CINEMAP | Martie 2024

Page 1

Weekenduri de martie cu filme românești în premieră

Ioan Big, publisher

Luna martie vine cu “de toate pentru toți” în cinematografe, așa că avem parte de filme romantice, potrivite cu sezonul, precum Fericirea începe azi ori Passages, dar și de animații pentru cei mici, de la poveștile acvatice Dolphin Boy și Katak – Beluga curajoasă până la emoționantul Cea mai frumoasă zi de naștere și, evident, mult așteptatul blockbuster Kung Fu Panda 4, filme cu acțiune intensă (Camera roșie, Sleeping Dogs) sau de artă (Club Zero, Eu căpitan), dar și unele care ne dau fiori, precum Imaginary sau Immaculate. Îmbucurător este faptul că acest eclectism al temelor și genurilor cinematografice se manifestă și în ceea ce privește producțiile românești care jalonează începutul de primăvară.

Martie debutează în cinema cu un film destinat microbiștilor, Hai, România! - Povestea Generaţiei de Aur, documentarul lui Claudiu Mitcu (Emigrant Blues, Procesul) realizat după un scenariu al scriitorului Andrei Crăciun, care celebrează aniversarea a 30 de ani de la cel mai glorios moment al fotbalului românesc, respectiv calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din ’94. Este o revedere binevenită a lui Hagi, Stelea, Popescu, Răducioiu & Co., mai ales în contextul unui final de campionat ce nu dă speranțe mari în privința unor viitoare stele ale fotbalului nostru. Ziua femeii, 8 martie, este sărbătorită apoi în sălile de proiecție... Ca fetele. “Fetele” din comedia regizată de Camelia Pop (Pup-o, mă!, SNUPD) aparțin mai multor generații - Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Aura Călărașu, Lora, Alina Eremia - și vor oferi publicului, probabil, destule momente savuroase, știind că scenariul este scris de Lia Bugnar.

Pe 15 martie sunt anunțate două premiere de filme românești care-și extrag filonul dramatic din realitatea cenușie în care ne ducem zilele, însă diferă radical prin povestea pe care o propun spectatorilor. 2020, lungmetrajul lui Bobby Bărbăcioru, este o dramedie centrată pe doi frați stabiliți în Italia, care în timpul pandemiei, deciși să supraviețuiască, revin în satul de baștină, în căutarea... dobândirii imunității la covid. Cu orice cost, din orice sursă. Doar că în “quest”-ul

lor sanitar își face simțită prezenta un alt virus, Mafia din Peninsulă. În schimb, La Snagov, care marchează comeback-ul apreciatului regizor, DoP și producător Cristian Comeagă (Filantropica, Restul e tăcere), după Cel Ales din 2015, sugerează prin sinopsis o dramă crudă, ceși propune să exploreze discrepanțele majore din societatea românească, dintre săraci și bogați, manipulați și manipulatori. Scenariul este semnat de către scriitorul și jurnalistul Bogdan Ficeac (Dosarul 631, ... Mama ei de tranziţie!?!).

Ultimul weekend al lunii e asociat lansării RomCom-ului lui Radu Potcoavă, Băieţii buni ajung în Rai (premiera: 22 martie), o poveste inedită de iubire dintre un bărbat de vârsta a doua și fata după care-i fugeau ochii în liceu, care se consumă într-un Paradis reprezentat de o plajă pustie, unde vremea e mereu caldă, berea e mereu rece, iar popularul Șerban Pavlu e mereu... Dumnezeu. Sună foarte “fantasy”, dar ținând cont că protagoniștii sunt interpretați de talentații Bogdan Dumitrache și Cosmina Stratan, probabil că filmul va reuși să ne facă și pe noi să visăm. Vom vedea asta când se stinge lumina și începe proiecția.

Martie 2024 | Cinemap | 3
EDITORIAL
„Kung Fu Panda”, una dintre cele mai de succes francize de animație din toate timpurile
4 | Cinemap | Martie 2024 DESPRE FRANCIZA KUNG FU PANDA
COVER STORY

Într-un top al celor mai profitabile francize de animație din toate timpurile, „Kung Fu Panda” ocupă locul 11, cu încasări de 1,8 miliarde de dolari (pe primul loc se află „Despicable Me”, cu 4,65 miliarde de dolari). Așadar, franciza Kung Fu Panda este una dintre cele mai de succes francize de animație, iar în intervalul 2008-2024 a devenit o adevărată franciză media, cu tot felul de ramificații ce au ajuns să depășească marele ecran.

Totul a început în 2008, odată cu lansarea primului „Kung Fu Panda”, un film de animație produs de DreamWorks Animation. Urmărind aventurile simpaticului Po Ping (dublat în principal de Jack Black și Mick Wingert), un panda uriaș care este ales în mod improbabil drept Războinicul Dragon despre care vorbeau profețiile și care devine maestru în kung fu, franciza este plasată într-o versiune fantezistă a Chinei antice populată de animale antropomorfe. Deși statutul său este inițial pus la îndoială, Po se dovedește demn de el, pe măsură ce se străduiește să își îndeplinească destinul.

Până acum, franciza a fost compusă din trei filme de animație: „Kung Fu Panda” (2008), „Kung Fu Panda 2” (2011) și „Kung Fu Panda 3” (2016), dar și din trei seriale de televiziune: „Kung Fu Panda: Legends of Awesomeness” (2011-2016), „The Paws of Destiny” (2018-2019) și „The Dragon Knight” (2022-2023). E important de spus și faptul că primele două filme au fost distribuite de Paramount Pictures, al treilea film a fost distribuit de 20th Century Fox, iar al patrulea va fi distribuit de Universal Pictures, în timp ce serialele de televiziune au fost difuzate pe Nickelodeon și Nicktoons, respectiv pe Amazon Prime și Netflix. Cu alte cuvinte, toată lumea a vrut să poată să ofere publicului aventurile simpaticului Po. Au fost produse, de asemenea, patru scurtmetraje, „Secrets of the Furious Five” (2008), „Secrets of the Masters” (2011),

PREMIERĂ

„Secrets of the Scroll” și „Panda Paws” (ambele în 2016), precum și o emisiune specială de televiziune, „Kung Fu Panda Holiday” (2010).

Deloc de trecut cu vederea este și faptul că primele două lungmetraje ale francizei au fost nominalizate la Premiul Oscar pentru cel mai bun film de animație, precum și la numeroase premii Annie, primul serial de televiziune a câștigat 11 premii Emmy, iar cel de-al treilea serial de televiziune a câștigat două premii Emmy. Toate filmele „Kung Fu Panda” de până acum au fost atât hituri comerciale, cu încasări mari la box office, cât și hituri în ceea ce privește critica de specialitate. A doua peliculă din franciză a mai înregistrat o premieră - a fost cel mai mare succes film de box office la nivel mondial pentru o producție regizată exclusiv de o femeie (Jennifer Yuh Nelson), până la „Wonder Woman” (2017).

Martie 2024 | Cinemap | 5
TEXT DE GRUIA DRAGOMIR COVER STORY

Bineînțeles, unul dintre ingredientele care au transformat franciza „Kung Fu Panda” într-una dintre cele mai profitabile a fost și distribuția, care de fiecare dată a fost plină de nume cu greutate - îi amintim aici pe Jack Black (Po), Angelina Jolie (Tigress), Jean-Claude Van Damme (Croc), Gary Oldman (Lord Shen), Seth Rogen (Mantis), Jackie Chan (Monkey), Lucy Liu (Viper), Dustin Hoffman (Master Shifu), David Cross (Crane), Michelle Yeoh (Soothsayer) etc.

