Skip to main content

Zile și Nopți Brăila-Galați 9 iunie 2017

Page 1

GALAȚI, BRĂILA, FOCȘANI 9 - 22 IUNIE 2017 www.zilesinopti.ro


SALUT, GALAȚI

Dan Moțoc CityZEN Zile și Nopți

Caricatura ediției

  FACEBOOK.COM/PATRASCAN

Bikini pentru Dunăre Cetățene, frate, ai făcut plajă pe anul ăsta? Teai bronzat, suporți textilele pe spate, ai folosit cremă de fițe sau te-ai calicit? Ar fi păcat să rămâi fan brânză până prin septembrie încolo, invocând diverse, și-așa s-a deschis plaja Dunărea... A fost reinaugurată după aproape două decenii. Moment publicitar. Autorul, adică subsemnatul, primește un bobârnac sugestiv de i se tocesc tastele. Paranteza se închide brusc. Mă simt năuc în propria scriitură, m-am înecat printre rânduri, habar n-am unde-i limanul. Carevasăzică, am intrat în sezonul estival, iar trâmbițatul lifting facial de „La Valuri”, cum e cunoscut de gălățeni locul în care, cândva, se putea merge și la agățat, nu e decât o farsă, o spoială. Nici măcar tam-tam-ul n-a fost de anvergura evenimentului To Be, cu toate că merita să știe și foca de la Polul Nord că revine nisipul acasă, la malul fluviului care n-a mai văzut prin acest colț de Europă un bikini antrenat cam de când dolarul era prima valută. Apoi, totul amenajat la repezeală, aer de improvizație și un mega-concert cu Proconsul anulat din cauza gazdelor, cel puțin astfel și-au scuzat artiștii pe Facebook absența de la plaja intitulată mai nou Jungle Splash. Apă de udat solzii, fix ca-n Jungle, dar măcar tariful de intrare e pe măsura unui aqua park irezistibil – 30 de lei mătreața. Pe unii îi mănâncă pielea.

ZILE ȘI NOPȚI - EDIȚIA DE GALAȚI / BRĂILA / FOCȘANI apare bilunar - gratuit | nr. 11 (352); 9 - 22 iunie 2017 Contact: e-mail: zilesinopti@gmail.com, website: http://galati.zilesinopti.ro/, fb: Facebook.com/zilesinoptigalatioficial | Director Revistă: Cristian Ureche, 0745.524.799 | Publicitate Galați: Vicu Russu - 0751 891 067 | Publicitate Focșani: Ovidiu Cristea - 0768 592 817 Financiar - contabilitate: Mihaela Anuțoiu | Mare Publicitate: Regia MGSI Valeria Iliescu (valeria.iliescu@mgsi.ro) Dacă doriți să semnalați un eveniment la e-mail: office@zilesinopti.ro. Redacția nu își asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior. Zile și Nopţi este membru BRAT și SNA.

Edițiile Zile și Nopți în România: 235.000 exemplare lunar. Săptămânale: București, Cluj, Timișoara / Arad Bilunare: Brașov (Poiana Brașov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Iași, Sibiu (Mediaș), Bacău / Piatra Neamț / Roman, Baia Mare, Satu Mare, Galați / Brăila, Oradea (Felix, 1 Mai), Pitești, Bistrița, Suceava (Rădăuți), Tg. Mureș.


Bacule, cum poți „în doar o zi să schimbi în oameni mari, niște copii”?

Andreea Ardelean CityZEN Zile și Nopți

MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ GALATI

Chiar așa, cum poți? Cu siguranță fiecare își aduce aminte de anii de liceu, „cu emoții la română, scumpii ani de liceu, când la mate dai de greu.” Iată că a venit timpul ca și generația de absolvenți de clasa a 12-a să treacă prin trăiri sau identice, sau asemănătoare cu acelea prin care au trecut mulți înaintea lor și care vor cuprinde în continuare zeci, poate chiar sute de generații. Descris drept un „examen al maturității”, Bacalaureatul reprezintă încununarea cu succes a unei etape esențiale în formarea noastră ca indivizi activi ai societății. Deși este de multe ori perceput drept un balaur cu șapte capete, fie din pricina presiunii la care suntem supuși, fie deoarece mulți ne subapreciem, „Bacul” nu este altceva decât o perioadă în care îți demonstrezi ție însuți că tot ce ai învățat în patru ani de liceu are o finalitate utilă. Frica nu face decât să accentueze eșecul, iar stresul, pe care în mod ironic tot noi ni-l inducem, nu face decât să ne amăgească. Atunci, are vreun sens să îți pierzi nopțile gândindu-te ce vei face în cazul în care „nu iese așa cum vreau eu/ cum vor cei din jurul meu”? Zâmbește! Smile! Souris! În ce limbă trebuie să o auzi ca să o faci? Perioada asta nu este pentru a trece prin șase probe aflate la un interval de timp regulat! Examenul nu a fost conceput doar ca să demonstrezi tuturor că poți tu să iei 10 pe linie. Un citat destul de celebru spune așa: „Shoot for the moon! Even if you fail,you’ll land among the stars!” Trăiește clipa, bucură-te cât încă nu cunoști adevăratele griji, alea de le-au făcut alor tăi părul alb. Urmează-ți visele, oricât de nebunești ar părea. Nu-ți pune singur „bețe-n roate”! Ai nevoie doar să fii calm și echilibrat în perioada asta. Norocul ți-l faci cu mâna ta. Roadele muncii tale vor fi vizibile doar dacă ești conștient de scopul pe care îl ai și pentru care ai muncit, atât cât ai simțit tu că este necesar. Mult succes tuturor! Demonstrați-vă vouă înșivă care este valoarea voastră reală.

04 | CITY ZEN | ROCK-UL REVINE ÎN ORAȘUL TEILOR!


“Mesajul cantecelor mele sunt de fapt gândurile mele. Îmi spun părerea într-o formă ironică și chiar critică.”

