CLUJ-NAPOCA
AG E N DA TA D E T I M P L I B E R www.zilesinopti.ro
5 - 11 SEPTEMBRIE 2014
3
sumar text
săptămâna pe scurt
părerile noastre
Iubire.
ALEXANDRA ALEXA alexandra@zilesinopti.ro
Am pornit la drum, fiind conștientă de termenul de valabilitate redus pe care îl avea legătura noastră. Din capul locului mi-am asumat un risc. Mai cunoscusem altele ca tine, aveam experiență cu caru’ pe zona asta. În linii mari, credeam că știu la ce să mă aștept. Paradoxal însă, deși sunteți toate cam la fel, vă diferențiați prin detalii. Capricioase, pline de surprize și deloc previzibile. Provocatoare și generatoare de senzații tari. Mi-ai aruncat momeala prin mai. Am mușcat din ea, deși bănuiam usturimea arsurii care pândea de după ușă. Nu-mi pare rău. Ai avut momente în
care te-ai purtat nesperat de frumos. Ai fost caldă, întocmai ca o iubită grijulie ce-și așteaptă jumătatea la ceas de seară, cu pupături zemoase plasate pe ceafă. Alteori aveam impresia că vii de la Polul Nord. Rece, austeră și indiferentă la nevoile mele. Speram în van să te schimbi, să redevii solară. M-am obișnuit și cu asta. Atât de tare, încât am început să te iau de-a gata. Spre sfârșit, mi se părea normal să fii doar a mea. Nu aveam chef să te împart cu nimeni. Și, mai presus de toate, nu voiam să te las să pleci. Dimineața în care m-am trezit doar pentru a constata că lipsești, am plâns cu capul în pernă. Deja îmi lipseai. Adio, Vara lui 2014. Ai fost frumoasă!
Fii fan Zile şi Nopţi pe Facebook!
Esenţialele săptămânii
4
Focus pe oraş
4
Focus pe film
8
Esenţialele pentru cultură
14
Esenţialele pentru distracţie
18
Night life
43
Servicii
46
Esenţialele săptămânii viitoare
50
program Program filme
8
unde ieşim? Concerte şi petreceri
20
Pub crawling
30
Turism
49
Dă-ne like:
facebook.com/zilesinoptiCluj
www.zilesinopti.ro
4
esenţialele săptămânii
“Lumea văzută altfel”, de Mircea Albu
În urmă cu 11 ani, mai exact în septembrie 2003, artistul Mircea Albu, a promis publicului iubitor de fotografie că la fiecare aniversare va prezenta o noua colecție de fotografii. Astăzi, un bilanț al acestei promisiuni spune: (2004) , “Temă și variațiuni ”,( 2005), “Treceri”, (2006), “Punct de vedere”, (2007), “Peregrin”, (2008 ) “Semne în lemne”, (2009), “Legenda cămilei albastre”, (2010), “Mozaic”,( 2011) “Apa”,( 2012) “Dincolo de foc”,( 2013), “Elemente” și “Prin oglinzile ochilor mei”. Tot în această
perioadă, artistul a lansat și o serie de volume: “Impresii…fotografice” (2003), “Semne în lemne” ( 2008), “Fotografia de la impresie la expresie ” (2013). Depășind în 2013 70 de ani, artistul își continuă seria acestor prezentări cu “Lumea văzută altfel”, care și-a deschis fereastra fotografică publicului în Foaierul Bibliotecii Județene “Octavian Goga” Cluj, sub înaltul patronaj al Asociației Artiștilor Fotografi din România. Unde: Foaierul Bibliotecii Județene “Octavian Goga” Cluj, Calea Dorobanților 104 Telefon: +40 264 430 323
DĂM UN POKER?
Te-ai săturat de programul cinematografelor? Nu mai știi ce să faci cu timpul tău liber? Avem o propunere atractivă pentru tine. Ce părere ai de un turneu de poker? Rounders Poker Lounge organizează zilnic turnee de poker Texas Hold’em. În funcție de structura și buy-in-ul turneelor, sunt programate 1 sau 2 turnee pe zi. În cazul în care sunt câte două turnee pe zi primul începe la ora 17:00, iar cel de-al doilea la ora 20:00. Mai multe detalii despre programul turneelor găsești pe http://www. rounders.ro/turnee. Unde: Regele Ferdinand 22-26, Magazinul Central et. 4 Tel.: +40 743677004, +40 748638400-cash games, http://www.rounders.ro/
LOVERS ON THE SUN Un nou sezon de evenimente, noi petreceri tematice și un playlist proaspăt. Toate acestea și multe alte surprize vă așteaptă la After Eight, care ne-a pregătit pentru această toamnă o mulțime de partyuri tari! Cand: Sâmbătă 6 septembrie Unde: After Eight, Samuel Brassai 12 Ora: 22.00
www.zilesinopti.ro
AICI
AI PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTELOR SĂPTĂMÂNII
6
focus pe oraș
Asaltul Dacilor 7 septembrie 2014
DESCHIDEREA STAGIUNII 20142015 LA REACTOR
Sâmbătă, 5 septembrie, la REACTOR se deschide oficial stagiunea 2014 – 2015, eveniment marcat prin reprezențatia spectacolului de ventrilocie și iluzionism, Amatorii de activități în aer liber au în acest week-end un motiv serios de a ieși din casă, respectiv de a-și scoate bicicletele din garaje. Asaltul Dacilor are loc pe 7 septembrie, în Făget, oferind tuturor pasionaților de alergare, ciclism sau de cursele cu obstacole o competiție plină de adrenalină. Competiţia cu obstacole Asaltul Dacilor se adresează celor ce doresc să pornească într-o aventură care le va testa limitele fizice şi psihice, fiind la bază o întâlnire cu natura, o reînviere a vremurilor eroice în care geto-dacii erau recunoscuți ca războinici puternici și curajoși. Evenimentul îi va arunca pe competitori de pe canapea direct în mijlocul aventurii. O cursă condimentată cu multe obstacole, ce îi va obliga pe participanți să îşi înfrunte frica şi slăbiciunile, dar şi să ia decizii în timp rapid. Ingeniozitatea, inteligența şi rezistența fizică vor fi armele cu care se va ajunge la finish. Competiţia este structurată pe două nivele, în funcție de dificultate: “Decebal” (trase scurt) şi ”Burebista” (traseul lung) la care puteți participa fie în echipa (ștafetă) fie individual. Dacă ești dac adevărat, acceptă provocarea şi înscrie-te în competiție pe asaltuldacilor.ro. Va fi cel mai îndrăzneț lucru pe care îl poţi face pentru a te autodepăși. Asaltul Dacilor e mai mult decât o simplă alergare. Este o experiență! O amintire ce va avea un ecou în eternitate. www.zilesinopti.ro
Abra Cunicului, de și cu Florin Suciu Buh. Ulterior, vom vizita expoziția „Vise în culori” a Cătălinei Chirilă. Tot atunci, la mansardă, cu instalația ”Reactor – transformarea spațiului”, plănuim o surpriză simpatică atât pentru prietenii mai vechi, cât și pentru cei nou-veniți. Ultima parte a serii e rezervată muzicii, Andrei Puiu, Paul Socol & friends garantându-ne un final pe ritmuri jazzish-funkishblues, perfect pentru un început de toamnă și stagiune. Povestea continuă la Reactor! Fii și tu parte din reacție! Vineri, 5 septembrie REACTOR Petofi Sandor 4 www.facebook.com/ReactorCluj 19.30 Detalii și rezervări: Tel: +40 747 197 501 rezervari.reactor@yahoo.ro Preț întreg: 15 lei, studenți: 10 lei
BUSCAT AIR DH În acest week-end, la Buscat, are loc a doua ediție Buscat AiR Dh. Așadar, luați-vă bicicleta din dotare sau cea de împrumut și participanți și voi la competiție. Taxa de înscriere este 150 lei și include un bikepass pe cele 2 zile de concurs și acces la petrecerea de după. Înscrieri online la adresa de email: buscatdh@gmail.com 5 – 6 septembrie, Buscat, Detalii: Tel: +40 755.324.927, ora 10.00
8
film: recomandare
PROGRAM CINEMATOGRAFE PROGRAM CINEMA FLORIN PIERSIC 5 - 11 SEPTEMBRIE KYRA KYRALINA ORA: 14.00 PREȚ 10 LEI CAPTIV / THE CAPTIV ORELE: 17.00; 23.00 DARUL LUI JONAS / THE GIVER ORA: 20.00 PREȚ 10 LEI -REDUS LA TOATE SPECTACOLELE CU CARDUL DE STUDENT (STUDCARD, OMNIPASS, ISIC)– 2D – 8 LEI, EXCEPTÂND ZILELE DE VINERI, SÂMBĂTĂ ȘI DUMINICĂ.