Așadar, cu o distribuție de vedete și o mulțime de povești de spus, Kung Fu Panda nu dă semne că se va termina prea curând. Dar până la partea a patra, haide să ne reamintim ce s-a întâmplat în celelalte trei părți, doar pentru a marca traseul eroului nostru până în acest moment.

Primul film „Kung Fu Panda” (2008), al lui Mark Osborne și John Stevenson, a dat startul francizei în 2008. Acesta se concentrează pe drumul lui Po ca Războinic Dragon, după ce este ales să îl învingă pe Tai Lung, un răufăcător și fost elev al

maestrului de kung fu Shifu. Crescut ca fiu al unui umil producător de tăiței, Po are puțină stimă de sine și este numit un „panda mare și gras" de aproape toată lumea din Palatul de Jad. După un început accidentat cu cei Cinci Furioși, încrederea lui Po crește pe măsură ce se antrenează și învață o lecție bună despre cum să aibă încredere în el însuși pentru a fi „Marele și grasul urs panda".

Al doilea film din seria Kung Fu Panda (2011) a fost și cel mai de succes la box office (665 de milioane de dolari). După ce l-a învins pe Tai Lung și și-a câștigat locul care i se cuvine ca Războinic Dragon, Po încă nu a obținut pacea interioară și se luptă pentru a-și descoperi adevăratul trecut. Când un păun malefic, pe nume Lord Shen, inventează o armă care să nimicească tradiția kung fu-ului, Po trebuie să învețe să-și reconcilieze trecutul cu prezentul și să afle de unde a venit. Kung Fu Panda 2 s-a concentrat pe aspectele psihologice ale lui Po și a aprofundat procesul de de exprimare a sentimentelor acestuia și ale colegilor săi.

Cel de-al treilea film din trilogie, „Kung Fu Panda 3” (2016), continuă de unde a rămas „Kung Fu Panda 2”.

6 | Cinemap | Martie 2024 DESPRE FRANCIZA KUNG FU PANDA COVER STORY

În timp ce Po se bucură de viața sa ca Războinic Dragon și ca membru iubit al Palatului de Jad, el află că tatăl său biologic, Li, este încă în viață. După ce se reîntâlnesc și se îndreaptă spre satul panda ascuns, Po învață să treacă de la stadiul de elev la cel de profesor, în timp ce îi învață pe colegii săi panda arta kung fu. Împreună cu mai multe personaje panda noi, Po trebuie să facă față provocării vieții sale în timp ce luptă împotriva răufăcătorului supranatural Kai, care este hotărât să captureze chi-ul tuturor maeștrilor kung fu din China.

În ceea ce privește povestea din „Kung Fu Panda 4”, aceasta ni-l va prezenta pe Po căutânduși propriul succesor ca Războinic Dragon, în timp ce se pregătește să își asume noul rol de lider spiritual al Văii Păcii. Însă, în timpul călătoriei sale, el întâlnește un nou răufăcător, „Cameleonul”, care reprezintă o amenințare și mai mare decât oricare dintre dușmanii săi anteriori. Viola Davis a fost distribuită pentru a o interpreta pe The Chameleon, principala antagonistă. Ea va avea și o superputere demnă să inspire frica în orice luptător și care-i oferă

potențialul de a deveni cel mai de temut răufăcător din întreaga franciză. Cameleonul are abilitatea de a se metamorfoza. Atunci când se confruntă cu un adversar într-o luptă, ea poate absorbi abilitățile de kung fu ale persoanei respective - și chiar să ia forma acesteia - și să le folosească împotriva oponentului. Astfel, de această dată, așa cum ne e prezentat și în trailer, Po va trebui la un moment dat să se lupte cu el însuși.

Pe 15 martie vedem exact cum va continua și ce posibile sequel-uri rămân deschise pentru universul Kung Fu Panda.

COVER STORY
Martie 2024 | Cinemap | 7

ISSN 2393 – 1604

Publisher: Ioan Big

Redacţie:

Gruia Dragomir

Silvia Trașcă

Anca Niță

Delia Mitrache

Iuliana Ciocîrlan

Mădălina Lefter

Publicitate:

Simona Stoichici simona@simone-advertising.ro

Florentina Păuna florentina.pauna@gmail.com

Distribuţie:

Daniel Budoi

Director Financiar:

Mihaela Oană Grafică & DTP:

Claudiu Oană

Director General:

Marian Gîlea marian.gilea@zilesinopti.ro

Facebook: revistacinemap

Editor: SC CITY GUIDE MEDIA

SRL

CUI: RO32408505, J8/1612/2013

PREMIERELE LUNII

2D

3D

Dolby Atmos

Dune: Partea a doua

 PAG. 11

PREMIERA 1 MARTIE

Universul din Dune este o lume complexă din punct de vedere geopolitic și cu tone de metafore ecologice și tehnologice care rezistă și astăzi (sau mai ales astăzi), iar această parte vine și ea să ne facă și mai mult să conștientizăm și să analizăm problemele reale cu care ne confruntăm acum, în 2024, pe Pământ.

Titlu original: DUNE: PART TWO

Regia: Denis Villeneuve

Cu: Rebecca Ferguson, Timothée Chalamet, Zendaya, Stellan Skarsgård, Javier Bardem

Gen: Aventuri, SF

Durata: 166 de minute

Distribuit de: Vertical Entertainment

Premieră în România: 1 Martie 2024

Prietenul meu, del nul

PAG. 13

PREMIERA 1 MARTIE

„ Dolphin Boy”, considerat o capodoperă a animației iraniene, nu este doar o poveste despre aventură și pericole subacvatice, ci și despre conexiunile puternice care se pot crea între ființe diferite și despre puterea curajului și a prieteniei în fața obstacolelor.

Titlu original: DOLPHIN BOY

Regia: Mohammad Kheirandish

Cu: Galip Erdal, Zeynep Kankonde, Özge Yagiz, Selen Ozturk

Gen: Animaţie, Aventuri, Comedie

Durata: 90 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 1 Martie 2024

Gheara de er

 PAG. 15

PREMIERA 8 MARTIE

Iron Claw livrează, în ciuda lumii aspre și masculine a wrestling-ului, una dintre cele mai calde și emoționante interpretări ale anului, prin transpunerea poveștii adevărate a inseparabililor frați Von Erich, care au făcut istorie în lumea intens competitivă a wrestling-ului profesionist

Titlu original: THE IRON CLAW

Regia: Sean Durkin

Cu: Zac Efron, Jeremy Allen White, Harris

Dickinson, Maura Tierney, Holt McCallany

Gen: Biografic, Dramă, Sport

Durata: 130 de minute

Distribuit de: Bad Unicorn

Premieră în România: 8 Martie 2024

8 | Cinemap | Martie 2024
Dolby Atmos 2D 2D 2D

Club zero

 PAG. 17

PREMIERA 8 MARTIE

Selectat

în competiția pentru Palme D'Or la cea de-a 76-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, Club Zero este un Thriller cu accente satirice a cărui acțiune se desfășoară în cadrul unui liceu privat, unde apariția unei noi profesoare, ce are ca responsabilitate predarea unui curs de „alimentație conștientă”, perturbă ordinea și evoluția firească a elevilor săi.

Titlu original: CLUB ZERO

Regia: Jessica Hausner

Cu: Mia Wasikowska, Sidse Babett Knudsen, Sam Hoare, Elsa Zylberstein, Amir El-Masry, Ksenia Devriendt

Gen: Dramă, Thriller

Durata: 110 minute

Distribuit de: Independenţa Film

Premieră în România: 8 Martie 2024

Kung-Fu-Panda 4

 PAG. 22

PREMIERA 15 MARTIE

Kung Fu Panda 4” îl prezintă pe Po (Jack Black) căutându-și propriul succesor ca Războinic Dragon, în timp ce se pregătește să își asume noul rol de lider spiritual al Văii Păcii, adică să iasă la pensie. Însă, în timpul călătoriei sale, el întâlnește un nou răufăcător, „Cameleonul”, care reprezintă o amenințare și mai mare decât oricare dintre dușmanii săi anteriori.

