Skip to main content

2046 mie 19.10.2016

Page 1

CMYK

Şoc şi groază!

Stenogramele spun că Vochiţoiu ar fi vrut să treacă pe la mai multe Portalul stiripesurse.ro a publicat, luni, stenograme care vorbeau despre intenţia de reinventare a Partidului România Unită (PRU) după alegerile locale cu intenţia de a fractura PSD. Potrivit stenogramelor, datând de la începutul lunii septembrie 2016, la întrebarea „Cine mai vine?” (în partiduleţul menţionat – n.r.), deputatul Bogdan Diaconu, liderul PRU, răspunde: „Voichiţoiu, Nuţu Fonta, Bănicioiu...”. Deşi aberează în prezenţa lui Jujan şi Nica în speranţa că va pune mâna pe un nou mandat de parlamentar, Vochiţoiu chiar a ratat şanse de a merge pe la mai multe. Cum ar fi sunat un traseu de genul PSM – PSD – PP-DD – UNPR – PRU – PMP, în loc de PSM – PSD – PP-DD – UNPR – PMP? Acum, pe final de carieră, din CV-ul

caseze 8.685 de lei. În trei luni neîncheiate. Motiv de politic al lui Vochiţoiu cam asta va mai rămâne: că a apărut în stenogramele liderului PRU şi reală râcă în partidul mărului stricat, la PMP, că, individ conflictual şi lider devreme ce dl. Jujan, o altă unealtă despotic fiind, n-a avut înperversă a lui Vochiţoiu în demersul cotro şi a fost nevoit să de a redeveni parlamentar, sărea voios, lună de lună, de treacă pe la mai multe. 42.000 de lei. Când vezi Mai multe partide. cum Vochiţoiu, Jujan, Nici dl. Offenberg, Nica şi Offenberg plâng vremelnic înscăunat în de mila Consiliul de amărăşteanului din Vale, te apucă Administraţie al greaţa. Tocmai ei, CEH SA pe barba lui oamenii lui Băse’? Vochiţoiu, n-a Cei cărora - pe apucat să motiv că au fost alimentate serios, conmeargă pe la stant şi consistent cu mai multe. Mai bani publici - nu li s-au multe casierii. De la finalul lunii sepplictisit deloc cardurile tembrie 2015, când în ultimii patru ani... Viitorul fost parlamentar a ajuns în CA, şi până Vochiţoiu a fost paharnic pe la la final de decembrie, P.S.: Din politica mare, în toate partidele. A ratat UDMR şi când a semnat pentru inslujba lui Băse’ şi în trupă cu FDGR, dar nu-i timpul trarea CEH SA în insolvenţă, Jujan şi Nica. Mare realizare penpierdut... tru Vochiţoiu, nimic de zis. dl. Bebe abia de a apucat să în-

Ziarul Vaii Jiului

Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul

Nu există lege

)

împotriva LUI! ADEVĂRU

Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

Director: Cătălin DOCEA

Redactor şef: Marian BOBOC

Curs valutar: 1€ = 4,5086 lei 1$ = 4,0941 lei 1₤ = 5,0098 lei

miercuri, 19 octombrie 2016

Anul IX • nr. 2046 • 8 pagini • Preţ: 1 leu

În sprijinul cetăţenilor

Decalogul primarului Tiberiu Iacob-Ridzi Pagina 3

Tocmai Chiuzan, pesedistul care ne-a u e p ! lăsat în frig, dă lecţii de Energetică u T 16 În ciuda Oare angajaţii SNÎMVJ SA, spre care hotel de 4 stele din Sinaia. Apreciem 0 CEH SA are de asemenea datorii colosa totuşi că, pentru a nu ne da căldură, tempera2 le, se pot descurca să fie la zi cu plata onorabilul domn Chiuzan nu are nevoie turilor de afară, dar şi pe fondul incompetenţei managerului (PSD) al CEH SA, Lucian Cosmin Chiuzan, termoficarea nu funcţionează în Petroşani şi Vulcan nici astăzi.

Practic, dl. Chiuzan n-are ce să ardă la Paroşeni, iar caloriferele noastre sunt şi vor rămâne reci. Chiar dacă şi devenii sunt datori la termoficare, dar au căldură în case, dl. manager pune situaţia din Valea Jiului pe fondul restanţelor neîncasate. Ce-i drept, CEH SA chiar e în măsură să facă sexu’ mare pentru că nu şi-a încasat toţi banii din piaţă. Tocmai CEH, aflat în insolvenţă şi în prag de faliment. Tocmai CEH, de pe a cărui haotică administrare zeci (dacă nu chiar sute) de firme din întreaga ţară au ajuns deja în insolvenţă şi faliment. CEH are datorii colosale către stat şi furnizori, dar nu ne dă căldură pentru că nu şi-a încasat toţi banii de la populaţia din Petroşani şi Vulcan. Dar, domnule Chiuzan, miile de angajaţi trimişi acasă de firmele care nu au încasat de la CEH SA au sau nu posibilitatea reală de a fi la zi cu plata facturilor pentru energie termică?

facturilor de energie termică? Probabil şi pentru aceste „merite”, dl. Chiuzan, pesedistul care ne-a lăsat în frig, face parte din Comitetul de onoare al Simpozionului Naţional de Informatică, Automatizări şi Telecomunicaţii în Energetică. Evenimentul se va derula, spre finele acestei luni, de marţi până sâmbătă, la un

de Informatică, Automatizări ori Telecomunicaţii în Energetică. Îi ajunge propria incompetenţă. În cadrul simpozionului menţionat vor prezenta o lucrare şi domnii Doru Vişan şi Mitică Mardare, ambii de la SE Paroşeni. Vor vorbi despre modificările făcute la DCS-ul blocului 4 Paroşeni pentru participarea la reglajul

frecvenţă–putere al Sistemului Energetic Naţional. Deşi, suntem precişi, mult mai apreciată ar fi fost o lucrare cu tema „Performanţa de a ţine Valea Jiului în frig în timp ce stai pe un munte de cărbune. Soluţii tehnice de mare succes”. Simpozionul se va bucura de prezenţa unor cadre didactice universitare de prestigiu. Distracţia va fi maximă: cum să nu te distreze specialiştii CEH? Cei care, deşi la teorie nu-i întrece nimeni, nu-s în stare să bage două lopeţi de cărbuni pe foc şi să ne dea căldură. Personal, mi-ar crăpa diploma de ruşine. Cătălin DOCEA


2

LA ORDINEA ZILEI

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi

Îndreaptă sadismul iresponsabilului Chiuzan

Ţinând cont de situaţia din şcoli, la care s-a ajuns din cauza măsurii fără precedent şi total inumane impusă de iresponsabilul Chiuzan, director general al CEH, cel mai slab din istoria mineritului, care a dat drumul la agentul termic la termoficarea din Deva, dar în Valea Jiului nu, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a făcut ieri câteva precizări legate de încălzirea din şcolile şi liceele petroşenene.