Ironie și umor pe scena din Galați

Interviu cu Daniel Iancu Interviu de ARDELEAN ANDREEA

MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ GALATI

Prea puțin timp a mai rămas până la Festivalul „Folk la Dunăre” ce va avea loc în perioada 16-17 iunie în Grădina de vară a Teatrului Muzical „Nae Leonard”. Nume mari ale folkului românesc precum Fără Zahăr, Mircea Vintilă, Daniel Iancu, ș.a. vor interpreta piesele care le-au adus faimă, pe scena gălățeană. Optimist și cu un aer ușor mărginean, Daniel

06 | CITY LIFE | INTERVIU CU DANIEL IANCU

Iancu a acordat un interviu în exclusivitate publicației „Zile și nopți”. Legat de festivalul Folk la Dunăre, puteți să ne spuneți cu ce veți încânta publicul gălățean? Îmi doresc, ca de fiecare dată, să aduc din nou zâmbetul pe fețele gălățenilor. Sunt sigur că reacția lor la cântecele mele va fi la fel


de frumoasă ca cea de anul trecut. Și tot ca de fiecare dată, mă voi prezenta în fața publicului meu cu noutăți. Inițiativa pe care dumneavoastră, împreună cu domnul Pătrășcan, ați avut-o este una interesantă și aș putea spune, chiar inedită în plan național. Ce v-a determinat să demarați proiectul „Am trăit bine”? Întâmplarea! S-a nimerit să fim împreună pe scenă la Brăila acum câțiva ani. Era o scenă improvizată din paleți, pe un ponton plutitor. Atunci am prezentat fiecare partea lui fără să avem un concept bine definit dar imediat ne-am dat seama că ne trebuie o idee – liant. Acea idee a dus în final la concretizarea spectacolului „Am trăit bine”. În plus, transmitem amandoi cam același mesaj, el prin desene iar eu prin cântece. Care este inspirația din spatele versurilor melodiilor dumneavoastră cu tentă ironică? Viața, cu tot ce ne înconjoară. Oamenii, cu părțile lor frumoase dar și cu defectele. Având în vedere faptul că este un proiect îndrăzneț, bănuiesc că nu ați primit întotdeauna doar feedbackuri pozitive. Ce vă motivează să vă continuați munca? Tocmai faptul că primim și critici ne face să fim ambițioși și să perfecționăm spectacolul. În forma actuala spectacolul se numește “O noapte... umoroasă”. Spre bucuria noastra spectacolul a crescut foarte mult. Se râde

din secunda unu și până la final. Este evident faptul că stilul pe care l-ați abordat nu este unul obișnuit. Care este mesajul pe care doriți să îl transmiteți prin intermediul muzicii dumneavoastră? Mesajul cantecelor mele sunt de fapt gândurile mele. Îmi spun părerea într-o formă ironică și chiar critică. Dacă după ce termin un recital măcar câțiva oameni devin puțin mai buni, eu sunt mulțumit. Personal, am rămas oarecum surprinsă să aflu că ați terminat facultatea de inginerie. Ce v-a impulsionat să faceți această trecere, de la inginerie la muzică folk? Nu am trecut niciodată de la una la alta, ci le-am îmbinat.

Le fac pe amândouă cu aceeași placere. Nici măcar nu știu care dintre ele este hobby. Fiind o persoană cu un simț al umorului aparte, ați putea să ne împărtășiți gluma preferată și motivul pentru care ați ales-o? Odată m-a oprit un agent de circulație pentru un control la portbagaj. Căutau niște arme furate. Când am deschis portbagajul și a văzut tocul de la chitară, respectuos, m-a salutat si m-a lăsat să plec. Mi-a spus: „Drum bun, domnule Mărgineanu!” Pe final de interviu, doriți să transmiteți câteva gânduri cititorilor publicației noastre, „Zile și nopți”? Dragii mei, zâmbiți! Încă nu este totul pierdut!

ZILE ȘI NOPȚI | GALAȚI / BRĂILA / FOCȘANI, 9 - 22 IUNIE 2017 | 07


Hotel Alex Hai la un mic dejun

MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ GALATI

08 | CITY FOOD | HAI LA UN MIC DEJUN

Dacă ai ratat micul dejun te așteptăm la unul târziu, servit până la ora 14.00 sau un brunch, cum zic americanii, la recent renovatul restaurant Hotel Alex Galați. Pentru gurmanzi și nu numai vă punem la dispoziție meniul în stil românesc cu omletă, șuncă și cașcaval, telemea, chivas și legume. Sau în stil englezesc cu bacon, ouă ochiuri, fasole și legume de sezon sau poate franțuzesc cu brânzeturi din belșug, ouă fierte și cremwurști sau ceva mai ușor, un meniu vegetarian. Orice meniu alegeți, aveți cafea, ceai sau suc de portocale din partea casei, la fel și fructele sau cerealele, untul, dulceața. Vă dorim poftă bună!

 ECHIPA RESTAURANT HOTEL ALEX


Delicii turcești

BACLAVAUA E UN DESERT FOARTE DULCE ȘI POPULAR ÎN LOCURI CARE ERAU, PE VREMURI, SUB DOMINAȚIA IMPERIULUI OTOMAN, ÎN ASIA ȘI ÎN ZONELE APROPIATE. AȘADAR, POȚI GĂSI BACLAVA UȘOR ÎN TURCIA, ÎN BALCANI, ÎN MAREA PARTE A LUMII ARABE, IRAN, CAUCAZ, AFGANISTAN ȘI ASIA CENTRALĂ.

MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ GALATI

10 | CITY FOOD | DELICII TURCEȘTI

Istoria baclavalei nu e foarte bine documentată și rețeta a fost atribuită multor popoare. Cel mai credibil e că baclavaua e de origina turcă, fiind preparată pentru primele dăți la bucătăria imperială a Palatului Topkapi. Alte teorii spun că baclavaua ar proveni din Asiria, datând până la vechea Mesopotamie și că a fost menționată într-o carte de bucate mesopotamă. De asemenea, o rețetă veche de baclava se găsește într-o carte de bucate scrisă in 1330 sub dinastia Yuan. În Turcia, orașul Gaziantep e faimos pentru baclavaua sa, deși se pare că această rețetă a ajuns aici din Damasc abia în 1871. În 2008, turcii au patentat denumirea de “Antep Baklava”. În Bosnia-Hertegovina, rețeta are foarte multe nuci și miere. Bosniecii consumă baclava doar la ocazii speciale și desertul e consumat des în timpul lunilor sfinte ale Ramadanului. În Iran există o versiune mai uscată de baclava, care e tăiată în formă de romburi mai mici și aromată cu apă de trandafiri. În Afganistan, baclavaua e tăiată în triunghiuri mici și e acoperită cu fistic pisat.


