TIMIŞOARA ARAD
AG E N DA TA D E T I M P L I B E R www.zilesinopti.ro
19 DEC. 2014 - 8 IAN. 2015
esențiale
TÂRGUL DE CRĂCIUN
Tradiția târgului continuă și aduce în Piața Victoriei atmosfera sărbătorilor prin instalațiile specifice: căsuțe, luminițe, oferte de cadouri, produse alimentare și alte produse de sezon își așteaptă vizitatorii și pot face dintr-o simplă plimbare în oraș, un moment deosebit. Nu lipsesc nici evenimentele: în 19 decembrie, începând cu ora 12, are loc parada colindătorilor pe traseul Consiliul
Județean – Mitropolie – Primărie Catedrala Mitropolitană - Operă, iar în 21 decembrie, pe același traseu, la 16:30 pornește alaiul colindătorilor. La 17:30 are loc un spectacol de muzică și dans prezentat de Teatrul Merlin, iar spre seară, la 19:30 are loc ”Timișoara de poveste”, spectacolul unui Crăciun din vremuri de demult cu Peregrinii, tinerii menestreli ai cetății. Piața Victoriei
FRUMOASA ȘI BESTIA
O întoarcere în timp prin muzică, la propunerea Corului și Orchestrei Operei Naționale, fiindcă ”muzica este timp sonor”, spunea Emil Cioran. Astfel, muzica din animația produsă de Disney în 1991, ”Frumoasa și Bestia”, dă ocazia retrăirii poveștii de dragoste dintre Belle și Bestia, prin creația lui Alan Menken și versurile de Howard Ashman &Tim Rice, iar regia artistică semnată de KeroKerenyi Mijlos Gabor. Un spectacol în coproducție cu Teatrul Național Timișoara. 21 dec., Opera Națională, 19:00
ACASĂ ÎN INDIA
Fotografii realizate de Liza Vicol Gunther în câteva zone din India, pe care artista le-a străbătut la pas, de-a lungul celor patru călătorii ale sale în zone mai puțin explorate: deșertul Thar,Rajasthan, Kerala, Haryana sau casele locuitorilor. Cărturești Mercy
www.zilesinopti.ro
3
4
esențiale
CONCERT: PASĂREA ROCK
SĂPTĂMÂNA DE TEATRU
Săptămâna de teatru Diogene V. Bihoi aduc un omagiu martirilor ce au oferit posibilitatea exprimării libere, în viață și pe scenă. Spectacolele încep la ora 19, după cum Supergrupul arhaic și orchestrație, urmează: 19 dec., ”147 Pasărea Rock este compusă de Josef Kappl, de elefanți” de G. Ștefan, compus din cu versuri de Florin 20 dec., ”Măicuța Maria legendarii Baniciu, Kappl și Dumitrescu. Concertul Ignatius explică totul” de Ovidiu Lipan, care alături este o invitație la viața C. Durang, duminică 21 de colaboratorii Cristi trăită plenar, în comuniune dec., ”Criză de identitate” Gram, Vlady Cnejevici și cu semenii, prin muzica ce de C. Durang. Luni, 22 Teofil Boar aduce în ademenește oamenii concerte energia rock-ului într-o singură horă. Nu vor dec., Premieră ”Homo Homini Lupus” de ritmat și o horă, ”Hora fără lipsi personaje mitice din Diogene V. Bihoi, urmat de hotar”, cea mai recentă Cantafabule, hituri de de un concert acustic și melodie a formației, care Mircea Baniciu și piesele decernarea premiilor. reunește culturi și etnii celebre ale formației Intrarea este liberă. diferite într-o singură Phoenix. horă. Melodia este o 19-22 dec., Studio Thespis, Casa Studenților 22 decembrie, 19:30, Sala Capitol fuziunea de rock-folclor
www.zilesinopti.ro
URÂTUL
