Zile si Nopti Bucuresti 2 | Decembrie 2025

Conține Supliment

Cadouri de Crăciun

editorial

Ioan BIG, publisher

ÎNiscaiva gânduri de final de an... cultural

n mod natural, apropierea sfârşitului de an vine însoţită de imboldul de a arunca o privire “la rece” asupra a ce am trăit relevant în aceste luni, consumate în mare parte sub spectrul impredictibilităţii şi a incertitudinilor, iar noi nu reprezentăm o excepţie, mai ales că am aniversat 25 de ani de existenţă cu Zile şi Nopţi şi ne-am obişnuit cu incursiunile retrospective. Limitându-ne la perspectiva consumatorului de cultură, indiferent de natura experienţelor preferate, o primă constatare este aceea că 2025 a fost un an realmente foarte bun, în egală măsură calitativ şi cantitativ. Asta poate părea surprinzător, dată fiind perpetuarea crizei acute pe care o traversăm ca naţie în prezent, însă doar în aparenţă, fiindcă nu trebuie omis faptul că festivalurile de o anvergură semnificativă au fost planificate cu mult timp înainte de ‘oficializarea’ austerităţii, iar numeroase spectacole care au avut premiera pe parcursul acestui an s-au aflat în repetiţii încă din stagiunea trecută.

Ca volum şi diversitate, oferta culturală din 2025 s-a dovedit a fi una dintre cele mai bogate din ultimul deceniu, în primul rând datorită creşterii explozive a densităţii festivalurilor de toate felurile, organizate în toate colţurile ţării şi destinate unei remarcabile varietăţi de apetituri personale de going out. Urbane sau în natură, stabile sau itinerante, high sau lowbrow, festivalurile au populat până la saturaţie calendarul, harta şi agenda consumatorilor de Pop culture, astfel încât criteriile valorice de selecţie au început să conteze cu adevărat. De aceea, poate, bilanţul calitativ al acestui an se arată a fi tot pozitiv, fie şi dacă am ţine seama doar de excepţionalul Festival George Enescu, de ediţiile aniversare ale unor festivaluri precum Animest, SoNoRo ori Photofest sau de

activitatea repertorială a operelor şi teatrelor, jalonată de montări notabile ale unor regizori precum Radu Afrim, Leta Popescu, Răzvan Mazilu, Andrei Şerban, Bobi Pricop sau Ada Hausvater, ce pot fi văzute de la Constanţa până la Timişoara şi de la Bucureşti până la Satu Mare. Asupra zonei Pop-Rock nu insistăm, fiindcă e suficient să ne amintim de concertele memorabile susţinute în 2025 de staruri precum Jennifer Lopez, Justin Timberlake, Gojira, Dream Theater sau Philip Lassiter, pentru a realiza că şi aici avem bifat un plus, dar, în schimb, filmul merită o atenţie sporită, deoarece trendul e ascendent nu doar la nivelul ofertei, ci şi al consumului. La 20 de ani după şocul produs de Moartea Domnului Lăzărescu, iată că cinematografia românească, lansată pe “noul val”, a ajuns să acopere în prezent deopotrivă nevoile publicului de artă şi divertisment, având în vedere cele două filme de Radu Jude din 2025, propunerea României pentru Oscar, Jaful secolului, sau poeticul TWST al lui Andrei Ujică, dar şi succesele unor producţii precum Vecina, Cursa ori Buzz House, ce au avut la noi încasări mai mari decât Superman sau Jurassic Park. Atunci, în 2005, sub 23% dintre români mergeau mai mult de o dată pe an la cinema, iar în prezent, conform Barometrului de Consum Cultural, ne apropiem de 40%, o creştere îmbucurătoare, care, din păcate, nu se constată şi în cazul amatorilor de arte vizuale sau cele ale spectacolului, din motive care fac parte dintr-o altă poveste. În fine, până vom ajunge să ne punem problema ce ne-ar putea oferi cultura în viitorul an, să ne bucurăm de amintirea experienţelor pe care le-am trăit în 2025!

Lucrurile bune au nevoie de timp.

Povestea noastră a început în România, în 2010, din pasiunea pentru croitoria masculină. De atunci, trăim o călătorie remarcabilă alături de o echipă minunată.

Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost și ne sunt alături în acești 15 ani de existență. Recunoștința noastră se îndreaptă către clienții care ne-au oferit și continuă să ne ofere încrederea lor. Prezența și loialitatea lor ne inspiră să evoluăm și să învățăm zi de zi.

Suntem și vom rămâne un brand românesc, cu viziune și deschidere internațională. Vă invităm să ne fiți alături în următorii 15 ani de excelență.

Showroom în București. Cluj-Napoca. Iași. Timișoara. Brașov

Decembrie 2025

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE

ISSN 2559-172X

Apare gratuit, lunar. Nr. 12 (590) - Decembrie 2025 Tiraj: 20.000 exemplare București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova Iași, Timișoara.

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Coordonator calendar evenimente naționale, zilesinopti.ro/evenimente-romania/ tibi.oprita@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro Tibi Oprița, tibi.oprita@zilesinopti.ro site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI:

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV:

Redactor: Adina Chirvasă site@zilesinopti.ro Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A

ABONEAZĂ-TE LA ZILE ȘI NOPȚI

N-ai prins revista în oraș? O aducem noi la tine! Detalii pe shop.zilesinopti.ro 

Autori & contributori

iOAN biG PUbLiSHer

Ioan big este jurnalist și analist Pop Culture. Din 2019 este Director al Dracula Film Festival și Director artistic al brașov Jazz & blues Festival.

GrUiA DrAGOmir SeNiOr eDiTOr

Gruia este jurnalist. A absolvit Facultatea de Litere, cu o lucrare de licență despre influența culturii americane asupra literaturii române.

E ziarist din 1990, a lucrat de la presa cotidiană (Tineretul liber, Evenimentul zilei, ProSport, Adevărul) până la ghiduri TV și reviste lucioase...

Studentă a Facultății de Litere din bucurești, Claudia este pasionată de povești și de cum sunt ele trăite prin literatură și muzică.

Mădălina este activă în domeniul marketingului și este pasionată de citit, scris și de câte puțin din tot ce înseamnă artă.

Alin este analist de Modă și LifeStyle / Creator de Evenimente/ Consilier de Imagine și de brand / Creator de Proiecte Speciale de Film și Fotografie Arty.

ALiN GĂLĂȚeScU SeNiOr eDiTOr HOriA GHibUȚiU reDAcTOr cLAUDiA ALDeA reDAcTOr mĂDĂLiNA LeFTer reDAcTOr

ALeX mUȘAT reDAcTOr DeLiA miTrAcHe reDAcTOr TeODOrA brATU reDAcTOr iULiANA ciOcÎrLAN reDAcTOr

Alex Mușat este toboșar și absolvent al secției de Jazz & Muzică Ușoară din cadrul U.N.M.b. Alex scrie articole despre muzică.

Delia este jurnalistă și face selecția de evenimente culturale pentru rubricile de recomandări. Realizează reportaje și interviuri din spațiul teatral și festivalier.

Teodora este jurnalistă și scrie analize referitoare la teatru, fi lm și artele performative.

La început de carieră în marketing, Iuliana adoră muzica electronică și mâncarea (ne)obișnuită. Scrie texte pe subiecte de eat & drink și „pop-up” stories.

Contributori

Ioana Aldea

Monica Felea

Alexandra bujeniță Ștefan Iancu

Adina barbălată

Răzvan Sădean

Cosmin Dragomir

Laura Cozmîncă

Cezar Deli-Iorga

Adina Chirvasă

Adriana Sohodoleanu

bianca Roiu

Ștefan Chirițescu

Liviu Mereuță

Adina Iacob

Ruxandra Păduraru

Andrada Dincă

Supliment

PAGINA 11-18

Cadouri de Crăciun

POP-UP STORiEs:

SUSȚINUT DE

PAGINA 21-23

Jane Austen după 250 de ani

Capitolul FILM

PAGINA 25

GRUIA DRAGOMIR: Ce filme vor dinamita marile ecrane în 2026

PAGINA 27-29

Premierele lunii

PAGINA 31 - Nu mă lăsa să mor

PAGINA 32-33 - Five Nights at

Freddy’s 2

PAGINA 35 - Eternitate

PAGINA 37 - Crăciunul familiei

Şoricescu

PAGINA 39 - Împăratul Împăraților

PAGINA 42-43- Golan

PAGINA 45 - Crăciun sângeros

PAGINA 47 - Culorile timpului

PAGINA 48-49 - Avatar Foc și

Cenușă

PAGINA 52-53 - Spongebob

Pantaloni Pătrați

PAGINA 54-55 - FATHER

MOTHER SISTER BROTHER

PAGINA 57 - Anaconda

PAGINA 58-59 - N-am avut de ales

PAGINA 61

POINT OF VIEW:

Moartea Domnului

Lăzărescu - după douăzeci de ani

ARTĂ PROPRIOCEPTIVĂ

KARINA SMIGLA-BOBINSKA „Vreau să creez o artă pe care toată lumea să o poată practica”

TANDOI: “Este

FĂRĂ NOTE FRANCESCA

POVEȘTI DE SUCCES

PAGINA 82-83

ELECTROMUREŞ Sunetul unei generații, repornit după decenii

Capitolul ARTĂ

SUSȚINUT DE

PAGINA 63

TEODORA BRATU: Arta uitată a sculpturilor de ceară

PAGINA 64-65

ARTĂ IMERSIVĂ: Interviu cu DAVY & KRISTIN McGUIRE

PAGINA 66-67

ART (Hi)STORIES: Istoria culturală a polka dots

PAGINA 68-69

ARTĂ PROPRIOCEPTIVĂ: Interviu cu artista KARINA SMIGLA-BOBINSKA

PAGINA 70-71

PORTRET: LEONORA

CARRINGTON

PAGINA 72-73

BODY ART: ALEXANDRU

CRISTEA

Capitolul MUZICĂ

SUSȚINUT DE

PAGINA 75

Electromures

IULIANA CIOCÎRLAN: Colinde de Crăciun (ne) cunoscute

PAGINA 76

ALBUM: MISCHA BLANOS

PAGINA 77

MUZICĂ NOUĂ

PAGINA 78-79

DIALOGURI FĂRĂ NOTE: FRANCESCA TANDOI

PAGINA 72-73

RETROSPECTIVĂ: 80 de ani de cântece de Crăciun

PAGINA 84

INDIE STAR MADI DIAZ

PAGINA 85

OMUL CU DISCURILE

PREMIERĂ CINEMA

AVATAR: Foc și Cenușă. Pandora se reinventează în flăcări

POP-UP STORiEs

Jane Austen după 250 de ani

DIALOGURI

Capitolul EAT & DRINK

SUSȚINUT DE

PAGINA 87

ȘTEFAN CHIRIȚESCU: Cele mai băute vinuri

roșii din lume... o călătorie relaxată printre aromele care au cucerit planeta

PAGINA 88

GURMAND: Ce mâncăm în 2026

PAGINA 89

TOP Eat: 6 restaurante din România unde poți savura o porțiede sarmale ca la mama acasă

PAGINA 90-91

Din nou, pentru SergianaCalendarul are prea puţine zile în Decembrie!

PAGINA 93

PE GUSTUL NOSTRU:

Epopeea salatei boeuf

PAGINA 94

Drink: Ce bem în 2026

PAGINA 95

TOP Drink: 6 locuri din țară unde te poți încălzi la un vin fiert

PAGINA 96-97

MIXOLOGY: Eleganța unui final aşteptat: cocktailuri pentru trecerea dintre ani

Capitolul LIFESTYLE

PAGINA 99

IULIANA CIOCÎRLAN: Ce culori alegem în 2026, pe lângă culoarea anului?

PAGINA 100-101

DESTINAȚII:Charter Thailanda cu Karpaten

Turism

PAGINA 102-103

DESIGN: Interviu Proiectul KENOSIS

PAGINA 104-107

FASHION: ATEMPORAL

QUEEN

PAGINA 109-111

ARHITECTURĂ: FOR URBAN: patrimoniu activ, comunitate implicată și dezvoltare coerentă

PAGINA 113

AWARDS: Parfumul lunii decembrie 2025

PAGINA 104-105

TRENDS: Cizmele peste genunchi - Scurt istoric și cum le purtăm

PAGINA 116-120

FASHION

EVENT: Colecţia „CHIPURILE

REGINEI MARIA”

PAGINA 113

VIDEO GAMES: Ce titluri noi aduce iarna aceasta în gaming?

Din nou, pentru Sergiana - Calendarul are prea puţine zile în Decembrie!

GURMAND & DRINK: Ce mâncăm/bem în 2026

FASHION: ATEMPORAL QUEEN

DESIGN/ ARHITECTURĂ: FOR URBAN: patrimoniu activ, comunitate implicată și dezvoltare coerentă

SUSȚINUT DE

www.zilesinopti.ro/cadouri/

Comenzi online pe zass.ro/online/

ZASS este un brand de electrocasnice cunoscut pentru combinația dintre funcționalitate, design contemporan și fiabilitate. Produsele sunt create pentru a simplifica viața de zi cu zi și pentru a aduce un plus de estetică în orice locuință - de la soluții pentru gătit până la aparate utile pentru întreținerea casei. Cu un portofoliu aflat în continuă modernizare și extindere, ZASS rămâne o alegere sigură pentru consumatorii care caută calitate, durabilitate și un aspect modern în același timp.

Fierbător electric de apă

ZASS ZCK 12 Wave Edition Crem

Preț: 17990 lei

Bucură-te de apă fierbinte în cel mai scurt timp cu fierbătorul electric, cu o capacitate maximă de 1,7 litri, ideal pentru ceai, cafea sau alte băuturi calde.

Combinația dintre performanță, siguranță și design rafinat îl transformă într-un aparat indispensabil în orice bucătărie.

Cu acest fierbător, apa fierbinte este mereu la îndemână, rapid și în siguranță, aducând în același timp un plus de stil în bucătaria ta.

Cafetieră cu filtru

ZASS ZCM 12 Wave Edition Crem

Preț: 19990 lei

Începe ziua cu aroma perfectă a cafelei, alături de cafetiera

ZASS ZCM 12 – partenerul tău de încredere în fiecare dimineață. Cu o capacitate de 1,5 litri, ideală pentru aproximativ 12 cești de cafea, acest aparat este perfect pentru familie, birou sau pentru momentele în care o singură cafea pur și simplu nu este suficientă. Parte din colecția Wave de la ZASS, modelul ZCM 12 îmbină designul intuitiv cu funcționalitatea clară.

Prăjitor de pâine

ZASS ZST 12 Wave Edition Crem

Preț: 18990 lei

Transformă fiecare mic dejun într-un moment simplu, dar plin de savoare, cu prăjitorul de pâine ZASS ZST 12 –parte din colecția Wave, inspirată de frumusețea lucrurilor esențiale. Ideal pentru micul dejun sau o gustare rapidă, ZST 12 face ca fiecare felie să iasă perfect rumenită.

Designul său elegant, specific colecției Wave, se integrează natural în orice bucătărie – discret, dar prezent.

Supliment Cadouri de Crăciun

Produsele ZASS prezentate beneficiază de o reducere specială de 25% la achiziția directă de pe site, prin introducerea codului ZN25 după vizualizarea coșului de cumpărături, secțiunea „APLICĂ CUPONUL”, iar discountul se va aplica automat.

Friteuza

multifuncțională cu aer cald 2 în 1 ZASS

Preț: 69990 lei

Bucură-te de preparate crocante și sănătoase cu friteuza cu aer cald, cu o capacitate de 4 litri, dotată cu coș din sticlă detașabil și tigaie pentru grătar de 2,5 litri, prevăzută cu capac din sticlă. Ideală pentru gătit rapid și sănătos, este potrivită atât pentru familii mici, cât și pentru persoane singure.

Friteuza dublă cu aer cald cu 2 coșuri ZASS ZAF 16

Preț: 89990 lei

Friteuza cu aer cald și funcție pizza

ZASS ZAF 19

Preț: 89990 lei

Descoperă ZASS ZAF 19, friteuza cu aer cald care aduce versatilitate și performanță în bucătăria ta. Cu un coș generos de 6 litri și două elemente de încălzire, superior și inferior, preparatele ies rapid, uniform și crocante, fie că este vorba de cartofi, legume sau chiar pizza coaptă perfect.

Tigaie tip wok din aluminiu turnat sub presiune, cu acoperire ceramică și capac din sticlă (30 cm) ZG-ACS 08

Teracotta sau Crem

codul ZN25

Preț: 249 lei

Oală din aluminiu turnat sub presiune, cu acoperire

ceramică și capac din sticlă (24 cm)

ZG-ACS 14 Teracotta sau Crem

Preț: 19990 lei

Friteuza cu aer cald cu element de încălzire superior și

inferior ZASS ZAF 18

Preț: 59990 lei

folosește codul ZN25

Transformă gătitul într-o experiență rapidă și ușoară cu ZASS ZAF 16, friteuza dublă cu aer cald care îți oferă libertatea de a pregăti două preparate simultan, în cele două coșuri independente de câte 5,2 litri. Panou digital intuitiv, 6 programe presetate și temperatură reglabilă între 80°C și 200°C.

folosește codul ZN25

Descoperă friteuza ZASS ZAF 18, partenerul ideal pentru gătit rapid, sănătos și uniform acasă. Coșul de 5,7 litri îți permite să pregătești porții generoase, iar cele două elemente de încălzire, superior și inferior, asigură preparate cu textură crocantă și gătire uniformă.

Tigaie pentru clătite din aluminiu turnat sub presiune, cu acoperire ceramică (26 cm) ZG-ACS 12

Teracotta sau Crem

Preț: 14990 lei

folosește codul ZN25

codul ZN25

Tigaie pentru sos din aluminiu turnat sub presiune, cu acoperire ceramică și capac din sticlă (18 cm)

ZG-ACS 13 Crem

Preț: 17990 lei

„Fiecare notă merită să fie auzită așa cum a fost gândită”.

Harman Audio Manifesto

Sunet Hi-Fi autentic

Cele 7 difuzoare integrate (6 sateliți + 1 subwoofer) oferă o scenă acustică amplă, echilibrată și precisă. Fiecare instrument și voce se aud cu claritate de studio - așa cum au fost înregistrate.

Design premium, construit pentru performanță

Carcasa acustică în formă organică și materialul textil dens reduc vibrațiile și optimizează dispersia sunetului 360°. Picioarele metalice stabilizează vibrația de bass și oferă un look elegant, potrivit oricărui spațiu modern.

Conectivitate inteligentă și libertate totală

Te bucuri de conexiune Bluetooth 5.0 DualMode, compatibilitate completă cu dispozitivele moderne și posibilitatea TWS (True Wireless Stereo) - două boxe SONORA.

Sub liniile fluide ale designului se ascunde o forță sonoră care redefinește experiența audio de acasă.

ElectroMures - SONORA EM 1030 este o boxă Hi-Fi autentică, produsă pentru cei care vor rafinament și performanță fără compromisuri.

Cu difuzoare dezvoltate de Harman Kardon, Sonora oferă un echilibru perfect între precizia acustică și intensitatea bass-ului — un sunet curat, plin și natural, așa cum ar trebui să sune muzica. Acoperită într-o țesătură acustică fină și susținută de picioare metalice stabile, transformă orice încăpere într-un spațiu dedicat sunetului pur. Panoul tactil circular oferă control intuitiv, iar sistemul de iluminare LED respiră odată cu muzica. Fie că o conectezi prin Bluetooth, USB sau direct la o sursă audio-video, SONORA îți oferă un sunet echilibrat și o prezență vizuală remarcabilă — un statement de stil și tehnologie.

Supliment Cadouri de Crăciun 2025

SONORA - Aduce cinema-ul la tine acasă.

Conectează două boxe SONORA EM 1030 și bucurăte de un sunet amplu, echilibrat și realist, semnat Harman Kardon Inside.

Două boxe care devin un întreg. În modul TWS, boxele SONORA comunică între ele fără fir, creând o scenă acustică perfect echilibrată. Fiecare film se simte real, fiecare piesă prinde adâncime. Este diferența dintre a auzi și a fi acolo.

SONORA EM 1030 - experiența unui concert, la tine acasă.

Difuzoarele Harman Kardon oferă un sunet clar, amplu și echilibrat, redând fidel fiecare instrument.

Designul și amplasarea difuzoarelor

SONORA umplu încăperea cu profunzime și detaliu, transformând fiecare audiție într-o experiență live autentică.

Parfum Cashmere

Luxul senzorial

Un parfum care îmbracă pielea ca o țesătură fină de cașmir, cu note luminoase și calde. Cashmere transmite esența confortului luxos într-o compoziție minimalistă, dar de o complexitate rafinată. Începe cu prospețimea strălucitoare a mandarinei și portocalei dulci, creând o deschidere zen și contemplativă, ca mirosul unei biblioteci private a unei vile din Provence. O senzație profundă, caldă și sofisticată - ca un pulover elegant de cașmir purtat într-o seară răcoroasă, pentru bărbatul care preferă calitatea în locul ostentației și înțelege că luxul adevărat este cel care nu se vede, ci se simte.

Fular Brown Chocolate – din cașmir și mătase

Țesut dintr-un amestec nobil de cașmir și mătase de la renumita casă Piacenza, această piesă îmbină căldura intensă a cașmirului cu fluiditatea subtilă a mătăsii. Nuanța ciocolatie adaugă o notă matură și sofisticată, ușor de integrat atât în ținute clasice, cât și în cele smart-casual. Un accesoriu creat pentru bărbatul care exprimă eleganța prin atenția la detalii.

Mănuși Armand din piele

Pulover maletă din lână merino

Confecționat 100% din lână merino - una dintre cele mai fine și performante fibre naturaleaceastă maletă devine o a doua piele în sezonul rece: moale, respirabilă și surprinzător de călduroasă. Textura sa uniformă, plină și rafinată, creează o siluetă elegantă, iar gulerul înalt adaugă atât protecție, cât și o notă aparte de noblețe relaxată.

Perfecte pentru a completa stilul elegant și rafinat, mănușile Armand sunt confecționate din piele de capră, moale și durabilă. Pe interior sunt căptușite cu un cașmir fin și călduros, lăsând pielea să respire, în timp ce este perfect protejată de intemperiile vremii. Culoarea coniac a mănușilor Armand evocă rafinament și calitate și emană un sentiment de căldură. Fiind o nuanță pământie, se combină frumos cu tonuri neutre sau culori mai

intense, precum bleumarin sau verde pădure.

Comenzi pe electromures.ro

Produsele Electromureș prezentate beneficiază de o reducere specială de 25% la achiziția directă de pe site, prin introducerea codului ZN25 după vizualizarea coșului de cumpărături, secțiunea „APLICĂ CUPONUL”, iar discountul se va aplica automat.

Difuzor Bluetooth cu casetofon și radio FM/AM

Electromureș EM 1012, USB, TF, AUX, microfon, mufă pentru căști 3,5 mm

Preț: 59990 lei

codul ZN25

Difuzor Bluetooth cu casetofon și radio FM/AM

Electromureș EM 1013, USB, TF, AUX, microfon, mufă pentru căști 3,5 mm

Preț: 79990 lei

Difuzor Bluetooth cu casetofon și radio FM/AM/ SW1/SW2 Electromureș EM 1011, USB, microfon, mufă pentru căști 3,5 mm

Preț: 52990 lei

Difuzor Bluetooth cu casetofon și radio FM/AM Electromureș EM 1014, USB, AUX, microfon, mufă pentru căști 3,5 mm

Preț: 74990 lei

Radio retro cu difuzor

Bluetooth Electromureș EM 1007, 5V, baterie încorporată 1500 mAh, autonomie 6h, port USB, port mini-jack, antenă telescopică

Preț: 17990 lei

codul ZN25

codul ZN25

Radio retro cu difuzor Bluetooth

Electromureș EM 1006, 5V, baterie încorporată 1500 mAh, autonomie 6h, port USB, port mini-jack, antenă telescopică

Preț: 14990 lei

Pick-up cu ac din safir și difuzor Bluetooth

Electromureș EM 1021, Bamboo Edition

Preț: 42990 lei

Pick-up cu doză MM și transmisie prin curea

Electromureș EM 1024, Diamond Edition

Preț: 5.99990 lei

POP-UP STOries POP-UP STOries

Jane Austen

după 250 de ani

În decembrie 2025, lumea literară marchează un moment cu adevărat special: 250 de ani de la nașterea lui Jane Austen, una dintre cele mai iubite autoare din literatura universală. După două secole și jumătate, scriitoarea rămâne unică pentru modul în care a surprins, trăind o viață liniștită, limitată geografic și social, complexitatea relațiilor umane, subtilitățile sociale și iubirea.

Născută pe 16 decembrie 1775 în Steventon, Hampshire, Jane Austen a crescut într-o familie numeroasă și educată, unde a fost încurajată încă de mică să citească și să observe lumea din jur. Părinții ei, pentru care teatrul, lectura și dezbaterile erau parte din rutina zilnică, au creat un mediu care i-a trezit interesul pentru analiza socială și explorarea naturii umane. Deși educația i-a fost limitată din cauza perioadei în care trăia,

Jane a învățat prin lecturile din biblioteca familiei și prin conversațiile purtate cu sora și frații ei.

Începând să scrie în jurul anului 1787, primele încercări literare, Volume the First, Volume theSecond și Volume the Third au inclus piese de teatru, versuri, povestiri și texte în care ironiza genurile populare ale epocii, în special romanul sentimental. Trecerea la subiecte mai mature este vizibilă pentru prima dată în Lady Susan, o lucrare redactată în jurul anilor 1793-1794, formată din scrisori, care a fost publicată abia în 1871. Personajul principal, o femeie determinată să-și afirme personalitatea până la limita autodistrugerii sociale reprezintă, de fapt, un studiu despre dezamăgire și destinul femeii într-o societate care nu are loc pentru talentele ei.

Deși nu a dus o viață „aventuroasă” în sensul pe care îl atribuim astăzi, experiențele

și mediile sociale pe care le-a frecventat au reprezentat un spațiu ideal pentru observarea comportamentelor umane. De la întâlnirile din Bath până la dinamica familiilor din mediul rural englez, Austen a surprins detaliile vieții burgheze și aristocratice cu umor: preocupările pentru reputație, alianțele matrimoniale, dorința uneori disperată de ascensiune socială, normele rigide și ipocrizia celor care pretindeau că le respectă. În același timp, statutul limitat al femeilor (lipsa accesului la educație superioară, dependența financiară de bărbați, absența carierelor) a influențat modul în care Austen a ilustrat eroina modernă: reală, cu valori bine stabilite, inteligentă și capabilă să conteste limitele impuse de cei din jur. Romanele, publicate anonim în timpul vieții, reprezintă unele dintre cele mai valoroase construcții narative din literatura britanică. Rațiune și Simțire (1811) a introdus cititorilor contrastul dintre rațiune și emoție prin povestea surorilor Dashwood, într-o societate în care statutul și siguranța economică depindeau în mare măsură de alegerea unui soț potrivit. Următorul roman, Mândrie și Prejudecată (1813), a transformat-o definitiv într-un nume de referință, chiar dacă vreme îndelungată identitatea ei nu a fost cunoscută. Relația dintre Elizabeth Bennet și Mr. Darcy a devenit un reper al romanelor de dragoste contemporane, iar ironia celebrului început rămâne citată frecvent: „Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o soție.”

În Mansfield Park (1814), Austen abordează o temă mai profundă: moralitatea în raport cu privilegiul, ilustrată prin figura lui Fanny Price, a cărei simplitate și modestie contrastează puternic lumea dominată de ipocrizie și falsitate. Urmează Emma (1815), romanul preferat al autoarei, care urmărește parcursul unei tinere încrezute, adesea pierdută în propriile presupuneri, dar care ajunge treptat să-și înțeleagă limitele și responsabilitatea față de cei din jur. După moartea sa, în 1817, sunt publicate Northanger Abbey, o satiră a romanelor gotice, și Persuasiune, o poveste despre regret, maturizare și a doua șansă în iubire.

Stilul lui Austen este unic în literatura engleză. Ironia subtilă, modul în care creează personaje credibile prin dialoguri naturale și tehnica narativă numită astăzi free indirect discourse (o modalitate de a reda gândurile sau vorbele unui personaj prin vocea naratorului) plasează lucrările într-o zonă surprinzător de actuală pentru epoca în care a trăit, temele fiind atemporale: căutarea fericirii, presiunea socială, discrepanța dintre forme și fond, maturizarea emoțională și importanța alegerilor morale.

Influența ei asupra universului Pop culture este uriașă. Fiecare generație pare să-și revendice anumite romane, reinterpretându-le în funcție de sensibilitățile timpurilor. Adaptările pentru cinema și televiziune au transformat personajele în repere vizuale. De la celebra miniserie Mândrie și Prejudecată produsă de BBC în 1995, la pelicula din 2005 și la ecranizările Rațiune și Simțire (1995), Emma (1996, 2020) sau Persuasiune (1995, 2022), stilul asociat romanelor (costumele de epocă, dialogurile ironice, peisajele rurale, conacele georgiene) a

PAGINA 22

devenit un gen de sine stătător, care funcționează ca un refugiu pentru publicul contemporan obosit și plictisit de realitatea cotidiană.

ce, în mediul academic, ea rămâne subiectul studiilor feministe și sociologice, fiind adesea analizată pentru modul în care îmbină critica socială cu reprezentarea autonomiei feminine.

Relevanța ei în secolul XXI derivă din capacitatea de a surprinde emoțiile și contradicțiile umane într-un mod accesibil.

Deși scria într-o epocă dominată de norme rigide, subiectele rămân actuale: presiunea socială asupra relațiilor, tensiunea dintre statut și dorințe personale, nevoia de validare și importanța alegerilor care definesc maturizarea individului. Personajele sunt imperfecte, autentice și vii.

mii de participanți costumați în haine de epocă, în timp ce

pelerinaj

Reinterpretările i-au dus operele în direcții surprinzătoare. Clueless a reimaginat Emma întrun liceu american, transformând povestea întrun manifest Popular culture plin de momente memorabile. Bridget Jones’s Diary a actualizat dinamica dintre Elizabeth Bennet și Mr. Darcy într-o poveste despre autoironie, insecurități în relații și redescoperirea iubirii de sine. Mai mult, interesul pentru viața autoarei a inspirat producții precum Becoming Jane, unde Anne Hathaway o interpretează pe tânăra Jane Austen și rescrie transformarea ei într-una dintre cele mai influente scriitoare din toate timpurile. Chiar și proiectele neconvenționale s-au bucurat de un succes considerabil, Pride and Prejudice and Zombies, Love & Friendship și Austenland demonstrând expansiunea universului ei narativ. Alături de impactul cinematografic, comunitatea fanilor Austen este una dintre cele mai active din spațiul literar contemporan. Evenimente precum Jane Austen Festival din Bath atrag anual mii de participanți costumați în haine de epocă, în timp ce locuințele asociate autoarei, în special Chawton House, au devenit destinații de pelerinaj cultural. Rețelele sociale, vlogurile de lectură și cluburile de carte dedică un spațiu substanțial discuțiilor despre temele, personajele și relevanța scriitoarei, în timp

După 250 de ani, Jane Austen rămâne nu doar un reper literar, ci și un fenomen cultural global, o voce care a traversat secolele fără să-și piardă relevanța. Data de 16 decembrie celebrează atât viața și lucrările sale, cât și moștenirea care continuă să influențeze modul în care privim iubirea, societatea și propriile alegeri. Austen rămâne, fără îndoială, una dintre cele mai mari povestitoare ale lumii, valoarea ei fiind măsurată în impactul pe care încă îl are asupra gândurilor noastre:

dintre cele mai mari povestitoare ale lumii, cele mai active din spațiul literar contemporan.

www.zilesinopti.ro

Există o încăpățânare în mine care nu poate suporta să fie speriată de voința altora.

relevanța scriitoarei, în timp suporta să fie speriată

Curajul meu crește cu fiecare încercare de a mă intimida.”

ÎSuper Mario Galaxy vine pe 3 aprilie.

Da, Mario. În spațiu. Fără explicații. Doar o promisiune: „Țineți-vă bine!”. De fapt „Țineți-vă ochii pe încasări!”, căci sigur se va întâmpla ceva spectaculos la acest capitol, având în vedere că The Super Mario Bros. Movie a strâns fabuloasa sumă de 1,36 miliarde de dolari.

Pe 22 mai, spațiul se deschide din nou pentru

The Mandalorian and Grogu. Pedro Pascal își pune casca, Grogu clipește adorabil, iar Jeremy Allen White intră în univers ca un Hutt neobișnuit de… intens. O combinație pe care nici Forța n-ar fi prezis-o.

Vara se deschide cu un val uriaș: Christopher Nolan aduce The Odyssey pe marile ecrane, pe 17 iulie. Matt Damon devine Odiseu, iar lumea mitologică prinde viață cu o distribuție de parcă regizorul ar fi decis să joace bingo cu vedete: Zendaya, Holland, Pattinson, Hathaway, Goth, Theron. Fiecare val pare filmat la dimensiunea 1:1 a zeilor.

Ce lme vor dinamita marile ecrane în 2026

n 2026, industria cinematografică se pregătește pentru un an extrem de dens și variat. Sunt deja programate premiere importante aproape în fiecare lună și avem promise mai multe blockbustere decât în anii trecuți. Iată, deci, ce va intra la ruperea încasărilor în cinematografe în 2026.

Două săptămâni mai târziu, pe 31 iulie, Tom Holland schimbă tunica grecească pe salopeta roșie-albastră, în Spider-Man: Brand New Day. Peter Parker intră într-o nouă eră, una care promite un alt tip de renaștere, mai urbană, dar la fel de necesară și cu efecte devastatoare la box office și în cultura pop. Decembrie însă… decembrie e dintr-un alt film. Începe pe 11, cu Jumanji 3, o ultimă aventură cu aceeași gașcă de jucători care au făcut rebootul să sară în aer pe marile ecrane. Dar e doar aperitivul.

Pentru că apoi vin... Răzbunătorii. Avengers: Doomsday nu e doar o nouă bifă în franciză, ci e o promisiune. Russo Brothers se întorc, Pedro Pascal conduce o nouă generație, iar Robert Downey Jr. intră ca antagonist. O lume se închide, alta se deschide. Fanii inspiră. Și așteaptă debusolați, căci cine se aștepta la o asemenea mișcare, readucerea lui RDJ ca antagonist… pe 18 decembrie vedem cum.

Și când totul pare gata… vine Dune: Messiah. Vine fix pe data la care creștinii sărbătoresc nașterea lui Mesia. Da, de Crăciun a ales Villeneuve să ridice cortina de pe partea întunecată a profeției. Paul Atreides nu mai este alesul, ci împăratul prins în propria religie. Chalamet, Zendaya, Florence Pugh și Anya Taylor-Joy se pregătesc pentru finalul unei epopei care pare scrisă în nisipul de pe Arrakis încă de acum mii de ani.