THE MUMMY 3D

Regia: Alex Kurtzman Cu: Tom Cruise, Sofia Boutella, Russell Crowe, Javier Botet, Annabelle Wallis Gen film: Acţiune, Aventuri, Fantastic Durata: 120 minute Premiera: 09.06.2017 Distribuit de Ro Image 2000

SCANEAZĂ PENTRU TRAILER

12 | CITY FILM | PREMIERE

PREMIERĂ

Mumia 3D Deși îngropată într-o criptă din adâncul deșertului, o prințesă antică (Sofia Boutella) al cărei destin i-a fost furat pe nedrept, este trezită la viață în zilele noastre, aducând cu ea răul suprem și terori nemaivăzute, dincolo de puterea de înțelegere a oamenilor obişnuiţi. „The Mummy” ne poartă din nesfârșitele nisipuri ale Orientului Mijlociu până în Londra de astăzi, dintr-o perspectivă nouă, cu un amestec de senzații tari și magie, ce ne vor transporta într-o lume inedită, stăpânită de zei și de monștri. Când Tom Cruise, unul dintre cei mai mari actori-cascadori de la Hollywood, ne promite că scenele de acțiune din acest film sunt unele dintre cele mai periculoase în care el a fost vreodată implicat, am face bine să-l luăm în serios.


ZILE ȘI NOPȚI | GALAȚI / BRĂILA / FOCȘANI, 9 - 22 IUNIE 2017 | 13


14 | CITY FOOD | RECOMANDĂRI


 DIANA SBÂRCEA

12 LUCRURI PE CARE UN MANAGER DE RESTAURANT NU TREBUIE SĂ LE FACĂ Presiunea constantă și lista interminabilă de sarcini pot distrage managerii de restaurante de la două aspecte esențiale ale activității lor: relația cu angajații și relația cu oaspeții localului. Dacă aceste două aspecte nu funcționează, nici restaurantul nu va funcționa pe termen lung. Vă prezentăm 12 lucruri pe care managerii de restaurante nu ar trebui niciodată să le facă, deoarece pot fi fatale pentru buna funcționare a unui restaurant.

1. NU OFERĂ ANGAJAȚILOR INSTRUCȚIUNI CLARE Angajații tăi nu sunt cititori de minți. Dacă vrei ca lucrurile să se facă într-un anume fel, trebuie să comunici acest lucru angajaților. Instrucțiunile clare duc la evitarea discuțiilor, precum și la “economisirea” timpului. 2. ACȚIONEAZĂ MAI PRESUS DE REGULI Regulile restaurantului sunt pentru toți, inclusiv pentru manageri.

Atunci când acționezi ca și când ești mai presus de reguli, oferi un exemplu negativ angajaților. 3. DISCIPLINEAZĂ ANGAJAȚII ÎN FAȚA CLIENȚILOR Dacă un angajat greșește, sigur că va trebui să vorbești cu el despre asta (și eventual să iei măsuri disciplinare), dar nu o face niciodată în fața clienților. Nu faci altceva decât să îi pui într-o situație neplăcută și, cu siguranță, aceștia nu își vor mai

16 | CITY FOOD | DRUMUL SPRE CALITATE ÎN RESTAURANTE (I)

dori să muncească într-un astfel de mediu. Dacă ești nedrept sau aspru cu angajații (fie în public sau în privat), acest lucru se va întoarce împotriva ta. 4. EVITĂ SĂ OFERE FEEDBACK POZITIV Este important să le spui angajaților ce fac greșit, dar la fel de important este să le spui ce fac bine! Feedback-ul constructiv înseamnă angajați fericiți, lucru care se va reflecta în business.


5. PĂSTREAZĂ ANGAJAȚII NEPOTRIVIȚI Ai în restaurant un angajat leneș, care întârzie în mod constant sau, pur și simplu, este nepriceput în ceea ce face? Este jobul tău să ai grijă ca restaurantul să își desfășoare activitatea fără probleme și nu poți face asta dacă păstrezi angajații care nu își fac treaba. 6. NU ȘTIE CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN FIECARE ZONĂ A RESTAURANTULUI Poți descrie tot ce face personalul din bucătărie într-o zi? Dar ospătarii? Ca manager, este treaba ta să fii conștient de toate aceste lucruri. 7. NU OFERĂ CLIENȚILOR NICIO OPORTUNITATE DE FEEDBACK Fie că acest lucru implică să comunici cu ei la masă sau să le lași un formular de feedback, oferă-le clienților oportunitatea

să îți semnaleze orice problemă. Dacă nu o faci, nu ai cum să știi ce trebuie îmbunătățit și ce greșeli faci. 8. IGNORĂ RECLAMAȚIILE CLIENȚILOR Dacă un client își alocă timp pentru a face o reclamație, este important să îl iei în serios și să faci tot ce îți stă în putință pentru a îmbunătăți situația, fie că acest lucru presupune să îți ceri scuze, să oferi masa gratuit sau vouchere pentru mese viitoare. 9. LE SPUNE CLIENȚILOR CĂ SE ÎNȘEALĂ Chiar dacă știi că plângerea unui client este ridicolă, totuși nu există nicio scuză să le spui că se înșeală. Este important să iei în serios fiecare plângere venită din partea clienților, chiar și cele care nu au sens. 10. IGNORĂ SOCIAL MEDIA Verifică des platforme ca Facebook, Twitter sau site-urile de

review-uri pentru a vedea ce spun clienții despre restaurantul tău. Este important să știi ce impresie își fac clienții despre restaurant. O altă greșeală este de a te contrazice cu clienții în mediul online. 11. LASĂ UN CLIENT SĂ PLECE NEMULȚUMIT Ar trebui să faci tot ce îți stă în putere ca fiecare client să plece din restaurantul tău mulțumit. O masă gratuită sau un cupon oferit unui client nemulțumit ar putea părea ca o cheltuială din partea ta, dar pe termen lung vei avea de câștigat. 12. IGNORĂ PROBLEMELE Un robinet care are scurgeri de apă? Un echipament defect? Angajați care pur și simplu nu se înțeleg? Aceste probleme nu trebuie ascunse sub preș. Dacă le ignori ele îți vor dăuna și mai mult pe termen lung.  DIANA SBARCEA

ZILE ȘI NOPȚI | GALAȚI / BRĂILA / FOCȘANI, 9 - 22 IUNIE 2017 | 17


 DAN MOȚOC

CE NE PLACE

Galați

1

Normalitatea n-are nevoie de like, în Occident aceste rânduri ar fi aruncate la gunoi (cenzurate, dacă vrei), dar ne întâlnim de atât de puține ori cu firescul! Așadar, Baia Comunală, pentru situația în care se află la un an de la relansare, încasările fiind enorme, este în capul listei lucrurilor frumoase din Galați.