„La şcoala nr. 7, la şcoala I.G. Duca, sediul vechi şi sediul nou şi la Şcoala Gimnazială Avram Stanca în această săptămână vom fi în posibilitatea de a furniza agent termic pe gaz metan. La celelalte şcoli suntem în procedură de obţinere a tuturor avizelor, avem două extinderi de făcut şi deja de acestea se vor apuca de lucru. E vorba de liceu de informatică şi de colegiul industrial. Ultima şcoală, unde au început lucrările - care nu din cauza noastră e ultima -, e Colegiul Naţional Mihai Eminescu. Aici au tot fost discuţii legate de mutarea sediului la fosta Şcoală generală nr. 5, care practic din acest an nu va mai funcţiona ca şcoală, toţi copiii fiind transferaţi la I.G. Duca. Dar, până la urmă, lucrurile nu s-au mai concretizat şi de aceea există şi această întârziere. Clădirea liceului

În Hunedoara

Chinezii caută oportunităţi de afaceri

Centrul de Afaceri şi mai multe terenuri disponibile pentru deschiderea unei afaceri în municipiul Hunedoara. În cursul zilei de ieri, oaspeţii chinezii s-au întâlnit cu primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, şi au discutat despre oportunităţi de afaceri în municipiul de pe Cerna. „Aveţi un oraş foarte frumos, care ne-a impresionat. În mod sigur colaborarea dintre oraşele noastre înfrăţite va continua, atât în domeniul educaţiei, sănătăţii, culturii ori turismului”, a declarat Zou Yanhui, viceprimarul oraşului Kaihua. La întoarcerea în China, oamenii de afaceri prezenţi la Hunedoara vor discuta cu echipele lor despre posibilităţile de a investi în această zonă. Oraşul Kaihua este înfrăţit cu municipiul Hunedoara din luna noiembrie 2014. Mihaela PETROŞAN

este cumva improprie, clasele de-acolo sunt foarte mici. Dar asta e În perioada 16-18 octombrie o altă discuţie pe care 2016 o delegaţie din oraşul o vom avea pe viitor şi chinez Kaihua, Provincia cu părinţii şi cu elevii, Zhejiang, s-a aflat într-o vizită în municiprecum şi cu profesorii piul Hunedoara. de-acolo. Cert este că şi la acest liceu vom Din delegaţie au făcut parte Zou Yanhui, avea căldură pe gaz. Eu sper ca până săptămâna viceprimarul oraşului Kaihua, precum şi patru oameni de afaceri din China: Chen viitoare să se finalizeze Denshui, Gao Yongjun, Jin Bo şi Lai Liping. acest proces peste tot Lor li s-a alăturat şi Xia Junsuo, directorul şi şcolile să beneficieze Institutului „Confucius” din Cluj-Napoca. toate de căldură”, a În cadrul vizitei, delegaţia chineză a vizitat declarat primarul Castelul Corvinilor, dar şi Parcul Industrial, Petroşaniului. În încheierea subiectului „termoficare”, Tiberiu Iacob-Ridzi a menţionat: „Am primit de Apa Serv Valea Jiului dimineaţă un telefon de la domnul director Chiuzan, care-mi spunea să avem o discuţie legată de furnizarea agentului termic de la Paroşeni. Nu vom plăti înainte, vom plăti aşa cum este legal, după ce vom primi factura de la termoficare! Probabil că săptămâna viitoare va SC Apa Serv Valea Jiului a alocat 162.000 lei pentru achiziţia porni şi reţeaua de termoficare după cum se oba trei autoturisme noi: un autoturism de teren 4x4 cu motor servă. O să am discuţia cu conducerea complediesel, un autoturism sedan cu motor diesel cu 5 locuri şi un xului şi sper ca pe săptămâna viitoare să se reia autoturism sedan cu motor pe benzină şi 5 locuri. furnizarea agentului termic”. Corneliu BRAN Achiziţia se face prin licitaţie publică. Bunurile destinate achiziţiei trebuie să fie noi, livrate la 30 de zile de la data semnării contractului şi să li se acorde o perioadă de garanţie. Specificaţiile din caietul de sarcini nu sunt exagerate, din contră. Societatea de apă şi canal din Vale nu are pretenţii mari, vrea doar să înnoiască parcul auto în funcţie de necesităţi. Alina PIPAN

Achiziţionează 3 autoturisme noi

Petrila

Licitaţie pentru închirierea parcărilor personalizate

Primăria Petrila organizează o licitaţie pentru închirierea parcărilor personalizate din oraş.

)

Ziarul Vaii Jiului

Închirierea se face pe o perioadă de un an. Preţul de pornire al licitaţiei este de 10 lei/ lună/ parcare. Sunt scoase la licitaţie pentru închiriere parcările situate în zonele str. 8 Martie, 22 Decembrie, str. Republicii, str. T. Vladimirescu, str. 6 August, str. M. Eminescu şi str. Muncii. Taxa de participare la licitaţie este de 15 lei, iar garanţia de 30 de lei. Cei care doresc să participe la licitaţie trebuie să plătească şi caietul de sarcini, care costă 5 lei. Ofertele se depun până în data de 25 octombrie, la ora 15:00 la sediul Primăriei Petrila. Informaţii suplimentare se pot solicita la sediul primăriei, la telefon/fax 0254.550760 sau 0254.550977, interior 218 sau pe adresa de mail: primaria.petrila2008@yahoo.com. Alina PIPAN Editor: SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani RO24348364 n J20/1310/2008

Director: Cătălin DOCEA docea@zvj.ro

Redacţia şi administraţia: 332025 Petroşani, str. N. Bălcescu nr. 2, et. II, jud. Hunedoara Telefon / fax / linie mobil: 0254.549020, 0735.727264 Management: office@zvj.ro Editorial: zvjro2008@yahoo.ro Publicitate: zvj2008@yahoo.com

facebook.com/ziarulvaiijiului

Redactor şef: Marian BOBOC zvjro2008@yahoo.ro Colectivul de redacţie: Alina PIPAN - 0766.678380 alinapipan@yahoo.com Corneliu BRAN - 0766.728688 Loredana JUGLEA - 0763.673727 loredanajuglea@yahoo.com Gheorghe OLTEANU - 0724.930338 Mihaela PETROŞAN - 0732.413134

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT. FONDAT 2008. ISSN 2065 - 5096 - Biblioteca Naţională a României Colaboratori permanenţi: Mircea ANDRAŞ , Irina BOBOC, Valeriu BUTULESCU, Gilbert DANCO, Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ, Ion HIRGHIDUŞ, Sonia LIBERESCU, Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU DTP: Daniela FILIMON, Robert BOGDAN şi Bogdan SOVAGO Administrativ / Publicitate: Oana CROITORU - 0735.727264 Difuzare: Marcel DOCEA - 0761.756839


În sprijinul cetăţenilor

Decalogul primarului Tiberiu Iacob-Ridzi

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată în Sala Galbenă a Primăriei municipiului Petroşani, marţi, 18 octombrie, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a ţinut a anunţat că au fost simplificate procedurile de obţinere a serviciilor publice de către cetăţeni la nivelul primăriei, prin adoptarea unei dispoziţii emise de primar.

