TIMIŞOARA /ARAD www.zilesinopti.ro
16 - 22 FEBRUARIE 2018
EDITORIAL PE FUGĂ: FAST-ART. Cu un pas mai departe de săptămâna îndrăgostiţilor care tocmai a trecut, săptămâna aceasta ne așteaptă cu entuziasm evenimente selectate pentru cei de viaţă urbană. În atenţia cititorilor, săptămâna vine cu o surpriză pentru devoratorii de lectură de calitate, dar și de povești desenate, prin lansarea volumului ”Istoria alternativă a literaturii române în benzi desenate”. O aventură cu evadaţi și recuperatori, la finalul căreia ne putem îndrepta atenţia, apropo de fugari, către problema migraţiei, a cărei suflu poetic a
04 | CITY LIFE | PE FUGĂ: FAST-ART.
fost transpus în cele 14 panouri cu poezie. Și dacă nici arta activistă nu e de ajuns, la Cărturești ne așteaptă o săptămână de psihologie educaţională dedicată părinţilor, în speranţa că adulţii viitorului vor fi mai armonioși și echilibraţi, responsabili, lipsiţi de simbolul unei lumi tot mai aglomerate, mereu pe fugă, fugară, incapabilă parcă să trăiască în prezent. Cât despre trecut, un film peste care s-a așternut mucegaiul încă de acum 20 de ani a fost găsit și ridicat la nivel de artă, resuscitându-l pentru cunoscători pe Arghezi, cu ale lui
”Flori de Mucigai”, prin care arta se rezolvă chiar și dintr-o greșeală, prin urmare în acest caz arta provine din distrugere și deteriorare, ”cu unghia pe tencuială”. Să fie aceasta creaţie artistică sau doar o combinaţie îndrăzneaţă spre delectarea ochiului? Nu vom ști, artistic scriind, n-i-c-i-o-da-t-ă.
Expoziția de la Muzeul de Artă din Timișoara Piata Unirii nr 1- poate fi vizitată până în 20 februarie 2018, de marți până duminică, între orele 10-18.
Expoziţie Ștefan SZÖNYI la Muzeul de Artă din Timișoara Expoziţia „MONUMENTAL” este o incursiune în opera complexă a artistului Stefan Szönyi, disparut în urma cu cincizeci de ani. Un traseu de memorie picturală care aduce în faţa publicului lucrări realizate de-a lungul vieţii artistului, de la anii tineretii petrecuti în Timișoara, la experienta Parizianā în perioada interbelicā, la ultima perioada de creatie petrecutā în București. „Totul începe în Timişoara, unde face parte din cercul intelectualilor progresiști. La Şcoala de Arte Frumoase din Timişoara îi are ca profesori pe Julius Podlipny, Alexandru Popp, Romul Ladea şi pentru scurt timp, pe Aurel Popp. Podlipny a avut o influenţă considerabilă asupra lui Szönyi și a contribuit la formarea intelectuală și artistică a tânărului student. Profesorul l-a
06 | CITY EVENTS | EXPOZIȚIE ȘTEFAN SZÖNYI LA MUZEUL DE ARTĂ DIN TIMIȘOARA
învăţat arta desenului, expresivitatea și valoarea pe care le are linia. Lecţia predată cu o „recunoscută rigoare pedagogică" va fi un model pentru Szönyi, cand mai tîrziu, artist foarte apreciat, devine si profesor la catedra de artă monumentală.” - Ruxandra Dreptu - istoric de artă „Sper ca această expoziţie să reprezinte o ocazie pentru ca publicul iubitor de artă să aprecieze şi să resitueze creaţia lui Ștefan Szönyi, să redescopere simbioza între perfecţiunea arhitecturii operelor sale – adesea adevărate parabole interesant de descifrat – şi substratul lor filozofic sau social”. - Anca Szönyi Thomas- fiica artistului
RECOMANDĂRI 16.02 EVENIMENT
ANUL NOU LUNAR Sărbătorirea Anului Nou Lunar în Coreea, eveniment important care reunește expoziţie și proiecţie foto ce marchează elementele culturale tradiţionale ale Coreei de Sud, fotografie și port popular, alături de momente muzicale.
