CMYK
Prins 2 cu un kilogram de haşiş la purtător Un petroşenean,
PAGINA
Ziarul Vãii Jiului
Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI!
MIERCURI
6 februarie 2013
Anul VI Nr. 1133 12 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro
Răsărit: 07:42 Apus: 17:39
ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!
Director: Cătălin DOCEA
Curs valutar: 1€ = 4,3764 lei 1$ = 3,2321 lei 1₤ = 5,0998 lei
Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului
Tipar digital
Cel mai bun preţ din judeţ!
Transmite cererea ta de ofertă la office@zvj.ro
R
MARCĂ ÎNREGISTRATĂ
IPJ ne convinge de la o zi la alta: Sucilă trebuie executat! * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani
În timp ce sute de lucrări privind abuzurile poliţiştilor au fost muşamalizate,
Pentru că n-au cobit antisistem, şefii organului constatator au fost mult mai blânzi cu alţi poliţişti Derularea recentă a evenimentelor în cazul Dan Adrian Sucilă ne determină să credem că declaraţia poliţistului, care spunea că va afla – într-o zi – şi cine stă la originea dosarelor ce i s-au instrumentat, rămâne de strictă actualitate. Atât doar că ultimele informaţii apărute în cauză duc tot mai clar la concluzia că împotriva lui Sucilă se acţionează direct, intenţionat şi nemijlocit chiar din interiorul IPJ Hunedoara.
Când temeiul arestării sale în primul dosar, cel de act sexual cu un minor şi furt, nu a mai stat în picioare, poliţistul a fost eliberat. Câteva zile mai târziu, la prima oră, Sucilă a fost ridicat de DIICOT şi reţinut pentru vreo 28 de ore – pe bază de Ordonanţă de reţinere de numai 24 – pentru ca, de a doua zi, instanţele să paseze de la una la alta propunerea de arestare preventivă. Judecătorii n-au acceptat mizeria asta, poate şi pentru că mirosea de la o poştă a făcătură. În câteva zile, atât Judecătoria Petroşani cât şi Tribunalul Hunedoara au respins propunerea de arestare preventivă formulată de către DIICOT. A fost un real rateu, o pată pe imaginea DIICOT. Iar DIICOT, dacă nu cea mai credibilă, cu siguranţă una dintre cele mai credibile structuri ale statului (să nu uităm că BCCO Alba, condusă de Traian Berbeceanu, se află pe primul loc în topul structurilor de elită ale Poliţiei Române prin prisma rezultatelor obţinute în 2012), nu merita să fie târâtă în răfuiala personală a conducerii IPJ Hunedoara cu poliţistul vulcănean. DIICOT, care a destructurat reţele infracţionale colosale, care a trimis după gratii infractori periculoşi şi a dovedit prejudicii importante, se ocupă zilele acestea de nişte fotografii (în majoritate de pe net, înfăţişând persoane presupus minore) pe care un poliţist din Vulcan le avea pe un hard extern, fotografii care nu au mai fost accesate din februarie 2012. E ca şi cum, de mâine, Marius Tucă şi Cristian Tudor Popescu s-ar ocupa de rubrica de utilitare şi de mercurial. Să fim serioşi! Între timp, proaspăt ieşit de sub efectele Ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore (ore care, cum spuneam, au fost vreo 28), ca să nu se plictisească,
Sucilă a fost convocat în faţa Comisiei de Disciplină, la IPJ Hunedoara. Lucrarea a fost clasată, era doar o simplă hărţuială miliţienească. Ieri dimineaţă, Sucilă sprijinea (vezi foto) zidurile pe la Biroul Teritorial DIICOT, unde a fost citat pentru chestiuni procedurale privind cel de-al doilea dosar, în care este cercetat pentru aspectele anterior sintetizate. Reîntors în Vale, a fost aşteptat de o nouă surpriză. Este citat, astăzi, la Poliţia municipiului Vulcan, pentru a da lămuriri în alte 3 (trei) lucrări ale Inspecţiei Interne, pregătite în tihnă în laboratoarele IPJ Hunedoara în perioada în care poliţistul se afla în arest preventiv. Total întâmplător, desigur! Ştiţi ce cred? Cred că, acţionând sub impulsul momentului, şefii poliţistului Sucilă nu s-au gândit că acesta va rămâne poliţist cel puţin până la o eventuală sentinţă definitivă şi irevocabilă de condamnare. Cum faza cu arestarea preventivă pentru a doua oară n-a ţinut (ba chiar, repet, s-a bagatelizat activitatea DIICOT, care se ocupa de dosare grele, nu de trei poze cu fustă scurtă, de pe net, ori cinci discuţii pe Messenger), era clar că Sucilă are dreptul de a se întoarce pentru a profesa. Asta-i doare cel mai tare! Şi, pentru că oamenii nu mai pot aştepta până la o eventuală sentinţă definitivă şi irevocabilă de condamnare a lui Sucilă, care l-ar face implicit incompatibil cu profesia de poliţist, încearcă să-l scoată pe poliţist cât mai repede din sistem prin compunerile Inspecţiei Interne. Care Inspecţie Internă e fie spălătorie de cadavre, fie