Măsurile propuse pentru simplificarea procedurilor de obţinere a serviciilor publice de către cetăţeni la nivelul primăriei petroşenene sunt în număr de zece. Primarul Petroşaniului a declarat că aceste măsuri vor fi mai multe, în funcţie de soluţiile găsite de şefii de compartimente şi birouri. Cum ar veni, la primăria din Petroşani scade birocraţia, iar la nivel de administraţii locale putem spune că Tiberiu Iacob-Ridzi este primul din Valea Jiului care ia măsuri concrete în acest sens, nu doar la nivel declarativ. 1. „Conform dispoziţiilor OUG NR. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, referitor la actele doveditoare privind veniturile familiei, DAS va solicita direct de la ANAF adeverinţele de venit, pe bază de tabel, în urma depunerii cererilor şi declaraţiilor pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei. Astfel, solicitanţii vor fi scutiţi de a mai merge la ANAF şi de a mai pierde astfel timp”, a declarat primarul, în legătură cu prima măsură luată. 2. Tot legat de DAS şi de cei cu venituri minim garantate, ca o a doua măsură dată de primar prin dispoziţie amintim şi procesul de aplicare a OUG 70/2011, prin care DAS va renunţa să mai solicite declaraţia notarială pentru cei cu venituri ocazionale şi adeverinţe şcolare pentru clasele I-IV. „Prin această măsură îi scutim pe oameni nu doar de pierderea timpului ci şi de bani, pentru că declaraţia aceea notarială costă. Nu ştiu exact, o sumă de până în 50 de lei, dar importantă pentru cei cu venituri mici”, a menţionat primarul. 3. Ca o a treia măsură dată prin dispoziţie de primar, adeverinţele de teren agricol necesare la întocmirea dosarelor pentru obţinerea subvenţiilor la încălzire „vor fi de-acum solicitate din oficiu de către DAS, Biroul cadastru şi Registrul Agricol, care le vor întocmi nominal pentru fiecare persoană în parte”. 4. Veşti bune şi pentru cei care solicită scutire la plata impozitului pe teren depuse la primărie şi aprobate de consiliul local. Ca o a patra măsură, „adeverinţele de teren pentru aceste persoane vor fi solicitate de către Serviciul Impozite şi Taxe Locale direct de la Biroul Cadastru şi Registrul Agricol”, susţine primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. 5. „La eliberarea acordului de funcţionare, Biroul Autorizare şi Avizare va solicita de la Serviciul Impozite şi Taxe Locale dovada plăţii taxelor de firmă şi salubritate. De asemenea, la avizarea anuală a acordului de funcţionare se va renunţa la solicitarea actului constitutiv şi a statutului persoanei juridice”, a explicat primarul a cincea măsură luată şi emisă prin dis-

La Petroşani

poziţie. 6. Măsura şase este legată de aplicarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, primăriile având obligaţia, prin serviciile de specialitate, de a elibera certificate de producător solicitanţilor, atestate ce se eliberează în urma obţinerii de către aceştia a unui aviz constatator al Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara în cazul de faţă. „Pentru simplificarea procedurii, avizul consultativ va fi obţinut de către Biroul Cadastru şi Registrul Agricol, astfel că cetăţenii nu vor mai pierde timp, energie şi bani pentru a se deplasa până la Deva şi retur”, a mai menţionat edilul. 7. Probabil că măsura şapte îi va bucura pe unii. Este vorba de faptul că prin dispoziţie, primarul Petroşaniului a dat ordin funcţionarilor din administraţia locală să răspundă petiţiilor de-acum înainte în termen de 15 zile, şi nu 30 cum era până acum. „Vrem prin aceasta să facem mai eficientă şi mai rapidă corespondenţa cu oamenii, cu problemele lor, astfel încât fiecare petiţionar să primească un răspuns pentru problema sesizată cât mai repede”, a adăugat Tiberiu Iacob-Ridzi. 8. O altă chestiune, care suntem convinşi că va fi apreciată de petroşeneni, este măsura opt, prin care edilul-şef cere eliminarea taxei pentru eliberarea în regim de urgenţă a unor acte. Chiar dacă nu sunt sume mari, în general, pentru unii cetăţeni contează orice leuţ, astfel că măsura, credem, e binevenită. 9. Măsura nouă înseamnă tot o scutire de plată a unei taxe! „Am vizat prin această măsură scutirea taxei pentru eliberarea adeverinţelor pentru obţinerea ajutorului social, cantină socială, alocaţie de susţinere, ajutor de urgenţă, ajutoare pentru încălzirea locuinţei, bursele şcolare, a sumelor pentru calculator şi a Programului Bani pentru liceu” . Cred că orice astfel de scutire contează pentru cetăţenii cu venit minim garantat şi cu probleme sociale. 10. În fine, cea de-a zecea măsură stabilită de primar prin dispoziţia nr. 1447/2016 se referă la cererile privind obţinerea de terenuri pentru construcţia de locuinţe în baza Legii 15/2003. „Verificările privind deţinerea de locuinţe sau terenuri, în cazul acestor cereri, vor fi făcute direct de către Biriul Cadastru cu ajutorul Serviciului Impozite şi Taxe Locale”, a explicat primarul. Conform aceluiaşi oficial din primărie, din punct de vedere financiar aplicarea acestor măsuri nu constituie un efort foarte mare: „E vorba doar de acea taxă de urgenţă. În schimb, cred că e binevenit faptul că nu mai purtăm pe drumuri cetăţenii, atunci când au nevoie de aceste documente pe care le vom elibera de-acum noi, între servicii. Chiar dacă aceste măsuri par cumva pur teoretice, ele sunt foarte practice, pentru că ne lovim de fiecare dată cu aceste lucruri. Şi, în special, la persoanele cu venit minim garantat, cu acea declaraţie notarială, care costă şi ea până în 50 de lei. Continuăm acest proces de identificare a măsurilor pe care să le luăm pentru simplificarea procedurilor birocratice la nivel local”. Corneliu BRAN

• experienţa în trafic internaţional constituie avantaj. • de preferat domiciliul pe raza judeţului Hunedoara. • atestat transport marfă, card tahograf. • disponibilitate de a lucra 2 luni cu 2 săptămâni pauză. • contract de muncă în România. • salariu motivant + bonusuri în funcţie de rezultate/performanţă. • se garantează plata salariului la timp. • ideal pentru cine doreşte un loc de muncă stabil şi pe termen lung. • se lucrează doar legal, doar la program. • momentan nu se lucrează în echipaj.

