Începuturile Festivalului de la Mamaia

OCTAVIAN URSULESCU

UNIUNEA COMPOZITORILOR ȘI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

REZUMAT: În anul 1963 Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România a întreprins un demers la forurile culturale pentru organizarea unui festival național de muzică ușoară, pe modelul celui de la Sanremo (foarte popular în țara noastră), ca de altfel întreaga muzică ușoară italiană. Acest model s-a regăsit în faptul că la primele ediții fiecare melodie a fost prezentată în două versiuni, până în 1970 existând doar un concurs de Creație, dedicat compozitorilor. Prima ediție a coincis cu inaugurarea Teatrului de Vară din stațiunea turistică Mamaia, de la malul Mării Negre, teatru ce inițial s-a chemat „Ovidiu”, după numele poetului exilat de Roma pe țărmul Pontului Euxin. La început s-au înscris doar compozitorii de frunte, cei mai cunoscuți, reputați, abia pe parcurs apărând și creatori mai tineri. Aceeași situație se înregistra la nivelul interpretărilor, piesele din concurs fiind încredințate doar vedetelor în mare vogă în epocă. Acompaniamentul era asigurat de cele mai bune orchestre, cu cei mai buni dirijori ai momentului, Orchestra Radioteleviziunii, dirijor Sile Dinicu, și Orchestra Casei de discuri Electrecord, dirijor Alexandru Imre. Ulterior au apărut și grupuri de tip combo, în formulă mai mică, îndeosebi din clipa când au fost introduse și recitaluri în afara concursului. Festivalul de la Mamaia reprezintă pagina cea mai importantă din istoria muzicii ușoare românești; s-a întrerupt de câteva ori, îndeosebi din motive politice, ultima oară în 2012, nefiind reluat până în ziua de azi.

CUVINTE CHEIE: FESTIVAL, MAMAIA, MUZICĂ UȘOARĂ, OVIDIU

ÎN LUNA FEBRUARIE a anului 1963 a avut loc o dezbatere la Consiliul Muzicii, la Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă, cum se numea atunci actualul Minister al Culturii. La propunerea reprezentanţilor Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România s-a hotărât lansarea unui festival şi a unui concurs de muzică uşoară, cu scopul încurajării şi al promovării creaţiei originale. Termenul utilizat la noi, „muzică uşoară”, era întâlnit şi în alte limbi până de curând, fostul „light music” fiind astăzi tot mai mult înlocuit cu „pop music” (în clasamentele muzicale din S.U.A. poate fi găsită şi categoria „AC” – „adult contemporary”). Dar terminologia este mai puţin importantă, pentru că să nu uităm că George Enescu s-a exprimat tranşant: „Nu există muzică grea şi uşoară, ci doar muzică bună sau proastă!”. De altfel, de-a lungul anilor, îndeosebi în anii când festivalul se bucura de o mare recunoaştere oficială, juriile i-au avut în frunte nu o dată pe preşedinţii Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Ion Dumitrescu, Nicolae Călinoiu, Pascal Bentoiu, Adrian Iorgulescu, alături de aceştia luând loc în loja juriului personalităţi recunoscute ale muzicii culte: Arta Florescu (deţinea titlul de Artist al Poporului, în prezent dispărut), Elvira Cârje, Georgeta Stoleriu, Cornel Trăilescu, Luminiţa Vartolomei, Petre Codreanu, Smaranda Oţeanu, Vasile Tomescu, Vasile Donose. De asemenea, lucrările din festival au fost aduse la microfon de voci importante, cu performanţe recunoscute pe scenele lirice: Ludovic Spiess, Florin Georgescu, Bianca Ionescu, Dorin Teodorescu, Marcel Roşca. Intenţia benefică a breslei muzicienilor a constat în continuarea tradiţiilor excepţionale lăsate de adevăraţii ctitori ai genului, Ionel Fernic, Vasile Vasilache, Gherase Dendrino sau Ion Vasilescu, ale căror creaţii se cântă şi astăzi la marile manifestări muzicale. Cu toată popularitatea sa, dar şi a genului ca atare, festivalul de la Mamaia n-a avut o istorie lină: nu s-a mai organizat în anii 1967, 1968, 1970 (perioadă în care cu siguranţă toate eforturile, creatoare şi financiare, au fost direcţionate către primele ediţii ale festivalului internaţional „Cerbul de aur” de la Braşov), iar între 1976 şi 1983 a fost întrerupt (mulţi se temeau de o desfiinţare definitivă) în urma unor atacuri „la baionetă” din publicaţia cu cea mai mare influenţă, inclusiv politică, din acea perioadă, revista Flacăra, condusă de poetul Adrian Păunescu. Iată ce scria acesta pe 5 august 1976, imediat după încheierea, pe 31 iulie, a festivalului de la Mamaia:

„Ne-am fi aşteptat la un efort mai serios al compozitorilor şi textierilor de a cuprinde viaţa sufletească a constructorilor socialismului, o viaţă atât de complexă şi nu lipsită de accente de dramatism, fireşti dacă ne gândim la marea acţiune la care sunt chemaţi toţi oamenii muncii. Să nu uităm ideea pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu a subliniat-o vorbind despre artişti şi anume că ei trebuie să se adreseze izvorului, nu ulciorului... Viaţa, cu bucuriile, luptele şi durerile ei, nu a ajuns în acest an la Mamaia. Şi tocmai de viaţă are nevoie o artă care se adresează direct omului. Şi nu oricărui om”.

Adrian Păunescu, poet remarcabil de altfel, nu agrea muzica uşoară tradiţională, promovând la Cenaclul „Flacăra”, pe care îl şi prezenta (audienţă uriaşă, stadioane pline) îndeosebi genul folk, denumit „muzică tânără”. Evident, calul de bătaie îl reprezentau îndeosebi versurile cântecelor, în acelaşi articol el desfiinţând practic chiar şi melodiile „tematice”, cu fior patriotic, cum ar fi România, De-ar fi fost să fiu, Cei 100 de ani. Aşa încât, deşi la respectiva ediţie au mai fost premiate şi alte melodii similare, aşa cum cereau directivele Partidului (Spune-mi, ţara mea, Azi, aici, acum), la nivelul cel mai înalt s-a decis interzicerea festivalului, ce nu va fi reluat decât abia în 1983, graţie abilităţii Secretarului de Stat de la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Ladislau Hegheduş. Acesta a introdus un sistem infailibil: cântecele „tematice” deschideau şi închideau, ca între coperţi, serile de festival, pe parcurs mai presăra două-trei piese de același fel în afara concursului, așa că în rest se cânta orice, fără probleme! Au fost anii când, până în 1989, au fost premiate la Mamaia unele dintre cele mai frumoase şlagăre ale genului: Strada Speranţei, Şi m-am îndrăgostit de tine de Vasile Veselovski, Apă şi foc, Păi, de ce? de Horia Moculescu, La 5 şi jumătate, la Universitate de Ionel Tudor, Nu m-am gândit la despărţire de Dan Dimitriu, De n-ai să vii, Vino, iubire, înapoi, Dacă într-o zi mă vei iubi de Ion Cristinoiu, De ce nu-mi spui că mă iubeşti? de Vasile V. Vasilache, Tăcutele iubiri, Cine iubeşte de Jolt Kerestely, Ce mult team iubit, S-aducem dragostea-napoi de Dumitru Lupu, Stai lângă fruntea mea de Mircea Drăgan şi multe altele. Începând cu ediţia din 1990, apreciată de criticul muzical Mario Luzzato Fegiz în cotidianul italian „Corriere della sera” drept Sanremo alla romena sul Mar Nero, evident că piesele „tematice” nau mai fost impuse, apărând titluri la care nici nu ne puteam gândi înainte, cum ar fi Ave Maria de Cornel Fugaru (Marele Premiu în 1990), Dă, Doamne, cântec! de Viorel Gavrilă şi altele. Din păcate, libertatea de exprimare în texte n-a fost însoţită întotdeauna şi de câştiguri în plan muzical, diluarea substanţei manifestării determinându-i pe compozitorii reputaţi să nu mai participe la concurs. Drept care din 1998 s-a putut observa o degradare a festivalului, ce nu s-a mai oprit până la întreruperea sa (cea mai lungă de până acum) în anul 2012.

