Vocea Străzii #1

ANUL I l Nr. 1 l 7 decembrie 2015 l 16 pagini l 1 RON

voceastrazii.com l office@voceastrazii.com l 0040 726 191 341

Turismul, făcut KO în gala Bute

Runda 1 – Liga Copy-Paste

DETALII ÎN PAGINILE 2-3

Să trăieşti din turism Noi am pierdut se poate! La ei!

Petrila

voceastrazii.com

DETALII ÎN PAGINA 4

DETALII ÎN PAGINA 5

Turismul Văii Jiului, la cheremul primarilor și politicului DETALII ÎN PAGINA 5

2 | 7 decembrie 2015

TARA BARONILOR

www.voceastrazii.com

Turismul, făcut KO în gala Bute Șpăgi de milioane de euro. Complicitate ce nu ține cont de culoare politică. Parandărăt.

Bani cheltuiți aiurea. Lucrări de mântuială. Prețuri exagerate. Bătaie de joc la adresa locuitorilor din Valea Jiului, care-și pun speranțele în dezvoltarea turismului, ramură ce ar duce la dezvoltarea altor sectoare aflate în legătură cu aceasta. Toate, în vreme ce investitorii privați se bat cu morile de vânt, într-un dialog al surzilor cu autoritățile locale din Valea Jiului. Da, turismul nostru a fost făcut KO în gala Bute, dosarul de corupție care arată că banii nu au miros și nici culoare, după cum nici nu contează dacă o zonă ca a noastră e condamnată, la propriu, la moarte.

Dar au învățat ceva reprezentanții autorităților locale din toate plimbările la DNA, declarațiile în fața procurorilor, vizitele în pușcării sau arestul la domiciliu? Nu. Continuă cu furtul, minciuna, nepăsarea, în vreme ce Valea, pas cu pas, se închide.

Vocea Străzii din această săptămână vă prezintă Runda 1, din care câștigători au ieșit ei, corupții.

Petroșaniul și Uricaniul au investit miliarde în niște proiecte destinate dezvoltării turismului, proiecte ale căror informații sunt furate în proporție de 100% (trăiască Google!) sau sunt complet incorecte. Culmea e că managerii de proiect nu văd nimic în astfel de furturi. Ba, mai mult, au impresia, prin declarațiile lor, că suntem o țară de plagiatori ordinari, precum cel care ne-a condus destinele din 2012 până luna trecută.

le-au luat tot din altă parte”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Paulina Dragoș. pentru asigurarea condițiilor de Aceeași părere o are și Claudiu climatizare, siguranță la foc, Cornea, consilier local PNL, care este antiefracție; utilarea centrului cu și avocat. Nici el nu are nicio mobilier și dotări specifice interioare problemă legată de faptul că Centrul și exterioare; crearea bazelor de date folosește pe propriul site informații cu informații turistice; crearea furate, precizând că ”cineva de website-ului pentru promovarea undeva ar trebui să se inspire”. produselor. Întrebat dacă nu ar fi fost mai bine Valoarea totală a proiectului se ca Primăria Petroșani să angajeze ridică la 617.705,64 lei cu TVA inclus, fotografi și oameni specializați, din care valoarea finanțării iubitori ai muntelui, care să creeze nerambursabile este de 488.875,81 conținut original, Claudiu Cornea a lei, banii venind de la Fondul explicat că ”în principiu e corect.Dar European de Dezvoltare Regională, acum nu îmi pot da seama, fiindcă nu bugetul de stat și bugetul local al cunosc detalii legate de modul de municipiului Petroșani. realizare a siteului și cine au fost cei care l-au realizat. Nu îmi dau seama cât de copiat e site-ul din alte surse.

Informațiile de pe site-ul Centrului, furate 100% Dacă e 100% copiat... ce să spun... Da, Controversat încă de la început, mă rog, e posibil. Acum nu știu cât proiectul a dezamăgit și după de prejudiciați sunt cei care au fost finalizare, când ”Vocea Străzii” a copiați în condițiile în care au fost aflat că toate informațiile de pe site- copiați. Poate că, până la urmă, și ei ul Centrului de Informare Turistică le-au luat de undeva. E dificil să mă Petroșani sunt furate de pe alte site- pronunț eu cu privire la aspecte pe uri ori bloguri de călătorie, fără a fi care nu le cunosc”. precizate sursele de informare.

Cine a făcut site-ul? Diacom, o firmă Uricaniul, tot în Liga Copyde casă a social democraților din Paste. Ponta ar fi mândru Lupeni. Cât a costat? Managerul de Cum în numărul de azi am precizat proiect, Paulina Dragoș, angajată a că ne vom opri doar la întâmplările Primăriei Petroșani, nu-și mai din runda 1, cea a informațiilor amintește. Mai mult, Paulina Dragoș furate, ne îndreptăm grăbiți spre nu prea înțelege de ce ar fi cineva Uricani, unde și acolo, în urmă cu supărat că informațiile de pe site-ul doi ani, a fost realizat un turism Centrului sunt furate, suspectând că, copy-paste de peste 800.000 de lei. la urma urmei, toți suntem capabili Un site de zeci de mii de lei, cu de furt intelectual. informații copiate în proporție de ”Nu li s-a cerut așa ceva, nu li s-a 100% de pe diverse site-uri sau din cerut în mod expres să fie lucrări cărți, fără a se preciza sursa, 11.000 originale (celor de la Diacom – n.r.). de hărți turistice total greșite şi 10 Să fie informații publice, de interes panouri din scândură cu afişe de public. Păi, dacă e o problemă asta, calitate îndoielnică. În acest mod o să precizăm peste tot sursa. Eu am promovează orașul Uricani verificat, adică am rugat pe turismul, pe bani europeni, în directorul de la centru să le verifice cadrul programului de dezvoltare din punctul de vedere al regională Regio. La televizor, cirectitudinii. Chiar nu m-am gândit primarul orașului, Dănuț Buhăescu, că este o problemă cu sursa atâta vorbește despre nevoia urgentă de vreme cât acele informații sunt informații de interes public, adică de promovare a turismului din zonă, pe site. (...)Vă promit că verific exact având în vedere că mina din localitate este inclusă în programul care sunt și putem preciza peste tot sursa. Atâta timp cât nu e prevăzută de închidere a exploatărilor miniere din Valea Jiului. Câți bani a înghițit o asemenea notă că le aparține, să fiți convinsă că și cei care le-au făcut proiectul? Fix 872.481,40 lei!

Runda 1 – Liga Copy-Paste Se spune că poți face turism doar dacă ai bani. Te poți bucura de servicii turistice tot așa, dacă ai bani.

Astfel, o construcție cât un coteț, intitulată pompos Centru de Informare și Promovare Turistică, cu câteva dotări care pe piața liberă ajung la doar câteva mii de euro, a ajuns să coste peste 600.000 de lei la Petroșani. La un simplu calcul, un metru pătrat al cotețului (să presupunem că are 30 mp) costă aproape 4.500 de euro!

Din urmă vin tare Lupeniul, Uricaniul și Vulcanul, care, în curând, vor avea și ele centre de informare turistică, tot pe atâția bani.

Ce bine arată pe hârtie! În prezentarea proiectului Centrului Național de Informare și Promovare Turistică în municipiul Petroșani, se precizează că ”obiectivul general îl reprezintă promovarea potențialului turistic al municipiului Petroșani dat de Masivul Parâng și zona turistică specifică acestuia, în scopul atragerii turiștilor, valorificării atracțiilor turistice, a creării de noi locuri de muncă care va conduce în final la creșterea economică a municipiului Petroșani, transformând acest areal într-o zonă atractivă pentru investitori”. În cadrul acestui proiect se mai prevede dotarea centrului cu echipamente hardware și software; dotarea cu echipamente și instalații

www.voceastrazii.com

”Obiectivul general al proiectului îl constituie promovarea produselor turistice specifice din zona oraşului Uricani, Câmpu lui Neag şi Valea de Brazi: elemente de artă populară şi folclorice ale momârlanilor, obiceiurile Nedeii, obiceiuri de Crăciun, resurse naturale, peşteri, pentru a crea o imagine cu impact pozitiv şi atragerea de turişti într-o zonă insuficient cunoscută”, precizează șefii administrației publice din Uricani. În cadrul proiectului au fost realizate o serie de materiale publicitare, după cum urmează: 11.000 ghiduri turistice,11.000 hărţi turistice, 10.000 flyere în format A4, 1.200 afişe, 15 filme de informare cu o durată de 10-12 minute fiecare, o fotogalerie cu minim 200 de fotografii în format digital, un website turistic cu o componentă GIS. „Aceste materiale vor fi distribuite conform planului de marketing agreat de către Autoritatea de Management, contribuind în mod direct la atingerea următoarelor obiective specifice: reînvierea tradiţiilor momârlanilor şi întărirea identităţii lor locale, introducerea în circuitul turistic a peşterilor Dâlma cu Brazi şi Peştera de Gheaţă, stimularea economică locală, reducerea sezonialităţii prin stimularea intereselor turiştilor pentru petrecerea vacanţelor şi miniconcediilor în zonă, sporirea vizibilităţii obiectivelor turistice prin realizarea unei oferte turistice atractive”, spun oficialii primăriei.

Optimiști din fire, aceștia mai susțin că ”implementarea proiectului va conduce la atragerea de turiști și investitori în zonă și dezvoltarea mai multor forme de turism: ecoturism, de afaceri, agroturism, turism ecumenic și sportiv, precum promovarea valorilor culturii locale și a elementelor de unicitate și

TARA BARONILOR

originalitate pe care turistul le poate descrierea localității, aflăm că Uricaniul se află la 650-725 m. descoperi aici”.

A treia eroare este legată de istoria unei localități componente, Câmpu Se încurcă în erorile de pe Google lui Neag. În scripte, Câmpu lui Neag Până aici, toate ”sună” bine. sau Nyakmezeu în limba maghiară, Turismul trebuie promovat, întrucât este atestat în 1493. Pe site, istoria a Uricaniul este cunoscut drept fost modificată, satul înfiinţându-se, ”poarta de intrare în Retezat”, masiv în opinia edililor, cu vreo 200 de ani foarte apreciat de străini. Problema mai târziu. „În ceea ce priveşte apare în momentul în care studiezi Câmpu lui Neag, se pare ca primii textele de pe site, din broșuri și săi locuitori au venit din Oltenia hărțile. nordică, tradiţia vorbind de un O primă eroare este legată de haiduc, Neagu, care, fugind din suprafața administrativă a orașului calea turcilor la începutul secolului Uricani. Oficialii uricăneni spun că al XVI-lea, s-a aşezat, mai întâi, la localitatea este ”orașul cu cea mai locul numit Dosul Pribeagului şi mare suprafață administrativă din apoi în lunca Jiului”, scrie pe site-ul România”. Însă, la o simplă căutare de prezentare a oraşului. pe internet, descoperim că Mai mult, partea de „Cultură şi Uricaniul, cu suprafața de peste 251 tradiţii” cuprinde pasaje întregi din km pătrați, se clasează pe a noua cartea „Mesajul străbunilor”, scrisă poziție într-un clasament al de profesorii Violeta şi Petre Udrea, suprafețelor orașelor din țară. apărută în anul 2011 la Editura Analizând doar suprafețele Focus Petroşani, fără a fi precizată administrative ale localităților din sursa. De asemenea, toate traseele Valea Jiului, constatăm că orașul turistice sunt copiate din seria Uricani ocupă locul al doilea, după „Munţii noştri”, apărută la începutul orașul Petrila, care are o suprafață anilor 70. administrativă de peste 300 kmp.

S-ar putea spune că informația de De vină e... reticenţa oamenilor pe internet este incorectă. Răsfoind Aceleaşi informaţii greşite din site ”Strategia de dezvoltare durabilă a apar şi pe broşuri, responsabilul de microregiunii Valea Jiului”, apărută proiect explicând că a apelat la în 2007, cu contribuția tuturor Google din cauza „reticenţei primăriilor din zonă, la pagina 15, oamenilor”. tabelul 1, ”Suprafața municipiilor și „Da, sunt şi greşeli, le recunosc şi orașelor din Valea Jiului, 2005”, eu, dar volumul de informaţii a fost putem citi că orașul Petrila are foarte mare. Informaţiile au fost 308,68 kmp, iar orașul Uricani greu de adunat. Practic nu am reuşit 251,41 km. să adunăm informaţiile. De exemplu, Oraş cu altitudine fluctuantă O altă eroare este legată de altitudinea la care se află orașul. Pe prima pagină a site-ului www.turismuricani.ro se precizează că orașul se află la o altitudine de 725-750 m deasupra nivelului mării, pe cea de bun venit se află la o altitudine de 650-700 m, iar la

am căutat înnebunit cu salvamontiştii două zile peştera Dâlma cu Brazi, că cei de la speologie n-au vrut să ne spună unde se află. Am căutat pe Google din cauza reticenţei oamenilor. E foarte greu să faci de la zero ceva”, mărturisea la vremea respectivă Viorel Mihăilescu, funcţionarul din Primăria Uricani responsabil cu

7 decembrie 2015

|3

proiectul, care nu a ştiut să spună de ce, dacă tot materialul e copiat, se precizează că drepturile de proprietate intelectuală pe textele respective aparţin administraţiei locale.

Cât despre costul site-ului de promovare a turismului uricănean, acesta se ridică la 49.500 de lei, fiind realizat de societatea comercială HoliSun din Baia Mare, firmă abonată la banii instituţiilor publice. De-a lungul vremii, HoliSun a prestat servicii, printre alţii, pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Consiliul Judeţean Maramureş, Primăria ClujNapoca, Autoritatea Naţională pentru Calificări, Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Camerele de Comerţ din Satu Mare şi Bistriţa, precum şi pentru instituţii de învăţământ importante din ţară.

Tot site de promovare turistică a realizat şi pentru Primăria ClujNapoca, www.visitcluj.ro, care arată mult mai agreabil şi conţine mai multe informaţii. Site pentru care s-au plătit 35.200 lei, nu 49.500 lei.

Totuşi, în prezentarea HoliSun se arată că cel mai scump site porneşte de la 500 de euro.

Iulian Popa, director de marketing în cadrul HoliSun, a declarat că informaţiile introduse pe site nu erau responsabilitatea angajaţilor firmei. Cât despre motivul pentru care site-ul Uricaniului a costat cu 14.300 de lei mai mult decât cel al Clujului, Iulian Popa nu a putut da prea multe detalii. „Nu eu am semnat contractul şi nu ştiu ce se află în spatele lui”, susţine el.

Câți turiști au venit în Uricani prin intermediul site-ului? Oficialii primăriei susțin că, în prezent, nu au toate datele centralizate.

Anamaria SANDA MAI MULTE DOCUMENTE PE http://voceastrazii.com/

4 | 7 decembrie 2015

TURISM

www.voceastrazii.com

Să trăieşti din turism se poate! La ei! semnalat de indicatoare către toate frumuseţile locale – de la biserica dedicată Magdalenei, la cele trei case pe care le poate dărâma şi vântul. N-o fi important, dar pentru ei până şi lucrurile astea, în pas cu istoria locală, sunt valoroase.

Sigur, orăşelul, pentru a „chema” turistul, a construit trasee tematice şi a realizat broşuri moderne, cu poze şi informaţii detaliate, tipărite în cel puţin 10 limbi şi actualizate la fiecare şase luni.

Sigur, Ministerul Turismului ştie ce-i aia multimedialitate. Şi oraşele mici ştiu. Deci toţi au un site web îngrijit, frumos, bogat, plin de informaţii şi într-adevăr în pas cu timpul… distanţă mare între oprobriile prost întreţinute ale comunelor noastre.

Nu sunt perfecţi nici ei, au cu Şi le distribuie – GRATIS -, invitând turiştii Sigur, în restaurante se servesc cu siguranţă problemele lor. Dar pot fi daţi să ia cât mai multe. mândrie mâncăruri şi băuturi tradiţionale de exemplu: turismul poate ţine şi de „foame”.

Sigur, oraşul, în loc să se risipească în calitate, la preţuri accesibile.

