IAȘI | 27 APRILIE - 10 MAI 2018
WWW.ZILESINOPTI.RO
IAȘI, 7 APRILIE - 10 MAI 2018
EVENIMENTUL EDIŢIEI
HANGARIADA 2018 PAGINA 6
DIN REVISTĂ
Înseamnă patru zile de fericire construite pe gustul celor care iubesc arta și zborul, în forme diverse, colorate și pline de imaginaţie. Petrecerile de vineri și sâmbătă seara nu sunt cele cu care ești obișnuit: încep pe înserat, în hangar, și continuă până dimineaţa, pe aerodrom. Te invităm să cunoști stewardese și piloţi cu care vei dansa până dimineaţa pe ritmuri 1/4 funk, tropical, techno & disco, și când ridici ochii spre soare să te bucuri de un show aviatic de excepţie.
INTERVIU ALEX GIBOI (DIRECTORUL AGERPRES) „Mass-media traversează în acest moment un context foarte dificil. Fie că vorbim din punct de vedere financiar, fie că analizăm presa din punct de vedere calitativ, putem observa ușor că provocările actuale cărora pe care le înfruntă massmedia își pun amprenta, din păcate, asupra produsului final, materialul jurnalistic. Pentru noi, ca agenţie naţională de presă, este foarte important să avem în România o presă „sănătoasă” din punct de vedere financiar și deontologic, pentru a putea dezvolta în continuare parteneriate durabile.” PAGINA 8 - 9
Recomandări evenimente p. 26
Recomandări teatru p. 22
City Films p. 18
PLUS: / CITY FILM
CITYZENII EDIŢIEI Ovidiu BIBER
Alexandra MAFTEI
Corina GIURGIA
P.10
P.12
P.14
SALUT, IAȘI! Alina Cojocaru Redactor șef - Zile și Nopţi Iași
Utopia comunităţii Vorbim mereu despre comunitate ca un de ceva care se întâmplă firesc și natural, un dat pe care îl ai doar pentru simplul fapt că locuiești într-un oraș. Nu realizăm deseori că asta nu se întâmplă o dată cu adresa din buletin ci că e o relaţie pe care o construiești cu cei din jurul tău și de a cărui dinamică trebuie să te îngrijești întodeauna. Nu cred că suntem o comunitate în Iași cu scopul general de a contribui la dezvoltarea orașului și la a crea un loc bun pentru noi și copiii noștri. Nu știu dacă există un oraș care să aibă așa ceva pentru că nu am locuit în altă parte însă clar, la noi sunt doar mici comunităţi în funcţie de domeniul de activitate sau interes. Așadar, sunt reticentă ori de câte ori cineva spune „comunitatea ieșeană”. Mă întreb întodeauna din cine e formată, care sunt valorile ce o animă, cum acţionează și mai ales, din ce considerente? Îi includem în comunitate și pe cei veniţi din alte orașe mai mici care și-au creat o viaţă aici? Sau suntem o castă închisă? Până acum, în cei peste 30 de ani de locuit aici, nu am văzut o acţiune a comunităţii care să mă facă să cred că suntem una. Văd acţiuni izolate și o dorinţă însă în momente de referinţă facem doar ce considerăm că ni se potrivește. Ceea ce e perfect valabil în cazurile individuale, deloc aplicabil când vorbim de grup. Nu am nici reţeta ideală pentru formarea comunităţii însă mă gândesc doar la faptul că dacă am proteja ce-i al nostru, am valorifica și sprijini ideile sau măcar oamenii care le pornesc, nu ne-am critica atât de mult, am merge cu mândrie în capitală fără să ne pierdem accentul pe drum de rușine să nu râdă cei de acolo de noi, am spune „Nu!” când cineva ar încerca să submineze capacitatea noastră de a organiza un eveniment, nu am mai fi atât de fascinaţi de forme fără fond poate am avea o șansă. Până una alta, măcar grupurile mici să rămână și să producă schimbarea. Poate, la un moment dat, ne vom dezvolta într-o comunitate.
RADAR SOCIAL MEDIA
ZILE ȘI NOPŢI - EDIŢIA DE IAȘI | ISSN 239-7186 | gratuit | nr. 6 (368) | 27 aprilie - 10 mai 2018 Director Executiv: Marian Gîlea | Publisher: Ștefan Andrei Neculau | Redactor-șef: Alina Cojocaru (Mail: alina.cojocaru@zilesinopti.ro) | Vânzări: Stefan Andrei Neculau (Mail: stefan.andrei@zilesinopti.ro; Tel: 0740 168 453) | Layout & DTP: Diana Ioana Bobeș (diana.bobes@zilesinopti.ro) Mare Publicitate: Regia MGSI Valeria Iliescu (valeria.iliescu@mgsi.ro) Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment la e-mail: Iași@zilesinopti.ro | Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
Zile și Nopţi este membru BRAT
Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunare | Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Timişoara / Arad | Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Bacău / Piatra Neamţ / Roman, Galaţi / Brăila, Oradea (Felix, 1 Mai), Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi Lunare: Baia Mare, Suceava (Rădăuţi)
Piloţi, stewardese și petreceri pe aerodrom:
Hangariada 2018 O poveste memorabilă se scrie cu oameni energici, creativi, dinamici și plini de expresivitate. Hangariada e cu și despre acești oameni, iar ultimul weekend de mai va creiona pe cer și în cei 10.000 de metri pătraţi ai festivalului un episod ce va scrie istorie. Știm asta pentru că, pe lângă teatru în hangar, live graffiti și o mulţime de experienţe senzoriale multiple, oamenii hangariadei sunt altfel: acel altfel neconvenţional, lipsit de superficialitate, de sentimentul de duzină și comercial. Hangariada 2018 înseamnă patru zile de fericire construite pe gustul celor care iubesc arta și zborul, în forme diverse, colorate și pline de imaginaţie. Petrecerile de vineri și sâmbătă seara nu sunt cele cu care ești obișnuit: încep pe înserat, în hangar, și continuă până dimineaţa, pe aerodrom. Te invităm să cunoști stewardese și piloţi cu care vei dansa până dimineaţa pe ritmuri funk, tropical, techno & disco, și când ridici ochii spre soare să te bucuri de un show aviatic de excepţie. Nu există taxe, însă avem reguli clare: te lăsăm să intri dacă ești cu voia bună la purtător, îţi plac oamenii pozitivi și ești pregătit să experimentezi. Fii parte din poveste! Hangariada, 25 – 28 Mai 6 | CITY LIFE | HANGARIADA 2018