Ultima ediţie a festivalului muzicii uşoare româneşti de la Mamaia (aşa a fost conceput la început, ce a devenit mai târziu vom constata în cursul acestui material) a avut loc în 2012 la... Constanţa, la grădina Soveja, fiind prezentată de interpretul Daniel Iordăchioae, aşa cum a rememorat acesta în cadrul unei foarte reuşite şi amuzante emisiuni „Vara lui Măruţă” de la ProTV. Şi dacă tot suntem aici, nu putem să nu-l elogiem pe Cătălin Măruţă, care a introdus în iulie-august 2021 în emisiunea sa nu mai puţin de 10 momente importante legate de festivalul de la Mamaia, deşi el n-a prezentat niciodată festivalul, nici ProTV nu l-a transmis vreodată! În schimb TVR, care are toate filmările (dacă nu le-o fi şters, cum am înţeles că ar fi făcut cu cele de la „Şlagăre în devenire” şi „Steaua fără nume”...) şi care ar fi putut purcede la o frumoasă istorie a festivalului, n-a făcut nimic... Dar până vom trece în revistă secvenţele de neuitat din acest festival înfiinţat în 1963 cu contribuţia decisivă a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, ni se pare absolut revelatoare luarea de poziţie a textierului (şi-a pus semnătura pe sute de melodii, dintre care multe devenite şlagăre), libretistului şi scriitorului Eugen Rotaru, publicată în revista Actualitatea Muzicală în iunie 2001, în chiar primul număr al seriei noi, color:

„De ce plătim din banii tuturor activitatea prostească a câtorva? Cine hotărăşte această plată? Cine ne obligă să suportăm de câţiva ani buni încoace inabilitatea unor funcţionari publici care nu au nici o legătură cu arta muzicală, dar care se cramponează în a organiza acest festival de NONMUZICĂ de la Mamaia? Iată câteva întrebări la care voi încerca să dau câteva răspunsuri ca membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Pe vremea când în organizarea festivalului de la Mamaia se implica Uniunea, rezultatul era o adevărată sărbătoare a

Vol . XX, 2021 Vol. XX, 2021 muzicii uşoare româneşti. Calitatea melodiilor alese reprezenta gustul educat al câtorva generaţii de compozitori care girau excelentul conţinut al repertoriului de gen. Textele erau refăcute până când în forma finală puteau fi cu mândrie publicate în orice revistă de specialitate. Fără a fi vorba de cenzură, existau compozitori, textieri, poeţi, orchestratori chemaţi să jurizeze etapa la care se afla creaţia românească de gen, încercând an de an să adauge la averea comună lucrări noi şi oameni noi. Dar s-a întâmplat ceva. Cineva a schimbat ordinea importanţei organizatorilor acestui eveniment... în primul rând artistic. Încet, încet pe plan organizatoric a trecut pe primul loc Ministerul Culturii prin reprezentanţii săi, pe locul al doilea Televiziunea Română prin funcţionarii ei artistici, pe locul al treilea organizatorii locali, iar Uniunea Compozitorilor a rămas fără „obiectul muncii”. Cine e cel care a făcut noua ordine „originală” a organizării unui festival de muzică... fără muzică? Răspunsul este unul singur: sărăcia. Sărăcia este cauza retragerii decente a specialiştilor în faţa invaziei obrăzniciei şi a mitocăniei, ridicate la rangul de judecată supremă. Sărăcia de idei ne-a dat nefericita soluţie de a-i concesiona festivalul lui Adrian Ştefănescu – un păcălici de periferie – şi de a pune la conducerea artistică a unui asemenea eveniment pe Doina Păuleanu – muzeograf cu veleităţi muzicale. Vai Ţie, Muzică Uşoară Românească! Sărăcia de Mecena de bună calitate a adus anul trecut festivalul la mâna unor oameni care nu au nici o legătură cu ceea ce se cheamă Festival Naţional. Oameni fără nici o măsură în comportament social au dat premiu o maşină Mercedes şi l-au impus la un premiu pe un modest cântăreţ de restaurant, care intonează bine, dar care nu comunică nimic1 . Uniunea Compozitorilor va sta alături întotdeauna de organizatorii de la Constanţa cu prietenie şi dăruire numai atâta vreme cât se va dori o muzică de calitate, de tradiţie românească, departe de orice mode infantile care s-au promovat cu râvnă în ultimii ani. Uniunea Compozitorilor nu va face nici un rabat la calitate doar pentru a face parte dintre organizatori. Suntem datori faţă de înaintaşii noştri de a apăra tot ceea ce este bun, în parametrii noştri de profesionişti, şi ne poate reprezenta şi acum şi peste ani, când urmaşii noştri ne vor judeca”. În rândurile de mai sus, reamintim, datând de acum două decenii (dar cât de actuale şi azi!), Eugen Rotaru făcea o analiză necruţătoare, dar absolut corectă şi obiectivă, a festivalului de la Mamaia la graniţa dintre milenii. Câteva precizări se impun, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu domeniul. Doina Păuleanu, respectat critic de artă (pe tărâmul picturii), a fost ulterior directoarea Muzeului de artă din Constanţa şi s-a stins din viaţă anul trecut, dar nu cred că s-a amestecat prea mult în „bucătăria” muzicală a festivalului, fiind doar o reprezentantă civilizată a organizatorilor locali. În schimb de la Adrian Ştefănescu, prin ediţiile 1998 şi 1999, care i s-au dat de neînţeles pe mână, aşa cum bine remarcă Eugen Rotaru, a început decăderea festivalului de la Mamaia. Auto-intitulat „producător”, deşi nu avea nici competenţă muzicală, nici... financiară, acesta a bulversat manifestarea, introducând secţiuni noi, alegând moderatori fără experienţă şi în general transformând totul într-un circ din care festivalul nu-şi va mai reveni. Din acea perioadă datează scandalurile cu colaboratori neplătiţi (Alina Chivulescu, Gabriel Cotabiţă), dar mai ales cu două excelente câştigătoare ale Trofeului de la Mamaia, frumoasa Natalia Barbu (de la Chişinău) şi buzoianca Adria Şerban (nevoită să se orienteze către canto clasic, ascensiunea în muzica uşoară fiindu-i barată). Adrian Ştefănescu, erijându-se în atotputernicul producător, le-a păcălit să semneze cu el contracte de exclusivitate absolut înrobitoare, care le-au răpit pur şi simplu libertatea artistică! Începând cu ediţia 2000, la care se referă Eugen Rotaru, frâiele festivalului au fost preluate de Liana Săndulescu, de la TVR, sub comanda căreia derapajul s-a adâncit, conducând către „victoria finală”, decesul din 2012 al festivalului... Cum spuneam, „Primul concurs şi festival de muzică uşoară românească” (aşa glăsuia afişul) a avut loc între 25 şi 29 august 1963, inaugurând Teatrul de vară „Ovidiu”, cu 1100 de locuri. Multe din informaţiile despre ediţiile de până prin 1969, când am ajuns personal la festival, ni le-a furnizat pasionatul istoriograf al muzicii uşoare, constănţeanul Mircea Nicolau. Deşi a trecut atâta vreme, este uimitor că fredonăm şi azi refrenele unora dintre melodiile laureate atunci: Spre soare de George Grigoriu (Premiul UTM), Zorile de Temistocle Popa (Premiul Litoralului), Oglinzile mării de Eugen Teger (Premiul Radioteleviziunii), Aş vrea iar anii tinereţii... de Henry Mălineanu (Premiul U.C.M.R.), Cum e oare? de Florin Bogardo (Premiul Uniunii Scriitorilor), Soarele e îndrăgostit de Dinu Şerbănescu,

