Skip to main content

Cronica Simeriei, Nr. 4

Page 1

Publicaþie periodicã 12 pagini 1 LEU

Cronica Simeriei Luni, 30 aprilie 2012

Din ciclul: Ce târguieli pãguboase a mai fãcut administraþia localã din Simeria

Conii de la primãrie au dat piaþa din mânã, dar i-au înglodat pe simerieni în datorii

rista poveste a Pieþei Agroalimentare a oraºului Simeria a avut începuturile demult, probabil nici combatanþii nu-ºi mai amintesc de când. Atunci, în urma unei licitaþii, a unei concesionãri ºi a unui proces în instanþã, piaþa revine în administrarea Primãriei oraºului Simeria, care, în loc sã o modernizeze ºi sã încaseze anual niºte bani „frumoºi”, a preferat sã vândã terenul, anul trecut, unui investitor, pentru suma de aproximativ 2,5 miliarde de lei vechi.

T

PAGINA A 3-A

La Simeria, iepuraºul a fost USP-ist lei, zahãr, cozonac, pungi, iconiþe, fãinã ºi ce o mai fi fost în pachete, într-un cuvânt mitã electoralã. >>> PAGINA A 3-A

U

Soarta Parcului Dendrologic la mâna magistraþilor de la Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie

arcul Dendrologic, un simbol al simerienilor ar putea deveni o frumoasã amintire, dacã magistraþii Înaltei Curþi de Casaþie ºi Justiþie îl vor retroceda moºtenitorilor fostului proprietar.

P

>>> PAGINA A 5-A


2 Actualitate

Cronica Simeriei |Luni, 30 aprilie 2012

”Ziua mondialã pentru sãnãtate ºi securitate la locul de muncã” marcatã ºi în Hunedoara ”Ziua mondialã pentru sãnãtate ºi securitate la locul de muncã” este marcatã în fiecare an la data de 28 aprilie, ca urmare a unei iniþiative a Organizaþiei Internaþionale a Muncii (OIM). Campania acoperã peste 30 de þãri, inclusiv toate statele membre UE. Abordarea pe care o promoveazã este bazatã pe colaborarea dintre angajatori, angajaþi ºi reprezentanþii acestora. Potrivit directorului executiv al DSP, Dumitra ªtefan, pentru desfãºurarea acestei campanii internaþionale, care promoveazã securitatea ºi sãnãtatea în muncã, OIM a ales pentru acest an tema: ”Riscuri emergente ºi noi forme de prevenire într-o lume a muncii în schimbare”. Promovarea sãnãtãþii ºi securitãþii a reprezentat întotdeauna un principiu de bazã al integrãrii europene din mai multe motive etice, sociale ºi economice. În primul rând, din punct de vedere etic, este evident cã promovarea securitãþii ºi a sãnãtãþii trebuie sã reprezinte o prioritate importantã pentru orice organism administrativ sau de conducere. În al doilea rând, una dintre bazele pieþei unice europene este reprezentatã de standardele armonizate, inclusiv în materie de securitate a proceselor ºi produselor. Astfel de standarde armonizate contribuie la asigurarea cã întreprinderile

pot funcþiona în mod echilibrat în UE. În al treilea rând, promovarea sãnãtãþii ºi securitãþii nu doar îmbunãtãþeºte protecþia lucrãtorilor, ci contribuie ºi la eficienþa întreprinderilor.

Campania Locuri de muncã sigure ºi sãnãtoase 2012-2013 are urmãtoarele obiective strategice: • instituirea de mãsuri privind promovarea îmbunãtãþirii securitãþii ºi sãnãtãþii in muncã a lucrãtorilor; • mãsurile prin care se asigurã supravegherea corespunzãtoare a sãnãtãþii lucrãtorilor in funcþie de riscurile privind securitatea ºi sãnãtatea în muncã se stabilesc potrivit reglementãrilor legale, astfel încât fiecare lucrãtor sã poata beneficia de supravegherea sãnãtãþii la intervale regulate; • supravegherea

sãnãtãþii lucrãtorilor este asiguratã prin medicii de medicinã a muncii. (Conf. Legii nr. 319/2006) • creºterea gradului de conºtientizare asupra importanþei activitãþii de mentenanþã pentru securi-

tionare a SSM în ceea ce priveºte mentenanþa, pe baza unei evaluãri corespunzãtoare a riscurilor (cele „cinci reguli de bazã”). • încurajarea activitãþilor cu impact asupra

tru a preveni riscurile; • furnizarea de orientãri clare ºi simple pentru angajatori în vederea gestionãrii riscurilor specifice legate de locul de muncã în parteneriat cu lucrãtorii ºi cu reprezentanþii acestora; • furnizarea de recomandãri practice, informaþii ºi instrumente pentru promovarea unei culturi a prevenirii riscurilor, în special în întreprinderile mici ºi mijlocii; • încurajarea integrãrii managementului securitãþii ºi sãnãtãþii în muncã în politicile de responsabilitate socialã ale organizaþiilor; “Strategia actualã a Uniunii invocã, de asemenea, principiile fundamentale ale prevenþiei, care sunt detaliate în Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989, „directiva-cadru”. Articolul 6 din directivã prevede cã angajatorului îi revine responsabilitatea de a lua mãsuri în materie de

sãnãtate ºi securitate care sã respecte aceste principii generale ale prevenþiei. Fãrã îndoialã, aceasta necesitã o administrare clarã din partea conducerii de nivel superior. Directiva menþionatã anterior subliniazã, de asemenea, importanþa participãrii lucrãtorilor la adoptarea unor astfel de mãsuri, care a fost recunoscutã recent ca drept fundamental în articolul 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În mod evident, mãsurile comunitare nu reprezintã doar o nevoie practicã, ci ºi o cerinþã juridicã”, susþine Dumitra ªtefan.

locului de muncã ºi tatea ºi sãnãtatea lucrãto• identificarea ºi rilor, asupra riscurilor asorecunoaºterea bunelor ciate acesteia ºi asupra practici. necesitãþii desfãºurãrii • promovarea mesajului mentenanþei în condiþii de de bazã potrivit cãruia, din securitate; motive etice, practice, • creºterea gradului de juridice ºi economice, conºtientizare asupra lucrãtorii ºi managerii responsabilitãþilor juridice trebuie sã colaboreze penºi de altã naturã ale angajatorilor pentru efectuarea mentenanþei în condiþii de securitate ºi asupra argumentelor în favoarea efectuãrii acesORGANIZEAZà teia; CURSURI DE CALIFICARE ÎN • promovarea URMÃTOARELE MESERII: unei abordãri simple, struc• lãcãtuº mecanic • strungar turate de ges-

SC REVA SA SIMERIA

• sudor oxigaz • vopsitor industrial

• frezor-rabotormortezor • curãþitor-sablator

CV-urile se pot depune la Biroul Resurse Umane

Relaþii la tel. 0254260402, int.23 sau www.revasimeria.ro

Suntem alãturi de problemele voastre ºi vã punem la dispoziþie paginile publicaþiei. Pentru orice reclamaþii, sesizãri, ºi da, chiar ºi gânduri bune ne puteþi contacta la adresa de e-mail

cronicasimeriei@gmail.com sau pe facebook la http://www.facebook.com/CronicaSimeriei

Cronica Simeriei Director Marius MITRACHE

Colectivul de redactie: Mir cea SANDA Oana STANCA STANCA Andr ei DUMITRU Luiza ENACHE C ãtãlina POPA POPA Clara POPESCU Raul IRINOVICI Gabriela RIZEA,

Desktop publishing: Geza SZEDLACSEK Romwald CHEZU PUBLICAÞIE REGIONALÃ CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT - ISSN 1583-5138

EDITAT DE S.C. MBD REPORTER MEDIA SRL PETROªANI Tipãrit la SC Garamond SA


Actualitate 3

Cronica Simeriei |Luni, 30 aprilie 2012

La Simeria, iepuraºul a fost USP-ist U lei, zahãr, cozonac, pungi, iconiþe, fãinã ºi ce o mai fi fost în pachete, într-un cuvânt mitã electoralã.

Câteva sute de simerieni mai bãtuþi de soartã au fost vizitaþi de sfintele sãrbãtori pascale de politicieni. Vasile Hriþac, candidatul USP la primãria Simeria a împãrþit la greu ºi fãrã nicio jenã ori remuºcare, dar cu “generozitate” de politician de

campanie. Gestul în sine nu ar fi de condamnat dacã nu ar mirosi groaznic a mitã electoralã ºi dacã nu ar veni tocmai din partea unui om care a slujit ºi a apãrat legea. Probabil, în lipsa unor proiecte cu care sã convingã alegãtorii cã este cel mai potrivit pentru primãria Simeria, Hriþac a considerat cã e mai uºor sã apuce pe calea mai scurtã ºi neortodoxã ºi sã-ºi cumpere voturile. Din nefericire, mita ºi turismul electoral existã ºi se practicã. Din acest punct de vedere, cu

ocazia sfintelor sãrbãtori pascale am asistat la o greþoasã avanpremierã a marii pomanageli care intrã în linie dreaptã. Pe de altã parte, Vasile Hriþac nu a vãzut nicio problemã în a da mitã electoralã, fie ea ºi în alimente, ºi ºi-a motivat gestul ca fiind, în cazul sãu, doar continuarea unei tradiþii vechi de circa 8 ani de zile, când cu ocazia sãrbãtorilor oferã pachete cu alimente oamenilor nevoiaºi. Promitem cã o sã-l urmãrim la sfârºit de an, la Crãciun, dar ºi anul viitor, sã vedem dacã este într-adevãr un bun creºtin sau un fariseu! Marius MITRACHE

Din ciclul: Ce târguieli pãguboase a mai fãcut administraþia localã din Simeria

Conii de la primãrie au dat piaþa din mânã, dar i-au înglodat pe simerieni în datorii rista poveste a Pieþei Agroalimentare a oraºului Simeria a avut începuturile demult, probabil nici combatanþii nu-ºi mai amintesc de când.

T

Atunci, în urma unei licitaþii, a unei concesionãri ºi a unui proces în instanþã, piaþa revine în administrarea Primãriei oraºului Simeria, care, în loc sã o modernizeze ºi sã încaseze anual niºte bani „frumoºi”, a preferat sã vândã terenul, anul trecut, unui investitor, pentru suma de aproximativ 2,5 miliarde de lei vechi. De aproape cinci ani, Piaþa Agroalimentarã a oraºului Simeria este un adevãrat focar de infecþie.

