Skip to main content

Cinemap | Iulie 2026

Page 1


Fantezii de vară pe marile ecrane

După o primă jumătate de an caracterizată de o abundență de premiere, dar cam sărăcuță în povești cinematografice care să atragă publicul larg, ce se pot număra pe degetele de la mâini, indiferent că ne-am gândi la Project Hail Mary sau la Super Mario Galaxy Movie, la Michael ori la Star Wars: The Mandalorian and Grogu, sezonul estival vine cu o inversare a raportului, adică mai puține lansări, însă de o factură considerabil mai promițătoare. Diminuarea numărului de propuneri ar putea fi privită din perspectiva cuvintelor lui Brâncuși, “la umbra marilor copaci nu creşte nimic”, pentru că vara este dominată de trei dintre regizorii iconici din cinematografia modernă, Steven Spielberg, ce a avut Ziua adevărului în iunie, Christopher Nolan, a cărui Odisee intră luna asta pe ecrane, și Ridley Scott, care ne va transporta în Constelaţia Câinelui în august... numai că, pe de altă parte, calitatea bate cantitatea, cel puțin la nivelul storytelling-ului și asta chiar dacă nu vom fi lipsiți de reîntâlniri cu personaje sau universuri familiare, dintre care unele și-au dobândit popularitatea pe parcursul a mai multor decenii. Din categoria francizelor Horror, după Scream 7, vom avea parte în următoarele săptămâni de noul Evil Dead, intitulat Cartea morţilor: Focul din iad, al șaselea film din seria inaugurată în 1981 de către Sam Raimi, interesant deopotrivă prin faptul că e o poveste standalone și are în rolul principal o stea emergentă a genului (Souheia Yacoub), precum și de Insidious: Ei sunt printre noi, tot un soi de “capitol 6”, centrat pe o nouă protagonistă dotată cu puteri paranormale... de studiat de către personajul lui Lin Shaye. Din spațiul filmelor inspirate de comics-uri, în iulie avem parte de “o nouă zi” cu Spider-Man, supererou care, după cum poate unii își amintesc, a fost șters din memoria colectivă în No Way Home, iar acum

este decis să-și reseteze viața... fără legătură cu faptul că Tom ‘Spidey’ Holland s-a căsătorit între timp, în secret, cu Zendaya, partenera lui și pe ecran.

Din peisajul cinematografic nu puteau lipsi remake-urile unor povești cu priză verificată la public, cu diferența de apreciat că acelea anunțate pentru vara asta vin realmente cu o abordare fresh, precum Vaiana, care e o versiune live-action a animației de acum 10 ani, ce pare deopotrivă antrenantă și hazlie datorită prezenței lui The Rock în rolul Maui, sau Invitația vecinilor, care, deși reia narativul din comedia Sentimental al spaniolului Cesc Gay, le are ca realizatoare pe creativele actrițe Rashida Joner (Parks and Recreation), ca scenaristă, și Olvia Wilde (Tron: Legacy), ca regizoare, astfel încât nu ne putem aștepta chiar la un copy-paste. Dincolo însă de acestea, în iulie și august, filmele originale rămân la fel de atractive, mai ales că majoritatea sunt menite a ne scoate temporar din realitatea cenușie pe tărâmuri ale fanteziei, care ne plimbă prin timp, de la comedia de epocă Savage House la SF-ul lui Winding Refn, Her Private Hell, dar și diverse stări de spirit, între amuzament (Spa Weekend) și groază (The Carpenter’s Son).

Sălile de multiplex oferă însă destule motive de going out și pentru cinefilii inveterați, care vor avea pe alese filme validate calitativ de un parcurs festivalier notabil, indiferent că am avea în vedere Orfan, Franz sau Umbra tatălui meu. Prin urmare, indiferent de gusturi sau preferințe, vara asta sunt șanse mari să ne vedem... la cinema!

