BRAČ˜OV
8 - 21 IANUARIE, 2016 www.zilesinopti.ro
Coresi Shopping Resort
6
IANUARIE - PLANURI MULTE, BANI PUȚINI A început un nou an cu gânduri bune, cu veselie și speranțe. Începutul de ianuarie e destinat mereu schimbărilor și planurilor. Unii s-au lăsat de vicii de la întâi, alții au început curele de slăbire necesare după sărbători, unii s-au pus pe învățat, alții s-au întors în birouri unde deja nu se mai văd de hârtii. Una peste alta, ianuarie e o lună încărcată și grea. Poate cea mai bună parte a ei e perioada reducerilor. Deja magazinele au afișat în vitrine mesajele care te îndeamnă să intri și să cumperi cât mai mult (chiar dacă nu ai nevoie), doar e la reducere! Sper că ți-ai păstrat bani pentru cumpărături și nu ai cheltuit chiar tot de sărbători. Toată lumea știe că ianuarie e luna cu cei mai puțini bani din an, dar ne descurcăm noi cumva, nu? Mai face cinste cu o ieșire în oraș prietenul care nu a adus platoul cu salata beouf promis la Rev, mai umblăm la pușculiță sau pur și simplu mai strângem puțin cureaua până la primul salariul din 2016. Printre planuri de viitor, cumpărături, sesiune și treburi multe la job trebuie să ne facem timp și de distracție. Orașul e și el pregătit pentru un 2016 cu evenimente reușite, cu locuri noi de stat cu prietenii, cu zile și nopți de care iți vei aminti apoi mereu. Noi vom fi în continuare ghidul tău de timp liber. Conectează-te cu orașul și anul acesta, zâmbește și trăiește fiecare zi exact așa cum vrei!
_THEODORA ȘTEFAN
BRASOV
CITY
ESSENTIALS DE VĂZUT
ÎN REVISTĂ 12 CITY VOICE Interviu: Marian Gîlea, Președintele Asociației Culturale Fanzin 20 CITY CULT Concert: Trio Contraste 22 CITY FILM PREMIERĂ: Joy
13.01, 20.01
THE BEER AND KNOWLEDGE PUB QUIZ Deane’s Irish Pub & Grill Ora 20:00
14.01, 21.01 GIRLS NIGH MOVe Ora 23:00
15.01 UNDA HOF Café Ora 20:00
21.01
TRIO CONTRASTE Filarmonica Brașov Ora 19:00
8-14.02 LOVE STORY FESTIVAL teca Patria
12
CITY
ESSENTIALS
NOU ÎN ORAȘ
NOU ÎN BRAȘOV
Adresă: Str. Nicolae Iorga, nr. 10, Brașov Telefon: 0368 884 888 Mail: contact@ centrulfericiriibrasov. ro Site: www. centrulfericiriibrasov. ro
BISTRO LA REPUBLIQUE Încearcă bunătățile de la noul Bistro La Republique de pe Republicii, nr 44. MADE LOUNGE & CLUB S-a deschis un nou loc de distracție în oraș - Made Lounge & Club. Sub sloganul „great people, great times”sunteți așteptați la petreceri tematice cu muzică bună. Str. George Barițiu nr. 8 STREET FOOD LAB De acum poți mânca sănătos și repede la Street Food Lab. Încearcă VIP Fries - Very Important Potatoes. O să îți placă încât vei vrea să le ceri un autograf. Str. George Barițiu nr. 26
CENTRUL FERICIRII Brașovenii care iubesc să trăiască sănătos sunt așteptați la Centrul Fericirii. Aici poți beneficia de mai multe servicii care au doar un singur scop, să te facă mulțumit de tine însuți și implicit fericit: coaching, psihoterapie și psihologie, nutriție,
CONCURS
sport, relaxare, dezvoltare personală, terapii, masaje, proceduri de estetică facială și corporală. Dacă ești stresat la job, specialiștii de la Centrul Fericirii te pot ajuta să te relaxezi. Dacă ai nevoie de un plan de nutriție echilibrată, tot aici poți cere sfaturi. Mămicile sunt de asemenea așteptate la Centrul Fericirii să-și recapete formele care le făceau să zâmbească în oglindă înainte de sarcină. La Centrul Fericirii te umpli de vitalitate, te simți mai echilibrat și mai încrezător de fiecare dată și pleci transformat!
ZOOMSERIE Când ți-e poftă de ceva dulce încearcă bunătățile de la noua cofetărie Zoomserie. Poți degusta din prăjitura clasică americană brownie sau din biscottino, o combinație ideală dintre crema de vanilie, crema de praline și un biscuit crocant. Zoomserie se află pe str. Apollonia Hirscher, nr.1. Vizitează-ne și pe www.zoomserie.ro
LECȚIE DE SKI ȘI DEGUSTARE DE VINURI CU SMARANDA MUNTEANU!
MAI MULTE DETALII PE LINK-UL DE CONCURS
Câștigă una din cele 6 sesiuni Wine, Women & Ski cu fosta campioană de ski și connoisseur de vinuri Smaranda Munteanu! Premiul poate fi folosit la orice sesiune de pe parcursul iernii! Concursul are loc în perioada 8 – 21 ianuarie pe www.zilesinopti.ro
14
CITY
VOICE
INTERVIU
7 FESTIVALURI DE NERATAT ÎN 2016
mondială vor ajunge pe scena de la Brașov. Și pot spune că deja am semnat cu un nume foarte mare de electro-jazz… pot să vă spun doar că este din Marea Britanie!
ASOCIAȚIA CULTURALĂ FANZIN ORGANIZEAZĂ EVENIMENTELE LA CARE BRAȘOVENII S-AU OBIȘNUIT SĂ APLAUDE NEÎNCETAT.
Cum e să muncești la organizarea unui astfel de festival? Dacă facem o socoteală constatăm că se întâmplă un eveniment de amploare la mai puțin de două luni distanță. Am creat asociaţia acum 4 ani pentru că trăim în Brașov și vrem să avem și o viață culturală. Am simțit că avem echipa, relațiile și energia pentru a face acest lucru! Nu este deloc ușor, dar este o plăcere să vezi că munca este răsplătită. Aproape toate evenimentele organizate de noi au ieșit în topul preferințelor brașovenilor conform studiului de consum cultural. E bine și cred că de-abia de acum începem să creștem…
_THEODORA ȘTEFAN
La început de an toată lumea își face planuri, unii oameni se gândesc la schimbare, alții la ce au de îndeplinit. Noi ne gândim la timp liber, la oraș și la voi, cei pentru care scriem despre cele mai bune eveniente și locuri din oraș. De aceea, încă din primele zile din 2016 am stat de vorbă cu Marian Gîlea, Președintele Asociației Culturale Fanzin, organizatorul a șapte dintre cele mai ample festivaluri culturale și de divertisment din oraș, pentru a afla ce trebuie să ne notăm de pe acum în agenda de timp liber. 2016 se anunță de pe acum un an cultural și distractiv la Brașov. Și anul acesta Asociația Culturală Fanzin va organiza 7 festivaluri de amploare, care de la ediție la ediție devin mai puter-
Evenimentele Asociației Culturale Fanzin Love Story: festivalul filmelor de dragoste Doc and Roll Săptămâna Comediei Tribute Festival Stand Up Fest Dracula Film Festival Brasov Jazz & Blues Festival
nice, mai cunoscute. Sălile sunt mereu pline de oameni dornici de cunoaștere, care vor să râdă sau să se distreze la ei în oraș. Primul de care ne apropiem de fiecare dată când mai rupem o filă din calendar este Love Story Festival, anunțat pentru perioada 8 - 14 februarie. Ce ne-ați pregătit la cea de-a doua ediție? Ca la fiecare festival pe care îl organizăm, încercăm să creștem în fiecare an. În cazul Love Story, proiecțiile vor avea loc la Cinemateca Patria dar și la Cinema One. La Cinematecă vor rula filme de artă, filme clasice, dar și filme mai speciale, interzise celor sub 18 ani. La Cinema One avem pregătite câteva surprize, vor fi cel puțin 2 filme difuzate în premieră națională, în cadrul Love Story Festival! În Săptămâna Comediei vom râde iar împreună, pentru a patra oară. Săptămâna Comediei este primul eveniment organizat de Asociația Culturală Fanzin. Am ajuns la ediția a IV-a și cu siguranță la festival vor ajunge cei mai renumiți actori din țară. În plus, pe lângă spectacolele de la Teatrul Sică Alexandrescu, anul acesta vrem să ieșim cu teatrul și în stradă - ne dorim să amplasăm scene în cartierele importante din Brașov
astfel încât un număr cât mai mare de brașoveni să se bucure de această sărbătoare. Ul-
„Săptămâna tiComediei este primul eveniment organizat de Asociația Culturală Fanzin. Anul acesta vrem să ieșim cu teatrul și în stradă” _MARIAN GÎLEA, PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI CULTURALE FANZIN
mul eveniment, dar nu cel din urmă este Brașov Jazz&Blues Festival, mai proaspăt în memorie pentru că a încheiat anul cultural la Brașov. Sala Teatrului Sică Alexandrescu a fost plină, iar brașovenii au demonstrat că știu muzică! Știam că va fi greu sa facem doar un festival de jazz, din acest motiv suntem jazz&blues. De fapt festivalul este gândit pe parcursul a 3 zile, în ideea de a oferi publicului 3 seri diferite: o seară de jazz, una de blues și o seară specială: latino jazz, sau fusion. Evenimentul crește de la an la an și cu siguranță artiști de talie
Care sunt așteptările Asociației Culturale Fanzin de la anul 2016? Ce sperați să realizați? Noi vrem să creștem! Nu să facem mai multe evenimente, ci să creștem ce am realizat până acum. Pentru acest lucru avem nevoie de finanțare și sper ca partenerii Asociației Fanzin să fie alături de noi și în perioada următoare. Și așteptăm cu mare interes momentul în care Primăria Brașov va investi și în cultură…
SCANEAZĂ PENTRU INTERVIUL INTEGRAL
18
CITY
„Universul meu Divers este UNIVERS compus din fiecare felie de viaţă gustată şi savurată: DIVERS curiozitatea tinerei jurnaPOVESTEA liste, pasiunea știristei de radio, interacţiunea cu UNEI PASIUNI ladiverse tipuri de oameni a în comunicare, COLORATE specialistului devotamentul şi dragostea Începe din nou sezonul nunților, mulți bărbați au adresat cea mai frumoasă întrebare la sărbători, „Vrei să fii soția mea”, și au primit și cel mai frumos răspuns, „Da”, așa că încep să se facă planurile. Florile sunt limbajul universal, nu lipsesc în cele mai importante momente ale vieţii, așa că îți prezentăm povestea Univers Divers, o poveste cu parfum, culoare și pasiune. Ideea Univers Divers a încolţit încet, la început doar un gând îndepărtat a prins contur şi a devenit realitate!