Povestea lui Lette, care află că înfățișarea lui este un impediment în carieră și decide să se opereze. Urmările semnificative îi schimbă viața profesională dar și cea privată, el devenind un etalon al frumuseții, aproape un produs. Apoi viața i se schimbă din nou. Un spectacol de Marius von Mayenburg, în care personajul principal, Lette, este întruchipat de Konstantin Keidel 27 dec., Teatrul German de Stat, 19:30
6
text esențiale
CONCERT SIMFONIC EXTRAORDINAR
În ultima zi a anului, Filarmonica Banatul în colaborare cu Fundația ProPhilarmonia continuă tradiția evenimentului, oferind un spectacol muzical de amploare, tombolă cu premii și surprize. În audiție, dirijate de dirijorul
www.zilesinopti.ro
Radu Popa, vor fi ascultate valsuri, polci și muzică din filme cu proiecții pe ecran, lucrări celebre, iar în pauza concertului, în aceeași atmosferă destinsă, se va servi vin fiert. Prețul unui bilet este de 30 de lei, biletul de tombolă fiind inclus în preț. 31 dec., Sala Capitol, 18:00
LILIACUL
Spectacol extraordinar de Anul Nou: opereta în trei acte de Johann Straussfiul, pe un libret de Karl Haffner și R. Genee, după nuvela ”Le Reveillon” de H. Melhac și L. Halevy. Premiera a avut loc în Viena la ”Theater an der Wien” în 1874, iar în București prima reprezentație a avut loc în 1891. Acțiunea se petrece în ultima zi a anului 1870 și în noaptea de revelion 1870-1871, în castelul austriac Weinberg. 31 dec., Opera Națională, 18:00
(R)EVOLUȚIA FORMEI
Comemorarea unei decade de când marele artist plastic timișorean Paul Neagu nu mai e printre noi, într-o expoziție ce readuce operele sale, aproape 70 de lucrări, în calitate de important sculptor român, celebrând o personalitate de tip renascentist, cu multiple preocupări în lumea artelor: pictură, desen, grafică, eseistică și poezie. Expoziție deschisă până în 25 ianuarie. Muzeul de Artă
8
recomandare
www.zilesinopti.ro
10
evenimente
www.zilesinopti.ro
12
servicii text
www.zilesinopti.ro
14
servicii text
www.zilesinopti.ro
CINEMA CITY TIMIŞOARA Iulius Mall, telefon rezervări: 0256 40 66 66 www.cinemacity.ro
19 - 25 DECEMBRIE TITLU FILM ROMÂNĂ
/
ORIGINAL
AVANPREMIERĂ
ANNIE 2D DUBLAT / ANNIE 2D DUBBED
PREMIERĂ
HOBBITUL: BĂTĂLIA CELOR CINCI OŞTIRI BATTLE OF THE FIVE ARMIES
/ THE HOBBIT: THE
Rating
Gen
Zile
DIMINEAŢA 10:00-13:00
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00
AG
CO
Mi
12:00
13:15
AP-12 AV
V, L Ma
13:20, 14:20, 16:10
S - D 11:30, 12:40
13:20, 14:20, 16:10
Mi
12:20
V, L Ma MAI TĂNTĂLĂU, MAI GOGOMAN 2D / DUMB AND DUMBER TO 2D
AP-12 CO
15:30
17:40, 19:50, 22:10 17:40, 19:50, 22:10
S-D
11:50
15:30
Mi
11:00
15:30 19:40, 22:30
AP-12 DR
SF. VINCENT 2D / ST. VINCENT 2D
AP-12 CO
PADDINGTON 2D DUBLAT / PADDINGTON 2D DUBBED
AG
Mi
15:00
V - Mi
13:10
V, L Ma
14:00, 16:00
18:20 18:20
CO
S-D
11:00, 12:00
14:00, 16:00
Mi
11:00, 11:50
13:50
V - Ma PRĂDĂTOR DE NOAPTE 2D / NIGHTCRAWLER 2D
20:20, 22:40
N-15 CR
ŞEFI DE COŞMAR 2 2D / HORRIBLE BOSSES 2 2D
Mi
15:40
V - Ma
15:20, 16:40
N-15 CO
AG PINGUINII DIN MADAGASCAR MADAGASCAR DUBBED
17:10, 18:10, 19:00, 20:00, 21:00, 21:50, 22:50 17:10, 18:10, 19:00, 20:00, 21:00, 21:50, 22:50
14:30, 15:10
V - Ma JUDECĂTORUL 2D / THE JUDGE 2D
SEARA 17:00 - 24:00
AN
DUBLAT / THE PENGUINS OF
Mi
15:20
V, L Ma
14:20, 16:20
17:40
S - D 11:20, 12:20
14:20, 16:20
17:40
Mi
JOCURILE FOAMEI: REVOLTA - PARTEA I 2D / THE HUNGER GAMES: MOCKINGJAY - PART 1 2D