Vânzãtorii din piaþã ºi clienþii nu beneficiau de norme minime de igienã. Grupul sanitar din zona comercialã din Simeria era de fapt o clãdire insalubrã, care nu putea fi folositã decât, eventual, de ºobolanii ce-ºi fãcuserã culcuºul printre conducte. O clãdire mizerabilã, neracordatã la sistemul de canalizare sau la alimentarea cu apã potabilã. Duhoarea emanatã de toaleta publicã „invada” nãrile oricãrei persoane care trecea, la o distanþã considerabilã de acel loc, iar în interior nu se putea pãºi din cauza mizeriei. Chiar dacã au fost nemulþumiþi de „facilitãþiile” pe care le aveau, comercianþii nu au avut curajul sã facã vreo sesizare cu privire la problemele pe care le întâmpinau. Aceasta, doarece riscau sã fie daþi afarã din spaþiul comercial ºi sã-ºi piardã unica sursã de venit. Mai mult, pentru „facilitãþile” pe care le aveau, aceaºtia trebuia sã achite lunar, cãtre administraþia pieþei, suma de 400 de lei.

aºca” de la Primãrie i-au lãsat pe simerieni fãrã piaþã ºi i-au înglodat în datorii

„G

Dupã ce s-au bãtut cu cãrãmidan piept cã au fãcut

ºi au dres pentru oraºul pe care l-au cârmuit, cã problema pieþei a fost rezolvatã, edilii locali ai oraºului Simeria au reuºit sã înstrãineze terenul unui investitor, un om onorabil de altfel ºi de bunã credinþã, care s-a sãturat de mizeria de aici ºi care în cursul acestui an va finaliza construcþia unui complex comercial modern. Lucru pe care l-ar fi putut face însã chiar primii „gospodarii” ai oraºului. “Gãºtii” din primãrie , i-a fost mult mai comod ºi mai la-ndemânã sã scape de teren ºi sã acceseze un credit de vreo 87 de miliarde de lei vechi cu care sã construiascã niºte hale!!! Dacã ar fi fost atât

de buni gospodari, aºa cum se pretind, ar fi gândit mãcar o clipã, ºi-ar fi pãstrat terenul ºi ar fi modernizat ei piaþa. Bani aveau la discreþie, iar din cele

niºte credite „grase”, pentru a-i îngloda în datorii pe simerieni pânã „peste urechi”. Practic, valoarea proiectului construcþie a pieþei este de aproximativ 18-20 de

87 de miliarde de lei vechi reuºeau sã construiascã ºi 2 blocuri ANL, ºtiind probabil cã lipsa locuinþelor este una dintre durerile simerienilor. În plus, în câþiva ani ar fi reuºit sã amortizeze investiþia ºi sã suplimenteze, anual, bugetul oraºului cu aproximativ ºase miliarde de lei vechi. “ Gaºca” din primãrie, în schimb, contracteazã

miliarde de lei vechi. Un simplu calcul aritmetic aratã cã aceastã sumã reprezintã 1/4 din valoarea unui credit angajat de „gospodarii oraºului”, bani mulþi pentru care simerienii vor plãti mult timp de acum înainte. Aceasta este o altã lipsã de viziune a edililor, pe care o vom aduce în discuþie în urmãtoarele numere ale ziarului.

P

aranoia edilului ºef

Pentru cã e mai simplu sã dai vina pe altul pentru a masca nerealizãrile tale, edilul ºef al Simeriei a „lãtrat” prin presã ori de câte ori a avut ocazia, întrebându-se dacã nu cumva toate problemele cu piaþa le-a avut din cauzã cã cei din fruntea primãriei oraºului Simeria, nu au o anumitã culoare politicã, mai „cu putere”. Ba mai mult, a apelat ºi „la mila” simerienilor cãrora le-a cerut sã înþeleagã cã toatã „nebunia” cu piaþa nu a depins de echipa sa. Jura ºi acoliþii sãi au demonstrat în perioada în care s-au aflat în fruntea oraºului cã nu au nicio viziune în ceea ce priveºte gospodãrirea unei localitãþi ºi cã nu le pasã de simerieni. Le-a pãsat doar de buzunarul lor ºi a grupurilor lor de interese. Din fericire, simerienilor li s-au deschis ochii ºi nu mai este mult iar Simeria va scãpa de “ gaºcã”! Andr ei DUMITRU


4 Actualitate

Cronica Simeriei |Luni, 30 aprilie 2012

Alegerile locale vor fi pãzite de procurori legerile locale vor fi A supravegheate de câte un procuror în fiecare judeþ, pen-

Instanþele de judecatã grav afectate de cererile pensionarilor niunea Naþionalã a U Judecãtorilor din România (U.N.J.R.) constatã cu îngrijorare cã în urma publicãrii în Monitorul Oficial a Deciziilor cu nr. 223 ºi 224 din data de 13.03.2012 ale Curþii Constituþionale, instanþele judecãtoreºti au fost asaltate cu cereri din partea pensionarilor prin care se solicitã sã le fie restituite sumele încasate cu titlu de CASS. Potrivit unui comunicat al UNJR semnat de judecãtor Natalia, Roman, preºedintele uniunii, în condiþiile în care la acest moment instanþele de judecatã au de soluþionat un numãr foarte mare de dosare, ceea ce afecteazã celeritatea desfãºurãrii proceselor, un nou val de litigii ar duce la blocarea activitãþii la nivelul secþiilor specializate în soluþionarea litigiilor de muncã. “În acest context, solicitãm ferm Guvernului României sã intervinã de urgenþã prin adoptarea de mãsuri de ordin legislativ ºi administrativ prin care

sã soluþioneze situaþia pensionarilor afectaþi de mãsura declaratã neconstituþionalã, evitând astfel cheltuielile imense care vor fi generate de aceste litigii precum ºi blocarea activitãþii instanþelor de judecatã”, se aratã în

comunicatul semnat de Natalia Roman. Totodatã, U.N.J.R. reaminteºte Guvernului României, ºi în special ministrului justiþiei, domnul Cãtãlin Marian Predoiu, cã “este responsabil pentru asigurarea funcþionalitãþii justiþiei ca serviciu public”, ºi cã “este momentul sã se implice activ în vederea identificãrii mãsurilor necesare pentru gestionarea acestei situaþii, responsabilitatea Domniei Sale fiind deopotrivã faþã de cetãþenii pensionari cãrora trebuie sã le asigure respectarea drepturilor lor legale, cât ºi faþã de sistemul judiciar,

cãruia trebuie sã îi asigure condiþiile materiale ºi logistice pentru a putea funcþiona în mod eficient”. U.N.J.R. solicitã de asemenea, Consiliului Superior al Magistraturii sã îºi îndeplineascã rolul de garant al independenþei justiþiei ºi sã acþioneze ferm în vederea evitãrii supraîncãrcãrii pânã la blocaj a instanþelor de judecatã. “Reamintim C.S.M. cã împarte cu Ministerul Justiþiei responsabilitatea pentru asigurarea funcþionalitãþii sistemului judiciar, astfel încât este momentul sã acþioneze concret în acest sens. În acest moment este nevoie nu de declaraþii incurajatoare sau de exerciþii de imagine, ci de mãsuri urgente ºi ferme pentru gestionarea acestei situaþii care poate deveni extrem de pãgubitoare atât pentru cetãþeni cât ºi pentru sistemul judiciar”, se mai precizeazã în comunicatul UNJR semnat de preºedintele Natalia Roman. Marius MITRACHE

Consiliul Naþional de Combatere a Discriminãrii (CNCD) a solicitat Academiei Române ºi Institutului de Lingvisticã Iorgu Iordan sã schimbe definiþia din DEX a termenului “þigan”.

Definiþia termenului “þigan” a fost reformulatã, în sensul cã acest cuvânt este unul jignitor, care o datã folosit la adresa cuiva îþi poate aduce o amendã de pânã la 8.000 de lei. Modificarea a apãrut în ediþia din acest an a Dicþionarului Explicativ al Limbii Române, iar motivul

invocat de CNCD este cã în realitate folosirea acestui cuvânt e ofensatoare, iar DEX-ul nu explicã acest fapt. Ca urmare, cuvântul “þigan” înseamnã acum “epitet peiorativ dat unei persoane cu comportament necivilizat”, iar folosirea lui e consideratã de CNCD discriminare. “Acest lucru se pedepseºte contravenþional de CNCD cu amenzi de la 400 de lei pânã la 8.000 de lei”, a spus avocata Ionela Vasile, citatã de ziarul Libertatea.

N

icu Pãun: «O decizie corectã»

Deputatul minoritãþii rrome Nicolae Pãun salutã decizia Academiei Române ºi o considerã un act de dreptate fãcut minoritãþii pe care o reprezintã în Parlament: “E o decizie corectã. Aºa

În acest sens, ministrul Berca a fãcut un apel cãtre prefecþi, poliþiºti ºi jandarmi sã trateze cu maximã responsabilitate momentul alegerilor. “Vreau alegeri organizate impecabil. Doresc cã deasupra acestor alegeri sã nu existe nici cea mai micã suspiciune. De aceea vã cer tuturor structurilor cu atribuþii în bunã gestionare a procesului electoral, ºi aici mã refer la prefecþi, poliþiºti ºi jandarmi, sã trataþi cu maximã responsabilitate momentul alegerilor.

Prin aceste mãsuri încercam sã descurajãm eventualele tentative de vot ilegal. Aceste mãsuri nu fac altceva decât sã dea oamenilor încredere cã 10 iunie va fi o zi corectã din toate punctele de vedere”, a afirmat ministrul Administraþiei ºi Internelor. În plus, ofiþeri ai corpurilor de control ai MAI vor fi în cele cinci centre zonale de control, respectiv Cluj, Braºov, Mehedinþi, Bacãu ºi cum am mai spus, cuvântul Bucureºti alãturi de câte un þigan e unul jignitor la adresa procuror, desemnat de Parchetul noastrã. General. Poate doar Florin Cioabã, Totodatã, primarii din România care s-a opus acestui demers, care organizeazã tot felul de maniconsiderã cã vechea definiþie , festãri ce nu sunt în cadrul legal ºi care însemna «om cu apucãcare fac presiuni asupra instituþiilor turi rele», i se potriveºte, însã statului vor fi monitorizaþi ºi noi, rromii, nu vrem sã fim sancþionaþi conform legii. catalogaþi astfel”. Raul IRINOVICI Clara POPESCU

Cuvântul “ þigan”, o jignire de 8.000 de lei n cuvânt foarte U scump dacã îl adresezi unei persoane.

tru cã “asupra acestor alegeri sã nu existe nici cea mai micã suspiciune”, a anunþat ministrul Administraþiei ºi Internelor, Gabriel Berca.


Actualitate 5

Cronica Simeriei |Luni, 30 aprilie 2012

Soarta Parcului Dendrologic la mâna magistraþilor de la Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie arcul Dendrologic, un simbol al simerienilor ar putea deveni o frumoasã amintire, dacã magistraþii Înaltei Curþi de Casaþie ºi Justiþie îl vor retroceda moºtenitorilor fostului proprietar. Arboretumul se degradeazã pe zi ce trece, din cauza luptei din Instanþã care dureazã de ani de zile .

P

Procesul de retrocedare a acestei rezervaþii unicat în România se judecã de 11 ani, dupã ce Laszlo Ocskay, ultimul moºtenitor al acesteia, îºi vrea înapoi proprietatea „in integrum”. Pe lângã parcul dendrologic, Laszlo Ocskay a mai revendicat un imobil în oraºul natal Simeria, precum ºi mai multe terenuri.