STORIES
PEOPLE’S STORY
mamei care am devenit în ultimii ani. Toate aceste felii de viaţă formează Universul meu Divers în care vă aştept şi pe voi! Vă invit să îl creştem împreună, să îl colorăm cât mai divers, să îl protejăm, să îl umplem de flori şi de zâmbete!”, spune Oana Stanoevici, designer floral. Ea ne-a povestit cât de mult suflet a pus în acest proiect, iar amprenta și pasiunea ei se observă în fiecare aranjament floral. De unde îi vin ideile? „De la un fulg de nea sau o rază de soare, aburul ceaiului aromat, culorile din curcubeu, râsul copiilor”săi.
Univers Divers nu e doar o florărie, e un atelier unde Oana creează din suflet aranjamente florale unice. „Sunt deschisă să particip la evenimentele importante din viaţă oamenilor, cum sunt nunta, botezul său diverse alte sărbători, zile de naştere, celebrări.” Potrivit Univers Divers, tendinţele pentru 2016 în ceea ce priveşte decorarea locaţiilor pentru evenimente se îndreaptă spre accentele metalice, foarte apreciate în acest an. De asemenea, se va pune accent pe un design inspirat din natură. Astfel, decoraţiunile din flori sălbatice, de câmp şi florile uscate sunt ideale pentru evenimente pline de culoare şi energie pozitivă. În ceea ce priveşte buchetele de mireasă, indiferent că sunt sofisticate şi rafinate sau simple şi elegante, anul
acesta revin culorile pastelate. Începând cu această primăvară, revin în tendinţe culorile roz, mov, menta, lila, turquise şi albastru pentru decorul de nuntă. Ca să înțelegem puțin din pasiunea și viziunea Oanei Stanoevici am întrebat-o care crede că e diferența dintre o casă decorată cu flori și una fără. Răspunsul ei ne-a dat multe de înțeles: „Ar fi diferenţa între o zi mohorâtă şi una însorită care îţi redă pofta de viaţă, diferenţa între bucurie şi tristeţe, între zâmbet şi încruntare.” Vei înțelege și tu că lumea se face mai frumoasă chiar și numai cu o floare dacă vizitezi atelierul floral Univers Divers.
Unde: str. Alexandru Ioan Cuza nr. 15, Brașov Telefon: 0727 066 777 Site: www.universdivers.ro www.facebook.com/universdivers.ro/
WELCOME TO THE 1ST AUTHENTIC BARBER SHOP IN BRASOV! SORRY LADIES.....
LA BARBERIA - BARBER SHOP, salon dedicat exclusiv bărbaților, ne preocupăm ca domnii care ne calcă pragul să primească cele mai bune servicii de tuns, bărbierit tradițional cu prosoape calde și masaj.
STR. SFANTUL IOAN NR.26, BRAȘOV TEL.: 0368.802.845 FACEBOOK: LA-BARBERIA-BRASOV WEBSITE: WWW.LABARBERIA.RO
FEMEILOR LE PLAC BĂRBOȘII! Cărțile de antropologie ne spun că barba exprimă virilitate... Apoi, barba e trendy. Bărboșii par duri, bărboșii scriu bine (Dostoievski, Tolstoi, Hemingway, Eliade, Jules Verne, Victor Hugo, Dickens aveau toți barbă), bărboșii sunt simpatici, bărboșii arată bine pe scenă...Bărboșii fac totul pe barba lor iar noi avem grija ca aceasta, sa fie impecabilă.
20
Când: 21 ianuarie Unde: Sala “Patria” Ora: 19:00
CITY
CULT
CARTE, MUZICĂ, SPECTACOL
CONCERT: TRIO CONTRASTE
SPECTACOL: VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI
Trio Contraste a fost înființat în 1986. Încă de la înființare, trio-ul s-a distins prin calitatea concertelor susţinute şi a fost invitat să participe la numeroase festivaluri. Activitatea Trio-ului Contraste este foarte bogată, urmărind în mod special promovarea muzicii româneşti contemporane, atât în ţară cât şi în străinătate. Trio Contraste este compus din Ion Bogdan Ştefănescu – flaut, Sorin Petrescu – pian, Doru Roman – percuție.
Publicul iubitor de operetă se va putea reîntâlni cu „Vânzătorul de păsări”, de Carl Zeller. Maestrul Traian Ichim va dirija orchestra Operei Braşov.
Unde: Opera Brașov Când: 17 ianuarie Când: 28 noiembrie, Unde: Opera Brașov Ora: 18.30 Ora: 18:30 Preț bilet: 30-40 lei
EXPOZIȚIE: TATUAJUL ÎN ROMÂNIA
Când: 2-31 ianuarie Unde: Muzeul Unde: Opera Brașov Civilizaţiei Urbane a Când: 28 noiembrie, Braşovului Ora: 18.30 Ora: 09:00 – 17:00 Preț bilet: 30-40 lei
EXPOZIȚIE: BĂRBAŢI ÎN ARTA TEXTILĂ
Când: 5-31 ianuarie Unde: Opera Brașov Unde: Muzeul de Când: 28 noiembrie, Artă Braşov Ora: 18.30 Ora: 09:00 – 17:00 Preț bilet: 30-40 lei
Deși domeniul artei textile este consacrat aproape exclusiv doamnelor, expoziția „Bărbaţi în arta textilă românească” dovedește că și bărbații au avut o contribuție.
O colecție didactică de tatuaje, realizată de dr. Nicolae Minovici, este prezentată în expoziția „Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România”.
TEATRU: UN BILET SPRE FERICIRE
Când: 19 ianuarie Unde: Teatrul „Sică Unde: Opera Brașov Alexandrescu” Când: 28 noiembrie, Braşov - Sala Studio Ora: 18.30 Ora: 19:00 Preț bilet: 30-40 lei
Piesa de teatru „Un bilet spre fericire” prezintă povestea unui cuplu sărac, care ajunge să se afle în fața unui bilet câștigător la loto.
22
CITY
FILMS
PREMIERE
JOY JENNIFER LAWRENCE ESTE FEMEIA INVENTIVĂ CARE A SCHIMBAT VIAȚA CASNICELOR
Joy a fost nominalizat la Globurile de Aur la categoria Cel mai bun film – comedie/ musical.
Joy este o femeie puternică și inventivă și ea va crea un adevărat imperiu pe care îl va conduce cu o mână de fier. Ea a inventat tot soiul de aparate ce să uşureze munca domestică. Miracle mop-ul a fost invenția care i-a adus celebritatea.
Titlul original: JOY
Cineastul David O. Russell folosește aceeași echipă de actori din filmul său anterior, Silver Linings Playbook: Jennifer Lawrence, Bradley Cooper și Robert De Niro.
Regie: David O. Russell Cu: Jennifer Lawrence, Bradley Cooper, Robert De Niro Gen: comedie dramatică Durata: 124 min Premiera: 8 ianuarie 2016 Distribuit de Odeon CineplexRomânia
David O. Russell este triplu nominalizat la premiul Oscar de regie: The Fighter/Luptătorul (2010), Silver Linings Playbook/ Scenariu pentru happy-end (2012) American Hustle/Ţeapă în stil american (2013), și dublu nominalizat la Oscarul pentru scenariu (Silver Linings Playbook și American Hustle, alături de Eric Warren Singer).
