CMYK
Ziar ul Vaii Jiului
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
Nu există lege A
)
împotriva UI! DEVĂRUL
Director: Cătălin DOCEA
Redactor şef: Marian BOBOC
Curs valutar: 1€ = 4,5114 lei 1$ = 3,2471 lei 1₤ = 5,3990 lei
Marţi, 18 martie 2014 Anul VII nr. 1406 12 + 4 pagini Preţ: 1 leu
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani
Grave abuzuri la Serviciul Impozite şi Taxe Petroşani pentru favorizarea ex-judecătorului corupt Valentin Popescu. Se formulează plângeri penale. În luna mai 2012, Valentin Popescu, fost judecător şi vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani, a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României pentru fapte de corupţie. Dosarul Popescu a fost pornit, în luna martie 2010, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, care l-au şi trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită, trafic de influenţă (în formă continuată), cumpărare de influenţă, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată (în formă continuată) şi încheierea de tranzacţii financiare incompatibile cu funcţia deţinută. Nici astăzi, în 2014, efectele infracţiunilor comise de Popescu nu au dispărut. Dimpotrivă, Ion Anuţoiu, cel care a avut curajul să îl denunţe pe fostul judecător şi şi-a asumat riscul de a deveni permanent monitorizat, aşteptat la cotitură chiar, de grupurile de interese din justiţie, trage şi astăzi de pe urma dosarului penal al lui Popescu.
Vă reamintim că,...
... potrivit procurorilor DNA, în perioada 16 februarie 2007 - 14 iulie 2007, ex-judecătorul Popescu a făcut demersuri pentru achiziţionarea, prin interpus, a unui apartament aflat în proprietatea denunţătorului (Anuţoiu Ion), apartament ce fusese scos la licitaţie publică ca urmare a executării silite pentru neplata
cheltuielilor de întreţinere. La momentul derulării procedurilor de licitaţie, pe rolul Judecătoriei Petroşani exista un litigiu civil cu privire la acest apartament, repartizat spre soluţionare chiar lui Valentin Popescu, motiv pentru care acesta avea interdicţie de a cumpăra imobilul. Pentru a deveni proprietarul acestui apartament, Popescu a falsificat semnătura intermediarului în cuprinsul a 5 acte care au fost depuse la Judecătoria Petroşani şi la Tribunalul Hunedoara.
De asemenea,...
...pentru a intra în posesia faptică şi scriptică a aceluiaşi apartament, judecătorul Popescu Valentin a judecat şi a pronunţat o soluţie într-un dosar civil având ca obiect autorizarea pătrunderii în încăperi deşi avea obligaţia de a se abţine de la judecarea unei astfel de cauze. În acelaşi scop, judecătorul a promis unei persoane foloase materiale şi nepatrimoniale pentru a interveni pe lângă un judecător din cadrul
Societate comercială, specializată în execuţia de instalaţii electrice, angajează electricieni, experienţă minim 3 ani, pentru lucrări la obiective civile şi industriale, disponibili pentru deplasări în ţară. Îi anunţăm pe cei interesaţi că interviul va avea loc în data de 22.03.2014, ora 10:00, la sediul din B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 90, Petroşani (în curtea interioară, lângă Agenţia Locală de Ocupare a Forţei de Muncă). Informaţii la tel.: 0751.139724. Tribunalului Hunedoara care să soluţioneze în favoarea inculpatului căile de atac formulate de proprietarul apartamentului dobândit în mod fraudulos de Popescu Valentin. Având în vedere apariţia acestui dosar penal, Ion Anuţoiu nu a putut reintra în posesia apartamentului său decât în cursul verii 2013. Aşadar, de dinainte de arestarea judecătorului Popescu şi până anul trecut, Anuţoiu nici măcar nu a fost proprietarul de drept al imobilului, la Biroul de Cadastru şi Proprietate Imobiliară Petroşani fiind făcute înscrieri în acest sens.
Cu toate că...
...apartamentul în cauză a fost, ani de zile, în proprietatea interpusului prin intermediul căruia judecătorul Popescu l-a cumpărat pentru o sumă modică de bani, mult mai mică decât valoarea de piaţă a imobilului, Serviciul Impozite şi Taxe locale aparţinând de Primăria municipiului Petroşani îi cere lui Ion Anuţoiu să achite impozitele pe apartamentul care, după cum am arătat, nu i-a mai aparţinut, scriptic şi faptic, mai mulţi ani la rând. Anuţoiu le-a explicat angajaţilor de la Impozite şi Taxe Locale că este de acord să plătească impozitele pe apartament de la data în care, scriptic şi faptic, inclusiv prin înscrieri la Biroul de Cadastru şi Proprietate Imobiliară Petroşani, a redevenit proprietar. Pentru perioada în care Anuţoiu nu a folosit apartamentul i se cer acum impozite însumând 808 lei, dar şi majorări de întârziere de 515,74 lei. Chiar dacă situaţia, aşa cum am descris-o, este cât se poate de clară (adică nu îi poţi cere unui contribuabil să achite orice fel de taxă pentru un imobil în raport cu o perioadă în care apartamentul nu i-a aparţinut), funcţionarii de la Serviciul Impozite şi Taxe Locale continuă demersurile de recuperare a sumei menţionate pentru că “aşa a spus” o juristă din cadrul administraţiei că ar fi corect, cu acordul explicit şi din dispoziţia şefului de Serviciu, Ioana Mărgulescu. Prin această atitudine, forţând acţiunile de recuperare a sumelor dincolo de limita legii, funcţionarii nu fac decât să îl favorizeze direct pe ex-judecătorul corupt Valentin Popescu şi pe interpusul acestuia. Numai în România, având dreptatea de partea ta, nepăsarea unor funcţionari te poate duce în situaţia ca, după ce că nu te-ai folosit de apartamentul tău ani de zile, să rămâi tot tu bun de plată. Normal ar fi ca, atunci când există situaţii neclare, funcţionarii să accepte spre analiză şi argumentele cetăţeanului de la ghişeu. Care cetăţean, în cazul de faţă, chiar are dreptate: nu poate plăti impozite, şi chiar penalităţi pe deasupra, pentru un bun de care nu s-a mai putut efectiv folosi pentru simplul fapt că, o perioadă îndelungată de timp, nu i-a mai aparţinut.
Cătălin DOCEA