2304 mie 22 nov 2017

Page 1

Ziarul Vaii Jiului

Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul

Nu există lege

)

împotriva LUI! ADEVĂRU

Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

Director: Cătălin DOCEA

Redactor şef: Marian BOBOC

Curs valutar: 1€ = 4,6551 lei 1$ = 3,9650 lei 1₤ = 5,2461 lei

Nistore, retrage-l pe Drăgoi! „Ziarul Văii Jiului” îi cere din nou lui Laurențiu Nistor retragerea pensionarului Nicolae Drăgoi din fruntea Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului „Minvest” S.A. Deva și înlocuirea acestuia cu un

miercuri, 22 noiembrie 2017

Anul X • nr. 2304 • 8 pagini • Preţ: 1 leu

Am aflat de la medicul Adrian Cioran

Topul câinilor vagabonzi în Valea Jiului

Deşi e lună de post, la Petroşani „nunţile” sunt în toi! Din imaginile surprinse de un cititor al ziarului nostru vă daţi seama că vorbim de o „nuntă câinească” cum se spune în folclor. „Este a doua surprinsă de mine în oraş, pe prima am ratat-o, că n-am fost pe fază s-o fotografiez. Era prin Dimitrov. A doua, cea de faţă, este în centrul Petroşaniului, după cum vedeţi lângă primărie. Pozele au fost făcute sâmbătă la prânz. Vreau să-i întreb prin intermediul ziarului dumneavoastră pe cei de la serviciul specializat de ecarisaj, care din câte ştiu e în cadrul unui ADI, la care plătesc şi primăriile din toată Valea, ca şi cele din judeţ (deci noi, toţi), de ce sunt încă atâţia câini pe străzi şi când vom scăpa de ei? Că nu vă supăraţi, dar când sunt în călduri câinii pot deveni şi deosebit de periculoşi dacă li se pare că-i deranjezi. Dacă trece cumva fetiţa mea de 10 ani pe lângă această haită când vine sau când merge la şcoală, pot fi sigur că n-o muşcă un astfel de dulău maidanez?”, ne-a spus petroşeneanul Remus H., cel care ne-a transmis şi imaginile de care vorbeşte.

Răspunsul medicului Adrian Cioran

I-am adresat această întrebare domnului doctor Adrian Cioran, preşedintele ADI Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân. „Da, cred şi eu că e revoltător şi temător să vezi o haită de câini care aleargă pe trotuare, străzi şi zone verzi după o femelă în călduri. Este suficient să apară o astfel de femelă şi până la 3 kilometri orice câine mascul simte estrogenii şi încet, încet se adună lângă ea. E adevărat, Doamne fereşte, de lucruri rele ce pot să apară... Se pot întâmpla multe cu aceste haite şi de aceea e bine ca lumea să ne anunţe când ele apar, iar noi vom lua imediat măsurile ca aceia din haită şi femela să fie capturaţi şi duşi la cele două adăposturi, vorbesc de Valea Jiului, anume de adăposturile de la Petroşani şi Uricani. Vreau să-i transmit domnului care v-a sesizat că eu, personal, mă deplasez în teren zil-

nic, oamenii noştri la fel, iar unde avem semnale şi sesizări întotdeauna acţionăm. Tot personal, ţin legătura săptămânal cu spitalele pentru a avea o evidenţă a muşcăturilor, ştiind astfel şi de localităţile şi zonele unde avem câini agresivi, luând apoi măsurile ce se impun. De exemplu, în Valea Jiului avem în ultima lună 15 cazuri de muşcături. Ar fi bine să nu fi fost niciuna, dar faţă de ce era altădată e diferenţă nu mare, ci foarte mare! Dar şi această situaţie e relativă, discutabilă, în sensul că nimeni din cei muşcaţi de câini nu declară că a fost muşcat de propriul câine - cazuri întâlnite destul de des din mai multe motive, inclusiv din cauza agresiunii de către om a patrupedului, câinele ripostând uneori -, sau de câinele vecinului, deoarece, dacă ar face asta, în mod teoretic prevenţia antirabică ar trebui plătită. Aşa, cei mai mulţi spun că au fost muşcaţi de un maidanez, de un câine fără stăpân, şi cu asta... basta. Nu mai plăteşte cel al cui a fost câinele! Bine, ideal ar fi ca nici măcar un om să nu fie muşcat de un câine fără stăpân, dar asta încă nu se poate, deoarece încă ei mai sunt pe străzi. Oricum, tot ce adunăm, îi sterilizăm şi îi microcipăm, astfel că în cazul că cineva îi adoptă ei sunt înregistraţi. Iar dacă li se dă iar drumul pe străzi, cum unii aşa-zis iubitori de câini mai practică prin cartiere, atunci a doua oară dacă-i prindem îi atenţionăm pe respectivii, iar dacă se repetă şi a treia oară, atunci regula e clară, nu-i mai pot adopta. Valea Jiului chiar stă bine la capitolul acesta, mulţi câini de la adăpostul din Petroşani sau Uricani fiind adoptaţi de cetăţeni, cei mai mulţi oameni de bună-credinţă”, ne-a răspuns Adrian Cioran.

