Lucrare de Disertatie: Relatia Oras - Comunitate: de la principii teoretice la aplicari practice

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM „ION MINCU” BUCUREȘTI FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

RELAȚIA ORAȘ - COMUNITATE: DE LA PRINCIPII TEORETICE LA APLICĂRI PRACTICE

Îndrumător:

Lect. Dr. Arh. CALOTĂ POPESCU Irina

Autor:

Stud. Arh. POPA Theodora-Ioana

BUCUREȘTI,

2023

relaţia

oraş

- comunitate

CUPRINS PLAN DE IDEI …………………………………………………………………………………… 3 CAPITOLUL 1

Introduce……………………………………………………………………4

1.1

Argument … ………………………………………………………………………...4

1.2

Scop, obiective și ipoteze… …………………………………………………………5

1.3

Metode de cercetare … ………………………………………………………………6

1.4

Cuvinte cheie… ……………………………………………………………………7

1.5

Stadiul temei… ………………………………………………………………………9

CAPITOLUL 2

Oraș, comunitate și între……………………………………………………9

2.1

Apartenența la un loc, identitatea și legătura cu orașul … ……………………… ….9

2.2

Orașul, născut din comunitate………………………………………………………12

2.3

Arhitectura - generatoare de comunitate……………………………………………13

CAPITOLUL 3

Paradigma comunității și contextul actual……………………………….15

3.1

Individul contemporan și redefinirea conceptelor…………………………………15

3.2

Apariția de noi comunități…………………………………………………………16

3.3

Obiectul contemporan de arhitectură………………………………………………18

CAPITOLUL 4

Studii de caz………………………………………………………………20

4.1

Argument…………………………………………………….……………………20

4.2

Suzhou Bache Community Center - Suzhou, China………………………………20

4.3

Pilares Lomas de Becerra Community Center - Mexico City, Mexic………………22

CAPITOLUL 5

Dezvoltarea segmentului dintre Piața Gemeni și Calea Moșilor a

Bulevardului Dacia din București………………………………………………………………23 5.1

Geneza primelor comunități bucureștene, apărute în jurul bisericii de mahala … 23

5.2

Istoria și specifitatea mahalalei Precupeții Vechi …………………………………27

5.3

Trasarea ultimului bulevard antebelic………………………………………………28

5.4

Caracterul actual al zonei și perspective de dezvoltare …………………………….30

5.5

Concluziile cercetării și transpunerea acestora în proiectul de diplomă……………32

CAPITOLUL 6

Bibliografie…………………………………………………………………34

6.1

Bibliografie principală………………………………………………………………34

6.2

Bibliografie secundară………………………………………………………………35

6.3

Resurse WEB………………………………………………………………………35

6.4

Surse fotografi………………………………………………………………………37

1

relaţia

oraş

- comunitate

PLAN DE IDEI În prezenta lucrare se va cerceta relația oraș-comunitate prin prisma principiilor și teoriilor apărute care au fundamentat-o de-a lungul timpului. De asemenea, este analizat și modul cum înțelegerea acesteia la nivel fenomenologic, împreună cu studiul contextului social actual al acestei paradigme, dar și dublat de cercetarea istoriei locale poate genera soluții de arhitectură în vederea rezolvării problematicilor cu care se înfruntă contemporaneitatea din punct de vedere social-cultural.

Prima parte a lucrării urmărește să motiveze alegerea făcută, precum și ipotezele de lucru și metodele de cercetare. Acestea din urmă prezintă bibliografia și tematicile abordate de acestea. De asemenea, în acest capitol este amintit și stadiul la zi al temei. În cel de-al doilea capitol este prezentată investigarea noțiunilor precum oraș, comunitate, apartenență, loc și identitate, practic termeni ce definesc spațiul și formele sale de organizare socială, precum și relația dintre ele.

Al treilea capitol vizează felul cum aceste concepte se schimbă odată cu evoluția și apariția modernității, ca urmare individul contemporan devine alienat și înstrăinat de identitatea sa.

Al patrulea capitol prezintă studii de caz ale unor proiecte de arhitectură contemporane de centre comunitare ce și-au propus rezolvarea acestei înstrăinări prin educare și integrare socială.

Ultimul capitol face trecerea către lucrarea de diplomă și urmărește mai întâi o prezentare a genezei primelor comunități bucureștene și a contextului urban al amplasamentului, precum și a situație actuale a acestuia. Sunt prezentate, de asemenea, practici și proiecte social-culturale ce au ca scop renașterea identității locale. Concluziile cercetării prezintă de ce aceasta este importantă pentru dezvoltarea comunităților contemporane și cum sentimentul de apartenență poate influența pozitiv calitatea locuirii din cartierele istorice ale orașului București.

3

relaţia

CAPITOLUL 1 1.1

oraş

- comunitate

Introducere

Argument

Arhitectura joacă un rol cheie fundamental în dezvoltarea și menținerea spiritului comunitar activ. Cel mai recent astfel de exemplu în acest sens fiind cartierul Piața Amzei, unde redarea unei clădiri istorice de importanță majoră culturală înapoi comunității poate reinventa și revitaliza comunitatea si viața activă din cartier, dar și regenera totodată țesutul urban.

Tema lucrării face parte dintr-o cercetare personală mai amplă ce s-a născut din nevoia de cunoaștere și înțelegere a unor aspecte specifice ale fenomenului de apartenență la comunitate. Nu întâmplător această nevoie se suprapune cu apartenența la un spațiu, la un loc, cele două influențându-se una pe alta definitoriu. Această nevoie de apartenență a generat căutări și dezbateri semnificative de-a lungul timpului, pe care le voi aborda în cadrul cercetării într-o manieră personală, în paralel cu elaborarea proiectului de diplomă, al cărui intenție nu este deloc întâmplătoare. Aici, în cartierul Dacia-Eminescu, unde propun un centru comunitar pentru tineri, a început pentru mine o perioadă ce avea să fie una de descoperire a orașului, în toate nuanțele lui.

Ideea de un loc al meu și de un oraș al nostru au început să se contureze și sa aibă din ce în ce mai multă însemnătate, atât personal cât și profesional.

Atunci când „acasă” a devenit un alt cartier, mult mai închegat și strâns decât cel din Dacia Eminescu, am înțeles că ceva lipsește acelei comunități, poate însăși comunitatea. Cu siguranță și ceilalți locuitori simt aceasta nevoie, dar lipsa unor spații special dedicate, create sau amenajate în acest sens afectează calitatea locuirii din zonă. În acest sens, amplasamentul și tema proiectului de diplomă precum și cea a cercetării lucrării de disertație s-au ales reciproc într-un mod firesc, în perspectiva mea. Cred că acest cartier este plin de esență și merită repus în lumină, acest lucru fiind imposibil fără intervenții urbane atent puse în scena comunității, unde actori sunt locuitorii și nu numai. În acest mod se creează noi centre de interes cultural și social care animă peisajul urban al orașului.

Centrul istoric extins al orașului București are încă aceasta putere revitalizantă, de care trebuie să ținem cont și să o speculăm, măcar acum în al doisprezecelea ceas, dacă ne asumăm acest lucru, noi ca locuitori și noi ca profesioniști.

4

relaţia

1.2

oraş

- comunitate

Scop, obiective şi ipoteze

Cercetarea atinge și încearcă rezolvarea unei problematici de actualitate1 în contextul orașului București, oraș ce încă se mai poate mândri cu o puternică moștenire culturală ce necesită o renaștere în acest sens, prin prezentarea teoriilor legate de spațiu, apartenență, oraș, comunitate și identitate, dar și cum înglobarea acestora în procesul de proiectare și a concluziilor formate în urma cunoașterii trecutului pot genera rezolvări arhitecturale corecte și coerente pentru contextul construit, dar și social al comunității.

Lucrarea este structurată urmărind două mari teme. Prima este cercetarea și dezbaterea, paradigmei comunității, de la aspectul filosofic și personal de apartenență la un spațiu ce a născut case, comunități și mai apoi orașe.Aceasta va fi tratată vizând mai multe direcții principale. Pe de-o parte, perspectiva fenomenologică şi, pe de altă parte, studiile de caz prezentate. Tema va fi tratată mai întâi filosofic, în mod general, iar apoi în legătură cu contextul contemporan, în care definițiile și formele conceptelor și termenilor pe care lucrarea îi folosește se află într-un proces de schimbare2, generând, astfel, noi problematici și necesitând, în consecință, noi rezolvări pentru a reîntregi comunitățile existente și deci, de fapt, orașul. Studiile de caz alese prezintă astfel de rezolvări punctuale, centre comunitare ce reprezintă noi poli de interes în cadrul comunității contemporane și care au valențe atât în sens educațional, cât și social.

Cea de-a doua parte a cercetării este legată de București și se axează pe studierea contextului urban în care amplasamentul se situează, ce va fi privit, pe de o parte, din punct de vedere istoric, social și cultural și, pe de altă parte, prin raportare la situația actuală, ce este caracterizată de degradare și dezinteres, atât în ceea ce privește țesutul vechi cât comunitățile din zonă, care sunt dezbinate. Integrând cele două paliere principale de analiză prezentate anterior, cercetarea își propune să furnizeze răspunsuri coerente și adecvate problematicii zonei Dacia-Eminescu, răspunsuri ce urmează să fundamenteze intervenția de arhitectură din cadrul proiectului de diplomă.

Una dintre ipotezele de lucru pe care lucrarea se bazează este faptul că care orașul și comunitatea sunt într-o relație strânsă și interdependentă, ce a generat de-a lungul istoriei forma orașului așa cum o cunoaștem astăzi. O a doua ipoteză este reprezentată de modul în care această relație, din cauza unui cumul de factori, istorici, sociali sau politici, are grav de suferit în zilele noastre și se află într-un impas, necesitând o reformă în acest sens. Propun astfel ca ipoteză de rezolvare a situației actuale prin care cartierele istorice trec, tocmai cunoașterea identității locale și

MIHALI, Ciprian, Inventarea spaţiului (Arhitecturi ale experienţei cotidiene), Editura Paideia, Bucureşti, 2001, p. 6.

Idem, „Identitatea urbană, între ficţiune şi valoare”, în Identitatea urbană, IOAN, Augustin, MIHALI, Ciprian, Editura Paideia, Bucureşti, 2013, p. 20.

1 2

5

relaţia

oraş

- comunitate

astfel formarea unui sentiment de apartenență a oamenilor ce astăzi locuiesc aceste cartiere ridicate printr-un sistem de valori diferit de cel contemporan.

1.3

Metode de cercetare

Cercetarea care a stat la baza acestui studiu s-a bazat, deopotrivă, pe cercetare bibliografică şi pe cercetare de teren. Aceasta din urmă a contribuit la formularea unui prim set de observaţii şi concluzii preliminare, ce au servit ca fundament pentru elaborarea acestei lucrări, inclusiv în formularea concluziilor.

Bibliografia aleasă prezintă conceptele și teoriile menționate anterior, dar vizează și istoria și formarea orașului București. De asemenea, au fost cercetate și proiecte social-culturale, precum cele de la A.R.C.E.N., ca bune practici de revitalizare a identității locale și a comunității. Motivez alegerile făcute în ceea ce privește baza bibliografică ca având ca obiectiv investigarea posibilelor direcții contemporane de regenerare urbană a orașelor istorice prin identificarea unui specific local și cultural, cercetând noțiuni teoretice ale filosofiei spațiului, dar și ale istoriei Bucureștiului.

Pornind de la sursele bibliografice studiate, lucrarea își propune să prezinte, din punct de vedere fenomenologic, mai întâi paradigma comunității și cum aceasta a generat orașul, precum și cum contemporaneitatea a inversat acest proces și l-a schimbat, născând noi problematici.

Investigarea fenomenologică m-a ajutat să analizez din punct de vedere teoretic conceptele legate de spațiu și loc, dar și ce conferă acestora identitate și cum aceasta influențează comunitatea și sentimentul de apartenentă. Alegerea spre studiu a acestor noțiuni a fost bazată pe modul cum acestea, împreună, au generat orașul, dar şi cum ele au influențat încă de la început calitatea locuirii. În acest sens, devin factori cheie în vederea schimbării necesare în momentul actual. În continuare, studiile de caz (bazate pe materiale disponibile online) sunt prezentate ca moduri de rezolvare a acestor noi problematici și ca exemple de bune practici în vederea reîntregirii relației oraș-comunitate. O argumentare mai detaliată - referitoare la relevanța diverselor exemple abordate, precum şi la modul în care au fost alese și interpretate - va fi inclusă la începutul capitolului patru.