2

2

3

3

Când nu vezi indicatorul care te obligă să oprești la intersecția cu un drum principal, ai două variante: mergi la medicul oftalmolog sau te lași de șoferie. Dar aici vorbim despre indolența autorităților. Intersecția Traian – Basarabiei și-a schimbat regimul de prioritate, prima rută devenind principală, însă în media (inclusiv în social-media) nu s-a vorbit mai deloc despre această modificare. Dislike, să nu se mai întâmple!

Că s-a împrăștiat cu responsabilitate de la sol și din aer cu substanțe eficiente, că folosesc țânțarii prezervativ, că s-or fi dat micile zburătoare cu gașca pentru familia tradițională, habar n-am cum s-a întâmplat, dar povestea este simplă: ca anul acesta, parcă niciodată n-am fost lăsat în pace de posesorii de trompă, de vampirii urbani. Altă dată, țânțarii înșiși făceau plângeri la Primărie că se împiedică de niște chestii. De oameni.în anul 2011.

4

Brăila

Nu-ți recomand să contabilizezi nenorocirile din ultimele săptămâni petrecute în Brăila, inclusiv în județul cu același nume. Este imposibil de identificat o perioadă similară în care să se fi produs atâtea răfuieli în public, inclusiv împușcături sau atacarea unor oameni ai legii. Presa locală a titrat că de 15 ani nu mai existase o execuție de tip mafiot în Brăila și-mi doresc să fie ultima dată când mai pomenesc un asemenea eveniment.

Brăila

4

Pentru cultură, chiar și pentru simulările nereușite, este mereu loc de reverențe. Realizatorul de emisiuni de radio, bucătarul în devenire, mereu simpaticul Răzvan Exarhu nu și-a uitat obârșiile. Și-a lansat prima sa carte, Fericirea e la un ac distanță, la Brăila. Haideți să haidem, cum ne îndemna autorul pe vremuri în FM, adică să-i răsfoim opera, zic.

5

Focșani

Municipiul Focșani, conform statisticilor de ultimă oră, este reședința de județ care a întâmpinat cea mai mare depopulare din România. Aproximativ 24.000 de oameni au părăsit localitatea, cei mai mulți plecând peste hotare. Explicația pare ușor de servit, orașele mici fiind mai puțin atractive pentru investitorii străini, dar există deja exemple-antidot. Unele comune din Transilvania și-au dublat numărul populației.

Focșani

5

18 | CITY LIFE | CE NE PLACE / CE NU NE PLACE

1

Marea dezamăgire a sezonului este implicarea firmei Karan (pot ieși multe calambururi pe seama acestui nume) în reamenajarea plajei Dunărea. Cu toate că vorbea de investiții de milioane de euro, agentul economic pomenit a întors buzunarele pe dos. Adică, în loc de bazine cu apă, petreceri în aer liber și de o atmosferă estivală, conform programului, Karan ne-a arătat elefantul.

A vuit țara că se scaldă Galațiul în atentate de tip kamikaze. Un colet lăsat de izbeliște de o firmă de curierat în parcarea unui supermarket din oraș a scos din dispozitiv autoritățile. Ce-o fi, bombă atomică sau antrax, grenadă ofensivă sau doar amenințări virulente la plic? Aiurea! Era doar un pachet cu hrană alterată. Este inutil să mai întreb dacă un specialist nu trebuie să agațe din zbor izul de fasole înăcrite...

Profesioniștii din Șantierul Naval Damen elaborează o navă care pupă (și provă) superlativul. Beneficiarul acestui produs de lux va fi guvernul Australiei care va folosi vasul realizat la Galați pentru divizia specială de cercetări antarctice. Cum sună Made in Galați? La fel de banal precum Made in China? Nicidecum, și sunt din cale-afară de obiectiv.

Faptul că Primăria municipiului Focșani este în căutare de arhitect șef, iar anunțul este public de ceva vreme, alimentează un optimism românesc. Adică, nu poate fi înțeles în exterior, dar mai puțin contează: dacă ar fi fost pe pile, s-ar fi ocupat poziția din primele zile de la eliberarea postului. Pronosticul subsemnatului: va veni o persoană competentă. Like.

Galați

CE NU NE PLACE


 DAN MOȚOC

RECOMANDĂRI Tectonic Food Fest

9-11 iunie. Focșani. Esplanada Casei de Cultură. Fii pregătit pentru Tectonic Food Fest, adică pentru o înlănțuire de emoții: food-trucks, pop-ups, dj, muzică live, demo culinar, concursuri, filme, povești, vin&bere, area chill, școală culinară, pet bar.

O Familie Trăsnită

10 iunie, ora 18. Galați. Teatrul Muzical Nae Leonard. Ești invitat la comedia muzicală O Familie Trăsnită, adaptare după un text de George Mihalache. Regia: Victor Zaharia.

experiența distracțiilor de vară într-un concept inedit.

Vânzătorul de păsări

11 iunie, ora 18. Galați. Teatrul Muzical Nae Leonard. Vânzătorul de păsări este o operetă în trei acte de Carl Zeller, în regia artistică a lui Cristian Mihăilescu. Scenografia: Bogdana Pascal.

Lasă-mă să te sărut!

11 iunie, ora 19. Brăila. Teatrul Maria Filotti. În ciclul TMF-INDEPENDENT, va avea loc spectacolul Lasă-mă să te sărut, în interpretarea Teatrului DE PICĂ, din București, o comedie spumoasă, având în prim-plan Dragostea.

