www.zilesinopti.ro
Sună acum! BISTRIȚA, 1 - 14 DEC. 2017
3
CITY
CONCERT DE COLINDE FESTIVALUL “RĂDĂCINILE ETERNITĂȚII”
ESSENTIALS DE VĂZUT
5 - 23 DECEMBRIE, DE LA ORA 17:00
PETRECERE ROMÂNEASCĂ 1 DECEMBRIE 2017 ATMOSPHERE THE CLUB
4
CITY
ESSENTIALS
RECOMANDĂRI
CUM TRĂIESC COPIII CELOR MAI BOGAȚI OAMENI DIN LUME V-ați întrebat vreodată cum trăiesc copiii celor mai bogați oameni din lume? Se pare că copiii unora dintre cei mai bogați IT-iști din lume, de exemplu, au o viață destul de normală. Bill Gates, co-fondatorul Microsoft Corporation are trei copii: Jennifer – 21 de ani, Rory – 18 ani și Phoebe – 15 ani. Acesta a hotărât ca cei trei copii ai săi să ducă vieți normale și, culmea, să nu aibă prea mult acces la tehnologie și nici la sume colosale. Nici averea impresionantă a magnatului nu va ajunge la cei trei copii ai săi, acesta hotărând ca cea mai mare parte să ajungă la fundații și organizații de caritate. Cei trei copii vor moșteni o foarte mică parte din averea părintelui lor, însă nu par să aibă o problemă cu asta. Larry Ellison, cofondatorul companiei Oracle le-a dat celor doi copii ai săi mai multe milioane de dolari ca să își pună pe picioare propriile
companii. Megan a primit la 25 de ani un cont cu mai multe milioane de dolari, bani cu ajutorul cărora și-a înființat propria companie de producție de film. În prezent, aceasta este unul dintre cei mai influenți producători independenți de film ade la Hollywood. Fratele său David, care are 34 de ani, a ales aceeași cale. Și el este producător de film și deține compania
Skydance Media, care a stat în spatele mai multor filme de succes precum: „Terminator Genesys”, „G.I. Joe: Retaliation” sau „Mission Impossible: Rogue Nation”. Și cofondatorul Google Sergey Brin, care are doi copii a precizat că vrea să își crească copiii departe de lux, învățându-și odraslele să își spele singure hainele, să gătească și chiar să se tundă singure.
6
CITY
ESSENTIALS
RECOMANDĂRI
PRINȚUL HARRY SE ÎNSOARĂ CU O ACTRIȚĂ PE JUMĂTATE AFRO-AMERICANĂ Prințul Harry și actrița americană Meghan Markle și-au anunțat oficial logodna, după o relație de un an și jumătate. Cei doi își vor uni destinele în luna mai a anului viitor, la Capela St. George, la Castelul Windsor. Potrivit BBC, actrița, care este protestantă, se va converti la catolicism înainte de nuntă. Mai mult, aceasta intenționează să obțină și cetățenia britanică. După căsătorie, actrița va deveni ducesă și nu prințesă, pentru că nu s-a născut în Familia Regală. Căsătoria celor doi este o adevărată „revoluție” pentru casa regală britanică, având în vedere faptul că viitoarea ducesă este actriță, divorțată și pe jumătate afro-americană. Într-un interviu, cei doi au mărturisit că în cazul lor a fost dragoste la prima vedere și că cererea în căsătorie a fost un moment intim. Cei doi
s-au cunoscut în luna iulie a anului 2016, prin intermediul unei prietene comune. „Inelul este din aur galben, pentru că este preferatul ei. Piatra principală este din Botswana, iar micile diamante sunt din colecția de bijuterii a mamei mele, pentru că am dorit să mă asigur că ea ne este alături în
această călătorie nebună pe care o începem împreună”, a mărturisit prințul Harry. Actrița a mai dezvăluit faptul că a fost acceptată imediat de membrii Familiei Regale britanice și că a avut ocazia să o întâlnească pe regină, pe care a catalogat-o drept „o femeie incredibilă”.