Laszlo Ocskay locuieºte, în prezent, la Târgu Mureº ºi are în jur de 92 ani, dar în ciuda vârstei înaintate fostul grof dã impresia cã este foarte ataºat de locul copilãriei sale ºi doreºte sã redobândeascã Arboretumul Simeria. Instanþele locale au refuzat sã-i retrocedeze proprietatea, dar descendenþii familiei Ocskay au

atacat decizia Curþii de Apel Bucureºti, prin care s-a decis ca parcul sã nu se înapoieze, la Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie a României (ÎCCJ). În octombrie 2010, instanþa supremã a þãrii a mai luat o decizie în acest proces de retrocedare. Numai cã, atunci Curtea de Apel Bucureºti a decis sã retrocedeze în natura Arboretumul ºi cei de la parc au atacat hotãrârea la ÎCCJ, iar judecãtorii de aici au decis rejudecarea speþei. Ultimul moºtenitor nici nu vrea sã audã de despãgubiri, ci vrea sã redevinã proprietar al Arboretumului Simeria în

ENDURO PANORAMA 2012 în Þinutul Pãdurenilor

ampionii europeni de C enduro se vor întrece anul acesta în Þinutul Pãdurenilor. Evenimentul moto al anului în judeþul Hunedoara, ajunsã anul acesta la ediþia a IV-a transformã Ghelariul în una din capitalele europene ale enduriºtilor. Organizatorii, membrii Clubului Moto Haita Deva, susþin cã frumuseþea peisajului ºi traseele extraordinare aduc în Þara Pãdurenilor rideri din peste 15 þãri. „A fost nevoie doar de trei ediþii pentru ca prieteneasca organizatã de Clubul Haita din Deva sã devinã competiþia cu cea mai mare participare din þarã a tuturor timpurilor ºi a doua din Europa, dupã celebrul eveniment din Austria, Erzberg. Cu o

sãptãmânã înainte de star, avem înscriºi peste 80 de enduriºti la clasa A(profi-expert) ºi aproape 200 la clasa B(mediu-hobby). Organizarea bunã, frumuseþea peisajului ºi traseele extraordinare aduc în Þara Pãdurenilor rideri din peste 15 þãri. Este ediþia recordurilor frumoase: avem înscriºi mai mulþi strãini decât enduriºti din þarã ºi le-am pregãtit un traseu mai greu ºi mai lung, peste 200 de kilometri cu probe inedite. Am depãºit chiar ºi RedBull Romaniacs, care în anul cel mai bun a avut pânã în 250 de participanþi”, spune Paul Grecu, unul dintre organizatori. Succesul competiþiei a luat prin surprindere pânã ºi organizatorii care nu se aºteptau la o asemenea participare. Sloganul celei de-a IV-a ediþii este: „Cei

naturã. Decizia magistraþilor în dosarul de retrocedare al rezervaþiei naturale din Simeria ar putea schimba atât soarta Arboretumului cât ºi pe a celor aproximativ 30 de angajaþi care se ocupã de îngrijirea ºi administrarea lui.

storia unui „monument al naturii”, unicat în România

I

Considerat de specialiºtii consacraþi „un monument naþional în arta parcurilor”, parcul dendrologic de la Simeria a fost înfiinþat pe la începutul secolului al XVIII-lea. În decursul istoriei, parcul a aparþinut succesiv familiilor nobiliare de origine maghiarã Gyulay, Kun, Fay ºi Ocskay ºi s-a transmis pe linie femininã. Ca proprietar al parcului, în anul 1848 este menþionat contele Kun, cu ocazia Revoluþiei semnalându-se numeroase distrugeri ºi avarierea clãdirilor. În perioada 1870 -1880 se fac primele remedieri ale parcului ºi clãdirii ºi începe, dupã planuri precise, o îmbogãþire a parcului prin introducerea a numeroase specii originare din Extremul Orient

ºi America de Nord ºi au loc schimburi de seminþe cu strãinãtatea. Proprietarul care este semnalat dupã contele Kun este Fay Bela, care îmbogãþeºte parcul cu specii exotice. Dupã 1918, Fay Bela se stabileºte la Simeria, în familia lui intrând ca ginere Ocskay Istvan, un artist de origine nobiliarã, cu mult simþ artistic, care amelioreazã mult parcul sub aspect peisagistic. Este posibil ca întreaga concepþie de amenajare peisagisticã a parcului sã aparþinã unor peisagiºti cunoscuþi ai timpului, dar acest lucru nu apare menþionat. Se pare, totuºi, cã între 1924 ºi 1938 a lucrat aici ca grãdinar Ludvig Bucek din Germania. Dupã naþionalizare, în 1949, parcul a intrat în administraþia Ocolului Silvic Simeria, în 1952 acesta fiind declarat ocol silvic experimental. În 1954 a fost înfiinþatã Staþiunea de Cercetãri ºi Experimentãri Forestiere Simeria care, ulterior, a preluat ca bazã materialã parcul dendrologic. La propunerea Comisiei Monumentelor Naturii, Parcul Dendrologic a fost ocrotit de lege, primind atributul de „monument al naturii” – rezervaþie den-

mai buni 200 de kilometri de traseu extrem pentru cei mai buni 200 de enduriºti”. În acest an, la Enduro Panorama s-au înscris campionii României la enduro, de la toate clasele, campionul Ungariei, Akos Varga, câºtigãtorul de anul trecut, italianul Giovani Pulcini, mai mulþi participanþi de la Dakar, iar vedeta Antenei 1, Dani Oþil a trecut de la hobby, la clasa A. Startul se dã vineri, 4 mai, de la ora 16, 30, în fosta carierã din localitatea Ghelari. În acest an, prologul de anii trecuþi a devenit zi de concurs ºi pune în faþa enduriºtilor nu cinci, ci 15 kilometri de traseu solicitant pe conturul carierei, dar ºi o probã extremã pentru cei din clasa A. Sâmbãtã, startul se dã la ora 9,30

drologicã. Arboretumul de la Simeria are o suprafaþã de 67 de hectare ºi este situat pe malul stâng al râului Mureº. Colecþia dendrologicã a parcului, moºtenitã de la vechii proprietari, se ridica la peste 250 de taxoni, în prezent, existând mai mult de 2.000. Primele specii exotice au fost introduse pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. Numãrul impresionant al speciilor, dar ºi al exemplarelor de magnolii, cu înflorire abundentã ºi cu o cromaticã nemaiîntâlnitã în alte locuri din þarã, sporesc considerabil frumuseþea ºi eleganþa Arboretumului de la Simeria. Într-o lucrare care dateazã din 1763, cel mai vechi document de atestare al parcului, se vorbeºte despre o alee plantatã cu castani, iar dupã relatãrile unei lucrãri din 1860, tot în a doua jumãtate a secolului al XVIII-lea a fost introdus salcâmul, acesta fiind se pare cea mai veche experimentare a speciei în þara noastrã. Parcul Dendrologic din Simeria, prin speciile de plante ºi din punct de vedere peisagistic, este printre primele rezervaþii dendrologice din Europa. Cãtãlina POPA POPA

din zona localitãþii Ruda, iar organizatorii recomandã pentru public probele grele din localitãþile Hãºdãu ºi Vãlari. Riderii au circa 100 de kilometri de parcurs de la start pe ruta TopliþaBunila. „Sâmbãta, ziua de corcurs va fi superbã, riderii vor ajunge pânã la Rãchitova, cãtre Munþii Retezat. E greu ºi spectaculos”, explicã Paul Grecu. Duminicã, startul în ultima zi de concurs se dã de la ora 9,30, în Poieniþa Voinii pe traseul Bunila-Lelese: „Avem probe fantastice ºi grele chiar ºi pentru cei mai buni. E vorba de o urcare pe lespede de piatrã în Alun ºi de mai multe speciale de-a lungul drumului care duce la Lelese, probe care pot fi urmãrite de spectatori”, mai spune Paul Grecu. Marius MITRACHE


Cronica Simeriei |Luni, 30 aprilie 2012

6 Reportaj ituatã în vestul României, într-un oraº cunoscut ca un important nod feroviar, Societatea Comercialã de Reparat Material Rulant, pe scurt SC REVA SA Simeria a fost fondatã în 1869. În anul 1992 se înfiinþeazã ca societate comercialã pe acþiuni cu capital majoritat de stat, iar în anul 2001 societatea se privatizeazã prin licitaþie publicã, acþionarul majoritar fiind SC GRAMPET SA Bucuresti. Fãrã sã folosim cuvinte mari în cei peste 140 de ani de experienþã, la REVA a luat naºtere TRADIÞIA. An dupã an, deceniu dupã deceniu, generaþie dupã generaþie, simerienii au fost tot mai stãpâni pe ceea ce au fãcut aici, iar astãzi au ajuns sã fie o elitã în domeniu. ªi se mândresc cu asta!

Mândria simerienilor

S

S

curt istoric

Reva este cea mai veche societate din Simeria ºi a fost înfiinþatã pentru deservirea materialului rulant care circula pe ruta Petroºani-Simeria. Austriecii au condus mulþi ani aceastã societate, iar noi am preluat-o dupã 1869 când în vechiul regat se punea problema construirii de reþele de cãi ferate. În istorie a traversat multe perioade, unele bune, altele mai puþin bune. Spre exemplu în cel de-al doilea rãzboi mondial, Reva a fost unul dintre punctele strategice bombardate de aviaþia germanã, iar dupã 1945 societatea a fost construitã din temelii. Dupã Revoluþie toþi reparatorii marfã s-au desprins din centrala Ministerului Transporturilor ºi a devenit societate comercialã. În 2001 este privatizatã, iar dupã unsprezece ani de la privatizare s-a impus ca ºi lider al reparatorilor de vagoane de marfã din România.

R

acum sunt undeva la 700 de salariaþi. ªi asta în condiþiile în care toate celelalte ateliere de reparaþii din þarã au dat faliment, ori au intrat în lichidare, cum ar fi de exemplu Rova Roºiori, Romvag Caracal ºamd.

REVA Simeria, cel mai important reparator din þarã (revizii ºi reparaþii vagoane ºi subansamble, modernizãri ºi construcþii), conform normelor germane VPI DB Schenker ºi a celor franceze SNCF. Pe lunã în atelierele de aici se reparã între 200- 250 de vagoane ºi alte circa 150 de vagoane suferã diferite reparaþii accidentale”, declarã Nicolae Petroi, managerul Reva Simeria.

PREZENTARE SC REVA SA SIMERIA CAPACITÃÞI DE PRODUCÞIE: - Sector I (Simeria, str. Atelierelor nr 32 – centru) cu specializarea în repararea vagoanelor cisternã ºi revizia recipientelor - Sector II (Simeria, Str ªoseaua Naþionalã nr. 138 – triaj ) cu specializarea în construcþia,modernizarea , repararea ºi revizia vagoanelor cisternã ºi marfã Societatea dispune de secþii ºi ateliere specifice , secþii de montaj, atelier forjã ºi arcurãrie, prelucrãri mecanice, ateliere de sculãrie, laborator de analize chimice, laborator metrologic, laborator END, etc, de tehnologii ºi personal specializat .

PRINCIPALE DOMENII DE ACTIVITATE crizã societatea din Simeria a reuºit sã obþinã profit ºi sã facã investiþii, anual, de câte un milion de euro în creºterea capacitãþilor de producþie ori îmbunãtãþirea condiþiilor de muncã. În ultimii trei ani Reva ºi-a dublat profiturile, iar dacã în 2009 avea un profit de 2,5 milioane lei, în 2010, profitul a fost de 4,2 milioane de lei, pentru ca în 2011 sã ajungã la 6,5 milioane de lei. În ceea ce priveºte investiþiile derulate în creºterea confortului angajaþilor, orice salariat de la Reva îºi mai aduce aminte cum înainte îngheþa în halele le producþie la minus 10 grade Celsius ºi cum este acum dupã ce au fost termoizolate ºi încãlzite.

eva, cel mai important reparator

Dar poate cel mai bine poate spune acest lucru chiar managerul societãþii Reva, Nicolae Petroi, un om care pe timp de crizã a reuºit sã facã aici performanþã. “În ultimii trei ani societatea a cunoscut transformãrile crizei. În 2009 a început la Reva un proces de restructurare ce a dus la reducerea costurilor, fapt ce a dus la eficientizarea activitãþii astfel încât sã se poatã adapta la realitãþile economice. Astfel, în 2010 societatea Reva a ajuns la 500 de angajaþi, dar ulterior începând cu anul 2011, când aici s-a cunoscut o creºtere economicã au început ºi angajãrile. Aºa se face cã

Reportaj 7

P rofil de manager

La ora actualã, REVA SA a ajuns cel mai important reparator din þarã, iar datoritã investiþiilor strategice a ajuns singura companie româneascã autorizatã de organismele europene care oferã servicii de profil feroviar

de L ecþia management

Managementul practicat la Reva se poate preda cu uºurinþã în cãrþile de economie. Într-o perioadã de

Managerul societãþii Reva este Nicolae Petroi, un om modest, despre care, dacã îl vezi prima datã, nu ai spune cã în el îºi pun bazele foarte multe familii de simerieni, dat fiind faptul cã, la Simeria, aproape în fiecare casã gãseºti pe cineva care a lucrat sau lucreazã la Reva. Nicolae Petroi a terminat liceul în