Shut up and take our money, 2026!

Matt Damon (The Odyssey)

FIVE NIGHTS AT FREDDY'S 2 PREMIERA 5 DECEMBRIE

Five Nights at Freddy’s 2

Emma Tammi

Elizabeth Lail, Josh Hutcherson, Matthew Lillard, Piper Rubio

Horror, Mister, Thriller

104 minute

Ro Image 2000 5 decembrie 2025

PREMIERA 5 DECEMBRIE

Eternity

David Freyne

Miles Teller, Elizabeth Olsen, Callum Turner

Comedie, Dramă, Fantastic, Romantic

114 minute

Forum Film România 5 decembrie 2025

CRĂCIUNUL FAMILIEI ȘORICESCU PREMIERA 5 DECEMBRIE

A Mouse Hunt for Christmas Henrik Martin Dahlsbakken

Animație / Aventuri / Comedie / Familie

166 de minute

CAY Films 5 decembrie 2025

CRĂCIUN SÂNGEROS PREMIERA 12 DECEMBRIE

Tafiti – Across the Desert

Nina Wels

Voce: Cosima Henman, Kathleen Renish

Animație

81 de minute

CAY Films 12 decembrie 2025

NU MĂ LĂSA SĂ MOR PREMIERA 5 DECEMBRIE

Nu mă lăsa să mor Andrei Epure

Cosmina Stratan, Elina Löwensohn, Ozana Oancea, Mihaela Sîrbu, Silviu Debu

Dramă, Mister 108

Independența Film 5 decembrie 2025

THE KING OF KINGS/ ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR PREMIERA 12 DECEMBRIE

The King of Kings Seong-ho Jang

Kenneth Branagh, Oscar Isaac, Pierce Brosnan, Uma Thurman, Mark Hamill

Animație, Familie 104 minute

August Film 12 decembrie 2025

GOLAN PREMIERA 12 DECEMBRIE

Urchin

Harris Dickinson Frank Dillane, Mohammed Hashim, Karyna Khymchuk, Shonagh Marie

Dramă 99 de minute Bad Unicorn 12 decembrie 2025

Dolby Atmos

AVATAR: FOC ȘI CENUȘĂ PREMIERA 19 DECEMBRIE

Avatar: Fire and Ash

James Cameron

Stephen Lang, Zoe Saldana, Sam Worthington, Sigourney Weaver

Acțiune, Aventuri, Fantastic, SF, Thriller

192 de minute

Forum Film România 19 decembrie 2025

FATHER MOTHER SISTER BROTHER PREMIERA 26 DECEMBRIE

Father Mother Sister Brother

Jim Jarmusch

Cate Blanchett, Adam Driver, Mayim Bialik, Charlotte Rampling, Sarah Greene

Comedie, Dramă

110 minute

Bad Unicorn 26 decembrie 2025

ANACONDA PREMIERA 26 DECEMBRIE

Anaconda

Tom Gormican

Thandiwe Newton, Paul Rudd, Jack Black, Steve Zahn

Acțiune, Aventuri, Comedie, Horror, 120 de minute

InterComFilm Distribution 26 decembrie 2025

N-AM AVUT DE ALES PREMIERA 2 IANUARIE 2026

CULORILE TIMPULUI PREMIERA 19 DECEMBRIE

Colours of Time

Cédric Klapisch

Suzanne Lindon, Abraham Wapler, Vincent Macaigne, Julia Piaton, Z. Soualem

Comedie, Crimă, Dramă, Thriller 124 de minute

Independența Film 19 decembrie 2025

SPONGEBOB PANTALONI PĂTRAȚI: AVENTURĂ CU PIRAȚI PREMIERA 26 DECEMBRIE

The SpongeBob Movie: Search for SquarePants

Derek Drymon

Clancy Brown, Tom Kenny, Bill Fagerbakke, Rodger Bumpass, Mark Hamill

Animație, Aventuri, Comedie, Familie 96 de minute

Ro Image 2000 26 decembrie 2025

No Other Choice

Park Chan-wook

Byung-hun Lee, Ye-jin Son, Yeon-suk Ahn, Hye-ran Yeom, Hee-soon Park

Comedie / Crimă / Dramă

139 de minute

Bad Unicorn 2 ianuarie 2026

Dolby Atmos

Dolby Atmos

Nu mă lăsa să mor

Un necrolog în imagini: debutul poetic al lui

Andrei Epure

Lungmetrajul de debut al regizorului

Andrei Epure păstrează din scurtmetrajul Interfon 15 atât o parte din distribuție, inclusiv pe Cosmina Stratan, care interpretează rolul principal, cât și locația – scara de bloc unde se desfășura acțiunea inițială. Nicoleta Lefter și Gabriel Spahiu, alături de mulți alți actori, completează distribuția filmului.

și scenaristului Andrei Epure, Nu mă lăsa să mor, va ajunge în cinematografele din România pe 5 decembrie, după premiera mondială din această vară, în competiția Cineasti del Presente a Festivalului de la Locarno, secțiune care aduce în prim-plan vocile emergente ale cinematografiei mondiale.

Acest film aduce pe marele ecran o poveste poetică și misterioasă.

Maria bântuie printr-un oraș de la malul mării, venită pentru înmormântarea enigmaticei sale vecine, Isabela, despre care se spune că vorbea cu copacii. Pe măsură ce nopțile devin tot mai lungi, Maria adoptă câinii Isabelei, îl cunoaște pe fiul acesteia și întâlnește un tăietor de lemne care se teme să adoarmă.

Filmul continuă universul scurtmetrajului Interfon 15, care a avut premiera la Cannes, în 2021, în cadrul Semaine de la Critique, și a fost ulterior selectat și premiat la numeroase festivaluri internaționale. Dacă în Interfon 15, câțiva locatari descoperă trupul neînsuflețit

al unei vecine în fața blocului, iar povestea se construiește în jurul reacțiilor și percepțiilor lor, în Nu mă lăsa să mor, dezvoltat în cadrul La Résidence du Festival de Cannes și Next Step – Semaine de la Critique, protagonista, Maria, încearcă să afle cine a fost femeia decedată. Pe lângă tema filmului,

Ștefan

Cunoscut pentru scriitura sa atentă și nuanțată, evidențiată în filme precum Om câine (2021), regizat de Ștefan Constantinescu, Mammalia (2023), regizat de Sebastian Mihăilescu, Andrei Epure colaborează de această dată cu Ana Gheorghe la scenariul filmului pe care îl și regizează. „Este un fel de reconstituire post-mortem a unui personaj în absență, despre ceea ce rămâne după moartea cuiva care ne-a fost aproape – dar aproape în sens fizic, o prezență cotidiană, fără o legătură reală, uneori chiar fără să-i fi știut numele”, mărturisește Andrei Epure, într-un interviu, explicând astfel interesul său pentru un subiect pe care îl readuce în atenție. El adaugă: „Am vrut să fac un film despre relația noastră cu moartea, în toate aspectele ei: birocratice, terifiante și uneori comice. Mi-am dorit un fel de necrolog în imagini – parțial, dar cât se poate de palpabil – care să arhiveze trecerea prin viață a cuiva ce a lăsat puține urme”.

Există francize care cresc lent, printrun ritual aproape inițiatic al fanilor; și există francize care, asemenea unui animatronic scăpat din cușcă, sar direct la jugulara box-office-ului.

Five Nights at Freddy’s aparține, fără dubiu, celei de-a doua categorii. Prima ecranizare Blumhouse, în 2023, a fost un fenomen cu toate ingredientele corecte pentru epoca postpandemică: nostalgie, gaming, horror domestic și o mitologie la fel de accesibilă pe cât este de haotică. Un cocktail care a dus filmul la aproape 300 de milioane de dolari global—o sumă respectabilă chiar și în era în care supereroii au intrat într-o vizibilă eclipsă de popularitate.

FIVE NIGHTS AT FREDDY’S CÂND MITOLOGIA

Acum, cu Five Nights at Freddy’s 2, Blumhouse și Scott Cawthon servesc un nou capitol care înțelege foarte bine regula de aur a sequel-urilor horror: nu reinventa roata, dar unge-o cu suficientă groază, mister și nostalgie încât să pară nouă. Și, dacă e posibil, adaugă o sărbătoare locală dedicată unor roboți asasini. Astfel ia naștere Fazfest - probabil singurul festival în care mascotele pot, la propriu, să te bage în groapă.

Povestea reia firul la un an după evenimentele supranaturale de la Freddy Fazbear’s Pizza. Mike (Josh Hutcherson) și Vanessa (Elizabeth Lail) încearcă să o protejeze pe Abby, devenită o întruchipare a empatiei pentru monștri, de adevărul întunecat al prietenilor ei animatronici.

Evident, cum se întâmplă în toate poveștile cu copii și secrete, această protecție e sortită eșecului. Abby „evadează” și reaprinde lanțul evenimentelor care fac din această franciză o meditație stranie despre traumă, memorie și mașinării posedate. Emma Tammi, revenită la cârmă, mizează pe o atmosferă care combină horror-ul „de casă bântuită” cu estetica neon a urban-fantasticului. Rezultatul pare gândit pentru generația crescută între Stranger Things și jocul video Security Breach: recognoscibil, dar cu suficient haos cât să mențină adrenalina.

Pe lângă revenirea lui Matthew Lillard, care rămâne pivotul malefic al universului Freddy’s –un fel de Afton mitic ce bântuie atât cronologia, cât și imaginarul fanilor – distribuția aduce câteva inserții care pot stârni interesul cinefililor: Freddy Carter, Wayne Knight, Mckenna Grace și Skeet Ulrich. Fiecare pare ales după logica „metahorrorului” modern, unde trecutul pop-cultural al actorilor devine el însuși un instrument narativ. O buclă de referințe care permite filmului să funcționeze simultan ca divertisment mainstream și ca artefact al memoriei cinefile. Knight –inconfundabil pentru fanii Jurassic Park, Ulrich – eternul Billy Loomis („Scream”), Grace – copil vedetă al cinema-ului fantastic. Toți se reunesc în această parte ca niște fragmente de hipertext al culturii pop.

MITOLOGIA FREDDY’S –

DE LA JOC LA LEGENDĂ LOCALĂ

Probabil cea mai interesantă evoluție a sequelului este transformarea tragediei de la Freddy Fazbear’s Pizza într-o legendă urbană kitsch, suficient de „digerată” de comunitate, încât să devină motiv de festival. Este o critică „delicioasă”, aproape satirică, despre modul în care cultura contemporană metabolizează trauma: o transformă în mascote, suveniruri și hashtag-uri. În spatele cortinei, Cawthon pare să restructureze acum nucleul mitologiei sale. Și adevărata origine a lui Freddy’s promite un arc ce ar putea lega mai ferm universul filmelor de cel al jocurilor. Iar pentru fani, orice easter egg sau indiciu nou e o invitație la teoriile conspirației, combustibilul ideal pentru o franciză care trăiește din speculație și mister.

BLUMHOUSE + CAWTHON = INDUSTRIA GROAZEI MODERNE

Jason Blum știe foarte bine să transforme costurile reduse în profituri mari, dar la Five Nights at Freddy’s e clar că miza depășește aritmetica. Franciza aceasta atinge un nerv cultural specific epocii noastre: anxietatea copilăriei reprezentată în chipuri familiare, dar distorsionate. Animatronicii Freddy’s sunt veri malefici ai mascotelor corporate; simboluri ale entertainmentului devenite instrumente ale traumei. Iar Cawthon (personaj controversat, enigmatic, uneori aproape mitologizat de comunitatea gaming) își asumă complet rolul de demiurg narativ în această continuare. Implicarea lui în scenariu sugerează că sequelul va integra mai fidel tonalitatea jocurilor, poate chiar și straturile mai întunecate ale lor.

Așadar, Five Nights at Freddy’s 2 (premiera: 5 decembrie) nu promite doar un nou val de nostalgia-horror, ci și o expansiune a acestui univers transpus din jocul video pe marele ecran. Dacă primul film a funcționat ca o introducere, sequelul pare pregătit să ducă mitologia

în direcții mai mature, mai întunecate și, cum le place fanilor, mai obscure. Iar când o franciză horror își mută groaza în spațiul public, într-un festival de oraș, e clar că nu mai vorbim despre simple animatronice malefice, ci despre modul în care monștrii devin parte din infrastructura emoțională a culturii pop.

„Eternitate”

Despre iubire și alegeri imposibile într-o altă viață

Spre deosebire de multe filme despre viața de apoi care aleg să exploreze moralitatea, spiritualitatea sau metafizica, Eternitate merge într-o direcție mult mai umană, cu accente comice: pune în centrul poveștii iubirea și dilemele ei. Regizat de David Freyne (cunoscut pentru Dating Amber și The Cured), filmul propune o viziune ceva mai jucăușă, dar totuși profundă asupra eternității, într-o combinație de fantezie, umor romantic și introspecție despre ce înseamnă, de fapt, o viață bine trăită.

Povestea o urmărește pe Joan (Elizabeth Olsen - Love & Death, Sorry for Your Loss, Avengers),

care, după moarte, ajunge într-un spațiu intermediar unde sufletele au la dispoziție o săptămână să decidă cum – și cu cine – își vor petrece eternitatea. Pentru unii e o alegere simplă; pentru Joan, e aproape imposibilă. În fața ei apar doi bărbați: Larry (Miles Teller - Whiplash, Top Gun: Maverick, The Gorge), soțul cu care a împărțit o viață întreagă, și Luke (Callum Turner - Emma,

Fantastic Beasts, Masters of the Air), prima ei iubire, pierdută tragic în război. Între confortul unei relații construite în timp și intensitatea unei povești întrerupte prea devreme, Joan trebuie să decidă nu doar ce vrea în eternitate, dar și ce a însemnat cu adevărat viața ei.

În ceea ce privește distribuția, fiecare actor contribuie vizibil la echilibrul emoțional al poveștii: Elizabeth Olsen aduce un amestec de vulnerabilitate și hotărâre, interpretând cu subtilitate (și umor) dilema personajului, Miles Teller își construiește rolul cu o naturalețe caldă, în timp ce Callum Turner oferă carisma idealizată a primei iubiri. Sunt completați cu umor și energie de Da’Vine Joy Randolph și John Early, care îi interpretează pe „coordonatorii vieții de apoi”. Așadar, Eternity funcționează nu doar ca o comedie romantică.... de după moarte, ci ca o reflecție asupra relațiilor lungi, a regretelor și a felului în care iubirea evoluează odată cu noi. Între nostalgia primei pasiuni și liniștea unei vieți consolidate în doi, filmul ne invită să ne întrebăm ce alegem atunci când nu mai suntem limitați de timp.

Eternitate va putea fi vizionat în cinematografele din România începând din data de 5 decembrie.

Crăciunul familiei Șoricescu

Haos și magie sub pomul de Crăciun

Se apropie din nou perioada aceea magică de dinaintea Crăciunului, iar odată cu ea vine pe marele ecrane o poveste animată care aduce haosul sub pom. Păstrând aceeași energie a celebrei serii Home Alone, animația norvegiană A Mouse Hunt for Christmas / Crăciunul familiei Şoricescu are drept protagoniști câțiva șoareci care își apără casa cu o ingeniozitate diabolică. Acest remake al clasicului cu același nume din 1997 reușește să capteze esența umorului de Crăciun, dar într-o manieră inventivă și cu o schimbare de perspectivă.

Povestea începe într-o casă liniștită de la țară, pe care o familie de șoareci o consideră de mult timp refugiul lor sigur pentru sărbători. Planurile rozătoarelor sunt date peste cap în momentul în care o familie de oameni își face apariția pentru a-și petrece Crăciunul… tot acolo. Pentru că această casă nu este suficient de mare pentru oameni și șoareci, se declanșează cel mai amuzant „război psihologic”. Cu un simț al proprietății bine ancorat, șoarecii nu vor să cedeze teritoriul, așa că pun în aplicare o serie de stratageme ingenioase:

fac luminile să pâlpâie, produc zgomote misterioase și întind capcane de-a dreptul nebunești, încercând să-i îndepărteze pe musafirii nepoftiți. Filmul combină tensiunea ușoară specifică genului „home invasion” cu umorul de familie, iar rezultatul este o aventură alertă, plină de răsturnări de situație captivante. Unul dintre cele

PREMIERĂ

mai fermecătoare aspecte este apropierea neașteptată dintre șoricica Lea și băiatul Mikkel, care aduce un plus de căldură acțiunii. Producția norvegiană regizată de Henrik Martin Dahlsbakken, după un scenariu scris de Susanne Skogstad, construieșteo atmosferă caldă și festivă, inspirată de estetica iernii, dar cu energia specifică unei comedii de acțiune, fiind un adevărat „G-Force-coded” pentru copii. Șoarecii sunt portretizați ca fiind adorabili, dar hotărâți, iar oamenii ca un amestec de inocență și stângăcie, ceea ce accentuează dinamica amuzantă dintre cele două universuri. Detaliile vizuale pun accent pe senzația unei lumi în miniatură văzută din perspectiva micilor locatari, reușind să integreze perfect personajele animate în acțiunea live.

Crăciunul familiei Şoricescu este un film de familie încântător, care reușește să transmită spiritul Crăciunului fără a cădea în sentimentalism excesiv. Mizează pe energie, creativitate vizuală și un amestec ideal de suspans și farmec. Cu o durată scurtă și un ritm bun, este alegerea perfectă pentru o vizionare relaxantă, care îi va face pe cei mici să râdă în hohote și pe cei mari să se bucure de referințele subtile la filmele clasice. Animația va rula în cinematografele din țară începând cu 5 decembrie.

UMA THURMAN interpretează trei personaje speciale în

The King Of Kings Împăratul Împăraților

Celebra actriță UMA THURMAN (Pulp Fiction, Kill Bill, Oh, Canada, The Old Guard 2) interpretează trei personaje importante în animația THE KING OF KINGS/ ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR, care vine în România pe 6 decembrie, distribuită de Light Distribution, cu sprijinul August Film. Thurman dă voce personajelor Catherine Dickens (soția scriitorului Charles Dickens, interpretat de Kenneth Branagh), Fecioara Maria și Îngerul, pentru care a folosit interpretări speciale, la indicațiile regizorului de voce Jamie Thomason. Filmul animat, regizat de Seong-Ho Jang, combină narațiunea lui Dickens cu o călătorie în universul credinței, văzută prin ochii unui copil, și ne invită să redescoperim puterea durabilă a speranței și a iubirii. Povestea este inspirată din cartea lui Charles Dickens, publicată postum, The Life of Our Lord. Din distribuție mai fac parte: Oscar Isaac (Iisus Hristos), Pierce Brosnan (Pilat din Pont), Mark Hamill (Regele Irod), Forest Whitaker (Petru), Sir Ben Kingsley (Marele Preot Caiafa), Roman Griffin Davis (Walter Dickens).

mai mult cu ei, să petreacă mai mult timp împreună, să își folosească talentul de povestitor pentru a-și îmbunătăți relația cu copiii.

Ce te-a atras cel mai mult la rol?

Maternitatea este cel mai important rol pentru mine. Să joc un personaj pentru care maternitatea joacă un rol esențial a fost ceva special și foarte apropiat, la care m-am putut raporta direct.

Ce ți se pare special la acest film?

făcea

biblică a vieții lui Iisus, într-o manieră foarte atractivă și personală. (Pilat din Pont), Mark Hamill (Regele Irod),

Uma, cum ai descrie personajul

Catherine Dickens?

Este un personaj interesant. Catherine este o femeie inteligentă și amuzantă. Nu știam, înainte să citesc acest scenariu, că Dickens și soția lui le spuneau copiilor la fiecare

Crăciun această poveste specială despre viața lui Iisus. Cred că era o femeie foarte caldă.

Catherine este catalizatorul acțiunii, cea care îl încurajează pe Charles să împărtășească povestea spirituală cu copiii, pentru a-l ajuta să se conecteze

www.zilesinopti.ro

Filmul începe cu această ilustrare minunată a vieții familiei Dickens în lumea teatrului, iar Charles interpretează pe scenă, așa cum se pare că făcea în realitate, una dintre poveștile sale, iar la un moment dat, e asaltat de copii și pisică. Scenariul împletește apoi povestea vieții de familie a scriitorului cu povestea biblică a vieții lui Iisus, într-o manieră foarte atractivă și personală.

Scenariul scriitorului povestea

Cum te raportezi la povestea nașterii și învierii lui Hristos?

Părinții mei sunt budiști. Eu am crescut într-o societate monoteistă, majoritar iudeo-creștină. Cred că interesul pentru spirit este important pentru oricine, de orice fel ar fi. Spiritualitatea aparține tuturor. Pentru mine, Iisus este imaginea compasiunii. Iubesc această poveste și sper să o vadă cât mai multă lume și în această variantă animată.

DIN 12 DECEMBRIE 2025 DOAR ÎN CINEMATOGRAFE

C„Golan”

Debutul

regizoral

al

lui Harris Dickinson surprinde prin empatie, umor și emoție

unoscut pentru rolurile din Triangle of Sadness sau Babygirl, actorul britanic Harris Dickinson și-a făcut anul acesta debutul în regie. Și nu oricum, ci direct în competiția de la Cannes dedicată regizorilor la primul film: Un Certain Regard. Pentru rolul principal, Dickinson l-a ales pe Frank Dillane (Nick Clark din Fear the Walking Dead) și pe bună dreptate: englezul a plecat de la Cannes cu premiul pentru Cel mai bun actor. Pentru fanii lui Dickinson trebuie totuși să precizăm că apare și el în film, în rolul singurului prieten pe care Michael îl are, dar care ajunge să îl trădeze. www.zilesinopti.ro

Urchin/Golan este un film surprinzător de matur: o poveste atentă, caldă, dar și tăioasă despre oamenii fără adăpost, cu un personaj carismatic și plin de haz. Un film care îmbină drama cu momente de umor negru și cu secvențe aproape onirice, reușind să pună pe jar prejudecățile celor „care au” față de cei „care nu au”. Departe de clișee și melodramă, Golan oferă o privire autentică asupra vieții celor care trăiesc la marginea societății — fără să îi judece, fără să îi romantizeze. E cinema în forma sa cea mai sinceră.

Frank Dillane îl joacă excelent pe Mike, un tânăr care a trăit mai bine de cinci ani pe străzile Londrei. Cerșește, fură, supraviețuiește din ce pică. Un om marcat de dezorientare și foame afectivă: este când plin de o energie debordantă și greu de urmărit, când vulnerabil într-un fel care îți rupe sufletul. Nu e un personaj „simpatic” în sens convențional - e dezordonat, impulsiv, greu de citit - dar tocmai asta îl face uman. Îl urmărești și nu poți decât să te întrebi: cine este omul acesta? Ce l-a adus aici? Și poate și mai important - cum poate cineva să revină dintr-un asemenea hău? Dillane reușește ceva extraordinar: să te facă să ții la un personaj care, pe hârtie, nu ar trebui să fie ușor de iubit. Iar când un actor reușește asta, e clar că ai în față un film special

Singurul lui „aliat” din stradă este Nathan (într-un cameo excelent al lui Dickinson), care, ironic, îl și fură. Ca să se răzbune, Mike comite un gest serios de violență și ajunge după gratii, fără să pară prea afectat de consecințe. După eliberare însă, lucrurile par să se miște în direcția bună: primește un pat într-un hostel, un job într-o bucătărie de hotel și reușește pentru o vreme să stea departe de droguri. Ascultă meditații, încearcă să fie responsabil, chiar îi cumpără un mic cadou ofițerului de probațiune și vorbește entuziast despre visul lui de a deveni șofer de lux. Însă totul începe să se clatine în momentul în care trebuie să participe la o întâlnire de „justiție restaurativă”, în care să se întoarcă față în față cu victima lui. Ce ar trebui să fie un exercițiu de vindecare se transformă într-o situație prin care Mike pur și simplu nu știe să

navigheze. Dickinson arată cu multă finețe cum acest tip de dialog emoțional e complet străin pentru cineva crescut fără repere sau sprijin. Mike nu reușește să își ceară iertare, nu înțelege tonul „calm” al mediatorului și pleacă cu sentimentul vag că a ratat ceva important, dar tot nu știe exact ce.

Lucrurile se rup treptat: jobul din bucătărie se duce de râpă, noul loc de muncă e precar, iar dependența de droguri pândește la colț. Are o relație promițătoare cu o tânără care pare gata să-i ofere stabilitate, dar nu e clar dacă Mike poate primi așa ceva. Când pare că se pune pe picioare, Mike evită cu grijă oamenii din fostul lui anturaj. Când îl vede pe Nathan într-un magazin second-hand, fuge instant. E ca și cum viața veche ar fi o boală contagioasă. În ședința de reconciliere, când i se arată cum acțiunile lui i-au rănit pe alții, nu simte iluminare, ci mai degrabă furie.

Filmul, care va avea premiera pe 12 decembrie, evită însă lecțiile moralizatoare: nu există un mesaj „pozitiv” obligatoriu, nici o salvare garantată. Ceea ce face filmul cu adevărat memorabil este modul în care alternează subtil scenele realiste cu secvențe aproape poetice, care sugerează o lume interioară bogată, dar sfâșiată. În esență, Urchin este despre șansa pe care nu o primește aproape nimeni, dar pe care toți o merită: șansa de a fi văzuți, ascultați, înțeleși. Dickinson reușește să transforme un portret individual într-o meditație asupra compasiunii, iar asta îl ridică deasupra multor filme sociale obișnuite.

CSilent Night, Deadly Night

Răzbunare în straiele lui Moș Crăciun

ine a fost neastâmpărat? Această întrebare capătă un sens macabru în Silent Night, Deadly Night, o reinterpretare neașteptat de reușită a controversatului film Horror din 1984 devenit cult. În acest remake, scenaristul și regizorul

Mike P. Nelson (cunoscut pentru The Domestics) îmbrățișează rădăcinile genului Slasher, dar adaugă o profunzime psihologică. Astfel, redă acestei noi versiuni un puls distinct și, pe alocuri, chiar un farmec ciudat.

iar efortul de a explora modul în care trauma îi fracturează psihicul adaugă o greutate emoțională vărsării de sânge. Acest contrast face ca transformarea lui să fie deopotrivă tragică și inevitabilă. Drama este accentuată cel mai mult de relația sa cu Pamela (Ruby Modine), una dintre puținele persoane care vede încă binele îngropat în sufletul său. Căldura și încrederea ei oferă un contrast puternic cu violența lui, făcând ca declinul său moral să fie și mai sfâșietor pentru public.

să îl răzbune pe tânărul care și-a pierdut părinții și începe

Filmul debutează cu o atmosferă apăsătoare și un ritm calculat, când tânărul Billy este martor la un act criminal îngrozitor. Părinții săi sunt uciși brutal chiar în Ajunul Crăciunului de către un bărbat tulburat, deghizat în Moș Crăciun. Această scenă tulburătoare, pusă în scenă ingenios printr-un joc de tensiune și tăcere, declanșează o traumă în mintea adolescentului, traumă care nu se va vindeca niciodată. Anii trec, iar întâmplarea încă îl bântuie, până se dezvoltă într-o nevoie de manifestare violentă. Astfel, bărbatul ajuns la maturitate simte nevoia să îl răzbune pe tânărul care și-a pierdut părinții și începe

www.zilesinopti.ro

să-i pedepsească pe cei pe care îi consideră „neastâmpărați”. Dar nu punându-le cărbuni în ciorapii de Crăciun…

În acest Horror, Rohan Campbell oferă o interpretare puternică în rolul lui Billy,

Ceea ce iese cu adevărat în evidență, însă, sunt metodele inventive și brutale de a ucide victimele, de la tragerea în țeapă în decorațiunile de Crăciun la folosirea inteligentă a instrumentelor de zi cu zi... toate acestea presărate cu un simț al umorului negru specific filmelor Slasher din anii '80. Astfel, violența nu devine niciodată repetitivă, fiind pusă în scenă cu fler și un sentiment de distracție malefică. Ritmul este unul

ancorând personajul atât în violență, cât și în confuzie și tristețe reținută, ceea ce-l face imposibil de detestat pe de-antregul. Asta pentru că Billy nu este un simplu ucigaș mascat. Dincolo de crimele sale făcute dintr-o convingere puternică, se află un tânăr consumat de cicatricile trecutului,

alert, povestea se menține în mișcare rapidă, iar introducerea unei note supranaturale și a unei mitologii noi adaugă un strat de paranormal la ceea ce altfel ar fi fost poate un horror obișnuit. Silent Night, Deadly Night are premiera programată pe 12 decembrie

Culorile timpului

Trecut, prezent și...

apariția viitorului

Scriitorul și regizorul francez

Cédric Klapisch, cunoscut pentru filme multipremiate precum En corps, L’auberge espagnole sau Un air de famille, a pășit anul acesta pe covorul roșu de la Cannes cu această dramă de epocă, Culorile timpului, combinată de fapt cu o poveste despre maturizare, formarea identității și trecerea timpului. Proiectat în afara competiției celebrului festival pe 22 mai și lansat în cinematografele franceze în aceeași zi, intitulat inițial La venue de l’avenir, adică „sosirea viitorului”, filmul, care transpune scenariul scris de Klapisch împreună cu Santiago Amigorena, surprinde acel moment de cotitură din istorie în care fotografia începea să prindă contur, iar impresionismul transforma modul în care pictorii vedeau lumea, astfel încât filmul devine o reflecție asupra artei, memoriei și trecerea fragilă a timpului care schimbă totul.

Povestea alternează între prezent și sfârșitul secolului al XIX-lea. În timpul nostru, un grup de oameni descoperă că sunt toți descendenți ai aceleiași femei, Adèle Meunier, care a trăit în zona rurală a Normandiei. Casa femeii urmează să fie demolată, ceea ce îi îndeamnă să călătorească

până acolo și să cerceteze urmele trecutului lor. Grupul este alcătuit din Céline, o femeie de afaceri stresată, Guy, un apicultor cu un stil de viață liber, Abdel, un profesor de franceză, și Seb, un tânăr influencer care abia începe să vadă viața într-un mod mai profund. Într-un plan paralel, filmul prezintă viața Adelei în 1895. După ce părăsește Normandia, călătorește spre Paris pentru a-și căuta mama dispărută. Pe drum se întâlnește cu doi tineri artiști, Anatole, pasionat de pictură, o formă de artă despre care celălalt, fotograful Lucien, spune în glumă că va deveni în

curând demodată. Culorile timpului se relevă a fi o reflecție profundă, ușor comică, asupra modului în care societatea s-a schimbat în ultimii 125 de ani. Klapisch revine asupra unor povești și imagini familiare din istoria Franței, în special din perioada de apogeu a impresionismului, și privește începuturile vieții moderne prin ochii lumii temătoare de astăzi. Pentru că în viețile noastre moderne și agitate, am uitat cum să trăim cu adevărat. În distribuția filmului ce va avea premiera în cinematografele din România pe 19 decembrie îi regăsim pe: Suzanne Lindon (Seize printemps), Abraham Wapler (Andor), Vincent Macaigne (Chien), Julia Piaton (Citadel: Diana), Zinedine Soualem (September 5), Paul Kircher (Le règne animal) și Vassili Schneider (Contele de MonteCristo).

PANDORA

SE REINVENTEAZĂ ÎN

După mai bine de un deceniu în care franciza Avatar a redefinit constant standardele cinematografiei, James Cameron pregătește cel mai radical salt de până acum. Următorul film din serie, programat pentru 19 decembrie, deschide porțile către o Pandora complet diferită de cea pe care am cunoscut-o până acum. Dacă în primele părți am cutreierat păduri strălucitoare, am zburat peste stânci plutitoare și am descoperit o lume subacvatică uimitoare, noul capitol ne aruncă direct în inima unui teritoriu în care delicatețea naturii este înlocuită de brutalitate, foc și forțe geologice imprevizibile. Avatar: Foc și Cenușă promite să fie cel mai intens și provocator episod al francizei – o călătorie în adâncurile emoționale și culturale ale unei planete care nu încetează niciodată să surprindă.

Acum, James Cameron schimbă regulile jocului. Nu doar continuă povestea, ci o răstoarnă, o complică și o împinge în teritorii în care moralitatea devine gri, iar frumusețea Pandorei capătă accente amenințătoare. Noul film introduce Ash People – un clan Na’vi crescut între erupții vulcanice, câmpuri de lavă și fum dens. Acești războinici sunt modelați într-un mediu care nu oferă nicio clipă de liniște, iar identitatea lor reflectă exact acest lucru: ritualuri dure, o disciplină acerbă și o cultură unde supraviețuirea e o probă continuă. Lidera lor, Varang, este prezentată ca una dintre cele mai complexe figuri feminine din universul „Avatar”: puternică, enigmatică, imprevizibilă și, în același timp, profund marcată de legile aspre ale clanului său. Contrastul dintre Ash People și triburile mai pașnice de pe Pandora amplifică tensiunea și dă naștere unui conflict care nu este doar o confruntare între popoare, ci o oglindire a unor filosofii de viață incompatibile. Pentru prima

dată în serie, Pandora nu mai este doar victima invadatorilor umani sau un paradis natural care trebuie protejat, ci devine propriul ei câmp de bătălie. În centrul poveștii rămâne

familia Sully, dar de această dată, dinamica lor internă este mai fragilă ca oricând. După pierderile devastatoare suferite în The Way of Water, Jake și Neytiri nu se confruntă doar cu noi amenințări externe, ci și cu propriii demoni interiori – frică, vinovăție și presiunea de a-și proteja copiii

într-o lume care nu mai seamănă cu cea pe care o cunoșteau. Lo’ak, Kiri, Tuk și Spider se află în pragul maturizării, fiecare având propriile conflicte identitare și propriile temeri. Tensiunea dintre generații devine un fir narativ central, iar această parte pare să fie capitolul în care torța - sau mai degrabă flacăra - începe să treacă spre cei tineri. Momentul în care copiii

Una dintre cele mai surprinzătoare revelații este reîntoarcerea colonelului Quaritch, nu doar ca antagonist, ci ca parte a unei alianțe cu Varang și poporul cenușii. Această combinație de strategie militară rece și tradiții războinice radicale pregătește terenul pentru conflicte vizuale și emoționale de anvergură. În plus, apariția Wind Traders (un nou trib specializat în tehnici de zbor complexe și ritualuri ale curenților atmosferici)

aduce o dimensiune suplimentară poveștii. Aceștia introduc elemente noi în ecologia Pandorei, extinzând universul și oferind un contrapunct interesant față de cultura vulcanică a Ash People.

fierbinți, nori de fum, lavă, metal topit și lumini dinamice imposibil de recreat până acum în motion capture. Filmul ar putea schimba iarăși standardele vizuale, împingând industria înainte cu ani buni. Și în ceea ce privește tonul și atmosfera, povestea este mai matură. Mai sumbră. Mai viscerală. Nu e doar un conflict pentru resurse sau supraviețuire, ci o confruntare cu traume, cu limitele morale și cu identitățile puse sub presiune. Este un film care întreabă ce rămâne dintr-un popor atunci când este împins până la punctul de rupere și cum se redefinește o familie atunci când lumea din jur arde... uneori la propriu.

