Ziarul Vaii Jiului
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
Nu există lege
)
împotriva LUI! ADEVĂRU
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, Petroşani
Vulcan
Director:
Cătălin DOCEA
Curs valutar:
1€ = 4,9259 lei 1$ = 4,1259 lei 1₤ = 5,7599 lei
luni, 28 iunie 2021
Anul XIV • nr. 3109 • 8 pagini • Preţ: 1 leu
loc, cumva, una – s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri. Am aflat de ea în dimineața acelei zile, în drum spre primărie, la ședința ordinară de consiliu local din iunie din 25 iunie. Hoții nu s-au atins de legume, ci au înhățat numai o umbrelă din aceea mare și au făcut prăpăd în interior. „E a treia care îmi este furată”, se plânge doamna căreia i-a dispărut obiectul. Și, ca să se observe trecerea lor pe acolo, hoții au spart câte o porțiune de tavan și au distrus fereastra termopan.
Jafuri la foc automat în piaţă
Comercianții care-și desfășoară activitatea în „Prelata Verde” din piața agroalimentară Vulcan sunt la culmea disperării. Săptămâna trecută, noapte de noapte, le-au fost sparte cele două magazii în care-și depozitează marfa.
Ultima spargere
– dacă, până la apariția acestor rânduri, nu a mai avut
„Sigur c-a venit
poliția, dar se vede că degeaba!”, spune unul dintre piețarii păgubiți. Nici de la administrația publică locală, proprietarul amplasamentului, nu se așteaptă la mai mare lucru. S-au ales numai cu promisiunea că cineva va trece pe acolo. Ciudat este că, deși sediul Poliției Locale se află la o aruncătură de bâț de „Prelata Verde”, nu se știe nimic în ceea ce privește identitatea persoanelor care au spart magaziile. Cineva din piață cam bănuiește cine ar putea fi acestea, numai că are impresia că părerea lui nu ar fi luat-n seamă. Oamenii cred că cea mai bună rezolvare ar putea fi montarea de camere de luat vederi care să supravegheze video întregul perimetru al pieței. Gheorghe OLTEANU
2
DIVERSE
Uricani
S-a rezolvat conform procedurilor legale
Undeva la începutul lunii mai, un grup de locatari din blocurile 6-8-10 și 12 din cartierul Sterminos al orașului Uricani a lăsat la primărie o sesizare. Nu au fost primii și, probabil, nici ultimii care au reclamat o asemenea stare de lucruri. Și anume
prezența, de mai multă vreme, a unei autodubițe pe zona verde dintre blocuri. „Sunt câțiva ani de când e acolo, a precizat unul dintre oamenii din cartier. La început nu ne deranja, dar, cu timpul, a devenit atracție pentru șobolani”. Eram în biroul
Vulcan
Nemulţumit c-a fost numit comunist
Septuagenarul profesor vulcănean Spiridon Simion a ajuns la al patrulea mandat de consilier local. Exact la câte a avut ca primar răposatul său coleg de partid și prieten Gheorghe Ile. În plus, dumnealui se poate mândri și cu un mandat de consilier județean.
Ceremonialul învestirii
sale în funcția publică ale cărei îndatoriri și obligații le cunoaște până la ultimul amănunt s-a desfășurat în dimineața zilei de vineri, 25 iunie. La ordinea de zi a ședinței ordinare nu a figurat ca proiect de hotărâre, ci i sa spus „Depunerea jurământului de către dl. Simion Spiridon, al cărui mandat de consilier local în calitate de supleant pe lista Partidului Social Democrat a fost validat de către Judecătoria Petroșani”. Cea care a făcut mențiunea a fost doamna jr. Mihaela Rogobete, secretar al municipiului, secondată de jr. Andreea Buțan. Tot dumneaei l-a invitat la masa prezidiului, ca să jure cu mâna pe Biblie.
