Skip to main content

Zile și Nopți Pitești 16 iunie 2017

Page 1

PITEȘTI • 16 - 29 IUNIE 2017 www.zilesinopti.ro


4

ANDREA BOCELLI LA PIAȚA CONSTITUȚIEI

Celebrul tenor Andrea Bocelli va reveni în România în 2017 pentru a susține un concert extraordinar în Piaţa Constituţiei din Bucureşti pe 22 iunie 2017. Trei zile mai târziu, Bocelli va cânta și la Cluj-Napoca, pe Cluj Arena în data de 25 iunie 2017. Concertul lui Andrea Bocelli va cuprinte atât repertoriul său de operă, cât şi interpretări unice a celor mai îndrăgite hituri ale sale. Prima parte a concertului va cuprinde arii de operă cunoscute, în lumina vocii unice a lui Andrea Bocelli.

CITY

STORIES

CULTURĂ

PATRICIA KAAS LA SALA PALATULUI Patricia Kaas va susține un concert la Sala Palatului, pe data de 24 iunie 2017, începând cu ora 20:00. Artista a pornit în turneul de promovarea a celui mai recent album auto-intitulat, un proiect cu o nouă abordare muzicală. Kaas a debutat în 1988, devenind iubită și apreciată odată cu hiturile „Mon mec a moi” și „Mademoiselle chante le blues”. Încă de la debut, a primit premiul „Victoires de la Musique”, cea mai importantă distincție din muzica franceză. 20 de ani mai târziu, albumul ei „Kabaret” (2008) s-a vândut în peste 16 milioane de exemplare, în peste 47 de țări.

DAKINI FEST

Evenimentul Dakini Fest va avea loc pe plaja Tuzla, Constanța, în perioada 29 iunie-02 iulie 2017, începând cu ora 17:00. Festivalul Dakini va fi un eveniment de anvergură internațională ce aduce laolaltă muzica chill, psy-trance și micro-house, dansul, peste 100 DJ, speakeri și artiști celebri, workshop-uri și cel mai mare „yoga village” din această zonă a Europei.


6

CITY

STORIES

COVERSTORY

SORBET - DESERTUL RECE AL VEGETARIENILOR SE SPUNE CĂ ARE ORIGINI FRANCEZE ȘI ITALIENE. E DREPT CĂ ACEST DESERT EXISTĂ ÎNCĂ DE PE VREMEA IMPERIULUI ROMAN, IAR SORBET ESTE VARIANTA FRANCEZĂ A ITALIANULUI SORBETTO, DAR NU ROMANII L-AU INVENTAT. AU AFLAT DESPRE EL DE LA ARABI, CARE ÎL ADUSESERĂ DIN PERSIA, UNDE FUSESE PROMOVAT DE CHINEZI. AȘADAR, UN DRUM LUNG PENTRU UN DESERT CARE RISCĂ SĂ SE TOPEASCĂ LA SOARE… PRIMELE SORBET-URI ERAU NIȘTE BĂUTURI FĂCUTE CU MIERE, PLANTE AROMATICE ȘI FRUCTE ȘI RĂCITE CU ZĂPADĂ SAU GHEAȚĂ.

Sorbet este varianta înghețată a acestor băuturi. Așadar, nu e o înghețată, ci un desert făcut din piure sau suc de fructe înghețat. A fost inventat înaintea clasicei înghețate și îi lipsesc laptele, frișca sau smântâna. Are, în schimb, sirop de zahăr și uneori alcool, iar italienii au adăugat în sorbetto și puțină

bezea ca să îi dea volum. O altă legendă spune că sorbet a fost importat din Orientul Mijlociu , iar bucătarii europeni au experimentat mai multe variante ale sale până au ajuns la actualul sorbet. Nu trebuie confundat cu granita (băutură cu multă gheață zdrobită), pentru că sorbet e mult mai dens decât aceasta. Sorbet este la fel de dulce ca o înghețată, dar ușor mai aerat și mai puternic în arome, pentru că nu este diluat cu apă. În plus, pentru că nu conține lapte sau alte produse animale a devenit repede un desert preferat printre cei care au adoptat un meniu vegetarian. Sorbet e servit ca desert, gustare și uneori în meniuri sofisticate franțuzești, ca fel de trecere între mai multe feluri de mâncare grele. Orice fel de fruct poate fi folosit pentru pregătirea lui și poate fi îndulcit cu miere sau zahăr. Îl poți face adăugând arome de ciocolată, cafea, nuci, lămâie sau lavandă.


