POINT OF VIEW: Triangle of Sadness

Triangle of Sadness

Spune-mi câți „urmăritori” ai ca să-ți spun cât nu contează

Uitându-mă înapoi, 2022 a fost un an chiar bunicel pentru cinematografi e. Am avut ocazionalele blockbuster-uri, câteva fi lme mai indie și chiar și câteva premiere românești pe care le-aș pune pe lista de favorite. În acest peisaj, chiar la fi nal, ca o cireașă de pe tort, a apărut „Triangle of Sadness”.

Laureat în decembrie cu premiul pentru Cel mai bun fi lm european la European Film Awards 2022, fi lmul lui Ruben Östlund este o comedie neagră, care funcționează ca o satiră asupra societății din zilele noastre. Fie că e vorba despre lipsa de conținut a așa-zișilor infl uenceri sau cum pozițiile și raportul de putere se poate schimba atât de simplu, în funcție de context, analiza cinematografi că pe care o realizează Östlund lovește unde doare. Într-o eră profund infl uențată de normele capitalismului, oamenii ajung să nu mai știe pe ce anume să pună preț, iar banii ajung să cântărească mai greu decât orice sau să nu aibă nicio valoare, în funcție de cine îi are sau nu. Pentru un tânăr model la început de drum, banii sunt un subiect puternic de discuție în relația cu iubita sa, afl ată tot în domeniu, dar pentru un oligarh rus venit împreună cu soția și amanta pe o croazieră înseamnă foarte puțin.

Östlund împarte fi lmul în trei părți, urmărind mai îndeaproape parcursul unui cuplu tânăr care câștigă o croazieră pe un iaht de lux, care ajunge să fi e deturnat de pirați, cei doi naufragiind pe o insulă. Deși nu sunt protagoniști în adevăratul sens al cuvântului, fi rul narativ îi urmează pe îndrăgostiți, punând accent pe cadrele diferite în care aceștia ajung pe parcurs. Să spun că umorul negru este prezent ar fi un understatement. Filmul este simplu, dar profund original și are la bază un dialog bine scris, chiar dacă uneori scapă în tezism și poate are tendința de a deveni foarte in your face. Primele două părți culminează cu una dintre cele mai grețoase, dar amuzante secvențe din cinematografi a ultimilor ani, condusă excelent și cu un climax pe măsură.

Poate singurul lucru de reproșat este a treia parte, în care Östlund alege să vorbească despre ideea de statut și ierarhie. Naufragiați pe insulă, o parte dintre oamenii de pe iaht ajung să capete un cu totul alt rol față de cel pe care îl aveau atunci când lucrurile mergeau fi resc, ca în orice societate actuală. Dar când cel care știe să pescuiască devine cel mai important și un Rolex de 200.000 de euro nu mai are nicio valoare, iar numărul de urmăritori de pe Instagram este irelevant, oamenii sunt nevoiți să îmbrățișeze o nouă ordine. Una peste alta, exact ca și până acum, regizorul suedez a livrat încă un fi lm ce merită văzut și chiar dacă nu a avut la fel de mult tact ca în celelalte dăți, cu „Triangle of Sadness” a făcut pe toată lumea să-nțeleagă ceva mai mult despre societatea în care trăim.