AP-12 AC
V - Ma Mi
INTERSTELLAR: CĂLĂTORIND PRIN UNIVERS 2D / INTERSTELLAR 2D
AG
AV
11:30
13:30, 16:00 14:10
19:00
12:30
V - Ma
21:30
LEGENDA AVENTURI AV
ACŢIUNE AC
ANIMAŢIE AN
COMEDIE CO
DRAMĂ
DR
FANTASTIC FA
THRILLER TH
HORROR
H
18
restaurante text
SPECIFIC CHINEZESC SONG DU Calea Sever Bocu nr. 74 0356.454.546, 0723.561.398, 0788.911.001 www.song-du.ro orar zilnic: 11.30 – 23.30 SPECIFIC INTERNATIONAL AMBASSADOR str. Mangalia nr. 3 0256.306.880, 0256.306.881 orar zilnic: 06.00 – 02.00
ATLANTIC bd. Revoluţiei din 1989 nr. 5 0256.494.144 BAVARIA str. Divizia 9 Cavalerie nr. 21 A 0256.207.206 www.hotelangellis.ro
RESTAURANT BOAVISTA Aleea F.C. Ripensia,Nr. 7A Telefon: +40 256 309409 www.hotelboavista.ro CAPRICE str. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel nr. 42 0256.283.319, 0256.400.865, 0748.225.225, 0728.015.225
CELENTANO str.Regiment 13 Calarasi, nr.3 0256.963, 0256.435.201 0256.492.207, 0356.109.299 0745.635.000, 0724.527.070 0765.289.012, 0764.982.897 RESTAURANT CHIC Complex Studenţesc str. Daliei nr. 13
FLORA Splaiul Tudor Vladimirescu nr. 14 0256.495.753 www.restaurant-flora.go.ro LA REINAISSANCE str. Lacului nr. 1 0256.215.115, 0788.240.270 LLOYD Piaţa Victoriei nr. 2 0256.294.949, 0256.203.752 www.lloyd.ro NORA bd. Dâmboviţa nr. 40 0256.218.204 RESTAURANT SELECT str. Pomiculturii nr. 23 0256.212.301 STRADIVARIUS Piaţa Unirii nr. 5 luni-vineri: 09.00 - 24.00 TINECZ
Calea Aradului nr. 51 0256.295.135, 0256.423.963 tinecz.tripod.com TRIO Ghiroda, str. Semenic nr. 22 0256.395.653 www.hotel-resturanttrio.ro VALAHIA bd. Liviu Rebreanu nr. 52 0256.486.104, 0744.641.405 www.restaurant-valahia.ro VALERY str. Mareşal Constantin Prezan nr. 140 A 0256.291.790, 0722.315.653 ZEFIR str. Tulcea nr. 17 0256.474.766, 0720.529.302 www.pensiuneazefir.ro ZHH TERMAL bd. Vasile Pârvan nr. 9 0727.897.777 SPECIFIC ITALIAN AL DUOMO str. Paul Chinezu nr. 2 0256.437.199, 0723.246.175 orar zilnic: 14.00-02.00 CASA ANTINORI Calea Aradului nr. 14A 0256.242.233
INTERMEZZO Piaţa Unirii nr. 3 0256.432.429 www.restaurantintermezzo.ro SPECIFIC JAPONEZ
SPECIFIC SARBESC TAVERNA SARBULUI str.Aeroport, nr.92 0256.220.036, 0732.353.353 www.tavernasarbului.ro
WASABI
SPECIFIC PESCĂRESC
Iulius Mall Foodcourt www.wasabi-sushi.ro
MIRAJ str. Ciocârliei nr. 88
0728.475.500, 0729.991.465 SPECIFIC ROMÂNESC CASA BUNICII str. Virgil Oniţiu nr. 3 0356.100.870 orar zilnic: 12.00-24.00 www.casa-bunicii.ro
evenimente
www.zilesinopti.ro
19
22
restaurante text
www.zilesinopti.ro
24
restaurante text recomandトビi
www.zilesinopti.ro
26
servicii text
C
D
CASINO METROPOLIS Aristide Demetriade nr. 1 0256.247.650
DAOS Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 5, intrare de pe str. Jiul 0744.609.750, 0733.970.666
CLUB PORTO ARTE bd. 16 Decembrie 1989 0728.893.331 CLUB TAINE str. George Coşbuc nr. 1 0731.349.020, 0731.349.022
www.zilesinopti.ro
F FRATELLI LOUNGE & CLUB Bd. Vasile Pârvan, nr. 7
H
HEAVEN STUDIO zona stadion Dan Păltinişanu 0256.293.323, 0755 heaven
K KAPA CASINO str. Divizia 9 Cavalerie nr. 2A 0726.440.041
L LOUNGE CAFE DIELLI str. Calea Aradului nr. 46,
bl. 33, parter; non stop 0744.844.944
PORKY’S str. Lascăr Catargiu nr. 2 0733.103.441
M
S