24
CITY
FILMS
PREMIERE
CREED ROCKY REVINE PE MARELE ECRAN ÎN IPOSTAZA DE ANTRENOR
Un mare luptător spunea odată: „Nu e despre cât de tare poți lovi, e despre cât de tare poți fi lovit și tot să mergi mai departe.” – Adonis Johnson.
Filmul Creed spune povestea lui Adonis Creed (Michael B. Jordan), nepotul rivalului în ring al lui Rocky Balboa, Apollo. Acesta ajunge sub tutela bătrânului Rocky, deşi acceptă cu greu să îl aibă ca mentor. Începe antrenamentul, iar Adonis are și prima șansă la titlu. Întrebarea este dacă va reuși acesta să își descopere nu doar aptitudinile ci și inima de luptător până în momentul în care va intra în ring? Ryan Coogler regizează filmul, iar scenariul este scris împreună cu Aaron Covington.
Titlul original: CREED Regie: Ryan Coogler Cu: Tessa Thompson, Sylvester Stallone, Michael B. Jordan Gen: Dramă, Sport Durata: 134 minute Premiera: 1 Ianuarie 2016 Distribuit de Forum Film România
„Când Ryan a venit cu ideea să facem acest film am crezut că e incredibil ca un regizor atât de tânăr să fiea atât de capitivat de ceea ce am făcut noi în filmele Rocky. Recunosc. Am fost intrigat”, a spus Sylvester Stallone.
AVANPREMIERĂ UN POLIŢIST ȘI TREI SFERTURI! 2D DIGITAL, AP-12 Miercuri - Joi 18:45; 20:45
PROGRAM CINEMA ONE SĂPTĂMÂNA 8 - 14 IANUARIE 2016 BUNUL DINOZAUR DUB T, AG, 105 min Vineri - Joi 10:45
ACŢIUNE, COMEDIE PREMIERĂ DANEZA 2D DIGITAL, AP-12, 120 min Vineri - Marţi 15:30; 19:15 Miercuri - Joi 11:00; 15:30
COMEDIE, DRAGOSTE
CRĂIASA ZĂPEZII 2 DUB T, AG, 78 MIN Vineri - Sâmbătă 10:30; 12:45; 14:15 Duminică 12:45; 14:15 Luni - Joi 10:30; 12:45; 14:15 ANIMAŢIE, AVENTURI, FAMILIE
CREED 2D DIGITAL, AG, 134 min Vineri - Joi 15:30
HAOS DE CRĂCIUN 2D DIGITAL, AP-12, 107 min Vineri - Joi 11:15; 12:30
2D DIGITAL, N-15, 93 min Vineri - Marţi 17:30; 21:30; 23:15, Miercuri - Joi 13:15; 17:30; 23:15
DRAMĂ, SPORT
COMEDIE
HORROR
ÎN INIMA MĂRII AP-12, 121 min Vineri - Joi 18:00 20:30
ÎNAINTE DE CRĂCIUN 2D DIGITAL, N-15, 101 min Vineri - Joi 10:30; 16:30
PREMIERĂ SCUFIŢA ROȘIE
ACŢIUNE, AVENTURI, DRAMĂ, ISTORIC
COMEDIE
LA LIMITA EXTREMĂ N-15, 113 MIN Vineri - Joi 12:45; 17:00; 19:30; 21:45
PEANUTS: FILMUL LUI SNOOPY ȘI CHARLIE BROWN DUB T, AG, 93 min Vineri - Joi 11:45; 13:45; 15:45
ACŢIUNE, CRIMĂ, SPORT, THRILLER
BIOGRAFIC, DRAMĂ PREMIERĂ PĂDUREA BLESTEMATĂ
TEATRU LIVE, AG, 30 min Duminică 11:00
TEATRU DE PAPUȘI PREMIERĂ JOY 2D DIGITAL, AP-12, 124 min Vineri - Marţi 13:00, 22:45 Miercuri - Joi 22:45
ANIMAŢIE, AVENTURI, COMEDIE
PODUL SPIONILOR 2D DIGITAL, AP-12, 135 min Vineri - Marţi 10:30
SAVVA: INIMĂ DE RĂZBOINIC DUB T, AG, 87 min Vineri - Joi 10:45; 15:00
BIOGRAFIC, DRAMĂ,THRILLER
ANIMAŢIE. AVENTURI, FANTASTIC
STAR WARS: TREZIREA FORŢEI DUB T, AG, 136 min Vineri - Joi 16:00 ACŢIUNE, AVENTURI, FANTASTIC, SF
STAR WARS: TREZIREA FORŢEI SUBTITRAT AG, 136 min Vineri - Joi 12:15; 14:45; 17:15; 18:30; 19:45; 21:00; 22:15 ACŢIUNE, AVENTURI, FANTASTIC, SF
SURORI BUNE ȘI NEBUNE 2D DIGITAL, N-15, 118 MIN Vineri - Joi 13:15; 17:45; 20:15; 22:30
VACANŢĂ CU DE TOATE 2D DIGITAL, AP-12, 93 min Vineri - Joi 13:30; 18:00; 20:00; 22:00
COMEDIE
COMEDIE
BIOGRAFIC, COMEDIE, DRAMĂ, ISTORIC PREMIERĂ PENTRU REGINĂ ȘI ŢARĂ
PREŢURI FILME
LUNI - JOI VINERI - DUMINICĂ AVANPREMIERE
< 17:00 25 LEI 25 LEI 30 LEI
> 17:00 25 LEI 29 LEI
* Redus = Elevi, Studenţi, Pensionari, Veterani de razboi, ** Vizionarea filmelor necesită folosirea ochelarilor *** Preţ ochelari : 3 lei – clienţii noștri pot viziona filmele
REDUS* 20 LEI 20 LEI
COPII < 12 15 LEI 15 LEI
PREŢURI FILME 2D
LUNI - JOI VINERI - DUMINICĂ AVANPREMIERE 2D
2D DIGITAL, AP-12, 114 min Vineri - Joi 11:00; 15:15 DRAMĂ
PREMIERĂ TATA ÎN RAZBOI CU... TATA 2D DIGITAL, AP-12, 96 min Miercuri - Joi 19:15; 21:15 Vineri - Marţi 14:30; 18:45; 20:45; 22:45, Miercuri - Joi 14:30; 22:45 COMEDIE
< 17:00 15 LEI 15 LEI 23 LEI
folosind și ochelari proprii cu condiţia ca aceștia să fie compatibili cu sistemul
> 17:00 15 LEI 19 LEI
de tip Master Image.
REDUS* 10 LEI 10 LEI
COPII < 12 10 LEI 10 LEI
26
CITY
FILMS
PREMIERE
CEI 8 ODIOȘI AL OPTULEA FILM AL LUI TARANTINO ADUCE 8 ACTORI DE EXCEPȚIE PE MARELE ECRAN
Cei 8 odioși sunt interpretați de: Kurt Russell, Jennifer Jason Leigh, Samuel L. Jackson, Walt Goggins, Demian Bichir, Tim Roth, Michael Madsen, Bruce Dern.
Acțiunea din noul western al cineastului Quentin Tarantino se petrece în Wisconsin, în anii de după terminarea Războiului Civil. În timpul unei furtuni de zăpadă 8 personaje misterioase și odioase rămân blocate într-o staţie de diligențe. Treptat destinaţia Red Rock ajunge să fie foarte îndepărtată. Cei 8 odioși se vor înfrunta, pe viață și pe moarte!
Titlul original: THE HATEFUL EIGHT Regie: Quentin Tarantino Cu: Kurt Russell, Samuel L. Jackson, Walton Goggins, Jennifer Jason Leigh Gen: western, thriller Durata: 167 min Premiera: 15 ianuarie 2016 Distribuit de Forum Film România
Quentin Tarantino nu a mai vrut să facă filmul după ce scenariul a fost publicat pe internet. Ulterior a făcut o lectură publică a scenariului și s-a răzgândit după ce toată lumea a insistat ca filmul să fie realizat. Condiția lui Tarantino a fost ca filmarea să fie făcută pe peliculă.
28
FESTIVAL: LOVE STORY FESTIVAL BRAȘOVUL E INVITAT SĂ SE ÎNDRĂGOSTEASCĂ... DE FILME, ÎN LUNA LUI CUPIDON!
CITY
EVENTS
RECOMANDĂRI PROGRAM
În perioada 8 - 14 februarie va avea loc ce-a de-a doua ediție Love Story Festival. Brașovul iubește să iubească, astfel că anul acesta sărbătorim Valentines Day o săptămână întreagă, nu numai o zi! Povestea de dragoste dintre cinefili și filmele din genul romance continua în 2016 în două locații din Brașov. La Cinema One cinefilii vor putea viziona filme noi, iar la Cinemateca Patria vor rula 3 filme pe zi, pe 3 categorii: filme clasice, filme de artă și filme speciale interzise minorilor. Va exista și o secțiune adresată copiilor.
