Ziarul Vaii Jiului
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
Nu există lege
)
împotriva LUI! ADEVĂRU
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani
O veste bună de la UE:
Vin pachetele la Petroșani
Cea de-a treia tranșă cu alimente de la Uniunea Europeană pentru persoanele vulnerabile din Petroșani, derulată prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) – 2018-2020, via Prefectura Hunedoara, va ajunge în municipiul de la poalele Parângului pe data de 31 august. Până atunci, pe 28 iulie, va sosi, tot la Petroșani, și tranșa a patra de produse igienice destinate categoriei de cetățeni vulnerabili.
Peste 1.100 de beneficiari
Cele 1.100 de persoane aflate în evidența Direcției de Asistență Socială Petroșani, din cadrul Primăriei municipiului Petroșani, vor putea ridica, fiecare, doar pe bază de carte de identitate și de prezență la depozitul instituției amintite de pe strada Nicolae Bălcescu, de luni până vineri, în intervalul orar 10,0014,00, pachetele cu produse de igienă. Distribuirea pachetelor va începe din 2 august, conform celor declarate ziarului nostru de doamna Loredana Pit, directorul DAS Petroșani. Acest Program al Uniunii Europene vizează, din câte
Director:
Cătălin DOCEA
Curs valutar:
1€ = 4,9274 lei 1$ = 4,1687 lei 1₤ = 5,7641 lei
vineri, 23 iulie 2021
Anul XIV • nr. 3128 • 8 pagini • Preţ: 1 leu
ne-a informat la începutul anului Instituția Prefectului de Hunedoara, prin vocea prefectului Petru Călin Marian, 14.238 de hunedoreni din 69 de unități administrativ-teritoriale din județul nostru, beneficiarii vizați primind în mai multe tranșe atât alimente de bază neperisabile cât și pachete cu produse de igienă.
Mâncarea, înaintea igienei
Joi, 22 iulie, am stat de vorbă cu Loredana Pit, directorul executiv al DAS Petroșani, pentru a afla mai multe amănunte legate de aceste două transporturi cu alimente de bază neperisabile și cu produse de igienă, destinate celor cu probleme din Petroșani, ce vor putea fi ridicate de beneficiari încă din a doua zi a lunii august. „Legat de produsele de igienă primite prin POAD de la Uniunea Europeană, via Prefectura Hunedoara, și destinate categoriei vulnerabile din municipiul nostru, vă pot spune că pe data de 28 iulie va sosi tirul cu 1.105 pachete. Acestea vor conține, fiecare, 5 bucăți de periuțe de dinți, 300 ml pastă de dinți, săpun 500 ml, 800 ml de șampon pentru copii, 500 ml de șampon pentru adulți și 2,7 kg de detergent de rufe. Din păcate, la aceste produse de igienă nu e înghesuială mare. Ele se dau toate, până la urmă, dar durează ceva timp. Nu e ca la produsele alimentare, unde lumea vine și le ridică destul de repede. Eu sper ca de data aceasta lumea să vină să ridice și aceste produse de igienă mai repede decât în dățile trecute, mai cu
PRIMA CARTE „CU DE TOATE” A PETROȘANIULUI
În curând voi lansa primul volum din seria „Petroșaniul în timpul primarilor săi de la 1919 și până-n prezent”, din ciclul „Viețile Văii Jiului”. Cartea se numește „Petroșaniul în timpul primarului Petru Iacob (1918-1924)”, primul primar al Petroșaniului din România reîntregită. Volumul are 400 de pagini, format A4 și este documentat și scris în mai mulți ani. O carte cu „de toate”: administrație locală, politică, cultură, sport, învățământ, sindicate, minerit, mondene, edilitare, bogăție și sărăcie, arme și gloanțe, viață și moarte. (Marian BOBOC)
seamă că termenul limită să le distribuim, impus, este de 45 de zile, iar între timp vor sosi, pe 31 august ,și produsele cu alimente”, ne-a spus Loredana Pit.