Cursa de șoareci

10 iunie, ora 19. Galați. Teatrul Dramatic Fani Tardini. Suntem invitați la avanpremiera spectacolului Cursa de șoareci, de Agatha Christie. Regia artistică: Radu Nichifor. Premiera, duminică, 11 iunie, de la aceeași oră.

Summer Gossips

10 iunie, ora 21. Galați. Gossip Cafe. Sezonul petrecerilor de vară începe cu tine, pe terasa de la Gossip Cafe, alături de Gabi Ifrim, Fanyo și Zumac pentru a simți

Folk la Dunăre se întoarce 16, 17 iunie, ora 19. Galați. Grădina de vară a Teatrului Muzical Nae Leonard. A treia ediție a festivalului Folk la Dunăre ni-i propune pe Radu Gheorghe, Fără Zahăr, Mircea Vintilă și mulți alții.

Visul unei nopți de vară 17 iunie, ora 19. Galați. Teatrul Dramatic Fani Tardini. Ni se propune să retrăim Visul unei nopți de vară, de William Shakespeare. Regia: Eugen Gyemant.

Metoda, un joc la toate nivelele

Schimb Urgent... Trei Surori

10 iunie, ora 18. Brăila. Teatrul Maria Filotti. Ești așteptat la incitantul și savurosul spectacol Schimb Urgent... Trei Surori, o celebră piesă americană de Nagle Jackson, mare succes pe Broadway, în regia lui Lucian Sabados.

a treia: „Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea!” O trilogie de comedie, primul serial de teatru din Romania.

Mega-eveniment cu Terry Lee Burns

Duminică, 18 iunie, ora 19.00 Galați. Teatrul Dramatic Fani Tardini. În regia artistică a lui Adrian Iclenzan, se va produce pe scenă Metoda, de Jordi Galceran. Piesa este un joc la toate nivelele posibile: personajele joacă între ele, dar şi publicul face parte din joaca în care trebuie ghicită identitatea reală a personajelor.

11 iunie, ora 20. Brăila. The Music Pub. Terry Lee Burns, unul dintre cei mai îndrăgiți muzicieni americani de rock și blues, care a performat și alături de John Lee Hooker, vine cu trupa sa într-un concert organizat cu sprijinul Ambasadei SUA.

O seară minunată cu Fuego

Mă mut sau nu mă mut?

Intră în Săptămâna Antidrog!

12 iunie, ora 19. Focșani. Teatrul Municipal. După „Mă mut la mama” și „Mă mut la... tata?” a apărut și partea

20 | CITY EVENTS | RECOMANDĂRI EVENIMENTE

18 iunie, ora 19.30. Galați. Teatrul Muzical Nae Leonard. Revine Fuego cu spectacolul „Ce seară minunată!”, împreună cu Stela Enache și artiști ai secției de Revistă din cadrul Teatrului Muzical.

20-25 iunie. Galați. Platoul Sălii Sporturilor. Te-am angajat la Street Galfest


Urban Festival. Vino la Săptămâna Antidrog, o campanie stradală de informare asupra riscurilor asociate consumului de droguri!

Adrian Naidin Quartet

23 iunie, ora 19 Galați. Restaurant Magnus. De vis. Așa va fi concertul de jazz Pân’ la Rai susținut de Adrian Naidin Quartet: Adrian Naidin – voce & violoncel, Sorin Zlat - pian, Eugen Amarandei - contrabas, Gabriel Bălașa – percuție.

Anisia și Serghei. Ca să râzi

24 iunie, ora 20.30. Galați. Suisse – Food, Bar & Grill. Dacă ai chef de râs, aici te vei întâlni cu o porție consistentă de comedie. Multi-premiata Anisia Gafton și colegul ei de peste Prut, Serghei, au glume bune în program.

1.000 de lampioane spre cer

24 iunie, ora 22. Galați. Alături de tine, vor fi lansate 1.000 de lampioane în cadrul Săptămânii Antidrog. No drugs revolution! Gazdele evenimentului vor fi CIADO România și Street GALFEST.

Sunt un Orb, cu Mălăele

25 iunie, ora 19. Brăila. Terasa The Music Pub. 25 iunie, ora 21. Galați. Summer Time Pub. Recitalul extraordinar al lui Horațiu Mălăele, Sunt un Orb, nu se ratează. Spectacolul la care vei fi martor s-a născut din nevoia autorului de a comunica poeziile pe care le-a memorat până acum.

Blackout Friday

Vinerea. Galați. Daily Pub. Dacă vrei să nu fii surprins

vinerea fără un program corespunzător de intrare în weekend, vino la noi! Every Friday is Blackout Friday, adică acel ceva scos din tipar. Garantează Liviu.

It’s time for Over Band

Vinerea. Galați. Summer Time Pub. E forfotă la noi, de la cel mai simplu meniu până la cel mai greu hit interpretat în nota obișnuită de Over Band. Cele mai tari piese ever!

Let’s rock de festival

30 iunie-2 iulie. Galați. Stadionul Dunărea. Danube Rock Festival. E deja un must pentru iubitorii de rock din Galați, iar anul acesta vin Alternosfera, Cargo, Timpuri Noi, Vama, Bucium și lista continuă. Let’s rock!

ZILE ȘI NOPȚI | GALAȚI / BRĂILA / FOCȘANI, 9 - 22 IUNIE 2017 | 21


Focșani Blues Festival Muzică. Oameni. Povești.

Cătălin Horodincă Production Manager FOCSANI BLUES FESTIVAL

HENRIK FREISCHLADER ESTE UN WORKAHOLIC CÂND ESTE VORBA DE MUZICĂ

MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ GALATI

Un auto-didact, artist solo, compozitor, producător și proprietar de companie de discuri, scenele din Europa i-au devenit o a 2-a casă de mulți ani. Discografia lui extinsă deja conține 6 albume de studio și 3 de scenă. De mulți ani, Henrik și-a perfecționat talentul de multi-instrumentist și compozitor și a avut șansa să cânte pe scene mari alături de artiști importanți. Azi, cântărețul și chitaristul german este unul din cei „mai doriți” muzicieni de acest gen în lume.