Detalii la telefon 0765.459316 CV-ul pe email: eurocarriage@yahoo.com

Mai multe containere de reciclare

Depunerea selectivă la Petroşani este aleatorie, dar nu lipseşte cu desăvârşire. Şi dacă s-ar face corect, ar fi inutilă în momentul de faţă, pentru că sistemul judeţean de colectare şi depozitare nu funcţionează, şi nici nu va funcţiona până în martie 2017. Cu toate acestea, Primăria Petroşani achiziţionează containere pentru colectarea selectivă, pentru că în viitor cu siguranţă vom urma această cale a lumii civilizate. Ul-

8

www.zvj.ro miercuri, 19 octombrie 2016

tima achiziţie a primăriei: 25 de containere pentru depozitarea de sticlă, de 1.100 l, culoare verde închis, conforme normelor EN840, cu 4 roţi, sistem golire cu cep, încărcătura 500 kg şi capac plat. Primăria a cheltuit 15.800 de lei pentru aceste containere. Cu siguranţă, achiziţiile în această direcţie vor continua, pentru că anul viitor fiecare punct de colectare va trebui echipat corespunzător. (Alina PIPAN)

ACTUALITATE

3


4 Premiantul săptămânii

din judeĹŁ

Gabriel GĂŽnĹŁÄƒgan

Organizatorii campaniei „PremianĹŁii fără premiiâ€? propun pentru ediĹŁia din acest weekend ĂŽntâlnirea cu Gabriel GĂŽnĹŁÄƒgan. Este un tată profund ĂŽndurerat de soarta crudă a fiicei sale, pe care o iubeĹ&#x;te nemărginit, Ĺ&#x;i astfel a luat decizia de a construi ĂŽn Hunedoara un Centru de recuperare pentru copiii cu probleme de sănătate.

$"-&/%"3&

&DOHQGDU GH SHUHWH FX LPDJLQL SHUVRQDOL]DUH JUDWXLWă [ FP SH FDSDFXO FDOHQGDUXOXL IRUPDW [ FP ÂżOH FRSHUWă VSLUDOă PHWDOLFă GXEOă DOEă WLSDU SH FDUWRQ GXEOX FUHWDW OXFLRV J PS VSDWH FDUWRQ GXSOH[ GH J PS 7HPH GLVSRQLELOH 5RPkQLD (XURSH /DQGVFDSHV %RXTXHWV *DUGHQV ([WUDYDJDQ]D .LGV =RGLDF 3UHÄ XO HVWH ÂżQDO EXFDWă QX VH SHUFHSH 79$ 3UHÄ XUL YDODELOH SHQWUX DFKL]LÄ LLOH ÂżQDOL]DWH SkQă OD GDWD GH

MFJ CVD

&DOHQGDU GH SHUHWH FX LPDJLQL SHUVRQDOL]DUH JUDWXLWă [ FP SH FDSDFXO FDOHQGDUXOXL IRUPDW [ FP ÂżOH FRSHUWă VSLUDOă PHWDOLFă GXEOă DOEă WLSDU SH FDUWRQ GXEOX FUHWDW OXFLRV J PS VSDWH FDUWRQ GXSOH[ GH J PS 7HPD 6SHHG &DUV 3UHÄ XO HVWH ÂżQDO EXFDWă QX VH SHUFHSH 79$ 3UHÄ XUL YDODELOH SHQWUX DFKL]LÄ LLOH ÂżQDOL]DWH SkQă OD GDWD GH

MFJ CVD

MFJ CVD

MFJ CVD

MFJ CVD

&DOHQGDU GH SHUHWH WULSWLF &DOHQGDU GH SHUHWH WULSWLF vQ WUHL FXORUL DOEDVWUX QHJUX vQ GRXă FXORUL QHJUX URĂşX URĂşX SHUVRQDOL]DUH JUDWXLWă [ FP SH FDSDFXO SHUVRQDOL]DUH JUDWXLWă FDOHQGDUXOXL IRUPDW [ FP SH FDSDFXO [ FP ÂżOH FDOHQGDUXOXL IRUPDW VSLUDOă PHWDOLFă GXEOă DOEă [ FP ÂżOH WLSDU GXEOX FUHWDW OXFLRV VSLUDOă PHWDOLFă GXEOă DOEă J PS VSDWH FDUWRQ WLSDU RႇVHW J PS VSDWH GXSOH[ GH J PS FDUWRQ GXSOH[ GH J PS 3UHÄ XO HVWH ÂżQDO EXFDWă 3UHÄ XO HVWH ÂżQDO EXFDWă QX VH SHUFHSH 79$ QX VH SHUFHSH 79$ 3UHÄ XUL YDODELOH SHQWUX 3UHÄ XUL YDODELOH SHQWUX DFKL]LÄ LLOH ÂżQDOL]DWH SkQă OD DFKL]LÄ LLOH ÂżQDOL]DWH SkQă OD GDWD GH GDWD GH

MFJ CVD

&DOHQGDU GH ELURX FX LPDJLQL SHUVRQDOL]DUH JUDWXLWă [ FP SH VXSRUWXO FDOHQGDUXOXL IRUPDW [ FP ÂżOH FRSHUWă VSLUDOă PHWDOLFă GXEOă DOEă WLSDU SH FDUWRQ GXEOX FUHWDW OXFLRV J PS VXSRUW $UNWLND GH J PS

MFJ CVD &DOHQGDU GH SHUHWH WULSWLF SOLDELO vQ WUHL FXORUL DOEDVWUX QHJUX URĂşX SHUVRQDOL]DUH JUDWXLWă [ FP SH FDSDFXO FDOHQGDUXOXL IRUPDW [ FP [ ÂżOH VSLUDOă PHWDOLFă GXEOă DOEă WLSDU RႇVHW J PS VSDWH FDUWRQ GXSOH[ GH J PS 3UHÄ XO HVWH ÂżQDO EXFDWă QX VH SHUFHSH 79$ 3UHÄ XUL YDODELOH SHQWUX DFKL]LÄ LLOH ÂżQDOL]DWH SkQă OD GDWD GH