Un orăşel de nouă mii de locuitori, cam opere inutile, a investit în parcări comode, Sigur, aici nimeni nu s-a pierdut în atât cât au mai rămas în Petrila (din 20.000 abundante şi gratis. Iar la intrarea în oraş, proiecte mari şi inutile sau în lupte în 2012), strâns între Coasta Azură şi Nizza de comun acord cu politica responsabilă, au disproporţionate care umplu doar gura. S(Nice), înghesuit de Cannes şi de blazonatul sădit un centru de informare turistică, activ au luptat din greu pentru ce putea oraşul şi Grasse, şi-a suflecat mânecile şi a ce poate face, n-au stat cu gândul la câştigat pariul. orgoliu şi la buzunarele – care cu Sigur, n-au stat cu toţii acolo să se siguranţă s-au umplut între timp- cuiva. ascundă în spatele lui „nu sunt bani” şi Sigur, oraşul în loc să plângă… şi-a să-şi dea coate unii altora. Sigur, aici, dat de lucru, toată lumea colaborează cu bunăstarea micului orăşel, toată lumea. De asta atrage zeci şi zeci colectivitatea, sunt tratate ca valori. de mii de turişti în fiecare an, de aia Sigur că aici contează cine ştie să facă printre străduţele mici sunt peste 60 de ceva, nu cine este fiul sau nepotul lui.. mici galerii de artă active, zeci şi zeci de Sigur că aici supraveghetorii nu se restaurante şi chioşcuri. De aia lumea limitează la jaf şi cimentuiri cu scuza de a şapte zile din şapte, 10 ore pe zi, ce răsare investeşte şi tinerii rămân! „păstra”. Au lăsat oraşul aşa cum era, tot anul. Gratis, poţi obţine infromaţii În interiorul Franţei, orăşele ca ăsta sunt cu oferindu-i responsabilităţi: s-a născut un despre oraş, despre regiune, în cel puţin miile, Biot nu este un caz… ci o normalitate. mic, graţios şi interesant muzeu, unde cu 4€ cinci limbi diferite şi cu actualizări din şase Da, în Europa… de bilet ţi se arată toată istoria oraşului cu în şase luni – nu din 60 în 60..de ani.

Puţin mai încolo de graniţa mentalităţii materiale din abundenţă, deschis 10 ore pe noastre oportunistă şi retrogradată. zi, şapte zile din şapte, tot anul.

Sigur, consilierul responsabil a predispus Să trăieşti din turism, deci, se poate.

Sigur că aici preotul şi bisericile au lăsat un traseu printre străduţele oraşului, bine Sergiu BALABAN-DUCK Inchiziția în urmă şi în loc să tune şi fulgere împotriva celor care îndrăznesc să le spună că biserica este construită pe o rămăşiţă celtică, ţin deschise toate bisericile oraşului şapte zile din şapte, 10 ore pe zi, tot anul. Şi cum valoarea spirituală a acestor locuri o recunoaşte până şi popa, bisericile printează – prin metodă litografică, în ample şi elegante ediţii- o broşură care-i ajută pe vizitatori să „vadă” toate comorile spirituale pe care le deţin aceste bisericuţe.

www.voceastrazii.com

REVOLTE

7 decembrie 2015

|5

Turismul Văii Jiului, la cheremul primarilor și politicului Turismul, singura ramură care ar trebui să scoată Valea din mocirlă. Și n-o va scoate. Niciodată. Atâta vreme cât turismul va fi lăsat pe mâna primarilor, nu ne vom dezvolta. Vom muri cu zile.

Ca proștii. Iar ei, primarii, după ce au furat de au rupt din fondurile destinate dezvoltării turismului, vor plânge, chipurile, alături de noi. Dar ei au burta plină. Noi, în schimb, vom fi niște pârliți, cum am fost și până acum. Plecăm capul. Ne place să fim călcați în picioare și hoții ăștia să ne fure și ultimele speranțe de supraviețuire.

Drept răspuns, ne pregătim copiii să-i trimitem peste hotare, să spele vase, să spele pe jos și să îngrijească bătrânii altora. Nu suntem în stare să-i învățăm că pot fi mai mult de atât, chiar dacă trăiesc în condiții vitrege. Îi învățăm să fie umili, să nu se răscoale, să nu protesteze, să fie lingușitori, să lăsăm de la noi, ca să meargă lucrurile.

Dar să revin la turism. De ce nu merg lucrurile în turism nici în domeniul privat? Tot din cauza căpușelor, adică a celor care nu au nicio istorie în spate, dar se dau experți. Cred că, dacă își construiesc o cabană, fac turism; nu contează că e în împărăția gunoaielor, că instalațiile pe cablu nu funcționează, iar serviciile sunt execrabile, fiindcă îți angajezi pălmași, oameni necalificați, pe care-i plătești prost.

Mai sunt și ăia care fac o școală de ghizi montani vreme de două săptămâni și gata, sunt experți în domeniu. Dar ei

nu știu să calce bine pe planetă. Care-i istoria ta? Cine ești? Ce performanțe ai avut? Lasă hârtiile, spune-mi, concret, ce faci dacă un turist de-al tău se accidentează și mai ai încă cinci lângă el, care ți-au plătit pentru servicii? Ce faci când e ceață pe creastă? Sau când plouă, tună și fulgeră și te afli în gol alpin? Ori, pur și simplu, cum îți convingi potențialii clienți că, dincolo de patul și masa de care au parte și acasă, chiar au ce să vadă și ce să facă în Valea Jiului?

Câți clienți le-ai furat, la propriu, adversarilor tăi? Ce știi tu despre cuvântul ”concurență”? Nu, concurență nu înseamnă să fii dușmanul celui care face același lucru ca tine. Înseamnă altceva. Fair-play, profesionalism și servicii net superioare, care să-i facă pe oameni să revină cu drag, precum și ajutor reciproc, în genul holdingurilor, cum se procedează în întreaga lume dezvoltată.

Concurență nu înseamnă tunuri. Nu furt.

Nu minciună. Aici se cer calitățile întâlnite în sporturile de performanță.

Oamenii ăia vor veni o dată la tine, după care vor căuta pe alții, în altă parte, scârbiți. Nu faci turism când nu ții cont de recenziile negative ale turiștilor.

Reclama negativă se răspândește cel mai repede.

Tot turism aveți impresia că faceți când construiți niște gherete de mărimea unui garaj (gherete care în urmă cu 12 ani s-au desființat) și le numiți pompos ”centre de informare turistică”, al căror cost ajunge la cel al

unui bloc turn. Angajăm oameni și fătuci pe pile, pe care, dacă le întrebi cum ajungi, de exemplu, pe Oslea, se încurcă în detalii și nu știu să-ți spună măcar în ce masiv se află creasta respectivă.

Dacă îi întrebi câte canioane sunt potrivite pentru canyoning ori câte sunt echipate, au impresia că vorbești ca un nebun, fiindcă nu au habar ei despre ce este vorba. Și aici funcționează de minune tehnica copy-paste, moștenită de la Ponta: dai sute de milioane de lei vechi pe niște site-uri pe care le poți descărca gratuit de pe internet și pui informații 100% copiate de pe blogurile oamenilor. Trăiască Google, că altfel ați fi murit cu turismul vostru cu tot!

Anul are 12 luni. Din acestea, stațiunile din Valea Jiului, cu infrastructura la pământ – repet, așa e când lași turismul la mâna hoților din administrație – au activitate doar trei luni. Dacă e zăpadă. Dacă nu, îi plătim

ani – din 1937 până în 1964.

Din mina „Serbariu” au făcut centru cultural. Din castelul puţurilor au făcut recepţie, iar alte structuri (duşurile, ca exemplu) au devenit mari atracţii pentru turiştii care plătesc între 4€ şi 6€ pe bilet. Cârpită de filiale didactice, muzeale şi sindacale, finanţată de 19 primării locale pe motiv de interes al arheologiei industriale, cu ghizi care-ţi prezintă acei puţini metri pătraţi în cel puţin cinci limbi europene, centrul (naţional italian) al cărbunelui Valea Jiului, te rugăm să faci cunoştinţă cu se bucură de zeci de mii de vizitatori anual, „Centrul Italian de Cultură al Cărbunelui”. Un ospitând destul de des şi evenimente (de două, fel de frate mai mic şi mai bâlbâit de-al tău, trei ori pe lună). Drept exemplu, vă prezint norocos că s-a născut într-o altfel de familie. ultimul eveniment organizat în picuţa peşteră, Centrul ăsta de cultură al cărbunelui, adică între 18 şi 22 noiembrie 2015, numit „Grota o mină (la fel ca ale noastre) mult mai săracă florilor şi evoluţia paleoambientală a Văii în structură şi centru relief, a fost făcută Cannas-ului„. Şi zâmbesc.. de ciudă! muzeu de instituţiile regionale. În Italia s-a Expoziţii pe teme precum geologia, putut. Mina respectivă a fost activă doar 27 de idrogeologia, geologia ambientului,

Noi am pierdut

Petrila

pe ziariști să dea știri că-i zăpada de 50 de centimetri, iar când vine turistul (stăpânul vostru, ăla care vă plătește salariile), află cu stupoare că totul a fost o mare minciună. Se îmbată de ciudă și a doua zi pleacă de nervi. Cu siguranță nu mai revine și-și îndeamnă și prietenii să facă la fel.

Nu vedeți, că, în Europa, din cauza încălzirii globale, se demontează toate instalațiile pe cablu până la 1800 de metri, pentru că nu mai sunt rentabile? Însă noi nu, suntem proștii Europei!

Preferăm să facem telegondole spre nicăieri la 900 de metri altitudine, în așteptarea unei noi ere glaciare.

Deci, cum să te dezvolți, dacă chiar vrei să faci ceva în turism? Nu mai bine exporți valuta și serviciile, cu clienți cu tot, în alte țări, civilizate, care știu să te convingă să mai vii și altă dată, cu cât mai mulți prieteni?

Sorin SANDA

speologie, patrimoniu geologic, roci, minerale şi fosile fac parte din proiecte anuale, aceste „chestii” îndopând turismul (deja gigant) al Sardegniei italieneşti. Tot în interiorul micului muzeu din Valea Cannasului se pot găsi şi un bookshop (de unde se pot cumpăra cărţi pe argument) o cafenea şi o sală de conferinţe cu 130 de locuri (cu o modernă instalaţie audio-video) + două parcări destul de încăpătoare.

Mi-e greu să mă uit la realizările altora, ştiind că nouă în Petrila ne-a fost închisă o mină veche de 156 de ani şi activă timp de 156 de ani. Fără să intru în detalii ca relief, istorie şi mărime.

Vezi, Românie iresponsabilă? De ce noi navem biciclete roz? Pentru că nu se poate?

N-avem de unde? Hai, sictir!

Sergiu BALABAN-DUCK

6 | 7 decembrie 2015

Dă, Doamne, o iarnă blândă! Înger, Îngerașul meu...fă să fie varăăă....mai mereu. Cam așa sună ruga oamenilor când se gândesc la deszăpezirile din România. E deja o obișnuință să ne ia zăpada prin surprindere, an de an...nu ne așteptăm să ningă în noiembrie-decembrie. Dacă în aceste luni ne surprinde zăpada, ce vom spune dacă va ninge în luna august? Eu zic să ne rugăm în continuare, că poate încălzirea globală ne face o surpriză.

Stau și mă gândesc cum alții pot să facă drum prin troiene de zăpadă și noi nu reușim să dăm la o parte o lopată de nea de pe carosabil? Simplu! „Trăim în România anului 2015 și asta ne ocupă tot timpul”.

Am asistat la toate paradele utilajelor de iarnă din fața primăriilor,

www.voceastrazii.com

VOCEA STRAZII

evident că atunci când a nins, plugurile lipseau de pe stradă.

Domnilor primari, aș vrea să văd pe șosele, iarna, acele super utilaje care sunt plătite să funcționeze din banii noștri. Și tonele alea de nisip, sare și clorură de calciu, cu care vă lăudați, unde sunt? Lipsesc cu desăvârșire… Mai sunteți pe recepție sau s-a pierdut semnalul? Că la noi, în România – ferească, Dumnezeu! – să ningă că rămâi înzăpezit, fără semnal și fără primărașul pe care l-ai votat. În timp ce pe noi ne surprinde viscolul în plină iarnă, alții parcă iau în râs munții de zăpadă. Alte țări sunt înaintea noastră cu sute de ani, plugurile noastre de deszăpezire sunt mașinării de epocă la ei și tind să cred

că nu o să îi ajungem vreodată din urmă.

Din categoria țărilor dezvoltate face parte și Japonia ( ce credeați, că spun România?). Da, Japonia! Fac doar comparaţia între tractoarele şi plugurile noastre şi utilajele sofisticate ale japonezilor fără să fac alte comentarii. Japonezii curăţă şoselele perfect, chiar dacă zăpada are peste trei metri. Și așa oamenii și-au mai făcut o atracție turistică și anume „canionul prin nămeți”, unde vin turiști din toată lumea să

se fotografieze cu minunățiile făcute de utilajele de deszăpezire.

Alooo!!! Suntem în decembrie să nu uitați asta și după o săptămână însorită, eu zic să vă așteptați să ningă, nu de alta, dar nu toți au mașini de teren să escaladeze troienele din orașe.

Iulia BĂLUȘĂ

Vin românii! - şi sfaturi de călătorie (MAE) Sute de mii de cozonaci, litri de vin, ţuică, porci, ouă consumăm în perioada asta. Cam tot pe atât confiscă şi Poliţia de Frontieră.

Ce trebuie să ştie românii care şi-au înghesuit cadourile printre bagaje, potrivit legislaţiei UE, este că bunurile pentru uz personal nu trebuie declarate, dacă transportă mai puţin de: 800 de ţigarete, 400 de ţigări de foi, 200 de trabucuri, 1 kg de tutun, 10 litri de băuturi spirtoase, 20 litri de vin alcoolizat, 90 de litri de vin (din care cel mult 60 de litri de vin spumos), 110 litri de bere, informaţii din luna mai 2015 – Europa.eu În perioada iulie-august, poliţiştii hunedoreni au comunicat aplicarea unor sancţiuni contravenţionale în valoare de 97.000 lei şi au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de aproximativ 4.000 lei (bunuri folosite sau provenite din săvârşirea de contravenţii sau infracţiuni).

Declarau reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, în perioada iulieaugust, ca avertisment:“Activităţile curente ale poliţiştilor hunedoreni vor fi intensificate până la sfârşitul lunii august. Din cele 440 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de Codul Rutier, aproape 130 au fost aplicate pe numele conducătorilor auto care au depăşit regimul legal de viteză. În această perioadă au fost constatate 13 infracţiuni, dintre care 4 de natură judiciară, 3 la regimul circulaţiei rutiere, iar alte 6 în diverse domenii” Dacă doriţi să călătoriţi dintr-o ţară a UE în alta, având asupra dumneavoastră 10 000 de

euro sau mai mult, în numerar, sau echivalentul într-o altă monedă, trebuie să verificaţi pe lângă autorităţile vamale din fiecare ţară pe care o tranzitaţi dacă trebuie să declaraţi suma respectivă.

Mai multe detalii despre ce anume puteţi exporta/importa în bagaje, găsiţi pe site-ul www.mae.ro Hunedorenii vin acasă de sărbători. Asta cu plecatul a fost oferta prezentului, toţi speră la o viaţă mai bună în România. Din ţara noastră au plecat valuri migratorii, iar cei care încă n-au plecat, încă mai speră. Sau caută. Ştefan Daniel: Eu sunt acasă de cinci luni.

N-am mai plecat. Normal că aş fi venit acasă dacă eram încă acolo. Simţi că sunt sărbători. În schimb acolo ştii şi tu cum e.. ai câteva zile libere. Şi ce să aduci de acolo... o mică atenţie la neamuri că în rest ai tot ce îţi trebuie aici pentru a face un Crăciun şi un Revelion pe cinste. Să nu uităm: aducem bani, că pentru bani suntem plecaţi dincolo.

Vocea Străzii: Ce lucrezi şi ce ai lucrat? În străinătate şi în România? Ştefan Daniel: În România nu am lucrat.

Acolo am lucrat într-o fabrică şi pe un camion, şofer.

Vocea Străzii: E mai bine "dincolo"? Ştefan Daniel: Eu zic că da. Mult mai bine.

Adică trăiesti o viaţă mai ok faţă de aici de la noi. Mai am prieteni în ţară care încă n-au plecat, mulţi ar vrea totuşi să plece. E greu sa pleci undeva dacă nu cunoşti pe nimeni. Ce vreau de la România şi de la Valea Jiului în

2016? Să ofere locuri de muncă la omenii amărîți de aici...că e jale.

