Issuu

LILIANA PRICOPI

POEZII ŞI POVEŞTI PENTRU PITICI

BOTOŞANI 2019

PRICOPI LILIANA

POEZII ŞI POVEŞTI PENTRU PITICI

Editura

CUVÂNT ÎNAINTE

Cea mai frumoasă etapă a vieţii noastre o reprezintă copilăria. Punem pic cu pic în sufletul şi mintea celor mici idei despre lume şi viaţă, despre implicarea şi efectul acţiunii omului în bunul mers al omenirii, dar şi informaţii despre cum a fost, este şi va fi acest pământ. De aici mi-a venit ideea de a pune pe hârtie gânduri, fapte, trăiri, astfel încât cel mic să poată să-şi însusească aceste texte şi să tragă concluziile necesare din ele. Ştim că la această vârstă, a preşcolarităţii ,este cea mai fructuoasă etapă a vieţii din punct de vedere lingvistic, copiii punând bazele unei comunicări de calitate, expresive şi melodioase, a unui vocabular temeinic, care nu vor putea fi la cotele aşteptate decât prin folosirea zilnică a textelor literare : epice, lirice care să trezească în subconştientul copilului dragostea de carte, de lectură ,de ascultare. Să transmitem mesaje de tip pozitiv, constructiv, pentru a duce la consolidarea unei comunicări de calitate .

Zvon de viaţă

Prin câmpii şi prin răzoare Se-aşterne aşa o boare, Cu miros de primăvară Şi culoare de livadă. Arde soarele cât poate Încălzeşte mici palate, Albi pereţi şi pomi zurlii Îngheţaţi de brumi târzii. Vin din depărtări cocoare; Fac în zare zarvă mare, Ne anunţă că aduc, Primăvara pe pământ. Pe la dos de garduri vechi Ies şi florile perene Gâzele-şi găsesc perechi Şi pornesc în zbor cu ele. Stau bobocii roz de zarzări, Să-şi desfacă mândra floare Iar răchita ,fără margini Îşi aruncă pleata-n soare. Totul e o sinfonie De culoare de răsfăţ, Zvon de viaţă, să tot fie E plăcere şi dezmăţ.

BARZA

Vine barza sus pe şură Să-şi clădească zdravăn cuib, Cu crenguţe şi cu paie Tot cărate-n ciocul lung. La bădia , sus pe casă A pus cuibul ; mândră tare Şi ce clămpăne, semeaţă Ziua în amiaza mare. Are ouă zice ţaţa, Şi cloceşte cu credinţă, Nu se mişcă mama, barză Nici dacă ceva o pişcă. Să nu care cumva , frate Să răcească vre-un ou, Şi să nu-i iasă puiuţii, Că e vai, de capul său! Scoate-apoi puii cei veseli Şi-i începe a dresa. Cum să dea din aripi tare Apoi încep a zbura.

Boboceii cei de raţă

Puse gospodina La clocit , găina. Pune ouă ,le-nvîrteşte Cloşca mândră le cloceşte. După patru săptămâni Ies răţuştele molcuţe Şi încep a alerga, După râme, după gâze. Colorate, gălbioare Cu ciocuri negre şi grii. Agere-s mirare mare Parcă-s nişte scăfârlii. Stă găina şi gândeşte... Ce-am clocit şi ce-a ieşit? Unde-s puii mei de aur? Cine ouăle-ancâlcit?? Dar deacum ...fie ce-o fi, Eu le-am scos,sunt ale mele Şi la anul ce-o veni Voi avea puicele mele.

Legenda Rândunicăi Fost-a ea odată fată, De-mpărat, spune legenda, Dar o cruntă nedreptate A făcut-o să dispară. Impăratul om cu stare, Fata a vru să-şi mărite, C-un urât ,dar de rang mare Fără voia ei pesemne. Şi sărmana, Rândunică C-ăsta era al său nume, Prefera ca să dispară Nici cu el să se mărite. Împăratul furios , Fetei îi dă o pedeapsă. Ca să nu mai vină jos Decât ,când va fi mireasă. Rândunica părăsită, Plângea singură-n odaie. Că nu este ascultată Şi-n palat e-o harmalaie. Dar veni şi ziua-n care, Mirele sosi-n palat. Impăratul merse iute Fata s-o aducă-n dat...