&XUVRU GLQ IROLH GH SODVWLF SHQWUX FDOHQGDUHOH WULSWLFH GLQ FROHFÄ LD 3UHÄ XO HVWH ÂżQDO EXFDWă QX VH SHUFHSH 79$

PGGJDF![WK SP facebook.com/ziarulvaiijiului

&DOHQGDU GH ELURX WULSWLF SHUVRQDOL]DUH JUDWXLWă [ FP SH VXSRUWXO FDOHQGDUXOXL IRUPDW [ FP ÂżOH VSLUDOă PHWDOLFă GXEOă DOEă WLSDU SH FDUWRQ GXEOX FUHWDW OXFLRV J PS VXSRUW $UNWLND GH J PS 3UHÄ XO HVWH ÂżQDO EXFDWă QX VH SHUFHSH 79$ 3UHÄ XUL YDODELOH SHQWUX DFKL]LÄ LLOH ÂżQDOL]DWH SkQă OD GDWD GH

7HPH GLVSRQLELOH /DQGVFDSHV .LGV 6SHHG &DUV 3UHÄ XO HVWH ÂżQDO EXFDWă QX VH SHUFHSH 79$ 3UHÄ XUL YDODELOH SHQWUX DFKL]LÄ LLOH ÂżQDOL]DWH SkQă OD GDWD GH

MFJ CVD

"DIJ[JĢJJMF QPU GJ GÂDVUF JODMVTJW QSJO 4&"1 ­O DB[VM JOTUJUVĢJJMPS QVCMJDF

Povestea a ĂŽnceput ĂŽn septembrie 2014 Ĺ&#x;i sună cam aĹ&#x;a: „După aproximativ Ĺ&#x;apte ani de recuperare am hotărât că este cazul să ne implicăm mai mult Ĺ&#x;i să dăm o mână de ajutor copiilor aflaĹŁi ĂŽn dificultate. Am căutat clădiri ĂŽn Hunedoara care să se preteze scopului propus, dar de fiecare dată spaĹŁiul era impropriu sau investiĹŁia foarte mare pentru a-l reabilita. După mai multe analize am decis să folosim un teren ĂŽntr-o zonă mirifică, dar Ĺ&#x;i acesta avea nevoie de transformare, având o cădere impresionantă a nivelului. AĹ&#x;a că am ĂŽnceput să ĂŽncărcăm cu pământ Ĺ&#x;i piatră toată parcela ajungând la aproximativ 192 de maĹ&#x;ini de 40 tone. După acest final fericit l-am adus la o formă bună pentru scopul propus. Ĺžtim că va fi un drum imposibil, dar dorim să realizăm un centru de zi pentru cei aproximativ 400 de copii Ĺ&#x;i sperăm să reuĹ&#x;im prin bunăvoinĹŁa autoritÄƒĹŁilor Ĺ&#x;i a oamenilor de bine. După trei luni de muncă asiduă, am ĂŽncheiat prima etapă Ĺ&#x;i aĹ&#x;teptăm ca să se aĹ&#x;eze cât mai bine terenul pentru ca ĂŽn primăvară să-l tasăm Ĺ&#x;i să facem o expertiză ĂŽn vederea săpării fundaĹŁiei Centrului de zi Anamaria Teodora. (‌) Toată energia noastră va fi ĂŽndreptată ca ĂŽn termen de doi ani să realizăm un centru modern pentru copiii care au nevoie de recuperare medicală Ĺ&#x;i fără de care Ĺ&#x;ansele la normalitate vor eĹ&#x;uaâ€?. Ĺži a continuat, iar astăzi visul a devenit realitate. „Familia GĂŽnĹŁÄƒgan a reuĹ&#x;it să construiască un centru de recuperare, pentru acest motiv am ales să ĂŽi propunem pentru a fi apreciaĹŁi, pentru exemplul oferit, dar mai ales pentru mâna ĂŽntinsă micuĹŁilor cu dizabilitÄƒĹŁi.Pentru exemplul său de dăruire, pentru devotamentul ĂŽn slujba vieĹŁii, pentru modul ĂŽn care a reuĹ&#x;it să fie un ajutor Ĺ&#x;i pentru alĹŁii, vă propunem să ne ĂŽntâlnim cu acest om sufletist, cu acest tată minunat, cu acest bărbat puternic Ĺ&#x;i să-i spunem că-i mulĹŁumim pentru ceea ce ne oferă din prea plinul sufletului său. Sâmbătă, 22 octombrie 2016, la ora 11:00, domnul Gabriel GĂŽnĹŁÄƒgan vine să-l ĂŽntâlnim. AveĹŁi ocazia să-l priviĹŁi ĂŽn ochi, să-i spuneĹŁi o vorbă caldă Ĺ&#x;i să fiĹŁi parte dintre cei care ĂŽi vor mulĹŁumi oficial printr-o diplomă Ĺ&#x;i un buchet de flori venind ĂŽn centrul Devei, ĂŽn PiaĹŁa Victorieiâ€?, au transmis organizatorii evenimentului. Mihaela PETROĹžAN


De la colegiul tehnic vulcănean la biserica din centrul vechi din Vulcan

Carosabilul străzii Titulescu nu va fi încorsetat cu inesteticele bârne de lemn

Iniţial, citind pe net că „s-a dat startul”, am crezut că este vorba despre o activitate sportivă care ar urma să se desfăşoare pe strada Nicolae Titulescu din Vulcan. Dar nici vorbă de aşa ceva. Titlul articolului din publicaţia online se referea la continuarea, pe al doilea tronson, a lucrărilor de modernizare a străzii. Or, în acest caz, mai pe româneşte ar fi fost… A început

materializarea celei de-a doua etape din proiectul de modernizare. Pe bune, dacă mi-ar fi fost dat să văd că „a demarat”, chiar că-mi luam mâinile de pe tastatură şi mi le puneam în cap. Aşadar, de ieri, a început să se lucreze de la liceu până la biserica din centrul vechi al oraşului. Treaba este că se lucrează cu cap. Iar asta am aflat-o de la inginerul care coordonează echipele de muncitori de la „Drupo”. Tronsonul în lucru este luat pe bucăţi. Mai întâi, se dislocă bordurile vechi pe trotuarul nordic. De peste drum de liceu şi până la intersecţia cu strada Vasile Alecsandri. Se procedează aşa, pentru ca nu cumva vremea rea ploile şi ninsorile care sunt foarte aproape – să-l

prindă pe constructor cu ambele trotuare desfăcute şi pe bietul pieton nevoit să se afunde în noroaie.