Titlu original: KUNG-FU-PANDA 4

Regia: Mike Mitchell, Stephanie Stine

Cu: Jack Black, Jackie Chan, Dustin Hoffman, Bryan Cranston, Awkwafina, Viola Davis

Gen: Acţiune, Animaţie, Aventuri

Durata: 94 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 15 Martie 2024

PREMIERE

Demonul copilăriei

 PAG. 19

PREMIERA 8 MARTIE

Labaza acestui film stă tematica jucăriilor aduse la viață, explorând cum obiectele din copilăria noastră, încărcate de amintiri și emoții, pot deveni catalizatori ai fricii în universul adult. Imaginary nu se limitează doar la a fi un film de groază, ci se aventurează în a filosofa despre legătura dintre inocența copilăriei și complexitatea lumii adulte, transformând un simplu ursuleț de pluș într-un simbol al terorii.

Titlu original: IMAGINARY

Regia: Jeff Wadlow

Cu: Betty Buckley, DeWanda Wise, Veronica Falcón, Matthew Sato

Gen: Horror

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 8 Martie 2024

Sleeping dogs

 PAG. 25

PREMIERA 15 MARTIE

Romanul lui Eugen Ovidiu Chirovici, Cartea oglinzilor (The Book of Mirrors), devenit un fenomen internațional prin publicarea sa în peste 38 de țări, stă la baza Thriller-ului psihologic Sleeping Dogs, reprezentând debutul în regie al apreciatului scenarist Adam Cooper (Allegiant, Assassin’s Creed).

Titlu original: SLEEPING DOGS

Regia: Adam Cooper

Cu: Karen Gillan, Russell Crowe, Marton Csokas, Tommy Flanagan

Gen: Crimă, Mister

Durata: 110 minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 22 Martie 2024

Martie 2024 | Cinemap | 9
MARTIE 2024
Dolby Atmos 3D2D 2D 2D 2D 2D3D

Eu căpitan

 PAG. 27

PREMIERA 22 MARTIE

Io Capitano”, filmul care i-a adus anul acesta Italiei o nominalizare la Premiile Oscar spune un astfel de basm, inspirat din realitate a milioane de oameni care au venit în ultimii ani în Europa. Această mare aventură ne duce prin primejdiile deșertului și ale mării. Ne traduce ambiguitățile și contradicțiile ființelor umane, vorbește despre visele, speranțele și ambițiile unor adolescenți, în timp ce totul se transformă într-o luptă pentru supraviețuire

Titlu original: IO CAPITANO

Regia: Matteo Garrone

Cu: Affif Ben Badra, Isaka Sawadogo, Bamar Kane, Hichem Yacoubi, Seydou Sarr

Gen: Dramă

Durata: 121 de minute

Distribuit de: Bad Unicorn

Premieră în România: 22 Martie 2024

Arthur the King

 PAG. 31

PREMIERA 29 MARTIE

Filmul

de aventuri realizat de britanicul Simon Cellan Jones, Arthur the King, este bazat pe o istorie adevărată, de-a dreptul remarcabilă, relatată în cartea de memorialistică Arthur, câinele care a traversat jungla pentru a găsi o casă, scrisă de Mikael Lindnord.

Titlu original: ARTHUR THE KING

Regia: Simon Cellan Jones

Cu: Mark Wahlberg, Nathalie Emmanuel, Simu Liu

Gen: Aventuri

Durata: n/a

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 29 Martie 2024

Băieții buni ajung în Rai

 PAG. 29

PREMIERA 22 MARTIE

Rom-Com-ul „Băieții buni ajung în Rai”, regizat de Radu Potcoavă, lansat în cinematografele din întreaga țară începând cu 22 martie, promite să ofere publicului o evadare din cotidian și o incursiune într-un tărâm al reinventării iubirii, pentru că... pe o plajă pustie, departe de agitația urbană, se desfășoară o poveste de dragoste ieșită din comun. Dan (Bogdan Dumitrache) moare într-un accident de mașină.

Titlu original: BĂIEŢII BUNI AJUNG ÎN RAI

Regia: Tran Anh Hung

Cu: Bogdan Dumitrache, Cosmina Stratan

Gen: Comedie, Dramă

Durata: 134 de minute

Distribuit de: Forum Film România

Premieră în România: 22 Martie 2024

Godzilla x Kong: Un nou imperiu

 PAG. 32

PREMIERA 29 MARTIE

Dacăîn ultima parte a francizei, Godzilla și Kong au fost adversari, de această dată, ei vor lucra împreună pentru a învinge o amenințare rămasă până acum ascunsă și care pune în pericol întreaga lume de la suprafața Pământului. Așa cum putem vedea și din trailer, „Godzilla x Kong: The New Empire” se anunță a fi o confruntare epică, mai ales având în vedere finalul primului film „Godzilla vs Kong”.

Titlu original: GODZILLA X KONG: THE NEW EMPIRE

Regia: Adam Wingard

Cu: Dan Stevens, Rebecca Hall, Brian Tyree Henry

Gen: Acţiune, Aventuri, Comedie, Fantastic

Durata: 112 minute

Distribuit de: Vertical Entertainment

Premieră în România: 29 Martie 2024

10 | Cinemap | Martie 2024
PREMIERE
MARTIE 2024
Dolby Atmos 2D3D 2D 2D 2D Dolby Atmos 3D

PREMIERA

„Dune 2”, - un mărțișor pentru fanii genului SF

Au trecut mai bine de doi ani de când Dune a avut premiera în cinematografe și a făcut valuri la box office, deși anul 2021 nu a fost cea mai bună perioadă pentru cinema. Pentru fani au trecut doi ani de așteptare pentru a revedea unul dintre acei viermi gigantici de nisip, care au marcat universul SF încă de când Frank Herbert și-a publicat primul roman, în 1965. Într-un nou trailer pentru mult așteptata continuare, regizorul Denis

Villeneuve ne oferă în sfârșit nu doar unul, ci trei viermi mari în acțiune pe marele ecran, nimicind împreună o armată întreagă. Timothee

Chalamet va călări unul mai târziu în film. Așadar, se poate spune că așteptarea a meritat. De asemenea, într-unul dintre

cele mai recente trailere pentru partea a doua a francizei, îl vedem pe Paul Atreides (Chalamet) luptându-se alături de Chani (Zendaya), pentru a primi apoi un sărut. „Văd viitoruri posibile deodată, iar în atât de multe viitoruri inamicii noștri înving”, povestește el. „Dar văd o cale. Există o cale îngustă de trecere”. Bineînțeles, fremenii nu sunt prea dornici să-l îmbrățișeze ca Mesia pe străinul ai cărui ochi nu au devenit încă albaștri, dar Gurney Halleck (Brolin) e acolo să ajute. În altă parte, prințesa Irulan (Florence Pugh) complotează, iar spânul și „psihopatul” Feyd-Rautha

Harkonnen (Austin Butler)

își dă drumul la limbă. „Ocupă-te de acest profet”, îi spune Stellan Skarsgård lui Butler, în cel de-al doilea trailer. „Arată-mi cine ești”. Așadar, vom avea parte de o confruntare directă și

Titlu original: DUNE: PART TWO

Regia: Denis Villeneuve

violentă între cei doi. Universul din Dune este o lume complexă din punct de vedere geopolitic și cu tone de metafore ecologice și tehnologice care rezistă și astăzi (sau mai ales astăzi), iar această parte vine și ea să ne facă și mai mult să conștientizăm și să analizăm problemele reale cu care ne confruntăm acum, în 2024, pe Pământ. „Dune 2” va avea premiera pe 1 martie 2024. Mult așteptata continuare a fost inițial programată să aibă premiera pe 3 noiembrie 2022, dar a fost reprogramată ulterior, din cauza grevei SAG-AFTRA.