Alimentele. Trei categorii de beneficiari
În legătură cu transportul de alimente neperisabile ce va sosi la Petroșani pe 31 august, șefa de la DAS Petroșani ne-a spus ce conțin acestea: făină albă, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve de carne de vită, conserve de carne de porc, pateu de porc și compot de fructe. „Pachetele acestea, ca și cele cu produse de igienă se vor distribui, ca și anii trecuți, beneficiarilor eligibili Programului, după cum urmează: în prima categorie (A) intră familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat (VMG) acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind acest venit minim garantat, cu modificările și completările ulterioare ale acestei legi. În cea de-a doua categorie (B) se încadrează familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, alocație acordată în baza Legii nr. 277/2010. În fine, cea de-a treia categorie (C) vizează persoanele sau familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, stabilite prin anchete sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate. La această categorie intră și persoanele cu dizabilități. De menționat faptul că prioritar, conform dispozițiilor celor de la UE care se ocupă de Program, sunt categoriile A și B, urmând ca celor din categoria C aceste pachete să se distribuie pe sistemul „primul venit, primul servit”. Din câte știm din dățile trecute și din câte avem în evidență, de fiecare dată rămân cam 300-350 de pachete pentru cei din categoria C”, ne-a mai declarat directorul executiv al DAS Petroșani. Corneliu BRAN
Indiferenţă dusă la extrem. Laurenţiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, ignoră o ameninţare iminentă la adresa mediului și a sănătăţii hunedorenilor P. 4-5
2
SPORT
Județul Hunedoara Revoluţia din fotbal Începe Liga 3 privită cu scepticism cu 4 echipe de antrenorii din Vale
FIFA vrea să introducă cinci schimbări majore în regulile sportului-rege.
Potrivit publicaţiei spaniole „El Mundo Deportivo”, noile reguli gândite de FIFA sunt: scurtarea reprizelor de joc de la 45 la 30 de minute, executarea aut-ului cu piciorul, eliminarea timp de 5 minute a jucătorului care primeşte cartonaş galben, număr nelimitat de schimbări, cronometrarea timpului doar când mingea se află în joc (aşa cum se practică la handbal, de exemplu). FIFA testează deja cele 5 schimbări la turneul „Future of Football Cup”, la care participă echipele de juniori ale lui RB Leipzig, PSV Eindhoven, AZ Alkmaar şi FC Brugge. Antrenorii din Vale cred că asistăm la omorârea adevăratului fenomen fotbalistic. „Este o prostie ceea ce vor sa facă. Gata, nu mai jucăm fotbal?! Jucăm handbal? Nu mai știu ce să mai inventeze, își doresc cât mai multe meciuri, nu mai fac față jucătorii”, a spus Dan Voicu antrenorul celor de la CSM Vulcan. Nici Adi Câmpean, antrenorul lui Inter Petrila, nu vede cu ochi buni aceste schimbări. „Nu mi se pare ok, doar nu jucăm pe sintetic. Nimic nu mai seamănă cu fotbalul de altă dată. Daca se schimbă regulile, se duce și farmecul”, a concluzionat tehnicianul.
Amical cu Haţegul
Cea mai harnică dintre echipele de fotbal din județ, este fără îndoială, Retezatul Hațeg.
Trupa din Hațeg se pregătește deja de cel deal treilea meci de verificare. În primul meci de pregătire, adversara Retezatului Hațeg a fost echipa din Liga III ACS Progresul Pecica, echipă care a terminat sezonul trecut pe locul 4 in Seria 8 a Ligii a III-a. Golul echipei hațegane a fost înscris de Ionuț Gavriluți în minutul 76. Urmează meciul de sâmbătă, 24 iulie de la ora 11:00 împotriva celor de la CSM Jiul Petroșani.
)
Ziarul Vaii Jiului
Pagină realizată de Loredana JUGLEA
Noul sistem competițional de Liga 3, sezonul 2021-2022, va avea play-off și play-out.
