Grivei in lupta cu Gorgona (ebook) (sample)

Daniel Braşoveanu

Grivei în luptă cu Gorgona

Editura Domini Serv

Toate drepturile de autor aparţin Editurii Domini Serv

Designer - Florin Creangă Tehnoredactor - Antonio Holomi Redactor - Dinu Moraru ISBN 978-606-92153-2-6 Anul apariţiei - 2009

Daniel Braşoveanu

Griviţoaica

–3–

Grivei în luptă cu Gorgona

Capitolul 1 Dis-de-dimineaţă, căţeluşul Grivei îşi deschise alene pleoapele, îşi întinse somnoros lăbuţele şi căscă prelung. ştia că ziua de azi va fi una mai deosebită, - Ohhh, mrrr, mrrr, iar trebuie să mă trezesc cu noaptea-n cap. Ce viaţă de câine am! Dar o să duc până la capăt ce mi-am propus, altfel se va duce pe râpă reputaţia mea de căţeluş viteaz.

Mama lui, Griviţoaica, îşi simţi fiul imediat cum se răsuci în pătuţul său: - Grivei, dacă te-ai trezit, dă fuguţa la lac şi spală-te pe ochi, pentru că apa limpede şi curată este sănătoasă pentru corp.

- Da, mămuţă, mai ales că după o cursă rapidă la lac nu va mai trebui să fac gimnastica de dimineaţă.

- Vai, ce şmecher eşti, Grivei! Tu ştii că eu n-am fost de acord să pleci peste mări şi ţări, pentru că eşti mititel şi poţi întâlni fel de fel de lighioane, care-ţi pot face rău.

Grivei se sculase şi se învârtea plin de voioşie prin coteţul uriaş. Apoi făcu o săritură scurtă şi se dădu de-a berbeleacu.

- Mrrr, ham, ham, ham, mămuţă, ai auzit şi tu ce-a zis bunicul: fără acea licoare miraculoasă, acel medicament pe care trebuie neapărat să-l obţin - Lacrimi de Inorog - nu te vei face bine!

- Lasă, Grivei, că şi trifoiul cu patru foi este bun. Mi-a spus bunica ta aseară, când am fost la ea. ĂSta e bun şi pen–4–

Daniel Braşoveanu tru durerile de burtică.

- Până vei reuşi să găseşti un fir de trifoi cu patru foi, vei alerga mult şi bine prin jurul coteţului. Eu nu am întâlnit până acum niciunul. Nu vreau să-ţi pierzi vederea. Licoarea pe care ţi-o voi aduce o vei pune în apă şi cu ea îţi vei clăti ochii. Atunci n-or să te mai doară şi te vei face bine.

- Bine, bine, eu nu m-am opus niciodată ţie şi altruismului tău, pentru că aşa te-am educat de mic. Tu trebuie întotdeauna să sari în ajutorul nevoiaşilor şi să-ţi ajuţi aproapele.

- Mămuţă, am fugit la lac, să mă bălăcesc! şi Grivei o zbughi pe portiţa coteţului şi se îndreptă, alergând de mama focului, către lacul din apropiere. Cum îl văzu, mări viteza şi, făcând o săritură uriaşă, ateriză direct în mijlocul lui. În apă, începu să se zbenguie şi să latre puternic, plin de fericire. Apoi începu să înoate câineşte dintr-un capăt în altul al lacului. După câteva curse se îndreptă către mal. Joaca se terminase şi era timpul să se apuce de treabă. ,,Acum mă voi duce pe furiş s-o sperii pe Roşcovană, prietena mea veveriţa, care mi-a promis că mă va însoţi la drum” – îşi spuse în gând Grivei şi se îndreptă cu pas vioi către copacul unde-şi avea aceasta culcuşul.

Cum ajunse în preajmă, strigă cu voce puternică: - Roşcovano, leneşo, scoală-te şi ieşi din bârlog pentru că e târziu! Acum-acum se întunecă.

Nu apucă însă să se apropie prea mult de copac, că simţi pe spate atingerea puternică a unei gheruţe.

- Grivei, tu chiar credeai că dorm? Vezi cum ţi-am aterizat în spinare şi te-am luat prin surprindere? Sunt trează din clipa în care Luna a schimbat ştafeta cu fratele ei mai mare, Soarele. Nici nu se luminase bine de ziuă când m-am trezit.

De-atunci te tot aştept să vii.

- Roşcovano, azi vom porni la drum în căutarea –5–

Grivei în luptă cu Gorgona Peşterii Inorogului.

- şi cum crezi că-l vom face pe Inorog să ne dea un clondir cu lacrimile sale?

- Lasă, nu te mai gândi la asta, să ajungem întâi la el şi pe urmă mai vedem noi.

- Păi, atunci să purcedem la drum! şi Roşcovana îşi luă desaga plină cu nuci şi alune, şi-o aruncă în spinare, apoi o porni, cu Grivei pe urmele ei, către mijlocul pădurii. Grivei alerga pe jos, iar Roşcovana făcea salturi prin aer, dintr-un copac în altul. Când oboseau, se opreau să-şi mai tragă sufletul şi să mai ia câte o înghiţitură din ochiurile de apă pe care le întâlneau în cale. Spre seară, când Soarele apunea, iar întunericul începea să cuprindă întreaga suflare a pădurii, Grivei şi Roşcovana se opriră şi se aşezară la sfat.

- Vezi tu, Roşcovano, în pădure noaptea se aşterne mai repede decât la câmpie, acolo unde am coteţul.

- ştiu asta, pentru că eu aici locuiesc. Mă voi urca sus, pe creanga aceea groasă din copacul înalt şi bătrân, care se află în faţa noastră. Deja am ochit culcuşul unde vom dormi.