Interviu cu
Alex Giboi Directorul AGERPRES
Interviu realizat de Corina Giurgia
„O instituție aflată în plin proces de evoluție nu poate continua dacă se rupe de inovație” Pe Alexandru Ion Giboi l-am cunoscut prin forţa parteneriatelor cu AGERPRES, dezvoltate la Iași, la Fălticeni, Voroneţ sau Chișinău. Și pentru că seria de interviuri din Zile și Nopţi, pe care o realizez cu plăcere, aduce în faţă oameni diferiţi, oameni care văd în perspectivă și gândesc mare, aș spune că și Alex este un tânăr terbil al dezvoltării presei din România. Alex Giboi se află de cinci ani la conducerea Agenţiei Naţioanale de Presă AGERPRES și a schimbat mai mult decât și-ar fi imaginat unii că ar putea. Dacă până acum jumătate de deceniu vorbea praful de pe tastele agenţiei, în prezent, vorbește atitudinea. Acest lucru se vede în tot ceea ce povestește Alex în interviu. România are nevoie de educaţia opiniei, de ecologia presei, dar, mai ales, de oameni care să știe de unde să ia și unde să pună oamenii potriviţi. Ceea ce știu 8 | CITY LIFE | INTERVIU
cel mai bine despre directorul AGERPRES este că iubește la nebunie cuvântul EVOLUŢIE, pe care îl pune în practică mereu. Echipa AGERPRES va fi prezentă la Iași, la Serile Filmului Românesc, între 6 și 10 iunie, cu o producţie documentară, pe cât de emoţionantă, pe atât de necesară. Cum se vede viaţa mass-mediei de la biroul de director al celei mai mari agenţii de presă din România? Mass-media traversează în acest moment un context foarte dificil. Fie că vorbim din punct de vedere financiar, fie că analizăm presa din punct de vedere calitativ, putem observa ușor că provocările actuale cărora pe care le înfruntă mass-media își pun amprenta, din păcate, asupra produsului final, materialul jurnalistic. Pentru noi, ca agenţie naţională de presă, este foarte important să avem în România o presă
„sănătoasă” din punct de vedere financiar și deontologic, pentru a putea dezvolta în continuare parteneriate durabile, indiferent că vorbim de presă publică sau privată, centrală sau locală. Pentru AGERPRES, pe lângă misiunea noastră principală de informare publică, este foarte important să ne asumăm și un rol de susţinere a mass-mediei din România. Iar acest lucru se poate realiza cel mai bine în primul rând prin a oferi partenerilor noștri din presă un flux de știri la standarde cât mai ridicate. Este foarte important pentru mine, ca manager, să știu că produsele livrate de AGERPRES contribuie la îmbunătăţirea din punct de vedere calitativ a întregii prese românești. Cum aţi reușit să faceţi din AGERPRES o instituţie modernă, în pas cu cele mai noi tendinţe din comunicare și promovare a conţinutului?
Răspunsul se află chiar în întrebarea pusă. Una dintre condiţiile de bază pentru a evolua, în orice domeniu, este să fi în pas cu cele mai noi tendinţe din respectivul domeniu. Ultimele tehnologii care vin în sprijinul jurnaliștilor, sau promovarea produselor noastre prin metode tot mai inventive, sunt la fel de importante pentru mine. O instituţie aflată în plin proces de evoluţie nu poate continua dacă se rupe de inovaţie, pentru că evoluţia înseamnă de fapt inovare continuă, aplicată strategic în viaţa organizaţiei. Când aţi preluat AGERPRES, care era peisajul? Care parte din instituţie avea nevoie cel mai mult de abilităţile dvs.? Acum cinci ani peisajul era destul de prăfuit. Am sesizat la o primă analiză două aspecte care necesitau îmbunătăţiri considerabile: asumarea produsului jurnalistic de către realizatorii săi și promovarea activităţii agenţiei. Probabil și influenţat de experienţele mele profesionale anterioare, din zona de comunicare, am investit foarte mult timp și energie promovării AGERPRES, la nivel naţional și internaţional. Astfel, prin promovare strategică, am atras atenţia unui public mai variat dar și mai vast, dar și a partenerilor din zona mass-media. Automat, pe cale de consecinţă, și pretenţiile au crescut, și din exterior faţă de AGERPRES, și din partea mea faţă de colegii mei. Care ar fi cele mai mari cinci provocări pe care le-aţi avut ca Director AGERPRES? Prima și cea mai importantă provocare a ţinut de necesitatea ameliorării urgente a imaginii
publice a AGERPRES, așa cum am mai menţionat. Apoi, odată cu trecerea timpului, mi s-a confirmat importanţa menţinerii unui climat de muncă profesionist și acordării unei atenţii constante resursei umane. Relaţia cu colegii mei este foarte importantă pentru mine, pentru că sunt conștient de faptul că evoluţia agenţiei nu ar putea avea loc fără munca lor. Pe cale de consecinţă, și relaţia cu sindicatul este foarte importantă. Este o relaţie care nu a fost întotdeauna cea mai bună posibil, dar pot spune cu sinceritate că acum am în sindicat un partener de încredere, dedicat evoluţiei, stabilităţii și profesionalismului AGERPRES. Au fost și momente critice, de criză, cărora a trebuit să le facem faţă: anumite materiale jurnalistice care nu s-au ridicat la înălţimea standardelor deontologice pe care ni le impunem și după care ne ghidăm, greșeli de machetare a unor produse cu efecte grave pe moment, sau atacuri politice din exteriorul AGERPRES. Toate acestea nu au făcut decât să ne întărească și să ne evidenţieze și mai bine importanţa pe care o are calitatea actului jurnalistic pentru întreaga societate. În acest an al Centenarului, AGERPRES a venit în faţa publicului cu o producţie extrem de emoţionantă, una care pune la zid istoria din manuale. Cum vedeţi viaţa acestui documentar și ce mai pregătiţi pentru CENTENAR? AGERPRES s-a pregătit de Centenar începând cu finalul anului 2016, moment în care a apărut ideea realizării documentarului video care a devenit apoi, din punctul meu de vedere, „filmul Centenarului”.