Cu: Rebecca Ferguson, Timothée Chalamet, Zendaya, Stellan Skarsgård, Javier Bardem

Gen: Aventuri, SF

Durata: 166 de minute

Distribuit de: Vertical Entertainment

Premieră în România: 1 Martie 2024

Martie 2024 | Cinemap | 11
/cinemap.ro
/  /  / 
MARTIE TEXT DE GRUIA DRAGOMIR
1
Dolby Atmos 2D

PREMIERA

„Prietenul meu, delfinul”. O aventură subacvatică de neratat!

În luna martie, marile ecrane sunt inundate de o poveste captivantă și plină de emoție, spusă prin intermediul unei animații care promite să-i încânte atât pe cei mici, cât și pe părinți și bunici. Filmul îmbină într-un mod foarte atractiv vizual aventură, comedie și acțiune de familie, elemente care vor captiva atenția publicului din toate categoriile de vârstă. Povestea începe cu salvarea uluitoare din valurile tumultoase ale mării a unui băiețel, ajuns acolo în urma unui accident aviatic, de către delfinul Snowball.

aducând bucurie și amuzament vieții marine prin trucurile lor uimitoare. Cu toate acestea, idila lor fericită este amenințată de apariția unei caracatițe malefice. Întreaga lor lume veselă

și plină de viață este pusă în pericol de această forță întunecată, ce pune stăpânire pe adâncul apelor și îl surghinuiește pe puiul de om pe o insulă locuită de un marinar ce-l ia în grijă. Snowball și băiețelul, ca niște frați, trebuie să-și pună la încercare curajul și ingeniozitatea pentru a salva tot ceea ce le este drag.

Din acel moment, se naște o legătură specială între cei doi, care cresc împreună fără griji,

emoționant al filmului vor face din această experiență cinematografică o amintire de neuitat pentru întreaga familie.

„Dolphin Boy”, considerat o capodoperă a animației iraniene, nu este doar o poveste despre aventură și pericole subacvatice, ci și despre conexiunile puternice care se pot crea între ființe diferite și despre puterea curajului și a prieteniei în fața obstacolelor. Animația deosebită, umorul și mesajul

„Prietenul meu, delfinul” („Dolphin Boy”), în regia talentatului Mohammad Kheirandish - ilustrator pentru serialele The rocket city și Potion of Gala -, îi aduce în prim-plan pe actorii Galip Erdal, Zeynep Kankonde, Özge Yagiz și Selen Ozturk, care își împrumută vocile simpaticelor personaje. Nu ratați aventura subacvatică a acestei luni: „Dolphin Boy” vă așteaptă să vă alăturați în cinematografe călătoriei lor captivante, chiar din 1 martie.

Titlu original: DOLPHIN BOY

Regia: Mohammad Kheirandish

Cu: Galip Erdal, Zeynep Kankonde, Özge Yagiz, Selen Ozturk

Gen: Animaţie, Aventuri, Comedie

Durata: 90 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 1 Martie 2024

Martie 2024 | Cinemap | 13
 /  /  /  /cinemap.ro
1 MARTIE TEXT DE SILVIA TRAȘCĂ 2D
ZAC EFRON JEREMY ALLEN WHITE HARRIS DICKINSON MAURA TIERNEY STANLEY SIMONS HOLT M c CALLANY CU LILY JAMES SI SCRIS SI REGIZAT DE SEAN DURKIN FII. FRATI. CAMPIONI. DIN 8 MARTIE 2024 ÎN CINEMATOGRAFE Z ACEFRON J EREM Y ALLENWHITE HARRISDIC K INSON MAURATIERNE Y CU HOLTMCCALLAN Y SI LILYJ AMES CASTING SUSANSHOPMA K ER CSA MUZICA RICHARDREEDPARR Y A24 ÎN ASOCIERE CU ACCESSENTERTAINMENT SI BBCFILM PREZINTA O PRODUCTIE HOUSE UN FILM DE SEANDUR K IN THEIRONCLAW / GHEARA DE FIER” COSTUME J ENNIFERSTAR ZYK MONTAJ MATTHEWHANNAM SCENOGRAFIE JAMESPRICE IMAGINE M Á T YÁ SERDÉ LY, HCA PRODUCATORI EXECUTIVI HARRISONHUFFMAN LENBLAVATNI K DANN Y COHEN EVA YATES MAXWELL JACOBFRIEDMAN PRODUS DE TESSAROSS J ULIETTEHOWELL ANGUSLAMONT SEANDUR K IN DERRINSCHLESINGER SCRIS SI REGIZAT DE SEANDUR K IN IRON CLAW GHEARA DE FIER SCANEAZĂ PENTRU INFO & TRAILER

PREMIERA

„GHEARA DE FIER”, povestea adevărată a familiei Von Erich, cu Zac Efron și Jeremy Allen White

După Cuibul/ The Nest (2020), Sean Durkin revine în forță pe marile ecrane cu o nouă dramă de familie – Gheara de fier/ The Iron Claw. Din 8 martie, publicul din România îi va vedea pe Zac Efron în cel mai memorabil rol al carierei sale și pe Jeremy Allen White (The Bear), proaspăt premiat la Emmys și mult adorat pe internet datorită reclamei la Calvin Klein, alături de Harris Dickinson (Triunghiul tristeţii), Maura Tierney (Aventura, Spitalul de urgenţă) și Lily James (Cenușăreasa).

Iron Claw livrează, în ciuda lumii aspre și masculine a wrestling-ului, una dintre cele mai calde și emoționante interpretări ale anului, prin transpunerea poveștii adevărate a inseparabililor frați Von

Erich, care au făcut istorie în lumea intens competitivă a wrestling-ului profesionist la începutul anilor ‘80. Trecând prin tragedii și victorii, mereu sub umbra tatălui și antrenorului lor dominator, frații au căutat să devină legende adevărate pe cea mai mare scenă a sportului.

Familia de luptători Von Erich a avut o influență de lungă durată în ring, vizibilă până în ziua de astăzi. Conduși de patriarhul familiei, luptătorul Fritz Von Erich, cinci dintre cei șase fii ai săi i-au călcat pe urme și au devenit luptători, dar faima și succesul au dus la moartea a patru dintre ei. Viața lor în afara ringului a devenit la fel de faimoasă precum cea profesională, iar filmul se va concentra pe ceea ce mulți au numit „Blestemul Von Erich”.

Deși dramatic și regizat, pentru cei implicați în acest sport „fake”, miza este reală, iar prețul pe care îl plătesc pentru a-și face numele cunoscut e unul usturător. Puține familii au plătit mai mult pentru succesul lor în lumea wrestling-ului decât familia Von Erich.

Condiționați de mici să facă tot ce le stă în putință pentru a nu cunoaște eșecul, Kevin, Kerry, David și Mike ajung să fie „cei mai rapizi, cei mai duri, cei mai puternici, cei mai de succes”, la îndrumările apăsătoare ale tatălui. Succesul, nu fericirea, devine țelul suprem, iar forța pare a fi singura metodă de a-l atinge.