- Da, bine, ştiu că acolo tu vei fi în siguranţă, iar prădătorii de noapte nu vor putea ajunge la tine. Dar eu ce mă fac, că nu mă pricep la căţărat în copaci? Am ghearele ascuţite, dar nu sunt urs alpinist, să cuprind copacul cu labele şi să mă sui în el.

- Măi, Grivei, nu trebuie să-ţi fie frică. Vezi tu buturuga rămasă de când fulgerul a doborât mândria aia de copac?

- Da, o văd. Doar nu crezi că eu sunt maimuţica Keke, care face sărituri dintr-un copac în altul. Ce vrei de la mine?

Eu unde voi dormi?

- Dacă te vei urca pe buturugă, vei merge până la jumătatea ei şi îţi vei continua drumul pe craca aceea care urcă spre copac, nu va trebui decât să faci un salt. Vezi şi tu că nu e greu deloc. Trebuie doar să-ţi păstrezi echilibrul la –6–

Daniel Braşoveanu aterizare. Eu voi fi lângă tine. Apoi ne vom strecura printre crenguţe până vom ajunge la culcuşul pe care îl voi pregăti între timp. Voi aşterne din belşug frunze şi iarbă şi vom dormi ca doi prunci în braţele mămicilor lor.

- Eşti sigură că voi putea? Dacă nu-mi va reuşi săritura şi voi cădea din copac?

- Doamne, tu eşti Grivei cel viteaz, cum poţi să pui o asemenea întrebare? Acum, hai la treabă! Eu am tulit-o. Te aştept sus.

Grivei, cu încrederea insuflată de Roşcovană, se avântă plin de curaj pe buturugă, iar după ce străbătu în viteză crenguţa urcătoare făcu un salt şi se trezi lângă veveriţă, care-l aştepta, aşa cum îi promisese. Apoi o urmă, cu paşi prudenţi, până la pătuţul moale şi călduros. Cum ajunse, se întinse şi mârâi în barbă, cu glas molatic: “Vai, ce bine e aici”! Nici nu-şi termină bine gândul, că adormi precum un bebeluş, frânt de oboseală.

Roşcovana picase şi ea buştean, bine cuibărită în verdeaţa catifelată şi frumos mirositoare.

–7–

Grivei în luptă cu Gorgona

Incursiunea

–8–

Daniel Braşoveanu

Capitolul 2 O

Rază de Lună, care pătrunsese printre frunzele copa-cului, îi zări pe cei doi prieteni adormiţi. Când se întoarse la mama ei, Luna, îi povesti acesteia că i-a văzut pe Grivei şi pe Roşcovană dormind duşi, departe de căsuţele lor. Luna, cum auzi vestea, tri-mise degrabă un sol către cea mai apropiată Rază de Soare, care transmise informaţia, mai departe, lui tătâne-su, Soarele. Acesta o rugă, printr-un emisar, pe sora sa mai mică, Luna, ce veghea mai mult noaptea, să trimită o Undă Specială, care să pătrundă în căpşoarele celor doi prieteni, spre a le afla gândurile şi intenţiile.

Abia mijiră zorii la orizont, că Roşcovana se şi trezi. şi, în timp ce Grivei încă mai dormea, făcu o mică incursiune prin preajmă, în căutare de-ale gurii. Negăsind nimic, se reîntoarse dezamăgită la culcuş, unde Grivei o aştepta neliniştit.

Se trezise singur şi nu ştia ce i se întâmplase Roşcovanei.

- Urmează-mă, Grivei! Fii atent pe unde păşeşti! La coborâre totdeauna pericolul este mai mare.

- Nu te îngrijora, Roşcovano! Voi călca cu grijă.

- ştii, Grivei, parcă nu mai recunosc niciun copac din cei pe care i-am văzut. şi nici pământul nu mai pare a fi acelaşi.

- Roşcovano, să ştii că nu te înşeli absolut deloc. Ne aflăm pe alte meleaguri, pentru că şi aerul este diferit, iar copacii şi florile au alte miresme, pe care nu le-am mai simţit până acum.

–9–

Grivei în luptă cu Gorgona Cum ajunseră pe pământ, Grivei şi Roşcovana o apucară pe una dintre potecile necunoscute ale pădurii.

- Grivei, ia uite! Am ajuns la un luminiş. În faţă se vede o cetate uriaşă. Oare cine o fi construit-o aşa repede, pentru că n-am mai văzut-o până acum.

- Poate n-ai mai fost pe-aici. Mai bine să ne strecurăm târâş, pe burtă, şi să păşim cu atenţie. Să fim precauţi, pentru că nu-mi miroase a bine. Ia-te după mine, Roşcovano! Să ne îndreptăm spre gaura aia care se zăreşte la poalele zidului. Ne vom strecura uşor prin ea şi poate vom găsi ceva de-ale gurii înăuntru, că-mi ghiorţăie maţele de foame.

Zis şi făcut. Amândoi o porniră cu paşi mici şi cu inima cât un purice către cetate. Apoi se strecurară pe burtă, făcându-se una cu pământul, prin crăpătură. Pentru Roşcovană a fost mai simplu, fiindcă ea era mai mică şi mai subţirică. Înăuntrul cetăţii, cum făcură câţiva paşi, se treziră nas în nas cu un Buldog uriaş, cam cât un coteţ de mărime mijlocie, care le lătră în nas şi îi determină să se oprească din mers.

- Cine sunteţi voi, de mi-aţi încălcat teritoriul? Eu sunt paznicul acestui ţinut. De unde veniţi şi ce căutaţi în casa mea?

Nici Roşcovana şi nici Grivei nu înţeleseră mai nimic din vorbele şi mârâielile Buldogului. Totuşi căţeluşul păşi în faţă cu curaj şi îi răspunse: - Eu sunt Grivei, iar ea este Roşcovana, prietena mea.