PROGRAM CINEMA VICTORIA 5 - 11 SEPTEMBRIE DARUL LUI JONAS / THE GIVER premieră Producție: SUA 2014 Vineri, Luni, ora 15.00 Duminică, Marți, Joi, ora 18.00 Sâmbătă, Miercuri, ora 21.00 CAMERA GROAZEI / THE KEEPER OF LOST CAUSES - premieră Producție: Danemarca, Germania, Suedia 2013 Sâmbătă, Marți, ora 15.00 Vineri, Miercuri, ora 18.00 Duminică, Joi, ora 21.00
Dacă aş rămâne Mia este o violoncelistă talentată în vârstă de 17 ani, cu o familie iubitoare şi un iubit minunat, Adam. Ea nu trebuie decât să aleagă dacă va merge la New York pentru a studia la Julliard sau daca va rămâne în Oregon cu cei dragi. Însă, într-o dimineata cu ninsoare, totul se
schimbă, iar decizia pe care brusc trebuie să o ia devine dramatică şi cu adevărat dificilă. Mia îşi pierde părinţii şi fratele mai mic într-un accident rutier şi, cu toate că nu îşi aminteşte momentul impactului, ea îi poate vedea pe cei din jur şi pe sine. Mia evocă evenimente din viaţa sa, descrie ceea ce vede şi aude în spital, deşi nu poate simţi nimic şi este din ce în ce mai slabită. Uneori facem alegeri, iar alteori alegerile ne
definesc. Pentru Mia, a venit acel moment. O zi oribilă cu ninsoare, un accient, şi o alegere pe care nu o mai poate evita. Având la bază cel mai bine vândut roman, conform New York Times, filmul este o poveste de dragoste despre o tânără aflată în faţa unei crize ce îi va defini viaţa. IF I STAY Regie: R.J. Cutler Cu: Chloë Grace Moretz, Mireille Enos, Liana Liberato Gen: Dramă
“Am citit romanul dintr-o răsuflare şi m-a distrus” _R. J. CUTLER regizor
VIAȚA NU ÎȚI OFERĂ A DOUA ȘANSĂ / ZINDAGI NA MILEGI DOBARA Producție: India 2011 Duminică, Miercuri, ora 15.00 Sâmbătă, Luni, ora 18.00 Vineri, Marți, ora 21.00 LOVE BUS: CINCI POVEȘTI DE DRAGOSTE DIN BUCUREȘTI Producție: România 2014 Joi, ora 15.00 Luni, ora 21.00 STARE DE ȘOC / FEARLESS Producție: SUA 1993, luni, ora 13.00 ÎNDOIALA / DOUBT Producție: SUA 2008, Marți, ora 13.00 INIMĂ NEBUNĂ / CRAZY HEART Producție: SUA,2009, Miercuri, ora 13.00 MAMMA MIA! Producție: SUA, 2008, Joi, ora 13.00 CLOPOȚICA ȘI SECRETUL ARIPILOR / TINKER BELL:SECRET OF THE WINGS Producție: SUA 2012 Gvineri, ora 13.00 E.T. EXTRATERESTRUL / E.T.THE EXTRATERRESTRIAL Producție: SUA 1982 Sâmbătă, ora 13.00 CHARLIE ȘI FABRICA DE CIOCOLATĂ/ CHARLIE AND THE CHOCOLATE FACTORY Producție: SUA 2005 Duminică, ora 13.00
A TRAI P E N T R U V I A T, A
O ECRANIZARE A CELEBRULUI ROMAN LA CINEMA DIN 12 SEPTEMBRIE 2014 © 2014 Warner Bros. Ent. and Metro-Goldwyn-Mayer Pictures Inc. All Rights Reserved ©2014 ©2014 2014 Warner Warner Warner Bros. Bros. Bros. Ent. Ent. Ent. and and and Metro-Goldwyn-Mayer Metro-Goldwyn-Mayer Metro-Goldwyn-Mayer Pictures Pictures Pictures Inc. Inc. Inc. All AllAll Rights Rights Rights Reserved Reserved Reserved ©© 2014 Warner Bros. Ent. and Metro-Goldwyn-Mayer Pictures Inc. All Rights Reserved
/CineForum.ro /CineForum.ro /CineForum.ro /CineForum.ro /CineForum.ro
CINEMA CITY Iulius Mall
10
Rezervări: 0264-20 70 70 www.cinemacity.ro
5 - 11 SEPTEMBRIE TITLU FILM ROMÂNĂ/ ORIGINAL
PREMIERĂ KYRA KYRALINA 2D PREMIERĂ DARUL LUI JONAS 2D/ THE GIVER 2D PREMIERĂ CAPTIV 2D/THE CAPTIVE 2D
AVENTURI AV
ACŢIUNE AC
ANIMAŢIE AN
COMEDIE CO
DRAMĂ DR
FANTASTIC FA
THRILLER TH
HORROR H
EROI DE SACRIFICIU 3 2D/THE EXPENDABLES 3 2D VIAŢA NU ÎŢI OFERĂ A DOUA ŞANSĂ 2D/ ZINDAGI NA MILEGI DOBARA 2D VÂNĂTOAREA DE SPIONI 2D/A MOST WANTED MAN 2D SIN CITY: AM UCIS PENTRU EA / SIN CITY: A DAME TO KILL FOR DANSUL DRAGOSTEI 5/STEP UP ALL IN -
S-D
18:40, 20:50
14:20, 16:30
18:40, 20:50
13:00, 15:00
17:00, 19:10, 21:10
11:00
13:00, 15:00
17:00, 19:10, 21:10
14:50
17:20, 19:50, 22:10
14:50
17:20, 19:50, 22:10
V, L-J S-D
12:30
V, L-J S-D
12:40
SEARA 17:00-24:00
15:20
17:50, 20:20, 22:50
15:20
17:50, 20:20, 22:50
V-J
20:40
V-J
17:00, 19:30
V-J
20:10, 21:50
16:00
V-J V, L-J
CASA MAGICIANULUI /THE HOUSE OF MAGIC
S-D
...ȘI NE IZBĂVEȘTE DE CEL RĂU 2D/DELIVER US FROM EVIL 2D CASA MAGICIANULUI 2D/THE HOUSE OF MAGIC 2D
14:20, 16:30 12:10
V, L-J
S-D
HAI SĂ FIM POLIȚIȘTI 2D/LET'S BE COPS 2D
DUPĂAMIAZĂ 13:00-17:00
V, L-J S-D
ȚESTOASELE NINJA /TEENAGE MUTANT NINJA TURTLES
RĂZBOI ÎN BUCĂTĂRIE 2D/THE HUNDREDFOOT JOURNEY 2D
DIMINEAȚA 10:0013:00
15:20
17:30, 19:40
15:20
17:30, 19:40
12:00
13:50, 15:40
17:10, 19:20, 21:30 12:10
V-J
S-D
bucuresti@zilesinopti.ro
17:40
V, L-J S-D
DANA ANGHEL
13:50, 15:40
V-J
17:10, 19:20, 21:30 14:30
22:00
11:20
GARDIENII GALAXIEI /GUARDIANS OF THE GALAXY
V-J
14:30
17:00, 19:30
LUCY 2D/LUCY 2D
V-J
15:10
22:20
CUM SĂ EVADEZI DE PE PĂMÂNT DUBLAT/ ESCAPE FROM PLANET EARTH DUBBED
V-J
13:20
HERCULES HERCULES
V-J
/
SEX TAPE 2D/SEX TAPE 2D AVIOANE: ECHIPA DE INTERVENŢII DUBLAT/PLANES: FIRE & RESCUE DUBBED CUM SĂ-ȚI DRESEZI DRAGONUL 2- D/ HOW TO TRAIN YOUR DRAGON 2 - DUBBED
13:10
V, L-J
14:10
S-D
12:20
S-D
12:20
14:10
”Zindagi Na Milegi Dobara” spune povestea lui Kabir și a prietenilor săi. Kabir se pregătește să se căsătorească cu logodnica lui Natasha și drept petrecere a burlacilor decide să se întâlnească cu cei mai buni prieteni ai săi din copilărie, Arjun și Imraan, alături de care pornește într-o excursie. Trio-ul porneste spre Spania, unde au de gând să viziteze Costa Brava, Sevilla și Pamplona. În cele trei locații fiecare va propune un sport pe care și-l dorește să-l practice, iar ceilalti doi sunt obligati să-l urmeze pe cel ce propune. Trei persoane, trei locatii și trei sporturi. Aici cei trei o vor întâlni pe frumoasa Laila, a cărei apariție va schimba radical cursul călătoriei lor.