Cele mai bune echipe vor participa în trei faze pentru a promova. Se retrogradează direct, fără baraj. Conform liga2.ro, Federația Română de Fotbal a aprobat, în ședința de Comitet Executiv sistemul competițional al campionatului Liga 3, ediția 20212022. În noul sezon vor participa tot 100 de echipe împărțite în zece serii a câte zece serii. Singura modificare este că în play-off se vor disputa meciuri tur-retur-tur, nu doar tur-retur. Județul Hunedoara va avea nu mai puțin de patru reprezentante: Jiul, FC Hunedoara, Deva și Aurul Brad. În Faza I are loc sezonul regular, 10 serii, cu 10 echipe fiecare, cu meciuri tur-retur, rezultând un total de 18 etape, adică 18 meciuri de fiecare formație. Faza a II-a este numită partea de campionat în care în fiecare serie se va disputa un play-off, între primele patru clasate, și un play-out, între celelalte șase echipe din clasament. Play-off-ul se va juca în format turretur-tur, cu un total de 9 etape (pe baza tabelei Berger de 4). Play-outul se va juca în format tur-retur, 10 etape (pe baza tabelei Berger de 6). Locul ocupat de fiecare echipă în clasamentul final al sezonului regular va da ordinea la stabilirea meciurilor pentru play-off, respectiv play-out. Locul 1 în sezonul regular este poziția 1 în play-off, respectiv locul 5 în sezonul regular este poziția 1 în play-out. După încheierea Fazei a II-a se trece la ultima partea de campionat. În Faza a III-a vor participa doar primele două clasate din play-off-uri, 20 de echipe în total. Se vor disputa două runde de baraj, exact cum a avut loc și în ediția recent încheiată. În runda semifinală – cele 20 de echipe vor fi împerecheate în zece dueluri în dublă manșă. De această dată, nu se va mai trage la sorți pentru stabilirea primei echipe gazdă, ci echipele de pe locurile 1 vor fi gazde în manșa retur.
Retrogradează direct 21 de echipe
În ceea ce privește retrogradarea, așa cum anticipam în articolul inițial, cele mai slabe clasate nu vor mai disputa baraje de menținere cu echipele campioane de Liga 4. Vor retrograda direct ultimele două clasate din playout-ul fiecărei serii împreună cu echipa de pe locul 4 din play-out cu cea mai slabă linie de clasament. În total, vor retrograda în Liga 4 21 de echipe și vor
Editor: SC Aldo Detail Direct SRL Petroşani RO 32719137 n J20/82/2014
Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro
Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com
facebook.com/ziarulvaiijiului
Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0723.446831 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN
promova în Liga 3 cele 21 de campioane județene. Cele 100 de echipe care au obținut sportiv dreptul de a evolua în sezonul 2021-2022 al Ligii 3: retrogradate din Liga 2 (5 echipe) sunt: Fotbal Comuna Recea, CSM Reșița, CSM Slatina, Pandurii Târgu Jiu și Aerostar Bacău; S-au menținut în Liga 3 (87 echipe): Bucovina Rădăuţi, Foresta Suceava, CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, Ştiinţa Miroslava, Huşana Huşi, Dante Botoşani, Şomuz Fălticeni, Sporting Juniorul Vaslui, CSM Pașcani (Seria 1), SC Oțelul Galați, CSM Focșani, CSM Râmnicu Sărat, Viitorul Ianca, Sporting Liești, CSM Bacău, Avântul Valea Mărului, Sportul Chiscani (Seria 2), CS Afumați, Mostiștea Ulmu, SC Popești Leordeni, Axiopolis Sport Cernavodă, Viitorul Constanța 2, Agricola Borcea, Înainte Modelu, Gloria Albești, Recolta Gheorghe Doja, CSM Oltenița (Seria 3), FCSB 2, Progresul Spartac, Metalul Buzău, CS Tunari, FC Voluntari 2, Dinamo 2, Rapid 2, Concordia Chiajna 2 (Seria 4), SR Brașov, CS Blejoi, Olimpic
