TIMIĹžOARA /ARAD
2 - 8 martie 2018
www.zilesinopti.ro
EDITORIAL Numai ele, doar pentru ele După o iarnă mai blândă decât o poveste spusă de un bunic blajin la gura sobei, iată-ne ajunși în prag de primăvară cum numai pe malul Begăi poți întâlni, așteptând „înnebunirea salcâmilor” și trezirea în floare a liliacului. Ne-am permis această introducere florală deoarece am intrat într-o săptămână de grație dintr-o lună a grațiilor, dedicată exclusiv doamnelor sufletelor noastre, mame, soții, fiice, iubite ori amante. Din ghiocei în parfumatele praline, din mărțișoarele măiastru meșteșugite până la bijuterii unicat vor umbla domnii și domnișorii pentru a oferi eternului feminin cele mai potrivite simboluri ale lui Marte. Nu ne pretindem maeștri în ale sfaturilor ori recomandărilor, însă, pe cât ne puteți îngădui, încercăm să vă oferim și noi mărțișoarele noastre de petrecere a timpului liber. Așa cum i se potrivește de minune unei viitoare capitale europene, diversitatea și muticulturalismul trebuie să facă parte activ din viața cetății. Până pe 15 martie vă puteți bucura de flamenco, artă plastică, literatură, tapas, sangria și paella în cadrul „Zilelor culturii spaniole”, eveniment organizat de Consulatul onorific al Spaniei și Asociația Via Rumania Cultura în Timișoara. Probabil date peste cap de schimbările climatice și mai ales politice, păsările călătoare vor reveni mai repede din țările calde. O posibilă destinație: „Rândunici printre lozinci”, o nouă premieră semnată Tudor Gheorghe se va face ascultată pe 5 martie la Filarmonica Banatul. Muzica modernă are un chip angelic care o reprezintă mereu la superlativ, turneul „Lumea, cum ai vrea să fie”, marca Alexandra Ușurelu, ajunge pe 6 martie la Teatrul Național „Mihai Eminescu”. De la Nightlosers, aflăm pe 16 martie în Reflektor Venue că „Dragostea-i ca și o râie” într-un fusion blues-rocko-vioristico-transilvan. Ponturi pentru mărțișoare unicat și pentru „Zile și Nopți” de neuitat mai avem încă destule, vă invităm să ne răsfoiți aici sau online. Cu respect, pe data viitoare.
04 | CITY LIFE | NUMAI ELE, DOAR PENTRU ELE
RADAR SOCIAL MEDIA
MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ TIMISOARA
Pe 8 martie, de la ora 22.00, la Reflektor Venue se lansează „ÎntreDeschis”, primul extras de pe noul album al trupei care va fi lansat în 2019.
„Între-Deschis”, conexiunea cu realitatea
E greu să alegi o recomandare de petrecere a timpului liber atunci când dinamica orașului în care trăiești te năucește uneori cu evenimente extrem de interesante venite în cascadă. Atunci când, însă, se întâmplă ceva care face parte din istoria contemporană a urbei, extracția recomnadării se face cât se poate de firesc. 22 de ani de viață înseamnă trupa Implant pentru Refuz, un reper al muzicii rock bănățene și românești. Single-ul va fi prezentat în mai multe orașe, în cadrul unui turneu care va dura până pe 30 martie. Piesa are și un videoclip, sound-ul este mereu proaspăt iar versurile mușcă din realitate. Din 1995 și până în prezent energia și filosofia Implant pentru Refuz te pun pe gânduri și, poate, influențează și mentalități. Rock-ul de angajament este mai rar prezent pe scena muzicală de la noi dar cu reprezentarea de mai sus rămânem activi pe harta muzicii rock adevărate, cea care te face să gândești și să acționezi.
06 | CITY EVENTS | „ÎNTRE-DESCHIS”, CONEXIUNEA CU REALITATEA
MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ TIMISOARA
A noua ediție a festivalului de film, organizat de lectori români și străini, cu sprijinul studenților voluntari, va avea loc între 12 și 17 martie. La mijlocul lunii martie Aula Magna a Universității de Vest va găzdui din nou CINECULTURA. Filmele vor fi în limba de origine, cu subtitrări în engleză sau română.