MOLLY MALONE’S str. Emanoil Ungureanu nr. 8 (Piata Unirii) 0732 752 527 www.mollymalone.ro
P
SCOTTISH PUB str. Eugeniu de Savoya nr. 9 0722.932.109, 0722.170.927
TAXI CAR TAXI 0256.283.566, 0744.366.360
0726.366.660 CITY TAXI 0256.949 EURO TAXI bd. Simion Bărnuţiu 28, ap. 2 0256.200.002, 0256.941 FAN TAXI str. Ştefan cel Mare nr. 58 0721.644.064, 0356. 428.000 0256.944,
28
non-stop
www.zilesinopti.ro
non-stop
29
www.zilesinopti.ro
esenţiale globale text
TV
SĂRBĂTORI
CHARLIE SHEEN SE ÎNTOARCE!
Sau cel puțin asta se zvonește, că Charlie Sheen va fi din nou în serialul “Two and A Half Men”. Se pare că sezonul 12 va fi și ultimul, iar producătorii vor să îl aducă înapoi pentru câteva episoade. Ultima serie a început la finalul lunii octombrie și Jake, puștiul deja cunoscut de o lume întreagă, nu mai apare deloc. Asthon Kutcher a afirmat la o emisiune TV că dacă aud sirenele la studiourile Warner să vină să îl salveze. Această afirmație convingându-i pe fanii serialului, că renumitul actor se va întoarce și vor lucre împreună pentru o scurtă perioadă de timp. Charlie Sheen este renumit pentru personalitatea dificilă, iar partenerul său din serial, John Cryer, a declarat deseori că Sheen este o persoană dificilă, cu care este greu să lucrezi.
PRINȚUL GEORGE - VEDETA ACESTUI CRĂCIUN!
Micuțul prinț al Angliei i-a fermecat pe toți cei care au văzut cele trei fotografii făcute publice înainte de sărbătorile de iarnă de către Casa Regală a Marii Britanii. În cele trei fotografii, Prințul George este îmbujurat și zâmbește fericit, stând pe scările Palatului Kensington, reședința familiei. În imagini, Prințul George, care are un an și 5 luni, apare zâmbind poznaș. Fotografiile au fost făcute de secretarul privat al prințului Harry, Ed Lane Fox, și au fost transmite presei în semn de mulțumire pentru că a respectat viața privată a familiei regale și nu a publicat fotografii realizate de paparazzi cu micul prinț. Această rugăminte a fost făcută când s-a născut fiul Ducesei de Cambridge și a Prințului Willian.
CHRISTMAS IN WASHINGTON
Renumitul eveniment anual este la a XXXIII-a ediție, iar Barack Obama a fost prezent. Crăciunul în Washington este un eveniment de strângere de fonduri pentru Sistemul Național de Sănătate pentru Copii.Înaintea concertului mult așteptat, președintele Statelor Unite, alături de soție și cele două fiice, a oferit cadouri foștilor pacienți ale centrului național. Astfel, oferind vizibilitate evenimentului social. Gazda evenimentului a fost Dwayne Johnson, cunoscut mai degrabă ca The Rock, care a avut propria interpretare a unui tradițional colind – Deck the Halls. Printre vedetele care s-au alăturat proiectului au fost Rita Ora, Christina Perri, Aloe Blacc și Earth, Wind & Fire.
EDIŢIA de TIMIŞOARA / ARAD
Director Revistă: Marius Râmpu
apare săptămânal - gratuit, nr. 836 (536),
0784 393 555, marius.râmpu@zilesinopti.ro
19 decembrie 2014- 8 ianuarie 2015
Director Executiv: Marian Gîlea Director Reţea: Marius Vâlsănescu
Editată de: SC FREE TIME MAGAZINE SRL,
DTP: Szabó Kinga-Noémi
Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail office@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
Publicitate naţională
Ediţiile Zile şi nopţi în România: 330.000 exemplare lunar.