PARTY: NAME LONG DRINKS
PARTY: RUSSIAN LOVE PARTY
În fiecare vineri, Social Pub face cinste numelor fetelor! Cum funcționează: câte litere are prenumele tău, atâtea long-drinkuri primești.
Pentru că iubim Rusia, facem un party dedicate! Un spectacol de animație special de Luciano Sultan și echipa sa.
Unde: Social Pub
Când: 16 ianuarie 2016
Când: 8 – 15 ianuarie 2016 Unde: Cinema One, Cinemateca Patria Când: 8-14 februarie 2016
Oră: 23:00 Preț: Intrarea Liberă
Unde: MOVe
Oră: 23:00 Preț: Intrarea Liberă
PARTY: THE BEER AND KNOWLEDGE PUB QUIZ Miercuri ia-ți cunoștințele de cultură generală cu tine și hai la Deane’s! Unde: Deane’s Irish Pub & Grill Când: 13, 20 ianuarie 2016 Oră: 20:00 Preț: Intrarea Liberă
30
CITY
EVENTS
RECOMANDĂRI PROGRAM
VINERI 08.01
DUMINICĂ 10.01
ILUSTRAȚIE, GRAFICĂ ȘI FOTOGRAFIE Ceai et caetera
JOI 14.01
STĂPÂNI Teatrul Sică Alexandrescu
MARȚI 19.01
19:00
18:00
22:00
22:00
Petreceri DUMINICA ALTFEL Deane’s Irish Pub & Grill
MARȚI 12.01
19:00
Teatru PRIVEȘTE ÎNAPOI CU MÂNIE Teatrul Sică Alexandrescu
Concerte O RAZĂ TE’NALŢĂ, UN CÎNTEC TE DUCE Sala Patria Filarmonica Braşov
Petreceri THE BEAT GOES ON Temple Pub & Grill
Petreceri TUESDAY KARAOKE TIME WITH COPILU Deane’s Irish Pub & Grill
22:00
19:00
Petreceri PARTY ALL NIGHT LONG Temple Pub & Grill
Teatru DESPRE IUBIREA LA OM Teatrul Sică Alexandrescu
SÂMBĂTĂ 09.01
LUNI 11.01
19:00
09:00
Teatru FANTEZIILE SEXUALE ALE SOŢULUI MEU APROAPE CĂ M-AU ÎNNEBUNIT Teatrul Sică Alexandrescu
Expoziții REMBRANDT@ BRAȘOV Muzeul Casa Mureşenilor
22:00 Petreceri THE BEAT GOES ON Temple Pub & Grill
10:00 Expoziții GESAMTKUNSTWERK – EXPOZIŢIE DE PICTURĂ,
0368.411.999 0762.299.999 0747.277.999 0725.377.999 0788.319.988 www.rotaxi.ro
19:00 Teatru AUTO Teatrul Sică Alexandrescu
VINERI 15.01
22:00
18:30
Petreceri TUESDAY KARAOKE TIME WITH COPILU Deane’s Irish Pub & Grill
Spectacole BARBIERUL DIN SEVILLA Opera Braşov
MIERCURI 13.01
19:00
19:00 Teatru OLENKA Teatrul Sică Alexandrescu
Teatru NIȘTE FETE Teatrul Sică Alexandrescu
SÂMBĂTĂ 16.01
19:00 Teatru SLUGĂ LA DOI
DUMINICĂ 17.01
11:00 Teatru ALADDIN Cinema One
18:30 Spectacole VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI Opera Braşov
LUNI 18.01
09:00 Expoziții REMBRANDT@ BRAȘOV Muzeul Casa Mureşenilor
MIERCURI 20.01
20:00 Alte evenimente THE BEER AND KNOWLEDGE PUB QUIZ Deane’s Irish Pub & Grill
JOI 21.01
19:00 Concerte TRIO CONTRASTE Sala Patria Filarmonica Braşov
32
CITY
KIDS
RECOMANDĂRI PENTRU CEI MICI
HAI LA JOACĂ ÎN TĂRÂMUL FANTEZIILOR! Noul an a început cu mult chef de joacă la Fantasia Land. Fie că prichindelul tău are doar un an, fie că merge la grădiniță sau e deja școlar lasă-l să se joace în voie în tărâmul fanteziilor copilăriei. Toboganele, castelul prințeselor, vaporul piraților sau mașinuțele și ATVurile fac de fiecare dată ca Fantasia Land să răsune de râsete zglobii de copii. Și în 2016 vă așteptăm
să ne jucăm împreună și să visăm la poveștile cu zâne sau cavaleri.
„Vă aşteptăm la Fantasia Land să ne jucăm impreună, să devenim piraţi sau prinţese pentru câteva ore.” _ECHIPA FANTASIA LAND
PROGRAM SĂRBĂTORI: 20 – 23 decembrie: 9.30 – 20.30 24 decembrie: 9.00 – 19.00 25 – 27 decembrie – închis 31 decembrie – 9.00 – 17.00 1 – 2 ianuarie – închis REZERVĂRI ȘI INFORMAŢII: 0268 411 199 www.fantasialand.ro office@fantasialand.ro ADRESA: Magazin Star, Etajul III, Str Nicolae Bălcescu 62, Brașov Facebook: Fantasia Land
34
CITY
ȚARA VISELOR LOCUL DE JOACĂ UNDE POVEȘTILE PRIND VIAȚĂ
Când ești copil ai voie să visezi cu ochii deschiși, să te crezi cea mai frumoasă prințesă din poveste, să fii regele care salvează lumea de pericole, super-eroul care luptă fără frică. Orice e posibil în țara viselor, locul de joacă unde poveștile prind viață. Și anul acesta vă așteptăm la atelierele noastre de creație, de pictură, la o cafea sau un ceai cât timp copiii se joacă. Organizăm petreceri
KIDS
RECOMANDĂRI PENTRU CEI MICI
aniversare, Kid Parking Over Night. Copii peste 3 ani pot rămâne la spațiul de joacă și fără părinți, sub aripa noastră atentă și plină de voie bună! Află mai multe despre Țara Viselor pe facebook sau fă-ne o vizită pe str. Vasile Cârlova, 18.
Loc de joacă ȚARA VISELOR Telefon: 0730 081 030 Adresă: Str. Vasile Carlova 18 Email: contact@tara-viselor.ro Facebook: Ţara Viselor
36
CITY
EDU
CURSURI
CURS OPERATOR CNC – OPERATOR MAŞINI CU COMANDÃ NUMERICÃ
PROFESIONAL NEW CONSULT telefon : 0760.031.178, 0786.333.103, fax: 0368.466.565 email: brasov@profesionalnewconsult.ro str. Iuliu Maniu, nr.47, etaj 4, camera 404C, cladirea Cobco (langa Spital Sfanta Maria) Facebook /pages/ Cursuri-Brasov web: www.profesionalnewconsult.ro
Profesional New Consult vă invită să participaţi în perioada următoare la cursul Operator CNC – Maşini cu Comandă Numerică, util şi necesar tuturor celor care activează în unităţi dotate cu maşini acţionate numeric, fie acestea din industria auto, prelucrarea lemnului, plastic, etc.
O meserie extrem de solicitată pe piaţa muncii, atât din România cât şi din afara ţării, Operatorul Maşini cu Comanda Numerică este o calificare ce poate fi deprinsă urmând cursul organizat de Profesional New Consult împreună cu formatori specialişti, beneficiind de săli dotate cu mijloacele necesare susţinerii profesionale a unui asemenea curs. Partea teoretică este asigurată prin aprofundarea noţiunilor în domeniu, prin exemple specifice ale diferitelor operaţiuni necesar a fi însuşite de către un Operator Maşini cu Comandă Numerică cu componenta importantă de practică.
Alte cursuri organizate de societate în această perioadă sunt : • CURS INSPECTOR RESURSE UMANE 400 lei • CURS ARHIVAR 750 lei, • CURS CONTABILITATE - 500 lei, • CURS COAFOR 650 lei, • CURS TEHNICIAN ELECTRONIST 600 lei
PROFESIONAL NEW CONSULT telefon : 0760.031.178, 0786.333.103, fax: 0368.466.565 email: brasov@profesionalnewconsult.ro str. Iuliu Maniu, nr.47, etaj 4, camera 402, cladirea Cobco (lângă Spital Sfânta Maria) Facebook /pages/ Cursuri-Brașov web: www.profesionalnewconsult.ro
38
PROIECTUL BUSINESS MOM CONTINUĂ ÎN 2016 Asociația Happy Moms Braşov, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, va derula și anul acesta un program de educaţie antreprenorială pentru mame singure sau cu venituri modeste, numit Business Mom. Prima ediție, încheiată în decembrie a fost un adevărat succes. Au fost desfăşurate 40 ore de training, mentorat, şi promovare, iar trei afaceri au fost deja demarate. „Urmează începând cu
CITY
CAUSES
CAUZE
luna ianurie partea de mentorat şi partea de promovare. O parte din mamele care au beneficiat de programul de trening şi de cursuri în domenii de antreprenoriat, management, marketing, dezvoltare personală au demarat deja afaceri. Ele urmează să beneficieze de o parte de promovare şi în luna ianuarie oameni de afaceri din mediul de afaceri vor veni să le prezinte propriile poveşti şi să le răspundă punctual la întrebări.”, spune preşedintele Asociaţiei Happy Moms, Dana Lupşa. „Schimbarea vine din noi şi fiecare mamă este capabilă, cu bunăvoinţă şi gânduri curate, să genereze, să amplifice și să perpetuezeze schimbarea în comunitatea din care face parte”.