Festivalul Internațional de Film CINECULTURA 6 zile, 14 filme, 11 limbi.
În acest an CINECULTURA colaborează pentru prima dată cu Festivalul de Film est-european BEAST din Porto (Portugalia). Prin urmare, sâmbătă vor fi difuzate cinci documentare. În prima zi a festivalului, luni, 12 martie, la ora 19.00 va fi proiectat filmul românesc VARA S-A SFÂRȘIT, drama regizată de Radu Potcoavă. Mihaela Pencov, magistră și language trainer, posesoare de blog care merită „răsfoit”ne va introduce în atmosfera filmului adus în spațiul universitar. Prin intermediul Mihaelei ne întâlnim cu spațiul cinematografic, prin intermediul ecranului ne întâlnim cu copilăria. Intrarea este, ca în ceilalți ani, gratuită.
08 | CITY EVENTS | FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FILM CINECULTURA
RECOMANDĂRI Ticket To The Stars
Viniloteca, 2 martie, 18:00. Celebrarea unei beri votate de către public, la producerea căreia s-au folosit 10 tipuri de malț, 5 kg de hamei și o drojdie atenuativă, colaborând la un rezultat spectaculos: o bere învechită în butoaie de lemn de stejar: Russian Imperial Stout.
Pragu de sus
The Note Pub, 2 martie, 22:00. Trupa de pop-rock cu inserții de folk alternativ, puternic ancorați în realitate și originali. Cu 4 albume la activ și colaborări cu nume importante din muzica românească, trupa atrage publicul și îl implică în spectacol.
Nea Vasile & Taraful
Manufactura HandMade, 3 martie, 20:00. Cel mai vestit cântăreț din gură al zonei Giurgiu, un foarte bun țambalagiu, la cei 82 de ani se prezintă într-o formă deosebită și încântă cu melodii tradiționale de pe Vlașca, hore și sîrbe, alături de taraful propriu, de la Mârșa.
Marco Mendoza
The Note Pub, 3 martie, 21:00. Artist al erei rock-ului care a scris istorie, bass-ist al trupei Whitesnake, ThinLizzy și altele, lansează albumul Viva la Rock, un material inedit cu 10 piese pline de viață, aflat într-un turneu european, acompaniat de alți artiști.
Tanța şi Costel
The Note Pub, 4 martie, 19:00. O piesă de teatru a lui Ion Băieșu, scrisă în plin comunism:comedie simplă, a doi necunoscuți care
leagă o conversație-n gară, fac planuri de nuntă și de viață, aflați apoi după ani în fața certurilor conjugale și a altor metehne.
Praga
Cărturești Mercy, 5 martie, 11:00. Fotograful a creionat discret și extrem de personal ”Orașul de Aur”, trăind totodată o călătorie interioară, mai coborâtă în amănunt la Dan Moruzan, ușor generalistă la Oliver Merce, ambii trasând perfect amprentele locului, fără clișee.
Lansare de carte
La Două Bufnițe, 5 martie, 18:30. „Așa să crească iarba pe la noi”, de Augustin Cupșa este o carte recent apărută în colecția Scriitori români contemporani, un roman care creează o lume întreagă, cu legi nescrise, dar imuabile, un paradis înșelător, care ascunde altceva.