8

CITY

FOOD

GASTRONOMIE

CEL MAI RĂCORITOR DELICIU: SORBET DE LĂMÂIE VREI CEVA RĂCORITOR CARE SĂ FACĂ MAI SUPORTABILĂ CĂLDURA DE AFARĂ? ATUNCI TREBUIE NEAPĂRAT SĂ ÎNCERCI ACEASTĂ REȚETĂ DE SORBET DE LĂMÂIE. PE LÂNGĂ FAPTUL CĂ TE RĂCOREȘTE INSTANTANEU, SORBETUL DE LĂMÂIE ESTE UN DESERT CARE SE PREPARĂ CÂT AI BATE DIN PALME! INGREDIENTE:

•c oaja de la o lămâie, tăiată bucăți • o ceașcă de apă • o jumătate de ceașcă de zahăr (sau înlocuitor de zahăr) • o jumătate de ceașcă de suc de lămâie • o jumătate de ceașcă de apă minerală

PREPARARE:

Pune într-o tigaie coaja de lămâie împreună cu apa și zahărul. Lasă compoziția pe foc până fierbe. După ce a atins punctul de fierbere, mai las-o încă cinci minute. Dă tigaia la o parte de pe foc și las-o să se răcească. Într-un alt bol amestecă siropul obținut cu sucul de lămâie și apă minerală. Toarnă compoziția într-un recipient înalt și pune-o la congelator pentru o oră – o oră și jumătate. Scoate-o apoi și

amestecă cu o lingură. Pune-o din nou în congelator pentru încă patru ore. Este indicat să amesteci de cât mai multe ori în sorbet pentru ca ingredientele să se încorporeze mai bine. Dacă ai un aparat de făcut înghețată, folosește-l cu încredere ca să eviți timpul pierdut cu congelarea compoziției! La fel de răcoritoare ca și sorbetul de lămâie este și granita de pepene roșu! Poți servi cu o limonadă îndulcită cu miere.


10

INSTAGRAM, REŢEAUA DE SOCIALIZARE CU CELE MAI NEGATIVE EFECTE ASUPRA TINERILOR

CITY

STORIES

SOCIALIZARE

Instagram a fost clasificată ca având cele mai negative efecte asupra sănătăţii mintale a tinerilor, sugerează un nou studiu, potrivit The Independent. Societatea Roială pentru Sănătatea Publică şi organizaţia de caritate Young Health Movement au realizat un sondaj în primele luni ale anului curent, pe un eşantion de 1,500 de persoane tinere (cu vârsta cuprinsă între 14 şi 24 de ani), urmărind obiceiurile acestora în social media. Tinerii au fost rugaţi să acorde un punctaj fiecărui site şi să aprecieze ce impact are acesta asupra a 14 probleme de sănătate şi stare de spirit, precum anxietate, depresie, singurătate, somn şi FoMo (Fear of Missing Out/ frica de a rata ceva). Bazându-se pe notele acordate de respondenţi, Instagram a fost declarată reţeaua de socializare cu cel mai negativ efect asupra sănătăţii. S-a descoperit că reţeaua afectează dramatic modul în care

tinerii percep imaginea aspectului fizic, măreşte teama de a rata ceva şi, de asemenea, are un efect nociv asupra somnului. Platforma a înregistrat scoruri pozitive în cadrul întrebărilor despre libertatea de exprimare, identitatea de sine şi construirea comunităţii. Snapchat s-a clasat pe locul doi, în timp ce Facebook a deţinut poziţia a treia. Pe locurile 4 şi 5 s-au aflat Twitter şi YouTube. Sursa: www.go4it.ro