Sully își găsesc rolul va influența nu doar destinul familiei, ci și echilibrul întregii Pandore.

James Cameron nu reia niciodată aceeași formulă. După ce primul Avatar a dus 3D-ul la nivelul următor, iar al doilea a reinventat tehnologia de filmare subacvatică, Fire and Ash se concentrează pe simularea mediilor vulcanice: particule

Așadar, Avatar: Fire and Ash nu este doar o continuare, ci mai mult o pivotare majoră a întregii saga, un capitol care promite să reconfigureze direcția ultimelor filme. Dacă The Way of Water a explorat vindecarea și fluiditatea, acest nou capitol este despre transformare, șoc și renaștere. Iar Pandora, cu toate misterele ei încă nedescoperite, se pregătește să revină pe marile ecrane mai imprevizibilă și mai fascinantă ca niciodată.

O nou aventur la mare ad ncime

Sfanii lui SpongeBob. La aproape două decenii de

ărbătorile de iarnă se anunță mai colorate și mai pline de aventură ca niciodată pentru . La aproape două decenii de la primul său salt de pe micul pe marele ecran, una dintre cele mai iubite figuri animate ale anilor 2000 revine în cel de-al patrulea film al francizei: SpongeBob: Aventură cu pirați. În așteptarea noului film, facem o scurtă trecere în revistă a aventurilor anterioare ale lui Spongebob pe marele ecran.

Debutul cinematografic al lui SpongeBob

Primul lungmetraj al francizei, lansat în 2004 și regizat de duo-ul Stephen Hillenburg (creatorul lui SpongeBob) și Mark Osborne, îl plasează pe SpongeBob într-o aventură eroică neașteptată. Când regele Neptun își pierde coroana, iar domnul Krabs este acuzat pe nedrept de furt, SpongeBob și prietenul său loial, Patrick, pornesc într-o călătorie periculoasă pentru a o recupera. De la deșerturi arzătoare până la taverne de pirați, cei doi traversează o serie de peripeții amuzante și

pline de farmec. Filmul reușește să transforme energia haotică a serialului într-o poveste coerentă și emoționantă despre prietenie, curaj și maturizare, păstrând în același timp umorul absurd care a consacrat universul SpongeBob. Printre actorii celebri care și-au împrumutat vocea primului film se numără Alec Baldwin, Scarlett Johansson și vedeta serialului Baywatch, David Hasselhoff.

,,Formula secret ,, a continu rii francizei

La mai bine de un deceniu de la prima aventură cinematografică, în 2015 apare

SpongeBob: Aventuri pe uscat, regizat de Mike Mitchell și Paul Tibbitt – acesta din urmă fiind unul dintre principalii producători ai serialului, cu aproape 150 de episoade realizate între 2005 și 2017. În cel de-al doilea film al francizei, formula secretă a faimosului Krabby Patty dispare misterios, iar odată cu ea se destramă și ordinea din Bikini Bottom. Pentru a restabili echilibrul, SpongeBob se vede nevoit să facă echipă cu rivalul său, Plankton, într-o confruntare împotriva piratului Burger Beard, care a furat rețeta. Rezultatul e o

aventură plină de umor, acțiune și culoare, ce reușește să extindă universul serialului întrun mod spectaculos și autoironic. O surpriză a distribuției filmului este prezența actorului Antonio Banderas în rolul piratului Burger

Beard.

O scurt ntoarcere n copil ria lui SpongeBob

oferind și o privire în copilăria lui SpongeBob apariția

În al treilea film al seriei, SpongeBob: Misiune de salvare (2020), regizorul Tim Hill mută accentul spre o aventură cu o notă mai emoțională. Când melcul de companie al lui SpongeBob, Gary, este răpit de regele Poseidon, eroul pornește într-o misiune de salvare alături de Patrick. Călătoria lor îi poartă până în Atlantic City, într-o lume strălucitoare, dar plină de capcane, unde prietenia lor este pusă la încercare. Filmul îmbină umorul caracteristic francizei cu momente de tandrețe și nostalgie, oferind și o privire în copilăria lui SpongeBob prin flashback-urile din tabăra Kamp Koral. Surpriza distribuției constă în apariția lui Keanu Reeves în rolul ghidului Sage.

O nou aventur la mare ad ncime

Cea mai recentă producție a francizei va avea premiera în cinematografele din România pe 26 decembrie: SpongeBob: Aventură cu pirați. Derek Drymon, regizorul celui de-al patrulea film, este alături de SpongeBob încă de la debutul serialului în 1999, contribuind ca scenarist la aproape 300 de episoade. Despre viziunea sa creativă, Drymon spune: „Simt că acesta este un film la care vii să râzi cu adevărat și să te bucuri. Atunci când lucrez cu echipa la

SpongeBob, ideea este întotdeauna să ne facem unii pe alții să râdem. Cu toții ne dorim același lucru. Ceea ce am accentuat în noul film a fost tocmai distracția și absurditatea”.

Filmul promite, la propriu, cea mai adâncă aventură de până acum a simpaticului SpongeBob și a prietenilor săi din Bikini Bottom. Dorind să-și demonstreze curajul, SpongeBob se angajează într-o misiune pentru a-și dovedi vitejia în fața domnului Krabs, urmărindu-l pe Olandezul Zburător, o fantomă misterioasă și piratul spărgător de valuri.

Unul dintre primele afișe ale filmului surprinde tonul ludic al aventurii, prezentându-i pe SpongeBob și Patrick într-o poziție care amintește de celebra scenă din Titanic, cu Kate Winslet și Leonardo DiCaprio de la prova vaporului. Moto-ul de pe afiș, „Near, far, wherever the pirates arrr”, parodiază cu umor versurile originale ale cântecului My Heart Will Go On, interpretat de Celine Dion.

Ce anse are filmul s fie hitul de la final de an?

Revenirea la spiritul original din primul sezon al serialului, sub semnătura regizorală a lui Derek Drymon, veteran al universului SpongeBob, combinată cu revenirea actorilor originali la dublaj, implicarea unei echipe de creație experimentate și colaborarea cu compozitorul John Debney, nominalizat la Oscar în 2005 pentru muzica originală din Patimile lui Hristos, fac ca al patrulea film al francizei să aibă toate șansele să cucerească publicul și să ofere o oră și jumătate de bucurie pe final de 2025.

FATHER

Jim Jarmusch aduce pe marele ecran actori precum Adam Driver, Cate Blanchett, Charlotte Rampling, Tom Waits sau Vicky Krieps într-o dramă de familie plină de umor, filmul perfect pentru o vizionare de familie în perioada Crăciunului!

Familiile nu sunt perfecte - și nici nu trebuie să e

De când a câștigat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, filmului FATHER MOTHER SISTER BROTHER a stârnit mult entuziasm în jurul său. Renumitul regizor american de film independent a surprins publicul cu cea mai nouă operă a sa: o suită de trei povești despre trei familii diferite, care formează un portret abstract despre relațiile fragmentate și distante dintre rude.

Și cu toate că premisa pare simplă la prima vedere, ea este cea care îi oferă filmului

ingeniozitatea sa: FATHER MOTHER SISTER BROTHER se folosește de un subiect comun pentru a ilustra cu mult umor niște realități cu care mulți dintre noi ne confruntăm: părinți cu care abia mai păstrăm legătura, față de care nu mai suntem dispuși să ne deschidem și să vorbim probleme personale. Frați și surori care se străduiesc să comunice, dar care nu mai știu cum să se conecteze la un nivel profund. Rude cu care ne vedem doar odată pe an, pentru a păstra iluzia unei familii unite. Și nu ni se par cunoscute toate aceste aspecte? Jim

Jarmusch a reușit să redea prin cele trei povești particulare o universalitate cu care putem să rezonăm ca spectatori. Vedem toate detaliile care conturează cele trei familii, personalitățile și obiceiurile lor și ne regăsim în ele. Prin măiestria sa regizorală, unde împletește umorul cu sensibilul și sinceritatea cu stângăcia, Jarmusch ne face să preluăm din evenimentele filmului și să le suprapunem cu propriile noastre experiențe. Cum a fost menționat deja, filmul este alcătuit din trei povești diferite - un singur moment de reuniune din viața

acestor familii separate; care sunt caracterizate de un singur element definitoriu: cel al înstrăinării. Ce ne demonstrează Jarmusch în capodopera sa emoționantă este că, uneori, nu ne vom înțelege cu adevărat rudele. Cu toate că am crescut cu acești oameni, că împărtășim un nume și o locuință, fiecare păstrează o latură a sa, ferită de ochii celorlalți.

Acesta este cazul pentru prima familie, unde Jeff (interpretat de Adam Driver) și Emily (Mayim Bialik) își vizitează tatăl (Tom Waits) care trăiește într-o căsuță izolată în zona rurală a Americii de Nord. Cu toate că cei doi frați sunt îngrijorați de bunăstarea tatălui lor, niciunul nu este îndeajuns de apropiat de el încât să aibă o relație strânsă cu el. Iar unicul subiect care e discutat în conversațiile lor telefonice - și acelea rare și lipsite de o adevărată implicare emoționalăera cel al banilor: tatăl menționa probleme financiare, iar copiii îi mai trimiteau bani ca să-l ajute. Și după o vreme, numai Jeff continuă să-l susțină pe tatăl lor, fiindu-i milă de situația lui instabilă.

Cu a doua familie, a cărei poveste se petrece în Dublin, Jim Jarmusch mai subliniază și nevoia de implicare emoțională din partea părinților pentru a crea relații stabile cu copiii lor. Timothea (interpretată de Cate Blanchett) și sora ei mai mică, Lilith (Vicky Krieps), se duc să-și viziteze mama (Charlotte Rampling) pentru întâlnirea lor anuală. Este evident din felul în care își vorbesc și cum se comportă că totul este de fapt un ritual făcut din obișnuință, pentru că niciuna dintre femei nu a reușit să relaționeze cu cealaltă la un nivel profund sau intim. Mama nu le-a lăsat niciodată pe fete să citească volumele pe care le-a scris, o modalitate ușoară de a deschide conversații și de a fi vulnerabilă față de ele, însă a preferat să le țină departe de munca ei și, astfel, de gândurile și emoțiile ei. Iar această barieră a provocat energia formală și distantă care caracterizează acum familia lor. Și cu cea de-a treia familie, regizorul reușește să contureze una dintre cele mai triste dinamici ale filmului: frați care au fost la un moment dat de nedespărțit, iar acum abia se

cunosc. Skye (interpretată de Indya Moore) și Billy (Luka Sabbat) se întâlnesc la Paris, însă reuniunea lor nu este una fericită. Cei doi merg să vadă apartamentul copilăriei lor pentru ultima dată, după ce părinții lor au decedat recent. Skye este total răvășită de acest moment traumatic și caută alinare din partea fratelui ei geamăn, însă Billy nu reușește să-i ofere cu adevărat ceea ce caută. Se străduiește din răsputeri; îi face surorii sale un tur complet al apartamentului înainte de a preda cheile la administratoare, îi oferă o colecție de fotografii vechi și o pereche de ochelari de soare a mamei lor și îi arată boxa în care a reușit să depoziteze toată mobila și obiectele părinților lor.

Însă FATHER MOTHER SISTER BROTHER nu-și propune să fie doar un film despre familii înstrăinate. Este un film nespus de uman, plin de viață și personalitate. Fiecare poveste este definită de acest spirit stângaci care dorește să facă bine, dar nu știe cum. Existe momente de umor, momente de sensibilitate și sinceritate care, chiar dacă sunt mărunte, strălucesc atunci când se ivesc. Iar aceste familii țin una la cealaltă, în ciuda distanței care s-a format.

Din 26 decembrie, Bad Unicorn va distribui pelicula în România și vei avea șansa să vezi acest film plin de suflet pe marile ecrane. De sărbători, adu-ți aminte că familiile nu sunt perfecte, dar pot fi pline de dragoste!

Șarpele gigantic se întoarce, dar, de data aceasta, protagoniștii știu că sunt personaje într-un film!

Anaconda (premiera: 26 decembrie) reinventează filmul Horror cu creaturi sălbatice supradimensionate și îi oferă o față nouă, complet... autoironică. Noul remake regizat de Tom Gormican îmbină perfect acțiunea, comedia și horrorul, încercând deloc subtil să parodieze cu inteligență toate clișeele care au făcut originalul atât de faimos.

Doug și Griff sunt cei mai buni prieteni încă din copilărie și au visat dintotdeauna să facă un remake al filmului lor preferat din toate timpurile: „clasicul” cinematografic

Anaconda. Un soi de criză a vârstei mijlocii îi determină să se apuce de treabă, pornind la drum cu mai multe întrebări decât răspunsuri și un buget care îi obligă să improvizeze. Ei se aventurează adânc în Amazon pentru a începe filmările, iar

Anaconda

A face film este ceva...

marea ironie a filmului constă în faptul că acțiunea se desfășoară chiar pe platoul de filmare original al remake-ului pe care ei îl produc.

Acțiunea se complică rapid atunci când șarpele-„recuzită” moare subit și grupul de actori se transformă în exploratori, pornind în căutarea unui șarpe adevărat pe care să-l folosească în cadrele lor. Ironic, pe platou chiar își face apariția o anaconda gigantică reală. Astfel, acțiunea se transformă într-o comedie în oglindă. Personajele, care inițial sunt perfect conștiente de clișeele pe care le joacă, preiau în mod neașteptat rolul de regizori și scenariști ai propriei tragedii, totul fiind filmat ca un reality show mortal. În final, situația comică de la filmări se

de groază

transformă instantaneu într-o luptă pe viață și pe moarte.

Farmecul filmului este dus în întregime în spate de distribuția ce oferă un amestec perfect de frică și sarcasm. Actorul principal (Jack Black) reușește să îmbine eroismul cu un meta-comentariu amuzant, în timp ce echipa secundară adaugă acea energie haotică de care are nevoie orice film cu monștri. Șarpele însuși, adus la viață prin CGI, arată înfricoșător de real, iar câteva scene te vor face cu siguranță să tresari. Întreg scenariu, modul în care sunt construite secvențele și interpretările hilare ale lui Jack Black și Paul Rudd transformă filmul într-un comentariu autoironic despre obsesia Hollywood-ului pentru remake-uri. Echipa de producție a creat cu intenție o comedie ridicolă și exact asta o face distractivă. Dincolo de asta, filmul oferă cu siguranță o experiență extrem de amuzantă și plină de adrenalină și merită realment vizionat. Fără ironie.

N-am avut de ales

Disperarea aduce oportunități noi

Cum supraviețuiești într-o lume care nu mai apreciază munca umană

și îmbrățișează automatizarea și digitalizarea? Ce faci atunci când domeniul în care ai muncit ani de zile nu mai angajează oameni cu experiență, pentru că preferă să folosească roboți și inteligențe artificiale? Cu această criză existențială se joacă Park Chan-wook în cea mai nouă capodoperă a sa: N-AM AVUT

DE ALES. O comedie neagră ce explorează disperarea unui bărbat care riscă să piardă totul pentru simplul fapt că n-a reușit să-și găsească un nou loc de muncă după ce a fost concediat.

Yoo Man-soo (interpretat de ByungHun Lee, celebrul actor din serialul Jocul Calamarului) este dat afară fără avertisment de la fabrica de hârtie la care a lucrat toată viața sa. Timp de un an, el încearcă să-și găsească un nou loc de muncă, dar niciunul dintre ele nu-i oferă stabilitatea pe care o caută. Iar această situație financiară din ce în ce mai precară începe să afecteze viața lui și a familiei sale, în așa fel încât sunt pe punctul de a-și vinde casa pentru a acoperi toate facturile restante. Yoo Man-soo nu poate să accepte asta și se gândește la un plan complex pentru a-și elimina competiția; atunci când nu mai este nimeni care concurează pentru același loc de muncă, tu ești singurul candidat calificat.

Park Chan-wook analizează multe teme sociale care sunt extrem de relevante pentru timpurile noastre: creșterea șomajului, atitudinile toxice de la locul de muncă și normele sociale pe care trebuie să le urmăm. Pe lângă stresul financiar pe care îl resimte Yoo Man-soo, există și rușinea care începe

să-l macine. El ar trebui să fie capul familiei, cel care își susține soția și copiii, și toate aceste eșecuri îl frustrează. Nu este drept ca el să renunțe la sera pe care și-a construit-o, ca soția să nu mai joace tenis și fetița lui să nu-și continue lecțiile de violoncel pentru că nu-și mai permit.

Iar alegerea de a plasa acțiunea în jurul industriei de fabricare a hârtiei nu este o coincidență: în era tehnologiei și a internetului, hârtia reprezintă un artefact al trecutului și un obiect ce își va pierde utilizarea zilnică cu fiecare dispozitiv digital inventat. Desigur, trebuie menționat faptul că filmul este o adaptare a nuvelei The Ax, scrisă de Donald E. Westlake și publicată în 1997, însă Park Chan-wook modifică anumite detalii ale poveștii originale pentru a oglindi realitatea vremurilor noastre. Trăim în societăți care susțin dezvoltarea și construirea inteligențelor artificiale care automatizează posturi așa zise „banale” sau „inutile”, iar marile companii sunt mai bucuroase ca oricând să le adopte în sistemul lor de operare pentru eficientizarea producției și tăierea costurilor.

Măiestria lui Park Chan-wook strălucește în

această comedie neagră datorită tragediei pe care o construiește: Yoo Man-soo nu a greșit cu nimic și cu toate acestea suferă din cauza unui sistem căruia nu-i pasă de angajații pe care îi exploatează. Iar din dorința disperată de a-și recăpăta un job în domeniu, Man-soo recurge la măsuri drastice. „Yoo Man-soo este doar un tip obișnuit, dar este pus într-o situație imposibilă din care încearcă să scape”, a spus ByungHun Lee într-un interviu acordat publicației Deadline. „Cine ar comite o crimă pentru că a fost concediat? Toate situațiile sunt atât de extreme, încât este o mare provocare pentru mine să pot convinge publicul de motivele lui Man-soo”.

Însă Park Chan-wook și Byung-Hun Lee reușesc să motiveze acțiunile lui Yoo Man-soo din film prin umanitatea și sensibilitatea pe care le demonstrează. Este un bărbat politicos, uneori timid, care să bâlbâie atunci când trebuie să vorbească cu superiorii săi. Adesea este nesigur și spune lucruri nepotrivite, care provoacă situații stânjenitoare, însă toate aceste www.zilesinopti.ro

slăbiciuni reușesc să construiască portretul unui om real. El ține enorm de mult la familia sa, la bunăstarea ei și ar face orice să-i răsfețe și să-i știe fericiți. Iar aceasta este ironia poveștii, născută din îmbinarea acestui personaj umoristic cu această situație tragică. Yoo Mansoo nu s-ar fi gândit niciodată să recurgă la violență dacă nu s-ar fi simțit de parcă nu mai are nicio altă opțiune.

N-AM AVUT DE ALES este o adevărată capodoperă a vremurilor noastre. Park Chanwook reușește să ilustreze cu ajutorul comicului și sinistrului problemele majore cu care ne confruntăm în zilele noastre. Cum suntem înlocuiți de companii ca niște bunuri care și-au pierdut valoarea și forțați să luptăm între noi pentru a supraviețui. Prin această oglindă în care reflectă societatea contemporană, consumată de aparențe și eficiență, el întreabă „Ce-ai face atunci când ajungi în punctul disperării?” Iar răspunsul este simplu: orice.

Din 2 ianuarie, Bad Unicorn aduce filmul pe marile ecrane și te așteptăm să descoperi cea mai nouă operă a legendarului regizor corean.

Moartea Domnului Lăzărescu După douăzeci de ani!

Dacă ne-ntoarcem în timp, conform criticilor și altora mult mai avizați decât mine, anul 0 al noului val de film românesc începe odată cu Marfa și Banii, în 2001, în regia lui Cristi Puiu, care ajunge pentru prima dată la Cannes, destinație care va deveni obișnuită pentru acesta. Trei ani mai târziu, în 2004, câștigă Ursul de Aur la Berlinalepentru scurtmetrajul Un cartuș de Kent și un pachet de cafea, ca mai apoi să se întoarcă la Cannes cu ceea ce mulți numesc primul lungmetraj care a pus cinematografia românească pe harta internațională și care câștigă premiul Un Certain Regard - Moartea Domnului Lăzărescu. Odată cu reintrarea lui în cinema și mai ales pentru că l-am văzut de două ori într-o singură săptămână pe ecran mare, m-am gândit că ar fi potrivit să scriu și eu câteva rânduri.

POINT OF VIEW

Eram în liceu când l-am văzut prima dată și multe zile după îmi tot repetam în minte: „Lăzărescu Dante Remus”. Poate eram prea mic să-mi dau seama de referința clară pe care o făcea la Infernul lui Dante Aligheri, comparându-l cu infernul prin care trece Lăzărescu în lupta sa inegală cu sistemul medical din România, dar țin minte că încă de atunci imaginea bătrânului Lăzărescu (interpretat memorabil de Ion

Fiscuteanu), plimbat din spital în spital, în camerele acelea verzi și austere, și neputincios în fața medicilor, și-a găsit un loc într-unul dintre sertarele amintirilor mele care au rămas cu mine toată viața.

Pe alocuri comic, dar niciodată vesel, filmul are un ton foarte sincer, fără perdea și pornește de la o poveste intimă din viața unui pensionar care locuiește cu pisicile sale, abandonat de lumea din jurul său. Estetica în care Puiu alege să filmeze este una apropiată chiar de un film documentar, cu mișcări fluide de cameră, care te poartă pe rând prin apartamente, scări de bloc, ambulanțe și spitale. Simți că ești acolo, martor la oroarea prin care trece Lăzărescu și nu poți să faci nimic decât să asiști. Am citit într-un interviu că Puiu a spus că optează pentru cadre lungi pentru că vrea ca spectatorul să fie pus față în față cu adevărul, iar tăieturile sunt niște minciuni în care te poți refugia. Mi s-a părut o afirmație foarte interesantă și un unghi din care n-am mai privit lucrurile până atunci.

Alte două mari atuuri ale filmului despre care aș vrea să vorbesc în încheiere sunt scenariul și actorii. Puiu, împreună cu Răzvan Rădulescu au construit un fundament foarte solid, pe baza căruia filmul a putut să crească și să ajungă în forma lui de acum. Totodată, dacă ne uităm la distribuție, am putea fără probleme să o numim un all-star cast și chiar și atunci poate n-ar fi suficient. Una peste alta, pelicula a trecut cu brio testul timpului și cred că va rămâne și peste alți 20 de ani unul dintre filmele de referință ale cinematografiei românești.

zilesinopti.ro/arta-cultura

Vodafone sustine capitolul

Artă & Cultură din Zile și Nopti. În print și online.

ArTĂ imerSiVĂ

DAVY & KRISTIN McGUIRE „Creăm

iluzii care, vizual, te fac să pui la îndoială realitatea”

Capitolul Artă & Cultură este susținut de ArTĂ PrOPriOcePTiVĂ KARINA SMIGLA-BOBINSKA „Vreau să creez o artă pe care toată lumea să o poată practica”

Arta uitată a sculpturilor de ceară

Oartă fragilă și uitată, suspendată între sculptură și știință, revine la viață după secole de tăcere. Galeria Uffizi din Florența prezintă, în perioada 16 decembrie 2025 - 12 aprilie 2026, expoziția Cera una volta, care redescoperă extraordinara producție de ceară florentină în secolele XVI-XVII. Curatoriată de Valentina Conticelli și Andrea Daninos, proiectul inaugurează noile spații expoziționale de la parterul galeriei și reprezintă prima retrospectivă dedicată vreodată acestei teme în orașul care a fost principalul său centru de producție.

Titlul este un joc de cuvinte care se bazează pe omofonia dintre „cera”, adică „ceară” și „c’era”, prima parte a frazei „C’era una volta”, „A fost odată”, expresia iconică cu care începe orice fabulă. Deși imaginile tehnicii au dispărut în mare măsură din cauza caracterului perisabil al materialului, dovezi ale acestei tradiții există încă din secolul I d.Hr. în „Naturalis Historia” a lui Pliniu cel Bătrân. Autorul roman a relatat obiceiuri ancestrale, provenite cel mai probabil din utilizarea măștilor mortuare, care mai târziu au devenit portrete faciale funcționând ca simulacre pentru cultul strămoșilor.

Astfel, expoziția își declară intenția de a readuce la viață un domeniu artistic pierdut, care timp de secole a împletit arta, religia și știința, dar pe care timpul l-a șters aproape complet. Ceara, un material viu, fragil, maleabil și organic, este de fapt mediul care, mai mult decât oricare altul, a reușit să redea corpul uman și transformările sale.

Multe dintre aceste opere, care odată se aflau în Galeria Uffizi sau în Palazzo Pitti, au dispărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când neoclasicismul și schimbarea gusturilor artistice au redus ceara la o simplă curiozitate artizanală. Acum, după secole, unele dintre aceste piese se întorc la Florența și sunt expuse din nou în cadrul lor original. Expoziția cuprinde aproximativ 90 de lucrări, printre care sculpturi, reliefuri, picturi, camee și lucrări în piatră dură ne relatează destinul unui limbaj care cu mult timp în urmă fascina regalitatea, oameni de știință și artiști.

O secțiune întreagă a expoziției este dedicată lui

Gaetano Giulio Zumbo, considerat cel mai mare artist al ceroplasticului baroc și o figură cheie în istoria sculpturii florentine de la sfârșitul secolului al XVII-lea. The Corruption of Bodies, o operă emblematică pentru stilul său, manifestă interesul pentru tema descompunerii și transformării materiei, în care ceara devine o metaforă a fragilității vieții și a trecerii timpului.

ADAVY & KRISTIN McGUIRE

rtiști reputați în domeniul realității mixte, foarte apreciați pentru arta lor imersivă, narațiunile vizuale și proiecțiile digitale, Davy şi Kristin McGuire (Studio McGuire), sunt câștigători ai unor premii prestigioase precum Helpmann și Samuel Beckett Theatre Awards, iar lucrările lor au fost prezentate în aproape 40 de țări, multe sub egida unor evenimente și instituții ca Royal Shakespeare Company, Perth International Festival, National Gallery of Singapore sau The Barbican şi, mai mult, instalaţiile create de DAVY & KRISTIN McGUIRE pentru branduri celebre (Dior,Mikimoto) au fost expuse în marile capitale ale modei, Paris, Londra, New York şi Tokyo. Îmbinând expertiza teatrală a lui Davy cu experiența lui Kristin din Cirque du Soleil într-un mod intercreativ remarcabil, cei doi, colaboratori ai Ridley Scott Creative Group, creează experiențe vizuale captivante, în care zânele prind viaţă ca sculpturi video, tablourile din sufragerie se animă prin video mapping, iar sirene populează din nou apa râurilor, aşa cum farfuriile ne surprind zâmbindu-ne pe masa de Crăciun. Cu Davy şi Kristin McGuire, care au fost invitaţi în această toamnă în România, ca speakeri în cadrul Spotlight, festivalul de artă a luminii de la Bucureşti, am stat pe îndelete de vorbă despre arta lor odată ce au încheiat lucrul la The Enchanted Garden, experienţa imersivă care pune într-o cu totul altă lumină clădirea istorică Chatsworth House din Derbyshire în perioada sărbătorilor din această iarnă.

„Creăm iluzii care, vizual, te fac să pui la îndoială realitatea”

Vă propun să plecăm în dialog de la formula “mixed reality artists”, cea prin care vă autodefiniţi pe site-ul oficial. Din perspectiva voastră, de fapt, ce semnifică arta realității mixte?

Kristin: Cred că motivul principal pentru care ne-am hotărât să folosim această formulare pe site este acela că lucrăm în foarte multe genuri şi medii diferite, iar aceasta părea să fie cea mai acoperitoare, fiindcă noi încercăm să combinăm realitatea digitală și realitatea fizică. La fiecare câțiva ani, schimbăm însă modul în care ne descriem şi, în momentul de față, spunem pur și simplu că facem artă imersivă, pentru că pare să se potrivească mai bine cu natura proiectelor în care suntem

Mischief at the Mansion | Foto © Harewood House

implicaţi. Îmi aduc aminte că, înainte de mixed reality, vorbeam mai mult despre video mapping, aşa că s-ar putea ca şi asta cu “realitatea mixtă” să se schimbe în următorii ani, pentru că e foarte dificil să găsim o încadrare despre care să putem spune că ne caracterizează, iar noi am avut mereu această problemă de a explica pe scurt cuiva ceea ce facem.

Davy: Unii oameni vorbesc acum despre light art, dar eu prefer să continui să gândesc în termeni de realitate mixtă, întrucât, în cazul artei noastre, există planuri diferite care se întrepătrund, care se “mixează”. Poate fi vorba despre lumină, dar, la fel de bine, despre cum abordăm noi teatrul sau despre cum ne ducem, uneori, într-o realitate virtuală, chiar dacă nu lucrăm în mod curent cu tool-uri precum VR, AR sau camere video 360. Până la urmă, ceea ce încercăm noi să facem este să creăm lumi diferite sau să augmentăm unele existente, mai ales cu ajutorul luminii şi al proiecțiilor video. Într-un anumit sens, creăm iluzii care, vizual, te fac să pui la îndoială realitatea şi de asta înclinăm acum să spunem mai mult că

facem artă imersivă, pentru că pare a defini un pic mai limpede modul în care încercăm constant să găsim modalități intrecreative de a ne exprima.

Să înţeleg că, în fond, este vorba mai degrabă despre un mix între realitate și fantezie decât despre mixarea unor perspective diferite asupra realității?

Kristin: Da, cred că ai rezumat bine, doar că aş adăuga aici combinarea fizicului cu digitalul, precum și combinarea diverselor procese creative. Adică realizăm lucruri fizic și, de asemenea, creăm lucruri digital, iar cu fiecare proiect pe care-l ducem la bun sfârşit probabil că dobândim o nouă abilitate de a conferi viață ideii pe care o avem în minte, astfel încât, în esenţă, totul se aşează şi evoluează apoi plecând de la un mix creativ.

Davy: Pe de altă parte, putem privi lucrurile și din perspectiva mixului de genuri, pentru că, de exemplu, nu putem spune că un spectacol de teatru pe care urmează să-l punem în scenă nu are nicio legătură cu tehnologia... ba da, are, deoarece ne jucăm foarte mult cu efectele de lumină, dar nu apelăm la

digital, fiind o scenografie concepută mai degrabă într-o manieră tradițională, specifică unei montări teatrale.

În opinia voastră, creativitatea este un har pe care-l ai sau nu în mod natural sau o calitate care se poate deprinde sau dobândi pe parcursul vieţii?

Davy: Cred că depinde mult de semnificaţia pe care o dăm creativităţii, mai ales că se face extraordinar de multă artă, într-o gamă de forme de expresie greu de cuprins. Nu e nimic de rău în intenţie legat de ceea ce voi spune acum, însă dai uneori peste persoane care, artistic, și-au găsit o zonă în care excelează sau în care au succes și atunci păstrează acea direcţie, se cantonează acolo, iar atunci eu nu mă pot împiedica să gândesc în felul următor: ‘Este foarte cool ceea ce fac ei, dar e oare la fel de creativ ca atunci când cineva vine cu o idee nouă sau inventează ceva nou?’ [...]

The Icebook | foto © Claudio Ahlers

Ascendance | Foto © Studio McGuire

De la

EMinnie Mouse la Kusama,

de la ritual la pixel Istoria culturală a polka dots

Originea vizuală a punctului: de la marcaj ritual la tipar mecanic. Punctul este una dintre cele mai vechi unități vizuale ale omului. Îl întâlnim în picturile rupestre – ca simbol al unei prezențe, al unei treceri, al numărării; reapare în tatuajele tribale africane și asiatice, unde punctele sunt folosite pentru a marca statutul, protecție sau apartenență; apare în

Egiptul antic ca semn al feminității și fertilității. Odată cu modernitatea europeană, punctul – ca element repetitiv – iese din spațiul ritualic și intră în designul casnic și vestimentar. Secolul XIX îi conferă o stabilitate a termenului, odată cu apariția sintagmei polka dots. Deși nu există o legătură semantică între dansul polka și tipar, ambele au circulat simultan în cultura urbană europeană, devenind simboluri ale unei burghezii în ascensiune, dornice de ritm, vitalitate și uniformitate. Generalizarea bulinelor ca imprimeu devine posibilă odată cu mecanizarea industriei. Tiparul repetitiv, imposibil de produs la scară largă înainte de secolul XIX, se transformă într-un semn

xistă în istoria culturii vizuale câteva motive aparent minore care, prin repetare, migrare și reinterpretare, ajung să devină semne cu densitate simbolică. „Polka dots” – ceea ce în română numim, cu un diminutiv aparent inocent, „picățele” – se numără printre ele. Bulina a traversat secole, sedimentând semnificații care țin de corp, identitate, serialitate, tehnologie, consum și cosmologie. Retrospectiva Yayoi Kusama de la Fondation Beyeler din Basel, deschisă publicului până pe 25 ianuarie 2026, una dintre cele mai cuprinzătoare din ultimii ani, oferă un motiv legitim pentru a reevalua genealogia acestui motiv vizual. Artista niponă este considerată cea mai reprezentativă creatoare a „universului cu buline”, iar opera sa ne obligă să reexaminăm polka dots dincolo de registrul superficial al ornamentului: ca instrument cognitivperceptiv, o formă de reorganizare a realității.

al modernității industriale: regularitate, serie, repetabilitate. Bulina devine astfel o miniatură vizuală a mașinii moderne.

anilor

purtate de staruri până la costume de baie devenite simbol („Itsy Bitsy Teenie

Polka dots în Pop culture: între ludic, feminitate și supra-consum. Odată intrate în imaginarul de masă, bulinele se asociază cu figuri feminine iconice – cea mai recognoscibilă fiind, desigur, Minnie Mouse, creată în 1928, unde rochia cu buline devine un semn identitar. În paralel, Hollywoodul anilor ’40–’60 utilizează polka dots pentru a contura un anumit tip de feminitate domestică, jucăușă, de la rochiile purtate de staruri până la costume de baie devenite simbol („Itsy Bitsy Teenie

Damien Hirst | foto © Butterfly Institute Fine Art FB

foto © Town & Country

Weenie Yellow Polka Dot Bikini”). În designul grafic și publicitate, polka dots funcționează ca semn al optimismului postbelic, al culturii de consum, al serialității ludice. Motivul este folosit pentru a induce familiaritate, dinamism, un fel de bucurie standardizată, până la minimalismul preluat astăzi în branding. Bulina repetată poate fi citită ca forma vizuală a unei ordini industriale, expresie a multiplicării identice, ca simptom al unei societăți a replicabilului.

