Issuu on Google+

Revistă de cultură pentru tineret

An 1 | Nr. 2 | Septembrie 2008

Vrei să fii publicat? Tineriada îţi acordă această şansă. Trimite articolul tău la adresa de email: tineriada_craiova@yahoo.com şi, dacă articolul tău este aprobat, o să fie publicat în numărul următor.

pag. 8

Liviu Andrei

Lansează "Sfârşitul erei de mireasă"

pag. 9

Filmmaking.ro

Portalul românesc de filmmaking

pag. 6-7 pag. 10-11

John Lennon

Mai presus de Beatles

Mircea Tudosă

Satisfacţiile sufleteşti sunt nepreţuite


2

Moartea lui

EDITORIAL

P

entru cei mai mulţi tineri, Eminescu este acel individ care ne este băgat pe gât la şcoală. Circulă tot mai des teoria, foarte plauzibilă, cum că Eminescu ar fi fost asasinat politic. Ei bine, după moartea fizică a sa, a început în cultura română, un proces de „îngropare” a lui Eminescu. Peste tot, bietul poet, a fost înconjurat de un flux de adjective care mai de care pompoase: „Luceafărul poeziei româneşti”, „geniul absolut al culturii române”; cuvinte de care până şi el s-ar fi simţit jignit. A fost un proces lung de divinizare a lui Eminescu, de crearea unui mit în jurul său, care pentru cei mai mulţi tineri a devenit un clişeu. Iar manualele de română îl îngroapă: au făcut din el marele depresiv al culturii române, marele singuratic, poetul retras în asceză, având inspiraţia divină de a scrie. Şi încep să-i analizeze opera în mii şi mii de termene, cât mai lungi şi cât mai greu descifrabile; el, care iubea atât de mult limba simplă, probabil ar fi azvâlit cu ele la coşul de gunoi, fiindcă sunt scrise în „păsăreasca” aia pe care el o detesta cel mai tare. Eminescu a fost de fapt un revoltat al vremurilor sale. A fost conştiinţa mereu trează la ce se întâmplă în jurul său. A muncit ani de zile, făcând gazetărie la Timpul, unde şi-a stors creierii cu toţi politrucii defecţi, şi cu toată netrebnicia românească a acelor vremi, punându-şi în cap toţi contemporanii. A străbătut ţara-n lung şi-n lat, a mers mii de kilometrii pe jos, căutând esenţa neamului, locul de formare al poporului român, pentru a ne putea întoarce la el, pentru o renaştere morală şi etică a noastră, cum spunea însuşi poetul. A fost înjurat, ameninţat cu moartea şi trădat chiar de foşti prieteni de-ai lui, dar a reuşit să spună „nu” compromisurilor şi a luptat în continuare pentru idealurile în care credea. Simţea şi credea cu tărie în geniul neamului românesc, spunea că trebuie să privim adânc în istorie, la cei care ne-au pus bazele, căci acolo el descoperise punctul maxim de spirtualitate al nostru. Astăzi, să-ţi iubeşti ţara, e atât de provincial, mai ales pentru lumea bună cu paşaportul plin de vize, care nu vede graniţele


Septembrie 2008

Revistă de cultură pentru tineret

3

Eminescu Redacţia:

Foto copertă: Anda Şoşea

Ionuţ Duşcă

EDITORIAL

Redactor-şef: Duşcă Ionuţ Colegiul de redacţie: Simona Petrică Anda Şoşea Roxana Zgură Tedy Necula Sorin Simion Ana Maria Dana Karla Fotografie: Anda Şoşea Grafică şi design: Victor Şoşea Revistă de cultură pentru tineret patronată de Fundaţia pentru Tineret Dolj, adresa: Calea Severinului nr.1, Craiova, Dolj Responsabilitatea opiniilor apărute în revistă aparţine autorilor. ISSN: 1844-7147 Contact: tineriada_craiova@yahoo.com

din avion, iar pe hartă nu caută România, ci Europa din dreptul Americii de Nord. E tot mai old-fashion să vorbeşti româneşte. Intelectualul subţire nu mai frecventează patriotismul; elitele se conformează targeturilor office şi ciugulesc engleza cu ifosele cu care, pe vremea lui Eminescu, până şi subretele ronţăiau franceza. Şi atunci, ce ne mai trebuie un român dedicat cu patimă cauzelor limbii sale şi ţării sale? Ce ne mai trebuie un om dedicat unor cauze expirate, ce nevoie mai avem de Eminescu? Eminescu a fost, unul dintre puţinii români care a avut curajul şi demnitatea de a rămâne el însuşi în orice imprejurări. A avut superioritatea să se desprindă de turmă, şi să-şi asume rolul de constiinţă naţională. De aceea avem mare nevoie de un Eminescu viu, coborât de pe jilţul pe care a fost urcat, demitizat; fiindcă numai aşa Eminescu reprezintă o voce capabilă să trezească din amorţire o ţară întreagă. Deci, reconcilierea cu Eminescu pare vitală pentru o renaştere spirituală a României de azi, dominată de kitch-uri şi de atâtea nonvalori triumfătoare. Tinerii de azi trebuie să-l perceapă pe Eminescu ca un om în primul rând, să-i înţeleagă încăpăţânarea de Don Quijote pe care a avut-o, să nu se mai smiorcăie atunci când îi aud numele. Să-i citească opera, literară cât şi publicistică, căci acolo e toată esenţa lui. Să nu mai creadă miturile despre Eminescu, fiindcă la noi, mitul a înghiţit creatorul. Haideţi să-l eliberăm pe Eminescu din netrebnicia românească!