PĂREREA EDITORULUI 22:00
V-J
Viaţa nu îţi oferă a doua şansă
18:20
11:10
V, L-J
film: premiere
Decenii după ce mega-producţiile bollywoodiene nu şi-au mai găsit loc pe marile noastre ecrane, iată că un alt film în hindi intră în cinematografele din România. Pentru pasionaţii de filme cu cântece şi poveşti romantice şi pentru cei pregătiţi pentru o experienţă diferită la cinema. ZINDAGI NA MILEGI DOBARA Regie: Zoya Akhtar Cu: Abhay Deol, Hrithik Roshan, Katrina Kaif Gen: Aventuri, comedie Durata: 155 minute
www.zilesinopti.ro
CINEMA CITY Polus Center
12 eveniment
Tel.: 0264-202-000 www.cinemacity.ro
5 - 11 SEPTEMBRIE TITLU FILM ROMÂNĂ/ ORIGINAL
PREMIERĂ DARUL LUI JONAS 2D/ THE GIVER 2D
AVENTURI AV
ACŢIUNE AC
ANIMAŢIE AN
COMEDIE CO
DRAMĂ DR
FANTASTIC FA
THRILLER TH
HORROR H
PREMIERĂ KYRA KYRALINA 2D EROI DE SACRIFICIU 3 2D/THE EXPENDABLES 3 2D VÂNĂTOAREA DE SPIONI 2D/A MOST WANTED MAN 2D SIN CITY: AM UCIS PENTRU EA / SIN CITY: A DAME TO KILL FOR ȚESTOASELE NINJA /TEENAGE MUTANT NINJA TURTLES DANSUL DRAGOSTEI 5/STEP UP ALL IN RĂZBOI ÎN BUCĂTĂRIE 2D/THE HUNDREDFOOT JOURNEY 2D CASA MAGICIANULUI 2D/ THE HOUSE OF MAGIC 2D HAI SĂ FIM POLIȚIȘTI 2D/LET'S BE COPS 2D ...ȘI NE IZBĂVEȘTE DE CEL RĂU 2D/DELIVER US FROM EVIL 2D NOAPTEA JUDECĂȚII: ANARHIA 2D/THE PURGE: ANARCHY 2D CASA MAGICIANULUI /THE HOUSE OF MAGIC CUM SĂ EVADEZI DE PE PĂMÂNT DUBLAT/ ESCAPE FROM PLANET EARTH DUBBED
DUPĂAMIAZĂ 13:00-17:00
SEARA 17:00-24:00
14:00, 16:10
18:10, 20:10, 22:10
14:00, 16:10
18:10, 20:10, 22:10
13:00, 15:00
17:00, 19:20, 21:30
11:00
13:00, 15:00
17:00, 19:20, 21:30
14:40
17:10, 19:50
12:00
14:40
17:10, 19:50
DIMINEAȚA 10:00-13:00 V, L - J
S-D
12:00
V-J
S-D V, L - J S-D V-J
19:10, 21:40
V-J
20:20, 22:30
V, L - J S-D
12:10
14:20, 16:30
18:40
14:20, 16:30
18:40 17:20, 20:50
V-J
16:40
V-J
S-D
12:30
14:20, 16:50
V-J
21:10
V-J
22:20
V-J
14:30, 16:20
V, L - J S-D
12:40
14:30, 16:20
V-J
13:20
GARDIENII GALAXIEI /GUARDIANS OF THE GALAXY 3D
V-J
14:10
LUCY 2D/LUCY 2D
V-J
HERCULES HERCULES
V-J
/
19:00
19:40, 22:10
18:20
15:20
AVIOANE: ECHIPA DE INTERVENŢII DUBLAT/PLANES: FIRE & RESCUE DUBBED
S-D
12:20
CUM SĂ-ȚI DRESEZI DRAGONUL 2- D/ HOW TO TRAIN YOUR DRAGON 2 - DUBBED
S-D
11:10
www.zilesinopti.ro
14
esenţiale pentru cultură
CLUJ ART WEEKEND: 12 - 14 SEPTEMBRIE
În ultimii ani, Clujul a devenit unul dintre cele mai importante nuclee ale producției și promovării artei contemporane românesti, iar în acest an și-a propus să aducă împreună galeriile, spațiile de artă independente și instituțiile de artă locale într-un singur eveniment, de trei zile, deschis publicului între 12 și 14 septembrie. Cluj Art Weekend este un proiect comun, deschis, care își propune să reflecte stadiul actual al scenei artistice din Cluj și ideile care stau la baza fiecărei inițiative în parte. Invitând la explorarea istoriei diferitelor locuri și a ofertelor culturale contemporane, Cluj Art Weekend are potențialul de a deveni un eveniment anual și o platformă constantă de dialog între artiști și public.
EXPOZIȚII: FABRICA DE PENSULE GALERIA PLAN B PRINTRE RÂNDURI
Artiști: Ion Bitzan, Rudolf Bone, Victor Ciato, Andreea Ciobîcă, Horia Damian, István Kancsura, Ioachim Nica, Mihai Olos, Miklós Onucsán, Mircea Spătaru, Sorin Vreme 12 SEPTEMBRIE – 7 NOIEMBRIE 2014
LATERAL ARTSPACE PALE BLUE DOT
Artiști: Dragoș Bădiță, Flaviu Cacoveanu, Cristina Curcan, Ana-Maria Huluban, Ioan Grosu, Lucian Indrei, Radu Oreian, Ștefan Pop, Lea Rasovszky, George Roșu 12 SEPTEMBRIE – 1 OCTOMBRIE 2014
SPAȚIU INTACT SUBREAL
Serving Art 1 (1997-1999) Curator: Horea Avram 12 SEPTEMBRIE – 7 NOIEMBRIE 2014
: BARIL KINEMA IKON
May I Have Your Attention 12 SEPTEMBRIE – 1 OCTOMBRIE 2014
THE OFFICE Detalii: facebook.com/ClujArtWeekend #clujartweekend2014 clujartweekend@gmail.com Tel: +40 725 530 105
MIRCEA CANTOR
Prag resemnat 12 SEPTEMBRIE 2014 – MAI 2015
PRIN OCHIUL COLECȚIONARULUI GENERAȚIA 2000 DIN CLUJ ÎN TREI COLECȚII ROMÂNEȘTI
Artiști: Marius Bercea, Dan Beudean, Mihuț Boșcu Kafchin, Mircea Cantor, Radu Cioca, Radu Comșa, Oana Fărcaș, Adrian Ghenie, Cantemir Hauși, Maxim Liulca, Victor Man, Alex Mirutziu, Ciprian Mureșan, Cristi Pogăcean, Cristian Rusu, Șerban Savu, Mircea Suciu, Supernova, Gabriela Vanga Colecții: Răzvan Bănescu, Mircea Pinte, Ovidiu Șandor 12 – 21 SEPTEMBRIE 2014
1.1.1. + SIGMA1 EXPOZIȚIE RETROSPECTIVĂ: POETICA SPAȚIULUI. UTOPIE ȘI CERCETARE
Curator: Ileana Pintilie Organizatori: Galeria Jecza în colaborare cu Fundația Interart Triade, Galeria Johnen, : BARIL, Muzeul de Artă din Timișoara și Galeria Volker Diehl 12 – 21 SEPTEMBRIE 2014
ATELIERE CONSET / CASA TRANZIT NITA MOCANU JURNALUL UNEI DISCUȚII DESPRE EDUCAȚIE ȘI ALTELE
Coordonator de proiect: Szilárd Miklós 26 AUGUST – 14 SEPTEMBRIE 2014
DÉNES MIKLÓSI NAPOCA HOTEL
Coordonator de proiect: Szilárd Miklós 1 IUNIE – 30 OCTOMBRIE 2014
CASA MATEI & IAGA INTERNATIONAL ART GALLERY ANGELS FRANCESCO ARECCO & MARCO LA ROSA GRAVITY OF VARIATIONS
Curatori: Ilaria Bignotti şi Walter Bonomi CASA MATEI: 13 SEPTEMBRIE – 15 OCTOMBRIE 2014 IAGA INTERNATIONAL ART GALLERY ANGELS: 13 SEPTEMBRIE – 31 OCTOMBRIE 2014
GALERIA CASA MATEI / UNIVERSITATEA DE ARTĂ ȘI DESIGN CLUJ-NAPOCA FOTOGRAFII DE CONSTANTIN BRÂNCUȘI DIN COLECȚIA UNIVERSITĂȚII DE ARTĂ ȘI DESIGN CLUJ-NAPOCA 12 – 14 SEPTEMBRIE 2014
IOAN SBÂRCIU
Dincolo de Paradis 12 – 14 SEPTEMBRIE 2014
GALERIA QUADRO LÁSZLÓ TÓTH
Expoziție retrospectivă 18 AUGUST – 10 OCTOMBRIE 2014
MUZEUL DE ARTĂ CLUJ-NAPOCA CIPRIAN MUREȘAN
Greutăți inerte 12 septembrie – 5 octombrie 2014 GALERIA STUDIO KORUNK
JÁNOS GYARMATHY
Mituri moderne 12 – 14 SEPTEMBRIE 2014
www.zilesinopti.ro
evenimente culturale
www.zilesinopti.ro
15
16
evenimente
www.zilesinopti.ro
18
esenţialele pentru distracţie
Transylvanian Rippers 2014
ALANDALA LA CASINO
8 hours w/ Nerub
