Page 1

WWW.ZILESINOPTI.RO

SIBIU | 16 - 29 AUGUST 2019


din revistă Destinații pentru o vacanță la sfârșitul verii

INTERVIU Sfârșitul verii nu înseamnă și sfârșitul distracţiei! Din contră, în ultimele zile ale verii te poţi bucura de vacanţe last-minute de neuitat. În plus, adevăraţii pasionaţi de călătorii știu că e una dintre cele mai bune perioade din an pentru a vizita destinaţiile care în miezul verii sunt sufocate de turiști.

Sebastian Marcovici

despre Focus in the Park Focus in the Park revine vara aceasta în Parcul Sub Arini cu o ediţie cu totul specială. Festivalul trece pentru prima dată la un format pe patru zile în loc de trei, urmând să aibă loc la finalul acestei luni, respectiv în perioada 22-25 august. Organizatorul principal al evenimentului este Asociaţia Focus Sibiu, o mână de oameni care consideră acest festival ca fiind principalul lor „bebeluș”, un festival la care lucrează tot anul.

▲ PAGINA 74

▲ PAGINA 44

Jurnal de cititoare "Lupta mea"

Jurnal de gurmand Mediterana în aperitive

Jurnal de călătorie Insula Capri

"Spiritul timpului vine din afară, dar lucrează înlăuntrul nostru. În faţa lui suntem egali, însă el nu e același pentru toţi."

Că tot sunt pepenii în sezon, iar cei galbeni mă îmbie cu mirosul ori de câte ori trec pe lângă piaţă, mi-am amintit de două salate de vară ce mi-au incitat curiozitatea de prima dată când am auzit de ele.

Pentru mine, “Isola de’l solo far niente” a atins apogeul frumuseţii pe Pământ. Insula Capri, creată de mâna divinităţii şi şlefuită de cea a omului este impresionantă din toate unghiurile..

▲ PAGINA 62

▲ PAGINA 72

▲ PAGINA 32

▼ plus în această ediţie 1. Salut Sibiu 2. 3 to do 3. Cronica de gastronomie 4. Propunerile Zile si Nopti 5. Chestionar de Sibiu ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 16 - 29 AUGUST 2019 | 05


Salut Sibiu

EDIŢIA DE SIBIU apare bilunar - gratuit nr. 16 (386) | 16 - 29 august 2019

Răzvan Sădean Redactor Zile şi Nopţi Sibiu

Cum lucrurile mici pot provoca schimbări de proporții În faţa blocului în care locuiesc există un petec de pământ care ar fi trebuit să fie un mic spaţiu verde cu iarbă și flori, care să-ţi mai fure privirea de la griul betoanelor și de la coloanele de mașini parcate pe marginea străzii, pe trotuare sau aiurea. Doar că întrun an iarba nu a mai crescut, așa că fâșia de verde a dispărut rapid din mentalul locuitorilor din zonă și s-a transformat în loc de parcare, în loc de lăsat saci de gunoaie, saltele și fel de fel de lucruri vechi și nefolositoare. Imediat ce gunoaiele au început să se acumuleze tot mai mult și mai rapid, oamenii au început să trateze acel spaţiu cu tot mai multă indiferenţă. E un exemplu clasic de delăsare. Cu toţii cunoașteam ”n” astfel de cazuri. O teorie interesantă venită din zona psihologiei experimentale arată că oamenii tind să se comporte în funcţie de mediul în care locuiesc. ”Dacă o fereastră se sparge și nu o repară nimeni, oamenii care trec pe acolo vor trage concluzia că nimănui nu-i pasă și că nimeni nu e răspunzător. În curând, alte ferestre vor fi sparte, iar sentimentul de anarhie se va răspândi treptat din clădirea aceea pe stradă, transmiţând semnalul că orice e acceptabil.” În fapt, teoria ”ferestrelor sparte” spune un lucru simplu:

delicvenţa e urmarea inevitabilă a dezordinii, iar un loc deplorabil va deveni din ce în ce mai deplorabil dacă nu se intervine cât mai devreme. Într-un oraș, probleme relativ mici, precum gunoaiele aruncate pe jos, graffiti-urile de pe pereţii clădirilor, mașinile parcate pe trotuare sau clădirile abandonate și lăsate în paragină, sunt toate echivalentele unor ”ferestre sparte”, care în scurt timp se vor traduce prin invitaţii la infracţiuni mai grave. O idee pe cât de simplă, pe atât de adevărată și vizibilă în societatea noastră sub o varietate de forme. Gândiţi-vă acum la toate lucrurile mici și sâcâitoare cu care aveţi de-a face zi de zi prin Sibiu. Interacţionând cu ele în mod repetat vă pot induce un sentiment de lipsă de speranţă și de lehamite. Soluţia e una, aceea de care toţi ne lepădăm și ne grăbim să o aruncăm în ”curtea” altora: acţiunea, intervenţia. Să schimbi lumea pare un proiect colosal, iar proporţiile lui ne pun pe mulţi în impas. Ce vrea să spun de fapt cu această teorie e că lucrurile mici pot provoca schimbări de proporţii. O acţiune pozitivă generează în timp rezultate similare. Ceea ce contează de fapt sunt lucrurile mărunte.

Str Mărăști nr. 9, Sibiu sibiu@zilesinopti.ro sibiu.zilesinopti.ro www.facebook.com/zilesinoptiSibiu Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online, vă rugăm să ne contactaţi: Publisher: Marius Dicoiu 0744 35 99 10 marius.dicoiu@zilesinopti.ro Redactori Cristina Bălău cristina.balau@zilesinopti.ro Razvan Sădean razvan.sadean@zilesinopti.ro Layout & DTP: Dani Gheorghiu dani.gheorghiu@outlook.com Dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi departamentul de distribuţie: Alex Fălămaș 0755 02 29 57 Administrativ Simona Dicoiu 0755 02 29 55 simona.dicoiu@zilesinopti.ro Mare Publicitate: Regia MGSI Valeria Iliescu (valeria.iliescu@mgsi.ro) | Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior. Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Timişoara / Arad Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Bacău / Piatra Neamţ / Roman, Galaţi / Brăila, Oradea (Felix, 1 Mai), Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş. Lunare: Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava (Rădăuţi) WWW.ZILESINOPTI.RO

SIBIU | 16 - 29 AUGUST 2019

 /zilesinoptiSibiu  zilesinopti.ro/sibiu


Viaţa oraşului TRECUTUL DEVINE PREZENT, LA FESTIVALUL MEDIEVAL Cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Medieval ”Cetăţi Transilvane” de la Sibiu, care va avea loc între 23 și 25 august, prezintă încercarea strămoșilor noștri din anul 1519, de a dezlega blestemul unei tinere acuzată de vrăjitorie și condamnată la ardere pe rug. Pentru a scăpa de sentinţă, aceasta a blestemat locuitorii și orașul Sibiu din anul 1519 să călătorească într-o lume plină de vrăjitori și magie, în anul 2019, pentru a vedea cum s-a schimbat de-a lungul veacului orașul. Aventura începe vineri cu lupte, tabere, parade, ateliere, jocuri cu specific medieval, expoziţii, statui vivante, statui levitatoare, dans medieval, spectacole, farse și concerte. Toate, în Piaţa Mare!.

ESENŢIALE

Subcarpaţi, Viţa de Vie și Firma sunt doar 3 dintre trupele care vor concerta între 22 și 25 august, la Focus in the Park, în Sub Arini.

▼ DEGUSTARE

▼ TEATRU

▼ CROS

Asociaţia ”Prietenii Mocăniţei” au pus la bătaie 10 locuri pentru o cină spectaculoasă organizată într-un vagon al mocăniţei de pe Valea Hârtibaciului. Ideea îi aparţine lui Chef Ioan Bebeșelea, tot el fiind și cel care va găti preparatele. Ingredientele folosite vor fi culese din satele de pe traseul mocăniţei. Evenimentul inedit are ca scop strângerea de fonduri pentru proiectul de revitalizare a mocăniţei dintre Sibiu și Agnita, dar și restaurarea vagoanelor și a locomotivelor originale. .

Având ca sursă de inspiraţie primul capitol din ”O istorie a lumii în 10 ½ capitole” de Julian Barnes, spectacolul de teatru ”Clandestino” revine asupra uneia dintre cele mai vechi frământări ale omului: Eu în ce cabină călătoresc pe croaziera vieţii? Actorii Claudiu Fălămaș și Dumitru Stegărescu urmează să ne ducă într-o călătorie și să ne uimească cu o parabolă muzicală. Clandestini în univers. Singuri. Împreună. Spectacolul se joacă duminică, 18 august, de la ora 21, la Grădina BIS..

Night Cross Challenge revine pe 23 august în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, cu cea de-a V-a ediţie. Sub clar de lună, într-o atmosferă de sărbătoare animată de muzică antrenantă, lumini fosforescente și multă bună dispoziţie, concurenţii vor alerga pe aleile Muzeului, pe traseul mărginit de celebrele mori de vânt și case tradiţionale românești. Doritorii se pot înscrie până pe 19 august la cel mai frumos cros de noapte al Sibiului, fie la cursa de 4.5 km, fie la cea de 9 km.

08 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE


Viaţa orașului ▼ FILM

Nou în oraş

▼ DESTINAŢIE

Zbor de la Sibiu spre Egipt În sezonul de iarnă 2019-2020, Aeroportul Internaţional Sibiu va inaugura o nouă destinaţie de vacanţă, respectiv Hurghada, Egipt. Zborurile spre cea mai importantă staţiune turistică a coastei Mării Roșii vor fi operate în regim charter, cu o frecvenţă săptămânală, în zilele de duminică, în perioada 22 decembrie 2019 - 19 ianuarie 2020. Deși plajele exotice sunt principalul atu al staţiunii, Hurghada are multe de oferit turiștilor dornici de aventură, cultură și istorie.

”Apusul” ESTE Filmul de Miercuri După succesul răsunător pe care l-a avut cu filmul său de debut ”Fiul lui Saul”, pentru care a obţinut Oscarul pentru ”Cel mai bun film străin”, regizorul László Nemes revine cu ”Apusul”, film ce va fi prezentat la Sala Mică a Centrului Cultural ”Ion Besoiu”, în cadrul proiecţiilor săptămânale ESTE Filmul de Miercuri. Filmul are multe atuuri pentru a te ademeni în sala de cinema: Vlad Ivanov în rol principal, răsturnări de situaţie, personaje misterioase și secrete întunecate. CÂND: 21 august, ora 20 ▼ EXPOZIŢIE

Game of Thrones, la Shopping City

CÂND: decembrie 2019 - ianuarie 2020 ▼ CONCERT

The Musicals, la Creative Buzz #22 Trupa sibiană ”The Musicals” a luat naștere de puţin timp și este gata să-i încânte pe sibieni în cadrul Festivalului Handmade Creative Buzz #22. Cei patru membrii au pregătit pentru concertul din Piaţa Huet un program de piese cover, compoziţiile proprii fiind încă în lucru. Cei patru membrii ai trupei sunt Claudia - solistă, Mihai - tobe, Claudiu - clape și Andrei - chitară bass. ”Suntem pasionaţi de muzică și ne-am gândit să ne unim și să aducem bucurie în sufletele celor din jur prin muzică.” CÂND: 17 august, ora 20

Până în data de 1 septembrie, Shopping City Sibiu prezintă o expoziţie inedită de micro-sculpturi pe vârfuri de creion realizate de artistul Salavat Fidai. Lucrările sunt inspirate din universul magic al celui mai urmărit serial la nivel mondial: ”Game of Thrones”. În expoziţia de la Sibiu sunt incluse 30 de sculpturi în miniatură, sigiliile caselor din Westeros, Regele Nopţii, unul dintre faimoșii dragoni ai lui Daenerys și Tronul de Fier. Lucrările pot fi admirate cu ajutorul lupelor. CÂND: zilnic, ora 10

10 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE


Viaţa orașului

SIBIU PE GRATIS Nu totul pe lumea asta se cumpără cu bani, dar schimburile vor dăinui pentru totdeauna. Primești gratuit, dai gratuit zâmbete și experienţe memorabile. ▼ CELE MAI INTERESANTE AUTOMOBILE CLASICE

▼ NE ÎNTOARCEM ÎN TIMP, ÎN PĂDUREA DUMBRAVA

Sibiu Rally România, eveniment programat în perioada 15 – 17 august, face parte anul acesta din Calendarul Internaţional al Federaţiei Internaţionale de Vehicule Istorice, din Calendarul Naţional Retromobil Club România - Campionatul de Competiţii de Regularitate pentru Vehicule Istorice și din Calendarul Naţional și Internaţional al ACR-FIA. Competiţia este dedicată automobilelor clasice, mașinilor de curse istorice, dar și mașinilor electrice. După ce echipajele au fost prezentate în Piaţa Mică, pe 15 august, zilele de 16 și 17 îi vor purta pe pasionaţi prin Mărginimea Sibiului și pe Transfăgărășan, apoi înapoi în centrul orașului Sibiu..