4

Limbajul ca închisoare? Motto: "Nu ne simţim prea acasă în lumea asta tălmăcită"

ESEU

(Rainer Maria Rilke) Cum pot eu prinde lumea în rame? Cum pot eu transmite ceva? Cum mă pot raporta eu la realitate? Răspunsul e simplu, cunoscut şi universal, recunoscut drept acceptabil: prin limbaj. În viziunea aşa-zis tradiţională, cuvintele sunt o imagine a realităţii şi reprezintă modul comun prin care eu, ca om, înfăţişez semenilor mei opiniile, trăirile, gândurile mele. “Limitele limbajului meu semnifică limitele lumii mele”, ne învaţă Wittgenstein. Însă dacă e o opinie comună asta înseamnă că ea nu poate fi pusă la îndoială? Eu zic că fie şi numai din această cauză ar trebui să zăbovim asupra subiectului. Poate că mulţi o consideră o problemă fără sens. Cum am putea pune la îndoială limbajul? Şi dacă am face-o, am reuşi tot prin intermediul lui. Cum ar putea cineva să susţină că limbajul nu poate exprima nimic din trairea autentică a omului fără să se contrazică? Ei bine, fără să-mi pese prea mult

de contradicţiile logice eu tocmai asta fac. Pun la îndoială capacitatea limbajului de a ne apropia lumea, capacitatea lui de a reda în exterior trăirile interioare ale omului. Cum ar putea limba, un cod de semne prestabilit, să facă asta? Nu-l încorsetează ea pe om? Nu-i nivelează ea trăirile atât de diverse şi de intense şi i le subordonează unei ordini preexistente ce reduce totul ca un tăvălug la uniformitate? Şi atunci întreb: limbajul, în mod paradoxal poate, nu contribuie şi el mai mult la ridicarea zidului dintre mine şi lume? Prin iluzia că poate crea o legătură autentică între mine şi celălalt nu contribuie el mai mult la izolarea, la alienarea mea? Desigur, eu nu pun la îndoială utilitatea limbajului, practic nimic nu poate fi conceput în lipsa lui, sau faptul că permite tezaurizarea cunoştinţei şi transmiterea ei, ci inexactitatea sa în a reda scufundarea

sufletului în emoţii, trăirea paroxistică a sinelui. În faţa lor limba păleşte. Simţi inutilitatea. Prisosul cuvintelor. Aş vrea o limbă în care cuvintele să sângereze, să ia foc. O limbă dureroasă pe măsura trăirilor. O limbă fericită pe măsura fericirii. Nu, nu e ceva abstract. Toţi am simţit asta măcar o dată. Pot cuvintele să redea iluminarea trăită pe muzica lui Bach? Pot cuvintele aproxima intensitatea nepământească a iubirii? Pot cuvintele reda durerea nemărginită simţită la pierderea celor dragi? Tot Wittgenstein ne învaţă “despre ceea ce nu putem vorbi trebuie să tăcem”. Dar putem oare? E o lume în care nimic nu poate fi spus. E o lume în care real e doar ceea ce simţi. Şi ce simţi nu poate fi exprimat în cuvinte. Şi atunci ce fac eu aici? Ce facem noi toţi? Camus are poate o soluţie: “Lupta către înălţimi e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit”. Chiar dacă bolovanul se va rostogoli din nou, iar cuvintele sunt reci, moarte, inexpresive. Ele sunt tot ce avem. Poate într-o zi vor vorbi mai mult şi zidul se va micşora… Sorin Simion


Septembrie 2008

Revistă de cultură pentru tineret

5

Teatrul modern, între autenticitate şi exagerare subiecte de

actualitate, decoruri MiNiMale, persoNaje libertiNe, liMbaj

adeseori liceNţios,

uMor Negru, proiecţii

video, teatru-lectură, iNteracţiuNe cu publicul.

Riscul apare când noul tip de teatru, voit comercial pentru a răspunde cerinţelor consumatorilor de cultură ai societăţii de astăzi, supralicitează temele actuale ajungând să obosească. Drogurile, sexul, zoofilia, homosexualitatea, limbajul obscen tind să devină ingredientele universale ale unei piese moderne. Tendinţele moralizatoare se pierd însă, de multe ori, într-o ciorbă ridicolă care se pretinde satiră şi care face individul de pe scaun să caşte. Pierdut într-un limbaj violent care acoperă lipsa unui nerv epic, spectatorul nu rămâne uneori, decât cu câteva minute de uimire sau cu o porţie de râs trecătoare. Supralicitată la maxim, realitatea actuală îşi pierde autenticitatea prin caracterul evident forţat al dialogului. Din fericire, există şi oameni care reuşesc să schimbe decorul într-un mod natural şi care sunt capabili să uzeze de licenţios şi de controversat fără a le transforma în vulgar. Anda şoşEA

TEATRU

Câteva dintre direcţiile urmate de spectacolele de teatru de astăzi. În ce măsură, însă, aceste direcţii reuşesc să creioneze portretul unei societăţi fără a-l transforma într-o caricatură? A satiriza realitatea nu presupune a îndepărta individul de ea, ci a-l determina să vadă lumea în care trăieşte printr-un ochi critic. Se întâmplă, totuşi, în destule rânduri, ca ficţiunea modernă să deraieze şi ca un spectacol care se vrea moralizator şi ironic să îşi rătăcească scopul iniţial într-un amalgam de replici care mai de care mai frapante, dar exagerate în tentativa de a atrage atenţia.

Teatrul modern se revendică de la o societate complet transfigurată. O societate a individului care preferă un divX acasă, cu castronul de floricele în braţe, unei piese care îl costă o zi întreagă de lucru. Un individ care preferă Romeo şi Julieta în varianta cu Leonardo di Caprio. Spectatorul contemporan este rareori atins de vorbele pilduitoare ale unei dudui în rochie dantelată cu crinolină sau ale unui domn care poartă baston doar pentru că îl face să pară mai distins. Teatrul clasic încă îi atinge pe intelectualii cu aer boem şi pe oamenii care încă mai cred în eleganţă. Dar ei nu sunt de ajuns pentru a ţine un teatru deschis. De unde şi reprofilarea. Piesele clasice sunt adaptate şi încadrate în era modernă. Decorurile clasice sunt înlocuite de planşe pe roţi sau lipsesc complet. Muzica în vogă, de la house la manele, invadează scena lui Caragiale sau însoţeşte spectacolul unui scriitor modern. Totul pentru a rezona cu noul tip de spectator.


6

Mircea Tudosă: Mircea Tudosă, actorul Teatrului Naţional Craiova, a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări legate de vocaţia sa.

