Ziarul Vaii Jiului - nr. 1002 - 24 iulie 2012

Page 1

CMYK

Tipar digital Cel mai bun preţ din judeţ! Transmite cererea ta de ofertă la office@zvj.ro

MARŢI 24 iulie 2012 Anul V Nr. 1002 12 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro Răsărit: 05:19 Apus: 21:54

ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!

Ziarul Vãii Jiului

Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI!

Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

R

Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,6009 lei 1$ = 3,7999 lei 1₤ = 5,9009 lei MARCĂ ÎNREGISTRATĂ

Autoservice Căsuţa Albastră angajează MECANIC AUTO Relaţii la telefon 0723.347.852

După “Băieţii deştepţi” din energie, Costel Avram a descoperit, în Valea Jiului, o nouă specie:

“Băieţii deştepţi” ai apei-moca de la robinet! Ieri, la ora 11 şi 30 de minute, în sala Londra de la SC ApaServ a avut prima conferinţă de presă a noului director general Costel Avram. Deşi au trecut doar trei săptămâni de la instalarea sa în funcţie, faţa societăţii furnizoare de apă din Valea Jiului e cu totul alta. Sediul a fost vopsit, în interior, într-un albastru deschis iar gardurile şi porţile care delimitează perimetrul Apa Serv într-un bleu închis. Curtea a fost asfaltată iar maşinile societăţii şi ale oaspeţilor săi îşi au, fiecare, locul lor bine stabilit şi delimitat. Poarta din spatele curţii a fost securizată iar, cât de curând, în firmă se va mai intra (şi ieşi) doar pe bază de cartelă magnetică. “Toate aceste lucruri au fost realizate fără a cheltui un ban din fondurile Apa Serv”, a precizat Costel Avram. Conferinţa de presă era aşteptată cu mare interes de toată presa locală pentru că noul director general a pornit o campanie extrem de mediatizată împotriva unor societăţi comerciale care, în principiu, ar trebui să consume, pentru a-şi putea desfăşura activitatea, foarte multă apă dar care, în mod paradoxal, plăteau foarte puţin. Am putea spune chiar că e vorba de sume absolut simbolice. Anunţata conferinţă de presă a avut trei puncte la ordinea de zi. Primul punct a fost unul de interes general, privitor la starea financiară a societăţii. Astfel, am fost informaţi că un metru cub de apă costă 2,98 de lei, la care se adaugă TVA-ul şi încă 1,7 lei pentru canalizare. În total, Apa Serv facturează un mc de apă cu 5,4 lei care, în mod cert, nu e cel mai scump din ţară. Pentru a vă face singuri o idee despre cât şi cum plăteau marii consumatori apa de care beneficiau vă dăm un indiciu comparativ concret: un apartament, locuit de patru persoane, consumă, în medie, pe lună o cantitate10 mc de apă. Am aflat că societatea mai are de recuperat 180 miliarde de lei vechi, din care 120 miliarde de la populaţie iar 60 de miliarde de la agenţii economici. Adică tocmai de la cei care, pe lângă faptul că înregistrau consumuri extrem de modeste, nici nu le achitau. Sigur că o întrebare de bunsimţ a fost pusă imediat: Oare aceste furturi de apă nu se făceau cu complicitatea unor oameni din interior? Directorul general a admis acest lucru şi a spus că, în viitorul apropiat, cei care au cooperat cu consumatorii la

Tel. 0254 564.914

(din Timişoara)