Munca de peste un an de zile a unor colegi talentaţi, pasionaţi de meseria lor și conștienţi de importanţa momentului 2018 a dus la realizarea filmului documentar Marea Unire: România la 100 de ani. Cu ocazia premierei de la București din luna februarie a acestui an, a fost lansată ideea, de către unul dintre protagoniștii filmului, de a promova producţia AGERPRES în școli, licee și universităţi, ca fiind o adevărată lecţie de istorie. Nu cred că am pus la zid istoria din manuale, ci, mai degrabă, cred că reușita filmului ţine de împletirea foarte inspirată a firului istoric cu povești de viaţă autentice ale unor personaje legate cumva de momentele cele mai importante din istoria ultimilor 100 de ani de România. Îmi doresc, deci, să reușim să promovăm cât mai bine acest film documentar, pentru a-l aduce în faţa unui public cât mai numeros. Urmează evenimente importante organizate fie de AGERPRES, fie de parteneri, unde filmul nostru va fi prezent, alături de expoziţia de fotografie România: EVOLUŢIE. Washington, Viena, Beijing, Madrid, Praga, sunt doar o parte din locaţiile internaţionale a evenimentelor noastre. În România, ne bucurăm să fim prezenţi alături de partenerii noștri de la Serile Filmului Românesc, la Iași (premiera filmului în afara Bucureștiului), dar și la festivalul de film de la Râșnov, la Timișoara, Târgu Mureș, Galaţi, Arad, etc. Suntem deschiși tuturor sugestiilor și suntem gata să ducem acest film oriunde publicul îl dorește.
Interviul integral pe www.zilesinopti.ro
ZILE ȘI NOPŢI | IAȘI, 27 APRILIE - 10 MAI 2018 | 9
Ești la Start, ai câștigat
Ovidiu Biber Founder Afterhills Pasionat de energie pozitivă, zâmbete şi culori
10 | CITY ZEN | OPINII
Activităţile în aer liber întodeauna mi-au plăcut mai ales dacă sunt cu oamenii dragi mie. De curând am participat împreună cu câţiva colegi de la AFTERHILLS la Semimaraton. A fost o adevărată desfășurare de forţe și un efort de echipă ce l-am apreciat la adevărata valoare mai ales că activităţile de grup sunt întodeauna benefice. Având în vedere că echipa noastră este mare și fiecare are task-uri multiple, e dificil să ne organizăm cu toţii astfel încât să putem face întâlniri de fun și relaxare foarte des. Cea mai importantă și mai activă întâlnire rămâne cea din zilele festivalului. În rest, ne bucurăm unii de ceilalţi din când în când însă apreciez cu atât mai mult timpul petrecut împreună. Astfel, alergând la Semimaraton ne-am și antrenat pentru maratonul muzical de la festival. Am învăţat că împreună suntem
puternici și reușim să ne depășim propriile bariere. Nu am alergat atât de mult de când eram copil, la orele de sport așadar, clar a fost un lucru pe care l-am făcut cu mândria că e încă ceva ce pot adaugă la limitele pe care trebuie și vreau să le depășesc. Mai mult, având în vedere că sit-ul festivalului prinde contur, am mers apoi cu puţina energie rămasă și am verificat copacii plantaţi în această perioadă. Vrem să avem anul acesta zone de umbră naturale și e o provocare să plantezi copaci înalţi în câmp deschis dar mă declar mulţumit de cum se prezintă situaţia. Surprizele nu se opresc aici și am convingerea că vom reuși să facem un adevărat sat de vacanţă unde oamenii să vină și să stea din zori până în zori, fermecaţi de ceea ce le pregătim acolo. Mai e puţin și ne vedem la AFTERHILLS!
Ce te face să zbori?
Alexandra Maftei
Organizator Festivalul de artă și zbor Hangariada Profesor și psiholog pasionat de artă, zbor și educație.
12 | CITY ZEN | OPINII
Mai sunt câteva săptămâni până la cel mai așteptat festival de artă și zbor: Hangariada. Într-un oraș care vibrează de freamăt, de agitaţie, de grabă si deadline-uri, ultimul weekend de mai vine cu o porţie generoasă de altceva, în forme și culori care vibrează. Ne uităm spre nori și ne încărcăm cu albastru, creionând cele mai frumoase patru zile ale unui sfârșit de primăvară încărcat cu de toate.Ţi-am pregătit o experienţă multisenzorială, menită să te umple de energie pozitivă: expoziţii de fotografie, sculpturi ce te vor provoca la noi înţelesuri, ateliere de modelaj, live graffiti, tatuaje cu henna și portrete desenate în timp real, toate pe ritmuri ce te vor ancora într-o atmosferă ce cu greu va fi uitată.
Sunt multe atracţii aduse de sfârșitul de primăvară. Știm, însă, că publicul Hangariada e unul dinamic, energic, dornic de experienţe rafinate, polivalente: hangarienii zboară acolo unde muzica nu e zgomot, oamenii vibrează la artă, la frumos, la neconvenţional. Când găsești acel ceva ce te face să zbori, și îţi garantăm că îl vei găsi pe aerodrom, nu uita să păstrezi și în restul zilelor același tu liber, autentic și suprinzător. Te vrem în povestea noastră, pentru a umple cei 10.000 de metri pătraţi ai Aeroclubului de piloţi și stewardese nonconformiste, măcar pentru cele patru zile, cât ţine povestea. Dar oare se termină ea, oare, aici?