Prima nemulțumire
a domnului Simion Spiridon a fosta aceea că, lângă Cartea Cărților, nu se afla și Constituția României. Mai mult i-ar fi plăcut să jure pe Constituție, s-a destăinuit. Emoții nu s-a observat să fi avut, așa că partea aceasta de ceremonial a decurs cum trebuie. Au urmat felicitările, dar fără masă și dans. Astea din urmă e posibil să fi fost, ulterior, la „Asociația
lui Dănuț Buhăescu atunci când a fost reclamată această chestiune. Primarul l-a chemat pe vicele Corneliu Braia și i-a dat dispoziție să se ocupe de problemă. fiind în biroul viceprimarului, l-am întrebat dacă a rezolvat cu autodubița din Sterminos. „Ohooo, a exclamat Corneliu Braia, în nici două săptămâni a dispărut de acolo!”. L-a însărcinat pe Ioan Simion de la Poliția Locală, ca să vadă ce și cum, iar acesta a aflat care-i treaba. Dubița îi aparținea unui bărbat decedat și ea rămăsese în grija mamei sale. De acum încolo s-a trecut la aplicarea procedurilor legale. Femeia a fost de acord ca mașina să fie luată și dusă, spre a fi depozitată, într-un loc anume amenajat pentru asta. Loc în care, mi-a precizat viceprimarul, se află în jur de cincisprezece autovehicule abandonate pe domeniul public în zona spitalului, lângă blocurile 3-4 din Bucura sau în spatele blocului C4 de la strada Muncii. Gheorghe OLTEANU
)
Editor: SC Aldo Detail Direct SRL Petroşani RO 32719137 n J20/82/2014
Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro
Redacţia şi administraţia: 332006 Petroşani, str. Tineretului, cămin 1, etaj 1, camera 337, jud. Hunedoara; 0254.549020 (Telekom fix/fax); 0735.727264 (Vodafone mobil); Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com
facebook.com/ziarulvaiijiului
Domnul Spiridon Simion
le-a mulțumit noilor săi colegi și i-a asigurat că, în calitate de consilier local, va da tot ce are mai bun în el. Că doar duce-n spate peste cincizeci de ani de politică, s-a lăudat dumnealui. Nu a putut să rabde și și-a zis of-ul care-l macină pe dinăuntru. Acela că unii l-au făcut comunist. Cum să fie numit astfel? a răbufnit domnia sa. Dumnealui care – și e prima dată când a menționat acest amănunt – a fost deportat. Sincer, mi-ar plăcea să aud mai multe despre acest amănunt din biografia domnului profesor și, cu acceptul dumnealui, aș putea chiar să scriu ceva despre asta. Gheorghe OLTEANU
Petroșani
S-au semnat contractele pe fonduri europene pentru creșterea eficienţei energetice la cele 5 blocuri turn
Contractele de lucrări (proiectare și execuție) pentru creșterea eficienței energetice la cele 5 blocuri turn au fost semnate săptămâna trecută de responsabilii din cadrul Primăriei Municipiului Petroșani, după nu mai puțin de 7 proceduri de licitație organizate în acest sens de administrația publică locală.
Este vorba despre Bl. 120 și Bl. 122 de pe str. 1 Decembrie 1918, Bl. 22 de pe str. Aviatorilor, Bl. 7 de pe str. Avram Iancu și Bl. 4 de pe str. General Dragalina. Implementarea proiectului vizează creșterea eficienței energetice a imobilelor și scăderea consumului de energie. Contractele au fost adjudecate la valoarea totală de 9.011.349 lei (proiectare și execuție), fonduri europene, iar lucrările vor începe cu partea de proiectare, de 3 luni. După aprobarea proiectelor tehnice, vor demara lucrările propriu - zise prevăzute în contract. La ora actuală, Municipiul Petroșani are semnate contracte de finanțare pe fonduri europene pentru 13 blocuri de locuințe, cuprinse în patru proiecte, respectiv unul cu 5 blocuri, două proiecte cu câte trei blocuri și un proiect care cuprinde 2 imobile. De precizat că lucrările de creștere a eficienței energetice la Bl. 2 de pe str. Păcii au fost deja finalizate, alte două sunt în execuție - Bl. 33 de pe str. Viitorului și Bl. B de pe str. Constructorul, iar celelalte sunt în procedură de licitație. Biroul de presă al Primăriei Municipiului Petroșani
Alaltăieri,
Ziarul Vaii Jiului
Seniorilor Valea Jiului – 2018”, pe care domnul profesor o onorează cu funcția de președinte. Primarul Cristian Merișanu a mărturisit că a avut multe de învățat de la domnia sa și i-a urat activitate rodnică în slujba cetățenilor.
Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0723.446831 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN
COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Gilbert DANCO, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS DTP: Bogdan SOVAGO Publicitate: Mirabela FLEȚAN - 0735.727264 Administrativ / Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839
luni, 28 iunie 2021
Câinii vagabonzi care terorizau orașul vor deveni amintire…
Primăria Petroșani a rezolvat organizarea „Serviciului pentru gestionarea câinilor”
• 27 de câini vagabonzi ridicați de pe străzi în trei săptămâni
Dându-le sarcină precisă să aibă sub observație „Serviciul pentru gestionarea câinilor” din cadrul Primăriei municipiului Petroșani, viceprimarului Mariana Ghioc și directorului DADPP, Ciprian Preda, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi s-a asigurat că în perioada următoare nu vor mai fi nici un fel de probleme rămase nerezolvate la adăpostul de câini din Colonia Petroșani și în ceea ce privește stoparea fenomenului nedorit de câini fără stăpân aflați pe străzi. Aceasta, în condițiile în care încă de la reînființarea acestui serviciu din primărie, deci după „decesul” acelui ADI județean, edilul-șef petroșenean a declarat în repetate rânduri, inclusiv ziarului nostru că, cităm: „Îi asigur pe petroșeneni și pe iubitorii de animale că niciun câine nu va fi eutanasiat, că niciun câine nu va suferi de foame sau de sete și va fi ținut în adăpost în condiții civilizate, noi având în permanență colaborări pe această linie cu ong-uri specializate pe acest segment de lucru”.
Adăpost civilizat de câini
Ținând cont de toate aceste aspecte de mai sus, la finalul săptămânii trecute, viceprimarul Mariana Ghioc și directorul Ciprian Preda au mers la adăpost să vadă și să analizeze cum sunt îngrijite animalele și ce ar mai fi de făcut, în condițiile în care în această perioadă vorbim și de temperaturi ridicate care pot crea disconfort nu doar oamenilor, ci și câinilor vagabonzi cazați aici. Cei doi oficiali din primărie au constatat că în prezent „câinii fără stăpân care se află în adăpost sunt bine îngrijiți, au suficientă hrană și apă asigurate, iar pentru sănătatea câinilor primăria a angajat un tehnician veterinar și a încheiat un contract cu un medic veterinar”. Și că „au fost deja achiziționate 500 kg de hrană specială, iar adăpostul este acum asigurat cu tot ce trebuie pentru a-și desfășura activitatea specifică în cele mai bune condiții, inclusiv cu o ladă frigorifică”. Lucrările de reamenajare a adăpostului continuă și în această vară, pentru ridicarea standardelor de calitate ale serviciilor prestate pentru acești câini vagabonzi.
gestionarea acestui serviciu, că nu de puține ori se fac adopții de către „mari iubitori de animale”. Care, la scurtă vreme, îi lasă din nou în bătaia sorții pe străzi, unde, din când în când le mai aruncă câte ceva de mâncare. Asta nu-i nici o adopție, dragi autointitulați „iubitori de animale”. Trebuie urmărit și acest aspect! Nu de altceva, dar cunoaștem niște „tăntici” care fac treaba asta, sau, mai bine zis au făcut-o în trecut. S-au dus la adăpost, i-au scos și le-au dat drumul în cartier. Să nu mai spunem ce porcăială luau hingherii
de la ele atunci când mergeau să-i readune de pe străzi, unii adevărați dulăi ca au „compostat” oameni. Un cetățean distins din blocul 9 de pe str. Avram Iancu poate depune mărturie cum s-a simțit după ce a fost atacat de câțiva astfel de dulăi de sub o mașină, câini abia scoși din adăpost de două „doamne de bine, mari iubitoare de animale…”.
Program cu publicul la adăpost: zilnic, orele 10,00-11,00. Se pot face donații, dar și adopții!
Pentru toți cei interesați, poate chiar și să doneze alimente sau medicamente, adăpostul din Colonia Petroșani funcționează între orele 8,00-16,00. Programul cu publicul se desfășoară între orele 10,00-11,00. Toți cei care doresc să adopte un cățel, dar pe bune, nu doar pentru o zi, sunt așteptați să se prezinte la reprezentanții acestui Serviciu pentru gestionarea câinilor fără stăpân, unde pot obține toate informațiile și unde pot face toate demersurile. Corneliu BRAN
27 de câini vagabonzi - ridicați de pe străzi în trei săptămâni De la începutul lunii iunie, deci de când a demarat activitatea, 27 de câini au fost strânși de pe străzi și „cazați” la adăpost. Dintre aceștia, 4 au fost adoptați. Alți 9 au rezervare făcută pentru adopție. Asta ar însemna mai bine de jumătate, ceea ce nu este rău!
Atenție la unii așa-ziși „iubitori de animale”!