Ionuţ Bogdan Stalman: Cadouri de sărbători? N-am cui să duc. Sunt "singur cuc" acasă. Sunt toţi plecaţi în străinătate. Eu mereu aştept cu nerăbdare să ajung acasă şi mereu drumul spre casă e cel mai lung.

Puţini prieteni mai sunt acasă, dar e ok.

Vocea străzii: Cum sărbătoreşti?

Ionuţ Bogdan Stalman: Păi probabil o să mergem acasă la unul din ei, o să mâncăm împreună, o să râdem o să bem un păhărel de ceva bun. Cam astea sunt sărbătorile noastre. Ne odihnim bine că din Ianuarie începe balamucul.

Vocea străzii: Sunt altfel sărbătorile în străinătate?

Ionuţ Bogdan Stalman: Diferenţa e că toţi sunt puţin mai trişti, în sensul că toţi se gândesc la familiile de acasă, la cum ar fi fost dacă puteau ajunge şi ei. Şi poate că nici masa nu e atât de îmbelşugată. Pentru Valea Jiului şi România în 2016? O schimbare completă! Vrem să muncim acasă, vrem să fim seara acasă la noi, nu vrem să mai fim departe şi cred că aş vrea să văd mai multă bunătate şi solidaritate.

Ionuţ şi Ştefi sunt doar doi tineri din Valea Jiului plecaţi la muncă în străinătate. Doar alte două victime ale sistemului democratic şi european existent în România. 2015.

Sergiu BALABAN-DUCK

www.voceastrazii.com

OAMENI

7 decembrie 2015

|7

România fără gropi ALEXANDRU VÎLVOI O campanie românească şi un interviu românesc, pe subiectul României adevărate şi străzilor false, cârpite, şlefuite şi întinse cu butelia în fiecare an, după fiecare ger şi înaintea tuturor alegerilor.

Această campanie îndrăzneaţă, purtată cu stoicism de o voce a străzilor noastre de mai bine de şase luni de zile şi ignorată (aproape) complet de presa „verticală”, laudă realizări (aproape) necunoscute.

Alexandru Vîlvoi este tânărul care a iniţiat comunitatea „România fără gropi”. O campanie a tuturor participanților la trafic (șoferi și pietoni), care vor „să ajute” Poliţia Rutieră să aplice prevederile legale prevăzute în Codul Rutier. Demersul lui are deja succes, după doar câteva luni oamenii au început să posteze dovezi din toate oraşele ţării şi să forţeze Poliţia Rutieră să-i sancţioneze pe vinovaţi.

Când l-am cunoscut eu, nu ştiam că este o voce a străzii. L-am abordat pe un subiect comun nouă, celor care n-au citit vreo carte – Primul Război Mondial.

Este din Bucureşti, bine cunoscut de generaţia online, pe online. Cu rădăcini în Oltenia, Alexandru Vâlvoi îmi spunea că avem subiecte comune de bârfă pentru că suntem comuni. Suntem contemporani, suntem de-o vârstă (tot aproape) egală şi cred eu, din vina sistemului ne categorizăm. Ca o terapie a victimelor sunt bârfele astea pe online, ieşitul în stradă, activismul şi iniţiative dintr-astea ca România fără gropi. Am auzit, citit, înghiţit tot felul de păreri şi opinii ale liderilor despre revoluţia din ’89. Fiind un subiect comun şi cunoscut de ambii (responsabil pentru cunoştinţă), de aici am plecat.

Am prins revoluţia din 1989 în cea mai frumoasă perioadă a vieții unui om, copilăria. Cred ca discuțiile „oamenilor mari” la care asistam când eram prin clasele primare m-au atras către istorie. Revoluția abia avusese loc și toată lumea făcea istorie și politică. Fiecare își dădea cu părerea care regim a fost mai bun, cine sau ce a făcut și, ușor, ușor, discuțiile la care eram spectator alunecau către întreaga istorie a românilor. Și de aici intriga ce mă punea să răsfoiesc cartea de Istorie primită la școală. De fapt era singura carte pe care o citeam în primele zile ale fiecărui an școlar. Ca o chestie drăguță, nu știu de ce făceam acest lucru, citeam cartea de la sfârșit către început.

Revoluția am prins-o la bunici la țară. Fiind o comună mai înstărită din judeţul Teleorman am avut ocazia să văd și la televizor o parte din cele întâmplate, la cald ca să zic așa. Din păcate singura imagine, prea mic fiind la acea dată este cu ieșirea din TAB a cuplului de aur.

Vocea Străzii: Singura şi ultima? Există o diferenţă între cum ai văzut tu revoluţia atunci şi cum ai înţeles-o în timp? Cum ai vedea aceeaşi revoluţie, acum?

Alexandru Vîlvoi: Atunci nu am înțeles nimic. Probabil imaginea mi-a rămas în minte din cauza atmosferei încordate din jurul meu.

Ulterior am învățat să caut și alte surse de informații, nu doar manualul de la școală. Din pacate, anii de după Revoluție ne-au arătat ca neimplicarea oamenilor în problemele sociale și politice a făcut ca nomenclatura comunistă să rămână în continuare pe aceleași poziții.

La vremuri noi… tot noi. Este o lecție dură a istoriei, dar ar fi bine să o ințelegem cât mai mulți. Gradul nostru de implicare se reflectă în cum arăta societatea în care trăim. Până la urma nu te poți numi cetățean dacă tu nu te implici în problemele cetății.

Vocea Străzii: …vremurile sunt, noi nu prea mai suntem. Şi de aici te întreb şi pe tine… tu de ce ai mai rămas în România?

Alexandru Vîlvoi: Îmi place România. E casa mea. Sunt tânăr, am un cap pe umeri, am o inimă în piept… este obligația mea să ajut la crearea unei Românii frumoase.

Vocea Străzii: Ce a făcut România pentru tine până acum?

Alexandru Vîlvoi: Toată lumea se bate cu pumnul în piept că are drepturi. Corect. Dar drepturile generează şi obligația de a îți cunoaște drepturile, de a le respecta și de a te lupta pentru ele atunci când îți sunt încălcate. România suntem cu toții. România sunt și părinții și bunicii mei. Sunt profesorii mei. Sunt oamenii aceia minunați care ne-au lăsat o cultură și sunt și aceia care pentru un ideal și pentru libertate s-au făcut una cu pământul. România sunt și eu.

Vocea Străzii: Ce ai făcut tu pentru România?

Alexandru Vîlvoi: Am fost, sunt şi voi rămâne un cetăţean român.

Acesta este lucrul pe care îl fac zi de zi pentru România. Pentru că din atitudinea de a fi un cetăţan român derivă toate celelalte. Cum spuneam mai sus, nu te poți numi cetăţean dacă nu te implici în

problemele cetăţii. Iar ca cetăţean român te implici în problemele României, schimbi lucrurile din jurul tău, îi ajuţi şi pe alţi români să devină cetăţeni români. Îţi aduci aportul pentru o Românie frumoasă.

Probabil cel mai recent lucru pe care îl fac din postura de cetăţean român şi care a căpătat o mica notorietate naţională este campania „România Fără Gropi„.

Vocea Străzii: De ce „campanie” şi de ce „fără gropi”?

Alexandru Vîlvoi: Campanie care a plecat de la „recomandarea” unui domn poliţist şi care a sunat cam aşa: ”Domnu’ Vîlvoi, dacă nu vă plac drumurile, de ce nu plecaţi din România?!” Da. Campania RFG. Am iniţiat-o pe 7 mai 2015, are cam şapte luni, chiar zilele acestea am depus actele pentru a-i da viaţă juridică, înfiinţând un ONG care se va numi Asociaţia România Fără Gropi. Termenul de Campanie l-am folosit deoarece infrastructura din România este la pamânt şi rezolvarea acestei probleme necesită multe luni de luptă cu autorităţile indolente. Exact ca într-o campanie militară. Unde mai pui şi faptul că formularul de sesizare poate fi considerat arma acestei RFG. O armă pusă la dispoziţia tuturor celor care vor să fie şi cetăţeni, nu doar locuitori ai ţării.

Hai să îți zic cum, dar mai întâi îți zic o scurtă poveste despre cum puteam muri din cauza lipsei marcajelor de pe Centura de Sud a Bucureștiului pe care o folosesc să merg la muncă în fiecare zi. Într-o dimineață cețoasă mă deplasam către muncă când, într-o curbă, o dubă ce venea din sensul opus a intrat pe sensul meu de mers. Cel mai probabil nu cunoștea drumul și că acolo urma o curbă… căci marcajul care trebuia să îl ghideze lipsea cu desăvârșire. Doar spiritul meu de reacție că am tras de volan, am intrat pe acostament și pe urmă înapoi pe drum și faptul că cineva acolo sus mă iubește a făcut să evit un accident frontal. Câteva luni mai târziu, pe 17.06.2015, din cauza șleaurilor de pe Centură un șofer de dubă nu a avut norocul meu. Un tir l-a spulberat.

Această întâlnire ratată cu moartea m-a determinat să schimb lucrurile. M-am săturat de plătit taxe degeaba! M-am săturat de drumuri nemarcate și periculoase! Dar în special m-am săturat de a da în gropi cu mașina în fiecare zi! Şi m-am decis să fac ceva!

Vocea Străzii: Şi ai făcut România Fără Gropi. Singur, de nebun?

Alexandru Vîlvoi: Da şi îi mulţumesc pe aceasta cale domnului Agent Petre Cojocaru de la Serviciul Rutier Ilfov. Eu începusem să fac nişte demersuri timide cu privire la starea Centurii Bucureşti, însă domnul Cojocaru mi-a dat acel imbold necesar. Singur si determinat, ca sa nu zic nebun. Neoficial, campania am început-o pe la mijlocul lui aprilie. Atunci am pus primele întrebari pe la Poliţia Rutieră.

Practic atunci am făcut primele adrese. În 7 mai am lansat oficial pe Facebook campania, cu prima problemă (o gură de canal descoperită) pe care am rezolvat-o în două zile.

Vocea Străzii: Adrese cu tupeu, erai singur şi lumea zicea că eşti doar un alt dement care vrea dreptate? A fost cea mai uşoară rezolvare? Câte s-au schimbat în România de când există RFG? Alexandru Vîlvoi: Foarte probabil. Băieţii de la Rutieră nu cred că înţelegeau cam ce urmează să se întâmple şi cum RFG se va extinde la nivel naţional. Cu toate că denumirea este destul de clară: Romania, adică toată ţara, fără gropi, adică drumuri bune şi .(punct) adică nu stăm la discuţii. Nu a fost chiar uşoară. A trebuit să fac trei filmări (două pe 7 mai şi una pe 8 mai) dintre care două cu poliţiştii de faţă, cărora le explicam că se încalcă legea şi că este obligaţia lor să aplice legea. Foarte multe s-au schimbat şi se schimbă în fiecare zi, pentru că foarte mulţi locuitori au devenit cetăţeni care folosesc formularul creat de către mine.

Vocea Străzii: Realizări?

Alexandru Vîlvoi: Am determinat CNADNR-ul să astupe o gură de canal descoperită în doar două zile, iar în zece zile să înceapă asfaltarea și marcarea Centurii de Sud a Bucureștiului (lucrările au început în 18.05.2015 și s-au finalizat în 30.06.2015). O altă reușită este faptul că am determinat Administrația Străzilor să repare și să aplice marcaje pe Șos. Fabrica de Glucoză (Sector 2), o stradă plină de gropi de ani de zile.

DN1 – intrarea în Comarnic, cartier Posada, km.111+900 și km.113+900 (Jud. Prahova) DN17 – indicator comuna Vama – Jud. Suceava DJ 102H (Căldărușanca-Mizil) – Jud. Buzău și Jud. Prahova DJ132 (Homorod-Jimbor-Ocland) – Jud. Brașov

DJ203I (Cotorca-Lipănescu) – Jud. Buzău DJ248 – Jud. Iași și Jud. Vaslui DJ401 (aplicarea de marcaje în Com. Berceni) (Sector 5) Str. Drumul Floare de Colț cu Șos. București-Măgurele (Sector 5) Str. Calea 13 Septembrie (gură de canal descoperită) (Sector 5) Int. Cosmina (sesizare făcută de un susținător al RFG.) (Sector 6) Str. Odgonului cu Str. Ion Manolescu (sesizare făcută de un susținător al RFG.) (Jud. CT) B-dul Mamaia cu Aurel Vlaicu – Mamaia (Jud. Ilfov) Str. Atomiștilor (pod) – Măgurele (Jud.Prahova) Str. Ștefan cel Mare – Ploiești (Jud.Prahova) Str. Democrației – Ploiești (Jud. Sibiu) Str. Notarra – Sibiu (Jud. Suceava) Str. Gării cu Str. Ștefan cel Mare – Rădăuți (sesizare făcută de un susținător al RFG.) Ceva mai mult decât autostrada demolată de CNADNR. Însă cel mai important lucru care s-a schimbat în România şi asta datorită acestei campanii, a fost faptul că românii au văzut că se poate, acesta fiind şi sloganul Campaniei RFG. Acest slogan l-am adoptat de la începutul campaniei, când foarte mulţi mi-au spus clasicele „eşti nebun, nu vor să facă ăştia nimic cum nu au făcut până acum, eşti prea mic, nu se poate”. Le-am arătat tuturor că Se Poate.

Vocea Străzii: Prieteni sau duşmani?

Alexandru Vîlvoi: Mi-am făcut câţiva „prieteni” prin Poliţia Rutieră şi la vârful Poliţiei Române, mai nou unul dintre „prieteni” tocmai fu’ pus ministru de interne. Nu-i bai că şi pe fostul l-am deranjat cu nişte opinii faţă de coloanele oficiale de care a beneficiat.

Dacă nu aş fi supărat pe nimeni ar fi fost o problemă. Însemna că totul e bine şi eu sunt cu probleme la cap. Până la urmă cred că şi ei au înţeles că RFG este de utilitate publică şi că noi nu avem nimic cu Poliţia. Noi doar vrem să fie respectat Codul Rutier.

Mi-am făcut zeci de prieteni în toată ţara, pentru că toată lumea este exasperată de starea infrastructurii şi parcă aşteptau pe unul care sa vina cu soluţia. Şi eu am fost ăla. Le mulţumesc pentru susţinere, pentru că se implică şi pentru că promovează această campanie şi sloganul ei. De exemplu site-ul l-am primit de la un băiat, Liviu Bibiri, care locuieşte în Londra, sigla RFG. A fost daruită de Teo Lazăr, un baiat din State întors de caţiva ani în Craiova. La aceştia se adaugă Alex Ştefan, cel cu filmările, care este alături de mine de pe la jumătatea lui mai, Simona Sandu care s-a alăturat echipei RFG. acum două luni, alţi caţiva noi buni prieteni care practic au deschis nişte filiale RFG la Iaşi, la Suceava, la Braşov şi aşa mai departe. Am reuşit în şapte luni să mişc puţin lucrurile prin Poliţia Rutieră şi să îi familiarizez cu Legea 544/2001 şi cu obligaţia lor de a furniza informaţii de interes public. Am reuşit chiar să avem o comunicare directă la nivelul IGPR şi la Poliţia Bucureşti. E drept, costul acestei mici reforme îl reprezintă cele şapte procese pe rol (dosarele: trei cu IPJ si Serviciul Rutier Ilfov, două cu Directia Rutiera, unul cu Brigada Rutiera Bucuresti, unul cu IPJ si Serviciul Rutier Mures) pentru nefurnizarea informaţiilor solicitate. Un cost pe care eu îl plătesc cu timp, nervi şi bani. Însă faptul că după şapte luni am ajuns de la „de ce nu pleci din România?!” la „Bună ziua, domnule Vilvoi, acum vorbesc cu colegii sa vă trimită răspunsul” merită aceste costuri.

Vocea Străzii: Sunteţi vocea unei generaţii. A făcut RFG ce n-au reuşit alţii în mandate întregi. Ce mesaj ai pentru stradă?

Alexandru Vîlvoi: Respect faţă de cetăţean. Acest lucru se va obţine şi deja se vede o schimbare în acest sens. Când cetăţeanul întreabă, instituţia trebuie să răspundă, pentru că instituţiile sunt la dispoziţia cetăţeanului, pentru că el le finanţează existenţa şi pentru el au fost înfiinţate. Implicaţi-vă! Susţineţi activ idei precum RFG sau faceţi voi asociaţii, grupuri de iniţiativă şi altele, staţi cu ochii pe instituţiile statului şi atrageţi-le atenţia când greşesc sau când ceva nu este în regulă. Aveţi obligaţia să cereţi să vi se respecte drepturile.

