2120 marti 21 feb 2017

Page 1

CMYK

Senatorul Resmeriţă:

„Prioritar pentru mine este ca unităţile miniere Lonea şi Lupeni să nu îşi încheie activitatea în 2017” • „Actuala conducere a CEH trebuie

Aflat la Bucureşti, Cristian Resmeriţă, senator PSD de Hunedoara, a confirmat luni justeţea îngrijorării cotidianului nostru, ca şi a întregii Văi a Jiului de altfel, cu privire la situaţia Complexului Energetic Hunedoara, încă pilon important al economiei acestui judeţ.

să fie înlocuită în regim de urgenţă”

„Prioritar pentru mine este ca unităţile miniere Lonea şi Lupeni să nu îşi încheie activitatea în 2017”, spune Cristian Resmeriţă. Senatorul PSD consideră că, în actualul context economico-social din judeţ, este inacceptabil ca ultimele tone de huilă de la aceste unităţi să fie extrase, după cum se preconizează, în septembrie-octombrie, anul acesta. „Trebuie să prelungim cu cel puţin un an de zile perioada de exploatare, să dăm o şansă şi pe mai departe localităţilor din Valea Jiului”, a arătat parlamentarul. „Este, de asemenea, foarte important ca, după o

viaţă de muncă, oamenii care părăsesc sistemul, prin disponibilizare ori prin ieşire la pensie, să beneficieze de sume compensatorii”, a mai declarat Cristian Resmeriţă. „Calitatea actului managerial la nivelul Complexului Energetic Hunedoara SA este cel puţin îndoielnică. Din punctul meu de vedere, actuala conducere a societăţii nu îşi mai poate continua activitatea. Vorbim despre o conducere care nu a performat nici măcar în limitele reale ale societăţii de la momentul preluării mandatelor de către domnii Melczer şi Nica. Este, cred, limpede pentru toată lumea că la nivelul Complexului Energetic Hunedoara SA nu mai este loc de încercări, de teste. Avem nevoie de conducători cu mână de fier, nu doar de personaje care îşi arată muşchii şi cam atât. Drept urmare, repet în mod răspicat: actuala conducere a CEH trebuie să fie înlocuită în regim de urgenţă. Vă asigur că, la momentul actual, în efectivul de personal al CEH SA, în întreaga Valea Jiului

Ziarul Vaii Jiului

Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul

Nu există lege

)

împotriva LUI! ADEVĂRU

Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

După ce le-a dublat suma de bani pentru gunoi

chiar, există specialişti, oameni bine pregătiţi, care să preia conducerea executivă şi să facă treabă”, a punctat Resmeriţă. Cătălin DOCEA

Director: Cătălin DOCEA

Redactor şef: Marian BOBOC

Curs valutar: 1€ = 4,5244 lei 1$ = 4,2591 lei 1₤ = 5,3091 lei

marţi, 21 februarie 2017

Anul X • nr. 2120 • 8 pagini • Preţ: 1 leu

Ile şi-i i-a pus în cap pe comercianţii vulcăneni

Într-un comentariu postat la articolul în care relatam despre nemulţumirea comercianţilor vulcăneni în urma dublării sumei lunare pe care trebuie s-o achite pentru ridicarea gunoiului, cineva pitit în spatele unui pseudonim îmi reproşa că, în materialul scris, îi pomenisem doar pe doi-trei comercianţi liberali.

membrii din Vulcan ai Asociaţiei Oamenilor de Afaceri. Sperăm ca domnul primar să ia în considerare cele spuse de noi, pentru a nu fi nevoiţi ca, în virtutea dreptului pe care-l avem, să apelăm la un alt operator, din Petroşani sau din Lupeni, care să presteze serviciul de salubrizare pentru societăţile comerciale din Vulcan”.

Conform părerii sale,

ar fi trebuit amintiţi şi alţii. Pe care mi i-a sugerat cu numele. Nu ştiu dacă a citit sau nu răspunsul meu. Eu am vorbit doar despre cei cu care am discutat. Nu am uitat, desigur, să-i fac cunoscut că nici alţi oameni de afaceri vulcăneni, chiar de alte culori politice, simpatii sau fără apartenenţă la vreun partid, nu sunt încântaţi şi nu nutresc deloc, din punctul acesta de vedere, gânduri de recunoştinţă sau de mulţumire, pentru majorarea nejustificată a preţului la gunoi, făcut de către administraţia publică locală vulcăneană.

Iar acest lucru poate

fi constatat în rubricile tabelelor pe care, în cursul săptămânii trecute şi ieri, au semnat peste o sută şi ceva de proprietari de spaţii comerciale sau ateliere de producţie. Cel care a umblat din magazin în magazin, ca să le prezinte demersul şi să-i convingă să sem-

neze a fost consilierul local Dănuţ Anghel. Luni, la ora 13:00, el a depus aceste tabele la registratura Primăriei municipiului Vulcan. Acestea au fost însoţite de o notificare bine redactată şi argumentată, prin care i se solicită primarului Gheorghe Ile să revină şi să dispună revizuirea preţului la gunoi practicat în cazul societăţilor comerciale.

„Nu înţeleg ce s-a dorit

cu dublarea, practic, a sumei pe care trebuie s-o achităm lunar, a declarat Dănuţ Anghel pentru ZVJ, şi, din cele constatate de mine, nu există motivul pentru care s-a procedat aşa. Afirm acest lucru, fiindcă cei pe care i-am întrebat nu au putut să-mi ofere un răspuns convingător. De aici şi demersul întreprins de

Nemulţumiri privind preţul

la gunoi există şi în rândul populaţiei. Dacă, în celelalte localităţi din Vale, oamenii plătesc 6 lei/ persoană, la Vulcan preţul este de 8 lei/ persoană. Ies din calcul, desigur, cei zece mii de vulcăneni care nu au achitat niciodată plata la gunoi. Interesant este că vulcănenii plătesc mai mult, deşi deponeul temporar deschis la Dâlja nu este în subordinea consiliului local petroşenean, ci este administrat, conform unei hotărâri recente, de către Consiliul Local al municipiului Vulcan. Nu se ştie nici acum din ce cauză Ile s-a luptat din răsputeri, în acel moment, pentru ca deponeul de gunoi din Petroşani să fie în grija Vulcanului, dar acest lucru a stârnit, ulterior, bănuieli şi suspiciuni. Gheorghe OLTEANU


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.
2120 marti 21 feb 2017 by Ziarul Vaii Jiului - Issuu