„Sibiul de odinioară” ne duce din nou înapoi în timp, cu muzica celor de la Riff, Hara sau Celelalte Cuvinte! Ediţia a VI-a va avea loc în 17-18 august 2019, în Pădurea Dumbrava - Camping. Sâmbătă concertează onenightstand, Riff, Trupa Hara și Celelalte Cuvinte. Duminică pe scenă vor fi Cristian Buică, Emeric Imre, Victor Socaciu și Ducu Bertzi Oficial. Cei mici au la dispoziţie un mini parc de distracţii și se pot distra și în zona de activităţi pentru copii. Evenimentul se va desfășura în fiecare din cele două zile, între orele 12:00 și 22:00.

▼ MUZICĂ CLASICĂ ÎN CENTRUL ORAȘULUI Timp de trei zile, în zona centrală a orașului ne bucurăm de muzică de cea mai bună calitate. Classics for Pleasure, sub deviza „Discover Something New”, se va desfășura în perioada 15 – 17 august 2019. A IX-a ediţie a festivalului va reuni peste 300 de artiști în cadrul unor concerte extraordinare, fiecare cu o tematică specifică. Evenimentele vor avea loc în Piaţa Mare și în Biserica Ursulinelor.

14 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE

▼ FOCUS IN THE PARK, O EXPERIENŢĂ DE NEUITAT Pe lângă concertele unor trupe locale, naţionale și internaţionale de renume, ne vom bucura din nou de Street Food in the Park, Picnic in the Park și Craft Beer in the Park. Scena secundară, un loc dedicat muzicii jazz, funk, soul și electro, va fi amplasată anul acesta pe cealaltă parte a pârâului din parcul Sub Arini, iar petrecăreţii vor avea inclusiv un water slide, pe pârtia din parc. Festivalul are loc în perioada 22-25 august, iar anul acesta, pentru prima dată vor cânta în cadrul Focus in the Park cei de la Subcarpaţi. .


Viaţa orașului

3 to do de RĂZVAN SĂDEAN

Parada @ Festivalul Medieval Vineri, 23 august, ora 20:45 În prima zi a Festivalului Medieval ”Cetăţi Transilvane”, locuitorii Sibiului din 1519, aduși prin blestem de vrăjitoarea Despina în vremurile noastre, vor străbate orașul pentru a vedea cum s-a dezvoltat Sibiul de-a lungul secolelor. Tradiţionala paradă a festivalului îi va aduna în Parcul Cetăţii, pentru ca mai apoi să străbată la pas cele mai emblematice locuri ale orașului: Bulevardul Coposu, Piaţa Unirii, pietonala Bălcescu și, în final, Piaţa Mare.

Concerte @ Festivalul Medieval Între 23 și 25 august Ce ar fi Festivalul Medieval fără concertele de muzică medievală care să adune locuitorii laolaltă în Piaţa Mare, la fel ca odinioară? Muzicienii de la Hollóének Hungaric vin cu muzică medievală și folk ale vremurilor vechi din Europa în toate cele trei zile ale festivalului: vineri, pe scena din Piaţa Mare, ora 21:10, iar sâmbătă și duminică, pe pietonala Bălcescu, de la diverse ore. Pe scena din Piaţa Mare vor mai concerta formaţia de muzică medievală şi renascentistă Nomen Est Omen (sâmbătă, ora 18 și duminică, ora 15), grupul Truverii (sâmbătă, ora 19:45), Cimpoierii din Transilvania (sâmbătă, ora 21:30 și duminică, ora 19). Premiera acestei ediţii e prezenţa grupului belgian Prima Nocta, care va susţine concertul de încheiere a festivalului, duminică, ora 21:10, în Piaţa Mare.

Spectacole cu foc @ Festivalul Medieval În fiecare seară, în Piața Mare Un alt reper al Festivalului Medieval îl reprezintă spectacolele pirotehnice, care vor avea loc în fiecare seară de festival. Adus la nivel de artă, jocul cu focul e un spectacol în sine, un show impresionant de flăcări ce nu necesită altă energie decât cea umană. Vineri, de la ora 22, Ordinul Solomonarilor va spune ”Balada Zmeului”, un spectacol de teatru pirotehnic despre cel mai cunoscut personaj din mitologia românească. Sâmbătă, de la ora 20:45, Teatru ”Strada” din Brașov va prezenta un spectacol de mister medieval cu efecte pirotehnice: ”Cavalerii Coroanei”. Trupa sibiana Crispus - The Art of Fire va trage cortina peste ediţia din acest an a Festivalului Medieval cu un spectacol inedit ce combină pirotehnia cu acrobaţiile, creând efecte vizuale unice. 16 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE


Viaţa orașului

CE NE PLACE / CE NU NE PLACE

la viața de noapte a Sibiului

1

1

2

2

3

3

4

4

Ne place că există zone alocate pe internet, prin aplicaţii/ site-uri sau chiar pe Facebook, care ne spun ce se întâmplă la lăsarea serii în oraș. Fie că vorbim de evenimente mici, în diferite localuri, sau adevărate party-uri în aer liber sau în cluburi, totul este concentrat, bine clasificat și pregătit pentru a-i informa pe cei care vor să petreacă seara în oraș.

Ne place că evenimentele sunt diverse. Petreceri tematice, concerte live, DJ invitaţi să mixeze, toate pot fi găsite prin Sibiu, dacă le căutăm cu atenţie. Din păcate, chiar dacă sunt diverse, ideile sunt cam tot aceleași în fiecare săptămână. Luni party tematic, marţi karaoke, miercuri live și lista continuă…

Ne place că anumite localuri servesc mâncare și la ore mai târzii, fără să mai punem la socoteală fast food-ul și cozile interminabile la drive-thru de la patru dimineaţa. Astfel, dacă decizi să „ieși înainte să ieși”, poţi alege să mănânci undeva bine și să cauţi între timp locuri de petrecut seara după o masă copioasă. Ne place că deși localurile nu sunt multe și nici extraordinar de diverse, măcar le avem măcar și pe acestea.

18 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE

Nu ne place că nu se mai pune prea mult accent pe muzica de calitate sau pe un gen anume de muzică. În majoritatea locurilor există muzică comercială sau, mai rău decât atât, există un singur playlist care merge la nesfârșit. Poţi să știi ce oră e, în funcţie de melodia de la momentul respectiv, pentru că ai mai ascultat-o în repetate rânduri exact la aceeași oră.

Nu ne place că în zona centrală, orașul pare aproape mort după zece seara. În afară de câteva terase la care se mai aude zumzet de clienţi care probabil se pregătesc să meargă pe la o petrecere, în rest starea de letargie este dureros de prezentă.

Nu ne place că majoritatea evenimentelor au loc pe timpul verii. Odată cu venirea frigului, parcă inspiraţia îngheaţă și diversitatea cam dispare. În afară de aceleași seri de karaoke și de live, rar mai găsești ceva demn de petrecut o noapte dansând. Nu ne place că trebuie să ne mulţumim cu ce avem, iar ce avem nu e foarte mult. Nu există localuri într-atât de diverse încât orice gust să fie satisfăcut.


Viaţa orașului

PROPUNERILE ZILE ȘI NOPŢI În această perioadă, Sibiul e plin de târguri și festivaluri care ne fac să uităm că vara asta e pe sfârșite. Pentru a menţine intactă starea de bine, recomandăm consumarea a cel puţin patru evenimente. Propunerile noastre vă poartă din inima Sibiului până la Biserica Fortificată din Hosman.

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL ”CAPITALA MUZICALĂ” Sibiul devine din nou capitală muzicală pentru cei mai talentaţi copii și tineri care se vor întrece vocal și la măiestrie instrumentală, între 23 și 25 august 2019, la Sala Thalia, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Festivalului Internaţional ”Capitala Muzicală” - singurul festival-concurs din ţară la care concurează copii talentaţi în arta interpretativă la cele patru secţiuni muzicale studiate în România: folk, muzică populară, muzică clasică și muzică ușoară. Juriul e prezidat de maestrul Horia Moculescu, alături de soprana Felicia Filip, solista NICO, folkista Zoia Alecu, compozitori, vocal coach-ul X-Factor Crina Mardare, precum și profesori din mediul academic.

TÂRGUL CREATORILOR POPULARI

SIBIU DJ AWARDS

Într-un maraton din miez de zi și până-n noapte, Piaţa Mică va prinde vibe-ul muzicii electronice în data de 30 august, la cea de-a II-a ediţie a evenimentului Sibiu DJ Awards. Tema aleasă pentru acest an e ”Waves” și atrage atenţia asupra elementului care ne omogenizează, ne conectează sufletele: valuri de sunet ne aduc împreună ca să trăim bucuria vieţii. DJ Steff Da Campo, DJ Letizia Carrero, Dj Optick, Dj Adrian Eftimie și mulţi alţii vor fi prezenţi pe scena din Sibiu.

HOLZSTOCK FESTIVAL

Cunoscut și sub numele de ”Târgul de Sfânta Maria”, Târgul Creatorilor Populari reunește încă din 1983, sute de meșteri populari de diferite etnii și din diverse zone etnografice ale ţării. Între 15 și 18 august, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, vor putea fi admirate produse autentice, făurite în inima sinceră a satului românesc. Vorbim despre oale, străchini, icoane, mobilier pictat, ţesături, ii, cămăși populare, pălării. Nu vor lipsi nici atelierele interactive. 20 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE

Ajuns la cea de-a VI-a ediţie, Holzstock Festival propune în zilele de 16 și 17 august un program divers care va anima Biserica Fortificată din satul Hosman cu ateliere, yoga, flea market, camping, bus camping, mâncare tradiţională, băuturi, waterslinde, foc de tabără, jocuri distractive și, nu în ultimul rând, concerte. Line-up-ul ediţiei din acest an cuprinde artiști locali, precum Caravana Gypsy Jazz din Hosman, trupele Onenightstand, Changeover, Dreamcatchers și Thisobey din Sibiiu, DJ-ul sibian Ciprian Popa, dar și artiști din Cluj-Napoca, Timișoara, Viena, Barcelona și Buenos Aires. Preţul unui bilet pentru întreg festivalul e de 50 RON. Se achită la faţa locului și include și camparea.!


Interviu

de Răzvan Sădean

Cu o tradiţie de aproape două decenii, Festivalul Medieval ”Cetăţi Transilvane” a crescut și s-a dezvoltat de la an la an. Cea de-a XIX-a ediţie va avea loc între 23 și 25 august în Piaţa Mare și va recrea atmosfera din perioada medievală. Despre programul și noutăţile ediţiei din acest an, am stat de vorbă cu Ovidiu Dragoman. Sibiul, o cetate care n-a fost niciodată cucerită, e luată cu ”asalt” de aproape două decenii de artiști și meșteșugari de pretutindeni, în ultimul weekend întreg al lunii august. Câţi artiști și câte spectacole însumează ediţia din acest an? Vă pot spune cu bucurie că în acest an pe parcursul celor trei zie de festival avem programate peste 170 de evenimente la care participă aproximativ 300 de artiști. Este posibil ca numărul acestora să mai crească pe ultima sută de metri.

Interviu

Ovidiu Dragoman 22 | VIAŢA ORAȘULUI | INTERVIU

Cum s-a conturat programul celei de-a XIX-a ediţii și cu ce noutăţi vine? Ne putem aștepta să vedem și în acest an un public satisfăcut la sfârșitul zilei, dornic să revină și a doua zi? Cea de a nousprezecea ediţie a Festivalului Medieval ”Cetăţi Transilvănene” are anul acesta o temă incitantă. Mai exact prezintă încercarea strămoșilor noștri din anul 1519, de a dezlega


Viaţa orașului

blestemul Despinei. O tânără din 1519 a fost acuzată de vrăjitorie și condamnată la ardere pe rug. Aceasta, pentru a scăpa de pedeapsă, a blestemat locuitorii și orașul Sibiu din anul 1519 de a călători într-o „lume plină de vrăjitori și magie” adică de a călători în anul 2019 pentru a vedea cum s-a schimbat orașul de-a lungul veachului. Ea încearcă astfel să scape de condamnare și să le schimbe concepţia locuitorilor despre ce înseamnă arta vrăjitoriei. Ca orice blestem acesta poate fi dezlegat doar când „Cele două săbii, mânuite de cei mai vrednici cavaleri, se vor încrucișa în cel mai de preţ loc al orașului” – Despina – tânăra vrăjitoare din 1519. S-a lucrat preţ de aproape două luni la programul pentru ediţia din acest an. Este unul stufos cu multe spectacole, ateliere, turniruri și surprize. Sunt și multe noutăţi și invităm sibienii și turiștii care ne vor vizita orașul în perioada 23-25 august, să vină în Centrul Istoric pentru că vor avea ce să vadă.