12

CITY

STORIES

LIFESTYLE

DE CE SĂ RENUNȚI LA TELEFON ÎN TIMPUL PAUZEI DE MASĂ

S

pecialiștii spun că dacă vrei să te relaxezi atunci când pleci în pauza de masă de la serviciu, trebuie să renunți la butonatul telefonului. S-a demonstrat că cei care se joacă pe smartphone sau stau pe facebook se simt mai obosiți decât cei care au ieșit la aer, s-au plimbat în parc în timpul pauzei de masă sau au citit o carte. Se pare că în timpul folosirii

telefonului mobil creierul este stimulat mai mult, iar efortul pentru ochi este mai mare. Specialiştii recomandă ca în pauza de masă să renunțăm la gadgeturi. În schimb ni se recomandă petrecere timpului discutând cu colegii, iar o plimbare după masă ne va da dispoziția necesară pentru restul orelor de muncă pe care le mai avem de petrecut la serviciu.


14

SAHARA ÎN URMĂ CU 6.000 DE ANI, DEŞERTUL SAHARA ERA UN LOC VERDE, PLIN CU PĂDURI, ANIMALE ŞI OAMENI! RĂMÂNE UN MISTER CE S-A ÎNTÂMPLAT ULTERIOR… În urmă cu 6.000 de ani, deşertul Sahara era un loc verde, plin cu păduri, animale şi oameni! Rămâne un mister ce s-a întâmplat ulterior… Un nou studiu publicat în revista “Scientific Advances Journal” a confirmat ceea ce oamenii de știință și arheologii suspectează demult: deşertul Sahara a fost cândva o regiune verde și înfloritoare a Pământului, care a fost locuit de un număr foarte mare de oameni. Cercetătorii de la Universitatea din Arizona au determinat printr-o analiză detaliată a sedimentelor marine colectate din toată Africa

CITY

STORIES

COVERSTORY

de Vest că regiunea a avut odată o cantitate de zece ori mai mare de precipitații decât cele pe care le primește astăzi. Potrivit lui Jessica Tierney, cea care a condus studiul, acest lucru ar fi însemnat că marea regiune a Deșertului Sahara ar fi fost foarte diferită faţă de cea de azi, fiind mult mai primitoare pentru oameni şi animale. Ea a spus că această perioadă, pe care ea și echipa ei au numit-o “Sahara verde”, a fost cuprinsă în urmă cu 5.000 și 11.000 de ani.

Potrivit lui Tierney, acest lucru este în concordanță cu știința. Sedimentele marine indică faptul că a existat o perioadă de uscăciune de mii ani în deșertul Sahara, iar, în aproximativ același timp, ființele umane au început să migreze departe de regiune. După exodul în masă din deșertul Sahara, după schimbările climatice extreme, unele comunități s-au întors să se stabilească încă o dată în regiune. Sursa:Science Daily.com

Dovezile arheologice au sugerat mai demult că Sahara a fost locuită. Au existat un număr mare de descoperiri interesante în trecut, care au sugerat că odată, aici, au trăit comunități destul de mari de oameni. Acești oameni s-au hrănit cu animalele și plantele care ar fi fost prezente în savanele și preeriile împădurite din regiune. Dovezile arheologice sugerează că ființele umane s-au retras treptat din regiune în urmă cu aproximativ 8.000 de ani.

P.S. Totuşi, din studiu nu aflăm de ce locul unde se află acum deşertul Sahara a devenit arid. Se spune că din cauza mutării centurii de ploi tropicale, însă, ce a determinat această mutare rămâne încă un mister. Părerea mea că totul are de-a face cu celebrul “potop al lui Noe”, când multe lucruri s-au schimbat pe planeta noastră (inclusiv scufundarea sau deplasarea Atlantidei).