Titlu original: THE IRON CLAW

Regia: Sean Durkin

Cu: Zac Efron, Jeremy Allen White, Harris

Dickinson, Maura Tierney, Holt McCallany

Gen: Biografic, Dramă, Sport

Durata: 130 de minute

Distribuit de: Bad Unicorn

Premieră în România: 8 Martie 2024

Martie 2024 | Cinemap | 15
 /  /  /  /cinemap.ro
8 MARTIE TEXT DE MONICA FELEA 2D

PREMIERA

„Club Zero”: O satiră neagră despre obiceiuri alimentare

Selectat în competiția pentru Palme D'Or la cea de-a 76-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, Club Zero este un Thriller cu accente satirice a cărui acțiune se desfășoară în cadrul unui liceu privat, unde apariția unei noi profesoare, ce are ca responsabilitate predarea unui curs de „alimentație conștientă”, perturbă ordinea și evoluția firească a elevilor săi.

Club Zero urmărește povestea domnișoarei Novak (Mia Wasikowska), ce reușește să schimbe percepția asupra obiceiurilor alimentare ale adolescenților cărora le predăîn viziunea acesteia, alimentația conștientă putând fi descrisă ca un fel de mix între un regim alimentar și meditație. Astfel,

conform domnișoarei Novak, cu cât reușești să mănânci mai puțin, cu atât ești mai sănătos.

Scopul cursului este și acela de a reduce cantitatea dăunătoare de alimente procesate pe care elevii le consumă zilnic. Pentru a fi motivați, elevilor li se transmite că unul dintre ei ar putea să obțină o bursă gratuită pentru anul următor, deci nu este de mirare că cinci elevi ajung să fie fascinați de pasiunea profesoarei, încercând să se ridice la așteptările sale. Pe fondul acestor întâmplări, se poate observa în paralel, cu ușurință, impactul pe care situația familială o are asupra alegerilor adolescenților; aceștia sunt descriși ca fiind neglijați și adesea neînțeleși de familie, găsind deci în domnișoara Novak o sursă de înțelegere și o figură autoritară care le lipsește acasă.

Lungmetrajul este regizat și produs de Jessica Hausner (cunoscută pentru Little Joe, Amour Fou sau Lourdes),

Titlu original: CLUB ZERO

Regia: Jessica Hausner

după un scenariu de Hausner și Géraldine Bajard (Little Jos, Lamb, The Edge).

În ceea ce privește distribuția, se remarcă Mia Wasikowska (îndrăgită în roluri în filme precum Alice in Wonderland, Jane Eyre sau Crimson Peak), Mathieu Demy (On the Verge, The Bureau, Tomboy), alături de Elsa Zylberstein, Amir El-Masry și Sidse Babett Knudsen. Cu numeroase reacții stârnite în jurul subiectului îndrăzneț abordat, Club Zero (premiera: 8 martie) aduce în fața publicului cu ajutorul comediei negre teme importante, precum consumerismul, mâncatul conștient, manipularea și consecințele legăturilor familiale precare.

Cu: Mia Wasikowska, Sidse Babett Knudsen, Sam Hoare, Elsa Zylberstein, Amir El-Masry, Ksenia Devriendt

Gen: Dramă, Thriller

Durata: 110 minute

Distribuit de: Independenţa Film

Premieră în România: 8 Martie 2024

Martie 2024 | Cinemap | 17
/cinemap.ro
/  /  / 
8 MARTIE TEXT DE MĂDĂLINA LEFTER 2D

PREMIERA

I„Demonul copilăriei”
sau când teroarea îmbrățișează inocența

maginary/ Demonul copilăriei, noul Thriller psihologic regizat de Jeff Wadlow pentru Blumhouse, își propune să exploreze teritoriul întunecat al temerilor noastre infantile, materializate printr-un obiect aparent inofensiv... un ursuleț de pluș. Cu o distribuție de top, cap de afiș fiind DeWanda Wise (Jurassic World: Dominion), Demonul copilăriei își construiește povestea pe o dinamică familială complexă, unde trecutul și prezentul se întrepătrund în moduri neașteptate și înfricoșătoare. În rolurile principale, îi putem vedea pe Betty Buckley, Tom Payne, Veronica Falcón și Matthew Sato.

La baza acestui film stă tematica jucăriilor aduse

la viață, explorând cum obiectele din copilăria noastră, încărcate de amintiri și emoții, pot deveni catalizatori ai fricii în universul adult. Imaginary nu se limitează doar la a fi un film de groază, ci se aventurează în a filosofa despre legătura dintre inocența copilăriei și complexitatea lumii adulte, transformând un simplu ursuleț de pluș într-un simbol al terorii. Demonul copilăriei nu este doar o poveste despre monștri ascunși în umbră, ci o invitație la introspecție, un joc de oglinzi între lumea interioară și cea exterioară, între copilărie și maturitate. În acest decor, jucăriile horror devin mai mult decât simple obiecte; ele devin extensii ale temerilor noastre, punți între lumi, între real și imaginar.

Blumhouse ne-a obișnuit cu producții care sfidează convențiile genului, dar Imaginary pare să meargă și mai departe. Trailerul, lansat inițial doar în

Titlu original: IMAGINARY

Regia: Jeff Wadlow

Cu: Betty Buckley, DeWanda Wise, Veronica Falcón, Matthew Sato

Gen: Horror

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 8 Martie 2024

sălile de cinema, are o abordare interesantă prin încurajarea spectatorilor să-și închidă ochii și să își folosească imaginația pentru a înțelege intriga, bazându-se predominant pe efecte sonore care evocă o atmosferă tensionată. Strategia de marketing a fost eficientă, stârnind un interes considerabil pentru film, demonstrat prin creșterea căutărilor pe Google. Cu o atmosferă tensionată și momente autentice de groază, filmul promite să fie o experiență de avut în vedere… începând din 8 martie.

Martie 2024 | Cinemap | 19
 /  /  /  /cinemap.ro
8 MARTIE TEXT DE DELIA MITRACHE 2D
K„Kung Fu Panda 4” Animația care va închide cercul francizeI

ung Fu Panda” este una dintre cele mai importante francize ale DreamWorks.

Legenda Războinicului Dragon a început în 2008, când primul film a ajuns pe marele ecran, iar de acolo, seria s-a tot extins până a ajuns în 2024 și, cel mai probabil, va depăși și acest an cu tot felul de continuări și spin-off-uri. Este ușor de înțeles de ce filmele cu grăsuțul și pufosul luptător de kung fu sunt atât de îndrăgite, nu doar datorită lui Po (Jack Black), dar și celor Cinci Furioși, incredibil de simpatici și de vandabili, o combinație care n-are cum să nu fie o rețetă de succes.

În ceea ce privește povestea din această parte, „Kung Fu Panda 4” îl prezintă pe Po (Jack Black) căutându-și propriul succesor ca Războinic Dragon, în timp ce se pregătește să își asume noul rol de lider spiritual al Văii Păcii, adică să iasă la pensie. Însă, în timpul călătoriei sale, el întâlnește un nou răufăcător, „Cameleonul”, care reprezintă o amenințare și mai mare decât oricare dintre dușmanii săi anteriori. Viola Davis a fost distribuită pentru a o interpreta pe The Chameleon, principala antagonistă. Nu numai că Davis este una dintre puținele interprete care au obținut EGOT-ul, dar se pricepe de minune și la interpretarea răufăcătorilor. Să ne amintim aici de rolul Dr. Volumnia Gaul, care a marcat filmul „The Hunger Games: The Ballad of Songbirds & Snakes”, iar interpretarea ei rece și fără inimă a Amandei Waller în „Suicide Squad” a fost cu adevărat tulburătoare.