INTERVIU

Ce anume te-a făcut să te faci actor? Ai avut un feeling pe moment care te-a îndemnat să dai la actorie, sau era un vis din copilarie să devii actor? Drumul meu spre meseria asta a început în anul 1995 in luna martie când un prieten mi-a zis că la Casa tineretului din Mangalia este un cenaclu literar care se numeşte „Carmen Maris”, condus de poeta Emilia Dabu. M-am dus acolo, am făcut cunoştinţă cu doamna Emilia care m-a pus să citesc nişte poezii. I-am plăcut şi mi-a zis că pregătea un spectacol pentru comemorarea lui Nichita Stănescu. M-a întrebat dacă vreau să particip şi eu. Am răspuns afirmativ. Poezia pe care am recitat-o în cadrul acelui spectacol se numeşte „Cântec de dragoste la marginea mării”. Aşa am început. Era o perioadă de căutări pentru mine. Încercam să îmi dau seama ce vreau să fac în viaţă. Am rămas alături de Emilia Dabu doi ani de zile, timp suficient pentru ca eu să încep să visez că îmi doresc ca într-o zi să devin actor. Atunci am simţit că nu pot face decât meseria asta. Am avut multe momente frumoase în aceşti doi

ani de membru al Cenaclului „Carmen Maris”. Cred că totul a început ca un vis care continuă şi azi, dar vorba lui Calderon de la Barca „La vida es un sueno”. Mă bucur că am visat şi visez frumos. Au fost şi oameni care m-au încurajat mult, care prin vorbele pe care mi le-au spus, la momentul potrivit, m-au determinat să mă întorc în mine însumi şi să îmi dau seama ce vreau să fac în viaţă. Ce şanse are un actor tânăr în România? Grea întrebare…Dacă ar fi să mă raportez la ceea ce se întâmplă tot mai des în ultimii ani în România, la încercarea unor oameni de a desfiinţa teatrele, aş zice că un tânăr actor are mici şanse de afirmare. Mă refer la acele şanse reale de a profesa. Sigur, există tot felul de concursuri precum Gala “HOP” a tânărului actor de la Mangalia sau concursuri de angajare în teatre, dar e prea puţin. Suntem mulţi actori azi. Concurenţă este... În România trebuie să înceapă să funcţioneze un sistem privat, avem nevoie de impresari artistici care să ne reprezinte interesele. La Gala HOP ai şansa să fi văzut de câţiva directori de teatru, dar care nu sunt obligaţi să te angajeze. De exemplu în urmă cu 4 ani, când am participat la Gală, nu am câştigat concursul, dar am aflat de concursul de angajare de la Craiova. Am venit şi am luat concursul... Părerea mea este că indiferent de câte piedici ni se pun în cale, trebuie să luptăm,

Satisfacţi

să avem curajul să ne luăm viaţa în propriile mâini. Ce preferi să faci mai mult, teatru sau film? Îmi doresc la fel de mult să fac şi teatru şi film, dar acum am o perioadă când gândurile şi


Septembrie 2008

Revistă de cultură pentru tineret

7

iile sufleteşti sunt nepreţuite aspiraţiile mele se îndreaptă mai mult spre film. care este personajul pe care visezi să-l joci? Am zis de multe ori că visez la Torvald din “Casa de păpuşi” a lui Ibsen, dar adevarul e că îmi

doresc să joc în piese sau filme bune. Îmi doresc ca personajele pe care le voi juca să fie vii, să exprime ceva. Spectatorul să plece de la teatru cu o stare frumoasă. Actriţa Flavia Buref zice în poezia “Actorii”: “Şi chiar de-i veţi uita într-o clipă,/ După ce piesa s-a încheiat,/ În zâmbetul de mulţumire,/ În înţelesul nou aflat,/ În întrebări şi în răspunsuri,/ În ochiul mai mult limpezit,/ ACTORII vă rămân alături,/ Chiar dacă piesa s-a sfârşit.” ce sfat le dai tinerilor care vor să îmbrăţişeze actoria? Părerea mea este că tinerii care vor să îmbrăţişeze meseria asta trebuie să îşi facă o analiză atentă şi sinceră a potenţialului pe care îl au, să nu se mintă pe ei înşisi, să fie dispuşi să dăruiască publicului toată dragostea pe care o au. Satisfac-ţiile materiale nu sunt mari acum, dar cele sufleteşti sunt nepreţuite.

Mulţi oameni visează la o casă, o maşină, success în carieră… De acord, toate sunt importante,

ce proiecte de viitor ai? În toamna asta nu voi repeta în nici o piesă din câte ştiu. Vreau să încep un proiect cu Ionuţ Duşcă în Craiova. Ne propunem să le arătam oamenilor simpli ce e arta. Poate că printre ei vom găsi oameni care vor avea un cuvânt de spus în teatru, film şi în artă în general. Sunt convins că vom avea succes. Interviu realizat de Ionuţ Duşcă

INTERVIU

are e marele care tău vis?

dar pentru mine cel mai frumos vis este să fiu fericit în plan personal, să am o soţie iubitoare, copii frumoşi, sănătoşi şi cu mult noroc în viaţă. Asta mi-ar împlini viaţa. E un vis frumos, nu-i aşa?


8

Liviu Andrei lansează Sfârşitul erei de mireasă Produs al lumii literare craiovene, deşi la o vârstă când unele nume sonore ale literaturii

„prima ţigară a beletristicii”, scriitorul Liviu Andrei se

Sfârşitul erei de mireasă (Editura Aius, Craiova, septembrie 2008) va fi lansată la începutul lunii octombrie. Aşa că… fuga la bibliotecă şi spor la citit!

nu fumaseră încă

află la a doua realizare publicistică, abordând

un gen aflat (cel puţin

Românie) în suferinţă, şi anume, romanul. Sfârşitul în balcanica

erei de mireasă continuă stilul abrupt al primei sale cărţi,

LIBRO

Doar fragmente de viaţă şi dans ( Editura Universitaria, Craiova, martie 2007). „Era” – cum o alintă însuşi autorul – se evidenţiază însă, cu un suport grafic inedit realizat de caricaturistul Gazetei de Sud, Alin Ivan. „Deşi profesia de jurnalist mă obligă instinctiv, nu pun mare accent pe firul epic al cărţilor, mai bine zis, pe povestire în sine. În Eră am 54 de poveşti adiţionale (o să vă spun altădată de ce am ales exact 54!), prinse strâns de acţiunea propriu-zisă, care deviază numai aparent, firul povestirii. Acum am decis să ajut, totuşi, şi acţiunea cu o serie de ilustraţii inedite, 6 la număr. Aaa!… Şi să nu uităm de copertă… Astfel ne dăm imediat seama că nu este vorba despre o mireasă obişnuită...”