Filarmonica Banatul 17 februarie, 11:30
CONCERT
THE MOTANS
Formaţi în Republica Moldova, trupa îmbină mai multe stiluri muzicale, printre care hip-hop, rock și pop, și au la activ hituri de top , precum „Nota de plată”, „Weekend”, care au ocupat primul loc în toate topurile muzicale din ţară și din Rep. Moldova. Club Heaven 17 februarie, 23:00
08 | CITY EVENTS | ANUL NOU LUNAR | THE MOTANS
EXPOZIȚIE: ROOTS Fotografie Experimentală Eva Saukane, poze cu mucegai Misc, 19:00
19.02
OPERĂ: VOIEVODUL ȚIGANILOR Muzica: Johann Strauss Opera Națională Română 19:00
21.02
MUSICAL: FRUMOASA ȘI BESTIA spectacol pentru copii și adulţi Teatrul Național Timișoara 19:00
MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ TIMISOARA
10 | CITY EVENTS
RECOMANDĂRI 16.02 LECTURĂ
POEZIE
Un proiect participativ de poezie cu tema cotelor de refugiaţi respinse din cauza precarităţii sau a naţionalismului: 14 panouri cu poezii scrise de refugiaţi și migranţi care trăiesc în Germania, aduse în vizor de Daniela Boltres.
MISC 20 februarie, 19:00
CONCERT: RICARDO CARIA Muzică Fado, turneu national 1740 Music Cafe 20:00
ARTĂ
MAXIME SANCHEZ Laureatul Premiului Institutului Francez din Timișoara la Bienala de artă contemporană de la Mulhouse din 2017, Sanchez transformă obiecte banale din impulsul de a conferi noi posibilităţi, prin asocieri diverse între obiecte.
17.02
LIVE: TM GROOVE FEAT. MARIA HOJDA The Note Pub 22:00
20.02
CONCERT: INCANTO LOVE cu Incanto Quartetto Consiliul Județean Timiș
Institutul Francez 21 februarie, 18:30
S T A N D - U P
C O M E D Y
T O U R
IDERE
CANU ALEX MO IȚIA 2018
ÎN DESCH
ED
I
)
RI O T A Z UTE
C
Y
UP COMED
STANDIERII DIN
PION
PODCAS
DIE DIN T DE COME
ROMÂNIA
A R A O Ș I M I 6 MAR T
ÎN
L MAI BUN
OBABIL CE
DCAST. PR
-URI PO TRE SHOW
ter.ro
biletmas
58
L, ONLINE pe ații 0726.688.6 LA CAPITO RA 19:00 | inform
SA
PREȚ BILET
I|O
60/50 LE
ZILE ȘI NOPȚI | TIMIȘOARA 16 - 22 FEBRUARIE 2018 | 11
RECOMANDĂRI 16.02 ARTĂ
PERFORM
Un proiect inedit de cercetare artistică autoreflexivă demarat în 2014 de Katja Lee Eliad în confruntarea unui posibil diagnostic de bipolaritate, a cărei rezultat este o călătorie în înţelegerea contradicţiilor sistemului nervos.
Galeria Calina 20 februarie, 11:00
SHOW
STAND-UP COMEDY
Cunoscuţi de la „Show de seară” de pe Comedy Central, sau de la „Râzi ca prostu” și „Ceva mărunt”, Sorin Pârcălab, Vio și Toma sunt deja nume sonore în domeniul comediei, și au pregătit un specacol inedit.