164 LEI
TP-LINK ROUTER WIRELESS N300 4 PORTURI, GIGABIT, USB, 2 ANTENE DETASABILE, TL-WR1042ND (ROUTERE & WIRELESS)
OFERTE SPECIALE ACUM LA SHORTCUT COMPUTERS
96 LEI
ASUS MOUSE GX850 BK 90-XB2Y00MU00000 (MOUSE)
870 LEI
1399 LEI
ADRESA: BULEVARDUL GRIVITEI, NR.49 TEL.: 0268/425268, 0368/401197, 0726/746356. CALEA BUCURESTI, NR. 78A 0368/402531, 0733/665867. LUNI-VINERI: 08:00-20:00 SAMBATA: 09:00-13:00
www.shortcutcomputer.ro
COMANDĂ ACUM ONLINE!
Celeron CPU N2840 2166 MHz Screen 15.6” Resolution 1366x768 Screen type CineCrystal RAM 2GB Max 8GB DDR3 HDD 500GB 5400 rpm ACER LAPTOP ASPIRE ES1-512-C99N CU PROCESOR INTEL® CELERON® DUAL-CORE™ N2840 2.16GHZ, 15.6”, 2GB, 50
P2520LA-XO0489D 15.6 inch LED back-lit 1366x768 pixeli Core i5 5200U 2.2 GHz Capacitate memorie 4 GB DDR3 Capacitate HDD 500 GB Viteza HDD 7200 RPM ASUS P2520LA-XO0489D | 15.6 INCH | LED BACK-LIT | 1366X768 PIXELI | CORE I5 | 5200U | 2.2 GHZ | CAPACITAT
SUSŢINUTĂ DE:
40
evenimente sportive
TIMISOARA 9 IANUARIE, ORA 16.00, SALA D.P. COLIBASI
RECOMANDARI:
_SCANEAZĂ PENTRU MAI MULTE INFORMAȚII
BASCHET OLIMPIA CSU BRASOV - BCM DANZIO
OFERTA TOAMNEI @ DECATHLON BRAŞOV
SCANEAZĂ PENTRU TOATE OFERTELE:
SPORTS
SPORT
PATINOARE BRAȘOV FIE CĂ ȘTII SĂ PATINEZI FOARTE BINE, REUȘEȘTI SĂ FACI TRIPLU TULIP SAU ABIA TE ȚII PE PICIOARE, POȚI MERGE LA PATINOARELE DIN ORAȘ SĂ TE DISTREZI.
HOCHEI LIGA MOL - CORONA VS FERENCVAROSI 8 IANUARIE 2016 18:30 – 21:00, PATINOARUL OLIMPIC HANDBAL - MECI ÎN DEPLASARE HCM ROMAN - CORONA BRAȘOV 10 IANUARIE, ORA 11.30 - MECI CONTÂND PENTRU MANȘA TUR DIN „OPTIMILE” CUPEI EHF. RETUR: DUMINICĂ, 17 IANUARIE.
CITY
Patinoarul Olimpic: Program normal: Luni - Vineri SERIA I: 08,00 – 14,00. SERIA II: 15,00 – 21,00. Sâmbătă SERIA I: 08,00 – 15,00. SERIA II: 15,30 – 19,00. Duminică 10,00 – 17,00. Preț intrare: 10 lei/pers/serie.
Patinoarul din Poiana Braşov Program: Joi - Duminică: 11.00 - 20.30 Preț intrare: copii 5 lei/adulți 10 lei Preț închiriere patine: 15 lei Patinoarul de sub Tâmpa, de la Complexul Agrement Program: Luni - Duminică: 10.00 - 20.00. Preț intrare: 5 lei/copii, 10 lei/adulți Preț închiriere patine: 10 lei/serie
44
RECOMANDĂRI: Peștele e cel mai ușor fel de mâncare după sărbătorile la care poate ai abuzat de carnea de porc. Poți mânca pește sau sushi la: Sushi Ya Str. Muresenilor Nr.27 tel. 0724636292 Gott Restaurant Str. Johann Gott 2 tel. 0268 472 210
mâncăruri fără coloranți și conservanți:
D O FO
Au trecut sărbătorile, iar în urma lor au rămas caloriile acumulate, colesterolul și poate chiar și câteva kilograme în plus. La început de an vă propunem să facem împreună o cură de mâncare sănătoasă. Iată unde poți merge în oraș să savurezi ceva bun și healthy.
Healthy Food
FOOD
GASTRONOMIE
Y H LT EA H
UNDE MĂNÂNCI SĂNĂTOS ÎN ORAȘ
CITY
Bistro Ma Cocotte str. Strada Nicopole 34A tel. 0741671596 Simone str. Politehnicii, nr. 6 Brasov tel. 0368463404 Crouton Coresi str. Zaharia Stancu nr 1 tel. 0727 089 268
LISTA COMPLETĂ O GĂSEȘTI AICI
Casa Tudor Str. Roşiorilor 3 tel. 0728 830 340 Încearcă să servești mai multe supe și salate sau
AMBASADOR RESTAURANT
mușchi de vită cu sos gorgonzola
Specific: Restaurant cu specific internaţional. Arhitectură şi ambianţă elegantă. Organizează evenimente private. Specialitatea casei: Restaurant Ambasador vă propune o experienţă culinară unică, bazată pe bucătăria internaţională. Recomandarea bucătarului: Muşchi de vită cu sos gorgonzola şi Medalion de porc cu sos de ardei şi tagliatele. Bucătărie deschisă: zilnic 08.00-23.00 Adresa: Str. Republicii nr. 60, Program: Zilnic 08.00 - 23.00, Tel.: 0722 51 44 50, fb: facebook. com/brasov.ambasador, web: www.restaurant-ambasador.com
medalion de porc cu sos de ardei și tagliatele
46
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
CELE MAI SOLICITATE DIN
ZOOMSERIE - MOMENTUL TĂU DULCE DE ZI CU ZI
MENIU - Kebab Amasi, 200/100 gr,
AMASI DELIVERY 0368.454.033 Luni - Duminică 10:00 - 22:00 Comandă minimă 70 RON Timp livrare 45 minute Contact : office@amasi.ro www.amasi.ro.
27 lei
- Beiruti, 200/100 gr, 27 lei- falafel, 25 lei
- falafel, 150 gr Adresa: Str. Mihai Viteazu nr. 1, Program: L-V 09.00 - 24.00, S-D 11.00 - 24.00, Tel.: 0368 454 0336, fb: facebook.com/restaurantamasi, web: www.amasi.ro
14 lei
Când ți-e poftă de ceva dulce încearcă bunătățile de la noua cofetărie Zoomserie. Poți degusta din prăjitura clasică americană brownie. Avem și biscottino, o combinație ideală dintre crema de vanilie, crema de praline și un biscuit crocant. La cofetăria Zoomserie poți comanda tortul special pentru evenimentul tău în orice formă și culoare îți dorești sau poți lăsa cofetarii plini de imaginație să
creeze pentru tine. Zoomserie se află în Brașov pe strada Apollonia Hirscher, nr.1. Vizitează-ne și pe www.zoomserie.ro.
SĂ RÂDEM CĂ-I SĂNĂTOS!
ROATA NOROCULUI Nu există braşovean sau turist care să nu fi auzit că “cea mai bună ciorbă de burtă se mănâncă la Roată”. Renumiţii mici şi celebrul déjà biftec tartar, au făcut din totdeauna furori în rândul gurmanzilor adevăraţi. Deci ai motive să te aşezi la masă, în salon sau pe terasă, să savurezi o ciorbă sau un peşte. Cât despre preparatele din porc, vită, pui, ori vânat… ce să mai vorbim? Meniul e plin! Str. Crişan 6, L-D 10.00 - 23.30, Tel.: 0268 412 324, fb: /RoataNoroculuiOfficial, web: roata-norocului.ro
Chelner în supa mea e o lentilă! - Ah da, mă tot miram de ce e aşa ceaţă în local... - Domnule chelner în supa mea e un aparat auditiv! - Ce ziceţiiii?!... Ospătar, adumi, te rog, o scobitoare! - Imi pare rău, domnule, sunt ocupate toate!
RESTAURANT CASA CRANȚA Situat într-o clădire în stil arhitectural brâncovenesc, ce oferă vedere minunată a centrului oraşului. Specific restaurant: Oaspeții pot gusta preparatele delicioase din bucătăria românească şi internaţională oferite de restaurant, alături de o selecţie largă de vinuri din crama de la Casa Cranța. Adresa: Str. Mr. Cranța, nr. 3A2, Tel.: 0268.476.992, 0740.117.812, contact@casacranta.ro fb: CasaCranta, web: casacranta.ro
48
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
50
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
RESTAURANTUL GAURA DULCE
„Cele mai frumoase bucăţi de carne din mãcelãrie erau cumpãrate dimineaţa, de birtaş. Grãtarele sfârâiau non-stop la Gaura Dulce.”