8
CITY
ESSENTIALS
RECOMANDĂRI
CUM ARATĂ STAGIUL MILITAR ÎN COREEA DE NORD Un fost soldat de sex feminin, care a reușit să fugă din Coreea de Nord în urmă cu aproape 10 ani în urmă, a povestit pentru BBC News ce a îndurat în perioada petrecută în armată. Lee So Yeon, care acum are 41 de ani s-a oferit voluntară pentru a intra în armată în anul 1991 și a petrecut aproape zece ani în serviciul militar din Coreea de Nord. Aceasta a fost sergent într-o unitate din apropierea frontierei sudcoreene, renunțând la hainele militare în 2001, pe când avea 28 de ani. În 2008, femeia a fugit din țară, ajungând în Coreea de Sud. Potrivit acesteia, nevoile de bază ale femeilor erau de-a dreptul ignorate, fiind nevoite chiar să refolosească tampoanele în timpul menstruației. Din cauza
antrenamentelor dure se întâmpla ca menstruația să lipsească. „Ca femeie, unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am îndurat a fost acela că nu mă puteam bucura de calitățile unui duș. Nu exista apă caldă, deoarece sistemul era conectat la un furtun care aducea apa din munte, fără a o filtra. Astfel, veneau pe furtun șerpi sau broaște”, a dezvăluit femeia. Aceasta a mai spus că salteaua pe care dormea era făcută din orez și stoca toate mirosurile neplăcute, odorile întâlnite în armată urmărind-o chiar și acum, la aproape un deceniu de când a părăsit țara natală. Lee So Yeon a mai spus să violurile erau la ordinea zilei în armată. Cei care abuzau soldații de sex feminin erau tocmai superiorii.
10
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
PUB CORSO CAFE Piața Centrală, nr 33 (Piața Mică) Rezervări: 0263 701 764 0753 074 959
In perioada interbelica, Piata Mica din Bistrita era casa unei cafenele foarte cautata printre bistriteni. Numele original al acestei cafenele era Pietisor, acesta fiind modificat ulterior in Corso. Corso, era de fapt ruta preferata a bistritenilor pentru plimbari, intalniri si povesti de dragoste. Se intindea de la Tribunal pana la cofetaria „Trandafirul” si era, seara de seara, colorat de zambetele si veselia locuitorilor din acest oras nordic al Romaniei. Cafeneaua era un loc pentru oameni din orice categorie sociala sau financiara, de altfel, in acele
timpuri, nu punea nimeni atata accent pe aceste diferente lipsite practic de importanta si bine faceau. Era locul unde un mester papucar isi facea prieteni printre cei cu rang inalt in societate si acestia din urma, invatau despre simplitatea si etica unui om de rand. Acei putini ce inca isi amintesc de vechea cafenea povestesc cu duiosie si nostalgie despre acele vremuri, despre lipsa de identitate politica si zambesc cand isi imagineaza vechea lor cafenea, unde puteau sa uite de toate neplacerile.
In timp, cafeneaua s-a inchis si pentru locuitorii orasului de astazi, vechea cladire unde se afla e cunoscuta ca si Galeria de Arta din Piata Mica. In 2013, am readus la viata acest concept incercand sa pastram intacta tema cafenelei originale. Deci, din luna septembrie, va asteptam la vechiul Corso, din Piata Mica, pentru a ne aminti, pentru a zambi si cel mai important pentru noi prietenii.
12
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
AI CHEF DE O PIZZA LA 5 DIMINEAȚA?! SE REZOLVĂ! SUNĂ LA PIZZAMANIA ȘI COMANDĂ TOT CE VREI LA ORICE ORĂ DIN ZI SAU DIN NOAPTE! Dacă ți s-a făcut poftă de o pizza la miezul nopții sau spre dimineață sau poate de paste ori meniuri apetisante cu cartofi prăjiți, iar lângă ele ai vrea și o sticlă de cola sau de vin, ești la un telefon sau mesaj distanță de a-ți împlini dorința. PIZZAMANIA a adus la Bistrița un concept nou, livrări mâncare și băuturi NON STOP! Ce poate fi mai confortabil decât să știi că ai în oraș un loc unde poți să comanzi la orice oră din zi sau din noapte mâncare bună, o băutură sau chiar țigări - dacă ai uitat să cumperi. PIZZAMANIA a deschis de curând pe strada Gen. Grigore Bălan, nr. 7 A, un centru de livrări oricând și oriunde ai fi în Bistrița, acasă sau la birou. Zeci de sortimente de pizza, paste, meniuri inspirate din toate capitalele lumii, salate sau deserturi pot fi pregătite pentru tine rapid și livrate la orice oră din zi și din noapte.