Jardin Pub 22 februarie, 21:00
12 | CITY EVENTS | PERFORM | STAND-UP COMEDY
CONCERT: ALINA EREMIA cu ocazia Valentines Day Food Court, Iulius Mall 19:00
17.02
PARTY: BLACKOUT W/ SONJA MOONEAR DATABASE 23:00
20.02
RECITAL DE PIAN cu Dragoș Mihăilescu Sala Capitol 19:00
BLACK PANTHER
Regia: Ryan Coogler Cu: Chadwick Boseman, Michael B. Jordan, Lupita Nyong'o, Danai Gurira, Martin Freeman Gen: Acțiune, Dramă, SF Premiera în România: 16.02.2018 Distribuitor: Forum Film România
SCANEAZĂ PENTRU TRAILER
PREMIERĂ
Black Panther Primul supererou de culoare din lumea benzilor desenate, Black Panther va face trecerea pe marele ecran în 2018. Pe numele său T'Challa, supereroul s-a născut în Wakanda, o ţară africană ascunsă lumii întregi pentru ca marile corporaţii să nu-i exploateze vibraniumul, un preţios metal descoperit într-un meteorit. Moștenitor al tronului, T'Challa va trebui să plece din Wakanda când tatăl său este ucis. Tânărul își va folosi inteligenţa, agilitatea și viteza ieșite din comun pentru a deveni unul dintre cei mai luminoși supereroi Marvel din toate timpurile, visând în același timp încontinuu la o reîntoarcere în ţara de baștină. Printer numele importante din film, care intrigă și suscită interesul fanilor, se numără și Lupita Nyong'o, dar și eterna Angela Basset. Filmul va rula în format 3D și IMAX 3D.
14 | CITY FILM | BLACK PANTHER
CINEMA CITY TIMIȘOARA
CINEMA CITY TIMIȘOARA
Shopping City Timișoara, Calea Șagului nr.100, 300516, Timișoara www.cinemacity.ro timisoara-shoppingcity@ cinemacity.ro
Iulius Mall Telefon rezervări: 0256 40 66 66 www.cinemacity.ro
PROGRAM 16 - 22 FEBRUARIE 2018 4DX
DIMINEAŢA 10:00-13:00
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00
SEARA 17:00-24:00
DIMINEAŢA 10:00-13:00
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
PANTERA NEAGRA $/ BLACK PANTHER $
13:50, 16:30 13:50, 16:30
V, L - J S-D
IMAX
11:00
19:10, 22:00 19:10, 22:00
DIMINEAŢA 10:00-13:00
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00
SEARA 17:00-24:00
12:00
14:40
17:20, 20:00, 22:40
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
PANTERA NEAGRA $/ BLACK PANTHER $
V-J
DIMINEAŢA DUPĂ-AMIAZĂ 10:00-13:00 13:00-17:00
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