RESTAURANT-TERASA GAURA DULCE Tel: 0268 523 099 Adresă: Piața Sfatului 12-14 e-mail: reyervari@ gauradulce.ro www.gauradulce.ro
Restaurant Gaura Dulce te așteaptă să încerci preparate tradiționale românești deosebite, gătite după rețete din timpuri străvechi. Gustă flechiile de altădată sau laptele de pasăre pregătit ca atunci când erai mic. Satură-te cu minciunele și potolește-ți setea cu un pahar de vin din colecția românească. De luni până vineri meniul de la prânz este doar 15 lei. Seara, la cină poți asculta muzică live ca să te relaxezi la masă alături de cei dragi. Te așteptăm la Gaura Dulce.
52
pizza fast-food non stop RECOMANDĂRI: @BLUE VIKING IULIU MANIU 38 Pizza & Pagrano 33 de sortimente de pizza și 10 tipuri de sandvich Pagrano. Delivery Non Stop TEL: 0268 418989, 0268 418996, 0368 418989 www.blueviking. ro @DIECI MIHAI VITEAZU 10, COLȚ CU DIMITRIE CANTEMIR Pasta & Pizza Delivery Non Stop TEL: 0268 418998 www.pizzeriadieci.ro
@ANDO’S 15 NOIEMBRIE 6 Fast Food TEL: 0268 410588, 0733 307307 www.andosfood.ro @MCDONALD’S REPUBLICII 57-59 Fast Food TEL: 0268 406800 www.mcdonalds.ro @MCDONALD’S DRIVE CALEA BUCUREȘTI 106 Fast Food TEL: 0268 331010, 0723 801142 www.mcdonalds.ro @PANINI 15 NOIEMBRIE 40 CALEA BUCUREȘTI 16 Fast Food
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
54
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
56
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
RT
FE
O Ă
PIZZAMORE Vă oferim ceva special și unic în Brașov, Rotolo ( pizza rulată) este produsul care are cel mai mare succes. Pe lângă acesta, găsiți o atmosferă călduroasă, personal politicos și zâmbareț menit să vă facă să vă simțiți bine, și dacă vă întoarceți a doua oară , scopul nostru este atins! P.S. Și se întorc toți Vă așteptăm pe Str. Traian Grozăvescu nr. 2, lângă Aula Universității, Comenzi la tel 0770657091 Str. Traian Grozăvescu nr. 2 (lângă Aula Universității), Tel: 0770.657.091, Meniu disponibil pe Fb: /pizzamorebrasov
15% reducere promoție pentru elevi/studenți cu carnetul de elev/student!
58
CITY
SPECIAL EVENTS
EVENIMENTE SPECIALE
60
CITY
RINA VISTA Profită de ultimele date disponibile pentru 2015 și vei avea 25 % discount la orice meniu de nuntă! Meniuri începând cu 149 lei. Acestea includ: gustare, pește, sarmale, mix grill, tortul miresei și cafea. Bonus: primirea cu șampanie, covor roșu la intrarea în restaurant, transportul invitaților și cameră matrimonială pentru miri.
Adresa: Str. Poiana Braşov, Tel.: 0754/053.363, e-mail: pr@vista.rinahotels. ro, fb: /rinavista.poianabrasov, web: www.rinahotels.ro
SPECIAL EVENTS
EVENIMENTE SPECIALE
62
CITY
NIGHTLIFE
BARURI, CLUBURI, CAFENELE
BRICK’S PIZZA & PUB Bricks Pizza & Pub vă aștepată cu o gamă variată de preparate culinare și băuturi pe terasa amenajată în fața locației. Tot aici puteți gasi și un spațiu special amenajat cu o capacitate maximă de 20 persoane, unde vă puteți juca pe XBOX Kinect GRATUIT, doar pe baza consumației (avem diferite jocuri de aventură, bowling, ping-pong, volei, fotbal, box ). Adresa: Tâmpei nr.9, Tel.: 0268324148, L-V 9:00 - 00:00, S - D 12.00 - 00.00 fb: /www.facebook.com/pages/Bricks/131450776888874
64
CITY
SPECIAL EVENTS
EVENIMENTE SPECIALE
Gesamtkunstwerk – expoziţie de pictură, ilustrație, grafică și fotografie 4-31 ianuarie 2016 Șezătoare cu și despre ie la Ceai et caetera Sâmbătă, 16 ianuarie 2016, ora 13h00 La ceai cu psihoterapeutul – seminar interactiv „Niciodată nu e prea târziu pentru un nou început” Luni, 18 ianuarie 2016, 18h00-20h00 Potluck raw și vegan – împărțim secrete vegetariene și degustăm mâncare sănătoasă Marți, 19 ianuarie 2016, 19h00 Cum să gestionam tracul, timiditatea, fobia socială și alte frici? - Atelier de autocunoaștere prin analiză tranzacțională cu psiholog Gabriela Popescu Miercuri, 27 ianuarie 2016, 19h00 Mai multe detalii despre toate activitățile care au loc în ceainărie, puteți găsi accesând:: www.ceaietc.ro www.facebook.com/ceaietc Programul ceainăriei: luni - vineri: 14h00-23h00 sâmbătă - duminică: 13h00-23h00 ultima comandă: ora 22h00
66
CITY
NIGHTLIFE
BARURI, CLUBURI, CAFENELE
FOR SALE PUB Concept: Dacă ai chef de o nebunie în oraş, să mănânci alune şi să arunci cojile pe jos, să bei ceva într-un cadru fain şi să asculţi muzică bună, poţi să îţi îndrepţi paşii spre For Sale Pub. Specific: Clienţii sunt întâmpinaţi cu bucurie fie că îşi beau berea cu noi (cea mai vandabilă băutură a pub-ului) sau că degustă din cocktail-urile noastre: „Vis de iapă în călduri”, „Bivol Turbat”, „Purceluş şchiop”, “Gâdilat de fân”, „Aere de gâscă’n baltă” sau unul dintre ultimele produse introduse în meniu „Mocirla à la Sid” şi-a primit numele după porecla ospătarului care a venit cu reţeta, şi aţi ghicit, semăna mult cu personajul din Ice Age”. Adresa: Bulevardul 15 Noiembrie 24, Orar zilnic: 08.00 - 02.00, Tel.: 0788 758 582, fb: /For-SALE-PUB.
BEREA - CEA MAI VANDABILĂ BĂUTURĂ A PUB-ULUI
68
CITY
LIFESTYLE
RENT A CAR, TAXI, CAR WASH
taxi în brașov RECOMANDĂRI: Bratax Taxi Tel: 9948, 0268 948, 0268 315555, 0726 315 555, 0757 315 555, 0760 315 555 Aplicație pentru smartphone Martax Tel: 0268 313 040, 0368 451 011, 0770
313 040, 0723 313 040, 0745 313 040, 0761 313 040 Aplicație pentru smartphone Rey Taxi Tel: 0268 411 111, 0723 890 636 Ro Taxi Tel: 0268 319 999; 0268 319 988; 0268 319 977; 0268 306 666, 0744 377 999,
0722 377 999, 0788 319 988, 0762 299 999 Aplicație pentru smartphone Taxi 4T4U Tel: 0722 405 646 Tod Taxi Tel: 8299, 0268 321 111, 0766 321 111, 0722 321 111, 0748 321 111 Aplicație pentru smartphone
70
CITY
! U O
N
AFRODITE SALON LOCUL ÎN CARE TE POȚI SIMȚI CA O ZEIȚĂ ÎN ELIANA MALL S-A DESCHIS UN NOU SALON DE ÎNFRUMUSEȚARE Zeițele din oraș iși pun frumusețea în valoare la Salonul Afrodite din ELIANA mall. Aici poți reda sănătatea părului tău cu tratamentul pe bază de keratină braziliană sau poți încerca un look exotic cu extensii afro. La Afrodite Salon îți poți defini frumusețea prin noua tehnică de pensat cu ața. Tot aici poți beneficia de servicii de cosmetică, manichiurăpedichiură clasică, cu gel și ojă semipermanentă.
S
imte-te ca o zeiță la Afrodite Salon din ELIANA mall.
LIFESTYLE
SPORT, MODĂ, FRUMUSEȚE
AFRODITE SALON Unde: ELIANA mall. Str Bazaltului, nr 2. Brasov Tel: 0765 606 198 Program: L-S 9:00-21:00 D 10:21
72
CITY
LIFESTYLE
SPORT, MODĂ, FRUMUSEȚE
SINGURELE CLINICI DIN ROMÂNIA EXCLUSIV SPECIALIZATE ÎN EPILARE DEFINITIVĂ COQUETTE Adresă: Str. Constantin Brâncoveanu, nr 38, Brașov Telefon: 0788 515 272 Website: www. coquette.ro Email: brasov@ coquette.ro
CITEȘTI PESTE TOT CĂ EPILAREA DEFINITIVĂ ESTE COMPLET NEDUREROASĂ? Specialiștii Coquette Beauty Clinique îți spun adevărul și nu te dezinformează vreodată.
de şedinţe şi un confort sporit graţie celei mai performante tehnologii laser pentru epilare definitivă.