Restaurante AMARETTO CAFÉ Str Alexandru Odobescu, nr 1 Tel: 0730 277 181
VILLA Bulevardul Republicii, nr 20 Tel: 0752 422 422 www.villabistrita. ro
ARDEAL RESTAURANT
BEIJING RESTAURANT BISTRITA Str Panait Cerna, nr 2A Tel: 0263 236 064
BUSINESS BISTRO & CAFÉ Str Dornei, nr 27, Pasaj VI Tel: 0742 247 566 0745 539 665
BISTRITA HOTEL RESTAURANT
Dr. Cetatii, nr 2H Tel: 0744 717 496 www.restaurantardeal.ro
Str Piata Petru Rares, nr 2 Tel: 0263 231 154 www.hotel-bistrita.ro
BASTION HOUSE
CASA VERONA RISTORANTE
B-dul Rep., nr 4 Tel: 0363 409 188 0773 303 524
Str 1 Decembrie, nr 21 Tel: 0725 837 662
De asemenea, conceptul inclus Shoppingmania îți dă posibilitatea să comanzi ciocolată, biscuiți, chipsuri, sticsuri, popcorn, semințe, fistic, bere, sucuri, băuturi alcoolice, vin, inclusiv șampanie, și chiar țigări. Pe scurt, dacă vrei să organizezi o petrecere poți să rezolvi toată aprovizionarea cu un telefon la 0725881881 sau 0754 881881, un mesaj pe pagina de Facebook - Pizzamania Bistrita, pe Whatsapp 0725881881 sau plasând comanda pe site-ul www.pizzamaniabistrita.ro Prețul transportului este de doar 4,9 lei, iar comanda minimă este de 20 lei. Mai trebuie să știți că plata se
(0725 VERONA) www.casaverona.ro
CASA DOAMNELOR RESTAURANT Str Liviu Rebreanu, nr 16 Tel: 0745 268 866
CASTEL DRACULA HOTEL RESTAURANT Pasul Tihuta, Bistrita Nasaud Tel: 0263 264 010 www.hotelcasteldracula.ro
CASA SOMESANA Str Tarpiului, nr 4 Tel: 0263 234 017
poate face și cu tichete de masă, iar termenul de livrare a comenzii este cuprins între 30 de minute și o oră și jumătate. Iar dacă v-am deschis apetitul, profitați acum de oferta PIZZAMANIA. La orice Pizza XXL primești o pizza Medie CADOU, iar la o Pizza Medie primești o Pizza Mini CADOU.
Pizza Mania Bistrița Telefon comenzi și rezervări: 0725 881 881, 0754 881 881 www.pizzamaniabistrita.ro
CODRISOR HOTEL RESTAURANT
COROANA DE AUR / HOTEL RESTAURANT
CUORE & SAPORE RESTAURANT
Str Codrisor, nr 28 Tel: 0263 233 814 www.hotelcodrisor.ro
Str Piata Petru Rares, nr 4 Tel: 0263 232 667 0263 232 470 0751 323 486 www.hotelcoroanadeaur.ro
Str Nicolae Dragan, nr 14 Tel: 0752 818 529
COFISERIA CRISTINA Str Gheorghe Sincai, nr 27 Tel: 0748 115 459 www.cofetariacristina.ro
CONACUL VERDE Str Republicii, nr 79 Tel: 0748 266 554 www.conaculverde.ro
CORRIDA EN SOL TERASA Str Albert Berger, nr 10 Tel: 0263 218 047 www.crama-veche.ro/ro/terasa
CRAMA VECHE Str Albert Berger, nr 10 Tel: 0730 011 812 www.crama-veche.ro
DONNA MIA RESTAURANT PIZZERIE Tel: 0740 11 11 95 0745 11 11 95
SPAZZIO BISTRO & CAFFE Str Liviu Rebreanu, nr 10 Tel: 0748 212 600
14
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
AVRAMII AVRAMII este cea mai mare agenție organizatoare de nunți din Ardeal, obiectul de activitate al firmei fiind prepararea și servirea mesei pentru evenimente. Suntem primii care am introdus pe piaţa românească conceptul de “nunta completă de la A la Z”. Noi ne ocupăm de întreaga organizare a nunţii, scutinduvă pe dumneavoastră de acest adevărat stres pe care îl implică un eveniment atât de important din viaţa oricui. Ne adresăm în special clienților din mediul rural sau orașe mici, unde există o Sală de Nunți sau Cămin Cultural cu spațiu destinat organizării de evenimente. Experiența ne-a invățat că oferind servicii de calitate, vom atrage clienți noi. Pentru a vedea lista completă cu pachetele de servicii pe care le oferim, accesați secțiunea