Sfârşitul erei de mireasă

(fragment)

Câinele căscă dulce, arătându -şi dinţii albi. O urdoare pământ eană îi însoţea ochiul drept. Era – la urma urmei – singurul slujito r şi singura cadână a acestui ochi canin. Întunericul se lăsă viu peste cov erca acoperită cu un strat gros de folie albă. Picăturile de rouă se fer eau neputincioase să intre pe lângă cuiele, ce metalizau monume ntul lemnos. Coverca cucerise câm pul cu mult înainte ca strugurii să înţ arce lăstarul de viţă. Domnea linişti tă şi sictirită de singurătate, plătin do simbrie uşoară – de vreo câţiva metri pătraţi – unui Bachus îndrăgost it de rândurile de struguri pentru vin şi stafide, ce înconjurau din toa te părţile adăpostul destinat paz ei şi intemperiilor Parfumul proteic al strugurilor îmbăta orice regn vegetal, care se încumeta să respire făr ăo mască de gaze din foi de sarma le. Urechelniţele se înfrăţeau cu albinele şi cu muştele şi trăiau bete, înt r-un triumvirat culinar în burta un ei văduve negre. Grupul de coverc i se înfruptau, parcă, cu pământ şi creşteau ştrengăreşte. Orice jivi nă patrupedă sau înaripată le nu mea case de energie. Şi omul, lipsit de imaginaţie, s-a luat după ele şi le-a numit la fel. Animalul urmări gesturile mâ inii hrănitoare şi salută tulpina din care aceasta provenea, cu o plecăc iune adormitoare a capului.


Septembrie 2008

Revistă de cultură pentru tineret

FILMMAKING.RO

9

Portal românesc de filmmaking

De când cu telefoanele mobile care au cameră, tot mai mulţi oameni înregistrează. ce o fac?

De

Pentru că au ceva de arătat. Găsesc în jurul lor

lucruri interesante,

haioase, cool şi de ce să nu vadă şi alţii ce au văzut ei?

nităţii filmmakerilor români? Aşa s-a născut www.filmmaking.ro, primul portal românesc de filmmaking. L-am creat în dorinţa de a da şi altora posibilitatea să înveţe ce am învăţat eu. Site-ul este în permanentă construcţie. El cuprinde articole şi materiale video pe următoarele categorii: regie de film, imagine de film, editare, sunet, producţie şi tehnică de film. În scurt timp va apărea pe site şi o bogată istorie a cinematogafiei. Pe site avem şi invitaţi speciali, intervievaţi, care vorbesc despre filmmaking. Unul dintre ei este regizorul şi actorul Florin Piersic Jr. Proiectul FILMMAKING.RO se dezvoltă şi în partea de sprijin real pentru filmul independent românesc, constituindu-se ca producător sau coproducător al proiectelor unor cineaşti cunoscuţi sau în devenire. Echipa FILMMAKING.RO este în continuă creştere - caut editori de articole dar mai ales oameni dornici să facă film sau să facă parte dintr-o echipă de producţie. Daca vă simţiţi careva... office@filmmaking.ro sau pe messenger la ID-ul masterdirectortedy. Încă din primele zile m-au contactat oameni dornici sa creeze, să facă film. Scopul principal al FILMMAKING.RO este să formeze şi să închege comunitatea filmmakerilor români. Aşa că... click... enter... si ACŢIUNE! Tedy Necula

CINEmA

Dar exista şi altă categorie de oameni. Aceia care nu doar se uită prin vizorul camerei de filmat, ci au o poveste de spus. O poveste cu un fir narativ, cu un început, un final, cu personaje. Ei sunt acei oameni care vor să facă film. În România se face film. Şi se va face din ce în ce mai mult film. Spiritul creativ în domeniul imaginii în mişcare se regăseşte mai ales la tineri. Încă din liceu, atraşi fiind de filmele care îi înconjoară ca şi consumatori, aceştia vor sa treacă pe poziţia de creatori. Şi fac aşa: iau o cameră video, iau câţiva prieteni, imaginează o poveste, aleg

actorii (tot dintre prieteni), aleg locaţiile, se duc acolo şi filmează - din mai multe unghiuri, că aşa se face - apoi cel care are un calculator mai tare îl montează într-un program de editare, iar apoi... îl urcă pe Youtube. Iată cum tot procesul creaţiei unui film a trecut prin mâinile şi capetele lor. S-au pregătit deci au făcut preproducţie, au filmat - deci au făcut producţie, au editat - iată posproducţia, şi l-au distribuit (pe net). Aşa am făcut şi eu, Tedy Necula, acum patru ani, în clasa a 9-a, alături de colegii mei, Alexandru Ieremciuc, Ciprian Tudor şi Liviu Ionescu, susţinuţi logistic şi educativ de Asociaţia Junior. Am început cu două scurtmetraje despre liceeni. Apoi, acumulând experienţă şi parteneri am trecut la documentare, spoturi TV, iar acum, lungmetraj. În patru ani ne-am dezvoltat echipa şi abilităţile într-un mod rapid şi formidabil. Cine ne-a învăţat film? La început echipa de la Junior, apoi... am învăţat singuri. Văzând, făcând şi iar văzând. A, şi citind pe net... Aici începe partea delicată a trainingului în film la noi în ţara. În afară de facultăţile de film, nu prea ai nicio modalitate de a învăţa. Mult timp am Googl-uit „cursuri de regie - cum să faci un film/curs de film” şi nimic. Găseam sute de pagini în engleză. Şi m-am întrebat: da de ce nu şi în română? Noi nu facem film? Noi nu avem un potenţial de dezvoltare a comu-


10

John Lennon, ma s-a Născut îN liverpool, aNglia, îN 1940. tatăl său, alfred leNNoN, care era MariNar, lucra departe, peNtru luNgi perioade iar johN era crescut de Mătuşa sa

MiMi şi de uNchiul său, george.

SUPERSTAR

Moartea unchiului său a avut un impact puternic asupra adolescentului. Turnura în viaţa lui a apărut atunci când a dezvoltat o puternică pasiune pentru skiffle, un tip de rock’n roll. Motivat de rock şi de idolii săi Buddy Holly, Chuck Berry, Elvis Presley, Little Richard, a fondat un grup, Quarry Men cu Pete Shotton, Nigel Walley şi Ivan Vaughan. L-a întâlnit pe Paul McCartney în timp ce cânta în această

formaţie, în liceu. S-au împrietenit imediat, au legat o prietenie strânsă şi au început să compună cântece împreună. După ce au cântat sub mai multe nume, cei doi, alături de George Harrison şi Pete Best au hotărât să se numească The Beatles. După o perioadă, bateristul Pete Best a fost înlocuit cu Ringo Starr iar la puţin timp după aceasta au semnat un contract cu George Martin de la EMI Records. Apoi s-a născut legenda Beatles. Succesul Trupa a început să scoată hit după hit, şi numeroase locuri 1. Cei patru puşti naivi, au cucerit o lume întreagă prin muzica lor cu caracter pacifist, inocentă şi cu înclinaţii spre poezie. Erau patru adolescenţi care îşi trăiau visul împreună. Lumea îî iubea, iar ei erau de nedespărţit.