Fiţi cetăţeni, nu locuitori!

Se poate, nu că zice Alexandru Vîlvoi, ci pentru că trebuie să se poată. Un răspuns nebun şi o acţiune bună într-o problemă nepotrivită a unei societăţi nepasătoare. Vocea străzii nu (mai) este doar o opinie!

Interviu realizat de Sergiu BALABAN-DUCK

8 | 7 decembrie 2015

www.voceastrazii.com

OAMENI

La muncă în în mină? „Eu am fost!”

De la „boom-ul” minier din Australia din 2011, tot

specializaţi în inginerie, geologie, geofizică,

pot avea efect asupra muncii. Ca să se evite asta,

programare, etc), dar producţia rămâne constantă.

foarte mulţi se izolează.

Din noiembrie până în martie (pe lângă motivele

Australia,

Daniela Bardacchini: Am lucrat în Queensland,

Vocea Străzii: Cum s-a terminat experienţa ta şi

OAMENI

Greul este atunci când în fiecare pauză colegii de persoanelor normale se simt ca nişte peşti fără apă

periculoasă, pe lângă factorii „antropici” (maşinării,

aproape imposibilă: străzile Australiei devin râuri

(nu-i uşor să faci un om normal să înţeleagă faptul că

explozibil, etc) dar şi cei naturali (sol, mari

(cel puţin în zona respectivă), iar podurile sunt ori

tu eşti şi duminica de tură, mulţi au impresia că e

probabilităţi de cancer de piele – lipsa razelor UV,

prea joase, ori cimentuite direct pe albiile

doar o scuză ca să nu ieşi în oraş). Turele de muncă

şerpi şi păianjeni şi alte micuţe simpatice bestii –

curgătoarelor. Deci de la începutul-jumătatea lui

sunt variabile, cele mai comune fiind 14/14, 14/7 şi

foarte periculoase şi unice pe glob, etc). Dacă vă

octombrie, companiile au concediat şi

8/6 (ultima doar pentru cine are un post mai înalt),

gândiţi să munciţi şi plănuiţi să schimbaţi

supravieţuitorii (puţini) tăierilor de personal

care înseamnă 14 zile sau 8 (la muncă) împărţite pe

continentul pentru o muncă mai bine plătită, vă

precedente. Se va porni industria, cel mai probabil de

un minim de 10 ore de muncă pe zi, de obicei cel

recomand culesul de fructe (pe bune!), care vă

la începutul lunilor mai-iunie anul viitor, nu cred că

puţin 12, destul de des cu o săptămână diurnă şi una

permite să câştigaţi bine, să obţineţi vizele mai uşor

este o criză reală, dar între timp şi obţinerea vizelor a

pe timp de noapte, cu 14, 7, sau 6 zile acasă. Cine

şi să nu lucraţi sub aşa un stres.

devenit o sarcină mult mai grea şi mai complicată;

făcea de obicei naveta (eu la început am locuit în

străzile fiind nivelate pentru străinii specializaţi dar

Brisbane, deci zburam o oră jumătate până la Mackay

începători, dispuşi să încaseze mai puţin.

şi conduceam alte trei ore până la mină, în total de

anunţurilor postate online de agenţii care garantează

mină situată la circa 100 km de „ţara minelor

sectorul este în scădere, nu din cauza unei reale crize

salarii de până la 5.000 de euro, nu este greu să

Moranbah”) şi lucram ca geolog de explorare pentru

(preţul şi cererile de cărbune fiind în continuare

munceşti acolo, ci să ajungi acolo. Cereri peste cereri,

căutarea cărbunelui. Mă ocupam de „citirea”

stabile), ci din motive politice. În 2012 au făcut

muncă în Australia fără a avea o experienţă

puţin în primele luni. Şi când a doua săptămână era

stricteţe birocratică şi selecţie atentă: australienii

pumnilor de rocă şi chips de piatră extrase în timpul

miniştrii o alianţă „roşu-verde” pentru a menţine

pertinentă în domeniu?

tură de noapte – jale şi prăpăd! Deci să te integrezi

caută mai mult specialişti decât muncitori „de mână

trivelării, de selecţia campionilor pentru laborator,

majoritatea în Parlament, aşa că au acceptat şi taxe în

grea”.

analizele datelor geofizice şi proiectarea puţurilor

plus: taxă pe cărbune şi taxă pe extracţie. Şi din

Vocea Străzii: E realistic să vrei să mergi la

Daniela Bardacchini: Depinde de rolul dorit.

Societatea australiană este oglinda sistemului nostru

moment ce, în Australia, sindicatele „sunt” ca şi cum

(eg. italian), deci sunt puţini specialişti şi multă

industriei în Australia şi împărtăşeşte cu Vocea

Vocea Străzii: Cum ți-ai găsit locul de muncă?

n-ar fi, iar mulţi angajaţi nu sunt înscrişi în aceste

putere de muncă locală. Un specialist fără experienţă

Străzii impresiile călătoriei, sfătuind şi alţi „europeni

Daniela Bardacchini: Aveam doi foşti colegi de

Union (aşa cum le numesc ei), companiile mineritului

poate găsi foarte uşor un loc de muncă, mulţi dintre

în fugă” să plece pe alt continent. O să vă rog să

universitate care lucrau în Australia de câţiva ani şi

au semnat (cu scuza unei teribile crize) începutul

geologii care lucrau cu mine aveau diplome trienale

înţelegeţi şi scuzaţi eventualele greşeli de traducere

pe care i-am mai păstrat la contacte, ei mi-au spus că

unor concedieri masive. Primele consecinţe le-au

europene sau asiatice, de 21-22 de ani şi la prima

tehnice, discuţia fiind purtată exclusiv în limba

sectorul este în mare expansiune. Aşa m-am decis să

suportat companiile de antreprenori, sau mai clar…

experienţă. Pentru lucrările de manoperă este o

italiană.

strâng banii necesari pentru viza „Working Holiday”

munca „de mână grea”, minerii companiilor

concurenţă puternică din partea localnicilor şi devine

şi bilet (mulţumită unei alte experienţe de muncă în

majoritare. Şi ăsta, tot un sistem gândit pentru

un dezavantaj la obţinerea vizelor, devine destul de

Vocea Străzii: Ce ai studiat în Italia?

Irlanda, unde mi-am putut îmbunătăţi engleza). Am

plasarea personalului în grija principalei companii,

incredibil ca o companie să plătească viza unui

Daniela Bardacchini: Am studiat ştiinţe biologice

început să trimit CV-uri şi am rămas surprinsă atunci

deci fuga de responsabilităţi – printre care şi

începător străin şi fără experienţă. Un alt aspect

când am constatat că firmele chiar răspundeau.

compania mea.

fundamental este şi cunoştinţa limbii engleze,

la Milano, cu specializare în zăcăminte minerare.

Vocea Străzii: Unde ai lucrat în Australia şi ce datorii ca angajat aveai?

Ajunsă în Australia, am mers la trei interviuri în

Vocea Străzii:

considerând că nu este exact engleza pe care o învăţăm noi în şcoli. Să nu înţelegi instrucţiunile date,

primele două zile şi am găsit imediat de muncă.

sau mesajele primite prin radio (în mină) înseamnă să-ţi rişti viaţa şi să o pui în pericol pe a celorlalţi: sunt zone încărcate cu explozibil, maşinării gigantice în funcţiune, să comunici cu toţi este indispensabil.

Mai mult, lucrul în mină necesită şi multă pregătire: prim-ajutor, răspunsuri şi urgenţe, condus şi cunoştinţe de bază pentru fiecare sit, la fel, prin instrucţiuni care trebuie să fie înţelese. Foarte mulţi străini sunt înlăturaţi tocmai din acest motiv.

Vocea Străzii: Ce-i sfătuieşti pe cei care vor să Daniela Bardacchini: Am fost nevoită să mă întorc în Italia la începutul lui octombrie din motive

mare decât media naţională australiană.

în care explorarea tradiţională devine o misiune

intern poziţionat decât Mackay şi în principal, într-o

pentru studiul acvifer.

minele sale şi pentru rata de sinucidere cu 24% mai Daniela Bardacchini: Munca în mină este foarte

muncă pe continentul cangurilor. Conform

Daniela Bardacchini a lucrat în acest sector al

Vocea Străzii: Queensland este faimos pentru

muncă ies în oraş împreună, pentru că în compania

„aproape” de oraşul Mackay (adică la 250 km mai

Daniela Bardacchini: Din aprilie (şi din păcate)

|9

principale), în Queensland este şi anotimpul ploilor,

mai mulţi europeni sunt în căutarea unui loc de

cum merge industria în acest domeniu în Australia?

7 decembrie 2015

lucreze în mină? În Australia sau în străinătate.

Daniela Bardacchini: Calculaţi bine pro şi contra,

personale, părăsind şi casa unde locuiam în Australia,

nu vă lăsaţi influenţaţi de salarii. Nu este un tip de

pentru că trei dintre colegii mei de apartament

lucru care se poate face toată viaţa. Să lucrezi în

fuseseră concediaţi la sfârşitul lunii precedente. În

zone izolate este spectaculos, frumos şi fără dubiu

perioada „concediului” meu, mi-a ajuns şi scrisoarea

foarte interesant. Salariile sunt cu mult superioare şi

de concediere (deja anunţată de conducerea

ai ocazia să înveţi enorm, dar sunt şi părţi negative:

companiei, din corectitudine, atunci când am plecat).

să trăieşti cu aceleaşi persoane 24 din 24, de obicei

În detaliu, a fost tăiată toată partea de explorare şi

într-un camping sau în zone rurale, poate deveni un

amplificare a mineritului (pe care se concentrează o

coşmar. În special, considerând că spaţiile mici

mare parte a personalului, în mare parte străini

(comune) sunt foarte invadatoare şi bârfitoare, care

patru ori pe lună), de obicei dormea două zile – cel

Ştiu că am întins doar efecte negative, dar mai ştiu că majoritatea persoanelor după maxim două luni sunt disperate – pe avionul de întoarcere… Şi acolo sunt condiţii de muncă mai mult decât decente în comparaţie cu Europa, Italia şi mai ales, România.

într-un grup social (familie inclusă), să participi la o iniţiativă culturală sau sportivă, este practic imposibil.

Interviu realizat de Sergiu BALABAN-DUCK

În încheiere (din biblioteca online), două fragmente din articolul „De la corespondentul nostru din Australia” (revista Treziţi-vă – 2005) și respectiv articolul „Cărbunele — piatra neagră din galeriile întunecoase” (publicaţia WatchTower): „ – Nu-ţi dai seama ce-nseamnă cu adevărat negru decât atunci când cobori într-un puţ de mină!, ţipă prietenul meu Bernie cât îl ţin plămânii ca să acopere zgomotul făcut de maşinărie. Privind hăul ce se deschide în faţa mea, încep să mă întreb dacă într-adevăr îmi doresc să aflu ce a vrut să zică Bernie. Destinaţia noastră este un strat de cărbune aflat la o adâncime de jumătate de kilometru.

Trecem pe lângă un şir lung de mineri ce parcă se târăsc spre duşuri. Bărbaţii vorbesc cu un puternic accent australian şi nu se poate să treci pe lângă ei şi să nu observi şi ce spate puternic au. Când zâmbesc, ochii şi dinţii le luminează feţele înnegrite de praful de cărbune.

Ne urcăm într-un tren mic care ne poartă până la abataj, adică la frontul de lucru de la un strat de cărbune. Coborârea e foarte abruptă, iar scaunul conducătorului e prIns de plafon şi se balansează ca un leagăn. La şold am fixate cu o curea un acumulator, care nu face scântei şi care alimentează lampa de pe cască, şi o mască de respirat pentru situaţii de urgenţă. Când am primit-o, m-am gândit la ce-i mai rău. Pe măsură ce trenul coboară încet, peticul de cer din spatele nostru se micşorează tot mai mult până când rămâne doar un mic punct albastru pierdut într-o imensitate neagră.” “Încheindu-mi turul, ne urcăm în trenul ce ne poartă încet spre ieşire, unde, sper eu, să ne întâmpine razele blânde ale soarelui. Însă când ajungem la suprafaţă, ne dăm seama cât de mult am stat în mină! Soarele apusese demult, iar afară s-a lăsat întunericul, un întuneric dens. Acum înţeleg cuvintele lui Bernie: „Nu-ţi dai seama ce-nseamnă cu adevărat negru decât atunci când cobori într-un puţ de mină!“

8 | 7 decembrie 2015

www.voceastrazii.com

OAMENI

La muncă în în mină? „Eu am fost!”

De la „boom-ul” minier din Australia din 2011, tot

specializaţi în inginerie, geologie, geofizică,

pot avea efect asupra muncii. Ca să se evite asta,

programare, etc), dar producţia rămâne constantă.

foarte mulţi se izolează.

Din noiembrie până în martie (pe lângă motivele

Australia,

Daniela Bardacchini: Am lucrat în Queensland,

Vocea Străzii: Cum s-a terminat experienţa ta şi

OAMENI

Greul este atunci când în fiecare pauză colegii de persoanelor normale se simt ca nişte peşti fără apă

periculoasă, pe lângă factorii „antropici” (maşinării,

aproape imposibilă: străzile Australiei devin râuri

(nu-i uşor să faci un om normal să înţeleagă faptul că

explozibil, etc) dar şi cei naturali (sol, mari

(cel puţin în zona respectivă), iar podurile sunt ori

tu eşti şi duminica de tură, mulţi au impresia că e

probabilităţi de cancer de piele – lipsa razelor UV,

prea joase, ori cimentuite direct pe albiile

doar o scuză ca să nu ieşi în oraş). Turele de muncă

şerpi şi păianjeni şi alte micuţe simpatice bestii –

curgătoarelor. Deci de la începutul-jumătatea lui

sunt variabile, cele mai comune fiind 14/14, 14/7 şi

foarte periculoase şi unice pe glob, etc). Dacă vă

octombrie, companiile au concediat şi

8/6 (ultima doar pentru cine are un post mai înalt),

gândiţi să munciţi şi plănuiţi să schimbaţi

supravieţuitorii (puţini) tăierilor de personal

care înseamnă 14 zile sau 8 (la muncă) împărţite pe

continentul pentru o muncă mai bine plătită, vă

precedente. Se va porni industria, cel mai probabil de

un minim de 10 ore de muncă pe zi, de obicei cel

recomand culesul de fructe (pe bune!), care vă

la începutul lunilor mai-iunie anul viitor, nu cred că

puţin 12, destul de des cu o săptămână diurnă şi una

permite să câştigaţi bine, să obţineţi vizele mai uşor

este o criză reală, dar între timp şi obţinerea vizelor a

pe timp de noapte, cu 14, 7, sau 6 zile acasă. Cine

şi să nu lucraţi sub aşa un stres.

devenit o sarcină mult mai grea şi mai complicată;

făcea de obicei naveta (eu la început am locuit în

străzile fiind nivelate pentru străinii specializaţi dar

Brisbane, deci zburam o oră jumătate până la Mackay

începători, dispuşi să încaseze mai puţin.

şi conduceam alte trei ore până la mină, în total de

anunţurilor postate online de agenţii care garantează

mină situată la circa 100 km de „ţara minelor

sectorul este în scădere, nu din cauza unei reale crize

salarii de până la 5.000 de euro, nu este greu să

Moranbah”) şi lucram ca geolog de explorare pentru

(preţul şi cererile de cărbune fiind în continuare

munceşti acolo, ci să ajungi acolo. Cereri peste cereri,

căutarea cărbunelui. Mă ocupam de „citirea”

stabile), ci din motive politice. În 2012 au făcut

muncă în Australia fără a avea o experienţă

puţin în primele luni. Şi când a doua săptămână era

stricteţe birocratică şi selecţie atentă: australienii

pumnilor de rocă şi chips de piatră extrase în timpul

miniştrii o alianţă „roşu-verde” pentru a menţine

pertinentă în domeniu?

tură de noapte – jale şi prăpăd! Deci să te integrezi

caută mai mult specialişti decât muncitori „de mână

trivelării, de selecţia campionilor pentru laborator,

majoritatea în Parlament, aşa că au acceptat şi taxe în

grea”.

analizele datelor geofizice şi proiectarea puţurilor

plus: taxă pe cărbune şi taxă pe extracţie. Şi din

Vocea Străzii: E realistic să vrei să mergi la

Daniela Bardacchini: Depinde de rolul dorit.