Cetate Râșnov, AFC Astra 2, CSO Plopeni, KSE Târgu Secuiesc, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2, AFC Odorheiu Secuiesc, Kids Tâmpa Braşov (Seria 5), Vediţa Coloneşti, ACSO Filiași, Sporting Roșiori, Unirea Bascov, CSM Alexandria, FC Pucioasa, Flacăra Moreni, Petrolul Potcoava, Academica Clinceni 2 (Seria 6), Măgura Cisnădie, Viitorul Dăești, Gaz Metan Mediaș 2, CSM Deva, Gilortul Târgu Cărbunești, Flacăra Horezu, CSM Jiul Petroșani (Seria 7), Şoimii Lipova, Crişul Chişineu Criş, CSC Dumbrăviţa, Progresul Pecica, CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, ACS Poli Timişoara, Avântul Periam, Gloria Lunca Teuz Cermei, Progresul Ezeriş (Seria 8), CSO Cugir, Avântul Reghin, Sticla Arieşul Turda, Unirea Ungheni, CS Hunedoara, AFC Unirea 1924, Sănătatea Cluj, CS Ocna Mureş (Seria 9), Minaur Baia Mare, SCM Zalău, Unu Fotbal Club Gloria, CA Oradea, CSC Sânmartin, Sportul Şimleu Silvaniei, Someşul Dej, CSM Satu Mare, Progresul Şomcuta Mare și Luceafărul Oradea (Seria 10). au promovat din Liga 4 (8 echipe): Dinamo Bacău, CSM Fetești, Real Bradu, Voința Lupac, Viitorul Șimian, Pobeda Star Bisnov, Frontiera Curtici și Aurul Brad. COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Bogdan SOVAGO Publicitate: Mirabela FLEȚAN - 0735.727264 Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839
vineri, 23 iulie 2021
Lupeni
Alte cinci străzi intră în reabilitare și modernizare
În ultimii ani tot mai multe străzi din Lupeni primesc fie „botezul” asfaltic, fie covor asfaltic nou.
Una dintre țintele primarului din Lupeni, Lucian Resmeriță, declarată la modul deschis de câteva ori, inclusiv ziarului nostru, fiind aceea ca toate străzile din localitatesă fie asfaltate sau reabilitate cu covor asfaltic nou, la final de mandat. Așa se întâmplă și acum la Lupeni, fiind vară și temperaturi ce permit lejer astfel de lucrări, primarul
8
www.zvj.ro vineri, 23 iulie 2021
Lupeniului a dat startul, conform unui grafic și program de lucrări stabilit de Executiv încă din primăvară de la adoptarea bugetului, la o serie de lucrări de asfaltare de pe patru străzi, plus încă o micuță stradă de legătură din spatele blocului 35 de pe strada Tudor Vladimirescu, ce face legătura între strada Calea Brăii și Piața „Cina” din Cartierul Braia. Cele patru străzi vizate sunt: Straja, Ardealului, Plevnei și Sadoveanu. „Această nouă serie de străzi ce trebuie reabilitate și modernizate era necesară și mă bucur că am putut începe deja lucrările. Astfel de investiții le avem în vedere încă de la începutul de an, când ne facem un program bine stabilit în acest sens. Eu, ca primar, am tot spus că siguranța șoferilor și pietonilor, confortul cetățenilor și imaginea Lupeniului sunt foarte importante pentru mine. După cum vedeți, încercăm să facem tot ce putem și tot ce trebuie în acest sens”, a menționat miercuri primarul Lucian Resmeriță. Care ne-a mai dat de înțeles că tot în această perioadă sunt vizate și o serie de spații de parcare ce urmează să fie modernizate în câteva zone ale Lupeniului, acolo unde parcările sunt ultra necesare la acest moment. „Avem în vedere noi parcări sau reabilitări de parcări din zona ocolului Silvic, din zona magazinului Lidl sau de pe strada Aleea Liliacului din spatele pieței mari. Oricum acest proces de modernizare a infrastructurii Lupeniului continuă și la anul și în anii care vin. Numai așa, cu muncă și investiții Lupeniul va deveni un oraș turistic așa cum ne dorim cu toții”, a mai spus primarul Lupeniului. Corneliu BRAN
Aţi văzut-o? În data de 20 iulie 2021, poliţiştii din cadrul Poliției Oraşului Petrila au fost sesizaţi de către mama minorei DĂJIC SIMONA-SIDONIA, în vârstă de 14 ani, despre faptul că în data de 18 iulie 2021, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
La momentul plecării, minora purta următoarele accesorii de vestimentație: o pereche de pantaloni din stofa de culoare verde, tricou mulat pe corp de culoare negru și o pereche de adidași negru cu albastru marca „Nike”. Semnalmente: înălţime 1.65 m, greutate de aproximativ 70 kg, ochii căprui, păr vopsit negru (natural fiind blondă), lung până la nivelul coatelor, forma feței alungită, bărbia rotundă. Nu prezintă semne particulare. Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au demarat activităţi specifice în scopul depistării minorei, care fost dată în urmărire naţională. Poliţiştii continuă activităţile investigative şi căutare şi le solicită tututror celor care deţin informaţii utile anchetei, să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112.