Atragem însă atenția primăriei și celor ce se ocupă de
8
www.zvj.ro luni, 28 iunie 2021
ACTUALITATE
3
4
SOCIAL
După inundațiile din vara anului trecut a fost „ajutată” cu 1.500 lei,
Familia Mucz așteaptă încă ajutorul consistent al Guvernului României
Remember iunie 2020 – vestul Văii Jiului: un an de la dezastru!
Viitura de groază ce a avut loc în vestul Văii Jiului în noaptea de 25 spre 26 iunie 2020, după cele mai puternice ploi ce au avut loc în regiunea noastră de când se fac măsurători (asta după cum neau confirmat atunci hidrologii de la Apele Române -SHI Petroșani, cu apă căzută din cer în doar câteva ore de peste 205 l/mp și când pe Jiu s-au înregistrat 315 m/ s la Iscroni, de asemenea un debit istoric), a adus atunci urgie pentru mai multe familii din Uricani. Practic, atunci, câteva gospodării din satele Uricaniului au fost de-a dreptul „spălate” și răvășite de apa nămoloasă și plină de aluviuni și de resturi de copaci smulși de furia Jiului de Vest. A rămas în urmă nămol cât cuprinde și daune de neimaginat pentru bieții momârlani din zonă, mai ales pentru cei care aveau gospodăriile destul de aproape de albia râului învolburat. Animale înecate sau duse de ape, case și beciuri inundate, clădiri ce adăposteau animale distruse sau înnămolite, livezi și curți aproape distruse, cu pomi smulși și cu noroiul de peste un metru pe toată suprafața lor, și câte și mai câte, a fost „tabloul” sumbru rămas în urma potopului din acel iunie 2020 foarte trist. Un iunie trist de două ori pentru cei din vestul Văii Jiului, în sensul că nu ajungea pandemia și ce a fost legat de ea, cu stări de urgență și așa mai departe, că a mai venit și apa nămoloasă și murdară, ca să inunde și să facă viața și mai grea gospodarilor din vestul Văii Jiului!
redacției ne-a sosit un mesaj, însoțit de câteva poze. Un cetățean din Sighișoara, pe nume Hans Hedrich, ne-a reclamat faptul că „familia Mariei Mucz, o doamnă în vârstă al cărui soț zace paralizat la pat”, fără ca autoritățile locale, județene, dar mai ales Guvernul României, cel care era în drept să ajute cel mai mult prin fondul de Urgență, să fi compensat „pierderile enorme suferite”. „Atașez câteva fotografii făcute de mine, numărul de telefon al doamnei Mucz, care m-a sunat astăzi disperată, cu rugămintea să o ajut”, ne-a informat și la final ne-a mulțumit anticipat sighișoreanul.
Unde este ajutorul REAL ce ar trebui oferit, prin Constituție, de Statul Român? Luați exemplu Germania, stat membru UE ca și noi! Cunoscând dramele suferite atunci de cetățeni și cunoscând metehnele guvernanților de la orice partide, atunci când e vorba să dea bani, că de luat când e Statul Român ne ia cu două mâini nu cu una, am luat la modul cel mai serios această petiție. Primul pas făcut a fost să vorbim cu doamna Mucz, urmând ca după ce se întoarce din concediu să vorbim și cu
primarul Dănuț Buhăescu despre această situație și să vedem care ar mai putea fi ajutorul dat de primăriei acestei familii greu încercate. Adică ce demersuri ar mai putea face edilul șef și primăria la guvern, ce ajutor cu utilaje și oameni s-ar mai putea oferi în această perioadă de vară pentru refacerea la exterior a gospodăriei, alocarea unui nou sprijin financiar, prin Prefectura Hunedoara via Guvern și alte lucruri importante pentru ca viața acestei familii să reintre în normalitate. Doar vorbim de un Stat cu drepturi depline în cadrul UE, care are trecut în Constituție că cetățenii trebuie apărați și ajutați în astfel de cazuri și de calamități, nu doar aiuriți cu câteva sute de euro și cu asta basta! Iar apoi doar laude că s-a făcut și s-a dres, iar omul, în acest caz, bolnav și bătrân și fără puterea de a se ajuta singur, rămâne cu mai nimic din pagubă! Întrebăm, oare în Germania, ca să