„Predica despre căderea Romei” și luxul de a fi liber astăzi
Corina GIURGIA Real zator em s une „Ide ș Efecte”- V vaFM Iub tor de cărț frumoase
14 | CITY ZEN | OPINII
Întâmplarea face ca înainte să vin pentru trei luni în Italia, să primesc tot felul de cadouri. Bineînţeles, rareori au lipsit cărţile din acest peisaj. Reconfortant, am primit o carte cu un titlu legat la propriu de Italia: Predica despre căderea Romei. Cartea nu este groasă fizic, dar destul de „plină și multă” în ceea ce-i privește corpul și sufletul. Da, sunt cărţi cu suflet, ca niște oameni. Le simţi. Poate nu degeaba autorul, Jérôme Ferrari, a primit Premiul Goncourt pentru acest roman-viaţă, în 2012. Romanul capătă coerenţă prin iubirea pe care o povestește: iubirea de viaţă, iubirea de pace și fericire, iubirea de schimbare și de dulcea imprudenţă. Citesc și recitesc pasaje și o voce îmi spune că suntem, în definitiv, singuri pe lume dar că, paradoxal, nimeni nu se salvează singur. Regăsesc războiul interior, care, probabil, e-n fiecare din noi, cel legat de trecerea timpului și de brutalitatea acestei treceri. Predica despre căderea Romei mă lasă într-o atmosferă melancolică, dar pe care o pot sabota prin fericirea că, totuși, conform lui Leibniz, „trăim în cea mai bună dintre lumile posibile”. Este de-a dreptul liniștitor așa. La fel de liniștitor este stilul scriiturii lui Jérôme Ferrari. Cartea este cuprinsă de o mare
neliniște, un dor faţă de ceea ce umanitatea pierde: luxul singurătăţii și-al întâmplării. Într-o lume în care totul începe cu un program și se termină cu monitorizarea pașilor făcuţi într-o zi, faptul de a fi liber de orice deziderat de acest fel devine un lux absolut. Ca să fiu racord cu atmosfera din carte, dacă cineva m-ar întreba unde merg după lumea asta, i-aș răspunde că în toate cărţile pe care le-am citit. Așadar, asta-mi va fi una dintre ele. Căutaţi-vă lumile de după lume prin cărţi. P.S.: cărţile, ca marile întâlniri, nu vin întâmplător spre noi. Așadar, mulţumesc, Vera! Predica despre căderea Romei, Jérôme Ferrari, Editura Pandora M, 2013
Festivalul Operelor Independente Ediţia a II-a Aflat la cea de-a doua ediţie, Festivalul Operelor Independente continuă iniţiativa inovatoare în contextul cultural regional. Suita de manifestări are ca idee centrală susţinerea, promovarea şi impulsionarea producţiilor din domeniul teatrului muzical realizate de către artiști independenţi, indiferent de cetăţenie, precum și spectacolelor realizate de către instituţii de învăţământ academic de profil. Punerea în
16 | CITY LIFE |
valoare a tinerilor interpreţi şi realizatori, prin aducerea lor în prim-planul vieţii artistice, reprezintă o oportunitate de afirmare, dezvoltare şi recunoaştere profesională. Festivalul este deschis inclusiv lucrărilor muzicale în primă audiţie precum și producţiilor experimen-
tale de teatru muzical, dorindu-se o întâlnire între tradiţia genului şi impulsurile novatoare ale secolului 21, propunând publicului spectacole de operă, operetă şi spectacole muzicale pentru copii, stimulând creativitatea, inovaţia şi experimentul în interpretare şi realizare scenică.
PREMIERĂ
Raţă, raţă şi gâscan
DUCK, DUCK GOOSE Dublat în limba română
Regia: Christopher Jenkins Gen film: Animație, Aventuri, Comedie, Familie, Durata: 82 minute Premiera în România: 20.04.2018 Distribuitor: RO Image 2000 și PROROM
Un gâscan năbădăios este rănit într-un accident, după care ajunge să fie responsabilizat de doi orfani, Chi și Chao. Eroul în cauză, pe nume Peng, respinge comunitatea de gâște din care face parte în încercarea de a-și trăi viaţa în proprii săi termeni. Peng este, prin urmare, independent, tipul care ar face mai degrabă orice, decât să se pregătească pentru viitoarea migrare. Se crede mai bun decât toţi ceilalţi și trăiește periculos. Dar, după ce a salvat doi pui de raţă rătăciţi, Chi și Chao, cei doi îl percep pe salvatorul Peng ca pe un părinte. Cu iarna pândind după colţ, Peng este de acord să aibă grijă de cei doi pui de teamă că de leziunea lui ar putea profita prădătorii. Peng va ajunge să înţeleagă iubirea necondiţionată și forţa ei nelimitată, totul în timp ce devine un înlocuitor de părinte de-a dreptul talentat și dedicat.
PREMIERĂ
Super Poliţiști 2
De ce să-l vezi
Gâscanul Peng este, deopotrivă, nesuferit și de-a dreptul adorabil.
De ce să-l vezi
Din 20 aprilie în cinematografe
SUPER TROOPERS 2
Regia: Jay Chandrasekhar Cu: Emmanuelle Chriqui, Rob Lowe, Lynda Carter, Brian Cox, Tyler Labine, Will Sasso, Marisa Coughlan Gen film: Comedie, Crimă, Mister Premiera în România: 20.04.2018 Distribuitor: Odeon
18 | CITY FILM | PREMIERE
Atunci când apare o dispută internaţională legată de graniţa dintre SUA și Canada agenţii din Super Troopers sunt chemaţi să aplice legea. Astfel, spre propria lor surprindere, dar mai ales a superiorilor lor, Mac, Thorny, Foster, Rabbit și Farva sosesc la faţa locului pentru a inaugura o nouă secţie responsabilă cu patrularea autostrăzii din zona disputată. Numai că, așa cum era de bănuit, mai ales dacă avem în vedere acţiunile și păţaniile lor tragicomice din primul film „Super Troopers”, lansat in 2002, metodele neconvenţionale de aplicare a legii ale super-poliţiștilor vor aduce un rezultat neașteptat, deopotrivă tragic și amuzant, specific stilului cu care deja neau obișnuit cei cinci Super Troopers.
Comediile cu poliţiști nu se demodează niciodată.
PREMIERĂ
Răzbunătorii: Războiul Infinitului AVENGERS: INFINITY WAR
Regia: Anthony Russo, Joe Russo Cu: Robert Downey Jr., Dave Bautista, Chris Hemsworth, Scarlett Johansson, Sebastian Stan, Zoe Saldana, Vin Diesel, Chris Pratt, Tom Hiddleston Gen film: Acțiune, Aventuri, Fantastic Durata: 151 min. Premiera în România: 27.04.2018 Distribuitor: Forum Film România
„Avengers: Infinity War” („Răzbunătorii: Războiul Infinitului”) e filmul în care ne lăudăm că joacă și Sebastian Stan, care apare pentru prima dată în universul cinematografic Marvel în 2011, în rolul lui Bucky Barnes/Winter Soldier, câștigându-și astfel renumele internaţional. Thanos, acum omnipotent și omniscient, se întoarce pe Terra dornic de răzbunare și dedicat unei singure cauze: să îi distrugă pe toţi supereroii, mânat de o furie cum nu s-a mai văzut. O luptă în care tot universul Marvel este concentrat și gata să apere Terra, cu pericole, eroi, antieroi, multă luptă, forţe nemaiînâlnite care se ciocnesc acum, când se împlinesc 10 ani culminanţi de Marvel. Poate fi văzut în cinema în 3D, IMAX 3D și 4DX.
