1223

Page 1

CMYK

Ziar ul Vaii Jiului

Ziarul poporului. Citeşte şi dă mai departe! Comentează subiectele zilei accesând site-ul

Nu există lege

)

împotriva LUI! ADEVĂRU

Cotidian regional * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

Director: Cătălin DOCEA

Redactor şef: Marian BOBOC

Curs valutar: 1€ = 4,4801 lei 1$ = 3,3481 lei 1₤ = 5,2405 lei

miercuri, 19 iunie 2013 Anul VI nr. 1223 12 pagini Preţ: 1 leu

Exclusiv! Cine sunt judecătorii care, astăzi, analizează recursul lui Simota la ÎCCJ. Iată ce condiţii de detenţie va avea Simota: două duşuri pe săptămână, găleată pe post de WC şi mâncare la vizetă!

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a României analizează astăzi recursul depus de Alin Simota şi cei consideraţi a fi complicii săi (Bota Gheorghe, Moldovan Ioan Petru, Moldovan Florin Ioan, Varodi Mihăiţă) în dosarul instrumentat de către DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Încheierii prin care, la data de 12 iunie a.c., Curtea de Apel Alba Iulia a dispus arestarea preventivă a persoanelor anterior menţionate pentru 29 de zile (respectiv 30 de zile în cazul lui BG, judecat în lipsă). În dosar sunt învinuite un număr de opt persoane, acuzaţiile fiind de şantaj, cămătărie, înşelăciune, acte de violenţă ş.a. Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ în data de 17 iunie a.c., termenul fiind fixat pentru astăzi la Secţia Penală (Completul nr. 3). Recursul împotriva măsurii de arestare preventivă se va afla în atenţia judecătorilor Mirela-

judecător Popescu Mirela-Sorina

judecător Lefterache Lavinia

judecător Dragomir Ilie Iulian

Sorina Popescu (preşedinte), Ilie Iulian Dragomir şi Lavinia Lefterache.

Libertatea lui Simota - în mâna a trei grei de la ÎCCJ

Mirela-Sorina Popescu a fost mai întâi procuror, apoi judecător - vicepreşedinte şi preşedinte al Curţii de Apel Piteşti, în prezent fiind judecător la ÎCCJ. În paralel, este lector univ. dr. la Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti, formator la Institutul Naţional al Magistraturii şi membru în comisii de elaborare subiecte şi soluţionare contestaţii la Consiliul Superior al Magistraturii. Printre dosarele de răsunet soluţionate de către d-na Popescu se numără cel al lotului Voicu (senatorul Cătălin Voicu – condamnat cu executare, judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic – condamnaţi cu suspendare), cazul sechestrării hoţilor (George Becali – condamnat), dosarul lui Dan Ilie – Morega şi Paul Păcurar (achitare), „Examenele fraudate de la INM din 2007” (condamnări). Ilie Iulian Dragomir, membru al completului care va analiza recursurile lotului Simota, a apărut în interceptările privindu-l pe Sorin Blejnar, memorabilă fiind celebra frază: „...el e naşul nostru şi-n sufletul nostru” (n.r. - Traian Băsescu). Dragomir a făcut parte din completul care l-a achitat pe fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Ca un element interesant, precizăm că – din informaţiile pe care le deţinem - printre avocaţii care îl apără pe Simota se numără şi unul de la Societatea de Avocatură Chiuariu & Asociaţii. Acelaşi judecător Dragomir este cel care a dat autorizaţie de interceptare în cazul judecătoarei Bârsan şi, în trecut, a fost preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. În această perioadă, judecătorul Dragomir anali-

zează inclusiv dosarul în care Monica Iacob-Ridzi, în prezent deputat, a fost trimisă în judecată. Judecătoarea Lavinia Lefterache este cea care l-a pus în libertate pe Vasile Botomei, şeful UNBR.info, inculpat pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat. În mai 2007 s-a declarat împotriva ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu, atunci când acesta declanşase procedura de revocare din funcţie a lui Doru Ţuluş. A făcut parte dintre judecătoarele ÎCCJ care i-au achitat definitiv pe politiştii acuzaţi de DNA că ar fi luat mită pe Aeroportul Otopeni, pe motiv că fapta nu a fost comisă de inculpaţi. A făcut parte din Completul de 5 judecători care l-a condamnat pe fostul ministru Ioan Avram Mureşan la 7 ani de închisoare cu executare. A judecat recursul în dosarul „Transferurilor”.