Ultimul capitol prezintă o scurtă istoriei a cartierului în care se află amplasamentul proiectului de diplomă și caracterul actual al zonei, dar și modalități de revitalizare și regenerare a comunității, asemănătoare cu cele folosite în studiile de caz și nu numai. Studiul istoric, împreună cu ajutorul noțiunilor teoretice prezentate în prima parte a lucrării, generează răspunsuri şi practici coerente de regenerare a țesutului istoric, precum în exemplele din studiile de caz.

6

relaţia

1.4

oraş

- comunitate

Cuvinte cheie

Comunitate – „Pot răspunde doar cu o speranță, nu cu o predicție. Va fi un set de organisme complexe integrate la scări diferite, de la foarte mic la global, în vederea susținerii unui schimb de experiențe și practici sociale cotidiene”3.

- „[…] apartenență la valori, credințe și ritualuri colective”4.

Voi folosi acest termen pentru a denumi grupuri de oameni, locuitori, care împart un set de caracteristici atât teritoriale cât și morale și sociale.

Identitate – „[…] identitatea devine o preocupare a fiecăruia și a comunităților în contextul fragmentării și a multiplicării posibilităților de apartenență a indivizilor la diferite grupuri, instituții, organizații sau teritorii” 5.

- „[…] termenul trimite la continuitate și la permanență în timp”6.

- „[…] un mod particular al unei comunități de a-și ocupa teritoriul”7.

- „[…] un proces, o evoluție istorică a unor caracteristici care țin atât de forma fizică a orașului: spațiile și construcțiile, cât și de cea socială: practici și percepții”8.

Prin acest termen intenționez să definesc paradigma unor nevoi primare și generale umane de căutări și răspunsuri legate de apartenență și problematica acesteia în timpurile contemporane.

Spațiu – „[…] spațiul nu este o schemă a priori și nici geometrie realizată, ci că el este proces și se realizează progresiv”9.

Definesc prin acesta delimitări mai degrabă mentale și spirituale ale orașului și trasee ale ființei, decât teritorii administrative sau delimitări geometrice.

GAVER, Bill, apud CROS, Susanna (ed.), The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture, Ed. Actar, Barcelona, 2003, p. 122.

Text original: “I can only answer that with a dream, not with a forecast. It will be a set of complex organisms integrated at different scales, from very small to global, supporting the exchange of expeciences and the everyday’s social practices”.

4 MIHALI, Ciprian, „Identitatea urbană, între ficţiune şi valoare”, în Identitatea urbană, IOAN, Augustin, MIHALI, Ciprian, Editura Paideia, Bucureşti, 2013, p. 24.

5 Ibidem, pp. 19-20.

6 Ibidem, p. 22.

7 GHENCIULESCU, Ştefan, Oraşul Transparent, Asociaţia Zeppelin şi Editura universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2008, p. 13.

8 Ibidem, p.14.

9 MIHALI, Ciprian, Inventarea spaţiului (Arhitecturi ale experienţei cotidiene), Editura Paideia, Bucureşti, 2001, p. 12.

3

7

relaţia

oraş

- comunitate

Oraș – „[…] este deci un plurispațiu al limitelor, întreruperilor, discontinuităților și pragurilor, iar valorile practice pe care le transmite locuitorilor lor sunt cele care îi învață cum să administreze împreună limitele și ritmurilede trecere, dar și transgresiunile”10.

- „[…] orașul este locul prin excelență al înfruntării necunoscutului în forma devenirii colective”11.

- „[…] în sens clasic, în care un spațiu circumscris, delimitat, permite practici nelimitate”12.

- „[…] deopotrivă arhitecturi materiale și proiecte metafizice, religioase ori politice”13.

- „[…] adunarea - a fi împreună“14.

- „[…] cea mai concludentă «luare în posesie» a unui spațiu și transformarea (conformarea) lu în consonanță cu spirațiile și necesitățile societății, deci conform unor legități sociale”15.

Vizez multidisciplinaritatea pe care noțiunea de oraș o generează la nivel filosofic și abordarea acestui termen într-o manieră colectivă.

Obiect – „Pentru W. Benjamin, Totalitatea este în neadevăr. Adevărul este în obiecte, în acea privire care capturează cum ireductibilul se pliază prin concept”16.

- „Un spațiu arhitectural creat prin construire”17.

Acesta definiție reduce obiectul la concept; va fi folosit ca element generator de comunitate, prin prisma valențelor sale.

Apartenență Definesc fenomenul ce în fapt leagă în viziunea cercetării mele comunități prin intermediul identității.

MIHALI, Ciprian, „Identitatea urbană, între ficţiune şi valoare”, în Identitatea urbană, IOAN, Augustin, MIHALI, Ciprian, Editura Paideia, Bucureşti, 2013, p. 29.

11 Ibidem, p. 27.

12 Ibidem, p. 29.

13 Ibidem, p. 27.

14 Ibidem, p. 5.

15 GHEORGHIU, Teodor, Locuire şi neAşezare, Editura Paideia, Bucureşti, 2002, p. 10.

16 CASTRO, NOGUEIRA, Luis, La risa del espacio, Madrid, Tecnos, 1997, apud CROS, Susanna (ed.), The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture, Ed. Actar, Barcelona, 2003, p. 461.

Text original: “For W. Benjamin, The totality is the untrue. The truth is in objects, in that glance that captures its irreductible folds into concept”.

17 GHENCIULESCU, Ştefan, Oraşul Transparent, Asociaţia Zeppelin şi Editura universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2008, p. 20.

10

8

relaţia

1.5

oraş

- comunitate

Stadiul temei

Tema, prin valențele ei filosofice și de reflexie a ființei, este prezentă în domeniul cercetării activ în secolul al XX-lea prin lucrările lui Martin Heidegger, care a fost sursă de inspirație și promotor pentru studiile celorlalți autori din bibliografia lucrării. Nu întâmplător, despre ființă și trăirile spațiale generate de ființare se vorbește încă și acum, într-un moment foarte delicat, în care ne aflăm din cauza ultimelor straturi de istorie așezate peste orașele ce le locuim și care au nevoie de o regenerare identitară urgentă.

Cele mai recente titluri din bibliografie prezintă aceste aspecte și le cercetează, iar proiectele studiate arată diverse rezolvări punctuale ca și studii de caz mai degrabă sociale și culturale decât ca obiecte de arhitectură.

CAPITOLUL 2 2.1

Oraș, comunitate și între

Apartenența la un loc, identitatea acestuia și legătura cu orașul

Nu întâmplător pornesc acest studiu cu noțiunea de apartenență; această trăire generează, în fapt, tot parcursul cercetării mele de aici înainte. Acest sentiment creează legături între toate conceptele ce vor fi prezentate pe mai departe, și anume identitate, loc, spațiu, comunitate. Acasă este printre „cele mai puternice și motivante legături de persistență a locuirii.”18. Este impresionant cum aceste calități afective19 pe care le proiectăm într-un mod cât se poate de personal locului, fiecare individ în parte, dar totuși extrem de similar, au născut de-a lungul timpului identități comune și valori culturale și sociale bazate pe specificitate.

De asemenea, toată existența noastră este legată în mod indispensabil de locuri și locuire; este interesantă asemănarea acestor două cuvinte. Este o situație similară cu cea descrisă de Heidegger în Construire, Locuire, Gândire, unde explică semantica cuvintelor germane pentru a construi și a locui, derivate una din cealaltă20, la fel ca și în cazul de față din limba romană.

Locuirea se întâmplă într-un loc. „Locuirea este ființarea omului pe pământ și astfel acesta este localizat în spațiu și supus influențelor psihologice de orientare și identificare. Identificarea este baza sentimentului de apartenență […]”21. Omul astfel creează asocieri mentale existențiale cu locurile ce le locuiește și le atribuie semnificație, deoarece „condiția sa corporală, rămâne mereu SOLON, Marius, Mihai, Conexiuni - Context - Comunitate, Editura Universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2021, p. 76.

Ibidem, p. 26.

20 HEIDEGGER, Martin, „Construire, Locuire, Gândire”, în Originea Operei de Artă, Editura Humanitas, 1995, p. 177.

21 SOLON, Marius, Mihai, Conexiuni... ,p. 27.

18 19

9

relaţia

oraş

- comunitate

atașată pământului, locurilor fizice pe care le străbate”22 .Această condiție fragilă îl face să simtă nevoia să se identifice, să aparțină. Nevoia de apartenență este influențată de gradul de vechime al locuirii, proces care amplifică încărcătura de semnificație și identitate. Este interesant cum oamenii atunci când sunt puși să se prezinte, tind să înceapă prin a spune de unde sunt, din ce oraș, din ce țară, deci de ce loc aparțin23. Locul construiește identitate.

Se formează astfel un oraș interior, afectiv, limite ale zonei percepute ca sigure, ca acasă și un cumul de trasee dinspre nucleu, locuința, și orizontul lumii24, prin prisma percepției fiecărui individ. Se constată o rutină, ce se naște din repetiție și care este o mișcare circulară, atunci când punctul de plecare este domiciliul și se încheie inevitabil tot acolo, constituindu-se „un ciclu obișnuit al expunerii în lume”25. Astfel acest proces ciclic și continuu este influențat de două ori de poziția locuinței: întâi, ca punct de origine al tuturor traseelor și conexiunilor cu lumea, și apoi ca epicentru pentru zona de siguranță, cunoscută, din cartier care răspunde tuturor necesităților de care individul are nevoie și care de asemenea pot extinde aria de cunoaștere la rândul lor în mod expansiv. Aceste trasee, practicate cu o mare frecvență, pot spori gradul de apartenență la mediul construit și de identificare cu acesta. Este important de menționat și folosit în acest context noțiunea de limită care circumscrie un loc26, locuința, cartierul, orașul. Acest termen implică o anumită rigiditate, un contur bine definit, poate frontiere, dar care cred că pot fi eterogene și se pot transforma continuu , tocmai prin diferențele de percepție individuale sau colective. Aceste granițe nu pot fi niciodată perfect delimitate. Fiecare individ își setează propriul set de limite ale orașului său interior. Aparent, acestea sunt născute din aceleași trăiri, dar rezultatul este unic pentru fiecare.

Dacă ar fi să realizăm o harta a tuturor acestor linii suprapuse, probabil am asista la un conglomerat deloc inteligibil, asemenea unei mâzgăleli. „Infinitatea experiențelor în spațiul urban finit provine din non-coincidența insurmontabilă dintre planul unic și formal al orașului de pe o hartă și fețele nenumărate ale orașului din mințile oamenilor”27. În același timp, limitele unui spațiu comunitar, delimitat de valori sociale comune, pot fi aceleași pentru o întreagă comunitate.

Percepem deci, fiecare individ în parte, orașul în forma sa personală afectivă și cât se poate de subiectivă. Fiecare oraș este diferit, chiar dacă este vorba în fapt despre același oraș. Dar orașele noastre se întâlnesc zi de zi, deoarece nu ducem o viață solitară, ci trăim și locuim printre alți oameni, în comunitate. Atunci când orașele noastre interioare se influențează, devin același oraș, un oraș colectiv. Intersectările noastre zilnice, cotidiene, clădesc imaginea mentală colectivă a orașului.

Date fiind dimensiunile unui oraș, putem spune că acesta este locul unde putem întâlni necunoscuți.

MIHALI, Ciprian, „Identitatea urbană, între ficţiune şi valoare”, în Identitatea urbană, IOAN, Augustin, MIHALI, Ciprian, Editura Paideia, Bucureşti, 2013, p. 25.

23 NORBERG-SHULZ, Christian, Genius Loci. Towards a Phenomenology of Architecture,Editura Riyolli, Edinburgh, 1979, p. 21.

24 MIHALI, Ciprian, Inventarea spaţiului (Arhitecturi ale experienţei cotidiene), Editura Paideia, Bucureşti, 2001, p. 93.

25 Ibidem, p. 94.

26 GHENCIULESCU, Ştefan, Oraşul Transparent, Asociaţia Zeppelin şi Editura universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2008, p. 16.

