Skip to main content

Zile și Nopți Timișoara 20 aprilie 2018

Page 1

WWW.ZILESINOPTI.RO

TIMIŞOARA/ARAD | 20 - 26 aprilie 2018


EDITORIAL CĂLĂTORII URBANE de Andreea R.Hosu Călătoria. Centrul existenței unui singur om, și al unei comunități întregi, într-un timp dat care se scurge cu repeziciune adesea. Câte-n lună și în stele- un spectacol intrigant despre făptura umană și ceea ce îi leagă pe doi oameni, în timp: amintirile, vorbele de duh, fabulele, împletite pe ici colo în poezie, sau pe un ritm aparte de viață. Amintirea dăinuie în timp, așa cum și suma experiențelor omului rămâne sintetizată într-o simțire, după ce anii pragmatici au trecut. Facturi, taxe și impozite, obligații și îndatoriri profesionale, toate ne mână într-acolo unde timpul se oprește și oferă chintesența unei trăiri de moment între două persoane, sau mai multe: întâmplarea. Se spune că nu contează destinația, ci călătoria, căci mai devreme sau mai târziu, atât timp cât călătoria este bine făcută, corect și curat, destinația nu are cum să nu fie una bună. Călătoria culturală a săptămânii ne poartă ”în lună și în stele”, cu plecare opțională din ”Aeroport”, un spectacol despre depărtări și momente de tranzit în viață, între doi oameni care se reîntâlnesc. Călătoria continuă în planul terestru, speologic, cu o incursiune adevărată în lumea peșterilor, facilitată de Asociația Prusik, care pune la dispoziție cadrul teoretic pentru inițiere în călătorii extravagante în lumea stalactitelor. Ce frumos și simplu ar fi să se poată porni așa și în viață: cu un cadru teoretic, sau măcar un itinerariu, pentru a călători cumsecade, dincolo de piedici, obstacole, și mai ales, pauzele sau greșelile dintre două acte. Călătorie plăcută! Săptămânal.

RADAR SOCIAL MEDIA

ZILE ȘI NOPȚI | TIMIȘOARA 20 - 26 APRILIE 2018 | 03


ATHENAEUM BRASS QUINTET

RECOMANDĂRI

Filarmonica Banatul, 21 aprilie, 19:00. Ansamblu profesionist de elită format din membri Filarmonicii G. Enescu din București, distins chiar de la început cu un premiu II la un Concurs național, păstrează un standard înalt și un repertoriu bogat, abordând stilul renascentist și baroc.

CONCERT SIMFONIC

Sala Capitol, 20 aprilie, 19:00. Al doilea concert al Festivalului”Timișoara Muzicală” va fi condus de maestrul Gheorghe Costin, care va dirija compoziții de referință ale lui Johannes Brahms: Concertul pentru pian și orchestră nr.1 în la, și Simfonia nr 3, op.90.

MECART

Facultatea de Mecanică, 20-22 aprilie, 10:00. Ediția a IX-a a proiectului MecArt prezintă mecanica în dezvoltarea și perfecționarea talentului într-un cadru competitiv, încurajând familiarizarea elevilor cu mediul universitar prin vizite, ateliere și workshop-uri dedicate domeniului.

04 | CITY EVENTS | RECOMANDĂRI

AEROPORT

Teatrul Național Timișoara, 21 aprilie, 19:00. Ea și el, într-un moment de tranzit, intră, aproape întâmplător, unul în viața celuilalt. Aerul pseudo-autobiografic al textului face strategiile de atracție/ respingere palpitante, iar interferența existențelor o oglindă.


Festivalul Timfloralis va fi inaugurat în 27 aprilie la ora 17.00. Standurile expozanților vor fi deschise, pe durata celor trei zile, între orele 10:00 și 21:00. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Timişoara prin Casa de Cultură a Municipiului.