AVANPREMIERĂ FORMA APEI 2D/THE SHAPE OF WATER 2D PREMIERĂ PANTERA NEAGRA $/ BLACK PANTHER $ PREMIERĂ FIRUL FANTOMA 2D / PHANTOM THREAD 2D PREMIERĂ TARE CA PIATRA 2D DUBLAT/ EARLY MAN 2D DUBBED PREMIERĂ CASA SPIRITELOR 2D / WINCHESTER 2D CINCIZECI DE UMBRE DESCĂTUȘATE 2D/FIFTY SHADES FREED 2D STRIGA-MA PE NUMELE TAU 2D / CALL ME BY YOUR NAME 2D PENTRU TOȚI BANII DIN LUME 2D/ALL THE MONEY IN THE WORLD 2D PRIMUL CRĂCIUN 2D DUBLAT/THE STAR 2D DUBBED MOARTEA LUI STALIN 2D/THE DEATH OF STALIN 2D CEI 12 INVINCIBILI 2D/12 STRONG 2D PROUD MARY - ASASINA 2D/ PROUD MARY 2D LABIRINTUL: TRATAMENT LETAL $/MAZE RUNNER: THE DEATH CURE $ FRĂȚIA HOȚILOR 2D/DEN OF THIEVES 2D DARKEST HOUR. ZIUA DECISIVĂ 2D/DARKEST HOUR 2D PASAGER ÎN TRENUL TERORII 2D / THE COMMUTER 2D OMUL SPECTACOL 2D / THE GREATEST SHOWMAN 2D JUMANJI: AVENTURĂ ÎN JUNGLĂ $ / JUMANJI: WELCOME TO THE JUNGLE $ MINUNEA 2D / WONDER 2D
SEARA 17:00-24:00
21:40
Mi
12:00
14:50 14:10, 16:50
19:30, 22:10
11:20
14:10, 16:50
19:30, 22:10
V, L - J
12:20
14:30, 16:30
18:30
S-D
11:50, 12:20
14:30, 16:30
18:30
V-J V, L - J S-D
13:50, 16:00 18:10, 20:20, 22:30
V-J
V-J
12:30
14:50
17:10, 19:30, 21:50
16:00
V-J V, L - J
11:20
V-J
19:00, 22:00
13:20, 15:10
17:00
13:20, 15:10
17:00
13:40
18:00
V-J
18:50, 20:40
V-J
21:20 15:10
V-J
20:20
V-J
21:30
V-J
21:00 11:20
V, L Ma, J S-D
11:40
Mi V-J
FERDINAND $ DUBLAT / FERDINAND $ DUBBED
V, L - J
COCO DUBLAT $ / COCO DUBBED $
V, L - J
S-D
S-D
21:40
14:00, 15:50, 16:40
18:30, 19:20, 21:20, 22:10
14:00, 15:50, 16:40
18:30, 19:20, 21:20, 22:10
V-J
14:10, 16:50
19:40, 22:20
PREMIERĂ TARE CA PIATRA 2D DUBLAT/ EARLY MAN 2D DUBBED
V, L - J
13:00, 15:00
17:00
13:00, 15:00
17:00
CINCIZECI DE UMBRE DESCĂTUȘATE 2D/FIFTY SHADES FREED 2D
V, L - J
PREMIERĂ PANTERA NEAGRA $/ BLACK PANTHER $ PREMIERĂ FIRUL FANTOMA 2D / PHANTOM THREAD 2D
PENTRU TOȚI BANII DIN LUME 2D/ALL THE MONEY IN THE WORLD 2D PRIMUL CRĂCIUN 2D DUBLAT/THE STAR 2D DUBBED
V, L - J S-D
S-D
S-D
11:10
11:00
13:20, 15:30 17:50, 20:10, 22:30 11:10
13:20, 15:30 17:50, 20:10, 22:30
V-J
17:50, 20:40
V, L - J S-D
15:40 12:00
15:40
14:20, 16:50
19:10, 21:50
14:20, 16:50
19:10, 21:50
14:20, 16:50
19:10
12:50
MOARTEA LUI STALIN 2D/THE DEATH OF STALIN 2D
V-J
CEI 12 INVINCIBILI 2D/12 STRONG 2D
V-J
PROUD MARY - ASASINA 2D/PROUD MARY 2D
V-J
LABIRINTUL: TRATAMENT LETAL $/ MAZE RUNNER: THE DEATH CURE $
V-J
18:10
VMa, J
21:40
Mi
21:00
JUMANJI: AVENTURĂ ÎN JUNGLĂ $ / JUMANJI: WELCOME TO THE JUNGLE $
VMa, J
21:10
MINUNEA 2D / WONDER 2D
S-D
18:10
V-J
S-D
Mi
SEARA 17:00-24:00
18:40
V-J
S-D
17:40, 20:30
AVANPREMIERĂ FORMA APEI 2D/THE SHAPE OF WATER 2D
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00
FRĂȚIA HOȚILOR 2D/DEN OF THIEVES 2D
FERDINAND $ DUBLAT / FERDINAND $ DUBBED
14:00, 16:20 11:40
14:00, 16:20 13:20, 15:30
11:00
13:20, 15:30
COCO DUBLAT $ / COCO DUBBED $
16:00
19:00
13:50
11:50
