Ziarul Vaii Jiului - nr. 1077 - 6 noiembrie 2012

Page 1

CMYK

Am descoperit un Rezultatele unei recente cercetări sociologice, cifre ajunse - mai mult ca sigur şi în posesia staff-ului de campanie al lui Cosmin Nicula, dar şi la judeţ, dau frisoane candidatului USL la fotoliul de senator de Valea Jiului. Acele frisoane specifice finalului de mandat, ultimul. Mai puţin de 25% dintre cei care au răspuns întrebărilor (cercetarea fiind efectuată pe 300 de subiecţi din colegiul nr. 4 şi 400 de subiecţi din colegiul nr. 5) au spus că vor alege viitorul senator din rândul USL. Mai puţin de 7% dintre subiecţi n-au nominalizat un criteriu în baza căruia vor face alegerea. Ceilalţi, adică 69% dintre

MARŢI

69 care-l va ucide pe Nicula

respondenţi, au menţionat în special că vor ca viitorul senator să nu mai fi fost parlamentar şi să fie din Valea Jiului. În condiţiile în care candidatul USL, respectiv Cosmin Nicula, a mai fost parlamentar şi nici nu este din Valea Jiului, este clar că puţinele 69-uri de care ar mai putea avea parte Nicula cu o legitimaţie de parlamentar în buzunar sunt cam numărate. Cruntul adevăr a băgat în sperieţi întrega conducere a USL-ului hunedorean, conştientă că nefericita nominalizare a lui Nicula în această luptă electorală va face ca USL, ARD şi PP-DD să îşi adjudece fiecare câte un post de senator în judeţ, ca

Ziarul Vãii Jiului

6 noiembrie 2012 Anul V Nr. 1077 12 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro

Răsărit: 07:04 Apus: 18:14

şi câştigat de USL fiind cel pentru care candidează Mariana Câmpeanu. USL miza pe două posturi de senator în baza scorului obţinut la alegerile locale de anul acesta, însă la nivel politic se intenţionează ca bătălia care va fi pierdută de către Nicula să fie recuperată la Camera Deputaţilor, unde USL se concentrează să îşi maximizeze şansele pentru un deputat în plus. Chiar dacă mimează preocuparea, pentru că Nicula i-a reclamat la liderii naţionali că nu se implică suficient, liderii judeţeni s-au consolat cu ideea. Şi negociază deja sprijin punctual de la eventualii înlocuitori ai lui Nicula. Vom reveni.

ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!

Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI! Director: Cătălin DOCEA

Curs valutar: 1€ = 4,5209 lei 1$ = 3,5336 lei 1₤ = 5,6437 lei

Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

Partidele politice depun la primării solicitări pentru a li se permite afişarea materialelor electorale, menţionând numărul şi mărimea acestor materiale. De obicei, dacă nu contravin normelor şi regulilor în vigoare, solicitările nu sunt refuzate. Pentru că nu mai este mult, doar 4 zile, până la începerea campaniei electorale, ne-am interesat la primăriile din Valea Jiului, să aflăm cât de des și de larg ne vor zâmbi candidații Este evident, cei cu mai multă experienţă în politică au şi resurse financiare adecvate. Prin urmare, vor avea şi cele mai multe materiale publicitare electorale, care vor împânzi oraşele Văii.

Tipar digital

RUSTIC - PALACE angajează recepţioner, ospătar, maseur şi bucătar. Relaţii la 0751.199100 sau la Hotel Palace. Salon Elitte Petroşani angajează în condiţii foarte avantajoase coafeză şi cosmeticiană. Relaţii la telefon 0726.662933

Angajăm şofer de tir. Relaţii la 0751.199100 sau la Hotel Palace.

Cel mai bun preţ din judeţ!

