
2 minute read
DESIGN / ARHITECTURĂ

Apărut în SUA pe fondul crizei financiare, din nevoia de a realiza locuințe cu minimul de funcțiuni, conceptul de tiny house s-a transformat în unul dintre cele mai atractive curente actuale. Inițial, acestea au fost concepute pentru a fi construite pe roți, cu dimensiuni restricționate de gabaritele șasiurilor ce servesc de bază, în așa fel încât să nu necesite autorizații de construire. Variantele așezate pe fundații păstrează dimensiunile extrem de reduse și, în general, un singur nivel. Cu toate că aceste construcții necesită autorizație de construire, rămân totuși căutate, datorită structurii funcționale inedite.
Advertisement

Locuințele se apropie de multe ori de designul de produs, punând la încercare creativitatea arhitecților și designerilor în a valorifica fiecare centimetru din spațiul interior.
Succesul acestor mici bijuterii amplasate în mijlocul naturii a inspirat și investitorii în turism, preluând conceptul și oferind experiențe unice de cazare. O soluție salvatoare în perioada de pandemie a fost această tipologie de locuire temporară independentă, potrivită atât pentru concedii în cuplu sau familie restrânsă, cât și pentru soluții de lucru remote.
Un loc perfect pentru a experimenta o astfel de locuință se găsește în inima munților Călimani, pe hotarul cu Rezervația, într-un ansamblu inedit de opțiuni de cazare. Țara Dornelor concentrează tot ce e mai de preț și recunoscut din Bucovina: peisaje montane memorabile, natură sălbatică, univers rural autentic, tradiție, istorie și, nu în ultimul rând, adevărate surse de bunăstare - mâncare naturală, ape minerale, aer curat. Aici este amplasat Haita Land, un proiect care își propune să umple un gol din turismul local, completând oferta din zonă cu un complex turistic cu locații inedite și exclusivitate.
Pridvor și Sihastru sunt primele 2 căbănuțe de la Haita Land, construite în stil nordic și au intrat pe piața turismului românesc într-un moment în care nu existau foarte multe astfel de opțiuni de cazare la noi – probabil de aici și succesul lor.

Conceptul Pridvorului pornește de la ideea de conexiune cu natura, prin ferestrele mari, care îți stârnește confuzie în prima jumătate de secundă, după ce intri: „oare sunt înăuntru sau afară?”. Prima cabană construită pe proprietatea generoasă reflectă dorințele beneficiarilor de a avea vedere și acces nestăvilit spre munți, linii moderne trasate din lemn și interior minimalist, care să asigure confortul căutat în mijlocul oricărei metropole. Cu o capacitate de până la șase oaspeți cabana este structurată pe două niveluri funcționale, cu spații de dormit la mezanin și în zona de parter. Terasa generoasă este amplasată suspendat față de terenul în pantă. În interior predomină lemnul, folosit atât ca material de placare a elementelor structurale: pereți, tavan, pardoseală, cât și ca material principal de mobilier. Elementele de contrast metalice, vopsite gri sau negru, și texturile moi ale elementelor textile pun în valoare și mai mult nuanța plăcută a acestuia.
Cabana Sihastru a fost gândită de designerul Ana Hodan, într-o idee asemănătoare de unire cu natura, dar în același timp, de intimitate și singurătate. Sihastru este un tiny house, perfect pentru oamenii care își doresc să petreacă timp de calitate cu muntele și sinele. Plecând de la concepul tiny house, Sihastru este așezată subtil și cuminte între brazi și are scopul de a pune în valoare cadrul natural, concentrând atenția utilizatorului spre munte printr-o imagine „scenografică” bine punctată, care se schimbă cu fiecare anotimp, decupată cu ajutorul unei vitrine generoase. Construcția, minimală și firească, definită printr-un volum compact din lemn așezat pe o platformă ușor ridicată de la cota terenului natural, tot din lemn, propune experimentarea unei senzații de plutire, punctată prin exluderea voită a balustradelor perimetrale, așa cum ne explică arhitecții Larisa-Georgină și Sergiu Popa, autorii ansamblului.
Căsuța este structurată pe un nivel și supanta, folosind fiecare spațiu pentru elemente funcționale. Zona de dormit beneficiază de o priveliște spectaculoasă și lumină zenitală și este accesată din spațiul de zi pe o scară rustică. Structura acesteia este detașată de peretele vitrat pentru a amplifica percepția volumului interior. Cromatica specifică arhitecturii nordice, cu contrastul între nuanța caldă a lemnului și gamele de gri și negru ale tapetului și detaliilor de mobilier, se regăsește în amenajarea interioară.