24 | CITY ZEN | FOCȘANI BLUES FESTIVAL. MUZICA. OAMENI. POVEȘTI.


Acquarello Rapane cu sos provensal

MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ GALATI

26 | CITY FOOD | RAPANE CU SOS PROVENSAL

La sfârșitul lunii trecute a avut loc la Constanța a doua ediție a Festivalului Scoicilor. Chef Cătălin Scărlătescu și echipa lui au gătit peste 30 de rețete cu scoici, printre ele fiind și vestitele (printre cunoscători) rapane. Acestea sunt de fapt melci de mare, care cresc şi în Marea Neagră, cochiliile lor fiind suvenirul cel mai des găsit pe plajele de pe litoral. Melcii de mare sunt una dintre moluştele autohtone pe nedrept neglijate în bucătăria românească. Nedrept, pentru că au un bogat conţinut de minerale, vitamine şi acizi graşi omega-3. Dacă sunteți din Galați, nu trebuie să vă duceți până Marea Neagră pentru a mânca rapane, și nici să-l căutați pe chef Scărlătescu prin toată țara. Șansa noastră este că-l avem pe chef Gigi de la restaurantul Acquarello, și care ne poate oferi toată vara această delicatesă marină. Varianta aleasă de el este cu sos provensal, pentru a potența și mai mult aromele din farfurie. Supă cu fructe de mare, midii cu sosuri diverse și rapane sunt trei gustări calde pe care Acquarello le propune în acest sezon estival pe terasa proprie.  VATEL


Suisse Sushi Philadelphia roll

MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ GALATI

28 | CITY FOOD | SUSHI PHILADELPHIA ROLL

Dacă în numărul trecut v-am povestit despre experința culinară elevețiană trăită la restaurantul Suisse, acum a venit rândul să vorbim despre experința japoneză pe care o puteți avea în același loc. Poate mai sunt și alte locații care propun ocazional sushi în oferta lor specială. La Suisse puteți comanda acest preparat tradițional al bucătăriei japoneze oricând, el având dedicată chiar o listă meniu specială. Am numărat 16 feluri de sushi, cu somon, ton, creveți, surimi sau anghilă, iar toate sunt acompaniate de ghimbir murat. Acesta nu este pe post de garnitură, cum ați putea crede la prima vedere. Datorită propietăților lui revigorante, ghimbirul relaxează papilele gustative după fiecare tip de pește din sushi, pentru a putea fi pregătite pentru următorul fel. Așadar, încercați cât mai multe feluri de sushi la Suisse și bucurațivă de o nouă experiență culinară.  VATEL


RECOMANDARE PUI LA JAR

2 ani de Pui La Jar! Proaspăt, natural, bine gătit și delicios la gust. Cum mai găsești așa ceva în febra zilnică a orașului mereu grabit, prăfuit și cu nervii intinși la maxim? La asta ne-am gândit și noi acum mai bine de doi ani când am conceput „Pui la jar”. Carnea de pui - „ca să nu pui pe tine” :) - dar și de porc, vită sau pește, alături de cele mai suculente legume ori cartofi proaspeți, necongelați – iată meniul de bază pe care noi am construit, nu o afacere, ci un mod de a fi utili comunității. Noi oferim ceea ce vâltoarea zilnică răpește majorității dintre noi: savoarea unei desfătări culinare fără compromisuri. „Pui la jar”, pe Regiment 11 Siret la nr. 50, chiar vizavi de Palatul Justiției, vă așteaptă în fiecare zi, între 9 și 22, cu produse gătite pe cărbuni, în fața ochilor dumneavoastră, ca să ne spuneți și ce condimente sau sosuri preferați. Iar dacă vreți să vă lăsați total pe mâna noastră, ne puteți transmite comenzile la 0754 939 547, iar noi vom face livrarea atât de repede că veți găsi și aburii în pachet. „Pui la jar” - fără compromisuri, la grătar. www.facebook.com/puilajargalati

30 | CITY FOOD | PUI LA JAR


UNLOCKED

Regia: Michael Apted Cu: Michael Douglas, Noomi Rapace, Orlando Bloom Gen: Thriler Durata: 98 min Lansarea în România: 16.06.2017 Distribuit de Forum Film România

SCANEAZĂ PENTRU TRAILER

PREMIERĂ

Unlocked: Pericol descătușat Regizorul Michael Apted, cunoscut mai ales pentru seria sa de documentare extraordinare „Up” și pentru James Bond-ul de mare buget, „The World Is Not Enough” (1999), intră adânc pe teritoriul thriller-ului cu „Unlocked”. Filmul o are în rolul principal pe Noomi Rapace, în postura de detectiv grăbit să deconspire un complot terorist în Londra modernă. Apted adaugă filmului instinctul său de documentarist, pentru că se întâmplă în părțile multiculturale ale capitalei britanice și nu în locurile bine întreținute și arhicunoscute ce apar în thriller-urile americane. Alice își dă seama că a fost manipulată și trebuie să scape cu viață, căci a devenit o țintă pentru niște asasini necunoscuți. Iar Londra este amenințată de un atac cu arme biologice.

32 | CITY FOOD | RESTAURANTE


34 | CITY LIFE | RECOMANDĂRI


36 | CITY BREAK | TURISM


Curățare, hidratare, întinerire: DermaFrac, mezoterapia zilelor noastre

Simți că tenul tău ar avea nevoie de un tratament de specialitate, dar nu știi ce să alegi? Știi că vara, căldura și vântul îți deshidratează tenul? DermaFrac, mezoterapia zilelor noastre, este aliatul tenului tău. Află beneficiile unui tratament

de ultimă generație, rapid, eficient și lipsit de durere care acționează simultan pentru a curăța, hidrata și întineri tenul. De asemenea, DermaFrac îți oferă soluții pentru mai multe probleme ale tenului. Astfel, vei putea alege dintre:

AFLĂ MAI MULTE DETALII DESPRE MEZOTERAPIA DE ULTIMĂ GENERAȚIE DERMAFRAC DE PE SITE-UL ABEAUTY CLINIQUE: WWW.ABEAUTY.RO ȘI VEZI PROMOȚIA CURENTĂ.  Infuzia Rejuvenate: 5 ingredienți activi meniți să stimuleze producția de fibroblaste și colagen a tenului, prevenind apariția ridurilor.  Infuzia Lighten: conține acid cojic pentru prevenirea efectelor de pigmentare, luminarea tenului și protecții anti-bacteriene și antifungice.  DermaFrac Hydrate: conține acid hialuronic - hidratează tenul, reduce apariția ridurilor sau a liniilor fine - vitamina A și vitamina E.  DermaFrac Clarify: serum profesional pentru tenul acneic sau tenul încărcat - deschide porii și neutralizează bacteriile, exfoliază pielea și accentuează producția de colagen.