Bineînțeles, va fi interesant de văzut ce face Viola Davis cu un rol de personaj negativ în Kung Fu Panda, mai ales că ea are și o superputere sinistră, care îi oferă potențialul de a deveni cel mai formidabil răufăcător din întreaga franciză. Cameleonul are abilitatea de a se metamorfoza. Atunci când se confruntă cu un adversar într-o luptă, ea poate absorbi abilitățile de kung fu ale persoanei respective - și chiar să ia forma acestuia - și să le folosească împotriva oponentului.

Awkwafina se alătură distribuției pentru a juca rolul secundului lui Po. Zhen, personajul ei, este o hoață se asociază cu Po în cea mai recentă aventură a sa. Întotdeauna se poate conta pe Awkwafina pentru a aduce și mai mult umor și relaxare și pentru a ieși în evidență într-un rol secundar într-un blockbuster plin de vedete. Acest lucru poate fi văzut în interpretările sale în rolurile Constance în „Ocean's 8”, Goh Peik Lin în „Crazy Rich Asians” și Katy în „Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings”.

22 | Cinemap | Martie 2024 KUNG FU PANDA 4 PREMIERĂ

Un aspect care poate scapă multora este muzica. Hans Zimmer este unul dintre cei mai renumiți compozitori de film în viață, iar muzica sa a dat o cu totul altă dimensiune, dar și o gravitate corespunzătoare acțiunii uimitoare din punct de vedere vizual din primele trei filme Kung Fu Panda, iar acum se întoarce pentru a face același lucru pentru „Kung Fu Panda 4”. Zimmer este cel mai bine cunoscut pentru muzica extraordinară din blockbustere precum „Dune”, „Gladiator” și trilogia „The Dark Knight”. Aducând aceeași grandoare în muzica sa pentru Kung Fu Panda, Zimmer a dat francizei un dinamism aparte. Se poate spune că odată cu acest scenariu, „Kung Fu Panda 4” va încheia cercul, iar Po va transmite mai departe mantia pentru care a muncit atât de mult să o câștige în primul film. În filmul original „Kung Fu Panda”, Po s-a dovedit a fi demn de titlul de Războinic Dragon învingându-l pe Tai Lung. Tai Lung este fiul adoptiv al lui Shifu și fostul ucenic care a devenit malefic. El a fost primul și rămâne unul dintre cei mai memorabili răufăcători din „Kung Fu Panda”. În „Kung Fu Panda 4”, Cameleonul îl va aduce pe Tai Lung înapoi din Tărâmul Spiritelor. Va fi interesant de văzut dacă perioada petrecută acolo i-a dat timp să reflecteze asupra greșelilor sale din trecut. În plus, mai există un aspect interesant și misterios. Atunci

când a apărut trailerul pentru „Kung Fu Panda 4”, cel mai derutant a fost faptul că prietenii lui Po, cei Cinci Furioși - Maeștrii Tigress, Monkey, Crane, Mantis și Viper - erau complet absenți. Regizorul Mike Mitchell a declarat pentru NBC că cei Cinci Furioși sunt într-adevăr în film, ceea ce face cu atât mai intrigant faptul că au fost lăsați în afara trailerelor. De ce? Ce ni se pregătește? Ce ar putea implica rolul secret al celor Cinci Furioși în „Kung Fu Panda 4”? Vom avea parte de o aventură separată a acestora, față de ce știm deja că o să-l implice pe Po?

„Kung Fu Panda 4” urmează să fie lansat în cinematografe pe 8 martie. Împreună cu „Dune: Partea a doua”, „Deadpool 3” și „Joker: Folie à Deux”, este unul dintre cele mai așteptate filme ale anului. De la întoarcerea neașteptată a lui

Tai Lung, la distribuirea lui Awkwafina și Ke Huy Quan ca personaje noi, există o mulțime de motive pentru a fi încântați și nerăbdători pentru a vedea „Kung Fu Panda 4”.

Titlu original: KUNG-FU-PANDA 4

Regia: Mike Mitchell, Stephanie Stine

Cu: Jack Black, Jackie Chan, Dustin Hoffman, Bryan Cranston, Awkwafina, Viola Davis

Gen: Acţiune, Animaţie, Aventuri

Durata: 94 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 15 Martie 2024

Martie 2024 | Cinemap | 23
 /  /  /  /cinemap.ro
8 MARTIE TEXT DE GRUIA DRAGOMIR 2D 3D
PREMIERĂ

PREMIERA

„SLEEPING DOGS, Russell Crowe într-un Thriller după “Cartea oglinzilor”

Romanul lui Eugen

Ovidiu Chirovici, Cartea oglinzilor (The Book of Mirrors), devenit un fenomen internațional prin publicarea sa în peste 38 de țări, stă la baza Thriller-ului psihologic Sleeping Dogs, reprezentând debutul în regie al apreciatului scenarist Adam Cooper (Allegiant, Assassin’s Creed). Mai exact, filmul lui Cooper se bazează pe a treia parte a cărții, fiind centrat pe ancheta detectivului Roy Freeman, polițist veteran căruia înaintarea în vârstă îi instalează primele simptome de Alzheimer, redeschisă odată ce noi indicii par să arunce o lumină diferită asupra unei crime neelucidate complet, produsă cu ani în urmă în mediul universitar.

Russell Crowe (Gladiator, A Beautiful Mind) interpretează rolul criminalistului care se confruntă cu pierderi acute

de memorie, ce pornește în dezlegarea enigmelor trecutului la recomandarea medicului care-l supune unui tratament experimental, cea de a-și menține mintea cât mai activă, iar perechea în jurul căreia se construiește misterul, odinioară unită de o legătură amoroasă, dar ajunsă principală suspectă și, respectiv, victimă, este jucată de versatilii Karen Gillan (Guardians of the Galaxy) și Marton Csokas (LOTR), deci Sleeping Dogs promite mult inclusiv din punct de vedere al distribuției, în care Crowe se reîntâlnește pe set cu Tommy ‘Sons of Anarchy’ Flannagan, grizonatul actor scoțian prezent și el, cu ani în urmă, în Gladiator Într-un peisaj al ultimilor ani destul de sărac în filme din categoria Murder Mystery, excepții notabile fiind tandemul

Knives Out și cele cu Hercule Poirot, ale lui Kenneth Brannagh, Sleeping Dogs se anunță a redeschide acest drum, mai ales că, în situația unei bune primiri din partea publicului, ar putea fi urmat de ecranizarea celorlalte bestseller-uri ale lui E.O. Chirovici, Cartea oglinzilor fiind prima din “trilogia memoriei” (completată prin Cartea secretelor și Cartea umbrelor). Cât de mult se va apropia Sleeping Dogs de clasice ale cinematografiei construite pe contradicții născute din pierderea memoriei, precum Memento sau Dead Again, rămâne însă de văzut.

Titlu original: SLEEPING DOGS

Regia: Adam Cooper

Cu: Karen Gillan, Russell Crowe, Marton Csokas, Tommy Flanagan

Gen: Crimă, Mister

Durata: 110 minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 22 Martie 2024

Martie 2024 | Cinemap | 25
 /  /  /  /cinemap.ro
22 MARTIE TEXT DE IOAN BIG 2D
SCANEAZĂ PENTRU INFO & TRAILER

PREMIERA

„Io Capitano” -
aventura spre libertate

Ne imaginăm viețile în țări mai bune, cu un stil de viață pe care l-am văzut în filme sau pe YouTube, și uneori ne aventurăm să le trăim. Asta fac și Seydou și Moussa, doi tineri care pleacă din Dakar sperând să ajungă în Europa cu speranța unei vieți pe care au văzut-o pe Internet. Drumul e lung și cu multe obstacole, aproape ca într-un basm, de care regizorul Matteo Garone nu se ferește.