Numai că frumoasă fată Pe pervaz sta căţărată Şi cu inima-ntristată... Se aruncă în gol îndată.... Prinse impăratul poală Rochiei de catifea, Neagră şi îndantelată, Dar, se rupse-n mâna sa. Fata noastră ,cea frumoasă Căzu ca o pană-n vânt, Împăratul împietrit Se uita către pământ. Dar cum Dumnezeu iubeşte Inima curată, pură I-a cruţat şi fetii viaţa Transformând-o-n creatură. Cu penaj negru ca mura Și barbiţă roşioară, Cu burtica, ca de lapte Cu ochi plini de umezeală. De atunci ea an de an Cuib îţi face sub fereastră Aşteptând să-şi vadă tatăl Pe care ea zi îl iartă. Dar nu este, a plecat Imediat după necaz, Suferind fără hotar Şi plângând până şi azi.

Toamna

De pe iazul din grădină, Ţipă gâştele-a tristeţe. Se anunţă ploi şi vânturi, Sloată-n multe dimineţe. Ţipă chiar şi pescăruţii A dorinţă de un peşte. Şi e drept, că vremea rece Vine-ncet...ne cucereşte. Se anunţă parcă-n aer: O tristeţe şi-o pustie... Nu se mai aud nici glasuri, Prin livadă sau prin vie. Pleacă toamna-n cet la vale Iernii ca să-i dea bineţe. La noi şi-a lăsat din roade Şi se duce cu tristeţe.

Zi de toamnă târzie

Bate clopotul sub grindă Bate vântul, e un semn Nu e nimeni prin ogradă Până şi căţeii dorm. Ceaţa deasă se tot lasă Şi îşi face aicia casă, Pomii toţi sunt dezbrăcaţi Şi cocorii sunt plecaţi. Rar auzi un cânt pribeag De la guguştiuc, din brad. Iar pe drumuri este pace Iarna se îndreaptă-n coace.. Ceru-i plumburiu şi greu Şuieră un vânt a sec, Noi oftăm de-acum a greu Pân la primăvară-i drept.

Grădina cu legume

Am muncit o vară-ntreagă S-adunăm acum, în toamnă Roade multe şi alese Să-avem ce pune pe mese. În grădina cea din vale de legume cum îi spun, Patru verze dolofane Stau la sfat,şi ce-şi mai spun?? -Tu vezi, soro,azi stăpâna A venit cu un coş mare, Şi-a tăiat doar căpăţâna Cea rotundă, cea mai mare. Cred c-a pus-o pentru verze, Pentru zilelele geroase C-a mai adunat în coşu-i Şi gogoşarii trufaşii. -N-ai văzut, matale bine Cred ca erai obosită, A săpat stăpâna morcovi, Şi-a luat şi conopidă. Sigur face pentru iarnă Bunătăţi fără de număr, -Dar mă-ntreb ,cu noi ce-o face Sper să nu ne lase-n brumă!!!

Roadele toamneiele În livada cea din deal, Toată lumea face treabă. E o zi tare-ocupată, Şi nimeni nu stă degeaba.

Tata suie-n vârful scării Merele să ia cu mâna, Fraţii mari ,duc căşu-n beci Să păstrăm pe iarnă, roada.

Ce de mere ne-au făcut, Copăceii din livadă. Suntem mândri c-am muncit Din primăvară în toamnă.

Ninge, ninge...

Ninge, cad din cer batiste Albe, moi, dezordonate. Şi se-aşează răzvrătite Peste case, peste sate. Grii fuioare urc spre cerul Care parcă n-are margini, Şi cuprind întreg pământul Cu miros de fagi şi paltini,. Vântul îşi porneşt e-n grabă Valsul prin covorul moale Fulgii-s prinşi ca într-o horă Joacă toţi într-o vâltoare. Nu vezi om, nu vezi nici sănii Pe al satului drum lung. Stau la dos până şi câinii Aşteptând o timp mai bun.