38 | CITY LIFE | CURĂȚARE, HIDRATARE, ÎNTINERIRE: DERMAFRAC, MEZOTERAPIA ZILELOR NOASTRE


Când luminile se sting

Dragos OHR CityZEN Zile și Nopți

MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ GALATI

40 | CITY ZEN | CÂND LUMINILE SE STING

Când luminile se sting se aprind pe cer stele… Până dimineață poți să te plimbi printre ele… Deschide ochii lumea e a ta. Acestea sunt versurile ultimei melodii a lui Guess Who. Un mesaj puternic pentru toți cei care visează la mai mult. Dar nu poți întotdeauna să cuprinzi cu visele tale cele mai frumoase realizări pe care tu le-ai realizat până în acel moment – te oprești o clipă și te întrebi: wow, aici am fost? Sau poate uneori visele depășesc granițele posibilului și încă nu ai reușit să atingi zenitul dorințelor tale din copilărie. Dar eu te sfătuiesc să ai răbdare – lucrurile nu se întămplă peste noapte! Nu există nici o scurtătură din păcate, nu poți să bați din palme și să ai tot ce vrei și daca s-ar putea vei fi nevoit să faci compromisuri. Cam asta s-a întâmplat și cu festivalul de sport urban Street Galfest. Au trecut 14 ani de la prima ediție. Mică, îndrăzneață dar cu o doză nesimțită de pasiune. Acum nu vreau să transform acest text întru-unul de PR nesimțit. Noi centrăm, noi dăm cu capul? Nu! Vă las pe voi, gălățeni, bucureșteni, constănțeni, brașoveni, români să ne lăudați sau criticați. Eu vreau doar să înșir numele tuturor care au contribuit în toți acești ani la realizarea acestui eveniment – și poate atunci vom înțelege ce înseamă de fapt Galfest – o sumă a tot ceea ce e mai frumos în viață: prietenie. Muțumesc din 2003 încoace tuturor celor care au fost în organizarea uneia sau mai multor

ediții Street Galfest – arbitraj, foto, video, foi de joc, logistică… orice! Sunt mulți ani, sper să nu omit pe cineva.. Așadar, în ordine aleatorie: gașca de la edițiile din 2003-2006 (eram prea puști să îi știu pe toți) Paul Voicu, Bogdan Stan, Victor Tufescu, Paolo Ruget, Claudiu Buduruță, Florin Popescu, Lazăr Gigel, Bogdan Guiță, Pătrașcu Florin, Bogdan Ioniță, Denis Codreanu, Claudiu Rădăcină, Andrei Ilie, Francisco Mario, Sergiu Arteni, Gabriela Arteni, Ureche Cristian, Ureche Tita, Răzvan Mihai Popa, Bogdan Georgescu, domnul Profesor Baltag, domnul profesor Ghețău, domnul profesor Costea, Niță Radu, Curelaru Cristian, Adrian Fasole, Mircea Tudosie, Andrei Frăsina, Mihean Trifan, Morîndău Radu, Mircea Avram, Ștefan Avram, Robert Lupu, Cristi Apetrei, Dăianu Daniel, Andrei Costin Chelariu, Chelariu Mihaela, Bogdan Octavian, Matei Vlad, Sebastian Butuc, Dragos Cristea, Mihai Alexandru Munteanu, Sabin Ilie, Ana Dobrin, Diana Oprișan, Chicu Nicoleta, Simona Pleșea, Ionuț Șaigău, Dorinel Panaite, Aida Boeru, Robert Gurău, Vlad Gurău, Radu Călin, Alexandru Giușcă, Savin Adrian, Cosmin Alexandru, Voicu Costică, Dan Tase, Cipick, Eduard Paul Costescu - Scoob, Burli, Andrei Maxim, Nini Florin, Negoiță Gabriel, Goidescu Cristian, Ovidiu Negru, New York Crew, Echipa de la Radio BZG, Asociația Edu Tech, Asociația Kiwanis, Clubul Phoenix Galați. Ne vedem anul acesta – 23 -25 iunie la Platoul Sălii Sporturilor!


Campioni la Festivalul de Minibaschet Moldova

Echipele de minibaschet ale Clubului Phoenix, grupa de 2005, respectiv grupa de 2006, au reușit să impresioneze prin joc, atitudine, determinare și rezultate la Festivalul de Minibaschet Moldova, la care au participat toate echipele de minibaschet din zona Moldovei.

Munca de la antrenamente depusă de antrenorii și copiii clubului Phoenix a fost răsplătită pe deplin la turneul Festivalul Moldova, ce s-a desfășurat la Iași în perioada 26-28 mai. Grupa de 2005, pregătită de Andrei Maxim, a câștigat într-un mod impresionant toate meciurile și să se remarce ca fiind campioană, în timp ce Grupa de 2006, antrenor Cristina Nini, a avut o serie impresionantă de victorii și un singur eșec, împotriva unei echipe cu copii mai mari de vârstă.

Evoluțiile încântătoare ale juniorilor de la Phoenix au provocat aprecieri chiar și în rândul adversarilor . Celelalte echipe participante la turneu s-au adunat cu mic, cu mare, să-i vadă la lucru pe pătimașii baschetbaliști de la Phoenix. Și chiar au avut ce vedea: faze spectaculoase, joc colectiv de succes, ambiția de a reuși, determinarea de a câștiga, încrederea în propriile capacități și, nu în ultimul rând, spiritul de campioni cultivat zi de zi alături de antrenori în sala de sport.