MOTORPSYCHO 10.03 // METHADONE[OPENING SKIES ACT]
10 | CITY EVENTS
TOP
5 PAŞI DE FĂCUT ÎN MARTIE
CONCERT
Alexandra Ușurelu 6 martie, ora 20.00, Teatrul Național „Mihai Eminescu”
Alexandra Ușurelu are peste 400 de concerte la activ și se află în plin turneu în cele mai mari săli de teatre din țară cu spectacolul „Lumea, cum ai vrea să fie”, show pe care îl caracterizează astfel: „Avem timp limitat să facem lucruri sau să acționăm. Doar viața noastră. Nu putem face lumea cum am vrea să fie, dar putem face lumea noastră interioară curată, iar asta poate schimba apoi viziunea tuturor”. CONCERT
2. Vezi Festivalului de chitară Timișoara
12-16 martie, Filarmonica „Banatul” Între 12-16 martie are loc a treia ediție a „Festivalului de chitară Timișoara”. Spectacolele vor avea loc la Filarmonica „Banatul”, Sala Capitol. Vor fi prezenți artiști din țară dar și din Statele Unite, Germania, Suedia, Canada sau Olanda. În ultima zi a festivalului, pe 16
martie, la ora 19.00, va avea loc un concert simfonic din al cărui cuprins amintim „Capriciu spaniol” în La major și „Concerto Andaluz” pentru chitare și orchestră. AFACERI
3. Vezi Târgul Angajatori de TOP
16-17 martie la Centrul Regional de Afaceri Știm că menirea noastră este aceea de a vă prezenta ponturi de petrecere a timpului liber în oraș, însă uneori trebuie îmbinat plăcutul cu utilul, uneori chiar și cu munca. De aceea vă recomandăm o vizită pe 16 sau 17 martie la Centrul Regional de Afaceri unde se va desfășura „Târgul Angajatori de TOP”. Cifre peste cifre: peste 70 din cei mai râvniți angajatori din zona Banatului, peste 3000 de joburi oferite, peste 25 de workshopuri și conferințe, peste 200 de specialiști în HR și Top Management.
TÂRG
4. Vezi Târgului de Paști 17 martie, Piața Victoriei Primăvara festivalieră își intră
12 | CITY EVENTS | TOP 5 PAŞI DE FĂCUT ÎN MARTIE
ușor dar sigur în mână, manifestările încep să se întețească. Pe 17 martie se va deschide în Piața Victoriei cea de-a unsprezecea ediție a Târgului de Paști. Târgul va fi deschis până pe 10 aprilie. Nu vor lipsi obiectele decorative, de artizanat, specifice zonei și nu numai, simbolurile de Paște dar și diverse alimente de sezon. Deja visăm la ieșirea din post și la savurarea unui cozonac făcut ca la bunica acasă. SPECTACOL
5. Vezi Gașca Zurli
19 martie la Sala Sporturilor „Constantin Jude” O veste excelentă pentru părinții care vor să se bucure de showul unei trupe care i-a scos de multe ori din încurcătură atunci când doreau să-i liniștească pe puștii lor agitați. Gașca Zurli are spectacol pe 19 martie la Sala Sporturilor „Constantin Jude”. Va fi prezentată noua producție a celei mai iubite găști pentru copii, „Lumea lui Mulțumesc”, scopul acesteia fiind acela de a-i învăța pe copii valorile prieteniei. Și noi îți mulțumim dragă Zurli!