Natura (re)cucereşte marele oraş: explozie vizuală de creativitate, frumusețe şi parfum Timişorenii, probabil unii dintre cei mai mari iubitori de flori şi natură din Europa vor fi răsfățați cu aranjemente florale deosebite, adevărate specatacole vizuale. Numai că aici, artificialul tot mai prezent în viețile noastre va fi înlocut de frumusețea reală, pură a plantelor dătătoare de viață. Este un eveniment pentru care trebuie să vă faceți timp, măcar preț de câteva minute pentru a-l vizita, dar mai ales pentru a-l simți, atât olfactiv cât şi vizual. O nouă ediție a Festivalului Timfloralis va avea loc la Timișoara, în Piața Victoriei, în perioada 27 – 29 aprilie 2018. Timp de trei zile, organizatorii vor aduce împreună designeri, arhitecți, peisagiști, floriști internaționali, ecologişti, studenți, elevi, școli, universități, artiști, firme şi comercianți pentru a evidenția frumusețea naturii și a florilor în contextul urban. Tematica festivalului din acest an este „The future is here”. Proiectul mai cuprinde, în afară de expoziţiile florale și de aranjamente, workshop-uri atât pentru publicul larg cât și pentru floriști profesioniști, o paradă a modei cu accesorii florale, spectacole inedite de muzică și dans, evenimente cu și pentru copii.

06 | CITY EVENTS | FESTIVALUL ,,TIMFLORALIS”


RECOMANDĂRI WILLE AND THE BANDITS

REFLEKTOR VENUE, 21 aprilie, 22:00. Aflați în România pentru prima dată, trupa de rock cu rădăcini heavy este un grup eclectic și funkadelic, cu o abordare fresh inclusiv a genului blues rock, prezenți pe scena muzicală europeană, „una din cele mai bune live-performance din UK”.

TIMOTION

Piața Libertății, 22 aprilie, 9:00. Eveniment sportiv cu tradiție, unde participanții pot sprijini proiecte relevante pentru comunitate, direcționând taxa de participare, alergând la semimaraton pe un traseu plăcut sau pe o distanță de 5 sau 10 kilometri. Pentru cei neantrenați este un prilej de a se convinge că pot parcurge 2 kilometri într-un ritm mai alert.

TÂRG DE ADOPȚII

Calea Aradului, nr. 119, 22 aprilie, 10:00-17:00. Toți cei care sunt interesați sa adopte un patruped, fie el un căteluș sau o pisicuță, sterilizați, deparazitați, vaccinați și cu carnet de sănătate sunt așteptați la Pavilionul Expozițional din cadrul USAMVBT, de către Asociația Studenților în Medicină Veterinară Timișoara.

SCALAROMANIA

Galeria Calina, 23-26 aprilie, 10:00. Două evenimente suprapuse spațial, decalate cu un sfert de secol, în ambele clamând libertatea. Proiecție de film și lectură. Artist: Gabi Stamate, (n.1958), interesat de aspectele teoretice ale filosofiei artei, instalație și new-media.

CARAMITRU MĂLĂELE

Teatrul Național Timișoara, 24 aprilie, 20:00. Una dintre cele mai aplaudate producții teatrale:”Câte-n lună și în stele” este un dialog între legendele teatrului românesc, Ion Caramitru și Horațiu Mălăele, care susțin cu originalitate un duel de poezie și fabule, vorbe de duh și amintiri. 08 | CITY EVENTS | RECOMANDĂRI


TOP

5

EVENIMENTE

1. „Band ț ” br tan c sunt funk Daily Telegraph i-a denumit „cea mai bună trupă live din țară!” Wille and the Bandits vin pentru prima dată în România și concertează la Timișoara, în Reflektor Venue sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 22.00. Cei trei britanici și-au construit o reputație ca fiind una dintre cele mai bune trupe live din Europa și vor oferi un concert memorabil de muzică roots rock, heavy rock și blues rock. 2. Bookfest - Parte de lectură sub Zod a Scr torulu Salonul de Carte Bookfest Timișoara va avea loc până pe 22 aprile la Centrul Regional de Afaceri. Peste 30 de edituri vor veni cu ultimele noutăți pregătite pentru publicul iubitor de carte din Timișoara. Oferta va cuprinde aproximativ 20000 de titluri la cele mai bune prețuri, inclusiv volumele care s-au impus deja în topul vânzărilor de la începutul anului până acum. La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia. Bookfest