Arta modernă și contemporană: bulina

într-o epocă a reproducerii tehnice. Damien

Arta modernă și contemporană: bulina ca instrument al percepției. Deși a existat mereu în arte decorative, bulina devine motiv conceptual, cu încărcătură teoretică, abia în secolul XX. Mișcările avangardiste și post-avangardiste îi recunosc potențialul abstract: punctul poate fi atom, stea, celulă, pixel. Poate fi unitate minimă de compoziție sau semnul pierderii totalității. În arta conceptuală, repetarea punctelor devine o strategie de investigare a serialității – un mod de a interoga statutul obiectului artistic într-o epocă a reproducerii tehnice. Damien Hirst, de exemplu, folosește „spot paintings” ca o critică implicită a uniformizării, a producției în atelier. Dar niciun artist nu a dus motivul mai departe decât Yayoi Kusama.

Yayoi Kusama: polka dots, ca univers psihic și cosmologic. Pentru Kusama, bulina este un micro-univers. În autobiografiile și conversațiile

sale, artista explică faptul că punctele i-au

Repetarea

terapeutic: o domesticire a haosului. În

într-un ocean infinit”

interioară. Fiecare punct este o încercare

sale, artista explică faptul că punctele i-au apărut încă din copilărie, în episoade halucinatorii marcate de anxietate. Câmpurile de puncte care „invadau” obiectele, florile, spațiul din jurul ei au devenit o formă de reprezentare a unei realități deformate, abundente, uneori ostile. Repetarea sistematică a punctelor devine, astfel, un gest terapeutic: o domesticire a haosului. În creația ei, polka dots îndeplinesc simultan mai multe funcții. Funcția ontologică: Punctul este o unitate a existenței. Kusama afirmă adesea că „suntem cu toții puncte într-un ocean infinit” Funcția psihologică: Repetiția este mod de a construi o ordine interioară. Fiecare punct este o încercare de a „fixa” realitatea. Funcția spațială: În instalațiile Infinity Mirror Rooms, punctele multiplicate la infinit creează o experiență perceptivă imersivă, în care privitorul devine simultan subiect și obiect, centru și dispersie. Retrospectiva prezentată la Fondation Beyeler accentuează această triplă natură a motivului.

Astăzi, polka dots ne fascinează pentru că, în cultura digitală, punctul se reconfigurează ca pixel, rezonând cu felul nostru fragmentat și serializat de a percepe imaginea, iar această revenire este alimentată simultan de dominanța vizuală a serialității, dar și de nostalgia retro, de fotogenia tiparului și de universalitatea simbolică a cercului. Astfel, polka dots reprezintă simultan joc și sistem, memorie și algoritm, semn al copilăriei și expresie a anxietății moderne. Un motiv mic, dar cu o putere enormă de a cartografia modul în care privim și înțelegem lumea.

Polka Dot Man (Suicide Squad)

Michael Cheung, Polka Dots Fantasy 6

Expo Yayoi Kusama, Fondation beyeler Foto © Mark Niedermann

KARINA SMIGLA-bObINSKA

„Vreau să creez o artă pe care toată lumea să o poată practica”

Remarcabila expoziţie din cadrul

Festivalului de artă și științe

NOVA

a prilejuit întâlnirea

publicului cu inovatoarea artistă

Karina Smigla-Bobinska, prezentă

la Bucureşti cu un aranjament experimental optofizic cu ajutorul căruia unește tehnologia media cu filosofia percepției. Cu instalaţii interactive precum ADA, Simulacra

Kaleidoscope expuse în peste

50 de țări de pe șase continente, artista

Open-Media este cunoscută pentru modul ieşit din comun în care aduce împreună tehnologii digitale și analog pentru a crea artă proprioceptivă, iar temele pe care le abordează

pendulează între știință, intuiție, expresie și cogniție. Lucrările sale încorporează metoda de creație a acestora - este artă directă care pune în prim-plan materialul, mișcarea în timp și impactul asupra rezultatului final. Spirit creativ „transfrontalier”, KARINA SMIGLA-BOBINSKA creează și colaborează la diverse proiecte - pictură, sculpturi cinetice, instalații interactive, intervenții artistice, obiecte de mixed reality, spectacole multimedia de teatru fizic, proiecte online -, dar cercetările ei artistice includ și lucrări teoretice despre interacțiunea dintre societate, tehnologie și tehnicile culturale rezultate, astfel încât i-am propus un dialog despre modul în care îşi centrează conceptele proprioceptive pe un public invitat să devină chiar participant la procesul creativ...

mișcarea

sculpturi instalații intervenții artistice, obiecte de mixed reality, spectacole proiecte

www.zilesinopti.ro

Karina Smigla-Bobinska & ADA foto © Courtesy of the Artist

Simulacra, sau

ADA, foto © Courtesy of the artist

Karina, zona în care te poziţionezi creativ este cea a artei proprioceptive, în general asociată cu explorarea percepției pe care o avem asupra propriului corp prin intermediul simţurilor somatosenzoriale. Care este perspectiva ta asupra acestui concept artistic destul de nou şi ce te-a făcut să-l adopţi?

La un moment dat, am început colaborarea cu o companie de dans, pentru ale cărei spectacole realizam videomapping-ul pe scenă şi, prin această experiență, am învățat multe despre modul în care arta mea poate influența dansatorii și mișcările lor, iar interacţiunea asta frumoasă dintre ceea ce am creat eu vizual şi corpurile lor a fost cea care atunci, într-o anume măsură, m-a împins către această artă. Dincolo însă de asta, a existat o decizie pe care o luasem, cea de a-mi împărtăși arta sau, mai bine zis, componenta creativă a artei mele, cu publicul, adică am hotărât că participanții sau vizitatorii trebuie să aibă mereu un rol activ în arta mea. Pentru că modul clasic de a face artă este să realizezi o lucrare și, imediat ce o vezi dusă la bun sfârşit, să consideri că procesul creativ e terminat şi să expui acea operă de artă într-un muzeu sau o galerie, unde vizitatorii pot să intre în contact cu aceasta într-un mod pasiv... să vadă opera şi doar atât. Desigur, acest lucru se întâmplă des în mintea noastră, inclusiv cu propriile sentimente, iar atunci când vezi o pictură minunată, impactul poate fi cu adevărat profund, dar mie, personal, mi se pare că cel mai important lucru în zilele noastre este ca oamenii să ia parte la procesul creativ prin care produc o lucrare de artă și o prezint într-un spațiu public, pentru ca cei care îl vizitează să o dezvolte mai departe. În acest fel, lucrarea nu va rămâne niciodată la nivelul propunerii artistice pe care le-am avansat-o, care constituie numai un cadru în care ei sunt cei care, de fapt, trebuie să facă paşii următori.

ADA, opera ta de artă inspirată de matematiciana care a creat primul program de computer, mi se pare un exemplu relevant, fiindcă ai dat practic viaţă unui balon acoperit cu beţigaşe de cărbune, ai zămislit un artist independent care îşi creează propria artă în cooperare cu cei care intră în spațiul său...

Da, pentru că oamenii care vizitează această lucrare sunt cei care generează output-ul, de fapt. Ei produc acele desene, care, în esenţă, reprezintă amintiri ale mișcării lor, iar atunci când te afli în incinta în care se află ADA, poți urmări liniile trasate și poți să-ți imaginezi cu adevărat cum se mișcau oamenii care au trecut pe acolo. Prin mișcarea corpului tău produci un desen frumos care apoi rămâne pe pereții spațiului, deci ai participat activ în procesul de creare a lucrării, care nu este finită şi continuă să evolueze. Ceea ce îmi place cu adevărat la ADA e faptul că vizitatorii, în momentul în care intră în spațiu, sunt realmente surprinși, fiindcă nu au văzut niciodată o operă de artă care să interacționeze cu ei în acest fel, şi atunci switchul în mintea lor se face automat spre intuiție. De aceea vezi cum oamenii zâmbesc de multe ori, pentru că această întâlnire te îndreaptă spre o stare de spirit ce trimite la copilărie, când mintea și corpul tău se comportau ca o singură unitate. Intrând în această dispoziţie de mișcare intuitivă prin interacțiunea cu sfera, vizitatorii nu îşi dezactivează capacitatea intelectuală de a înțelege sau de a percepe opera, dar corpul lor este cel care, de fapt, le spune cum să procedeze. Aceasta mi se pare că este partea cea mai importantă şi cea mai frumoasă, că tot ceea ce am propus ca artist e dus mai departe de tine, vizitatorul, în timp ce corpul tău te ghidează în experiența artei. [...]

www.zilesinopti.ro

SIMULACRA (Nova Festival) foto © Ryu Furusawa

KALEIDOSCOPE foto © Courtesy of the artist

PLEONORA CARRINGTON

sau arta de a sfida

lumea

ionieră a gândirii feministe și ecologiste, artista Leonora Carrington poate fi descoperită în expoziția deschisă până pe 11 ianuarie 2026 la Palazzo Reale din Milano, iar dacă aveți programat un sejur în Peninsulă în ultima lună a anului 2025, această retrospectivă reprezintă un must see de trecut în agenda de experiențe, indiferent că sunteți profesionist în artă sau doar vă place să vă bucurați de ea.

Leonora Carrington (1917, Anglia — 2011, Mexic) s-a născut într-o familie catolică bogată, destinată să devină o altă „tânără prezentabilă” a high-class-ului britanic, rol căruia i s-a opus încă din copilărie, dat fiind că a fost exmatriculată din două școli de mănăstire. Așa se face că, la 14 ani, a ajuns la un internat în Florența, unde a început să fie interesată de pictură. Ulterior, părinții i-au permis să se mute la Londra, în 1936, pentru a studia arta la academia lui Amédée Ozenfant, iar un an mai târziu face cunoştinţă cu prolificul artist german Max Ernst, cu care începe o relație intensă. Se mută în Franța, unde pătrunde în cercuri populate de mari nume ale epocii, precum Picasso sau Dalí, și astfel devine asociată cu mişcarea Suprarealistă fondată de către André Breton. Creează în acești ani primele sale picturi, printre care și celebrul Autoportret: Hanul calului de zori (1937–1938), în care se găsesc elemente definitorii pentru imaginarul său plastic.

Izbucnirea celui de-Al

Doilea Război Mondial îi va schimba destinul, pentru că Max Ernst este arestatulterior, acesta va reuși să plece în America cu ajutorul lui Peggy Guggenheim, cu care se va căsători -, în vreme ce Leonora are o cădere psihică severă şi părinții o internează, împotriva voinței ei, într-o instituție psihiatrică din Santander, unde este supusă unor tratamente dure, ce se vor regăsi ani mai târziu în autobiografia Down Below. După acel episod, urma să fie internată într-o altă clinică, în Africa de Sud, dar scapă în Portugalia de reprezentantul pe care tatăl său îl trimisese după ea, intră în Consulatul Mexicului și cere protecție. Ulterior, printr-un mariaj de conveniență cu un diplomat, părăsește Europa și se va stabili în 1942 la Mexico City.

Peste Ocean, Leonora, intrată într-o comunitate artistică formată din Remedios Varo, Kati Horna, Benjamin Péret, Emerico Weisz (care-i va deveni și soț), va renaște ca artista care a explorat mituri și proprii teme în pictură și scrieri, care a dat voce femeilor din Mexic fondând mișcarea de emancipare a acestora, dar și cea care, spre finalul vieţii, în primul deceniu al noului mileniu, avea să stabilească recorduri în vânzarea operelor sale. De fapt, acolo Leonora se relevă ca o

creatoare şi nu ca o muză - în termenii lui Breton, care vedea anumite artiste drept femme enfant, ea scriind la un moment dat: „Nu am avut timp să fiu muza nimănui… eram prea ocupată să mă răzvrătesc față de familia mea și să învăț să fiu artistă”.

Picturile sale din această perioadă sunt puternic influențate de folclorul local, compoziții populate de femei, vrăjitoare, animale-hibrid, cai albi și ritualuri misterioase cu referințe în alchimie ori ocultism. Procesul metamorfozei fizice, dar și simbolice, este înfățișat în lucrări

precum The Giantess, iar în The Pomps of the Subsoil, forme feminine fără păr, înconjurate de păsări și creaturi hibride se

reunesc în jurul unei semințe care încolțește, într-o scenă a fertilității, protecției și devenirii. Ambele sunt create în 1947, an important în parcursul Leonorei pentru faptul că Pierre Matisse Gallery din New York îi dedică primul mare solo show internațional.

Opera Leonorei Carrington cuprinde și lucrări de sculptură, ea începând să creeze în anii 1990 sculpturi mari din bronz, dar polivalenta artistă a avut multe de spus inclusiv în literatură, de la povestirea suprarealistă The Debutante, cu hiena care îi ia locul la bal - satirizând astfel ritualurile societății care transformau fetele în „femei-obiect” - până la seria ce a urmat de proză scurtă, eseuri, texte autobiografice, adunate în volume precum The Seventh Horse and Other Tales, romane ca The Stone Door sau cartea pentru copii The Milk of Dreams, care va da titlul Bienalei de la Veneția din 2022. Contribuția acestei remarcabile personalităţi se extinde însă, în patria adoptivă, dincolo de domeniul artistic, pentru că, în anii ’70, s-a implicat activ în Mișcarea de Eliberare a Femeilor, pentru care a realizat inclusiv un poster, intitulat sugestiv Mujeres Conciencia. Interesul pentru moștenirea Leonorei Carrington este în ziua de azi în plină ascensiune, artista fiind redescoperită din perspectiva unor teme care preocupă societatea actuală,

precum feminismul sau ecologia, iar operele sale, accesibile publicului actual în retrospective precum cea de la Palazzo Reale, o așează printre marile nume ale secolului

XX valorizându-i spiritul de ființă liberă care a „feminizat”

Suprarealismul și mutând povestea pe rolul femeii inițiatoare şi militante. În definitiv, Leonora Carrington a ales să sfideze normele, a traversat războiul, spaimele unei lumi în haos și a creat un univers care continuă să fascineze și să provoace:

„Nu știu dacă sunt femeie, ființă umană sau pictoriță: poate că sunt toate aceste lucruri deodată”.

Leonora Carrington Autoportret (Hanul calului de zori)

Leonora Carrington The Giantess

Leonora Carrington La mula

ALeXANDrU criSTeA

„Este un proces care te trece prin toate stările pământului”

Cristea Alexandru este un artist tatuator din Brașov, cunoscut pentru felul în care transformă poveștile oamenilor în artă permanentă, „scrisă cu acul pe piele”. La doar 25 de ani, îmbină pasiunea pentru arta vizuală cu interesul profund pentru psihologia umană. În afara activității sale creative din studio, Alexandru își dedică timpul înțelegerii complexității minții, fiind student în anul II la Facultatea de Psihologie.

Cum a început povestea ta cu arta tatuajelor? A fost o alegere spontană sau ceva planificat în timp?

Povestea mea în domeniul tatuajelor a început propriuzis în urmă cu doi ani, când am început să lucrez ca manager într-un studio bun de tatuaje din oraș, unde am înțeles acest business de la A la Z. Văzând cât de excelentă poate fi această meserie de tatuator, m-am îndrăgostit instant și am știut că pentru asta sunt făcut. După doar 4–5 luni am dat la schimb acest rol de manager pentru a deveni ucenic, moment în care am început să înțeleg cât de frumos și complex poate fi să tatuezi pe cineva. Este un proces care te trece prin toate stările pământului și cred că fix de asta m-a atras atât de mult: este un subiect interminabil care te face să fii prezent și să evoluezi constant. Nu am putut niciodată să fac ceva ce să nu fie autentic, iar prin

această meserie am reușit să fiu autentic prin autenticitatea fiecărui client și a poveștii sale. Ulterior, după aproape un an de ucenicie, am decis că este cazul să fiu mai mult și am schimbat câteva studiouri pentru a lucra pe cont propriu. A fost o perioadă care mi-a adus foarte multe cunoștințe și beneficii, dar am simțit nevoia de a crea un loc special, unde calitatea experienței și calitatea tatuajului să fie la același nivel.

Așa că am deschis InX Studio, cel mai nou studio de tatuaje din Brașov, unde igiena strictă întâlnește excelența execuției și a experienței tale ca și client, ca să rămâi pe viață cu o piesă de artă pe placul tău.

Ai o formare artistică în sens clasic sau ai învățat din practică? Cum ți-ai defini stilul personal ca tattoo artist?

De mic copil desenez și pictez; mereu am avut pasiunea de a crea. Am făcut cursuri și meditații în direcția asta, iar la finalul liceului am intrat la Facultatea de Arhitectură din București, pe care însă am înghețat-o pentru a-mi urma cu adevărat pasiunea. Nu pot spune momentan că am creat acel „stil al meu”. Lucrez în aproape toate stilurile posibile, dar pot spune că ador să combin elemente realistice și suprarealistice cu diferite forme abstracte și arhitecturale care să completeze anatomia corpului.

Ce înseamnă pentru tine un „tatuaj reușit”? E doar tehnic sau și emoțional?

Un tatuaj reușit se vede în ochii clientului la final, când se uită în oglindă și își regăsește povestea în el. Nu este totul despre execuție — deși ea trebuie făcută bine — dar de cele mai multe ori suntem un intermediar pentru clienții noștri, pentru a-și pune gândurile și emoțiile pe foaie.

Cum reușești să transformi o idee vagă a clientului într-o operă de artă personală?

Cea mai vagă idee este mai mult decât suficient ca să avem un punct de pornire pentru design. La fel ca la psiholog, există un set de întrebări care te ajută să înțelegi subiectul din fața ta, iar aici intervine arta de a ghida clientul către ceea ce își dorește sau are nevoie. Vino așa cum ești, orice este posibil!

Ai vreo poveste de client care ți-a rămas în minte?

Am, însă nu e etic din partea mea să divulg poveștile

clienților. O sesiune de tatuat durează destul de mult, timp în care oamenii se deschid, se simt în siguranță și vulnerabili, iar asta ne face pe noi, ca artiști, să aflăm și ce vrem, și ce nu vrem.

Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?

Cele mai mari provocări din meseria noastră cred că sunt cover-up-urile. Este în primul rând tehnic foarte complicat să acoperi bine un tatuaj (mai ales dacă este mult negru), dar adevărata provocare este bagajul emoțional cu care vine acel client, nefiind mulțumit de ceea ce are deja tatuat. Aici este linia fină dintre procedura complexă și gestionarea emoției clientului.

Care este partea preferată a procesului: schițarea, tatuarea propriu-zisă, reacția clientului?

Partea mea preferată este proiectarea — acolo pot fi

la maximum de creativ. Iar reacția clientului când își vede proiectul pe piele și este fericit este neprețuită.

Ce sfaturi ai pentru cineva care își face primul tatuaj?

Dacă este primul tău tatuaj, vino în primul rând așa cum ești. Desigur, mâncat, hidratat și odihnit, dar emoțiile sunt firești — ele arată cât de mult contează tatuajul pentru tine. Ești pe mâini bune, de restul mă ocup eu.

Ce obstacole ai întâmpinat în parcursul tău ca tattoo artist și cum le-ai depășit?

Obstacolul pe care l-am întâmpinat și pe care îl văd la mulți artiști este subiectivitatea exagerată în privința tatuajului. Nu este despre mine și ce pot eu să fac; este despre ceea ce își dorește clientul și cum îl pot ajuta să ajungă la cea mai optimă variantă pentru el, ca să se simtă împlinit cu tatuajul său.

Cum vezi evoluția industriei de tatuaje în România? Ce s-a schimbat în ultimii ani?

Văd o evoluție enormă, constantă. Aud tot mai mulți oameni care vor să fie tatuatori, văd cum aceștia încep să arate și cine sunt, nu doar ce pot să facă. Simt că, ușor-ușor, creăm și acea comunitate care se ajută și împarte cunoștințe pentru a evolua. Cu siguranță avem nevoie de mai multă informație și entertainment pentru clienți, ca să vadă această industrie exact pentru ceea ce este și să lăsăm în urmă vechile preconcepții.

DiALOGUri FĂrĂ NOTe

FRANCESCA TANDOI “Este important să ai niște eroi și niște visuri, nu doar în muzică”

Capitolul Muzică este susținut de reTrOSPecTiVĂ

Electromures

De la Elvis până la Christopher Lee: 80 de ani de cântece de Crăciun

Colinde de Crăciun (ne)cunoscute

În fiecare decembrie, lumea întreagă apasă pe repeat aceleași colinde, fie că este vorba despre ceva de la Wham! sau Mariah Carey. Există totuși multe alte piese care captează magia sărbătorilor și merită descoperite, iar celor care își doresc să descopere ceva nou în sezonul rece le propun un playlist cu melodii de Crăciun mai puțin cunoscute.

Povestea uneia dintre celebrele piese dedicate Crăciunului începe în anii ’60, când Stevie Wonder lansa What Christmas Means to Me, piesă pe care sigur aţi auzit-o deja, măcar o dată, la radio. Poate că nu a trecut încă prin playlist-ul tău reinterpretarea melodiei de către John Legend, din 2018. An când artistul a lansat și Bring Me Love, o piesă originală care păstrează același optimism precum melodia lui Stevie Wonder. Tot în anii ’60, Marvin Gaye lansa Purple Snowflakes, o piesă aproape uitată acum din listele de redescoperiri sezoniere, dar care este perfectă pentru nopțile liniștite de decembrie, fiind genul de melodie pe care o descoperi din întâmplare și apoi te întrebi cum de nu ai ascultat-o până acum. La fel este şi

I’ve Got

My Love to Keep Me Warm, în intrpretarea Ellei Fitzgerald, un cântec perfect pentru cinele lungi alături de prieteni apropiați, ce ne reaminteşte că Jazz-ul a avut mereu o relație specială cu sezonul festiv.

anii

și putem vedea luminițele orașului. După 2000 a venit un val de melodii de Crăciun minimaliste, intime, create din dorința de a reinventa spiritul sărbătorilor pentru generațiile noi. Winter Song, de Sara Bareilles și Ingrid Michaelson, este poate cea mai frumoasă piesă despre vulnerabilitate, dor și speranță din repertoriul modern al sărbătorilor, care nu vorbește despre zăpadă sau luminițe, ci despre emoțiile reale care vin la pachet cu finalul de an.

Zona Pop are și ea surprizele ei. Katy Perry a lansat Cozy Little Christmas, o piesă dinamică și festivă, dar care, fără un push masiv, nu a atins popularitatea marilor colinde. Cu toate acestea, e o doză de energie care poate ridica moralul oricărei dimineți de decembrie. Și pentru că nu putem vorbi despre piese „mai puțin cunoscute”

fără a include și câteva reinterpretări moderne, merită să menționăm Like It’s Christmas de Jonas Brothers, o melodie simplă, ideală pentru playlisturile de petrecere.

În anii ’90, artiștii de muzică Indie au început să experimenteze cu piesele de iarnă, iar Snowfall, de Ingrid Michaelson, aduce o atmosferă cinematică, numai bună pentru o seară în care ninge afară

bună pentru o seară în care ninge afară

It’s Christmas cine știe, unele dintre ele vor completa melodiile pe care le ascultăm pe Katy Perry

Fie că ne dorim muzică pentru seri liniștite sau pregătim o listă pentru o seară festivă cu prietenii, aceste cântece ne oferă o alternativă la colindele clasice din această perioadă şi poate, cine știe, unele dintre ele vor completa melodiile pe care le ascultăm pe repeat.

Mischa blanos, la evenimentul care

celebrează Premiile Nobel în Stockholm

Într-o neașteptată sincronizare cu lansarea noului său album, Take Control, în care ne vorbeşte despre reziliență și unitate

într-o lume care pulsează de tensiune, Mischa Blanos, pianistul care trăiește între două lumi, sala de concert și scena de club, semnează și coloana sonoră a unui proiect artistic inedit, Pro Pace, prezentat anul acesta în cadrul Nobel Week Lights, la Stockholm.

În fiecare decembrie, metropola suedeză devine gazda unuia dintre cele mai vizibile evenimente culturale asociate Premiilor

Nobel: un festival de lumină în care artiști internaționali transformă clădirile emblemă ale orașului în instalații monumentale inspirate de valorile și descoperirile laureaților. În cadrul ediției din acest an, care marchează o premieră pentru România, Mischa Blanos a creat coloana sonoră a instalației de video-mapping Pro Pace, concepută de artistul vizual francez Yann Nguema, un tribut adus laureaților

Premiului Nobel pentru Pace, personalități și organizații care au schimbat lumea prin curaj și reziliență.

Între 6 și 14 decembrie, fațada impunătoarei

Primării din Stockholm va fi transformată întrun spectacol audiovizual dedicat păcii, într-o epocă marcată de conflicte. Muzica

din pian și texturi electronice,

compusă de Mischa conduce emoțional firul vizual: un soundtrack fluid, construit din pian și texturi electronice, care transmite un discurs sonor despre fragilitate și speranță. Pentru audiența internațională, lucrarea este un reper al festivalului din acest an, iar pentru România, o apariție rară și semnificativă

în programul artistic care însoțește cel mai prestigios set de premii din lume.

Comisionarea pentru

OST-ul instalaţiei din cadrul Nobel Week Lights a venit exact când Mischa Blanos încheiase lucrul la noul său LP, Take Control, un disc la granița dintre clasică, jazz și electronică, în care ritmurile devin complet hibride: mult apreciatul baterist Liviu Pop a adus în studioul de înregistrare acel puls cald, uman, care vine din jazz și din experiență, iar bătăile lui se împletesc cu drum machineul şi pianul lui Mischa într-un flux organic, unde analogicul și digitalul respiră împreună. Fuziunea se reflectă și vizual, coperta discului prezentând un detaliu din instalația

Pack Up the Modern Sun de Marius Bercea, o compoziție puternică, în care pânza, lemnul și figurinele din plastic creează o metaforă complementară pentru lumea hibridă din Take Control, un must listen al acestui final de an.

foto © Andrei

C. Radu

Ce ascultăm în luna decembrie

Artiștii legendari ai pop-rock-ului nu numai că nu se gândesc la retragere, dar își împing limitele creative prin materiale discografice noi, pline de vervă și entuziasm. Fie că vorbim despre formații de renume ale rock-ului american sau artiști britanici de legendă, luna decembrie ne aduce LP-uri originale și diverse.

Cheap Trick

All Washed Up

Cel de-al 21-lea material discografic al trupei americane ne prezintă cântece construite cu grijă, însoțite de un entuziasm rămas neschimbat în cei peste 55 de ani de carieră. Desigur, a trecut mult timp de când Cheap Trick umpleau arene de concert cu piese precum Dream

Police sau She’s Tight, însă sub conducerea chitaristului

Rick Nielsen, formația este proaspătă și gata să se ia la trântă cu contemporanii ce abordează același gen al chitarelor electrice. De altfel, All Washed Up nu este un material orientat înspre trecut, ci din contră, îmbrățișează prezentul cu valențe retro, demonstrându-ne că dragostea față de crearea și interpretarea muzicii favorite nu ține cont de vârstă.

Aerosmith & Youngblud

One More Time

Nici Aerosmith nu privesc înspre trecut, căci noul EP al trupei, realizat în colaborare cu Youngblud, senzația alternative rock a momentului, este bizar de actual și ne aduce aminte de cel mai recent material discografic al celor de la Rolling Stones, Hackney Diamonds (2023). Astfel, Steven Tyler și Joe Perry sfidează așteptările vârstei (așa cum o fac de decenii întregi și cei de la Stones), se racordează la noul val al rock starurilor puternic influențate de propriile personalități, iar rezultatul este binevenit: un EP curajos, modern și fredonabil, gata de înfulecat cap-coadă de către fanii dornici de descoperiri discografice inedite.

Elton John & The Devil Wears Prada Original

West End Cast

The Devil Wears Prada: A New Musical

Ultimii ani nu au fost atât de blânzi cu Elton John și relația sa cu musicalurile, mai ales dacă luăm în considerare recepția dezastruoasă a lui Tammy Faye, musicalul de pe Broadway care și-a închis reprezentațiile după doar cinci zile. Cu toate acestea, inspirându-se din cartea lui Lauren Weisberger, Elton revine cu forțe proaspete, dând naștere unui musical cu tente pop, fără a-și părăsi zona de confort. Însoțite de livrări vocale puternice de la Vanessa Williams, Georgie Buckland sau Rhys Whitfield, colecția nu o să ne surprindă, însă este binevenită în discografia unui artist care și-a dedicat viața pianului, costumelor cu diamante și musicalurilor extravagante.

Pianistă, vocalistă şi compozitoare cu un talent excepţional, Francesca Tandoi, considerată una dintre cele captivante artiste din Jazz-ul contemporan european, a contribuit în mod esenţial la a face anul acesta memorabilă experienţa oferită de Braşov Jazz & Blues Festival, într-un line-up jalonat de artiste remarcabile, precum Sari Schorr, Magda ‘Magic’ Piskorczyk sau Sharrie Williams. Cu o carieră construită în doar câțiva ani, Francesca a reușit să cucerească publicul de pe toate continentele şi este prezentă ca invitată pe mai mult 20 de LP-uri, inclusiv patru colaborări cu legendarul saxofonist

Scott Hamilton, dincolo de cele șase albume de autor, printre care For Elvira, Something Blue, When in Rome sau Wind Dance, acesta din urmă inclus în Top 10 albume al revistei nipone Jazz Life. La vremea debutului ei discografic, Monty Alexander a spus: „FRANCESCA TANDOI este o pianistă cu un swing de o eleganță supremă. Vocea ei e rafinată, compozițiile de neuitat, iar aranjamentele de o subtilitate rară.”

“Este important să ai nișteeroișiniștevisuri, nu doar în muzică”

FRANCESCA TANDOI

Francesca, parcursul tău artistic a început cu peste un deceniu petrecut în Olanda, unde ai studiat la Conservatorul Codarts din Rotterdam şi cel Regal din Haga. Te-ai născut şi ai copilărit însă în Roma, care are la rândul său o şcoală de muzică reputată. Ce te-a determinat să te relochezi?

Stilul ei sofisticat, cu o tehnică impecabilă și o sensibilitate melodică aparte, a impresionat la Brașov, astfel încât nu puteam rata şansa unui dialog cu artista care cucereşte prin energie, emoție și farmec italian autentic.

Ei bine, este adevărat că în Italia avem conservatoare bune, dar tradiția acestora în ceea ce priveşte muzica Jazz nu este la fel de lungă, să zicem, ca în alte țări din Europa. Cu mai bine de 15 ani în urmă, când mi-am dat seama că ceea ce-mi doresc este să studiez Jazz-ul, conservatoarele din Italia erau abia la început în zona asta, dar ştiam că există unele foarte bune în Olanda, Franța şi Danemarca. Având atunci în Olanda niște prieteni care trăiau deja de ceva timp acolo şi erau foarte mulţumiţi de experiență, m-am gândit: ‘De ce nu? Hai să încerc şi eu.’. Mă refer aici mai ales la experiența de viață în ansamblul său, pentru că, pe vremea aceea, a urma acolo cursurile de la Conservator era mult mai accesibil din punct de vedere financiar, în comparație cu alte școli, deoarece era o școală publică şi, în plus, nu eram obligată

foto © Paolo Grillo

să învăț neerlandeza, fiindcă mi se dădea posibilitatea să studiez în engleză, iar asta, evident, mi-a fost extraordinar de util. Din acest cumul de motive, mutarea mi s-a părut iniţial o idee bună şi, după aceea, odată cu trecerea timpului, nu au apărut motive care să mă facă să-mi regret decizia.

De fapt, cum ai ajuns pe calea Jazz-ului? În fond, având un asemenea talent interpretativ, ai fi putut fi atrasă la fel de bine de forme de expresie muzicală...

În realitate, lucrurile au stat foarte simplu, pentru că Jazz-ul a fost prima mea dragoste chiar de dinainte ca eu să încep să cânt. O să-ţi povestesc o întâmplare, care, probabil, ţi se va părea greu de crezut, dar este adevarată. Când aveam vreo 5 sau 6 ani, mă jucam cu butoanele de la un mic radio pe care îl aveam prin casă şi tot schimbam posturile, până când am dat peste o muzică pe care nu o mai auzisem niciodată, care, de la primele note, m-a hipnotizat complet. Mi s-a părut nemaipomenit de frumoasă şi de inspiratoare, iar gândul meu a fost, bineînţeles, ‘Ce fel de muzică e asta?’. Repet, eram doar o copiliţă de cinci ani. Curioasă, cu radioul în braţe, m-am dus la mama cu întrebarea asta, iar ea, ezitând, mi-a răspuns:

‘Cred că e Jazz’, fiindcă niciunul dintre ai mei nu erau deloc pasionați de genul ăsta de muzică. Atunci i-am spus hotărâtă: ‘Mamă, vreau să devin pianistă de Jazz!’, iar ea, evident, a început să râdă. [...]

Cum au evoluat preferinţele tale pentru diversele exprimări din Jazz? Spuneai, de exemplu, că iubești muzica lui Keith Jarrett, dar ceea ce cânţi ajunge să şi reflecte acest tip de apropiere?

