CMYK
Ziar ul Vaii Jiului
Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul
Nu există lege
)
împotriva LUI! ADEVĂRU
Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani
Director: Cătălin DOCEA
Redactor şef: Marian BOBOC
Curs valutar: 1€ = 4,4283 lei 1$ = 3,3787 lei 1₤ = 5,1540 lei
luni, 22 iulie 2013 Anul VI nr. 1245 16 pagini Preţ: 1 leu
Viabilitatea Complexului Energetic, condiţionată de reducerea cheltuielilor cu munca vie. Luna august va aduce negocieri dure pentru drepturile angajaţilor
Existenţa locurilor de muncă la unităţile miniere considerate viabile din Valea Jiului atârnă de abilitatea administraţiei şi a sindicatelor de a se pune la aceeaşi masă şi de a reduce drastic cheltuielile cu munca vie, aflate în prezent la un procent mult peste cel recomandat pentru a spera la viabilitate economică. Conducerii Complexului Energetic Hunedoara, care a absorbit şi cele patru unităţi miniere considerate viabile din Valea Jiului, i s-a pus în vedere că una dintre condiţiile esenţiale ca activitatea să nu fie blocată total, ori să se nu ajungă în insolvenţă precum în cazul Hidroelectrica, este strângerea curelei până la ultima gaură. Asigurarea producţiei ar putea fi posibilă doar în condiţiile în care câteva sute de angajaţi de la Mintia, Paroşeni şi unităţile miniere considerate viabile vor ieşi din sistem. Posibilităţi reale de reduceri de personal există însă doar la Mintia şi Paroşeni şi, parţial, la unităţile miniere (preponderent, dar foarte puţin, în rândul personalului TESA). Disponibilizările de personal sunt condiţionate în primul rând de existenţa unui buget în acest sens. Chiar dacă Mintia şi Paroşeni ar reuşi să se reorganizeze în lipsa a aproximativ 300 de persoane din actuala organigramă, efortul financiar pentru ieşirea din sistem este enorm în raport cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă actual. Drepturile extrasalariale ale celor de la Mintia şi Paroşeni le depăşesc cu mult pe cele ale personalului de la unităţile miniere. Situaţia este identică şi la minele via-
bile, unde efortul financiar ar fi, de asemenea, colosal. Aici însă mai apare şi problema că, dacă reducerea de personal se va face la liber, adică la opţiunea angajaţilor, posibilitatea asigurării producţiei prognozate dispare. Minele considerate viabile ar putea reduce câte ceva din personalul TESA, dar mai nimic din cel direct productiv. La fiecare din cele patru unităţi miniere există personal direct implicat în producţie care, la fiecare val de ieşiri din sistem, a fost efectiv rugat să nu plece pentru că minele ar fi rămas în imposibilitatea de a continua activitatea în parametri prognozaţi. Totodată, activitatea ar fi perturbată şi de faptul că, timp de 9 (nouă) luni după disponibilizare, legea interzice angajările. Ca să nu mai zicem că, în condiţiile reducerii activităţii în sectorul minier, nici unităţile
de învăţământ din Valea Jiului nu mai “produc” de ceva ani absolvenţi apţi pentru a face faţă solicitărilor profesionale în domeniu. O situaţie de-a dreptul dramatică se înregistrează la EPCVJ, unde câteva sute de persoane au cam rămas fără obiectul muncii după transformarea prin divizare a CNH SA în SNH SA şi SNIMVJ SA. În plus, şi angajaţii de la minele considerate viabile vor trebui să priceapă că nu se mai poate ca plata unora dintre angajaţi să se facă pentru subteran în timp ce aceştia prestează, parţial sau total, la suprafaţă. Pe şleau, condiţia esenţială pentru ca întreg complexul să nu se ducă de râpă este ca drepturile oamenilor (indiferent să ies sau rămân în sistem) să fie drastic reduse. Măsura este injustă dacă o analizăm în raport cu munca
grea, dură şi periculoasă a angajaţilor din minerit. Ea este însă perfect justificată din punct de vedere social şi economic. Ce va prefera, oare, un angajat care mai are 5 ani până la pensie? Să beneficieze de aceleaşi drepturi (salariale şi extrasalariale) pentru încă o jumătate de an sau poate un an, iar mai apoi să îşi piardă locul de muncă pentru că totul sa va duce de râpă, sau să beneficieze de aceleaşi drepturi salariale (dar mai puţine facilităţi) până la ieşirea la pensie? Oportun ar fi ca, în perioada imediat următoare, sindicaliştii să dezbată efectiv cu angajaţii care ar fi drepturile (cota de energie, de exemplu) la care ar dori să renunţe, iar mai apoi să renegocieze drepturile extrasalariale ale personalului cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara. Pe de altă parte, sunt încă multe costuri ce ar putea fi reduse la nivelul unităţilor miniere, la Paroşeni şi Mintia. Cheltuielile sunt încărcate de structurile şi suprastructurile de conducere, dar şi de contractele de prestări servicii încheiate cu diverse societăţi comerciale din afara judeţului. Un calcul realist ar reliefa faptul că sume exorbitante de bani se duc pe transportul personalului la şi de la locul de muncă, multitudinea de utilaje închiriate de la terţi, consumabile IT şi de papetărie (prea puţin reduse în plină expansiune a informatizării). Nu se poate renunţa la echipamentul de protecţie a muncii şi la piesele de schimb şi utilajele pentru subteran. Dar, aşa cum vom arăta în perioada imediat următoare în cotidianul nostru, cheltuielile pot fi reduse absolut semnificativ dacă se renunţă la diverse prestări servicii de care unităţile miniere ar putea beneficia cu personal propriu prin specializare de scurtă durată. Vom reveni. Cătălin DOCEA