Universul „VAIANA”:

Cum a transformat Disney o poveste despre ocean într-una dintre cele mai valoroase francize ale sale

În 2016, Disney lansa „Moana”, un film animat inspirat din cultura și mitologia popoarelor din Pacific. În România și în mare parte din Europa aveam să-l cunoaștem drept „Vaiana”, o schimbare de nume care continuă să creeze confuzie și astăzi. Dacă ai deschis vreodată internetul și te-ai întrebat de ce aceeași fată are două identități oficiale, explicația este mai puțin misterioasă decât pare. Deci, să începem cu asta. În varianta originală, „Moana” este un cuvânt polinezian care înseamnă „ocean”. Problema pentru Disney era că în mai multe țări europene numele era deja asociat cu diferite mărci comerciale și, în anumite piețe, cu o persoană publică pe care compania nu dorea să o lege de un film pentru copii (actrița din filmele pentru adulți Moana Pozzi). Soluția a fost simplă: schimbăm numele personajului, schimbăm titlul filmului și mergem mai departe. Așa s-a născut Vaiana, un nume care pentru spectatorii români a devenit atât de natural, încât mulți află abia după ani întregi că restul planetei vorbește despre Moana.

Dincolo de această ciudățenie de marketing, filmul avea toate ingredientele unui succes Disney modern. O eroină curajoasă, dar imperfectă. Un companion comic. Un personaj secundar suficient de carismatic încât să fure fiecare scenă în care apare. O coloană sonoră care refuza să-ți mai iasă din cap. Și, poate cel mai important, o poveste care nu se învârtea în jurul unei idile.

Dacă Albă ca Zăpada, Cenușăreasa sau Aurora erau definite de relația lor cu un prinț,

Vaiana era definită de relația cu oceanul, cu familia și cu propria identitate. Filmul nu avea nevoie de o poveste romantică pentru a funcționa. Avea nevoie doar de o fată încăpățânată, de un semizeu cu ego-ul mai mare decât o insulă și de un ocean care părea să aibă propriile idei despre cum ar trebui să decurgă aventura. Semizeul respectiv era Maui, interpretat vocal de Dwayne Johnson. Dacă Disney ar fi organizat un concurs pentru personajul cel mai probabil să devină preferatul publicului, Maui ar fi câștigat înainte să înceapă votul. Era amuzant, lăudăros, vulnerabil atunci când trebuia și avea avantajul suplimentar că era

interpretat de unul dintre cei mai populari actori de pe planetă.

Animația a avut succes în cinematografe, dar adevărata lui transformare într-un fenomen cultural s-a produs în anii care au urmat. În timp ce alte producții Disney veneau și plecau, Vaiana continua să acumuleze milioane și milioane de ore de vizionare. Pentru companie, acesta a fost semnalul pe care îl aștepta. Nu mai era doar un film de succes. Era un brand. Iar Disney adoră brandurile.

televiziune a fost transformat într-un film de cinema.

Rezultatul a fost Vaiana 2, lansat într-un context în care publicul părea mai interesat ca niciodată să revină în acest univers. Pentru Disney, succesul continuării a confirmat ceea ce devenise deja evident: aventura începută în 2016 nu fusese o întâmplare fericită. Franciza avea combustibil pentru mult mai multe călătorii.

Inițial, planurile pentru continuarea poveștii nu vizau un lungmetraj. În culise se lucra la un proiect destinat streamingului, o serie care urma să extindă universul personajelor. La un moment dat însă, studioul a ajuns la concluzia că materialul avea potențial pentru ceva mai mare. Astfel, ceea ce fusese gândit inițial pentru

Filmul original nici măcar nu împlinise un deceniu când Disney a anunțat că pregătește o versiune live-action. Astfel am ajuns în anul în care Vaiana face saltul complet către statutul de franciză multimedia. De la o animație despre o adolescentă care visează să navigheze dincolo de recif, povestea a devenit o proprietate intelectuală de prim rang pentru Disney, alături de nume consacrate precum Frozen sau Toy Story.