ZILE ȘI NOPȚI | TIMIȘOARA 2 - 8 martie 2018 | 13
14 | CITY EVENTS
CINEMA CITY TIMIȘOARA
CINEMA CITY TIMIȘOARA
Shopping City Timișoara, Calea Șagului nr.100, 300516, Timișoara www.cinemacity.ro timisoara-shoppingcity@ cinemacity.ro
Iulius Mall Telefon rezervări: 0256 40 66 66 www.cinemacity.ro
PROGRAM 2 - 8 martie 2018 4DX
DIMINEAŢA 10:00-13:00
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00
SEARA 17:00-24:00
13:40, 16:20
19:10, 22:00
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
PREMIERĂ RED SPARROW 2D/RED SPARROW 2D PANTERA NEAGRĂ $/ BLACK PANTHER $
V-J S-D
IMAX
11:00
DIMINEAŢA 10:00-13:00
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00
SEARA 17:00-24:00
14:20
17:10, 20:00, 22:50
14:20
17:10, 20:00, 22:50
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
RED SPARROW 2D/RED SPARROW 2D
V, L - J S-D
11:30
DIMINEAŢA DUPĂ-AMIAZĂ 10:00-13:00 13:00-17:00
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
AVANPREMIERĂ NECUNOSCUŢII: PRĂDĂTORI ÎN NOAPTE 2D/ STRANGERS: PREY AT NIGHT 2D PREMIERĂ RED SPARROW 2D/RED SPARROW 2D
20:40
Mi - J
V-J
12:20
V, L - J
PREMIERĂ PE ROŢI 2D/SOBRE RODAS 2D PREMIERĂ JOCUL DE-A DETECTIVII 2D/ GAME NIGHT 2D FORMA APEI 2D/THE SHAPE OF WATER 2D ZI DUPĂ ZI 2D / EVERY DAY 2D
S
11:40
D
11:40
FERDINAND $ DUBLAT COCO DUBLAT $
18:30, 20:10 18:30, 20:10
11:50
14:00, 16:10 18:20, 20:30, 22:40 14:30
19:00, 21:30
13:40, 15:50
17:50, 19:50
S-D
CASA SPIRITELOR 2D / WINCHESTER 2D
CEI 12 INVINCIBILI 2D LABIRINTUL: TRATAMENT LETAL $ TREI PRIETENI AVENTUROŞI - PETRECERE ÎN MULLEWAPP 2D DUBLAT JUMANJI: AVENTURĂ ÎN JUNGLĂ $ MINUNEA 2D
13:20, 16:50
18:30, 20:10
V-J
V, L - J
PRIMUL CRĂCIUN 2D DUBLAT
13:20, 15:00, 16:50 13:20, 15:00, 16:50
18:00, 20:50
V, L - J
THE POST:SECRETELE PENTAGONULUI 2D / THE POST 2D SCURTCIRCUIT 2D PANTERA NEAGRĂ $/ BLACK PANTHER $ FIRUL FANTOMA 2D / PHANTOM THREAD 2D TARE CA PIATRA 2D DUBLAT/ EARLY MAN 2D DUBBED
CINCIZECI DE UMBRE DESCĂTUȘATE 2D/FIFTY SHADES FREED 2D PENTRU TOȚI BANII DIN LUME 2D
15:10
S-D
11:30
13:40, 15:50
17:50, 19:50 17:20, 19:40, 22:10
11:50
22:00 12:10
13:50, 14:50, 16:40
17:50, 19:20, 20:30, 22:10
14:00
17:00
V - Ma
16:00
18:10, 20:20, 22:40
Mi - J
16:00
18:10, 21:20, 22:40
12:00
17:10, 19:30, 21:50
V-J
V-J
14:20
V, L - J
13:30, 15:20
S-D
11:40
13:30, 15:20
V - Ma
21:20
V-J
18:30
D
15:00
V-J
16:00
V-J
PREMIERĂ JOCUL DE-A DETECTIVII 2D/ GAME NIGHT 2D
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00
Mi - J
21:10
V, L - J S-D
11:10
V, L - J S-D
SEARA 17:00-24:00
12:50
14:00, 16:50
19:40, 22:30
14:00, 16:50
19:40, 22:30
15:00
17:10, 19:30, 21:40
15:00
17:10, 19:30, 21:40
FORMA APEI 2D/THE SHAPE OF WATER 2D
V-J
17:40, 21:00
ZI DUPĂ ZI 2D / EVERY DAY 2D
V-J
17:00, 19:00
THE POST:SECRETELE PENTAGONULUI 2D / THE POST 2D
PANTERA NEAGRĂ $/ BLACK PANTHER $ FIRUL FANTOMA 2D / PHANTOM THREAD 2D TARE CA PIATRA 2D DUBLAT/ EARLY MAN 2D DUBBED
V - Ma
16:20
18:40, 21:20
Mi - J
16:20