Într-adevăr, nu întotdeauna ceea ce m-a pasionat sau influențat pe parcursul timpului s-a manifestat cu adevărat în piesele pe care le-am compus, iar Keith Jarrett e relevant ca exemplu. Probabil, a fost primul artist de anvergură pe care l-am ascultat cu o mai mare atenție, pentru că, atunci când aveam 20 de ani, Jarrett era extrem de popular în lumea iubitorilor de Jazz, așa că am fost expusă aproape inevitabil la unele dintre compoziţiile sale și l-am văzut performând şi în mai multe concerte. Artiștii care m-au inspirat sunt însă mult mai mulţi, iar eu am încercat să iau câte puțin din fiecare, chiar dacă unii melomani sunt de părere că în modul meu de a cânta se simte mai ales influența lui Oscar Peterson, dar aceste repere sunt, poate, mai greu detectabile în ceea ce arăt oamenilor pe rețelele de socializare, unde, de obicei, pun accentul pe tehnica mea rapidă de interpretare. Social media a devenit în zilele noastre un mediu de lucru pentru orice artist, însă numai venind la concerte şi trăind experienţa pe viu poţi sesiza varietatea şi multitudinea de nuanțe care ar putea eventual trimite la diferite influențe, precum Keith Jarrett, Chick Corea sau Bill Evans. [...] www.zilesinopti.ro

foto © Florin Ghioca

foto © Paolo Grillo

De la Elvis până la Christopher Lee:

80 de ani de cântece de Crăciun

Suntem în 1967, iar Elvis se află la finalul unui deceniu petrecut realizând filme de calitate îndoielnică la Hollywood. În timp ce întreaga țară se scaldă în estetici hippie, iar contemporani precum The Beatles sau Jimi Hendrix extind limitele muzicii rock prin experimente curajoase în studioul de înregistrări, Presley tocmai ce termină de înregistrat Clambake, o piesă despre felul de mâncare favorit al cetățenilor din statul american New England. După zece ani în care acesta a interpretat roluri previzibile, înconjurat de femei

Oricât de nebunească ar părea, ideea lui Tom Parker de a îmbrăca cel mai mare sex simbol al vremurilor în hainele faimosului personaj din Laponia nu este una atât de nefirească. În 1957, Elvis lansa Elvis’ Christmas Album, unul dintre cele mai bine vândute albume din toate timpurile și, totodată, cel mai bine vândut album de Crăciun din istorie. Îmbinând cântece rock and roll cu imnuri gospel și colinde, Elvis pare că dă naștere unui nou trend al albumelor călduroase, perfecte de

frumoase și cântece bizare, salvarea pare că vine odată cu propunerea managerului Tom Parker: Elvis va reveni pe televizoarele americanilor, îmbrăcat în Moș Crăciun și interpretând colinde, într-un show de televiziune sponsorizat de Singer, faimoșii fabricanți de mașini de cusut. Din fericire, la insistențele regizorului Steve Binder, fostul rege al rock and roll-ului nu își va pune o barbă falsă, ba chiar își va recăpăta influența asupra culturii pop îmbrăcat în haine de piele, în cadrul show-ului denumit ulterior

The ’68 Comeback Special.

ascultat în timpul unor ninsori demne de statul New England. Ce-i drept, cu 15 ani înainte, Bing Crosby lansa single-ul White Christmas, un disc ce s-a vândut în peste 50 de milioane de copii, rămânând și astăzi cel mai bine vândut cântec din istorie. Nici Frank Sinatra nu se lasă mai prejos, căci la finalul anilor ’40, Christmas Songs By Sinatra (1948) devine primul LP de Crăciun lansat vreodată, într-un an în care Philips tocmai ce scotea pe piață discuri ce puteau susține 23 de minute de muzică pe fiecare față.

De atunci și până în prezent, muzica s-a schimbat în fel și chip, însă un lucru pare că a rămas constant: dorința publicului iubitor de muzică pop de a romantiza sărbătoarea ce ne oferă cadouri sub brad, aglomerație în supermarketuri și difuzări continue ale trilogiei Singur Acasă. De altfel, cum ni-l putem imagina pe Kevin fără Brenda Lee cântându-ne Rockin’ Around the Christmas Tree? În plus, pe lângă Home Alone, anii ’90 ne-au oferit și All I Want For Christmas Is You, cântecul interpretat de Mariah Carey care a produs peste 100 de milioane de dolari din drepturi de autor în cei peste 30 de ani de difuzare non-stop la radio și televiziune.

Și totuși, cântecele de Crăciun nu sunt toate ușor de digerat, căci mulți artiști au folosit acest prilej pentru a lansa compoziții curajoase, cu mesaje sociale greu de ignorat. În 1971, John Lennon și Yoko Ono lansează Happy Xmas (War Is Over), un protest la adresa războiului din Vietnam, iar în același an, cantautoarea canadiană Joni Mitchell compune River, un cântec ce aduce în prim-plan propriul zbucium interior, ce contrastează puternic cu atmosfera veselă a lunii decembrie. De altfel, lista de artiști care fie au compus albume de Crăciun, fie s-au aventurat în interpretări proprii ale colindelor este cât se poate de diversă, căci de la Queen și Elton John până la Celine Dion, Justin Bieber și Kylie Minogue, Crăciunul pare să fie atât o sursă de inspirație creativă, cât și o încercare a industriei muzicale de a acapara sonor o sărbătoare a ultra-consumului. În acest context, nu mare ar trebui să ne fie mirarea la auzul veștii că până și ursuzul Bob Dylan a lansat un album de Crăciun în 2009. În interpretarea originală a acestuia, piese precum Little Drummer Boy sau Here Comes

www.zilesinopti.ro

Santa Claus capătă valențe reci și bizare, dând naștere unei estetici aflate la mare distanță de confortul single-urilor lui Presley și Crosby. Desigur, bizareria albumelor de Crăciun nu se oprește aici, căci în 2012, la vârsta de 90 de ani, faimosul actor Christopher Lee lansează A Heavy Metal Christmas (o colecție de prelucrări heavy metal ale colindelor sale preferate), iar în 1969, influenții muzicieni de country și calypso, Chet Atkins și Harry Belafonte, scot pe piață A Christmas with Colonel Sanders, un LP vândut în restaurantele Colonelului de pe teritoriul Statelor Unite. În plus, în 1999, creatorii sitcom-ului South Park înregistrează Mr. Hankey’s Christmas Classics, un material discografic ce conține interpretările extravagante ale cântecelor de Crăciun prezente în episodul cu același nume.

Așadar, fie că ne delectăm cu acordurile de jazz ale lui Frank Sinatra sau Ellei Fitzgerald, fie că îmbrățișăm Crăciunul alături de coverurile lui Bob Dylan, un lucru este cert: pe parcursul ultimilor 80 de ani, industria muzicală s-a asigurat că avem constant coloane sonore care să ne însoțească pe tot parcursul lunii decembrie. Nu ne rămâne decât să le căutam pe platformele de streaming, sau, de ce nu, chiar pe casete și vinil... sau, de ce nu, chiar pe casete și vinil...

POVEȘTI DE SUCCES

ELECTROMUREȘ

Sunetul unei generații, repornit după decenii

Electromureș captează atenția nu doar a pasionaților de sunet retro, ci și a tinerilor conectați la tehnologie. Sub conducerea lui Tiberius Toader, directorul general al ZASS România, Electromureș renaște cu un portofoliu modern: casetofoane cu Bluetooth, pick-up-uri, radiouri și boxe, toate purtând amprenta unui trecut respectat, dar adus în prezent. În acest interviu, am discutat cu Tiberius Toader despre viziunea din spatele acestei relansări strategice: de ce a fost nevoie să recupereze brandul, cum a evoluat produsul iconic al Electromureș și ce urmează pentru acest îndrăgit brand românesc.

Cum a apărut decizia de a relansa marca Electromureş în portofoliul ZASS România? Ce v-a motivat să investiţi în acest brand? Decizia a venit natural, dintr-o combinaţie de respect pentru tradiţia industriei româneşti şi dintr-un sentiment de responsabilitate faţă de un brand care a însemnat enorm pentru generaţii întregi. Electromureș nu a fost doar un producător de aparate audio — a fost un simbol al creativităţii tehnice româneşti. Noi, la ZASS Romania, am văzut potenţialul de a-l readuce la viaţă, dar într-o formă actualizată: cu design retro, dar cu tehnologie de astăzi. Pentru mine, însă, acest proiect are și o componentă personală. Am fost mereu pasionat de muzică, de calitatea sunetului și de tot ceea ce înseamnă universul audio. Așa că relansarea Electromureș nu a fost doar o decizie de business, ci și o întoarcere la un hobby care mă încarcă și mă inspiră.

Și, nu în ultimul rând, există și o componentă profund personală. Tatăl meu a lucrat peste 25 de ani la Electromureș, ca inginer-șef și director tehnic. Am crescut practic în jurul acestui brand. Electromureș era o familie în sine: colegii de muncă deveniseră prieteni de familie, sportul era un mod de viață (fabrica avea multiple arii sportive), iar produsele — adevărate motive de mândrie națională. Să readuci la viaţă un brand care a însoţit atâtea poveşti de familie, seri de ascultat viniluri și emoţii autentice e mai mult decât un proiect profesional — e o bucurie. Motivaţia principală a fost emoţia pe care oamenii o au când aud numele „Electromureş” — o emoţie reală, curată, pe care puţine mărci o mai pot genera în România.

Care e povestea dumneavoastră personală şi a companiei care v-a condus să luaţi acest pas?

După mai bine de trei decenii în antreprenoriat, am învățat că adevărata valoare a unui brand nu stă doar în vânzări, ci în emoția pe care o lasă în urma lui. Am trecut prin toate etapele profesionale — de la campanii tactice la strategii de portofoliu, de la entuziasmul începutului la claritatea maturităţii antreprenoriale. Astăzi știu exact ce vreau să construiesc: branduri care rămân. Bazele companiei ZASS Romania s-au instalat firesc, într-un moment în care obiectivele noastre se aliniau perfect: să aducem pe piaţă produse care spun o poveste, care au identitate și caracter. Proiectul Electromureș a căpătat contur în urmă cu doar doi ani — e acel proiect care îți cere nu doar competență, ci și suflet. Pentru mine, acest pas a fost un fel de confirmare a maturităţii profesionale: am ajuns în punctul în care pot îmbina strategia cu pasiunea, pot face o analiză rece cu emoție sinceră. Din punctul meu de vedere, Electromureș nu e doar o revenire pe piață. E dovada că uneori, ceea ce a fost construit cu grijă merită atenție — iar rolul nostru, al antreprenorilor ajunși la maturitate, e să ne întoarcem către valorile care au contat odinioară și să le transpunem în realitatea de azi — cu respect, viziune și echilibru.

www.zilesinopti.ro

Cum aţi definit gama de produse sub brandul Electromureş?

Am pornit de la esenţa mărcii: sunetul. Gama actuală include radiouri retro, casetofoane portabile, boxe Bluetooth şi pick-up-uri, toate inspirate din designul original al anilor ’70–’90, dar adaptate complet la cerinţele moderne — conexiune wireless (Bluetooth), USB, baterie reîncărcabilă, funcţii smart. Ne dorim ca fiecare produs Electromureş să aibă o „semnătură audio” distinctă şi o poveste în design.

Cum v-aţi asigurat că designul retro corespunde cerinţelor moderne ale consumatorului?

Am pornit de la modele autentice, din arhiva fabricii, dar le-am redesenat împreună cu o echipă internaţională de design industrial. De asemenea, am luat modele existente pe care le-am reinterpretat, rafinat și adaptat conform cerințelor mele de calitate audio și design. Am păstrat liniile iconice — butoanele metalice, cadranele analogice, textura de lemn sau piele — dar am integrat tehnologie actuală: Bluetooth 5.x, port USB pentru citirea fișierelor MP3, WAV, FLAC etc., baterii Li-Ion, conectivitate

AUX. Echilibrul e esenţial: produsul trebuie să trezească o amintire, dar să ofere o experienţă modernă. Nostalgia atrage, dar confortul tehnologic fidelizează.

Cum vedeţi evoluţia brandului Electromureş peste 5–10 ani?

Văd Electromureș ca pe un reper al designului românesc autentic — un brand care îmbină emoția trecutului cu rigoarea și estetica prezentului. În următorul deceniu, ne dorim ca Electromureș să devină sinonim cu expresia „retro-modern audio made in Romania”, un brand respectat pentru identitatea sa și recunoscut pentru calitatea produselor. Visul pe termen lung include showroom-uri proprii, colaborări cu artiști și creatori locali, dar și un mic atelier de producție la Târgu-Mureș — locul în care această poveste a început și unde, peste ani, vrem să se audă din nou sunetul autentic Electromureș.

MADI DIAZ

Între „ciudata credință” și „optimismul fatal”

Cu două decenii în urmă, Madi Diaz, o cantautoare americană în vârstă de doar 19 ani, al cărei tată cânta într-o trupă-tribut Frank Zappa şi îi dăduse primele lecţii de pian când fata era încă la grădiniţă, atrăgea atenţia publicului prin apariţia în filmul documentar Rock School, dedicat celebrei School of Rock al lui Paul Green, iar primii fani şi i-a câştigat în 2007, odată cu albumul de debut produs de ea însăşi, Skin and Bone, rezultat al colaborării cu mentorul său de la Berklee College of Music, chitaristul Kyle Ryan.

De atunci, discografia ei s-a îmbogăţit în mod constant şi consistent, iar Madi Diaz s-a impus drept una dintre cele mai rezonante voci din punct de vedere emoţional de pe scena Indie, ceea ce a transformat-o progresiv într-un subiect de mare interes pentru mainstream, astfel încât nu e de mirare că anul acesta a fost dublu nominalizată la premiile Grammy pentru discul său Weird Faith (2024), la categoria ‘Best Folk Album’ şi pentru piesa Don’t Do Me Good, înregistrată cu Kacey Musgraves, la ‘Best Americana Peformance’.

Această recunoaştere a validat practic formidabilul succes de critică pe care Madi îl dobândise deja cu LP-ul ei din 2021, History of a Feeling (Pitchfork, de exemplu, lăuda “stilul de indie rock minimalist și deseori volatil, în pas cu noul lirism” al artistei), care era primul după o pauză de studio ce a urmat albumului Phantom din 2014 şi care, dacă facem abstracţie de OST-urile unor jocuri video sau ale unor seriale TV, precum Grey’s Anatomy şi iZombie, nu a fost întreruptă decât de un EP menit să ne transmită că.. It’s Okay to be Alone. Iată că la doar câteva luni după acel proces de vindecare personală pe care îl reflectă Weird Faith, Madi Diaz vine cu un nou disc, la fel de sincer în modul în care îi expune vulnerabilităţile sufleteşti, Fatal Optimism, lansat în această toamnă, dar diferit ca factură prin faptul că anxietatea este înlocuită cu speranţa.

Remarcabila capacitate a lui Madi Diaz de a jongla cu frazele melodice face ca muzica ei să-şi conserve mereu autenticitatea, indiferent că alege incursiunile dinspre Indie Rock în zone Pop, Country sau Folk, iar în Fatal Optimism îşi asumă fricile şi incertitudinile, în loc să fugă de acestea, fără însă a avea pretenţia că surprinde sensul a tot ce i se întâmplă într-o lume întoarsă pe dos. Mostră de căutare a identităţii la apusul unei relaţii îndelungate, despuiată de brizbrizuri instrumentale sau metaforizări eliptice, albumul se relevă ca o viziune personală asupra condiţiei umane, spusă cu o căldură care îl face unul dintre cele mai reuşite produse discografice ale acestui final de an.

foto

© Allister Ann

„The

TPianul și bateria împing totul înainte,

igran Hamasyan are cu ce să ne atingă. O tehnică incredibilă, emoție estică bine calibrată în muzica vestului și un vocabular care cuprinde cam totul între originile armenești și sunetele secolului XXI. Mi-a plăcut întotdeuna, uneori m-a plictisit, însă, de data aceasta, m-a uluit, mi-a aburit ochelarii și m-a ținut blocat timp de o oră şi jumătate. „The Bird Of A Thousand Voices” este o epopee, un „roller coaster” în care melodia trăiește prin ritmuri complexe și intense, riff-uri abrupte și tempo galopant. Nu apuci să faci altceva în timp ce asculți, dar apoi ești mulțumit de experiența trăită, o experiență rară într-un peisaj definit de jazz, dar dominat de o privire lungă spre viitor. La un moment dat, am avut impresia că ascult un album de „prog”. Pianul și bateria împing totul înainte, dar cât de frumos intervin vocile și toate celelalte culori. Tigran e departe!

Tigran Hamasyan

Bird Of A Thousand Voices”

TEXT DE ŞTEFAN CHIRIŢESCU

GUrmAND

HORIA GHIBUȚIU

Ce mâncăm în 2026

Cele mai

Capitolul Eat & Drink

este susținut de

Pe GUSTUL NOSTrU

COSMIN DRAGOMIR

Epopeea salatei boeuf

băute vinuri roșii din lume... o

călătorie

relaxată printre aromele care au cucerit planeta

Nu e de mirare că unele vinuri au devenit adevărați ambasadori ai convivialității: le găsești peste tot, trecând granițe, mode, epoci și stiluri. Hai să facem împreună un tur prietenos al celor mai populare vinuri roșii din lume, explicate așa cum îmi place mie: simplu, limpede și cu bucurie.

cabernet Sauvignon. Regele neîncoronat al vinurilor roșii

Dacă ar exista o monarhie în lumea vinului, Cabernet Sauvignon ar fi suveranul. Născut în

Bordeaux, a călătorit în toată lumea cu o încredere de invidiat: îl găsești în Chile, California, Italia, Africa de Sud, Australia, practic oriunde oameni ambițioși au plantat vie. Ce-l face atât de iubit?

Structura lui serioasă, taninurile ferme și aromele clare de coacăze negre, vișine, uneori cedru sau tutun. E un vin cu coloană vertebrală, dar accesibil, prietenos dacă îl alegi din zone precum Valea

Maipo din Chile. Dacă vrei să înțelegi de ce lumea îl adoră, începe de acolo.

merlot. Gentleman-ul cu maniere impecabile

La polul opus față de energia Cabernetului, Merlot vine ca un prieten calm care te ascultă înainte să vorbească. Rotund, catifelat, plin de prune coapte și ciocolată, Merlot e vinul la care ajung mulți oameni când vor ceva plăcut, ușor de înțeles și de băut. În România, mai ales în Dealu Mare, soiul are o expresie surprinzător de seducătoare. Îți arată cât de bine știu românii să facă vinuri elegante.

Pinot Noir. Diva sensibilă și fermecătoare

Pinot Noir este, fără exagerare, unul dintre cei mai dificili struguri ai planetei. Pretențios în vie,

capricios în cramă, dar extraordinar în pahar. Finețe pură. Aromele lui? Zmeură, trandafiri, vișine și o notă subtilă, pământie, care îl face irezistibil pentru romantici. Burgundia este casa lui spirituală, dar dacă vrei să înțelegi cât de frumos poate cânta acest soi în lumea nouă, încearcă un Pinot Noir din Noua Zeelandă, Central Otago. E ca o poezie rece și limpede.

malbec. forța din Anzi Născut în Franța, dar dus la perfecțiune în Argentina, Malbec este vinul robust care te întâmpină cu un zâmbet larg. În Mendoza, unde viile cresc la altitudini mari, Malbecul capătă suculență și profunzime: mure, prune, condimente, uneori o tușă discretă de fum. Este vinul ideal pentru grătare și seri lungi cu prieteni. Luján de Cuyo e locul unde acest soi strălucește cel mai constant.

Asta este o parte din harta mea a celor mai populare vinuri roșii de pe planetă: diversă, aromată, plină de povești și de oameni. Fiecare vin vorbește despre locul de unde vine, despre mâinile care l-au lucrat, despre cultura care l-a crescut. Important nu este unde începi traseul, ci să te bucuri de drum. Lumea vinului nu e despre grabă, e despre descoperire, împărtășire și plăcerea de a ridica un pahar cu cei dragi.

Ce mâncăm în 2026

Anul viitor, farfuriile ni se vor umple cu mâncare ce va combina dulcele cu picantul

Cuvântul de ordine al tendințelor

alimentare care ne pândesc după colț e unul compus: „swicy”, adică o combinație între „sweet” și „spicy”, savuroasa asociere de dulce cu note picante, acre. În fiecare an, iau în serios eforturile industriei alimentare de a se reinventa, de a-și bate capul să scornească denumiri pentru combinații ce par ca nuca-n perete. Le respect, le consemnez, dar asta nu mă împiedică să mă amuz când constat că, de fapt, ni se servește aceeași Mărie cu o altă pălărie sau când se sare calul în privința previziunilor - de pildă, industria estimează că anul viitor vom privi mâncarea ca pe o formă de încântare, ca răspuns la vremurile apăsate pe care le trăim. Nu poate fi departe ziua în care ni se va spune că mâncarea va fi o modalitate de recompensă, ceea ce ne va transforma în câinii noștri de companie în perioada dresajului.

Tendințele gastronomice ale anului 2026 nu-mi vor scoate din farfuria de weekend suculenta tartă cu somon afumat, însă merită luate în seamă. Spre exemplu, această nouă fiță, numită „swicy”. Ca unul care a crescut cu specificul culinar unguresc, combinând dulcele cu săratul și cu picantul, nu pot decât să surâd la auzul acestei tendințe: cine a mâncat,va mai mânca în mod cert la fel, cine nu, poate încerca. În fond, nu știi de unde sare iepurele și ce preparat va avea o ascensiune fulgerătoare precum ciocolata Dubai. Potrivit specialiștilor citați de presa internațională, 2026 ne va alinia hrana la o tendință experiențială, scuze că sună

a prezentare corporatistă. Invariabil, o să mai mâncăm, însă mult mai pretențioși cu experiența senzorială, care va avea drept fanioane elemente de noutate ce se vor baza mai ales pe arome fermentate, note afumate și sărate în combinație cu dulcele ca stimul - mersi, și mama punea o lingură de zahăr în zeama ardeilor umpluți și nu se mai lăuda atâta!

Conform unui studiu exhaustiv realizat de Dana Cvetan într-un articol pentru Institute of Food Technologists, 2026 va fi un an de revelație culinară. „Gândiți-vă la piper negru în gem, rozmarin în biscuiți, sumac în limonadă sau sos de pește în caramel”, ne îndeamnă cercetătorul culinar Ali Bouzari în materialul citat, care ne oferă o imagine rotundă: „Tendința «swicy» (dulce + picant) continuă, acum cu profiluri stratificate. Shannon O’Shields, vicepreședinte de marketing la Rubix Foods, raportează o cerere crescândă pentru «picant cu note fructate» –fructe tropicale și citrice precum mango, guava, fructul dragonului, ananas și yuzu combinate cu picantul complex al ardeilor jalapeno, habanero și chipotle. Rob Corliss, bucătar și proprietar al companiei de consultanță culinară ATE (All Things Epicurean), adaugă că siropurile de curmale și sorg, marmeladele, melasa de rodie și varietățile de miere cu gust puternic, precum mierea de hrișcă, adaugă o dulceață mai complexă, în timp ce elementele picante inovatoare, precum harissa, gochujang, ardeiul iute calabrez și ardeiul iute Aleppo, duc swicy la un nivel superior”. Poftă bună, prieteni!

6 restaurante din România unde poți savura o porție de sarmale ca la mama acasă

Sarmalele sunt mai mult decât un preparat tradițional - sunt o bucată de istorie gastronomică, un simbol al meselor în familie și al sărbătorilor românești. Fie că sunt gătite în foi de varză sau de viță, cu carne sau în varianta de post, sarmalele rămân un fel de mâncare definitoriu pentru cultura culinară românească. Dacă ai poftă de o farfurie de sarmale bine făcute și vrei să le încerci în diferite orașe ale țării, iată șase localuri unde o poți face.

București Lacrimi și S nți

 Șepcari 16

 0725.558.286

În inima centrului vechi, Lacrimi și Sfinți este locul unde gastronomia românească tradițională se împletește cu o atmosferă boemă și caldă. Sarmalele lor sunt inspirate din rețete vechi, reinterpretate cu grijă pentru ingrediente curate, locale.

Brașov La Ceaun

 Michael Weiss 27

Dacă ai colindat străduțele pitorești ale centrului vechi din Brașov, La Ceaun este locul perfect unde să te încălzești. Aici găsești sarmale ca la bunica, servite deseori alături de un pahar de vin fiert sau chiar o țuică fiartă, pentru un „agent termic” cu adevărat eficient.

Cluj Roata

 Alexandru Ciurea 6

 0264.592.022

Iași Casa Bolta Rece

 Str. Rece 10

 0232.212.255

Un loc cu o poveste impresionantă, Casa Bolta Rece este menționată documentar încă din 1786. Este un adevărat monument cultural, vizitat de-a lungul timpului de marii clasici Mihai Eminescu și Ion Creangă, precum și de membrii Junimii. Aici găsești mâncare tradițională în cea mai pură formă, iar sarmalele sunt un „must try”.

Timișoara Restaurant Nora

 Dâmbovița 40

 0256.218.204

Restaurant Nora duce tradiția la un alt nivel. Sarmăluțele lor în foi de varză, servite cu mămăligă și costiță crocantă, sunt o adevărată explozie de arome românești. Este genul de preparat care te face să te simți „acasă”, indiferent cât de departe ești.

Roata este locul potrivit pentru cei care își doresc mâncare românească autentică, fără pretenții moderne și fără prețuri exagerate. Localnicii îl apreciază pentru sinceritatea gustului, iar turiștii se întorc mereu încântați. Sarmalele de aici sunt simple, gustoase și sățioase, exact cum trebuie.

Constanța La Ana și Ion

 Bulevardul Tomis 17

 0725.161.758

Dacă ajungi la malul mării și te ia pofta de ceva tradițional, La Ana și Ion este alegerea perfectă. În meniul lor de iarnă găsești sarmale și multe alte bunătăți românești, ideale după o plimbare pe faleză în aerul rece de sezon.

calendarul are prea puține zile în Decembrie!

În seara zilei de 25 Noiembrie, juriul

Horeca Awards a dat verdictul: în 2025, Stâna Turistică Sergiana ocupă primul loc în Topul Naţional, la categoria

Cel Mai Bun Restaurant Cu Specific Românesc Tradiţional! Dimineaţa, echipele din toate restaurantele

Sergiana Horeca au început ziua felicitându-şi colegii de la Stână. Li s-au atăturat repede voci din întreg

Grupul, apoi colaboratori, clienţi...

Lumea aflase şi reacţiona, iar asta ne-a umplut zilele următoare de bucurie.

Această clasare excepţională este rezultatul unei evoluţii ieşite din comun, dacă ne gândim că Stâna a pornit la drum în 2019, a suportat apoi – ca întreaga industrie a ospitalităţii! – reculul datorat pandemiei, pentru ca din 2021 să revină într-un ritm accelerat pe un traseu ascendent. Aşa a venit prima nominalizare, apoi, în 2023,

Premiul Special al Publicului, pentru ca anul trecut restaurantul să urce pentru prima dată pe podium, ocupând locul 2. Remarcam atunci că acea poziţie însemna de fapt că Stâna era Campioana Provinciei! Până atunci locul 1 revenise în mod tradiţional restaurantelor bucureştene. În acest context, performanţa din 2025 reprezintă o premieră naţională absolută: pentru prima dată în istoria topurilor Food & Bar şi Horeca Awards, un restaurant din provincie ocupă locul întâi la categoria Cel Mai Bun Restaurant Cu Specific Românesc Tradiţional. Încă odată felicitări colegilor de la Stână şi mulţumiri partenerilor, furnizorilor şi oaspeţilor care ne trec pragul şi sunt mulţumiţi de prestaţia noastră. În acest context lansăm o invitaţie – promisiune de Decembrie: Ignat şi Sărbători cu Bunătăţuri, ca la Stână, e greu să găsiţi altundeva!

Am zis Decembrie? Atunci e musai să vorbim despre OPERAŢIUNEA DECEMBRIE! În tot ce înseamnă Sergiana Horeca, anul ăsta Calendarul e plin de Concursuri şi Campanii Promoţionale, cu Premii, Cadouri şi Reduceri. Asta ne-a făcut să reunim totul într-o campanie maraton numită – aţi ghicit! – OPERAŢIUNEA DECEMBRIE. Următorul moment îi va aparţine lui Moş Nicolae.

Târgul de Crăciun, n-ar fi aievea fără

Bunătăţuri şi Sergiana! Ne-am instalat, totul funcţionează, aşa că ne vom întâlni şi în Târgul din Piaţa Sfatului. Nu va trebuii să ne căutaţi prea mult, iar când veţi găsi Căsuţa Sergiana, dintr-odată veţi ajunge-n Lumea Bunătăţurilor!

Pită cu Unsoare, Jumeri, Sarmale şi Cârnaţuri, Beuturi Calde... şi câte şi mai câte, toate bune şi gustoase! Iar de căutaţi minuni, tot la noi găsiţi Ciocolata cu Jumări!

SERGIANA & ZILE ȘI

El, împreună cu Sergiana, Kandia şi

DeToys, a pregătit cadouri pentru copii, prichindei şi voinicei, care vor fi distribiuite în restaurantele Sergiana Horeca. Ce şi cum, dar şi când, aflaţi din prezentarea Operaţiunii

Decembrie, iar pentru că momentele campaniei se succed cu repeziciune, e bine să scanaţi codul alăturat şi să consultaţi calendarul şi descrierea fiecărei acţiuni.

Noi vom actualiza materialul informativ în fiecare săptămână şi, credeţi-ne pe cuvânt, veţi găsi noutăţi de fiecare dată. Un detaliu de final: Operaţiunea Decembrie va dura cam 50 de zile, a început în

Noiembrie, iar finalul va fi în Ianuarie, pe la Bobotează!

Campania care va sărbători

5 Ani de Sdelivery şi ofertele speciale pentru Masa de Crăciun

şi cea de Revelion vor contura momentele care revin platformei de comenzi

Sdelivery. Veţi fi la curent cu toate dacă veţi urmări programul Operaţiunii Decembrie pe www.sergiana.ro –acolo unde vă conduce QR codul de mai sus – şi pe paginile de social media ale restaurantelor Sergiana Horeca. Pe surse circulă zvonul că însuşi Moş Crăciun va comanda Cina din Ajun la Sdelivery. Momentan are câteva mici probleme, nu s-a hotărât asupra meniului. Deh, Bunătăţuri sunt Multe şi Tentaţiile-s Mari!...

O ştire de ULTIMA ORĂ ne schimbă finalul! Agenţia Brandberry şi publicaţia FWD Braşov au dat publicităţii rezultatele sondajului care stabileşte în fiecare an Top 100 Cele Mai Iubite Branduri Braşovene: SERGIANA ESTE DIN NOU PE PRIMUL LOC, ne-am păstrat poziţia pe care ne-a clasat încă din 2017 votul braşovenilor! De atunci, acest TOP a devenit cadoul care ne bucură cel mai tare înainte de Crăciun! Vă mulţumim tuturor şi vă dorim Ani Mulţi, cu Sănătate şi Bucurii!

Epopeea salatei boeuf

Cum nici pe asta nu a inventat-o mama lui Decebal în bucătăria spațioasă din laboratorul din Bucegi, există o trasabilitate clară a salatei boeuf până a ajuns să fie recunoscută ca rețetă tradițională mioritică. Spun tradițională, pentru că se face cu frecvență de mai mult de trei generații. Ea se trage din salata Olivier via salata rusească. Lucien Olivier a fost un bucătar belgian care a făcut carieră în Rusia țaristă. Istoricii spun că, prima dată, salata Olivier a fost pregătită în 1860, la restaurantul Hermitage din Moscova, unde belgianul gătea.

Salata, a cărei rețetă a fost mult timp un secret bine păstrat, conținea, printre altele: ieruncă, limbă de vițel, cozi de raci, rață afumată, caviar, salată verde. Unele versiuni vorbesc și despre vânat. E posibil ca rețeta să se fi schimbat sezonier. Sosul care le lega era un tip de maioneză făcută cu vin, muștar, ulei de măsline provensal.  La începutul secolului trecut, unul dintre ucenicii lui Olivier, Ivan Ivanov, a tras cu ochiul la ingredientele celebrului sos și a făcut câteva presupuneri rezonabile în ceea ce privește compoziția. Ulterior, Ivanov a vândut drepturile pe rețetă mai multor edituri și astfel a început popularizarea preparatului.

La noi, una dintre cele mai vechi rețete apare în Cartea de bucate semnată de A. Petrini, în 1928:

„Se face din resturi de rasol sau friptură; se taie carnea mărunt, se fierb cartofi, puțin morcov, fasole verde și mazăre verde. Toate acestea, cartofii și morcovii, un castravete din oțet, tăiați și se amestecă cu carnea pe o farfurie, se pune sare și piper, se toarnă puțin oțet, untdelemn și o lingură de muștar; se face un sos de maioneză, din care se pune și în carne o lingură sau două. Carnea amestecată cu zarzavatul se așază frumos în piramidă pe farfurie. Se toarnă deasupra sosul și se garnisește împrejur cu castraveți mici din oțet tăiați mărunt; cu albușul unui ou tocat, cu morcov tocat. Cu sfeclă din salată și cu foi de salată verde sau de pătrunjel”.

Cea mai veche rețetă publicată până în prezent a apărut în revista rusă Наша пища (Nașa pișcea –Bucătăria noastră) nr. 6, din 31 martie 1894. Aici se afirmă că se servea cu „sos mogul” sau „sos kabul” (similar cu sosul Worcestershire). Unele variante ulterioare au înlocuit acest sos cu cel de soia.  Fasolea verde și mazărea rămân constante în toate rețetele publicate ulterior, inclusiv în salata rusească a Sandei Marin. În volumul Noutăți gospodărești, de Elisabeta Ciortan și Xenia Nicolau, găsim o altă rețetă mai permisivă și versatilă: „Salata Beouf se prepară la fel ca salata rusească, la care se adaugă carne de pasăre, vacă sau pește. Andivele și salata verde să nu lipsească. Cine poate, adaugă homari”.

Ce bem în 2026

O explorare a tendințelor fluide care ne așteaptă în paharele pe care le vom goli anul viitor

Arome retro, dar și inedite, ingrediente neconvenționale, creații hibride, texturi provocatoare, gusturi ce combină dulcele cu picantul, experiențe senzoriale - cam asta ne promite 2026 în materie de tendințe ale industriei globale de băuturi. Firește, sunt repere ale culturii urbane, bazate pe ieșit din casă și pe socializare, nu afectează ce depozitează omul obișnuit în pivnițe și cămări, adică băuturi care-și urmează prepararea și consumul sezonier și nu-și potrivesc ceasul biologic după mode orășene care vin și țin puțin.

De la mocktailuri cu care nu te poți îmbăta până la spirtoase regionale ridicate la rangul de lux, 2026 va fi un an cu băutură eclectică, așa cum se spune pe Instagram. Va crește ponderea băuturilor fără alcool și cu conținut redus de alcool. Toate cu accent pe sănătate, natural, bazat pe plante, durabil. Vom bea, de fapt, medicamente lichide cu ceea ce se numește în prezent ingrediente funcționale. Dacă ne va veni să mai ciocnim e o altă discuție, cert e că 2026 va privilegia băuturi infuzate cu ingrediente ca electroliți pentru hidratare, probiotice pentru sănătatea intestinului, tot soiul de adaptogeni și de proteine vegetale. După ce am examinat omenește, prin documentare clasică, fără ajutorul Inteligenței Artificiale, nenumărate surse pentru ce va face furori anul viitor în materie de băuturi, aș face o comparație cu manualele de literatură de pe vremea mea - exista o materie „sănătoasă”, impusă de programă, precum și o listă de

lecturi suplimentare, care totdeauna mi se păreau mult mai bune decât cele „oficiale”. De aceea, vă propun să tragem o ocheadă la lista de băuturi „suplimentare”, adică acelea care nu-și lipesc ostentativ garanții pe buza paharului. Chit că vom începe periplul nostru de tendințe din categoria „inspirație globală” tot cu o băutură nealcoolică, făcută prin fierberea de porumb mov cu scorțișoară, cuișoare, ananas și alte fructe (pentru liniștea amatorilor de senzații mai tari, există și versiuni alcoolice): chicha morada. Vine tocmai din Peru și va face pasul de la localurile obișnuite și barurile de cartier la ampasamentele din centru. Sper să pot bea chicha în cât mai multe locuri din București, în duioasa amintire a paharelor date peste cap într-o cafenea care nu mai e pe Calea Victoriei și unde ospitalierul peruan Yul nu uita niciodată să decoreze cu limete această băutură fermentată mov.