Copiii au avut întotdeauna un loc special în cadrul Festivalului Medieval. Ei sunt cei care poate se bucură cel mai mult de tot ceea ce are de oferit acest festival. Ce le pregătiţi în acest an? Copiii vor beneficia și în acest an ca întotdeauna de un program plin de activităţi dedicate lor în cadrul festivalului. Am putea spune că ei sunt privilegiaţi din acest punct de vedere și vă și explic de ce. Nu cred că există copil care să nu vrea să pună mâna pe

o cămașă de zale, pe un arc ca în perioada Medievală sau să ţină pe cap un coif. Sunt o mulţime de cavaleri și domniţe ce vor organiza o serie de activităţi, începând de la spectacole de teatru, muzică și până la ateliere de creaţie. De asemenea taberele instalate în Piaţa Mare de Cavaleri, sunt și ele la dispoziţia celor mici pentru vizitare și nu numai.

De la an la an, publicul a resimţit în cele trei zile de festival o redare tot mai fidelă a atmosferei medievale, o reușită la care contribuie fără doar și poate artiștii, comercianţii și evenimentele din program. Care sunt criteriile pe care le aveţi în vedere atunci când realizaţi selecţia invitaţilor și a evenimentelor? Și în acest an am încercat ca programul ce se desfășoară în cele trei zile de festival, să fie unul de top, cu cei mai buni artiști din România, dar și din străinătate. Anul acesta avem invitaţi speciali din Ungaria și Belgia, și vă asigur că este vorba de două surprize frumoase. Criteriile de selecţie sunt multe, dar cele mai importante sunt legate de calitatea activităţilor desfășurate și a produselor oferite de comercianţi. Vizitatorii vor observa cel mai bine aceste schimbări în zona Iramarocului festivalului. Aici criteriile de selecţie au fost mai stricte și se vor regăsi doar comercianţi ce se înscriu în tematica noastră.

Punctul de start al festivalului e în fiecare an parada medievală. Care va fi traseul și de ce i-aţi

invita pe sibieni să se alăture acestui eveniment? Vineri, în prima zi a blestemului, locuitorii Sibiului din 1519, aduși prin blestem de vrăjitoarea Despina în vremurile noastre vor străbate orașul pentru a vedea cum s-a dezvoltat Sibiul de-a lungul anilor. Începând cu orele 20:45 aceștia se vor aduna în parcul Cetăţii și vor mărșălui pe Bulevardul Coposu, Piaţa Unirii, Nicolae Bălcescu până în Piaţa Mare. Invităm pe toată lumea să intre într-o lume de poveste și mister unde trecutul devine prezent, evul mediu devine realitate, iar spectacolele și concertele vor recrea atmosfera evului mediu. Sunt numeroase festivaluri

medievale care se organizează în diverse orașe din Transilvania de ani buni. Ce anume îl face pe cel de la Sibiu să fie unic? Festivalul Medieval ”Cetăţi Transilvănene” este deja la a 19-a ediţie și cred că acest lucru spune mult. În fiecare an avem multe premiere și desigur și multe surprize și totodată încercăm ca prin tot ceea ce facem, să creem un ambient ce te îmbie ca la finalul celor trei zile, să îţi dorești să revii aici și anul următor. Faptul că la fiecare ediţie încercăm să aducem cei mai iscusiţi meșteșugari și negustori din toate breslele și să pună în valoare acest centru istoric unic al Sibiului, reprezintă de asemenea un as din mânecă al festivalului. Invit pe toată lumea treacă pragul festivalului și să descopere pe viu unicitatea acestui eveniment de tradiţie pentru Sibiu.

ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 16 - 29 AUGUST 2019 | 23


CITYZEN

Sunete

CORINA GRUBER Foodie Scriitor

24 | CITY ZEN | OPINII

Una dintre primele mele amintiri e sunetul chitarei electrice și senzaţia de liniște profundă, ce mă făcea să adorm atunci când eram copil. E, cred, unul dintre principalele lucruri ce m-au atras în muzica rock. Mulţi ani mai târziu, am descoperit o dimensiune nouă a muzicii și o complexitate a sunetului nemaîntâlnită până atunci, la primul concert mare la care am asistat. Și când spun mare, mă refer la câteva zeci de mii de oameni. La energia sunetelor propriu-zise se adaugă energia umană a indivizilor care, în vibraţia sonoră, devin unul singur. E ceva greu de descris în cuvinte și e o stare pe care nu orice entertainer o poate obţine de la publicul său. Încercând să înţeleg ce se petrece

în mintea oamenilor ce-și anihiliează voit individualitatea pentru câteva ore atunci când merg la astfel de concerte-mamut, am dat peste studii de neurologie. Explicaţia mi s-a părut fascinantă: muzica activează în creier aria tegmentală ventrală, responsabilă cu secreţia de dopamină. De aici vine sentimentul plăcerii provocat de muzică, dincolo e toate celelalte senzaţii pe care le poate trezi și tot de aici vine și energia sunetelor. Ascult multe tipuri de muzică și, de câte ori pot, merg la concerte și festivaluri. E ceva revigorant și terapeutic să lași sunetul să îţi inunde toată fiinţa. Evident că se poate face asta și în confortul propriei case. Dar când artistul e în faţa ta, pe scenă, iar alături de tine dansează și cântă zeci de mii de oameni, totul se amplifică infint.


CITYZEN

Cât de mult contează dimensiunea? #2

TAKÁCS GYÖNGYI Sibiancă, îndrăgostită de natură și oameni. Coordonator proiecte și organizator de evenimente, voluntar și ghid de turism.

26 | CITY ZEN | OPINII

Ori îmi place mie titlul acesta, ori este atât de actuală și interesantă această temă. Cunoașteţi entimentul acela când te bucuri să vezi indicatorul Sibiu tăiat cu roșu de la ieșire din oraș, și mai mare e fericirea când judeţul Sibiu îţi urează drum bun? Însă de Sibiu nu scapi așa ușor, pentru că în orice parte a ţării ajungi, noile cunoștinţe ridică sprânceana așa în formă de „aha, deci de acolo” și sar iute cu întrebările despre administraţia orașului dornici să afle micile secrete din culise pe care doar localnicii le cunosc. Abia așteaptă un spoiler sau să „desacralizezi” cumva prestigiul legendei. Unii întreabă despre primărie și cum este să trăiești într-un oraș așa de „emancipat”, alţii nu așteaptă răspunsul și încep să povestească despre amintirile din

Sibiu de la un moment dat nu mai știi dacă vorbesc din întâmplări reale sau de povești din Narnia? Vine și clasica întrebare „Klaus Johannis”. Unii sunt interesaţi cum funcţionează orașul fără el, dar cei mai mulţi sunt vor să știe de fapt cât de mult îl iubesc sibienii și dacă s-au supărat că i-a părăsit? Cei care urmăresc actualităţile se interesează de „Capitala” Gastronomică Europeană, despre care nu prea înţeleg mare lucru. Răspunsurile vin în funcţie de starea de spirit și de om, dar se trezește în mine un mic diplomat, ce-i drept, câteodată doar să nu distrug iluzii (cum să le explic, că nu există Moș Crăciun?). Oamenii merită o poveste, merită să creadă într-o speranţă cât Sibiul. Vedeţi cum nu doar timpul ci și spaţiul se dilată, și te trezești în vacanţă vorbind tot despre...


CITYZEN

Cel mai romantic oraș din lume.

TUDOR ŞT. POPA Când nu e arhitect, Tudor voluntariază pentru schimbarea în bine a comunităţii, implementează proiecte pentru înfrumuseţarea oraşului Sibiu şi, nu în ultimul rând, scrie pe blogul CeMerita.ro

28 | CITY ZEN | OPINII

Atunci când mă pregăteam să plec spre Paris, am observat că toţi cei ce au trecut pe aici mi-l descriau ca fiind un oraș super romantic, unde nu ai cum să nu te îndrăgostești. Mai fusesem încă de două ori în capitala Franţei dar niciodată nu am simţit acea atmosferă descrisă prin cele mai romantice filtre posibile. Și cu aceleași așteptări am decolat și de data aceasta de pe aeroportul din Cluj. Ce-i drept, am descoperit zilele astea un alt Paris, cu o atmosferă ce poate fi atât de romantică pe cât poate fi posibilă într-un story pe Instagram. Dar, cu toate astea, preconcepţia mea

despre orașul îndrăgostiţilor nu m-a lăsat să văd mai departe de sumedenia de șobolani ce-ţi mișună printre picioare, cele trei ore de așteptat la cele șase cozi pentru a urca în Turnul Eiffel ori mizerabilele staţii de metrou. Asta mi-a demonstrat încă o dată –dacă cumva mai era nevoie– că fericirea noastră ţine exclusiv de propria percepţie. Atunci când te plângi că totul e gri și viaţa e grea, opreștete puţin, fă un pas în spate și observă-te preţ de câteva momente: oare nu cumva perspectiva din care privești tu totul este cea greșită?


CITYZEN

că grecii își respectau siesta chiar dacă locurile/ localurile erau asaltate de turiști. Am și râs când am văzut programul unei bănci: 10.00-15.00.

BOGDAN FEDEREAC Când nu e librar, Bogdan e drumeţ, alergător sau blogger pe www.fede.ro

După 8 ani În 2010 ajungeam pentru prima dată pe meleagurile ce-au dat naștere unei civilizaţii care a modelat lumea așa cum o știm astăzi. Eram în plină criză financiară: la noi atunci au avut loc tăierile salariale și de pensii, în Grecia parcă nu se întâmpla nimic. Angajatul român nu avea nicio certitudine, pe o insulă grecească am avut surpriza ca, în jurul amiezii, un magazin să se închidă fix când încercam să intrăm în el (eram un grup destul de numeros). Mă uimea faptul

30 | CITY ZEN | OPINII

Un an mai târziu, în 2011, am revăzut Grecia. Situaţia se schimbase puţin. Deși în Salonic nu am avut unde să alimentăm autocarul, fiind în toi o grevă a muncitorilor din domeniu, plus că am trecut pe lângă niște străzi blocate de protestatari care aruncau cu cocktailuri Molotov înspre forţele de ordine, situaţia s-a schimbat când am ajuns pe insula de destinaţie. Într-adevăr, siesta era doar de o oră, dar dacă erau clienţi se amâna; dacă te vedeau interesat de un produs, nu scăpai până nu cumpărai ceva și primeai și ceva bonus. La restaurante era la fel: apa din partea casei, niște rahat sau alt desert gratuit, te delectai și cu un ouzo după ce primeai ceva de mâncare. Dar nici în 2010, nici în 2011 nu am văzut un bon fiscal, cel mult niște hârtii scrise de mână, ca cele care se folosesc în horeca pentru a ţine evidenţa consumaţiei. De plată cu cardul nici că puteai vorbi. Vara aceasta m-a prins iar pe o insulă elenă. Bonul fiscal este emis în momentul în care ceri/ cumperi ceva. În orice

sătuc este acceptată plata cu cardul. În localurile care se respectă primești ceva în numele ospitalităţii per se , fie apă, fie șezlong pentru a doua zi la plajă, fie un voucher pentru când te întorci în local. Dar au dispărut siestele. E adevărat, multe localuri nu sunt deschise înainte de ora 11.00, iar bucătăriile restaurantelor sunt funcţionale după orele 12.00 (situaţia e alta la restaurantele cu ieșire de plajă). Dar localnicii continuă să fie primitori, să te salute și să-ţi strângă mâna, să-ţi mulţumească și să stea la povești cu tine sau să te îndrume. Să-ţi explice ce pești i-au adus în acea zi pescarul și să-ţi explice cum poate să ţi-l pregătească. Și, la final de zi, când restaurantul se pregătește de închidere, după o „seară grecească” cu dansuri, spart de farfurii, alte dansuri - dar înconjurat de flăcări, să vezi cum se ridică de la masă un slujitor fervent al lui Bacchus, cel iniţiat în toate gradele beţiei cu parfum de anason, clătinându-se puternic, dar începând să danseze cu mișcări ca învăţate de la valurile mării și fredonând cu ochii închiși versurile care răzbat din boxe. Și toate acestea cu pasiune. Grecia, om reveni cu drag, dar nu vom mai lăsa să treacă opt ani până data viitoare.


