farmacie Victor Babeș din Timișoara, care are o extensie la Deva, și acolo ei vor putea continua studiile”, a spus prof univ dr ing Sorin Radu, rectorul Univesității din Petroșani

Practic, absolvenții de liceu fără bacalaureat se vor putea înscrie la această specializare, unde cadre didactice vor fi oameni specialiști în domeniu. Chiar s-a realizat un
parteneriat cu Spitalul de Urgență din Petroșani
Dacă vor lua între timp bacalaureatul, ei vor putea urma mai ușor o facultate de medicină.
4 turism
În Parâng

Sezonul de iar nă e pe ter minate
Vorbele le-am auzit de la cineva care se cunoaște cu turismul montan și cu ce trebuie făcut pentru ca iubitorii muntelui să revină în fiecare an. Acest om este domnul Gheorghe Ciurariu care are pensiunea „Izvorul Maleii” de care se îngrijește, împreună cu soția sa Tunde.
Pensiunea
se află pe malul drept al pârâului Maleia pe drumul puțin accidentat care se face la stânga, cum treci de stația de îmbarcare a telescaunului din Parâng. Am ajuns întâmplător acolo în după amiaza zilei de duminică după ce prietenului Florea Cojocarul, care a lucrat


pe valea asta, i-a venit ideea să-i revadă pe Ghiță și pe Tunde. Și, fiindcă Crinu Ciobanu, al treilea component al grupului nostru, era cu mașina, nu ne-a fost greu să mergem într-acolo.
Ca și celelalte pensiuni din zonă, și cea a lui Ghiță este căutată cam două-trei luni iarna și tot atâtea vara Cam cât țin sezonul hibernal și cel cald Ultimul grup a părăsit pensiunea la începutul acestei luni Vin și români, și străini, acum au fost, de exemplu, câțiva olandezi, care-
și fac din timp programare, pentru că așa e regula. Mai tot timpul cele opt camere ale pensiunii sunt pline Valea este de o frumusețe rară, vă asigur, așa că este de înțeles de ce aici și-a construit o casă de vacanță și Petru Hodor, fost cadru universitar și primar al municipiului Vulcan, trecut nu demult la cele veșnice. Casa lui este vecină cu pensiunea „Izvorul Maleii” și de ea au grijă cei doi soții Ghiță și Tunde. E posibil ca ea să fie scoasă la vânzare
Gheorghe OLTEANU




290 inter venţii şi misiuni ale pompierilor
A fost un weekend solicitant pentru echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara”, care au desfășurat în ultimele trei zile 290 misiuni și intervenții. În județul Hunedoara s-au înregistrat
cele mai multe incendii de vegetație din țară, și tot aici ISU a dat cele mai multe sancțiuni.
Tot în această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 151 incendii

Dintre acestea, 143 au reprezentat arderi necontrolate ale vegetației uscate, pășune, livadă, litieră și fond forestier Suprafața totală afectată de aceste incendii este de aproximativ 1.300 de hectare. Misiunile cele mai dificile s-au desfășurat pe raza localităților Ciungani, Vălari, Mărtinești, Muncelu Mic, Hobița, Cârjiți, Coroiești, Boia Bîrzii, Vulcan și Hunedoara Întrucât intervențiile echipajelor operative au fost îngreunate din cauza terenurilor abrupte și accidentate, ceea ce face imposibil accesul cu autospeciale de stingere, pompierii hunedoreni au fost sprijiniți încă de sâmbătă de un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General al Aviației, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dotat cu sistemul Bamby Bucket, pentru a eficientiza misiunile de răspuns.
De asemenea, în unele zone, pompierii au fost ajutați de către localnici, lucrători ai ocoalelor silvice și de către pompieri voluntari ai Serviciilor
Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile unde s-au înregistrat incendiile
Totodată, salvatorii din cadrul ISU Hunedoara au acționat în acest

weekend, pentru stingerea altor 8 incendii, care s-au manifestat la 4 locuințe din localitățile Ghelari, Uricani, Hășdat și Leșnic, la o anexă gospodărească din localitatea Toplița Mureșului, la un garaj din localitatea Luncoiu de Sus, la un panou publicitar din municipiul Deva și la un stâlp pentru internet din localitatea Bretea Română Din fericire, în urma acestor evenimente, nu au existat victime, ci doar pagubele materiale.
Având în vedere numărul mare al incendiilor de vegetație înregistrate, precum și suprafața considerabilă de teren afectată, facem apel la responsabilitate și reamintim populației faptul că populația deține obligația de a respecta normele privind protecția mediului, care interzic arderea vegetației uscate.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7 500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru

persoanele juridice.
Un regim sancționator distinct este stabilit pentru arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate



Din nou în judeţ.
Gaşca Zurli aduce spectacolul ”Dragă mami”
Gașca Zurli aduce pe scenă emoție pură în spectacolul „Draga Mami”, o poveste magică despre iubirea nemărginită pe care copiii o poartă mamelor lor. Prin
Mirela Retegan: “Eu nu sunt o simpla mama. Eu sunt Mama Mayei. Maya nu e un simplu copil. Maya e Copilul meu Asa simte fiecare mama pentru copilul ei, asa simt si copiii Pentru fiecare copil mama lui e MAMA LUI Asta am in minte de fiecare data cand scriu un cantec, tin cont de acest aspect atunci cand
cântece vesele, momente pline de sensibilitate și un strop de magie Zurli, micuții își exprimă recunoștința pentru cea mai importantă ființă din viața lor.
gandesc un spectacol. Le invit pe mame sa vina la spectacol si sa cante impreuna cu ei «Te iubesc, mami! Te iubesc, mami, din toata inimioara mea» Pentru ca noi suntem mamele copiilor nostri si copiii mamelor noastre” ”Dragă mami” este un spectacol interactiv, plin de culoare și bucurie, în care fiecare îmbrățișare se transformă într-o declarație de dragoste și fiecare zâmbet, într-o amintire de neuitat, o celebrare a mamei, a familiei și a legăturii speciale dintre părinți și copii, așa cum doar Gașca Zurli știe să o creeze. Maya Sorian: „Pentru noi, fiecare spectacol este o sărbătoare a copilăriei, a imaginației și a bucuriei pure Ne dorim să creăm amintiri de neuitat, să aducem zâmbete și să răspândim iubire prin fiecare cântec, dans și poveste Știm că vom întâlni copii cu inimi mari și părinți dornici să se reconecteze cu bucuria copilăriei. Vă așteptăm să trăim împreună magia Zurli! Haideți să umplem sălile cu râsete, cântece și veselie ”

Promisiunea celei mai iubite trupe pentru copii din România este ca, până în octombrie 2026, atunci când Zurli va împlini 20 de ani, ZurliBucuria să ajungă în toate cele 269 de orașe din țară, în care nu a fost până acum


ZurliBucuria, în toată românia
14 martie 2025, ora 16:00 și ora 18:00, ZurliBucuria, Casa de Cultură ”Traian Grozăvescu”, Lugoj, jud Timiș
15 martie 2025, ora 10:00, Dragă mami, Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, Deva
15 martie 2025, ora 16:00, ZurliBucuria, Cinema Zarand, Brad (jud. Hunedoara)
16 martie 2025, ora 14:00 și ora 17:00, Dragă mami, Casa de Cultură a Sindicatelor, Râmnicu Vâlcea
21 martie 2025, ora 16:00 și ora 18:00, ZurliBucuria, Casa de Cultură ”Ion Creangă”, Târgu Neamț, jud Neamț
22 martie 2025, ora 10:00, Dragă mami, Casa de Cultură a Sindicatelor, Botoșani
23 martie 2025, ora 11:00, Dragă mami, Casa de Cultură a Sindicatelor, Suceava
28 martie 2025, ora 16:00 și 18:00, ZurliBucuria, Casa de Cultură ”Vasile Grigore Latiș”, Târgu Lăpuș (jud Maramureș)
29 martie 2025, ora 11:00, Dragă mami, Casa de Cultură a Studenților, Cluj-Napoca
30 martie 2025, ora 11:00 și ora 14:00, ZurliBucuria, Casa de Cultură Reghin, jud Mureș Biletele și programul sunt disponibile pe www.zurli.ro/program , iar site-ul este actualizat în permanență cu cele mai noi show-uri și ore de desfășurare.

COMeMOrari
O amintire frumoasă pentru cei care te-au cunoscut şi o mare durere pentru cei care te-au pierdut. Cu tristeţe în suflet anunţăm că s-au scurs 14 ani de când a plecat dintre noi
DOCEA GHEORGHE
Însă timpul nu poate trece peste lacrimile, dorul şi amintirile noastre despre cel mai minunat tată, soț și bunic. Dumnezeu să-i vegheze liniştea şi pacea veşnică! Familia
Mar tie-Aprilie 2025. Campania Naţională de Infor mare, Educare şi Comunicare
În perioada martie-aprilie 2025, la nivel național, se vor desfășura activități de promovare a vaccinării, conform Calendarului Național de Vaccinare. Scopul acestei inițiative este creșterea nivelului de conștientizare privind importanța vaccinării și protejarea copiilor împotriva bolilor prevenibile.
Vaccinarea joacă un rol crucial în protecția sănătății publice, reducând semnificativ riscul de răspândire a bolilor infecțioase Fenomenul de imunitate de grup protejează inclusiv persoanele care nu pot fi vaccinate, cum sunt nou-născuții sau pacienții cu contraindicații medicale
„Copil vaccinat: copil protejat!”
pertussisului și poliomielitei, iar la 14 ani primesc un vaccin combinat
împotriva difteriei, tetanosului și pertussisului