„Io Capitano”, filmul care i-a adus anul acesta Italiei o nominalizare la Premiile Oscar spune un astfel de basm, inspirat din realitate a milioane de oameni care au venit în ultimii ani în Europa.

Această mare aventură

ne duce prin primejdiile deșertului și ale mării. Ne traduce ambiguitățile și contradicțiile ființelor umane, vorbește despre visele, speranțele și ambițiile unor adolescenți, în timp ce totul se transformă într-o luptă pentru supraviețuire. O poveste care nu lasă loc evlaviei, deși nuși uită nici o clipă seninul.

Statistic, în anul 2022, în Europa au sosit peste 3 milioane de imigranți, majoritatea din Libia, Africa și Sudan. Peste 150,000 au sosit prin mijloace proprii, traversând Marea Mediterană cu ambarcațiuni improvizate. Peste 2,500 și-au pierdut viața și un sfert dintre aceștia erau minori.

„M-am obisnuit să văd doar cifrele, nu fiinţele umane.”, spunea Matteo Garrone despre cazurile de imigrație care fac obiectul știrilor din Europa în ultimii ani.

Pe foaie, acestea sunt doar niște statistici. Departe de noi și totuși atât de

Titlu original: IO CAPITANO

Regia: Matteo Garrone

aproape. Este migrația un subiect în România? Ce știm despre băiatul de la Glovo care ne aduce mâncarea la prânz la birou? Că nu vorbește aceeași limbă ca noi și că este de altă culoare. Ce i-a determinat pe acești oameni să plece din țările lor și să vină în România, o țară din care ne gândim adesea și noi să plecăm?

„Io Capitano” (premiera: 22 martie) este o odisee contemporană în care protagoniștii trebuie să depășească o serie de obstacole. În acest proces, ei sunt pe rând oameni, mărfuri sau animale, până când Seydou devine în cele din urmă un erou.

Cu: Affif Ben Badra, Isaka Sawadogo, Bamar Kane, Hichem Yacoubi, Seydou Sarr

Gen: Dramă

Durata: 121 de minute

Distribuit de: Bad Unicorn

Premieră în România: 22 Martie 2024

Martie 2024 | Cinemap | 27
 /  /  /  /cinemap.ro
22 MARTIE TEXT DE MONICA FELEA 2D

o comedie romantică într-un loc magic

om-Com-ul „Băieţii buni ajung în Rai”, regizat de Radu Potcoavă, lansat în cinematografele din întreaga țară începând cu 22 martie, promite să ofere publicului o evadare din cotidian și o incursiune într-un tărâm al reinventării iubirii, pentru că... pe o plajă pustie, departe de agitația urbană, se desfășoară o poveste de dragoste ieșită din comun. Dan (Bogdan Dumitrache) moare într-un accident de mașină. Ajunge în Paradis, pe o plajă părăsită, unde vremea e mereu caldă și nu are grija zilei de mâine. Curând, află însă că nu e singur în acest loc. Laura (Cosmina Stratan), fata de care era îndrăgostit în liceu, e și ea aici. Vor reuși, în sfârșit, cei doi să fie împreună?R

22 MARTIE TEXT DE SILVIA TRAȘCĂ 2D

Regizorul Radu Potcoavă dezvăluie că inspirația pentru acest film i-a venit în timpul pandemiei, când oamenii căutau refugiu și se simțeau amenințați de tot ceea ce îi înconjura:

„Când am început să scriu această poveste, era pandemie, fugeam de oameni pe stradă și spălam cu spirt ambalajele produselor cumpărate de la magazin. În acele zile, mai mult ca oricând, îmi doream să nu mai fiu ameninţat cu nimic - nici măcar cu Judecata Divină. Pentru că, dacă tot credem în miracole, hai să credem în toate miracolele, nu doar în alea care ne convin. Lumea întreagă se clocea în case, iar eu îmi imaginam plaja aceea superbă, pustie, în care ne aduce Dumnezeu să ne odihnim un pic, înainte de <<interviu>>”, spune regizorul Radu Potcoavă.

Combinând elemente de umor, romantism și o doză de magie, „Băieţii buni ajung în Rai” promite să fie o

Titlu original: BĂIEŢII BUNI AJUNG ÎN RAI

Regia: Tran Anh Hung

Cu: Bogdan Dumitrache, Cosmina Stratan

Gen: Comedie, Dramă

Durata: 134 de minute

Distribuit de: Forum Film România

experiență cinematografică plină de farmec și emoție. Alături de Bogdan Dumitrache și Cosmina Stratan, în distribuție se regăsesc și alți actori talentați, precum Sergiu Costache, Șerban Pavlu sau Florentina Ţilea. Directorul de imagine al filmului este Andrei Butică, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, de sunet s-a ocupat Alexandru Dumitru și de muzică Alin Zăbrăuțeanu, iar Mălina Ionescu semnează scenografia și costumele. „Băieţii buni ajung în Rai” reprezintă a treia colaborare a lui Radu Potcoavă cu Wearebasca, după scurtmetrajele „Mă cheamă Costin” și „Miss Sueño”.

 /

 /  / 

Martie 2024 | Cinemap | 29
Premieră în România: 22 Martie 2024 /cinemap.ro
PREMIERA
„Băieţii buni ajung în Rai”:

PREMIERA

„Arthur The King”,
Participarea unui cățel vagabond la o cursă de aventuri

Filmul de aventuri realizat de britanicul Simon Cellan Jones, Arthur the King, este bazat pe o istorie adevărată, de-a dreptul remarcabilă, relatată în cartea de memorialistică

Arthur, câinele care a traversat jungla pentru a găsi o casă, scrisă de Mikael Lindnord. În film, numele protagonistului e Michael Light, un bărbat decis să participe la o cursă plină de aventuri prin jungla și mlaștinile din Republica Dominicană, pentru că această competiție reprezintă ultima lui șansă la glorie... dar perspectiva lui și a coechipierilor săi se va schimba în momentul în care îl întâlnesc pe Arthur, un câine vagabond rănit, pe care îl îngrijesc și care nu îi va mai

părăsi apoi, pe o distanță de aproape 700 de kilometri.

Michael Light este interpretat de Mark Wahlberg, popularul actor și producător de film pe care cu siguranță îl știți din filme precum Ted, The Family Plan sau Uncharted, iar în echipa sa îl veți revedea pe Simu Liu, pe care, dacă nu îl recunoașteți din deja celebra peliculă Barbie, v-a atras atenția în producții cu super-eroi precum Shang Chi and the Legend of the Ten Rings sau Avengers: Secret Wars.

Simon Cellan Jones

Din echipa lui Light/ Wahlberg face parte și Nathalie Emmanuel, cunoscută pentru rolurile din blockbustere ca Fast and Furious, Game of Thrones sau Maze Runner, dar ea are și două nominalizări la premiile Emmy pentru tandemul de comedii Die Hart. Ali Suliman, din serialul Jack Ryan, se alătură distribuției, alături de Paul Guilfoyle și Juliet Rylance, plus... Bear Grylls însuși.

Titlu original: ARTHUR THE KING

Regia: Simon Cellan Jones

Cu: Mark Wahlberg, Nathalie Emmanuel, Simu Liu

Gen: Aventuri

Durata: n/a

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 29 Martie 2024

este regizorul acestui Adventure Movie, iar experiența sa a fost acumulată deopotrivă în cinema și televiziune, de la lungmetrajul The Family Plan, pentru care a colaborat cu Mark Wahlberg, până la seriale precum Boardwalk Empire, The Borgias sau Jessica Jones. În povestea din care a fost inspirat acest film, Arthur a rămas alături de Mikael „Light” Lindnord timp de șase ani, așa că, dacă ați pus vreodată la îndoială loialitatea unui câine, cu siguranță Arthur vă va demonstra că aceasta e complet nejustificată, începând cu 29 martie, pe marele ecran.