Viaţa CITYCULT orașului

Jurnal de cititoare de ADELA DINU

Există cărţi esenţiale pentru că știu să-ţi convertească intuiţiile în cuvinte, pentru că dau glas și corp unor frânturi de gânduri răzleţe, care altfel ar fi rămas în stadiul de potenţialitate, de pregândire, de latenţă. Există însă și cărţi care dau glas unor intuiţii pe care nu le-ai avut niciodată. "Lupta mea" le face pe amândouă. "Spiritul timpului vine din afară, dar lucrează înlăuntrul nostru. În faţa lui suntem egali, însă el nu e același pentru toţi." Percepţia noastră asupra lumii este viciată de zeitgeist, de spiritul și mentalitatea societăţii în care ne-am născut. Scrisul este un act subversiv, prin care sunt desconspirate toate adevărurile sistematic ocultate de către societate. Un rol al scriitorului este să distileze fragmentele de realitate la care are acces, să le epureze de toate influenţele vieţii sociale, să denunţe tabuurile (cel mai sensibil: moartea), să purifice materialul brut al vieţii 32 | CITY CULT | JURNAL DE CITITOARE

trăite, transformându-l într-un produs secundar relevant: literatura. Mobilul scriiturii este dorinţa de adevăr. A scrie echivalează cu a produce sens. Sensul este o supratemă a celor șase volume. În copilărie, sensul e imanent, spontan, nu trebuie căutat, e deja acolo, în privirea neprihănită a copilului, în voracitatea cu care experimentează lumea, fără distanţă, fără mediere. Pentru adult, sensul este transcendent și intermitent; el trebuie cucerit. Nu i se dezvăluie plenar celui care trăiește. Căile de obţinere a sensului sunt, pentru Knausgård, iubirea, paternitatea și scrisul. Câteodată beţia. Intenţia autorului este de reînvestire cu sens a cotidianului, a banalului, a lentorii existenţei. În acest scop sunt iluminate zonele mai puţin vizibile ale existenţei: spaţiul privat, cu distanţa minimală între eurile concurente, cu exasperarea de a fi părinte, cu tangajul între tandreţe, măcinare și vină.


CITYCULT

TOP 3 CĂRȚI RECOMANDATE DE LIBRĂRIA HUMANITAS Angela McAllister, Aitch

Povești cu animale din lumea întreagă. 50 de basme și legende Editura Humanitas Călătorește pe toate continentele în 50 de basme clasice, cunoscute sau inedite, cu animale fantastice și năzdrăvane, care ne oferă cele mai iscusite lecţii de viaţă! De la îndrăgitele povești europene precum Răţușca cea urâtă sau Cei trei purceluși și până la basmele și legendele din îndepărtata Japonie, din ţările Americii de Sud, ale Africii ori din Australia și Oceania, o vastă panoramă culturală se deschide dinaintea ochilor oricărui copil dornic să cunoască lumea. Somptuoasele desene ale ilustratoarei de origine română Aitch aduc la viaţă poveștile și le sporesc magia.

Lionel Duroy

Eugenia Editura Humanitas Fiction La sfârșitul anilor 1930, după ce-l cunoaște la Iași în condiţii dramatice, tânara studentă Eugenia Rădulescu se îndrăgostește iremediabil de Mihail Sebastian, pe care-l va reîntâlni la București după terminarea studiilor universitare. Povestea lor de dragoste, peste care plutește mereu umbra lui Leni Caler și a deziluziilor lui Sebastian, echivalează cu o trezire a conștiinţei: din spectatoare indiferentă la antisemitismul crescând din ţară, Eugenia se va transforma într-un martor plin de revoltă al Pogromului de la Iași, pregătindu-se să-l apere cu orice preţ pe bărbatul pe care-l iubește.

34 | CITY CULT | TOP 3 CĂRŢI RECOMANDATE DE HUMANITAS

Konrad Lorenz

Vorbea cu patrupedele, cu păsările și cu peștii Editura Humanitas Așa cum este în realitate, lumea vie poate fi mai spectaculoasă decât orice plăsmuire. Deschizător de drumuri în zoologie, Konrad Lorenz o demonstrează cu prisosinţă în această carte, ce a avut drept imbold, conform propriei mărturisiri, mânia pe care i-au stârnit-o „nenumăratele povestiri cu animale prost scrise și pline de minciuni“.antisemitismul crescând din ţară, Eugenia se va transforma într-un martor plin de revoltă al Pogromului de la Iași, pregătindu-se să-l apere cu orice preţ pe bărbatul pe care-l iubește.


FILM PREMIERĂ

Pentru că este al nouălea film al regizorului, poate ultimul.

ONCE UPON A TIME IN HOLLYWOOD Regia: Quentin Tarantino Cu: Margot Robbie, Leonardo DiCaprio, Brad Pitt Gen film: Comedie, Dramă Durata: 165 minute Premiera în România: 16.08.2019 Distribuit de InterComFilm Distribution

36 | FILME

A fost odată la... Hollywood În anul 1969, o nouă lume se întrevede pe platourile de filmare de la Hollywood, iar noua realitate îi cam prinde pe picior greșit pe vedeta TV Rick Dalton (Leonardo DiCaprio) și dublura care îi interpretează cascadoriile, Cliff Booth (Brad Pitt). În timp ce aceștia se străduiesc să se afirme în noul context, actriţa Sharon Tate (Margot Robbie), vecina lui Dalton, este implicată într-o poveste suspectă, legată de crimele odioase ale clanului Charles Mason. Povestea are mai multe linii narative, în stilul “Pulp Fiction” care l-a consacrat pe Tarantino.


FILM PREMIERĂ

Filmul este o lecţie de viaţă și o călătorie emoţionantă prin gândurile unui câine.

THE ART OF RACING IN THE RAIN Regia: Simon Curtis Cu: Kevin Costner, Amanda Seyfried, Milo Ventimiglia, Gary Cole Gen film: Comedie, Dramă Premiera: 16.08.2019 Distribuitor: Odeon Cineplex

38 | FILME

Povestea incredibilă a lui Enzo Filmul este bazat pe romanul cu același nume, scris de Garth Stein și va fi lansat de Walt Disney Studios Motion Pictures. Filmul ne introduce în povestea lui Enzo, un câine care e întotdeauna alături de familie atunci când e nevoie de el. Stăpânii acestuia sunt Denny și Eve Swift, interpretaţi de Milo Ventimiglia și Amanda Seyfried. Filmul este narat de Enzo, care pornește într-o cursă a cunoașterii, împreună cu Denny Swift – un împătimit al curselor de Formula 1.


FILM PREMIERĂ

“Good Boys” prezintă o odisee, care te va lua prin suprindere.

GOOD BOYS Regia: Gene Stupnitsky Cu: Jacob Tremblay, Brady Noon, Keith L. Williams Gen film: Comedie Durata: 89 minute Premieră: 16.08.2019 Distribuitor: Ro Image 2000

40 | FILME

Băieţi buni Creatorii comediilor “Sausage Party”, “Superbad” și “Pineapple Express” aduc pe marile ecrane un nou film aventuros și cât se poate de amuzant. Totul începe cu Max, un tânăr de 12 ani, care a fost invitat la o petrecere. Pentru el va fi un eveniment important, din moment ce este prima petrecere la care o să ia parte. Băieţii știu că petrecerile sunt locuri în care se infiripă și altfel de prietenii. Aici intervine și panica lui Max, acesta neștiind să sărute. Thor și Lucas, cei mai buni prieteni ai puștiului, decid să îl ajute și vin cu o idee nebunească: se folosesc de drona tatălui lui Max, de care acesta nu are voie să se atingă, pentru a spiona un cuplu de îndrăgostiţi și a afla tainele sărutului.


Interviu

de Cristina Bălău

Interviu

Sebastian Marcovici despre Focus in the Park

Focus in the Park revine vara aceasta în Parcul Sub Arini cu o ediţie cu totul specială. Festivalul trece pentru prima dată la un format pe patru zile în loc de trei, urmând să aibă loc la finalul acestei luni, respectiv în perioada 22-25 august. Organizatorul principal al evenimentului este Asociaţia Focus Sibiu, o mână de oameni care consideră acest festival ca fiind principalul lor „bebeluș”, un festival la care lucrează tot anul. Mândria lor cea mai mare nu este să iasă în faţă cu asta, explică ei, ci atunci când vă că oamenii care trec de porţile Focus in the Park se simt bine și revin mereu cu drag. Am stat de povești cu Sebastian Marcovici despre ceea ce înseamnă în cifre ediţia din acest an, dar și despre modul în care a început totul acum mulţi ani, de la un simplu concert. Sibianul spune că festivalul va avea multe surprize anul acesta pentru cei care vor alege să-i facă o vizită.

niment mai mare. Așa s-a născut, în 2013, prima ediţie de Focus Festival, care a suferit schimbarea în Focus in the Park, după ce ne-am mutat din Piaţa Mică în parc.

De unde a venit ideea de Focus Festival, apoi Focus in the Park?

Eu cred că sibienii caută locuri alternative pentru evenimente. Să descoperi un loc cu potenţial este un lucru frumos. Să-l și pui în valoare este partea grea. Cred că acolo (n.r. Parcul Sub Arini) își are locul festivalul, pur și simplu așa simţim. Ce e și mai special e faptul că oamenii cu care ne intersectăm prin parc ne și spun de dinainte să

Ideea a apărut în 2011, când am organizat cu colegul meu Bogdan Brylynski un concert Grimus, în Music Pub. A fost unul din primele concerte de rock alternativ din Sibiu și a prins foarte bine. Atunci, tineri și fericiţi, ne-am gândit că ar fi foarte tare să facem un eve44 | VIAŢA ORAȘULUI | INTERVIU

Cât de dificilă a fost mutarea din centrul orașului într-o zonă mai puţin tipică în perioada respectivă pentru un festival?

înceapă festivalul, că așteaptă să ne vedem la Focus. Practic deja e locșorul nostru și lumea îl place. În plus, această schimbare a mai avut un beneficiu – le-a permis festivalierilor să fie ei cu ei, întrucât în Piaţa Mică la un moment dat nu am mai putut să îngrădim zona evenimentului și atunci când se intersectau cu un public cu gusturi diferite, evident că nu se mai simţeau în largul lor. Din această cauză, parcul cred că oferă acest lucru, fără să îngrădești, fără să tai bilete.

Cum a evoluat festivalului de-a lungul timpului? Ce e cel mai tare la această poveste este că există unii oameni care


Viaţa orașului

și la Focus și asta pentru noi e o treabă foarte plăcută.

© Rareș Helici

Care sunt artiștii care sunt deja tradiţionali pentru festival și ce newcomers aveţi?

chiar au crescut cu festivalul nostru. Sunt persoane care în primul an au fost voluntari la festival, elevi, studenţi, care acum lucrează în București, Timișoara sau Cluj și vin la Sibiu pentru acest festival ca spectatori. Este un lucru foarte, foarte cool. Noi nu vrem să educăm publicul, asta este treaba artiștilor. Noi doar le oferim o scenă. Eu zic că da, am contribuit, puţin, dar am contribuit la o evoluţie mai bună a scenei alternative din România. Este un festival căutat de toate trupele din ţară, mai nou și de cele din afară. Și cumva cei care se gândesc la începutul anului că trebuie să bifeze Electric Castle și alte festivaluri mari se gândesc

O trupă tradiţională care din păcate anul acesta nu poate să ajungă este trupa Coma din București care a participat de cele mai multe ori la festival, indiferent de locaţie. Pentru prima oară avem Subcarpaţi, pentru prima oară avem Viţa de Vie, Jurjak, artiști de talie mondială să spunem așa, Sebastian Burneci pe scena de Jazz, fiind cel mai apreciat trompetist din ţară… Cumva ne-am axat și pe alte genuri muzicale. Muzica alternativă nu înseamnă rock, aici toată lumea face o confuzie. Rock-ul alternativ poate să fie o combinaţie dintre jazz, funk, electro, rock, hardcore, toate genurile posibile. Acest lucru s-a dovedit iată interesant până și pentru vecinii noștri din parc, care au venit la toate concertele noastre. E bine primit și de cei din jur, ceea ce ne bucură nespus.

alternativă, faptul că un brand local atât de puternic se asociază cu festivalul nostru. Ei activează această insulă, vom trece pârâiașul din Sub Arini, vom construi câteva mici poduri și acolo vom construi o zonă specială, mai intimă, un fel de lounge, unde va fi și scena a doua amplasată. Pe lângă această insulă avem zona de craft beer, zona de street food, zonă de sport, zonă pentru copii și inclusiv un water slide pe pârtia de săniuș din parc. Cumva avem așadar ceva special pentru fiecare vizitator.