27 MIHALI, Ciprian, „Identitatea...” , p. 30.

22

10

relaţia

oraş

- comunitate

Cu atât mai specială și intensă devine întâlnirea, coliziunea, dintre două persoane și mai marcantă amprenta lăsată pe orașul afectiv. Exista varii forme de întâlnire, de la cele nesemnificative, la cele întâmplătoare sau programate, la cele cu puțin mai multă greutate, precum un protest28 într-o piață.

Definiția orașului poate migra astfel spre cea a unui spațiu destinat întâlnirii. Locuitorii sunt actorii, iar orașul scena pe care joacă. Aceste întâlniri și practici modelează orașul si vice-versa. Orașul, fără actorii săi și fără practicile întreprinse de aceștia, nu s-ar mai putea numi oraș. Acesta este dependent sistemic de relațiile dintre locuitori. „Un termen potrivit pentru mediul înconjurător este acela de loc. Este comun să spunem că acțiunile și întâmplările au loc. De fapt, nu are nicio însemnătate să ne imaginăm orice întâmplare fără trimitere la un loc. Acesta este în mod evident o parte integrată a existenței.”29. Genius loci este un concept din Roma Antică, unde se credea că fiecare individ își are un înger păzitor - genius care dădea în fapt lucrurilor esența și le făcea sa fie într-un anumit fel30. La fel este și în cazul locurilor.

Deși denumirea s-a concretizat mai târziu în istorie, genius loci a existat întotdeauna și a influențat fiecare aspect al vieții, oferind caracter. „Conceptul de spațiu este mai abstract decât cel de loc care se raportează la evenimente concrete, istorii și date istorice”31. Locul abundă de semnificație și se articulează, în timp ce spațiul este un tărâm de explorat, geometrizat și practicat32. „Numai lucrul care este însuși loc poate rândui o așezare.”33 Heidegger folosește metafora podului34 pentru a explica cum un lucru, precum podul, rostuiește, și nu spațiul. Lucrurile în cazul nostru sunt construcțiile, mediul construit, ce oferă esența. „În general semnificația este o funcție psihică care depinde de identificare și care implică sentimentul de apartenență”35.

Identitatea urbană este „un proces, o evoluție istorică a unor caracteristici care țin atât de forma fizică a orașului: spațiile și construcțiile, cât și de cea socială: practici și percepții”36.

Astfel, o perspectivă din care poate fi privit orașul, diferit de cel anterior, de oraș interior, lăuntric, este aceea de loc, deci de spațiu căruia i s-a acordat semnificație, nemaifiind doar un spațiu geometric. Omul primește astfel spațiul, sub forma de mediu înconjurător și îl construiește, oferindu-i semnificație și concentrând-o pe a naturii totodată și ierarhizându-l prin acest proces pe

MIHALI, Ciprian, „Identitatea urbană, între ficţiune şi valoare”, în Identitatea urbană, IOAN, Augustin, MIHALI, Ciprian, Editura Paideia, Bucureşti, 2013, p. 30.

29 NORBERG-SHULZ, Christian, Genius Loci. Towards a Phenomenology of Architecture,Editura Riyolli, Edinburgh, 1979, p. 6.

Text original: “A concrete term for environment is place. It is common usage to say that acts and occurrences take place. In fact, it is meaningless to imagine any happening without reference to a locality. Place is evidently an integral part of existence”.

30 Ibidem, p. 18.

31 SOLON, Marius, Mihai, Conexiuni - Context - Comunitate, Editura Universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2021, p. 51.

32 MIHALI, Ciprian, Inventarea spaţiulu (Arhitecturi ale experienţei cotidiene), Editura Paideia, Bucureşti, 2001, p. 54.

33 Ibidem, p. 69.

34 HEIDEGGER, Martin, „Construire, Locuire, Gândire”, în Originea Operei de Artă, Editura Humanitas, 1995, p. 185.

35 SOLON, Marius, Mihai, Conexiuni... , p. 42.

36 GHENCIULESCU, Ştefan, Oraşul Transparent, Asociaţia Zeppelin şi Editura universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2008, p. 14.

28

11

relaţia

oraş

- comunitate

o scară a locurilor: regiuni, țări, orașe, clădiri37. Orașul poate fi denumit deci un loc de-a-ntregul sau, în fapt, o adunare de mai mici locuri, mai multe semnificații, unificate în memoria colectivă identitară ca oraș.

Felul în care ne lăsăm purtați prin oraș naște două interpretări: cea afectivă, în care ne folosim de anumite conexiuni create de emoții și amintiri anexate unor trasee, locuri sau obiecte pentru a străbate mai ales orașul interior și personal (drumul spre casă, spre exemplu, poate fi acompaniat de emoția reveniri în spațiul căminului sau o vizită într-un loc important afectiv), dar și o abordare strict geometrică de a ajunge din punctul A în punctul B, reperele jucând un rol fundamental important în orientare. Reperele formate în timp, afectiv pentru fiecare, dar similare pentru din ce în ce mai mulți indivizi, însumate la nivel colectiv au generat repere de orientare în cadrul comunităților. Altfel orașele au început să fie organizate tocmai în acest sens, spre a fi parcurse și a crea repere în acest sens. Modul de organizare al orașelor tocmai spre a crea sisteme de orientare spune multe despre identitatea locală și amprenta fiecărei culturi în parte. Nevoia de locuri și construcții care să orienteze spațiul a fost mai târziu teoretizată de Kevin Lynch în lucrarea sa Imaginea orașului, unde prezintă diferite tipuri de organizări ale spațiului sau a construitului.

Această nevoie ce apare până la urmă la nivel individual în procesul nostru de cunoaștere și de parcurgere continuă a spațiului, a orașului, a influențat comunitățile spre metode de rezolvare specifice, ce au influențat fondul construit și deci identitatea. „În procesul de orientare, conexiunea strategică este imaginea ambientului, fotografia mentală generalizată a lumii fizice exterioare pe care și-o face fiecare individ”38.

2.2

Orașul, născut din comunitate

Una dintre premisele de la care pornește această cercetare este aceea că un orașul în forma sa actuală este o sumă de comunități. Mai mult, este suma proceselor sociale ce s-au petrecut de-a lungul istoriei, dincolo de forma sa strict materială evidentă39. Nu am fi cunoscut astăzi această formă a orașului contemporan, dacă anumite grupuri de oameni aflați, din punct de vedere spaţial, în proximitate, nu ar fi constituit comunități, în moduri organizate sau nu și nu ar fi împărtășit valori comune pluridisciplinar în vederea „înfruntării necunoscutului în forma devenirii colective”40.

NORBERG-SHULZ, Christian, Genius Loci. Towards a Phenomenology of Architecture,Editura Riyolli, Edinburgh, 1979, p. 16.

LYNCH, Kevin, The Image of the city, Revista URBANISMUL, Bucureşti, 2012, p. 4.

39 ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press, Londra, 1984, p. 64-65.

40 MIHALI, Ciprian, „Identitatea urbană, între ficţiune şi valoare”, în Identitatea urbană, IOAN, Augustin, MIHALI, Ciprian, Editura Paideia, Bucureşti, 2013, p. 27.

37 38

12

relaţia

oraş

- comunitate

Comunitatea s-a născut în jurul unui cartier. Definesc cartierul ca pe o unitate teritorială delimitată mai întâi teritorial, politic-administrativ, apoi prin prisma gradului de mobilitate și a proximității și nu în ultimul rând prin valorile sociale împărtășite de locuitori41.

Aceste acum cartiere ale orașului au fost cândva comunități dinafara conturului acestuia, dar părți limitrofe rurale care nu s-ar fi dezvoltat în ceea ce cunoaștem astăzi, ca parte integrată și integrantă a orașului, dacă nu s-ar fi organizat într-un mod organic, în fapt neorganizat, în structuri sociale de cele mai multe ori aflate în jurul unui nucleu, spiritual sau social.

Orașul devine astfel o suită de delimitări spațial-geometrice, din punct de vedere teoretic, ce au fost generate de nevoi și trăiri comune ale locuitorii lor, pentru fiecare delimitare în particular, diferențiindu-se astfel una de cealaltă, în ciuda nevoilor similare ce le-au împins spre formare42.

2.3

Arhitectura - generatoare de comunitate

Arhitectura se leagă de practica socială mai mult decât poate fi aparent. Ea înglobează și impacteză în fapt tot ceea ce ea nu este. Tot ea definește fondul construit, care la rândul său construiește orașele, locuințele, străzile, ca și elemente fizice și palpabile, dar totodată influențează și valențele teoretice ale acestuia, precum percepția, semnificația, emoția43.

Privind arhitectura prin această prismă, înțelegem cum ea a luat parte la procesul de formare și sedimentare a comunităților, fiind în fapt un element generator și mai apoi un catalizator al acestuia. Ca și în cazul orașului, arhitectura a influențat comunitatea și invers. Se constată un proces aflat într-o continuă derulare. Comunitățile sunt legate prin anumite comportamente sociale ce sunt mai apoi exprimate printr-o arhitectură reprezentativă și descriptivă simbolic și semnificativ sau arhitectura este cea care ajută o comunitate deja formată să se întregească, tot prin intermediul semnificației, dar de data aceasta poate a unui timp trecut mai degrabă decât viitor. Arhitectura are această putere, să nască și să unească. În același timp, și calitatea arhitecturii este un factor determinant. Observăm cum atenția acordată acesteia determină cât de strânsă și închegată este comunitatea respectivă. De-a lungul istoriei această relație a influențat de altfel și gradul de dezvoltare a orașelor, și deci astfel și al comportamentelor locuitorilor lor. Este evidentă relația dintre contextul construit și cel social. Se pot observa efectele generate doar printr-o simplă analiză a tiparelor sociale cotidiene a locuitorilor din diferite medii construite. Parcursul și practicile social-culturale ale unui individ din cadrul unei comunități dezvoltate diferă fundamental de cele ale unuia dintr-un mediu defavorizat. Sunt foarte denotative în acest sens două citate pe care le-am întâlnit pe parcursul cercetării.

SOLON, Marius, Mihai, Conexiuni - Context - Comunitate, Editura Universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2021, p. 44.

ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press, Londra, 1984, p. 64-65.

43 SOLON, Marius, Mihai, Conexiuni... , p. 25.

41 42

13

relaţia

oraş

- comunitate

„Goethe enunța: «Este evident, cum ochiul este educat de lucrurile pe care le vede încă din copilărie, de asta pictorii venețieni trebuie să vadă totul mai clar și cu mai multă bucurie decât alți oameni»”44. „Noi am trăit aici, decenii întregi, într-un grav conflict cu mediul în care ne mișcam. Și conflictul ăsta e toxic... Eu cred, de pildă, că cei care se nasc, își petrec copilăria, trăiesc și mor într-un cartier de tip Militari sau Balta Albă sunt alte dihănii, alt fel de ființe, decât cei ce trăiesc într-o casă... cred, de exemplu, că au mai puține amintiri. În cartierele astea nu poți avea amintiri. Cât privește blocurile, putem face trei lucruri. Întâi să conștientizăm faptul că nu e în regulă să trăiești în așa ceva, chiar dacă ești obligat să o faci. Dacă, obligat fiind să trăiești în asa ceva, începe să-ți placă, atunci e și mai grav decât însuși și trăiești acolo”45.

Acest citat pentru mine înglobează foarte bine esența a ceea ce a însemnat o arhitectură care nu a fost destinată oamenilor. Ca atare, nici urmă de comunități atunci când calitatea vieții din astfel de medii este grav afectată de fondul construit și lezată pentru totdeauna. Așa cum este de altfel afectată și forma orașului sau calitatea de oraș a orașului în sine, bazat pe raționamentul din capitolul anterior. Integritatea orașului are de suferit atunci când parte din cartierele ce îl alcătuiesc nu mai constituie comunități; sau mai rău, nu au făcut-o niciodată de la rădăcină.