dăm un exemplu, lucrurile ar fi stat la fel într-un astfel de caz? Ar fi primit familia Fritz, octogenară, fără putere, doar vreo 300-400 de euro, niște pături și vreo două baxuri de apă, un excavator care să lucreze o oră-două? Și apoi Dumnezeu cu mila? Credem cu tărie că nu. În acest sens dăm exemplul inundațiilor din februarie 2021 din Germania, din zona unde se întâlnesc apele Mosela și celebrul Rin, cu orașele Köln, Düsseldorf și Regensburg! Cei afectați serios au primit din partea guvernului mii de euro, plus materiale de construcții ca să-și refacă rapid gospodăriile! Aceasta, pe lângă partea cu despăgubirea primită pe polițele de asigurare: alte câteva mii sau chiar zeci de mii! Bine, familiile de germani au în general asigurare încheiată pentru așa ceva, pentru care plătește fiecare lunar sau anual bani serioși, pentru că există tradiție în acest sens, dar și o putere financiară de zece ori mai mare decât la noi. Dar asta e o altă discuție… Românul deocamdată nu e pregătit și nu
Ajutor mai mult de formă dat de guvern celor mai sinistrate familii
La câteva zile după acel dezastru, scriam în ZVJ despre eforturile susținute ale primăriei din Uricani în a da ajutor sinistraților, dar și de faptul că o comisie din cadrul Prefecturii Hunedoara face o evaluare a situației și Guvernul României va sprijini ulterior cu bani și materiale de construcții pe cei îndreptățiți. Apoi, după o altă perioadă de timp, tot în ZVJ menționam că guvernul a aprobat și a transmis bani pentru cei din gospodăriile afectate de viitură. După aceea, mulți dintre politicienii partidului aflat la guvernare au început cu laudele, că ce bine și ce frumos e totul, că, iată „guvernul a alocat deja fonduri”. Deși, sumele primite de cetățeni, în cele mai grele cazuri, au fost, să recunoaștem cu toții, modice. Cu banii respectivi multe din aceste familii din Uricani sau Lupeni (vreo 20, cel puțin, afectate serios) nu au reușit să-și acopere nici măcar un sfert din pagube!
Ziarul Văii Jiului și Yacht4You oferă o reducere personală de 100 de euro inițiatorilor de grupuri care rezervă un circuit pentru lunile iunie și august 2021. Trimite un sms sau un mesaj WhatsApp la 0753 126 099 și vei primi codul de reducere utilizabil în procedura de rezervare.
Hans Hedrich din Sighișoara reclamă un caz din Uricani Am revenit cu acest subiect trist deoarece zilele trecute pe adresa
facebook.com/ziarulvaiijiului
luni, 28 iunie 2021
există cultura împământenită pentru astfel de polițe de asigurare, dar, în 60% din cazuri, conform statisticilor, nici venituri suficiente ca să se plătească lunar sau anual pentru o asigurare mai serioasă a gospodăriei în caz de astfel de dezastre! Tocmai de aceea, tot guvernanții români trebuie să lucreze mai mult la chestiunea asta, reușind să convingă marea majoritate a celor ce dețin case și gospodării la sate de necesitatea acestor polițe de asigurare, astfel încât pe viitor guvernul să nu mai suporte singur cheltuielile în astfel de situații. Asta raportat și cu creșterea veniturilor românului, că altfel n-ai ce să ceri mai mult pentru 60% din populație! Dar, ca să nu lăsăm scuza asta în picioare, de care s-ar putea agăța unii și alții, mai ales autoritățile centrale, repetăm, Constituția României și drepturile omului impun ca și cetățeanului român, în astfel de situații, să fie ajutat și protejat așa cum trebuie de autoritățile centrale și cu asta punct, că toată lumea plătește taxe și impozite și a muncit o viață pentru țara asta! Deci, Statul Român să nu să se mai prefacă că ajută, domnilor guvernanți, aruncând câțiva firfirei omului, exact ca unui câine flămând o bucată de pâine mucegăită, cum a fost și în acest caz de care vorbim! Drept dovadă veți auzi ce ne spune continuare doamna Mucz!