Au început să facă turnee prin toată lumea, doborând toate recordurile de audienţă şi de discuri vândute. Alături de Paul McCartney, formau cel mai bun cuplu de solişti vocali pe care-i întâlnise istoria muzicii până atunci. Impresionant a fost concertul lor de pe Wembley, când biletele s-au epuizat cu luni înainte, iar lumea pur şi simplu leşina de emoţie, la propriu, la fiecare hit al lor. Acest lucru s-a schimbat când, la o conferinţă de presă, Lennon a afirmat că trupa este mai populară decât Iisus. S-a iscat un scandal imens în toată America. Deşi Lennon şi-a cerut scuze pentru această afirmaţie, imaginea sa scădea vertiginos în rândul opiniei publice americane. În 1966, John Lennon o întâlneşte pe Yoko Ono, marea sa iubire; deşi John era căsătorit şi avea un copil, el a divorţat imediat


Septembrie 2008

Revistă de cultură pentru tineret

ai presus de

oară sentimentul depresiv al dezgustării lumii din jur dar şi al propiei faime. A mai scos albume precum: Sometime in New York City (1972), Mind Games (1973), Walls and Bridges (1974), Rock’n roll (1975), apoi a urmat o pauză în care anunţase că se retrage din cariera muzicală, dedicându-se familiei. Sfârşitul Incapabil, însă, să reprime geniul muzical din interiorul său, în 1980 a scris excelentul album Double Fantasy. Însă, în acelaşi an, pe data de 8 decembrie a fost acostat de un tânăr în

afara apartamentului său şi rugat să semneze un autograf, acesta a refuzat şi şi-a continuat drumu. Ajuns acasă, acel tânăr dement, Mark Chapman, l-a împuşcat mortal. Vestea a zguduit întregul mapamond, Paul McCartney a început să plângă în timpul unui concert, iar zeci de mii de fani au adus omagiu marelui cântăreţ. Mark Chapman a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru nebunia sa, dar restul lumii era privată de marele geniu muzical al fostului Beatles. Să fim măcar bucuroşi că am primit o parte din talentul acestuia. Ionuţ Duşcă

SUPERSTAR

de Cynthia Powell. Yoko şi John s-au căsătorit în 1969. Se pare că ăsta a fost momentul de declin al trupei Beatles. Relaţia lui Lennon cu Yoko era printre cele mai controversate relaţii din America acelor vremuri, iar lucrul ăsta a avut repercursiuni şi asupra trupei: Paul McCartney a părăsit The Beatles un an mai târziu, după un conflict dur cu Lennon. Legenda se terminase, cei patru adolescenţi îşi terminaseră visul. Însă, un an mai tarziu, Lennon a lansat albumul solo Imagine, cu care a avut un succes imens. Iată că geniul său nu apusese, iar cântecele sale se bucurau de acelaşi succes ca din perioada Beatles. A urmat apoi un lung turneu alături de Yoko, militând pentru pacea mondială cu o naivitate şi îndrăzneală care-i fascina pe majoritatea tinerilor. În 1970 a lansat cel deal doilea album solo Plastic on band, pe care se găseau cântece ca: Working Class Hero şi God, care au generat o adevărată manie prin caracterul lor nonconformist: They hurt you at home and they hit you at school /They hate you if you're clever and despise a fool/ Till you're so fucking crazy you can't follow their rules /Working Class Hero is something to be , sau God is a Concept by which / we measure our pain / I'll say it again /God is a Concept by which /we measure our pain. Relaţia artistului cu diviniatea atinge iar un punct sensibil, iar artistul are pentru prima

Beatles

11


VOCI TINERE

12

Două minute şi sunt 11:52 Mergând în gol, mă prăbuşesc pe canapeaua murdară şi veche, iar odată cu mirosul înfundat de mucegai adorm. Exist? Aş putea aştepta la nesfârşit momentul în care mă voi trezi din somnul inconştienţei, însă eul e o infinită uniformizare a materiei, aşa că aş putea aştepta oricât ca să iau naştere. Tabloul în care trăiesc azi îşi pierde culoarea, rămân doar eu! Cât e ora? 11: 56 4 minute şi golul... Să vă povestesc o scurtă istorioară. Acum mult timp, când pictura era mult mai complexă, când curcubeul apărea mai des, s-au născut doi fluturaşi care nu au reuşit însă să zboare, nu au uitat trecutul, nu au putut abandona omizile care se târau zadarnic prin nămol. Azi sunt morţi, iar omizile au renăscut, acum alţi doi fluturaşi plâng... le este dor. Sacrificiul este cea mai gravă iluzie a omenirii; ne pierdem într-un simplu proces de autodistrugere, iminentul va învinge oricum. Mi-e dor de un vechi prieten, obişnuiam să stăm ore în şir discutând despre scena vieţii, amândoi aşteptam să se tragă cortinele, să fim premiaţi. Gândul meschin al sinuciderii a fost învins prin vis. Cu el a început marea mea aventură, am reuşit să sfidez temerile, frustrările, am reuşit să sfidez ambiţia de a ajunge centrul

culorilor, şi aşa am reuşit să ajung. Probabil şi eu mă aştept la o scurtă caracterizare a sa, şi un cuvânt mă poate ajuta: creaţia! Păşesc mai departe şi am să vă mărturisesc ce am învăţat de la el: am învăţat că poţi iubi o viaţă sau o secundă cu aceeaşi intensitate, că poţi trăda fără să ai regrete, că regretul e doar o forma de a te eschiva şi că arta de a scrie este mai simplă decât o adevărată

reflexie asupra existenţei. Verdele e mult mai intens! Relaţia noastră a evoluat atât de mult încât nu ne vedem niciodată, dar totuşi sperăm că orizontul va plânge pentru noi, că în cimitirul vieţii mele vom fuma în tăcere, schimbând armonios replici ciudate despre ambiguitatea sentimentelor, simţurilor şi gândurilor. Nu s-a terminat atunci, când îmi povestea de marele vis şi de