10 | CITY EVENTS | TOP 5 EVENIMENTE

Timișoara va putea fi vizitat între orele 10:00 și 20:00. 3. Car tab l: Ajută pr n m șcare Timotion, cel mai mare eveniment de alergare și strângere de fonduri în scop caritabil din Timișoara, a ajuns anul acesta la a patra ediție și va avea loc în 22 aprilie. Evenimentul va debuta în Piața Libertății de la ora 9.00. Taxele de participare vor fi donate celor 18 proiecte care au nevoie de susținerea comunității. Noutatea acestui an este faptul că Timotion devine un eveniment regional care va oferi sprijin pentru proiecte din Arad și Hunedoara, pe lângă cele din Timiș. Organizatorii țintesc să strângă suma de 275.000 de euro, cu 40% mai mult decât anul trecut. Pentru ca acest lucru să se întâmple, la start sunt așteptați peste 3000 de participanți. 4. O mostră de etern ș fasc nant românesc: "Ga țele" Marile actrițe Florina Cercel, Carmen Tănase, Virgina Rogin și Carmen Ionescu vă prezintă comedia „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu. Evenimentul va avea loc luni, 23 aprilie, de la ora 20.00, pe scena Operei Naționale Române din Timișoara. „Gaițele” sau „Cuibul de viespi”, cum s-a

intitulat la începutul anilor ’30, este o satiră „în care m-am străduit, cu adevăr și mânie, să demasc lumea putredă ce mi se dezvăluise în toată hâda ei goliciune”, spunea chiar autorul ei. Fiecare spectacol pe care îl joc pe scena din Timișoara este, pentru mine, o revenire acasă”, declară la rândul ei Florina Cercel. Așadar, un regal teatral de neratat. Preț bilete: 100 sau 80 de lei, în funcție de categorie. 5. Când do t tan îș "vorbesc" Spectacolul „Câte-n lună și-n stele” revine la Timișoara, pe scena Teatrului Național, în data de 24 aprilie, cu începere de la ora 20.00. Una dintre cele mai aplaudate producții teatrale din ultimele sezoane reunește doi prieteni foarte buni: Horațiu Mălăele și Ion Caramitru. Cei doi se vor duela, vor recita versuri, își vor oferi unul altuia răspunsuri pe măsură, totul pe muzica violoncelistului Adrian Naidin. Vă invităm să-i reîntîlniți pe cei trei artiști potrivit cărora: „Starea de grație a actorului este improvizația”, „râsul este muzica sufletului, să vă jucați – este secretul tinereții și să iubiți – este rațiunea de trăi”. Preț bilete, în funcție de categorie: 120 lei /100 lei / 80 lei / 60 lei.


FREE ÎN TIMIŞOARA D v n tăț le apelor prezentate în st l tal an

Centrul Multifuncțional Bastion va găzdui până pe 30 aprilie, expoziția pictorului Luciano Longo, „De la Sile la Bega”, realizată cu sprijinul Consulatului Onorific al Italiei la Timișoara. „De la Sile, râul din Treviso, la Bega, apa „dulce” a cetății noastre, este o călătorie imaginativă populată de divinități ale râurilor, siluete feminine sinuoase ce reprezintă armonia naturii din apele curgătoare, o sursă de viață pentru toate culturile și civilizațiile. Absolvent al Liceului Artistic și al Academiei de Arte Frumoase din Veneția, Luciano Longo locuiește și își desfășoară activitatea la Treviso. Studiul operelor clasice i-a influențat profund caracterul artistic, astfel că, după o etapă dedicată

12 | CITY EVENTS | FREE ÎN TIMIŞOARA

producției abstracte, revine la analiza corpului uman, mai ales în relațiile sale spațiale”, transmit organizatorii expoziției. Expoziția face parte din seria de evenimente Cafékultour 2018 și va putea fi vizitată gratuit.