OFERTA NOASTRĂ de pe acest site. Apelați cu încredere la noi și nu veți regreta! Agenții noștri vă stau la dispoziție pentru orice întrebare! CUM NE GĂSIȚI? Ne desfăşurăm activitatea în județele din nordul şi centrul țării, iar de la an la an creşte aria în care activăm, datorită recomandărilor de la clienţii noştri mulţumiţi. Avem agenți regionali, pe care ii puteți
contacta telefonic și pe email. Dacă nu găsiți în listă județul dumneavoastră, puteți contacta agentul din cel mai apropiat județ, sau direct pe administratorul general, e posibil să venim și în județul dumneavoastră! 0761 344 452 www.agentiadenuntiavramii.ro Agentia de nunti avramii agentiadenuntiavramii@ yahoo.com
16
CITY
FOOD
GASTRONOMIE
17
CITY
BREAK
TURISM
18
CITY
DRINK
BARURI, CLUBURI, CAFENELE
CUM A ASCUNS UBER CĂ INFORMAȚIILE A PESTE 57 DE MILIOANE DE UTILIZATORI AU FOST FURATE DE HACKERI Hackerii au făcut în ultimii ani victime în întreaga lume. Printre cei care au avut de suferit de pe urma hackerilor se numără și companii importante. Uber Technologies Inc a plătit unor hackeri 100.000 de dolari drept răscumpărare pentru a ține secretă o breșă de securitate ce le-a permis să fure informații cu caracter personal din 57 de milioane de conturi. În cele din urmă, compania a anunțat că a fost victima unor hackeri, într-un comunicat de presă. Doi directori care au mușamalizat atacul au fost concediați imediat. Hackerii ar fi obținut numele, adresele de e-mail și numerele de telefon mobil ale utilizatorilor acestei aplicații, precum și numele
și numerele de mașină a peste 600.000 de șoferi Uber din Statele Unite. „Deși nu pot schimba trecutul, mă angajez în numele fiecărui angajat al Uber că vom învăța din aceste greșeli. În acest moment ne luptăm să schimbăm modul de a face afaceri, și de a pune integritatea în centrul ficărei decizii cu care ne confruntăm și dorim să recâștigăm încrederea clienților noștri”, a afirmat Dara Khosrowshahi, noul CEO al companiei, citat de Adevărul. Acesta a mai spus că Uber a informat autoritățile cu privire la acest incident și că procuratura din New York a dechis o anchetă în acest caz.
20 PUB / CLUB
ANYTIME CLUB Str Piata Centrala, nr 1 Tel: 0740 084 574
ATMOSPHERE THE CLUB Str C. R. Vivu, nr 5 Tel: 0749 321 324
OLD HOUSE PUB
BOEMIA COFFEE & LOUNGE Str. Republicii 13 Tel: 0746 930 838 0745 662 098
BULEVARD CAFFÉ & CLUB Str Republicii, nr 53 Tel: 0744 157 569
CREMA CAFFÉ
Str Dornei, nr 25 Tel: 0744 309 947 0785 243 262
Str Bistricioarei, nr 6 Tel: 0740 419 467
PUB CORSO CAFE
Str Crinilor, nr 2 Tel: 0753 024 866 glamour-cafe.ro
Piata Centrala, nr 33 Tel: 0263 701 764, 0753 074 959
CAFENELE/ CEAINARII ATELIERUL DE CAFEA
Str Gh. Sincai, 26 Tel: 0742 363 276
GLAMOUR CAFÉ
HEAVEN COFFEE Str Garoafei, nr 5A Tel: 0363 401 594
JACQUELINE CAFFE Str Zimbrului, nr 9 Tel: 0745 019 999 www.jacqueline.ro
CITY
DRINK
BARURI, CLUBURI, CAFENELE NOIR CAFÉ Str Crinilor, nr 1 Tel: 0740 692 877
PLAN B Str Spiru Haret, nr 2 Tel: 0744 363 664 www.planbclubcafe.ro
SPAZZIO BISTRO & CAFFE Str Liviu Rebreanu, nr 10 Tel: 0748 212 600
COPACUL DE CAFEA Piata Unirii, nr. 49 (Liviu Rebreanu pietonal) Tel: 0745 932 166