Valea Jiului, mai exact la Vulcan, în anul 1989, iar mai apoi facultatea la Bucureºti, la TCM. I-a plãcut sã lucreze în domeniul privat, pentru cã, aºa cum ºi recunoaºte, îi place spiritul de competiþie ºi profesionalismul pe care îl întâlneºti în acest domeni. ªi-a pus amprenta în Valea Jiului asupra mai multor societãþi comerciale pe care le-a preluat cu pierderi ºi datorii la stat ca mai apoi sã le facã profitabile ºi competitive. Lugoja Service, Almaserv Vulcan, ori Termocentrala Paroºeni sunt doar câteva din societãþile pe care le-a condus cu succes. La Reva, Nicolae Petroi spune cã a ajuns ofertat de patroni, dupã ce, în anul 2009, dupã alegeri se punea problema sã fie înlocuit de la conducerea termocentralei. “Reva dupã privatizare nu a avut niciodatã un om care sã poatã gestiona activitatea eficient, cum îºi doreau patronii. Cum am ajuns eu? La sfârºitul anului 2008, CNH a crescut preþul la cãrbune, iar eu, atunci director la termocentralã a trebuit sã caut soluþii pentru fiecare tonã de cãrbune sã o pot plãti sã reduc costurile în altã parte. La

îndemânã mi-a fost transportul. Am luat legãtura cu cei de la CFR Marfã, dar ei nu au vrut sã audã de o reducere ba dimpotrivã, îmi aduc aminte cã ar fi vrut sã majoreze preþul. Atunci am fãcut o cerere de oferte la firme private, iar GFR a fost cea mai serioasã ofertã. Nu numai cã preþul a fost mai mic decât cel existent, ci a scãzut undeva cu 30 la sutã.Aºa i-am cunoscut pe cei de la GFR, iar în martie 2009 am preluat Reva”, îºi aduce aminte Nicolae Petroi. Unde se vede peste 5 ani actualul director al Reva? O întrebare cu care “ l-am prins” pentru cã nu a avut rãspuns. “Peste 5 ani este greu sã spun unde voi fi. Acum sunt la Reva, iar aici am reuºit sã fac o echipã competitivã. Peste 5 ani ce pot sã spun cã, cu siguranþã, voi activa tot în domeniul privat deoarece aici profesionalismul primeazã. Deºi în domeniu privat este foarte mult de muncã, eu lucrez acum minim 12 ore pe zi, satisfacþiile sunt altele, pe mãsurã ºi eºti apreciat pentru ceea ce faci ºi nu pentru ceea ce spui”, a conchis Nicolae Petroi. Marius MITRACHE

- Proiectarea, fabricarea ,modernizarea ºi repararea vagoanelor de cale feratã. - Fabricarea ºi recondiþionarea pieselor de schimb material rulant de cale feratã. - Fabricarea de construcþii metalice ºi alte produse cu caracter industrial . - Executarea de ºtanduri, instalaþii pentru construcþii civile ºi industriale, SDVuri, piese forjate ºi matriþate, accesorii maºini unelte , îmbuteliere oxigen - Activitãþi de import export ºi comercializare material rulant de cale feratã, materii prime ºi produse

PRODUSE ªI SERVICII Produsele ºi serviciile oferite, acoperã întreaga gamã de tipuri de reparaþii ,periodice (RP)sau capitale(RK) , revizii conform normelor VPI pentru vagoane cisterna(Z),sau alte tipuri (U),revizii conform normelor SNCF pentru vagoane pe 2 osii ºi pe boghiuri, modernizãri ºi construcþii. - Revizia ºi reparaþia vagoanelor de marfã din seriile: F,T,U,R,K,E,S,L,H - Revizia ºi reparaþia vagoanelor cisterna seria Z - Construcþia ºi modernizarea de vagoane din seriile E , L, F. - Repararea de componente (tampoane,arcuri ,frâna,etc ) - Repararea osiilor montate ÎL,IS1, IS2 conform normelor VPI - Revizii G4.0,G4.2,G4.8 , conform normelor VPI

- Revizii tip REV A, REV B,REV S , conform normelor SNCF - Revizii ºi probe recipienþi vagoane cisternã,calibrãri - Atelier mobil de întreþinere

PROGRAM INVESTIÞIONAL De la privatizare, politica investiþionalã a societãþii SC REVA SA a avut în vedere urmãtoarele aspecte: - Adaptarea la cerinþele beneficiarilor interni ºi externi, alinierea la normele europene, creºterea capacitãþilor de producþie - Modernizarea ºi automatizarea utilajelor necesare realizãrii activitãþii de bazã - Îmbunãtãþirea condiþiilor de muncã ºi de mediu. Cele mai importante investiþii realizate: - Instalaþii de sablare vagoane, prevãzute cu sisteme de filtrare moderne. - Cabine de vopsire –uscare vagoane, care asigura cã eliminarea de compuºi organici volatili sã se facã în limitele prevãzute de normele europene. - Instalaþie de spãlare boghiuri cu epurarea apelor reziduale. - Instalaþii de spãlare cutii de unsoare ºi rulmenþi - Strunguri cu comanda numericã pentru prelucrat osii - Maºina de tãiere cu plasmã cu comanda numericã - Echipamente de sudare în mediu de gaz protector - Cabinã pentru controlul cu pulberi magnetice al osiilor montate - Modernizarea staþiei de calibrare ºi probe recipienþi - Termoizolare ºi climatizare hale de producþie, pentru crearea condiþiilor optime de muncã Realizarea programului investiþional, care a presupus un efort de 6.000.000 euro doar în ultimii trei ani, a fãcut ca dotarea tehnicã sã ajungã la nivel european, ºi astfel sã se obþinã actualele certificãri ºi autorizãri, bazã pentru încheierea de noi contracte.

PERSONAL În prezent societatea are 686 angajaþi, dintre care 529 în producþie ºi servicii auxiliare producþiei, 57 în activitãþi generale ºi de administraþie.

CERTIFICÃRI ªI AUTORIZÃRI Certificate SR EN ISO 9001 :2008 Certificat Sistem de Management al Calitãþii - AFER Bucureºti SR OHSAS 18001 :2008 Certificat Management Sãnãtate ºi Securitate Ocupaþionalã – AFER Bucureºti EN ISO 3834-2 - Certificat de conformitate pentru atelierele de sudurã – TUV SUD Munchen DIN EN 15085-2 - Certificat pentru procedeele de sudurã aplicate la construcþia ºi repararea vagoanelor de marfã ºi a subansamblelor acestora – TUV SUD Munchen DIN EN 14025 - Certificat pentru cisterne transport mãrfuri periculoase, cisterne metalice sub presiune / Proiectare ºi construcþie - TUV SUD Munchen RAD 6.8.2.1.23 - Licenþa pentru efectuarea lucrãrilor de sudare a recipientelor la vagoane cisterna - TUV SUD Munchen SR EN ISO 17025 Certificat laborator încercãri nedistructive - RENAR Bucureºti EN 473:2008 - Certificate operatori END (UT,PT,MT,VT) – ISIM Timiºoara ºi AFER Bucureºti DIN 27201-7 - Certificare CND – Werkstoff – Service GmgH Essen

Autorizãri AFER BUCUREªTI - Autorizaþie de Furnizor Feroviar VPI DB SCHENKER - Autorizare REVA – 874 pentru revizia vagoanelor, osiilor ºi componentelor SNCF Agrement pentru Revizii N Autorizãri din partea BDZ Bulgaria , Autoritãþii feroviare din Serbia, ISCIR România

CLIENÞI Principalii clienþi interni sunt: SC Grup Feroviar Roman SA Bucureºti SC Rolling Stock Company SA Bucureºti SNTFM ‘’ CFR – Marfã ‘’ SA Bucureºti OMV Petrom SA SC Oltchim SA Râmnicu – Vâlcea ARCELORMITTAL SA Galaþi Clienþi externi VTG Germania, VTG Austria TRANSWAGGON Germania ERMEWA SAS Franþa GATX Poland EVS, ATIR RAIL,GEFCO Franþa REVA a derulat contracte cu: MAVEX-RECORD Kft. Budapesta Ungaria HANDEL mit EISENBAHN MATERIAL Graz Austria TOUAX PUTEAUX LA DEFENSE – Franþa SWIETELSKY BOUGES m.b.h. Viena – Austria INVESTYCJA CHELM – Polonia STVA -Franþa ZTP Beograd - Serbia cu societãþi din Cehia, Bulgaria, Slovacia, Muntenegru,Macedonia.


Cronica Simeriei |Luni, 30 aprilie 2012

6 Reportaj ituatã în vestul României, într-un oraº cunoscut ca un important nod feroviar, Societatea Comercialã de Reparat Material Rulant, pe scurt SC REVA SA Simeria a fost fondatã în 1869. În anul 1992 se înfiinþeazã ca societate comercialã pe acþiuni cu capital majoritat de stat, iar în anul 2001 societatea se privatizeazã prin licitaþie publicã, acþionarul majoritar fiind SC GRAMPET SA Bucuresti. Fãrã sã folosim cuvinte mari în cei peste 140 de ani de experienþã, la REVA a luat naºtere TRADIÞIA. An dupã an, deceniu dupã deceniu, generaþie dupã generaþie, simerienii au fost tot mai stãpâni pe ceea ce au fãcut aici, iar astãzi au ajuns sã fie o elitã în domeniu. ªi se mândresc cu asta!

Mândria simerienilor

S

S

curt istoric

Reva este cea mai veche societate din Simeria ºi a fost înfiinþatã pentru deservirea materialului rulant care circula pe ruta Petroºani-Simeria. Austriecii au condus mulþi ani aceastã societate, iar noi am preluat-o dupã 1869 când în vechiul regat se punea problema construirii de reþele de cãi ferate. În istorie a traversat multe perioade, unele bune, altele mai puþin bune. Spre exemplu în cel de-al doilea rãzboi mondial, Reva a fost unul dintre punctele strategice bombardate de aviaþia germanã, iar dupã 1945 societatea a fost construitã din temelii. Dupã Revoluþie toþi reparatorii marfã s-au desprins din centrala Ministerului Transporturilor ºi a devenit societate comercialã. În 2001 este privatizatã, iar dupã unsprezece ani de la privatizare s-a impus ca ºi lider al reparatorilor de vagoane de marfã din România.

R

acum sunt undeva la 700 de salariaþi. ªi asta în condiþiile în care toate celelalte ateliere de reparaþii din þarã au dat faliment, ori au intrat în lichidare, cum ar fi de exemplu Rova Roºiori, Romvag Caracal ºamd.

REVA Simeria, cel mai important reparator din þarã (revizii ºi reparaþii vagoane ºi subansamble, modernizãri ºi construcþii), conform normelor germane VPI DB Schenker ºi a celor franceze SNCF. Pe lunã în atelierele de aici se reparã între 200- 250 de vagoane ºi alte circa 150 de vagoane suferã diferite reparaþii accidentale”, declarã Nicolae Petroi, managerul Reva Simeria.

PREZENTARE SC REVA SA SIMERIA CAPACITÃÞI DE PRODUCÞIE: - Sector I (Simeria, str. Atelierelor nr 32 – centru) cu specializarea în repararea vagoanelor cisternã ºi revizia recipientelor - Sector II (Simeria, Str ªoseaua Naþionalã nr. 138 – triaj ) cu specializarea în construcþia,modernizarea , repararea ºi revizia vagoanelor cisternã ºi marfã Societatea dispune de secþii ºi ateliere specifice , secþii de montaj, atelier forjã ºi arcurãrie, prelucrãri mecanice, ateliere de sculãrie, laborator de analize chimice, laborator metrologic, laborator END, etc, de tehnologii ºi personal specializat .