O altă premisă importantă este despre cum forma a generat comunitate și continuitate; sau nu, cum este cazul anterior. Este vorba despre felul cum s-au căutat simboluri prin formă, sau formele au devenit mai târziu simboluri pentru comunități și identitatea acestora. Sau cum în cazul arhitecturii socialiste, formele au fost improprii și lipsite de o semnificație autentică. Forma este de departe cea mai perceptibilă caracteristică a arhitecturii, fiind cel mai ușor de citit și înțeles, în același timp creând o anumită estetică și plăcere vizuală46, factor important pentru un locuitor al unei comunității. Se crează identități și astfel apartenență. Dacă nu îți place unde locuiești, nu te vei simți niciodată investit în locuința ta, mai ales în comunitate, și invers. O comunitate care se identifică, se regăsește și este în comuniune cu ce reprezintă estetica arhitecturii sale va fi din ce în ce mai investită, deci comunitatea va fi din ce în ce mai prosperă și strânsă.

GOETHE, Johann, Wolfgang, From my Life: Poetry and Truth, apud NORBERG-SHULZ, Christian, Genius Loci. Towards a Phenomenology of Architecture,Editura Riyolli, Edinburgh, 1979, p. 18.

Text original: “Goethe says: «It is evident, that the eye is educated by the things it sees from childhood on, and therefore Venetian painters must see everything clearer and with more joy than other people»”.

45 PLEŞU, Andrei, „O casă trebuie să lase loc de mister”, în TABACU, Gabriela (ed.), Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2019, pp. 67-68.

46 ROWE, Colin, KOETTER, Fred, Collage city, The MIT Press, Londra, 1984, p. 139.

44

14

relaţia

CAPITOLUL 3 3.1

oraş

- comunitate

Paradigma comunității și contextul actual

Individul contemporan și redefinirea conceptelor

Noile provocări și schimbări din mentalitatea individului contemporan din prisma evoluției și a tuturor abordărilor diferite din punct de vedere politic, social, tehnologice și economice, aduc de la sine noi redefiniri de paradigme. Este evident că ultimele straturi din istoria recentă au lăsat o pată greu de scos de pe modul de privire și abordare al individului asupra lumii. Se constată o alienare47 generală a acestuia în ceea ce privește apartenența sa la un loc, deci la semnificație.

Identitatea este mai in pericol ca niciodată din cauza globalizării în primul rând, a influențelor venite din exterior, dar și a revoluției tehnologice care ne face să fim conectați mereu acolo, la un mediu cât se poate de steril și inventat, dar deconectați total de la lumea reală.

Această ridicare de ancoră a schimbat total definiția orașului. Ciprian Mihali vorbește în încheierea lucrării sale Identitate urbană, între ficțiune și valoare, despre cum nu mai putem vorbi despre oraș în aceste timpuri contemporane, ci despre urban. Acesta din urmă, adică post-orașul, „este o formă (și nu o esență sau substanță) […]”48. Orașul este astfel depersonificat49, lipsit de semnificație și este caracterizat doar de simultaneitate geometrică, dar în același timp realizând diferențieri clare și delimitări, născând periferii și cartiere sărace. Orașul devine o sumă de teritorii strict delimitate geometric, deci doar de spații, nimic mai mult ca genius loci și un spațiu al haosului general determinat de oameni ce doar tranzitează și aglomerează orașul și par a fi veșnic în drum spre un loc.

Este interesant cum lipsa de semnificație și identitate în propria cultură a individului contemporan naște pe de altă parte curiozitate în regăsirea acesteia în alte culturi. De cele mai multe ori acesta este scopul principal în turismul contemporan50. Interesul pentru genius loci local s-a pierdut odată cu globalizarea și focalizarea interesului pe culturile promovate agresiv în media.

Abordarea generală a societății moderne este focusată strict spre partea funcțională și deloc pe cea identitară51.

Odată cu evoluția mijloacelor de transport pe care modernitatea a adus-o după secolul al XIX-lea, viața în sine a devenit din ce în ce mai grăbită și mai neașezată, în special în ultimele decenii, când procesul de evoluție s-a amplificat. Oamenii nu mai locuiesc aceeași casă, același SOLON, Marius, Mihai, Conexiuni - Context - Comunitate, Editura Universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2021, p. 43.

MIHALI, Ciprian, „Identitatea urbană, între ficţiune şi valoare”, în Identitatea urbană, IOAN, Augustin, MIHALI, Ciprian, Editura Paideia, Bucureşti, 2013, p. 38.

49 Ibidem, p. 33.

50 NORBERG-SHULZ, Christian, Genius Loci. Towards a Phenomenology of Architecture, Editura Riyolli, Edinburgh, 1979, p. 18.

51 Ibidem, p. 21.

47 48

15

relaţia

oraş

- comunitate

cartier sau chiar oraș pentru tot parcursul vieții, ci schimbarea de cadru intervine foarte des din motive financiare, logistice sau chiar strict comportamentale. Nici dorința de proprietate nu mai există. Astfel, individul ajunge doar să tranziteze orașul între diferite puncte care se schimbă oricum periodic, nefiind loc și timp pentru o conexiune afectivă în care se stabilesc repere clare în orientarea prin oraș și crearea de repere colective sau menținerea prezentă și activă a celor deja vechi, înrădăcinate; este interesant de privit cum pentru diferite generații, reperele de orientare în oraș s-au schimbat total.

Noile tehnologii apărute au împins spre o multitudine tipologică de rezolvări arhitecturale, fapt care a distrus unitatea în diversitate produsă de aparentele limitările din arhitectura tradițională în ceea ce privește tehnicile de construcție52. Se creează astfel o incoerență stilistică și formală în raport cu vechiul țesut și cutumele acestuia, dar și o arhitectură cât se poate de unitară, deloc în sensul bun, influențată de globalizare53, derivată bineînțeles și din lipsa acută de semnificație.

Aceste consecințe afectează calitatea vieții urbei în general, nu doar a individului. Ideea de comunitate – în sensul tradițional al termenului - bazată pe proximitate fizică este înlocuită de alt fel de comunitate. Ca și în cazul orașului, aceasta este definită doar de valențe spațiale, de alăturare strict teritorială, fără să se mai bazeze pe relații interumane sau practici culturale și sociale identitare.

Locuitorii nu se mai simt parte din comunitatea în care locuiesc, nu o susțin, iar aceasta nu doar că nu crește, ci piere.

3.2

Apariția de noi comunități

Atenția tinde să se îndrepte tot mai mult în zilele noastre către comunitățile din mediul online, formate din oameni care împărtășesc preferințe similare în diferite domenii sau gravitează în jurul acelorași valori politice, dar care formează legături virtuale între membri, neînrădăcinate cu adevărat în interacțiunea umană. Acestea schimbă, din păcate, sensul inițial al ideii de comunitate generat în primul rând de o proximitate spațială, în acest caz fiind inexistentă. Pe de-o parte, este interesant cum se creează legături ce probabil ar fi fost imposibil de inițiat dacă n-ar fi existat acces la internet, dar, pe de altă parte, fenomenul de alienare față de contextul spațial în care individul locuiește, cel puțin fizic dacă nu și afectiv, se înrădăcinează din ce în ce mai mult, lăsând urme adânci și poate iremediabile în mentalul și percepția colectivă asupra paradigmei comunității.

Un alt caz în care mai este folosit astăzi extrem de excesiv și cu siguranță eronat termenul de comunitate este cel de comunități gateway, sau rezidențiale. Aceste așa-zise comunități crează

52 53

SOLON, Marius, Mihai, Conexiuni - Context - Comunitate, Editura Universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2021, p. 65.

GHEORGHIU, Teodor, Locuire şi neAşezare, Editura Paideia, Bucureşti, 2002, p. 6.

16

relaţia

oraş

- comunitate

imagini absolut utopice și promit o locuire de lux pe hârtie, printre spații verzi și arbori din țări străine, folosind diferite denumiri cât mai exotice cu putință și visătoare pentru a împacheta această fantezie, păcălind astfel viitorii cumpărători54. În schimb, ceea ce primesc acești oameni sunt locuințe colective deloc diferite de cele socialiste de care fug de fapt, cu un număr considerabil de etaje, departe de o locuire de calitate, la curte, așa cum a fost promovat, înconjurați de câmp sau parcuri industriale dezafectate55.

Fig. 1. Cartiere rezidenţiale gateway în fundal

Aceste cartiere rezidențiale nu fac decât sa modifice percepția locuitorilor asupra comunității și să altereze imaginea de odinioară a locuirii. Mentalul colectiv începe să înrădăcineze astfel noi definiții și tipare greșite în ceea ce privește locuirea într-o comunitate. Locuitorii unui astfel de complex nu sunt decât o adunare de oameni fără un trecut sau valori comune, ce populează o masă construită nu o locuiesc. Proximitățile acestor mase construite duc lipsă acută de spații special dedicate și proiectate ce generează și încheagă o comunitate adevărat. Acestea reprezintă comunități create în mod artificial, fără factori reali care au condus Fig. 2. Peisaj urban contemporan

la această dezvoltare.

„[…] ar trebui să-i facem pe oameni să iasă cât mai mult din aceste blocuri. Adică să creăm alternative, spații publice, modalități de viață urbană care să aducă lumea într-un tip de existență comunitară, citadină, scurtând astfel timpul de locuire seacă al apartamentului de bloc. În felul acesta, faptul de a locui ar fi redus la mecanica lui inevitabilă, dar ar lăsa insului posibilitatea să iasă de acolo de câte ori vrea și poate, în condiții care să îl împrospăteze, să-l frăgezească, să-l recalibreze”56.

VAIS, Dana, „From House to «Residence». Peripheral Growth in Post-Socialist Cluj (România)”, în Studia Universitatis Babes Bolay, Sociologia, 2009, p.64.

55 GHENCIULESCU, Ştefan, „Suburbia”, în Dincolo de Oraş, Asociaţia Zeppelin şi Editura universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2013, pp. 179-180.

56 PLEŞU, Andrei, „O casă trebuie să lase loc de mister”, în TABACU, Gabriela (ed.), Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2019, pp. 69-70.

54

17

relaţia

oraş

- comunitate

Lipsa de spații civice propriu-zise57 și spațiu public de calitate, alături de pierderea aproape completă a identității locale și a semnificației a favorizat astfel de comportamente, de căutări ale apartenenței la comunitate în medii impersonale sau în direcții complet false, nevoia de identitate fiind mai mult decât evidentă.

3.3

Obiectul contemporan de arhitectură

„Arhitectura este disciplina care construiește orașul”58. Prin valențele sale interdisciplinare, „organizează lumea cunoscută, spațiul existențial, în categorii de spațiu și timp, într-un amestec intim de senzații, de reflexii și concepte”59. Această complexitate, dată de variile domenii ce vizează acest fenomen, naște astfel procese la fel de complexe de cercetare și studiu, analize și concluzii, prin care apoi se dezvoltă obiectul contemporan de arhitectură. Prin intermediul schimbării de paradigme din ultimele decenii, rolul arhitecturii a devenit astfel și mai complex, dar și mai definitoriu ca niciodată.

De-a lungul perioadei în care orașele luau forma pe care noi o cunoaștem astăzi, arhitectura croia, de-a lungul istoriei, ceea ce avea să fie teoretizat mai târziu ca tipologii și definea caracteristicile lor60. Arhitectura încă se modela pe sine, într-un mod organic și firesc, fără principiile teoretice pe care le cunoaștem astăzi cu privire la modelele de proiectare și dezvoltare urbană, elaborate mai târziu, începând cu perioada modernă. „Se poate observa că, ori de câte ori inteligența și sensibilitatea colectivă au fost lăsate libere să construiască și să organizeze, au făcut-o ca reflex al unei lecții învățate cândva sau al unei teme ajunse la om din timpuri obscure. Aș vorbi chiar de existența unei «memorii urbane» ancestrale și colective sau de concepte ascunse în subconștient. În asemenea conjuncturi se nasc modele pe care le-am numit «spontane», «organice»61.

Este extrem de interesantă perspectiva lui Teodor Gheorghiu în lucrarea sa Locuire și neAsezare. Autorul prezintă aceste moduri organice de ocupare a spațiilor și de dezvoltare a orașelor ca fiind imposibil de mimat printr-o proiectarea dirijată, cu toate acestea însă, aceste orașe fiind complet și perfect locuibile încă și astăzi, în ciuda felului doar intuitiv și deloc organizat de formare. În contrast, practicile contemporane se subscriu unui proces de sintetizare, deloc spontan, demersurile pentru a genera un obiect și a-l plasa într-un context urban fiind în fapt o suită de „anchete” și raționamente, ce sunt mai apoi reduse și esențializate la ceea ce noi numim astăzi

GHENCIULESCU, Ştefan, Oraşul Transparent, Asociaţia Zeppelin şi Editura universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2008, p. 30.