Iarna-n sat

Baba Iarna-n sat soseşte Și presară albe stele, Pe la uşi, pe la ferestre Peste casele mărunţele.

Scârţâie- ascuţit omătul Și o cioară pe o cracă, Îşi exprimă greu amarul.. Învelită de zăpadă.

Fumul greu şi gros ridică, Șerpuit fuior spre cer. Miaună şi o pisică, Nu găseşte-un şoricel.

Omul de zăpadă

Am făcut azi din omăt Mândru om de nea, frumos. E semeţ ca un soldat Numai că se uită-n jos.

N-am avut o oală veche/ Sus pe cap, să i-o aşez Am în schimb o bască verde Îndată am să-i aranjez.

La gât i-am întins ciorapul Bunicuţei ce-a plecat... Și ca nas i-am pus ardeiul Din oteţ, pus la murat.

Măriuca, Murdarica

Măriuca-i supărată C-a plecat azi nespălată. Și la grădi a ajuns Iar copii-n nas i-au râs .

Măriuca cea isteață A-ncercat ca să se scoată.. Spunând ca, de dimineață A fost tare ocupată...

Dar colegii ei curați I-au răspus cam iritați, Că nu este prima dată Când ea vine nespălată.

Dintele și periuța

Intr-o zi un dințisor, Mititel și curațel, Periuței, mulțumește , Pentru că îl îngrijește.

Periuța ,o drăguță E corectă și finuță... Și ii spune:-Dragul meu, Nu este meritul meu.

Pasta de dinți mentolată Este ceea mai importantă. Ea își face mereu treaba... Eu sunt doar cu plimbăreala.

Apa

Zi de zi mă-ntreabă mama Dacă mi-am spălat azi fața? Ce-i atât de important ... Intro zi m-am întrebat? Mama , mi-a răspuns îndată Este foarte importantă Apa să o folosești, Cu săpun să săpunesti, Să vezi ce curată ești. Apa nu spală doar fața Ci transmite prin ea viața. Ai dorința de mai bine Pentru ziua care vine.

Curățica

Cum se face dimineața Iute-n baie mă strecor. Dau apă rece pe față Să fac ruji în obrajor.

Și săpunu-l plimb ușor Pe mânuțe, apoi pe față Prin urechi, pe gâtișor Ca sa fiu cea mai curată.

Clătesc bine fața-ndată Șterg cu prosopelul ochii. Mă prives în oglinjoară Doamne, de n-oi fi de deochi!

Povestea fulgului de nea

Odată, de mult tare de mult,când iernile erau lungi şi geroase şi când răsunau uliţele satului de chiotele copiilor, cât era ziulica de mare, noi ,copiii crescuţi la oraş ,în vacanţă de iarnă, dădeam câte o raită la ţară la bunici. Unde era mai bine ca acolo? Mirosul de plăcinte il simţeai de la poartă, făcea bunica nişte poale-n brâu cum greu îţi mai este să le găseşti în ziua de azi, făina era făina, brânza, brânză iar focul de ciucălăi le făcea rumene şi gustoase cum nu-ţi poţi imagina, dacă n-ai trăit acele timpuri. Dar au apus de mult acele vremuri de poveste, nu se mai compară nimic din ziua de azi cu acele timpuri. Parc-o văd şi acum pe bunica, cu mânecele suflecate, cu baticul pe cap, legat “ de modă “zicea ea, cum trebaluia mereu prin casă şi curte, numai ca pe noi, “ăi mici de la oraş” să nu ne deranjeze cumva. ”Unde eşti copilărie”???vorba poetului. Și cum ne jucam noi aşa, iarna fiind, ger de trosneau lemnele şi huia gheaţa iazului, ce-şi avea albia sub grădina bunicilor, am pornit a fugi, ca nişte zbenguiţi după fulgii mari, cât oghelele. Și-am prins unul, şi-am prins doi, râdeam de mama focului ,că se topeau imediat între palmele fierbinţi şi roşii şi deodată un fulg ce se apropia plutind mi-a strigat: -Nu mă prinde, te rog ! Vreau să trăiesc şi să bucur copiii, ce au nevoie de zăpădă. M-am speriat pe moment, credeam ca cei din jur mi-au făcut o farsă.,dar nu, mi-a vorbit chiar el “Domnul Fulg “. -Unde eşti? L-am întrebat îndată. -Sunt peste tot, unde vezi alb sunt eu, dar dacă vor veni copiii neastâmpăraţi şi mă “veti vâna”, va dispărea iarna cu albul ei imaculat. Aşa că, rugămintea mea către tine este: să nu-mi mai prinzi fraţii. Căutaţi-vă şi voi alte jocuri, de exemplu du-i bunicii tale găleata cu apă, că-i bătrână şi neputincioasă sau braţul cu vreascuri la prispa casei, să-i fie mai uşor să-l bage-n casă.