Am pornit-o amândoi la drum pentru a găsi Peştera Inorogului. Mama mea este bolnavă şi are mare nevoie de Lacrimi de Inorog, ca să-şi trateze vederea.

- Voi, invadatorilor, ştiţi unde vă aflaţi? Aţi ajuns în Catalunia. Aici eu sunt şeful. No, hai veniţi după mine, să vă dau ceva să băgaţi la ghiozdan, căci văd în privirea voastră că sunteţi hămesiţi de foame şi abia vă mai ţineţi pe picioare. şi Buldogul se întoarse cu cei doi pe urmele lui. Grivei şi – 10 –

Daniel Braşoveanu Roşcovana se luară după el şi se apropiară de un loc de unde emanau nişte mirosuri de-ţi lăsau... botul apă.

Buldogul le făcu semn să se trântească pe burtă şi să se ascundă în tufişul de la marginea clădirii de unde adiau acele miresme plăcute năsucurilor lor. Ei se executară imediat, pentru că înţeleseseră intenţiile Buldogului. Acesta se strecură, cu paşi mici-mici şi cu opriri dese, până în dreptul uşii. Aici se piti cât mai bine şi aruncă, pe furiş, o privire în încăpere. Când văzu că acolo nu se află nimeni, năvăli dintr-un salt înăuntru şi se prăvăli asupra mesei pe care se afla un os uriaş, plin de carne. Cum apucă osul între fălcile sale puternice, se repezi ca vântul afară din bucătărie şi o luă la goană, de-i sfârâiau labele, urmat la mare distanţă de Grivei şi de Roşcovană. În urma lui ieşiră din încăpere doi bucătari furioşi, cu şorţurile până la genunchi, care aruncară blesteme şi înjurături la adresa hoţului care se îndepărta cu iuţeala fulgerului. Totuşi, nu insistară prea mult cu ocările: îi cunoşteau pe Buldog şi pe familia acestuia şi ştiau că nu dă bine la sănătate să te iei de ei. Dacă Buldogul n-avusese răbdare să-şi primească porţia, probabil că era tare înfometat, căci nu-i stătea în obicei să se ţină de furtişaguri. Când uriaşul se opri pentru a-şi trage răsuflarea, cei doi invitaţi la masă aterizară şi ei.

- Poftiţi şi serviţi-vă! – le zise el. E destul pentru toată lumea. Apoi smulse cu dinţii o halcă de carne de pe osul uriaş.

Grivei vru să se repeadă şi el să muşte, dar se opri brusc, amintindu-şi că veveriţei nu-i place carnea şi că nu e politicos ca ei să se îndestuleze, iar ea să se uite.

- Roşcovano, ia priveşte în faţă ce alun uriaş te aşteaptă şi cât de plin e cu bunătăţi. Dă fuguţa şi umple-ţi şi tu burtica!

- Am întins-o, Grivei, pentru că sunt lihnită de foame şi nu mai rezist.

– 11 –

Grivei în luptă cu Gorgona Imediat cum o văzu pe Roşcovană că se caţără în copac, Grivei se apucă şi el de mâncat, alături de noul său prieten, Buldogul cel uriaş, care, în ciuda înfăţişării lui înfiorătoare, avea o inimă tare bună. Se luă la întrecere cu acesta şi începu să înfulece din bunătăţile puse în faţă. După un timp, se opri, pentru că stomacul lui, mai mic, era deja plin. Se linse pe bot cu satisfacţie şi apoi se întinse, spre a-şi face siesta, la umbra copacului în care se căţărase Roşcovana. După ce sparse cu dinţii lui puternici osul şi-i supse măduva, Buldogul termină şi îi zise lui Grivei: - Voi aşteptaţi-mă aici. Mă duc acasă să vorbesc cu tata. Trebuie să mă sfătuiesc cu el, pentru că nu ştiu ce să mă fac cu voi. Cin' să vă mai înţeleagă? Eu vorbesc, eu aud.

Oricât de tare aş lătra sau aş mârâi la voi, degeaba. Văd că nu vreţi să răspundeţi clar la întrebătile mele.

Apoi, paznicul cetăţii se îndreptă cu paşi lenţi, căci era îngreunat de atâta mâncare, spre casa lui. Cum îl văzu pe tătâne-su, o arătare mult mai mare decât el, îi zise: - Tătucă, ham, ham, mrrr, mrr, am întâlnit doi străini, un căţeluş şi o veveriţă, care parcă sunt veniţi de pe altă lume. M-am dat la ei, i-am lătrat, dar nimic. N-am reuşit să înţeleg nicio iotă din păsăreasca lor. Ce ne facem cu ei? Ce-or căuta pe meleagurile noastre?

- Fiule, dă fuga la marginea codrului des şi latră cu putere de trei ori. Ăsta e semnalul pentru prietenul nostru, Corbul cel Înţelept. Din văzduh, de-acolo de unde noi nu-l mai putem vedea, el se distrează privindu-ne. Corbul te va auzi şi va veni, pe aripile alizeului, în preajma ta. Povesteşte-i şi lui despre cei doi străini. El va şti, cu siguranţă, ce trebuie făcut.

- Tătucă, iarăşi m-ai scos din impas!

- Aleargă sănătos, feciorule! Dar vezi să nu intri în vreo încurcătură, pentru că totdeauna străinii aduc numai belele.

– 12 –

Daniel Braşoveanu - Fii fără grijă, tată! ştiu să mă păzesc. Acum, am luat-o la sănătoasa!

Buldogul ţâşni din coteţul său uriaş şi, cu salturi mari, ajunse la liziera codrului cel des. Aici începu să latre, din toţi rărunchii. Văzând că nimic nu se întâmplă, reluă lătratul.

Animalele aflate în apropiere o întinseră speriate care încotro. După puţin timp, auzi un fâlfâit de aripi, iar lângă el, pe o crenguţă, ateriză o pasăre neagră.