ODISEEA

Lungul drum al mitologiei grecești către blockbusterul hollywoodian

Mitologia greacă continuă să fascineze și să inspire cineaștii chiar și după două milenii de la apariția sa. Printre primele producții cinematografice de proporții inspirate din universul mitologic elen se numără Helena (1924), un film de peste trei ore regizat de Manfred Noa. Câteva decenii mai târziu, artistul, scriitorul și regizorul francez Jean Cocteau a reinterpretat mitul lui Orfeu și Euridice, plasându-l în lumea interlopă a Parisului anilor ’50.

Interesul pentru mitologia greacă s-a regăsit și în opera lui Michael Cacoyannis, cunoscut internațional pentru Zorba Grecul, care a adaptat tragedia Electra, film premiat la Festivalul de la Cannes din 1962 și nominalizat la Oscar. În aceeași tradiție se înscrie și Pier Paolo Pasolini, autorul unor reinterpretări memorabile, precum Oedip Rex și Medea. Printre cele mai cunoscute adaptări recente se numără Troia (2004), regizat de Wolfgang Petersen, și Înfruntarea titanilor (2010), regizat de Louis Leterrier, producții care s-au bucurat de succes internațional și au readus în prim-plan eroii și legendele Greciei antice.

Continuând lungul șir al adaptărilor cinematografice inspirate din mitologia greacă, Christopher Nolan revine în atenția publicului cu Odiseea, o adaptare a epopeii lui Homer. Interesul regizorului pentru mitologia greacă se împletește însă cu ambiția de a umple un gol vizibil în peisajul cinematografic contemporan: până în prezent, niciun film inspirat din această tradiție mitologică nu a beneficiat de o producție cu adevărat „A-budget”, susținută de toate resursele unui mare

studio hollywoodian. Cu Odiseea, cel mai recent proiect al său, Nolan își propune să ocupe locul pe care filme precum Troia sau Înfruntareatitanilor nu au reușit să îl consolideze definitiv în imaginarul colectiv.

Pe lângă bugetul titanic alocat producției acestui film, de aproximativ 250 de milioane de dolari, Christopher Nolan îi oferă o cheie de lectură contemporană lui Ulise (interpretat de Matt Damon): personajul depășește statutul de simplu erou epic, devenind treptat un arhetip al supraviețuitorului inteligent, definit mai mult prin ingeniozitate decât prin forță. În Odiseea,

el este construit ca un personaj care găsește soluții acolo unde violența și forța fizică nu mai funcționează, ceea ce îl face surprinzător de apropiat de sensibilitatea contemporană. Din acest motiv, Ulise rămâne o figură ușor de tradus în limbaj cinematografic modern, unde eroismul nu mai înseamnă doar putere, destin sau voința zeilor, ci și capacitatea de a supraviețui prin decizii inteligente și adaptare.

O altă premisă pe care Nolan mizează este distribuția de top a filmului, care îi reunește pe Matt Damon, Tom Holland, Anne Hathaway, Robert Pattinson, Zendaya, Lupita Nyong’o, Charlize Theron, Elliot Page sau Mia Goth. Această distribuție de amploare este gândită să consolideze și mai mult statutul producției și să-i asigure parcursul către rangul de blockbusterul anului 2026.

Dincolo de distribuție și de prestigiul regizorului, Odiseea

se înscrie și în logica actuală a blockbusterului ca eveniment cinematografic global. În cinema-ul contemporan, un film de asemenea amploare nu mai este gândit doar ca o poveste, ci ca o experiență vizuală totală, construită pentru ecrane IMAX, proiecții premium și o distribuție simultană la scară mondială. În acest sens, miza nu mai este exclusiv narativă, ci și senzorială: spectacolul devine un instrument central în atragerea publicului. Odiseea este primul film realizat de Nolan integral cu camere IMAX, un format care a devenit în ultimul deceniu semnătura vizuală a regizorului. Producția a necesitat aproximativ 600 de kilometri de peliculă IMAX.

În acest sens, Odiseea nu mai este doar o adaptare clasică a unui mit antic, ci o demonstrație a felului în care mitologia greacă își găsește astăzi loc în logica blockbusterului hollywoodian, conceput, produs și promovat ca un eveniment cinematografic global.