Bunicul tău ,corojit de vremuri ,ar avea nevoie de cineva să-i pună bratul de ciucleji, ce tocmai i-a scos din ieslea oilor, la căpiţă. Nu aveţi alte jocuri? Atunci m-am ruşinat văzând cum un fulg de nea, gingaş şi fără nici o însemnătate pentru mine, mi-a arătat cât de util aş putea fi bunicilor mei,care mă iubeau, mă găzduiau şi mă hrăneau cu ce aveau mai bun. I-am promis fulgului de nea că nu-i voi mai prinde niciodată frăţiorii şi din acel moment am fost un real sprijin bunicilor mei gârboviti de vremuri. ”Omul este rodul educaţiei pe care o primeşte !” (Helveţius)

”Legenda naşterii lui Isus ” (Poveste inspirată din Biblie )

Se spune ”că atunci când Iosif şi Maria au auzit de dorinţa împăratului din acea vreme de a ucide orice copil de parte bărbătească, ce urma a se naşte în ţinutul Iudeii, pentru a nu-i fi luat tronul de Regele de cel ce urma să vină pe lume,după cum spuneau profeţiile, au plecat călare pe un măgar, cât au văzut cu ochii. Au trecut prin multe localităţi, au trecut vama şi s-au văzut ajunşi în Bethleem, ţinut străin lor, dar sigur pentru pruncul Isus, ce urma să se nască. Ajunşi în ţinutul Bethleemului băteau din poarta-n poartă să fie primiţi întro casă caldă, dar nimeni nu a dorit să-i accepte. Aşa au ajuns la casa Moşului Crăciun, undeva la marginea ţinutului, au încercat şi acolo, soţia Moşului care era acasă, le-a deschis uşa, dar le-a spus că” omul ei, Moş Crăciun este cu turma la păscut, iar fără el n-ar putea decide dacă să rămână peste noapte acolo, iar ce era mai important era faptul că el era un om aprig ,ceea ce o făcea să creadă că-i va refuza”. În acel moment a sosit sorocul pentru Maria, fapt ce i-a muiat inima Crăciuniţei şi i-a primit în staulul animalelor. Mare-a fost mirarea văzând că pruncul a venit pe lume imediat, iar cerul Bethleemului era luminat cum n-a mai fost până atunci, deasupra casei ei stălucea o stea

mare, ce vestea că s-a născut Împăratul. Deodată Moş Crăciun cu turmele s-a întors acasă, mirat şi el de lumina ce inunda ţinutul, dar nu avea nici o explicaţie şi văzându-şi femeia cum moşise pe Maria, i-a tăiat mâinile de furie ,pentru că era interzis ca o femeie din alt ţinut să facă acest lucru unei străine. Cu sângele curs din mâinile ei și-a înroşit hainele, dar odată ce-a atins Crăciuniţa pruncul ce stătea în paie, mâinile i s-au lipit la loc, ceea ce l-a făcut pe Moş Crăciun să regrete enorm ceea ce a făcut, făcându-l să se căiască şi să devină mesagerul darurilor şi a cadourilor, an de an de doua mii de ani şi mai bine”. Astfel au luat naştere Colindele, dedidacte atât Pruncului Isus, cât şi Moşului Crăciun, cum ar fi :Astăzi s-a născut Hristos, Domn, Domn să-nălţăm , Moş Crăciun cu plete dalbe, etc. care scot în relief mulţumirea pentru darul suprem Isus Hristos, pentru cadourile primite de copii an de an cu această ocazie, pentru că acel dar Dumnezeiesc este nemărginit şi interminabil.