V, L - J S-D
13:40 11:20
V, L - J S-D
13:40 13:40
11:30
13:40
INTERNAȚIONAL BERĂRIA 700 Piața 700 Telefon: 0256.706.767 Orar zilnic: 11:00 - 00:00 www.beraria700.ro CAPRICE str. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel nr. 42 0256.283.319 CARUSO str. Enrico Carusso, nr.2 0256 224 771 www.restaurantcaruso.ro CASA BUNICII str. Virgil Oniţiu nr. 3 0356.100.870 orar zilnic: 12.00-24.00 www.casa-bunicii.ro CELENTANO str.Regiment 13 Calara[i, nr.3 0256.963, 0256.435.201 0256.492.207, 0356.109.299 0745.635.000, 0724.527.070 0765.289.012, 0764.982.897
NORA Bd. Dâmboviţa nr. 40 0256.218.204 www.restaurantnora.ro TINECZ Calea Aradului nr. 51 0256.295.135 restauranttinecz.ro VALAHIA bd. Liviu Rebreanu nr. 52 0256.486.104, 0744.641.405 www.restaurant-valahia.ro
ITALIAN CASA ANTINORI Calea Aradului nr. 14A 0256.242.233 DA TONI str. Daliei nr 14 0256 490 298 www.pizzataxi-datoni.ro INTERMEZZO Piaţa Unirii nr. 3 0256.432.429 restaurantintermezzo.ro
COLOSSEUM 0742.274.120 colosseumtimisoara.ro
LOCANDA DEL CORSO Str. Mărășești nr.10 0256.282.282 www.locandadelcorso.ro
LLOYD Piaţa Victoriei nr. 2 0256.294.949 www.restaurantlloyd.ro
MERCY str. Florimund Mercy Nr.3 0356 007 876 www.mercy.ro
20 | CITY FOOD
JAPONEZ WASABI Iulius Mall Foodcourt www.wasabi-sushi.ro
PESCĂRESC PESCADA calea Sever Bocu, nr. 74 0770 221 161 restaurantpescada.ro SABRES str. Craiova nr. 1 0756 722 737 www.sabres.ro
SÂRBESC DINAR str. Barbu Iscovescu Nr. 2 0728 116 230 www.restaurantdinar.ro TAVERNA SÂRBULUI Str. Aeroport, nr.92 0256.220.036, 0732.353.353 www.tavernasarbului.ro
MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ TIMISOARA
ZILE ȘI NOPȚI | TIMIȘOARA 16 - 22 FEBRUARIE 2018 | 21
CASINO METROPOLIS Aristide Demetriade nr. 1 0256.247.650
EPIC SOCIETY Str. Miresei, nr.1 0746.099.988
LOUNGE CAFE DIELLI Str. Calea Aradului nr. 46, bl. 33, parter; NON-STOP 0744.844.944
CLUB PORTO ARTE Bd. 16 Decembrie 1989 0728.893.331
FRATELLI Bd. Corneliu Coposu 0722.122.123
MOLLY MALONE’S Str. Emanoil Ungureanu nr. 8 (Piaţa Unirii) 0732 752 527 www.mollymalone.ro
DAOS Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 5, intrare de pe str. Jiul 0744.609.750, 0733.970.666
22 | CITY NIGHT
HEAVEN STUDIO Zona stadion Dan Păltinişanu 0256.293.323, 0755 heaven
NO NAME Str. Liviu Rebreanu 0735.215.705
SCOTTISH PUB Str. Eugeniu de Savoya nr. 9 0722.932.109, 0722.170.927 VIBE Str. Lascar Catargiu nr.2 0770.111.555
TAXI Euro Taxi bd. Simion Bărnuţiu 28, ap. 2 Telefon: 0256.200.002, 0256.941