SOLON, Marius, Mihai, Conexiuni - Context - Comunitate, Editura Universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2021, p. 62.

59 Ibidem, p. 5.

60 ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press, Londra, 1984, p. 171.

61 GHEORGHIU, Teodor, Locuire şi neAşezare, Editura Paideia, Bucureşti, 2002, p. 13.

57 58

18

relaţia

oraş

- comunitate

concept62. Însă, acest tip de oraș apare doar periodic și doar apelând continuu la modele vechi, deci la tipologii. Se constată astfel un fenomen de ciclicitate, originea, punctul de plecare și totodată finalitatea acestuia fiind întotdeauna reprezentate de modelul organic63. Ne aflăm într-unul dintre acele momente în care în care este necesară o proiectare sistematică, dar care face referire la dogmele ancestrale de edificare64.

Studiul tipologiei este un demers ce poate genera concluzii și modalități cât mai benefice de rezolvare a soluției arhitecturale în acest sens. Studiul unor elemente până ce acestea nu mai pot fi reduse mai departe mai mult de atât și esențializarea caracteristicilor lor formează tipologii65 și apelează la forma arhitecturală, aceasta fiind o primă și foarte intuitivă caracteristică a unei arhitecturi identitare. Reprezintă un aspect ușor de observat de către locuitorii unei comunități, în vederea identificării unei identități urbane specifice, deci având astfel implicații sociale și afective.

Cu alte cuvinte, tipologia este cea mai importantă caracteristică a arhitecturii, cea mai aproape de genius loci și de tradiție. „Tradiția poate fi sprijinul de nădejde a dezvoltării durabile, poate singurul sprijin”66, atunci când aceasta are rădăcini puternice. O abordare tipologică în conceptul de proiectare naște astfel obiecte ce „nu sunt străine de clădirile vechi, dar nici nu sunt identice, ci sunt ceva între vechi și nou”67, adică exact ceea ce orașele și comunitățile au nevoie cel mai mult, în pragul acestei crize identitare.

Astfel de obiecte de arhitectură pot genera, în situația crizei actuale, chiar comunitate în sine, dacă sunt foarte bine gestionate încă din fașă, adică din stadiul de concept. În cazul cartierelor dezbinate, obiectul de arhitectură ar putea face legătura cu valorile colective și ar putea apela la memoria și atașamentul locuitorilor, declanșând sentimentul de apartenență.

Acest curent actual de practici în proiectarea de arhitectură generează o tipologie în sine de abordare a problematicilor contemporane. Vizează, deci, studiul în prealabil al esenței locului și al caracteristicilor ce îl definesc.

Este important să înțelegem și să decodificăm și procesul prin care orașele și comunitățile sau născut organic în forma pe care o cunoaștem astăzi, atât cât este posibil, pentru a putea mai apoi să exprimăm esența - genius loci, în cel mai corect și complet mod, în vederea tipologizării și sistematizării unor direcții conceptuale de proiectare ale viitorului obiect de arhitectură, ce va avea rol de coagulant al comunității.

CASTRO, NOGUEIRA, Luis, La risa del espacio, Madrid, Tecnos, 1997, apud CROS, Susanna (ed.), The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture, Ed. Actar, Barcelona, 2003, p. 461.

63 GHEORGHIU, Teodor, Locuire şi neAşezare, Editura Paideia, Bucureşti, 2002, p. 14.

64 SOLON, Marius, Mihai, Conexiuni - Context - Comunitate, Editura Universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2021, p. 9.

65 ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press, Londra, 1984, p. 41.

66 GHEORGHIU, Teodor, Locuire... , p. 6.

67 SOLON, Marius, Mihai, Conexiuni... , p. 19.

62

19

relaţia

CAPITOLUL 4 4.1

oraş

- comunitate

Studii de caz

Argument

Studiile de caz propuse spre analiză reprezintă proiecte contemporane de inserții de obiecte de arhitectură în contexte urbane, sociale și culturale similare cu cele ale Bucureștiului, aflându-se într-un impas identitar, dar care reușesc să rezolve problematica comunității dezbinate sau să nască una în cartierele în care se situează. Ambele sunt analizate prin prisma acestor intervenții, dar și a programelor de arhitectură ce vizează educația identitară a tinerei generații și nu numai și formarea acesteia spre a avea un viitor activ în cadrul comunității.

Alegerea spre studiu a acestor exemple întărește raționamentele din subcapitolul anterior, reprezentând o confirmare a parcursului acestuia. Sunt prezentate proiecte actuale, bazate pe un demers, pe o analiză contextuală, deci pe o serie de concluzii și direcții de abordare, care încheagă astfel o comunitate dezbinată, preexistentă. Acest parcurs recurge la arhetipuri, în antiteză cu modul organic de formare inițială a acestor comunități în perioada premodernă, fără o strategie.

Motivez alegerile făcute prin a afirma că înțelegerea pe deplin a nevoilor contemporane ale comunității și dezvoltarea de concluzii pertinente în vederea rezolvării problematicilor ridicate, printr-un obiect nou de arhitectură, necesită mai întâi de toate studiul comunității respective, apriori oricăror altor forme de investigație și cunoaștere a contextului, dar și cercetarea altor studii de caz asupra unor intervenții realizate în moduri pe cât de posibil similare cu situația dată.

Analiza acestor exemple face parte din demersul cercetării pentru lucrarea de diplomă și m-a ajutat să generez răspunsuri pentru contextul social și cultural în care se situează amplasamentul aflat în studiu, dar și pentru tema de proiect.

4.2

Suzhou Bache Community Center - Suzhou, China

Acest mic centru comunitar se află pe una dintre cele mai importante străzi ale zonei, Bache, ce găzduiește vechea piață a orașului situat în districtul Wujiang, Suzhou, China. Această așezare sa format în timp, de-a lungul unui canal, amplasamentul centrului comunitar aflându-se în imediata proximitate a acestuia. Contextul urban este unul bogat cultural, format din construcții realizate în diferite perioade relevante pentru istoria Chinei, dar și din clădiri ridicate recent, formând astfel un colaj urban de locuire foarte densă și măruntă.

20

relaţia

oraş

- comunitate Din punct de vedere social, comunitatea se regăsește într-un moment de cumpănă, deoarece marea majoritate a populației active, în timpul săptămânii cu precădere, migrează către marile orașe din apropiere pentru locuri de muncă, lăsând copiii și bătrânii în urmă acasă. Autoritățile locale au observat acest fenomen și ca atare au acționat în consecință, sporind politicile de dezvoltare a orașului în favoarea populației tinere și au luat o serie de măsuri ce va aduce un nou și constant flux de tineri în oraș. Astfel, centrul comunitar este

Fig.3. Plan de situație

prima construcție realizată dintr-o serie de cinci

intervenții, la diferite scări, printre care se află mai multe centre cu rol de coagulare a comunității existente, dar și un campus universitar ce o va întinerii, extinde și regenera de acum încolo prin aportul de tineri veniți aici pentru studii.

Autoritățile au înțeles că resursa principală în vederea regenerării comunității în acest caz este generația tânără ce trebuie educată spre a înțelege și a iubi orașul, făcând apel la identitate locală și la sentimentul de apartenență. Prin intermediul acestui centru, copiii din cartier cresc și se dezvoltă în cadrul orașului, în spațiul public, alături de bunicii lor, formând legături. Modul cum este configurat parterul facilitează în permanență aceste tipuri de întâlniri, deoarece este un parter deschis, în aer liber, amenajat astfel încât să fie perceput ca parte integrată a spațiului public, deci a străzii.

Spațiile interioare sunt concentrate în jurul unui atrium ce conectează vizual utilizatorul cu spațiul Fig.4. Cum strada pătrunde în parter

străzii din parter.

Obiectul de arhitectură se integrează în contextul construit recurgând la tipologiile locale tradiționale, precum forma acoperișurilor, dar reinterpretate într-o manieră contemporană. În acest mod, tânăra generație este angrenată în tradiție și devine conștientă de valorile culturale ale mediului în care crește și se dezvoltă, aparținând de acest loc.

Poate cea mai interesantă caracteristică a acoperișului, mai presus de interpretarea tipologiei locale, este felul cum acesta deservește o doua funcțiune: pe lângă cea strict tehnică de acoperire, el are rolul și de terasă panoramică, unde se citește relația cu contextul. Arhitecții povestesc cum s-au folosit de reglementările în ceea ce privește înălțimea maximă admisă și formă pentru a putea 21

relaţia

oraş

- comunitate

beneficia de priveliște asupra canalului aflat în apropiere, realizând astfel o relație vizuală pentru utilizator cât se poate de directă și tranșantă, aproape afectivă68.

O astfel de abordare a contextului urban, istoric, social și cultural naște obiecte de arhitectură pline de esență și semnificație și crește nivelul de conștientizare al comunității, precum și calitatea în sine a vieții din cartier.

Formează relații interumane și legături pe viață și reprezintă o formă de bune practici de urmat pe mai departe pentru a revitaliza comunități.

Fig.5. Acoperișuri vechi şi noi

4.3

Pilares Lomas de Becerra Community Center - Mexico City, Mexic

Similar studiului de caz precedent și acest centru comunitar reprezintă un exemplu dintr-o serie de astfel de noi construcții susținute și finanțate de autorități. Guvernul mexican a început această inițiativă de a crea spații special destinate pentru educarea și formarea locuitorilor din numeroasele cartiere dezafectate și sărace ale capitalei, precum și pentru regenerarea comunităților dezbinate din acestea. Creșterea foarte mare în suprafață a orașului, precum și amplificarea accentuată a populației acestuia a generat consecințe asupra calității vieții din aceste cartiere.

Centrele comunitare susținute prin aceste politici de dezvoltare socială poartă denumirea de PILARES69 și propun programe de dezvoltare personală într-o mare varietate de domenii: de la sport la arte și meserii sau robotică. Sunt plasate în zone strategice în fiecare cartier în parte tocmai pentru a facilita accesul și prezența unei mase cât mai mare de populație.

Fig.6. Faţadă

Astfel, amplasamentele atent alese

pentru edificarea acestor hub-uri culturale și educaționale le transformă în puncte de reper în cartier

https://www.archdaily.com/991749/suzhou-bache-community-center-dedang-design accesat în 24.03.2023.

Acronim de la Puntos de Innovación, Libertad, Arte, Educación y Saberes , în traducere Centre pentru Inovaţie, Libertate, Artă, Educaţie şi Cunoaştere.

68 69

22

relaţia

oraş

- comunitate și mai apoi în comunitățile generate, manipulând astfel locuitorii spre a le identifica sub formă de locuri de adunare și promotoare de viață urbană și socială.

PILARES Lomas de Becerra se află

Fig.7. Plan Parter

amplasat într-o intersecție mare și este înconjurat de multe străzi pietonale. Folosindu-se de aceste caracteristici date ale sitului, arhitecții au propus în vederea creări de spațiu public exterior volumului, ce se deschide la parter prin vitraje mari, o piațetă ce naște o relație directă cu spațiul interior deschis și flexibil, destinat versatilității diferitelor activități posibile. Se formează astfel un loc al comunității, permanent disponibil

Fig.8. Interior

pentru întâlnire și socializare în cadrul cartierului. În urma analizelor asupra altor centre

PILARES deja construite, arhitecții au ajuns la concluzia că o compartimentare cât mai simplă și eliberată de mobilier poate genera comportamente și activități cât mai specifice fiecărui colectiv de utilizatori în parte, sporind astfel creativitatea și interacțiunea între locuitori. În ceea ce privește obiectul de arhitectură din prisma conceptului și semnificației lui, autorii au recurs la poate cea mai specifică caracteristică a arhitecturii mexicane – culoarea -, integrând perfect volumul în cartierul foarte colorat în care se regăsește70, făcând astfel apel la memoria colectivă, la identitate locală, tradiție și nu în ultimul rând, la sentimentul de apartenență la o comunitate cu valori comune.