- Ce s-a întâmplat, Buldogule, de m-ai chemat? ştii că eu nu mă amestec în treburile altora.

- Prea înţeleptule Corb, am nevoie de sfatul tău – răspunse Buldogul. Apoi îi spuse, de-a fir a păr, toată povestea cu cei doi musafiri care i-au căzut pe cap.

- No, hai să mergem să-i văd şi eu! Ia-o înainte, că eu te voi zări de sus şi te voi urma cu uşurinţă.

Buldogul îl conduse pe Corb până la nucul unde Roşcovana şi Grivei, un pic mai liniştiţi, îl aşteptau.

– 13 –

Grivei în luptă cu Gorgona

Asocierea

– 14 –

Daniel Braşoveanu

Capitolul 3 Când ajunse în preajma lor, Buldogul strigă

la cei

doi: - Hei, voi, leneşilor! Sculaţi-vă, căci vi l-am adus pe Corbul cel Înţelept. Poate el vă va înţelege graiul.

Corbul se aşeză pe o creangă deasupra celor doi prieteni şi îi ascultă cu atenţie.

- Corbule – i se adresă Roşcovana, privind în sus. Nu ştim cum am ajuns aici. Grivei are mare nevoie de Lacrimi de Inorog. Trebuie să găsim peştera unde vieţuieşte acest animal. Mama prietenului meu, Griviţoaica, este bolnavă şi trebuie să-şi spele ochii cu Lacrimi de Inorog, pentru că altfel îşi va pierde vederea.

- Nu ştim unde se află această peşteră. Corbule, tu, de la înălţime, poţi străbate cu ochii tăi ageri întreg pământul.

Numai tu ai putea ştii ceva despre acel loc – o completă Grivei.

Corbul îi ascultă cu atenţie pe cei doi. Apoi, fără să le răspundă, i se adresă Buldogului: - Străinii ăştia au venit de pe alte tărâmuri şi, cu siguranţă ne vor pricinui mari necazuri. Ei caută Peştera Inorogului, animalul acela cu un singur corn în frunte. Intrarea în peşteră este păzită de douăsprezece Călugăriţe, lăcustele alea lacome care rad totul în calea lor, şi de doisprezece Scorpioni otrăvitori. Ăştia sunt cele mai veninoase insecte de pe faţa pământului. Dacă treci de lighioane şi reuşeşti să scapi nevătămat din încăperea în care îşi fac veacul, te aşteaptă – 15 –

Grivei în luptă cu Gorgona întâlnirea cu Gorgona, vrăjitoarea cea rea, cu şerpi în loc de păr, care mai întâi te adoarme cu vrăjile ei şi apoi te înfulecă.

- Dar ce treabă au ei cu Inorogul? Ce vor de la el? – îl întrebă Buldogul pe Corb.

- Mama lui Grivei este bolnavă la ochi şi are nevoie de un leac care se află în acea peşteră: Lacrimi de Inorog.

- şi cum crezi tu, prea înţeleptule Corb, că-l putem convinge pe Inorog să ne dea nişte Lacrimi?

- Am auzit că Inorogului îi curg Lacrimile numai atunci când doarme. Dar Gorgona îl păzeşte, îi strânge lacrimile şi le foloseşte la vrăjile pe care le face. Licoarea are multe calităţi.

Vrăjitoarea ştie cât de mult preţuiesc ele, şi de aceea nu-l scapă din ochi pe Inorog niciun moment. În timp ce Buldogul dialoga pe limba lui cu Corbul cel Înţelept, Grivei şi Roşcovana îi priveau miraţi, uitându-se când la unul, când la altul. Într-un sfârşit, Corbul li se adresă: - Măi Grivei, habar nu ai ce de pericole te aşteaptă.

Inorogul trăieşte într-o grotă care se află în inima Munţilor Zvăpăiaţi, care se clatină tot timpul şi aruncă foc şi pară din gâtlejurile lor uriaşe. Acolo se află Peştera Inorogului, în Vâlceaua Scorojită. La intrare stau de pază Călugăriţe ucigaşe, care te hăpăie cât ai zice peşte, şi Scorpioni veninoşi, care, ascunşi prin cotloanele peşterii, îţi pot sări în cap pe neaşteptate. Înţepăturile lor lasă un venin care se împrăştie cu repezi-ciune în întreg corpul şi te omoară cât ai clipi din ochi. Vezi tu, măi Grivei, cum totul se rezumă la ochi?

- Vai, Grivei, ce ne facem noi cu Călugăriţele alea rele şi cu Scorpionii veninoşi? Cum îi vom păcăli pe toţi ca să ajungem la Inorog? – se văicări Roşcovana.

- şi asta nu-i tot – continuă Corbul cel Înţelept. Dacă, totuşi, reuşeşti să treci de acele două duzini de lighioane, dai de Gorgona, vrăjitoarea cea rea. Asta îţi face imediat vrăji, te adoarme şi, după ce te găteşte, te înfulecă.. Ea stă lângă Inorog, ca o ultimă linie de pază, peste care nu a putut până acum nimeni – 16 –

Daniel Braşoveanu să treacă.

Buldogul, văzând expresia speriată de pe chipurile celor doi prieteni ai săi – pentru că, deşi nu voia să recunoască făţiş, îi îndrăgise de cum îi văzuse pe cei doi străini care-i călcaseră meleagul – se adresă Corbului cel Înţelept: - Ce facem? Ne implicăm şi noi să-l ajutăm pe Grivei să obţină Lacrimi de Inorog?

- Singuri n-au nicio şansă, Buldogule, fii sigur de asta!

Dar dacă ne băgăm, vom avea şi noi mari încurcături şi vom da de multe necazuri.