Clujul răsfață T m șoara

Tradiționalul târg „Produs de Cluj”, revine la Timișoara pentru a doua ediție în perioada 20 – 22 aprilie și va fi amenajat în parcarea Shopping City Timișoara. În cadrul evenimentului vor fi expuse produse tradiționale din lapte, carne, miere, ulei presat la rece, siropuri naturale și produse de artizanat. Bucătari pricepuți își vor pune la încercare cunoștințele și vor pregăti grătare în aer liber. Ansamblul Folcloric Tradițional al Zergrenilor din Ceaba și Ansamblul Fol-

cloric Dor Transilvan vă vor încânta cu dansurile lor tradițioanale, iar îndrăgiți interpreți precum Aurel Tămaș, Valeria și Traian Ilea și Marius Ciprian Pop vor susține spectacole de muzică folclorică. Nu vor lipsi nici activitățile dedicate celor mici. Copiii sunt invitați să descopere teatrul de păpuși și să se joace în parcul de distracții special amenajat cu această ocazie. shoppingcitytm.ro/evenimente

Ofertă de jobur pentru personalul med cal

La Centrul Regional de Afaceri Timișoara va avea loc pe 21 aprilie, între orele 10.00 - 16.00 cel mai mare Târg de Joburi în domeniul medical din Timișoara. Sunt prezentate noi oportunități de muncă pentru Medicii Specialiști, Medicii Rezidenți, Medicii de Familie, Medicii Dentiști, Asistenții Medicali, Fizioterapeuți, Absolvenți de Medicină și Infirmieri la clinici de top din România și Europa. Intrarea este liberă.


RECOMANDĂRI SUNT UN ORB

Vineri 15, 24 aprilie, 21:00. Un spectacol al actorului Horațiu Mălăele, prin care își provoacă spectatorii, prin umorul tipic și sinceritatea debordantă, alăturând poezie momentelor de improvizație și glume siropoase inspirate din prezent, profund artistic.

14 | CITY EVENTS | RECOMANDĂRI

LUMEA PEȘTERILOR

Asociația Speologică Prusik, 25 aprilie, 18:30. Experimentează natura și lumea peșterilor, alături de Asociația Speologică Prusik Timișoara: discuții, proiecții video și prezentări, excursii și explorări reale în natură, toate într-un cadru oficial și teoretic potrivit oricărui începător.

CLUB DE CARTE

Str. Gh. Lazăr 5, ap.8, 26 aprilie, 18:00. Bazat pe lectura cărții lunii „Cum să schimbi lumea” de John-Paul Flintoff, clubul de carte este un proiect al Asociației Inițiativa în Educație, și promovează lectura de specialitate în domeniul educațional, facilitând schimb de experiență.

HOTEL PM

Teatrul German de Stat, 26 aprilie, 19:30. Un spectacol de teatru-dans, ce aduce pe scenă întâmplări absurde și neașteptate ce au loc într-o cameră de hotel, unde musafirii descoperă spațiul prin dans. Proiecțiile video și scenografia completează tabloul.

SUNT EU, ANNABEL

Teatrul Național Timișoara, 26 aprilie, 20:00. Un spectacol Lightwave Theatre Company, cunoscuți publicului prin participarea la emisiunea „Românii au talent” 2015, primiți în finală. Cu alte participări internaționale, compania continuă să surprindă prin originalitatea spectacolelor.


CINEMA CITY TIMIȘOARA

CINEMA CITY TIMIȘOARA

Shopping City Timișoara, Calea Șagului nr.100, 300516, Timișoara www.cinemacity.ro timisoara-shoppingcity@ cinemacity.ro