Martie 2024 | Cinemap | 31
 /  /  /cinemap.ro
/
22 MARTIE TEXT DE IULIANA CIOCÎRLAN 2D
„Godzilla x Kong: The New Empire” - încă o dată, marele ecran va părea prea mic

Godzilla vs. Kong” (2021) s-a bucurat de un mare succes la box office, dar și în regim de streaming în timpul pandemiei COVID-19. Astfel, Legendary a anunțat imediat o continuare și faptul că filmările vor începe în cursul anului 2022. Ceea ce s-a și întâmplat - în mai 2022, s-a anunțat că Wingard se va întoarce la regie, iar Stevens a fost distribuit în rolul principal. Filmările au început în iulie 2022, în Gold Coast, Queensland, și s-au încheiat în noiembrie 2022.

Așa se face că „Godzilla x Kong: The New Empire” este continuarea acestei francize și al cincilea film din

MonsterVerse. Este, de asemenea, al 38-lea film din franciza Godzilla, al 13-lea film din franciza King Kong și al cincilea film Godzilla care este produs în întregime de un studio de film american. Acestea ar fi doar câteva informații esențiale pentru orice fan al genului. De asemenea, trebuie știut că filmul îi are în distribuție pe Rebecca Hall, Brian Tyree Henry, Dan Stevens, Kaylee Hottle, Alex Ferns și Fala Chen. Hall, Henry și Hottle își reiau rolurile din filmul precedent. Dacă în ultima parte a francizei, Godzilla și Kong au fost adversari, de această dată, ei vor lucra împreună pentru a învinge o amenințare rămasă până acum ascunsă și care pune în pericol întreaga lume de la suprafața Pământului. Așa cum putem vedea și din

trailer, „Godzilla x Kong: The New Empire” se anunță a fi o confruntare epică, mai ales având în vedere finalul primului film „Godzilla vs Kong”. În plus, „Godzilla x Kong: The New Empire” explorează noi aspecte ale originilor acestor titani, precum și misterele Insulei Skull, în timp ce dezvăluie bătălia mitică ce a ajutat la formarea acestor ființe extraordinare și le-a legat de omenire pentru totdeauna. Deci, un must see pentru orice fan al oricăruia dintre acești giganți.

„Godzilla x Kong: The New Empire” ia cu asalt marile ecrane din cinematografele din România pe 29 martie 2024.

Titlu original: GODZILLA X KONG: THE NEW EMPIRE

Regia: Adam Wingard

Cu: Dan Stevens, Rebecca Hall, Brian Tyree Henry

Gen: Acţiune, Aventuri, Comedie, Fantastic

Durata: 112 minute

Distribuit de: Vertical Entertainment

Premieră în România: 29 Martie 2024

32 | Cinemap | Martie 2024
TEXT DE GRUIA DRAGOMIR  /  /  /  /cinemap.ro PREMIERĂ
29 MARTIE
3D
Dolby Atmos

Festivalul dejaponezăanimație

[ Ediția a IV-a, 1-31 martie ]

DDin martie, festivalul de animație japoneză IZANAGI revine pentru a IV-a ediție, cu tema distopia, în patru cinematografe din țară: București (1-3 martie), Cluj (9-10 martie), Timișoara (16-17 martie), Iași (30-31 martie). Pasionații de cultură japoneză, science-fiction și filosofie vor putea viziona filme apreciate și iubite la nivel mondial, precum Akira, Nausicaä of the Valley of the Wind sau Ghost in the Shell 2: Innocence.

Pe lângă cunoscutele titluri de la Hayao Miyazaki, Mamoru Oshii sau Katsuhiro Ôtomo, festivalul IZANAGI aduce, cu sprijinul publisherului Bad Unicorn, o proiecție specială a filmului Digimon Adventure 02: The Beginning (2023, r. Tomohisa Taguchi), cea mai nouă poveste apărută din seria nostalgică Digimon. O altă surpriză a acestei ediții este o excursie în Japonia în toamnă, oferită de agenția de turism Exact Travel unuia dintre participanții de la festival.

IZANAGI - Japanese Film Festival a început în 2019, cu scopul de a aduce pe marile ecrane filme anime și s-a bucurat de un succes masiv atât în București, cât și în celelalte orașe din țară, cu numeroase proiecții sold-out și peste 7500 de spectatori în 2023. Festivalul urmărește explorarea și înțelegerea culturii japoneze și deschiderea unor

noi perspective despre film și despre alte forme de artă, focalizându-se pe fenomenul manga-anime și impactul său asupra lumii. Printre temele abordate se află conștiinţa și inteligenţa artificială, războiul și memoria traumatică, iubirea, spiritualitatea.

Omenirea este fascinată de necunoscut, de viitor, de ce ar putea fi și ce-ar fi dacă. Lumi ideale și lumi de coșmar, utopii și distopii. Când ne gândim la lumi distopice, ne gândim la societăți apăsate de frică, tiranie, în care avansul tehnologiei a dus umanitatea într-un scenariu terifiant. Filmele din selecție urmăresc aceste teme și le portretizează în moduri unice.

Biletele sunt disponibile pe site-ul festivalului: www.izanagi.ro

FESTIVAL
IZANGI Martie 2024 | Cinemap | 33

Festivalul „Visuali ItalianeNoua Cinematografie Italiană în România”

în martie, la București, Cluj, Iași și Timișoara

estivalul dedicat cinematografiei italiene revine în martie cu a treia ediție, care va avea loc la București (4 - 10 martie, Cinema Muzeul Ţăranului), Cluj-Napoca (14 - 17 martie, Cinema Victoria), Iași (23 - 24 martie, Cinema Ateneu) și Timișoara (28 - 31 martie, Cinema Victoria). De asemenea, pentru 29 mai - 2 iunie, Visuali Italiane anunță un parteneriat cu Este Film Festival (Sibiu). „Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România” aduce publicului cele mai bune producții recente, de la regizori consacrați la debuturi uimitoare, precum și filme de referință, care vor putea fi văzute în prezența invitaților speciali, regizori sau actori.

FÎn selecția festivalului, realizată de curatorul și criticul de film Eddie Bertozzi (coordonator al comitetului de selecție Pardi di domani al Festivalului Internațional de Film de la Locarno), care va fi deschisă de noul film al lui Matteo Garrone, Io Capitano / Eu căpitan, nominalizat la Oscar 2024, se regăsesc titluri precum Comandante / Comandantul, co-scris și regizat de Edoardo De Angelis, La Chimera / Himera, de Alice Rohrwacher, Misericordia / Mizericordie, de Emma Dante, Gli oceani sono i veri continenti / Adevăratele continente sunt oceanele, de Tommaso Santambrogio, Te l’avevo detto / Ţi-am zis eu!, de Ginevra Elkann, Palazzina Laf / Clădirea Laf, de Michele Riondino, și clasicul Le conseguenze dell’amore / Consecinţele iubirii, de Paolo Sorrentino.

„Visuali Italiane se dezvoltă, anul acesta ajungând în alte două orașe din România, Iași și Sibiu, ca dovadă că interesul pentru festivalul nostru și pentru filmul italian este tot mai mare. 2023 a fost un an plin de producţii importante și variate, iar Visuali Italiane se dorește a fi o portavoce a acestei bogăţii. Sperăm ca publicul din România să umple sălile de cinema și la această ediţie”, spune Laura Napolitano, directoarea Institutului Cultural Italian din București.

34 | Cinemap | Martie 2024 FESTIVAL
UN FILM DI MICHELE RIONDINO
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.