ORFAN

 PAG. 13

PREMIERA 3 IULIE

Orphan László Nemes

Andrea Waskovics, Grégory Gadebois, Hermina Fátyol, Biografic, Dramă, Istoric 132 de minute

Independența Film 3 iulie 2026

VAIANA

 PAG. 18

PREMIERA 10 IULIE

Moana

Thomas Kail

Dwayne Johnson, Frankie Adams, Catherine Laga'aia

Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical 115 minute

Forum Film România 10 iulie 2026

FRANZ

 PAG. 24

PREMIERA 17 IULIE

Franz Agnieszka Holland

Idan Weiss, Peter Kurth, Jenovéfa Boková, Ivan Trojan Biografic, Dramă, Istoric 127 de minute

Independența Film 17 iulie 2026

OMUL-PĂIANJEN: O NOUĂ ZI

 PAG. 26

PREMIERA 31 IULIE

Spider-Man: Brand New Day

Destin Cretton

Tom Holland, Zendaya, Sadie Sink, Mark Ruffalo

Acțiune, Aventuri, Fantastic, SF 150 de minute

InterComFilm Distribution 31 iulie 2026

PREMIERE

CARTEA MORȚILOR: FOCUL DIN IAD

 PAG. 15

PREMIERA 10 IULIE

Evil Dead Burn

Sébastien Vanicek

Luciane Buchanan, Hunter Doohan, Souheila Yacoub

Fantastic, Horror, Mister 120 de minute

InterComFilm Distribution 10 iulie 2026

ODISEEA

 PAG. 22

PREMIERA 17 IULIE

The Odyssey

Christopher Nolan

Anne Hathaway, Matt Damon, Tom Holland, Charlize Theron

Acțiune, Aventuri, Fantastic, Istoric 172 de minute

Ro Image 2000 17 iulie 2026

ORFAN

Libertatea are prețul ei

Cât de bine crezi că îți cunoști părinții și secretele care le-au modelat supraviețuirea?

„Orfan”(Árva), cel mai nou lungmetraj semnat de aclamatul regizor László Nemes, te aruncă direct în praful și trauma unei epoci apuse. După succesul peliculei „Fiul lui Saul”, premiată cu Oscar, această dramă istorică tulburătoare alunecă direct într-o Europă de Est care încearcă să-și găsească reperele într-o lume în plină schimbare de regim.

Acțiunea se plasează în Budapesta anului 1957, în umbra grea a represiunii de după Revoluția maghiară. Andor, un băiat evreu de 12 ani, își trăiește copilăria idealizând imaginea unui tată

Titlu original: Regia: Cu:

Gen: Durata: Distribuit de: Premieră în România:

presupus dispărut în lagăre. Dar existența lui și a mamei sale, Klára, este complet dată peste cap când Berend, un simplu măcelar din provincie cu un aspect brutal, apare de nicăieri și pretinde cu violență că este adevăratul său tată biologic. Din acest moment, filmul construiește un thriller psihologic tensionat, bazat pe mister și incertitudine. În esență, „Orfan” este un studiu profund despre pierderea inocenței, jocurile de putere și despre modul în care traumele istorice se transmit, ca o boală, de la o generație la alta.

Mondial, recreând Budapesta postbelică cu o precizie uimitoare, aproape picturală și palpabilă. Interpretările actoricești sunt de o vulnerabilitate dureroasă.

Imaginea semnată de Mátyás Erdély mizează pe cadre foarte strânse și pe o paletă cromatică sepia, devenită deja o marcă înregistrată a echipei. Filmat pe peliculă de 35 mm, filmul amintește de o fotografie veche din Al Doilea Război

Orphan László Nemes

Andrea Waskovics, Grégory Gadebois, Hermina Fátyol, Biografic, Dramă, Istoric 132 de minute

Independența Film 3 iulie 2026

Nucleul emoțional al filmului stă tocmai în dinamica dintre Bojtorján Barabás (băiatul) și actorul francez Grégory Gadebois (tatăl), alternând nuanțele de oportunism brutal cu o vulnerabilitate dureroasă.

Așadar, dacă vrei un film care să te bântuie câteva zile după vizionare, Orfan ajunge și în cinematografele din țară.