Iulius Mall Telefon rezervări: 0256 40 66 66 www.cinemacity.ro

PROGRAM 20 - 26 APRILIE 2018 4DX

DIMINEAŢA 10:00-13:00

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00

SEARA 17:00-24:00

DIMINEAŢA 10:00-13:00

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00

SEARA 17:00-24:00

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

AVANPREMIERĂ RĂZBUNĂTORII: RĂZBOIUL INFINITULUI $/ AVENGERS: INFINITY WAR $

20:00

J

V - Mi

RAMPAGE: SCĂPAȚI DE SUB CONTROL $/ RAMPAGE $ PETER IEPURAȘUL 2D DUBLAT/ PETER RABBIT 2D DUBBED

J

12:50

V - Mi

12:50

IMAX

DIMINEAŢA 10:00-13:00

15:00

17:20, 19:40, 22:00

15:20

17:40

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00

RAMPAGE: SCĂPAȚI DE SUB CONTROL $/ RAMPAGE $

S-D

11:30

13:40, 15:50 18:00, 20:20, 22:40

J

12:00

14:20, 16:40

L

10:00

STATIA SPATIALA IMAX $/ SPACE STATION

DIMINEAŢA DUPĂ-AMIAZĂ 10:00-13:00 13:00-17:00

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

AVANPREMIERĂ RĂZBUNĂTORII: RĂZBOIUL INFINITULUI $ PREMIERĂ ÎN ÎNTUNERIC 2D PREMIERĂ SUB SOARELE NOPȚII 2D PREMIERĂ SUPER POLIȚIȘTI 2 2D PREMIERĂ VÂNĂTORUL DE SPIRITE 2D PREMIERĂ RAȚĂ, RAȚĂ ȘI GÂSCAN 2D DUBLAT

14:10, 16:20 18:30, 20:40, 22:50

V-J V - Mi J

12:10 12:10

V, L - Mi S-D

11:30

J

S-D

18:00

13:40, 15:50

18:00

11:00

13:50, 16:00 13:50, 16:00 13:50, 16:00 13:00, 15:00 13:00, 15:00

18:10, 20:20, 22:30 18:10, 20:20, 22:30 18:10, 20:30, 22:40 17:00, 19:00, 21:10 17:00, 19:00, 21:10

12:10

14:30, 16:50

11:40

13:40 13:40

11:30 11:40

FĂRĂ ZGOMOT! 2D RAMPAGE: SCĂPAȚI DE SUB CONTROL $ ALBINUȚA MAYA 2 $ DUBLAT READY PLAYER ONE: SĂ ÎNCEAPĂ JOCUL $ PETER IEPURAȘUL 2D DUBLAT PACIFIC RIM 2: REVOLTA $ TOMB RAIDER ÎNCEPUTUL $ PRINȚESA FURATĂ DUBLAT 2D RED SPARROW 2D JOCUL DE-A DETECTIVII 2D PANTERA NEAGRĂ $ COCO DUBLAT $

V, L - J S-D

V, L - J S-D

16:40

V-J V-J

12:20

14:20, 16:20

ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ 2D

FĂRĂ ZGOMOT! 2D/A QUIET PLACE 2D

ALBINUȚA MAYA 2 $ DUBLAT/MAYA THE BEE: THE HONEY GAMES $ DUBBED

20:40 18:20

19:30 19:30

V, L - J S-D

11:20

S-D

11:10 21:00

V - Mi

TOMB RAIDER ÎNCEPUTUL $/ TOMB RAIDER $ PRINȚESA FURATĂ DUBLAT 2D / STOLEN PRINCESS 2D DUBBED

13:50

V-J

12:15

RED SPARROW 2D/RED SPARROW 2D

14:30, 16:40

19:00, 21:10

17:00

13:00, 15:00

17:00

14:50

17:10, 19:30, 22:00

14:50

17:10, 19:30, 22:00

J

14:50

17:10, 18:10, 20:20

V - Mi

13:50, 15:50

17:50, 19:50

J

13:50, 15:50

18:20, 20:40

V - Mi

16:10

19:20, 21:40

J

16:10

20:30, 22:30

S-D

S-D

S-D

11:00

12:30

13:40, 15:50 18:10, 20:30, 21:50 11:20

13:40, 15:50 18:10, 20:30, 21:50

J

14:00, 16:30

V, L, Mi - J

14:00

S-D

11:40

14:00

Ma

10:30

14:00

19:10, 21:30

14:10, 16:20

18:30

S-D

12:00

14:10, 16:20

18:30

Ma

12:30

14:10, 16:20

18:30 21:10

V - Mi

S-D

11:40

V - Mi

18:20

V - Mi

20:50

15:30

V-J

19:00, 21:10

13:00, 15:00

V, L - J

V, L, Mi - J

PETER IEPURAȘUL 2D DUBLAT/ PETER RABBIT 2D DUBBED

14:30, 16:40

13:20, 15:30 17:40, 19:40, 22:00

V, L - Mi

RAMPAGE: SCĂPAȚI DE SUB CONTROL $/ RAMPAGE $

19:10, 21:30

22:00

V-J

V-J

INTERZIS LA...SEX 2D/ BLOCKERS 2D

17:50, 19:50, 21:50

V-J V-J

18:40, 20:10, 22:20 18:30, 20:10, 22:20 18:00, 20:10, 22:20 18:00, 20:10, 22:20 18:00, 20:20, 22:30