Partea plăcută

este că, de data asta, vor lipsi din peisaj inesteticele bârne de lemn montate, de o parte şi de alta a carosabilului, de la „Mercur” la colegiul tehnic. Pe acest al doilea tronson se vor pune borduri noi, se va reface zona verde şi vor apărea şi piste pentru biciclişti. Nu ştiu dacă la fel de înguste cum sunt cele de la piaţă înspre ultimul bloc „D” din Coroeşti. Partea bună este, însă, că nu vor mai fi bârnele de lemn în care, vrând-nevrând, dădeai cu ghidonul dacă era să te încadrezi cu bicicleta în cei nici cincizeci de centimetri de lăţime a pistei. Mărturisesc că am simţit o uşurare când mi s-a spus că, în partea aceasta, s-a renunţat la inesteticele şi inutilele bârne de lemn. Numai că asta mi-a amintit de o întrebare

pe care multă lume şi-a pus-o când s-a văzut că se montează lemnele acelea.

Cui i-o fi

trebuit niscai lemn din acela atunci, încât s-a prevăzut, chiar de la proiectare, ca strada să fie încadrată cu bârnele care, deja, au început să putrezească? Este posibil să fie aşa, cum la fel se poate ca edilii să-şi fi dat seama de modul grotesc în care se prezintă strada încorsetată în acest fel. Însă, dacă ar fi să nu abandonăm prima variantă şi să aflăm cât de cât cine şi unde a avut nevoie de bârne de lemn, ar fi fain să auzim că le-am stârnit curiozitatea organelor de specialitate. Iar dacă varianta se adevereşte, neapărat să meargă până la capăt! Gheorghe OLTEANU

Elevii de toate vârstele, susţinuţi de Primăria şi Consiliul Local Lupeni Elevii celor două licee de la Lupeni au primit susținerea primarului Cristian Resmeriță şi a consiliului local în vederea organizării „Balului Bobocilor”. Pentru fiecare licean, Balul Bobocilor a devenit cel mai important eveniment al începutului de an. Se depun eforturi susținute pentru ca spectacolul realizat de elevii din anul t erminal să fie din ce în ce mai bun, să uimească spectatorii şi să se vorbească despre el măcar vreo două săptămâni. Astfel, au fost alocați câte 5.000 lei atât Liceului Tehnologic Lupeni, cât şi Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni pentru organizarea balului. De asemenea, în ultima şedinţă de consiliu local s-a aprobat organizarea unui concurs de colinde – „Festivalul Crailor” , în luna decembrie 2016. S-a votat şi pentru participarea Consiliului Local Lupeni în calitate de coorganizator al unui spectacol dedicat deschiderii stagiunii Cenaclului Copiilor „Pas cu pas” 2016 alături de Liceul Teoretic “Mircea Eliade” Lupeni - Şcoala Gimnazială Nr.2. Spectacolul se va desfăşura în 21 octombrie, începând cu ora 17:00, la Palatul Cultural „Minerul” Lupeni. Alina PIPAN

8

www.zvj.ro miercuri, 19 octombrie 2016

ACTUALITATE

5


6

SPORT Avram Iancu,

Participă şi tu, vino voluntar! După ce câţiva oameni de bine au răspuns afirmativ la îndemnul Asociaţiei „San Montan” Petrila de a participa la reparaţia Refugiului Agăţat, aceeaşi asociaţie anunţă că reparaţiile vor continua şi în perioada 29-30 octombrie. „La 29 octombrie, ora 08:30-09:00, vom transporta restul materialelor necesare pentru refacerea acoperişului (scânduri,tablă etc.). Facem apel la iubitorii drumeţiilor şi la oricine doreşte

Urmăritoarea jiuliştilor juniori

Premiat de olteni, de faţă cu preşedintele

să dea o mână de ajutor la transportarea materialelor(le vom duce cu maşina până la captare şi de acolo le vom căra cum putem, cu mâinile, cu spatele). Participă şi tu, vino voluntar!”, este îndemnul făcut de membrii Asociaţiei „San Montan”.

A pierdut teren

Aflată la un moment în ceafa echipei de juniori CSM Jiul Petroşani, gruparea Inter Petrila începe să piardă teren, cedând poziţia a doua din clasament în favoarea celor de la Retezatul Haţeg.

Lidera Jiul Petroşani, ajunsă la 7 victorii din tot atâtea posibile, a câştigat cu 7-0 la Aurul Certej. Inter Petrila a reuşit doar o remiză pe propriul teren, 0-0, cu CS Hunedoara şi a coborât pe locul al treilea. Şi petrilenii sunt neînvinşi în această ediţie, doar două egaluri au dus la pierderea unor puncte importante. A fost o rundă prolifică în goluri, iar punctele au fost împărţite, fiind victorii şi de partea gazdelor, dar şi de partea oaspeţilor. Rezultate juniori: ACS Hercules Lupeni - Metalul Crişcior Brad: 6-0; AS Aurul Certej - CSM Jiul Petroşani: 0-7; CS Inter Petrila - CS Hunedoara: 1-1; CSO Retezatul Haţeg - Minerul Uricani: 7-2; CSA Aurul Brad - AS „U” Petroşani: 0-2; ACS Victoria Călan - ACS Şoimul Băiţa: 0-7.

Clasament

1. Jiul Petroşani 2. Retezatul Haţeg 3. Inter Petrila 4. CS Hunedoara 5. „U” Petroşani 6. Şoimul Băiţa 7. Victoria Călan 8. Aurul Brad 9. Hercules Lupeni 10. Aurul Certej 11. Minerul Uricani 12. M. Crişcior Brad

7 7 7 7 7 7 7 7 7 7 7 7

7 6 5 5 4 3 2 1 1 1 1 1

0 0 2 1 1 1 0 1 1 1 1 1

0 1 0 1 2 3 5 5 5 5 5 5

40-1 39-16 23-8 31-8 22-12 16-24 9-27 7-15 15-26 12-31 11-33 9-33

21 18 17 16 13 10 6 4 4 4 4 4

Sportivul Avram Iancu a declarat că pe data de 27 octombrie va fi premiat de către autorităţile gorjene, opera celebrului Constantin Brâncuşi.

Iancu spune că va primi suma de 3.000 de lei din partea autorităţilor din Gorj în faţa preşedintelui ţării, Klaus Iohannis. „Vor să-mi acorde şi o distincţie, dar nu ştiu exact despre ce este vorba, iar premierea vor să o facă în faţa preşedintelui Klaus Iohannis. Este un moment important pentru mine, pentru Valea Jiului, ca un cetăţean din afara Gorjului să primească o astfel de recunoaştere”, a declarat Avram Iancu.