Transmite cererea ta de ofertă la office@zvj.ro

R

MARCĂ ÎNREGISTRATĂ

Cum se pregătesc partidele politice pentru campania electorală

Din câte bannere ne vor zâmbi candidaţii de la est la vestul Văii Jiului La Petrila

Cosmin Nicula nu a venit prea des prin Valea Jiului în calitate de senator. Dar acum, în campanie, vrea să-şi ia revanşa. Cel puţin la Petrila. Prin urmare, îl vom vedea „multiplicat” peste tot. La Petrila a solicitat amplasarea a 80 de materiale publicitare pentru stâlpi. Nu vorbim de afişe, ci de nişte steaguri dreptunghiulare, care arată, să fim mai expliciţi, ca rolele de pergament de pe vremuri. Tot bannere se numesc, dar sunt verticale, având altă formă şi dimensiune decât acelea mari, clasice, cu care am fost noi obişnuiţi. Pentru că se trage din popor, PP-DD e mai modest. A solicitat amplasarea a doar 30 de bannere. Acestea vor purta pe o parte figura deputatului Monica Iacob-Ridzi şi pe cealaltă figura candidatului la postul de senator, Haralambie Vochiţoiu. Şi Ioan Rus, candidatul USL la deputăţie pentru Colegiul de Est, a cerut permisiunea edililor pentru amplasarea a 5 bannere. Cu toate că PDL a fost la „butoane” atâta amar de vreme şi ar avea resurse financiare pentru un amărât de banner, nicio ţidulă nu a fost depusă la primărie de ARD (alianţă în care s-a ascuns PDL). Ceea ce poate constitui o temă de reflecţie politică. E drept că primarul Petrilei, fiind membru PDL, poate ARD(E) oricând o cerere…

Petroşani

Aici au fost deja eliberate câteva certificate, care permit amplasarea unor materiale electorale, iar altele se află încă în aten ia funcţionarilor. S-au eliberat certificate pentru solicitarea a 27 de amplasamente ale PP-DD şi 7 amplasamente ale PDL. Deci, aici vor apărea în vizorul populaţiei şi candidaţii PDL, adică ai ARD. Dar mai răruţ… Mai sunt „în prelucrare” alte solicitări ale PSD pentru 100 de materiale electorale (tot bannere verticale), 100 de materiale PP-DD (bannere verticale) şi o solicitare USL (7 bannere). După cum se observă, USL şi PSD nu prea fac casă la electorale. Adică, fiecare e cu materialele şi investiţia lui. Sub acest aspect, a nu putem spune că Ioan Rus şi Cosmin Nicula

ar forma vreo echipă. De fapt, cât de rar a venit senatorulinvizibil prin Vale, nici nu avea cum să se închege vreo relaţie tovărăşească cu Rus & ortacii.

Vulcan

Nici în Vulcan candidaţii PSD/ USL nu stau pe acelaşi afiş. Vor fi 10 bannere cu Cristian Resmeriţă, actualul deputat, şi 100 de bannere verticale cu senatorul-invizibil Cosmin Nicula. Şi PP-DD are la Vulcan solicitare pentru 10 bannere pentru această campanie, iar PDL, cu candidatul Constantin Brânduşe, 13 bannere. Constantin Brânduşe intră încă o dată în luptă. Dacă la campanie de la locale a avut puţină vizibilitate, încercându-şi şansa ca independent, acum îşi va populariza numele în 3 oraşe.

La Lupeni

PDL are posibilitatea de a-şi expune 8 bannere, Constantin Brânduşe fiind unul dintre contracandidaţii deputatului Cristian Resmeriţă. Pe senatorul invizibil Nicula lupenenii îl vor putea admira în 50 de bannere verticale. Îi sfătuim pe lupeneni să-şi facă acum o poză cu Nicula, chiar şi aşa zâmbind din banner, că nu-l vor mai putea vedea, viu sau pozat, până la următoarea campanie. Deşi aflat în fieful său, Cristian Resmeriţă este mai modest, în Lupeni montându-se doar 10 bannere. Şi PP-DD-ul e mai rezervat, expunând poporului doar 10 bannere orizontale.

La Uricani

Chiar dacă Uricaniul nu este foarte mare, are destul de multe solicitări. Cristian Resmeriţă - 10 bannere, Cosmin Nicula - 25 de bannere, Constantin Brânduşe are alocate 4 bannere. Să nu uităm, la Uricani primarul se află într-o omenească dilemă, având angrenaţi în lupta electorală doi naşi de cununie, de la partide politice diferite: Constantin Brânduşe (ARD) şi Cosmin Nicula (USL). De notat că PP-DD nu a făcut la Uricani, până la ora închiderii ediţiei noastre, nicio solicitare pentru a-şi expune oferta politică. Alina PIPAN


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.