o junincă, cotețele cu păsări, grădina a fost făcută de jale, holda a fost pusă la pământ, gardurile… Apoi, mobila din casă a fost afectată, iar sub casă, beciul și fundația - nu mai vorbesc. Biserica și neamurile ne-au ajutat cu subsolul, și am băgat de 40 de milioane de lei (4.000 lei) 8 mc de beton, că a venit o betonieră mare. Ușile și geamurile le-am făcut tot noi, cu ajutor din partea unor neamuri și oameni, dar mai mult nam putut. Mașina de spălat, mobila sunt stricate. Absolut tot ne-a stricat atunci, bine că am rămas în viață! Am rămas cu mâinile goale, cum se zice… Domnule dragă, că mă întrebați de ce ajutor am primit din partea Statului Român, am primit prin poștă de la Prefectura Hunedoara 1.500 lei. Acesta ne-a fost tot ajutorul în bani de la Stat. Știu că pe tabelul acela au fost 12-13 persoane cu gospodării, din Câmpu lui Neag și
Octogenara Mucz din Uricani: „Domnule dragă, că mă întrebați de ce ajutor am primit din partea Statului Român, am primit prin poștă de la Prefectura Hunedoara 1.500 lei. Acesta ne-a fost tot ajutorul în bani de la Stat”
„Nu ne bagă nimeni în seamă! A trecut un an și ori pe unde am făcut demersuri n-am primit nici un răspuns. Ne-a luat viitura grajdul, cu șotru cu tot și Valea de Brazi. Dar la noi, cred și susțin, a fost cel mai mare dezastru. Au fost și de la Pro TV și alții din televiziune, au arătat cu imagini… dar degeaba, nimeni și nimic. Evaluări s-au făcut atunci, dar cum s-au făcut ele nu știu, că am primit atât de puțin încât cu banii aceia mai nimic nu am putut să facem. Ce să faci cu 1.500 lei la atâtea pagube. Iar cine nu crede, să îl ajute Dumnezeu să ajungă aici, la noi, să vadă! Atunci poate ne-ar crede, ferească bunul Dumnezeu pe toată lumea de așa ceva! Toată lumea se miră acum, când vine să vadă, sau vecinii, care știu, de acest ajutor foarte mic primit! Oare unde să mai fac demersuri? În străinătate la drepturile omului, unde? Că a trecut un an și noi așteptăm cred că degeaba, că nimeni nu ne mai
8
www.zvj.ro luni, 28 iunie 2021
ajută! La județ am făcut, la ape am făcut, la prefectură am făcut. La guvern nu am făcut, dar am făcut la prefectură, care ni s-a spus că de guvern aparține. Am făcut și pe plan local, dar știm că la bani nu depinde de ei, eventual să ne ajute cu utilaje și oameni să mai reparăm pe-aici, asta s-ar putea cred, unde să mai facem? Sunt supărată și pentru faptul că aruncă toți răspunderea unii pe alții când îi întrebi, dar cred că guvernul ar fi cel în măsură să ne ajute, că neau spus atunci că există fond de Urgență. Unde e acel fond, că din el ne-au alocat 1.500 lei. Nici măcar materiale de construcții n-am primit, cum prin alte părți din țară am văzut la televizor că sau dat”, ne-a declarat supărată și afectată în tot ceea ce a susținut, doamna Mucz, o octogenară care are dreptate 100% în tot ceea ce spune.
Răspunsul primarului Buhăescu va veni prin fapte, suntem convinși de asta! Oare guvernul va face și el dreptate în acest caz, cum ar trebui de fapt să fie?
Peste câteva zile vom publica și răspunsul primarului Uricaniului. Care, cu siguranță, după cum îl știm, va încerca să reia în forță demersurile către autoritățile centrale și care va găsi soluții și cu utilajele și meseriașii de care vorbea doamna Mucz. Măcar ce se va putea face pe plan local, cu siguranță, se va face în această vară. Restul va fi de competența guvernului, să repare această greșeală, acest „ajutor” minuscul care n-are nicio treabă cu realitatea. Așa e și normal într-o țară civilizată, ce pretinde că e membră UE cu drepturi depline. Corneliu BRAN
SOCIAL
5
6
din judeţ
Ambasadorul Vietnamului – în Hunedoara
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a primit săptămâna trecută vizita ambasadorului Republicii Socialiste Vietnam, E.S. Domnul Dang Tran Phong.