Toate primăriile cu plăţile cotizaţiilor la zi

L-am mai întrebat de situaţia financiară a plăţilor făcute de primării către acest ADI. „Da, există în continuare întârzieri de plată de la mai multe administraţii publice locale. Dar din Valea Jiului toate primăriile sunt cu plata la zi, fapt pentru care prin intermediul acestui articol pe care-l faceţi pentru ziarul regional, ZVJ, le mulţumesc celor responsabili, conducerilor primăriilor şi consilierilor locali. De partea cealaltă, deşi noi ne-am făcut treaba şi cei responsabili recunosc acest lucru, dumnealor nu prea plătesc la timp sau cum ar trebui. Şi aici, că m-aţi întrebat care sunt acele primării, menţio-

inginer (fie el și membru PSD) care va rămâne pe drumuri după „succesul” istoric al PSD și Sindicatului „Muntele” de a închide Mina Lupeni.

nez primăria din Şoimuş, numărul unu la restanţe de departe, pe vreo doi ani, 2016 şi 2017, primăria din Geoagiu, primăria din Baru – cu specificaţia că zilele trecute au plătit, dacă bine reţin, restanţa din 2016 şi a mai rămas anul în curs”.

Din 5.000 de câini vagabonzi în 2012, mai sunt vreo 700

Am fost interesați să aflăm care ar fi topul localităţilor din Valea Jiului în ceea ce priveşte numărul de câini fără stăpân de pe străzi şi cartiere. „Cifra totală a acestor câini fără stăpân e acum undeva sub 700. Din păcate, ea mai creşte uneori din cauză că în Vale se importă, dacă pot spune aşa, câini din alte părţi, cum ar fi, de exemplu, judeţul vecin, Gorj. Mi-aş dori să am mai puţini câini veniţi dinspre Defileul Jiului, lăsaţi undeva în defileu, dar în apropiere de Livezeni, câini care apoi străbat cu uşurinţă câţiva kilometri şi o iau de la intersecţia de la Livezeni înspre Petroşani sau Iscroni-Vulcan. Da, aşa este şi mi-aş dori ca organele abilitate, poliţia de circulaţie, poliţia, poliţia locală să identifice până la urmă pe aceşti transportatori de câini, de care unele UAT-uri se spală pe mâini, considerând că e mai simplu şi mai ieftină această soluţie. Mi-aş mai dori ca odată şi odată cineva să filmeze sau să fotografieze acele maşini, în momentul când se dau drumul la câini din ele. Că ştiţi cum e, fără probe, prinde orbul, scoate-i ochii. De ani de zile ne confruntăm cu acest lucru şi de aceea cetăţenii văd uneori câini, dulăi de-a dreptul care par dezorientaţi şi pe care nu i-au mai văzut. Referitor la un aşa-zis top, cred că în Vale ordinea ar fi următoarea: cei mai mulţi sunt încă la Petroşani, urmat de Vulcan, Petrila, Lupeni, AninoasaIscroni şi Uricani. Dar repet, sub 700 în toată Valea în prezent, în condiţiile în care în 2012, la începutul acestui ADI, erau circa 5.000! Să sperăm că în următorii ani vom avea mult mai puţini în condiţiile în care acest ADI va fi sprijinit în continuare”, a mai menţionat Adrian Cioran. Corneliu BRAN


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.