Câte truck-uri de bere, mâncare o să aveţi? Dar scene? Avem două scene anul acesta. În ceea ce privește mâncarea, în zona de street food vom avea 14 food trucks plus trei standuri unde vendorii care vor găti acolo sunt dintr-o zonă gourmet. Sunt numai parteneri din Sibiu, care folosesc produse locale, pentru că fiind în Regiune Gastronomică ne-am dorit să avem și această zonă în festival. Vendori de bere sunt în număr de șapte, aleși cu mare atenţie, pentru că atât cei de mâncare cât și cei de bere sunt sute în ţară. Ne dorim ca cei care vin la festival să aibă o experienţă completă și extraordinară, așa că totul este atent ales.

Ce putem să găsim la Focus, odată ce trecem de porţile festivalului? Noutatea de anul acesta este insula, cum o numim noi, activată de partenerul nostru principal, Continental, lucru care de asemenea mi se pare o chestie cool, ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 16 - 29 AUGUST 2019 | 45


Viaţa orașului

La ce să fii atentă dacă vrei o postură corporală corectă Fie că ai dureri la nivelul spatelui sau nu, postura ta e un element căruia trebuie să-i acorzi foarte multă atenţie. Felul în care mergi sau stai îţi poate influenţa pe termen lung sănătatea. Cu toate acestea, fiecare dintre noi are câteva obiceiuri dăunătoare pentru postură. Iată care sunt cele mai frecvente obiceiuri dăunătoare pentru postură și cum pot fi ele corectate. (#1) Privitul excesiv spre ecrane! Expunerea la telefonul mobil, laptop sau televizor nu e dăunătoare doar pentru ochi, ci și pentru postura corporală. Atunci când privim spre un ecran cu atenţie avem tendinţa de a ne apleca capul și bărbia înainte, forţând zona cervicală. Specialiștii recomandă să fim mai prezenţi

46 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE

în astfel de momente și să ne îndreptăm corpul în poziţia corectă. (#2) Statul pe scaun timp de ore bune! Când avem multe task-uri de rezolvat la locul de muncă, uităm să bem apă, să mergem la toaletă și, implicit, să ne ridicăm de pe scaun. Un obicei extrem de dăunător care poate fi stopat cu mici pauze

de cinci - zece minute la fiecare oră, esenţiale pentru sănătatea corpului nostru. (#3) Purtarea încălţărilor nepotrivite! Purtarea unor pantofi incomozi zi de zi e unul dintre cele mai dăunătoare obiceiuri pentru postarura corporală. Pantofii incomozi pot fi înlocuiţi cu sneakersi, balerini sau sandale cu talpă joasă.


Viaţa orașului

De ce pledează specialiștii pentru trezitul de dimineață? Beneficiile trezitului de dimineaţă sunt nenumărate. La o analiză sumară, se poate spune că ”cine se trezește de dimineaţă, departe ajunge”, asta pentru că, în primul rând, are mai mult timp la dispoziţie. Iată câteva dintre cele mai importante beneficii ale trezitului dis-dedimineaţă. Poţi privi răsăritul. Nu pe cel din poze, ci pe cel real. E unul dintre cele mai frumoase moduri de a-ţi începe ziua. Poţi lua o masă gustoasă preparată de tine fără să fii grăbit de ceas. Și știm cât de importantă e prima masă a zilei, dar e cu atât mai specială când o poţi prepara chiar tu. Poţi savura o ceașcă de cafea sau de ceai în tihnă. Ai timp să dedici cel puţin 30 de minute activităţii tale preferate, care te va ajuta să-ţi începi ziua într-un mod cel puţin plăcut: poţi citi, alerga, medita etc. Îţi poţi seta fără niciun stres intenţii despre cum vrei să fie ziua care tocmai începe. Nu te stresează nimeni cu telefoane, sms-uri sau mail-uri. Ba chiar, nici nu trebuie să le verifici pe cele primite pe durata nopţii, vei avea suficient timp de-a lungul zilei. Începi ziua cu tine petrecând timp de calitate și îţi crești stima de sine. Pleci din timp spre locul de muncă și ajungi relaxat și zâmbitor la birou. Poţi face drumul pe jos dacă e o zi plăcută. Toate acestea te vor include între cei mai peformanţi 1% oameni din lume, un club select din care e o onoare să faci parte.

48 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE


Viaţa orașului

Fashionation de MITICHI

GALA FEERIC Cea de-a 12-a ediţia a Feeric Fashion Week s-a încheiat in 21 iulie, în Piaţa Mică, cu Gala Feeric, cel mai important eveniment al festivalului. Ultima zi a săptămânii modei de la Sibiu a început la orele amiezii în subsolul Centrului Cultural „Ion Besoiu”. Printre ţevi, stâlpi de ciment, plase metalice și pânze de paianjen, Pat Equilux a prezentat cea mai recentă colecţie, Maelstrom. Este cea de-a doua colecţie a designerului spaniol, o colecţie inspirată din inegalităţile dintre bărbaţi și femei. Juan Boleco, un alt designer spaniol, a încheiat seria prezentărilor individuale într-un alt spaţiu neconvenţional, alegând noul skatepark de lângă Târgul Obor pentru a scoate la lumină ultimele sale creaţii. Cu sprijinul skaterilor și bikerilor sibieni, prezentarea designerului spaniol a fost una spectaculoasă, sportivii și modelele intersectându-se permanent în spaţiul imens care a găzduit prezentarea. La lăsarea serii, atenţia s-a mutat spre Piaţa Mică, unde urma să înceapă cel mai important eveniment al Feeric Fashion Week, Gala Feeric, prezentată de vedeta tv Cosmina Păsărin. Aida Lorena a deschis seria celor cinci prezentări din Gala Feeric cu o nouă colecţie de rochii de mireasă, inspirată de puterea femeilor de 50 | CITY ZEN | OPINII

a se reinventa în fiecare zi și de dragostea lor pentru versatilitatea și complexitatea rochiilor de mireasă. Colecţia, intitulată Phoenix, are la bază elemente clasice pe care le reinterpretează și le aduce în actualitate prin tehnici precise și multă creativitate. Piesele sunt creată din dantelă bogată și tulle, într-o croială sirenă brodată manual. Acompaniată de naiul maestrului Nicolae Voiculeţ, Casi Couture a prezentat în faţa publicului două colecţii. Prima dintre ele, „Lacrimi din Univers” celebrează curajul femeii pierdute în singurătate și tristeţe de a decide să renască și să pășească în lume plină de încredere în sine purtând o rochie fermecătoare creată din cea mai fină mătase, cristale preţioase și pene. „Emotions”, colecţia brandului Chaotic, a impresionat publicul din Gala

Feeric prin combinaţia curajoasă de texturi, culori și detalii pline de suavitate, care vorbește despre haosul interior al femeii când vine vorba de alegerea pieselor de îmbrăcăminte. Irina Akkaya a prezentat apoi o nouă colecţie cu inspiraţii asiatice, în care se regăsesc tăieturi specifice tehnicilor origami, intitulată „Seed” (sămânţă). Cea de-a 12-a Gală Feeric s-a încheiat cu cea de-a doua colecţie Casi Couture, „Aromele Trecutului”, o colecţie ce amintește de costumul tradiţional românesc, fiind compusă din piese vestimentare vechi, autentice, realizate din materiale naturale, lână, borangic, in sau bumbac, brodate manual de artizani români în sute de ore de muncă, alături de elemente couture contemporane din catifea, denim sau piele, accesorizate cu cristale, perle și franjuri.


omul cu discurile

MARK LOCKHEART –

„DAYS ON EARTH” Marea Britanie a fost zona europeană cea mai apropiată de muzica venită în secolul XX din America jazz-ului și a blues-ului, fapt ușor de explicat prin prezenţa comercianţilor, a marinarilor, a militarilor și nu în cele din urmă a artiștilor, care au creat creuzetul combinaţiei perfecte și a sunetului personal, derivat din idiomul american. Jazz-ul este ilustru reprezentat de muzicieni britanici, iar când accesăm lista scurtă, dăm de saxofonistul Mark Lockheart, unul dintre cei mai împliniţi autori și instrumentiști, a cărui muzică este permanent legată de viaţă, de bucuria de a o trăi, de alţi muzicieni foarte buni și de cele mai evoluate și rafinate moduri de a cânta. Cel mai potrivit album pentru a-l descoperi pe compozitorul și saxofonistul, orchestratorul și producătorul Mark Lockheart este cel apărut în ianuarie 2019, numit ”Days on Earth”, un corpus muzical care conţine toate influenţele și genurile care au format conceptele autorului, de la improvizaţiile bogate și întinse din cadrul grupului Polar Bear până la funk-ul anilor ’70, muzica lumii și

52 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE

orchestră de cameră. ”Days on Earth” este cel mai consistent album al lui Lockheart, comprimând 25 de ani de experienţe muzicale și de viaţă, cu accent pe instrument și compoziţie, plus un grup de muzicieni din aceeași categorie. Melodiile distincte, felul în care sunt orchestrate, proporţia nuanţelor, bunul gust, nivelul la care este tratat fiecare peisaj, în diversitatea experimentată de muzician, ne trimit către vârful unei cariere, de fapt încheiera unui capitol și deschiderea unuia nou pentru unul dintre cei mai buni muzicieni britanici ai momentului. Berti Barbera


CONCERTE

Evanescence la Arenele Romane

Evanescence, una dintre cele mai iubite și apreciate trupe rock americane, se află din nou într-o formula magică în care vocea celebrei cântăreţe Amy Lee înnobilează piesele care au consacrat trupa și care au rămas nemuritoare pe buzele fanilor din întreaga lume. De la single-uri precum „Bring Me To Life” și „Going Under”, până la hituri recente ca „What You Want” și

54 | VIAŢA ORAȘULUI | CONCERTE CITY LIFE

„My Heart is Broken”, Evanescence a captivat audienţa din întreaga lume cu sound-ul lor unic. „Bring Me to Life” a fost piesa care a schimbat imaginea scenei muzicale la acea vreme. Într-o lume dominată preponderent de bărbaţi, Amy Lee a readus pe scenă puterea vocii feminine. ”Bring Me To Life” este despre a descoperi ceva sau pe cineva care trezește în tine un sentiment

pe care nu l-ai mai avut niciodată. Descoperi că există o lume mult mai mare în afara bulei tale de confort.” Muzica Evanescence a fost răsplătită cu numeroase nominalizări și premii internaţionale, printre care două Grammy-uri primite în anul 2004 pentru piesa "Bring Me To Life", la categoriile "Best New Artist" si "Best Hard Rock Performance".


SIBIU

DJ AWARDS

GET ZAPPAR

APP &

ZAP ME

the beating

H E A R T of Music

SIBIU

PIAȚA MICĂ

AFTERPARTY AFTERPARTY THE HOME OF

30.08 2019

17:00

AERODROM MĂGURA

STEFF DA CAMPO LETIZIA CARRERO - OPTICK - ADRIAN EFTIMIE SEAN NORVIS - 2 FELLAS - HAMPU - ZARA COSMINA PĂSĂRIN PREZINTĂ

parteneri:

cu sprijinul:

ZILE ȘI NOPŢI | 23 NOIEMBRIE - 2 DECEMBRIE 2018 | 55

.io

BEST DJ - BEST DUO - OUTSTANDING CONTRIBUTION LOCAL HERO - BEST SOCIAL MEDIA


BĂUTURĂ

Cocktail bar, un nou trend

Food truck-urile și candy barurile au devenit o prezenţă tot mai constantă la evenimente de tot felul, petreceri sau festivaluri. Când vine vorba despre băuturi, cel mai nou trend îl reprezintă cocktail barul mobil. E foarte atractiv în cadrul oricărui eveniment și e o alternativă la servirea clasică. Un cocktail bar include pe lângă serviciile de bartending oferite de barmani profesioniști, atât consultanţă specializată și meniu personalizat, cât și logistica necesară. În ultimii ani, astfel de mici afaceri cu potenţial mare s-au dezvoltat și în Sibiu. Vă facem cunoștinţă cu trei dintre ele.

56 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE

COCKTAIL PHILOSOPHY - BAR SOLUTIONS - O echipă de barmani entuziaști, gata să prepare cocktail-uri diverse la evenimentele la care sunt chemaţi. Pasiunea lor se imprimă și se simte în fiecare băutură preparată.

INFUSIONS - E un bar mobil care poate fi integrat în orice tip de evenimente, bar la care se servesc zeci de cocktail-uri, long drinks și shoot-uri. Toate băuturile sunt preparate pe loc, iar meniul se concepe împreună cu organizatorii evenimentului. EL CLASSICO COCKTAIL - BAR MOBIL - Întreţin atmosfera la orice eveniment cu cocktail-uri delicioase, clasice sau moderne, cu gusturi unice și rafinate. Meniul poate fi personalizat și diversificat în funcţie de eveniment prin crearea de băuturi sofisticate și exotice. Totul e pregătit, să înceapă distracţia!