- Avea dreptate tata când îmi spunea că străinii aduc numai belele – îi răspunse Buldogul. Hai, linişteşte-i totuşi pe micuţi şi spu-ne-le că îi vom ajuta şi noi în lupta cu lighioanele pe care le vor întâlni.

- Roşcovano, şi tu, Grivei, eu şi Buldogul am hotărât să vă însoţim şi să vă sprijinim ca să obţineţi Lacrimile Inorogului. Împreună poate vom avea o şansă să-i învingem pe cei răi.

Pentru că, până acum, nimeni nu a reuşit să pătrundă în Peştera Inorogului. Oricine a încercat a fost otrăvit de Scorpioni şi îngurgitat de Călugăriţe, jandarmii care păzesc intrarea în peşteră.

- Corbule Înţelept, spune-i Buldogului că-i mulţumim pentru că vreţi să ne ajutaţi. Dar nu putem accepta să vă riscaţi vieţile pentru noi – zise Grivei.

- E suficient să ne arătaţi drumul şi peştera, că de-acolo vom şti noi ce avem de făcut – interveni şi Roşcovana.

- Cu drag vă voi arăta calea de urmat, iar înţelept ar fi să-mi văd de treaba mea şi să dispar în înaltul cerurilor. Dar dacă nu ne vom organiza într-o echipă omogenă şi nu vom da dovadă de şiretenie, nu vom avea nicio şansă de reuşită? Atunci nu numai că nu vom obţine Lacrimile de Inorog, dar ne vom pierde chiar capetele – zise Corbul cel Înţelept.

– 17 –

Grivei în luptă cu Gorgona

Planuri de luptă

– 18 –

Daniel Braşoveanu

Capitolul 4 Informaţiile primite de la Corb cu privire la pericolele ce-i aşteptau în întreprinderea la care se angajaseră îi puseră pe gânduri pe cei doi eroi ai noştri.

- S-au lămurit? Au priceput că fără noi n-au nicio şansă? – îl întrebă Buldogul pe Corb.

- N-au încotro, sunt obligaţi să ne ia şi pe noi. Nu au pe altcineva care să le arate drumul.

- Par viteji şi se comportă ca şi cum ar fi decişi să reuşească – observă Buldogul.

- Cu siguranţă că cei doi au mai trecut prin astfel de păţanii. Deşi la început au părut speriaţi de cele povestite despre peşteră şi despre ucigaşii aflaţi acolo, privindu-le chipurile cu atenţie am înţeles că în căpşoarele lor micuţe sunt ascunse minţi inteligente, care fac planuri şi gândesc strategii de luptă.

- Eu zic c-ar trebui să ne pregătim de plecare. Spune-le prietenilor noştri să ne urmeze, fiindcă îi vom conduce şi îi vom ajuta în lupta lor – îl rugă Buldogul pe Corb să le transmită celor doi.

- Dacă vom porni imediat, până diseară vom ajunge la poalele Munţilor Zvăpăiaţi şi vom putea să ne aşezăm tabăra la intrarea în peştera din Vâlceaua Scorojită.

- Corbule, văd că nu avem de ales şi trebuie să vă urmăm. Noi, oricum, vă mulţumim încă o dată, fiindcă vă riscaţi vieţile pentru a-l ajuta pe Grivei şi pe mama lui, Griviţoaica – spuse Roşcovana. După care, împreună cu – 19 –

Grivei în luptă cu Gorgona Grivei, se ridică şi îl urmă pe Buldog.

Corbul cel Înţelept fâlfâi din aripile sale şi se avântă în înaltul cerurilor. Buldogul o luă înainte, iar Grivei şi Roşcovana îl urmară îndeaproape. După ce străbătură o vale întinsă, trecură pe lângă o pădure, apoi fură nevoiţi să urce şi să coboare. Parcă tot ţinutul era format numai din dealuri.

Pentru Corb era mult mai uşor. Zbura pe deasupra lor şi scruta zările. Făcea curse în lung şi-n lat, spre a se orienta mai bine, dar revenea foarte des lângă prietenii lui, pentru a-i încuraja, întrucât îi văzuse că erau obosiţi de atâta cale străbătută. Drumul părea să nu se mai sfârşească. În cele din urmă, către amurg, zăriră piscurile Munţilor Zvăpăiaţi.

Acum erau încântaţi, pentru că ştiau că nu mai au mult de alergat şi, în sfârşit, se vor odihni.

- Să ne oprim şi să ne aşezăm tabăra. Pare-se că am ajuns – remarcă Buldogul.

Vorbele uriaşului se potriveau ca o mănuşă dorinţei celor doi prieteni, care erau frânţi de oboseală după atâta cale străbătută.

- Roşcovano, cred că Buldogul vrea să facem popas şi să înnoptăm în locul acesta.

- şi eu sunt de părerea asta. Mă voi urca într-un copac şi-mi voi face culcuşul acolo. Tu nu mai e nevoie să vii lângă mine, pentru că ai un paznic de temut alături. Aşa că vei putea dormi liniştit.

- Stai să-l aşteptăm şi pe Corb şi să punem la cale planurile, căci nu-i de glumit cu Călugăriţele alea ucigaşe şi cu Scorpionii ăia otrăvitori – zise Grivei.

- Eu am dat o raită pe la intrarea Peşterii Inorogului din Vâlceaua Scorojită, să văd dacă e vreo mişcare pe-acolo – li se adresă Corbul cel Înţelept, după ce ateriză în apropierea lor.

- Prea înţeleptule Corb, cum crezi tu că vom putea pătrunde în peşteră? – îl întrebă Buldogul.

– 20 –

Daniel Braşoveanu - Trebuie să ne gândim, pentru că nu ştiu cum putem să le evităm pe cele douăsprezece Călugăriţe şi pe cei doisprezece Scorpioni veninoşi – îi răspunse acesta.

- Călugăriţele sunt lăcustele alea care-şi mănâncă bărbaţii după ce au făcut dragoste cu ei o noapte întreagă – spuse Buldogul.