Încheiem cu trei tendințe serioase, bazate pe alcool. În 2026, vor rupe arakul, care nu prea e rachiul nostru, ci spirtoasa cu aromă de anasaon din Orientul Mijlociu, diluat cu apă, să ne putem înțelege ca oamenii; carajillo - sărutul pasional spaniolesc și latino-american dintre espresso și coniac, rom, lichioruri de cafea; kannaplantă funcțională din Africa de Sud. Naturală, psihoactivă și empato-genică, îmbunătățește dispoziția și reduce stresul, te amețești doar aflând toate astea!

6 locuri din țară unde te poți

încălzi la un vin fiert

Vinul fiert, cunoscut și drept „ambrozia românilor”, nu e doar o băutură care îți încălzește sufletul și corpul, ci și un aliat de nădejde împotriva frigului și răcelilor. Cum luna decembrie a adus deja temperaturi scăzute în toată țara, iată șase locuri perfecte pentru a savura o cană cu vin fiert.

București

 Duzilor 12

0799.630.693

Odată cu sezonul rece, Modelier introduce vinul fiert în mai multe variante: de la clasicul vin fiert la vin cu Amaretto, cidru fiert sau shoturi de iarnă precum JagerBomb, Bran sau Fireball. Tot aici vei găsi și cocktailuri calde cu nume sugestive: Postăvaru, Dead Titi sau Tennessee Honey Toddy.

Brașov

A ăr Stube

 Alecu Russo nr. 4

 0731.919.919

Celebru pentru berile

artizanale și atmosfera prietenoasă, Aftăr Stube devine locul ideal pentru a savura vin fiert în serile răcoroase de weekend. Mai ales că au deschis anul acesta și etajul, iar primii fulgi de zăpadă fac ca băutura caldă să fie și mai plăcută.

Cluj

Sisters

 Universității 2

 0725.463.020

La Sisters, vinul fiert completează meniul de sezon rece, alături de cafea și alte băuturi calde. Cei care l-au încercat spun că nu te oprești la o singură cană.

 0743.847.828

Legend Pub combină preparate consistente – burgeri și coaste – cu băuturi care încălzesc, inclusiv vinul fiert. Terasa e echipată cu încălzitoare și pături, astfel încât să te bucuri de atmosferă chiar și în aer liber.

Timișoara

Charlie‘s Pub

 Iosif Bulbuca 20  0755.087.360

Charlie‘s Pub e un loc cozy și primitor, ideal pentru serile reci de toamnă sau iarnă. Pe lângă meniul variat de băuturi – de la cocktailuri clasice la shoturi surprinzătoare – vinul fiert se află în centrul atenției în sezonul rece.

Constanța

Pub Tomis

 0724.814.133

Pub Tomis este locul

perfect pentru a savura vin fiert la interior, într-o atmosferă caldă și prietenoasă. Vinul fiert aici este preparat cu condimente aromate și poate fi servit în diverse variante, ideale pentru a-ți încălzi sufletul și corpul după o zi rece de plimbat pe malul mării… iarna.

Anastasie Panu 31

Eleganța unui final așteptat: cocktailuri pentru trecerea dintre ani

Ce facem de Revelion? Întrebarea aceasta ne însoțește încă din primele zile de toamnă, când începem să visăm la luminile, mesele festive și ritmul lent al ultimei nopți din an. Dacă alegeți anul acesta să petreceți alături de familie, prieteni sau parteneri, vă propunem o idee aparent simplă, dar plină de farmec: transformați-vă seara într-o experiență multisenzorială, devenind propriii voștri barmani în materie de mixology. Un cocktail bine preparat poate schimba atmosfera, aducând echilibrul perfect între rafinament și voie bună. Fie că preferați arome fructate, note florale sau accente mai îndrăznețe, fiecare pahar va spune o poveste - despre stil, despre moment, despre finalul unui an și începutul altuia. Mai jos veți descoperi câteva rețete clasice și reinterpretări moderne, numai bune pentru a da tonul unei nopți de neuitat.

VeSPer mArTiNi

Cocktailul Vesper Martini a fost creat de însuși James Bond, în romanul Casino Royale, semnat de Ian Fleming, devenind un simbol al eleganței. Numele „Vesper” vine de la personajul Vesper Lynd, iar băutura a fost gândită să fie la fel de memorabilă precum ea: puternică și de efect. Pentru a prepara un Vesper Martini clasic veți avea nevoie de gin, votcă și Lillet Blanc, mixate cu precizie pentru a obține un balans între tărie și finețe. Dacă vă ghidați după rețeta originală veți avea nevoie de trei părți gin, o parte votcă și jumătate parte Lillet Blanc – rezultatul va fi un cocktail șarmant, elegant, cu note florale și citrice subtile. Pentru un plus de stil, serviți băutura într-un pahar de martini bine răcit și adăugați un twist de lămâie pe marginea paharului. Aspectul său curat și aroma complexă îl fac perfect pentru o seară de Revelion sofisticată, unde fiecare detaliu contează.

AViATiON

Cocktailul Aviation a fost creat în anii 1910 de barmani americani pasionați de mixologie, devenind rapid un clasic în barurile din întreaga lume. Numele său sugerează cerul senin și eleganța zborului, iar băutura se remarcă prin nuanța sa delicată de albastru, dată de lichiorul Crème de Violette. Ce îl face atât de special este combinația amețitoare dintre gin, sucul proaspăt de lămâie, lichiorul Maraschino și Crème de Violette. Rezultatul este un gust fin, ușor acrișor, cu note florale parfumate și un after taste elegant. Pentru un aspect cât mai rafinat, serviți-l într-un pahar de cocktail ornat cu o cireașă maraschino sau o felie subțire de lămâie. Light, intrigant și plin de savoare, Aviation este alegerea ideală pentru o seară de Revelion în care rafinamentul contează.

biJOU

Istoria cocktailului Bijou („bijuterie” în franceză) îl descrie ca pe un adevărat talisman al frumosului, combinând aromele distinctive ale celor trei pietre prețioase din băutură: ginul (diamant), vermutul dulce (smarald) și lichiorul Chartreuse verde (rubin). Se spune că numele reflectă culorile vibrante și grația cocktailului, la fel ca o bijuterie bine aleasă. La baza acestui cocktail stă ginul, completat de vermutul dulce, care adaugă o dulceață subtilă, și de Chartreuse verde, care îi conferă note ierboase complexe și un gust inconfundabil. Pentru un decor de neuitat, serviți Bijou cu o coajă de lămâie sau un strop de cireașă confiată, accentuând atât aspectul vizual, cât și aroma. Este o alegere inspirată, potrivită pentru Revelion sau orice ocazie specială.

GOLDFiNGer

Cocktailul Goldfinger și-a făcut apariția în lumea mixologiei ca un tribut adus personajului celebru din seria James Bond. Deși nu are o vechime foarte mare, băutura a cucerit rapid, devenind un simbol quiet luxury – o opțiune selectă pentru sărbătorirea trecerii dintre ani. Finețea Goldfingerului este dată de combinația dintre vodcă, Grand Marnier și sucul proaspăt de lămâie, ingrediente care creează un gust exploziv, dulce-acrișor, cu note citrice strălucitoare și un after taste catifelat, ușor amărui. Plin de glamour, Goldfinger este acea alegere pentru o seară care celebrează cumpăna dintre ani, în care eleganța și luxul se împletesc armonios, oferind o experiență memorabilă celor care apreciază gusturile fine și atenția la detalii.

cHAmPAGNe cObbLer

Ajunși la finalul miniseriei noastre de recomandări pentru sfârșitul de an, Champagne Cobbler se remarcă drept un cocktail sofisticat și plin de farmec. Inspirat din tradiția englezească a cobbler-ului, acest cocktail combină șampania, zahărul brun, fructele proaspete și un strop de liqueur sau brandy, creând un taste dulce, răcoritor și festiv. Ce îl face special este modul în care aromele fructate se îmbină cu efervescența șampaniei, oferind un after taste plin de prospețime și delicatețe. De obicei, garnish-ul este opțional, dar se poate adapta după preferințe, fiind atrăgător adăugând felii de portocală, căpșune sau fructe de pădure, alături de câteva frunze de mentă, care îi vor completa atât aspectul, cât și aroma. Somptuos și vesel, Champagne Cobbler este băutura perfectă pentru o seară de Revelion unde eleganța și buna dispoziție se întâlnesc într-un pahar.

Pe lângă mixurile de mai sus, puteți degusta și alte drinks-uri opulente ( Rush, Sangrita Royale, Boulevardier, Paper Plane etc.), ideale pentru finalul acestui an sau pentru următorul, când ne-am putea trezi, din nou, surprinși de rețete noi.

www.zilesinopti.ro

LIFESTYLE

VIAȚA CA VACANȚĂ!O

FASHiON

ATEMPORAL QUEEN | Dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea REGINEI MARIA

Capitolul Lifestyle este susținut de ArHiTecTUrĂ

Arh. IOANA ALDEA | FOR URBAN: patrimoniu activ, comunitate implicată și dezvoltare coerentă

Ce culori alegem în 2026, pe lângă

culoarea anului?

În 2026, culorile nu mai reprezintă doar un detaliu vizual, ci un mod de a ne crea spații în care să ne simțim „ca acasă” , care ne inspiră sau ne liniștesc. Predicțiile pentru anul viitor vorbesc despre o paletă în care neutrele revin în forță, completate de culori mai intense, dar folosite cu măsură, Însă răspunsul la întrebarea „care va fi culoarea anului?” rămâne deocamdată un mister.

Una dintre direcțiile majore pentru 2026 este întoarcerea la nuanțe de crem sau bej cu subtonuri aurii. Conform marilor branduri de vopsea, aceste culori creează acel sentiment de calm imediat ce intrăm în cameră şi sunt perfecte pentru livinguri, dormitoare sau spații în care ne dorim să ne desprindem de agitație şi să ne liniştim, dar şi pentru ţinute office. În același timp, trendurile aduc și culori ceva mai aprinse pentru momentele în care simțim că avem nevoie de o pată de culoare. Roșul închis, culoarea mahonului și nuanțele de vişiniu se numără printre favorite. Folosite pe o ușă interioară sau pe o piesă de mobilier, dau personalitate unei încăperi, iar în modă sunt valorificate cel mai des în sezonul de toamnă-iarnă.

frunzele de eucalipt. Este nuanța aceea care îți face camera instant mai primitoare, iar designerii spun că aceasta este perfectă pentru a exprima autenticitatea.

Pentru cei care caută o notă de mister, nuanțele de violet profund, uneori metalizat, apar ca o alternativă modernă la clasicul gri închis. Acestea pot transforma o cameră, dar funcționează surprinzător de bine și în styling-ul vestimentar, mai ales în combinație cu nuanțe mate. O reîntoarcere interesantă este și galbenul cald, apropiat de auriu, cu o estetică inspirată din anii ’70. Este o nuanță energică, dar controlată, ideală pentru cei care vor să transmită optimism fără să iasă cu totul din zona lor de confort.

Fără îndoială, vedeta anului va fi verdele Și nu orice fel de verde, ci acele nuanțe sofisticate care nu ne copleșesc. Verde jad, verde fumuriu, verde cu reflexe albăstrui sunt cele preferate pentru a concura la titlul de „culoarea anului”, diferite surse, inclusiv Forbes, presupunând că Pantone ar putea alege un verde pentru 2026. Pe lângă aceste tonuri reci, apare și un verde cald, inspirat de

apare și un verde cald inspirat de

Privind toată paleta, devine clar că anul 2026 va fi despre echilibru şi despre nuanțe care transmit personalitatea celui care le alege, nu doar care impresionează vizual. Indiferent în ce direcție ne duc culorile anului 2026, important este să alegem nuanțele care ne plac, nu doar pe cele care sunt în trend deoarece culorile ne pot schimba starea în câteva secunde, indiferent dacă sunt pe un peretele dintr-o cameră sau pe un tricou pe care îl purtăm.

pe un peretele dintr-o cameră sau pe un tricou pe care îl purtăm.

Charter Thailanda cu Karpaten Turism

– Vacanțe exotice de la 999 euro/persoană, cu zbor charter direct din București

Călătoria perfectă începe cu un zbor direct – rapid, comod și ideal planificat

Cu Karpaten Turism, vacanța ta în Thailanda începe simplu și fără stres. Beneficiezi de zbor charter direct din București, în perioada 23 decembrie 2025 – 18 aprilie 2026, operat pe timp de noapte, ceea ce înseamnă că pleci seara și ajungi dimineața în paradis, fără escale, fără ore pierdute în aeroporturi și cu un confort care îți permite să dormi pe durata celor aproximativ 10 ore de zbor. Pentru mulți, acesta este cel mai mare avantaj: aterizezi pregătit să te bucuri de Thailanda, nu epuizat după un drum obositor. www.karpaten.ro

Phuket și Krabi – două destinații emblematice ale Thailandei, într-o singură vacanță

Thailanda este un univers în sine, iar Phuket și Krabi sunt două dintre cele mai spectaculoase zone pe care le poți explora. Phuket îmbină energia vibrantă cu plaje superbe, gastronomie excelentă și obiective culturale, în timp ce Krabi îți oferă peisaje superbe, stânci carstice impresionante, insule exotice și o atmosferă mai relaxată, ideală pentru cei care caută natură și liniște. Combinația celor două destinații îți permite să trăiești vacanța în ritmul tău: activă, liniștită, romantică sau aventuroasă.

Vacanțe pentru familii –siguranță, distracție și spații create pentru copii

Karpaten Turism îți pune la dispoziție o selecție de hoteluri prietenoase pentru familii, cu facilități dedicate copiilor. Phuket și Krabi sunt recunoscute pentru plajele lor cu intrare lină în apă, ideale pentru cei mici, dar și pentru varietatea impresionantă de activități care aduc un plus de magie vacanței. Familiile pot vizita sanctuare de elefanți, unde cei mici descoperă

www.karpaten.ro

natura și învață despre protejarea animalelor într-un mod interactiv.

Parcurile acvatice moderne

sunt locul perfect pentru o zi de energie și voie bună, iar excursiile cu barca spre insule precum

Phi Phi sau Hong Lagoon oferă ocazia ideală pentru snorkeling în ape turcoaz, pe placul tuturor.

În Phuket Old Town, familiile pot explora piețe colorate și pot participa la mici ateliere gastronomice sau culturale, transformând vacanța într-o experiență sigură și plină de descoperiri.

Escapade romantice pentru cupluri –relaxare, apusuri spectaculoase și experiențe de poveste

Pentru cupluri, Thailanda este o invitație la romantism. În Phuket, resorturile elegante cu spa, piscine infinity și zone de relaxare îți permit să te deconectezi complet. Masajele tradiționale thailandeze, realizate de terapeuți profesioniști, sunt un adevărat ritual de revigorare în doi. Serile pe plajă, în decorul exotic al apusului, creează momente memorabile, iar atmosfera locală, cu lumini calde, muzică discretă și miros de mare, adaugă un plus de magie.

Krabi este un spectacol vizual și emoțional pentru cupluri.

Croazierele la apus printre

stâncile carstice sunt printre cele mai populare experiențe, transformând fiecare moment într-o amintire de neuitat. Peisajele superbe, lagunele ascunse și templele aflate în zone înalte, precum Tiger Cave Temple, oferă un cadru perfect pentru fotografii, relaxare și experiențe împărtășite în doi.

Vacanțe pentru grupuri de prieteni –aventură, energie și distracție tropicală

Dacă vrei o vacanță activă cu prietenii, Thailanda este locul în care combinația de adrenalină și relaxare se simte în fiecare zi. Phuket este recunoscut pentru vibe-ul său energic: piețe de noapte pline de culoare, restaurante și baruri cu specific local, plaje animate și activități pe apă. De aici poți pleca în tururi cu barca spre Insulele Phi Phi, James Bond Island sau zone de snorkeling unde descoperi recifuri spectaculoase.

În Krabi, grupurile se pot bucura de trasee prin natură, drumeții către puncte de belvedere incredibile sau excursii prin jungle luxuriante. Iar serile, piețele de noapte precum cele din Ao Nang aduc o atmosferă complet diferită: street food, muzică live și aromele irezistibile ale bucătăriei locale.

Karpaten Turism – Charter Thailanda de la 999 euro/persoană

Cu prețuri de la 999 euro/ persoană, Karpaten Turism îți oferă oportunitatea de a explora una dintre cele mai frumoase destinații ale lumii, beneficiind de zbor direct, selecție vastă de hoteluri, transferuri organizate și suport turistic dedicat. foto: karpaten.ro

KENOSIS DESIGN

Bijuterii născute din lemn, comunitate și umanitate

Născut din dorința profundă de a servi oamenii și comunitățile aflate la marginea societății, proiectul Kenosis îmbină umanitatea cu meșteșugul, educația cu arta și lemnul cu poveștile celor care îl prelucrează. Câștigător al premiului de sustenabilitate în bijuterie la Romanian Jewelry Week, Kenosis a transformat resturile de lemn în bijuterii care s-au născut organic, din nevoia firească de a crea și de a lucra împreună, o expresie autentică a „familiei Kenosis”. Această recunoaștere confirmă nu doar măiestria obiectelor, ci și puterea comunității din spatele lor. Ce a început ca o simplă întâlnire între oameni s-a transformat în timp într-o mișcare care ridică, vindecă și oferă șanse reale copiilor și femeilor din comunitatea romă din Cerneteaz, o dovadă că atunci când investești în oameni, înfloresc vieți, povești și lumi întregi. Bijuteriile Kenosis vor putea fi găsite în magazinele OTOTO începând cu luna decembrie. Descoperim povestea, provocările, momentele de lumină și visurile celor care au ales să construiască o lume puțin mai aproape de cum ar trebui ea să fie prin vocile lui Beck și Andreas Samuelsson, promotorii proiectului Kenosis

Spuneți-ne mai multe despre voi –cine sunteți și cum (unde) a început povestea Kenosis?

Kenosis este o întreprindere socială, care s-a născut din dorința de a face bine în jur. Fie că facem bine umanității sau planetei, atenția noastră este pe acest „bine”! Andreas, un tânăr de 20 de ani, s-a îndrăgostit de România acum 20 de ani, când a venit cu un grup de străini în Arad, pentru a lucra cu copiii străzii. De acolo s-a mutat la sat și s-a apropiat de o comunitate de romi cu care a început un micro business social. Acolo le-a învățat pe doamnele din comunitatea romă să croșeteze căciuli, iar de la croșetat a trecut apoi la cusut accesorii din piele. După opt ani s-a îndrăgostit pentru a doua oară, dar de data asta de o româncă. Alături de ea a deschis Asociația Seeds of Kenosis. Misiunea asociației este de a crea oportunități de incluziune pentru întreaga comunitate romă din satul Cerneteaz, cu o atenție deosebită înspre educația copiilor.

Ce v-a inspirat să porniți această misiune și ce v-a motivat să lucrați cu comunitatea romă din Cerneteaz?

Mergând pe străzile din Șiria, Andreas se întreba: „De ce sunt aici?” Apoi a auzit  „o voce” în capul lui, care i-a spus: „ești aici ca să faci ca lumea aceasta să arate puțin mai aproape de cum ar trebui ea, de fapt, să fie”. A privit spre o grădină plină de buruieni, unde într-o căsuță trăia o familie cu copii care nu aveau mâncare. Astfel, s-a gândit că în mod natural ar trebui să existe legume în pământ și copiii să aibă ce mânca. Dupa opt ani, s-a mutat din Șiria la Timișoara, unde împreună cu Beck, soția lui,  și o altă prietenă, Carmen, au întâlnit o comunitate de romi. Mulți dintre copii nu mergeau la școală, iar părinții cu greu își găseau un loc de muncă. Atunci a fost clar că ideea noastră  de a „face ca  lumea să arate așa cum a fost concepută inițial” ne-a condus spre decizia de a începe, în primul rând, o clasă unde să facem teme cu  copiii, ceva care să îi inspire, să le aducă  bucurie, iar pentru adulți, un atelier unde să-și dezvolte o pasiune spre meșteșug, dar și să găsească o comunitate strânsă, care împreună caută un microunivers unde viața este trăită în abundență.

Cum ați ales numele „Kenosis” și ce semnificație are pentru voi?

Kenosis este cel mai frumos cuvânt. Chenoză, fiind un termen teologic care provine din grecescul „kenosis” („golire”), el se referă la „golirea” lui Iisus Hristos de slava Sa divină pentru a fi întrupat. Deci, cu alte cuvinte, dacă te afli într-o poziție privilegiată, unde îi poți folosi pe cei din jurul tău pentru propriile tale nevoi, alegi să te dezbraci de acest „statut”, de această poziție înaltă, și în loc să te folosești, ajungi tu să fii slujitor. Să ajuți, să ridici și să dai din cunoștințele tale pentru a ridica pe cei din jurul tău.

Ce înseamnă pentru voi ideea de a găsi frumusețea în imperfecțiune, atât în oameni, cât și în lemn?

Credem că această „imperfecțiune” este chiar esența vieții. Nimeni nu se naște perfect, într-o lume perfectă. Suntem afectați de toate schimbările și provocările din jurul nostru și, de cele mai multe ori, acestea lasă răni vizibile atât în societate, cât și în om. Dar omul are capacitatea să răzbată și să folosească aceste cicatrici pentru a-și dovedi reziliența și forța. Acestea vorbesc apoi despre o frumusețe extravagantă. Tot astfel și lemnul, cu care am ales să lucrăm. Este un lemn trecut prin viață, trecut prin provocări, lăsăm ca toată atenția să cadă pe aceste frânturi și noduri, punând în evidență caracterul lui, precum ceva de apreciat, nu ceva de înlăturat. Ceva care spune o poveste, dincolo de camuflarea imperfecțiunilor, care vorbește despre bucuria de a fi prezent cu tot pachetul adunat de-a lungul anilor. [...]

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

„ATEMPORAL QUEEN”

După succesul spectaculos al show-ului dedicat aniversării a 150 de ani de la naşterea REGINEI MARIA, de la Ateneul Român, considerat evenimentul anului 2025, am pregătit un editorial special cu unele dintre cele mai revelatoare creaţii pe tema aceasta.

Am ales viziunile rafinate şi complexe - inclusiv cu accesorii aparte, realizate special pentru editorial - care poartă semnătura MIOAREI IOFCIULESCU şi MARIEI AMELIAN, definite prin reinterpretarea excelentă a universului estetic şi spiritual al acestui autentic şi atemporal icon naţional care a fost Majestatea Sa Regina Maria a României.

Locaţie: WIN Gallery / Creaţii: Mioara Iofciulescu şi Maria Amelian „Imagini” ale Reginei: Viorica Neagu, Florentina Ghila, Diana Mihai, Anisa Săndulache, Ozana Barabancea, Andra Marinescu, Florina Constantinescu şi Adriana Harton

Make-up: Roxana Guzu / Foto: Laurenţiu Dumitru

FOR URBAN: patrimoniu activ, comunitate implicată şi dezvoltare coerentă

FOR URBAN este un proiect al Ordinului Arhitecţilor din România – Filiala Sibiu-Vâlcea, implementat în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala BraşovCovasna-Harghita, care îşi propune să optimizeze calitate mediului construit prin responsabilizarea modului în care sunt luate deciziile privind investiţiile publice şi de interes public. Misiunea proiectului porneşte de la convingerea că oraşele pot deveni mai sănătoase, mai coerente şi mai incluzive doar dacă procesele de investiţie sunt transparente şi integrate, iar toţi actorii relevanţi — administraţia, specialiştii, mediul privat şi comunitatea — sunt implicaţi încă din primele etape. FOR URBAN promovează un model participativ în care oportunitatea fiecărei intervenţii este analizată prin raportare la valoarea existentă şi la potenţialul pe care îl poate genera, astfel încât investiţiile să aducă beneficii reale pentru cât mai mulţi locuitori.

Un exemplu concret al acestor preocupări este dezbaterea dedicată patrimoniului arhitectural desfășurată la Brașov, oraș a cărui identitate urbană este marcată profund de sistemul său de fortificații, alcătuit din ziduri, turnuri și bastioane ce păstrează memoria unei cetăți medievale cu influențe europene. Deși unele dintre aceste obiective

sunt integrate în circuitul cultural, ansamblul nu este valorificat unitar, existând încă zone rămase în umbră, care nu beneficiază de o strategie coerentă de revitalizare. Premisa proiectului este transformarea acestui patrimoniu protejat într-o resursă vie, o infrastructură culturală, educațională și economică aflată în serviciul comunității.

DESIGN/ ARHITECTURĂ

Pentru atingerea acestui obiectiv este necesară o colaborare interdisciplinară constantă între arhitecți, istorici, administratori, operatori culturali și mediul privat, astfel încât soluțiile de restaurare și refuncționalizare să fie atât corecte tehnic, cât și sustenabile. Intervențiile contemporane trebuie să păstreze autenticitatea monumentelor, să fie reversibile și clar identificabile, integrându-se în ritmul urban al Brașovului fără a domina structurile istorice. Refuncționalizarea nu trebuie să urmărească o reconstituire rigidă, ci transformarea ansamblului într-o expoziție urbană de istorie activă. Turnurile pot găzdui ateliere, expoziții sau spații creative, iar bastioanele pot deveni locuri dedicate activităților culturale, folosind instrumente moderne de interpretare, precum machete urbane, instalații vizuale sau evenimente tematice.

În România, restaurarea patrimoniului este complicată de contextul istoric al naționalizărilor, care a generat o ruptură emoțională între comunități și propriile lor clădiri. Acest fapt influențează gestionarea proprietății, ritmul intervențiilor și capacitatea instituțiilor locale de a lucra unitar. Pentru depășirea acestui blocaj este necesară o abordare integrată și constituirea unei asociații a proprietarilor ansamblului istoric, care să reunească și autoritățile locale și să ofere cadrul necesar pentru cercetare concursuri de arhitectură și decizii profesioniste.

Un element esențial îl reprezintă finanțarea. Restaurarea și mentenanța nu pot depinde exclusiv de bugetele publice, fiind necesare modele de parteneriat public-privat care să asigure investiția inițială și utilizarea pe termen lung. Monetizarea imaginii patrimoniului trebuie să se bazeze pe calitate, prin evenimente culturale, servicii locale și branduri ancorate în identitatea locului, fără a compromite autenticitatea. Exemple precum Castelul Teleki din Posmuș demonstrează că implicarea mediului privat, dublată de un concept cultural coerent, poate genera sustenabilitate economică.

În același timp, schimbările climatice impun introducerea unor soluții ecologice, folosind materiale compatibile și tehnici tradiționale combinate cu tehnologii verzi, pentru a proteja structurile istorice de degradările accelerate. Valorificarea patrimoniului Brașovului devine astfel un proiect de comunitate și un indicator al maturității urbane. FOR URBAN invită cetățenii, autoritățile și mediul privat să participe activ la acest demers, pentru ca patrimoniul să nu rămână doar o moștenire protejată, ci să devină o resursă activă și un motor al dezvoltării culturale și economice locale.

Cetatea Bologa, restaurată prin efort multidisciplinar între 2015 și 2020, a fost consolidată, cercetată arheologic și amenajată pentru vizitare. Rezultatul este un monument stabil, autentic și bine administrat, redat comunității ca reper cultural și turistic. Un exemplu remarcabil de protejare durabilă.

fotografii © For Urban

PAGINA

Parfumul lunii DECEMbRIE: SECRET OF SUCCESS by

STATE OF MIND

prin ELYSEE Perfumery

Unul dintre cele mai apreciate parfumuri care au rămas constant în top în ultimii ani este renumitul SECRET OF SUCCESS, de la originala casă de parfumuri State of Mind. Cu un nume aproape predestinat, acesta dă poate cel mai bine imaginea olfactivă a unui final „glorios” de an, acea sinteză pozitivă a fiecăruia dintre noi, într-o lună decembrie inspirată de reuşitele noastre de pe parcursul anului care se încheie.

Aroma „Secretului succesului” creează o stare de încredere în sine majoră – un atu esenţial al reuşitei –, precum şi acea combinaţie de determinare, curaj şi ambiţie care stă la temelia oricărui suces autentic şi de esenţă, elementul cuantificator al reuşitei personale conştiente şi definitorii pentru drumul nostru în viaţă.

Ecuaţia acestui parfum este un balans foarte interesant între contraste - dulce-amărui, masculin-feminin, soft-strong -, într-un mix unic, extrem de echilibrat, care emană forţă, dar şi deschidere, înţelegere, în armonie cu asumarea, toate atribute ale dialogului complex al „secretului” din spatele oricărui succes.

NOTE

Note de mijloc: rozmarin, ylang-ylang

Note de vârf: scorţişoară, grapefruit, ceai verde Sencha

www.zilesinopti.ro

Note de bază: cardamon, vanilie, chimen, lemn de agar (oud)

Cizmele peste genunchi

Scurt istoric și cum le purtăm

PDe la povești cu pirați și motani încălțați la conducători și călăreți și apoi pe podiumul de modă

Pare-se că primele personaje ce și-au însușit purtarea acestor cizme, bucurându-se exclusiv de rolul lor funcțional au fost... pirații, dar și muşchetarii din Franța secolului

oate cea mai bună referință atunci când vrem să abordăm subiectul cizmelor peste genunchi o constituie filmul Pretty Woman care Julia Roberts nu se face remarcată doar cu prezența, ci și cu... cizmele. Deși la momentul apariției filmului, cizmele peste genunchi erau asociate mai degrabă cu vulgaritatea și cu un aer provocator, părând greu de purtat, percepția actuală asupra lor este complet diferită de modul în care publicul feminin le privea în trecut. Astăzi, ele au ajuns să fie considerate piese clasice ale garderobei unei femei, fiind, în același timp, un etalon al eleganței. Și, totuși, deși lumea cinematografiei le-a propulsat în atenția publicului, cizmele peste genunchi au o istorie vastă. Pentru astăzi, ne-am propus să vă introducem în lumea acestor piese, să vă dezvăluim câteva „date identitare” despre ele, dar și recomandări de purtare. Shall we?

Democratizare

și schimbare în anii ’60

ne secolul

Motanul Încălțat, Jack Sparrow, cei Trei Muşchetari sau Napoleon și membrii armatei lui sunt câteva dintre figurile masculine cărora le erau destinate aceste încălțări. Anii ’60, însă, vin cu o democratizare și mai mare a fashion-ului, iar Cristobal Balenciaga, designer spaniol, introduce primele haute couture boots by Mancini, în colecția de toamnă a anului 1963. Acum e rândul femeilor să se bucure de cizme, și vom vedea că vor profita din plin de această piesă. Ulterior, Yves Saint Laurent include, la rându-i, cizmele with a touch – pielea de crocodil, în colecțiile sale. Observăm, așadar, începutul unei revoluții a modei. Fiecare decadă aduce noi perspective asupra vieții, care se imprimă și în lumea creațiilor fashion, iar piesele în sine au parte de noi transformări. , în diferită trecut. cu cizme peste genunchi.

XV. Treptat, au evoluat, iar funcționalitatea lor, cu precădere rolul de a proteja, le-a oferit statutul de cele mai populare încălțări. Pe linia marilor conducători ce au popularizat acest timp de încălțări, combinându-le cu un costum decorat specific vremii, îl avem pe Napolen. Cu toate acestea, călăriei în sine i se datorează o mare parte din fascinația și aprecierea pentru cizmele peste genunchi. Dacă ne plasăm pe axa timpului, în secolul XIX, în spațiul britanic, putem observa cum vânătoarea și cursele de cai sunt accesorizate cu cizme peste genunchi.

înalte

piesele în sine au parte de noi transformări.

De la istorie la stilizare

În continuare, vă propunem câteva idei de purtare a acestui articol, care sperăm să vi se potrivească sau să vă convingă să încercați să introduceți cizmele peste genunchi în ținutele voastre, mai ales că sezonul curent vă oferă posibilitatea să vă jucați cu ele în diverse moduri.

Lângă set, cizme cu toc!

Puteți încerca să purtați o pereche de cizme alături de un set format dintr-o fustă și o jachetă, peste care să adăugați un palton pentru a vă completa ținuta. Cizmele înalte se potrivesc perfect cu fustele scurte sau midi, completându-le cu eleganță și stil. Adăugați câteva bijuterii – pot fi minimaliste sau din contră, piesa asupra căreia se îndreaptă privirea, o geantă statement și... you are ready to go.

Piele întoarsă și rochii

Cizmele înalte sunt ideale pentru a completa ținutele cu fuste scurte sau midi. Astfel, puteți combina o rochie până la genunchi sau deasupra sa cu o pereche de cizme peste genunchi – recomandarea noastră fiind o pereche din piele întoarsă. Dacă rochia este una simplă, fără un imprimeu care să vrea să se bucure de toată atenția privitorului, vă încurajăm să vă jucați cât mai mult cu accesoriile – curele, coliere, mănuși, brățări, cercei sau eșarfe.

perfect cu fustele scurte sau midi, coliere, mănuși, brățări, cercei fi cu de la achiziție promisiunea că se

În completare... fuste creion și pulovere oversized

Urban, elegant și confortabil – un look potrivit atât pentru sezonul rece care doar ce ne-a învăluit cu aerul său, cât și pentru zilele de primăvară la care mulți deja visăm. Contrastul creat între fusta dreaptă și puloverul supradimensionat creează o siluetă elegantă, pe care cizmele o completează cu ușurință.

Putem remarca versatilitatea cizmelor, care pot fi piesa centrală a unei ținute. Deși le-am văzut adesea purtate cu jeans skinny, vă recomandăm să diversificați jocurile dintre piese, pentru a obține combinații cât mai flatante. Experimentați cu proporțiile – alăturați piese lungi cu scurte sau folosiți-vă de mixuri de materiale, iar cizmele vă fac încă de la achiziție promisiunea că se vor potrivi cu orice.

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

Colecţia „CHIPURILE REGINEI MARIA”

Colecţia „CHIPURILE REGINEI” a fost creată special pentru Gala Aniversară „150 de ani de la naşterea Mariei, Regina României”, care continuă să fie un adevărat monument de spiritualitate şi cultură, intrată în legendă încă din timpul vieţii şi redescoperită acum.