13:40, 15:50

J

ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ 2D

14:30, 16:30 14:30, 16:30 13:40, 15:50 13:40, 15:50 13:40, 15:50

13:10, 15:20 17:40, 20:00, 22:20

V-J V, L - J S-D

SEARA 17:00-24:00

12:20

V, L - Mi

20:30

J

V, L - Mi

INTERZIS LA...SEX 2D

PREMIERĂ RAȚĂ, RAȚĂ ȘI GÂSCAN 2D DUBLAT/DUCK, DUCK, GOOSE 2D DUBBED

13:40, 15:50 18:00, 20:20, 22:40

V, L - Mi

S-D

J

SEARA 17:00-24:00

19:00, 22:10

J

19:00, 20:00

J

V, L - Mi

PREMIERĂ SUPER POLIȚIȘTI 2 2D / SUPER TROOPERS 2 2D

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

AVANPREMIERĂ RĂZBUNĂTORII: RĂZBOIUL INFINITULUI $/ AVENGERS: INFINITY WAR $

AVANPREMIERĂ RĂZBUNĂTORII: RĂZBOIUL INFINITULUI $/ AVENGERS: INFINITY WAR $


PREMIERĂ

Raţă, raţă şi gâscan

DUCK, DUCK GOOSE Dublat în limba română

Regia: Christopher Jenkins Gen film: Animație, Aventuri, Comedie, Familie, Durata: 82 minute Premiera în România: 20.04.2018 Distribuitor: RO Image 2000 și PROROM

18 | CITY FILM | RAŢĂ, RAŢĂ ŞI GÂSCAN

Un gâscan năbădăios este rănit într-un accident, după care ajunge să fie responsabilizat de doi orfani, Chi și Chao. Eroul în cauză, pe nume Peng, respinge comunitatea de gâște din care face parte în încercarea de a-și trăi viața în proprii săi termeni. Peng este, prin urmare, independent, tipul care ar face mai degrabă orice, decât să se pregătească pentru viitoarea migrare. Se crede mai bun decât toți ceilalți și trăiește periculos. Dar, după ce a salvat doi pui de rață rătăciți, Chi și Chao, cei doi îl percep pe salvatorul Peng ca pe un părinte. Cu iarna pândind după colț, Peng este de acord să aibă grijă de cei doi pui de teamă că de leziunea lui ar putea profita prădătorii. Peng va ajunge să înțeleagă iubirea necondiționată și forța ei nelimitată, totul în timp ce devine un înlocuitor de părinte de-a dreptul talentat și dedicat.

De ce să-l vezi

Gâscanul Peng este, deopotrivă, nesuferit și de-a dreptul adorabil.


20 | CITY FOOD


CASINO METROPOLIS Aristide Demetriade nr. 1 0256 247 650 CLUB PORTO ARTE Bd. 16 Decembrie 1989 0728 893 331 DAOS Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 5, intrare de pe str. Jiul 0744 609 750, 0733 970 666

22 | CITY NIGHT

EPIC SOCIETY Str. Miresei, nr.1 0746 099 988 FRATELLI Bd. Corneliu Coposu 0722 122 123

0720 444 597

0722 932 109, 0722 170 927

LOUNGE CAFE DIELLI Str. Calea Aradului nr. 46, bl. 33, parter; non-stop 0744 844 944

THE BLEND INN Str. Emanoil Ungureanu, nr. 8, (Piaţa Unirii) 0730 649 988

HEAVEN STUDIO Zona stadion Dan Păltinişanu 0256 293 323, 0755 HEAVEN

NO NAME Str. Liviu Rebreanu 0735 215 705

LIKE PUB Str. Lascar Catargiu, nr.2

SCOTTISH PUB Str. Eugeniu de Savoya nr. 9

TAXI EURO TAXI Bd. Simion Bărnuţiu 28, ap. 2 0256 200 002, 0256 941

FAN TAXI Str. Ştefan cel Mare nr. 58 0721 644 064, 0356 428 000, 0256 944 PRO TAXI (0256) 942, 0723 942 942 RADIO TAXI 0256-940 TUDO TAXI (0256) 945

MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ TIMISOARA


24 | CITY NIGHT


Caricatura ediției

FACEBOOK.COM/PATRASCAN

ZILE ȘI NOPȚI - EDIŢIA DE TIMIŞOARA / ARAD apare săptămânal - gratuit | nr. 994 (694) | 20 - 26 aprilie 2018 Director Revistă: Marius Râmpu (0784 393 555, marius.râmpu@zilesinopti.ro) | Director Executiv: Marian Gîlea (marian.gilea@zilesinopti.ro) Director Reţea: Marius Vâlsănescu (marius.valsanescu@zilesinopti.ro) | Layout & DTP: Aurel Martinescu (aurel.martinescu@zilesinopti.ro) Mare Publicitate: Valeria Iliescu Regia MGSI, (valeria.iliescu@mgsi.ro) Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment la e-mail: marius.rampu@zilesinopti.ro | Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior. Zile și Nopţi este membru BRAT

Ediţiile Zile și nopţi în România: 235.000 exemplare lunar | Săptămânale: Bucureşti, Timişoara / Arad | Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Cluj, Sibiu (Mediaş), Bacău / Piatra Neamţ / Roman, Galaţi / Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş. | Lunare: Iaşi, Baia Mare

ZILE ȘI NOPȚI | ARAD 20 - 26 APRILIE 2018 | 11


08 | CITY EVENTS


06 | CITY EVENTS


CINEMA CITY ARAD Atrium Mall Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 12, et. 2 Rezervări: 0257 304 333 www.cinemacity.ro

PROGRAM 20 - 26 APRILIE 2018 DIMINEAŢA 10:00-13:00

TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL

AVANPREMIERĂ RĂZBUNĂTORII: RĂZBOIUL INFINITULUI $/ AVENGERS: INFINITY WAR $

DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00

J

SEARA 17:00-24:00

19:00, 22:10

14:10, 16:10

18:10, 20:10, 22:10

14:10, 16:10

18:10, 20:10, 22:10

15:10

17:20, 19:40, 21:50

15:10

17:20, 19:40, 21:50

PREMIERĂ SUB SOARELE NOPȚII 2D / MIDNIGHT SUN 2D

V, L - J

PREMIERĂ SUPER POLIȚIȘTI 2 2D / SUPER TROOPERS 2 2D

V, L - J

PREMIERĂ RAȚĂ, RAȚĂ ȘI GÂSCAN 2D DUBLAT/DUCK, DUCK, GOOSE 2D DUBBED

V, L - J

13:00, 15:00

17:00

S-D

11:00

13:00, 15:00

17:00

V, L - J

13:10, 15:20

17:40, 19:50, 22:10

S-D

11:00

13:10, 15:20

17:40, 19:50, 22:10

13:10, 15:10

17:10, 19:20, 21:20

13:10, 15:10

17:10, 19:20, 21:20

INTERZIS LA...SEX 2D/ BLOCKERS 2D

ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ 2D FĂRĂ ZGOMOT! 2D/A QUIET PLACE 2D

S-D

S-D

12:10

12:50

V, L - J S-D

11:10

18:30, 20:30, 22:30

V-J 13:40, 15:50

18:00, 19:10, 20:20, 21:30, 22:40

13:40, 15:50

18:00, 19:10, 20:20, 21:30, 22:40

J

14:00, 16:30

19:10, 20:00, 21:30, 22:20

V, L - Mi

13:00, 15:00

V, L - Mi

RAMPAGE: SCĂPAȚI DE SUB CONTROL $/ RAMPAGE $

ALBINUȚA MAYA 2 $ DUBLAT/MAYA THE BEE: THE HONEY GAMES $ DUBBED READY PLAYER ONE: SĂ ÎNCEAPĂ JOCUL $/ READY PLAYER ONE PETER IEPURAȘUL 2D DUBLAT/ PETER RABBIT 2D DUBBED

S-D

S-D

TOMB RAIDER ÎNCEPUTUL $/ TOMB RAIDER $ GRINGO:AMATOR ÎN MISIUNE 2D/GRINGO 2D PRINȚESA FURATĂ DUBLAT 2D / STOLEN PRINCESS 2D DUBBED RED SPARROW 2D/RED SPARROW 2D COCO DUBLAT $ / COCO DUBBED $