FAN TAXI Str. Ştefan cel Mare nr. 58 Telefon: 0721.644.064, 0356. 428.000, 0256.944 PRO TAXI Telefon: (0256) 942, 0723.942.942 RADIO TAXI Telefon: 0256-940 TUDO TAXI Telefon: (0256) 945
MAI MULT PE ZILESINOPTI.RO/ TIMISOARA
24 | CITY NIGHT
Caricatura ediției
FACEBOOK.COM/PATRASCAN
ZILE ȘI NOPȚI - EDIŢIA DE TIMIŞOARA / ARAD apare săptămânal - gratuit | nr. 985 (685) | 16 - 22 februarie 2018 Director Revistă: Marius Râmpu (0784 393 555, marius.râmpu@zilesinopti.ro) | Director Executiv: Marian Gîlea (marian.gilea@zilesinopti.ro) Director Reţea: Marius Vâlsănescu (marius.valsanescu@zilesinopti.ro) | Layout & DTP: Aurel Martinescu (aurel.martinescu@zilesinopti.ro) Mare Publicitate: Valeria Iliescu Regia MGSI, (valeria.iliescu@mgsi.ro) Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment la e-mail: marius.rampu@zilesinopti.ro | Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior. Zile și Nopţi este membru BRAT
Ediţiile Zile și nopţi în România: 235.000 exemplare lunar | Săptămânale: Bucureşti, Timişoara / Arad | Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Cluj, Sibiu (Mediaş), Bacău / Piatra Neamţ / Roman, Galaţi / Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş. | Lunare: Iaşi, Baia Mare
ZILE ȘI NOPȚI | ARAD 16 - 22 FEBRUARIE 2018 | 11
10 | CITY EVENTS
CINEMA CITY ARAD Atrium Mall Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 12, et. 2 Rezervări: 0257 304 333 www.cinemacity.ro
PROGRAM 16 - 22 FEBRUARIE 2018 DIMINEAŢA 10:00-13:00
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
AVANPREMIERĂ FORMA APEI 2D/THE SHAPE OF WATER 2D PREMIERĂ PANTERA NEAGRA $/ BLACK PANTHER $ PREMIERĂ FIRUL FANTOMA 2D / PHANTOM THREAD 2D PREMIERĂ TARE CA PIATRA 2D DUBLAT/ EARLY MAN 2D DUBBED PREMIERĂ CASA SPIRITELOR 2D / WINCHESTER 2D CINCIZECI DE UMBRE DESCĂTUȘATE 2D/FIFTY SHADES FREED 2D STRIGA-MA PE NUMELE TAU 2D / CALL ME BY YOUR NAME 2D PENTRU TOȚI BANII DIN LUME 2D/ALL THE MONEY IN THE WORLD 2D PRIMUL CRĂCIUN 2D DUBLAT/THE STAR 2D DUBBED
DUPĂ-AMIAZĂ 13:00-17:00
Mi
SEARA 17:00-24:00
14:00, 15:10, 16:40
17:50, 19:30, 20:40, 22:10
14:00, 15:10, 16:40
17:50, 19:30, 20:40, 22:10
V-J
13:50, 16:30
19:10, 21:50
V, L - J
14:20, 16:20
18:30
14:20, 16:20
18:30
V-J
13:20, 15:20
17:30, 20:30, 22:40
V, L - J
13:10, 15:20
17:40, 20:00, 22:20
13:10, 15:20
17:40, 20:00, 22:20
S-D
S-D
11:20, 12:30
11:10, 12:20
11:00
V-J
18:10
V - Ma, J
20:50
Mi
21:10
V, L - J S-D
11:20
13:10, 15:00
17:00
13:10, 15:00
17:00
MOARTEA LUI STALIN 2D/THE DEATH OF STALIN 2D
V-J
CEI 12 INVINCIBILI 2D/12 STRONG 2D
V-J
19:40
PROUD MARY - ASASINA 2D/PROUD MARY 2D
V-J
22:20