1 În anul 2000 trofeul la Interpretare a fost acordat lui Rafael Ciobotaru, care mult mai târziu avea să colaboreze şi cu formaţia Iris (n.red.)

Simpozionul Internațional de Muzicologie „George Enescu“ Simpozionul Internațional de Muzicologie „George Enescu” Te caut de Florentin Delmar – piesă apreciată drept „capodoperă” de către Horia Moculescu (ambele –Menţiuni). Juriul a acordat Premii Speciale interpreţilor Ioana Radu, Dorina Drăghici (ambele – Artiste Emerite), Gigi Marga, Lavinia Slăveanu, Doina Badea, Constantin Drăghici, Margareta Pâslaru, Luigi Ionescu, Nicolae Niţescu. A doua ediţie a fost programată ceva mai devreme, 14-17 iulie 1964, şi a fost după cum se vede cu o zi mai scurtă. De această dată am avut un Mare Premiu acordat de Comitetul de stat pentru cultură şi artă melodiei Tu de Vasile Veselovski, în rest s-au înmânat aceleaşi distincţii, exceptând Premiul RTV. Laureate: Două rândunici de Radu Şerban (Premiul UTM), Nimeni de Henry Mălineanu (Premiul Litoralului), Ca-n prima zi de Elly Roman (Premiul U.C.M.R.), Clipa de atunci de Noru Demetriad (Premiul Uniunii Scriitorilor, versurile fiind semnate de Nina Cassian), Ochii tăi de Gelu Solomonescu (menţiune). Premiile Speciale au mers către Sile Dinicu, dirijor al orchestrei de estradă a RTV, Alexandru Imre, dirijor al orchestrei casei de discuri Electrecord, Doina Badea şi Constantin Drăghici, în timp ce Menţiuni Speciale au revenit soliştilor Margareta Pâslaru, Ilinca Cerbacev, Luigi Ionescu, Nicolae Niţescu, Aurelian Andreescu. În 1965 ediţia a III-a a festivalului de la Mamaia a avut loc în intervalul 10-14 august, prilejuind câteva debuturi spectaculoase: duetul Alexandru Jula-Ionel Miron, Horia Moculescu, Anca Agemolu, Jean Păunescu, Graţiele Chiţu, Jáncsy Kőrössy. Laureaţi au fost cam tot corifeii acelor ani de aur ai genului, toţi cu refrene inspirate: Radu Şerban – Spune-mi şi te cred (Premiul U.C.M.R.), Temistocle Popa – Dorule (Premiul Uniunii Scriitorilor), Vasile Veselovski – Cu tine (Premiul RTV) şi Luna la Mamaia (Premiul Litoralului), George Grigoriu – Să cântăm (Premiul UTC). Menţiuni au fost acordate cântecelor Cânt de dragul cui mi-e drag de Aurel Giroveanu (unul din interpreţi fiind Horia Moculescu), Cântec simplu de Elly Roman, Cum să uit ce-a fost de Nicolae Kirculescu, N-am ştiut să te păstrez de Noru Demetriad (mare şlagăr, unul din solişti fiind Horia Moculescu), Seri pe malul mării de Sile Dinicu. La această ediţie organizatorii au acordat Premii Speciale atât celor trei dirijori (Sile Dinicu, Alexandru Imre, Horia Moculescu), cât şi soliştilor Margareta Pâslaru, Ilinca Cerbacev şi Aurelian Andreescu. De asemenea au apărut noi distincţii: Premiul pentru cea mai bună interpretare (Constantin Drăghici), Premiul Discului de muzică uşoară românească 1964 (aceluiaşi Constantin Drăghici), Menţiuni de interpretare (Lucky Marinescu, Horia Moculescu, Graţiela Chiţu), Diplomă de onoare (Jancsy Korossy). A fost ultima ediţie în care piesele finaliste din concursul de Creaţie au beneficiat de câte două versiuni interpretative. Despre acei ani în care a debutat la festivalul de la Mamaia (fiindcă în staţiune cânta cu orchestra sa, localul fiind mereu arhiplin), reputatul compozitor Horia Moculescu, pe care nu întâmplător l-am remarcat în rândurile de mai sus, îşi aminteşte: În 1964 am trimis două piese la preselecţie, care n-au intrat, însă de ediţia din acel an se leagă ascensiunea mea. Am preluat, cântând la Cazinoul din Mamaia, zece piese din preselecţie şi le-am prelucrat pentru o formaţie de cinci persoane. Le-am cântat în faţa a doi reprezentanţi de frunte ai Partidului în plan cultural. Succesul a fost atât de mare încât am fost propuşi la agenţia artistică de impresariat, OSTA. Ni s-au alipit trei solişti: Marina Voica, Ilinca Cerbacev, Constantin Drăghici şi actorul comic Ovid Teodorescu. Am început nişte turnee de un succes fabulos, care ne-a adus o oră de emisiune la Revelionul TV ’65. Apoi am ajuns să acompaniez un sfert din festival, alături de ceilalţi doi dirijori, Sile Dinicu şi Alexandru Imre. Primele trei ediţii ale festivalului au conturat liniile directoare pentru anii următori, după care tot ce a fost bun s-a păstrat şi s-a renunţat la ceea ce nu adusese un plus orientativ pentru juriu, cum ar fi cele două versiuni interpretative. În schimb de la ediţia următoare apar o serie de inovaţii interesante, pe care, de necrezut, le regăsim în desfăşurarea actuală a festivalului de la Sanremo! Vom insista în materialul de faţă îndeosebi asupra ediţiilor vechi ale festivalului de la Mamaia, practic necunoscute celor tineri sau puţin cunoscute chiar şi celor mai vârstnici. Până în 1989 festivalul a fost o manifestare emblematică, aşteptată cu sufletul la gură de toţi iubitorii genului, fiind, dacă vreţi, premiile noastre Oscar sau Grammy! Nu lipsea nici un compozitor de vază (ceea ce nu s-a mai întâmplat începând cu sfârşitul anilor ’90, când, aşa cum am scris, deteriorarea festivalului, din punct de vedere artistic, a căpătat note alarmante şi i-a îndepărtat pe creatori), de asemenea pentru interpreţi era un titlu de glorie să conducă spre premii piese care apoi aveau să devină şlagăre naţionale, fredonate de melomani de toate vârstele. Inclusiv la nivelul organizatorilor acest interes uriaş a condus la permanenta modificare a regulamentului, a sistemului de desfăşurare, acest lucru petrecându-se pentru prima dată la ediţia a IVa, în 1966, care a durat nu mai puţin de o săptămână, între 8 şi 14 august. Inovaţiile au constat în selecţionarea a 22 de cântece de succes lansate în ultimul an, acestea, plus cele 32 în primă audiţie, fiind prezentate în trei etape distincte (e clar, cei de la Sanremo ne-au copiat, peste ani!). În prima etapă au fost prezentate toate cele 54 de melodii, în a doua juriul a operat o selecţie, cele reţinute fiind interpretate