PREMIERĂ
Adevăr sau provocare
TRUTH OR DARE
Regia: Jeff Wadlow Cu: Tyler Posey, Lucy Hale, Landon Liboiron, Aurora Perrineau Gen film: Horror, Thriller Premiera în România: 04.05.2018 Distribuitor: RO Image 2000
20 | CITY FILM | PREMIERE
Lucy Hale, cunoscută din „Pretty Little Liars” și Tyler Posey – „Teen Wolf” – se află în fruntea distribuţiei din thrillerul supranatural „Adevăr sau provocare”, produs de Blumhouse Productions. Premiera thrillerului este pe 4 mai 2018 în România, iar trailerul și sinopsisul incită curiozitate din partea cinefililor. Începutul este inocent: un joc nevinovat care are loc între prieteni. Asta până când începe să devină mortal, anume atunci când cineva – sau ceva – începe să-i pedepsească pe cei care nu spun adevărul sau care refuză o provocare. Filmul se bazează pe o premisă des întâlnită: consecinţele care decurg din încălcarea convenţiilor moralităţii, iar de acolo se ramifică într-un thriller care te va ţine în priză până la final.
De ce să-l vezi
E o călătorie cinematografică fără precedent prin universul Marvel.
De ce să-l vezi
Un joc inocent care degenerează în funcţie de adevărurile nespuse de personaje e neapărat de urmărit.
RECOMANDĂRI 28 Aprilie
Teatrul Naţional Vasile Alecsandri
Acasă, în miezul verii - August: Comedia neagră care are în primplan o familie disfuncţională din Oklahoma a fost jucată de Steppenwolf în 2007 dar şi pe Broadway (cu tatăl lui Letts în rolul lui Beverly Weston). August: Osage County a câştigat Premiul Pulitzer şi cinci premii Tony în 2008, unul dintre ele pentru cea mai bună piesă. Filmul care a avut la bază acest text a avut două nominalizări la premiile Oscar (Merryl Streep pentru rolul lui Violet Weston şi Julia Roberts pentru rolul Barbarei Fordham) precum şi nominalizari la Bafta şi Globurile de aur. Tracy Letts este singurul artist care a câştigat atât Premiul Tony pentru interpretare (George din Cui e frică de Virginia Woolf?) cât şi un Premiu Pulitzer.
29 Aprilie
Teatrul Naţional Vasile Alecsandri
noi, nuanţe diferite faţă de cele din spectacolele anterioare, dar mai ales situaţii mereu compatibile cu realităţile contemporane. Geniul lui Caragiale a surprins şi imortalizat tipologii comportamentale şi trăsături esenţiale ale celor care trăiesc în acest spaţiu geografic, ci şi obsesiile vremii lui care s-au perpetuat vreme de 130 de ani şi care, sunt convins că vor exista şi peste 130 de ani de aici în colo. Iată de ce acest spectacol se petrece în anul în care citiţi aceste rânduri, an în care, ca şi în 1884, problemele noastre sunt revizuirea Constituţiei, corupţia, Europa „cu ochii aţintiţi asupra noastră” şi mai ales „eu cu cine votez”. Doamne ajută! - Mircea Cornişteanu
30 Aprilie
Teatrul Naţional Vasile Alecsandri Gunoierul - Un gunoier scoate la lumină secrete aparent bine ascunse ale vieţii oamenilor chiar din resturile menajere pe care aceștia le aruncă. Pornind de aici, comedia neagră crește în intensitatea de la replică la replică, întrebările și temerile personale ale fiecăruia dintre noi nu întârzie să apară. Despre „Gunoierul”, Teodor Corban și Constantin Pușcașu, principalii creatori ai spectacolului și deţinătorii rolurilor principale, afirmă că e o piesă-metaforă plină de sevă, care, deși scurtă, concentrază foarte multe idei, îndeamnă la meditaţie pe marginea unor probleme serioase de viaţă, totul oferit sub masca unui umor de bună calitate.
4 Mai O scrisoare pierdută - Din 1974 până astăzi, deci mai bine de 40 de ani, am pus în scenă Scrisoarea ... de 6 ori, de fiecare dată am găsit în text lucruri care-mi scăpaseră, relaţii 22 | CITY EVENTS |
Teatrul Naţional Vasile Alecsandri „Joc de pisici” se joacă în Sala Studio Teofil Vîlcu de la ora 18:00. Chiar şi atunci când protagoniştii sunt trecuţi şi de cea de a doua tinereţe, dragostea poate fi la fel de pătimaşă, romantică, dureroasă
şi efervescentă ca în adolescenţă. Atâta doar că expresia ei, care nu mai constă în serenade şi buchete de flori, plimbări poetice şi dedicaţii în versuri, întâlniri păcătoase şi secrete, ci în mese cu felul preferat al subiectului adorat - supa de gaina cu zarzavatul alături - poate deveni ridicolă pentru cei ce, străini de blestemul binecuvântat al iubirii în toiul ei, se distrează privind la vârsta biologică a eroilor, nu la vârsta veşnic tânără a sufletului lor.
5 Mai
Teatrul Naţional Vasile Alecsandri
„Freelancer story” - „Piesa este rezultatul unor reflecţii de mai mult timp, dar mai ales în urma tragicului sfârşit al unui tânăr actor, întâmplat acum mai bine de-un an. Îi admir nespus pe aceşti tineri actori în blugi găuriţi, cu căşti în urechi şi rucsacuri în spate. Apropo de rucsacuri. Mă întreb mereu ce ţin ei în aceste minuscule rucsacuri. Un sandviş, un pachet de ţigări, un notebook? Sau o piesa cu un rol pe care visează să-l joace într-un teatru? Fiecare din ei e unic, misterios, trist.” - Ion Sapdaru. Piesa se joacă în Sala Studio Teofil Vîlcu. Preţ bilet: 22 de lei.
RECOMANDĂRI
27 Aprilie
7 Mai
Teatrul Naţional Vasile Alecsandri „Interviul” - „Această piesă are mai multe subdenumiri, poate de aceea are şi mai multe substraturi. Alexandr Mardan a numit-o iniţial De-a pisica şi şoarecii sau Răpitoarele, felinele răpitoare. Eu am numit-o, mai paşnic, Interviul, aceasta nu pare să-i ştirbească din dramatism şi acuitate. Practic, pe tot parcursul spectacolului se petrece un interviu continuu, imuabil,care are un caracter flotant. Se schimbă personajele cu rolurile, cu unghiurile de vedere. E de fapt un interogatoriu, un rechizitoriu care ni se întâmplă la un anumit moment al vieţii noastre: suntem puşi în faţa unor întrebări fundamentale: ce e dragostea, ce e fidelitatea, ce e credinţa, ce este iubirea de aproape şi mai ales ce înseamnă Iertarea. Căci mierea Iertării este un mare har şi ne dă puteri de a ne trăi viaţa mai departe, păstrând verticalitatea şi demnitatea umană.” (Emil Gaju) Se joacă în Sala Studio Teofil Vilcu de la ora 18:00. Preţ bilet: 32 de lei.