diminuarea fictivă a citirilor li se vor desface, imediat, contractele de muncă. În altă ordine de idei, societatea achită lunar câte trei miliarde de lei vechi către Apele Române şi Apa Serv a plătit, în ultimii doi ani, cât a plătit RAAVJ-ul în zece. De asemenea, Apa Serv nu mai are datorii la bugetul de stat. La punctul doi al acestei prime conferinţe e presă a fost o informare despre stadiul proiectului de reabilitare a infrastructurii şi a canalizării apelor uzate, un proiect care va trebui finalizat la 31 mai 2015. Avram a confirmat faptul că Apa Serv se află în “pole position” pentru a accesa un nou proiect european în valoare de 100 milioane de euro. Pentru a simplifica înţelegerea “pierderilor pe reţea” cum erau denumite, până de curând, furturile de apă de către “băieţii deştepţi”, directorul general a pus la dispoziţia presei situaţii privind cantităţile de apă facturate la spălătoriile auto, ştrandurile, hotelurile, motelurile, pensiunile şi cabanele din Valea Jiului pe anii 2011 şi 2012. Sunt cifre tulburătoare pe care e greu să le înţelegi dacă nu ai bănui o complicitate între beneficiarii “apei moca” şi Apa Serv. Lupta pe care actualul director general trebuie să o dea, în viitor, nu e doar cu “băieţii deştepţi” abonaţi la o apă ciudat de ieftină ci şi cu cei care îi taxau oficial sau, mai degrabă, neoficial. Mai în glumă, mai în serios, s-a discutat, în conferinţă, şi de faptul că oamenii de afaceri din Vale, beneficiarii de apă venită dintr-un gratuit corn al abundenţei, ar fi gata să sponsorizeze o campanie electorală numai să-l vadă pe Avram în Parlamentul României. Adică, undeva cât mai departe de Petroşani. “Vă confirm că de trei săptămâni am uitat complet de politică. Eu fac, acum, doar politica Apa Serv” a declarat Costel Avram. Ca să revenim la “băieţii deştepţi” de la spălătoriile din Vale, am observat că majoritatea, cu mici excepţii, au consumuri declarate cât 2, 3 sau 4 apartamente. Dar evaziunea lor este dublă. Apropo, când aţi primit, ultima oară, un bon fiscal când v-aţi spălat maşina cu apă moca de la stat? Cât despre ştrandurile din Vale, ai impresia că ele parcă nu-şi mai schimbă apa niciodată. Dar cei mai mulţi “băieţi deştepţi” sunt, fără îndoială, cei din alimentaţia publică.

Hotelul Onix, ce aparţine CNH-ului, este, pe hârtie, cel mai destoinic consumator şi cel mai bun platnic pentru Apa Serv. Vom face, azi, o singură comparaţie şi vă veţi da seama, şi singuri, cum stau, de fapt, lucrurile. În luna mai a.c., Hotelul Onix a înregistrat un consum de 573 mc de apă în timp ce Casa Bobârcă a avut doar 26 mc, Pensiunea Floare de Colţ - 49 mc, Keops (restaurant şi bar) - 155 mc, Pizzeria Jolly - 83 mc, Motelul Rustic - 38 mc, Vila Melinda (restaurant şi cantină) - 42 mc, Jolly Restaurant 83 mc, Hotel Palace - 144 mc, Hotelul Gambrinus - 230 mc iar ditamai Hotelul Petroşani a consumat doar 84 mc. Adică, un consum cât pentru 8 apartamente se înregistra tocmai acolo unde se află sediul PPDD, a celor care urlau în campania electorală, ca din gură de şarpe, că apa din Valea Jiului e cea mai scumpă din ţară şi că doar ei o pot ieftini cu 10%! “Da, apa noastră ar putea fi mai ieftină, a precizat Avram, dacă marii consumatori nu vor mai fi şi marii evazionişti!”. În această luptă, Costel Avram a spus că îl are alături pe preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Ioan Moloţ, care i-a promis că nimeni nu îl va suna pentru a închide ochii la furturile de apă. “Dacă această bătălie o vom câştiga împreună, nu este exclusă şi o ieftinire a apei din Valea Valea Jiului!” a mai declarat, cu un optimism robust, Costel Avram. La final, directorul Donisa a mai dat o veste proastă evazioniştilor: se vor monta apometre care pot transmite citirea la distanţă şi vor înregistra chiar şi citirile făcute pe dos. Investiţia nu e foarte mare dar merită cu prisosinţă. Lupta continuă. Vom reveni. Mihai BARBU


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.