1 minute read

Certificatul de înregistrare fiscală al Asociației Culturale Continuum

In vara anului 2020, împreună cu trei colegi artiști, printre care și un sculptor, în sistemul de clacă, în cadrul lucrărilor Simpozionului „Arta în Grădină” din Jibou, am început lucrările de punere în siguranță a gospodăriei Pop Ștefan, pentru a opri prăbușirea ei. Am reușit să înlocuim partea de vest a acoperișului șurii.

În toamna anului 2021, împreună cu alți trei colegi voluntari, am decopertat învelitoarea de țiglă a casei, am reparat sau înlocuit structura de lemn și am acoperit cu prelată impermeabila acoperișul. Acestea au fost primele etape realizate pentru proiectului „Centrul Cultural Năpradea”. Vrem să continuăm în acest an lucrul în cadrul acestui șantier prin îndreptarea casei, consolidarea fundațiilor, refacerea cu materiale și tehnci specifice zonei a peretelui de nord și a celui de est, refacerea structurii acoperișului și a plafoanelor de lemn. Vom continua și în următorii ani, până la finalizarea proiectului, ulterior urmând să desfășurăm aici activitățile culturale pentru elevi.

Advertisement