29 Aprilie
Ateneul din Iași Artistul Vasile Șeicaru revine în orașul florilor de tei va urca plin de emotie, pe scena Ateneului din Iași. Recitalul Extraordinar „Folk în orașul cu floare de tei” suţinut alături de Nicolae Matei, vă invită să vă reamintiţi cele mai frumoase șlagăre: „În oraşul cu floare de tei Mai aud şi acum paşii tăi Şi nu vreau la Paris sau Rio Şi nici adio.” 24 | CITY EVENTS |
Ateneul din Iași „Dragoste pe… contrasens” este partea a treia din Trilogia dragostei, după „Căsătorie în doi” şi „1+1=3”. ,, Deja îndrăgitele personaje, Frosinel și Petronela fac ce au făcut și până acum: își continuă viaţa în 2, plină de peripeţii, dar la o altă etapă: acţiunea se petrece după 20 de ani de la finalul părţii a II-a. Și cum vremurile s-au schimbat, ei au acum de înfruntat nu doar problemele specifice de cuplu, ci și dificultăţile care vin în același timp cu viaţa modernă. În plus, copilul lor a crescut, e major, și acesta reprezintă o dificultate în plus. Surprizele nu vor lipsi însă nici acum. E pentru prima dată când lângă Frosinel și Petronela va apărea un al treilea personaj în carne și oase. Primul spectacol a fost creat special pentru spaţii de teatru neconventional și a avut un real succes, anul aceasta implinindu-se 6 ani de la premiera acestuia. Frosinel și Petronela chiar au fost bine primiti de catre public; toţi se regăsesc în cei doi, chiar dacă nu o recunosc, toţi au probleme de cuplu. Al doilea spectacol a venit simplu, toată lumea spunea că ar vrea să îi mai vadă pe cei doi. Și așa, am făcut partea a II-a. Acum urmează partea a III-a…” Andrei Ciobanu, regizor.
RECOMANDĂRI 27 Aprilie
Școala de ghizi
direcţii în muzică și noi modalităţi de exprimare a temelor sale predilecte. Revine în Iași vinery așadar, nu rata concertul original și fără perdea.
5 Mai
Oxford Pub
Cursanţii Școlii de Ghizi Iași, aflată la cea de-a IV-a Ediţie, vă invită să participanţi la un tur gratuit din cadrul proiectului „IAȘI by NIGHT”, desfășurat de Asociaţia Turistică Ghizii României Iași. Astfel, echipa formată din cursanţii: Brînzilă Ramona, Ghiuzan Evelina și Porumbescu Pamela, are deosebita plăcere să vă facă cunoscută povestea marelui nostru povestitor Ion Creangă, cu vizite la Bolta Rece, Casa Mihai Codreanu, Mănăstirea Golia, Biserica Bărboi și Bojdeuca lui Ion Creangă! Participarea este gratuită pentru oricine îţi dorește să descopere istoria orașului nostru drag! Menţionăm că acesta este un tur demonstrativ ţinut de cursanţi ai Școlii de Ghizi Iași, aflaţi în practică pe teren. Aceștia vor fi însoţiţi de un instructor al școlii care deţine atestatul de ghid de turism.
4 Mai
Fratelli Iași Grasu XXL - Muzica lui se remarcă prin mesajul social de impact, prin tehnicitatea interpretării și prin ingeniozitatea cu care combină ritmuri și generează stări. Succesul înregistrat și reacţiile pozitive primite din partea publicului, îl determină să meargă mai departe și să caute noi 26 | CITY EVENTS |
acasă: repetaţi versurile melodiilor care l-au făcut celebru, ca să putem să le fredonăm împreuna. Ne vedem pe Copou, unde vom petrece tot mai SUS pana in zori. Biletele pot fi achizitionate in avans, din locaţie la pretul de 30 LEI.
9 Mai
Concert Byron - Înfiinţată în 2006 la București, Byron cântă rock alternativ cu influenţe diverse. Și-au făcut un obicei din a lansa periodic concerte filmate - în 2008 concertul 100% unplugged Acoustic Drama a fost difuzat pe MTV, în timp ce Live Underground (filmat în 2010 în Salina Turda, la 100 de metri adâncime) și Electric Marching Band (cel mai recent, filmat în 2014 la Teatrul Naţional Cluj împreună cu Muzica Militară Bistriţa și Corul Excelsior) au fost difuzate pe HBO România. De HBO îi leagă de altfel și colaborarea pentru coloana sonoră a serialului „Rămâi cu mine”, muzica din serial regăsindu-se pe albumul Melancolic.
5 Mai
Time Out Ne așteaptă o seară plină de ritm și energie, alături de invitatul nostru special, GUESS WHO. Până atunci aveţi temă pentru
Palas Mall Târgul de Carte LIBREX se desfășoară la Iași, în Atrium nivel 0 și nivel 1 din cadrul ansamblului urbanistic Palas Mall, în perioada 9 - 13 mai 2018. Cea de a 26-a ediţie are ca temă generală „Spaţiul literar, Timpul istoric și Memoria inimii”. La eveniment participă peste o sută de edituri din ţară și străinătate. La doar câţiva ani după Revoluţia Română, imediat după apariţia primelor edituri particulare pe piaţa de carte din ţară, anul 1993 le aducea iubitorilor de carte de la Iaşi o altfel de în¬tâlnire fericită cu cartea, una diferită decât cea obișnuită, din bibliotecă sau din librărie, un „Salon de Carte Latină”, manifestare cultural-expoziţională născută din entuziasm temerar și tinereţe a spiritului, prin care se intenţiona reunirea la Iaşi a tuturor celor care, prin idealuri, concepţie, profesie, pasiune, promovau latinitatea şi consolidau conceptul de „spaţiu cultural latin”: scriitori, traducători, editori, librari, bibliotecari etc. Așa a început, acum 25 de ani, povestea LIBREX.
SIMIGERIILE PETRU
BISTRO MOO
DOPO POCO
Având 78 de ani de tradiţie, la Petru se pregătesc covrigi și produse de patiserie respectând reţetele de altădată
Bistro MOO este pentru pasionaţi. De experienţe și gusturi adevărate
Dopo Poco - Pizza și preparate gătite pe loc și livrate acolo unde pofta te găsește.