Și în această săptămână avem parte de un eveniment marca Midi, mai exact a patra ediție a seriei de petreceri ALANDALA. Open-air lounge party-ul cu intrare liberă de la Casino îi are drept invitați pe LIGHTS OUT & NUAGES QUARTET [live act], MATHEI , LIQUID și O’LARU. Când: Sâmbătă 6 septembrie Unde: Parcul Central, Clădirea Casino Ora: 15.00
RETRO ATTACK
În acest week-end, timp de trei zile, sportivii pasionați de skate, biciclete și role se vor întrece în cadrul unei noi ediții Transylvanian Rippers. Înscrierile la fața locului costă 40 de lei, iar fiecare concurent va primi pachetul promoțional TR14 și acces gratuit la toate petrecerile din cadrul festivalului. Premiile sunt consistente și vor fi în marea lor majoritate bani gheață. Vineri seara, va avea loc un warm-up party pe terasa Cotton Club, iar sâmbăta se va încheia cu partyul oficial Transylvanian Rippers într-o locație surpriză. Când: 5 – 7 septembrie Unde: Parcul Rozelor Detalii: https://www.facebook.com/TransylvanianRippersEvent, sk8transilvania@yahoo.com
www.zilesinopti.ro
Dacă e vineri, e din nou rost de o retro-petrecere, în cel mai pur stl Euphoria Music Hall. Știm, vă plac hiturile anilor ‚80 – ‚90, vă place distracția și vă place în Euphoria. Atunci, rămâne stabilit: ne vedem acolo! Când: Vineri 5 septembrie, Vineri 12 septembrie Unde: Euphoria Music Hall, Calea Mănăștur 2 – 6 Ora: 22.00
Acu’ că v-ați întors din concedii, de pe la festivaluri dau din Vamă, e timpul să de reîntâlnim cu toții în Shelter și să petrecem până dimineața, ascultându-l pe Nerub un copil neascultător și mofturos care plânge când taie ceapă. Visuals by HighRoller. Când: Joi 11 septembrie Unde: The Shelter, P-ța Unirii 25 Ora: 22.00
20
evenimente
www.zilesinopti.ro
22
eveniment
TiMAF prezintă James Blunt aMoonlanding World Tour 2014 CONCERT JAMES BLUNT ÎN CADRUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE MUZICĂ ŞI ARTĂ TRANSILVANIA – TIMAF 2014 În acestă toamnă, viitoarea Capitală Europeană a Tineretului în 2015 va găzdui în exclusivitate, în România, concertul artistului britanic James Blunt.
www.zilesinopti.ro
Evenimentul se va desfășura pe 31 Octombrie 2014 la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca în cadrul Festivalului Internațional de Muzică și Artă Transilvania – TiMAF 2014. Cu aproximativ 17 milioane de discuri şi 20 de milioane de single-uri vândute în întreaga lume, câștigător a două premii Brit Awards, două premii Ivor Novello şi de cinci ori nominalizat al premiilor Grammy, James Blunt este unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti, muzica acestuia clasându-se în primele poziții ale topurilor muzicale de
specialitate din întreaga lume. Cea de a patra ediție a Festivalului Internațional de Muzică şi Artă Transilvania va avea loc sub deviza “stART” în perioada 3 – 19 octombrie 2014 şi va cuprinde spectacole cu artişti internaționali si naționali, petreceri, competiții de muzică, dans, fashion şi graffiti, “Caravana Artelor” şi reprezentații ale tuturor artelor. Evenimentele vor avea loc în peste 50 de locații din Cluj – Napoca, cu implicarea a peste 200 de voluntari. Mai multe detalii pe www.timaf.com.
INFO
Locație- Sala Polivalentă Preț bilet- 100 - 125 - 150 - 175 - 200 - 225 -250 de lei Fanii care își doresc să achiziționeze bilete pentru concertul James Blunt pot accesa pagina oficială a festivalului, www.timaf.com/ jamesblunt de unde vor afla cele mai importante informații despre acest eveniment.
24
evenimente
www.zilesinopti.ro
text
www.zilesinopti.ro
25
30
pub crawling
Spațiu Cafe Pub
Spațiu Cafe Pub vă așteaptă zilnic chiar în buricul târgului, pe strada Napoca la numărul 9, cu aceleași prețuri simpatice pe care le știți din Hașdeu! Având aspectul unui veritabil pub, Spațiu Cafe Pub este un loc prietenos, unde se întâmplă multe evenimente: seri de
www.zilesinopti.ro
karaoke, concerte acustice, rock, party-uri în care fetele sunt răsfățatele barului etc. Cu ce ne delectăm aici? Cafeaua casei este un “must”, iar berea Guiness la draft e de neratat! PAȚIU CAFE PUB S Napoca 9, subsol Tel: +40 742 899 109; +40 264 439 358 facebook.com/SpatiuCafePub
CINE SE ÎNSCRIE LA O BERE BAVAREZĂ?
Klausen Burger este situat la etajul patru al magazinului Central, fiind decorat într-un stil apropiat de cel bavarez, motiv pentru care trebuie să guști o bere tradițională cu caracter bavarez, Klausen Burger Gold, Weissbier sau Dark! RESTAURANTUL – BERĂRIE KLAUSEN BURGER Regele Ferdinand 22 - 26 (la etajul 4 al Centrului Comercial Central) Telefon: +40 372 717 552 Email: klausenburgerberarie@ yahoo.ro, www.klausenburger.ro preţ: xxx plus: panorama superbă asupra orașului, bere bavareză, produsă chiar în incinta localului
IRISH FLAVOURS
„O’Beer Irish Pub” are toate ingredientele necesare pentru a vă oferi o experiență irlandeză de neuitat. În primul rând, acesta este singurul loc din Cluj unde veți găsi cea mai mare varietate de beri irlandeze: Guinness, Kilkenny, Holstein, Carlsberg și multe altele. Nu uitați de whiskyul tipic irlandez! ’BEER IRISH PUB O Dorobanților 28 Tel: +40 264 333 039 E-mail: irish_pub_obeer@yahoo.com preţ: xxx plus: atmosferă specifică unui pub irlandez, băuturi specifice, unice în oraș
pub crawling text
www.zilesinopti.ro
31
32
text crawling pub
www.zilesinopti.ro
34
text crawling pub
Baruri
BRUNO BISTRO AND
HELTAI FOLK-PUB
WINE BAR
str. Clinicilor, nr.18
B
P-ta Muzeului
0264 432 096 / 0756 156 206
BIBLIOTECA CENTRALĂ JANIS (BCJ)
Piaţa Unirii, nr. 19 Orar: NON-STOP www.janis.ro facebook.com/bcjstuf 0736 365 807
BERĂRIA URSUS
Piaţa Unirii, nr. 20 Daily 09:00-04:00 Dum 12:00-03:00 Happy Hours: 9:00-12:00 şi 18:30-20:00 www.janis.ro facebook.com/BerariaUrsus 0720 944 130
BERARIA BOEMA
Str.Taberei, nr.4 WWW.BOEMACLUB.RO
BIG APPLE
Str.Piezisa, nr.14 0745 079 526
0732 680 680 facebook.com/pages/ Bruno-Wine-Bar-Bistro STR. C-TIN DAICOVICIU NR.1
C CE?