Ea a devenit un simbol, reper şi muză a poporului român. Nicio altă personalitate publică românească feminină nu a avut un asemenea grad de complexitate, rafinament, simţ patriotic şi estetic – toate duse spre desăvârşire.

Reinterpretarea vestimentară este o sinteză a stilurilor abordate de Regină, considerată un reper de eleganţă, modernitate şi rafinament, nu doar la nivel uman sau de reprezentare oficială, ci şi ca stil vestimentar desăvârşit.

„Am asistat la o premieră absolută! Inedita combinaţie a viziunilor unora dintre cei mai talentaţi designeri români ai momentului, într-un spectacol unitar, sub forma unei colecţii de peste 60 de momente. Scopul nostru a fost acela de a dărui publicului ceva derivat/ inspirat din acest univers estetic şi spiritual fascinant într-un loc în care moda de înaltă clasă este prezentă în premieră absolută, fascinantul ATENEU Român, rezultând o seară absolut unică, un show pe care cei prezenţi, pe bună dreptate, l-au considerat

EVENIMENTUL ANULUI – totul pentru memoria şi aniversarea unuia dintre cei mai importanţi ctitori ai României moderne: REGINA MARIA!” [Alin Gălăţescu – Art Director].

În deschiderea Galei „Din inimă pentru viitor”, în colecţia colectivă, au fost selectaţi şi invitaţi să-şi prezinte creaţiile pe această temă magnifică designerii:

ANNE MARIE d’ANGE / MARIA AMELIAN / NISSA / BEATRICE LIANDA DINU / CARMEN ROATĂ / RALUCA SOARE / ALEXANDRA CALAFETEANU şi ‘Maam With Love’ by ALAXANDRA SANDU / ARTISTRY by MIOARA IOFCIULESCU / ZESTAL by EMILIA TUDORAN HOTESCU şi IULIA GHENEA

Invitaţi speciali: IOANA CASETTI, CERA MIHĂILESCU şi MARIA CRISTINA MAVRODIN.

Pălării: DeCORINA HATS / Hair: Echipa ERIKA GONCZI / Make-up: Echipa ROXANA GUZU.

Foto: Robert Billi, Nelu Stoica, Eliza Matei, Laurenţiu Dumitru.

Invitate să prezinte în colecţie: Anca Serea, Ana Maria Pop, Dana Săvuică, Ozana Barabancea, Bianca Brad, Aura Șova, Kitty Cepraga, Luana Codreanu, Lavinia Tîrzianu, Andra Marinescu, Raluca Moianu, Tara Holtea, Laura Dragomir, Valentina Bălaşa Ario, Natalia Mateuţ, Iuliana Pepene, Ștefania Radu, Deea Ilie, Florentina Constantinescu, Valeria Szabo.

A rezultat o seară de omagiere unică, de couture românesc autentic, în cel mai special cadru din ţară, Ateneul Român, având ca inspiraţie importanta, complexa şi interesanta personalitate a iconicei Regine Maria a României.

Ce titluri noi aduce iarna aceasta în gaming?

Iarna este perioada perfectă pentru activitățile indoor, iar noile titluri în gaming ne introduc în lumi colorate, pline de acțiune, care cu siguranță vă vor energiza:

marvel cosmic invasion (1 decembrie): Jucătorii pot alege dintre personaje precum Iron Man, Wolverine, Spider Man, confruntându-se cu răufăcătorii într-un cadru de tip „brawler arcade”, care include doi eroi ce pot fi comutați pentru a realiza combo-uri.

Octopath Traveler 0 (4 decembrie): Este un joc de aventură pixel art cu o calitate vizuală înaltă. Scopul jocului este de a-ți repune pe picioare orașul natal, având posibilitatea de a-ți crea propriul personaj.

routine (4 decembrie): Este un joc horror cu tematică SF, din perspectiva first-person.

Acțiunea se petrece într-o bază spațială abandonată, condusă acum de un AI malefic, premiza fiind investigarea și soluționarea defectării tehnologiei din locație.

code Vein 2 (30 ianuarie): Este un RPG ce presupune explorarea unei lumi postapocaliptice cu inspirație gotică, populată de creaturi periculoase, cu lupte intense și un sistem amplu de personalizare a personajelor.

Deus ex remastered (5 februarie): Este versiunea modernizată a unui RPG clasic, cu inspirație cyberpunk. Jucătorii intră în rolul agentului nano augmentat JC Denton, într-o lume în colaps, unde trebuie să oprească un complot global.

The Legend of Heroes: Trails beyond the Horizon (15 ianuarie): Jucătorul se va afla în rolul unui detectiv ce investighează o conspirație globală legată de prima misiune spațială a omenirii, în timp ce explorează orașe detaliate, confruntările fiind nelipsite.

The Seven Deadly Sins: Origin (28 ianuarie): Este inspirat de universul anime/ manga cu același nume, ce poate fi explorat liber. Jucătorii vor intra în pielea fiului lui Elias, protagonistul inițial al seriei, și vor călători prin regatul Britannia pentru a reinstaura ordinea în urma unei coliziuni în timp și spațiu.

High on Life 2 (13 februarie): Este un shooter cu atmosferă SF, în care jucătorii sunt vânători de recompense cu scopul de a salva populația de un cartel intergalactic care amenință distrugerea umanității.

resident evil requiem (27 februarie): Un așteptat capitol al celebrei serii horror o are ca protagonistă pe Grace Ashcroft, analist FBI, trimisă să investigheze decese misterioase într-un hotel abandonat din Racoon City.

Indiferent dacă preferi lupte strategice, aventuri epice sau momentele intense, această iarnă promite jocuri care nu doar te vor distra, ci te vor purta în lumi neașteptate.

Indiferent dacă preferi aventuri epice sau

 Premiere  CLIN D’OEIL: Tudor Cucu-Dumitrescu  Jurnal de bucureștean

 Povești din București: Olărit urban în Popa Nan  La șosea  BISCUIT.RO

 FitBucurEști  Performing Arts  Pentru cei mici  Sunetele Orașului

 HoReCa | 5 locuri nou deschise în București  ART EXPO: Român IA la MNAR

„De Profundis”

Salut, bucurești!

Ioan BIG, publisher

ÎFinal de an surprinzător de bogat în evenimente culturale

n pofida austerităţii a cărui spectru bântuie întreaga ţară de ceva vreme, Bucureştiul se dovedeşte luna aceasta neaşteptat de bine populat cu experienţe de going out tentante, care să ne facă să privim viaţa într-o dispoziţie ceva mai îngăduitoare şi mai relaxată. Ca de obicei, fundalul festiv este asigurat de târgurile de Crăciun din spaţiile publice - Piaţa Constituţiei, cea a Universităţii şi esplanada Operei -, acum reunite luminos sub tema muzica, simbol al apropierii dintre oameni, iar edilii au alocat o sumă de trei ori mai mare decât anul trecut, aşa că, printre miile de ţurţuri, vom “vedea” muzica sub forma a... 550 de figurine cu instrumente şi note. În privinţa ascultatului, e vorba de porţiile uzuale de folclor, piese de sezon şi mixuri ale DJ-ilor menite a gâdila plăcut urechile, dar condimentate de data aceasta prin programul live oferit de către artiştii ONB.

Oarecum firesc, inclusiv indoor, numeroasele propuneri de spectacole interesante pentru public, indiferent de stil de viaţă sau preferinţe de consum cultural, au în general tot muzica în prim plan, indiferent că am fi atraşi de colinde sau de cântările de final de an ale unor artişti care şi-au făcut din asta o tradiţie, precum Ştefan Bănică, Bucovina, Ştefan Hruşcă, Paula Seling sau Fără Zahăr, ori de show-uri de tip “Best of”, de la Remember Classy Hits, cu invitaţi precum Maggie Reilly, de pe hit-ul Moonlight Shadow al lui Mike Oldfield, până la Classic Queen Vibes, susţinut de Orchestra Simfonică Bucureşti la Sala Palatului. Pe de altă parte, fanii muzicii clasice au suficiente motive de a ajunge la Ateneu în decembrie, fiindcă, de exemplu, au şansa de a-l asculta pe reputatul violonist Gidon Kremer interpretând Pasărea de foc, pe când cei din zona Pop-Rock pot să-şi ia bilet la concertele de lansare de albume

noi ale unor muzicieni precum Mădălina Pavăl, Partizan sau Survolaj.

Competiţia puternică în materie de atracţii scenice vine din partea teatrului, datorită avalanşei de premiere iscată după încheierea FNT-ului, dintre care unele chiar merită a fi avute în vedere, precum ineditele Lirda, de Leta Popescu (Teatrul de Comedie), Improbabil, de Radu Iacoban (Teatrul ACT), Asterion, de Alexandru Berceanu (Odeon), Dark Play, adaptarea lui Radu Apostol după Carlos Murillo (Excelsior) sau cerul (harta către casă), de Irisz Kovacs şi Doru Vatavului (Teatrelli). Recent, acestora li s-a adăugat o altă propunere foarte originală, Macbeth.0, spectacol conceput de Catinca Drăgănescu la Teatrul Masca, în care textul shakespearian este abordat complet altfel faţă de Macbeth de la Odeon, al regizoarei Silvia Costa, montare aflată şi ea pe lista scurtă de mustsee-uri alături de memorabilul De Profundis al lui Răzvan Mazilu (Teatrul Stela Popescu).

Cât despre ce va mai apare nou, e suficient să menţionăm punerile în scenă ale lui Andrei Şerban (Doctorul, Nottara), Claudiu Goga (Rabbit Hole, Bulandra), Edda şi Dan Coza (Tristeţe şi bucurie în viaţa girafelor, Teatrul Mic), Vlad Massaci (Rinocerii, Teatrul de Comedie), Radu Nica (Teroare, Bulandra) şi, nu în ultimul rând, Gabriel Sandu, cu al său incitant musical de la Metropolis, Meciul de handbal, încât să realizăm că nu prea avem vreme să ne plictisim luna asta comparând seară de seară gustul sau preţurile la mici prin târguri şi, prin urmare, ne vom întâlni cumva în sala de spectacol... indiferent care ar fi aceea.

Erată la un crochiu superlativ

completări pe marginea unui textuleț despre excelentul spectacol de teatru „Cine l-a ucis pe tata?”, regizat de Andrei măjeri

„În splendida floare a vârstei și a întrupării lor, o jumătate de duzină de tineri frumoși prezenți pe scenă în această seară au fost condamnați de regizorul Andrei Măjeri să nu aibă parte toată cariera lor de roluri de duzină, după ce au jucat și s-au strecurat printre paharele pe jumătate pline ale suferinței pentru artă în «Cine l-a ucis pe tata?». S-ar putea lăsa toți, acum. Dar ar fi păcat să nu mai joace noul teatru, al viitorului, cel din ora și jumătate de educație fizică, scenică și de viață a unui spectacol unic. Bravo din rărunchi regizorului și actorilor!”.

Asta am scris în social media după ce am văzut „Cine l-a ucis pe tata?”, un eveniment cultural autohton la foarte mare căutare (din pricina unei urgențe, am avut un bilet în plus, am trâmbițat în foaier, a fost revendicat de o puștoaică, bâiguind, printre râuri de mulțumiri, că încearcă să vadă spectacolul de doi ani).

Ploua cumplit, ajunsesem acasă leoarcă, urmăream un meci cu veritabile lovituri de teatru (Scoția - Danemarca 4-2), așa că am fost concis. Fac aici o rectificare: era strict necesar să fi menționat măcar numele actorilor și ale autorilor dramatizării, coregrafiei, scenografiei. Adaug însă la această erată că postarea era doar o schiță, nu o cronică. Un crochiu. Era ce presupusesem că ar citi distribuția, spectatorii care au văzut montarea și, mai ales, cei care n-au văzut-o. Am

preferat să spun o povestioară în loc să trântesc o analiză, pe care, oricum, o parcurg prea puțini. În plus, cum îi mărturisisem chiar inacceptabil de tânărului teoretician și practician de teatru care a regizat acest hit, nu sunt teatrolog. Sunt un om care încearcă să înțeleagă lumea, un vechi spectator de teatru și un aproape la fel de vechi ziarist, cam asta-i tot. Și mai sunt nepotul celui care a fost Oláh Tibor, conferenţiar universitar, critic literar, cronicar de teatru, traducător, redactor, scriitor. Când ne-a părăsit unchiul Tibi, Hajdú Győző a notat: „Adora teatrul, îl adora atât de mult încât, în calitate de cronicar, nu a avut suflet să-şi înmoaie pana în vitriol, să măture cu mătura cea mare a criticii, nici măcar atunci când vreun actor maghiar de la noi, stăpânit de un orgoliu de plâns, copleşit de propria măreţie sau atunci când vreun spectacol mai şters ar fi meritat de-a binelea acest lucru”.

Mie, nepotului, dacă-mi place la teatru, scriu, dacă nu-mi place, nu scriu, fix așa de simplu și de simplist. Iar când Andrei Măjeri acuză criticii - „nu văd spectacole în afară (cunosc vreo trei excepții. Cam puțin!). Așadar, referințele lor teatrale, pe viu, sunt doar în interiorul țării și mai mereu cu privirea superioară a capitalei” - fără să fiu critic, doar bucureștean, parc-aș scrie: așa-i!

Dar nu sunt sigur c-ar fi bine altfel. Tare mă tem că și cei care nu sunt cunoscuți drept excepții pot aprecia spectacole de afară, reproduse la scară 1:1 în țară de alți regizori români.

Tudor Cucu-Dumitrescu

„Căutările mele sunt foarte raționale în pregătirea unui rol”

Pentru iubitorii artelor spectacolului, De Profundis, noua creaţie a lui Răzvan Mazilu, reprezintă unul dintre minunate cadouri pe care le primesc în acest final de an şi nu doar prin memorabila performanţă interpretativă a celor doi protagonişti sau rafinatul univers vizual şi sonor în care aceştia evoluează în Sala Oglinzilor din Palatul Regal, cât şi datorită dramatizării semnate tot de către apreciatul coregraf şi regizor, care defineşte într-un mod extrem

Fiind un spectacol de autor, De Profundis a germinat și s-a copt în imaginația lui

Răzvan Mazilu o bună bucată de vreme, dar presupun că tu n-ai avut tot acest timp pentru a te lăsa absorbit în poveste. Cum ai făcut cunoștință cu personajul, cu modul său de a gândi?

Eu am citit cele două cărți, adică De Profundis a lui Wilde și răspunsul lui Douglas, înainte de a avea la dispoziție dramatizarea lui Răzvan. De altfel, noi am început și repetițiile fără să fie completă dramatizarea, pentru că el este genul de artist care lucrează foarte mult în

de nuanţat relaţia dintre Oscar Wilde (Răzvan Mazilu) şi iubitul său Lord Alfred Douglas (Tudor Cucu-Dumitrescu) printr-o combinaţie a versiunilor fiecăruia dintre ei asupra poveştii, aşa cum ne-au rămas în scris după mai bine de un secol sub titlurile De Profundis şi, respectiv, Oscar Wilde şi eu însumi. Ne-am propus să dialogăm cu TUDOR CUCU-DUMITRESCU, câştigător al Premiului UNITER pentru rolul dintr-un alt spectacol antologic al lui Răzvan Mazilu, Hedwig and the Angry Inch, cu ideea a afla mai multe despre cum s-a “copt” acest spectacol luxuriant emoţional, realizat sub egida Teatrului Stela Popescu, dar şi pentru a face o trecere în revistă a unui an plin de realizări notabile, indiferent că ne gândim la montările de succes Zbor deasupra unui cuib de cuci şi Comedia erorilor de la Nottara, apariţiile pe marile ecrane (The Ceremony, Gaşca de la Drept) sau debutul ca dramaturg şi regizor cu Singuri, care se joacă la Centrul Cultural Lumina, la care, bineînţeles, se adaugă aşteptata premieră din luna decembrie a spectacolului regizat tot la Nottara de către Andrei Şerban, Doctorul. Prin urmare, am pornit firesc discuţia de la modul în care ultra-talentatul actor a abordat construcţia rolului de partener al lui Oscar Wilde, unul care, dincolo de dragoste, ajunge să îi nege calităţile literare.

imagini şi restul firului narativ ce leagă toate imaginile care conturează povestea poate veni mai târziu. Într-o oarecare măsură, încă lucrăm la asta, adică mereu vin cu propuneri de tăieturi, de sărituri, de legat în alte moduri anumite părți din monoloage, pentru că, după cum ştii, am descoperit și la mine pasiunea asta pentru scris și pentru cuvânt. Cred că s-a îmbinat bine întâlnirea mea cu Răzvan în acest proiect, pentru că eu sunt un om foarte pragmatic și caut să fie totul împământenit în uman și în rațional, pe când el este un artist foarte poetic și metaforic, iar această

© Cosmin Kleiner

combinație între noi a ajutat acest spectacol. Când am citit De Profundis, care m-a introdus în drama și în sufletul foarte bătătorit al bărbatului ăstuia, m-a impresionat, spre deosebire de alte opere ale lui Wilde, care mi se par un pic prea reci, prea împietrite, prea fără emoție. Din punctul meu de vedere, De Profundis șochează prin emoție și prin căldură și printr-o deosebită sinceritate. Când am recitit apoi Portretul lui Dorian Gray, de exemplu, după ce începusem repetițiile, mi-am dat seama că, dincolo de faptul că povestea este într-adevăr extraordinară și are niște zone extrem de teatrale, e lipsită de sinceritatea de care eu, personal, mă bucur atunci când parcurg o operă şi atunci m-am întors la cartea lui Douglas, în care acesta vorbește foarte mult despre faptul că nu-i place Oscar Wilde ca scriitor. Sigur că e aberant să spui că nu-ți place un autor atât de mare, dar a trebuit să mă scufund în această idee a lui, cum că Wilde n-a scris niciodată nimic măreț şi atunci, ca să fiu credibil zicând asta în spectacol, m-am legat tocmai de faptul că nu mi-a plăcut lipsa sincerității din Portretul lui Dorian Gray, o opinie pe care, cumva, mi-am conturat-o singur în minte şi pe care mi-am dezvoltat-o doar ca să pot să înțeleg mai bine viziunea lui

Douglas. Mi se pare foarte important că, de fapt, spectacolul lui Răzvan Mazilu nu este De Profundis, ci un comentariu al operei De Profundis a lui Wilde din perspectiva celui căruia i-a fost destinată scrisoarea.

Știai însă şi altceva despre acest june lord?

Pentru că nu a fost doar o simplă “ancoră” emoțională a lui Oscar Wilde, ci un poet care s-a afirmat chiar în anii cât au fost împreună...

Nu știam absolut nimic despre Douglas, dar, pentru mine, este o bucurie să-l interpretez, chiar dacă este un personaj negativ, iar un moment care îmi place foarte mult este cel în care neg relația cu Wilde și îi văd pe spectatori cum se uită la mine ca la un ipocrit, dar, în același timp, și cu o anume teamă... am reuşit să trezesc în ei o teamă prin faptul că eu credeam atât de mult că Wilde este un nimic şi negam atât de ferm și de vehement că n-a fost nimic între noi, încât se crea o antiteză foarte mare între ce vedeau și simțeau și ceea ce credeau. Pentru mine, să fiu punctul central în acea emoție și în acele gânduri este o bucurie uriașă ca actor. [...]

foto

foto

© Cosmin Kleiner

“triluREELu”, un spectacol de neratat la /SAC @ Malmaison

În seara de 11 decembrie, de la ora 19:30, /SAC @ Malmaison găzduieşte spectacolul triluREELu, conceput de Vlad Benescu și Alexandra Mihaela Dancs, care explorează coregrafic corporalitatea în era reel-urilor și analizează cu umor și ochi critic o lume plină de dopamină virtuală și degete obosite de scrolling. triluREELu face parte din The Body In REEL Time, proiect al Asociației Art No More care se constituie deopotrivă într-o reacție artistică la consumul digital care ne consumă și un îndemn

la conștientizare, transformând cultura reel în instrument de explorare, creație și reflecție. triluREELu este plonjeul a doi performeri într-un telefon blocat pe reels din cele mai diverse, de la dansuri virale la discursuri motivaționale. Pe măsură ce aceștia „înoată” în imensitatea virtuală, spectacolul devine absurd de comic și de complex tehnologic: feed-ul e pe scenă, scenografia digitală și corpurile interacționează în reel-uri hibride 3D, captions și muzici aglomerate devin limbaj, vanitatea și ritmul cresc nebunește. Efemeritate, realități

fragmentate și aleatorii, stimuli în viteză, plus alte dinamici ale culturii reel, sunt reinterpretate și recontextualizate cu umor și ironie, într-un puzzle coregrafic-performativmultimedia care pune degetul pe ecranul societății.

Premiere teatrale în luna decembrie

Luna decembrie aduce în București câteva premiere interesante. Diversitatea propunerilor - de la dramaturgie contemporană la reinterpretări ale unor titluri clasiceconturează un piesaj teatral potrivit pentru toate gusturile. Mai jos, o selecție de spectacole care merită cu siguranţă a fi trecute în agenda de going out cultural.

Doctorul

Teatrul Nottara

Andrei Șerban revine la Teatrul Nottara cu Doctorul, după textul lui Robert Icke inspirat din Profesorul Bernhardi, de Arthur Schnitzler. Piesa radiografiază tensiunile din societatea actuală ce țin de perspective identitare și etice - temele legate de religie, rasă, gen sau autoritate medicală sunt integrate într-un spectacol tranșant. Andrei Șerban promite o examinare directă a raportului dintre individ și comunitate, dintre adevăr și percepție publică, fiind descris ca „un spectacol necesar”. Distribuție: Andreea Grămoșteanu, Șerban Gomoi, Ionuț Grama, Cristina Juncu, Adrian Nicolae și alții.

www.zilesinopti.ro

Rinocerii

Teatrul de Comedie

Vlad Massaci semnează o nouă interpretare a piesei lui Eugène Ionesco, subliniind actualitatea temei centrale: contaminarea ideologică și transformarea colectivă. Spectacolul revine după 81 de ani de la premiera naţională ca o reflecție asupra felului în care societatea pendulează între conformism și rezistență. Distribuție: Tudor Chirilă, Liviu Pintileasa, Andreea Alexandrescu, Sorin Miron, Dragoș Huluba și alții.

Tristețe și bucurie

în viața girafelor

Teatrul Mic

Noul spectacol pus în scenă de către Edda & Dan Coza propune o interpretare proaspătă a textului lui Tiago Rodrigues, care îmbină tandrețea, umorul

și fragilitatea unei vârste liminale. Interesant este și faptul că o altă montare a piesei a avut premiera recent la Teatrul Excelsior, deci este un bun prilej de a compara două abordări regizorale distincte. Montarea de la Mic privilegiază mobilitatea scenică și un ritm interior al personajelor, orientat către emoția discretă și reflecția intimă. Distribuție: Alina Petrică, Gabi Costin, Vlad Ionuț Popescu, Ana-Bianca Popescu.

Teroare

Teatrul Bulandra

Spectacolul aduce în prim-plan un caz juridic devenit simbolic prin dilema sa morală: poate un individ să încalce legea pentru a salva vieți? Radu Nica explorează tensiunea dintre responsabilitatea individuală, constrângerea autorităților și judecata publică. Distribuția - Camelia Maxim, Silvana Negruțiu, Cătălin Babliuc, Lucian Ifrim și alții - susține un scenariu care funcționează ca un proces în desfășurare, unde publicul este invitat, explicit sau implicit, să ia apărarea uneia dintre părți.

Doctorul (repetitii).

Foto

© Victor Diaconu

Foto

© Cosmin Stoian

Reprezentarea identitară a portului popular în artă la Muzeul Național de Artă al României

România prezintă o frescă vie a aventurilor artistice ale iei, în diverse tehnici, de la pictură și sculptură, la grafică, fotografie, obiect, instalație, film, muzică, afișe, modă, timbre, cărți de joc, vaze, bancnote, cărți, albume, desene animate și manuale școlare. Încă din secolul al XVI-lea, continuând cu secolele al XIX-lea și al XX-lea, cu realismul socialist și până în contemporaneitatea imediată, ia românească a constituit un subiect artistic major. Recent vernisata expoziţie România - reprezentarea identitară a portului popular în artă de la MNAR, ce va rămâne deschisă publicului pana pe 8 februarie2026, relevă felul în care s-a articulat de-a lungul secolelor un limbaj formal, simbolic, decorativ și totodată ideologic în care ia și costumul folcloric au jucat rolul pivotal de

agregare, de promovare politică și uneori de impunere vizuală a românității.

Expoziția urmărește evoluția iei în arta românească, de la reprezentările secolului XVI, până la cele ideologice și propagandistice din secolul XIX. Sunt prezentate lucrări precum portretele Mariei Bibescu de Constantin Lecca și Carol Popp de Szathmari sau ale Mariei Rosetti de Constantin Daniel Rosenthal și Nicolae Grigorescu, precum și campaniile fotografice și picturale prin care familia regală a fost asociată cu ia și costumul popular. Acest trend continuă în perioada interbelică, în arta modernă și avangardistă românească. Ulterior, în arta realist-socialistă și în arta oficială a regimului comunist, ia devine un simbol vizual al identității naționale, contrastând cu aparițiile ei în discursul spiritualist-românist și în arta critică subversivă

din anii ’80. După 1990, ia a fost folosită politic ca instrument de propagandă și ca marcă identitară, așa cum arată numeroase lucrări de artă contemporană.

Expoziția pune în context aceste evoluții, arătând contrastul dintre ia ca simbol și vestimentația reală din diferite perioade, iar modelul ideologic și trans-istoric este pus în dialog cu realitatea socială, evidențiind atât valorile, cât și riscurile folosirii ei ca simbol identitar. Peste 320 de piese, provenind din patrimoniul MNAR și din diverse muzee naționale și internaționale, din colecții private și de la artiști contemporani oferă publicului cel mai bogat material de reflecție și bucurie vizuală pe acest subiect, prezentat vreodată într-un muzeu.

De vizitat!

„Cozerie

• cu Ruxandra”

Undeva în drumul de la a crede în Moș Crăciun și a fi eu însămi Moș Crăciun, decembrie a ajuns să fie pentru mine și momentul tragerii unor linii de calcul. Ce a mers bine, ce putea merge și mai bine, ce urmează pentru noul an. Probabil influențată de constanta promovare a perfectibilității – fii cea mai bună versiune a ta, fie că ține de corp, minte, suflet – acest proces întru devenire mă „forțează” la această contabilizare. Totuși, în repartizarea pe conturi, fără a face acum o critică a rațiunii presiunii de a fi mereu a better self, îmi dau seama că multe aspecte nu sunt încadrabile în căsuțe excel. De exemplu, cât de bine am râs. Da, poate părea trivial că râsul este unul dintre obiectivele anuale, dar când trag linie la final, mă întreb și dacă am reușit să râd mai mult decât în anul precedent. Dar cum cuantifici râsul? În funcție de numărul de zile? De intensitate? De motivele care l-au provocat? Și care „râs” îl contorizezi?

Limba română are mulți termeni în sfera umorului: glume, poante, șotii, bășcălii, caterinci, luări peste picior, miștouri, șăgi, hârjoneli, satirizări, ridiculizări, zeflemele, parodii, gaguri, comedii, bufonerii etc. Iar râsul, ca act, are și el diferite nuanțe: poți muri de râs, sau să râzi pe sub mustață, poți să te amuzi, sau să râzi amar, să hohotești sau chicotești, poți râde cu gura până la urechi (sau cu jumătate de gură), cu

lacrimi, cu poftă, și lista poate continua.

Nu am fost niciodată persoana de la masă care îi face pe ceilalți să râdă, nu am talentul unor povestiri umoristice, ironiile îmi ies mai degrabă caustice decât joviale și mult timp m-am chinuit să scot din mine „spiritul glumeț”, ludicul. Poate mă iau și prea în serios adeseori. Dar îmi doresc să creez context de întâlnire și povești cu oameni pentru care umorul e și supapă, și meserie. Așa am ales ca la ultima ediție din 2025 a serilor de Cozerie cu Ruxandra să îl am invitat pe Adrian Nicolae, actor și comediant. Este comicul un subterfugiu? Cum s-a schimbat reacția publicului la diferite tipuri de umor de-a lungul anilor? Resimte presiunea de a fi mereu amuzant? Există conflicte între a fi comediant și a avea roluri „serioase” în spectacole de teatru? Există „rețete” ale comediei? Ce îi declanșează râsul propriu?

Cozerie • cu Ruxandra este o inițiativă care ne adună în jurul unor oameni pe care îi admirăm pentru a le descoperi experiențele și universurile sonore – muzică, zgomote, sunete care i-au însoțit. Cozeriile au loc la J’ai Bistrot București, în sezonul rece - în interior. Vă aștept marți, 9 decembrie, începând cu orele 19:00, la ediția alături de Adrian Nicolae. Intrarea este liberă, însă accesul se face pe bază de înscriere. Iar dacă nu ne vedem pe 9 decembrie, sărbători cu bine! Și râs!

Adrian Nicolae

Concerte cu nume stelare în luna decembrie

Decembrie aduce în Capitală o paletă diversificată de evenimente muzicale, de la producții spectaculoase pe scene mari până la seri intime dedicate iubitorilor de blues. Am selectat patru concerte care se disting prin relevanță, diversitate stilistică și valoare artistică. Fiecare reprezintă, în felul său, un bun prilej de ieșit în oraș pe final de an.

TILL LINDEMANN

4 decembrie

Romexpo

Celebrul solist al trupei

Rammstein revine la București cu un nou concept scenic, parte a turneului Meine Welt

Show-urile lui Lindemann sunt renumite pentru teatralitate, intensitate și o estetică vizuală bine controlată, în care efectele speciale și coregrafia se împletesc cu un sound puternic, Dance-Metal industrial. Publicul este invitat în universul său artistic, care combină forță, poezie dark și un dramatism calculat. Evenimentul este deschis de Aesthetic Perfection, un proiect de electronicindustrial ce adaugă un plus de diversitate serii.

C.C. CATCH & JOY

10 decembrie

Sala Palatului

Pentru cei nostalgici după muzica emblematică a anilor ’80, întâlnirea cu C.C. Catch

www.zilesinopti.ro

și Joy este o călătorie într-o epocă sonoră dominată de Synth-Pop, ritmuri dansante și melodii care au marcat cultura Pop europeană. C.C. Catch își păstrează farmecul inconfundabil, iar prezența celor de la Joy completează seara cu o serie de hit-uri care au răsunat pe ringurile de dans ale generațiilor trecute. Este un concert ideal pentru cei care doresc să retrăiască atmosfera Euro-Dance din „era MTV” sau să o descopere în variantă live.

RICKY MARTIN

16 decembrie

Romexpo

Unul dintre cei mai influenți artiști ai muzicii Latino Pop

revine la București cu un spectacol live energic. Ricky Martin își păstrează statutul de performer, iar concertele sale sunt recunoscute pentru culaore, dinamism și un dialog constant cu publicul. Așteptațivă la o selecție de hituri care i-au definit cariera — de la Livin’ la Vida Loca la María — dar și la interpretări mai actuale. Este o recomandare excelentă pentru cei care vor să adauge o seară vibrantă calendarului de final de an.

KAZ HAWKINS

18 decembrie

Club Quantic

Kaz Hawkins, una dintre cele mai puternice și expresive voci ale Blues-ului contemporan european, ajunge pentru prima dată la București, deși publicul poate o cunoaște deja de la festivalul de la Brezoi. Originară din Irlanda de Nord, artista s-a impus prin timbrul său profund, expresiv, și prin interpretări autentice. Stilul ei combină Blues, Soul și fragmente de Folk într-un mod personal, intens emoțional, iar fiecare apariție live este apreciată pentru sinceritatea artistică și pentru conexiunea pe care o creează cu publicul.

6 ateliere fermecate, în decembrie, la MagicTIC

Un obiect banal poate deveni un mic miracol, o simplă lectură, o fantastică experiență interactivă, iar un sunet, parte dintr-o captivantă armonie. Și tot așa. Bine ați venit în universul unic al atelierelor TIC, locul în care fiecare copil se va simți mai inspirat ca niciunde!

A sosit mult așteptata lună decembrie și, odată cu ea, unul dintre cele mai participative și mai creative evenimente organizate de Teatrul Ion Creangă. „MagicTIC” are loc între 11 și 21 decembrie, în Bucureștiul de poveste, și include în program atât spectacole tematice, întâlniri cu Moș Crăciun, colinde interpretate de actori ai Teatrului, proiecții video și mini showuri cu statui vivante, cât și o serie de ateliere absolut irezistibile.

La „Zâne din bile de lână” (3+), coordonat de Mihaela Voicu (Waldo – învață cu sens), copiii vor modela, din lână colorată, făpturi din basme, decorațiuni sau talismane norocoase. Mihaela Voicu îi va ghida cu aceeași răbdare și de-a lungul activității „Tablouri transparente de geam din hârtie de mătase” (3+), contextul ideal în care cei mici vor realiza vitralii sclipitoare, folosind foarfecă, lipici și hârtie de mătase. Ambele întâlniri au loc pe 13 & 14 decembrie, de la ora 13:00.

Simona Epure, cunoscuta scriitoare de literatură pentru copii și autoarea celebrei serii de cărți cu Șoricelul Fursec protagonist, vine la „MagicTIC” cu două ateliere de lectură creativă. Primul se numește „Șoricelul Fursec și un

prieten minunat”, iar al doilea „Șoricelul Fursec și o întâmplare neașteptată”. Au ca interval de vârstă 4-8 ani și se desfășoară tot pe 13 & 14 decembrie, dar de la ora 15:00. Participanții vor recrea lumea din poveștile omonime și vor interacționa cu textul pe mai multe niveluri - auditiv, prin ascultarea unor fragmente, dar mai ales tactil și vizual, construind, din materiale neconvenționale, imagini, personaje și locuri. Dar vor afla și câteva secrete culinare delicioase (în special, în primul atelier).

Elementele de percuție corporală, ritmul și improvizația teatrală se împletesc într-o armonie perfectă în atelierul de muzică și teatru „Spărgătorul de nuci” (4+), coordonat de Ana Nedelcu și Loredana Mitruț (MIMA Muzica). Are loc pe 20 decembrie, de la 13:00. „Scrisori pentru Moș Crăciun” (3+), îndrumat de actrițele Valeria Cristia și Alexandra Pribeagu, propune o călătorie prin intermediul teatrului de umbre, în marea magie a iernii, alături de renul Rudolf (21 decembrie, ora 13:00).

Prin fiecare tip de activitate din „MagicTIC”, copiii își vor antrena atenția, vor da formă frumoasă ideilor și vor învăța o mulțime de lucruri noi, dar, mai ales, vor trăi bucuria de a fi împreună și de a împărtăși emoții bune. Pe www.teatrulioncreanga.ro, găsiți informații complete despre toate atelierele și, de asemenea, programul integral al evenimentului.