LABIRINTUL: TRATAMENT LETAL $/ MAZE RUNNER: THE DEATH CURE $ BANDITUL WHISKEY 2D/A VISZKIS 2D
16:00
V, L - J S-D
12:30
15:20
18:10
15:20
18:10
V-J
18:50
V - Ma, J
21:20
Mi
21:30
V - Ma, J
21:00
JUMANJI: AVENTURĂ ÎN JUNGLĂ $ / JUMANJI: WELCOME TO THE JUNGLE $
V-J
19:50, 22:20
MINUNEA 2D / WONDER 2D
S-D
FRĂȚIA HOȚILOR 2D/DEN OF THIEVES 2D MINI-OAMENII 2D / DOWNSIZING 2D
FERDINAND $ DUBLAT / FERDINAND $ DUBBED
V, L - J
COCO DUBLAT $ / COCO DUBBED $
V, L - J
S-D
S-D
Firul fantomă
21:00
V, L - J
S-D
PREMIERĂ
11:30
12:50
15:00
17:30
15:00
17:30
Londra, anii 1950, un peisaj post-război care lasă loc pentru ca poveștile de dragoste să se înfiripe. Renumitul croitor Reynolds Woodcock, jucat de actorul Daniel Day-Lewis, se află în centrul modei britanice. Dar viaţa sa este tulburată de apariţia Almei, interpretată de Vicky Krieps, o tânără care îi devine iubită și muză. Cândva planificată, acum el își găsește viaţa meticuloasă de croitor distrusă de iubirea căreia nu i se poate împotrivi. Filmul are nu mai puţin de șase nominalizari la premiul Oscar, după cum urmează: cel mai bun film; cel mai bun regizor – Paul Thomas Anderson; cel mai bun actor in rol principal – Daniel Day-Lewis; cea mai buna actriţă în rol secundar – Lesley Manville; cele mai bune costume – Mark Bridges; cea mai bună muzică – Jonny Greenwood.
13:50 11:40
13:50
06 | CITY FILM | FIRUL FANTOMĂ
FIRUL FANTOMĂ/ PHANTOM THREAD Regia: Paul Thomas Anderson Cu: Daniel Day-Lewis, Vicky Krieps, Lesley Manville, Sue Clark, Joan Brown Gen: dramă, romantic Durata: 130 min. Premiera: 16 februarie 2018 Distribuitor: RoImage 2000
SCANEAZĂ PENTRU TRAILER
04 | CITY EVENTS
RECOMANDĂRI 16.02 ANALIZĂ
CERC DE DISCUȚII Tematica prieteniei dezbătută sub cupola filosofică a întrebărilor nemărginitoare menite să despice, să analizeze și să concluzioneze sensibila tematică a prieteniei, care este fie un zâmbet constant, sau o mână întinsă. Organizator: Noua Acropolă. Noua Acropolă 16 februarie, 18:00
FILM
HAPPY END
Ultima producţie a regizorului Michael Haneke examinează o familie bogată din Calais, care operează una din cele mai mari firme de construcţii din oraș, situaţă în apropierea unei tabere de refugiaţi. Un film acid, fără compromis. Cinema ARTA 16 februarie, 20:00
LIVE: ȚAPINARII Anti-Valentines Day Club Nerv 22:00
17.02
DISCUȚIE: GIORDANO BRUNO Consecvenţa Adevărului Noua Acropolă 17:00
20.02
COMEDIE: UNGURU BULAN Show de stand-up Club Flex 19:00
ZILE ȘI NOPȚI | ARAD 16 - 22 FEBRUARIE 2018 | 03
TIMIŞOARA /ARAD www.zilesinopti.ro
16 - 22 FEBRUARIE 2018