EDILITARE
3
4
dezvăluiri
Indiferenţă dusă la extrem. Laurenţiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, ignoră o ameninţare iminentă la adresa mediului și a sănătăţii hunedorenilor
Obligații neonorate, hotărâri schimbate de la o clipă la alta, funcție de interesele de moment, proiect european din pricina căruia județul nostru poate primi sancțiuni financiare colosale. Iată tabloul sinistru pe care președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, îl pictează de zor. Ignorând, în ciuda semnalelor primite în mod oficial, amenințările IMINENTE la adresa mediului și a sănătății hunedorenilor. Pe înțelesul tuturor
În contextul întârzierii punerii în funcțiune a Centrului de Management Integral al Deșeurilor (CMID) Bârcea Mare, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Hunedoara a autorizat funcționarea a două depozite TEMPORARE de deșeuri municipale, la Petroșani și Deva. Autorizarea s-a făcut SUB CONDIȚIA unor angajamente ferme, scrise, din partea Consiliului Județean Hunedoara și a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor (ADI-SIGD) Hunedoara. Angajamente FERME potrivit cărora CJ Hunedoara (în calitate de titular al Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor) și ADI-SIGD (în calitate de reprezentant al tuturor administrațiilor locale din județ, de pe raza cărora sau colectat deșeurile) se OBLIGAU să asigure transferul deșeurilor municipale de la Petroșani și Deva imediat după punerea în funcțiune a Centrului de Management Integral al Deșeurilor (CMID) Bârcea Mare. Important de precizat: operarea CMID Bârcea Mare a început în luna iulie 2017, acum 4 (patru) ani.
facebook.com/ziarulvaiijiului
Partea bună este că, după începerea operării CMID Bârcea Mare, deșeurile depozitate la Petroșani au fost acceptate la transfer. În cazul Devei însă, au fost transferate la Bârcea Mare aproximativ 46.000 de tone de deșeuri, o cantitate uriașă – alte aproximativ 82.000 de tone de deșeuri municipale – fiind stocată în continuare în depozitul temporar, PESTE termenul autorizat și fără ca CJ Hunedoara și ADI-SGID să ia măsurile pentru respectarea angajamentelor scrise, asumate anterior autorizării depozitului temporar.
Transferul deșeurilor „uitate”…
…de la Deva la Bârcea Mare ar fi trebuit să se încheie la finalul anului 2019, obligația fiind asumată prin Hotărârea nr. 13 din 20 decembrie 2016 a Adunării Generale a ADI-SGID, document semnat de Daniel Andronache, fost vicepreședinte al CJ Hunedoara, cunoscut drept apropiat al lui Laurențiu Nistor, actualul președinte al administrației județene. Dincolo de obligațiile asumate în scris, situația de
astăzi demonstrează faptul că vorba oamenilor lui Nistor, cuvântul dat și asumat prin semnătură, nu face nici cât o ceapă degerată.