Piata Muzeului, nr.5 0728 195 231 / 0728 195 230 WWW.CECANDUNDE.RO
CRAM IN PUB
Str.Regele Ferdinald, nr.16 0727 387 203
E EUPHORIA BIERGARTEN
Piezişa 21 0756 260 043 facebook.com/blacksheepbar.piezisa21
INSOMNIA 0742 072 955
(Pavlov) 25 0756 393 333/ 0745 393 333
https://www.facebook.com/
F FABRICA DE BERE URSUS
Calea Mănăştur, Nr.2-6 0755 114 445
Str. Piezisa, nr.19 0264 402 509
BROADWAY
GAP
Str. Piezisa, nr.11 0747 538 839 / 0748 147 075
H
0730 112 354
O
WWW.TOULOUSE.RO
HOUSE
str.M.Nicoara,nr.1 (pta.Engels)
Str. Stefan Octavian Iosif Nr. 4
Str. Andrei Saguna, nr.6
0264 441 133/0722 277 200
0720 222 800
Tel.: 0751.333.297
THE LONDONER
www.facebook.com/pages/
FACEBOOK.COM/OLD-
EMIL ZOLA NR.5
Junkyard-Pub
SCHOOLCOFFEEHOUSE
THE SOVIET
K
P
KLAUSEN PUB
PEOPLE PUB
Str. Georges Clemenceau, Nr.1
David Francisc 13,
0727 843 782
0729 023 700 office@aftereight.ro
KLAUSEN BURGER
facebook.com/
str. Regele Ferdinand 22-26
WWW.PEOPLEPUB.RO
0372 717 552 / 0743 461 351
KRAJCZAR STR.MATEI CORVIN
R REHAB
str. Piezisa, nr.23A 0749 483 658
L’ATELIER CAFÉ
Str. Memorandumului, nr.9 0264 450 655
LA SOLAS STR.PIEZISA, NR.16
LA GAZETTE
Parcul Cetatuia , Calarasilor nr.1 WWW.LAGAZETTE.RO
str. Republicii, nr. 110
LE GENERAL
BULGAKOV
0264 439 359
b-dul. Eroilor, nr. 18 0740 900 350
Str. Georges Clemenceau TEL. 0749 902 484
Cafenele Ceainării
D DIESEL CAFE
Piata Unirii 17 0264 439 043/ 0730 083 885 D-J: 8:00 - 00:00 V-S: 8:00 - 5:00
DEMMERS TEEHAUS
P-ţa Unirii 9 0731 307 897 facebook.com/demmers.romania DIESEL CAFE POLUS
Polus Center, etaj 1, Food Court 0264 439 043; 0730 083 882 L-D: 10:00 - 22:00
E ENIGMA CAFÉ
B
c’estlavie,cafenea&grădinădevară
BOULEVARD CAFE & BISTRO
Strada Iuliu Maniu nr. 12
B-dul Eroilor, nr. 27
Orar 8 a.m. – 3 a.m.
0755 050 558
0752 104 642
C CAFENOAR
FREE WI FI SPOT
J
Str. Regele Ferdinand, nr. 36
JOBEN
0757 353 762
Str.AvramIancu29
CAFENEA RĂGAZ
0720 222 800
S
Decebal nr.22-24
HTTP://JOBEN.RO
STUDIO 26
0753 353 398
Pieşisă 26
www.ragaz.ro
0743 788 346
facebook.com/ragaz.ro/info
https://www.facebook.com/
CASA JAZZ
Studio26Piezisa
Str. Vasile Goldis, nr.2
facebook.com/ rehabcollegebar
L
HARD CLUB
www.zilesinopti.ro
P-ta. Unirii, nr. 12
facebook.com/moonshine.cluj
JUNKYARD PUB
0733 803 700
0264 450 156
BRASSERIE
0744 341 413
TONI’S PUB
Str.Victor Babes
Str.I.M.Klein, nr.17
Str. Ion Ratiu nr.10
OLD SCHOOL COFFEE
G BOOHA BAR
TOULOUSE CAFE-
J
Magazinul Cetral etaj IV ENIGMA SECRET GARDEN CAFE & BISTRO Str. Iuliu Maniu nr.12 Rezervări: +40 752 104 642
T
MOONSHINE
Str.Universitatii, nr.2
Str. Cardinal Iuliu Hossu
EnigmaCafeCluj
BLACK SHEEP BAR
I
M
Orar: NON STOP SPATIU CAFE-PUB
www.janis.ro
Napoca 9
facebook.com/Casa Tauffer
Tel.: 0742.899.109
0731 339 259
https://www.facebook.
CRAZY
com/SpatiuCafePub
P-ţa Ştefan cel Mare 5 0722 500 135 clujnights.ro/crazy-caffe
K KHARMA EMOTION COUTURE
www.clubkharma.ro Lucian Blaga, nr. 1-3 0740 616 106 HIGH LIFE CAFE
P-ta Unirii nr.18/5, 0747 225 632 www.highlifecafe.ro Bd. C-tin Brancusi nr 12A 0264 441 506
pub crawling
I
O
U
IL CAFFE DELL ANGOLO
OLYMPOS
UNO CAFÉ
ConstantinBrâncuşi84
Str.21 Decembrie nr.11
Polus Center
ConstantinBrâncuşi12A
si 75
0729 105 747
WWW.ILCAFFE.RO
0733 070 553
VERTIGO
IL CAFFE DEL CENTRO
Universităţii8, visavisde UBB WWW.ILCAFFE.RO
IL CAFFE MĂNĂŞTUR
Mehedinţi82, lacomplexul Olimpia WWW.ILCAFFE.RO
INSOMNIA
Str.Universitatii nr.2 0742 072 955 STR.MATEI CORVIN
L LA CIZMĂRIE
Samuil Micu 6 0742 899 507 WWW.FACEBOOK.COM/
LA PERNE
Calea Turzii 18 0743 655 258
LEGENDS
Str.Septimiu Albini nr.10 0264 414 021
LE GENERAL
Bulevardul Eroilor nr.18 0751 019 315
M MUSTACHE CAFE
P-ţa Avram Iancu 13 0740 642 604
N NAPOCA 15 CAFE
Str. Napoca 15, 0264 590 655/ 0730 083 883 L-D: 8:00- 00:00 WWW.NAPOCA15.RO
Q Q CAFFE ABOUT PEOPLE
etaj şi terasă Strada Petru Maior nr. 13 Orar: 7.00 a.m. – 03.00 a.m.
Piata Unirii nr.9, 0753 907 867 WWW.VERTIGOCAFE.RO
CAFÉ VENEZIA POLUS CENTER
Z
0752 104 641
ZORKI PHOTO CAFE
FREE WI FI SPOT
Ion Raţiu 10, la etaj
QUARTZ CAFFE
0264 595 970,0723 636 457
IULIUS MALL ETJ.1
facebook.com/zorkicafe
R ROYAL CAFÉ
Str.Donath nr.100E 0732 555 887
S SAMSARA CHILLOUT TEAHOUSE
Str. Emil Racoviţă 27 Orar: zilnic 14:00-02:00 0753 775 052 facebook.com/samsara_ teahouse
SHADOW CAFÉ
Str.Vasile Goldis nr.1 0264 594 141, 0771 164 743 WWW.SHADOWBAR.RO
T
Y YOLKA BAR
P-ţa Unirii 21 facebook.com/baryolka
Cluburi A AFTER EIGHT COCKTAIL CLUB
str. Samuel Brassai, nr.12 0743 359 795
B B52
Eroilor, nr. 5 www.facebook.com/
TABIET CAFE & BISTRO
b52cluj
str. Virgil Fulicea, nr. 2
0722 523 756
TEL. 0364 438 904
BERMUDAS PUB
TIME CAFÉ
Str. Ion Ratiu, nr. 2
Str.Motilor nr.4
0747 417 639
0740 380 570
BOILER CLUB
str. Henri Barbusse,
nr.59-61 Fabrica de pensule WWW.BOILERCLUB.RO
BAMBOO CLUJ
P-ta Mihai Viteazul Complex Leul 0264 432 239 / 0752 260 046
C CLUB 30 PLUS
str. Avram Iancu, nr.29 0264 431 618 / 0728 30PLUS
COTTON CLUB
Str. 1 Decembrie 1918, 35-37 0747 268 866
P
I IRISH & MUSIC PUB
str. Horea, nr.5 0768 504 072 www.irishmusicpub.ro
P-ta Unirii, nr.17 0264 439 043/ 0737 300 300 J: 21:00- 00:00 V-S: 22:00- 5:00 WWW.DIESELCLUB.RO
E
PHI 18
Str. Republicii, nr.110 0742 496 599 / 0728 123 100
S
J JANIS LA STUF
Piaţa Unirii, nr.19 Daily 22:30-06/07:00 www.janis.ro facebook.com/JanislaStufClujCluj TEL: 0736 365 807
K
CLUB SIN
Str. Universitatii 3 0741 113 647 WWW.THESIN.RO
SUGAR CLUB
str. Iazului, nr. 21 0754 590 593 www.sugarclub.ro
KHARMA
P-ta. Lucian Blaga, Nr.1-3 0743 770 396
D DIESEL CLUB
T THE SHELTER
str. Piata Unirii nr 25 0742 193 977
M
THE SIN - SOCIAL CODE
MY WAY CLUB
Piaţa Unirii, nr. 21 Joi: 18:00-02:00 Vineri, Sambata: 22:30-06:00 www.janis.ro 0720 944 159MIDI
CLUB
Universităţii 3 0740 258 256 facebook.com/ sinsocialclub X
ECLIPSE CLUB
str. Berariei, nr.6
CLUB & LOUNGE XS
Napoca 16
0752 238 782
Bd. Eroilor Nr. 9
REZERVĂRI: 0752 820 416
35
Rez. 0751 919 328
EUPHORIA MUSIC HALL
Calea Manastur 2-6 0756 393 333/ 0745 393 333
F
Fii fan Zile şi Nopţi pe Facebook!