imposibilele aventuri? Sau poate nu vreau să se fi terminat? Am vorbit doar o dată despre asta, însă consider că a fost suficient; amândoi am aflat esenţialul. Ne aşteptam reciproc, iar pe de altă parte căutam ceva care să se încadreze în tiparul construit acum mult timp, pe când amândoi eram despărţiţi de monotonia clipelor. Nu putem accepta ideea că a fost atât de simplu, marea iubire, probabil că şi tu simţi că e doar o himeră, nu numai noi am simţit asta. Azi mă amuză inconştienţa noastră, am fi vrut să fie mai greu, poate asta ne-ar fi stimulat caracterele arogante. Şi, totuşi, aşa confuză şi plină de incertitudini să fie oare o revelaţie? Îmi dau seama: e atât de confuz totul! Doar două minute în care stau şi-mi imaginez, apoi renasc. E ciudat, eu sunt şi omul de serviciu, şi orbul, şi fata, şi băiatul pe care îl apreciam. În prima fază am un trai acceptabil, apoi cerşesc şi sunt nebună, mă fur singură, mă las singură să mor printr-o donaţie; în următoarea fază sunt emotivă şi plâng, şi apoi sunt un scriitor ce va scrie o singură carte... şi apoi mor? Asta e tot ce-mi amintesc; sunt o serie continuă de personaje, e un schimb continuu de caractere, dar niciodată nu durează mai mult de două minute. Oare sunt nebună? Oare cine sunt acum? Pot fii scriitorul? Sau e vorba doar de un cerc în viaţă, sau mai bine zis, în vieţi? Roxana Zgură


Septembrie 2008

Revistă de cultură pentru tineret

13

Dormi...

Anna-Maria

VOCI TINERE

- îmi este atât de somn... - atunci dormi. - nu, nu vreau sa dorm! - de ce? - dacă dorm, pot pierde... - ce poţi pierde? - totul... - totul? - da. totul... - şi nu vrei asta? - nu. - vrei să ai totul? - da. - chiar totul? - da, chiar totul sau...aşa cred, cred că vreau totul... - crezi? - da, cred. - de ce crezi? - pentru că nu ştiu dacă se poate să ai totul. - ce vrei sa spui? - vreau să spun că am învăţat că pentru a avea ceva, trebuie sa renunţi la altceva,în felul ăsta, teoretic, nu poţi avea totul.. - aşa e. trebuie sa faci mereu compromisuri. - da, compromisuri. - deci, vrei sa faci compromisuri? poţi? merită "totul"? - nu ştiu dacă merită... - şi atunci? - mi-e somn, mi-e atât de somn... - atunci dormi. - şi daca pierd totul? - nu poţi pierde totul. atunci când te vei trezi, vei vedea lucrurile altfel. oamenii, lucrurile se vor schimba, chiar şi tu te vei schimba. - dar se pot schimba în rău. - aşa e. schimbarea poate fi în rău. - atunci ce fac? - tu alegi. vrei să ştii cum va fi dacă lucrurile se vor schimba sau să traieşti cu întrebarea cum ar fi fost dacă? - nu ştiu... - nu aş vrea sa pierd nimic. - nu vrei să rişti? - ba da, vreau, vreau să... - să ce? - vreau sa dorm. îmi este atât de somn... - atunci dormi dragostea mea, dormi...


VOCI TINERE

14

De la cotidian la mi Știți, desigur, că e toamnă; așa că eu nu vă voi spune nimic din ceea ce nu știți. „Nimic nou supt Soare” zice cu mare dreptate Ecleziastul. Atunci, eu ce mai vreau? vreau doar să vă amintesc ceea ce ni se întîmplă fiecăruia să uităm : bunăoară, dragă adolescentule, că acum cîteva zile a fost lună plină... că undeva...prin Octombrie, stimate domn, se împlinesc niște ani de cînd EA a fost mireasa ta...că mâinile tale, doamnă, sunt atât de frumoase, chiar dacă puțin mai ostenite, acum, toamna... Mi se pare mie, sau chiar e adevărat, copile, că nici n-ai băgat de seamă când au tăcut greierii(fiindcă, să știi, nu au tăcut!)... ...Alergăm! Grijile cotidiene ne umplu tot gîndul, ne răpesc tot timpul, ne consumă toată energia. NU mai e loc, nu mai e vreme, nu mai e putere pentru nimic altceva. „Oprește tăcerea! Știu că nu e moarte nu e nici iubire și totuși, te rog, oprește Doamne ceasornicul cu care ne măsurăm destrămarea”...Se rugase cîndva Lucian.Blaga, dar e mult de cînd am lăsat cărțile de poezii(și nu numai) deoparte. E mult de cînd tehnica perfecționînduse a lăsat în umă sărmanele ceasuri de masă, mari, albastre, cu tic-tac-uri zgomotoase, care trebuiau întoarse la fiecare 24 de ore. Astfel a fost eliminată și posiblitatea ca bietul aparat de măsurat timpul să se oprească(fie și numai pentur puțin, fie și numai din cauza neglijenței...) E mult de cînd

„Iosua a vorbit domnului[...]și a zis în fața lui Israel : „opreștete, Israel!”[...]și Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, și nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă”(Iosua10:12,13) Și pentru că toate aceastea s-au întîmplat demult, le-am uitat, leam uitat... Alergăm! Ni se întîmplă să uităm de rugăciunea de dimineață, fiindcă trebuie să ajungem degrabă la serviciu, la piață...Să uităm de rugăciunea de dimineață, fiindcă trebuie să ajungem degrabă la serviciu, la piață...Să uităm de zâmbetul ce trebuie să însoțească salutul căci ne stă gîndul la ce urmează să rezolvăm. Să uităm de poveștile cu care ar trebui să ne adormim copiii pentru că știm că mâine nu ne vor ajunge banii... Și tocmai de aceea uităm și Cuvântul Domnului care ne spune : „Căutați mai

întâi împărăția lui Dumnezeu și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”(Luca12:31). Ca să căutăm împărăția lui Dumnezeu, fraților, dragilor, trebuie să ne oprim. Ajunge

cu alegarea! O vom relua, vom obosi și noi, ne vom necăji iar și iar, dar cîteva clipe doar hai să ne oprim! Nimic din frumusețea lumii nu s-a șters, bunătatea și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu n-a încetat... Doar că noi nu mai avem timp să le vedem. A fost minune că Soarele a stat pe loc? Dar minuni putem (dacă ne oprim!)