Situația la zi\
În solidar, de la data expirării termenului (finele anului 2019), CJ Hunedoara și ADI-SIGD au OBLIGAȚIA ca - până la finalizarea transferului celor 82.000 de tone de deșeuri de la Deva la CMID Bârcea Mare – să asigure mijloacele necesare pentru prevenirea și/ sau
vineri, 23 iulie 2021
stingerea focarelor, în caz de autoaprindere a biogazului de depozit, rezultat din degradarea celor aproximativ 82.000 de tone de deșeuri care nu au fost transferate la timp, dar și măsurile de menținere a indicilor de calitate a apei pe amplasamentul aferent
SGID, și nu numai, asupra faptului că a fost identificată existența unei amenințări iminente cu un prejudiciu asupra mediului în contextul degradării celor cca 82.000 de tone de deșeuri menajere, stocate temporar la Deva, peste termenul autorizat. Toate acestea în condițiile în care nu există nici motive întemeiate și nici situații de forță majoră care să împiedice ADI – SGID, așa cum s-a angajat în decembrie 2016, să transfere întreaga cantitate de deșeuri de la Deva la Bârcea Mare. Așa cum, de asemenea, nu există nici motive întemeiate și nici situații de forță majoră care să împiedice CJ Hunedoara să asigure managementul integrat al întregii cantități de deșeuri stocate temporar la Deva, așa cum a făcut cu cele stocate temporar la Petroșani.
În loc să pună mâna…
…pe lopeți pentru a proteja mediul, calitatea apelor de pe amplasament și sănătatea hunedorenilor, deci să transfere deșeurile degradate de la Deva la Bârcea Mare în regim de urgență, CJ Hunedoara și ADI-SGID au reacționat la măsurile impuse de APM Hunedoara… prin acțiuni în instanță. În 9 iulie a.c., Tribunalul Hunedoara a respins (dosar 1528/97/2021) cererea ADI-SGID de suspendare a executării măsurilor explicit trasate de APM Hunedoara, ceea ce face ca – în continuare și în solidar – CJ Hunedoara și ADI-SGID să fie responsabile pentru luarea măsurilor preventive față de riscul IMINENT al producerii unui prejudiciu asupra mediului ca urmare a degradării deșeurilor stocate temporar, peste termenul autorizat, la Deva.
Realmente halucinant… depozitului temporar. Ceea ce, contrar prevederilor legale, nici vorbă să se întâmple. Încă o dovadă că vorbele lui Nistor și ale oamenilor săi, cuvântul dat și asumat prin semnătură, nu fac nici cât o ceapă degerată. Nistor îi iubește pe hunedoreni până la epuizare și înapoi, dar nici vorbă să acționeze pentru prevenirea detonării acestei bombe cu ceas, o adevărată amenințare pentru mediu și sănătatea hunedorenilor.
Încă din luna aprilie a.c.,…
…ca urmare a informării Comisariatului Județean Hunedoara al Gărzii Naționale de Mediu, APM Hunedoara notificat administrația județeană și ADI-
8
www.zvj.ro vineri, 23 iulie 2021
…este felul în care, funcție de interese de moment, CJ Hunedoara își schimbă atitudinea. Dacă, în 2016 (HCJ 146) și 2017 (HCJ 193), CJ Hunedoara aproba transferuri suplimentare de 13.000 de tone și, respectiv, 57.000 de tone de la Deva la Bârcea Mare, administrația județeană și-a anulat propriile hotărâri în 14 decembrie 2018, prin HCJ 310. Dacă și-ar fi respectat propriile hotărâri (146/2016 și 193/2017), dar și pe cea a ADI-SGID (13/20.12.2016), administrația județeană n-ar mai fi expus hunedorenii unui risc IMINENT de poluare a mediului. După cum Comisariatului Județean Hunedoara al Gărzii Naționale de Mediu a informat deja entitățile implicate, există riscul iminent de autoaprindere a biogazului de depozit, provenit de la cele aproximativ 82.000 de tone de deșeuri municipale degradate, stocate ILEGAL, peste termenul autorizat, un alt risc IMINENT existând în privința indicilor de calitate a
apei (sunt deja, și în acest sens, semnale repetate de alarmă).