FLYING CIRCUS
Str. Iuliu Maniu, nr.2 0754 039 089 facebook.com/ flyingcircuspub
www.zilesinopti.ro
36
gastronomie text
LUCAS SUPER SANDWICH
Conceptul Lucas Super Sandwich a fost creat de familia Croitoriu, cei care testează fiecare sandwich, concep rețele și se ocupă de businessul originar din Timișoara. De ce ați alege Lucas Super Sandwich? Pentru că veți descoperi o mulțime de sadwichuri delicioase, realizate pe loc, din ingrediente proaspete, de calitate
www.zilesinopti.ro
superioară. Pentru că pâinea se face pe loc, nu conține conservați, aditivi sau alte substanțe, pentru că sosurile sunt light, lejere și sănătoase și pentru că sandwichurile sunt foarte sănătoase, gustoase și sățioase. LUCAS SUPER SANDWICH Napoca 9 Tel: +40 769. 643 002; +40 264 439 068, www.lucassupersandwich.ro, cluj@lucassupersandwich.ro
HOW ABOUT YUMMY YANG SOME TEX-MEX FOOD?
Pokka Bistro&Caffe, situat pe strada Hermann Orbeth la numărul 1 se mândrește cu multe lucruri. De la o locație ultra centrală, amenajată într-un stil modern, băuturi eclectice, respectiv cu savoarea mâncărurilor tipice bucătăriei tex mex, o fuziune între bucătăria americană și cea mexicană. POKKA BISTRO&CAFFE Hermann Orbeth 1 Rezervări: +40 745 005 969, https://www.facebook.com/ pages/POKKA-Bistro-Cafe preţ: xxx plus: atmosferă caldă și prietenoasă, mâncăruri unice în oraș
Gustoasă și apetisantă, mâncarea de la Yummy Yang va fi cu siguranță pe placul oricărui amator de preparate chinezești. Supe picante, preparate din carne de rață, pui, porc sau vită, pachețele de primăvară delicioase și deserturi inedite, vă așteaptă în Polus Center, respectiv Iulius Mall. YUMMY YANG Polus Center, Iulius Mall http://www.yummyyang.ro preţ: xxx plus: sortimente variate, gusturi noi, arome plăcute
gastronomie
www.zilesinopti.ro
37
38
esenţiale culinare text
Pensiunea Roata Făget...a family atmosphere inn!
ALEXANDRA ALEXA alexandra@zilesinopti.ro
Dacă tot am pășit cu dreptul (adică vreme bună, soare și chef de plimbări autumnale) în prima lună de toamnă, mi-am propus să vă scriu despre un loc de poveste, din imediata apropiere a Clujului, unde vă puteți răsfăța, nu doar din punct de vedere culinar. Aflată la doar 5 minute de mers cu mașina de oraș, Pensiunea Roata Făget este cea mai bună alegere pentru momentele în care simțiți nevoia de a vă deconecta de
agitația urbană, de a lăsa deoparte stresul cotidian și de a vă răsfăța cu preparate unice. Fie că alegeți să serviți un mic dejun gustos sub forma unei mese tradiționale compuse din produse locale și preparate de casă (pâine de casă, cârnați afumați, slăninuță afumată, șunculiță țărănească, telemea și cașcaval de casă, salată de vinete, zacuscă), fie că optați pentru mâncăruri mai elaborate care constituie un prânz sau o cină inedită – recomandarea mea este să încercați cu încredere preparatele din carne de vânat, grill-urile sau bucatele specifice bucătăriei ardelenești - restaurantul (180 de locuri) și terasa de vară (250 de locuri) vă așteaptă zilnic să le călcați pragul. 12 camere
spațioase, amenajate într-un stil rustic, vă stau la dispoziție pentru o ședere prelungită, cei mai tineri oaspeți fiind așteptați cu pătuțuri, meniuri speciale pentru copii și un loc de joacă special amenajat. Pensiunea Roata Făget pune la dispoziția clienților spațiile de cazare, respectiv restaurantul și terasa pentru evenimente speciale, organizate în cadrul pensiunii, momente de neuitat pe care le puteți petrece aici alături de cei dragi!
PENSIUNEA ROATA FĂGET Drumul Sfântul Ioan F.N Tel: +40 743 555 935 Email:reservations@roatafaget.ro http://www.roatafaget.ro https://www. facebook.com/RoataFaget
“Elegantă și primitoare, cu o notă caldă, restaurantul pensiunii Roata Făget este locul ideal pentru o petrecere privată, o cină copioasă sau pentru alte evenimente importante”. _Echipa Pensiunii Roata Făget
www.zilesinopti.ro
gastronomie
A AGAPE Str. Iuliu Maniu nr. 6 AROMA Calea Turzii nr. 295 0264 598 777 www.restaurant-aroma.ro ARTS CAFFE&GOURMET P-ţa Unirii 14 Tel: +40 740 939 004 facebook.com/artscaffecluj
B BARACCA Str.Ion Ratiu nr.10-12 0732 155 177 www.baracca.ro BELLI FRESCHI Galeriile Ferdinand 0364 730 273 www.bellifreschi.eu BISTRO BONJOUR Str. Costache Negri nr.1 0755 168 675 BISTRO CORSO P-ţa Unirii 15 0733 946 474 www.cafecorso.ro BRICK’S, (M)EATING POINT Str. Horea, Nr. 2 0364 730 615 BERĂRIA URSUS Piaţa Unirii, nr.20 Daily 09:00-04:00
Dum 12:00-03:00 Happy Hours: 09:00 - 15:00 www.janis.ro facebook.com/Beraria Ursus 0720 944 130 BOLERO B-dul Titulescu nr.2 0744 838 046 www. restaurant-bolero.ro BISTRO MON AMI Bogdan Petriceicu Hasdeu, 43A 0754 066 102 https://www.facebook. com/pages/Bistro-MonAmi/452022301584829
C CAPRICCIO in cadrul West City Hotel Floresti, Str. AvramIancu442-446 www.westcityhotel.ro CASA BOEMA str. Iuliu Maniu, nr. 34 0734 414 414 Facebook.com/CasaBoemaCluj CASA PIRATILOR Str. Ravasului nr. 16 0264 486 636 www.casapiratilor.ro
CASA ZANELOR Floresti, Str. Sportului nr. 5 0745 543 728 WWW.CASA-ZANELOR.RO
COFETĂRIA NICOLE Decebal 59 0264 432 817 facebook.com/cofetarianicole CORSO CAFÉ&BISTRO P-ta Unirii 16 0733 946 474 http://www.cafecorso.ro CULINA NOSTRA BISTRO Bd. 21 Decembrie, nr. 14 0753 551 596 www.culinanostra.ro
D DAVINCI RISTORANTE str. Fagului, nr. 87 0726 689 933 rezervari@davinciristorante.ro www.davinciristorante.ro DONER KEBAB & GRILL Eroilor 16 0731 369 453
DESCHIS NON-STOP
DEUTSCHES HAUS Str. Plopilor nr. 51-55 0364.405.599 / 0755.041.977
CASA VIKINGILOR Str. Hasdeu nr. 70 0264 595 280, deschis non-stop www.casavikingilor.ro Eremia Grigorescu, Nr. 34
EUPHORIA BIERGARTEN Str. Cardinal Iuliu Hossu (Pavlov) 25
0264-420581
39
WWW.DHAUS.RO
E
0756 393 333/ 0745 393 333
www.zilesinopti.ro
4040
unde se întâmplă culinare | esențiale
PENTRU LISTA COMPLETĂ A RESTAURANTELOR INTRĂ PE www.zilesinopti.ro
BURGERI ȘI STEAK À LA OFF THE WALL ALEXANDRA ALEXA alexandra@zilesinopti.ro
Nu e prima dată când vă scriu despre Off The Wall, și cu siguranță nici ultima. Nu am ce-i face, bistroul celor doi canadieni care și-au propus să răsfețe clujenii cu bunătăți locale, gătite în pur stil canadian, mi-au cucerit papilele gustative. Dacă până acum doar vă ispiteam să călcați pragul localului din centrul Clujului, ei bine, am insist să încercați două
delicatese fără pereche: steakul Ribeye și desigur, burgerii delicioși à la OFF THE WALL. Se spune despre românii că sunt mândri de recoltele lor de fructe și legume gustoase, produse pe solul fertil al țării. Iar zicala este fără îndoială, pe bună dreptate. Ceea ce mulți nu știu însă, este că producția de carne de vită românească, superioară din punct de vedere calitativ, este un alt pas pe care românii l-au făcut în industria alimentară. Chef Tayler a crescut în Alberta, o provincie canadiană cunoscută pentru că produce unele dintre cele mai bune de cărnuri de vită din lume (alături de