BRAȘOV. Ediția a VII-a 31 octombrie - 3 noiembrie, 2019 Centrul Cultural REDUTA www.brasovjazz.ro Sponsori:

Partener:


CITYFOOD

Lucruri pe care le știi doar dacă ești BUCĂTAR Viorel Tatu

Încă din școala generală, Viorel Tatu a descoperit plăcerea de a găti. Mai meșterea prin bucătărie cât timp erau părinţii plecaţi la muncă, iar mama lui l-a încurajat să se ocupe de asta profesional. Iată așadar că după terminarea clasei a VIII-a, s-a înscris la școala de bucătari, iar de atunci numai asta face. La cei 31 de ani ai săi, Viorel este chef la Jacob Grill House, unde pregătește unele din cele mai delicioase preparate din Sibiu.

Întrebat care este sfatul pe care l-ar da cuiva care vrea să devină bucătar, Viorel spune că în primul rând trebuie să îi placă, desigur, bucătăria. „Nu poţi ajunge bucătar dacă nu îţi place măcar un pic să gătești sau să ai puţin habar de bucătărie”, spune acesta. Secretul unui preparat reușit se bazează pe cunoștinţele pe care le-ai dobândit în materie de combinaţii, ingrediente, reţetă. Apoi, trebuie să știi cum să îmbunătăţești ceea ce știi deja să faci, ca să îţi lasă un preparat de nota 10. Viorel spune că a fi un bucătar bun înseamnă foarte multă muncă. „Să ajungi sus înseamnă ani de zile și urcușuri și coborâșuri dar nu în ultimul rând înseamnă să nu renunţi niciodată la visul tău. L-am întrebat cum l-a ajutat această îndeletnicire în 58 | CITY FOOD | OPINII

viaţa de zi cu zi. Viorel a ales să vorbească despre componenta socială a meseriei sale, spunând că bucătăria l-a ajutat să cunoască multă lume, stiluri diferite de gătit, oameni care mai devreme sau mai târziu i-au devenit prieteni, precum și un colectiv frumos de muncă cu care lucrează cu drag de fiecare dată. Este convins că se poate trăi din asta în România. „Este păcat însă că în majoritatea locurilor bucătarii nu sunt apreciaţi pe deplin pentru munca pe care o fac, ceea ce îi determină pe mulţi să renunţe și să plece peste hotare”, mai spune chef Tatu. În Sibiu, meseria de bucătar este foarte apreciată. „Avem multe restaurante cu bucătari renumiţi și asta ne pune Sibiul pe un loc foarte bun, chiar îl face o atracţie cu mare căutare pentru foarte mulţi turiști”, conchide bucătarul sibian.


CITYFOOD

Cronica gastronomie de CRISTIAN CIȘMARU

Vechi versus nou în gastronomie Încerc azi un dialog, o dezbatere cu mine însumi mai bine zis, legată de conflictul etern între tradiţie și nevoia de modernizare. Adică între produsele și preparatele care se consumau în masă acum ceva vreme, pe de o parte, dar care azi își pierd din atractivitate și, pe de altă parte produsele contemporane, mâncărurile din zilele noastre. Evident că este un dialog al meu, nu încerc să conving pe nimeni de nimic ;) Scriu aceste rânduri sub influenţa foarte puternică a două experienţe avute de curând în comuna Rîu Sadului, un sat lung și frumos dar și perfect poziţionat între Munţii Cindrel și Munţii Lotrului. Acolo am descoperit în ultimii ani cum arată locurile în care se produc diverse specialităţi montane și cum arată viaţa celor care produc aceste delicatese în perioada verii. Vorbesc în special de lactate de oaie și vacă, cele mai întâlnite produse locale în zonă. Fie că vorbim de viaţa la colibele de fân, fie că ne gândim la stânele alpine aflate majoritatea la o înălţime de peste 1.000 de metri altitudine, fie că ne raportăm la cei din sat care urcă zilnic la pășuni și fâneţe, viaţa e foarte grea. Evident că și munca e foarte grea la rândul ei și presupune un efort fizic deosebit. Nu doar pentru că mergi și urci mult pe un teren greu accesibil dar mai ales că ești expus tot timpul condiţiilor meteo care la munte sunt un pic mai dure decât în restul zonelor. Având în minte aceste condiţii grele de lucru dar și frumuseţea plaiurilor și a oamenilor care le produc, 60 | CITY FOOD | OPINII

dau personal, o valoarea foarte ridicată acestor produse. Poate chiar un pic exagerată in dorinţa de a nu le pierde. Astfel că pentru mine, burduful de munte și untul proaspăt bătut de exemplu, își câștigă o importanţă foarte mare. Pe de altă parte, tinerii și copii noștri, nu mai consumă aceste produse. Dimpotrivă găsesc că gustul și mirosul lor sunt prea puternice. Simt că aceste produse sunt nepotrivite cu vremurile fiind obișnuiţi cu complet alte tipuri de mâncare. Ceea ce nouă ne place, lor nu le face cu ochiul. Ceea ce nouă ni se pare o mâncare adevărată, lor le inspiră o mâncare veche, demodată. Aleg oricând un produs convenţional de magazin în faţa unei specialităţi locale cu greu obţinute. În încercarea de a face cunoscută celor tineri bucătăria veche, am avut în ultimii cinci ani mai multe încercări împreună cu restaurantele din Sibiu. Am încercat de facto o modernizare a bucătăriei locale prin care aceasta să devină mai atractivă și o alternativă reală faţă de mâncarea standardizată pe care o găsim peste tot. Cu colegii din bucătării am gândit așadar câteva programe și evenimente prin care ingrediente „vechi” sunt folosite în reţete noi și evident în cantităţi mai mici pentru preparate care sună bine și tinerilor. Vom continua aceste încercări probabil până când vom reuși să aducem în lumea consumatorilor noi, produsele vechi. Mai ales fiindcă ne pasă și de consumatori și de produse.


Š Jeno Major


Jurnal de gurmand de CORINA GRUBER

Mediterana în aperitive Că tot sunt pepenii în sezon, iar cei galbeni mă îmbie cu mirosul ori de câte ori trec pe lângă piaţă, mi-am amintit de două salate de vară ce mi-au incitat curiozitatea de prima dată când am auzit de ele. Provin din părţi diferite ale Mediteranei, Italia și Grecia, surprind perfect esenţa gastronomiilor-sursă, sunt clasificate ca aperitive și sunt concomitent extrem de diferite și similare. A, și îmbină în cel mai original mod cu putinţă gustul dulce cu cel sărat. Prosciutto melone am mâncat pentru prima dată în Italia, într-un mic local specializat în street food și mezeluri. Nu e ceva ieșit din comun să combini, pe același platou, mezeluri și fructe. Dar pepenele galben, zemos, dulce și aromat, învelit în felii de prosciutto sărat te obligă să îţi expui papilele gustative concomitent celor două gusturi. Sincer, cred că prima oară când am simţit gustul am strâmbat din nas, findcă mi s-a părut prea ciudat. Dar apoi aroma pepenilor galbeni a ajuns să îmi aducă aminte de acea combinaţie ciudată de gusturi și, nedându-mi seama, am ajuns să vreau să mănânc din nou acest preparat. O scurtă incursiune în reţetele de pe internet mi-a deschis ochii asupra nenumăratelor moduri în care se poate combina șunca maturată cu pepenele galben. Personal, prefer varianta de pepene cantalup și variantele de prosciutto maturate ceva mai mult, fiindcă în ambele cazuri, gustul e mai intens. Pentru a completa preparatul și cu alte texturi și gusturi, de data aceasta din spectrul opus al intensităţii, prefer să adaug mozzarella și câteva frunze de rucola. Salata rezultată poate servi foarte bine drept fel principal în zilele toride, e ușor de preparat, foarte răcoritoare și extrem de savuroasă. La polul opus, dar cumva în același spectru gustativ, e salata de pepene roșu, feta și măsline. Am întâlnit reţeta prima dată în reviste de gastronomie, ce specificau explicit provenienţa 62 | CITY FOOD | OPINII

grecească. Din nou, mi s-a părut extrem de ciudat să combin pepene roșu (pe care îl asociam cu ideea de desert) cu feta, care e sărată. Când am avut prima dată curajul să gust combinaţia, mi s-a părut, ca și la prosciutto melone, destul de bizară. Apoi, mi-am dat seama că vreau să îmi prepar eu salata. Frunzele de mentă au fost ingredientul ce le-a legat parcă mai bine pe toate celelalte fiindcă, spre deosebire de prosciutto melone, aromele particulare lipsesc aici. Pepenele roșu e dulce și zemos, dar nu are gustul puternic al celui galben, iar feta e sărată și are acea textură cremoasă, dar e departe de gustul individualizant al prosciutto-ului. Măslinele aduc într-adevăr un plus de savoare, dar combinaţia e perfect completată de un condiment cu gust puternic, cum e menta. Am încercat multă vreme să găsesc combinaţii culinare care să potenţeze gustul și aroma pepenelui, fie el roșu sau galben. Totuși, nu m-am așteptat să fiu atât de fascinată de combinaţia dulce-sărat din aceste salate aperitiv mediteraneene.


CITYFOOD

ZILE ศ˜I NOPลขI | SIBIU, 19 IULIE - 1 AUGUST 2019 | 63


Viaţa orașului

Topul alimentelor care te ajută să faci față zilelor caniculare Nu a mai rămas mult din această vară, însă temperaturile caniculare nu se lasă duse cu una cu două. Așa că ar fi bine să ne împrietenim cu căldura, dar mai ales să știm cum să-i facem faţă cu brio. Iar asta nu înseamnă doar să te bucuri de atmosfera de vacanţă, să te răcorești în apa unei piscine sau în valurile mării, ci și să fii atent la câtă apă bei și ce alimente consumi. E bine de știut că în zilele cu multe grade în termometre e ideal să consumi alimente cu conţinut cât mai ridicat de apă. Castraveţii, care conţin 95% apă, sunt din acest punct de vedere, o alegere cum nu se poate mai bună. De folos în zilele calde sunt și căpșunile, pepenii verzi, dovleceii, ananasul, mango, ardeii

64 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE

verzi, portocalele, salata iceberg, ţelina sau iaurtul amestecat cu bucăţi de fructe proaspete. Așa că dacă te numeri printre persoanele care până acum credea că îngheţata e unul dintre acele alimente care te răcoresc zdravăn, află că dimpotrivă, acesta sporește de fapt procesul de încălzire al organismului. La

fel, deși o bere sau un vin rece par calea perfectă spre răcorire, consumul de alcool nu ne ajută cu nimic pe timp de căldură, pentru simplul motiv că aceste băuturi sunt foarte dezhidratante. Pont: puteţi adăuga bucăţi de fructe în cuburile de gheaţă, pe care mai apoi le puteţi folosi pentru a răci un pahar de apă plată.


CITYBREAK

De ce merită vizitat?

INTERN

MANGALIA Deși nu seamănă nici pe departe cu micile orașe de pe riviera franceză și nici cu frumoasele așezări de pe coasta Italiei nu are nimic în comun, Mangalia e o staţiune liniștită, primitoare și autentică. E locul perfect pentru cei care-și doresc o scurtă escapadă la malul mării, dar fără cluburi de fiţe, bolizi de lux și plaje ticsite de oameni în decor. Plaja din Mangalia e una dintre cele mai curate și liniștite de pe întreg litoralul românesc, iar intrarea în apă e lină, pe o distanţă de 30 m către larg

66 | CITY BREAK

adâncimea nu depășește mai mult de 1,3 m. Și pentru ca vara să fie vară, vă puteţi bucura de scurte croaziere în largul Mării Negre sau puteţi practica diverse sporturi nautice în portul turistic Mangalia, un colţ de rai cu priveliști spectaculoase, preferat nu doar de turiști, ci și de lebede, pescăruși și cormorani. Tot în zona portului merită vizitate și farul genovez, corabia scufundată și Aleea Stelelor. La un bulevard distanţă se află Muzeul Marinei Mangalia. Nu rataţi o plimbare de seară pe lunga faleză a Mangaliei.

Pentru că e un oraș liniștit și primitor. Cu plaje curate și intrare lină în apă. Cu restaurante elegante. Cu un port turistic modern. Cu o faleză perfectă pentru plimbări.


CITYBREAK

De ce merită vizitat?