PRINCIPALE DOMENII DE ACTIVITATE crizã societatea din Simeria a reuºit sã obþinã profit ºi sã facã investiþii, anual, de câte un milion de euro în creºterea capacitãþilor de producþie ori îmbunãtãþirea condiþiilor de muncã. În ultimii trei ani Reva ºi-a dublat profiturile, iar dacã în 2009 avea un profit de 2,5 milioane lei, în 2010, profitul a fost de 4,2 milioane de lei, pentru ca în 2011 sã ajungã la 6,5 milioane de lei. În ceea ce priveºte investiþiile derulate în creºterea confortului angajaþilor, orice salariat de la Reva îºi mai aduce aminte cum înainte îngheþa în halele le producþie la minus 10 grade Celsius ºi cum este acum dupã ce au fost termoizolate ºi încãlzite.

eva, cel mai important reparator

Dar poate cel mai bine poate spune acest lucru chiar managerul societãþii Reva, Nicolae Petroi, un om care pe timp de crizã a reuºit sã facã aici performanþã. “În ultimii trei ani societatea a cunoscut transformãrile crizei. În 2009 a început la Reva un proces de restructurare ce a dus la reducerea costurilor, fapt ce a dus la eficientizarea activitãþii astfel încât sã se poatã adapta la realitãþile economice. Astfel, în 2010 societatea Reva a ajuns la 500 de angajaþi, dar ulterior începând cu anul 2011, când aici s-a cunoscut o creºtere economicã au început ºi angajãrile. Aºa se face cã

Reportaj 7

P rofil de manager

La ora actualã, REVA SA a ajuns cel mai important reparator din þarã, iar datoritã investiþiilor strategice a ajuns singura companie româneascã autorizatã de organismele europene care oferã servicii de profil feroviar

de L ecþia management

Managementul practicat la Reva se poate preda cu uºurinþã în cãrþile de economie. Într-o perioadã de

Managerul societãþii Reva este Nicolae Petroi, un om modest, despre care, dacã îl vezi prima datã, nu ai spune cã în el îºi pun bazele foarte multe familii de simerieni, dat fiind faptul cã, la Simeria, aproape în fiecare casã gãseºti pe cineva care a lucrat sau lucreazã la Reva. Nicolae Petroi a terminat liceul în

Valea Jiului, mai exact la Vulcan, în anul 1989, iar mai apoi facultatea la Bucureºti, la TCM. I-a plãcut sã lucreze în domeniul privat, pentru cã, aºa cum ºi recunoaºte, îi place spiritul de competiþie ºi profesionalismul pe care îl întâlneºti în acest domeni. ªi-a pus amprenta în Valea Jiului asupra mai multor societãþi comerciale pe care le-a preluat cu pierderi ºi datorii la stat ca mai apoi sã le facã profitabile ºi competitive. Lugoja Service, Almaserv Vulcan, ori Termocentrala Paroºeni sunt doar câteva din societãþile pe care le-a condus cu succes. La Reva, Nicolae Petroi spune cã a ajuns ofertat de patroni, dupã ce, în anul 2009, dupã alegeri se punea problema sã fie înlocuit de la conducerea termocentralei. “Reva dupã privatizare nu a avut niciodatã un om care sã poatã gestiona activitatea eficient, cum îºi doreau patronii. Cum am ajuns eu? La sfârºitul anului 2008, CNH a crescut preþul la cãrbune, iar eu, atunci director la termocentralã a trebuit sã caut soluþii pentru fiecare tonã de cãrbune sã o pot plãti sã reduc costurile în altã parte. La

îndemânã mi-a fost transportul. Am luat legãtura cu cei de la CFR Marfã, dar ei nu au vrut sã audã de o reducere ba dimpotrivã, îmi aduc aminte cã ar fi vrut sã majoreze preþul. Atunci am fãcut o cerere de oferte la firme private, iar GFR a fost cea mai serioasã ofertã. Nu numai cã preþul a fost mai mic decât cel existent, ci a scãzut undeva cu 30 la sutã.Aºa i-am cunoscut pe cei de la GFR, iar în martie 2009 am preluat Reva”, îºi aduce aminte Nicolae Petroi. Unde se vede peste 5 ani actualul director al Reva? O întrebare cu care “ l-am prins” pentru cã nu a avut rãspuns. “Peste 5 ani este greu sã spun unde voi fi. Acum sunt la Reva, iar aici am reuºit sã fac o echipã competitivã. Peste 5 ani ce pot sã spun cã, cu siguranþã, voi activa tot în domeniul privat deoarece aici profesionalismul primeazã. Deºi în domeniu privat este foarte mult de muncã, eu lucrez acum minim 12 ore pe zi, satisfacþiile sunt altele, pe mãsurã ºi eºti apreciat pentru ceea ce faci ºi nu pentru ceea ce spui”, a conchis Nicolae Petroi. Marius MITRACHE

- Proiectarea, fabricarea ,modernizarea ºi repararea vagoanelor de cale feratã. - Fabricarea ºi recondiþionarea pieselor de schimb material rulant de cale feratã. - Fabricarea de construcþii metalice ºi alte produse cu caracter industrial . - Executarea de ºtanduri, instalaþii pentru construcþii civile ºi industriale, SDVuri, piese forjate ºi matriþate, accesorii maºini unelte , îmbuteliere oxigen - Activitãþi de import export ºi comercializare material rulant de cale feratã, materii prime ºi produse

PRODUSE ªI SERVICII Produsele ºi serviciile oferite, acoperã întreaga gamã de tipuri de reparaþii ,periodice (RP)sau capitale(RK) , revizii conform normelor VPI pentru vagoane cisterna(Z),sau alte tipuri (U),revizii conform normelor SNCF pentru vagoane pe 2 osii ºi pe boghiuri, modernizãri ºi construcþii. - Revizia ºi reparaþia vagoanelor de marfã din seriile: F,T,U,R,K,E,S,L,H - Revizia ºi reparaþia vagoanelor cisterna seria Z - Construcþia ºi modernizarea de vagoane din seriile E , L, F. - Repararea de componente (tampoane,arcuri ,frâna,etc ) - Repararea osiilor montate ÎL,IS1, IS2 conform normelor VPI - Revizii G4.0,G4.2,G4.8 , conform normelor VPI

- Revizii tip REV A, REV B,REV S , conform normelor SNCF - Revizii ºi probe recipienþi vagoane cisternã,calibrãri - Atelier mobil de întreþinere

PROGRAM INVESTIÞIONAL De la privatizare, politica investiþionalã a societãþii SC REVA SA a avut în vedere urmãtoarele aspecte: - Adaptarea la cerinþele beneficiarilor interni ºi externi, alinierea la normele europene, creºterea capacitãþilor de producþie - Modernizarea ºi automatizarea utilajelor necesare realizãrii activitãþii de bazã - Îmbunãtãþirea condiþiilor de muncã ºi de mediu. Cele mai importante investiþii realizate: - Instalaþii de sablare vagoane, prevãzute cu sisteme de filtrare moderne. - Cabine de vopsire –uscare vagoane, care asigura cã eliminarea de compuºi organici volatili sã se facã în limitele prevãzute de normele europene. - Instalaþie de spãlare boghiuri cu epurarea apelor reziduale. - Instalaþii de spãlare cutii de unsoare ºi rulmenþi - Strunguri cu comanda numericã pentru prelucrat osii - Maºina de tãiere cu plasmã cu comanda numericã - Echipamente de sudare în mediu de gaz protector - Cabinã pentru controlul cu pulberi magnetice al osiilor montate - Modernizarea staþiei de calibrare ºi probe recipienþi - Termoizolare ºi climatizare hale de producþie, pentru crearea condiþiilor optime de muncã Realizarea programului investiþional, care a presupus un efort de 6.000.000 euro doar în ultimii trei ani, a fãcut ca dotarea tehnicã sã ajungã la nivel european, ºi astfel sã se obþinã actualele certificãri ºi autorizãri, bazã pentru încheierea de noi contracte.

PERSONAL În prezent societatea are 686 angajaþi, dintre care 529 în producþie ºi servicii auxiliare producþiei, 57 în activitãþi generale ºi de administraþie.

CERTIFICÃRI ªI AUTORIZÃRI Certificate SR EN ISO 9001 :2008 Certificat Sistem de Management al Calitãþii - AFER Bucureºti SR OHSAS 18001 :2008 Certificat Management Sãnãtate ºi Securitate Ocupaþionalã – AFER Bucureºti EN ISO 3834-2 - Certificat de conformitate pentru atelierele de sudurã – TUV SUD Munchen DIN EN 15085-2 - Certificat pentru procedeele de sudurã aplicate la construcþia ºi repararea vagoanelor de marfã ºi a subansamblelor acestora – TUV SUD Munchen DIN EN 14025 - Certificat pentru cisterne transport mãrfuri periculoase, cisterne metalice sub presiune / Proiectare ºi construcþie - TUV SUD Munchen RAD 6.8.2.1.23 - Licenþa pentru efectuarea lucrãrilor de sudare a recipientelor la vagoane cisterna - TUV SUD Munchen SR EN ISO 17025 Certificat laborator încercãri nedistructive - RENAR Bucureºti EN 473:2008 - Certificate operatori END (UT,PT,MT,VT) – ISIM Timiºoara ºi AFER Bucureºti DIN 27201-7 - Certificare CND – Werkstoff – Service GmgH Essen

Autorizãri AFER BUCUREªTI - Autorizaþie de Furnizor Feroviar VPI DB SCHENKER - Autorizare REVA – 874 pentru revizia vagoanelor, osiilor ºi componentelor SNCF Agrement pentru Revizii N Autorizãri din partea BDZ Bulgaria , Autoritãþii feroviare din Serbia, ISCIR România

CLIENÞI Principalii clienþi interni sunt: SC Grup Feroviar Roman SA Bucureºti SC Rolling Stock Company SA Bucureºti SNTFM ‘’ CFR – Marfã ‘’ SA Bucureºti OMV Petrom SA SC Oltchim SA Râmnicu – Vâlcea ARCELORMITTAL SA Galaþi Clienþi externi VTG Germania, VTG Austria TRANSWAGGON Germania ERMEWA SAS Franþa GATX Poland EVS, ATIR RAIL,GEFCO Franþa REVA a derulat contracte cu: MAVEX-RECORD Kft. Budapesta Ungaria HANDEL mit EISENBAHN MATERIAL Graz Austria TOUAX PUTEAUX LA DEFENSE – Franþa SWIETELSKY BOUGES m.b.h. Viena – Austria INVESTYCJA CHELM – Polonia STVA -Franþa ZTP Beograd - Serbia cu societãþi din Cehia, Bulgaria, Slovacia, Muntenegru,Macedonia.


8 Actualitate

Cronica Simeriei |Luni, 30 aprilie 2012

Renunþã la bloc pentru o turmã de capre! roprietarul unui bloc din Teliucu Inferior este decis sã renunþe la imobil pentru o turmã de capre. ªi nu este singurul imobil care îºi cautã proprietar în spaþiul virtual.

