Ziarul Vaii Jiului
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
Nu există lege
)
împotriva LUI! ADEVĂRU
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani
Vulcan
Director: Cătălin DOCEA
Redactor şef: Marian BOBOC
Curs valutar: 1€ = 4,5133 lei 1$ = 4,2548 lei 1₤ = 5,2827 lei
miercuri, 12 aprilie 2017
Anul X • nr. 2156 • 8 pagini • Preţ: 1 leu
Culturi de bureţi de fag pe ceasurile solare dacice
Cele două ceasuri solare aşa zis dacice din partea de jos a Bulevardului Mihai Viteazul din Vulcan arată, încet, încet, ca nişte veritabile vestigii istorice. Ba, mai mult, ele au început să producă.
Ideea asta cu amplasarea
unor butuci de stejar în mijlocul celor două sensuri giratorii – cel de la „Unic” şi cel de la „C.A.P.” – i-a venit proiectantului care ne-a blagoslovit cu bulevardul redus, practic, la două alei. După ce, la mijloc, i-a tras câteva căzi de baie imense, pe care unii le numesc vălaie, pompos denumite oficial fântâni arteziene. La vremea aceea s-a spus că lemnele acelea ar reprezenta ceasul solar dacic. Cum romanii au omis să lase urme ale ornicelor aduse de soldaţii legiunilor care, ulterior, au socializat în mod plăcut cu femeile dace, vulcănenii au fost nevoiţi să le accepte pe cele utilizate de vajnicii tarabostes. Fiindcă îmi închipui că numai ei puteau să-şi construiască astfel de ceasornice în curtea casei.
Aşadar, vulcănenii
au înghiţit găluşca, deşi unii s-au cam mirat că acela de la „Unic” avea iniţial douăzeci şi unu de butuci de lemn. Am zis iniţial, fiindcă, acum, „ceasul” de aici mai are în componenţă doar douăzeci de corpuri cilindrice de lemn de stejar. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu cel lipsă. E posibil să fi fost luat de acolo când ceasurile s-au dat cu o oră înainte. După ce a devenit foarte uşor, ca să cercetezi pe Google, vulcănenii au tălmăcit că, de fapt, ceasurile lor solare au foarte pu-
ţine în comun cu cele ale strămoşilor noştri. Acelea erau construite deştept. Aveau 101 stâlpi, 13 lespezi, opt grupe de câte opt stâlpi, mă rog, erau o complicăciune pe care trei profesori au desluşit-o doar după ce s-au aplecat să cerceteze mai atent calendarul de la Sarmizegetusa. De unde reiese că aburelile din mijlocul giratoriilor vulcănene au fost montate, de fapt, ca să încurce vizibilitatea din aceste sensuri. Mă mir că cei de la Rutieră nu s-au sesizat încă.
Partea bună
este însă că instalaţiile de lemn aşa-zis solare au început să producă. Firav, pentru moment, fiindcă doar pe câţiva butuci de stejar au crescut bureţi de… fag ceva mai mari. Ceilalţi sunt doar populaţi cu mici culturi. Nu cred că aceştia îi vor tenta pe amatorii de ciuperci, aşa că minunăţia ar putea fi exploatată în scopuri turistice. Avem deja „Ciuperca lui Ile”, aşa că de ce nu am avea şi ceasurile solare dacice cu bureţi? Lăsând gluma la o parte, după ce că încurcă circulaţia auto, stâlpii ăştia de lemn se degradează văzând cu ochii. Vreo câţiva pensionari de la „Ciupercă” au auzit, numai ei ştiu de unde, că s-ar intenţiona schimbarea lor cu alţii sănătoşi. Ceea ce ar însemna alţi bani, altă distracţie, au comentat ei îngroziţi. De aceea a fost de părere unul dintre ei, s-ar putea proceda şi altcumva înainte de… a-i lăcui. Nu, nu mai spun nimic, fiindcă i-aş da idei conducerii administraţiei publice locale. Ceea ce ar însemna studii de fezabilitate, proiecte etc. Aşa că e mai bine ca butucii solari să fie lăsaţi aşa cum sunt. Pentru că, aşa cum se observă, tot vor pleca, încet, încet, unul după altul… Gheorghe OLTEANU
Zilele lui Stamin Purcaru în fruntea CA al CEH sunt numărate Ca preşedinte al Consiliului de Administraţie (C.A.) al Complexului Energetic Hunedoara în acest nou mandat, Ion Stamin Purcaru nu m-a impresionat decât cu numărul şedinţelor CA pe care le-a convocat. Nu ştiu dacă e plătit după câte şedinţe convoacă sau la câte participă, dar dacă este aşa, atunci există o explicaţie rezonabilă (şi consistentă la buzunar). Mâine Curtea de Apel din Alba Iulia ar putea hotărî intrarea în insolvenţă a CEH. În acest caz, Ion Stamin Purcaru dispare din peisaj, ştiut fiind faptul că în cazul insolvenţei consiliul de administraţie dispare. Dacă onor. Curtea de Apel Alba Iulia respinge apelul la cererea de insolvenţă a CEH, Stamin Purcaru rămâne preşedinte al C.A. al C.E.H. Nu ştiu câte şedinţe va mai convoca, dar ştiu că pesediştii din prima linie sunt tare-tare necăjiţi pe el. Nu ne referim la Nistor Laurenţiu, prietenul lui Purcaru (posibil de când Stamin robotea pe la PD), ci la alţi băieţi din PSD care sau luptat cu d-alde Nica în campania electorală, până a câştigat PSD alegerile şi până a fost cocoţat în vârful CA al CEH numitul Stamin Purcaru. Aceşti băieţi sunt taaare mâhniţi că Purcaru face pe şmecherul şi că nu a schimbat în desele sale şedinţe de CA niciunul din incompetenţii numiţi de Guvernul PNL Cioloş. Aceşti băieţi spun că zilele lui Purcaru în fruntea CA ar fi numărate. Fiind în Săptămâna Mare, oprim aici subiectul. Pe care îl vom relua cum se cuvine în Săptămâna Luminată. Marian BOBOC
N.R. La ultima şedinţă a CA al CEH, Purcaru nici măcar nu a mai luat în discuţie (probabil ca să râdă de fraierii de la PSD care l-au uns în fruntea CA al CEH…) schimbările pe care trebuia să le opereze în aparatul CEH chiar din prima zi când a fost instalat.