- Trebuie să ne gândim cum să facem ca să nu ne halească – interveni Roşcovana.

- Eu zic că n-ar trebui să le evităm, ci mai degrabă să le atragem către noi. Apoi să le înfruntăm – fu de părere Grivei, care înţelesese bine de la Corb cât de periculoase sunt lighioanele cu care urmau să se lupte.

- Nu înţeleg nimic. Cum adică să-i atragem către noi şi să-i înfruntăm? Ăştia cu o înţepătură te trimit în lumea umbrelor şi pe tărâmul lui Hades, de unde nu mai există cale de întoarcere – replică Roşcovana.

- Să lăsăm băiatul să termine. Ia zi, măi Grivei, la ce te-ai gândit? Ce plan ţi-a clocit mintea-ţi ascuţită? – îl întrebă Corbul cel Înţelept.

- Aici va trebui să intervii tu şi să ne ajuţi. Corbule, uite la ce m-am gândit: mai întâi, o să ne conduci la Regina Albinelor, să o rugăm să participe la lupta noastră. Îi vom cere să ne lase, pe mine şi pe Roşcovană, să ne împachetăm într-un strat gros din mierea pe care o produc lucrătoarele ei, albinuţele. Dacă blăniţele noastre vor fi bine îmbibate cu miere, atunci va fi o mare plăcere să le primim în braţe pe aceste creaturi ucigaşe.

- Aaa, am înţeles. În momentul în care lighioanele ne vor sări în cap sau în spinare, picioarele şi acele lor se vor încleia cu miere şi nu se vor mai putea mişca – zise, cu voce tare şi plină de veselie, Roşcovana.

Imediat Corbul îi dezvălui Buldogului planul lui Grivei, iar din gura acestuia răsună un lătrat puternic, plin de satisfacţie.

– 21 –

Grivei în luptă cu Gorgona - Dar ce ne facem cu vrăjitoarea, cu Gorgona cea rea, că asta ne va adormi imediat cu privirea ei vrăjită, iar apoi ne va face fărâme, fărâme, pentru a ne înghiţi mai uşor? Îşi va asmuţi pe noi şerpişorii veninoşi, iar ei ne vor muşca şi omorî – spuse, cu îngrijorare în glas, Buldogul.

- La Gorgona te-ai gândit, Grivei? Cum crezi că o vom învinge? – întrebă Corbul cel Înţelept.

- Vezi tu, Corbule, interveni Roşcovana, fără ajutorul vostru nu ne-am descurca deloc. Va trebui să ne înţelegem cu şeful Păianjenilor Gălbejiţi şi cu Liliecii, care umplu până la refuz peşterile. Ajutorul lor poate fi de nepreţuit. Liliecii vor trebui să ne preceadă, pentru a crea o cortină uriaşă la intrarea la Inorog, astfel încât Gorgona, cu toate vrăjile ei, să nu ne poată face niciun rău.

- Da, iar atunci când aceştia vor invada teritoriul Gorgonei, fâlfâind lângă capul ei până o vor ameţi, va trebui să-şi intre în rol armata de Păianjeni Gălbejiţi. Aceştia o vor lega cu mii şi milioane de fire, până când Gorgona nu va mai putea face nicio mişcare, după care vor începe să-i sugă sângele – completă Grivei.

- Băă, copii, dar voi sunteţi deştepţi foc! De unde veniţi voi oare de aveţi idei aşa de strălucite? Cu siguranţă că o astfel de ofertă niciun păianjen nu va putea refuza. Am zburat s-o găsesc pe Regina Albinelor! Cum dau de ea, cum vă fac semn din aripi, ca să vă arăt drumul pe unde să veniţi.

- Poate vei reuşi să întâlneşti în calea ta şi vreun liliac, pentru a-i transmite mesajul nostru de a ne întâlni cu şefa lor – încheie Grivei.

– 22 –

Daniel Braşoveanu

Noile ajutoare

– 23 –

Grivei în luptă cu Gorgona

Capitolul 5 Corbul cel Înţelept nu stătu pe gânduri şi trecu la acţiune. Se avântă în aer, iar din înaltul cerului îşi aţinti privirile spre pământ. De sus zări locul unde se aflau stupii cu miere.

Agitându-şi cu putere aripile, le indică cu ciocul prietenilor noştri direcţia către care trebuiau să se îndrepte. Buldogul fu primul care o porni. În urma lui alergau Grivei şi Roşcovana.

Când ajunseră în apropierea stupilor, cei trei prieteni simţiră înţepăturile bondarilor, paznicii albinuţelor. ştiind că fără el le va fi greu să se descurce, Corbul cel Înţelept se apropie de stupul cel mai mare şi croncăni: - Regină a Albinelor, sunt Corbul. Avem nevoie de ajutorul tău. Ieşi la vedere, ca să discuţi cu Grivei, căţeluşul cel viteaz, venit de peste mări şi ţări.

Un zumzăit puternic precedă ieşirea din stup a Reginei. Roiul de albine şi paznicii acestora o înconjurară pe aleasa lor, care deja fusese informată că pe teritoriul ei se află trei intruşi.

- Ce căutaţi în zona noastră de lucru? – îi interpelă un bondar arătos pe cei trei.

Corbul cel Înţelept strigă la Grivei să iasă la vedere şi să-şi spună păsul.

- Nu-ţi fie frică, Grivei, spune tot ce ai pe suflet.

Acesta nu stătu prea mult pe gânduri şi, cu curaj, păşi în faţă şi se adresă paznicilor: - O rugăm pe stăpâna voastră, Regina Albinelor, să ne ajute.

- Ce vreţi de la noi? Noi nu avem decât miere. Iar – 24 –

Daniel Braşoveanu mierea noastră nu o vindem nimănui.

