CMYK
Monica IACOBRIDZI - aliatul dezvoltării municipiului Petroşani Prezenţa deputatului Monica Iacob-Ridzi ca reprezentant al Văii Jiului în Parlamentul României în ultimii patru ani a fost de bun augur.
Compania Naţională a Huilei ascunde informaţiile referitoare la contractul cu BCR!
PAGINA 3
Au fost patru ani de transformări, patru ani în care fondurile direcţionate cu sprijinul deputatului de Petrila, Petroşani şi Aninoasa către Colegiul Est Valea Jiului au însemnat o nouă eră în dezvoltarea capitalei Văii Jiului. Şi nu spunem cuvinte mari. Atenţia sa nu s-a îndreptat doar asupra munici-piului Petroşani, însă vom avea ocazia să discutăm despre Petrila şi Aninoasa, dar şi despre Valea Jiului în ansamblu, în ediţiile viitoare ale cotidianului nostru. Fondurile direcţionate de la Bucureşti spre Petroşani cu sprijinul direct al deputatului Monica Iacob-Ridzi au reconstruit practic municipiul. În ultimii ani, la Petroşani s-au amenajat şi dat în folosinţă 118 locuinţe sociale, dar şi un bloc ANL. Am putut vorbi, aşadar, de primele locuinţe amenajate şi date în folosinţă după 1989 în municipiu. Monica Iacob-Ridzi a reuşit să-i convingă pe guvernanţi că municipiul Petroşani, la fel ca toate
Ziarul Vãii Jiului
Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI!
MIERCURI
21 noiembrie 2012 Anul V Nr. 1088 12 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro Răsărit: 07:30 Apus: 16:48
ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!
Tipar digital Cel mai bun preţ din judeţ!
Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,5342 lei 1$ = 3,5381 lei 1₤ = 5,6360 lei
Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani
localităţile Văii, merită o atenţie sporită. Astfel, municipiul nostru a avut bani pentru o grădiniţă modernă, 3 săli de sport, 5 terenuri de sport cu suprafaţă sintetică şi 11 terenuri de minibaschet. S-a început construirea unei noi grădiniţe la Petroşani, dar şi a singurului bazin şcolar din judeţul Hunedoara. De altfel, aşa cum am mai spus, Monica Iacob-Ridzi este parlamentarul care a adus cei mai mulţi bani în judeţ, cu destinaţia Valea Jiului. De pe urma acestui parteneriat, între Monica Iacob-Ridzi şi Primăria municipiului Petroşani, mai exact cetăţenii municipiului Petroşani, astăzi avem un centru complet modernizat, inclusiv şapte parcuri şi zona Brădet, o arteră principală integral reabilitată şi modernizată, alături de 119 străzi şi 9 podeţe modernizate. Toate şcolile şi grădiniţele din Petroşani au fost modernizate cu fonduri de la Guvern, iar reţelele termice de la majoritatea blocurilor de locuinţe şi de la toate şcolile şi grădiniţele au fost extinse, respectiv reabilitate. 64 de blocuri au fost reabilitate termic în vestul Văii Jiului, o bună parte fiind situate în Petroşani. De asemenea, cu sprijinul deputatului, prin Compania Naţională de Investiţii a fost reabilitat termic blocul nr. 124 de pe b-dul 1 Decembrie 1918 din Petroşani. Intervenţiile deputatului au determinat începerea proiectul de modernizare şi utilare cu echipamente a Policlinicii din Petroşani, iar Şcoala Europeană I.G. Duca beneficiază de aparatură modernă. A fost amenajată, cu fonduri direcţionate de Monica Iacob-Ridzi, reţeaua de canalizare pe străzile Aradului şi Tudor Vladimirescu şi a fost reabilitată strada Vlad Ţepeş din cartierul Colonie al municipiului Petroşani. Cu bani de la Guvern, graţiei intervenţiei deputatului nostru, absolut toate blocurile de locuinţe din Petroşani au astăzi gaz metan. Monica Iacob-Ridzi a câştigat, în mandatul 2008– 2012, lupta pentru Valea Jiului. Şi va continua.
Transmite cererea ta de ofertă la office@zvj.ro
R
MARCĂ ÎNREGISTRATĂ
Deşi oricum nu pare să fi avut vreodată preocupări concrete,
Cosmin Nicula a şters Petrila, Petroşaniul şi Aninoasa de pe lista sa de priorităţi De mai multe zile, Cosmin Nicula lipseşte din Valea Jiului. Situaţia n-a atras atenţia nimănui pentru că asta a făcut senatorul şi în ultimii patru ani: a lipsit şi din colegiu, şi de la jumătate din lucrările Senatului ori ale Camerelor reunite. În schimb, caravana sa de campanie merită toată aprecierea noastră pentru că lucrează şi, chiar dacă nu simt cu Cosmin Nicula, pesediştii, liberalii şi conservatorii împart cu sârg materiale electorale ale senatorului. Ne-a atras atenţia un pliant distribuit în numele senatorului, care conţine fix patru priorităţi pentru Valea Jiului (vedeţi facsimilul alăturat). Nicula promite atenţie specială pentru Complexul Energetic Hunedoara. Am vrea să-l credem, însă ne amintim că în 2008 a promis că minele vor rămâne deschise, procesul de
producţie va fi retehnologizat iar condiţiile de muncă se vor îmbunătăţi. Deşi USL şi Nicula au fost la putere mai mult de un an din ultimii patru, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Acum, în 2012, acelaşi Nicula promite finalizarea drumului
Câmpu lui Neag Herculane. A promis şi în 2008, a fost peste 30% din acest mandat la putere, dar drumul tot nu a fost finalizat. A promis locuri de muncă în 2008, promite şi acum. Din nefericire, avem parte de o nouă minciună electorală. O dovadă în plus: patru membri USL fac parte din Consiliul de Administraţie al societăţii naţionale care va închide minele Petrila, Paroşeni şi Uricani. În faţă ne-a promis şi ne promite locuri de muncă, în realitate USL lasă 2544 de muncitori de la cele trei mine fără locuri de muncă în baza unei strategii cu punct terminus 2018.
Dar, şi asta chiar ni s-a părut grav, Nicula promite dezvoltarea turismului - cu precădere domeniul schiabil din Straja şi Pasul Vâlcan. A promis asta şi în 2008, dar investiţiile derulate până acum se datorează deputatului Resmeriţă (pentru Lupeni), deputatului Iacob-Ridzi, lui Gheorghe Ile şi Angelei Stoica (pentru Vulcan). Iar cel mai grav ni se pare că acest Nicula a şters practic de pe harta Văii Jiului localităţile Petrila, Petroşani şi Aninoasa, a căror singură şansă pentru ziua de mâine a fost şi rămâne turismul. Nicula însă, nefiind din Vale, ne-a şters de pe hartă. Şi pe noi, şi zonele alpine Dobraia (Petrila), Parâng (Petroşani) şi Cândet Leş (Aninoasa). Nu ne putem supăra pe el. Omul, cu vilă şi domiciliu la Deva, habar nu are nici de unde începe şi unde se termină Aninoasa...