Argentina). Acesta a fost plăcut surprins de calitatea cărnii de vită românești, cu toate că o mare parte din acest produs se comercializează imediat după ce animalul a fost sacrificat, fără a lăsa carnea să „îmbătrânească” (procedeul prin care hălcile de carne se lasă suspendate într-o cameră rece, timp de aproximativ 15-20 de zile, astfel încât enzimele pot descompune proteinele, carnea rezultată fiind moale, deloc ațoasă). Datorită acestui proces, putem savura o carne de vită moale și ușor de mestecat, experiența gustului fiind una cu adevărat deosebită. Pentru că Off The Wall dorește să
ofere clienților săi ocazia de a trăi o experiență culinară completă și corectă în ceea ce privește consumul de carne de vită, restaurantul a făcut echipă cu măcelăria locală „Moldovan”, de unde se aprovizionează cu felii de carne de vită, pregătite corespunzător, astfel încât steakul rezultat, Ribeye, să înglobeze toate calitățile unei fripturi perfecte. Vă recomand însă să gustați și din savurosul Beef Tartar sau din burgerul casei, extrem de popularul „The Brian Burger”. OFF THE WALL Clemenceau 3 facebook.com/offthewall.ro Tel: +40 749 619 240 http://www.offthewall.ro reservations@offthewall.ro
“Meniul nostru se va schimba în funcție de sezon, fiind în mare măsură dependent de produsele disponibile local în fiecare perioadă a anului”. _ECHIPA OFF THE WALL
gastronomie text
ENIGMA SECRET GARDEN CAFE & BISTRO Str. Iuliu Maniu nr.12 Rezervări: +40 752 104 642 https://www.facebook. com/EnigmaCafeCluj
L LA CINA Str. Dobrogeanu Gherea 25 0264 590 281 WWW.LA-CINA.RO
EUROPA Str. I. Bologa nr. 5 0264 420 406
LIVADA str. Clinicilor, nr. 14 0722 111 115
F
LONDONER Emil Zola 5 0727779607;+40371370914 facebook.com/londoner.cluj.5
WWW.VILAEUROPA.RO
FABRICA DE BERE URSUS Calea Manastur, Nr. 2-6 0755 114 445 FAIR PLAY Piata 14 Iulie nr. 22 0264 309 516
FORK & CORK Str. Mihai Veliciu, nr. 63 0264 282 353 / 0741 270 269 www.forkandcork.ro
G GASTROYAL PUB & RESTAURANT str. Iuliu Hatieganu, nr.8
0744 989 124 / 0264 414 746
MOTEL GILAU Str. Republicii FN, Gilau 0264 371 745
WWW.MOTELGILAU.RO
H RESTAURANT HANUL DACILOR Str. Decebal 22-24 www.hanulfullton.ro 0735 533 833 HAVANA Parking Leul Mihai Viteazu etj.7, 0788havana www.restauranthavana.ro HELTAI str. Clinicilor, nr.18 0264.432.096 / 0756.156.206 RESTAURANT HOTEL SUN B-dul.1Decembrie1918,120A 0740 380 570 / 0364 417 446 HOTEL TRANSILVANIA Str. Regele Ferdinand, nr. 20 0264 594 429
I IRISH & MUSIC PUB Horea 5, 0768.504.072 contact@irishmusicpub.ro www.irishmusicpub.ro L - S: 10.00 - 04.00D: 18.00 - 04.00 RESTAURANT IMPACT Str. Teodor Mihali Nr 15-17 contact@impactcluj.ro 0364.439009,0771.166305
K KFC 1 Polus Center, str. Avram Iancu, nr. 492 - 500 0264 504 681
KFC 2 str.Al.Vaida-Voievod,nr.53-55 0264 555 502
facebook.com/restaurantlivada
LUCAS SUPER SANDWICH Napoca nr. 9 0769 643 002/ 0264 439 068 www.lucassupersandwich.ro cluj@lucassupersandwich.ro https://www. facebook.com/ LucasSuperSandwich. ClujNapoca LUGANO G-ral Eremia Grigorescu 51
WWW.PANORAMIC-CLUJ.RO
POKKA Hermann Oberth nr. 1 Tel: +40 745 005 969 pokkabistro.ro PIADINE
STR. VASILE GOLDIS, NR.1
R RED HOUSE Str. C-tin Brancusi nr. 114 0264 441 829/0364 142 306
S SERENA Str. Dumitru Braharu FN 0264 480 337
www.pensiuneaserena.ro
SUBWAY Iulius Mall foodcourt SINAIA B-dul 1 Decembrie 0264 354 840
SMEY FRESH KITCHEN & GRILL Bd. 21 Dec. 1989 vizavi de SORA 0264 33 44 55 facebook.com/smey.kitchen
0264 594 593
LUNCH BOX Bd. 21Decembrie1989, 13-15 0264 442 400/0751 142 535
T TABIET CAFE&BISTRO Str.Virgil Fulicea nr.2 TEL:0364.438.904
M
V
MATEI CORVIN ( INTIM ) Str. Matei Corvin nr. 3
VILA ROSA Str. Frunzisului, Nr. 4
0264 597 497
0747 111 962
MARCO POLO Str. Sindicatelor 9-11
VINNY’S b-dul. Eroilor, nr.29
0264 450 101
TEL.: 0736 899 899
MAIMUTA PLANGATOARE Str. Emil Isac nr. 3
Tradiţionale româneşti
0722 328 031
MCDONALD’SMANASTUR STR. PRIMAVERII NR. 74
MCDONALD’S Piata Mihai Viteazu, Nr. 1 0264 432 885
N NAPOCA 15 Str. Napoca nr. 15 0264 590 655/0730 083 883 L-D: 10:00- 00:00 WWW.NAPOCA15.RO
O OFF THE WALL Str. Clemenceanu Nr. 3 0749 619 240 www.offthewall.ro
C CASA ARDELEANA Sora Shopping Center B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 5
0264 594 418
E
NOBORI Plopilor 62
0264 438 385
ETNO BAR & GRILL Str. Memorandumului nr. 21 0264 590 501
OPERA RESTO CAFFEE P-ta Stefan Cel Mare Nr. 18 0364 101 562, 0746 163 476
www.hanul-dacilor.ro
ONIX Str. Septimiu Albini, nr. 12 0264 414 076
0264 592 022
P PANORAMIC Str. Serpuitoare nr. 3 0264 432 080
B
Japoneze
0264 414 021
OPAL Str.ConstantinBrancusinr.148-152 0264 403 136
WWW.HOTELONIX.RO
Chinezeşti
CRAMA HAIDUCILOR Str. Cometei nr. 12-14 www.crama-haiducilor.ro
CIULEANDRA Str. Septimiu Albini nr. 10
H
www.opera-food-caffe.ro
0753 103 270
BEIJING FAST FOOD Str. Avram Iancu nr. 12
HANUL DACILOR Iulius Mall 0264 555 353 / 0752 067 459 Str. C-tin Brancusi, nr.86A L-J-D: 08.00-24.00 V-S: 08.00-02.00
WWW.OPALHOTEL.RO
S
Centrul Comercial Central, la parter
SAMSARA FOOD HOUSE str. Stefan Ludwig Roth, nr. 5, orar 11:00 - 23:00 http://samsara.ro/
0264 439 451
OLD HOUSE
STR. CRINULUI NR. 16
Restaurant Vegetarian
R ROATA Str. Alexandru Ciura nr. 4
V VALAHIA Str. Govora 54B
www.restaurantvalahiacluj.ro
0364 889 278
N
0749 066 193T
T TOKYO Str. Gh. Marinescu nr. 5 0264 598 662
www.tokyorestaurant.ro
TOKYO DELIVERY exclusiv Home Delivery 0753 070 000, 0726 331 117 WWW.SUSHITIME.RO
W WASABI Polus Center 0725 896 650
WASABI RUNNING SUSHI Iulius Mall 0729 950 322
WASABI SUSHI SHOP
0264 408 484
BEIJING FAST FOOD Emil Isac nr. 5
S SHANGHAI EXPRESS Memorandumului 4, Iulius Mall, Cora
www.shanghaiexpress.ro
RESTAURANT SHANGHAI Str. Calea Turzii nr. 42 0727 833 453 www.restaurantshanghai.ro
Y YUMMY YANG Polus Center Str. Avram Iancu 492-500 0722 779 396 Iulius Mall Str. Al vaida Voievod, nr.53 B 0722 779 396
Rest. Indian I INDIGO str. Piezişă, nr.10 Rezervări: 0740.910.688 Facebook.comIndigoRestaurant
Turcesc D DONER KEBAB & GRILL Eroilor 16 Tel: 0731 369 453 donerkebabgril@yahoo. com www.facebook.com/ pages/Doner-kebabgrill
O OZ ISTAMBUL str. Hermann Oberth, nr 3 0744 518 089
WWW.FASTFOODCLUJ.RO
Thailandez L LOTUS RESTAURANT THAILANDEZ Str. Academician David Prodan, Nr. 4 0746 855 461
Restaurant Wok W WOK’N ROLL Str. Gheorghe Sincai Nr. 14 www.wokandroll.ro 0264 599 189
www.indigorestaurant.ro
www.zilesinopti.ro
41
42
night life gastronomie
www.zilesinopti.ro
night life
Dor de ducă?
