1 minute read

#Ascultă International Jazz in the Park Competition revine!

International Jazz in the Park Competition revine, după trei ani de pauză, cu cea de-a şasea ediţie! Noul loc al evenimentului este Parcul Central din Cluj-Napoca, spaţiul unde, în urmă cu 11 ani, s-a născut festivalul Jazz in the Park. Evenimentul a redat atunci dreptul comunităţii clujene de a călca iarba şi a contribuit, mai apoi, la consolidarea unui spaţiu al apropierii şi al regăsirii prin muzică. Jazz in the Park Competition te aşteaptă să asculţi muzică bună, să descoperi artişti noi şi să te bucuri de o mulţime de activităţi care se vor desfăşura pe lângă scene: târg de viniluri, târg de vin, zone de audiţie, zone de mâncare, lecţii de muzică, zonă de hamace şi altele. Accesul şi voia bună sunt la liber.

Parcul Central din Cluj-Napoca

Advertisement

30 iunie - 2 iulie Acces Liber

Premii Jazz in the Park Competition 2023

Valoarea totală a premiilor depășește 30.000 de euro, iar câștigătorul concursului va primi automat o invitație la Jazz in the Park Festival 2023. În plus, cea mai bună trupă românească va avea parte de un turneu național organizat de Jazz in the Park.

„Visul nostru este să facem din Jazz ceva accesibil pentru publicul larg. Ne bucurăm de ani de zile de un feedback bun din partea publicului nostru, însă dacă vrem să avem un impact în nișa noastră, nu este suficient să facem doar distribuție de conținut. De multe ori, nu putem da șansa artiștilor emergenți, fiindcă trebuie să alegem și artiști care, prin nume, atrag public. Din acest motiv, am creat concursul festivalului, un proiect care urmărește să descopere artiști și să le dea o șansă să se afirme. Și ambiția noastră este să devenim un etalon la nivel european. Am creat un concurs pentru artiști, din feedbackul pe care l-am primit de la artiști. Avem premii mari, atractive și ne punem toată energia în a crea contextul perfect ca să scoatem potențialul maxim din trupele participante. Jazz in the Park este contribuția noastră pentru o lume mai bună, iar concursul este contribuția noastră pentru industria muzicală.”