Roşcovana se repezi în ajutorul lui Grivei şi îi răspunse bondarului: - Avem nevoie de Lacrimi de Inorog, ca s-o facem bine pe Griviţoaica, mama lui Grivei. Dar ca să ajungem la Inorog, mai întâi trebuie să scăpăm de Călugăriţele ucigaşe, care te mănâncă într-o clipită, şi de Scorpionii ăia veninoşi.

- Aha, ahaa, bâzâi bondarul, de-aia aveţi nevoie de miere. Cred că am înţeles. De fapt nu pricepuse nimic din toată tărăşenia, însă plin de bunăvoinţă, cu o bătaie de aripi, zbură la Regina Albinelor şi o informă. Aceasta, cum auzi despre ce este vorba, veni ea însăşi să discute cu Grivei.

- La ce vă trebuie mierea mea? Ce vreţi să faceţi cu ea, că nu am înţeles prea bine care vă este necazul?

- Mâine dimineaţă, după ce ne vom înţelege cu şefa Liliecilor şi cu şeful Păianjenilor Gălbejiţi, pentru că ei vor trebui să ne ajute în lupta cu Gorgona, vrăjitoarea cea rea, avem nevoie de multă miere, care să fie întinsă într-un strat gros pe tot corpul nostru, pe spate, pe cap, pe burtică şi chiar şi pe urechi şi ochi, pentru ca nicio părticică a trupurilor noastre să nu rămână expusă atacurilor Călugăriţelor şi Scorpionilor – spuse Grivei.

- Am înţeles perfect planul vostru – le răspunse, cu un zumzăit plin de încântare, Regina Albinelor. Vreţi ca atunci când insectele alea vă vor ataca să se prindă în miere şi să li se lipească picioarele, iar acele veninoase ale Scorpionilor să nu mai aibă nicio putere asupra voastră.

- Da, eu şi Roşcovana o vom lua înainte şi vom face tărăboi mare, astfel încât să atragem asupra noastră atenţia tuturor lighioanelor de-acolo, care rele cum sunt, vor năvăli imediat peste noi – îi răspunse Grivei.

- Când le vom număra şi vom fi siguri că o duzină de Călugăriţe şi o duzină de Scorpioni şi-au încâlcit picioruşele şi acele în blăniţele noastre îmbibate cu miere, vom ieşi – 25 –

Grivei în luptă cu Gorgona afară, iar Buldogul, cu un pietroi, le va zdrobi una câte una.

Ne vom aşeza în aşa fel încât fiecare insectă ucigaşă să primească ceea ce i se cuvine, adică un pietroi în cap de la Buldog – continuă Roşcovana, arătând cu coada spre câinele uriaş. Acesta, simţind că este vorba despre el, dădu afirmativ din cap şi-şi arătă colţii puternici.

- Dar voi de unde ştiţi să număraţi până la doisprezece? – se miră Regina Albinelor.

- L-a învăţat Griviţoaica pe Grivei, care, la rândul ei, a fost învăţată de maică-sa – răspunse Roşcovana.

- Bravo! Minunat plan aţi pus la cale! Ca să vedeţi că şi eu vreau să vă ajut, îmi voi trimite la diverse intervale de timp solii către voi. Nu e bine să vă ungeţi de aici şi să străbateţi o cale aşa de lungă, căci mierea se poate pierde pe drum. De aceea, imediat când veţi fi gata să pătrundeţi în Peştera Inorogului din Vâlceaua Scorojită, îmi veţi transmite semnalul de luptă printr- unul din solii mei, care vor zumzăi permanent prin preajma voastră. În acel moment voi trimite milioane de lucrătoare, albinuţele mele harnice, încărcate cu miere, pe care o vor depune pe corpul vostru. Aşa, plini de miere, aşezată pe mai multe straturi, veţi pătrunde în peştera din Vâlceaua Scorojită fără nici o grijă.

- Regină a Albinelor, eşti minunată şi îţi mulţumim pentru ajutorul pe care ni-l dai! Îţi va mulţumi cu siguranţă şi Griviţoaica, mama lui Grivei, atunci când îi vom povesti ce ai făcut pentru ea – spuse Roşcovana.

Corbul cel Înţelept, aflat în apropiere, auzise tot dialogul, aşa că interveni: - Regină a Albinelor, cu toţii îţi mulţumim, pentru că înţelegem sacrificiul pe care îl faci ca să-i ajuţi pe Grivei şi pe mama lui, Griviţoaica. ştim cât de greu munciţi voi ca să umpleţi fagure după fagure. În plus, mai aveţi pe capul vostru şi o armată de trântori, pe care trebuie să-i hrăniţi.

- Corbule, niciun sacrificiu nu este prea mare atunci – 26 –

Daniel Braşoveanu când cauza pentru care lupţi este bună şi dreaptă – îi replică, cu un zumzăit de încheiere, Regina Albinelor.

- Acum, că ne-am înţeles, şi prima fază a operaţiunilor a fost pusă la punct, va trebui să mergem în prima peşteră pe care o vom întâlni, pentru a discuta cu şeful Păianjenilor Gălbejiţi – spuse Corbul cel Înţelept şi se ridică în înălţimi fâlfâindu-şi aripile.

Regina Albinelor se întoarse la treburile ei, iar cei trei prieteni o porniră la drum către Vâlceaua Scorojită. Cum mergeau plini de încredere, Corbul ateriză în viteză în apropierea lor: - Grivei, am găsit o peşteră care se află în drumul vostru. Trebuie să-l găsim pe şeful Păianjenilor Gălbejiţi şi să-i facem propunerea noastră.

- Arată-ni-o, Prea înţeleptule Corb. Eu şi Buldogul ne vom apropia de intrare şi-l vom striga – zise Grivei.