Calendarul Național de Vaccinare din România
Schema de vaccinare din România prevede imunizarea nou-născuților încă din primele zile de viață cu vaccin hepatitic B și BCG Ulterior, la 2, 4 și 11 luni, copiii primesc vaccinuri combinate împotriva difteriei, tetanosului, pertussisului, poliomielitei, Haemophilus influenzae de tip B și hepatitei B, alături de vaccinul pneumococic conjugat La vârsta de un an, se administrează prima doză de vaccin ROR (rujeolă, rubeolă, oreion), urmată de rapel la 5 ani La 5-6 ani, copiii sunt imunizați împotriva difteriei, tetanosului,
Acoperirea vaccinală la nivel
național
La nivel
național, rata de vaccinare variază în funcție de tipul vaccinului și de mediul de rezidență
Vaccinul BCG are o acoperire de peste 96%, iar vaccinurile administrate la 2, 4 și 11 luni au rate de acoperire
între 57% și 66%, cu o ușoară scădere în mediul rural. Vaccinul pneumococic are o acoperire de aproximativ 63%, iar prima doză de vaccin ROR este administrată în proporție de aproape 60% dintre copii
Acoperirea vaccinală în județul Hunedoara
În județul Hunedoara, rata de vaccinare variază semnificativ Vaccinul BCG a fost administrat unui procent de peste 95% dintre copii în mediul urban și aproape 100% în mediul rural Pentru hepatita B, acoperirea vaccinală este de aproximativ 73% în mediul urban și 51% în mediul rural Vaccinurile DTPa, VPI și Hib au rate de vaccinare de peste 75% în mediul urban, dar scad sub 52% în mediul rural Prima doză de vaccin ROR a fost administrată în proporție de 77% în mediul urban și doar 45% în mediul rural, iar doza de rapel de la 5 ani a fost efectuată într-un procent de 49% în mediul urban și sub 47% în mediul rural

Cauzele nevaccinării
Principalele motive ale nevaccinării includ contraindicațiile medicale temporare sau definitive, precum afecțiunile febrile, sarcina, imunodeficiențele sau reacțiile anafilactice la componentele vaccinului. De asemenea, neprezentarea la vaccinare din diverse motive și plecarea în străinătate sunt factori importanți care influențează acoperirea vaccinală În județul Hunedoara, au fost raportate 9 cazuri de copii cu contraindicații medicale definitive, dintre care 4 în mediul urban și 5 în mediul rural

Institutul Național de Sănătate Publică și Direcția de Sănătate Publică Hunedoara subliniază importanța vaccinării pentru prevenirea bolilor infecțioase grave. Prin intermediul campaniei „Copil vaccinat: copil protejat!”, organizate în perioada martieaprilie 2025, se vor derula sesiuni de informare în secțiile de Neonatologie și Pediatrie din județul Hunedoara
Vaccinarea este una dintre cele mai sigure și eficiente metode de protejare a sănătății copiilor și a comunității. Protejează-ți copilul, vaccinează-l!
Atenție!

Vine praful saharian peste România
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că un val de praf saharian va ajunge deasupra României. El intră pe deasupra teritoriului nostru de marți dimineața. Pe mașini veți observa prima dată efectele acestui val de praf, asta dacă nu sunteți alergici. Cei care se știu cu afecțiuni respiratorii pot purta măști de protecție.
România sub praf saharian zilele următoare. Începând cu dimineața zilei de marți, 11 martie, circulația sudvestică a aerului va favoriza apariția
unei mase de aer încărcată cu particule de praf dinspre nordul Africii în sudestul Europei și deasupra României Depunerile de praf vor putea fi


observate la început în vestul și centrul țării, apoi în sud și sud-est, în intervalele în care va ploua. Urme ale acestui praf saharian, de culoare roșiatică, vor putea fi observate pe mașini sau pe alte obiecte aflate în aer liber Pe parcursul zilei, masa de aer încărcată cu praf saharian se va dispersa, iar concentrația particulelor se va diminua semnificativ
Stațiile vor monitoriza permanent calitatea aerului înconjurător pe întreg teritoriul României, iar orice depășire semnificativă a limitelor maxim admise va fi anunțată populației, dau asigurări autoritățile de mediu
Din noaptea de miercuri spre joi (12/13 martie), masa de aer încărcată cu particule de praf saharian se va îndepărta de țară