CARTEA MORȚILOR: FOCUL DIN IAD

„Evil Dead” revine cu un nou film din serie

a aproape cinci decenii de la apariția primului film, franciza Evil Dead continuă să se reinventeze prin Evil Dead Burn (Cartea morţilor: Focul din iad). Creat inițial de Sam Raimi, universul „Evil Dead” a devenit una dintre cele mai influente francize horror, remarcându-se prin combinația dintre supranatural, violență exagerată și o atmosferă care oscilează între tensiune pură și grotesc. Fără să fie o continuare directă a precedentului Rise, cel de-al 6-lea film din serie se lansează pe marile ecrane ca o cursă complet sălbatică și independentă în interiorul aceluiași univers blestemat.

ldupă pierderea tragică a soțului, caută un strop de alinare și izolare în casa socrilor ei. Însă

refugiul ideal se transformă instantaneu într-o reuniune de familie desprinsă direct din iad. Rând pe rând, membrii familiei sunt posedați de entități nemiloase, transformând totul într-un măcel sângeros în care femeia descoperă, pe propria piele, că jurămintele făcute în fața altarului continuă să dăinuie… chiar și dincolo de moarte.

oferind cadrelor o textură instabilă și brută.

Povestea o are în centru pe o văduvă măcinată de doliu care,

Titlu original: Regia: Cu:

Gen: Durata: Distribuit de: Premieră în România:

Desprinzându-se de jump scareurile tipice genului, regizorul Sébastien Vaniček mizează totul pe o atmosferă claustrofobică și un disconfort psihologic continuu. Din punct de vedere vizual și tehnic, filmul se îndepărtează și de CGI-ul modern și se întoarce la efectele practice, fizice, care au consacrat seria originală. Elementul central aici este focul real, folosit ca sursă organică de lumină,

Evil Dead Burn

Sébastien Vanicek

Luciane Buchanan, Hunter Doohan, Souheila Yacoub

Fantastic, Horror, Mister 120 de minute

InterComFilm Distribution 10 iulie 2026

Tensiunea psihologică este perfect susținută de o distribuție minimalistă, dar care reușește să redea o expresivitate reținută și dureroasă. Dacă treci de elementul gore predominant, în esență, Evil Dead Burn este și o explorare a doliului și a modului în care traumele nerezolvate ne pot devora, la propriu. Dincolo de orice, se pare că răul lovește fără nicio logică morală. Dacă ai stomacul rezistent și îți era dor de un horror old-school care se simte extrem de fizic și brutal, merită să-i dai o șansă în sala de cinema.

VAIANA...

ridică ancora spre live-action

După ce am văzut lei în „carne și oase CGI” care cântă, sirene care împart internetul în tabere și un Stitch care pare să fi supraviețuit unei coliziuni cu un blender industrial, a venit rândul proiectului „Vaiana” (sau „Moana”, dacă nu sunteți de prin Europa) să treacă prin mașina de reciclare premium a studioului din Burbank. Pe 10 iulie, Disney lansează versiunea live-action a poveștii care în 2016 a cucerit planeta cu oceane vorbitoare, semizei tatuați și un soundtrack imposibil de scos din cap. Și, surpriză, de data aceasta există măcar un argument greu de ignorat: The Rock se întoarce. The Rock îl joacă pe... The Rock cu păr… LUNG.

Lăsând gluma la o parte, puține roluri din cariera lui Dwayne Johnson par atât de naturale precum Maui. În animația originală, actorul a adus personajului exact combinația necesară de ego supradimensionat, șarm și energie de wrestler care tocmai a aflat că trebuie să salveze lumea între două meciuri de lupte în ring. În remake, Johnson își reia rolul și devine probabil primul actor care joacă propria versiune live-action a unui personaj pe care tot el l-a consacrat în animație. Un fel de variantă Disney pentru conceptul de multivers, am putea spune.