Indiferența asta pesedistă…
…cu spume nu poate afecta doar mediul. Europa a dat bani județului Hunedoara tocmai pentru a gestiona eficient deșeurile menajere, pentru a nu polua mediul înconjurător, pentru a nu afecta indicatorii de calitate a apei. Ne-a dat bani pentru ca tot ceea ce ne înconjoară să ne fie prieten și să îi fim, la rândul nostru, prieteni. În condițiile în care, de peste doi ani de zile, de la finele anului 2019, Nistor și ai lui se uită efectiv la această bombă cu ceas, o cantitate uriașă de deșeuri în continuă degradare, un alt risc iminent este acela ca județul Hunedoara să fie obligat să returneze integral sumele uriașe primite tocmai pentru punerea în operă a Sistemului Integral de Gestionare a Deșeurilor. O sumă pe care nici măcar baronii locali PSD, bogați de felul lor, n-ar putea să o pună jos. Vom reveni. Cătălin DOCEA
dezvăluiri
5
6
facebook.com/ziarulvaiijiului
învăţământ
vineri, 23 iulie 2021
INFORMARE
Berbec (21 Mar - 20 Apr)
îndepărtat.
Nu te lăsa intimidat de cei care încearcă să-ţi taie ţie elanul şi mai ales curajul de a visa cu ochii deschişi la un succes încă
Taur (21 Apr - 21 Mai)
Deşi lucrurile păreau să evolueze într-o ciclicitate deja predictibilă, după un şablon foarte bine conturat, azi resimţi o schimbare majoră de ritm.
Gemeni (22 Mai - 21 Iun)
Sfaturile tale sunt primite cu bucurie de cineva care chiar aştepta de undeva o intervenţie divină. Oferă-i ceva din ce ştii, pentru a-l readuce pe un teren sigur.
Rac (22 Iun - 22 Iul)
Toată lumea îţi cunoaşte simţul foarte fin de a observa şi ceea ce alţii nu văd, de a înţelege ceea ce alţii nu înţeleg. Simţi aspectele bune, dar mai ales pe cele rele, dar e perfect aşa, pentru că poţi lua la timp unele măsuri de precauţie.
Leu (23 Iul - 22 Aug)
mica publicitate
Această informare este efectuată de: SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA S.A. (în insolvență) cu sediul social în Municipiul Petroșani, str. Timișoara, nr.2, jud. Hunedoara, Cod 332015, Telefon: +40 254 544312, +40 254 506205, Fax. +40 254 544313, +40 254 506236, email: office@cenhd.ro, web: www.cenhd.ro, ce intenționează să solicite de la ABA Jiu aviz de gospodărire a apelor pentru LUCRĂRI DE INCHIDERE ȘI ECOLOGIZARE - ETAPA II –SECȚIUNEA SUPRAFAȚĂ - REABILITARE ȘI RECULTIVARE (INCINTE, HALDE) PENTRU SUCURSALA EM LONEA, amplasate în Lonea. Această investiție este nouă. În urma procesului de închidere și ecologizare nu vor rezulta ape uzate.. Această solicitare de aviz este conformă cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare. Persoanele care doresc să obţină informaţii suplimentare cu privire la solicitarea avizului de gospodărire a apelor pot contacta solicitantul de aviz la adresa menţionată. Persoanele care doresc să transmită observaţii, sugestii şi recomandări se pot adresa solicitantului.
Prietenul la nevoie se cunoaşte! Nu e un clişeu, e o realitate, pentru că azi vei descoperi ce rol major joci în viaţa altei persoane care trece prin momente dificile.