În ce condiţii este şi va fi deţinut Alin Simota?

La Alba, în arestul IPJ, deţinuţii sunt ţinuţi în celule de 4 – maxim 6 persoane, iar colegii de celulă ai lui Simota nu pot fi din rândul celor alături de care a fost arestat. Deţinuţii poartă ţinută civilă (ca, de altfel, şi în penitenciar), nu văd afară (geamurile fiind amplasate sus), au dreptul la 2-3 vizite pe lună (cu aprobarea anchetatorilor) şi o oră la plimbare pe zi. Masa este un dezastru, iar în celule se află o găleată pentru necesităţile fiziologice, dar nicio chiuvetă. Pe timp de noapte, găleata devine WC pentru că deţinuţii nu pot fi scoşi din celule. Tot în arest, Simota are dreptul la 10 minute de convorbiri telefonice pe zi. Omul de afaceri nu are dreptul de a avea asupra sa şireturi, curea, brichetă, unghieră, iar tacâmurile (de fapt lingura) nu au coadă din motive lesne de înţeles. În celule nu se află televizoare sau aparate radio.

La Penitenciarul de Maximă Siguranţă Aiud,...

...Simota va avea drept companie cei mai periculoşi infractori din întreg

Ardealul, condamnaţi pentru crime, violuri, pedofilie, tâlhării, înşelăciuni deosebit de grave, trafic de persoane, trafic de droguri (arestaţi preventiv sau condamnaţi la pedepse mai mari de cinci ani). Simota ar putea ajunge însă la Aiud numai după primele 29 de zile de arest preventiv. Printre VIP-urile deţinute la Aiud se numără Carabulea (patronul Carpatica şi Atlassib), inculpaţii din dosarul Hydra, profesorul pedofil din Alba şi criminalul Enea din Valea Jiului. În celulele de la Aiud se află 15–20 de deţinuţi în regim închis (cum este cazul celor condamnaţi pentru infracţiuni de genul celor pentru care este acuzat Simota), mizeria este de nedescris, deţinuţii au dreptul la 2 ore de plimbare pe zi (o zi dimineaţa, o zi după-amiaza). Au dreptul la 2 duşuri pe săptămână, la baia comună, unde merg simultan 50–60 de persoane, iar mâncarea se primeşte pe vizetă. Mâncarea cea mai de soi este fasolea cu urme de carne, iar ciorba este de neîngurgitat. De sărbători, deţinuţii primesc câte un măr şi o gogoaşă în plus. În actuala sa condiţie, dacă va ajunge la Aiud, Simota va putea primi de lucru în cameră (activitatea preponderentă fiind cusutul de încălţăminte) sau va putea fi însărcinat cu împărţirea ziarelor către deţinuţi. Abia după o eventuală sentinţă va putea lucra, pentru a beneficia de o reducere de 5-7 zile din condamnare pentru fiecare lună de muncă, la baie sau bucătărie. Dacă este condamnat la mai mult de 5 ani de închisoare cu executare, Simota nu va putea primi acordul de a lucra afară. La Aiud, unde cei mai periculoşi şi temuţi deţinuţi sunt criminalii, homosexualii şi pedofilii, percheziţia camerelor de către gardieni este numită „piaţă”, operaţiunea de a transfera diverse obiecte între celule se numeşte „tramvai”, iar punga/săculeţul în care sunt puse obiectele se numeşte „caleaşcă”. “Sifon” este acela care îşi trădează colegii de celulă. În celule se află televizoare, dotate cu cablu TV (adică mai multe programe), deşteptarea se dă la 6 dimineaţa, stingerea la ora 22:00, iar cablul TV se întrerupe la ora 00:00 până a doua zi dimineaţa. Vom reveni. Cătălin DOCEA


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.