În momentul epilării definitive ar trebui să simţi o senzaţie similară cu pişcătura unei benzi elastice pe piele. Laserul Cynosure Elite are încorporat un sistem de răcire Zimmer care conferă protecţie şi cel mai ridicat confort pentru pacient, printr-un jet de aer rece care amorţeşte zona atât înainte, cât şi după aplicarea pulsului laser.
La Coquette Beauty Clinique se foloseşte aceeaşi tehnologie în toate cele patru clinici din ţară – Bucureşti, Cluj, Constanța şi Braşov – astfel încât pacienţii sunt asiguraţi că vor beneficia de acelaşi tratament.
Specialiştii Coquette Beauty Clinique nu promit lipsa durerii, pentru că asta ar însemna un tratament fără niciun rezultat, însă îţi garantează un număr mult mai mic
În cadrul fiecărui tratament terapeutul alege parametrii optimi, bazându-se pe experienţa practică, dobândită în cei peste 12 ani de expertiză în epilarea definitivă. Pentru mai multe informații, accesați www. coquette.ro și www.epilare-definitiva.ro.
74
CITY
LIFESTYLE
SPORT, MODĂ, FRUMUSEȚE
! U O
ÎN BR V ȘO
A
SERVICII DE CALITATE, OFERITE CU GRIJĂ DE PROFESIONIȘTI
N
FRUMUSEȚE ȘI RELAXARE ÎN ACELAȘI LOC: BRAȘOV BEAUTY LOUNGE
Salonul nostru se focusează pe coafatul din perie şi manichiură semipermanenta. Scopul nostru este să facem frumoase toate femeile din Braşov!
„Scopul nostru este să facem frumoase toate femeile din Braşov!”
Începem cu un alint al părului încă de la scafă. Îl spălăm, îl masăm, îl revitalizăm cu produsele cele mai bune, după care experţii îl usucă şi îl aranjează. Uscătoarele de cea mai mare putere, perii de toate mărimile şi alte produse de styling, toate ajută la completarea unui look de invidiat, care acasă ţi se poate părea imposibil de realizat. Coafatul din perie îţi lasă părul lucios, sănătos, aerisit, dar şi aranjat mai multe zile. Cea mai bună parte? Te face să prinzi încredere în tine şi să cucereşti lumea!
_BRAȘOV BEAUTY LOUNGE
CE CONTINE ȘI CUM FUNCȚIONEAZĂ CARDUL EXPRESS? SOLICITĂ ACUM CARDUL TĂU EXPRESS BRAȘOV BEAUTY LOUNGE! SCANEAZĂ QR CODE UL ALĂTURAT
Precizăm încă de la început că nu pilim unghia! Folosim dizolvante speciale, profesionale pentru a scapă de ojă semipermanenta, tocmai pentru că unghia să rămână sănătoasă! Garantăm că este foarte comod să aveţi o manichiură impecabilă timp de o săptămâna jumătate, asta în caz că nu va plictisiţi de culoare… Cea mai bună parte? Îi poţi întinde mâna Destinului fără să-ţi faci griji de manichiură ciobită! FĂRĂ PROGRAMARE? E ADEVĂRAT?
BRAȘOV BEAUTY LOUNGE Unde: Brasov, Avram Iancu 48A Blocul Europe Residence Tel: 0725 585 175, Program: Luni - Vineri 07:30 - 19:00 Sâmbătă 08:00 - 20:00 Duminică - închis
DA! Am făcut în aşa fel încât să fie adevărat! Datorită timpului scurt de realizare şi ajutaţi de puterea unui Lounge minunat, ne permitem să va primim cu drag oricând doriţi ! Micile întârzieri de 10-15 minute care pot apărea, va dau ocazia să beţi ceva cu prietenele cu care aţi venit, să vă faceţi prieteni noi în salon, să vorbiţi cu experţii sau să citiţi o carte bună.
POT SĂ VIN ÎN BRAŞOV BEAUTY LOUNGE ŞI FĂRĂ SĂ BENEFICIEZ DE UN SERVICIU DE ÎNFRUMUSEŢARE?
S
igur! De aceea l-am făcut şi Lounge! Ne bucurăm de fiecare dată când locaţia este plină de oameni frumoşi! Ne bucurăm să contribui şi tu la atmosfera frumoasă care se creează în interior!
Cardul EXPRESS conține COAFURA EXPRESS + MANICHIURA EXPRESS, _Coafura Express include-30 sedinte /lună Fără programare. _Manichiura Express include-30 sedinte/lună Fără programare.
75
EXPERȚI ÎN REEDUCARE ALIMENTARĂ NATURHOUSE, concept născut în Spania, în anul 1992, operează în prezent 2000 de centre, în sistem franciză, în 31 de țări și are mai mult de 4 milioane de clienti mulțumiți care, datorită unei metode inovatoare, au învățat să mănânce corect, sănătos și gustos. În acest an, pentru al cincilea consecutiv, NATURHOUSE se regăsește în Top 100 Global Franchises, clasament care ia în calcul aspecte financiare, dar și gradul de adaptabilitate la cultura țărilor sau sprijinul acordat francizaților.
CUM FUNCȚIONEAZÃ
Nutriționistul NATURHOUSE, absolvent de studii de specialitate și expert în reeducare alimentară, în cadrul întâlnirilor săptămânale, le oferă clienților o dietă personalizată însoțită de un produs adjuvant în dietă în vederea atingerii greutății sănătoase. Clientul cumpără, astfel, produsele NATURHOUSE cele mai potrivite nevoilor sale și învață să mănânce corect. Primul pas în acest proces de reeducare alimentară este o întâlnire de aproximativ 40 de minute în care nutriționistul NATURHOUSE explică clientului conceptele de bază ale unei diete echilibrate și, pe baza unor parametri clar definiți, stabilește obiectivul programului: greutatea sănătoasă. Următoarele întâlniri, săptămânale, durează aproximativ 10-15 minute și, la fel ca și prima, sunt toate gratuite. Asistentul nutriție reprezintă un alt punct de referință pen-
CITY
LIFESTYLE
SPORT, MODĂ, FRUMUSEȚE
tru client: pe lângă furnizarea celor mai recente informații cu privire la produsele NATURHOUSE, este responsabil și cu programarea următoarei întâlniri și cu asistență în rezolvarea solicitărilor clienților.
UN CONCEPTDE ÎNCREDERE
Toate suplimentele alimentare disponibile în centrele NATURHOUSE sunt naturale, extrase din plante sau fructe. Fiecare produs este aprobat de către Departamentul Științific și Tehnic al filialei spaniole NATURHOUSE care controlează și asigură bunele practici în domeniul calității și siguranței alimentelor. Toate produsele NATURHOUSE sunt fabricate și deja comercializate pe piața UE și certificate pentru vânzare de către Institutul de Bioresurse Alimentare din România. Cheia succesului NATURHOUSE este programul de reeducare alimentară, la sfârșitul căruia clientul devine un consumator educat, nutriționistul său personal, în sensul în care, odată ajuns la greutatea sănătoasă, știe să aleagă și să combine corect alimentele în farfurie, nerenunțând la plăcerea de a mânca.
PRODUSE EXCLUSIVISTE
Produsele NATURHOUSE sunt suplimente alimentare, 100% naturale, cu formule special gândite pentru drenaj, arderea grăsimilor și efecte antioxidante. Gamele disponibile pe piața românească sunt KILUVA și HOU-
SEDIET, distribuite în exclusivitate prin centrele NATURHOUSE. Principalele ingrediente ale produselor îndreptate împotriva retenției de lichide includ mesteacănul, păpădia, coada-calului, socul și Sarsaparilla. Produsele pentru arderea grăsimilor pun în mișcare mecanismul de utilizare a grasimilor stocate de organism și au ca principale ingrediente cafeaua, anghinarea, ridichea neagră, acidul linoleic, algele și carnitina. Produsele antioxidante neutralizează radicalii liberi produși în organism, protejând organismul de efectele stresului, ale oboselii și ale contaminanților chimici. Acestea includ, în principal, beta - caroten, vitamina C, vitamina E, licopen, resveratrol, seleniu și zinc.