Ceva mai interesant e că noua Vaiana vine din Australia. Rolul principal îi revine lui Catherine

Laga'aia, o actriță aflată la debut cinematografic. Disney merge astfel pe aceeași strategie care a funcționat și în animația originală: un chip nou pentru un personaj care trebuie să pară autentic și credibil, nu doar un nume celebru pe afiș. Alături de ea îi regăsim pe John Tui în rolul lui Chief Tui, Frankie Adams ca Sina și Rena Owen drept bunica Tala, unul dintre personajele cele mai iubite din animația originală.

Un detaliu care merită urmărit este numele regizorului

- Thomas Kail, omul asociat cu fenomenul „Hamilton”. Este primul său lungmetraj pentru cinema, după o carieră solidă în teatru și televiziune. Pentru Disney, alegerea are logică, având în vedere că „Vaiana” nu este doar aventură fantasy, ci și musical. Iar dacă există cineva care știe să transforme cântecele în spectacol, Kail pare o

alegere mai interesantă decât mulți dintre regizorii din industrie folosiți în alte remake-uri.

Mark Mancina revine pentru coloană sonoră, iar Lin-Manuel Miranda este din nou implicat în proiect, de această dată și ca producător. Pentru fanii originalului, acesta este probabil cel mai important semn că Disney încearcă să păstreze ADN-ul animației din 2016. Practic, studioul știe foarte bine că poți schimba efectele vizuale, costumele sau chiar unele secvențe, dar dacă strici melodiile, internetul va reacționa cu aceeași delicatețe cu care Maui își folosește cârligul magic.

Primele materiale promoționale sugerează că povestea va urma îndeaproape traseul original:

călătoria dincolo de recif, întâlnirea cu Maui, creaturi mitologice, Kakamora, monștri și, desigur, Oceanul care pare să aibă mai multă personalitate decât multe personaje secundare din blockbusterele moderne.

Acestea fiind spuse, „Vaiana” este poate primul remake live-action Disney din ultimii ani care are șanse reale să-și justifice propria existență. Are distribuția potrivită, îl are pe The Rock într-un rol pe care publicul îl asociază deja cu el, păstrează oamenii-cheie din spatele muzicii și vine cu un regizor interesant. Desigur, există și riscul să descoperim că unele povești funcționează mai bine în animație decât în live-action. Dar dacă oceanul a ales-o pe Vaiana, iar Disney l-a ales pe The Rock, probabil că vom afla răspunsul în luna iulie.

Titlu original: Regia:
Moana Thomas Kail
Dwayne Johnson, Frankie Adams, Rena Owen, John Tui, Catherine Laga'aia

odiseea

ulise la Hollywood: pariul uriaș al lui Christopher Nolan

tii că ai de-a face cu o superproducție marca Hollywood atunci când despre film se vorbește cu mult înainte de lansare. Este cazul celui mai recent film semnat de Christopher Nolan. Înainte ca publicul să fi văzut măcar un singur cadru complet din film, Odiseea și-a construit deja aura unui fenomen cinematografic. Toate informațiile apărute treptat despre proiect conturează imaginea unei producții de proporții titanice, care are toate șansele să devină blockbusterul anului 2026.

După succesul uriaș al lui Oppenheimer, care i-a adus lui Nolan primul Oscar pentru regie, cineastul se întoarce la una dintre sursele fundamentale ale culturii occidentale: epopeea lui Homer. Într-un interviu recent, Nolan a descris Odiseea drept producția care trebuia să depășească tot ceea ce realizase până acum. Iar declarația nu este deloc o exagerare.

CEl MAI SCuMP FIlM Al luI NOlAN

Ambițiile din spatele acestei superproducții sunt confirmate de un buget estimat la aproximativ 250 de milioane de dolari, cel mai mare din cariera lui Christopher Nolan. Odiseea este, de asemenea, primul său film realizat integral cu camere IMAX, un format care a devenit în ultimul deceniu semnătura vizuală a regizorului. Producția a necesitat aproximativ 600 de kilometri de peliculă IMAX. Filmările s-au desfășurat în șase țări: Maroc, Grecia, Italia, Islanda, Scoția și Statele

Unite, într-un demers logistic care a dus echipa în locații îndepărtate, dificil accesibile și alese pentru autenticitatea lor vizuală. Pentru Nolan, acest tip de producție presupune nu doar o provocare logistică, ci și o schimbare de ritm creativ: „Trecerea de la Islanda la Scoţia, apoi la Maroc este o adevărată doză de adrenalină pentru toată lumea. Te trezeşte la realitate, spre deosebire de a petrece luni întregi în acelaşi loc şi a filma exact în acelaşi mod”.