Vol . XX, 2021 Vol. XX, 2021 în al treilea concert, care s-a identificat de fapt cu Gala laureaţilor. De asemenea, s-a renunţat la formula cu dublă interpretare, piesele având doar câte o versiune. A fost ediţia în care s-au remarcat interpreţi care apoi au devenit vedete autentice – Luminiţa Dobrescu, Pompilia Stoian, Dan Spătaru, Anda Călugăreanu, Sergiu Cioiu, Fraţii Menzel – precum şi alţii cu succes în acea perioadă, cum ar fi Trio DoRe-Mi, Elena Neagu sau Denise Constantinescu (protejata lui Nicolae Kirculescu). Într-o emisiune TV, cu ani în urmă („Duminica în familie”, la Antena 1), Marina Voica a oferit o înregistrare cu ea acompaniată la pian de compozitorul Radu Şerban, care îi încredinţase melodia Prieten drag. Dar cum artista, venită din U.R.S.S., intrase într-o perioadă de interdicţie politică (a avut mai multe de-a lungul carierei), compozitorul a decis, pe drept cuvânt, că era păcat să se piardă un asemenea cântec superb, ales într-o anchetă a Radio România la graniţa dintre milenii drept „Şlagărul secolului XX”. A fost şansa studentei la Filologie la Universitatea din Bucureşti (facultatea de Engleză-Franceză) Pompilia Stoian, care a dat viaţă cu multă sensibilitate melodiei distinse la respectiva ediţie cu Marele Premiu al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă. Tot revelaţia Pompilia Stoian a adus la rampă alte două melodii laureate: Prima chemare de Paul Urmuzescu (Menţiune) şi Visul meu, viaţa mea de Aurel Giroveanu (Premiul juriului). Au trecut atâtea decenii de atunci, dar, incredibil, refrenele multora din piesele premiate ne vin automat pe buze! Astfel, premiul U.C.M.R. a fost acordat compoziţiei lui Nicolae Kirculescu Culori, culori (solist Constantin Drăghici), în timp ce Premiul Uniunii scriitorilor a revenit piesei semnate de Vasile Veselovski pe versurile poetului Ion Minulescu Cânta un matelot (Doina Badea). Au rămas în conştiinţa marelui public, peste ani, şi alte cântece din palmares, cum ar fi Nu te supăra de Paul Ghenţer, cu Anda Călugăreanu şi Mihai Dumbravă, acesta din urmă semnând şi versurile (Premiul Comitetului Central al UTC) sau Cântecul vântului de Alexandru Mandy, cu actorul-cântăreţ Sergiu Cioiu (Premiul Comitetului executiv al Sfatului popular al oraşului Constanţa). Alte distincţii au mers către titluri cum ar fi De-ar fi să mă mai nasc o dată de George Grigoriu, solist Gică Petrescu, încă de atunci veteran (Premiul Radioteleviziunii Române), Mamaia, au revoir de Nocu Demetriad, solistă Ilinca Cerbacev (Premiul Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi”), Olimpiada tinereţii de Temistocle Popa, solist Dan Spătaru (Premiul Uniunii de Cultură Fizică şi Sport). Se înţelege, distincţiile erau stabilite tot de juriu, doar că o serie de organisme oficiale erau incluse la nivel organizatoric în palmares. Au fost acordate trei Premii de interpretare – Doina Badea, Constantin Drăghici, Gelu Solomonescu (dirijor al orchestrei „Bucureşti”, care de fapt era a Teatrului satiric-muzical „Constatin Tănase”), în vreme ce Menţiunile de interpretare au ajuns la Pompilia Stoian, Ilinca Cerbacev (pe atunci se pare că nu deranja pe nimeni cacofonia evidentă), Anda Călugăreanu (ea a fost mai norocoasă: în buletin era Anca şi cineva s-a sesizat şi i-a modificat o consoană!), Dan Spătaru, Sergiu Cioiu, Alexandru Imre (dirijorul orchestrei casei de discuri Electrecord). După cum se poate constata, nu se introdusese concursul separat de interpretare, deschis tinerilor aspiranţi la glorie, însă artiştii merituoşi erau evidenţiaţi în palmaresul final. Iar adevăraţii maeştri nu erau niciodată uitaţi, dovadă că în 1966 lui Gică Petrecu i-a fost înmânată o Diplomă de onoare, iar cunoscutei interprete de romanţe Mia Braia i-a fost conferit „Premiul discului” pe anul 1965. Din motive obscure, ediţiile din 1967 şi 1968 n-au avut loc, probabil, aşa cum am mai scris, datorită faptului că toate forţele artistice, precum şi Televiziunea Română, se implicau în organizarea primei ediţii a Festivalului internaţional „Cerbul de aur” de la Braşov – pariu pe care conducerea politică trebuia neapărat să-l câştige şi a reuşit (bănuim că din acelaşi motiv a fost „sărită” şi ediţia 1970, când a avut loc totuşi la Bucureşti un concurs asupra căruia fireşte vom insista). Aşadar, iată-ne în 1969. Ediţia a V-a (25-27 iulie) marchează introducerea competiţiei de Interpretare şi de asemenea mutarea forţată la Teatrul Dramatic din Constanţa, datorită vremii nefavorabile (teatrul de vară din Mamaia nu era acoperit şi aşa a rămas, în ciuda unor încercări de montare a unei prelate, peste câţiva ani). Ca şi în 1966 au fost luate în considerare şi piesele de succes lansate în anul anterior, dar de această dată au existat clasamente separate. Au confirmat unii dintre soliştii tineri afirmaţi la ediţia precedentă (Anca Agemolu, Dan Spătaru – ambii reprezentaseră România la primul „Cerb de aur” de la Braşov, în 1968, Sergiu Cioiu), dar au apărut şi alţii care în anii ce vor veni vor însemna mult în economia genului, cum ar fi Angela Similea, Doina Spătaru, Aura Urziceanu – cu o carieră fulminantă în jazz, Dorin Anastasiu, Acvilina Severin. La secţiunea Creaţie-Lucrări în primă audiţie, Premiul I a fost acordat melodiei „Nu se poate!” de Henry Mălineanu, cu marea doamnă a romanţei româneşti Ioana Radu (de altfel, cântecul este nelipsit, an de an, de la manifestările consacrate acestui gen atât de românesc, „Crizantema de aur” de la Târgovişte şi altele). Premiul II a revenit compoziţiei lui Vasile V. Vasilache, Vechiul pian, piesă amplă, care va avea şi o notabilă carieră internaţională, punând în valoare ambitusul vocal al solistei Doina Badea. Pe poziţia a treia au fost aşezate, la egalitate, două piese al căror titlu se... completează: N-am ştiut de Mişu Iancu (Doina Badea) şi... Ştiu de Nicolae Kirculescu (Constantin Drăghici). Cele trei menţiuni au fost direcţionate către compoziţiile bateristului frenetic Sergiu Malagamba – Cu ochii închişi (Doina Badea), hit-maker-ului George Grigoriu (E vârsta întrebărilor – Mihaela Mihai) şi dirijorului Gelu Solomonescu (Mâinile tale – Luigi Ionescu, solist aflat sub bagheta sa la Teatrul de music-hall „Constantin Tănase”). Cu mare interes, fireşte, a fost aşteptată înfruntarea melodiilor deja cunoscute marelui public, lansate în intervalul aprilie 1968-aprilie 1969. Deja se simţea „adierea” lucrărilor