LIO LOUNGE Str. L. Rebreanu, nr 9 Tel: 0758 951 775
26
CITY
FILMS
PREMIERE
GHINIONISTUL
PREMIERĂ
Regia: Iura Luncașu
Ghinionistul
Distribuția: Vlad Logigan, Levent Sali, Gheorghe Visu, Radu Gabriel, Diana Dumitrescu, Ruby, Dorian Popa, Augustin Viziru, Sânziana Tarța, Virgil Ianțu Gen: Comedie Premiera în România: 08.12.2017 Distribuit de: Freeman Entertainment SCANEAZĂ PENTRU TRAILER
Noi, românii, credem în noroc și ghinion, ne bazăm pe noroc în tot ce facem și dăm vina pe ghinion pentru toate eșecurile. Așa că filmul „Ghinionistul” e despre noi. Despre haz de necaz. Despre un tip prea prins în grijile zilnice și prea convins că e urmărit de ghinion, încât uită că unele lucruri depind doar de el pentru a-și îndeplini visele. Ce-i drept, are multe „pieze rele” în jur! „Ghinionistul” este o comedie autentic românească, o cursă plină de imprevizibil pentru un tânăr chitarist care nu-și dorește decât să ajungă la audițiile de care viitorul său depinde, dar este impiedicat de tot felul de obstacole. Distribuit de Vertical Entertainment, filmul are premiera în cinematografele din țară pe 8 decembrie.
PADDINGTON 2
Regia: Paul King Distribuția: Ben Whishaw, Sally Hawkins, Hugh Grant, Jim Broadbent, Julie Walters, Noah Taylor Gen: Animație, Familie Distribuit de Vertical Entertainment Premiera: 1.12.2017
PREMIERĂ
Paddington 2 Cel mai simpatic ursuleț revine în decembrie pe marile ecrane cu o nouă aventură care va încânta întreaga familie. Paddington trăiește fericit alături de familia Brown în Windsor Gardens, unde s-a integrat de minune dăruind fericire și marmeladă pe oriunde ajunge. În timp ce caută cadoul perfect pentru cea de-a 100 a aniversare
SCANEAZĂ PENTRU TRAILER CINEMAP.RO
a mătușii Lucy, emblematicul personaj găsește o carte unicat în anticariatul domnului Gruber și se angajează în tot felul de activități pentru a strânge bani să o cumpere. Însă, atunci când cartea este furată, pentru Paddington și familia lui devine prioritară demascarea hoțului. Distribuit de Vertical Entertainment, filmul de familie „Paddington 2” are premiera în cinematografele din toată țara începând cu 1 decembrie 2017.
28
CITY
ESSENTIALS
RECOMANDĂRI
29
ERIN’S PUB Str Gheorghe Sincai, nr 19 Tel: 0743 123 124 0374 904 823
GOMAR LUX HOTEL RESTAURANT Crainimat, DN17 Km 52 Tel: 0263 23 23 20 0786 365 263 www.hotel-gomarlux.ro
HANUL BOIERESC Str Bistricioarei, nr 6 Tel: 0742 767 292 www.hanulboieresc.ro
PENSIUNEA HAIDUCILOR
CITY
OLD FRIENDS WINE BAR & BISTRO
SPAZZIO CAFFE & LOUNGE
Str Albert Berger, nr 18 Tel: 0740 211 979
B-dul Republicii, nr 27A Tel: 0748 212 600
OLD HOUSE GARDEN
TAVERNA DOGARILOR
Str Dornei, nr 25 Tel: 0785 243 259
Str Alexandru Odobescu 7 Tel: 0744 930 183 0363 401 273
OZANA RESTAURANT Beclean, Str 1 Decembrie 1918, nr 82/B Tel: 0741 079 160 www.ozanabistrita.ro
Nasaud, Str Vasile Nacu 18 Rezevari: 0263 360 860
LORDINU PIZZERIA RISTORANTE Str Marasti, nr 9 Tel: 0263 224 657 0724 224 657, 0745 666 650 www.lordinu.ro
METROPOLIS TERRACE & RESTAURANT
Str Mihai Eminescu, nr 2 Tel: 0755 503 914 www.la-piadineria.ro
TURTICA MAGICA
TONIGHT RESTAURANT PIZZERIE
NUMA’ BUN
Str Independentei, nr 16 Tel: 0746 185 581 www.tonight.ro
Fast food Str Zimbrului, nr 9 Tel: 0755 764 543
TURTICA MAGICA
PASAJ CAFÉ BISTRO
CLASSIC BISTRO
LA BORSANU