18:50, 21:20
V, L Ma S-D
14:00, 15:30, 19:20, 20:30, 22:10 16:40 11:10
14:00, 15:30, 19:20, 20:30, 22:10 16:40
V-J
15:00
V, L - J
14:20
S-D
12:20
14:20
21:50
V-J V-J
PREMIERĂ RED SPARROW 2D/RED SPARROW 2D
17:20, 19:40, 22:10
V-J V-J
AVANPREMIERĂ NECUNOSCUŢII: PRĂDĂTORI ÎN NOAPTE 2D/ STRANGERS: PREY AT NIGHT 2D
14:00, 16:10 18:20, 20:30, 22:40
V, L - J S-D
SEARA 17:00-24:00
DIMINEAŢA 10:00-13:00
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
CINCIZECI DE UMBRE DESCĂTUȘATE 2D/FIFTY SHADES FREED 2D
PRIMUL CRĂCIUN 2D DUBLAT/THE STAR 2D DUBBED LABIRINTUL: TRATAMENT LETAL $/ MAZE RUNNER: THE DEATH CURE $
FERDINAND $ DUBLAT / FERDINAND $ DUBBED
12:10
V - Ma
18:10, 20:10, 22:20
Mi - J
18:40, 20:10, 22:20
V, L - J S-D
13:00 11:00
V-J
14:10
V, L Ma
13:10
S-D
11:00
Mi - J
S-D
11:20
S-D
11:20
13:40
COCO DUBLAT $ / COCO DUBBED $
S-D
13:10 13:20
13:40
V, L - J
13:00
11:50
20 | CITY FOOD
CASINO METROPOLIS Aristide Demetriade nr. 1 0256 247 650 CLUB PORTO ARTE Bd. 16 Decembrie 1989 0728 893 331 DAOS Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 5, intrare de pe str. Jiul 0744 609 750, 0733 970 666
22 | CITY NIGHT
EPIC SOCIETY Str. Miresei, nr.1 0746 099 988 FRATELLI Bd. Corneliu Coposu 0722 122 123
0720 444 597
0722 932 109, 0722 170 927
LOUNGE CAFE DIELLI Str. Calea Aradului nr. 46, bl. 33, parter; non-stop 0744 844 944
THE BLEND INN Str. Emanoil Ungureanu, nr. 8, (Piaţa Unirii) 0730 649 988
HEAVEN STUDIO Zona stadion Dan Păltinişanu 0256 293 323, 0755 HEAVEN
NO NAME Str. Liviu Rebreanu 0735 215 705
LIKE PUB Str. Lascar Catargiu, nr.2
SCOTTISH PUB Str. Eugeniu de Savoya nr. 9
TAXI EURO TAXI Bd. Simion Bărnuţiu 28, ap. 2 0256 200 002, 0256 941
FAN TAXI Str. Ştefan cel Mare nr. 58 0721 644 064, 0356 428 000, 0256 944 PRO TAXI (0256) 942, 0723 942 942 RADIO TAXI 0256-940 TUDO TAXI (0256) 945
MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ TIMISOARA
24 | CITY NIGHT
Caricatura ediției
FACEBOOK.COM/PATRASCAN
ZILE ȘI NOPȚI - EDIŢIA DE TIMIŞOARA / ARAD apare săptămânal - gratuit | nr. 987 (687) | 2 - 8 martie 2018 Director Revistă: Marius Râmpu (0784 393 555, marius.râmpu@zilesinopti.ro) | Director Executiv: Marian Gîlea (marian.gilea@zilesinopti.ro) Director Reţea: Marius Vâlsănescu (marius.valsanescu@zilesinopti.ro) | Layout & DTP: Aurel Martinescu (aurel.martinescu@zilesinopti.ro) Mare Publicitate: Valeria Iliescu Regia MGSI, (valeria.iliescu@mgsi.ro) Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment la e-mail: marius.rampu@zilesinopti.ro | Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior. Zile și Nopţi este membru BRAT
Ediţiile Zile și nopţi în România: 235.000 exemplare lunar | Săptămânale: Bucureşti, Timişoara / Arad | Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Cluj, Sibiu (Mediaş), Bacău / Piatra Neamţ / Roman, Galaţi / Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş. | Lunare: Iaşi, Baia Mare
ZILE ȘI NOPȚI | ARAD 2 - 8 martie 2018 | 11