Simpozionul Internațional de Muzicologie „George Enescu“ Simpozionul Internațional de Muzicologie „George Enescu” „tematice”, Premiul I revenind piesei Dintotdeauna pe acest pământ de Temistocle Popa, cântate de Doina Badea, ideală pentru acest gen de melodii (interpreta a pierit dramatic la cutremurul din 1977). Excepţionalul compozitor, pianist şi regizor muzical Florin Bogardo n-a fost niciodată creditat cu Trofeul sau cu Premiul I, dar în 1969 două creaţii ale sale au cîştigat Premiul II: Să nu uităm să iubim trandafirii (Margareta Pâslaru) şi Ora cântecului (Mihaela Mihai). Una din piesele distinse, tot ex aequo, cu Premiul III a fost De ieri până azi de Laurenţiu Profeta (Aurelian Andreescu), iar cea de-a doua ne face să trimitem un zâmbet, dar şi un reproş către juriul ediţiei respective, fiind vorba de Of, inimioară! de Edmond Deda, cu care Luminiţa Dobrescu cucerise „Cerbul de aur” la Braşov cu câteva luni mai devreme-prima victorie românească la marele festival! Cele trei Menţiuni au fost direcţionate către compoziţia lui Constantin Drăghici, cântată fireşte tot de el, N-ar trebui, către creaţia unui veteran al genului, Elly Roman (Te strâng la piept, dragostea mea, pe versurile poetului Victor Eftimiu – solist Luigi Ionescu) şi către piesa lui Petre Mihăescu Ai plecat râzând, încredinţată vedetei momentului, Luminiţa Dobrescu. Întotdeauna juriile, nu numai la Mamaia, sunt puse în încurcătură atunci când au de-a face cu un mare şlagăr, aşa cum devenise încă de la lansare Trecea fanfara militară, interpret Dan Spătaru. Dar cum lui Temistocle Popa i se acordase deja Premiul I, s-a recurs la o formulă de compromis: doar o... Menţiune de popularitate. Dar ce mai contează, cu siguranţă diploma zace, îngălbenită de vreme, prin vreun pod, însă lumea fredonează şi acum simpaticul marş inspirat autorului de fanfara Galaţilor copilăriei sale... Gică Petrescu a câştigat „Premiul discului” pe anul 1968 – există oare vreo familie în vârstă care să nu aibă şi azi câteva discuri vinil, editate de casa Electrecord, cu legendarul interpret, chiar dacă pick-up-urile au dispărut? Cel puţin două melodii remarcabile n-au intrat în palmares, dar de atunci se cântă mult, ceea ce spune totul: După noapte vine zi de Aurel Giroveanu, pe versuri de Tudor Muşatescu (Margareta Pâslaru) şi Dacă nu iubeşti de George Grigoriu (Luminiţa Dobrescu), deşi în mod normal ele trebuiau premiate. După cum se poate constata, cu rare excepţii compozitorii mizau pe vocile consacrate, neavând mare încredere în tineri, poate tocmai de aceea s-a hotărât introducerea unei competiţii de interpretare, chiar dacă unii dintre laureaţi erau deja binecunoscuţi, dovadă că Premiul I a fost împărţit de Dan Spătaru şi Dorin Anastasiu, Premiul II de Aura Urziceanu şi Anca Agemolu, în timp ce Sergiu Cioiu a cucerit Premiul III. Dintre cei cinci tineri distinşi cu Menţiuni cea mai cunoscută azi este de departe Doina Spătaru; cu succese în epocă erau Acvilina Severin şi Gabriela Teodorescu, iar despre Valentina Popescu nu se ştie mare lucru. Al cincilea „menţionat” are o poveste interesantă. Cu câţiva ani în urmă a venit la festivalul de romanţe Te-aştept pe-acelaşi drum de la Zlatna un interpret în vârstă, despre care însăşi fosta sa colegă de scenă de la Cluj-Napoca, din vremea studenţiei, Stela Enache (aflată în juriu), a spus că nu e cazul să fie admis în concurs. Era vorba de Octavian Cadia, stabilit de mult timp în S.U.A., unde îşi încercase norocul şi ca actor de film, celebritatea aducându-i-o rolul din filmul „Dracula” al lui Francis Ford Coppola, cel al nebunului înghiţitor de păianjeni ce-şi aştepta dincolo de gratii stăpânul adorat, rol încredinţat lui probabil şi datorită originii româneşti. Cadia (menţiune în 1969), s-a stins din viaţă în urmă cu ceva vreme. Ce ni se pare interesant, dacă informaţiile lui Mircea Nicolau sunt corecte şi într-adevăr au concurat, este faptul că n-au intrat în palmares solişti cum ar fi Angela Similea, Alexandru Jula, Puica Igiroşanu, Elena Constantinescu, chiar George Răpcău, dar ascensiunea acestora era abia la început... Aşadar, exceptând 1969, timp de trei ani, 1967, 1968 şi 1970, exact în perioada primelor patru ediţii ale festivalului internaţional „Cerbul de aur” de la Braşov, festivalul de la Mamaia nu s-a desfăşurat. Deci de la Marea Neagră toate forţele muzicii uşoare româneşti – compozitori, textieri, instrumentişti, dirijori – se mutaseră la munte, lor adăugîndu-li-se echipa impresionantă a Televiziunii Române, manifestarea fiind transmisă în direct pe micul ecran. Caietul (de fapt o carte impresionantă ca dimensiuni, conţinând peste o sută de partituri) cu creaţiile româneşti de gen era trimis din timp în toată lumea, iar pentru compozitorii români era o mare bucurie să-şi asculte lucrările interpretate de solişti valoroşi de peste hotare, unii dintre aceştia având chiar în acel moment cu o bună carte de vizită (Frida Boccara, Joe Dolan, Kiki Dee, Jacques Hustin, Guy Mardel). Cum probabil hotărârea de a nu se mai organiza o a cincea ediţie a „Cerbului de aur” în 1972 fusese deja luată la nivel înalt, între 23 şi 25 iulie 1971 am revenit la Mamaia, pentru ediţia cu numărul 6. După cum se poate constata, doar trei zile de festival, dintre care doar cea dintâi a avut loc la Teatrul de vară din Mamaia, după care evenimentul a fost mutat din cauza vremii nefavorabile, ca în 1969, la Teatrul Dramatic din Constanţa. Extrem de interesant este faptul că fie nivelul lucrărilor înscrise a fost mai slab ca altădată (mai mult ca sigur), fie exigenţa juriului din acel an a sporit, dar Premiile I şi II la „Creaţie” nu au fost acordate – o premieră în materie. În schimb au fost distinse cu Premiul III, ex aequo, trei melodii: Încrederea de Ion Cristinoiu (Marina Voica), precum şi două piese cântate de Dan Spătaru „–Dar ce nu ai?” de Vasile Veselovschi şi Mi-a venit mintea acasă de Henry Mălineanu. Dar au fost nu mai puţin de cinci piese distinse cu menţiuni: A fost odată ca-n poveşti de Horia Moculescu (Dan Spătaru, solist aflat în cea mai bună perioadă a sa), Mi-e necaz pe calendar de Aurel Giroveanu (melodie gândită special pentru veteranul Gică Petrescu), Primul loc pe Pământ de Alexandru Mandy (cu solistul preferat al compozitorului-poet, actorul Sergiu Cioiu), Soarele dragostei de George Grigoriu (Margareta Pâslaru), Ţi-aduci aminte? de Constantin Alexandru, pseudonimul sub care a apărut un timp