16

CITY

LIFESTYLE

EDUCAȚIE

SMART SUMMER FUN COURSE ÎN PARCUL LUNCA ARGEȘULUI SMART Academy și-a făcut o tradiție din cursul de vară organizat în parcul Lunca Argeșului unde ne adunăm cu mic, cu mare și ne distrăm în limba engleză! Sau germană! Sau spaniolă! Sau franceză! Îmbinând utilul cu plăcutul, vom citi povești în limba de studiu aleasă și vom învăța despre locurile superbe din Europa și America, în timp ce vom face împreună colaje, jocuri de rol, activități dinamice, concursuri… Acestea sunt cele două cursuri pe care le oferim în această vară! Fiecare curs conține 3 ședinte a 2 ore/săptămână și se va desfășura în prima parte a zilei. Întâlnirea se face în parcarea parcului Lunca Argeșului. Dacă plouă părinții sunt anunțați din timp să aducă copiii la centru. Preț curs 2 săptămâni: 270 ron. Pentru cei care doresc să participe la ambele cursuri se oferă un discount: 490 ron în loc de 540 ron . Perioada de înscriere curs vară: 1-31 mai 2017 Înscrierile se fac la sediul academiei SMART, bdul. Republicii, bloc E3a, etaj 2, lângă Analize Medicale Synevo și Colegiul Economic Maria Teiuleanu. La înscriere se achită taxa de participare în întregime. Despre SMART Academy of Languages Pitești Centrul SMART oferă cursuri de engleză, germană, franceză și spaniolă într-un mediu plăcut în inima orașului Pitești. O echipă dinamică și motivată, coordonată de Mona Șerban, profesor cu

formare profesională în Londra. Centrul a fost înființat de Mona, profesor limba engleză care a locuit și studiat în Londra, unde a urmat cursuri de formare și specializare profesională. În anul 2008 a fost acreditată ca profesor de limba engleză QTS -Qualified Teacher Status de către General Teaching Council for England și a urmat cursuri intensive CELTA (Certificate in English Language Teaching to Adults) care sunt acreditate de University of Cambridge ESOL Examinations. Activitatea ei din Anglia cuprinde multe alte cursuri de formare, de lungă și scurtă durată (Creative Writing, Creative Methodology for Teachers of English as a Foreign Language, etc), cât și experiență în predarea examenului IELTS într-un centru din sudul Londrei. Întoarsă în țară, Mona a înființat centrul în martie 2011, centru care se bucură de mult succes datorită abordării inovative și a metodelor britanice folosite la clasă.

Centrul a fost înființat de Mona, profesor limba engleză care a locuit și studiat în Londra, unde a urmat cursuri de formare și specializare profesională. În anul 2008 a fost acreditată ca profesor de limba engleză QTS -Qualified Teacher Status de către General Teaching Council for England și a urmat cursuri intensive CELTA (Certificate in English Language Teaching to Adults) care sunt acreditate de University of Cambridge ESOL Examinations. Activitatea ei din Anglia cuprinde multe alte cursuri de formare, de lungă și scurtă durată (Creative Writing, Creative Methodology for Teachers of English as a Foreign Language, etc), cât și experiență în predarea examenului IELTS într-un centru din sudul Londrei. Întoarsă în țară, Mona a înființat centrul în martie 2011, centru care se bucură de mult succes datorită abordării inovative și a metodelor britanice folosite la clasă.