Valentin Puşcaşu,
Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara/Arad.
Senior Sales Manager, 0726 103 294,
Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Bacău/Piatra Neamţ/Roman, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi/Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Ploieşti (Câmpina, Breaza), Piteşti, Bistriţa, Suceava (Rădăuţi), Vâlcea.
valentin.puscasu@wonderfulmedia.ro
www.zilesinopti.ro
www.zilesinopti.ro
11
10
servicii text
www.zilesinopti.ro
8
film: recomandare
Hobbitul: Bătălia celor cinci oştiri Bilbo, Thorin şi gnomii au reuşit să-l stârnească pe Smaug din bârlogul său din Erebor, dar vor reuşi ei să-l învingă pe dragon o dată pentru totdeauna? Şi, în caz de izbândă, vor putea să înfrunte crunta ameninţare descoperită de vrăjitorul Gandalf în Dol Guldur? De la regizorul câştigător de Oscar Peter Jackson vine The Hobbit: The Battle of the Five Armies, cel de-al treilea film al trilogiei care adaptează The Hobbit, al lui J.R.R. Tolkien. Este finalul aventurilor lui Bilbo Baggins, ale lui Thorin Oakenfield (Scut-de-Stejar) şi a trupei gnomilor. Ultimul film al trilogiei pare să fie umplut până la refuz cu acţiune, pe măsură ce armatele Gnomilor, ale Elfilor şi ale Oamenilor trebuie să se hotărască dacă, împreună, vor înfrunta asaltul lui Sauron, sau se vor lupta între ele pentru micile lor divergenţe... www.zilesinopti.ro
Gnomii din Erebor au pornit să-şi redobândească bogăţiile ţării lor de baştină, însă acum trebuie să facă faţă consecinţelor gestului lor de a-i fi stârnit mânia lui Smaug, înfricoşătorul dragon, asupra nevinovaţilor orăşeni din Lake-town. Regele de sub munte, Thorin Oakenshield, preferă să sacrifice prietenia şi onoarea pentru a reintra în posesia muntelui de aur. Incapabil de a-l convinge pe Thorin să vadă realitatea, Bilbo este nevoit să facă o alegere disperată şi periculoasă, neştiind că are în faţă pericole şi mai mari. Sauron s-a întors și a trimis înainte legiuni de Orci
Citește cartea!
într-un atac surpriză asupra Muntelui Singuratic. Pe măsură ce întunericul se lasă asupra lor, popoarele de Gnomi, Elfi şi Oameni trebuie să ia o decizie: fie să se unească, fie să îşi accepte distrugerea. Bilbo, aşadar, trebuie să se lupte pentru viaţa sa şi pentru vieţile prietenilor săi, pe măsură ce cinci mari armate încep un război. Titlul filmului, Bătălia celor cinci oştiri, se referă la bătălia cu acelaşi nume care constituie punctul culminant al filmului, în care luptă Goblini, Orci, Oamenii, Elfii din Mirkwood, Gnomii de pe Muntele Singuratic şi marii vulturi.