EXTERN

WROCLAW Despre Wroclaw, cel mai mare oraș din vestul Poloniei, se poate spune că e cunoscut pentru frumoasa arhitectură colorată, pentru cele peste 100 de poduri și pasarele care traversează braţele râului Odra, pentru faptul că e un oraș verde, posedă 44 de parcuri, sau pentru faptul că e preferat și populat de mulţi tineri, fiecare al șaselea locuitor fiind student. Totul în Wroclaw gravitează în jurul pieţei centrale Rynek, unde vechile clădiri ale negustorilor au fost reabilitate, frumos colorate și convertite în baruri și restaurante. Aici

Ca să descoperi de ce majoritatea turiștilor îi pronunţă numele ”WrocLove”. Să fie de vină clădirile vechi și colorate? Sau atmosfera pur cosmopolită și vibe-ul tineresc?

se află și prima dintr-o lungă serie de clădiri care nu trebuie ratate: Primăria Veche, cu o faţadă absolut minunată. Ar mai trebui adăugate Catedrala, Biserica Sf. Elisabeta, clădirea Universităţii, Raclawice Panorama, Muzeul Naţional, Palatul din Wroclaw și Sala Centenarului, singura construcţie din oraș inclusă în patrimoniul UNESCO. În ultimii ani, Wroclaw a devenit o adevărată galerie de artă în aer liber, graţie studenţilor și artiștilor care au acoperit pereţii clădirilor din cartiere cu uriașe picturi murale.

SERVICIILE NOASTRE Nunti

Evenimente speciale

Evenimente corporate

Despre noi Sediul à Côté se află într-un atelier de creație florală din Sibiu, unde, împreună cu o echipă pasionată, combinăm designul floral cu cel de eveniment, oferind servicii pentru evenimentele din întreaga țară. Fie că alegeți un design floral, un întreg concept de eveniment sau serviciul de styling pentru o aniversare sau o petrecere la birou, echipa à Côté își va pune toată pasiunea pentru a reda cât mai bine viziunea și imaginea dorită, pentru a crea un moment de neuitat. Echipa à Côté este o echipă formată din oameni talentați, care transformă cu entuziasm poveștile imaginate de clienții noștri în realitate.

+40 749 514 873 68 | CITY BREAK

www.acote.ro

office@acote.ro


Teppanyaki Sushi & Sake

Hilton Sibiu lanseaza un nou concept de restaurant, Teppanyaki, Sushi & Sake. Pregateştete să fi uimit şi lasa-ţi simţurile să exploreze acest nou concept culinar. Te așteptăm de Marti pana Duminică între orele 18:00 - 23:00. Pentru informații si rezervări ne puteți contacta la 0269 505 600


CITYBREAK

#hailaţară #Nocrich #2 #judeţulSibiu

Nocrichul, spre exemplu, se diferenţiază de departe cu aspectul turnului bisericii evanghelice, colorat și răsucit, (ca o îngheţată proaspăt montată în con). Numele localităţii este legată de prezenţa bisericii, Nocrich/ Neukirch /Újegyház însemnând „biserică nouă”. Dar și celălalt nume al localităţii, Leschkirch, se presupune că face referire la Sfântul Ladislau, căruia i-a fost închinată biserica atunci când a fost ridicată, în secolul al XIII-lea. Aceasta a fost fortificată în secolele XV-XVI cu un zid și cinci turnuri. În anul 1800 biserica a ars în urma unui incendiu, moment în care locuitorii au reconstruit-o cu cei mai buni meșteri cunoscuţi. Astfel edificiul de cult este printre puţinele din sudul Transilvaniei care reflectă stilul baroc atât în exterior cât și în decoraţiunile interioare. La

70 | CITY BREAK

© #nocrichscoutcentre

Vă amintiţi cum localităţile de pe Valea Hârtibaciului s-au împletit cu natura din jur? O altă caracteristică specială a lor este că, deși se aseamănă, fiecare așezare lasă o amprentă unică în peisaj și în memoria vizitatorului.

refacerea bisericii a contribuit și însuși Samuel von Brukenthal cu suma de 1000 de florini (investiţia depășind 8000), deoarece Nocrichul este locul în care s-a născut în 1721, cel care mai târziu a devenit guvernatorul Transilvaniei... #SibiuTourism


CITYBREAK

Jurnal de călătorie de ALEXANDRA CRISTIAN / WWW.ALEXANDRACRISTIAN.RO

Insula Capri Pentru mine, “Isola de’l solo far niente” a atins apogeul frumuseţii pe Pământ. Insula Capri, creată de mâna divinităţii și șlefuită de cea a omului este impresionantă din toate unghiurile. Ajunsa aici, în faţa acestui loc ireal de frumos, mi-am confirmat încă o dată că ceea ce contează în viaţă sunt experienţele trăite, locurile vazute, oamenii întâlniţi iar Capri este cu siguranţă destinaţia unde mi-ar plăcea să revin cândva. Priveliștea descoperită de sus, din grădina Augustus, cu o panoramă incredibilă asupra mării și a celebrelor Faraglioni, m-a lăsat fără răsuflare. Aici am găsit una dintre cele mai frumoase imagini, un peisaj de care a fost greu să mă desprind și care nu se poate descrie în cuvinte simple. Insula Capri are o suprafaţă de 10,4 kilometri pătraţi, 12.000 de locuitori și peste un million de turiști pe an. Cele 3 localităţi importante, Capri, Marina Grande și Anacapri găzduiesc case și hoteluri de lux ridicate pe stâncile calcaroase, cu priveliști direct către mare. Străzile înguste sunt înţestate de buticuri, hoteluri și restaurante de lux, aici fiind raiul pasionaţilor de shopping. Opulenţa este la tot pasul iar insula este renumită ca fiind o atracţie pentru cei mai înstăriţi. Totuși, Capri este o locaţie care se poate vizita și cu un buget redus. Locurile de cazare sunt într-adevăr mai costistitoare aici însă ca și alternativă, există variante la preţuri mai bune în staţiunile de pe Coasta Amalfi. Eu am înnoptat în Salerno, locul de unde am vizitat întreaga Coastă dar și Insula Capri. Ce poti vedea în Capri: Grădinile Augustus – create de Friedrich Alfred Krupp, grădinile găzduiesc numeroase specii de flori și plante ornamentale. Locul este înfrumuseţat de statuete și fântâni, elemente care conturează un peisaj idilic. De aici, panorama asupra mării și a muntelui Solaro este spectaculoasă. Stancile Faraglioni – formate prin eroziunea mării, se 72 | CITY BREAK

pot admira cel mai bine din punctele de panoramă amplasate în grădinile Augustus. Portul Marina Picola – este portul unde opresc bărcile cu turiștii sosiţi în Capri, dar și locul de unde sa poate lua funicularul care oferă acces rapid către vârf. Via Krupp – drumul pietonal pavat care șerpuieste de la Marina Picola până la Grădinile lui Augustus a fost construit între 1900-1902 de către Friedrich Alfred Krupp pentru a lega hotelul său, Grand Hotel Quisisana de Marina Picola. Piazzeta Umberto I – piazzeta unde oprește funicularul și locul cu un punct de belvedere asupra insulei, cu vedere către mare. Vila San Michele – vilă construită de medicul Axel Munthe în Anacapri. Transportul în Capri se poate face cu funicularul sau cu minibus-ul din Marina Grande. Eu am ales funicularul iar timpul petrecut la coada a fost de cel puţin 30 minute. Durata drumului, 15 minute, pretul unui bilet dus-intors cu funicularul este 2 euro iar îmbarcarea se face la 15 minute. Pentru vizitarea insulei, nu este suficientă o zi mai ales daca alegeţi să dormiţi pe Coasta Amalfi. Drumul cu barca Salerno-Capri durează 85 minute, costă aproximativ 40 euro iar cozile de la funicular sunt extrem de mari.


Viaţa orașului

POVEȘTI DIN SIBIU

Cele mai potrivite destinații pentru o vacanță la sfârșitul verii! Răzvan Sădean Redactor Zile şi Nopţi

Sfârșitul verii nu înseamnă și sfârșitul distracţiei! Din contră, în ultimele zile ale verii te poţi bucura de vacanţe last-minute de neuitat. În plus, adevăraţii pasionaţi de călătorii știu că e una dintre cele mai bune perioade din an pentru a vizita destinaţiile care în miezul verii sunt sufocate de turiști. Un alt motiv pentru care merită să iei în calcul o vacanţă pe final de sezon e vremea. Temperaturile sunt mult mai suportabile pe timpul zilei, iar asta se traduce prin câteva ore câștigate pe care în loc să le petreci la umbră, le poţi petrece în mijlocul distracţiei. În caz că nu te-ai decis ”unde”, suntem aici pentru a te ajuta și inspira cu cele mai potrivite destinaţii pentru o vacanţă la sfârșitul verii.

74 | VIAŢA ORAȘULUI CELE MAI POTRIVITE DESTINAŢII PENTRU O VACANŢĂ LA SFÂRȘITUL VERII!


Viaţa orașului Sicilia e o insulă superbă, care merită explorată în detaliu. Sudul Italiei e fermecător și dacă nu vrei ca vacanţa ta să fie stricată de temperaturi insuportabile sau mulţimi gălăgioase de turiști, atunci îţi poţi rezerva biletele acum. Finalul verii și primele zile din toamnă sunt ideale pentru a bate insula de la un capăt la celălalt: apa e excelentă, temperaturile blânde, poţi face drumeţii de o zi la vulcanul Etna sau în Parcul Natural Zingaro, poţi vizita satele pescărești sau cele mai frumoase orașe din Sicilia: Catania, Messina, Taormina, Siracusa, pe coasta estică și Palermo, Trapani, Cefalù, pe coasta nordică.

Cipru - tărâmul soarelui, cu plaje însorite și ape curate. O insulă mică, dar care te va suprinde plăcut: de la spectaculosul Cape Greco, la idilicul oraș-port Kyrenia, până la bijuterii arhitecturale străvechi, precum, Casa lui Dionysus, Kourion sau castelul Kolossi. Plajele din Cipru au o frumuseţe aparte, mai ales pentru că sunt scăldate de razele soarelui, au nisip fin și apă limpede. Nissi e una dintre cele mai frumoase plaje scăldate în apele Mediteranei. O drumeţie în regiunea montană Troodos și o vizită în frumosul oraș Larnaca, îţi vor completa perfect vizita pe insula cipriotă.

Plaje, munte și deșert, toate la un loc în una dintre cele mai fascinante ţări: Maroc. Cu Mediterana la nord și Oceanul Atlantic la vest, cu zone muntoase, dar și deșert, cu orașele alb-albastre din care nu îţi vei mai dori să pleci, Marocul e cu siguranţă o destinaţie care te va surprinde. Miile de kilometri de plajă, dar și temperaturile ridicate, îţi vor da senzaţia că te bucuri de o vară continuă. Chiar dacă te afli în Africa,

pe străzi vei auzi mulţi localnici vorbind franceza, dar vei regăsi și arhitectura grecească în locuri precum Chefchaouen sau Essaouira .

Dubai sau locul în care vara nu se termină niciodată. Cunoscut mai degrabă pentru zgârie-nori, mall-uri de lux și hoteluri de 5 stele, în Dubai vei găsi și plaje superbe, umbrite de palmieri, cu nisipul alb și fin și apa mării de culoarea smaraldului. Cum vremea e călduroasă tot anul, poţi lenevi la soare pe una dintre plajele Dubaiului: Palm Jumeirah Beach, Marina Beach și Kite Beach sunt printre cele mai cunoscute. În afară de statul la soare, pe unele plaje poţi practica toate sporturile de apă imaginabile. O experienţă pe care merită să o încerci la Dubai e desert safari. Nici spectacolele de apă, culoare și muzică oferite de fântânile din Dubai Mall nu trebuie ratate. Au loc din jumătate în jumătate de oră și încep zilnic de la ora 18.

Peste 150 de plaje în cea mai importantă destinaţie estivală a Portugaliei, Algarve. Regiunea Algarve are peste 155 de kilometri

de ţărm cu peisaje dramatice, cu pereţi stâncoși înalţi, bătuţi de valurile insistente și cu plaje desprinse parcă dintr-un alt univers. Praia da Marinha, Praia de Vale Figueira, Praia do Camilo, Praia da Falesia sunt printre cele mai spectaculoase. Zona e renumită și pentru alte atracţii: terenurile de golf, gastronomia locală (Algarve deţine cinci restaurante cu stele Michelin), satele pescărești și minunatele orașe Lagos, Faro și Tavira.