P

„Vând bloc la preþ avantajos”. Aºa sunã anunþurile de pe piaþa imobiliarã hunedoreanã, unde blocuri întregi îºi cautã stãpân. Nu vorbim despre dezvoltatorii imobiliari, care vând apartamente în blocuri nounouþe, ci despre blocuri abandonate, cumpãrate în perioada în care criza încã nu ne dãdea târcoale, pentru renovarea cãrora nu s-au mai gãsit fonduri dupã ce recesiunea financiarã ºi-a arãtat colþii. De regulã, imobilele sunt situate în zone puþin atractive pentru investitori, chiar dacã teoretic ar putea exista ceva potenþial turistic. De exemplu, în Teliucu Inferior se cautã proprietar pentru un bloc folosit pânã

anul 2000. Cu 4 etaje ºi 100 de camere, proprietarul acestuia îl descrie ca fiind foarte aproape de zona de agrement Cinciº ºi ca fiind „pretabil pentru hotel, dezvoltatori imobiliari, orfelinat, posibilitãþi accesare fonduri europene, posibili-

tate mansardare”. Întregul imobil este ofertat la 120.000 de euro, dar interesant este cã, în urmã cu doar câteva luni acelaºi bloc era scos la vânzare nu neapãrat pentru o sumã fixã, ci ºi „contra (multe) capre”, dupã cum se exprimã autorul ofertei postate pe un site de profil de pe Internet. „nu este vorba de o turmã, ci de vreo 2.000 de capre. De când am dat anunþul, m-au mai sunat, dar nu la schimb. Spuneau cã au de vânzare capre. Cineva a vrut sã cumpere

blocul, dar nu s-a mai întâmplat nimic”, a spus proprietarul imobilului, care este chiar din Teliuc.

locul turn din Uricani vrea un proprietar

B

O situaþie similarã se regãseºte în oraºul uricani, unde în urmã cu câþiva ani, unii investitorii credeau cã au dat lovitura pe piaþa imobiliarã când au cumpãrat, la preþuri mai mult decât avantajoae, blocuri întregi. Cumpãrãtorii promiteau reabilitarea lor din temelii, iar unul dintre acestea – un bloc turn din centrul localitãþii – ar fi urmat sã se transforme în hotel. Astfel, în anul 2007, reprezentanþii Primãriei Uricani din judeþul Hunedoara au vândut trei blocuri de locuinþe la preþul unui apartament de 4 camere, situat întrun oraº mai rãsãrit. Administraþia localã considera,

În 15 ani, în judeþul Hunedoara

Salariaþii s-au înjumãtãþit ºi, paradoxal, rata ºomajului a scãzut imp de 15 ani numãrul salariT aþilor din judeþul Hunedoara s-a înjumãtãþit. Culmea este cã rata ºomajului a scãzut cu circa nouã procente, ceea ce ar însemna un progres considerabil conform statisticilor, în ciuda accentuãrii sãrãciei... reale. Judeþul Hunedoara era un judeþ puternic industrializat care, gradual, pe mãsurã ce anii s-au scurs, acesta a devenit tãrâmul ”resturilor” siderurgiei ºi mineritului cu tot ce presupune economia respectivã pe

orizontalã. Tranziþia spre democraþie nu a prea experimentat-o nimeni în lume, ca urmare s-a distrus cam tot ce amintea de regimului trecut. Statisticile spun cã în perioada 1995-2010, populaþia judeþului a scãzut de la aproximativ 548.000 de locuitori din care copii de pânã la 14 ani,110.000 - la 462.000 – din care 63.400 copii. Conform Direcþiei Judeþene de Statisticã, în anul 1995 judeþul nostru avea un numãr mediu de salariþi de 193.700, iar în 2010 numãrul acestora a scãzut considerabil – la 108.900 - având în

vedere disponibilizãrile în masã din minerit ºi siderurgie, pe lângã ”eficientizarea” altor instituþii. Adicã judeþul Hunedoara a ajuns sã aibã cu aproape jumãtate - 44 la sutã - mai puþini salariaþi. Este adevãrat cã a avut loc ºi o scãdere a populaþiei cu vreo 80.000 de locuitori, care ºi-au dat obºtescul sfârºit sau au migrat. Paradoxal, în aceste condiþii rata ºomajului a scãzut de la 17% cât era în 1995, la 8% în 2010. Veþi spune cã este firesc sã fie aºa, din moment ce populaþia este mai puþinã cu 80.000 de locuitori. Dar dintre

aceºti 80.000 de locuitori lipsã, jumãtate sunt copii. Deci paradoxul rãmâne, diferenþa de procente la ºomaj fiind substanþialã… spre bine. În aceste condiþii s-ar putea spune cã avem un judeþ fericit, cã a mers spre progres. Realitatea aratã cu totul altfel. Cei ieºiþi din plata ajutorului de ºomaj nu apar în nici o statisticã, iar sãrãcia se vede cu ochiul liber la fiecare pas, cartiere întregi ale oraºelor par tablouri desprinse din lumea a treia. Mir cea SANDA

însã, afacerea deosebit de profitabilã, în condiþiile în care era dispusã sã vândã pe un euro clãdirile, doar sã le repare cineva. Pentru suma de 67.000 de lei, Primãria Uricani a vândut cãtre o societate din Cluj Napoca un bloc turn, celebru în zona în condiþiile în care nu mai este locuit de ani de zile, din cauza gradului avansat de degradare. De asemenea, Blocul E5, distrus în timp, a fost înstrãinat pentru suma de 47.000 de lei, iar un alt imobil situat în apropierea localitãþii Câmpu lui Neag a fost vândut pentru 35.000 de lei. În total, dupã vânzarea a trei imobile de locuinþe, Primãria Uricani s-a ales cu aproape 150.000 de lei. Dar, peste proiecte s-a aºternut uitarea, iar ultima datã reprezentanþii firmei au fost vãzuþi prin zonã anul trecut, când au fost somaþi sã cureþe imobilul transformat în groapã de gunoi. Blocul turn nu este singurul care îºi cautã cumpãrãtor pe o piaþã imobiliarã aproape îngheþatã de luni bune. Cel puþin alte douã imobile sunt scoase la vânzare la preþuri modice, iar anunþurile sunt postate pe mai toate siteurile de profil. De exemplu, un bloc de 4 etaje din oraºul Uricani se vinde pentru suma de 95.000 de euro. Tot pentru 95.000 de euro se mai vinde un imobil cu 3 etaje, de asemenea din Uricani. Ambele deþin conductã de apã, energie electricã, canalizare ºi acces la drumul principal. Pânã acum, însã, nimeni nu s-a înghesuit sã cumpere blocurile scoase la vânzare. Clara POPESCU


Actualitate 9

Cronica Vãii Jiului |Luni, 30 aprilie 2012

eroare ºi jaf la drumul mare pentru pasagerii unui autocar care se întorceau duminicã în þarã. Câþiva indivizi, care erau pe mânã cu ºoferii autocarului, dupã cum spun martorii, au pretins sume mari de bani de la cãlãtori, sub pretextul cã au pierdut la alba neagra, deºi ei nu au jucat.

T

O femeie din Petroºani care acum locuieºte în Austria, cãlãtorea cu autocarul firmei Eurolines, care circula pe ruta Grenoble – Bucureºti. Ea s-a urcat în maºinã din Innsbruck, iar în Ungaria a fost pãgubitã de 100 de euro. Indivizii au jefuit-o pur ºi simplu, pentru a o lãsa în pace. “Acest autocar venea din Grenoble ºi era încãrcat full cu o grãmadã de pasageri. Am fost parcaþi undeva pe teritoriul Ungariei, dupã Budapesta, într-un mic refugiu, neprotejat ºi neiluminat, în plinã pustietate, iar la distanþã de 4 metri de autocar era o toaletã. Au venit 9 indivizi cu alba neagra, foarte masivi, care pur ºi simplu

Români jefuiþi la alba-neagra din geanta unei cãlãtoare de 18 ani, i-au smuls tot venitul ei cu care a venit, în jur de 2000 ºi ceva de franci. Ea s-a luptat sã-i ia înapoi, dar nimeni nu a luat nicio atitudine. Eram pe teritoriul unguresc, iar ºoferii nici mãcar nu au avut bunul simþ sã porneascã motorul în semn de alertã cã pleacã de pe loc. Disperatã, fata nu a avut ce sã facã, a fost împinsã, a fost agresatã, dar indivizii au plecat cu nonºalanþã. Ajungem în Timiºoara Est, coborâm din autocar pentru încã o pauzã, eram dupã vreo 16 ore de cãlãtorie ºi eram cu toþii obosiþi. Aici, au venit cam jumãtate din indivizii care au fost ºi în Ungaria ºi au început un fel de joc oribil lângã autocar. La una dintre fete i s-a luat vreo 500 de euro. Trei sau patru indivizi spuneau cã sunt pasageri în autocar, iar ºoferii stãteau pur ºi simplu pasivi în uºa autocarului ºi se uitau la tot spectacolul. Eu am luat atitudine ºi am zis “ Haideþi sã plecãm de pe loc dacã suntem agresaþi aºa, în plinã stradã” . În momen-

tul în care am rostit aceste cuvinte, m-au înconjurat cinci indivizi foarte masivi ºi mi-au spus “ Marcã”. Eu am spus atunci cã nu joc ºi cã nu am niciun chef de joacã, sunt la doi centimetri de uºa autocarului ºi vreau sã mã urc în el. Ei: Dã-ne banii, dã-ne banii! . În momentul acela am simþit o mare fricã ºi mi-a fost teamã pentru toþi banii pe care îi aveam la mine ºi efectiv am scos uºor un colþ de la 100 de euro, pentru cã atâta aveam în faþã la portofel, ei mi i-au tras ºi smulgându-mi banii, au fãcut un pic de loc ºi am reuºit sã mã strecor în autocar. Oamenii strigau Haideþi sã plecãm! Anunþaþi Poliþia! ”, ne-a declarat Gabriela Oprea, o cãlãtoare pãgubitã. Aceeaºi pãrere o au ºi alþi cãlãtori din autocarul cu pricina, care spun cã deabia au putut reacþiona de fricã. “ªoferii nu au luat nicio atitudine! Apoi am intrat în þarã ºi în Timiºoara s-a întâmplat din nou. Parcã am fost duºi acolo unde trebuia sã fim duºi. Unei doamne i-au fost

smulºi efectiv 100 de euro din mânã, deºi stãtea la uºa autocarului. Deci, niºte lucruri incredibile. Dupã toate astea, m-am ridicat în picioare pentru cã am fost scandalizatã ºi am spus ºoferilor: Domnilor, pãi staþi aºa, nu se poate! Haideþi sã rãmânem sã chemãm Poliþia. ªoferii au spus atunci: Noi nu ne bãgãm în aºa ceva, pe noi nu ne intereseazã, sunt oameni care vor sã ajungã acasã, noi plecãm!”, a spus Ileana ªtefanovic, o altã

primordial al omului, acela de a fi protejat. Am simþit o teamã acutã, o teamã de vârf. La sesizarea 112 mi sa spus ce mi s-a spus, sã cobor din autocar, am venit de dimineaþã în oraºul meu de reºedinþã, la Poliþie ºi aici mi s-a spus cã aceastã reclamaþie pe care am fãcut-o telefonic, este înregistratã. Nu s-a luat nicio atitudine, dar de fapt a fost înregistratã. ªi, am încercat sã sun pe numãrul acela Hot line la Protecþia Consumatorului, dar nu mi

pasagerã a autocarului, martorã. Ajunºi în localitãþile de domiciliu, oamenii nu prea au mai avut ce face, chiar dacã au fost la Poliþie. “Mie mi se pare totuºi un drept

se rãspunde. Am sunat la firmã, la Eurolines ºi am sesizat ce s-a întâmplat ºi am spus cã sunt foarte nemulþumitã ºi nu numai eu, ºi mi s-a spus sã depun o reclamaþie banalã, proba-

bil, la agenþia localã, care se va transmite, cine ºtie, poate anul viitor la sediul firmei”, a mai spus Gabriela Oprea, femeia din Petroºani, pãgubitã de 100 de euro. Reprezentanþii firmei Eurolines au fost contactaþi pentru a rãspunde acuzaþiilor de complicitate pe care pasagerii le aduc ºoferilor. “Nu comentãm nimic, pentru cã la sediul nostru, pânã la ora actualã nu avem nicio reclamaþie. În momentul în care un pasager are ceva de reclamat, se poate duce la orice agenþie Eurolines, face o reclamaþie scrisã , primeºte un numãr de înregistrare ºi în decurs de 30 de zile lucrãtoare va primi din partea noastrã un rãspuns oficial la cele sesizate. În decursul acestor 30 de zile, noi investigãm, verificãm, luãm declaraþii ºi oferim un rãspuns”, a transmis Alina Vasile din cadrul Departamentul Relaþii Clienþi - Reclamaþii Eurolines. Cronica Simeriei a stat de vorbã ºi cu alþi martori ºi pãgubiþi, însã aceºtia nu au vrut sã se exprime public, considerând cã viaþa lor poate fi pusã în pericol. Luiza ANDRONACHE

Descoperirile ar heologice nu întârzie autostrada Orãºtie - Sibiu P rimul ministru Mihai – Rãzvan Ungureanu dã asigurãri cã descoperirile arheologice de pe tronsonul de autostradã

Orãºtie – Sibiu nu vor întârzia lucrãrile de construcþie a acestei artere de circulaþie. Ungureanu ºi-a exprimat bucuria pentru aceste noi descoperiri.