O DISTRIBuȚIE STElARĂ

Tabloul e completat de o distribuție care reunește unele dintre cele mai importante nume ale cinemaului momentului: Matt Damon, Tom Holland, Anne Hathaway, Robert Pattinson, Zendaya, Lupita Nyong’o, Charlize Theron, Elliot Page și Mia Goth. Mulți dintre actorii din distribuție se află într-un moment de vizibilitate maximă a carierei lor: Zendaya, după succesul celui de-al treilea sezon al serialului Euphoria; Anne Hathaway, după revenirea într-un rol emblematic în Diavolul se îmbracă de la Prada 2, unde reia unul dintre cele mai recognoscibile personaje ale sale; sau Mia Goth, una dintre figurile centrale ale cinema-ului horror contemporan, aflată în plină ascensiune prin proiecte recente precum Frankenstein, în regia lui Guillermo del Toro.

luNGul DRuM Al luI ulISE

Fascinat de-a lungul întregii sale cariere de relația dintre timp, istorie și memorie, regizorul găsește în povestea lui Ulise un teren fertil pentru temele care au traversat pelicule precum Memento, Inception, Interstellar sau Tenet.

Titlu original: Regia: Cu:

Gen: Durata: Distribuit de: Premieră în România:

Filmul urmărește lunga și periculoasa călătorie de întoarcere a lui Ulise (Matt Damon) spre insula sa, Itaca, și spre iubita sa Penelopa (Anne Hathaway), după finalul războiului troian. Drumul său este unul al încercărilor continue, marcat de confruntări pe mare, întâlniri cu figuri mitologice și o absență care apasă atât asupra lui, cât și asupra celor rămași acasă. În paralel, fiul său, Telemah, este nevoit să facă față presiunii pretendenților care amenință casa și memoria tatălui dispărut. Între aceste fire narative se construiește o poveste despre așteptare, loialitate și transformare, în care întoarcerea devine mai degrabă un proces decât un simplu drum către destinație. În acest sens, Odiseea se înscrie în zona marilor povești epice despre aventură și mit, dar și în continuitatea preocupărilor lui Nolan pentru timp, așteptare și transformare, teme care traversează întreaga sa filmografie – și se conturează deja drept unul dintre blockbusterele verii, alături de Stăpânii universului, în regia lui Travis Knight, sau Ziua dezvăluirii, în regia lui Steven Spielberg.

FRANZ

Povestea nevăzută a unui geniu

nele vieți sunt prea complicate pentru a putea fi povestite liniar, un lucru pe care Agnieszka Holland, regizoare poloneză, l-a înțeles perfect. În cel mai recent lungmetraj al ei, Franz (Franz: Becoming Kafka), aceasta propune o călătorie directă în universul interior al omului care a dat lumii conceptul de absurd. Departe de stilul sec al unui documentar, pelicula este realizată sub forma unui puzzle caleidoscopic care te absoarbe complet în mintea chinuită și fascinantă a legendarului scriitor ceh Franz Kafka. Filmul, care este și propunerea oficială a Poloniei pentru premiile Oscar, abordează o formulă cinematografică excentrică, unde biografia se îmbină cu

umemoria și fantezia suprarealistă.

Povestea ne poartă prin întreaga lui existență, de la Praga secolului al XIX-lea până la moartea sa prematură din 1924, însă ordinea cronologică este complet fragmentată. Holland se joacă liber cu timpul, alternând flashback-uri din copilăria umbrită de un tată tiranic cu salturi ironice în prezent, unde turiștii vizitează un local bizar numit „Kafka Burger”. Regia devine extrem de îndrăzneață atunci când personajele rup al patrulea perete și privesc direct spre spectatori.