La întâlnirea care a avut loc la Instituția Prefectului au participat subprefecții Oana Andreea Biriș și Lorincz Szell. Din delegația vietnameză au făcut parte secretarii responsabili de relații economice și schimburi de forță de muncă, dintre România și Republica Socialistă Vietnam. Au fost discutate posibilitățile de schimburi comerciale și de forță de muncă dintre județul Hunedoara și regiuni ale Vietnamului, în condițiile în care între cele două există relații diplomatice și economice de peste 70 ani iar în urmă cu doi ani, între Republica Socialistă Vietnam și Uniunea Europeană a fost semnat un „Acord de liber schimb”. E.S. Domnul Dang Tran Phong a transmis prefectului Călin Petru Marian că vizita în județul Hunedoara are drept scop inițierea unor colaborări între oamenii de afaceri români și vietnamezi, în industrie, construcții și agricultură, dar și pentru un schimb de experiență în domeniul universitar. Prefectul județului Hunedoara le-a spus înalților oaspeți că, pentru mediul de afaceri hunedorean, schimburile de informații referitoare la identificarea priorităților economice sunt deosebit de importante și pot determina, relații comerciale concrete. În acest sens, va transmite agenților economici hunedoreni interesați, informații referitoare la oportunitățile unor afaceri cu parteneri comerciali din Republica Socialistă Vietnam.
facebook.com/ziarulvaiijiului
ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL – CELEBRATĂ DE PREFECTURĂ
În „Piața Tricolorului” din Deva s-a desfășurat sâmbătă, 26 iunie, ceremonialul public organizat cu ocazia sărbătoririi ZILEI DRAPELULUI NAȚIONAL.
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, în alocuțiunea sa, a prezentat semnificația acestei zile dedicată Tricolorului, simbol al unității și identității naționale: „...De peste 150 de ani, Tricolorul a fost martor al marilor evenimente din istoria neamului românesc. Drapelul României se distinge prin semnificaţie, profunzime şi încărcătură spirituală: are cele 3 culori împărțite în mod egal, reprezentând principiul egalității, iar orientarea culorilor în sus, semnifică verticalitatea. Dedicăm această zi tuturor celor care, în vremurile noastre, onorează țara și drapelul național, făcându-și datoria cu dedicare, profesionalism și curaj, în țară sau în afara granițelor, dar și celor care, prin performanțele obținute în diferite domenii, au făcut ca Tricolorul să fie înălțat pe cel mai înalt catarg. Avem datoria morală să facem cinste Tricolorului, în fiecare zi, oriunde ne-am afla!” – a transmis celor prezenți la ceremonial, prefectul Călin Petru Marian. Pagină realizată cu sprijinul Biroului de Presă al Prefecturii Hunedoara
luni, 28 iunie 2021
Berbec (21 Mar - 20 Apr)
Dacă vezi că s-au aliat o grămadă de rivali împotriva ta şi se opun cu vehemenţă părerilor tale, ar fi bine să nu ţii cont de aceştia. Dacă vrei ceva anume, poţi obţine prin forţe proprii, chiar şi fără acceptarea lumii!
Taur (21 Apr - 21 Mai)
Ceva nu mai merge în relaţia de suflet, eşti blocat într-un punct fragil pe care nu prea ştii cum să-l gestionezi, dar la originea acestui hop e o banală replică prost interpretată.
AutO
• Logan Prestige 1.0 SCE, înmatriculat 2018, alb, 119.000 km, 6500 euro sau predare leasing (mai sunt 24 rate) Telefon: 0761756839
mica publicitate
tRANspORt
mica publicitate
INFORMARE
mica publicitate
Firmă de transport din Valea Jiului efectuează transport persoane, colete și platforma auto România – Germania și retur, cu plecări săptămânale. Relații la telefon 0723.657774
Gemeni (22 Mai - 21 Iun)
E nevoie de o discuţie sinceră faţă în faţă cu persoana iubită, pentru a vă aduce unul altuia unele explicaţii menite să restabilească adevărul în relaţia voastră.
Rac (22 Iun - 22 Iul)
Ai acces la mai multe surse de informare din care extragi o mulţime de detalii importante pentru ceea ce faci. Totul e să le cauţi!
Leu (23 Iul - 22 Aug)
Eşti axat pe ce va fi în viitor, fără să te mai preocupe trecutul şi bine faci! Dacă îi mai atragi şi pe cei dragi alături de tine în acest demers, succesul este tot mai aproape!
Fecioară (23 Aug - 21 Sep)
rea ta.
Te-ai blocat într-o rutină în care nimic nou nu se mai întâmplă. În loc să stai şi să aştepţi o minune, mai bine ai folosi acest repaus în favoa-
Balanţă (22 Sep - 22 Oct)
Priveşte totul cu detaşare, fără să pui la suflet un banal insucces, pentru că nimic nu e veşnic: nici norocul, nici nenorocul.
Scorpion (23 Oct - 21 Noi)
concret.