S T A N D - U P
C O M E D Y
T O U R
E
IDER CANU X E AL MO 2018
ÎN DESCH
EDIȚIA
II
)
OR T A Z E CUT I DIN PIONIERI
L MAI BUN
PODCAST
STAND-UP
COMEDY NIA
E DIN ROMÂ
DE COMEDI
A
AR O Ș I M I T 6 MAR ABIL CE AST. PROB
DC
OW-URI PO
ÎNTRE SH
aster.ro .658 88
E pe biletm
TOL, ONLIN rmații 0726.6 ALA CAPI ORA 19:00 | info
S
PREȚ BILET
08 | CITY EVENTS
I|
60/50 LE
ania
om NightR /Game ania ok.com om NightR #Game
Facebo
M DIN 2
CINEM A L E I ART
A
CINEMA CITY ARAD Atrium Mall Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 12, et. 2 Rezervări: 0257 304 333 www.cinemacity.ro
PROGRAM 2 - 8 martie 2018 DIMINEAŢA 10:00-13:00
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00
SEARA 17:00-24:00
PREMIERĂ RED SPARROW 2D/RED SPARROW 2D
V, L - J
14:00, 16:50
19:40, 22:30
S-D
14:00, 16:50
19:40, 22:30
PREMIERĂ JOCUL DE-A DETECTIVII 2D/ GAME NIGHT 2D
V, L - J
13:50, 16:00
18:10, 20:20, 22:30
13:50, 16:00
18:10, 20:20, 22:30
V-J
16:30
19:00, 21:40
V, L - J
13:50
18:40, 20:50
13:50
18:40, 20:50
16:50
19:20, 21:50
FORMA APEI 2D/THE SHAPE OF WATER 2D ZI DUPĂ ZI 2D / EVERY DAY 2D THE POST:SECRETELE PENTAGONULUI 2D / THE POST 2D PANTERA NEAGRĂ $/ BLACK PANTHER $ FIRUL FANTOMA 2D / PHANTOM THREAD 2D TARE CA PIATRA 2D DUBLAT/ EARLY MAN 2D DUBBED CASA SPIRITELOR 2D / WINCHESTER 2D CINCIZECI DE UMBRE DESCĂTUȘATE 2D/FIFTY SHADES FREED 2D STRIGĂ-MĂ PE NUMELE TĂU 2D / CALL ME BY YOUR NAME 2D PRIMUL CRĂCIUN 2D DUBLAT/THE STAR 2D DUBBED CEI 12 INVINCIBILI 2D/12 STRONG 2D LABIRINTUL: TRATAMENT LETAL $/ MAZE RUNNER: THE DEATH CURE $ JUMANJI: AVENTURĂ ÎN JUNGLĂ $ / JUMANJI: WELCOME TO THE JUNGLE $ MINUNEA 2D / WONDER 2D FERDINAND $ DUBLAT / FERDINAND $ DUBBED COCO DUBLAT $ / COCO DUBBED $
S-D
S-D
11:10
11:40
11:40
V-J
V, L - J
S-D
11:20, 12:20
14:00, 15:10, 16:40 14:00, 15:10, 16:40
V-J 14:30 12:30
14:30 18:30, 20:30, 22:40
V-J V-J
14:50
V-J
16:00
V, L - J
14:30, 16:40
S-D
12:30
17:00, 19:10, 21:20
14:30, 16:40
V-J
14:10
V-J
13:20
V-J
S-D
17:50, 19:30, 20:40, 22:20 18:50
V, L - J S-D
17:50, 19:30, 20:40, 22:20
21:30
11:40
V, L - J
16:20
S-D
11:00
S-D
12:10
16:20
PREMIERĂ
Jocul de-a detectivii
Max (Bateman) și Annie (McAdams) participă săptămânal la jocuri nocturne tematice, acestea fiind organizate împreună cu grupul lor de prieteni și au devenit deja o tradiție amuzantă, pe care o iau în serios pentru senzațiile tari pe care le oferă. Însă lucrurile se transformă și devin palpitante, nu doar amuzante, atunci când Brooks, fratele lui Max, se gândește să organizeze o seară de rezolvare a misterului unei crime în care sunt implicați pretinși tâlhari și agenți federali. Șase competitori sunt hotărâți să rezolve cazul și să câștige, iar totul pare (și este!) foarte amuzant până când lucrurile încep să arate mai puțin a joc și din ce în ce mai mult a realitate. De-a lungul unei nopți haotice, distracția este treptat înlocuită de panică reală, palpabilă, serioasă.