Pentru că i-au furat bicicleta,

A luat traseul la alergat

Primul traseu MTB All Mountain a luat fiinţă în Parâng la iniţiativa unor băieţi minunaţi.

Astfel, în perioada 14-16 octombrie a avut loc testarea şi inaugurarea traseului. „Având în vedere faptul că mi-a fost furată bicicleta de munte în luna martie a acestui an, am fost pus în imposibilitatea de a testa traseul cu o bicicletă, aşa cum era firesc. Asta nu înseamnă că nu am fost acolo sau că nu am explorat acest traseu minunat. Am parcurs în alergare traseul, în mod integral, şi sunt foarte mulţumit de ceea ce am văzut. Este cu siguranţă un plus pentru Parâng. Luăm în calcul, la modul cel mai serios, ca la anul să realizam coborârea din Parâng, în cadrul ediţiei a V-a a Petroşani Bike Challenge, pe acest tronson. Acest fapt se datorează noii situaţii benefice create şi a sugestiilor unor ciclişti care nu agreează vechea variantă de coborâre” , a declarat Avram Iancu, preşedintele AS Bike & Run Petroşani.

Pagină realizată de Loredana JUGLEA

PUBLICITATE

. $ " "

$

% .

% -

$

%

"#

% %

%

!

%

$+() &%' ,+$

facebook.com/ziarulvaiijiului

.

$+&& ('& ,(& %*##! &$##

$


Berbec (21 Mar - 20 Apr)

Apare în calea ta exact persoana care te poate face fericit, pentru că intervine la timp în planurile tale. O vei privi de acum înainte cu maxim respect, tocmai pentru că a jucat un rol atât de important în cel mai delicat moment.

Taur (21 Apr - 21 Mai)

E frustrant pentru tine să stai pe loc acum, când eşti prins într-un proiect important care îţi acaparase toată atenţia, dar ai putea descoperi câteva puncte slabe care ar putea fi reparate în cel mai scurt timp.

Gemeni (22 Mai - 21 Iun)

Cu ajutorul potrivit, toate pot reveni la normal, ca atare cea mai mare atenţie trebuie să o acorzi sfaturilor care vin acum de pretutindeni.

Rac (22 Iun - 22 Iul)

Ai o oarecare tendinţă spre izolare, o ciudată atracţie spre locuri uitate, departe de lume, sau te retragi din iureşul lumii pentru că ai ceva important de studiat şi te închizi de bunăvoie în casă.

Leu (23 Iul - 22 Aug)

Azi te poţi trezi în faţa unor situaţii neprevăzute care strică complet un plan făcut în cele mai mici detalii. Trebuie să renunţi la ceea ce doreai să faci iniţial.

Fecioară (23 Aug - 21 Sep)

Este o zi cam agitată în mediul familial, de parcă s-ar perinda prin casă ta foarte multă lume cu tot felul de probleme. Te implici trup şi suflet în tot ce auzi de la cei dragi.

Balanţă (22 Sep - 22 Oct)

Intuiţia îţi spune să stai pe loc momentan, să nu dai frâu liber energiei tale debordante înaintea unui drum care nu duce chiar acolo unde sperai.

Scorpion (23 Oct - 21 Noi)

ciziei tale.

Tu eşti capul tuturor deciziilor importante în mediul în care te afli, pentru că toată lumea aşteaptă părerea ta şi simţi greutatea de-

Comunicat de presă

Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara Dosarul electronic de sănătate

Vă informăm că a intrat în vigoare Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1123/849/2016 pentru aprobarea datelor, informaţiilor şi procedurilor operaţionale necesare utilizării şi funcţionării dosarului electronic de sănătate (DES) al pacientului. Dosarul electronic de sănătate al pacientului este o componentă a sistemului informaţional sanitar care cuprinde date şi informaţii medicale relevante pentru medici şi pacienţi, respectiv informaţii clinice, biologice, diagnostice şi terapeutice, personalizate, acumulate pe tot parcursul vieţii pacienţilor, organizate şi structurat pe module, respectiv modulul „Sumar de urgenţă” şi modulul „Istoric medical”, modulul „Antecedente declarate de pacient”, modulul „Documente medicale” şi modulul „Date personale”. Dosarul electronic de sănătate al pacientului se utilizează de către furnizorii de servicii medicale care se află în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate înrolaţi în platforma informatică din asigurările de sănătate precum şi de furnizorii de servicii medicale care nu se află în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate şi medicii care îşi desfăşoară activitatea într-o formă legală la aceştia. Accesul direct al pacientului la propriul dosar electronic de sănătate sau al persoanei pe care o reprezintă legal se realizează numai prin intermediul portalului DES şi numai după autentificare. Autentificarea pacientului în portalul DES se realizează numai după generarea matricei de securitate de către medicii înrolaţi în platforma informatică din asigurările de sănătate şi definirea de către pacient sau reprezentantul legal al acestuia a parolei de acces, prin portalul DES. Toate informaţiile şi specificaţiile necesare sunt publice şi accesibile on-line prin instrumentele puse la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, respectiv prin portalul DES la adresa http://www.des-cnas.ro şi prin forumul DES la adresa http://forum.des-cnas.ro

CLUBUL COPIILOR ŞI ELEVILOR PETROŞANI organizează în perioada 31.10-04.11.2016 concurs pentru ocuparea unui (1) post vacant de ÎNGRIJITOR, durată nedeterminată, Structura Vulcan, studii 10 clase/medii/superioare

Organizarea şi desfăşurarea concursului are loc la sediul Clubului Copiilor şi Elevilor Petroşani, str. Timişoarei, nr. 6, după următorul calendar: • Proba scrisă – 31.10.2016, ora 9:00 • Probă practică – 02.11.2016, ora 9:00 • Interviu - 04.11.2016, ora 9:00 • Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în perioada 10-21.10.2016 (în intervalul orar 9-14) la secretariatul Clubului Copiilor şi Elevilor Petroşani, str. Timişoarei, nr. 6, persoana de contact secretar ing. Pîşu-Nistor Lavinia, telefon 0254.542954.

RESTRICȚII APĂ

• SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru astăzi, 19.10.2016, în oraşul Aninoasa, între orele 08:00-12:00. Zona afectată: Oraş Aninoasa exceptând cartier Iscroni şi Livezeni. Motivul restricţiei: înlocuire robinet pe branşamentul blocului J, str. Libertăţii.