E-mail: contact@simigeriapetru.ro Web: www.simigeriapetru.ro
VIVO - FUSION FOOD BAR IAȘI Burger Restaurant. American Restaurant. Adresă: Strada Zimbrului nr. 5, Iași Telefon: 0332 417 727 Program: L- D: 12:00- 23:00
Adresă: Zona Palas, Iași Telefon: 0744 508 171 Program: L-D: 09:00 – 23:00
CREPERIA BRUNO Francezii le spun crêpes. Noi doar îţi spunem că sunt DE-LI-CIOA-SE! Clătite cu făină sănătoasă de hrișcă gătite în faţa ta! Cu pui, vită, curcan, bacon, fructe de pădure, ciocolată, portocale. Adresă: Foodcourt PalasMall, chiar în mijloc!
Adresă: str. Mihai Vodă Viteazul 8A, Iași, România Telefon: 0232 -22 22 11, 0233-22 22 55, 0268 32 42 32, 0256 444 666 Web: www.dopopoco.ro
DOPO POCO RESTAURANT Un restaurant de poveste în care tu ești personajul principal. Adresă: Strada Palat nr. 1, Iași, România Telefon: 0744 22 55 99, 0232 922
Program: 10.00 – 22.00 Telefon: 0722352096
CAFENEAUA PIAŢA UNIRII Cafenea. Ceainarie. Pub. Lounge. Bistro. Restaurant (fusion food, international food). Adresă: Strada Piața Unirii nr. 6, Iași Telefon: 0743 663 903 Program: L-D: 08:00 – ultimul client
30 | CITY FOOD |
BISTRO PIAŢA UNIRII
BISTRO FELIX
Restaurant (fusion food, international food). Bistro. Lounge. Pub. Ceainarie. Cafenea.
Bistro. Restaurant.
Adresă: Strada Piața Unirii nr. 6, Iași Telefon: 0747 247 876 Program: L-D: 08:00 – ultimul client
Adresă: Zona Fundatie, Strada Nicolae Gane, Iași Telefon: 0743 424 055 Program: L-D: 09:00- 00:00
S-a deschis sezonul salatelor Știm că, de sărbători, bunătăţile sunt nelipsite de pe mese. De fapt, credem că nu ar trebui să lipsească niciodată. Regula rămâne aceeași: nicio zi fără bunătăţi, fie sărbătoare sau nu. E importantă însă varietatea acestora. Așa că, dacă te-ai delectat din plin cu felurite preparate tradiţionale (fripturi, sărmăluţe, cozonaci), e timpul să schimbi puţin reţeta. Și ce-i mai potrivit după această perioadă aglomerată în diversitate culinară dacă nu o salată fresh, de sezon? Noi am încercat câte o salată de la Dopo Poco și, crede-ne, am fost pe deplin mulţumiţi de savoarea și consistenţa preparatelor. Am ales o salată grecească clasică, o salată Dopo Poco cu bucăţi de piept de pui crispy (ce să-i faci, avem și gurmanzi mai mari în echipă!) și una cu ton. Fiecare este o alternativă sănătoasă, ușoară dar și consistentă la mâncărurile prea bogate pe care nu ni le putem refuza de sărbători. Plusul mare a fost că am mâncat ceva fresh și light dar suficient de consistent pentru a nu simţi că ne lipsesc preparatele cu care tot ne-am înfruptat în ultimele zile. Partea bună atunci când alegi o salată e că ai și o anumită stare de bine la finalul mesei, când știi că ai ales ceva mai sănătos. Echilibrul trup-mintesuflet e restabilit. Partea și mai bună e că poţi diversifica și reinterpreta o salată în multe feluri, mai ales dacă nu ești fan al legumelor. La Dopo Poco găsești salate cu carne, pește, brânzeturi sau pur, vegetariene, după cum simţi nevoia, astfel încât nu trebuie să te gândești la o salată ca la un preparat de sacrificiu după sărbători. Salata potrivită poate fi la fel de savuroasă ca orice altă mâncare. Noi așa ne-am simţit încercând cele 3 salate de la Dopo Poco și ne-am convins să mai încercăm și altele. De fapt, ne-am și hotărât care vor fi următoarele pe lista noastră, acum că ne-am deschis apetitul: salata Toscana și salata cu somon afumat. Oficial, am deschis sezonul salatelor!
www.dopopoco.ro ZILE ȘI NOPŢI | IAȘI, 13 - 26 APRILIE 2018 | 31
TRIBECA - PUB & CHARCOAL GRILL Concept Pub & Charcoal Grill. Live Events. Bar. Vino să descoperi gustul autentic al mâncării americane gătite direct pe cărbune la Tribeca Pub & Charcoal Gril!
FENICE PALAS Restaurant (specific libanez si mediteranean). Cafenea. Adresă: Str. Palas nr. 7, Iași Telefon: 0332 730 889 Program: L-J: 09:00 – 00:00 / V-S: 09:00- 02:00 / D: 09:00 – 01:00
Adresă: Str. Palas nr. 7, Iași Telefon: 0731 700 757 Program: L-D: 08:00 - 01:00
BISTROTHEQUE Bistro. Lounge. Atunci când totul se schimbă în jur cu o viteză ameţitoare ai nevoie de o constantă: buna dispoziţie! Adresă: Strada Palat nr.1, Iași Telefon: 0799 102 102 Program: L-D: 08:00 – 01:00
LA CORNICHE PALAS Cafenea. Lounge. Restaurant.
32 | CITY FOOD |
Cafenea. Bistro. Lounge. Aflat în inima orașului, cu o priveliște impresionantă spre Palatul Culturii, Madison Bistro & Lounge reprezintă locul ideal pentru fiecare moment al zilei Adresă: Str. Palas nr. 7, Iași Telefon: 0731 700 707 Program: L-D: 09:00 – 01:00
FILICORI ZECCHINI PALAS Cafenea. Ceainărie. Bistro. Filicori Zecchini este unul dintre cei mai vechi producători italieni de cafea, compania luând fiinţă în Bologna, în 1919 și fiind în continuare condusă de cele două familii, Filicori și Zecchini. Adresă: Strada Palat nr. 3 F, Cladirea E 4, Iași Telefon: 0736 630 842 Program: L –D: 08:00 – 00:00
LA CORNICHE IULIUS MALL Lounge. Cafenea. Restaurant.