CAPITOLUL 5

Dezvoltarea segmentului dintre Piața Gemeni și Calea Moșilor a

Bulevardului Dacia din București 5.1

Geneza primelor comunități bucureștene, apărute în jurul bisericii de mahala

Tema relației oraș-comunitate în ceea ce privește dezvoltarea orașului București vizează înțelegerea modului de formare al primelor comunități apărute și astfel a felului cum orașul în sine a luat naștere în forma cunoscută astăzi. Aceste prime comunități s-au stabilit în jurul unor poli de 70

https://www.archdaily.com/993635/pilares-lomas-de-becerra-community-center-workac-plus-iua-ignacio-urquiza-arquitectos accesat în 24.03.2023.

23

relaţia

oraş

- comunitate

interes, fapt ce este determinat de o apartenență la un set de valori sociale și morale comune. Pentru a putea avea o mai bună înțelegere și perspectivă asupra modalității prin care acești poli- biserica în cazul de față - au generat comunitate pe teritoriile pe care le deservea, trebuie să privim mai întâi la istoria așezărilor respective.

Conform lucrării Bucureștii mahalalelor sau periferia ca model de existență a lui Adrian Majuru, mahalalele s-au format inițial ca niște mici sate, apropiate unele de celelalte, mai întâi în jurul Dâmboviței, apoi de-a lungul arterelor ce făceau legătura cu alte așezări mai îndepărtate. Acest termen pătrunde în limba română prin intermediul influenței otomane și va fi folosit până în 1830, când începe să cuprindă o altă semantică și anume aceea de periferie, în sens peiorativ, odată ce orașul București începe să cunoască un nou stil de viață modern și centrul este curățat de orice practici rurale71. „Mahalla, sau mahalle, este un termen arab care înseamnă cartier, așezare umană.

Vine de la rădăcina hal care la rândul ei a intrat în română tot prin turcă, și care înseamnă stare, fel de lucruri, condiție umană prezentă. De la hal s-a format mahalla, locul în care stau oameni”72.

Dezvoltarea acestor așezări a fost de tip tentacular datorită lipsei unui sistem de fortificații ce ar fi limitat întinderea teritorială a orașului, precum în cazul orașelor intracarpatice. Altfel, casele se aflau la distanțe mari unele de celelalte73, cu grădini și livezi mari între, oferind un caracter rural până mai târziu Bucureștilor.

Odată cu extinderea organică a sătucurilor, acestea au format între ele spații rămase libere ce capătă și ele denumire de origine orientală: maidane. Meydan în limba turcă este tot de proveniență arabă și înseamnă piață, mai târziu deprinzând și noțiunea de oraș74. Reprezintă zone ale urbei formate în mod firesc, natural, cu un rol important în procesul de dezvoltare a spațiului public din oraș și al comunității ca atare în genere, acesta lipsind cu desăvârșire în forma ce o cunoaștem astăzi în acea perioadă din cauza inexistenței unui plan controlat de dezvoltare și planificare urbană până în secolul al XIX-lea odată ce influențele occidentale își lasă amprenta și asupra orașului. Maidanul poate fi definit ca o lărgire formată în mod organic a străzii75 ce permitea astfel diferite practici sociale în cadrul spațiului urban. Aceste manifestări spațiale a unei necesități evidente de lucru împărțit și folosit la comun marchează și dovedesc înțelegerea intuitivă și naturală a ideii de comunitate prin translatarea acesteia în mod indirect, neprogramat, într-un dialog socio-spațial.

O altă urmare a procesului de formare a mahalalelor asupra țesutului urban este scara umană a acestuia, apărută prin prima construcțiilor joase, străzilor înguste, tramei stradale anevoioase și edificărilor spontane fără reguli de urbanism. „Aproape putem spune că dintotdeauna, în acest oraș, MAJURU, Adrian, Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă, Ed. Compania, Bucureşti, 2016, p. 8- 11. https://cabalinkabul.com/2013/12/12/ce-hal-de-mahala-din-nou-despre-traditia-urbanistica-romaneasca/ accesat în 23.03.2023.

73 LASCU, Nicolae, Bulevardele bucureştene până la primul război mondial, Editura Simetria, Bucureşti, 2011, p. 12.

74 https://cabalinkabul.com/2013/12/12/de-unde-vine-termenul-de-maidan/ accesat în 25.03.2023 75 TEODORESCU, Liviu, Privatized Publicness: Post Communist Public Space in Bucharest, FailedArchitecture.com https://failedarchitecture.com/privatized-publicness-post-communist-public-space-in-bucharest/ accesat în 25.03.2023 71 72

24

relaţia

oraş

- comunitate

fiecare a clădit cum a vrut, limitat doar de pungă și gust. […] Bucureștiul vechi a fost un oraș viu, un oraș locuit de oameni, nu de instituții […]” 76.

Prima mahala pe care a cunoscut-o Bucureștiul a fost mahalaua Sf. Gheorghe Vechi, formată în jurul bisericii parohiale. Paul de Alep, călător și cronicar ortodox sirian, consemnează în jurnalul său de călătorie din timpul vizitei sale din Moldova și Valahia că în București existau la 1657 patruzeci de biserici ce deserveau șase mii de case77. Treptat, apar noi sate în jurul târgului, care până în anul 1700 vor ajunge și ele mahalale78. În perioada ce urmează, orașul se extinde și mai mult, deși apar măsuri în acest sens din partea autorităților79.

Mahalalele au reprezentat comunități închise, unde comunicarea cu celelalte cartiere era deseori inexistentă. Acestea erau auto-eficiente și suficiente, tipic originilor orientale în urma cărora s-au format. Ca urmare a distanțelor mici și relațiilor limitate ce se nășteau în astfel de comunități, nici străzile nu erau de numite sau casele numerotate. Tot ce avea un locuitor nevoie se afla în cadrul mahalalei80. Interacțiunea între membrii comunității prima și era foarte diversă, viața de mahala fiind foarte colorată, deoarece se întâmpla în stradă, pe maidan. „Mahalagiii se ȋntîlnesc zi de zi pe uliță, la biserică, la cafenea, la baia publică, în prăvălie, la cîrciumă, la bărbier, la spițer, petrec împreună, se împrumută și se ajută reciproc, se urmăresc și se ceartă, se ocărăsc și se păruiesc. Toate acestea construiesc o familiaritate cotidiană care-i apropie.”81 Ierarhia socială din cadrul mahalalelor se baza pe profesie și a influențat în mod cert dezvoltarea și evoluția socială, dar și spațială, arhitecturală, a comunităților respective, în principal prin ocuparea ulițelor principale de cei de rang mai înalt82. Biserica și casa parohială se aflau pe aceste străzi, în centrul geometric și spiritual al comunității.

Aceste edificii de cult nu existau niciodată izolate, ci erau dublate de anexe precum casa parohială, o școală, aziluri sau spitale, ce deserveau comunitatea83 - de la câteva zeci până la câteva sute de locuitori. Cu cât așezarea era mai mare și mai dezvoltată, proximitatea ansamblului bisericesc era împânzită mai mult de funcțiuni comerciale și de locuire84. Circulațiile erau întru totul

OFRIM, Alexandru, Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 10.

Paul de Alep, Călători străini despre ţările Române, vol. VI, partea I, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pp. 227-229, apud PARUSI, Gheorghe, Cronica Bucureştilor. Întocmiă, din document şi sentiment, de Gheorghe Parusi, Ed. Compania, Bucureşti, 2016, p.42.

78 MAJURU, Adrian, Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă, Ed. Compania, Bucureşti, 2016, p. 11.

79 PARUSI, Gheorghe, Cronica... , p.17.

80 Ibidem, p. 15.

81 VINTILĂ, Constanţa, „Mahalale și mahalagii”, în Dilema Veche nr. 949, 16-22 iunie 2022 https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/mahalale-si-mahalagii-638395.html accesat în 25.03.2023 82 MAJURU, Adrian, Bucureştii... , Ed. Compania, Bucureşti, 2016, p. 15.

83 GHEORGHIU, Teodor, Locuire şi neAşezare, Editura Paideia, Bucureşti, 2002, p. 161.

84 Ibidem, p. 162.

76 77

25

relaţia

oraş

- comunitate

îndreptate către biserică, acesta fiind deseori amplasată la intersecție de ulițe85. Imaginea orașului era presărată cu turle, silueta acestora de cele mai multe ori se arăta treptat, anunțându-și

prezența

prin

elementele

verticale mai ușor de reperat86, ca urmare a modului

organic

de

dezvoltare

a

construcțiilor din jurul ansamblului parohial. „[…] organizarea orașelor și târgurilor, mai

Fig.9. Silueta urbei

ales după secolul XVI, urma structura parohiilor, relativ egale, fiecare grupată în jurul

unei

biserici”87,

acest

mod

de

organizare păstrându-se până la instaurarea regimului comunist.

Mahalalele

purtau

denumirile

ocupațiilor locuitorilor lor - Mătăsari, Negustori, a preoților parohi88- Popa Nan, Popa Soare sau a numelui bisericii- Sf. Gheorghe, Sf, Ștefan. Acestea reprezentau cea mai bună esențializare a credințelor și activităților vremii din viața de cartier a societății românești. Credința a jucat un rol foarte important, factor în jurul și datorită căruia s-a dezvoltat comunitatea.

Fig.10. Plan zone deservire a bisericilor

„[…] biserica îi aduna laolaltă duminica și de sărbători sau la evenimente importante din viața enoriașilor: la botez, la cununie și la înmormântare. Aceste obiceiuri, perpetuate secole de-a rândul pînă spre zilele noastre, îi apropiau pe locuitorii mahalalei, dîndu-le sentimentul apartenenței la o colectivitate și ajutându-i adeseori să depășească barierele socio-culturale sau, oricum, să le perceapă ca pe ceva natural.”89 Aceste aspecte confirmă integritatea comunităților respective datorată valorilor sociale și morale puternice ce le-au format și menținut închegate timp de sute de ani, până recent în cursul istoriei, când regimul comunist a maltratat aceste „organisme”. Mahalaua reprezintă o frescă socială GHEORGHIU, Teodor, Locuire şi neAşezare, Editura Paideia, Bucureşti, 2002, p. 164.

Ibidem, p. 163.

87 Ibidem, p. 165.

88 PARUSI, Gheorghe, Cronica Bucureştilor. Întocmiă, din document şi sentiment, de Gheorghe Parusi, Ed. Compania, Bucureşti, 2016, p.17.

89 Ibidem.

85 86

26

relaţia

oraş

- comunitate

a formării și dezvoltării orașului București din toate punctele de vedere: sociale, culturale, urbane și politice. Cunoașterea istoriei acesteia reprezintă un punct de plecare al cunoașterii identității locale a orașului și a comunității locale.

5.2

Istoria și specificitatea mahalalei Precupeții Vechi

Situată în apropierea Căii Moșilor, Mahalaua Precupeții Vechi a apărut în secolul al XVIIlea, când „popa Ghorghe călugărul”90 o începe, „punându-i praznicul Tuturor Sfinților ca hram”91 și „A fost terminată la 15 august 1773 de «Năstase și imeanul Mojocul» și de soția lui, Milca”92.

Numele său provine de la activitatea predominantă a locuitorilor săi și anume precupeții ce se ocupau de a aproviziona târgurile și prăvăliile din oraș93. Astfel, poziționarea în apropierea Târgului de Afară și atât de aproape de artera ce facilita tranzitul spre acesta nu este deloc întâmplătoare. „În limba slavă, prekupet înseamnă negustor care cumpăra pentru a revinde diverse produse: zarzavaturi, fructe, păsări, ouă”94. Unul din numele de uliță amintește de meșteșug: Butarilor95, care vine de la butar, cel ce făurea buți, adică butoaie pe înțelesul de astăzi. În 1798 mahalaua număra 105 case96, fiind un cartier de mari dimensiuni. În momentul în care mahalaua nu mai permitea extinderea sa iar numărul locuitorilor era deja crescut, apărea o alta, cea nouă. Așa și-au căpătat Precupeții a doua parte din nume, odată cu apariția surorii sale vestice, Precupeții Noi97 .