6
servicii text
www.zilesinopti.ro
4
Focuspe focus Premieră pefilm film
Night at the Museum: Secret of the Tomb A treia aventură muzeografică a lui Ben Stiller este decesivă pentru destinul tuturor personajelor din marele Muzeu American de Istoria Naturală. Filmul de aventuri fantastice aduce și personaje noi, dar și o călătorie până departe, foarte departe. Scurt pe doi, Larry (Ben Stiller) constată că prietenii săi din muzeu o cam iau razna. Dacă de la unii (neanderthalul Laa, Octavius sau Attila) ar fi de așteptat să se comporte mai dubios alți locatari ai muzeului sunt persoane mult prea simpatice sau respectabile pentru a se
www.zilesinopti.ro
ține de șotii (Theodore Roosevelt și Sacagawea). Cauza tuturor problemelor de comportament pare a fi tocmai tăblița vrăjită a faraonului, care tăbliță își pierde din puteri și dacă Larry nu face rapid ceva este foarte posibil ca toți să-ți piardă viețile. Există o posibilă cale de scăpare: la Londra se află o mumie care poate reda magia tabletei de aur. NIGHT AT THE MUSEUM: SECRET OF THE TOMB Regia: Shawn Levy Cu: Ben Stiller, Robin Williams Gen: Comedie Familie Fantastic Distribuitor România: Odeon Cineplex Dată premieră România: 26.12.2014
CINEMA CITY ARAD
CINEMA CITY ARAD
Atrium Mall Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 12, et. 2 Rezervări: 0257 304 333 www.cinemacity.ro
Galleria Mall Arad, Calea Aurel Vlaicu 225 - 235, et. 1 Rezervări: 0357 731 333 www.cinemacity.ro
19 - 25 DECEMBRIE TITLU FILM ROMÂNĂ
/
DIMINEAŢA 10:00-13:00
ORIGINAL
AVANPREMIERĂ ALT LOVE BUILDING 2D / ALT LOVE BUILDING 2D AVANPREMIERĂ ANNIE 2D DUBLAT / ANNIE 2D DUBBED AVANPREMIERĂ UCENIC PENTRU CRIMĂ 2D / SON OF A GUN 2D PREMIERĂ HOBBITUL: BĂTĂLIA CELOR CINCI OŞTIRI 2D / THE HOBBIT: THE BATTLE OF THE FIVE ARMIES 2D PREMIERĂ HOBBITUL: BĂTĂLIA CELOR CINCI OŞTIRI / THE HOBBIT: THE BATTLE OF THE FIVE ARMIES
J Mi
PADDINGTON 2D DUBLAT / PADDINGTON 2D DUBBED JUDECĂTORUL 2D / THE JUDGE 2D SF. VINCENT 2D / ST. VINCENT 2D PRĂDĂTOR DE NOAPTE 2D / NIGHTCRAWLER 2D ŞEFI DE COŞMAR 2 2D / HORRIBLE BOSSES 2 2D PINGUINII DIN MADAGASCAR DUBLAT / THE PENGUINS OF MADAGASCAR DUBBED JESSABELLE 2D / JESSABELLE 2D JOCURILE FOAMEI: REVOLTA - PARTEA I 2D / THE HUNGER GAMES: MOCKINGJAY - PART 1 2D MAGIE ÎN LUMINA LUNII 2D / MAGIC IN THE MOONLIGHT 2D SAGA VIKINGILOR 2D / NORTHMEN: A VIKING SAGA 2D INTERSTELLAR: CĂLĂTORIND PRIN UNIVERS 2D / INTERSTELLAR 2D BOXTROLI -DUBLAT / THE BOXTROLLS - DUBBED CASA MAGICIANULUI -DUBLAT / THE HOUSE OF MAGIC - DUBBED
SEARA 17:00 - 24:00
20:20 11:20
J
17:00
J
21:30
V, L - Ma
21:20
S-D
11:50
Mi
12:40
21:20
J
21:40
V, L - Ma S-D Mi
11:00, 12:20 11:20, 12:20
J V, L - Ma
MAI TĂNTĂLĂU, MAI GOGOMAN 2D / DUMB AND DUMBER TO 2D
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00
S-D
11:10
Mi
11:10
13:50, 15:10, 18:00, 19:30, 16:40 20:50, 22:20 13:50, 15:10, 18:00, 19:30, 16:40 20:50, 22:20
/