17

CITY

FOOD

GASTRONOMIE


CINEMA CITY PITEŞTI Calea Bucureşti, nr. 36, tel. rezervări 0248 607 070 www.cinemacity.ro

PROGRAM 16 - 22 IUNIE 2017 TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

Rating

PREMIERĂ MAȘINI 3 $ DUBLAT / CARS 3 $ DUBBED

PREMIERĂ MAȘINI 3 2D DUBLAT / CARS 3 2D DUBBED

După-amiază 13:00 - 17:00

Seara 17:00 - 24:00

Zile

AC, SF, AV

J

N-15

AC,CO

V-J

13:50, 16:00

18:00, 20:10, 22:20

V

14:50

17:00, 19:20

AG

AN,AV

14:50

17:00, 19:20

AVANPREMIERĂ TRANSFORMERS:ULTIMUL CAVALER $ / TRANSFORMERS:THE LAST KNIGHT $ PREMIERĂ UNLOCKED. PERICOL DESCĂTUȘAT 2D / UNLOCKED 2D

Dimineaţa 10:0013:00

Gen

21:40

S-J

11:30, 12:30

12:00

AG

AN,AV

S-J

PREMIERĂ O NOAPTE NEBUNĂ, NEBUNĂ 2D / ROUGH NIGHT 2D

N-15

CO

V-J

13:20, 15:30

17:40, 19:50, 22:00

PREMIERĂ OVERDRIVE 2D / OVERDRIVE 2D

AP-12

AC,TH

V-J

14:30, 16:40

18:40, 20:45, 22:50

BAYWATCH 2D / BAYWATCH 2D

N-15

CO

V - Ma

18:10, 20:30

Mi - J

18:10

V

FEMEIA FANTASTICĂ $ / WONDER WOMAN $

PIRAȚII DIN CARAIBE: RĂZBUNAREA LUI SALAZAR $ / PIRATES OF CARIBBEAN: DEAD MEN TELL NO TALES $

AP-12

AP-12

AC,AV

18:20, 21:30

S - Mi

12:10

15:20

18:20, 21:30

J

12:10

15:20

18:20, 21:00

V - Ma, J

13:00, 15:45

21:10

Mi

13:00, 15:45

20:40

AC, AV

DEEP: O AVENTURĂ NESFÂRȘITĂ $ DUBLAT / DEEP $ DUBBED

AG

AN

S-J

11:00

THE BOSS BABY:CINE-I ȘEF ACASĂ? $ DUBLAT / THE BOSS BABY $ DUBBED

AG

CO

S-J

11:20

0

0

Mi

CÂINELE...SAU VIAȚA! 2D /ONCE UPON A TIME IN VENICE

15:20

21:10

LEGENDA AVENTURI AV ACȚIUNE AC ANIMAȚIE AN COMEDIE CO CRIMĂ CR DRAMĂ DR FANTASTIC FA HORROR H MISTER MI ROMANTIC R SCIENCE FICTION SF THRILLER TH


26

REALIZEAZĂ UNGHII CU GEL PERFECTE DEVINO PROFESIONIST ! Pentru a deveni specialist în domeniul beauty şi pentru a realiza astfel o manichiură perfectă prin realizarea unor modele ideale de unghii cu gel, cel mai recomandabil ar fi să parcurgeţi un curs de calificare în meseria de STILIST PROTEZIST UNGHII (www.profesionalnewconsult.ro/cursuriautorizate/cursuri-de-infrumusetare/stilistunghii), cum este cel desfăşurat în Piteşti de Profesional New Consult, curs la care locurile sunt extrem de limitate. Programul de formare profesională se adresează celor ce doresc să înveţe o meserie foarte căutată pe piaţa muncii, care poate fi practicată în saloane de specialitate atât din ţară cât şi din străinătate, dar care poate fi practicată şi de acasă (www.profesionalnewconsult.ro/cursuri-