Societatea australiană este oglinda sistemului nostru

moment ce, în Australia, sindicatele „sunt” ca şi cum

(eg. italian), deci sunt puţini specialişti şi multă

industriei în Australia şi împărtăşeşte cu Vocea

Vocea Străzii: Cum ți-ai găsit locul de muncă?

n-ar fi, iar mulţi angajaţi nu sunt înscrişi în aceste

putere de muncă locală. Un specialist fără experienţă

Străzii impresiile călătoriei, sfătuind şi alţi „europeni

Daniela Bardacchini: Aveam doi foşti colegi de

Union (aşa cum le numesc ei), companiile mineritului

poate găsi foarte uşor un loc de muncă, mulţi dintre

în fugă” să plece pe alt continent. O să vă rog să

universitate care lucrau în Australia de câţiva ani şi

au semnat (cu scuza unei teribile crize) începutul

geologii care lucrau cu mine aveau diplome trienale

înţelegeţi şi scuzaţi eventualele greşeli de traducere

pe care i-am mai păstrat la contacte, ei mi-au spus că

unor concedieri masive. Primele consecinţe le-au

europene sau asiatice, de 21-22 de ani şi la prima

tehnice, discuţia fiind purtată exclusiv în limba

sectorul este în mare expansiune. Aşa m-am decis să

suportat companiile de antreprenori, sau mai clar…

experienţă. Pentru lucrările de manoperă este o

italiană.

strâng banii necesari pentru viza „Working Holiday”

munca „de mână grea”, minerii companiilor

concurenţă puternică din partea localnicilor şi devine

şi bilet (mulţumită unei alte experienţe de muncă în

majoritare. Şi ăsta, tot un sistem gândit pentru

un dezavantaj la obţinerea vizelor, devine destul de

Vocea Străzii: Ce ai studiat în Italia?

Irlanda, unde mi-am putut îmbunătăţi engleza). Am

plasarea personalului în grija principalei companii,

incredibil ca o companie să plătească viza unui

Daniela Bardacchini: Am studiat ştiinţe biologice

început să trimit CV-uri şi am rămas surprinsă atunci

deci fuga de responsabilităţi – printre care şi

începător străin şi fără experienţă. Un alt aspect

când am constatat că firmele chiar răspundeau.

compania mea.

fundamental este şi cunoştinţa limbii engleze,

la Milano, cu specializare în zăcăminte minerare.

Vocea Străzii: Unde ai lucrat în Australia şi ce datorii ca angajat aveai?

Ajunsă în Australia, am mers la trei interviuri în

Vocea Străzii:

considerând că nu este exact engleza pe care o învăţăm noi în şcoli. Să nu înţelegi instrucţiunile date,

primele două zile şi am găsit imediat de muncă.

sau mesajele primite prin radio (în mină) înseamnă să-ţi rişti viaţa şi să o pui în pericol pe a celorlalţi: sunt zone încărcate cu explozibil, maşinării gigantice în funcţiune, să comunici cu toţi este indispensabil.

Mai mult, lucrul în mină necesită şi multă pregătire: prim-ajutor, răspunsuri şi urgenţe, condus şi cunoştinţe de bază pentru fiecare sit, la fel, prin instrucţiuni care trebuie să fie înţelese. Foarte mulţi străini sunt înlăturaţi tocmai din acest motiv.

Vocea Străzii: Ce-i sfătuieşti pe cei care vor să Daniela Bardacchini: Am fost nevoită să mă întorc în Italia la începutul lui octombrie din motive

mare decât media naţională australiană.

în care explorarea tradiţională devine o misiune

intern poziţionat decât Mackay şi în principal, într-o

pentru studiul acvifer.

minele sale şi pentru rata de sinucidere cu 24% mai Daniela Bardacchini: Munca în mină este foarte

muncă pe continentul cangurilor. Conform

Daniela Bardacchini a lucrat în acest sector al

Vocea Străzii: Queensland este faimos pentru

muncă ies în oraş împreună, pentru că în compania

„aproape” de oraşul Mackay (adică la 250 km mai

Daniela Bardacchini: Din aprilie (şi din păcate)

|9

principale), în Queensland este şi anotimpul ploilor,

mai mulţi europeni sunt în căutarea unui loc de

cum merge industria în acest domeniu în Australia?

7 decembrie 2015

lucreze în mină? În Australia sau în străinătate.

Daniela Bardacchini: Calculaţi bine pro şi contra,

personale, părăsind şi casa unde locuiam în Australia,

nu vă lăsaţi influenţaţi de salarii. Nu este un tip de

pentru că trei dintre colegii mei de apartament

lucru care se poate face toată viaţa. Să lucrezi în

fuseseră concediaţi la sfârşitul lunii precedente. În

zone izolate este spectaculos, frumos şi fără dubiu

perioada „concediului” meu, mi-a ajuns şi scrisoarea

foarte interesant. Salariile sunt cu mult superioare şi

de concediere (deja anunţată de conducerea

ai ocazia să înveţi enorm, dar sunt şi părţi negative:

companiei, din corectitudine, atunci când am plecat).

să trăieşti cu aceleaşi persoane 24 din 24, de obicei

În detaliu, a fost tăiată toată partea de explorare şi

într-un camping sau în zone rurale, poate deveni un

amplificare a mineritului (pe care se concentrează o

coşmar. În special, considerând că spaţiile mici

mare parte a personalului, în mare parte străini

(comune) sunt foarte invadatoare şi bârfitoare, care

patru ori pe lună), de obicei dormea două zile – cel

Ştiu că am întins doar efecte negative, dar mai ştiu că majoritatea persoanelor după maxim două luni sunt disperate – pe avionul de întoarcere… Şi acolo sunt condiţii de muncă mai mult decât decente în comparaţie cu Europa, Italia şi mai ales, România.

într-un grup social (familie inclusă), să participi la o iniţiativă culturală sau sportivă, este practic imposibil.

Interviu realizat de Sergiu BALABAN-DUCK

În încheiere (din biblioteca online), două fragmente din articolul „De la corespondentul nostru din Australia” (revista Treziţi-vă – 2005) și respectiv articolul „Cărbunele — piatra neagră din galeriile întunecoase” (publicaţia WatchTower): „ – Nu-ţi dai seama ce-nseamnă cu adevărat negru decât atunci când cobori într-un puţ de mină!, ţipă prietenul meu Bernie cât îl ţin plămânii ca să acopere zgomotul făcut de maşinărie. Privind hăul ce se deschide în faţa mea, încep să mă întreb dacă într-adevăr îmi doresc să aflu ce a vrut să zică Bernie. Destinaţia noastră este un strat de cărbune aflat la o adâncime de jumătate de kilometru.

Trecem pe lângă un şir lung de mineri ce parcă se târăsc spre duşuri. Bărbaţii vorbesc cu un puternic accent australian şi nu se poate să treci pe lângă ei şi să nu observi şi ce spate puternic au. Când zâmbesc, ochii şi dinţii le luminează feţele înnegrite de praful de cărbune.

Ne urcăm într-un tren mic care ne poartă până la abataj, adică la frontul de lucru de la un strat de cărbune. Coborârea e foarte abruptă, iar scaunul conducătorului e prIns de plafon şi se balansează ca un leagăn. La şold am fixate cu o curea un acumulator, care nu face scântei şi care alimentează lampa de pe cască, şi o mască de respirat pentru situaţii de urgenţă. Când am primit-o, m-am gândit la ce-i mai rău. Pe măsură ce trenul coboară încet, peticul de cer din spatele nostru se micşorează tot mai mult până când rămâne doar un mic punct albastru pierdut într-o imensitate neagră.” “Încheindu-mi turul, ne urcăm în trenul ce ne poartă încet spre ieşire, unde, sper eu, să ne întâmpine razele blânde ale soarelui. Însă când ajungem la suprafaţă, ne dăm seama cât de mult am stat în mină! Soarele apusese demult, iar afară s-a lăsat întunericul, un întuneric dens. Acum înţeleg cuvintele lui Bernie: „Nu-ţi dai seama ce-nseamnă cu adevărat negru decât atunci când cobori într-un puţ de mină!“

10 | 7 decembrie 2015

Despre animalele pădurii A fost odată ca niciodată...

Așa încep poveștile pe care le știm din copilăria noastră. Dar aceasta se bazează pe fapte adevărate, iar personajele sunt imaginare.

Se făcea că, într-o zi mohorâtă de toamnă, o ceată de iepurași hărnicuți se gândesc să comemoreze o întâmplare nefericită care s-a abătut asupra pădurii în care trăiau, în urmă cu mulți ani și anume cel mai devastator incendiu din istoria pădurii. În acel incendiu și-au găsit sfârșitul prieteni, pui, rude, dar și foarte multe ființe nevinovare ale căsuței lor, pădurea. Cea care le punea la

www.voceastrazii.com

COLTUL CU OPINII

dispoziție hrana cea de toate zilele, cea care le oferea adăpost, cea în care se simțeau protejați.

La acea ceremonie au fost invitate toate ființele pădurii: privighetori, ulii, bufnițe, veverițe, căprioare, cerbi, mistreți, lupi, dar și mai marele pădurii, impunătorul, cel fără de teamă, voinicul, puternicul urs, venit de curând în comunitate.

Ca un făcut, la apelul dat de șeful haitei unui clan al lupilor, toate lighioanele pădurii s-au adunat în memoria victimelor dezastrului, un vultur cu aripi vânjoase ținând un puternic discurs prin care invoca

Divinitatea, ca asupra pădurii să nu se mai abată o altă tragedie. Dar, în timp ce vorbea, și-a adus aminte că, printre animalele pădurii sunt și câteva care nu au prea făcut nimic pentru ca focul, pus la cale de oameni și care a suprins pădurea, să fie evitat. Vulturul aflase că mistreții au colaborat cu ființele omenești, pentru câțiva porumbi și le-au facilitat accesul în zonele pădurii, ea neputând fi penetrată de nicio ființă cu două picioare și două mâini.

Desigur că a urmat un atac virulent la adresa mistreților care bineînțeles că nu s-au simțit prea bine în pielea lor groasă, intangibilă uneori.

Nici nu au comentat, dar nici nu le-au căzut bine

apostrofările în acel cadru festiv, cu așa o mulțime adunată la comemorare. Au înghițit în sec. În tot acest timp, ursul nu ajunsese la ceremonie. Lupul șef a întârziat o lungă perioadă de timp momentul startului la discursuri, până la un moment dat când, plictisit de nerușinarea de care dă dovadă cel mai de temut din pădure, s-a enervat și a început să vorbească. Din mulțime, privighetorile îl ascutau cu ochișorii înlăcrimați, veverițele stăteau smerite, ulii și bufnițele își întindeau aripile cenușii spre cer, cerbii și căprioarele se împungeau unii pe alții între coaste...

Într-un sfârșit, apare musculosul, atoateștiutorul, cel fără de care nu se poate întâmpla nimic în pădure fără ca el să știe, cine altul decât ursul, flancat de doi mistreți cu blana groasă, impenetrabilă. Într-un Jeep negru, că așa se poartă în toate pădurile, apare într-o viteză uluitoare, împroșcându-le pe toate viețuitoarele pădurii cu noroi, că na, așa se tratează ceilalți din comunitate. Într-un final comemorarea se termină, spre bucuria lupilor și a mistreților, dar lacrimile și durerea au lăsat urme adânci în sufletele viețuitoarelor care și-au pierdut ființele dragi.

face împrumuturi cu dobânzi foarte mari? Poate că ar trebui să vă aplecați mințile sclipitoare într-o prea mai este nevoie pentru că nu cetățenii României, indiferent de nouă manieră de abordare și să prea are cine să o consume, locuri sex, religie, naționalitate sau pile. relansați economia românească de muncă din ce în ce mai puține. În Valea Jiului, toată lumea avea printr-o reindustrializare și o nouă Tinerii, oamenii de vârsta a doua un trai decent, școala era școală, politică a agriculturii, menite să facultatea nu era pentru toată lumea pleacă în străinătate luând viața scoată România din colapsul în care dură de afară în piept, pentru că altă care își dorea o diploma, relațiile se află. Nu de alta, dar lumea s-a interumane erau mult mai sănătoase șansă nu au. săturat de mincinoși, hapsâni, de Atunci ce e de făcut în România decât acum, exista respect pentru noastră dragă? Doriți ca cetățenii să impertinenți și demagogi. Ar fi persoanele în vârstă, pentru colegi, fie mulțumiți în țara lor? Să aibă un momentul să ni se schimbe viața și pentru mediu. soarta, lucruri pe care voi nu ni le trai mai bun și cu un salariu ca în Cu 20.000 sau 30.000 de lei puteți lua. Pentru că timpul a trecut, comunitatea europeană?

Să aibă o (banii din acele timpuri) îți mobilai iar lumea, cea reală, nu mai are pensie suficientă pentru tot restul toată casa, permițându-ți și să faci răbdare… vieții?

Să se poată întreține fără a un împrumut la CAR. Deci, cu alte

aveai un trai liniștit. Astăzi, Reindustrializarea României, o idee nebună? cuvinte, însă, mineritul este la pământ, de nu

În perioada anilor `70 - 80` industria românească duduia.

Adică era într-o stare de maximă producție internă, cu foarte multe locuri de muncă și cu multă producție data la export. În acele vremuri îți atribuia partidul și un apartament, ca să ai unde locui.

Nici o persoană care dorea (sau nu dorea) să muncească nu era lăsată în afara pieței muncii (adică erau toți angajați). Acest lucru se întâmpla pentru toți

industria românească (sau ce a mai rămas din ea).

De exemplu, cine răspunde pentru faptul că de-a lungul a trei ani de activitate a Complexului Energetic Hunedoara, datoriile acestuia au ajuns la aproape 1.000 de milioane de lei? Sau credețu că va fi tras cineva la răspundere pentru managementul defectuos?

M-aș mira, dar cel mai important pentru acele persoane care au condus sau conduc destinele energiei și mineritului din județul Hunedoara este un singur lucru: timpul trece, leafa merge, noi cu drag introducem cardul în bancomat.

De ce? Pentru că a fi conducător suprem sau în stafful de conducere la societatea aceasta, societate aflată în subordinea Ministerului Energiei, ești plătit regește, cu zeci de mii de lei (noi) și nu mai contează performanța, nu mai contează că salariații nu mai au cu ce lucre, nu mai contează că ai o răspundere managerială pentru tot ceea ce se întâmplă în această firmă. Ci contează numai atunci când verifici la prima chenzină sau a doua dacă acel card este alimentat conform fluturașului. Și acum vine întrebarea: Cine se face vinovat că lucrurile nu merg bine? De ce nu s-au pus sau nu se pun oameni competenți în funcțiile de conducere ale acestei societăți comerciale? Cine are interesul ca Valea Jiului, județul Hunedoara, să ajungă bătaia de joc a unor așa-ziși ”băieți deștepți”? Băieți care nu fac altceva decât să stea cocoțați în scaune comode și storc banii companiei și statului. Ce caută persoane care nu știu cu ce se mănâncă mineritul și energia la conducerea firmei?

Speranța moare ultima Dintotdeauna românii au nutrit speranța că a face o promisiune este onorabil să o și respecți. Dar nu întotdeauna acest lucru se și întâmplă. De exemplu, s-a tot vehiculat faptul că exploatarea zăcămintelor de cărbune din Valea Jiului trebuie să continue pe principiul unei piețe libere, în strânsă concordanță cu economia de piață. Dar cine stabilește regula ca energia electrică, bazată pe arderea combustibilului – huila – din această zonă, să intre sau să nu intre pe o piață concurențială? Aceasta este autoritatea de reglementare în domeniu, și anume ANRE. Cine credeți că are în subordine această autoritate?

Desigur că acesta este forul constituit din parlamentari care, odată la patru ani, cer votul cetățenilor pentru o nouă legislatură. Adică acei parlamentari care au promis – și încă o mai fac, prin fel și fel de declarații sau programe în timpul lansării candidaturilor, că activitatea de extracție a huilei nu se va opri. Numai că lucrurile nu stau chiar așa și pe an ce trece lucrurile se înrăutățesc tot mai mult.