Lucrãrile de arheologice nu afecteazã cu nimic construcþia tronsonului de autostradã Sibiu – Orãºtie. Acestea se desfãºoarã în paralel cu construcþia autostrãzii ºi, dacã în trecut, sãpãturile arheologice au îngreunat amenajarea unor tronsoane de autostradã în România, acum s-a depãºit aceastã etapã, spun factorii responsabili. Pe de altã parte, Premierul ºi-a exprimat bucuria, ca istoric, pentru cã acest preþioase artefacte au fost scoase la luminã. „Descoperirea arheologicã

este într-adevãr importantã ºi am discutat cu domnul ministru sã iniþiem organizarea unei expoziþii care sã cuprindã cele mai interesante artefacte arheologice descoperite în cursul lucrãrilor de execuþie a marilor autostrãzi, poate la Muzeul Naþional de Istorie, în cazul în care ºi conducerea acestuia o

va permite. Dar este într-adevãr important, cu atât mai mult cu cât scoate la ivealã foarte multe argumente pentru ceea ce nu ºtiam sau nu aveam decât întrebãri”, a precizat Mihai – Rãzvan Ungureanu. Ministerul Transporturilor ºi Infrastructurii (MTI) a anunþat descoperirea unui depozit de

piese de bronz ºi fier, pe traseul autostrãzii Orãºtie - Sibiu, vestigiile datând din perioada epocii fierului. Pe tronsonul Orãºtie-Sebeº lucrãrile de diagnostic arheologic au indicat existenþa a 11 situri, iar în martie 2012 au fost lansate cercetãri în 6 dintre acestea. Mir cea SANDA


10 Social

Cronica Simeriei |Luni, 30 aprilie 2012

În timp ce salariile au rãmas pe loc,

Scumpirile halucinante la întreþinere au sãrãcit populaþia ouã treimi dintre români susþin cã plata utilitãþilor a fost principalul motiv care a dus la acumularea datoriilor în general, utilitãþi care au crescut în ultimii 21 de ani ºi de 37.000 de ori, depãºind mult vehiculata ratã a inflaþiei ºi de 10 ori.

D

Apa, salubritatea, gazele, caldura ºi electricitatea au suferit cele mai multe scumpiri de-a lungul ultimilor 21 de ani. Preþurile reglementate de stat au crescut faþã de 1990 ºi de 37.000 ori, de 2 pânã la 10 ori peste rata inflaþiei din 1990 ºi pânã în prezent. Potrivit datelor puse la dispoziþie de Institutul Naþional de Statisticã, mai mult de jumãtate din primele zece categorii de produse ºi servicii cu cele mai mari scumpiri înregistrate în 2011 comparativ

cu octombrie 1990 sunt tarife din sectorul public ºi preþuri controlate sau reglementate de stat. Astfel, daca rata inflaþiei a fost de 375.288,6%, tarifele la apã, canalizare ºi salubritate au crescut în aceasta perioada cu 3.713.336%, adicã de peste 37.000 de ori faþã de preþurile din 1990. Astfel, aceste servicii au suferit cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani. Concomitent, tarifele la gaze naturale ºi gaze lichefiate au urcat de peste 12.000 ºi 15.000 de ori, iar preþul biletelor CFR a crescut de aproape 9.000 de ori. Faþã de octombrie 1990, energia termicã s-a scumpit de 8.500 de ori, iar energia electricã de aproape 7.000 de ori.

Top scumpiri 1990 2011 1) Apã, canal, salubritate – de 37.134 ori

2) Cazare ºcolarã – de 34.205 ori 3) Gaz lichefiat – de 15.194 ori 4) Gaze naturale – de 12.495 ori 5) Chirie – de 9.545 ori 6) Tutun ºi þigãri – de 8.781 ori 7) Transport C.F.R. – de 8.659 ori 8) Energie termicã – de 8.477 ori 9) Transport urban în comun – 8.087 ori

10) Energie electricã – de 6.853 ori Aproape douã treimi din românii care au datorii au declarat ca au ajuns în aceastã situaþie mai ales din cauza utilitãþilor, aratã o cercetare de piaþã realizatã de TNS CSOP, la cererea Companiei KRUK International. Astfel, plata utilitãþilor întreþinere, apã, gaze, etc.- este principalul motiv

pentru acumularea de datorii de cãtre persoanele fizice. Facturile la utilitãþi sunt pe primul loc în topul plãþilor aflate în târziere. 66% dintre romani au spus cã plata utilitãþilor a fost principalul motiv care

a dus la acumularea datoriilor. Împrumuturile de la bãnci au fãcut ca 54% dintre români sã aibã datorii, iar plata ratelor ipotecare i-au afectat pe 45% dintre ei. Raul IRINOVICI

Decât sã le þinã nelucrate,

mai bine îºi dau pãmânturile în arendã

500 milioane de euro P încasate ilegal din sãrãcirea pensionarilor

entru cã nu-ºi mai pot lucra terenurile, tot mai mulþi þãrani hunedoreni, persoane în vârstã, îºi dau pãmânturile în arendã. Primesc în schimb o rentã viagerã pe viaþã.

e la început legea prevedea cã se calculeazã 5,5% la sume de peste 740 lei, dar suma respectivã sã nu afecteze minimul de 740 lei” – Ionel Ciobanu, director Casa de Pensii Hunedoara.

”D

Pentru cã sume imense au intrat în conturile Casei Naþionale de Sãnãtate, Guvernul analizeazã cum poate respecta decizia Curþii Constituþionale privind plata CASS - contribuþia de asigurãri de sãnãtate - care a decretat ca nelegalã dar reþinutã tuturor pensionarilor, inclusiv celor cu venituri mici, sub 740 lei pensie. Guvernului i-ar trebui 650 de milioane de lei pentru returnarea doar a contribuþiilor achitate în acest an. Pânã la 1 ianuarie 2011, doar pensionarii care câºtigau mai mult de 1.000 de lei plãteau CASS, ºi anume 5,5% din diferenþa rezultatã între pensie ºi 1.000 de lei. Dupã 1 ianuarie 2011, pragul a coborât la 740 de lei, dar contribuþia de 5,5% s-a extins asupra întregii pensii. Pensiile mai mici de 740 de lei sunt scutite. Conform deciziei Curþii Constituþionale, contribuþia de 5,5% trebuia aplicatã pe diferenþa între pensie ºi limita de 740 de lei. În 2010 au mers la Casa de Asigurãri de Sãnãtate 282 milioane de lei de la pensionari, iar în urma modificãrilor din 2011 în acel an au mers 1,69 mld. lei. Pentru 2012 Casa se aºtepta sã strângã 1,4 mld. lei. Dacã guvernul va fi nevoit sã plãteascã ºi sumele strânse anterior în mod neconstituþional, va trebui sã

returneze cel puþin un miliard de lei pentru 2011, respective 240 milioane de euro, precizeazã specialiºtii de la Ziarul Financiar. ”Cota de 5,5% se va calcula pentru suma ce depãºeºte 740 lei ºi va intra în vigoare dupã data publicãrii. De la început legea prevedea cã se calculeazã 5,5% la sume de peste 740 lei, dar suma respectivã sã nu afecteze minimul de 740 lei” – declarã Ionel Ciobanu, director Casa de Pensii Hunedoara. Deci s-a impozitat în plus, încãlcându-se astfel legea, drept pentru care Curtea Constituþionalã a decretat ca neconstituþionale reþinerile de la pensionarii cu pensii mici. Din luna mai, se va intra în acord cu legea, dar rãul s-a produs. Sume imense au intrat în buzunarele Casei Naþionale de Pensii prin încãlcarea legii fundamentale. Oana STANCA STANCA

Decât sã ajungã pârloagã, mai bine renunþã la pãmânturi ºi le dau în arendã. Este situaþia proprietarilor de teren care nu-ºi mai pot lucra terenurile agricole ºi preferã sã le dea altor persoane ca sã le lucreze, iar în schimb primesc o rentã viagerã, dar ºi o parte din recoltã. Oamenii trebuie doar sã-ºi vizeze anual carnetele de rentã viagerã ºi sã facã dovada ca nu pot lucra terenul ºi ca l-au cedat altora. Beneficiare sunt persoanele de peste 62 de ani ºi toatã lumea are de câºtigat. Pe de o parte, arendaºul cultivã terenul ºi se alege cu recolta, iar pe de altã parte persoanele în vârsta primesc suma de bani pe toata perioada vieþii. „Este vorba despre acea rentã viagerã, pe care am preluat-o de la Prefecturã. Oamenii trebuie sã-ºi vizeze carnetele de rentã viagerã pânã în data de 31 august ºi primesc aceste sume cuprinse între 50 ºi 100 de euro”, a explicat Veronica Borungel, directorul executiv al APIA Hunedoara. Pânã acum peste 250 de persoane ºi-au vizat carnetele pentru a primi renta viagerã. Pe de altã parte, Veronica Borungel spune cã în judeþul Hunedoara sunt peste 3.000 de contracte de arendã, dar majoritatea primesc subvenþii pentru acele terenuri, iar în acest caz nu mai pot beneficia ºi de renta viagerã. (Raul IRINOVICI)


Actualitate 11

Cronica Simeriei |Luni, 30 aprilie 2012 e internet ia naºtere o adevãratã industrie neagrã a medicamentelor care se pot da numai cu reþetã de la medicul specialist.

P

Unul dintre medicamentele care au mare cãutare este Tarceva, folosit pentru tratamentul pacienþilor cu cancer pulmonar, avansat local sau metastazat ºi în cancerul de pancreas. Tarceva se dã numai pe bazã de reþetã de la medicul oncolog ºi este decontat în proporþie de 100% de stat, valoarea sa fiind de 8.900 de lei. Însã pe internet se vinde cu preþuri cuprinse între 4.000 ºi 5.000 de lei. Cine sunt cei care vând citostaticele pe internet? Bolnavi în cãutare de bani, precum ºi rude ale bolnavilor de cancer care au murit.

-a îmbolnãvit de deces” ºi acum îi vând medicamentele...