Septembrie 2008

Revistă de cultură pentru tineret

inunea de lângă noi să găsim oriunde lângă noi. Sau în noi. Că soarele nu a uitat să răsară, nici luna să se împlinească, tinere. Că mâinile soției tale sunt încă frumoase, domnule. Că au trecut niște

ani de când ești cu EL, doamnă, și între timp copiii voștri au ajuns oameni mari. Că la vară greierii vor cânta din nou, copile. Că putem să spunem „Bună dimineața!” zâmbind și putem să ne procurăm o bucurie imensă oferindu-i puțină atenție bătrânului nostru vecin, copilului orfan de alături, nefericitului cerșetor. Toate sunt minuni. Vi se pare banale? În ochii lui Dumnezeu nimic nu este banal. Iar nouă nu ne trebuie decât să ne oprim cîteva clipe ca să înțelegem lucrul acesta. Ca să înțelegem minunea simplă de lângă noi. Nu pledez pentu lene, pentru non-acțiune, nu aș fi realistă dacă v-aș cere să fim mereu contemplativi. Vreau doar să vă mai amintesc un pasaj din Sf.Scriptură : „Pe când era pe drum, cu ucenicii săi, Iisus a intrat într-un sat. Și o

15

femie numită Marta L-a primit în casa ei. Ea avea o soră numită Maria, care s-a așezat jos la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui” Marta care era tare ocupată cu treburile casei a fost nemulțumită că sora sa nu o ajuta și s-a adresat Mîntuitorului, întrebîndu-L dacă e drept ca ea să slujească iar Maria să stea și să asculte. „Drept răspuns, Iisus a zis : „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijoreți și te frămîni tu dar un singur lucru trebuiește. Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua”(Luca 10:38-42) ...Nu v-am spus nimic ce nu știați și voi. E toamnă și cad frunze. „Și cad încet cu gesturi care neagă” Dar nu uitați că : „este UNUL care ține, căderea, în mâini atât de bine...” Dana Karla

VOCI TINERE


VOCI TINERE

16

Despre actorii din noi Frecventarea teatrului este o opţiune conştientă, care nu e determinată de constrângerile exterioare. Spectatorul care intră într-o sală de teatru acceptă complicitatea cu actorul, cu regizorul, cu autorul piesei, participă la tot ce se întâmplă pe scenă sau în sală. A fi actor este un mister, ca şi teatrul în sine. Ne adunăm într-un spaţiu şi ne împărţim în două grupări dintre care unul înscenează poveşti pentru celălalt. Teatrul nu este numai un loc numit, ci şi un spaţiu în care visam împreună. În tragedie ne simţim mici în faţa eroilor, în comedie devenim stăpânii situaţiei, devenim confidenţi, ocrotitori, prieteni, judecători. Teatrul este un loc pentru a descoperi poveşti, a vedea oamenii asa cum sunt, a simţi ce este în sufletul lor, a exterioriza sentimente şi reacţii care de multe ori sunt interzise de normele societăţii şi de cei care fac parte din ea. Chiar dacă ne sunt cu totul străini, se arată aşa cum sunt, se dăruiesc, ne mărturisesc părţi din viaţa lor, emoţii, amintiri ca la sfârşit personajele să fie altfel decât le-am găsit. Teatrul ne ajută să explorăm experienţe extreme într-o situaţie controlată, putem fi martori la ceea ce nu îndrăznim să trăim noi înşine, într-o atmosferă de speranţă ce ne-o dă o experienţă colectivă ca teatrul, reasigurându-ne de puterea lui... aceea de a te face să creezi... Creaţia apare odată cu naşterea

unui copil. De aici începe construcţia poveştilor şi evoluţia lor în funcţie de direcţiile luate de fiecare om în parte. Un copil se descurcă în mediul înconjurător în care trăieşte nu doar cu ajutorul unei mame, ci şi cu anticiparea de a se juca. El este pregătit genetic pentru a copia comportamentul la care este martor, de a se juca cu gesturi, cuvinte, expresivitate. El este complet dependent de simţurile proprii, se bazează total pe simţuri, ele fiind prima etapă în comunicarea cu lumea. Inaginaţia, simţurile şi corpul sunt interdependente. Imaginaţia reprezintă capacitatea de a crea imagini. Ea este cea care ne defineşte umanitatea pentru că este singura care poate interpreta ceea ce simţurile noastre transmit corpului şi ne conectează la realitate. În sec. XVI exista o credinţă conform căreia imaginaţia este un abis care îl poate înghiţi cu totul pe neiniţiat. Ceea ce vedem în lumea exterioară este refăcut în minţiile proprii. Nu ne dezvoltăm imaginaţia la prestigioase cursuri de creativitate, ci prin

OBSERVAŢIE ŞI ATENŢIE. Astfel simţul de sine se dezvoltă prin observaţie, atenţie, prin interpretarea rolurilor pe care le vedem jucate de părinţii nostri. Personalităţile noastre se dezvoltă mai departe prin copierea personajelor pe care le vedem puse în scenă de fraţi, surori, prieteni, rivali, profesori. Nu ni se poate preda cum să ne jucăm pentru că deja o facem automat. Orice moment din viaţa noastră este o mică reprezentaţie teatrală, până şi cele mai intime momente au un public de cel puţin o persoană: noi înşine. Nu ştim cine suntem, ştim însă că putem juca, ştim că interpretăm rolurile noastre de elev, profesor, prieten, fiică, iubit, mamă etc. SUNTEM OAMENII PE CARE ÎI INTERPRETĂM. Simona petrică


Septembrie 2008

Revistă de cultură pentru tineret

Senzaţii sparte Ventilatorul se opreşte pentru două minute. Şase ochi îl privesc nedumeriţi. Aerul nu se mai mişcă şi o plasă de căldură îi incurca. Respiraţia încetineşte, mişcările corpului devin mai lente. Poc, paletele ventilatorului îşi reiau mişcarea, ochii se închid şi nările inspiră uşurate. Şase scaune, trei ocupate de două bătrâne şi un bătrân. Două pălării se mişcă în aer. Ce grea e bătraneţea, rosteşte o bătrână şi oftează din când în când. Cu ochii în ventilator, cealaltă zâmbeşte, ar mânca o îngheţată la cornet, ca aceea pe care a văzut-o pe stradă la o fată cu fustă lila. - Domnul Pârvulescu, se aude o voce de dincolo de uşă.