pluton de execuţie. Funcţie de interese. În altă ordine de idei, este clar şi să scandalul mediatic la adresa lui Sucilă a fost instigat şi susţinut, ba chiar alimentat cu informaţii direct sau prin interpuşi de la vârful IPJ Hunedoara. De aici şi dovada că, dincolo de cercetările şi activitatea strict procedurală a procurorilor, împotriva lui Sucilă există interese mult mai mari. Îmi amintesc două cazuri recente, de poliţişti ajunşi în atenţia organelor de cercetare penală, ori chiar după gratii, condamnaţi definitiv şi irevocabil. Presa n-a fost, ca un exemplu, instigată să scrie la nesfârşit despre poliţistul Daniel Liciu, condamnat definitiv la 1 an şi 6 luni de închisoare, cu suspendare, pen-
tru fapte de corupţie. Mă credeţi pe cuvânt că, dacă Liciu povestea în faţa anchetatorilor cine şi cum aleargă, cu ştromeleagul învârtoşat, după eleve practicante, agente debutante ori poliţiste cu vechime prin sediul poliţiei municipale, nu-l mai scoatea din gura presei nici raportul MCV? Mă credeţi pe cuvânt că, dacă ar fi vorbit despre gunoiul de sub preş, adică despre abuzurile poliţiei şi abuzurile din poliţie, Liciu s-ar fi ales – la presiunea mass media – cu o pedeapsă mult mai mare, cu executare? De fapt, aceasta e şi reţeta în cazul Sucilă. Cu ajutorul presei, „prietenii” lui Sucilă de la vârful IPJ Hunedoara vor să pună presiune pe justiţie. Dacă la Petroşani nu prea ţine, la Deva „prietenii” lui Sucilă ar face legea după voia lor. Dacă ÎCCJ va spune că în dosarele care îl privesc e competent - ca primă instanţă - Tribunalul Hunedoara, atunci Sucilă se poate aştepta la sentinţe foarte dure în ambele dosare. Dacă aş publica pe site nişte decizii şi sentinţe emise la Deva, dar casate ori total modificate de Curtea de Apel Alba Iulia, nu v-aţi opri din a vă face cruci vreo 3 zile. Sunt avocaţi care, dacă au văzut că se poate, continuă traficul de influenţă pe holurile Tribunalului. Ceea ce atrage o nemeritată pată pe obrazul întregii instituţii, făcând astfel să nu se mai vadă pădurea din cauza uscăturilor. Îmi amintesc, de asemenea, cazul poliţistului Ion-Gabriel Ciocârlie. Tot din Valea Jiului. Ca şi Sucilă, ca şi Liciu. Beat mort, Ciocârlie a produs un accident de circulaţie, a fugit de la locul faptei şi şi-a lăsat în urmă prietenul, aflat în aceeaşi maşină, agonizând între viaţă şi moarte. Împotriva lui Ciocârlie, care a lăsat un om chinuind în urma accidentului provocat de alcoolul din capul său, n-a mai instigat nimeni presa. Am aflat, la momentul respectiv, derularea evenimentelor. Ulterior, am aflat că a fost condamnat la pedeapsa rezultantă, de 3 (trei) ani închisoare, cu executare. Iar cazul Ciocârlie, vă invit să citiţi cu atenţie, ar fi chiar INTERESANT pentru opinia publică (mai puţin pentru „prietenii” lui Sucilă, obişnuiţi să ascundă gunoiul sub preş). Pentru că, între timp, pedeapsa rezultantă aplicată lui Ciocârlie a fost redusă la 2 (doi) ani în-
chisoare, cu executare. Omul, repet, nici n-a făcut dragoste cu fata viceprimarului din Vulcan, nici nu i-a dat smsuri porcoase, şi nici n-avea poze de pe net în calculator. Omul a lăsat, în urma unui accident provocat la beţie, un om să agonizeze între viaţă şi moarte, fugind de la locul faptei! Moartea care vine e totuşi mai dură ca un sms porcos, zic eu! Cauza civilă (dosar 7371/278/2012), disjunsă din cea în care Ciocârlie a fost deja condamnat, se judecă în această perioadă la Petroşani. Fostul poliţist a cerut, cu un tupeu de neimaginat, să nu mai fie citat de la Aiud (unde este încarcerat) pentru dosarul disjuns. Cum ar veni, n-ar mai dori să fie deranjat şi adus, cu duba, la Petroşani. Iar mârlănia asta nu mai interesează nici presa locală, şi nici pe „prietenii” lui Sucilă de la IPJ Hunedoara, care nu mai instigă presarii (înregimentaţi ori doar prinşi în cârlig) împotriva judecătorilor. Drept urmare, bre Sucilă, nu-i mai căuta pe cei ce te vor terminat. La cât de evidente au devenit lucrurile, ăştia se prezintă la următorul termen să-l urecheze pe judecător. Vom reveni. Cătălin DOCEA P.S.: Oare ce soartă vor avea cele 3 noi lucrări instrumentate de Inspecţia Internă împotriva lui Sucilă? Două dintre acestea sunt din vremea când se afla în arest. Adică oamenii, când Sucilă era deja la răcoare, căutau preventiv motive să-l execute la reîntoarcerea la locul de muncă. Iar curiozitatea mea are la bază faptul că, deşi s-a încercat de mai multe ori sancţionarea poliţistului amintit, toate sancţiunile au fost contestate în instanţă şi anulate. Posibil să fi rămas pe acolo, încă neanulată pentru nelegalitate, doar vreo mustrare.