JOCUL DE-A DETECTIVII
Regia: John Francis Daley, Jonathan Goldstein Gen: Comedie, Acţiune, Crimă, Mister Distribuţie: Jason Bateman, Rachel McAdams, Jesse Plemons, Kyle Chandler, Lamorne Morris Distribuitor: Vertical Entertainment Premiera în România: 02.03.2018
06 | CITY FILM | JOCUL DE-A DETECTIVII
SCANEAZĂ PENTRU TRAILER
RECOMANDĂRI 03.03 SĂRBĂTOARE
TÂRG DE MĂRȚIȘOR
Luna martie a sosit, odată cu ea și târgul destinat obiectelor cadou, bijuteriilor și altor produse artizanale, dar și nelipsitul mărțișor. Flori, bomboane și alte delicatese vor fi prezentate spre vânzare la standurile specifice. Atrium Mall 2-11 martie, 10:00
TEATRU
SĂPTĂMÂNA COMEDIEI
Un început de primăvară cu zîmbete: 7 zile în care actorii propun spectacole haioase, câte unul în fiecare seară. Astfel, Vineri are loc ”Geniul Crimei”, urmat de ”Căsătoria”, de V.Gogol, iar duminică, ”Take,Ianke și Cadir”, de V.Popa. Teatrul Clasic I.Slavici 2-4 martie, 19:00
04 | CITY EVENTS | TÂRG DE MĂRȚIȘOR | SĂPTĂMÂNA COMEDIEI
LIVE: EL NINO cu STRES, ZEZXE, PAC SUPORT: 25 lei CLUB NERV 21:00
06.03
TEATRU: CERERE ÎN CĂSĂTORIE după A.P.Cehov Teatrul Clasic I.Slavici 19:00
08.03
PARTY: MEGA LADIES CU FLAMINGO BOYS MANTUA LOUNGE CLUB 21:30
RED SPARROW Regia: Francis Lawrence Cu: Jennifer Lawrence, Joel Edgerton, Mary-Louise Parker, Ciarán Hinds Gen: Mister, Thriller Distribuitor: Odeon Cineplex Premiera în România: 02.03.2018
SCANEAZĂ PENTRU TRAILER
PREMIERĂ
Red Sparrow Un nou film cu Jennifer Lawrence e gata să ajungă pe marile ecrane din România. De data aceasta avem un thriller a cărui acțiune este situată în Rusia zilelor noastre. Povestea este cea a tinerei Dominika Egorova, un ofițer de informații care se luptă să supraviețuiască în birocrația serviciilor de informații post-sovietice. Dominika este desemnată să devină o seducătoare instruită în serviciul de securitate rus, însă acest lucru se întâmplă împotriva dorinței ei. Nu are de ales, astfel că trebuie să învețe să își folosească trupul ca pe o armă, dar în același timp se străduiește să-și mențină propria identitate în timpul procesului de formare dezumanizant, care o provoacă să se îndepărteze tot mai mult de sine, de cine este cu adevărat. Prima ei țintă este Nathaniel Nash, un ofițer CIA; cei doi tineri se intersectează într-o atmosferă încărcată de spionaj, înșelăciune și, în mod inevitabil, o pasiune care le amenință carierele, dar și securitatea ambelor țări.
ZILE ȘI NOPȚI | ARAD 2 - 8 martie 2018 | 03
TIMIĹžOARA /ARAD
2 - 8 martie 2018
www.zilesinopti.ro