Vol . XX, 2021 Vol. XX, 2021 compozitorul Ramon Tavernier (solist Aurelian Andreescu). După cum se vede, reveneau frecvent în palmares numele compozitorilor care-şi făcuseră deja o carte de vizită importantă, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru soliştii care preluaseră de la înaintaşii lor postura de vedete – Margareta Pâslaru, Marina Voica, Aurelian Andreescu, Dan Spătaru, Sergiu Cioiu. Cu excepţia celor decedaţi (Spătaru, Andreescu), ei sunt şi astăzi în activitate, dovedind o uluitoare longevitate la nivel înalt. Iar în concursul de interpretare, la ediţia 1971, şi-au făcut apariţia artişti care li se vor adăuga acestora în „lotul naţional” al interpreţilor care, la rândul lor, cu unele excepţii, se bucură de popularitate şi aprecieri. Dar iată palmaresul competiţiei de Interpretare de la Mamaia 1971: Cornel Constantiniu, Dida Drăgan (Premiul I), Stela Enache (Premiul II), Petre Geambaşu, George Enache, Ana Petria (Premiul III). Constantiniu, Geambaşu şi Petria aveau ulterior să fie colegi multă vreme la Teatrul „Ion Vasilescu” din Bucureşti, care avea o puternică secţie de music-hall. Doar o Menţiune pentru vocea de aur de azi, Mirabela Dauer, pe aceeaşi treaptă figurând George Răpcău şi Anca Dimitriu. A concurat, deşi n-a intrat în palmares, şi viitorul artist extrem de popular Mihai Constantinescu, el având însă consolarea că prietena sa de atunci, Olimpia Panciu, căreia îi încredinţase compoziţia Păpuşa, a fost recompensată cu o „menţiune pentru cel mai tânăr concurent”. Din 1972 până la întreruperea brutală din 1976, festivalul de la Mamaia n-a mai avut concurs de Interpretare, acesta reapărând la reluare, în 1983, în schimb au existat recitaluri ale vedetelor îndrăgite. Organizatorii au fost mereu aceiaşi: Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Radioteleviziunea Română şi Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă Constanţa. S-a revenit pe scena Teatrului de vară din Mamaia, împodobită cu decoruri reuşite, iar acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra de estradă (acesta era termenul în epocă) a Radioteleviziunii Române, dirijată de Sile Dinicu. Ca şi la ediţiile 1963-1965, s-a revenit la interpretarea melodiilor finaliste în câte două versiuni, iar durata festivalului a acoperit din nou aproape o săptămână. Astfel, ediţia a 7-a s-a desfăşurat între 25 şi 30 iulie 1972, fiind agrementată cu recitalurile aplaudate susţinute de Doina Badea, Marina Voica, Anda Călugăreanu, Mihaela Mihai, Corina Chiriac, Aurelian Andreescu, Dan Spătaru, Mihai Constantinescu, George Enache, adică exact artiştii cu un box-office ridicat în acea vreme. Premiul I a fost împărţit de doi compozitori care dominau peisajul genului, George Grigoriu cu „Frumuseţii tale” (Doina Badea, Mihaela Mihai) şi Radu Şerban cu Izvor de frumuseţe (Doina Badea, George Enache), se înţelege ambele cu un discret parfum „tematic”, care se va accentua în anii ce vor urma. Premiul II a revenit lui Temistocle Popa, pentru melodiile Dragostea dintâi (Doina Badea, Ioana Iliant) şi În rândul patru (Anda Călugăreanu în ambele seri, Dan Spătaru lipsind în ultima clipă de la festival). Ultima piesă, altminteri mare şlagăr, a produs mult amuzament prin textul lui Mircea Block, fiindcă în clase nu existau decât 3 rânduri, băncile din al treilea fiind oricum toate la geam, aşa încât corect ar fi fost În banca patra, rândul de la geam2! Reputatul compozitor Aurel Giroveanu a primit Premiul III pentru două lucrări, În fiecare port (Marina Voica, Mihaela Mihai) şi A-ntinerit romanţa... (Corina Chiriac, Elena Munteanu). Acest ultim cântec este nelipsit şi în prezent de la festivalurile de romanţe din ţară, în frunte cu „Crizantema de aur” de la Târgovişte. Elena Munteanu a străbătut lumea cântând la bordul unor vase de croazieră alături de Stela Enache; fiica sa, Tina Munteanu, este o tânără stea a operetei şi musicalului. Tot cu Premiul III a fost recompensat şi minunatul cântec al lui Florin Bogardo Un fluture, o pasăre, interpretat de Aurelian Andreescu şi Stela Enache, solista fiind proaspăta soţie a compozitorului. Trei melodii au primit Menţiuni, acestea fiind Priveşte lumea de Gelu Solomonescu (George Enache, Mihai Constantinescu), Cine spune că-i uşor? de Petre Mihăescu (Corina Chiriac, Cornel Constantiniu) şi În dulcele târg al Ieşilor de Richard Stein (Corina Chiriac, Cornel Constantiniu – care a şi fost de altfel actor la Teatrul Naţional din Iaşi). Richard Stein este autorul celebrei melodii Sanie cu zurgălăi, însuşită fără ruşine de chitaristul american Les Paul (şi cântată şi de Edith Piaf!), dar şi, mai recent, de Danny Klein (care a răspuns insolent jurnaliştilor la „Cerbul de aur”, când a fost interpelată pe această temă!) şi Vaya con Dios. A fost, se pare, şi un proces internaţional, dar ce şanse de câştig avea un muzician dintr-o ţară socialistă, chiar dacă dreptatea era 100% de partea lui? Organizatorii şi juriul au simţit pesemne nevoia să acorde şi trei aşa-zise „Menţiuni de popularitate” unor cântece care într-adevăr s-au bucurat de succes: Ia-ţi mireasă, ziua bună! (Mihai Constantinescu) şi Hei, mare! (Mihaela Mihai; Stela Enache şi George Enache – nici o legătură de rudenie între ei!), ambele de George Grigoriu, Ce tânăr eşti! de Radu Şerban (Anda Călugăreanu; Olimpia Panciu şi Mihai Constantinescu). Soliştii cu prestaţii remarcabile au fost recomensaţi cu „Premii speciale pentru Interpretare”, aceştia fiind, în mare, aceiaşi ca la ediţia anterioară: Doina Badea, Marina Voica, Anda Călugăreanu, Stela Enache, Corina Chiriac, Mihaela Mihai, Ioana Iliant, Dida Drăgan, Aurelian Andreescu, Cornel Constantiniu, Mihai Constantinescu, George Enache. Se conturaseră, aşadar, la început de deceniu opt, grupurile de compozitori, respectiv de interpreţi care transformau în aur, cum se spune, tot ce atingeau, acest aspect fiind evident şi la ediţia a 8-a, 17-22 iulie 1973, când recitalurile au fost susţinute de Doina Badea, Marina Voica, Margareta