11:00

V - Ma, J Mi

15:50

18:40, 21:30

15:50

18:40, 21:30

14:20, 16:30

18:30

12:10

14:20, 16:30

18:30

10:30

14:20, 16:30

18:30

12:00

V, L, Mi - J S-D

13:00, 15:00 13:20, 15:20

J

Ma

PACIFIC RIM 2: REVOLTA $/ PACIFIC RIM: UPRISING $

11:30

V - Mi

22:00

V - Mi

17:00, 19:30

J

17:20

V-J

16:10

V, L - J

14:10

S-D

12:00

14:10

V-J

Super Polițiști 2 SUPER TROOPERS 2 Regia: Jay Chandrasekhar Cu: Emmanuelle Chriqui, Rob Lowe, Lynda Carter, Brian Cox, Tyler Labine, Will Sasso, Marisa Coughlan

13:30 11:10

13:30

Gen film: Comedie, Crimă, Mister Premiera în România: 20.04.2018 Distribuitor: Odeon

Atunci când apare o dispută internațională legată de granița dintre SUA și Canada agenții din Super Troopers sunt chemați să aplice legea. Astfel, spre propria lor surprindere, dar mai ales a superiorilor lor, Mac, Thorny, Foster, Rabbit și Farva sosesc la fața locului pentru a inaugura o nouă secție responsabilă cu patrularea autostrăzii din zona disputată. Numai că, așa cum era de bănuit, mai ales dacă avem în vedere acțiunile și pățaniile lor tragicomice din primul film „Super Troopers”, lansat in 2002, metodele neconvenționale de aplicare a legii ale super-polițiștilor vor aduce un rezultat neașteptat, deopotrivă tragic și amuzant, specific stilului cu care deja ne-au obișnuit cei cinci Super Troopers.

20:40

V, L - J S-D

PREMIERĂ

04 | CITY FILM

Comediile cu polițiști nu se demodează niciodată.

De ce să-l vezi


TATĂL. PREMIERĂ.

RECOMANDĂRI

Teatrul Clasic I.Slavici, 21 aprilie, 19:00. La granița dintre certitudini și incertitudini, între uitare și aduceri aminte, între închipuire și realitate este „TATĂL”, o nouă producție a Teatrului Clasic arădean. Cu: Ovidiu Ghiniță, Roxana Sabău, în regia lui Radu Iacoban.

BIZZ.CLUB

Bizz Club Timisoara online, 20 aprilie, 16:00. Seria lunară a ședințelor live continuă cu un subiect de actualitate în domeniu. Scopul principal este crearea unui ambient online de networking dinamic, dezvoltând afacerile membrilor, dar și proiecte împreună. Invitat: Răzvan Petrea.

CONTESA MARITZA

Teatrul Clasic I.Slavici, 20 aprilie, 19:00. Primul spectacol din acest an al Stagiunii lirice arădene, un program cultural local: o operetă în două acte, de Emmerich Kalman, una dintre cele mai reprezentative creații ale operei lirice. Conducerea muzicală: Peter Oschanitzky.

ȘTIINȚE UMANISTE

Cinema ARTA, 20-21 aprilie, 18.30. Festivalul de științe umaniste, ediția a IV-a are ca temă a întâlnirillor „România următorilor 100 de ani”. Au loc conferințe și evenimente publice cu personalități de prestigiu, autori și profesioniști, într-un forum de dezbatere intelectuală.

LEONARD BERNSTEIN 100

Sala Cercului Militar, 26 aprilie, 19:00. Filarmonica celebrează aniversarea vârstei de 100 de ani ai compozitorului, dirijorului, educatorului și ambasadorului cultural Leonard Bernstein, pe care i-ar fi împlinit, interpretând compoziții faimoase ale sale:West Side Story, Chichester Psalms.

ZILE ȘI NOPȚI | ARAD 20 - 26 APRILIE 2018 | 03


WWW.ZILESINOPTI.RO

TIMIŞOARA/ARAD | 20 - 26 APRILIE 2018


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Zile și Nopți Timișoara 20 aprilie 2018 by Zile si Nopti - Issuu