E rândul meu? se miră bătrânul şi încearcă să se ridice. Oasele parcă sunt plumb şi îl împiedică să aibă control asupra lor. Cade înapoi în scaunul de plastic şi o figură tristă se mulează pe pielea lui. Nu vreau să mor, îşi repetă în gânduri şi apoi le ascultă. Se pregăteşte din nou să intre, îşi înfige degetele în scaun şi se împinge pentru a lua poziţia verticală. O fetiţă cu rochie bleu se împinge cu maînile în perete. - Te mişc, te mişc, rosteşte mereu. - Stai liniştită, îi spune mama şi se uită stânjenită la cei trei bătrâni. Doi paşi se aud pe gresie, bătrânul cu picioare lungi se îndreaptă spre uşa cabinetului.

17

- Te mişc, te mişc, urlă fetiţa şi începe să râdă din senin. Ce grea e bătrâneţea, îşi spune bătrâna cu pălărie de paie şi se uită la fetiţă pierzându-se în ea. Şi eu sunt tânără, dar bătrâneţea m-a încătuşat. Merg încet, respir greu, nu mai aud bine, iar gândurile nu mai sunt atat de vii cum au fost. O îngheţată cu frişcă? Mmm... mai bine simplă să iau, e mai concentrată. Bătrâna zâmbeşte din nou. Ventilatorul se roteşte atât de repede încât arată ca un lapte bătut. Paletele lui nu se mai văd în adevărata lor formă. Aşa şi viaţa e cu ritm alert. Fără mişcare zâmbetul morţii ne-ar hipnotiza pe toţi într-o după-amiază... Simona petrică

Vrei să fii publicat?

Tineriada îţi acordă această şansă. Trimite articolul tău la adresa de email: tineriada_ craiova@yahoo.com şi, dacă articolul tău este aprobat, o să fie publicat în numărul următor. Pentru mai multe informaţii, scrie-ne la adresa de mai sus.

Cerinţe articole

trebuie să aibă dimensiuni mari, rezolutie 300dpi (peste 150 kb). - Orice articol are nevoie de un şapou de maxim 20 de cuvinte (şapou=scurtă introducere aşezată la începutul unui articol de ziar sau de revistă). - Numărul maxim de semne pentru un articol de o pagina (de revistă) este de 3.000. Pentru spread (2 pagini) numărul maxim de semne acceptat este de 5.000. - Numele de reviste, filme, albume, melodii etc trebuie scrise în Italic. - Articolele care nu sunt predate până la termenul-limită nu vor fi publicate. - Trimiterea unui articol nu înseamnă automat şi publicarea lui. Ne rezervăm dreptul de a alege pentru publicare doar articolele pe care le considerăm suficient de bune.

VOCI TINERE

- Articolele trebuie scrise fără aliniat. - Nu se acceptă articolele care nu au diacritice. - Greşelile gramaticale sau de typos nu sunt acceptate. Articolul nu va fi publicat în aceste cazuri. (După . , ; se pune spaţiu. De ex.: alb, negru şi nu alb , negru sau alb,negru sau alb ,negru. Între cuvinte se pune un singur spaţiu) - La 5 greşeli semnalate de editor, articolul este trimis pentru recorectare la autor. Dacă şi la a doua verificare de către editor articolul conţine multe greşeli, atunci acesta este respins. - Un articol de o pagină are nevoie de 2 sau mai multe intertitluri (subtitluri ale articolului). Pentru articole de 2 pagini, numărul minim de intertitluri este de 4. - Fiecare articol necesită una sau mai multe poze. Pozele


18

ŞI CÂND A VĂZUT CUM CREŞTE EL A ÎNFIPT CUŢITUL (stănesciană)

Vii spre mine (morţi de tine..) fruntea mi-o zdrobeşti de cer într-un mult de efemer „Unde se duc norii?” Nori. (da. Ai venit să mă omori) „Am uitat să te mai fiu.” (eu sunt moartă tu eşti viu) (am învăţat despre nori... zbori şi zbori şi zbori şi) (zbori) O să uit să te mai fiu. (eu sunt moartă tu eşti viu)

ARS POETICA

(unu şi cu unu doi un..u şi cu un..a noi) O să uit să te mai mamă, o să uit să te mai tată.. Astfel ieşi-vom din „suntem” fără să fi fost vreodată Anda Şoşea


Septembrie 2008

Revistă de cultură pentru tineret

19

Trăind în lumea mea Dincolo de cd-urile cu muzică şi radioul deschis pe un post de lounge, Printre cărţile de filosofie şi romane din toate literaturile, Observi o faţă albă, ochi albaştri închişi la culoare, Strălucitori de atâta voioşie de joc, Care apasă nevrotic peste nişte taste negre, o compunere virtuală de sensuri, Deschide incendiar o nouă poveste, o nouă iubire lirică, O melancolie venită din altă lume, desprinsă din cotloanele sufletului, Muzică prelinsă mezzo, ca-ntr-un western american, Când eroul se întâlneşte cu iubita pe ascuns, Ochii albaştri pătrunzând în lumea voastră, Prinsă între extaz şi uimire la o nouă compoziţie nevrotică, Ai intrat în lumea sensurilor matriceale, poticnite de clape de pian, În lumea cu iubiri suflate prin fluiere magice, Dansând o dată cu fantezia mea.

Înclinaţie din cap

Diana Todea

ARS POETICA

Când lumea dă din cap că a răsărit soarele, Când inima se înclină în faţa sensibilităţii, Visez la un apus nordic, Stele strânse pe un corp lunar, Un dumnezeu care dă din cap a aprobare, O serie de îngeri îndopaţi cu soare şi ambrozie, Şi simt că din cercurile strânse deasupra inimii mele, Se rup basme cu nibelungi, Metempsihoze trecute de prima generaţie, La a doua respiraţie, În ritm de samba, de mână cu elfii norvegieni, Mă înclin la tot ce este incursiune în sine, În iubire, ieşiri spectaculoase din orbitele sufletului, Formată din trei noţiuni de înclinaţie şi una de transpiraţie.


FOTO

20


TINERIADA