Poveste de Crăciun: târgul care

reinventează iarna în București

Într-un peisaj urban în care târgurile de sezon tind să semene între ele, Opera Comică pentru Copii propune un model diferit. Târgul Poveste de Crăciun nu repetă rețetele obișnuite, ci oferă o experiență care îmbină cultura, joaca și magia prin cel puțin cinci direcții care sfidează regulile iernii autohtone.

Prima inovație este extinderea vârstei publicului până la cea mai tânără categorie posibilă: bebelușii. Bebe Christmas Market este o premieră absolută – un mini-târg dedicat copiilor de 0-3 ani, cu derdeluș și patinoar în miniatură, ateliere senzoriale, zone de explorare și decoruri adaptate dimensiunilor lor. Un spațiu creat cu delicatețe, unde Crăciunul se trăiește la ritmul primilor pași.

A doua direcție este, poate, cea mai fermecătoare: aici ninge în fiecare weekend . Fulgii de spumă creează o ninsoare spectaculoasă, independentă de vreme, care transformă Grădina OCC într-un peisaj de poveste, animat de colinde și de râsete de copii.

Este zăpada perfectă – nu udă, nu se topește, dar aduce instantaneu emoția iernii adevărate.

Este o invenție poetică și ludică, ce adaugă acel strat de magie pe care, din păcate, meteorologia nu-l mai poate garanta.

Apoi, evenimentul extinde spațiul convențional de spectacol, ducând teatrul și în aer liber, pentru al treilea an consecutiv, în Grădina OCC. Basme cu Cai – Vrăjitorul Nămete împletește elemente de artă ecvestră, scenografie, efecte speciale și narativ fantastic într-un show grandios, în care cai andaluzi, lupi și păsări de pradă devin, pentru o oră, parteneri de scenă. Este un spectacol care sparge limitele dintre real și imaginar și transformă aerul rece al serii într-un teatru viu, spectaculos, complet neașteptat pentru un târg de iarnă.

Cea de-a patra inovație schimbă însăși dinamica întâlnirilor cu Moșii. La OCC, nu doar Moș Crăciun este vedeta. Moș Nicolae are un

rol esențial și îi răsplătește cu blândețe pe copiii care vin cu o carte de donat pentru alți copii care nu au. Campania „Moș Nicolae umple biblioteci” transformă generozitatea într-un ritual al sărbătorii și arată că magia adevărată începe atunci când dăruiești fără să te aștepți să primești ceva în schimb.

În cele din urmă, Târgul Poveste de Crăciun sfidează calendarul obișnuit al sărbătorilor, din nou. Evenimentul a început din 21 noiembrie și prelungește bucuria până la 28 decembrie. Această extindere oferă familiilor timp și spațiu pentru a trăi fără graba specifică lunii decembrie. Prin aceste cinci direcții curajoase, Opera Comică pentru Copii reinventează ideea de târg de iarnă și oferă Bucureștiului un loc în care Crăciunul nu se vizitează, ci se trăiește.

cadouri de crăciun

„Sărut-mâna pentru masă. Carte de (spre) bucate (2 vol.)”, de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir.

Pentru mama, bunica, mătușa și vecina la masa cărora ne-am făcut mari, frumoși și deștepți, cu recomandarea să pună și ele în scris rețetele de familie, dacă nu au făcut-o deja au spațiu de scris chiar la finalul fiecărui volum.

Librăriile Cărturești, zic și online

Colecția de praline Poem

Pentru profesoara de matematică a celui mic, că poate așa se îmblânzesc fracțiile, cosinusurile și trunchiul acela de con căruia nu i se dă de cap în spațiu. Calea Victoriei 122, București

Ceramică Îngeri și Zmei

Pentru acel Secret Santa anual de la birou, la care credeai că ai epuizat opțiunile: globuri, căni sau farfurii de ceramică artizanală realizată de Irina Amza pe un deal din Șotrile, în compania unui motan portocaliu împărțit, din câte știm (deocamdată), între trei familii. Instagram/Ingerisizmei

Arome artizanale de la Chef Sosin

Pentru soră și cumnat –ei un Sister Clementine, cremă de clementine, că e dulce-amăruie, aromată, parfumată, minunată și la bine și la greu, exact ca sora ta. Lui un sos iute, să nu uite că rolul său în viața ta este precum al unei sriracha bine realizate – punctual și de mare impact. www.chefsosin.ro

Cozonac Casa del Pan

Se iau patru cozonaci: unul se mănâncă în mașină, la stop, în drum spre casă; unul se bagă la congelator pentru mai târziu; altul se împarte cu familia; iar ultimul se scoate din ambalajul brutăriei, se pune în foaie de copt și se oferă mamei-soacre cu explicația că anul acesta ai ascultat cu atenție recomandările – și uite ce bine a ieșit! Str. Polona 89, București

Cum a început povestea ta cu ceramica?

Care a fost momentul în care ai atins pentru prima dată lutul și ai simțit că „aici e locul tău”?

Prima interacțiune cu lutul a fost în anul 2013, în spațiul unui domn care ținea ateliere pentru copii. Eu luasem o pauză de la facultate, pe atunci studiam design vestimentar, dar nu eram tocmai împlinită. În scurt timp am devenit ucenică în acel mic atelier, am lucrat acolo aproximativ 6 luni, după care am realizat că vreau să studiez ceramica mai serios, așa că în 2014 am dat examen la UNARTE, secția CSM (ceramică, sticlă, metal) și de atunci nu m-am mai oprit din lucru.

Olărit urban în Popa Nan... unde Bucureștiul prinde formă pe roată

ANDRA ACHIM este artist vizual și ceramist, absolventă a Universității Naționale de Arte București, secția Ceramică–Sticlă–Metal (promoția 2017). La scurt timp după terminarea studiilor, începe să predea olărit și modelaj la atelierul Art Time din București, loc care avea să-i devină atât spațiu de lucru, cât și sursă de inspirație. Pe lângă activitatea pedagogică, Andra are o practică artistică solidă, lucrările sale – obiecte utilitare, piese sculpturale și bijuterii – distingându-se prin rafinament, sensibilitate și curiozitate pentru forme neobișnuite. Artista participă constant la expoziții de grup și proiecte culturale, având colaborări cu galerii, cafenele și spații alternative. Este atrasă de explorarea limitelor obiectului de design, de experimentarea glazurilor și de universul natural, de la insecte la peisaje marine.

Ai o formare de artist vizual, cum ai ajuns să combini arta contemporană cu meșteșugul tradițional al olăritului?

În facultate nu eram neapărat încurajați să învățăm

arta olăritului, el exista doar ca variantă de opțional, iar eu nu am mai prins loc. Dar, cum universul le aranjează pe toate, am cunoscut-o pe Aniela Ovadiuc, ceramistă, care mi-a propus să lucrez pe timp de vară în atelierul de creație ArtTime, care tocmai se deschisese. În spațiul ArtTime am găsit 6 roți disponibile pentru joacă și o sete mare pentru această tehnică încă străină mie. Multe seri le petreceam pe Youtube, urmărind mișcările olarilor de pretutindeni și, ușor-ușor, am început să prind curaj. Mi-a luat câteva luni bune să învăț centratul la roată, dar după multe obiecte strâmbe și accidentate, a ieșit și ceva simetric.

Ce ne poți spune despre bijuteriile și obiectele tale de artă? Ce te inspiră cel mai mult atunci când creezi – natura, orașul, oamenii, emoțiile? Contează foarte mult starea în care mă aflu.

Folosesc arta ca pe o formă de catharsis, mă ajută mult să-mi eliberez emoțiile. În lucrările de ceramică sculpturală abordez teme personale, spirituale, uneori și teme sociale legate de condiția femeii și a copiilor. Sunt mamă, femeie, iubitoare de natură și animale. Încă din copilărie am avut o fascinație pentru insecte. Dacă atunci când eram mică făceam insectare, acum am un terariu în care îngrijesc o călugăriță. În schimb, când vine vorba de obiecte sau bijuterii, pădurea și marea ar fi pe primul loc ca sursă de inspirație.

Cum ai descrie conceptul de „olărit urban”? Ce îl face diferit de olăritul tradițional?

Conceptul de olărit „urban” a venit dintr-o joacă, când filmam un material pentru atelier. Trăim întrun oraș foarte viu, care ne modelează viața în fel și chip. Uneori e obositor, alteori te inspiră. Diferența dintre cele două ar fi în primul rând contextul, care e unul modern, apoi scopul atelierelor, care e unul recreativ. Chiar dacă apreciez estetica tradițională, sunt mult mai atrasă de designul contemporan.

Ce se întâmplă într-un curs de olărit la ArtTime Atelier? Cum arată o zi obișnuită în atelierul tău?

Cursul e gândit într-un regim de hobby, să-i spunem o introducere în tainele olăritului. O sesiune durează 60 de minute, timp în care clienții pot face 2 obiecte sub îndrumarea mea. În general realizăm obiecte utilitare, de dimensiuni medii, mai ales dacă sunt la prima vizită. Eu mă adaptez la ideile și nevoile clienților, ador să primesc provocări și să încerc alături de ei obiecte pe care în mod normal nu le-aș face pentru mine. Clienții lasă obiectele în atelier pentru uscare și ardere. Timpul de predare este de 14 zile. Majoritatea revin să le și picteze cu glazuri, iar după o a doua ardere, procesul e complet și obiectele impermeabile. Cel mai mult îmi place când organizăm teambuilding-uri sau zile de naștere. Având mai mult timp la dispoziție, putem încerca lucrări mai complexe, intrăm în detalii și ajungem să ne și cunoaștem.

Care sunt locurile tale preferate din oraș – acele colțuri care te relaxează sau îți aprind creativitatea?

Parcul Sticlăriei și Delta Văcărești.

Dacă Bucureștiul ar fi o piesă de ceramică, cum ar arăta?

Un balcon cochet, decorat cu basorelief organic. Titlul ar fi „Atenție, cade tencuiala”.

Ce urmează pentru tine și pentru

ArtTime Atelier? Noi cursuri, expoziții, colaborări? În luna decembrie vom organiza un târg de Crăciun, pe 13 și 14. Va fi primul nostru târg, vom fi 6 participante, toate artiste din sfera artelor focului. Va fi un târg micuț, dar sunt sigură că va ieși bine pentru că îl facem din pasiune. Eu pregătesc o expoziție personală care va avea loc în primăvară la Alert Studio. Nu dau foarte multe detalii, dar tema principală sunt insectele.

Bounty Fair – Raftul cu Cadouri, Ediția 61 13–14

decembrie, Biblioteca Națională

a României

n mijlocul lunii decembrie, când orașul devine mai blând, mai luminat și mai dornic de gesturi mici cu semnificații mari, Bounty Fair revine cu o ediție specială: „Raftul cu Cadouri”, locul în care se adună inspirația, meșteșugul și magia sărbătorilor.

fb.com/bountyfair

Pe 13–14 decembrie, Biblioteca Națională a României devine din nou gazda unui târg care pune în centrul atenției darurile cu suflet și poveștile oamenilor care le creează. Un spațiu în care încetinim ritmul, ne reconectăm la oameni și alegem frumosul în formele lui autentice.

Ajuns la ediția cu numărul 61, Bounty Fair rămâne fidel misiunii sale: aceea de a sprijini creatorii români și de a oferi vizitatorilor o experiență caldă, atentă și memorabilă. Peste 50 de expozanți, creatori și artizani locali vor transforma spațiul într-un adevărat univers al cadourilor unicat – de la bijuterii lucrate manual și piese de design, până la decorațiuni, articole vestimentare, produse naturale, ilustrații, lumânări artizanale, ceramică, obiecte din lemn și multe alte surprize pregătite special pentru această ediție.

În spiritul generozității de decembrie, ediția

61 vine și cu o surpriză: cadoul garantat al Moșului, oferit fiecărui vizitator.

Spiridușul Bounty va purta cu el un sac plin de daruri pregătite de creatorii din comunitatea noastră, astfel încât oricine intră la târg, pe baza biletului de intrare să plece nu doar cu cumpărături, ci și cu un zâmbet în plus şi o mică surpriză.

Pe lângă zona expozanților, ediția

61 găzduiește și peste 10 ateliere creative potrivite pentru copii și adulți – de la pictură pe ceramică și vitralii, până la colaje textile, modelaj, printare 3D sau activități tematice dedicate celor mici. Fiecare atelier este gândit ca o experiență care deschide imaginația și invită la joacă, relaxare și creație.

Atmosfera va fi completată de momente artistice live, unde îi avem din nou alături pe Sergiu Bolotă, Voltaj Academy, trupa de tineri Moriti Band şi

un călduros repertoriu de colinde al elevilor Colegiului Național “Dinu Lipatti”.

Te aşteptăm şi în expoziție, unde găzduim lucrările a 3-4 artişti şi partea a doua a proiectului condus de Andreea Geamănu, “Celebrarea româncelor în istoria artelor”, tablouri realizate de copiii Şcolii Gimnaziale Nr. 79, care aduc un omagiu feminității şi frumuseții portului popular românesc.

Găseşte la Bounty Fair colțul tău de relaxare, poate şi prin micul nostru food court cu deserturi, cu o selecție de produse raw vegane, fără zahăr, cafea bună, vin fiert și gustări pregătite cu aceeași grijă pe care o regăsim la fiecare pas în universul târgului.

Bounty Fair – „Raftul cu Cadouri”

este mai mult decât un târg: este o întâlnire între oameni care apreciază calitatea, alegerile conștiente și darurile făcute cu intenție. În fiecare stand se ascunde o poveste, un artist, o bucurie creată cu migală și pasiune. Iar vizitatorii sunt invitați nu doar să cumpere, ci să descopere, să se lase surprinși și să ducă acasă o parte din emoția sărbătorilor. Ne vedem în curând!

Unde bem ciocolată caldă în București?

Locuri unde iarna are

gust mai bun

Odată cu primele zile reci, orașul începe să se strângă în jurul vitrinelor luminate și să caute locuri calde, aromate, unde respiri abur dulce și uiți de vântul din afară. În acest peisaj, ciocolata caldă devine un mic ritual urban - un pretext pentru pauze lente, pentru întâlniri spontane sau pentru o oră furată doar pentru tine. Am adunat, așadar, câteva dintre spațiile bucureștene unde băutura asta în aparență simplă devine un moment în sine.

Coftale

Specialty Coffee Shop

Str. Ștefan Mihăileanu 42

Boiler

x Guido Calea Victoriei 143

La Boiler x Guido, ai zice că ciocolata caldă e tratată cu același respect ca espresso-ul. Este cremoasă, intensă, cu un strat fin de spumă care se amestecă lent cu ciocolata rasă de deasupra. Încă din primele înghițituri se simte clar că e făcută din ingrediente bune, iar gustul rămâne pe cerul gurii mult timp, exact cât să-ți mai comanzi încă una.

Spațiul completează perfect experiența: un amestec de design industrial și accente calde, cu barul deschis, multă lumină natură și staff prietenos. Boiler x Guido e genul de loc unde intri pentru o pauză rapidă și sfârșești prin a rămâne o oră, uitându-te pe geam la forfota de pe Victoriei.

Coftale este unul dintre acele locuri care par să fi fost făcute pentru dimineți leneșe și după-amiezi răcoroase. Deschis în 2012, este printre primele coffee shop-uri de specialitate din București și funcționează într-o casă veche superb restaurată. Interiorul păstrează tot farmecul arhitecturii de altădată: camere înalte, tavane ornate, sobe de teracotă și ferestre mari care lasă lumina să intre ca într-un decor ușor vintage. Cât despre ciocolata caldă ce-o găsești la Coftale, poate fi rezumată astfel: bezele ce dansează în ceașcă. Densă, aromată, rotunjită de dulceața marshmallow-urilor care se topesc treptat, e o băutură care fără doar și poate îi bucură în egală măsură atât pe copii, cât și pe adulți. E una dintre cele mai îndrăgite ale casei tocmai pentru că nu e nici prea dulce, nici prea grea, ci are exact echilibrul care te face să te întorci.

Camera din față Str. D. I. Mendeleev 22

Ascunsă pe strada Mendeleev, lângă piața Amzei, Camera din față are aerul unei cămăruțe vechi, pline de obiecte adunate cu grijă: rafturi cu cutii retro de ceai, borcane cu mirodenii, tăvi metalice, ceainice colorate și lumini calde care se reflectă în geamurile mici. Deși spațiul e îngust și aproape că te simți ca în sufrageria unei bunici, fix asta este ceea ce îi dă un farmec aparte - e practic ca un colț secret al orașului, păstrat doar pentru cei care știu să-l caute. Aici, ciocolata calda e densă, parfumată, uneori condimentată, alteori îndulcită exact cât trebuie, perfectă pentru zilele când vântul mușcă din obraji. Ține minte Camera din Față atunci când orașul își scutură prima ninsoare: e locul ideal să te adăpostești, să-ți usuci mănușile, să-ți încălzești mâinile și să bei, în tihnă, una dintre cele mai bune ciocolate calde din centru.

M60 Str. Mendeleev 2

M60 este un loc foarte iubit de freelanceri, artiști și oameni care preferă liniștea concentrată în locul agitației de weekend. Are un aer contemporan, dar cald, aproape hygge, care te prinde imediat ce treci pragul, fiind locul ideal pentru co-working, citit, dar și socializat alături de cei dragi. Spațiul e luminos, aerisit, cu un design scandinav curat: lemn deschis, plante, ferestre mari și o muzică discretă care pare să lase loc gândurilor. Aici se zvonește că poți găsi una dintre cele mai bune ciocolate calde din București. Intensă, cu aromă de cacao autentică și un strat fin de spumă de lapte, fiecare gură e o adevărată desfătare, mai ales în zilele reci, când ai nevoie de ceva care să-ți încălzească nu doar mâinile, ci și starea de spirit. Secretul? M60 folosește ciocolata Mörk, un brand specializat care transformă băutura într-o experiență autentică, nu doar o simplă comandă de sezon.

5 locuri nou deschise în oraș

Scena de going out locală continuă să se reinventeze, iar ultimele deschideri aduc un suflu proaspăt pentru cei care iubesc să descopere locuri noi, fie pentru brunch, o cină relaxată sau pur și simplu pentru o atmosferă prietenoasă. Iată cinci localuri proaspăt deschise, numai bune de trecut pe lista de „must try”.

JASU

 Speranței 6 Tel: 0730.480.866

JASU, deschis recent în locul fostului Burger Van Home, este un bistro de familie fără fițe, dar cu preparate pline de gust. În meniu este și celebrul burger JIM KON, câștigător la BurgerFest, care combină carne de vită cu măduvă, kimchi, piept de porc sous vide și maioneză de avocado cu lime și coriandru. De asemenea, preparatele lui JASU promit o călătorie culinară prin Asia, Franța și America.

biutco

 Constantin Aricescu 22  0744.248.826

Biutco este mai mult decât o cafenea: aici poți savura cafea de specialitate și preparate

delicioase, în timp ce descoperi și produse de cosmetică atent selecționate. Atmosfera este perfectă pentru brunchuri lungi, întâlniri cu prietenii sau momente de răsfăț personal.

mezin

 Aviator Teodor Iliescu 2 Mezin este o cafenea de specialitate care îmbină pasiunea pentru cafea cu creativitatea cocktailurilor. Spațiul minimalist, creează un cadru relaxat, ideal pentru întâlniri sau momente de răsfăț personal. Pe lângă espresso-uri atent preparate, Mezin surprinde cu cocktailuri originale și o atmosferă plăcută și prietenoasă.

bUN restaurant

 C.A.Rosetti 37  0316.310.330

BUN, noul restaurant deschis pe C.A. Rosetti 37, în fostul Palat al Brătienilor, impresionează prin design și un meniu excelent, cu influențe mediteraneene și internaționale. Conceptul încurajează împărțirea

preparatelor între cei de la masă. În timpul săptămânii oferă prânzuri avantajoase, iar în weekend se transformă întrun loc ideal pentru un brunch relaxat, acompaniat de prosecco rece. În curte se află Sera Eden.

Tibiliso

 Sevastopol 8  0790.937.700

Tibiliso e un restaurant care aduce aromele autentice ale Caucazului în centrul Bucureștiului. Meniul pune în prim-plan preparate tradiționale precum khachapuri, khinkali și tocane bogate în condimente, toate servite într-o atmosferă caldă și colorată, specific georgiană. Este locul ideal pentru cei care vor să descopere o bucătărie intensă, generoasă și extrem de prietenoasă.

Cu NU în față

Nu putem fi lăsați să scriem de capul nostru, să dăm lumii orice idee necoaptă, orice opinie de pe un teren pe care nu am arat suficient (if ever), indiferent cât de buni suntem pe tarlaua noastră. Era o vreme când publicarea unui text, articol, carte se făcea doar după analiza ei de către o comisie de referenți științifici, pentru a asigura expertiză și responsabilitate. Nu săriți în sus, nu e cenzură, azi i se spune peer review și se practică de toate publicațiile serioase.

Un prost aruncă o piatră în lac și zece

înțelepți se chinuie să o scoată, știm. Care e însă acțiunea recomandată când piatra e aruncată de un deștept? Cum ne ferim de efectul de halo, de reflexul de a înghiți tot ce spune cineva doar pentru că și-a câștigat competența într-un anumit domeniu? De ce am crede fără ezitare un medic vorbind despre fizica cuantică, un istoric al economiei explicând tehnica lui Caravaggio sau un lingvist predicând despre omletă? Încrederea nu se transferă automat. Sunt nenumărate instanțe în care oameni buni pe bucata lor își bagă nasul în oale străine și zdrobesc bucătăria autohtonă pe baza unor idei insuficient sau deloc verificate. Este încă la modă să te dezici de bucătăria de acasă. Când mai toți pe glob o exploatează cu mândrie și voracitate (atât patriotardă cât și financiară), noi spunem că n-avem. Dar ce mă mir, când scriu aceste rânduri se

vorbește de desființarea Institutului Patrimoniului Național. De ce sau ce să salvăm, cunoaștem, curatoriem, expunem, încasăm? Noi nu facem de astea, suntem mai deștepți de atât. Nu trebuie să ne distrugă nimeni cultura, o facem singuri.

Pe cale de consecință, degeaba se chinuie unii și alții să atragă străini și să convingă români că-i gustos p-aici pe la noi, punând în meniu plăcinta cu brânză dulce în loc de cheesecake. Nu putem convinge pe alții să vină la noi dacă nouă nu ne place acasă, dar nici nu îi lăsăm să ne descopere, căci le ieșim în cale cu pizza, paste, sushi, burgeri. Le-am putea da șonc bănățean în loc de prosciutto, babic în loc de chorizo, o ciorbă ardelenească cu afumătură, tarhon și smântână în loc de ramen, pituscă buzoiană pe post de burger și cornulețe cu borș și rahat ca petit fours. Sau le-am arăta că avem și altele, gusturi pe care să nu știe de unde să le ia, caz în care le-am da foi cu lapte, scocâcă, ciorbă de raci, cighir. S-ar linge pe buze și ar mai cere o porție, dar ca să obținem asta ar trebui să le știm noi mai întâi sau să vrem să le știm.

Ce îmi doresc de la Moșu’ anul acesta? Să nu ne mai apărăm convingerile despre sărăcia din bucătărie cu încăpățânare și opacitate la orice argument rațional, documentat, chiar în vreme ce punem pe lista de Crăciun chișcă, caltaboș și sângerete.

MIHAELA NASTACIUC, antrenor fitness:

„În mare parte, un antrenor bun este un psiholog bun”

Mihaela Nastaciuc, în vârstă de 37 de ani, este originară din Brăila, oraș în care și-a descoperit pasiunea pentru sport încă din adolescență, practicând atletismul, specializându-se în proba de 100 de metri. Cu o experiență de peste un deceniu în domeniul fitnessului, Mihaela s-a remarcat prin profesionalism și dedicare, acumulând o serie de certificări internaționale recunoscute de EHFA, printre care cele de Instructor de aerobic, Personal Trainer și Instructor de fitness. De-a lungul carierei, a urmat cursuri și specializări în domenii variate precum Fight Club, Metabolic Effect (nivel 1 și 2), Fit Mom in Action – program dedicat antrenamentelor pentru femei însărcinate și în perioada post-sarcină –, dar și studii privind influența suplimentelor alimentare asupra randamentului sportiv. În prezent, Mihaela își desfășoară activitatea la sala Fit 4 You Le Club, unde oferă antrenamente personalizate, dar și în mediul online, prin intermediul platformelor sale de social media, continuând să inspire și să motiveze o comunitate tot mai mare de persoane pasionate de un stil de viață activ și echilibrat.

De ce ai ales acest domeniu și prin ce alte job-uri ai trecut până să ajungi antrenor de fitness?

Meseria de antrenor de fitness nu reprezintă doar un job pentru mine. Inițial, am ales să fac asta datorită flexibilității programului şi a pasiunii pentru mişcare, pe care am vrut să o transmit oamenilor cu care lucrez. Înainte de asta, am lucrat în domeniul comerțului, ca reprezentant merchandising, pentru diferite mărci.

Spune-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre job-ul de antrenor de fitness.

Mulți cred că în această meserie, doar creezi programe de exerciții fi zice şi nutriție; de fapt un antrenor bun are rolul de a îndruma, educa şi motiva oamenii, să adopte un stil de viață echilibrat şi activ, adaptat nevoilor lor; deci, în mare parte, un antrenor bun este un psiholog bun.

Care este cea mai importantă calitate pe care un antrenor de fitness trebuie să o aibă?

Din punctul meu de vedere, cea mai importantă calitate a unui antrenor, este FLEXIBILITATEA. Şi aici mă refer la flexibilitatea mentală, umană şi profesională, nu la cea fizică. Un antrenor bun se pliază pe personalitatea şi nevoile fiecărui om.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac românii atunci când vorbim despre sport / mișcare?

O greşeală a oamenilor, nu doar a românilor, ar fi că nu se mişcă suficient de mult, din comoditate şi nepăsare. Altă greşeală ar fi, că atunci când realizează că trebuie să se mişte, se concentrează doar pe aspectul fizic şi nu pe sănătate. Mişcarea trebuie să fie un mod de a avea mai multă energie, încredere de sine şi condiție fizică mai bună, nu doar un drum către corpul „perfect”. Aspectul fizic plăcut, este un beneficiu pe care îl dobândeşti când ai un stil de viață activ şi echilibrat.

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă acest job?

Satisfacția mea cea mai mare, este atunci când văd că pot schimba mentalitatea persoanelor cu care lucrez, de la: „vreau să slăbesc”, la implementarea obiceiurilor pe termen lung şi transformarea unui program de exerciții fizice şi dietă, în STIL DE VIAȚĂ.

Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da cuiva care-și dorește să se facă antrenor de fitness?

Sfatul meu pentru cineva care vrea să lucreze în acest domeniu, ar fi RĂBDARE. Dacă vrei să devii antrenor de fitness, asigură-te că ai multă răbdare, compasiune şi flexibilitate în interacțiunea cu oamenii.

Te antrenezi și în aer liber, atunci când vremea permite? Dacă da, ne poți spune, te rog, câteva locuri unde-ți place să faci acest lucru și pe care le recomanzi?

Mă antrenez şi mă mişc oricum şi oriunde mă aflu. Pe lângă antrenamentele din sală, ies aproape zilnic la tura de lac în parcul Herăstrău, este un obicei pe care îl am de mulți ani. Uneori alerg, dar de cele mai multe ori mă plimb şi-mi oxigenez creierul. Parcă nu am ziua completă, dacă nu fac o plimbare în natură. Asta recomand tuturor, chiar şi în zilele cu vreme mai puțin prietenoasă. Este uimitor cât de mult ajută la nivel mental, după ce toată ziua suntem bombardați de stimuli urbani şi digitali. Multe idei bune apar în timpul mersului, mai ales în spații verzi.

Revelion prin timp: 50 de ani de stiluri vestimentare în România

Text de Sergiu Stan, Tudor Personal Tailor

Într-o noapte de Anul Nou contează la fel de mult cui îi spui „La mulți ani!”, dar și ce porți, iar dacă privim în urmă, observăm că propriul look spune povestea unei epoci.

În anii ’80, într-o Românie în care hainele se găseau greu, oamenii puneau mare preț pe puținele piese pe care le aveau. Chiar dacă materialele nu erau întotdeauna de calitate, iar croielile erau simple, se acorda o atenție surprinzătoare momentului. Un sacou împrumutat, o rochie făcută în casă, un pulover mai festiv puteau deveni suficiente pentru o seară specială. De Revelion, se căuta mereu o urmă de strălucire, așa că paietele, materialele satinate și culorile puternice apăreau ca o formă de evadare din cotidian. Compania conta mai mult decât eticheta, iar stilul ținea mai mult de ingeniozitate, decât de moda propriu-zisă.

După Revoluție, anii ’90 au adus o libertate vestimentară fără precedent: jeanșii, odinioară aproape imposibil de obținut, devin piesa centrală în garderoba de Revelion. Piața românească se deschide, apar primele influențe occidentale, hainele importate și logo-urile vizibile devin simboluri ale unei identități noi. Stilul este relaxat, eclectic, cu influențe grunge și minimaliste, iar Revelionul reflectă curiozitatea epocii. Mulți alegeau ținute sport sau casual, combinații spontane și expresive. Moda nu mai era despre adaptare, ci despre libertatea de a alege.

În anii 2000, odată cu expansiunea fast fashion, moda devine mult mai accesibilă și rapid schimbătoare. Ținutele de Revelion se îndreaptă spre extravaganță colorată, rochii cu paiete, topuri lucioase, imprimeuri vibrante, accesorii strălucitoare și machiaj intens. Totul era despre vizibilitate, influențată de cultura pop și media, într-un contrast evident cu simplitatea și restricțiile deceniilor precedente. Popularitatea brandurilor crește, iar dorința de a fi „la modă” se transformă într-o afirmare personală.

care să ne reprezinte și după ce trece artificiul

Odată cu anii 2010, moda prinde o nouă direcție: hainele devin mai strâmte, siluetele bine conturate, iar culorile puternice se îmbină cu imprimeuri grafice. Social media începe să dicteze trendurile, iar Revelionul devine un moment de expunere vizuală. Ținutele sunt gândite pentru fotografie, pentru impact și recunoaștere online. Apar influențe din street style, iar designul românesc începe să fie tot mai căutat, oamenii dorind piese diferite, care să îi scoată din tipare.

tudor-tailor.com

În anii 2020, stilul românesc de Revelion se maturizează: se pune accent pe calitate, durabilitate și rafinament. Paletele monocrome, tonurile neutre, bejurile, griurile și negrul domină. Croielile sunt curate, fie supradimensionate, fie atent ajustate pe corp, iar piesele made-to-measure câștigă teren, oferind unicitate și confort. Oversized-ul se combină cu tailoringul, materialele naturale sunt preferate, iar sustenabilitatea devine parte din discuție. În prezent, nu mai cumpărăm o piesă „doar pentru o noapte”, ci alegem haine care să ne reprezinte și după ce trece artificiul de la miezul nopții.

Stan

Privind în urmă, putem spune că Revelionul românesc a evoluat de la simplitate și ingeniozitate forțată la exprimare liberă, apoi la personalizare și discernământ stilistic. Astăzi, stilul nu mai este doar despre formă, ci despre valori: calitate, autenticitate și bucuria de a purta ceva ales cu sens. Ca specialist în consultanță vestimentară la Tudor Personal Tailor, cred că tocmai această maturizare ne arată cum relația noastră cu hainele s-a transformat într-un exercițiu de identitate, și nu doar de aparență.

Sergiu

Un nou capitol din istoria Trooper - „Regeneza”

Pe 28 februarie 2026, Trooper va renaște la Sala Palatului. Concertul „Regeneza” va fi o producție unică, un concert care va parcurge discografia formației. Alături de trupă va fi Blaze Bayley, fostul solist Iron Maiden, cu proiectul său solo. Am discutat cu Alin

Coiotu› Dincă despre planurile pentru această seară de excepție.

„Regeneza” este prezentată ca un concept al transformării și al întoarcerii la rădăcini. Ce înseamnă pentru voi această „regeneză”? Cum se simte să renaști?

Coiotu’: Numele acestui concert nu a fost ales întâmplător. Ba chiar am „forțat” un cuvânt pentru a explica ce o să se întâmple în 28 februarie. Îmi este atât de greu să păstrez secretul, sunt obișnuit să împart totul cu prietenii formației, însă, din ianuarie 2025, duc în spate un secret uriaș, pe care am să îl pot devoala cu doar puțin timp înainte de concert. Ca să mă întorc la întrebarea ta, am renăscut de foarte multe ori. Nu poți să exiști atâția ani în industria muzicală fără să nu renaști periodic.

O să fie un nou capitol în povestea Trooper.

Concertul promite o trecere prin întreaga discografie. Cum ați ales piesele reprezentative pentru această călătorie muzicală de peste trei decenii? Încap 30 de ani de muzică, amintiri, prieteni, într-un spectacol de două ore? Coiotu’: Aici avem o mare problemă. Este extrem de greu să alegi un setlist. Avem 12 albume de studio, iar asta înseamnă, aproximativ, 150 de piese lansate. Cum să facem să alegem 18? (râde) Dacă mai luăm în calcul și faptul că unele melodii au 18 minute, 12 minute, 10 minute... deja începem să simțim disperarea. (râde) Cred, totuși, că am ajuns la o soluție foarte bună. Avem

o lista aproape finală, care o să bucure mulți ascultători de Trooper. Celor care nu vor avea ocazia să audă de data asta piesele lor preferate, le promit că le includ data viitoare!

Trebuie să ne spuneți și despre invitatul special, Blaze Bayley!

Cum ați reușit să legați o conexiune așa frumoasă și ce momente ne pregătește solistul pentru concert?

Coiotu’: Povestea noastră a mers încă de la început mână în mână cu tot ce înseamnă Iron Maiden. Au existat zeci de coincidențe fericite care au legat Trooper de Maiden. Nu știu cum să explic, pentru că mulți ar spune că am înnebunit eu, însă asta este realitatea –am ajuns să îi cunoaștem, să cântam cu ei, să ne trimitem e-mailuri, să vorbim pe zoom, să scriu prefața ediției românești a cărții lui Bruce Dickinson, să îl aducem pe Bruce în Romania, să îl aducem pe Blaze, să înregistrăm piesa cu Blaze, să îl plimbăm pe la Turnul Chindiei prin Târgoviște. [...] Ce se întâmplă astăzi depășește puterea mea de speranță și imaginație. Trăiesc într-un vis care sper să nu se termine prea curând. Blaze o să ne cânte un minunat set de piese Iron Maiden. Toate alese pe sprânceană [...]

Citiţi interviul complet pe www.zilesinopti.ro