INFORMARE
mica publicitate
Această informare este efectuată de: SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA S.A. (în insolvență) cu sediul social în Municipiul Petroșani, str. Timișoara, nr.2, jud. Hunedoara, Cod 332015, Telefon: +40 254 544312, +40 254 506205, Fax. +40 254 544313, +40 254 506236, email: office@cenhd.ro, web: www.cenhd.ro, ce intenționează să solicite de la ABA Jiu aviz de gospodărire a apelor pentru „LUCRĂRI DE ÎNCHIDERE ȘI ECOLOGIZARE - ETAPA II – SECȚIUNEA SUPRAFAȚĂ – REABILITARE ȘI RECULTIVARE (INCINTE, HALDE, IAZURI), PENTRU PUNCTUL DE LUCRU SECTOR PREPARARE COROEȘTI’’, amplasate în zona vestică a bazinului minier Valea Jiului, în partea nord-estică a oraşului Vulcan, pe malul drept al Jiului de Vest, situată în zona aşezării Coroeşti. Această investiție este nouă. În urma procesului de închidere și ecologizare nu vor rezulta ape uzate. Această solicitare de aviz este conformă cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare. Persoanele care doresc să obţină informaţii suplimentare cu privire la solicitarea avizului de gospodărire a apelor pot contacta solicitantul de aviz la adresa menţionată. Persoanele care doresc să transmită observaţii, sugestii şi recomandări se pot adresa solicitantului.
Fecioară (23 Aug - 21 Sep)
Concentrează-te asupra dorinţelor celor care îţi sunt alături, pentru că tu deţii soluţia problemelor lor. Nu pretinde altceva decât bucuria lor!
Balanţă (22 Sep - 22 Oct)
Ai încredere în raţionamentele tale, în modul în care analizezi situaţia, pentru că vei înţelege exact cum stau lucrurile pentru a-ţi spune ultimul cuvânt cu luciditate şi maturitate.
Scorpion (23 Oct - 21 Noi)
Spiritul de iniţiativă, energia investită, curajul de a da startul acum şi de a trece la fapte îţi vor fi recompensate cu o evoluţie rapidă şi bună spre ceea ce visezi.
Săgetător (22 Noi - 20 Dec)
Sunt momente când a apela la alţii şi, mai ales, a respecta părerile lor, e salvator, aşa cum se va întâmpla şi astăzi. Lasă încăpăţânarea la o parte şi orgoliul că te descurci şi singur şi ascultă ce spune celălalt.
Capricorn (21 Dec - 19 Ian)
Suferi în sinea ta pentru o dezamăgire de care nu te poţi încă detaşa, deşi nu mai are nicio importanţă în prezent. Din toate înveţi, deci şi acestea probleme de demult şi-au lăsat amprenta asupra omului care eşti acum.
Vărsător (20 Ian - 18 Feb)
Eliberează-te de acele amintiri pe care le tot cari după tine fără rost. Revino cu picioarele pe pământ, concentrat la ce se petrece acum în jurul tău. Prezentul contează!
Peşti (19 Feb - 20 Mar)
Nu sta să tot treci în revistă ce nu ai în acest moment, ci lasă-te dus de cursul firesc al vieţii către ceea ce vei primi de acum înainte. E bine să fii mai recunoscător pentru ceea ce ai obţinut deja, chiar dacă nu e la nivelul sperat. H HO OR RO OS SC CO OP P
8
www.zvj.ro vineri, 23 iulie 2021
DIVERSE
7
8 Liceul Tehnologic Energetic
din judeţ
„Dragomir Hurmuzescu” din Deva – 55 de ani
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, și subprefectul Oana Andreea Biriș au participat joi, 22 iulie, la festivitatea dedicată împlinirii a 55 de ani de învățământ energetic la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva.
Au fost prezenți foști directori și absolvenți ai liceului, profesori și reprezentanți ai autorităților locale județene și locale. Prefectul Călin Petru Marian a transmis felicitări corpului profesoral și i-a asigurat că Instituția Prefectului este și va fi un partener implicat în proiectele școlii pentru un act didactic de înalt profesionalism și susținerea calității educației pentru viitoarele generații. Unitate de învățământ de tradiție în pregătirea specialiștilor din domeniul tehnic, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” și-a diversificat mereu oferta de formare profesională, în funcție de dinamica cererii de pe piața muncii. Astfel, la liceu, pe lângă specializările electrotehnică și mecanică s-a dezvoltat posibilitatea de pregătire în tehnică de calcul și matematică informatică iar la școala profesională elevii sunt pregătiți în meserii specifice domeniului electric, electromecanic și mecanic. BIROUL DE PRESĂ AL PREFECTURII HUNEDOARA
facebook.com/ziarulvaiijiului
vineri, 23 iulie 2021