14:00, 15:10, 18:00, 19:30, 16:40 20:50, 22:20 17:00, 19:10, 14:40 21:40 17:00, 19:10, 14:40 21:40 13:50, 16:00
J
14:10 13:40, 15:40 13:40, 15:40 13:40, 15:50 14:00, 15:30 13:30 15:40 15:30
12:50 12:35
17:30, 19:20, 21:50 17:40, 19:40 17:40, 19:40 18:00, 19:40 18:20, 21:10 18:20, 21:10 18:10, 20:20 18:10, 20:20 18:10
DIMINEAŢA 10:00-13:00
ORIGINAL
AVANPREMIERĂ ANNIE 2D DUBLAT / ANNIE 2D DUBBED AVANPREMIERĂ ALT LOVE BUILDING 2D / ALT LOVE BUILDING 2D PREMIERĂ HOBBITUL: BĂTĂLIA CELOR CINCI OŞTIRI / THE HOBBIT: THE BATTLE OF THE FIVE ARMIES PREMIERĂ HOBBITUL: BĂTĂLIA CELOR CINCI OŞTIRI 2D / THE HOBBIT: THE BATTLE OF THE FIVE ARMIES 2D
14:10, 15:10
V, L - Ma S-D Mi J V - Ma Mi J V, L - Ma S-D Mi J V - Ma, J
11:30
TITLU FILM ROMÂNĂ
MAI TĂNTĂLĂU, MAI GOGOMAN 2D / DUMB AND DUMBER TO 2D SF. VINCENT 2D / ST. VINCENT 2D
Mi
JUDECĂTORUL 2D / THE JUDGE 2D
17:20, 22:00
J
S-D
12:00
Mi
12:20
14:50, 16:00
17:40, 19:00, 20:30, 21:50
14:00
19:30
Mi
14:30
J
14:30
19:30
V - Ma
13:00, 15:20
17:30, 20:00, 22:10
Mi
13:00, 15:20
J
15:20
17:30, 20:00, 22:10
V - Ma
16:40
21:40
J
16:30
S-D Mi
13:50
18:50
Mi
15:00
20:00, 22:10
J
V, L - Ma
14:30, 16:30
18:30, 19:50
V, L - Ma
14:30, 16:30
18:30, 19:50
22:30
J
22:40
V, L - Ma
13:50, 16:20
19:00, 21:30 19:00, 21:30
S-D
11:20
13:50, 16:20
Mi
12:50
15:20
J
16:20
V - Ma
16:20
V - Ma, J
15:20
V - Ma, J
15:00
Mi S - D, Mi V - Mi
18:30, 19:50
14:40
19:00
PINGUINII DIN MADAGASCAR DUBLAT / THE PENGUINS OF MADAGASCAR DUBBED JESSABELLE 2D / JESSABELLE 2D JOCURILE FOAMEI: REVOLTA - PARTEA I 2D / THE HUNGER GAMES: MOCKINGJAY - PART 1 2D INTERSTELLAR: CĂLĂTORIND PRIN UNIVERS 2D / INTERSTELLAR 2D
20:30
20:20
J
15:30
14:40, 16:30
BOXTROLI -DUBLAT / THE BOXTROLLS - DUBBED
S-D
11:40
Mi
12:20
S-D Mi
11:00, 11:50 11:00, 11:50
13:10
18:40 17:10, 19:50, 22:00 17:10, 19:50, 22:00
J
CASA MAGICIANULUI -DUBLAT / THE HOUSE OF MAGIC - DUBBED
15:40
13:50, 15:50
17:20, 19:50, 22:00 17:50
13:50, 15:50
17:50
13:50, 15:50 14:00, 15:50
V - Ma, J V - Ma Mi
15:40 11:00
J
15:40
21:40 18:10
V, L - Ma
S-D
21:30
15:30
V - Ma, J
S - D, Mi
17:50 22:30
13:30 11:20
JOHN WICK 2D / JOHN WICK 2D V - Ma, J
11:10
18:20
13:40, 16:00
V - Ma
J
J
18:20
14:10, 16:20
18:20
13:20, 15:30
V - Ma
14:10, 16:20
14:20, 16:20
Mi
14:00, 16:00
11:10, 12:10 11:10
V - Ma, J
15:00
11:40, 12:30 11:40, 12:00
13:10, 15:10
V, L - Ma
ŞEFI DE COŞMAR 2 2D / HORRIBLE BOSSES 2 2D
17:40, 19:00, 20:30, 21:50 17:40, 19:00, 20:30, 21:50
V - Ma
13:20, 15:30
Mi
13:10, 14:50, 16:00 13:10, 14:50, 16:00
J
Mi
S-D
21:30
V, L - Ma
V - Ma
17:50, 20:00, 22:10
14:10
J
PADDINGTON 2D SUBTITRAT / PADDINGTON 2D SUBTITLED
SEARA 17:00 - 24:00
12:30
J
V, L - Ma
PADDINGTON 2D DUBLAT / PADDINGTON 2D DUBBED
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00 - 17:00
13:30 22:20
12:00
TIMIĹžOARA ARAD
AG E N DA TA D E T I M P L I B E R www.zilesinopti.ro
Recomandare film:
Hobbitul
19 DEC. 2015 - 8 IAN. 2015
>> detalii la pag. 8