“Legenda cocostârcului” Din bătrâni se spune că demult, umbla pe pământ Dumnezeu şi se bucura de tot ce era frumos şi neprihănit. Avea tot timpul cu el un sac mare, legat pe la gură, în care nimeni cu ştia ce avea. Omul curios din fire tot se dădea pe lângă Dumnezeu să -l ajute în a căra sacul acela mare şi greu, dar cum “omu-i dracu” de când lumea, nu-i era lui să-l ajute pe Dumnezeu, ci mai degrabă s ă vadă ce se află în sac. Dumnezeu a simţit curiozitatea omului şi totuşi avea încredere în el, dar într-o zi l-a rugat pe om să aibă grijă de sacul lui cateva minute, deoarece avea ceva de rezolvat. Omul care deabia astepta acest prilej, odată ce l-a văzut pe Dumnezeu îndepărtându-se de el, a şi dezlegat iute sacul. Dar, n-a dovedit de desfăcut legătura de la gura sacului că din sac au şi început a sări tot felul de orătănii şi vietăţi: broaşte, peşti, şopârle, şerpi , păsări, etc , care s-au împrăştiat peste tot pământul. Omul speriat din cale-afară s-a aplecat şi-a început să culeagă ce mai putea,crezând că-l va putea păcăli pe Dumnezeu la întoarcere, dar ele s-au împrăştiat peste tot, iar furia omului a fost fără margini. Tocmai ce s-a întors Dumnezeu, care ştia deja, ce făcuse omul curios din fire şi arătândusş dezamăgirea, l-a blestemat pe om sa devină “cocostârc”( barză) si să umble peste tot pe pământ să culeagă vietăţile pierdute.

Omul nostru care eraîimbrăcat cu cămasă albă şi jaletcă neagră, ciuboţele portocalii, deodată s-a transformat într-un cocostârc, cu penajul de culoarea hainelor de la acel moment, iar ciocul i fost făcut lung de peste 50 de cm astfel încât să poată să se ajute de el,pentru a culege toate orătăniile împrăştiate:fie din apă, fie din crăpăturile pământului, fie din gârle, din iarbî şi fân. Aşa că omul nostru, “cocostârcul”fără să mai stea pe gânduri, a început să-şi ispăşească păcatul, luându-şi blestemul asupara-i şi din acel moment de la “Buna vestire” când îşi face aparţia pe meleagurile noastre, culege broaşte, peşti, pui, boboci de raţă, şopârle, şerpi, etc, poate, poate într-o zi va termina şi va umple sacul Domnului. Dar cum vietăţile an de an se înmulţesc, invadează tot mai mult pământul, iar bietul cocostârc trist şi fără speranţă, stă mereu la pândă, regretând amarnic neascultarea de cuvântul Domnului. La fel şi noi ,oamenii de astăzi neascultând de Dumnezeu , riscăm să ducem povara neascultării pentru tot restul vieţii şi chiar şi cei dragi nouă să sufere din cauza noastră şi a neîmplinirii voinţei divine.

Puişorul pierdut (scenetă) Are mama şapte pui Gălbiori şi chiar pestriţi. Dar de multe ori fiori Îi dau mamei, zbenguiţiii... Într-o zi cu soare cald Şi cu cerul prea senin Au plecat să scurme-n gard Şi să caute tain. Strigă mama cloşca, tare: -unde sunteţi , puiii mamei??? Dar de unde să răspundă? Ei s-au dus prin luca mare.. N-o aud pe mama lor Au o lumea-a lor acum, Strigă biata”puuuiiiilor!!” Dar ei n-o aud ,nicicum. Dup-o zi de plimbăreală Şi de multe râme-n guşă Îşi aduc aminte-ndată De sărmana mamă, cloşcă. Ne-a *nvăţat să nu plecăm Fără voia ei, măi frate... Oare unde ne aflăm??? Care-i drumul către case?