RESTAURANTE
0264 427 121
MAGAZIN
BERĂRIA URSUS Piaţa Unirii, nr.20 Orar: non-stop Happy Hours: 09:00 - 15:00 www.janis.ro facebook.com/Beraria Ursus
DONNER MAXX Centru Str.Gh.Sincai 7 0264 596429
LIQUOR STORE Emil Isac 22 Haşdeu, Piezişă 23A Tel: +40 749 879 788
BARURI
VETERINAR
CASA VIKINGILOR Centru, Hasdeu Str. B.P.Hasdeu, nr.70 0264-595280 www.casavikingilor.ro
EUPHORIA BIERGARTEN Str. Cardinal Iuliu Hossu (Pavlov) 25 non stop
MULTIVET Grigorescu str. Milcov, nr. 2 0264 - 584278, 0721 - 317696 www.multivet.ro
CASA VIKINGILOR Grigorescu Str. Al.Vlahuta nr.41 A 0264-588032 www.casavikingilor.ro
CASA TAUFFER Adresa: Vasile Goldis, nr.2 0731 339 259 Orar: NON STOP Happy Hours: 07:00 - 15:00 www.janis.ro facebook.com/Casa Tauffer
0725 215 961
Da, știm, nici nu a trecut bine vara, nici nu ai apucat bine să developezi pozele făcute în concediu, că te gândești la următorul city break. Să fie Italia? Sau Franța? Grecia, Spania? Sfatul nostru este să apelezi
FARMACIE ONLINE FARMACIA REMEDIUM 1 B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 131 0264 41.29.01 FARMACIA CYNARA -
la agenția Pink Travel, care te așteaptă cu o mulțime de oferte, pe placul, bugetul și dorințele tale!
CASA PIRATILOR Manastur Pink Travel Str. Ravasului 16 Eroilor 42 0264-486636 office@pink-travel.ro www.casapiratilor.ro/ http://www.pink-travel.ro cluj.html Tel: +40 40747140323 KIOSK str. Eroilor, nr. 45/5 0264 590 200 / 0722 2KIOSK
CARTIER MANASTUR Calea Floresti (peste drum de Billa) Nr.75, 0264/426272
Bld. 21 Decembrie1989, Nr.5, 0264/439450
CENTRU - FARMACIA FARMADON - COMPLEX SORA SHOPPING CENTER
Piata MIHAI VITEAZU, FN (langa Mc'Donald's), 0264/434182
FARMACIA VIAFARM
MC DONALD’S Centru P-ta Mihai Viteazu 0264-432885 MC DONALD’S / MC DRIVE Manastur Str.MaresalIonAntonescuNr.74
B.C.J. ( BIBLIOTECA CENTRALA JANIS ) Adresa: Piata Unirii, nr.19 0731 339 943 Orar: NON STOP www.janis.ro www.facebook.com/B C J
STOMATOLOG BOTE-SAN CLINIQUE Zorilor Str.ObservatoruluiNr.11BlOs12 O364/804677 ; 0745/655675 www.bote-san.ro
43
TRIVET Gheorgheni Str.C.Brancusi nr 45 0264 - 418599
TAXI TAXI NOVA 0264.949 *9949(orange,vdf) TAXI NAPOCA *9953(orange,vdf) 0264.953 TAXI PRO RAPID 0264.948 TAXI DIESEL 0264946 *9946(orange, vdf) TAXI PRITAX 0264.942
www.zilesinopti.ro
44
night life
www.zilesinopti.ro
night life
45
www.zilesinopti.ro
46
night life servicii
www.zilesinopti.ro
servicii
47
Fii fan Zile şi Nopţi pe Facebook!
Dă-ne like:
facebook.com/zilesinoptiCluj
www.zilesinopti.ro
4848 | servicii unde se întâmplă
servicii | 4949
www.mellis.ro
NEGOCIABIL peste 3 înnoptări
unde se întâmplă
Camere simple 90 lei, Camere duble 110 lei Cameră dublă+pat suplimentar 140 lei wireless, parcare, tv, room service, saună, solar, minipiscină
Str. Moldovei, nr. 5, Orar: non stop Tel.: 0264.596.777; 0744.645.800
Tarife începând de la 90 ron şi Parcare gratuită păzită! VILA EUROPA Cartier Grigorescu, Str. I. Bologa nr. 5 Mobil: 0742 250.840 Tel./Fax: 0264.420406, 0735802335
www.vilaeuropa.ro
Meniul zilei numai 11,90 lei!
Cazare, terasă, parcare păzită, sală de conferinţe, 2 săli de nuntă până în 250 pers.Servicii de mare calitate. www.hotelstil.com, contact@hotelstil.com Cluj Napoca, Str. Făgetului 5B (de pe Calea Turzii spre Făget) Tel.: 0264/438.171, 0788 271.609 NON STOP
50
esenţialele săptămânii viitoare
MUZICĂ
FILM
ALEXANDRU ANDRIEȘ @ CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR Pe 27 septembrie, începând cu ora 19.00, Alexandru Andrieș susține un concert extraordinar la Casa de Cultură a Studenților, alături de Ioana Mîntulescu, Sorin Romanescu și Berti Barbera.
DIVERSE
INTO THE STORM O furtună însoțită de tornade lovește orăşelul Silverton, din statul Oklahoma, distrugând totul în cale într-o singură zi. Amploarea evenimentului depăşeşte cu mult aşteptările aşa-numiţilor „vânători de tornade” şi locuitorilor.
PERSUASION ELITE IF I STAY OPENING PARTY @ CLUB MIDI Pe 20 septembrie, Club Midi dă startul unui nou sezon de petreceri memorabile. Pentru început, ne întâlnim cu Fumiya Tanaka, Petre Inspirescu și Mihigh. Preț intrare: 20 lei înainte de ora 00:00 și 40 lei după ora 00.00.
Mia este o violoncelistă talentată în vârstă de 17 ani, cu o familie iubitoare şi un iubit minunat, Ea nu trebuie decât să aleagă dacă va merge la New York pentru a studia la Julliard sau dacă va rămâne în Oregon cu cei dragi. Însă, într-o dimineață, totul se schimbă, iar decizia pe care trebuie să o ia devine dramatică.
Schimbă-te 1%, câștigă 100% ! Participă și tu la trainingul intensiv de persuasiune pentru manageri, vânzători, antreprenori, creat de Andy Szekely! Începând cu 25 septembrie, timp de 6 săptămâni, participanții primesc un set de video-traininguri scurte, însoțite de exerciții creion-hartie, iar în fiecare săptămână (joia) se exersează printr-o sesiune de practică de 3 ore, sub îndrumarea unui facilitator.
EDIŢIA de CLUJ
Director: Dragoş Roncu
apare săptămânal - gratuit, nr. 35 (440), 5 -11 septembrie 2014
dragos.roncu@zilesinopti.ro
Editată de: SC CRESCENT ADVERTISING SRL Contact: P-ţa Ştefan Cel Mare nr.4 (Clădirea Roşie)
Publicitate: Hunor Ferencz 0740 012 790, hunor@zilesinopti.ro
et.1, cam.121, Cluj-Napoca
Redactor: Alexandra Alexa
e-mail: cluj@zilesinopti.ro
alexandra@zilesinopti.ro
https: //www.facebook.com/zilesinoptiCluj http://cluj-napoca.zilesinopti.ro/
Dtp: Claudia Bodo
Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail cluj@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
Publicitate naţională
Ediţiile Zile şi nopţi în România: 330.000 exemplare lunar.
Valentin Puşcaşu,
Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara/Arad.
Senior Sales Manager, 0726 103 294,
Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Bacău/Piatra Neamţ/Roman, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi/Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Ploieşti (Câmpina, Breaza), Piteşti, Bistriţa, Suceava (Rădăuţi), Vâlcea.
valentin.puscasu@wonderfulmedia.ro