Ai în preajma ta oameni pe care te poţi baza, în care poţi avea încredere, de la care vei primi soluţii practice, idei profitabile, sprijin
Săgetător (22 Noi - 20 Dec)
Dacă asculţi ce-ţi spune lumea, ajungi să nu mai duci la capăt ce ai început, pentru că te laşi influenţat de zvonuri, bârfe şi emoţiile negative ale celorlalţi.
Capricorn (21 Dec - 19 Ian)
Chiar dacă atmosfera devine ceva mai tensionată în jurul tău, nu o privi ca pe un atac la persoană, ci ca pe motivaţia perfectă să te implici trup şi suflet pentru a arăta că eşti bun.
Vărsător (20 Ian - 18 Feb)
Chiar dacă eşti implicat într-un proiect de lungă durată, nu te aştepta ca lucrurile să evolueze lin, în acelaşi ritm, de la un capăt la altul. Mai apar şi hopuri pe parcurs, şi ocolişuri, şi întârzieri, dar toate au un scop.
Peşti (19 Feb - 20 Mar)
Uneori, cele mai bune schimbări în viaţă le faci la furie, într-un moment de tensiune în relaţia cu cei care nu te înţeleg.
HOROscOp
8
www.zvj.ro luni, 28 iunie 2021
S.C. SELMI WOOD CONCEPT S.R.L. anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul “Construire centrală termică”, propus a fi amplasat în Petrila, loc. ap. Jieț, str. Jieț nr. 160/1, județul Hunedoara. Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul A.P.M. Hunedoara din Deva, str. Aurel Vlaicu nr. 25, în zilele de luni până joi între orele 8 - 16,30 si vineri între orele 8 14, precum și pe adresa de internet apmhd.anpm.ro. Publicului interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare la sediul A.P.M. Hunedoara în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a A.P.M. Hunedoara.
cONvOcARE
mica publicitate
ANuNţ
mica publicitate
Asociaţia de proprietari Independenței 2 convoacă Adunarea Generală în data de 12.07.2021, ora 13:00, la sediul asociației. În cazul în care nu se întruneşte numărul statutar de membri, adunarea generala va avea loc în data de 26.07.2021, începând cu ora 13:00 Președințele asociației
Găsit cercel de aur în zona centrală a Petroșaniului. Relații la tel.: 0720246513. Nu pretind recompensă.
INFORMARE
mica publicitate
Aceasta informare este efectuată de Primăria Municipiului Petroșani, strada 1 Decembrie 1918 nr.93, telefon 0254 541220, ce intenţionează să solicite de la Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Jiu avizul de gospodarire a apelor pentru proiectul „Linia verde de autobuze electrice între Petrila-PetroșaniAninoasa-Vulcan-Lupeni-Uricani–Green line Valea Jiului – Componenta 1 tronson Petroșani”. Aceasta solicitare de aviz este conformă cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Jiu Craiova, Bld. Nicolae Romanescu, nr.54, Craiova, Dolj, 200738. Telefon 0251-426 655, 0251-426 654 în zilele de luni până vineri între orele 730 – 1530 și la sediul Primăriei Municipiului Vulcan, B-dul Mihai Viteazu, nr.31, jud. Hunedoara în zilele de luni până joi între orele 800 – 1600 și vineri între orele 800-1300 lider de proiect . Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Jiu.
DIVERSE
7
8
Un poem de Marian Boboc:
CENACLUL BOEMA
POETE, AJUNGE CU VORBA!
scriu pe sângele meu ca și cum aș bea cu prietenii pentru ultima oară nu e târziu nici devreme încremenit e aerul păsările abia de mai zboară
în oglinda sticlelor mă bărbieresc ay cum îmi mângâie briciul obrajii ca un vânticel de primăvară singurătatea există doar atunci când sunt înconjurat de rădăcini
care cresc din mine care beau din mine până devin un deșert de cioburi
nopțile mi le duc lângă o apă în care înoată luna și stelele și inima mea nu se lasă înecată e bine la mine în cort pământul e scris de sângele fiarelor pe care le-am răpus nu îndemn pe nimeni să-mi urmezi calea e grea și de neînțeles pentru cei care nu iubesc furnicile pentru cei care alungă tristețea cu gesturi obscene
urmele fiarelor sunt acoperite de cuvinte și de spaime și de tunete și de răgete și de atâtea și atâtea închipuiri poete, ajunge cu vorba
la noapte dăm petrecere pe leii savanei
la noapte vom fi curajoși pentru prima și ultima oară
facebook.com/ziarulvaiijiului
luni, 28 iunie 2021