LA PIADINERIA BISTRITA
Str Spiru Haret, nr 2 Tel: 0744 363 664 www.planb-clubcafe.ro
KRONE HOTEL RESTAURANT
Str General Grigore Balan 44 Tel: 0746 898 080 www.l-aroma.ro
Fast Food Str Imparatul Traian, nr 58 Tel: 0753 570 476 www.kebabulturcului.ro
PLAN B
BULEVARD CAFE
L’AROMA
TERRA PENSIUNE RESTAURANT
KEBABUL TURCULUI
Str Simion Mandrescu, nr 43 Tel: 0263 235 999, 0742 454 263 www.pensiuneaterra.com
Cartier Unirea, Strada Cotul Iadului, nr 461 Tel: 0740 359 349
Str Granicerilor, nr 5 Tel: 0263 230 073 0755 020 257 www.hotelkrone.ro
FOOD
GASTRONOMIE
Str Republicii, nr 53 Tel: 0747 390 527
Str Liviu Rebreanu, nr 7 Rezervari: 0723 262 481
LA PIADINERIA BISTRITA Str Mihai Eminescu, nr 2 Tel: 0755 503 914 www.la-piadineria.ro
POPASUL TRANSILVANIA Piatra Fantanele DN17 (vis-à-vis de Eoliana) Tel: 0743 93 40 60 www.popasul-transilvania.ro
RAPSODIA RESTAURANT Str Petru Rares, nr 1 Tel: 0737 377 328 (073 RESPECT)
RESTAURANT HILLS
Str Parcului, nr 19 Tel: 0263 20 50 20 www.hotelmetropolis.ro
Str Tarpiului, nr 40, Bistrita (Cartier Subcetate) 0747 276 380 www.restauranthills.ro
MIRACOLO PENSIUNE RESTAURANT
ROSE GARDEN RESTAURANT
Cartier Unirea DN17, nr 445 Tel: 0742 039 966 www.miracolo.ro
Str Calea Moldovei, nr 17 Tel: 0741 079 160 www.ozanabistrita.ro
Str Independentei, nr 10 Tel: 0756 257 366 www.turtica-magica.ro
VIENA CAFÉ & LOUNGE Str Liviu Rebreanu, nr 6 Tel: 0740 733 025
Fast Food Str Independentei, nr 10 Tel: 0756 257 366 www.turtica-magica.ro
Str Spiru Haret, nr 4 Tel: 0744 699 119
PIZZA 20 Str Cerbului, nr 34 Tel: 0752 225 554 0263 213 880 www.pizza20.ro
PIZZERII / FAST FOOD
PIZZERIA CASA NOSTRA
Drumul Cetații 26-28 ( Inside Grand Slam Tennis Club Complex) Bistrița 0727 796 360
PIZZA MANIA
CAVALLI RESTAURANT PIZZERIE
TONIGHT RESTAURANT PIZZERIE
AMERICAN PIZZERIA&GRILL
Str Zimbrului, nr 1 Tel: 0363 401 504
DONNA MIA Restaurant - Pizzerie Tel: 0740 11 11 95 0745 11 11 95
ERIN’S PUB Str Gheorghe Sincai, nr 19 Tel: 0743 123 124 0374 904 823
Str Imparatul Traian Tel: 0752 818 529
Parter Complex Winmarkt Tel: 0725 881 881 0754 881 881 www.pizzamanianbistrita.ro
Str Independentei, nr 16 Tel: 0746 185 581 www.tonight.ro
CORINNE - PIZZA, PASTA, GRILL & MORE Bulevardul Republicii Nr 27A Tel: 0751 878 526
30
KRONOS: SOLUȚIA EXTREMĂ Regia: Robert Kouba Scenariul: Robert Kouba Cu: John Cusack, Julian Schaffner, Jeannine Wacker, Carmen Argenziano, Eileen Grubba Premiera: 1.12.2017 Distribuit de RO IMAGE 2000 ȘI PROROM Distribution
SCANEAZĂ PENTRU TRAILER CINEMAP.RO
CITY
FILMS
PREMIERE
PREMIERĂ
Kronos: Soluția Extremă
În anul 2020 Kronos, un supercomputer care a fost realizat cu scopul de a pune capăt tuturor războaielor, intră online, analizează datele și ajunge imediat la concluzia că însăși omenirea e cea mai mare amenințare la pacea mondială, așa că lansează un atac global robotic pentru a scăpa omenirea de „virusul” numit „om”. 97 de ani mai târziu, un mic grup de oameni a mai supraviețuit, dar este vânat de armata de roboți. Un adolescent (Julian Schaffner) și o adolescentă (Jeannine Wacker) formează o alianță neobișnuită pentru a ajunge în lumea nouă, despre care se zvonea că oamenii trăiesc fără frica de a fi eliminați de roboți. Dar oare această lume există, cu adevărat? Și vor trăi ei suficient de mult pentru a afla dacă există?