Unele mine se închid (vezi mina Petrila), altele se vor închide până în 2018 (mina Uricani și mina Paroșeni), iar perspectiva celorlalte care fac parte din CEH este sumbră.

Guverne, miniștri, directori generali puși pe criterii politice (fără a avea competențe profesionale la un asemenea nivel), precum și decizii luate în pripă, nu fac altceva decât să lase de izbeliște această activitate foarte importantă pentru

Poate că răspunsurile ar trebui să vină de la ei sau de la cei care i-au cocoțat pe acele crengi și de unde lucrurile spuse mai sus nu au nici o relevanță. Însă noi, românii, spunem că ”asta e” și ne continuăm viața de zi cu zi, cu bune și cu rele, cu impozite și taxe pe care trebuie să le plătim, cu bucuriile sau cu necazurile pe care le are fiecare dintre noi. Și mai spunem că nouă nu ni se poate întâmpla. Nu ni se poate întâmpla ceva rău: să fim disponibilizați, să nu mai avem locuri de muncă, să nu ieșim la pensie sau să se închidă firma. Noi, românii, sperăm și că o să avem o viață mai bună, cu multe joburi și plătite bine, ca în celelalte state europene.

Că așa ne-au promis cei pe care-i votăm din patru în patru ani. Noi, românii, tot sperăm. Și cum speranța moare ultima…

Pagină realizată de Zoltan LACATAȘ

www.voceastrazii.com

VOCEA STRAZII

7 decembrie 2015

că urletele din tastatură nu sunt de ajuns.

Nouă, în Valea Jiului, același sistem Dar revolta față de sistem mă omoară, ne-a închis minele. Preferă ca mii de mă chinuie, nu mă lasă să dorm nopțile. oameni să rămână fără locuri de muncă.

Trăim într-un sistem corupt care, după Fără investiții, fără opțiuni de cum știți, ucide oameni. 59 a fost dezvoltare, fără alternative care să fie bilanțul negru al zilei în tragedia de la cu adevărat ”viabile”, un cuvânt pe care Colectiv. Trăim în țara în care ne mor îl urăsc din suflet, pentru că, aici, la noi, salvatorii cu lacrimile înghețate pe tot ce e considerat ”viabil” e numai bun obraz, după ce au supraviețuit unei de furat. Iar ei, sindicaliștii, nu mai știu căderi de la 2.000 de metri. În țara în să-i convingă pe oameni să protesteze, care asistații social sunt cei care-i trimit să își ceară drepturile. Cu buzunarele în Parlamentul României pe toți doldora de bani se mai lansează în analfabeții și indivizii puși pe căpătuială greva foamei de câte o zi, gest ipocrit pe spinarea noastră. care duce în derizoriu problemele cu Trăim în țara lui ”lasă că se poate și așa” adevărat arzătoare din minerit. și ne îndemnăm unii pe alții, pe Trăim în Valea în care un kilometru Facebook, să luptăm. Însă timpul arată de canalizare costă 100.000 de euro,

Vocea străzii. Vocea voastră La început a fost emisiunea. ”Vocea străzii”. Vocea mea, a ta, a voastră, a tuturor celor care au ceva de spus și nu au unde. Dar nu a fost de ajuns. Nu mă încălzește cu nimic faptul că sunt o dată pe săptămână la televizor. E prea puțin pentru ceea ce am de zis, de arătat vouă, celor de acasă, care mă citiți sau mă priviți.

Nu spun că noi vom fi cei mai tari, mai altfel, mai buni. Am depășit de mult entuziasmul proiectelor nou începute.

Toate, fără excepție, s-au sfârșit sau am plecat eu din ele, când n-am mai simțit că sunt ”acasă”.

Vocea celor fără voce O pagină albă. Nu e târziu, nu e nici devreme, este doar ora cinci.

Mi se pare că scrisul (deja) a devenit o necesitate viscerală, nu pot dormi la ora cinci. Aşa că acest prim articol de-al meu, în deschiderea portalului, ar vrea să fie un preambul. O foaie albă care ar vrea să se umple de intenţii, de obiective şi de sensul pe care aş vrea eu să-l dau fiecărei taste bătută cu putere pe tastatura computerului. Nici nou, nici vechi, dar eficient.

M-am tot gândit la ce fapte mă obligă pe mine să nu dorm, să mă trezesc aşa devreme sau să merg la somn aşa târziu pentru a scrie: şi mă trezesc aici. Aşezat nu la birou, ci la masa din bucătărie, pregătit să gust din gălăgia uşoară, dar decis în fiecare cuvânt, spaţiu, virgulă şi punct.

M-am gândit la al meu „de ce” De unde vine nevoia asta urgentă şi de ce nu reuşesc să mă îndepărtez de ea. Cred că am un dar, eu. Am fost un schizofrenic al străzii, cu ziarele pe mână la Victoriei, pierdut pe stradă şi strâns de gât de senzaţia că nu pot face parte din lumea asta absurdă. Făcută din lucruri şi oameni fără sens, ipocrizie, moralisme, indiferenţă şi multă prostie. Nu aia dictată de lipsa unei diplome, ci de trista şi necunoscuta cultură. Care înseamnă altceva. Eu, care m-am autoexclus dintr-o lume făcută de nedreptăţi

neînţelese, abuzuri inacceptabile, complicaţii birocratice, compromisuri şi compromişi, inegalitate socială, discriminări.

O lume banală şi în acelaşi timp o lume imprevizibil de acidă. Egoişti. Unde cea mai puternică lege devine fraza de iertare şi (tot) România – acolo unde nu ne mai surprinde nimic. Cine n-are gardă să-şi ţină, ia bătaie. Şi se roteşte sensul. Cine nu reuşeşte, cine nu este „la înălţime” (înălțimea lor) pierde. Şi ce se întâmplă cu ei? Cui îi pasă?

Nu este un lucru care nu te lasă să dormi nopţile.

Eu în schimb, de multe ori nu pot dormi. Am dormit prea mult timp lăsând să alunece cei mai buni şi cei mai tineri ani ai mei, cam abandonat în speranţă şi mai abandonat în ideea că nu sunt capabil. M-am gândit ani întregi că nu am avut un instrument ca să pot opri şi contrasta tot ce m-a enervat, umilit, împins spre concluzia că sunt doar unul dintre fiii nimănui. Unde „nimănui”, pentru mine, este doar o altă categorie din viitorul României.

Doar un alt student fără viitor, inteligent şi deloc viclean, prea idealist şi puţin practic. Deloc „eficient”, pentru nimic (sau pentru nimeni) „afacerist” sau „materialist”. Un alt strivit de prepotenţa ”verticalilor”: toţi mai şmecheri decât mine.

Deci să nu aşteptaţi de la mine noţiuni, ecuaţii politice şi analize tehnice. Nu sunt un jurnalist, chiar dacă uneori… mai mult pentru a povesti, a-i da cuiva Vocea şi puterea de

Vocea străzii nu vrea să tacă Nuanțele negre ale omenirii ne conturează viețile de români. Se întâmplă de ani buni, de când ne punem lacăt la gură și ne mulțumim cu ceea ce avem. Niciodată ceea ce avem nu este prea mult, trebuie mereu să tindem spre perfecțiune.

Așadar, vocea străzii nu e pregătită să tacă. Ne vom opri abia atunci când simțim că suntem ascultați sau când schimbăm ceva în sistemul românesc.

Să dăm la o parte negrul ce ne umbrește soarele și să scoatem melancolia din el!

Vocea străzii trebuie să fie auzită, să fie înțeleasă și să mute munții din loc.

România nu se va schimba, până când nu vom lua inițiativa să facem ceva bun, nu să stăm să comentăm în fața televizoarelor sau a site-urilor de știri.

Te gândești zilnic că te-ai născut într-un

loc unde nu ești apreciat pentru ceea ce faci? Ai fost dat la o parte când a trebuit să te angajezi, ca să intre fiul sau fiica nu știu cui? Ți-ai dat seama că vorbești mai multe limbi străine față de cei care ar trebui să informeze turiștii străini ce vin în oraș? Că spitalul la care mergi este focar de infecție și că nimeni nu face nimic? Că ai plătit toată viața asigurări medicale și când ajungi la Urgențe nu ești băgat în seamă? Că ai petrecut mai multe ore pe holurile instituților publice pentru o adeverință?

Dacă ți s-au întâmplat aceste lucruri, înseamnă că ești sută la sută român și că nu trebuie să mai stai cu mâinile în sân.

Amintește-ți doar că la Revoluția din 1989 au murit mii de oameni, doar ca tu să ai dreptul să trăiești în democrație.

| 11

canalizare la care oamenii nu se pot branșa, fiindcă e în pantă. Aceeași Vale în care politicienii noștri se comportă ca pe moșia părinților și-ți dau în gură, la propriu, dacă încerci să te revolți.

Ne ducem viețile în zona în care corupții zilei sunt aplaudați de presa cumpărată, care nu mai e de mult câinele de pază al democrației, ci o javră ce schelălăie jalnic, în căutare de fonduri.

E adevărat, nu-i pot schimba eu pe oamenii sistemului, dar măcar îi pot enerva, le pot arăta că nu suntem toți proști în țara asta și știm cine sunt ei și cât (ne) fură. Pentru mai mult, am nevoie de voi, de vocea străzii.

Despre asta e Vocea Străzii, vocea mea, a ta, a voastră, a noastră.

Anamaria SANDA

exprimare, când nu-l închide nimeni, zic că-s unul. Să nu aşteptaţi de la mine un „politically correct”, pentru că îmi place să rup schemele şi să dau cu ele de toate gardurile, pe lângă nervii celor care nu iubesc (şi nu vor) să asculte şi păreri puţin convenţionale.

Sunt un eu. Nici scriitor, nici jurnalist. În realitate zidar. Şi ştiu să-mi fac bine meseria. Fac ciment, măsor, construiesc şi sunt plătit. Şi se termină acolo. Aia e munca mea. Scrisul rămâne o pasiune şi rămân incapabil în a câştiga ceva din el. Cam aşa. Deci, nu prea ştiu la ce anume să vă aşteptaţi de la mine. Ştiu însă că atitudinea asta a scrisului, pe care o port după mine de când eram băieţel, astăzi îşi găseşte sensul întâmpinând argumente incomode, poveşti scufundate în frenezie, alea care ne limitează în fiecare zi şi ne face mai indiferenţi. Am înţeles capacitatea asta a mea şi vreau să fie utilă şi altora ca mine, să nu fie finalizată ca o descriere proprie: Eu am fost o voce fără voce. De azi am un instrument. Şi persoane lângă mine care îmi oferă posibilitatea să-l flutur şi să-l folosesc. Şi să urlu tare! Şi ei să urle cu mine. La fel ca celelalte victime ale sistemului pentru care Vocea Străzii reprezintă o identitate românească, reală şi de augur viitor – Vocea celor fără voce – ,instrumentul celor care mai au ceva de spus.

Pentru că dorinţa mea de a scrie, drept, trăieşte datorită acestor stimuli: dreptate, corectitudine, credibilitate, responsabilitate. Şi astea mă ţineau treaz nopţile.

Acum se poate începe. Am aruncat zarurile. Nu mai este o simplă pagină albă şi este ora șase. Rămân treaz şi nu mai dorm vreodată!

Sergiu BALABAN-DUCK

Vocea noastră îți vorbește, iar mesajul pe care ți-l transmitem e că nu trebuie să speri la o viață mai bună, ci poți să ai o viață mai bună. Ca să dăm o notă optimistă „Vocea Străzii” va fi despre voi, despre problemele voastre, despre soluții de a ieși din dificultăți, despre cum poți să ajungi la un alt nivel și cum să-ți creionezi viitorul, iar modelul tău în viață să fie un om deștept, un om care a schimbat ceva, nu kilogramele de botox sau mașinile de zeci de mii de euro, falsele modele ale societății.

Mă tot gândesc să fac o încheiere, dar cred că e mai bine să nu mai adaug niciun comentariu. E suficient.

Trebuie să credem în noi și în propriile puteri și vom atrage numai lucruri pozitive.

Vocea Străzii e aici! E cu voi! Și oricâte piedici am avea trecem peste ele și mergem mai departe să fim alături de tine.

Iulia BĂLUȘĂ

12 | 7 decembrie 2015

figură, în plină zi şi într-o zonă aglomerată, în faţa unei tutungerii. L-a condamnat o cameră de supraveghere, al cărei video a făcut înconjorul internetului.

Pumnul ăla sec, violenţa, corpul femeii care se izbeşte de pământ. Alessio este arestat în faţa propriei locuinţe, zâmbind, câteva zile mai târziu: acolo unde familia, prietenii şi tot petrecuţi în închisoare şi în cartierul fluierau poliţiştii arest la domiciliu, Alessio a veniţi să-l ridice. Câţiva arătat voinţă şi „poftă de dintre ei considerau muncă”. Dar sunt suficienţi intolerabil ca un băiat roman patru ani ca să-şi poată regla conturile cu societatea, (din Roma) să facă puşcărie pentru moartea unei în faţa unei crime?

Alessio Burtone nu are românce.

N-o putem lăsa aşa. încă 30 de ani. Adevărat e că Şi, din păcate, această şi în Italia, pedepsele penale Eliberarea lui Alessio după crima comisă în 2010 nu ne decizie a magistraţilor nu trebuie să tindă spre face altceva decât să poate lăsa indiferenţi: o reabilitare, spre omoară pe Maricica, mamă a menţină această senzaţie. Nu reintroducerea în societate.

Dar corect este şi că (o spun unei fetiţe şi soţia lui Adrian, este uşor să le explici cetăţenilor români din Italia dintr-un pumn în plină judecătorii), în aceşti ani

Secrete de familie Laura are 35 de ani și, în copilărie, a fost abuzată sexual de un unchi de-al ei. I-au trebuit ani întregi până s-a hotărît să-i spună și mamei ce-i făcuse fratele ei.

Ajunsese la vârsta la care înțelegea cât de grav a fost ce i s-a întâmplat și că este perfect normal să își tot amintească de cele întâmplate. ”Aveam 17 ani când i-am spus, cu detalii, tot ce mi-a făcut el și când. Sunt lucruri pe care ți le amintești de parcă s-au întâmplat ieri. Te bântuie și nu poți scăpa de ele. Te urmăresc și te fac să te simți mizerabil. Ce a făcut mama? A ascultat, tăcută, în timp ce-și bea cafeaua și fuma, ca de obicei, țigară după țigară. După ce mi-am terminat povestea, am așteptat minute în șir. S-a ridicat de la masă, a venit spre mine și mi-a tras două palme, strigându-mi că vreau să stric reputația unui om minunat. Nu a spus nicio clipă că nu mă crede, doar repeta că aceste lucruri s-au întîmplat cu mulți ani în urmă, au trecut și nu înțelege de ce le scot eu acum la iveală, că fratele ei este un om cu o imagine bună”, îmi povestește, cu amărăciune, femeia.

La 19 ani a plecat de acasă, fiindcă nu mai suporta. Acum e bine, mărturisește, însă nu a putut niciodată să ierte. Nici pe unchiul ei, nici pe mama care preferă să-și apere fratele.

Adriana are 26 de ani. E frumoasă, inteligentă și amuzantă. Dacă-i urmărești profilul de Facebook, ai impresia că este unul dintre oamenii binecuvântați de Dumnezeu, cu o viață extraordinară. Are o

www.voceastrazii.com

REVOLTE

slujbă bună și s-a mutat din Valea Jiului în București, orașul promisiunilor pentru copiii de provincie. În intimitate, însă, vorbește despre copilăria ei traumatizantă. Despre bătăi care durau ore în șir. Despre un tată abuziv care, înecat în alcool, își snopea nevasta și copiii în bătaie până obosea, după care adormea.