IMOBILIARE

Capricorn (21 Dec - 19 Ian)

Proiectele financiare în general au mai mari şanse de reuşită şi de concretizare dacă presupun o colaborare de familie.

Vărsător (20 Ian - 18 Feb)

Te simţi împovărat de o vină căreia tot nu-i dai de hac deocamdată. Faci ce faci, şi iar nimereşti în gura lumii care te judecă pe nedrept.

Peşti (19 Feb - 20 Mar)

E momentul perfect pentru distracţie, iar ocazii vor apărea multiple, totul e să profiţi tu de ele din plin! Prietenii te invită să ieşi, dar ai avea chef şi de o aventură nouă.

HOROSCOP

8

www.zvj.ro miercuri, 19 octombrie 2016

mica publicitate

• Vând garsonieră în Lupeni, etaj 4/10, 35 mp, recent renovată, cu toate taxele la zi. Preţ 5.500 lei. Relaţii la telefon 0760.041630.

ANGAJĂRI

Săgetător (22 Noi - 20 Dec)

Ziua poate fi una extrem de plăcută şi relaxantă dacă te înconjori de oamenii potriviţi, ca atare caută anturaje de oameni tineri în care se discută şi despre altceva decât despre problemele cotidiene.

mica publicitate

mica publicitate

Vila Straja angajează: bucătari, recepționeri, ospătari și cameriste în condiții avantajoase, cu cazare și masa incluse. Relații la telefon 0735.169368.

• Angajăm instalatori, electricieni, muncitori calificaţi şi necalificaţi, inginer construcţii şi instalaţii. Oferim cazare şi salarii atractive. Telefon 0726.310726. ______________________________________________ • Societate comercială angajează în condiţii avantajoase dispecer taxi, barman. Relaţii la telefon 0763.155871, Petroşani. ______________________________________________ • Cabana Groapa Seacă angajează în condiţii avantajoase ospătar (cunoştinţe limba engleză nivel minim), cameristă şi bucătar. Oferim cazare şi masă. Relaţii la telefon 0766.337077 (Loredana). ______________________________________________ • Hotel Gambrinus angajează recepţioner, cu experienţă minim 3 ani în domeniu. Relaţii la telefon 0721.322662. • Firmă de transport cu acţionariat german angajează şoferi profesionişti, categoria C+E, posesori atestat profesional şi cartelă tahograf, experienţă minim 2 ani, pentru comunitate. Plata la zi. Telefon 0729.272272.

PUBLICITATE

7


8

Vulcan

ACTUALITATE

Foc pe Valea Morii

Două autospeciale ale pompierilor au urcat, ieri dimineaţă, pe strada Morii din Vulcan. Fiind o stradă numai cu case, cei care au văzut maşinile de culoare roşie au crezut că este vorba despre un foc izbucnit la vreuna dintre gospodăriile de aici. Din fericire nu a fost aşa. Deşi, în trecut,

au fost incendii pe strada Morii. Şi la capătul de jos, la o casă situată în apropierea primul pod de peste pârâu, şi mai sus, pe un teren care erai clădite mai multe clăi de fân. Marţi, în jurul orei 10:00, maşinile pompierilor au trecut de barajul al doilea. Nu, nu era nimic la casa impunătoare din vecinătatea barajului. Incendiul izbucnise mai sus cu aproape două sute de metri, la o construcţie din lemn.

Una în care

nu locuia nimeni şi care de multă vreme arăta ca fiind abandonată. Cine a ridicat-o a prevăzut, iniţial, ca aici să fie un loc de agrement. I s-a dat şi un nume corespunzător: „Agrement Werst”, iar accesul, căbănuţa fiind pe malul vestic al pârâului Morii, se făcea pe un pod de lemn. Din care, între timp, au rămas doar cele două funii din oţel. Focul a

fost stins repede, iar la capitolul pagube nu cred că s-au consemnat prea multe. O parte a clădirii arsă şi, în interior, un pat şi un scaun. Ambele înnegrite. Câţiva agenţi de poliţie mai erau acolo în momentul în care am intrat şi eu în peisaj.

Aşa este regula,

la orice eveniment de natura asta trebuie ca şi poliţia să-şi facă un punct de vedere. Am crezut, la început, că prezenţa lor ar fi fost legată de decesul vreunuia pe care l-a prins focul în interior. Nici vorbă de aşa ceva. Cum nu se ştie nici cum a izbucnit incendiul. Varianta unui scurt-circuit este exclusă. În zona este curent electric doar deasupra, pe cablurile de înaltă tensiune. Şi, cum nici fulgere sau trăsnete nu s-au văzut şi auzit, e foarte probabil ca focul să fi fost pus de o fiinţă omenească. Concluziile pompierilor vor confirma sau infirma varianta asta. Gheorghe OLTEANU

După cum a promis Cristian Resmeriţă,

Primăria Lupeni face angajări

În luna noiembrie Primăria Lupeni va organiza un concurs pentru angajarea a 7 poliţişti locali. Administraţia locala a luat decizia de a suplimenta corpul poliţiştilor locali pentru a spori gradul de siguranţă al cetăţenilor.

Calendarul concursului este următorul: depunerea dosarelor se va putea face pana în data de 3 noiembrie 2016, ora 13 - data la care are loc selecţia dosarelor, 9 noiembrie 2016,ora 10 - proba de evaluare a aptitudinilor fizice, proba eliminatorie, 15 noiembrie 2016, ora 10 - proba scrisa, 22 noiembrie 2016 ora 10 - interviu.

În data de 17 noiembrie 2016 se va organiza concurs şi pentru ocuparea unui număr de patru posturi în aparatul de specialitate al primarului, selecţie dosare-termen depunere dosare - 3.11.2016,ora 13, proba scrisă - 17.11.2016,ora 10, interviu 24.11.2016, ora 10.

„Siguranţa cetăţenilor a constituit întotdeauna o prioritate pentru noi. De aceea în luna noiembrie vom organiza concurs pentru angajarea unui număr de 7 poliţişti locali, cu care vom completa Corpul Poliţiei Locale din Lupeni. În acest moment Politia Locala din Lupeni dispune de dotările şi echipamentele necesare, şi cu efectivele sporite dorim să asigurăm un grad ridicat de siguranţă şi securitate cetăţenilor. De asemenea tot pentru ca lupenenii să beneficieze de cele mai bune servicii din partea administraţiei locale vom angaja patru persoane în cadrul aparatului de specialitate al primarului”, a declarat primarul Cristian Resmeriţă. Sonia LIBERESCU

facebook.com/ziarulvaiijiului


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
2046 mie 19.10.2016 by Ziarul Vaii Jiului - Issuu