Odată cu Regulamentele Organice apărute în 1831 în Valahia, se prevedea o serie de măsuri pentru sistematizarea urbei, precum iluminat stradal prin intermediul unor felinare ce necesitau supraveghere, dar și „paza străjuirii de noapte”98, în anumite puncte de interes pentru comunitate, precum: „în mahalaua Precupeții Vechi: la Tudor Grecu; la Pavel Pașuncă pe șoseaua Târgului de Afară; la poarta bisericii Precupeții Vechi; la Barbu fustașu; la logofătul Alecu Motescu; la Stefan cârciumaru din afara barierei; la poarta logofătului Dumitru”99. Se observă cum mai marii boieri locali beneficiau de iluminat, dar și funcțiuni precum biserica sau cârciuma.

GIURESCU, Constantin, Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p. 101.

91 FLORESCU, George, Din vechiul Bucureşti: biserici, curţi şi hanuri între anii 1790 - 1791 după două planuri inedite, Institutul de arte grafice „Lupta”, Bucureşti, 1935, p.41.

92 Ibidem.

93 OFRIM, Alexandru, Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 215.

94 Ibidem.

95 GIURESCU, Constantin, Istoria… , p. 374.

96 Ibidem, p. 361.

97 Ibidem, p. 364.

98 POTRA, George, Din Bucureştii de ieri, Volumul I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1990, p. 256.

99 Ibidem, p. 258.

90

27

relaţia

oraş

- comunitate

Fig.11. Plan Boroczyn

Fig.12. Planul Institutului Geografic al Armatei

Se prevede și corecția tramei stradale și îndreptarea acesteia. Se propune lărgirea străzilor, renunțarea la anumite ulițe impracticabile și înființarea unora noi, precum și închiderea fronturilor100. În acest sens se poate observa cum în urma analizei Planului Borroczyn realizat între 1844 și 1846, la scurt timp după apariția Regulamentelor Organice, țesutul este încă nealterat, spre deosebire de Planul Institutului Geografic al Armatei, dintre anii 1895 și 1899, unde se observă dispariția unor maidane și apariția de noi insule urbane, cu fronturi mai omogene, iar insulele vechi devin din ce în ce mai conturate și străzile mai drepte. Se constată o densificare la nivelul parcelarului și a fondului construit. Străzile trec print-un proces de aliniere.

Odată cu secolul XIX, până la începutul celui de-al XX-lea, orașul București a intrat într-o perioadă de schimbări, în urma cărora mahalalele rămân în spatele noilor cartiere din centru, ce ce sunt modernizate print-o serie de măsuri radicale exercitate asupra țesutului urban. Se produce astfel o ruptură definitivă între centru și periferie.

5.3

Trasarea ultimului bulevard antebelic

În prima parte a secolului al XIX-lea, se începe trasarea primelor artere de circulație moderne, din necesitatea de circulație, dar și din dorință de modernizare și apropiere de cultura occidentală. Bulevardele, ca mod de organizare a spațiului, reprezintă artere rectilinii101 ce facilitau tranzitarea orașului mai ușor decât vechea tramă stradală întortocheată. Totodată, în acest fel se regenera și fondul construit foarte diluat al mahalalelor, noile construcții urmând să respecte 100 101

PANOIU, Adrian, Evoluţia Oraşului Bucureşti, Fundaţia Arhitext Design, Bucureşti, 2011, p. 100.

LASCU, Nicolae, Bulevardele bucureştene până la primul război mondial, Editura Simetria, Bucureşti, 2011, p. 7.

28

relaţia

oraş

- comunitate

aliniamentul și regulile noilor străzi102. Primele astfel de intervenții cunoscute de orașul București au constituit preocuparea autorităților pentru trasarea axelor est-vest și nord-sud, astfel că în a doua jumătate a secolului apare primul bulevard bucureștean, ce lega Strada Colței cu Strada Brezioanu, „trecând pe dinaintea Academiei”103, de unde preia și numele. Viitoarele intervenții vizează și realizează astfel o sistematizare completă a orașului, nu doar a circulațiilor. În urma modificărilor aduse tramei stradale, noile construcții trebuiau să se subordoneze unor regulamente în ceea ce privea funcțiunile permise, modul de așezare pe parcelă, regimul de înălțime sau materialele folosite, urmând să se realizeze o imagine coerentă și controlată a orașului, în comparație cu cea anterioară măsurilor. Cumpărătorii terenurilor date spre vânzare de către municipalitate urmau să cunoască astfel condițiile de edificare, iar toate proiectele trebuiau să fie aprobate de Primărie104.

Fig.13. Proiectul Bulevardului Dacia între Piaţa Gemeni şi Cala Moşilor din 1912

Ultima intervenție de restructurare urbană de acest gen în București a avut loc înaintea izbucnirii Primul Război Mondial și vizează o nouă axă est-vest ce avea să lege cele două gări ale orașului, Gara de Nord și Viitoarea Gară Obor neterminată la acea vreme, prin conectarea Căii Griviței de Calea Moșilor, prin Piața Romană, ce avea să poarte numele de Bulevardul Nou. Această decizie este influențată si de achiziționarea moștenirii lui George Ioanid ce către autoritățile locale și necesitatea parcelării acesteia. Reprezintă poate cel mai bun și coerent exemplu de rezolvare a unui proiect urbanistic de o așa anvergură, folosindu-se noi teorii de proiectare precum cea a orașului grădină105 pentru Parcelarea Ioanid. În 1909 este aprobat mai întâi proiectul pentru segmentul dintre Piața Romană și strada Icoanei, apoi segmentul de est dintre Calea Griviței și Piața Romană, pentru ca în final și ultimul segment către Calea Moșilor să fie semnat în 1912. Odată cu noul bulevard se prevedeau și lărgirile străzilor adiacente, precum și spații verzi la fiecare intersecție106. Zona mahalalelor Precupeții Noi, Tirchilești107 și a Precupeților Vechi intră într-un amplu proces de restructurare urbană în aria unde va fi Bulevardul Dacia de astăzi. Segmentul median dintre Piața Romană și strada Viitorului a LASCU, Nicolae, Bulevardele bucureştene până la primul război mondial, Editura Simetria, Bucureşti, 2011, p. 12.

PANOIU, Adrian, Evoluţia Oraşului Bucureşti, Fundaţia Arhitext Design, Bucureşti, 2011, p. 97.

104 LASCU, Nicolae, Bulevardele... , p. 61.

105 Ibidem, p. 58.

106 Ibidem, pp. 58-59.

107 OFRIM, Alexandru, Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 82.

102 103

29

relaţia

oraş

- comunitate

reprezentat un front perfect pentru dezvoltări coerente în stilurile arhitecturale ale momentului, acolo aflându-se până în prezent vile ale elitei societății orașului proiectate de mai marii arhitecți ai vremii.

Ultimul segment al bulevardului nu a fost tratat în același fel ca urmare a izbucnirii celui deal Doilea Război Mondial și a schimbărilor importante ce i s-au succedat. Dat fiind faptul că această arteră a fost construită de-a lungul unei perioade lungi de timp, care a acoperit etape diferite de construire, țesutul a ajuns să fie mai degrabă un amestec între vechile construcții joase și înguste (tipice de mahala și care s-au păstrat) și inserțiile antebelice și interbelice foarte riguroase, rămânând și astăzi un segment slab dezvoltat și care necesită politici adecvate de intervenție în vederea unei dezvoltări coerentă.

5.4

Caracterul actual al zonei și perspective de dezvoltare

Imaginea de astăzi a cartierului a fost în mod cert influențată și alterată definitiv de lipsa de interes a autorităților publice în vedere menținerii unei coerențe stilistice a noilor inserții, dar și a conservării cadrului urban construit existent. Lipsa de educație în acest sens a proprietarilor, precum și lipsa de cadre legislative reale sau neexercitarea celor deja existente de către autorități, precum și măsuri luate de acestea în discordanță cu necesitățile reale ale urbanului și ale societății au condus către un dezechilibru la nivelul orașului.

Măsuri precum asfaltarea tuturor străzilor și eliminarea pietrei cubice specifice orașului sau circulația auto excesiva și lipsa de parcaje special amenajate au transformat orașul București și puținele zone ce au scăpat masacrului comunist în parcuri auto, impracticabile pentru pieton, deci pierzându-și identitatea.

Multe clădiri Fig.14. Peisaj urban în Zonă protejată numărul 13 Dacia

cu

semnificație pentru

patrimoniul național au dispărut peste noapte, ca

pradă a neglijenței generale, dar și a jocurilor politice și capitaliste. Intervențiile de după 1989 din zonă sunt în marea majoritate realizate în ilegalitate, nerespectând prevederile de urbanism, creând imagini distopice.

Se constată o lipsă generală și acută de interes, atât din partea autorităților cât și a populației în ceea ce privește o dezvoltare urbană coerentă. Anii de comunism și-au lăsat adânc amprenta asupra mentalului colectiv. Noțiunea de comunitate este dispărută, precum și identitatea locală și implicit sentimentul de apartenență. Urbanul este lăsat voia sorții, iar indiferența primează ca atare.

30

relaţia

oraş

- comunitate

Bucureștiul se află în al doisprezecelea ceas în ceea ce privește șansa la revitalizare. Cheia este conștientizarea și amintirea valorilor comune pe care le-am moștenit. Această conștientizare începe să se întâmple, prin proiecte social-culturale precum cele organizate de O.N.G-uri. De exemplu A.R.C.E.N.108 organizează de ani de zile trasee culturale109 tocmai pentru activarea acestei memorii și educarea locuitorilor cu privire la valorile orașului, atât culturale, sociale cât și istorice.

De asemenea au reușit să realizeze și o inventariere110 completă și actuală a zonelor protejate, al căror regulamente realizate de autoritățile locale sunt depășite și incoerente, dar și organizarea de evenimente sociale precum pietonalizarea Caii Victoriei și a multor străzi conexe acesteia pe timpul weekend-urilor de vară111, tot în vederea trezirii unei fascinații către cadrul urban și valențele sale sociale, precum și culturale asupra calității vieții și a unei normalități, precum o spune și numele asociației112.

Fig.15. Cu bastonul prin Bucureşt, pe strada Ion Luca Caragiale

Cel mai recent proiect al lor vorbește despre comunitate și cum aceasta poate fi renăscută. Recenta restaurare a celebrei Case Mița Biciclista113 și redarea ei comunității din cartierul Amzei ne arată cum patrimoniul construit, dar și arhitectura, în general, precum și bunele practici pot recupera dorința de comunitate și regenera sentimentul de apartenență. Sunt necesare centre comunitare care să educe și să readucă locuitorii în spațiul public. Mai multe clădiri redate comunității sau construite special cu funcțiuni care sa o deservească, Fig.16. Centrul atenției în Amzei acronim de la Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate.

A.R.C.E.N. - Cu bastonul prin Bucureşti, https://www.arcen.info/cu-bastonul-prin-bucuresti/ accesat în 26.03.2023.

110 A.R.C.E.N - Catalog Bucureşti, https://catalogbucuresti.info/ accesat în 26.03.2023.

111 A.R.C.E.N - Străzi Deschise https://www.arcen.info/strazi-deschise/ accesat în 11.02.2023.

112 vezi nota numărul 108.

113 A.R.C.E.N. - Mare Bal la Miţa Biciclista, https://www.arcen.info/mare-bal-la-mita-biciclista/ accesat în 26.03.2023.

108 109

31

relaţia

oraş

- comunitate

precum și măsuri de repietonalizare a străzilor și redarea spațiului public înapoi oamenilor pot rezolva situația actuală complicată a Bucureștiului, sau măcar să declanșeze un proces de reformă în acest sens. În ceea ce privește segmentul aflat între Piața Gemeni și Calea Moșilor a Bulevardului Dacia, un astfel de centru comunitar care să trezească interesul locuitorilor pentru comunitatea din care fac parte, să sporească calitatea vieții din spațiul public și nu numai și să renască identitatea și aparența oamenilor din zonă poate fi cheia și o perspectivă de dezvoltare pe mai departe în vederea păstrării și salvării patrimoniului construit și a identității locale.

5.5

Concluziile cercetării și transpunerea acestora în proiectul de diplomă

Cercetarea și-a propus în prima parte studiul unor noțiuni filosofice precum apartenența la un loc, identitatea sau ce presupune un spațiu și cum acesta își capătă semnificație, pentru a înțelege fenomenele ce au condus în fapt la crearea de comunități în general, iar mai apoi mai aplicat, în urma studiului istoric, în orașul București.