”S

Chiar ieri, reporterii noºtri au reuºit ”sã cumpere” 47 de comprimate de Tarceva la preþul de 5.000 de lei. Persoana care le vindea, din Iaºi, a vrut sã fie ºi generoasã: ”Pot ajunge la

Medicamentele morþilor, vândute pe inter net

dumneavoastrã, în Valea Jiului, prin curier rapid. Îl plãtesc eu, mã costã vreo 300 de lei, dar la valoarea medicamentelor...”. Întrebat de unde are medicamentele, ”vânzãtorul” ne explicã, fãrã nicio emoþie, cã nevasta celui mai bun prieten al lui a avut reþetã de Tarceva – luat gratis de la farmacie – dar ”s-a curãþat între timp”. ªi dacã tot ”s-a curãþat femeia între timp”, hai sã facem ºi un ban de pe urma morþii ei... ”Sunt 47 de pastile, valabile pânã în 2013 ºi

utoritãþile, încurcate în hãþiºurile birocraþiei

A

altele pânã în 2015. Vã costã 5.000 de lei, iar la dumneavoastrã, în Valea Jiului, pot ajunge prin curier rapid. Îl plãtesc eu, mã costã vreo 300 de lei, dar la valoarea medicamentelor... Cam ãsta e preþul. Din fericire nu eu am nevoie de ele, ci tratamentul a fost întrerupt din motive de deces. Era soþia unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei, a luat Tarceva ºi a slãbit în trei sãptãmâni 15-20 de kilograme, dupã care a murit”, ne declarã senin ”comerciantul”, care nu a dorit sã se prezinte.

P

utem vinde orice pe internet

Dr. Dumitra ªtefan, directorul Direcþiei de Sãnãtate Publicã (DSP) Hunedoara, precizeazã cã oamenii nu pot fi împiedicaþi sã vândã ce vor ei pe internet. ”Cum sã-i opreºti sã vândã? Dacã omul îºi cumpãrã Tarceva de pe internet, este alegerea lui. Dar medicamentul acesta este gratuit ºi se elibereazã numai pe reþetã, aprobatã de comisia de oncologie. Dacã la farmacie nu este în stoc, se dã comandã ºi se aduce. Este o reclamã extraordinarã la acest medicament ºi oamenii îl cautã ºi pe internet”, declarã dr. Dumitra ªtefan. Iar principalii vinovaþi, în opinia ei, nu sunt cei care vând, ci persoanele care cumpãrã medicamentul: ”Dacã ar avea puþinã conºtiinþã civicã, persoanele care au avut un bolnav de cancer care a murit, ar returna medicamentele. Dar te

O ºansã pentru câteva zeci de copii de la casa de copii, oferit de Reva Simeria n grup format din 50 de U tineri de la casele de copii din toatã þara învaþã sã devinã reparatori de vagoane la Reva Simeria, în baza unui proiect social derulat aici. Tinerii, cu vârste cuprinse între 18 ºi 25 de ani, beneficiazã de cazare, masã, formare profesionalã în meseriile specifice industriei

bolnavi de cancer. ªi noi le dãm gratuit. Nu este corect sã se vândã pe internet la astfel de sume, profitându-se de drama prin care trec oamenii”, precizeazã Bogdana Costoiu.

feroviare, iar la sfârºitul proiectului, când vor avea o calificare, societatea Reva le oferã un loc de muncã sigur pentru viitor. “Dacã viaþa nu a fost prea fericitã cu aceºti tineri, acum le oferim ºansa sã devinã persoane pe propriile picioare, sã se integreze într-o colectivitate ºi sã îºi facã un

viitor. O ºansã în viaþã pentru aceºti tineri”, declarã Nicolae Petroi, manager general Reva Simeria. Proiectul social este finanþat din fondurile proprii ale SC GRAMPET SA Bucureºti, acþionarul majoritar al Reva Simeria. Marius MITRACHE

minunezi ce anunþuri sunt pe internet, ce îºi pot vinde oamenii ºi ar trebui prins cel care cumpãrã”. Bogdana Costoiu, preºedintele Asociaþiei Române de Oncologie ”Sfânta Ana”, spune cã nu are cunoºtinþã de astfel de cazuri, dar susþine ºi ea cã rudele bolnavilor decedaþi ar trebui sã aducã medicamentele la unitatea medicalã de care a aparþinut. ”La noi la asociaþie mai vin rude ale celor care au decedat ºi ne aduc medicamentele ca sã le dãm mai apoi altor

Oficialii Inspectoratului de Poliþie al judeþului Hunedoara spun cã, pentru a acþiona, au nevoie de o sesizare în scris de la cineva. ”De regulã se face o sesizare scrisã, dupã care se poate face o verificare, sã vedem în baza a ce se vând aceste medicamente”, declarã Bogdan Niþu, purtãtor de cuvânt al IPJ Hunedoara. Traian Berbeceanu, comisarul ºef al BCCO Alba-Iulia, precizeazã cã în primã fazã trebuie verificat dacã medicamentul respectiv conþine substanþe stupefiante. ”În mod legal, aparþinãtorii trenuie sã predea medicamentele unitãþii medicale de care a aparþinut bolnavul. Dacã în schimb acestea se vând pe internet, trebuie verificat dacã medicamentul respectiv conþine substanþe stupefiante, ca de exemplu dacã are morfinã”, a declarat Berbeceanu. Luiza ANDRONACHE

Cinci ambulanþe SMURD, dotate cu camere video aramedicii de pe mai multe ambulanþe SMURD din Huneoara sunt echipate, de acum, cu camere video ºi care pot transmite, în timp real, date despre starea de sãnãtate a pacientului

P

Cele cinci ambulanþe SMURD sunt în Orãºtie, Simeria, Bãiþa, Brad ºi Ilia, deþin camere video ºi modemuri conectate la reþeaua Vodafone, ce permit paramedicilor sã transmitã cãtre dispeceratul central de la Târgu Mureº ºi spitalele de urgenþã atât imagini video cu pacienþii, cât ºi parametrii medicali ai acestora. „Paramedicii vor avea fixatã pe cascã sau pe umãr o camerã video prin care medicii vor putea vedea în timp real bolnavul, locul accidentului ºi toate amãnuntele, pentru a îndruma paramedicii, în executarea manevrelor. Folosirea acestor echipamente va duce la o îmbunãtãþire a serviciilor medicale de urgenþã, în special în zonele unde nu sunt amplasate staþii de ambulanþã încadrate cu medici”,a declarat Anemona Doda, purtãtorul de cuvânt al ISU Hunedoara. chipamentele sunt contectate la reþeaua de date mobile, de mare vitezã, a Vodafone, ce acoperã 90% din populaþia României, printr-o soluþie de telemedicinã unicã în Europa. Andr ei DUMITRU


12 Monden

Cronica Simeriei |Luni, 30 aprilie 2012

Miss Hunedoara, noua vedetã Playboy

Sexul face bine la sãnãtate!

iss Hunedoara, Bianca Iordache, a vrut sã arate cã nu degeaba a primti acest titlu ºi Efectele benefice ale sexului are toat atuurile necesare pentru depãºesc graniþa dormitorului, a fi încoronatã drept cea mai îmbunãtãþind starea sãnãtãþii frumoasã dintre frumoase. fizice ºi psihice. La aceastã

M

ªi cum putea sã facã acest lucru mai bine decât expunându-ºi formele perfecte în poze artistice, aºa cã Bianca Iordache a pozat pentru revista Playboy. De profesie dansatoare ºi model, tânãra ºtie ce vrea ºi e hotãrâtã sã îºi implineascã visurile cu orice preþ. Conform propriilor mãrturisiri, frumoasa bruneta îºi doreºte un bãrbat amuzant ºi „nebun”, care sã o surprindã în permanenþã. Dacã iubitul ei ar înºela-o, tânãra spune cã nu s-ar suprãra, cu condiþia... ca ea sã nu afle.

concluzie au ajuns cercetãtorii americani, citaþi de tabloidul Click confirmând ºtiinþific glumele ºi miturile care circulau de multã vreme.

S

exul te elibereazã de stres

Un efect important pe care îl are sexul asupra organismului este acela cã scade tensiunea arterialã ºi reduce stresul. Cercetãrile au arãtat cã ºi îmbrãþiºãrile dese ºi sãruturile, chiar dacã nu sunt urmate de actul sexual, scad tensiunea arterialã la femei.

S

exul creºte imunitatea

O viaþã sexualã sãnãtoasã înseamnã o stare de sãnãtate mai bunã. Dacã faci dragoste odatã sau de douã ori pe sãptãmânã vei avea un nivel crescut de anticorpi, ceea ce te protejeazã împotriva infecþiilor. Atenþie! Mai mult de douã contacte sexuale pe sãptãmânã scad imunitatea.

S exul arde calorii

Dacã dietele þi se par greu de þinut, ºi n-ai timp nici sã mergi la salã, apeleazã la varianta sex: treizeci de minute de sex ard aproape o sutã de calorii, pentru cã eºti solicitatã atît fizic, cât ºi psihic.

S-au pus F în vânzare biletele pentru Lady Gaga

anii renumitei interprete Lady gaga pot deja sã cumpere bilete pentru concertul care va avea loc la Bucureºti. Organizatorii show-ului s-au gândit la toate buzunarele, iar tichetele sunt disponibile pentru mai multe categorii de preþ. Lady Gaga va veni la Bucureºti, unde este programat un concert cuprins în turneul The Born This Way Ball, care a debutat deja în Coreea de Sud. În România, evenimentul va avea loc în data de 16 august 2012, pe Arena Naþionalã, iar fanii Lady Gaga iºi pot deja achiziþiona on-line biletele pentru concertul artistei. Biletele au preþurile cuprinse între 150 si 475 lei. Astfel, biletele în picioare, în categoria Gazon A cele mai apropiate de scenã costã 345 lei, în categoria Gazon B - 150 lei, iar locurile pe scaune vor costa 185, 245, 275, 315, 325, respectiv 475 lei. Va exista ºi un numar limitat de bilete în tribuna oficialã locuri premium, cu fotolii de piele - la preþul de 695 lei.

îmbunãtãþeºte S exul activitatea inimii

Nu te îngrijora cã efortul din timpul actului sexual va produce partenerului tãu un atac de cord. Dimpotrivã, sexul fãcut de unadouã ori pe sãptãmânã reduce la jumãtate riscul atacurilor în cazul bãrbaþilor.

S

exul mãreºte încrederea în sine

Un act sexual reuºit începe, de fapt, cu încrederea pe care o ai faþã de propria persoanã, ºi creºte pe mãsurã ce relaþia, dragostea dintre parteneri ºi gradul de intimitate evolueazã.

S

exul te face mai bunã

S

exul reduce durerea

S

exul întãreºte muºchii pelvieni

S

exul te ajutã sã dormi bine

Orgasmul mãreºte cantitatea de oxitocinã, aºa-numitul „hormon al dragostei”, care are un rol important în construirea ºi menþinerea relaþiei. Nivelul crescut de oxitocinã este strâns legat ºi de sentimentul de generozitate, deci faptele bune se datoreazã tot hormonului dragostei.

Binecunoscutul pretext „mã doare capul!” nu mai þine, pentru cã cercetãtorii au demonstrat cã nivelul de oxitocinã ºi endorfine creºte în timpul actului sexual, reducând durerile de cap, de artritã ºi simptomele sindromului premenstrual.

Dacã faci exerciþii pentru musculatura pelvianã (exerciþii Kegel), în timpul actului sexual, vei avea mai multã plãcere ºi vei micºora riscul apariþiei incontinenþei urinare când vei ajunge la vârsta a treia. Exreciþiul este foarte simplu: încordeazã muºchii pelvieni ca atunci cân încerci sã întrerupi urinatul, numãrã pânã la trei, apoi relaxeazã-i. Repetã exerciþiul de de 10-15 ori.

Tot hormonul fericirii este cel care, dupã o partidã reuºitã de sex, te trimite în braþele lui moº Ene. Poate acum vei înþelege de ce partenerul tãu care era foarte activ în urmã cu câteva minute, acum s-a întors pe-o parte ºi sforãie.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Cronica Simeriei, Nr. 4 by Romwald Chezu - Issuu