NATURE HOUSE BRAȘOV Unde: Str Carpaților, nr 4A, ap 2, Parter Tel: 0268 310 245 Email:brasov@natur-house.ro Unde: Bulevardul Gării, nr 28A, Bl 224, Parter Tel: 0268 582 034 Email: brasov.gara@natur-house.ro
76
CITY
LIFESTYLE
SPORT, MODĂ, FRUMUSEȚE
ITALIAN STYLE
Servicii: oferă, într-un ambient elegant, cele mai bune servicii de coafor, cosmetică, manichiură și pedichiură, folosind numai produse profesionale importate din Italia. Spălat + coafat 25 lei Adresă: Brașov, Str.Traian, Nr.1, Tel.: 0747 579 460, Orar: l-v 09.00-21.00, s: 09.0014.00, fb: Salon-Italian-Style-Brașov,
NEW LINE
Str. Dorobanţilor nr. 9 Tel.: 0268/470528 Slãbire - remodelare corporalã; tratamentul complet al celulitei; lifting nechirurgical (faţã, sâni, fese); Laser Vascular (vase sparte cuperoza); laser epilare definitivã; mezoterapie; peeling dermocosmetic (facial sau corporal); dermatocosmeticã şi make-up endermologie CELLU M6 www.newlinebv.ro
78
CITY
BREAK
TURISM
hoteluri RECOMANDĂRI:
Hotel Capitol BULEVARDUL EROILOR 19 Tel: 0268 418 920 www.aro-palace.ro Hotel Armatti STR. LUNGĂ NR 5 Tel: 0368 443 200 www.armatti.ro
CASA PENSIUNEA CRANȚA xxxx MURY xxx
Hotel Kronwell BDL. GĂRII NR 7 Tel: 0368 730 800 www.kronwell. com
Situat în centrul vechi al oraşului Braşov, într-o zonă verde la poalele Muntelui Tâmpa, cu un restaurant în stil clasic cu preparate din bucătăria internaţională și Wi-Fi gratuit. booking.com: 9/10.
Hotel Ramada CALEA BUCUREȘTI NR 13 Tel: 0268 508 009 www.ramadabrasov.ro Hotel Belvedere STR. STEJERIȘULUI NR 11 Tel: 0268 415 575 www.hotelbelve
Adress: Brașov, Str. Mr. Cranța, nr. 3A, Tel.: 0268.476.992, 0740.117.812 e-mail: contact@casacranta.ro, web: casacranta.ro
Situată în apropierea centrului vechi brașovean, cu o frumoasa vedere spre culmile Tâmpei și a colinei Warthe, Mury este alegerea ideală ce oferă vizitatorilor liniștea și confortul dorit.
Adress: Brașov, Str. De Mijloc Nr. 62, Tel.: 0268.708.861, 0371.406.620 e-mail: office @ pensiuneamury.ro, web: pensiuneamury.ro
HOTEL PANTEX xxx
HOTEL BRAŞOV xxx
DESIGN HOTEL HOTEL xxx CUBIX xxx CLASSIC INN
La poalele Tâmpei, hotelul este situat în centrul orașului la numai câteva minute de mers pe jos de Piața Sfatului. booking.com: 7.9/10.
Boutique hotel cu un interior unic, atent decorat, o atmosferă călduroasă, servicii şi facilităţi personalizate, confort, linişte, intimitate.
Hotel CUBIX este un hotel nou, cu o arhitectură contemporană. booking.com: 8.6/10.
Situat în centrul vechi al oraşului Braşov, într-o zonă verde la poalele Muntelui Tâmpa, cu un restaurant în stil clasic cu preparate din bucătăria internaţională, Wi-Fi gratuit şi o sală de jocuri. booking.com: 9.0/10.
Adress: Braşov, Str. Saturn, nr. 47, Tel.: 0368 006 010, rezervari@hotelbrasov. ro fb: Hotelcubix, web: hotelcubix.ro
Adress: Braşov, Str.Tibles 7-9, Tel.: 0268 512 244 , receptie@classic-inn.ro fb: Classic-Inn, web: classic-inn.ro
Ofertă: -25% reducere, pachet 3 nopți / dublă / 450 lei redus de la 600 lei / pachet. Adress: Braşov, Str. Dobrogeanu Gherea, nr. 4C, Tel.: 0733 007 676, rezervari@hotelpantex.ro fb: Hotelpantex, web: hotelpantex.ro
Adress: Braşov, Str. 13 Decembrie, nr. 38, Tel.: 0268.42 66 33, rezervari@hotelbrasov. ro fb: HotelBrasov, web: hotelbrasov.ro
79
CITY
BREAK
TURISM
Facebook: Teleferic Grand Hotel Tel 0368 100 200, office@telefericgrandhotel.ro
Poiana Brașov, Str. Poiana Soarelui, Nr. 243
80
CITY
COROANA BRAŞOVULUI xxx Aflat la 10 minute de plimbare faţă de Piaţa Sfatului şi la 5 minute faţă de Poarta Schei, în imediata apropiere a Primei Şcoli Româneşti, Coroana Braşovului este primul hotel din Şcheii Braşovului. Adress: Braşov, Strada Doctor Vasile Saftu, nr. 1, Tel.: 0268 513 866, Fax +40-268513862, rezervari@coroana-brasovului.ro fb: Hotel Coroana Brasovului ***, web: coroana-brasovului.ro
CASA SAMURAIxx Situat la 20 de minute de mers pe jos de centrul istoric al orașului Brașov. oferă camere cu Wi-Fi gratuit, minibar și balcon. Oaspeţii pot lua micul dejun în cameră sau la bar. booking.com: 8.6/10.
Adress: Braşov, Str.Petru Maior 12A, Tel.: 0268 547 162 , brasov@casasamurai.com web: casasamurai.com
BREAK
TURISM
HOTEL xxx ALINALEX
CHEILE xxx GRĂDIŞTEI
Situat la 5 km de centrul istoric al oraşului Braşov vă oferă o piscină interioară şi o sală de gimnastică. Facilităţile de spa includ cadă cu hidromasaj şi o baie de aburi. Acces gratuit la internet wireless. booking.com: 9.0/10.
La 7 km de Castelul Bran și la 30 km de orașul Brașov. Vă puteți caza în hotelurile și vilele complexului, puteți lua masa în restaurant sau să petreceți în pub-ul complexului. booking.com: 7.9/10.
Adress: Braşov, B-dul Griviței 2F-2G,, Tel.: 0268 440 070, receptie@hotelalinalex. ro fb: Classic-Inn, web: paradisulacvatic.ro
Adress: Bran, Str.Principală, nr. 32, Tel.: 0723 315 582 - Moeciu, 0741 288 870, 0741.288.870 - Fundata, office@cheilegradistei.ro web: cheilegradistei.ro
COMPLEX JASMINE xxx
COMPLEX EDENxxx
Situată la 5 minute cu mașina sau 20 de minute de mers pe jos departare de centrul vechi al Brașovului , oferă cameră modernă cu balcon și access gratuit la Wi-Fi. Scor booking.com: 8.6/10. Adress: Braşov, Str.Petru Maior 12A, Tel.: 0268 547 162 , brasov@casasamurai. com web: casasamurai.com
Localizat într-un peisaj încântător, la marginea pădurii în staţiunea Predeal, vă oferă un confort deosebit, într-o atmosferă caldă şi intimă la cele mai bune preţuri. 47 de camere în hotel si 2 vile. booking.com: 9/10.
Adress: Predeal, Str. Neagoe Basarab, nr. 7, Tel.: 0268 456 379, 0740 900 400, office@ edenhotel.ro web: edenhotel.ro
82
CITY
GRAM
OAMENI ȘI LOCURI
BAD SANTA’S STORY @ JAR [23-24.12.2015] FOTO: BY BOHEMIAN PHOTOGRAPHY BY ORSOLYA BALINT
STAR WARS PARTY @ HANGAR ONE [18.12.2015] FOTO: FACEBOOK HANGAR ONE
REVELION @ SERGIANA CENTER [31.12.2015-01.01.2016] FOTO: FACEBOOK SERGIANA CENTER
EDIŢIA de BRAŞOV
apare bilunar - gratuit, nr. 1 (382), 8 - 21 ianuarie, 2016
Editată de: SC LOCAL POWER SRL, Contact: Str Păun Pincio nr 2, Braşov e-mail: office@zilesinopti.ro website: www.zilesinopti.ro fb: www.facebook.com/BrasovZilesiNopti
Director Executiv: Marian Gîlea Director Revistă: Marius Vâlsănescu marius.valsanescu@zilesinopti.ro Director Vânzări: Bogdan Vâlsănescu 0752 241 608, bogdan.valsanescu@zilesinopti.ro Publicitate: Diana Frimo, 0752 241 624, diana.frimo@zilesinopti.ro Andreea Gîlea, 0752 241 616, vanzari_bv@zilesinopti.ro Anca Bogdan, 0752 241 623, anca.bogdan@zilesinopti.ro Redactor șef: Theodora Ștefan, theodora.stefan@zilesinopti.ro Financiar - contabilitate: Adriana Bărbat, Mihaela Anuţoiu DTP: Diana Bobeş, diana.bobes@zilesinopti.ro Distribuţie: Cristi Moraru, 0752 241 625
Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment: e-mail office@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
Publicitate naţională
Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar.
Speranța Velicu, Senior Sales Manager Tel.: 0735 777 982 speranta.velicu@gmail.com
Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Timişoara/Arad. Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Iaşi, Bacău/Piatra Neamţ/Roman, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi/ Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Piteşti, Bistriţa, Suceava (Rădăuţi), Tg Mureș.