2 Probabil că Mircea Block privea rândurile și băncile din perspectivă geometrică, și atunci am putea accepta ideea că există rânduri verticale sau rânduri orizontale... (n.red.)

Simpozionul Internațional de Muzicologie „George Enescu“ Simpozionul Internațional de Muzicologie „George Enescu” Pâslaru, Corina Chiriac, Dida Drăgan, Cornel Constantiniu, Mihai Constantinescu, George Enache. De această dată organizatorii au nominalizat distincţii separate, proprii, fiecare din ele răsplătind câte două creaţii ale aceluiaş compozitor. George Grigoriu şi-a marcat din nou supremaţia, obţinând Premiul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste cu melodiile Dulce, dulce Românie (Cornel Constantiniu, Mihaela Mihai) şi Stelele (Marina Voica, Margareta Pâslaru). Şi celelalte două distincţii importante au respectat aceeaşi formulă, o piesă uşor „tematică”, lângă care a fost aşezată una „neutră”. Astfel, Premiul Comitetului de Stat al Radioteleviziunii Române a mers către Radu Şerban, pentru creaţiile Cine a găsit tinereţea mea? (Sergiu Cioiu, Mihaela Mihai) şi O ramură spre cer (Corina Chiriac, Eva Kiss), iar Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor a răsplătit talentul unui tânăr compozitor care avea să scrie istorie la Mamaia. Marius Ţeicu a fost distins cu Premiul U.C.M.R. pentru Chemarea dragostei (Adrian Romcescu, Dida Drăgan) şi Tinerii (Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu). Aceiaşi trei organizatori au acordat şi câte două menţiuni fiecare. Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste s-a orientat către Tu eşti primăvara mea de Florin Bogardo (Aurelian Andreescu, Mihaela Mihai), piesă emblematică a genului, şi La noi de Aurel Manolache (Margareta Pâslaru, Dan Spătaru). Radioteleviziunea a răsplătit cu menţiunile proprii compoziţiile lui Temistocle Popa Cânta un ciobănaş (Margareta Pâslaru, Dan Spătaru), Şi m-am trezit că te iubesc (Margareta Pâslaru, Ioana Iliant), în timp ce Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor s-a orientat, firesc, către câteva creaţii de mare rafinament, acordând nu mai puţin de patru menţiuni: Cântec de Horia Moculescu (Cvintetul Horia Moculescu, Eva Kiss) sau Mi-ai spus că mă iubeşti de Mişu Iancu (Aurelian Andreescu, Mihaela Mihai). Alături de acestea, breasla profesioniştilor muzicii a acordat două menţiuni melodiilor lui Vasile Veselovschi De-a colindat aceste locuri cineva (Doina Badea, Corina Chiriac) şi Ora H (Mihai Constantinescu, George Enache). Aceleaşi mari vedete, consacrate de-acum, au fost invitate, semn de recunoaştere a valorii lor, să susţină recitaluri şi în 1974, la ediţia a 9-a a festivalului, programată între 23-28 iulie: Gică Petrescu, Doina Badea, Marina Voica, Corina Chiriac, Mihaela Mihai, Aurelian Andreescu, Cornel Constantiniu, Mihai Constantinescu, lor adăugându-li-se Aura Urziceanu, care nu se dedicase încă total jazz-ului. Din acest an politizarea distincţiilor majore începe să devină regulă, Premiul I, de pildă, revenind melodiei Omagiu de Temistocle Popa, cele două versiuni aparţinând Doinei Badea şi lui Cornel Constantiniu, solişti „condamnaţi” să dea viaţă lucrărilor ample, vibrante, „tematice”. Premiul I: Te iubesc de Vasile Veselovschi, cu aceiaşi doi solişti. Marius Ţeicu a confirmat lansarea superlativă de la ediţia anterioară, câştigând Premiul III cu melodiile Acum te-am regăsit (Marina Voica, Aurelian Andreescu) şi Doar pacea (Adrian Romcescu, Dida Drăgan). Un alt Premiu III a fost acordat unui obişnuit al trofeelor, George Grigoriu, pentru Ziua care nu se uită (Cornel Constantiniu, Dida Drăgan). Am amintit de Marius Ţeicu, şi iată că în 1974 au apărut pe lista laureaţilor alţi compozitori pentru care în viitor prezenţa pe podium va deveni o obişnuinţă, ambii fiind recompensaţi cu Menţiuni: Ion Cristinoiu cu Ani fericiţi (Corina Chiriac, Stela Enache), respectiv Marcel Dragomir cu Adolescenţii (Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu). Celelalte Menţiuni au revenit cântecelor Cine-aş fi? de Mişu Iancu (Cornel Constantiniu, Mihaela Mihai), Clipele de Andrei Proşteanu (Corina Chiriac, Aurelian Andreescu), De necrezut de Mihai Dumbravă (Sergiu Cioiu, Mihai Dumbravă), Dor şi gând de Aurel Giroveanu (Doina Badea; Mihaela Mihai şi Cornel Constantiniu), M-am născut în România de Petre Mihăescu (Cristian Popescu, Dan Spătaru), Ochiul tău iubit de Florin Bogardo, pe versuri de Mihai Eminescu (Stela Enache, Mihai Constantinescu). Ediţia a X-a a festivalului de la Mamaia (22-27 iulie 1975) a adus ca inovaţie micro-recitalurile unor tineri solişti, lansaţi îndeobşte la concursul televizat „Steaua fără nume”: Janina Matei, Doina Limbăşanu, Clara Anton, Monica Moldas, Cezar Tătaru, Radu Tozo, compensând într-un fel lipsa competiţiei de interpretare. Serile au fost completate, fireşte, cu recitaluri ale „greilor” genului: Marina Voica, Margareta Pâslaru, Dida Drăgan, Cornel Constantiniu (aici mai putea şi el, bietul, să demonstreze că poate cânta şi piese... normale!), Mihai Constantinescu, Adrian Romcescu. După apariţia sa ceva mai timidă cu un an înainte, cu o Menţiune, remarcabilul compozitor (în egală măsură dirijor şi percuţionist) Ion Cristinoiu dă lovitura, cum se spune, ocupând treapta cea mai înaltă a podiumului cu nu mai puţin de trei melodii – o premieră în domeniu. Aşadar, Premiul I a ajuns în vitrina sa pentru piesele Pentru tine, ţara mea (Doina Badea, Angela Similea), Melodiile dragostei (Margareta Pâslaru; Olimpia Panciu şi Mihai Constantinescu), Revederea (Aurelian Andreescu, Mihaela Mihai). Recordmanul premiilor la Mamaia, George Grigoriu, a fost aşezat doar pe poziţia a doua, deşi ambele creaţii ale sale au fost vădit „pe linia oficială”, tot mai prezentă şi sugerată compozitorilor, dacă aspirau la vreun premiu: Aici, la mine acasă (Margareta Pâslaru, Cristian Popescu) şi Baladă pentru acest pământ (Cornel Constantiniu, Clara Anton). Culmea, deşi a beneficiat de un text patriotic subliminal, melodia de mare succes ulterior Copacul de Jolt Kerestely (Aurelian Andreescu, Stela Enache) a fost distinsă doar cu Premiul III... Şi cum oficialităţile aveau vigilenţa adormită cu textele pieselor premiate, la categoria Menţiuni şi-au putut găsi loc şi piesele de dragoste: Dacă vrei dragostea mea de Horia Moculescu (Corina Chiriac, Marina Voica), Ai apărut ca o poveste de Radu Şerban (Corina Chiriac, Aurelian Andreescu), Declaraţie de dragoste de Camelia Dăscălescu (Stela Enache, Grupul vocal „Studio 8”), Toată ziua, bună ziua de