De-a lungul veacurilor în care acest oraș s-a format, existența atâtor comunități foarte închegate a generat, în fapt, orașul, acesta formând la rândul său apoi, o altă parte din comunitățile sale, existând o relație de interdependență între cele două. Comunitățile și-au format în acest fel propriile seturi de valori, creând astfel o anumită identitate, un specific, o semnificație. Este important să înțelegem cum, făcând rabat de la acestea, calitatea locuirii are de suferit drastic, deci și viața în sine.

Toate schimbările de paradigmă din ultimele decenii cauzate de evoluție, dar și de ultimul strat de istorie ce s-a așezat peste România au dus împreună la un impas în ceea ce privește identificarea reală a valorilor cu adevărat importante de către populație și chiar și autorități.

Identitatea este pierduta, la fel ca și semnificația, genius loci, și în mod evident, apartenența.

Individul, în special după o viață trăită în comunism, nu știe să mai apeleze la cultura locală, la tradiție sau la istoria sa reală. Deceniile de socialism manifestate prin demolări, edificări de forme fără fond și ascunderea trecutului au creat, în timp, oameni ce nu mai știu să locuiască în comunități reale și care nu își cunosc identitatea orașului.

Arhitectura este poate cel mai important instrument de a aduce aminte, de a spune o poveste și de a aparține114. Folosind acest instrument în vederea renașterii comunității și a identității locale poate fi cheia în situația actuală a Bucureștiului. Spațiul public necesită revitalizare și proiecte de calitate care să genereze comunitate în jurul lor, deci apartenentă. Altfel, putem schimba imaginea orașului și reface puzzle-ul de mult stricat.

114

SOLON, Marius, Mihai, Conexiuni - Context - Comunitate, Editura Universitară „Ion Mincu”, București, 2021, p. 70.

32

relaţia

oraş

- comunitate

Acest set de concluzii m-a ajutat în demersul realizării proiectului de diplomă, în primul rând la nivel de intenție și căutări personale, dar și în ceea ce privește modul de abordare a soluției de arhitectură. Programul și amplasamentul s-au ales cumva unul pe celălalt, în sensul în care am simțit cum comunitatea din acest cartier este dezbinată și în nevoie de un element catalizator. Astfel, propun edificarea unui centru comunitar pentru tineri pe Bulevardul Dacia, colț cu strada Toamnei, care să funcționeze ca un magnet pentru toate categoriile de vârstă, nu doar pentru cei mai mici, similar cu situațiile prezentate în studiile de caz. În ceea ce privește volumul, demersul a plecat de la studiul tipologiei, tocmai pentru a face trimitere la identitatea locală și la semnificația locului și arhitecturii din zonă, propunând un pas urban, asemănător cu cel format de casele vagon de pe strada Toamnei, dar un front închis la bulevard, specific acestuia.

Fig.17. PUZ propunere

Fig.18. Volumetrie

Intenția generală este de a crea astfel un obiect perfect încadrat în context, dar care să genereze interes prin prisma noutății sale, reprezentând un pretext pentru întâlnire pentru locuitorii din cadrul comunității. În acest fel, aceștia vor deveni mult mai conștienți de cadrul urban în care își duc viața, dar vor beneficia și de spațiu public de calitate, care va genera după sine schimbări. Închei această cercetare prin a aminti încă odată cum patrimoniul construit este printre cele mai importante sursă de manifestare a identității locale, a tradiției și semnificației. Această resursă neregenerabilă trebuie cu orice preț conservată și potențată prin noile intervenții și prin politici de dezvoltare și tratată cu respectul cuvenit, reprezentând cel mai de seamă martor al istoriei noastre.

Abia când vom înțelege pe deplin acest lucru se va produce și schimbarea.

33

relaţia

CAPITOLUL 6 6.1

oraş

- comunitate

Bibliografie

Bibliografie principală

FLORESCU, George, Din vechiul București: biserici, curți și hanuri între anii 1790 - 1791 după două planuri inedite, Institutul de arte grafice „Lupta”, București, 1935, GHENCIULESCU, Ștefan, „Suburbia”, în Dincolo de oraș, Asociația Zeppelin și Editura Universitară „Ion Mincu”,București, 2013, pp. 178-187.

GHENCIULESCU, Ștefan, Orașul transparent. Limite și locuire în orașul București, Asociația Zeppelin și Editura Universitară „Ion Mincu”, București, 2008.

GHEORGHIU, Teodor, Locuire și neAșezare, Editura Paideia, București, 2002.

GIURESCU, Constantin, Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Editura pentru Literatură, București, 1966.

HEIDEGGER, Martin, „Construire, locuire, gândire”, în Originea Operei de Artă, Ed. Humanitas, 1995, pp. 175-199.

LASCU, Nicolae, Bulevardele bucureștene până la primul război mondial, Editura Simetria, București, 2011.

LYNCH, Kevin, The image of the city, în traducere PETRIȘOR, Alexandru-Ionuț, Revista URBANISMUL, București, 2012.

MAJURU, Adrian, Bucureștii mahalalelor sau

periferia ca mod de existență,

Ed.

Compania, București, 2016.

MIHALI, Ciprian, „Identitatea urbană, între ficțiune și valoare”, în Identitatea urbană, IOAN, Augustin, MIHALI, Ciprian, Editura Paideia, București, 2013, pp. 15-42.

MIHALI, Ciprian, Inventarea spațiului

(Arhitecturi ale experienței cotidiene), Editura

Paideia, București, 2001.

NORBERG-SHULZ, Christian, Genius Loci. Towards a Phenomenology of Architecture, Editura Rizolli, Edinburgh, 1979.

PANOIU, Adrian, Evoluția Orașului București, Fundația Arhitext Design, București, 2011.

POTRA, George, Din Bucureștii de ieri, Volumul I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1990.

ROSSI, Aldo, The Architecture of the City, The MIT Press, Londra, 1984.

ROWE, Colin, KOETTER, Fred, Collage city, The MIT Press, Londra, 1984.

SOLON, Marius Mihai, Conexiuni - Context - Comunitate, Editura Universitară „Ion Mincu”,București, 2021.

34

relaţia

6.2

oraş

- comunitate

Bibliografie secundară

CELAC, Mariana, CARABELA,Octavian, MARCU-LAPADAT, Marius, București. arhitectură și modernitate. un ghid adnotat, Editura Simetria, București, 2005.

CROS, Susanna (ed.), GAUSA, Manuel, GUALLART, Vincent, ... , The Metapolis Dictionary of Advanced Architecture, Ed. Actar, Barcelona, 2003.

GEHL, Jan, Life between buildings, în traducere GUGU, Silvia, Igloo media, București, 2011.

OFRIM, Alexandru, Străzi vechi din Bucureștiul de azi, Ed. Humanitas, București, 2007.

PARUSI, Gheorghe, Cronica Bucureștilor. Întocmită, din document și sentiment, de Gheorghe Parusi, Ed. Compania, București, 2016.

PLEȘU, Andrei, „O casă trebuie să lase loc pentru mister”, în TABACU, Gabriela (ed.), Casele vieților noastre, ,Ed. Humanitas, București, 2019, pp. 65-75.

6.3

Resurse WEB

Articole TEODORESCU, Liviu, Privatized Publicness: Post Communist Public Space in Bucharest, FailedArchitecture.com https://failedarchitecture.com/privatized-publicness-post-communist-public-space-inbucharest/ accesat în 25.03.2023.

VAIS, Dana, „From House to «Residence». Peripheral Gowth in Post-Socialist Cluj (România)” în Studia Universitatis Babes Bolay, Sociologia, 2009, p.64, (CEEOL - Central and Eastern European Online Library). https://www.academia.edu/27361199/From_House_to_Residence_Peripheral_Growth_in_P ost_socialist_Cluj accesat în 22.03.2023.

VINTILĂ, Constanța, „Mahalale și mahalagii”, în Dilema Veche nr. 949, 16-22 iunie 2022 https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/mahalale-si-mahalagii-638395.html

accesat

în

25.03.2023.

35

relaţia

oraş

- comunitate

Bloguri https://cabalinkabul.com/2013/12/12/ce-hal-de-mahala-din-nou-despre-traditia-urbanisticaromaneasca/ accesat în 23.03.2023. https://cabalinkabul.com/2013/12/12/de-unde-vine-termenul-de-maidan/

accesat

în

25.03.2023.

Proiecte de arhitectură Dedang Design - Suzhou Bache Community Center, Suzhou, China, 2022 https://www.archdaily.com/991749/suzhou-bache-community-center-dedang-design accesat în 24.03.2023.

WORKac + IUA Ignacio Urquiza Arquitectos - Pilares Lomas de Becerra Community Center, Mexico City, Mexic, 2022 https://www.archdaily.com/993635/pilares-lomas-de-becerra-community-center-workacplus-iua-ignacio-urquiza-arquitectos accesat în 24.03.2023.

Proiecte social-culturale Agenda Urbană - Proiect OAR https://agendaurbana.oar-bucuresti.ro/comunitati-si-cartiere.html accesat în 12.03.2023.

A.R.C.E.N. - Catalog București https://catalogbucuresti.info/ accesat în 26.03.2023 A.R.C.E.N. - Cu bastonul prin București https://www.arcen.info/cu-bastonul-prin-bucuresti/ acceat în 26.03.2023.

A.R.C.E.N. - District 40 https://www.arcen.info/district-40/ accesat în 11.02.2023.

A.R.C.E.N - Mare Bal la Mița Biciclista https://www.arcen.info/mare-bal-la-mita-biciclista/ accesat în 26.03.2023.

A.R.C.E.N. - Pledoarii pentru viitorul Bucureștiului - Réinventer la ville https://www.arcen.info/pledoarii-pentru-viitorul-bucurestiului-reinventer-la-ville/ accesat în 11.02.2023.

A.R.C.E.N. - Străzi Deschise https://www.arcen.info/strazi-deschise/ accesat în 11.02.2023.

36

relaţia

6.4

oraş

- comunitate

Surse fotografii

Fig.1.https://e-zeppelin.ro/dincolo-de-oras-o-carte-si-o-expozitie-zeppelin-desprearhitectura-actuala-din-romania-la-tara/ accesat în 22.03.2023 .

Fig.2. https://e-zeppelin.ro/dincolo-de-oras/ accesat în 22.03.2023.

Fig.3.https://www.archdaily.com/991749/suzhou-bache-community-center-dedang-design accesat în 24.03.2023.

Fig.4.https://www.archdaily.com/991749/suzhou-bache-community-center-dedang-design accesat în 24.03.2023.

Fig.5.https://www.archdaily.com/991749/suzhou-bache-community-center-dedang-design accesat în 24.03.2023.

Fig.6.https://www.archdaily.com/993635/pilares-lomas-de-becerra-community-centerworkac-plus-iua-ignacio-urquiza-arquitectos accesat în 24.03.2023.

Fig.7.https://www.archdaily.com/993635/pilares-lomas-de-becerra-community-centerworkac-plus-iua-ignacio-urquiza-arquitectos accesat în 24.03.2023.

Fig.8.https://www.archdaily.com/993635/pilares-lomas-de-becerra-community-centerworkac-plus-iua-ignacio-urquiza-arquitectos accesat în 24.03.2023.

Fig.9.https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/mahalale-si-mahalagii-638395.html accesat în 25.03.2023.

Fig.10.https://failedarchitecture.com/privatized-publicness-post-communist-public-space-inbucharest/ accesat în 25.03.2023.

Fig.11.https://www.uauim.ro/departamente/itcp/documentatie/ accesat în 26.03.2023.

Fig.12.https://www.uauim.ro/departamente/itcp/documentatie/ accesat în 26.03.2023.

Fig.13.LASCU, Nicolae, Bulevardele bucureștene până la primul război mondial, Editura Simetria, București, 2011, p. 59.

Fig.14. Arhiva personală, 2023.

Fig.15https://www.arcen.info/cu-bastonul-prin-bucuresti/#after_section_1

accesat

în

26.03.2023.

Fig.16.https://www.instagram.com/p/CmVyd4kogFU/ accesat în 26.03.2023.

Fig.17.Studiul de fundamentare a Prediplomei, 2023.

Fig.18.Studiul de fundamentare a Prediplomei, 2023.

37