Adresă: Strada Palat nr.1, Iași Telefon: 0731 700 727 Program: L-D: non-stop
MADISON BISTRO & LOUNGE
Adresă: Iulius Mall, etaj 1, Iași Telefon: 0232 227 711 Program: L-D: non-stop
CAFE PAPILLON Eleganţă și bun gust. Cafenea. Restaurant (business, dinner, breakfast & brunch). Povestea Papillion surprinde o lume modernă și elegantă, în care bunul gust și rafinamentul sunt la loc de cinste. Cadru relaxant și antrenant, cafeneaua invită la dialog și timp petrecut într-un mediu extrem de plăcut. Papillion înseamnă mult mai mult decât o cafenea în care serviciile sunt fără cusur, în care mâncarea delicioasă răsfaţă până și cele mai pretenţioase papile gustative, în care muzica îndeamnă la destinere și voie bună, în care ambientul îndepărtează rutina. Adresă: Str. Palas nr. 7, Iași Telefon: 0735 608 230 Program: L-J: 08:00 – 01:00 / V-S: 08:00- 03:00 / D: 09:00 – 01:00
Un nou loc de descoperit în Iași Știi acele locuri care te atrag spontan? La care arunci doar o privire din afară dar te îndeamnă să intri să le descoperi? Nouă ne place mult senzaţia, mai ales că am retrăit-o de curând. În a doua zi de Paște, am ieșit la o plimbare relaxantă pe Bulevardul Ștefan cel Mare. Ca de obicei, am recunoscut de la distanţă mirosul inconfundabil și ademenitor de covrigi calzi și ne îndreptam deja către Simigeria PETRU, hotărâţi să ne înfruptăm fără regrete. Domnișoara de la vânzare ne-a spus zâmbitoare că putem intra și înăuntru să ne bucurăm de produsele cumpărate. Cu toate că afară era cald și frumos, am zis „Da, hai să încercăm!” fără să stăm prea mult pe gânduri. Atât de bine arată vitrina cu produse și magazinul per ansamblu, încât îţi dă impresia că ești așteptat. Practic, te face să îi treci pragul cu multă curiozitate și poftă. Iar odată ce intri, te așteaptă multe alte descoperiri. Vitrinele sunt foarte mari și generoase. Și când vezi atâtea bunătăţi, nici nu știi ce să alegi! Pe lângă covrigii cu seminţe deja cumpăraţi, ne-am mai ales și cu un colac cu susan și o ciocolată de casă. Le-am savurat relaxaţi și pe îndelete, în timp ce am răsfoit și una dintre revistele frumos aranjate pentru clienţi. Cel mai mult ne-a surprins decorul (poate și fiindcă gustul ne-a cucerit deja). Am remarcat de ceva vreme noul design al simigeriilor PETRU din tot orașul, dar nu reușisem până acum să intrăm într-una. De fapt, nici nu știam că se poate. Dacă nici tu nu ai fost, trebuie să mergi să vezi cum e. Atmosfera e foarte caldă și primitoare și ne-a plăcut cât de reprezentantive sunt elementele de decor (tot felul de covrigei și covrigi împletiţi, ustensile din lemn, vase și plante). Interiorul chiar arată bine și te face să te și simţi așa. Ne-a surprins să vedem în vitrine și meniuri crispy strips, sandwich-uri diverse și meniuri pentru copii. Așadar, poţi lua un prânz în toată regula sau un mic dejun copios aici, mai ales că au și oferte bune la pizza (cumperi 4 felii și primești două doze de Coca Cola din partea casei). Iar dacă veneam puţin mai devreme, am fi prins și oferta cafea + brioșă la 4.5 lei, disponibilă în intervalul 08:00 – 12:00. Per total, experienţa ne-a surprins plăcut, prin atmosfera frumoasă din interior și diversitatea mare de produse gustoase. Iar cât am stat la PETRU, am aflat că aceeași experienţă o poţi trăi și pe Copou (la PETRU de lângă spitalul CFR) sau în Vaslui, dacă ajungi și pe acolo.
WWW.SIMIGERIAPETRU.RO
ZILE ȘI NOPŢI | IAȘI, 13 - 26 APRILIE 2018 | 33
BISTRO COPOU
CHEF GALERIE
TIME OUT
Un bistro dedicat iubitorilor de clătite și nu numai. Pe scurt, o clătitărie cu suflet!
Urban Dining. "Cooking is love made visible"
Lounge. Restaurant (breakfast, dinner & brunch). Live Events. Theme Events.
Adresă: Copou, Str. Oastei (Colegiul G. Ibrăileanu), Iaşi Telefon: 0771 761 881 Program: L-D: 08:00 - 01:00
Adresă: Str. Palat Nr. 3F, Iași (Parcul Palas) Telefon: 0747 858 353 Program: L-D: 12:00 - 00:00
Adresă: Strada Carol I nr. 4, Iași Telefon: 0232 232 273 Program: L-J: 08:00 – 01:00 / V: 08:00- 03:00/ S-D: 10:00- 03:00
TIMES
FRANKLY BURGERS
Pub. Bar. Cafenea. Bistro (specific italian). Localizat în Copou, str. Codrescu Nr.6, TIMES este locul în care întotdeauna prietenii se pot întâlni, colegii pot întârzia la o discuţie amicală, sau oamenii de afaceri pot stabili parteneriate.
Burger restaurant Frankly este un brand prietenos și un fel responsabil de a privi mâncarea urbană.
MEAT CONCEPT STORE
Adresă: Palas Mall (zona foodcourt) / Cafeneaua Piaţa Unirii Program foodcourt: 10:00 – 22:00
Adresă: Strada Codrescu, nr.6, Iaşi, Telefon: 0751 118 386
Meat Concept Store este un brand născut și crescut în Iași, care și-a asumat să îţi pună pe masă carne de calitate premium. Și multe altele. Ca să nu spui că n-ai știut. Te așteptăm zâmbind în cele două locaţii ale noastre, din Păcurari și Nicolina. Adresă: Șos. Nicolina nr. 23, Iaşi Telefon: 0733 253 253 Program: L-V : 08:00 – 19:00 / S-D: 08:00 – 15:00
THE BOX The Box este un concept cu totul nou pe piaţa locală, un pop-up restaurant construit într-un container de transport marfă și situat într-una dintre cele mai frumoase și romantice locaţii din Iași, pe bulevardul Copou (Carol I, nr. 3). Adresă: Copou, Blvd. Carol I nr. 3, Iaşi Telefon: 0755 836 495 Program: L-V: 11:00 – 22:00 / S-D: 12:00 – 22:00
34 | CITY FOOD |
CASA CONAȘULUI
FRATELLI LOUNGE&CLUB Social Events.
Restaurant cu specific tradiţional românesc. Adresă: Str. Vasile Conta, nr. 9, Iași Telefon: 0747 191 175 Program: 08:00 – 00:00
Adresă: Strada Palas, 5D, Iași Telefon: 0760 013 014 Program: V-S: 23:30 - 04.00