- Dacă tot intrăm într-o peşteră, ar trebui să o contactăm şi pe şefa Liliecilor. Aşa vom împuşca doi iepuri dintr-o lovitură – preluă ideea Buldogul, care participase şi el, ca toţi câinii de rasă, la vânătoarea de iepuri.

- Buldogule, tu nu eşti doar uriaş, ci ai şi foarte multă minte – îi zise Roşcovana, făcându-i o plecăciune. Aceasta aflase ce-i spu- sese uriaşul prin intermediul Corbului.

- S-o pornim la drum, că acum-acum se întunecă de n-o să mai vedem la doi paşi – zise Grivei şi o luă din loc spre peşteră, după indicaţiile Corbului.

Cum ajunseră în faţa ei, căţeluşul se apropie de intrare şi le făcu semn celorlalţi să vină lângă el.

- Buldogule, cheamă-l pe şeful Păianjenilor Gălbejiţi!

Tu ai un glas puternic şi te vor auzi toţi păianjenii din peşteră. Datorită intuiţiei sale de câine de vânătoare, acesta înţelese perfect ce vrea Grivei de la el fără să mai aştepte să i se traducă.

- şef al Păianjenilor Gălbejiţi, ieşi afară din peşteră şi – 27 –

Grivei în luptă cu Gorgona hai să stăm puţin la taifas, că nimeni n-o să-ţi facă nimic – lătră, cu glas tare, Buldogul.

Grivei trase şi el un lătrat, strigând-o pe şefa Liliecilor, însă nu reuşi să se facă auzit, pentru că fălcile Buldogului n-aveau astâmpăr nicio clipă. Acesta continua să-l strige pe păianjen. Deodată, Buldogul simţi că pe capul său căzu o plasă compactă, care îi luă vederea. Atunci înţelese că şeful Păianjenilor Gălbejiţi şi-a făcut apariţia şi se află în apropierea sa.

- Subtile şef al Păianjenilor Gălbejiţi – i se adresă cu res- pect Buldogul, în timp ce cu labele încerca să îndepărteze pânza ce-i acoperea capul. Am venit la tine să-ţi facem o propunere interesantă. Vrei să ni te arăţi?

O altă pânză căzu pe capul Buldogului, în semn de aprobare. Apoi un sâsâit puternic le deranjă auzul: - Te ascult, Buldogule. Zi ce ai de zis!

- Vrem să te invităm să iei parte la un mare ospăţ.

Pentru aceasta va trebui să vii cu armata ta de Păianjeni Gălbejiţi, cu mosoarele pregătite pentru a prelua prada pe care vrem să ţi-o dăruim.

- şi unde se află acele bunătăţi pe care vreţi să mi le ofe-riţi?

- În Peştera Inorogului din Vâlceaua Scorojită – îi răspunse Buldogul.

Grivei aprecie că este rândul lui să intre în discuţie: - Mai întâi, le vom face inofensive pe Călugăriţe şi pe Scorpioni. Aceste insecte vor fi aperitivul pe care vi-l oferim şi din care vă veţi înfrupta chiar înainte de luptă.

- Dar ce, trebuie să luptăm? – întrebă, cu un sâsâit nemulţumit, şeful Păianjenilor Gălbejiţi.

- Nu, nu! Noi ne vom lupta. Voi va trebui să vă infiltraţi imediat înăuntrul Peşterii Inorogului din Vâlceaua Scorojită, să vă ocupaţi locurile şi să aşteptaţi semnalul nostru. Atunci prada promisă vă va sta la dispoziţie. Ia – 28 –

Daniel Braşoveanu gândiţi-vă la o Gorgonă uriaşă, pe care să o imobilizaţi în pânza ţesută de voi şi din care să vă îndestulaţi ani mulţi deacum încolo.

- Da, e interesantă afacerea. Imediat voi da ordin de plecare. Ziceţi că mâine dimineaţă ne vom începe ospăţul?

- Fără nicio îndoială. Voi trebuie doar să aveţi suficient fir, ca să o puteţi înfăşura bine, bine de tot, pe Gorgonă.

Poate nu ştiţi, dar ea se va lupta şi vi se va opune – mai adăugă Grivei.

- Cu cât se va zbate mai tare, cu atât mai bine o vom prinde în ţesătura noastră – îi răspunse şeful Păianjenilor Gălbejiţi.

- Ai putea să ne mai faci un serviciu şi să o trimiţi la noi pe şefa Liliecilor? – încheie Grivei discuţia.

- Sigur. Numai că atunci când aceasta va ieşi afară, va fi vai ş-amar de capul vostru. Mii de lilieci o vor însoţi. Mai bine căutaţi-vă un loc unde să vă pitiţi. Îi voi trimite un mesaj că este căutată, dar va mai trebui să aşteptaţi puţin, ca să se lase noaptea. Ea numai pe întuneric iese din peşteră.

Cei trei prieteni se ascunseră după o stâncă ce se afla în apropierea peşterii şi se puseră la pândă. Bezna începuse deja să ser aştearnă pe întinderea munţilor, aşa că veghea nu le fu prea lungă. Un zgomot puternic, ca de furtună, le sparse timpanele şi un fâlfâit care nu se mai termina se auzi în apropierea lor. Întunericul se făcu şi mai negru, din cauza liliecilor care ieşeau în valuri din peşteră. Într-un sfârşit, fâlfâitul încetă. Un singur liliac se mai învârtea în jurul locului. Cei trei prieteni înţeleseră că aceea era şefa Liliecilor.

Corbul, care supraveghease din văzduh toată scena, se coborî, pentru a participa şi el la discuţii.

- Surioară – i se adresă Corbul cel Înţelept şefei Liliecilor, avem nevoie de ajutorul tău.

- Corbule, noi, liliecii, nu prea putem să fim de vreun ajutor ziua. Noi acţionăm mai mult noaptea. Ce vrei de la noi?

– 29 –