Când se trezea, era supărat că ”de ce sunt vinete” și le bătea iarăși. ”Mama nu a vrut să plece niciodată de lângă el. Am implorato și nu a vrut. Mi-a zis că, dacă e să plece cineva din acea casă, atunci eu ar trebui s-o fac, fiindcă stric armonia familiei. Ce armonie? Care familie? Cel mai mult mă deranjează că, deși ne vedem doar o dată pe an și atunci prefer să nu stau acasă, ci pe la vreo pensiune, își adună vecinii la masă și ei le povestesc ce părinți minunați au fost, succesul meu fiind dovada felului în care m-au crescut”, povestește ea. În Uricani, în urmă cu câțiva ani, un individ și-a ucis soția sub ochii copilului de șapte ani, urlând că voia să-și ucidă și fiica de 13 ani, fiindcă ”nu ținea cu el”. Cu luni bune înainte, femeia îl reclamase la poliție, fiindcă intrase în chioșcul la care era vânzătoare, aruncase benzină pe ea și a vrut să-i dea foc. Polițiștii nu au luat în serios plângerea femeii și a trebuit să plătească cu viața. Tot în Uricani, la câteva luni după oribila crimă de mai sus, un alt bărbat i-a dat foc soției, care a murit câteva săptămâni mai târziu, din cauza arsurilor. Și în acest caz femeia îl reclamase, însă fără niciun rezultat.

că să ucizi o mamă, o persoană, este un fapt care te scapă mai uşor de închisoare, chiar cu limită – patru ani. Deja greu de explicat cum a fost posibilă o sentinţă care prevedea numai opt ani de închisoare – pentru crimă, chiar dacă a fost prin imprudenţă.

Noi, aici, la Vocea Străzii, garantişti contrari ai reclamatelor „pixuri exemplare”, avem impresia că în cazul ăsta ceva nu a fost făcut cum trebuie. O viaţă nu poate valora atât de puţin. Nu se pot închide conturile unui gest care a costat viaţa unui om, în doar patru ani.

Să ne aducem aminte de Maricica atunci când se vor afişa pe televizoarele noastre responsabilii politicilor externe, liderii

”În Valea Jiului, toți bărbații își bat femeile. Noi nu avem ce să facem. Dacă dăm amendă, femeia iar va lua bătaie, că afectează bugetul familiei. De cele mai multe ori, ele își retrag plângerea. Sunt probleme de familie în care e mai bine să nu te bagi”, îmi spunea comandantul Poliției Uricani de la acea vreme. ”Toată lumea are secrete de familie.

Abuzurile, bătăile, alcoolul și traumele fac parte din ele. Mie îmi este rușine să vorbesc lumii despre asta. Țin în mine și merg mai departe. Mi-am promis că eu nu voi repeta greșelile părinților mei și am reușit. Copiii mei sunt fericiți, nu mi-am lovit niciodată soția și nu gust scandalul. Nu pot uita, însă, să știi”, îmi spune și Cristian, o altă victimă a abuzurilor familiei. În România nu se știe exact numărul cazurilor de abuz, întrucât încă este ”rușinos” să vorbești despre așa ceva.

Suntem o nație care judecă, care arată cu degetul și generalizează; căreia nu i se pare

diasporei, politicieni dispuşi să zbiere după dreptatea emigranţilor români şi aducerea lor (în siguranţă) acasă.

Să ne aducem aminte de Maricica atunci când în vreun talk-show, trimisul de serviciu se conectează dintro piaţă înfuriată împotriva sistemului, să ne aducem aminte de aceste familii devastate atunci când vom mai auzi vorbind de fiii medeanului. Copiii flămânzi ai României înfiaţi de Europa.

Să vă aduceţi aminte şi de Maricica, de această decizie a „mamei” indiferentă Italia şi să gândim puţin atunci când ne vom mai învârti ca titirezele în faţa camerelor de vederi, cu vreo opinie legată de străinătate.

Sergiu BALABAN-DUCK

mare lucru dacă bați un copil sau dacă îți bați soția. Autoritățile nu se implică, fiindcă ”nu te poți băga în familia omului”.

Victimele abuzurilor, de cele mai multe ori, nu au unde să se ducă și nici cui să se plângă. De multe ori, prietenii pățesc cam aceleași lucruri în familiile lor, așa că nu li se pare nimic deosebit. În astfel de comunități, abuzul, de orice fel ar fi el, e o normalitate, iar victimele, dacă îndrăznesc să se revolte, sunt învinovățite și reduse la tăcere.

De consiliere psihologică nici nu poate fi vorba. Cine e dispus să-i spună unui străin toate lucrurile care i s-au întîmplat? De unde să ai atâția bani, mai ales dacă trăiești într-o zonă în care salariile sunt mici? Și dacă te descoperă cineva și îți pune eticheta de ”nebun”?

Apoi ne întrebăm cum de, ca adulți, descoperim că suntem ”defecți”, nu știm să fim fericiți sau să avem parte de liniște.

Anamaria SANDA

www.voceastrazii.com

DE ZI CU ZI

Ion Iliescu: ”Nu i-am chemat să vină la Bucureşti” Într-un interviu acordat Jurnalului Naţional şi preluat de mariustucă.ro, fostul preşedinte al României vorbeşte (printre altele) şi despre mineriadă: am extras câteva fragmente şi le citez mai jos pentru opinia publică, cea care (poate) n-a apucat să citească JN până acum. „Nu am spus niciodată că sunt ateu, ci liber-cugetător” Reporter: Dar i-aţi chemat şi apoi le-aţi mulţumit minerilor pentru ce au făcut la 14 şi la 15!

Miron Cozma aşa zice, că i-aţi chemat, ba mai mult, aţi vrut să-l faceţi mare în guvern, drept recompensă. Mai credeţi acum că merită clemenţa dumneavoastră, chiar dacă efemeră?

Ion Iliescu: Nu i-am chemat să vină la Bucureşti. Este bine ştiut că după decembrie 1989 forţele de ordine erau slabe, timorate de acuzaţiile privind participarea la reprimarea manifestaţiilor anticeauşiste din 17-22 decembrie 1989, că acţionau neprofesionist, facilitând astfel actele de violenţă şi de vandalism săvârşite de grupurile anarhiste care s-au manifestat în 13 iunie. Acele violenţe i-au îngrozit pe bucureşteni şi pe marea majoritate a românilor. Şi nu le-am mulţumit minerilor pentru violenţe, nu puteam face aşa ceva. Eu le-am mulţumit lor şi nu doar lor, pentru altceva: pentru gestul lor de solidaritate, gest care a fost salutat şi de populaţia Bucureştilor, iar minerilor şi pentru a-i determina

să plece din Capitală. Dar nu doar minerii au intervenit atunci pentru restabilirea ordinii publice, ci şi multi alţi oameni, din Bucureşti şi din provincie, care nu înţelegeau de ce trebuie să suporte ameninţările unei minorităţi agresive.

Domnul Cozma declară acum ceea ce crede domnia sa că îi foloseşte. Nu cu mult timp în urmă declarase cu totul altceva, inclusiv faptul că se încercase şantajarea sa pentru a face declaraţii împotriva lui Iliescu. Asta nu face din spusele lui un adevăr de necombătut. Dimpotrivă, circumstanţele în care a făcut aceste declaraţii pun la îndoială veridicitatea şi corectitudinea lor.

Este un alt exemplu de abuzuri ale procurorilor care instrumentează

Raderea socială şi silenţioasă a unei întregi generaţii Probabil este şi vina noastră, a jurnaliştilor şi a operatorilor cu informaţii. Nu sunt alte posibilităţi.

Pentru că altfel nu s-ar putea explica dezinteresul dezvoltat al unei întregi generaţii. Sunt ani de când, periodic, de câte ori ies datele referitoare la şomajul tineresc, lumea se întoarce cu spatele şi se supără. Şi dăm foc buretelui declaraţiilor politice, sindicaliste, industriale. Apoi, iar, se întoarce liniştea. Şi mergem aşa de ani! În ţara „domnilor lui NU” şi a cameleonilor, nu se schimbă niciodată nimic. Flăcăii acestei ţări, care nu prea se mai pot chema copii, rămân în continuare carne de tocat pentru societatea asta gerontocratică (viaţă tribală) şi egoistă.

De o societate familistă ce (văd), se ocupă şi preocupă doar de proprii copii, încercând să asigure starea bună a propriei piei prin clasicele metode

româneşti : semnale pe la cunoştinţe, recomandări, delicate şuturi date în fund, câte un ban pe ‘colo, pe ‘icea. Renunţând la o soluţie organică, de sistem, pentru generaţia asta… pierdută.

La Vale. Păi la noi, tinerii în şomaj sunt mai mult de jumătate din total. Şi nu este nevoie de o statistică pentru argumentul ăsta. Drama unei generaţii, ăsteia de sub 30, depăşeşte orice statistică. O dramă ce consistă într-o clasă dirigentă ce până astăzi s-a ocupat numai de cei care aveau peste 30, descărcând pe umerii tinerilor costurile sociale ale unei vieţi întregi, cu mult peste posibilităţile României.

O măslină, o zacuscă, un ulei, un zahăr? Orice, „măi dragă”!

E ca şi când generaţia mea ajunge la un bufet suedez, iar masa este asediată de flămânzi.

Peste toate asta, generaţia asta „pierdută” (aşa cum o numesc toţi) are (oricum) dreptul la drepturi. Are dreptul

7 decembrie 2015 acest dosar. Procedeul nu este nou.

Nu, nu regret actul de clemenţă pe care l-am făcut cu bunăcredinţă şi din dorinţa de a mai face un pas în direcţia reconcilierii cu trecutul. Justiţia s-a pronunţat, iar Cozma a ispăşit o mare parte din pedeapsă. Regret că nu am anticipat reacţia violentă a celor care şi-au făcut meserie din contestarea mea. Revocarea graţierii a fost o eroare. Dar nu puteam face altceva în acel moment. Din cauza lui Cozma au suferit şi alţii.

Nu ştiu însa de ce alte gesturi de reconciliere, cu un impact infinit mai consistent asupra climatului din ţară, precum cel faţă de Regele Mihai, faţă de Europa Liberă, invitarea în ţară a lui Paul Goma, şi aş mai putea cita, sunt trecute sub tăcere sau minimalizate. Ele nu contează sau contrazic eticheta pe care mi-au pus-o câţiva indivizi gălăgioşi care se cred „societate civilă” şi „instanţe morale”?

Reporter: Cum vă simţiţi ca european, domnule Iliescu? Asta aţi visat în 1945, când aţi intrat în politică?

Ion Iliescu: Ca european, mă simt bine. De altminteri, nu am crezut niciodată că divizarea continentului va fi una veşnică.

Ideea reunificării se află în mintea tuturor, în Est şi în Vest. Cortina de Fier nu a fost cu adevărat un obstacol în calea ideilor şi nici a oamenilor. Iar în 1945, când aveam doar 15 ani, continentul nu se divizase încă şi nu credeam că aşa

la un loc de muncă, plătit decent. Are dreptul de a fi un muncitor cu responsabilităţile unui angajat. Are dreptul de a locui într-o casă, nu într-o cameră. Are dreptul la o familie, capabil s-o menţină la fel cum au făcut-o taţii voştri. Are dreptul, mai târziu, să iasă la pensie! Are dreptul la fericire, (şi mai ales) la autonomie. Are dreptul la o carieră şi la un loc de muncă potrivit pregătirii, chiar şi în România.

O spun clar, tuturor. Chiar (şi mai ales) noului prim-ministru Dacian Cioloş, din generaţia ’69, cu 46 de ani, că nici el nu este departe de generaţia asta pierdută.

| 13

ceva ar fi fost posibil. Iar când s-a lăsat Cortina, nu ne-a întrebat nimeni de care parte a ei vrem să trăim.

Reporter: Cand vor fi românii ca şi ceilalţi europeni?

Ion Iliescu: Economic şi ca bunăstare, peste două-trei decenii.

Ca valori morale şi politice, ca interese şi mod de a gândi, chiar mai repede, deşi nu trebuie să subestimam inerţia în planul mentalităţilor. Cei care au plecat acum în Europa la muncă pot deveni agenţii schimbării şi modernizării României. Ei merită mai mult respect şi consideraţie.

Reporter: Dacă v-ar mai fi permis Constituţia, aţi mai fi candidat?

Ion Iliescu: În nici un caz, după 11 ani de mandat ca şef al statului – incontestabil anii cei mai grei, încărcaţi de tensiuni şi frământări de tot felul, dar şi de transformări profunde în viaţa societăţii româneşti.

Reporter: Mai sunteţi ateu, domnule Iliescu?

Ion Iliescu: Nu am spus niciodată că sunt ateu, ci libercugetător, ceea este altceva. Dar, dincolo de asta, dacă nu credem în noi, dacă nu credem în valori statornice, dacă nu credem în oameni, dacă nu credem că avem o datorie faţă de ei, nu putem fi buni oameni politici, nu le putem servi interesele şi nici binele public.

Cum vedeţi, sunt, în felul meu, un om credincios. şi mă simt bine aşa.

Sergiu BALABAN-DUCK

Dacă mai vrei să pupi pensie, ai grijă să o primim şi noi, ăştia de 18 spre 30.

El nu va putea să rezole toate problemele ţării, problema vieţii tribale, problemele practice ale majorităţii. Dar – cu siguranţă – cel puţin în teorie, cel care s-a băgat în faţă prin lovituri de „rotamare”, în pragul unei aproape alte revoluţii, trebuie să cunoască probleme astea, să se adapteze şi să ne ajute să le depăşim.

De asta, pentru el şi pentru toţi cei care au preluat funcţii şi fotolii prin Guvern (recent), nu putem face reduceri.

Sergiu BALABAN-DUCK

14 | 7 decembrie 2015

Trânte politice – episodul 1, sezonul 1 Campionatul de trânte politice a început la televiziunea mondială cu derby-ul Petrilei.

Performeri – doi socialiști din două generații diferite.

Primul, Veselică Jur Că Voi Fi Primar, reprezentantul generației tinere cu vederi largi spre orizonturile împădurite ale Petrilei. Al doilea, descendentul familiei lui Vladimir Ilici Lenin – Ilici Păducel De Taia – amenințat cu despădurirea de mai tânărul (și experimentatul în mânuirea drujbei) său coleg de muncă. Al treilea și probabil nu ultimul performer, expert în măsurat curțile momarlanilor și cu dor de primarie a fost reprezentat de multipartinicul, rugbyst, deputat, vicepreședinte, Zeu al Apelor și expert în săriturile dintr-o barcă politică în alta, cel mai

mare Liberal al tuturor vremurilor (declarat după cântar), expert în săpături, asfaltări și finanțări de ONGuri, nimeni altul decât Costiel Avram Iancu, din spatele căruia nu se vedea. Probabil, grăbit să nu piardă și de data aceasta, s-a pus primul pe scaun.

Repriza 1.

Domnișoara: Domnule Veselică, fiind cel mai tânăr, vă rog să începeți.

Veselică: Euuuu….

Costiel: Domnișoarî, uitați oleacî, Iliși a schimbat șosetili politiși. Are șoseti noi, nu mai umblă cu șieli viechi dicolorati.

Ilici: Dragii mei, nu am șosete deloc. Am călcat într-o balegă la Taia și mi s-a îngălbenit un picior. L-am dat cu albastru de metil așa, în dungi, că am văzut la Brenciu că așa spre poartă, iar celălalt

e roșu de cât m-a călcat Veselică pe bătături.

Costiel: Minți, minți, am auzât, uăi, cî ti plimbi cu Bogdăniel prin parc pi la ministier.

Ilici: Dragii mei, eu am fost doar ca să fac angajări la mina Petrila, am fost în interesul cetățenilor…

Costiel: Interesul personal.

Aista vra sî facî încî un post di mieniejer la spital la Pietroșani.

Domnișoara: Cred că trebuie să luăm pauză publicitară…. ….. se aude în fundal ”Crucia mă-tii di hoț!”

Repriza 2.

Domnișoara: Domnule Veselică, pentru că nu ați apucat să spuneți nimic, spuneți-ne părerea dumneavoastră.

Veselică: Euuuuuu….

Și europenii au filme frumoase – Klopka, un film ce a făcut ravagii la Festivalul de Film European V-ați săturat de filmele americane, unde firul acțiunii este același? Ați putea încerca un film sârbesc, e ceea ce lipsește dintr-un scenariu siropos hollywoodian.

Filmul de care vă povestesc este regizat de Srdan Golubovic și a fost considerat de critici printre cele mai bune 10 filme ale Festivalului de Film de la Berlin din anul 2007. Pelicula a primit marele premiu al festivalului de Film de la Sofia şi premiul pentru

www.voceastrazii.com

CRONICI

regie la Festivalul Internaţional de Film Cinequest, precizează reprezentanţii Pelicula Culturală.

Filmul „Klopka”(Capcana) l-am vizionat la Timișoara la Festivalul de Film European și, din câte am înțeles, a fost cu greu adus de Consulatul General al Republicii Serbia pentru publicul larg.