Vol . XX, 2021 Vol. XX, 2021 Mihai Dumbravă (Mihai Constantinescu, Mihai Dumbravă), alături de... inevitabila Vrem pace pe pământ de Vasile V. Vasilache (Mihaela Mihai, Cornel Constantiniu). Cine putea oare bănui că ediţia a XI-a (26-31 iulie 1976) va declanşa o reacţie atât de virulentă, ducând la întreruperea festivalului? Atacurile poetului Adrian Păunescu s-au centrat, aşa cum am văzut, pe textele pieselor „tematice” laureate, deşi acestea n-au fost mai rele ca altădată. Din nou în frunte, George Grigoriu a dobândit Premiul I cu melodiile Cei 100 de ani (Doina Stănescu, o descoperire a sa; Cornel Constantiniu) şi De-ar fi fost să fiu (Mihaela Runceanu, Doina Stănescu). Premiul II a fost împărţit de doi compozitori reputaţi, fiecare cu câte două piese, dintre care una evident „tematică”: Temistocle Popa cu România (Doina Badea, Cornel Constantiniu, specialiştii nefericiţi ai acestui gen de cântece...) şi Un roman de dragoste (Margareta Pâslaru, Doina Spătaru), iar Vasile V. Vasilache cu Spune-mi ţara mea (Cornel Constantiniu, Angela Similea) şi Dorul (Aurelian Andreescu, Olimpia Panciu). Florin Bogardo cu Definiţie (Aurelian Andreescu, Angela Ciochină) şi Horia Moculescu cu Părinţii mei (Corina Chiriac, Aurelian Andreescu) au stat umăr lângă umăr pe treapta a treia. Menţiunile au fost ca de obicei numeroase şi arareori tributare comandamentelor politice ale zilei. Între laureaţi: Gelu Solomonescu cu Azi, aici, acum (Angela Ciochină, George Sava, ambii dispăruţi în plină putere), Ion Cristinoiu cu Carnaval pe litoral (Mirabela Dauer, Mihai Dumbravă) şi Iubesc prezentul (Mihai Dumbravă), Ramon Tavernier, revenit la numele său, cu Coloana infinită (Adrian Romcescu, Călina Anastasiei), alături de mai tinerii Vasile Şirli cu Drumul (Angela Similea, Adrian Romcescu) sau Andrei Proşteanu cu Străzile (Aurelian Andreescu, Corina Chiriac). În recitaluri au evoluat Doina Badea, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Olimpia Panciu, Mihai Constantinescu, iar micro-recitalurile au aparţinut unor voci în ascensiune – Mirabela Dauer, Mihaela Runceanu, Mihaela Oancea, Teohari Fitanidis, Viorel Fauer, Eugen Ionescu. Absolut trist că tocmai când începuseră să aibă apariţii consistente şi aplaudate la Mamaia soliste remarcabile cum ar fi Angela Similea, Angela Ciochină, Mihaela Runceanu, Mirabela Dauer, timp de şapte ani acestea nu şi-au mai putut evidenţia talentul de excepţie, festivalul fiind interzis până în 1983 – ani irosiţi pentru ele, dar şi pentru muzica uşoară românească...

BIBLIOGRAFIE: Cosma, O.L. (2020). Universul muzicii românești. Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (Vol. 2 (1954-1995)). București: Editura Muzicală. Rotaru, E. (2001, aprilie). Actualitatea Muzicală.