Valencia, orașul în care fiecare colţ miroase a vacanţă. Valencia le are pe toate: plaje cu nisip fin, parcuri perfecte pentru jogging și plimbări cu bicicleta, magazine, muzee, gastronomie locală, viaţă de noapte. Te poţi bucura de drumeţii, plimbări cu caii, ciclism, plimbări cu canoe și zboruri cu parapanta. În ceea ce privește gastronomia locală, încearcă paella valenciana, arroz a banda, fideuá, olla churra - de mâncat, horchata - de băut și turron - un desert care se topește în gură. De reţinut e că temperaturile pe sfârșit de vară ajung și până la 30 de grade.

ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 16-29 AUGUST 2019 | 75


SPORT

Antrenorul lui FC Hermannstadt, despre posibilitatea de a pleca la FCSB FC Hermannstadt a pierdut drastic în faţa celor de la CFR Cluj, cu scorul de 3-0. După meci, Costel Enache, antrenorul sibienilor, a fost întrebat dacă ar lăsa echipa pentru FCSB. „Nu neapărat că nu e tentantă o ofertă din partea FCSB”, a spus antrenorul Sibiului, atunci când i s-a spus că patronul de la FCSB l-ar vrea la echipă. În ceea ce privește prestanţa actualei sale echipe, antrenorul a declarat că este dezamăgit. „Mă așteptam la cu totul altceva în această seara. Nu pot să îmi pierd încrederea în ei, dar supărările astea vin din cauza faptului că le știu potenţialul. Sper să fie un accident, sau un moment în care ne-am pierdut

76 | CITYLIFE | SPORT

valorile de care vorbim în vestiar. Am avut oportunităţi destul de bune, am avut ocazii clare, e un rezultat dureros. E important pentru noi să luptăm până în ultima clipă. Lucrurile nu se desfășoară chiar așa de simplu, vorbim de foarte mulţi factori și indiferent de informaţiile pe care le-am avut de la Iuliu Mureșan, am văzut și modul în care joacă, dar nu am reușit să ţinem pasul, diferenţa s-a făcut din punct de vedere mental”, a declarat Enache la sfârșitul partidei cu CFR Cluj. Costel

Enache s-a declarat surprins de declaraţia patronului de la FCSB, care a spus că și l-ar dori la echipă. „M-aţi luat prin surprindere, sunt bulversat, haideţi să vorbim de Hermannstadt, sunt antrenorul echipei Hermannstadt , e greu să facem supoziţii. Eu înţeleg bine oamenii din breasla mea, dar nu neapărat că nu e tentantă o ofertă din partea FCSB-ului”, a mai spus Enache.


SPORT

Pregătirile pentru următorul sezon al BC CSU Sibiu BC CSU Sibiu se pregătește de startul unui nou sezon, unul în care va evolua în 4 competiţii: Supercupa României, Liga Naţională, Cupa României și FIBA Europe Cup. Lotul de jucători se va reuni pe 19 august iar baschetbaliștii lui Dan Fleșeriu vor intra într-un program intens de pregătire ce include un cantonament în Letonia, mai multe meciuri de verificare și Memorialul Tordai.

78 | CITYLIFE | SPORT

Pe 26 august echipa pleacă în Letonia, pentru 2 săptămâni, acolo unde vor disputa 5 partide de verificare, dintre care trei în puternicul turneu Liepaja Cup (5-8 Septembrie). Imediat după întoarcerea din Letonia, sibienii vor participa, între 20 și 21 septembrie, la Cupa Timișoara. Tradiţionalul Memorial

Tordai se va disputa, anul acesta, între 25 și 26 septembrie, la eveniment anunţând deja prezenţa CSO Voluntari și SCM Timișoara.Toate detaliile precum și cea de a 3-a echipă participanţă, vor fi anunţate în perioada următoare. Meciurile oficiale debutează la începutul lunii octombrie.


În luna august astrele ne binecuvântează cu aspecte dintre cele mai armonioase, de parcă ne-ar încuraja pe toţi la vacanţă, distracţie și leneveală.

HOROSCOP  august 2019

Berbec

Dacă dai dovadă de un minim de disciplină financiară, poţi transforma luna august într-o perioadă prosperă. Te avantajează și speculaţiile financiare, dar să eviţi excesele și tendinţa de a te grozăvi în faţa celorlalţi. Banii ar putea veni ușor și repede, dar la fel de repede se duc dacă nu îţi organizezi corect și cu discernământ cheltuielile.

Taur

Uranus, planeta care guvernează casa X a Taurului (cariera, reputaţia socioprofesională, ambiţiile, dar și direcţia în viaţă în general), începe la 12 august o perioadă de retrogradare care va dura multe luni de zile. Retrogradarea sa te invită să-ţi reconsideri proiectele pe termen lung, să cântărești dacă ceea ce faci acum te reprezintă cu adevărat ca persoană și te pune în valoare. Analizează totul, de la modul în care te prezinţi celorlalţi, până la modul în care înţelegi să lansezi iniţiativele ce privesc cariera! Gemeni

Oportunităţi financiare importante ar putea apărea în jurul momentelor de Lună Nouă și de Lună Plină, când fie găsești soluţii pentru o afacere sau pentru o învârteală care să îţi aducă un plus în portofel, fie baţi palma într-o afacere după o perioadă îndelungată de negocieri și răzgândiri. Schimbări mari în carieră nu se întrevăd pe parcursul lunii august. Ești mai degrabă într-o pasă visătoare sau, poate, în căutarea vocaţiei.

Rac

Luna Nouă activează casa II a Racului (banii munciţi, valorile și resursele personale). Prin urmare, ai putea să descoperi surse alternative de venit ori ai putea să găsești un loc de muncă mai bănos sau, pur și simplu, un al doilea loc de muncă, pentru a suplimenta ceea ce câștigi deja. Casa II este, de altfel, plină de planete până la 18 august și este recomandat să eviţi statul cu mâinile în sân și cheltuielile inutile. Leu

Venus se găsește chiar în zodia Leului până la 21 august și, pentru că îţi guvernează cariera, ambiţiile și reputaţia socio-profesională, se poate spune că ești perfect capabil să îţi creezi singur oportunităţi pentru a promova, pentru a-ţi dezvolta afacerile sau pentru a te afirma. Apoi, Venus pășește în casa II (banii munciţi, resursele și valoarea personală), ceea ce sugerează că după 21 august veniturile tale pot crește, te bucuri de prosperitate și te pui în valoare într-un mod deosebit de eficient. Fecioară

Din punct de vedere financiar, lucrurile promit să fie mai bune în ultima decadă a lunii august. De aceea, pot fi avantajate Fecioarele cu activităţi individuale sau cu profesiuni liberale. Oricare ar fi situaţia ta financiară, îţi recomandăm să dai dovadă de mai multă iniţiativă personală și să cauţi soluţii pentru a scăpa de datorii și/sau pentru a-ţi crește veniturile.

Balanţă

Dacă dorești să progresezi în carieră, să te faci mai ușor remarcat, îţi recomandăm să optezi pentru activităţi de grup și proiecte comune, să colaborezi cu companii mari ori cu multinaţionale sau să încerci să te angajezi în cadrul uneia. De asemenea, ar putea fi de bun augur să pui bazele unei afaceri online sau să te promovezi și online, indiferent ce afacere ai.

Capricorn

Luna Nouă care are loc la 1 august și Luna Plină de la 15 august activează casele financiare ale Capricornului. Ai face bine să folosești această energie pentru a-ţi reorganiza bugetul, pentru a cântări oportunitatea de a lua un (nou) împrumut sau pentru a-ţi plăti datoriile. De asemenea, se poate ajunge la un acord în cazul unui partaj sau al ieșirii dintr-o asociere.

Vărsător

Scorpion

Casa carierei, a reputaţiei socio-profesionale și a ambiţiilor Scorpionului este plină de planete în luna august Mercur (în intervalul 1129), Marte (până la data de 18), Venus (până la 21) și Soarele (până la 23). Toate te susţin să te afirmi, să te faci cunoscut, să fii promovat sau să preiei conducerea unui proiect de anvergură, cu bătaie lungă. În plus, casa carierei Scorpionului este activată de Luna Nouă, ceea ce înseamnă că acum poţi să descoperi cu mult mai multă ușurinţă direcţii noi în carieră și metode noi de lucru.

În plan profesional, în august obţii mult mai multe avantaje prin colaborări, asocieri ori investiţii comune, decât de unul singur. Momentele de Lună Nouă de la 1 și 30 august deschid calea către noi parteneriate, către contracte noi sau către lămurirea unor relaţii de afaceri care au șchiopătat în ultima vreme. Circumstanţele te obligă să fii mai pragmatic în abordări, mai calculat, deși predispoziţia ar putea fi de a visa la un loc de muncă ideal, care să-ţi aducă venituri substanţiale. Pești

Săgetător

Îţi recomandăm să te ocupi de revizuirea unor contracte ori a unor documentaţii, să verifici dacă ai tot ceea ce se cere la dosar. N-ar strica să revezi anumite proceduri, să cauţi documente mai vechi sau să reiei anumite negocieri. Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, încearcă mai întâi să iei legătura cu un fost angajator.

Luna Nouă de la 1 august are loc în casa VI a Peștilor (munca și sănătatea). Te sfătuim să folosești această energie pentru a stabili ţeluri profesionale noi, pentru a căuta sau îmbrăţișa direcţii noi de dezvoltare profesională ori de cultivare a competenţelor. Fă-ţi un program nou de lucru sau organizează-ţi altfel activitatea, ocupă-te de mărunţișuri, de detalii, de activităţi de rutină!

ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 16 - 29 AUGUST 2019 | 81


CITYZEN CHESTIONAR DE #SIBIU

Tudor Troancă E un tânăr fotograf pasionat de artă, crescut și educat în Sibiu, sociabil și deschis, dar încăpăţânat și introvertit în același timp. Are doar 19 ani, dar o ”minte prea bătrână pentru vârsta mea, poate o adevărată enigmă”. DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU Există multe motive pentru care locuitul în Sibiu sună foarte bine. Sibiul e un oraș relativ mic, dar plin de viaţă unde dacă cunoști mersul lucrurilor nu ai cum să nu găsești ceva interesant de făcut. Un oraș precum o altă lume într-o ţară atât de bogată și totuși atât de tristă. În mintea mea nu există gând care să mă ţină departe de el. TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ ÎN SIBIU Toate locurile din Sibiu au câte ceva special, dar printre cele mai atrăgătoare se numără Piaţa Mică, pentru atmosferă și clădirile grandioase, orașul de jos, pentru exerciţiul unei imagini reprezentative cu privire la ordinea din viaţa sașilor și Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, pentru liniștea interioară necesară oricui. UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL Oricât de tare aș încerca să nu mă gândesc la Festivalul Internaţional de Teatru nu aș putea să găsesc un altul mai reprezentativ pentru oraș. Timp de 10 zile orașul capătă o bucurie parcă desprinsă din Nirvana, sentimentele nu pot să fie descrise, singura soluţie e să trăiești acele 10 zile. ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Diverse și numeroase sunt lucrurile care mă inspiră, cu siguranţă Biserica Evanghelică din Piaţa Huet are un rol important în inspiraţia mea dar nu pot să nu menţionez că intregul oraș vechi e ceva de vis. UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI Fără discuţie salamul de Sibiu. Toată lumea știe de el și probabil marea mejoritate a oamenilor se bucură de gustul si savoarea lui. Nu e singurul preparat specific care contibuie la răspândirea numelui orașului, zona Sibiului având o tradiţie gastronomică de invidiat. 82 | CITY ZEN | CHESTIONAR DE #SIBIU

CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O GĂSEȘTI La Benjamin Steakhouse & Bar. Iar pentru că mâncarea și băutura merg bine împreuna, după o masă copioasă merge foarte bine o bere la Scottish Pub și un vin la Weinkeller. CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE SIBIULUI Chiar dacă pare greu de crezut, oamenii și modul lor de viaţă, zâmbetele în general. UN LOC PREFERAT DE UNDE POŢI VEDEA TOT ORAȘUL Pentru un drum nu prea lung merge Dealul Gușteriţei dar pentru ceva mai special, platoul de la Arena Platoș, doar pe timp de noapte. SPAŢII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ FIE REVITALIZATE Aș putea spune că merită in egală măsură cele pe care orășenii, dar și turiștii le întâlnesc toată ziua precum și cele mai ascunse de privirile oamenilor. Pasjul Scărilor, deoarece e ceva simbolic pentru oraș, Biserica Ursulinelor și cea mai îngustă stradă din Sibiu. FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT A SIBIULUI Bine faci bine găsești. SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Parcări subterane și supraterane, infrastructură pentru sportivi, mai multi artiști și pentru mulţumirea mea personală un club old school  Răzvan Sădean, redactor - Zile și Nopţi


Profile for Zile si Nopti

Zile şi Nopţi Sibiu 16 august 2019  

Zile şi Nopţi Sibiu 16 august 2019  

Advertisement