32
Servicii
CITY
LIFESTYLE
SERVICII
INCHIRIERI REMORCI SI MICROBUSE Tel: 0744 260 140 0743 934 060
DVD AUTO SERVICE
MIRACLE CAR WASH
Service auto Piese auto la comanda Str Ghinzii, nr 3 (Incinta Constructorul) Tel: 0363 401 689 0757 831 174
Str Calea Moldovei, nr 15D Tel: 0746 66 88 59
AUTOZBOROWSKY Dezmembrari & Inchirieri auto Str Zefirului, nr 9A Tel: 0765 919 141 0743 642 140 0263 234 425 www.dezmembraribistrita.ro
ANVELOPE SECOND HAND Str Cetatii (drumul de Centura, langa statia de gaz) Tel: 0749 385 195 0751 415 694
OPEN CONSULT RECLAME Str Lupeni, nr 19 Tel: 0363 401 430 www.reclamebistrita.ro
TAEKWONDO CLUB ILYO Tel: 0752 22 43 25 www.clubilyo.ro
GEOPLAST Tel: 0263 238 674 0745 413 667 www.geoplast.ro
KINDER CLUB HILLS Str Tarpiului, nr 40, Bistrita (Cartier Subcetate) 0747 276 380
34
CITY
LIFESTYLE
SERVICII
36
TURISM / SERVICII CASA EMA
Str Parcului, nr 2 bis Tel: 0773 330 968 www.casaema.ro
SANGYM FITNESS CLUB Str Andrei Muresanu, nr 3-5 Tel: 0263 210 266 www.sangym.ro
CITY
LIFESTYLE
SERVICII
AVRAMII AGENTIA DE NUNTI
YPSILON CALCULATOARE
Tel: 0767 714 160 www.agentiadenuntiavramii.ro
Str Decebal, nr 40 Tel: 0363 404 845 www.ypsilon.ro
ALAIUL NUNTILOR
ALYON PLUS AUTO – CHECK – CENTER
Atelier floristic & décor profesional Str Nasaudului, nr 2 Tel: 0756 349 845
Str Subcetate 10A Tel: 0742 11 30 30 Andrei Muresanu 6 Tel: 0751 094 044 www.alyonplus.ro
berbec
CITY
LIFESTYLE
HOROSCOP
taur
Decembrie 2017 aduce Berbecilor un eveniment important în plan profesional: Saturn intră în casa carierei, unde va rămâne timp de aproape trei ani. Sunt ani de temelie, în care, dacă ai un scop clar, o strategie bună și tenacitate, îți poți clădi o poziție solidă și durabilă. Inițiativa financiară este mai vie începând cu a doua decadă.
leu
Creativitatea este cel mai mare atu al Leilor în luna decembrie 2017. Acum îți poți dezvolta, etala și exploata cel mai eficient talentele, forța de expresie, capacitatea de reprezentare și promovare. Domeniile cu potențial maxim sunt arta, industria de divertisment, producția de jocuri PC, advertising-ul, sportul și hobby-urile.
săgetător
gemeni
Luna decembrie îți stimulează două interese mari și late: cel financiar și cel pentru colaborări sau muncă de echipă. Se poate să vrei să faci o afacere sau o investiție, să primești o moștenire, o dotă, o sponsorizare sau un cadou, să ai de-a face cu instituții precum băncile, asigurările, fiscul ș.a., să împarți bani sau bunuri cu cineva, ori să câștigi de pe urma unui parteneriat.