Este un film ce prezintă societatea în tranziție, un scenariu ce i se poate întâmpla oricui și pe parcursul

Costiel: Domnișoară, Iliși, într-o dimineațî, cum stătem ieu așă pi Curtean la mini la pienielieu o zgâriat ușa Iliși.

Ilici: Dragii mei, eu doar eram cu topograful să văd dacă se pot asocia așa, ca un CAP, proprietățile mele de la Taia cu curtea PNL și cum mam împiedicat în șanț am dat cu mâna în ușă, dar nu am putut intra că stătea Costiel pe Curtean și cum el e mai mare ca tot PNL-ul, dădea pe afară.

L-am și sunat pe Bogdănel și i-am spus că eu sunt om gospodar, dacă vin, fac curat în curte și n-o să mai fie nimic.

Domnișoara: Costiel, auzi, te dă afară Ilici de la PNL! Costiel: Domnișoarî, ieu nu pliec cî nu am undi. Ieu sînt în toati partidili șî nu am undi sî pliec până nu sî fași unu` nuou. Șî am grăit șî cu Alinuța cî îi moldoviancî di-a mia șî cu Atanasiu cî îi moț di-al meu șî cu normili aistea noi din integrități.

poveștii te pui de zeci de ori în postura personajelor. Am făcut și eu acest lucru, am fost mișcată de ideea filmului și m-am gândit cât de greu este în zilele noastre să ții o familie.

Tu cât de departe ai merge pentru binele copilului tău?

Este întrebarea pe care o ai în minte pe tot parcursul desfășurării acțiunii.

Pelicula prezintă o familie normală ce ajunge să trăiască o adevărată dramă.

Soțul este inginer constructor, iar soția este profesoară. Cei doi locuiesc în Belgrad și aparent totul le merge bine, până într-o zi când află că fiul lor în vârstă de 10 ani suferă de o boală de inimă.

Operația de care are nevoie cel mic costă 25.000 de euro și se poate face doar în capitala Germaniei. De unde costurile până la Berlin și alte necesități costă încă 5.000 de euro.

Astfel, cei doi părinți au nevoie de 30.000 de euro pentru a-și salva copilul în timp record. Starea de sănătate a micuțului se înrăutățește cu fiecare minut și timpul este scurt pentru a găsi soluții.

După trauma suferită la aflarea veștii, părinții încearcă să-și revină și să găsească soluții. Una dintre cele mai la îndemână lucruri este ca soții să vândă ceea ce au, însă în zadar toate bunurile pe care le au nu valorează nici cât un sfert din costul operației.

Ulterior se gândesc la publicarea unui

Domnișoara: Costiel, o să fii coleg cu Ilici atunci.

Costiel: O sî triebuiască sî ma uit în oglindî dupî patru ani când i-am zâs la Iliși hoțuli!

Hoțuli! O sî ma uit în oglindî șî o sî mî vîd pi mini.

Domnișoara: Și o să fugi?

Costiel: Da` și, fa? Îni punii unii cuvinti în gurî. Ia viezi cî scaunul pi cari stai îi tăt șubried. Știu șini l-a cumpărat șî șubried.

Domnișoara: Acum, în încheiere, Veselică, dacă vrei să spui ceva…

Veselică: Euuuuu.

Final.

Momârlanu` vesel, singurul telespectator, a decis. Datorită faptului că s-a dus vremea promisiunilor politice și nu a promis nimic, iar în politică reușești doar dacă nu faci nimic. Câștigătorul luptei este Veselică Jur Că Voi Fi Primar!

Am zîs!

Momârlanu` vesel

anunț în ziar. Zis și făcut. În câteva zile sună telefonul, răspunde tatăl. La telefon un domn ce pretinde că îi poate salva viața fiului și că e dispus să plătească operația, doar că în schimbul acestui favor, tatăl trebuie să facă anumite servicii.

La întâlnire lucrurile stau altfel, bărbatul ce a spus că va plăti operația îi cere tatălui micuțului să ucidă pentru a-și salva copilul.

Acela este momentul în care capul familiei este încercat de frământări sufletești și în care încearcă din răsputeri să controleze situația, în același timp copilul fiind chinuit de dureri.

Filmul reprezintă ceva nou și are ca fir o poveste cât se poate de reală și captivantă. Dacă tatăl a devenit asasin și dacă viața fiului său a fost salvată puteți urmări pe parcursul filmului.

Ca o concluzie, cel mai important lucru este să îți păstrezi cumpătul. Și da! A fost unul dintre puținele filme care m-au ținut pe scaunul din cinema. Am trăit tot felul de emoții și mi-am pus un milion de întrebări.

Da! Un astfel de film cu impact emoțional scoate în evidență societatea în care trăim, nici mai mult, nici mai puțin.

Cu Klopka puteți explora o poveste despre vinovăție și regret, însă toate astea sunt pentru salvarea unei vieți.

Iulia BĂLUȘĂ

www.voceastrazii.com

Margot ”Margot”, de Gheorghe Brăescu, a apărut în anul 1942.

Nu știu cum o fi primit­o publicul de la acea vreme, însă mie, una, mi­a plăcut foarte mult. Am citit-o cu sufletul. ”Mințile trebuie să fie de acord într­o căsătorie, nu inimile a căror învoială e de scurtă durată”. ”Îmbătrânești repede, când nu ai tovarăș”. ”Dar timpul alină durerile, iar dezamăgirile cumințesc oamenii.

Un trai searbăd, lângă un bărbat stătut, egoist, înfumurat de numele ce purta, o maternitate oropsită, o adânciră în treburile gospodăriei. Se mândri o viață întreagă cu cozonaci uriași, cu șerbeturi de harem, cu mâncăruri grecești, sătulă de trai îmbelșugat, lingușită de musafiri nevoiași,

1000 DE CARTI

slujită de un popor îndobitocit de slugi. Devenise femeia casnică, convențională, încărunțită vremelnic, de suferinți ascunse, de lacrămi șterse pe furiș. Plângea că nu trăise romanul închipuit în pension, visul tuturor fecioarelor, depoetizat de îndeletniciri vulgare”. ”… bărbații sunt cum îi vezi, nu cum îi crezi; nu merită regrete. Inelul strălucitor, simbol al credinței, e lațul pe care ți­l întind ipocriți, încredințați că ai să te prinzi în el, ca ciocârlia amețită de înălțimile la care năzuiește”. ”Pentru fetele care n-au cunoscut nevoia, căsătoria nu este un act serios, nu creează obligațiuni. E o formalitate plină de făgăduințe”. ”… care e rostul viselor, dacă nu realizezi nimic din vestea lor?” ”Viața nu cântărește mult la femeia care a pierdut speranța fericirii”.

”Ce-ar folosi aripile, fluturelui gătit de nuntă în culori cerești, dacă n­ar putea să zboare, capricios, din floare în floare?” ”Dar intențiile bărbatului, care nu e dorit, răzvrătesc femeia, micșorându­l”. ”O femeie nu consimte să fie dezmierdată de mâini nesuferite”. ”Rudenia de orice grad este o legătură convențională, impusă de legi superioare, tradiționale.

Nu are nici o valoare dacă nu este întărită de o prietenie devotată de același fel de a simți”. ”Sunt femei care atrag, dar nu știu să rețină un bărbat”. ”Oamenii se împart în resemnați și răzvrătiți, fac sau încearcă mereu. Amorul n­are decât o poruncă: iubește!”. ”O femeie tolerează un act de brutalitate, chiar o infidelitate trecătoare, dar nu iartă jignirea amorului propriu…”

7 decembrie 2015

| 15

”Căsătoriile cele mai bune sunt acelea care nu se fac.

Resemnarea, eroismul pasiv recomandat de morală e odios.

Când mai târziu prea târziu, te găsești în fața ireparabilului, ce­ți folosește un mănunchi de principii adunat de profesori, reprezentanții sexului tare, pentru uzul sexului slab”. ”Prin puterea vieții, prin instincte, ținem de animale.

Prin inteligență, ne ridicăm deasupra lor. Înfrânează­ți poftele, ca să trăiești sănătoasă.

Fericirea crește, suferința scade, de bucuria tuturor, de lacrimi șterse de mâna celuilalt”. ”Dragostea prostește ființa.

Instinctul nu cunoaște legi.

Sortită să iubească, femeia crede că amorul scuză tot”. ”Nimeni nu se poate lăuda că a stăpânit o femeie. Cea mai dezmoștenită de natură îți râde în nas sau când întorci spatele”. ”Amanții sunt ca servitoarele…

La început au toate calitățile”. ”Incorigibilă, femeia poartă în fire nostalgia amorului unic”.

Cum îți dai seama când o alegere e bună? Cum știi dacă ceea ce trăiești e pur și simplu Teama de mediocritate, așa? – în anii 20, cei care mediocru? Cum știi dacă fuga de normalitate și proveneau din familii mai viața ta e plină de momente ciocnirea a două caractere înstărite nu erau obișnuiți cu fantastice, fascinante și nu e total diferite, care au crezut, munca. împânzită de un strat gros de la un moment dat, că Mai apoi, risipa anilor normalitate, iar ceea ce tu dragostea începutului este tinereții și așteptarea cu consideri că e de­a dreptul suficientă pentru un trai încordare a anilor bătrâneții, minunat, nu e decât o liniștit. Toate acestea le bătrânețea fiind considerată de banalitate? găsești în cartea americanului la 30 de ani în sus.

Cum poți evita blazarea, Francis Scott Fitzgerald, ”Cei ”Cei frumoși și blestemați” nepăsarea, nerăbdarea și frumoși și blestemați”. m-a pus pe gânduri, mi-a rutina zilelor într­o relație ce Goana după avere și readus un amalgam de durează de ani buni? Cum așteptarea simplă, fără a face frământări, odată cu poți ști că n­ai îmbătrânit nimic, îndreptându-se serios nenumărate întrebări fără inutil și că, la final, nu mori spre sărăcie, pentru că – nu­i răspuns. zadarnic, ca un prost?

Cei frumoși și blestemați

Să alergi sau să mori ECHIPA: Iulia Bălușă Sergiu Balaban-Duck Anamaria Sanda Sorin Sanda Romwald Chezu Date de contact: office@voceastrazii.com Telefon: 0040 726 191 341 Website: www.voceastrazii.com Publicație săptămânală editată de Media SS Valea Jiului SRL, CUI 26961011, Nr. Reg. Com.: J20/409/2010 Tipărit la tipografia PRODCOM Târgu Jiu

”A alerga e o artă, la fel ca și pictatul unui tablou sau compunerea unei piese muzicale. Și pentru a crea o operă de artă, trebuie să­ți fie clare patru concepte de bază: tehnică, muncă, talent și inspirație”, scrie Kilian Jornet în cartea sa, apărută la editura Polirom anul trecut.

Mi­a plăcut. E fantastic să descoperi gândurile unuia dintre cei mai mari sportivi ai lumii, contemporan cu tine. ”Victoria, adevărata victorie, e cea care se găsește în străfundurile ființei noastre. E aceea pe care nu credeam întru totul c­am putea­o dobândi vreodată, în ciuda pregătirii și voinței de care am dat dovadă, și pe care în cele din urmă o dobândim. E ca și cum – deși în mod conștient și cu calculatorul în mână, după multe ore de pregătire, după multe zile de antrenament, de acceptare a faptului că putem să câștigăm sau pur și simplu să terminăm cursa – ar exista ceva ascuns în mintea noastră, care ne spune încontinuu că e imposibil, că e prea frumos, prea măreț și prea puțin credibil ca să fie adevărat. Că ceea ce vrem să obținem nu e decât un vis. Și când treci linia de sosire, când privești în urmă și constați că e real, că ești tu în carne și oase și că ceea ce doar părea posibil a devenit realitate, îți dai seama că aceasta e adevărata victorie.

Să câștigi nu înseamnă să fii primul. Nu înseamnă să­i înfrângi pe ceilalți. Să câștigi înseamnă să te învingi pe tine însuți. Să­ți învingi corpul, să­ți învingi limitele, să­ți învingi temerile. Să câștigi înseamnă să te depășești pe tine însuți și să­ți transformi visele în realitate”.

16 | 7 decembrie 2015 #Coşmarul . Ziua Întâi Clanul s-a adunat şi a zis să fie mâncare. Şi a fost mâncare. Mai marii mineritului sau adunat şi le-au dat cantinele cu magaziile pline. Clanul Gărdean atunci a zis: bine, dar să fie şi contracte. Şi contractele au fost an de an, zi de zi. Pe criză, pace sau război.

www.voceastrazii.com

TIMES NEW MOMARLAN

Clanul a zis că cetățeanul trebuie

banilor dați în stânga și dreapta Clanul

îmbrăcat și încălțat. Și atunci au apărut se destramă, este aproape de lovitura magazinele de haine și încălțăminte.

Noi, aduse din China sau second-hand aduse din Occident. Să nu fie

finală. #MagiaSărbătorilor

concurență, au mărit chiriile pe spațiile Magia Sărbătorilor înseamnă mirosul cozonacilor din cuptor, bucuria comerciale sau au trimis garda în control la cei care îndrăzneau să vândă părinților când primesc un mic cadou, bucuria copiilor când primesc, chiar la fel.

#Coșmarul . Ziua a doua

dacă tot un fular, cadoul din

După ce au primit mâncare și

truda părinților.

au văzut că e bine Clanul a zis

Magia Sărbătorilor înseamnă

să fie case, palate și spații

bucuria de a fi împreună

comerciale. Și așa a fost. Tot

acasă, de a sta lângă o mamă

patrimoniul UACCVJ( cantine,

care povestește lucruri din

cabane, depozite, foste

copilăria ta, de a sta lângă un

cămine) a trecut în proprietate

tată care te îmbie la un pahar

Clanului Gărdean. Să nu le fie

considerându-te matur.

greu au plătit pe ele o sumă mică în rate, la întâmplare.

Dacă a face poze lângă niște

Liderii de sindicat și

sârme pline de beculețe sub

administrația minelor sau

formă de brad și a dansa pe

bucurat cu toții . Aveau unde

manele în cluburi până te

mânca, bea și da la buci.

doboară băutura, înseamnă magia sărbătorilor, atunci nu

#Coșmarul . Ziua a treia După ce au primit mâncare și contracte, Clanul a văzut că e bine.

te supăra că ești tratat în lumea civilizată ca un dobitoc.

#Coșmarul . Ziua a cincea

#MineritEnergie

După ce au primit case, palate și spații

După ce a pus stăpânire pe aproape

comerciale, au văzut că este mai bine.

tot, Clanul dorea puterea absolută. Au

Corporatistul Emil Floruț , directorul

Atunci Clanul a zis să fie și terenuri. Și

numit primarul și consilieri locali,

CEH, are obiceiul să ajungă la muncă

Primăria Petroșani a făcut să fie pentru directori și lideri de sindicat. Șefi politici peste județ. Dar era nevoie de ei terenuri. Serviciul de cadastru

după ora 15,30 când sediul este gol.

Acest lucru îl face să creadă că a dus la

întabulare este în administrarea

mai mult. De protecția șefului Clanului

îndeplinire programul de restructurare,

Clanului Gărdean. Astfel toate

Cel Mare. Atunci au ajuns lângă fiica

deși nu are nici unul, dar mai ales să

terenurile din oraș, lacurile artificiale,

acestuia, #ElenaBăsescu

creadă cu tărie că este singurul care

terenurile din munte e ale lor.

făcut-o europarlamentar, au măsluit

Drept recompensă că au luat tot în administrare, Clanul Gărdean a primit și un munte. Părângul, singur munte din țară aflat în proprietatea privată. #Coșmarul . Ziua a patra

. Au

pentru ea alegeri. Dar șefului Clanului Cel Mare s-a prins: cineva se folosea de odorul său să ajungă la el. Atunci a pus câinii să muște. Clanul începe să

mai și muncește de pe acolo.

Liberalul Valeriu Butulescu începe dur campania electorală pentru ocuparea postului de primar al #Petroșaniului.

piardă, apar anchete și condamnări. Cu Postează în limba poloneză și spaniolă. tot sprijinul leprelor politice și a

ACESTA ESTE UN PAMFLET ȘI TREBUIE TRATAT CA ATARE

Succesul este ca și asigurat.

PAGINĂ REALIZATĂ DE ADRIAN JURCA