Şi se uită-n jurul lor Totu-i hău, nimic domestic. Piuie şi ţipă -n cor Mama noastră, unde este??? Plânge fratele mai mic Şi suspină cu amar, Că n-au ascultat nimic Şi de viaţă n-are habar... Ce-o să facem noi acum Cel pistriţ, cu moţ ,se-ntreabă? Dar răspunsul e pe drum Şi nu vine prea în grabă... Cel mai mare, înţeleptul Iese-n drumul cel bătut. Şi se-ntreabă acum isteţul Nesigur şi abătut???! Să o iau la dreapta eu... Şi voi toţi la stânga, oare??? Poate dăm de heleşteu Şi-o să ne găsim cărarea. Fără a mai sta la sfat. Şase pleacă pe-o potecă. Iar isţetul merge-n sat Pe cărarea cea bătută. Dar cum mergea abătut Ce sa vadă frate????VULPEA Dormea dusă, sub un dud Parcă steptându-şi hrana.

Bietul pui şi-aşa rănit, Că de mamă s-a pierdut. Ce să facă acum, când vulpea Doarme în cărarea sa ? În acest timp, biatata mamă Strigă-n sus şi-n jos, mereu “puilor, veniţi la mama!” Unde sunteţi?Că vin eu... Dar nimic, nici un răspuns Nu primeşte biata mama, Numai că privind în sus Ea zăreşte puii-n goană. Merge-n faţa lor, câzand Şi-i adună sub aripă, Dar când numără...plângând Îi întreabă-n mare frică??? Unde-i fratele mai mare, Cel de bază-n ochii mei? El s-a dus pe o cărare, Spun fricoşi, cei mititei. Care-i drumul ce-a urmat? Mergeţi voi să-mi arătati. Ca să pot sa merg îndat Să-l aduc la ai lui fraţi. Merge cloşca alergând Pe cărarea cea bătută. Vede puiul ,ce plângând O priveşte pe roşcată. Vulpea doarme dusă, frate Puiul stă ca o statuie Cloşca fară de suflare Ce sa facă nu mai ştie …?!

Dacă-l strigă o aude Vulpea mare şi roşcată, Puiul ,ca să o observe, Ea din aripi dă îndată. Şi micuţul când o vede Fuge repede spre ea, Fără ca vicleana vulpe Să îl vadă, fraiera... Fuge puiul, fuge cloşca Plânge el şi plage ea... Iartă-mă te rog, mămucă N-am ascultat de mata. Dragul mamei, spuse cloşca Mama iartă că e mamă, Dar dacă vulpea flămândă Se scula şi te mânca???

CUPRINS 1. Cuvânt înainte.............................................................................pag . 2 2. Zvon de viaţă..............................................................................pag.

3. Barza ..........................................................................................pag

4. Boboceii cei de raţă ...................................................................pag

5. Legenda rândunicăi ....................................................................pag 6-7 6. Toamna .......................................................................................pag

7. Zi de toamnă târzie .....................................................................pag

8. Grădina de legume.......................................................................pag 10 9. Roadele toamnei ..........................................................................pag

10. Ninge, ninge ................................................................................pag 12 11. Iarna în sat....................................................................................pag 13 12.Omul de zăpadă ............................................................................pag 14 13.Măriuca, Murdărica.......................................................................pag 15 14.Dintele şi periuţa............................................................................pag 16 15. Apa ...............................................................................................pag 17 16. Curăţica .........................................................................................pag 18 17. Povestea fulgului de nea ..............................................................pag19-20 18.Povestea naşterii lui Isus ..............................................................pag 21-22 19. Legenda cocostârcului .................................................................pag 23-24 20.Puişorul pierdut -scenetă...............................................................pag 25-28