fecioară
Retrogradarea lui Mercur – care este atât stăpânul Fecioarei, cât și al casei carierei Fecioarei – produce o oarecare forfotă profesională în decembrie 2017, cu atât mai mult cu cât Mercur se întâlnește și cu Soarele, semnificatorul tradițional al poziției și al prestigiului, și cu Saturn, care stăpânește casa muncii.
capricorn
Încă din noiembrie, stăpânul casei carierei Săgetătorului a început să-și facă de lucru prin zodia ta, parcă pregătind terenul pentru ceva important. Decembrie 2017 îl găsește tot aici, executând acel du-te-vino specific ciclului retrogradării, care obligă la analiză, la depistarea eventualelor erori care se cer îndreptate.
Cu Marte și Jupiter în casa a unsprezecea a Capricornului, luna decembrie este foarte activă în planul activităților colective. Asociațiile, fundațiile, adunările, conferințele și evenimentele cu public fac parte din viața ta curentă. Te agiți pentru un proiect de grup și se poate chiar să joci rolul de lider în grupul respectiv.
Decembrie 2017 este plin de dinamism în plan profesional. Lui Jupiter, aflat în casa muncii Gemenilor, i se alătură, începând din a doua decadă, întreprinzătorul Marte. Motoarele merg în plin, eficiența este maximă, iar rezultatele nu întârzie să apară. Să nu te miri, însă, dacă mai apar și incidente: Marte aduce energie multă, dar caută provocările și este cam războinic.
balanţă Decembrie 2017 este o lună cu mare potențial financiar pentru Balanțe. Jupiter se află în casa banilor Balanței, iar la 9 decembrie i se alătură și Marte, stăpânul aceste case. Prin urmare, capeți mult mai mult curaj și preiei inițiativa, cu intenția clară de a-ți spori veniturile și cu șanse maxime de a realiza ceea ce ți-ai propus.
vărsător Cu Marte și Jupiter la Zenit, în decembrie 2017 motoarele sunt ambalate la maximum, ca și când ai vrea să rezolvi totul pe ultima sută de metri a anului. Și chiar rezolvi. Sau măcar faci primul pas, decizi, inițiezi o acțiune sau o serie de acțiuni cu impact mare asupra vieții profesionale, prestigiului, poziției. Efervescența novatoare, care va continua și în ianuarie.
rac O lună fremătătoare, plină cu multe și de toate din punct de vedere profesional. În decembrie 2017 Soarele traversează casa muncii Racului, unde se află deja Saturn și unde apar, pe rând, și Venus și Mercur – iar Mercur mai și retrogradează între 3 și 23 decembrie. Prin urmare, ai mult de lucru, ai de rezolvat probleme complexe.
scorpion
Sectorul financiar domină luna decembrie 2017, la fel de mult ca sectorul relațional. Casa a doua a Scorpionului este traversată de Soare, Venus, Mercur și Saturn, iar stăpânul acestei case, Jupiter, aflat chiar în Scorpion, este impulsionat de Marte. Simultan, stăpânul casei a opta, Mercur face o serie de conjuncții relevante.
pești Casa carierei Peștilor este tranzitată în decembrie 2017 de multe planete, devenind astfel deosebit de reliefată. Soarele, Venus și Mercur par foarte interesați de viața ta profesională. Soarele te vrea în atenția tuturor, pe un podium sau pe o scenă, primind laude și ovații – oricum, într-o postură care impune admirație sau respect.
EDIŢIA de BISTRIȚA
apare bilunar - gratuit, nr. 20 (290) 1 - 14 decembrie 2017
Editată de: OLYMP ADVERTISING SRL Director Revistă: Olimpiu Cotrus 0742 108 486 bistrita@zilesinopti.ro https:// facebook.com/zilesinoptibistrita https:// bistrita.zilesinopti.ro Redactor: Sara Bianca DTP: Claudia Bodo Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment: e-mail office@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
Mare Publicitate
Ediţiile Zile şi nopţi în România: 235.000 exemplare lunar.
Media Group Services International SRL
Ediţii săptămânale: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara/Arad.
Valeria Iliescu
Ediţii bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Bacău/Piatra Neamţ/Roman, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi/Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Piteşti, Bistriţa, Suceava (Rădăuţi), Iaşi, Târgu Mureş.
valeria.iliescu@mgsi.ro
Sursa: www.eastrolog.ro
38