42 | CITY LIFE | CAMPIONI LA FESTIVALUL DE MINIBASCHET MOLDOVA

Grupa de 2005: Mario OPREA, Andrei CRISTEA, Vlad IOAN, Ciprian ȘUȘNEA, Adrian AVRAM, Robert FODULU, Luca ȘERBAN, Rareș BORCEA, Ștefan BOROȘ, Vlad ȘTEFAN, Mihnea TUDORIU, David BORDEIANU. Antrenor: Andrei MAXIM. Victorii cu: Stmoart Iași, Phoenix Suceava, CS Rădăuți, Preventis Iași. Grupa de 2006: Matei STANCIU, Luca ARFIRE, George SÂRGHE, Andrei GRIGORIU, Tudor PĂNCESCU, Roberto DIMACHI, Răzvan GÂRZ, David BRĂILESCU, Sebastian BOGHIAN, Rareș ȘERBAN, Florin MITORFAN, Mihnea BĂRBIERU. Antrenor: Cristina NINI. Victorii cu: CSS Bacău, Stomart Iași, Preventis Iași, CS Rădăuți. Clubul Sportiv Phoenix Galați le transmite felicitări tuturor celor implicați în organizarea acestui turneu și se bucură de frumoasa impresie pe care echipele sale au reușit să imprime prin rezultate, dar mai ales prin jocul prestat. CINE-I CEL MAI BUN? NOOOOOI! CINE SUNTEM NOI? PHOENIX!


CARS 3 (3D)

Regia: Brian Fee Cu: Owen Wilson, Larry the Cable Guy, Cristela Alonzo, Chris Cooper Gen: Animație Durata: 109 minute Premieră: 16 iunie 2017 Distribuit de Forum Film România

SCANEAZĂ PENTRU TRAILER

44 | CITY FILM | PREMIERE

PREMIERĂ

Mașini 3 (3D) Fulger McQueen, cea mai simpatică mașină din istoria cinematorgrafiei animate revine pe marile ecane. După o carieră de succes în America, dar și peste hotare, după lecții de viață și aventuri cu spioni britanici, Fulger (Lightning) McQueen, odată cu vârsta, intră într-un con de umbră, pierzând teren în fața noii generații de mașini de curse de super-viteză. Ba la un moment dat chiar este exclus din competițiile sportive din cauză că e una din mașinile cele mai vechi de pe pistă. Dar McQueen nu este mașina care să se lase păgubașă cu una, cu două. Așa că, împreună cu tânăra și zeloasa Cruz Ramirez, care îl ajută să se antreneze, McQueen își propune să demonstreze tuturor că încă are un cuvânt greu de spus când vine vorba de lumea curselor și că încă este o mașină de top.


CINEMA CITY BRĂILA Promenada Mall Brăila, Rezervări: 0239 60 67 67 www.cinemacity.ro

PROGRAM 9 - 15 IUNIE 2017 TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

Rating

AVANPREMIERĂ OVERDRIVE 2D / OVERDRIVE 2D

DIMINEAȚA 10:00 - 13:00

Gen

AC,TH

Mi - J

N-15

FEMEIA FANTASTICĂ $ / WONDER WOMAN $

AP-12

CO

S-D

12:50

PRIZONIERE DE VACANȚĂ 2D / SNATCHED 2D

AP-12

17:50, 20:20, 22:50

15:20

17:50, 20:20, 22:50

14:20, 16:50

18:30, 21:00

V, L - J

13:50, 15:30, 16:40

18:20, 19:30, 21:10, 22:20

AC,AV

S-D

AP-12

15:20

Mi - J

11:00

V, L - J

PIRAȚII DIN CARAIBE: RĂZBUNAREA LUI SALAZAR $ / PIRATES OF CARIBBEAN: DEAD MEN TELL NO TALES $

13:50, 15:30, 16:40

18:20, 19:30, 21:10, 22:20

13:40, 14:40, 16:20

17:20, 19:00, 20:00, 21:40, 22:40

13:40, 14:40, 16:20

17:20, 19:00, 20:00, 21:40, 22:40

AC, AV

S-D

11:10, 12:00

V, L - J

KING ARTHUR: LEGENDA SABIEI $ / KING ARTHUR: THE LEGEND OF THE SWORD $

AP-12

AC, FA

CUM SĂ FII AMANTU' LA FEMEI 2D / HOW TO BE A LATIN LOVER 2D

AP-12

CO

DEEP: O AVENTURĂ NESFÂRȘITĂ $ DUBLAT / DEEP $ DUBBED GARDIENII GALAXIEI VOL.2 $ / GUARDIANS OF THE GALAXY VOL.2 $ BĂRZOIUL RICHARD $ DUBLAT / RICHARD THE STORK $ DUBBED

FURIOS ȘI IUTE 8 2D / THE FATE OF THE FURIOUS 2D

THE BOSS BABY:CINE-I ȘEF ACASĂ? $ DUBLAT / THE BOSS BABY $ DUBBED

N-15

17:00, 21:30

CO

S-D

ALIEN: COVENANT 2D / ALIEN: COVENANT 2D

12:20

16:10

19:10, 21:50

V - Ma

14:40

19:00

Mi - J

14:40

V - Ma

16:00

18:30

Mi - J

16:00

19:00

AV, HR

13:30

AN

S-D

AP-12

AC, SF

V-J

AG

AN, AV

S-D

AP-12

AC, TH

V - Ma

AG

CO

11:20

AP-12

21:00

14:00 11:50

FRUMOASA ȘI BESTIA $ DUBLAT / BEAUTY AND THE BEAST $ DUBBED

AVENTURI AV ACȚIUNE AC DRAMĂ DR FANTASTIC FA CRIMA CR MISTER MI

AG

14:00 13:40

CO

S-D

FA, MZ, RO

V-J

ANIMAȚIE AN COMEDIE CO THRILLER TH HORROR H SCIENCE FICTION SF ROMANTIC RO

18:40, 21:20

11:10

V, L - J S-D

13:30

15:50

V, L - J

JAF CU STIL 2D / GOING IN STYLE 2D

17:00, 21:30

V-J

V, L - J AG

SEARA 17:00 - 24:00

19:20, 21:30

V, L - Ma

BAYWATCH 2D / BAYWATCH 2D

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00

11:40

13:40

13:10


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Zile și Nopți Brăila-Galați 9 iunie 2017 by Zile si Nopti - Issuu