Cel care dă viață personajului este debutantul Idan Weiss, care reușește să surprindă perfect privirea blândă, dar plină de anxietate a filozofului. Totodată, Weiss îi oferă personajului un șarm fragil și o stângăcie dureroasă, interpretând excelent crizele

psihice, pe care le tratează cu o empatie rară. Rezultatul este portretul intim al unui bărbat pe care nu-l interesează faima sau banii, dar care reacționează cu o sensibilitate acută la sunete, la cuvinte și la tot absurdul din jur. Dincolo de structura sa excentrică, Franz este și o meditație profundă despre alienare, posteritate și povara geniului. Holland ne arată că, înainte de a deveni un gigant literar, Kafka a fost un suflet rătăcit care încerca să evadeze din propria minte. Este un film provocator, abstract și complet diferit de biografiile de Hollywood, care te face să vezi literatura cu alți ochi.

Titlu original: Regia: Cu:

Gen: Durata: Distribuit de: Premieră în România: Franz Agnieszka Holland

Idan Weiss, Peter Kurth, Jenovéfa Boková, Ivan Trojan Biografic, Dramă, Istoric 127 de minute

Independența Film 17 iulie 2026

OMUL-PĂIANJEN: O NOUĂ ZI

Supereroul pe care l-a uitat tot MCU-ul

upă ce „Spider-Man: No Way Home” a încheiat trilogia lui Tom Holland cu un gest aproape imposibil pentru un blockbuster modern, noul film îl găsește pe Peter Parker exact acolo unde-l știam de dinainte de toată nebunia cu multiversurile: singur, anonim și complet șters din memoria tuturor. Programat pentru lansare în 31 iulie, „Spider-Man: Brand New Day” („Omul-Păianjen: O nouă zi”) este regizat de Destin Cretton, omul care a demonstrat cu „Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings” că poate jongla atât cu spectacolul Marvel, cât și cu momentele emoționante. Scenariul este semnat, din nou, de Chris McKenna și Erik Sommers, arhitecții întregii ere

DHolland - Spider-Man. Titlul nu este întâmplător. Pentru fanii benzilor desenate, „Brand New Day” este una dintre cele mai controversate povești Spider-Man din ultimii 20 de ani. În comics, ea venea după evenimentul „One More Day”, când Peter făcea un pact demn de o telenovelă scrisă de Nietzsche după trei shot-uri de tequilla și își reseta viața personală. Rezultatul?

Un Spider-Man obligat să o ia de la capăt. Marvel și Sony par să folosească exact aceeași filozofie. După ce „No Way Home” a funcționat ca o petrecere de reuniune pentru toate generațiile de Spider-Man, noul film promite ceva ce fanii cer de ani întregi: un Peter Parker care este, în sfârșit, doar Spider-Man. Atât. Fără Tony Stark, fără vrăjitori supremi, fără crize multiversale care implică trei versiuni diferite ale aceluiași tip în costum de

spandex roșu și albastru. Doar un băiat, un costum și probabil foarte multe probleme.

Titlu original: Regia: Cu:

Gen: Durata: Distribuit de: Premieră în România: Spider-Man: Brand New Day Destin Cretton

Tom Holland, Zendaya, Sadie Sink, Jacob Batalon, Jon Bernthal, Mark Ruffalo

Acțiune, Aventuri, Fantastic, SF 150 de minute

InterComFilm Distribution 31 iulie 2026

Tom Holland revine în rolul principal, iar Zendaya (cu care Holland e căsătorit în viața reală) și Jacob Batalon reapar ca MJ și Ned. Dar ei acum nu-și mai amintesc cine este Peter Parker. Lista actorilor din distribuție aduce și câteva surprize deloc mici. Jon Bernthal intră oficial în film ca Frank Castle, alias Punisher. Michael Mando revine ca Mac Gargan, personaj pe care MCU îl pregătește de aproape un deceniu pentru transformarea completă în Scorpion, iar Mark Ruffalo apare din nou drept Bruce Banner.

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Cinemap | Iulie 2026 by Zile si Nopti - Issuu