CITY

BEAUTY

FRUMUSEȚE

autorizate/cursuri-de-infrumusetare/stilistunghii). Cursul este acreditat ANC, diplomele eliberate fiind recunoscute de Ministerele Muncii şi Educaţiei, diplome ce sunt valabile atât în ţară cât şi în străinătate, putând astfel să prestaţi o activitate frumoasă în mod legal. Construcţia unghiei cu gel, ultimele modele de stilizare a unghiilor cu gel, produse profesionale suport de curs, formatori cu experienţă în domeniu şi condiţii de studiu la standarde înalte, cursul de Stilist Protezist Unghii poate fi parcurs atât de către cei care doresc să facă primii paşi în această profesie dar şi de cei care doresc să se specializeze în domeniu, având câteva cunoştinţe deja în acest sens. Dacă doriţi să parcurgeţi cursul de Stilist Protezist Unghii – unghii tehnice (www. profesionalnewconsult.ro/cursuriautorizate/cursuri-de-infrumusetare/ stilist-unghii), acreditat ANC, recunoscut de Ministerele Muncii şi Educaţiei nu uitaţi să vă adresaţi centrului de studii Profesional New Consult la telefoanele 0784.333.777, 0784.045.025, 0758.490.490 sau puteţi remite un email la adresa: office@ profesionalnewconsult.ro. Sediul firmei este situat în Bld. I.C. Brătianu, Bl. D6, (în spatele complexului Fortuna), Jud.

Argeş, în spatele hypermarket Prima - birou înscrieri şi săli de curs. Birouri înscrieri - Calea Bucureşti, Nr. 8, Cartier Calea Bucureşti, camera 1, Bl. 27, Sc. C, Parter, ap. 1, Jud. Argeş. Alte cursuri organizate de noi sunt: • CURS MACHIAJ (www. profesionalnewconsult.ro/cursuriautorizate/cursuri-de-infrumusetare/ curs-machiaj) •C URS COAFOR (www. profesionalnewconsult.ro/cursuriautorizate/cursuri-de-infrumusetare/ curs-coafor) •C URS TEHNICIAN MASEUR (www. profesionalnewconsult.ro/cursuriautorizate/cursuri-de-infrumusetare/ curs-masaj ) •C URS COSMETICĂ (www. profesionalnewconsult.ro/cursuriautorizate/cursuri-de-infrumusetare/ curs-cosmetica ) •C URS MANICHIURĂ PEDICHIURĂ (www.profesionalnewconsult. ro/cursuri-autorizate/cursuri-deinfrumusetare/curs-manichiurstpedichiurist)


28

CITY

JOBS

LOCURI DE MUNCÄ‚


30

CARS 3, ANIMAȚIA VERII

F

CITY

AUTO

CAR

ulger McQueen accelerează și ca să ajungă la timp pe marile ecrane! Demarează în trombă, cu scârțâit de roți, chiar dacă a mai ruginit pe ici pe colo. Vezi prin ce aventuri trece, din 16 iunie, la cinema!


32

CITY

BREAK

TURISM


34

CITY

GIFTS

UL ERĂ NO I! P O C S E Ţ D NOP ZILE ªI IE PLICAŢ A . E T I S Ă. REVIST EDIȚIA de PITEŞTI

apare bilunar - gratuit, nr. 12 (344) 16 - 29 iunie 2017

Editată de: S.C. MARKER & SENZZO MEDIA S.R.L Contact: e-mail: pitesti@zilesinopti.ro website: http://pitesti.zilesinopti.ro/ fb: www.facebook.com/zilesinoptiPitesti

noi, Pentru tău liber timpul ză contea Director Marketing: Alina Balmuş tel. 0746.025.075 Publicitate: Andreea ANDREI tel. 0755.020.572; pitesti@zilesinopti.ro Director Reţea: Marius Vâlsănescu marius.valsanescu@zilesinopti.ro Contabilitate: Adriana Bărbat adriana.barbat@zilesinopti.ro Financiar: Mihaela Anuţoiu mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro Distribuţie: tel. 0753.706.735

Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail office@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.

PUBLICITATE NAȚIONALĂ REGIA MGSI Valeria Iliescu valeria.iliescu@mgsi.ro

Ediţiile Zile şi nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. Săptămânale: București, Cluj, Timișoara/Arad. Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Bacău/Piatra Neamţ/Roman, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi/Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Ploieşti (Câmpina, Breaza), Piteşti, Bistriţa, Suceava (Rădăuţi), Iași, Tg. Mureș. Lunare: Vâlcea


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Zile și Nopți Pitești 16 iunie 2017 by Zile si Nopti - Issuu